de Isac Mihai | apr. 5, 2017 | Asia Centrală, Caucaz, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Orientul Mijlociu, Principal, Știri, Uncategorized @ro
Fortele speciale ruse vaneaza teroristi islamisti radicali
Șase cetățeni provenind din țări din Asia Centrală au fost reținuți la Sankt Petersburg, fiind suspectați că încercau să recruteze „teroriști”, a anunțat azi filiala locală a Comitetului de anchetă de pe lângă Parchetul General rus, citată de mass-media internațională, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
Aceștia încercau să recruteze „persoane originare din Asia Centrală pentru a comite crime cum ar fi atentate teroriste”, a indicat Comitetul, care precizează că, în acest stadiu, reținerea celor șase nu are legătură cu presupusul autor al atentatului de luni din metroul din Sankt Petersburg, soldat cu 14 morți și circa 50 de răniți, conform celui mai recent bilanț.
Legături periculoase
Potrivit Comitetului, cei șase sunt suspectați de recrutare de persoane pentru grupări cum ar Statul Islamic sau Fatah al-Sham (fostul Front Al Nusra înainte de ruperea de Al Qaida). Aceștia îi îndemnau să se alăture unor „grupări armate ilegale, inclusiv în afara Rusiei” și să „participe la activități” ale Statului Islamic sau Fatah al-Sham. Percheziții au avut loc la domiciliul suspecților, unde s-au găsit, printre altele, literatură „islamistă și extremistă”, mai adaugă Comitetul de anchetă rus.
Aceste acțiuni au loc la scurt timp după ce autorul atentatului sinucigaș de luni din metroul din Sankt Petersburg a fost identificat de anchetatori ca Akbarjon Djalilov, născut în 1995 în Kârgâzstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală. Potrivit autorităților kârgâze, tânărul de 22 de ani locuia în Rusia din 2011 și avea cetățenie rusă.
Surse locale din statul central-asiatic au subliniat că serviciile de securitate din Kârgâzstan colaborează cu serviciile ruse, o delegație FSB fiind desfășurată în acest stat pentru identificarea altor suspecți de terorism care au legătură cu atacul de luni.
Profil de atentator
Profilul presupusului autor al atentatului terorist care a avut loc luni la metroul din Sankt Petersburg, soldându-se cu 14 morți și 49 de răniți, a început să prindă contur, relatează mass-media rusă. Chiar dacă atacul nu a fost revendicat, Comisia de Anchetă al Rusiei examinează eventualele legături ale lui Akbarjon Djalilov, 22 de ani, cu organizația jihadistă Statul Islamic (SI). Este pentru prima dată când anchetatorii menționează în mod oficial gruparea Statul Islamic, care are deja la activ câteva atentate și atacuri armate împotrica forțelor ruse din regiunea caucaziană, mai ales după aderarea la SI a unor grupuri de luptători din rezistența militară a popoarelor din Caucaz, majoritar musulmane, împotriva prezenței Federației Ruse.
‘O percheziție a avut loc la domiciliul său’, a anunțat Comisia de Anchetă, fără a preciza unde se află acest domiciliu. Tot potrivit comunicatului acestei Comisii, camerele de supraveghere îl arată pe Akbarjon Djalilov ‘ieșind din locuința lui cu o geantă și un rucsac’. Înainte să ‘acționeze’ o ‘bombă artizanală’ între stațiile Sennaia Ploșiadi și Tehnologhiceskii Institut, bărbatul de 22 de ani, născut în Kârgâzstan, a amplasat o a doua bombă într-o altă stație în centrul orașului, dezamorsată la timp.
Mai mult de 40 de persoane, printre care martori oculari și angajați de la metrou, au fost interogați de anchetatori, a mai precizat Comisia de Anchetă.
Reuniune antitero
La Moscova, președintele rus Vladimir Putin i-a chemat pe șefii serviciilor secrete ale țărilor din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) pentru o reuniune asupra luptei antiteroriste, prevăzută încă înainte de atentatul de la Sankt Petersburg.
Potrivit poliției din regiunea kârgâză Oș, unde este născut Djalilov, acesta a sosit la Sankt Petersburg în data de 3 martie venind din Oș, unde părinții săi locuiesc din 2014. În noaptea de marți spre miercuri, părinții săi au sosit cu avionul la Sankt Petersburg, a constatat o jurnalistă a AFP prezentă la aeroport.
‘Ei sunt într-o stare de plâns. Familia Djalilov a venit în 2011 pentru a munci în Rusia, însă în 2014 părinții au revenit în Kârgâzstan, iar fiul lor Akbar (versiune a prenumelui Akbarjon) a rămas la Sankt Petersburg’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției din regiunea Oș, Zamir Sidikov. Potrivit informațiilor difuzate de un post de televiziune rus, citate de DPA, părinții vor trebui să identifice rămășițele pământești ale fiului lor și să răspundă întrebărilor anchetatorilor.
Djalilov avea naționalitatea rusă, la fel ca ‘toată familia sa’, potrivit acestui purtător de cuvânt, informație neconfirmată de autoritățile ruse.
Pepinieră pentru Statul Islamic
Motivele lui Akbarjon Djalilov rămân necunoscute, însă regiunea Oș este cunoscută pentru că ar fi furnizat un contingent important pentru gruparea Statul Islamic (SI) în Siria și Irak. Un număr de câteva mii de persoane din statele membre CSI, inclusiv din Asia Centrală și Federația Rusă, luptă pentru Statul Islamic, ocupând funcții de conducere în structurile organizației.
Akbarjon Djalilov, bărbatul suspectat că ar fi comis atentatul de luni din metroul din Sankt Petersburg, reprezintă un nou val de islamiști radicali care se integrează în societate departe de mișcările jihadiste existente – făcând mai dificilă sarcina forțelor de securitate de a le opri atacurile, relatează agenția Reuters într-o analiză publicată miercuri, preluată de Agerpres.
Paginile lui Akbarjon Djalilov de pe rețeaua rusă de socializare echivalentă Facebook arată interesul lui în wahabbism, o ramură ultraconservatoare a Islamului. Însă ele nu au oferit niciun indiciu că bărbatul ar putea recurge la violență, prezentând imaginea tipică a unui tânăr care ducea o viață aparent laică.
Dacă islamismul radical a fost într-adevăr motivul din spatele atacului, acesta se distinge de două valuri anterioare de atacatori — cei din regiunea Caucazului de Nord, care au lansat acțiuni succesive de rebeliune împotriva Moscovei și un alt grup, care a mers în Irak și Siria pentru a lupta alături de gruparea Statul Islamic (SI).
Noua generație de atacatori se poate inspira de la persoanele implicate în aceste lupte și provine din aceleași comunități musulmane, notează Reuters.
Cu toate acestea, ei nu au legături directe cu aceste organizații militante și nu au făcut obiectul unor mandate de arestare, a unor apeluri telefonice interceptate, documente de călătorie și traversări ale frontierelor monitorizate pe care se bazează forțele de securitate pentru a păstra o evidență a islamiștilor radicali violenți.
Strategie diferită
„Este ceva cu totul diferit, un nivel diferit de amenințare teroristă față de cea cu care se confruntă de obicei serviciile de securitate ruse”, a declarat Andrei Soldatov, un expert rus privind serviciile de informații. Serviciile de securitate caută de obicei o organizație și o rețea de finanțare în spatele unui atac terorist, a mai spus el, însă acestea ar putea să nu existe în cazuri precum atacul de la metroul din Sankt-Petersburg. „Este foarte dificil să contracarezi lucruri de genul acesta”, a spus Soldatov.
Poliția britanică s-a confruntat cu probleme similare în investigarea cazului lui Khalid Masood, care a intrat cu mașina în mulțime pe Podul Westminster luna trecută, omorând trei persoane și rănind alte câteva zeci, înainte de a înjunghia mortal un polițist. Nici în cazul lui Khalid Masood, care a fost împușcat mortal de poliție, nu au fost descoperite legături cunoscute cu grupuri jihadiste.
de Madalin Necsutu | ian. 13, 2017 | Federatia Rusa, Minoritați, Orientul Mijlociu, Turcia, UE, Uncategorized @ro
Probabil nimeni nu-și mai amintește care a fost scânteia internă care a declanșat războiul din Siria. În fatidica zi de 16 ianuarie 2011, în plină Primăvară Arabă, un copil de numai 14 ani scria cu un spray, pe zidul școlii sale din orașul Daraa, următorul mesaj: „Este rândul Dvs., Dr. Bashar al-Assad”. Acesta avea să fie punctul de cotitură pentru anii de război civil ce aveau să se abată asupra Siriei și a întregii regiuni. Adolescentul Naief Abazid a fost mai întâi arestat, torturat, după care împușcat în braț. A ajuns într-un spital din Iordania, pentru ca mai apoi, la câțiva ani distanță, să ajungă în Austria via Turcia. Povestea sa se regăsește fragmentar în aproape toate celelalte ale celor 11 milioane de sirieni care au trebuit să-și părăsească casele, dintre care circa 4,8 milioane spre alte țări, potrivit datelor oficiale ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNCHR).
Pe jos către graniță cu șase copii mici
Cei mai mulți sirieni au fugit în imediata apropiere. Iordania este țara care găzduiește în prezent peste 1,3 milioane de refugiați sirieni. Fie în taberele special amenajate, fie pe tot teritoriul său. Drumul dintre Amman și Irbid este circa 70 de kilometri. Nici o oră de mers cu mașina pe șosele bune care leagă principalele orașe din Iordania. Printre imensele suprafețe aride despărțite de șosea, apar periodic mici localități care trădează nerespectarea niciunui plan urbanistic sau a vreunei reguli arhitecturale. Totul pare cufundat în legile locului, iar mormanele de pietre ce nu au mai încăput în zidurile caselor, zac aruncate undeva pe la marginea gospodăriilor.
Curând aveam să ajungem în Irbid, un oraș de circa 300.000 de locuitori, dar ale cărui statistici demografice au fost date peste cap de invazia de refugiați sirieni. Situat în nordul extrem al Iordaniei, Irbidul se află la o aruncătură de băț de granița cu Siria și în apropiere de Platoul Golan. Orașul este micuț, de provincie și are un aspect sărăcăcios.
[youtube]FeZCRZlqoOs[/youtube]
Aici am întâlnit-o pe Fatimah, mamă a șase copii pe care a vrut să-i salveze din calea bombelor lui Assad. La cei 35 de ani ai săi, ea a trăit deja multe prea multe experiențe traumatizante. Povestește că toată dezordinea a început în satul său, El Karak, după ce forțele lui Assad au pătruns în localitate și au încercat să recruteze tineri care să li se alăture. „Nu știm ce s-a mai întâmplat cu cei care au fost luați”, spune ea. Apoi a urmat calvarul, după ce localnicii au opus rezistență. „Erau zile în care număram și 80 de bombe”, spune aceasta.
Fără niciun viitor
Pe 28 ianuarie 2013 avea să ia una dintre cele mai grele decizii din viața ei, după ce una dintre bombele armatei siriene loiale lui Bashar Al-Assad a rănit-o pe una dintre fetele sale în zona abdomenului. Așa s-a hotărât Fatimah să-și părăsească satul natal. Și-a strâns toți copii și, împreună cu soacra sa, au mers o zi pe jos preț de 35 de kilometri până la granița cu Iordania. Dar aici problemele nu au dispărut dintr-o dată. Odată ajunși în tabăra de refugiați sirieni de la Zaatari din Iordania, cel mai mic dintre copii a făcut o criză de epilepsie, boală pe care o ține acum sub tratament. De parcă nu era de ajuns, acesta a și fost ultimul contact cu soțul ei, cel care le-a trimis o sumă de bani pentru ca cel mic să fie îngrijit cât mai bine. Totuși, tatăl nu este lângă ei. A decis să plece să lucreze în Kuweit, unde s-a căsătorit cu o altă femeie și, din 2013, nu le-a mai dat niciun semn. Ahmed are acum cinci ani și desenează liniștit lipit de mama sa, în timp ce ea depanează aceste triste amintiri.
Împreună cu cei șase copii, Fatimah trăiește din banii pe care îi strânge din făcut curățenie în diferite case în Irbid și din ajutoarele bănești ale celor de la Norwegian Refugee Council (NRC). Organizația europeană, ne povestește ea, a ajutat-o și să economisească bani la întreținerea casei prin instalarea unor panouri solare. Asta i-a redus factura de la 135 de dinari iordanieni (circa 200 de dolari americani) la numai 104 dinari. Totuși, cu șase copii, dintre care cel mai mic are doar șapte luni, viața nu se anunță a fi una nici măcar normală. Spune că, dacă ar avea de ales, s-ar întoarce să trăiască în Siria, țară pe care o consideră mai aproape de sufletul ei, deoarece încă mai are rude acolo.
Fuga din Damasc: numai noaptea și fără lumini la mașină
În centrul Amman-ului, UE a finanțat Muzeul Copiilor, loc unde sunt promovate evenimente educative sub patronajul familiei regală iordaniene. Multe dintre ele îi includ și pe copii sirieni ce se refugiază împreună cu familiile lor în Iordania. Așa am cunoscut-o Aya, o fată în vârstă de 18, la o expoziție de fotografie unde își expunea creațiile. Încearcă să fie optimistă, dar tristețea i se poate citi lesne pe față. Este doar o copilă traumatizată care încearcă să zâmbească forțat din bun simț, atunci când stăm de vorbă cu ea. Adolescența ei s-a pierdut undeva între sesiunile de bombardamente ale armatei siriene și adăposturile periodice în care a fost nevoită să se mute mereu, după ce și-au pierdut locuința.
Ea și familia ei locuiau în Qaboun, un cartier central al Damascului. Odată cu începerea ostilităților, viața Ayei avea să se schimbe. „Am trăit printre bombe. Începusem să ne obișnuim cu războiul și ieșeam afară pe stradă. Când auzeam bombele fugeam repede spre adăposturi”, își amintește ea. „Unii copii erau răpiți. Nu știm ce se întâmpla apoi cu ei”, povestește Aya. Își amintește că a plecat împreună cu familia sa într-o mașină împreună cu femeie însărcinată și una rănită. „Am mers numai pe timpul nopții de la Damasc, până la granița cu Iordania. Ni s-a spus să nu spunem nimănui de undeva suntem (…) Am făcut 10 ore pe drum, numai noaptea, fără lumini la mașină”, își mai amintește ea.
A refuzat SUA și Canada
După ce ea și familia sa au ajuns la granița cu Iordania au stat circa o lună de zile într-o tabără de refugiați. Apoi s-au mutat la niște rude pentru puțin timp în Amman. Tatăl său a reușit să se angajeze și muncește pe rupte între două slujbe ca instalator. Deși au avut oportunitatea de pleca în SUA sau Canada din tabăra de refugiați, tatăl său s-a opus din cauza diferențelor culturale și pentru că, speră el, să se poată întoarce cât mai repede în Siria la terminarea conflictului. Ba chiar și în Europa, acolo unde trăiesc veri de-ai săi, însă tatăl s-a opus din nou.
La școală, Aya s-a adaptat rapid printre fetele iordaniene, dar totuși războiul a costat-o și doi ani școlari. Ar vrea să meargă să studieze mai departe la universitate, dacă va avea posibilitatea. Îi place mult fotografia, iar expoziția a fost realizată de ea într-un program implementat de Universitatea din Iordania cu finanțare de la UE. Cu toate astea, spune că nu a încetat să creadă într-un viitor mai bun pentru ea și ceilalți doi frați ai săi.
Zaatari, „orașul refugiaților”
După ce părăsim Ammanul și ne despărțim de Aya și a sa expoziție de fotografie de la Muzeul Copiilor, itinerarul ne poartă spre un adevărat „oraș al refugiaților”, tabăra de la Zaatari. Un loc bine securizat, cu garduri înalte, pline de cercuri mari cu sârmă ghimpată. Ai putea zice că mergi spre o închisoare, dar totul este gândit ca să ofere siguranță celor peste 80.000 de suflete ce trăiesc în acest adevărat oraș. Unul construit în câmpul de lângă granița iordaniano-siriană. Nimeni nu intră și iese fără un permis special.
Totul este contorizat atent, deoarece nici Iordania nu este ferită de furia Statului Islamic cu care se află în război. Aici am fost primiți de către Hanan, o femeie cu șapte copiii, dintre care patru locuiau cu ea în tabără, iar trei erau deja mari și căsătoriți în Siria. A plecat numai cu soțul și cu cei mai mici dintre ei. Acum locuiește cu familia ei în două barăci improvizate, în care dorm separat fetele și băieții din familia lor. Se încălzesc de la o sobă electrică, după că electricitate este de la orele 18 până la 2 dimineața, iar noaptea temperatura coboară bine sub zero grade încă din toamnă.
„Jumătate din Siria este aici!”
Motivul plecării este același ca la restul refugiaților. „Am plecat cu ce aveam pe noi într-o noapte. 200 de oameni au fost uciși în satul Al Hrak (provincia Daraa din nord-vestul Siriei – n.r.) de unde am plecat noi. Ei au fost omorâți de către guvern, mulți dintre ei alăturându-se rebelilor sirieni”, își amintește ea cu tristețe. „Am fugit circa 200 de familii din acest sat, era sânge până la genunchi. Am plecat repede cu mașinile”, mai spune ea. Nu se plânge de condițiile din tabără. „Nu plecăm nicăieri, aici e ca în Siria. Zaatari este locul nostru”, spune ea, adăugând că iordanieni i-au primit ca pe frați. Are și puterea de a glumi cum că „jumătate din Siria este aici!”
[youtube]Z4iqrfzZLpk[/youtube]
Hahan spune că ar vrea să muncească. „Vreau o slujbă, am patru fete care să mă ajute la treburile casei. Nu am și eu dreptul la o slujbă?”, are puterea să glumească. „Eram fericiți înainte de criză. Avem siguranță, aveam serviciu, soțul lucra în domeniul construcțiilor”, își amintește ea. Totuși, Hanan rămâne optimistă și gata să meargă mai departe. „Nu am ce face, viața merge înainte, fie că suntem fericiți sau nu. Sunt fericită că nu am pierdut pe nimeni din familie, dar totuși am pierdut mulți prieteni, suntem norocoși să fim în viață”, mai spune ea.
Hanan își amintește și de momentele de normalitate din tabără și cele de bucurie cu familia și vecinii. „Soțul meu se distrează seara cu prietenii, micul dejun îl luăm împreună și este foarte frumos. La 7 dimineața beau cafeaua împreună cu prietenele mele. Pe vecini nu poți să-i izolezi, este urât să trăiești singur, cu ei îți dezvălui și îți împărtășești grijile și disperările”, mai spune ea.
Cu burta pe carte
Educația este poate cea mai importantă activitate a taberei de refugiați de la Zaatari. Aici se regăsesc pe băncile școlii aproape de 30.000 de copii de toate vârstele. Toți visează să reușească în viața, iar directorul primei școli din tabără, profesorul Jacob Stepaz, ne spune că scorurile liceenilor sirieni din rândul refugiaților sunt bune, chiar comparativ cu cele ale liceenilor iordanieni. Cei care trec examenul de maturitate, un fel de Bacalaureat european, sunt încurajați și finanțați să învețe la nivel de universitate.
În tabără de la Zaatari, am stat de vorbă cu șase tineri de 16 și 17 ani care învață la prima școală fondată aici din banii statului Bahrain. Aici studiază circa 775 de elevi de la clasele primare până la nivel de liceu. Cu toții speră ca printr-o educație mai bună să poată reuși în viață. Visează să devină cu toții ingineri sau medici. Doresc la rândul lor să-i salveze pe alții, așa cum li s-a oferit și lor o a doua șansă în aceste minimale condiții din tabără de refugiați.
[youtube]4UBB0ecJUEs[/youtube]
Par ambițioși, iar pe fețele lor se citește voința de a reuși. De altfel asta este și singura lor opțiune în fața handicapului impus de destin încă din copilărie. Nu fac altceva decât să meargă la școală și la ore suplimentare pentru a ajunge cu materia la zi. Seara, fie joacă fotbal în praful de lângă corturile sau barăcile în care trăiesc, fie se uită la fotbal. Mai toți sunt fani Real Madrid și îl necăjesc pe singurul fan din grupul lor care „îndrăznește” să țină cu F.C. Barcelona.
Și totuși mai există speranță
După ce ne-am luat la revedere de la acești adolescenți, aveam să mergem la Universitatea din orașul Zarqa care se află undeva la mijlocul distanței dintre Amman și tabăra de la Zaatari. Din cauza decalării programului, studenții au avut de așteptat circa patru ore pe „jurnaliștii europeni” care veneau să stea de vorbă cu ei. Nu s-au plâns. Chiar erau nerăbdători să discute cu niște europeni aciuați în aceste locuri nefrecventabile pentru ei. Frumos îmbrăcați cu sacou și cămăși, iar fetele cu obișnuitele hijab-uri, tinerii studenți sirieni erau grupați ordonat la mesele festive. Acolo i-am întâlnit pe tinerii studenți Refat, Mohamed și Jamal. Toți sunt originari din provincia siriana Daraa. Studiază la Universitatea din Zarqa cu ajutorul unor burse europene și mulțumesc necontenit pentru ajutorul dat de UE. Nu vor să vină în Europa, ci le-ar plăcea să se întoarcă în Siria, unde să pună umărul la reconstrucția țării lor.
Unul dintre ei îmi povestește cum recent, în urma unui bombardament comun ar trupelor siriene și ruse și-a pierdut toată familia unchiului său, împreună cu cei cinci copii ai lor. Toți studiază contabilitate sau literatură. Ca toți cei de vârsta lor își fac planuri de viitor. Fie că este vorba de integrare în piața muncii din Iordania sau în zona țărilor din Golful Persic, fie să se lanseze în afaceri private. Învață mult și se mândresc că cele mai mari note la această universitate le obțin sirienii. Numai în week end-uri mai au timp să privească meciuri de fotbal sau să se întâlnească cu prietenii.
Cert este că acum privesc spre viitor cu încredere și speră ca țara lor să revină la normal pentru a se întoarce și a-și construi un viitor acolo. Însă războiul din Siria este departe de a se fi terminat. Marile puteri nu ajung la un consens atunci când se pun la masa negocierilor și arată cu degetul unul spre altul. Între timp, Siria este în continuare în haos, iar lumea întreagă se pregătește să primească o nouă tranșă de imigranți din orașul sirian Alep. Până atunci, toate forțele combatante continuă să transforme Siria într-un imens „cimitir al războiului”.
Publicat de EvZ Moldova
de Madalin Necsutu | ian. 3, 2017 | Federatia Rusa, Minoritați, Orientul Mijlociu, Turcia, UE, Uncategorized @ro
Criza refugiaților a produs neliniște în sânul Europei, acolo unde Bruxellesul, dar și guvernele naționale, nu pot, nu știu sau nu vor să-și asume primirea de refugiați sirieni care fug din calea războiului. Motivele sunt multe și diverse. Cert este că după criza economică venită dinspre America, Europei îi este foarte dificil să facă față unei crize umanitare ce are ca origini Orientul Mijlociu. Publicul de pe bătrânul continent cunoaște ca punct de tranzit spre Europa taberele cu refugiați sirieni din Turcia, dar există și alte două țări care găzduiesc cam la fel de mulți refugiați – Liban și Iordania. Poveștile refugiaților sirieni din Iordania au ajuns în mainstream, îndeosebi la începutul lunii septembrie, atunci când actrița Angelina Jollie a vizitat una dintre cele două mari tabere de refugiați sirieni din Iordania, respectiv pe cea de la Azraq. În tabăra vizitată de actriță trăiesc circa 37.000 de refugiați sirieni, dar cea mai mare se găsește la Za`atari, loc unde și-au găsit adăpost circa 80.000 de suflete.
[youtube]faxC_GIrWq0[/youtube]Deși pare anchilozată în a găsi soluții la criza refugiaților, mai ales în lumina propagandei media rusești, lucrurile nu stau chiar așa în ceea ce privește implicarea UE în Iordania. Fie că este vorba de banii UE, dar sau de implicarea individuală a mai multor guverne europene, sume consistente ajung la Amman sub forma de programe pentru a ajuta situația refugiaților din imediata apropiere a Siriei. Conform datelor oficiale pentru 2015 ale Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați (United Nations High Commissioner for Refugees – UNHCR), se poate spune că Iordania este prima țară din lume ca număr de refugiați pe care îi găzduiește, mai precis 2,81 milioane. Dintre aceștia 2,1 milioane sunt palestinieni, 630.000 sunt sirieni și puțin peste 58.000 de sunt de alte naționalități. Și acestea sunt datele înregistrate oficial. Cifrele recensământului din 2015, făcut de Ministerul Planificării și Cooperării Internaționale de la Amman, vorbesc de un total de 1,3 milioane de refugiați sirieni. Jumătate înregistrați legal, iar cealaltă jumătate fără acte în regulă.
A doua casă
Toți fug din calea războiului, iar Iordania le devine cea de-a doua casă. Numai că, începând cu 2011, nici această țară nu mai poate duce această povară din punct de vedere economic, iar cifrele oficiale arată o degradare continuă a situației economice și a nivelului de trai pentru iordanieni, care în numai câțiva ani și-au văzut țara populată de refugiați în proporție de o treime. Banii nu mai ajung, iar speranțele Ammanului sunt acum legate de comunitatea internațională și de alți donatori regionali din rândul țărilor arabe. De la începutul crizei siriene, găzduirea de către Regatul Iordaniei a refugiaților a adus la Amman o notă de plată de circa 8,6 miliarde de dolari, una deloc de mică pentru o țară de 6,5 milioane de locuitori. Pe lângă aceste probleme financiare, exodul de refugiați aduce cu sine și o serie de dificultăți precum destabilizarea țării, incluziunea sirienilor în societatea iordaniană, dar și unele elemente de radicalizare. Condițiile de trai pentru refugiați sunt și ele grele, mulți împart adăposturile. La fel, copii sunt trimiși de mici la muncă, iar fetele măritate de la vârste fragede.
Corabia guvernării pe linia de plutire
Ministrul iordanian al Planificării și Cooperării Internaționale, Imad Najib Fakhoury, explică că modelul de cooperare al UE cu Iordania este unul exemplar și admite că „sprijinul financiar al UE, nu cred că fără el ne-am putut susține”. „Este un adevărat tsunami în ultimii 6 ani pentru Iordania. Ați văzut țări mai dezvoltate care nu pot face față fenomenului imigrației”, spune oficialul. El explică că Iordania are și o strategie pe 2017-2020 ce se va axa pe trei piloni: pe securitate și lupta antiteroristă, pe dezvoltarea economică și reformele economice, sociale și în domeniul educației și nu în ultimul rând stabilizarea și buna guvernanță.
El mai spune că această criză a refugiaților este o povară comună și că nu numai UE trebuie să o care, ci și Iordania .„Noi o facem pentru că suntem de părere că este un lucru bun pentru noi, nu doar pentru banii europeni”, adăugând că este o situație de tip „win-win”. Într-o matematică simplă, ministrul spune că între 2000-2008, economia Iordaniei „duduia” undeva la 7% creștere în fiecare an. Criza mondială a lovit și această țară, iar motoarele economiei și-au coborât turația undeva pe la 2% pentru 2008-2012. Aici lucrurile s-au schimbat, iar între 2012-2016, 8,6 miliarde de dolari au fost costurile directe ale economiei la criza refugiaților și costurile indirecte sunt și mai mari. El mai afirmat că de fapt cifra reală a refugiaților din Iordania este de circa 3,5 – 4 milioane de oameni și că 89% dintre refugiații sirieni nu se regăsesc în tabere, ci pe întreg teritoriul Siriei. Toate acestea ridică rata șomajului la 15,8% în Iordania, iar gradul de sărăcie a populației undeva între 14-20%.
Viața merge mai departe în cea mai mare tabără de refugiați din Iordania
La o distanța de 80 de kilometri înspre nord de capitala Amman, se află Za`atari, cea mai mare tabără de refugiați de pe teritoriul Iordaniei și una dintre cele mai mari din lume. În numai patru ani de la înființarea sa, aceasta a ajuns să găzduiască astăzi peste 80.000 de suflete, în marea lor majoritate femeii și copii fugiți din calea războiului din Siria. Majoritatea provin din provincia siriană Dara`a (sud-vestul țării). Nimeni nu vrea să-și amintească clipele pe care le-au trăit în Siria și toate atrocitățile văzute în trecut. Spun că se simt în siguranță în tabără și că le este bine, chiar dacă lipsurile sunt evidente.
Cei mai mulți trăiesc din mila organizațiilor internaționale, dar tabăra are o viață proprie. Se găsește și câte ceva de muncă, fie în tabără, fie în satele din vecinătate. Paradoxul face că există deja circa 2.500 de magazine, puncte de schimb a valutei, ATM-uri și chiar vouchere de cumpărături în unele magazine. Copiii se înghesuie pe lângă gardurile barăcilor organizațiilor internaționale pentru un strop de internet wi-fi, iar adolescenții se strâng seara la povești și se uită la fotbal. Aproape în unanimitate toți sunt fani Real Madrid și Cristiano Ronaldo. Poate că povestea de viață a starului de fotbal portughez îi aproape cumva.
„Pe întuneric”, în intersecția Champs-Elysees colț cu Fifth Avenue
În general, atmosfera din tabără este una de pustietate. Singurele străzi mai animate sunt cele cu magazine, în fapt mici buticuri de unde se poate cumpăra mai orice. De altfel, ironia face ca stradă principală a taberei să fie denumită Champs-Elysees. Nu din pricina vreunei frumuseți arhitecturale, ci mai degrabă a istoriei acelei străzi care, la început, a fost toată tabăra, fiind administrată de o misiune umanitară civilă franceză.
Apoi s-a născut și new-yorkeza Fifth Avenue care întretaie Champs-Elysees, dar nimeni nu știe de unde îi vine acest nume. Cel mai probabil „misionarii” americani nu au vrut să se lase mai prejos și și-au pus și ei amprenta nominală, doar ca să le facă în ciudă francezilor.
Zilele par să treacă greu pentru refugiații din tabără. Numai copiii sunt veseli și vin să socializeze și eu cum pot cu „străinii” pe care îi văd prin tabără. Curentul electric este și el cu țârâita, de la 6 seara la 2 dimineața. Pentru această brumă de curent, administrația UE din tabără cheltuie lunar 400.000 de dolari americani. Doar străzile principale sunt luminate, iar pe cele adiacente ar fi bine să nu te aventurezi după lăsarea întunericului. Pe timpul nopții, temperaturile coboară toamna sub zero grade, iar vântul șuieră din toate colțurile barăcilor sau corturilor improvizate ca adăpost pentru refugiați. Sunt multe familii cu copii mici, dar oricum este mai bine decât în ruinele lăsate în spate din Siria și periodicitatea terorii provenite de la bombele lansate de trupele regimul Assad și, mai nou, de aviația rusă.
Totul începe cu educația
În ciuda propagandei mass-media rusești, care prezintă UE ca pe un bătrân în cărucior inabil să facă față crizei refugiaților, europenii gospodăresc destul de bine tabăra de la Za`atari. Începând de la un sistem de securitate foarte bine pus la punct, la școli și grădinițe și continuând cu spitale și maternități. Statisticile oficiale arată că UE și statele membre au cheltuit deja, de la începutul crizei umanitare din Siria, circa 5,5 miliarde de euro. Banii au mers atât în interiorul Siriei, cât și în țări gazdă ale refugiaților precum Iordania, Liban, Irak și Turcia.
La Conferința de la Londra din luna februarie a acestui an , UE a mai promis încă 1 miliard de euro pentru Liban și Iordania care să meargă în proiecte dedicate. Din 2011 și până în prezent, UE a dat numai Iordaniei, în cadrul a tot felul de proiecte 1,13 miliarde de dolari. Trecând peste aceste realități contabile, tabără de la Za`atari se axează pe un sistem educațional cât mai bun. Aici învață circa 29.000 de copii (53% sunt fete), adică 78% dintre cei cu vârstă de școlarizare. Ei învață în 22 de școli amenajate în 11 districte ale taberei. Totul se face aranjat, în mai multe ciclurile orare. UE plătește integral peste cei 1.033 de oameni care fac parte din corpul educațional, dintre care 827 sunt profesori, atât iordanieni, cât și sirieni.
Interesant este că tinerii din tabără nu visează decât să se reîntoarcă în Siria. Toți ar vrea să se facă medici sau ingineri. Drumul lor este însă departe de casă pe care au lăsat-o în urmă, chiar dacă granița se află la 10 kilometri nord de Za`atari. Începând cu anul 2015, UE oferă pentru circa 10.000 de studenți din rândul refugiaților iordanieni cursuri de engleză, cursuri de licență și masterat, învățământ de la distanța sau alte cursuri vocaționale, în mai sistemul universitar public și private din Iordania.
Vibrații demografice
Pe lângă „viața vibrantă” economică a taberei, după cum o descriu angajații diferitelor misiuni umanitare ale UE, există una și la fel de vibrantă și în rândul populației. Nu mai puțin de 300 de bebeluși se nasc în fiecare lună, iar rata mortalității la naștere este aproape 0%. UE a construit aici „spitale de campanie” ce beneficiază de aparatură modernă și personal calificat. Aceștia oferă asistență medicală pentru cele circa 20.000 de femei siriene aflate la vârste reproductive și celor circa 2.000 de femei însărcinate în prezent.
Ceea ce însă nu spun statisticile oficiale și cifrele oferite în mapă de presă este că multe dintre tinere sunt vândute sau pur și simplu date de către familiile lor spre căsătorie la vârste fragede. Fie din motive de bani, fie pentru a „scăpa” de o gură în plus de hrănit. O adevărată tragedie. Multe tinere sunt silite să se căsătorească la vârste foarte mici. Nunta are loc în tabără, în prezența unui preot și a familiilor, care apoi se pun pe petrecere. Și asta face parte din puținele bucurii ale taberei, după cum spun refugiații cu care am stat de vorbă, iar oficialii UE recunosc fenomenul numai în off the record.
Viața refugiaților sirieni este cu totul diferită, iar drama lor se vede cel mai bine în ochii copiilor acestora care, în naivitatea lor, visează spre o lume mai bună și la un astfel de viitor. Nici măcar în Germania, ci la ei acasă, înapoi în Siria. Până atunci, Iordania rămâne să aibă grijă de toate rănile războiului pe care le-au suferit acești oameni cu adevărat bătuți de soartă. Fie ele fizice, fie emoționale, iar UE își pune toate resursele pentru a da o mână de ajutor acestor nevoiași.
Reportajul a fost realizat în urma unei vizite de documentare în Iordania și a publicat pe site-ul Evenimentul Zilei
de Razvan Iorga | oct. 13, 2016 | Alte regiuni, Asia Centrală, Balcani, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Orientul Mijlociu, UE, Uncategorized @ro
Președintele rus Vladimir Putin, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor francezi de la TF1
Un raport al mai multor institute de relații internaționale de la Washington și Bulgaria precizează că, în prezent, Rusia duce o campanie secretă de măsuri politice, combinată cu cele economice în scopul de a manipula și de a discredita nu mai puțin de cinci țări central și est-europene. Cele mai uzitate tactici sunt cele ale corupției, combinate cu cele cadrul războiului hibrid și anume activităţi de propagandă, campanii pentru dezinformare.
Conform raportului, Moscova a cooptat politicieni cu idei comune, depune eforturi pentru dominarea pieţelor energetice şi a altor sectoare economice şi a subminat măsuri anticorupţie în tentativa de a obţine influenţă asupra guvernelor din Bulgaria, Ungaria, Letonia, Serbia şi Slovacia, potrivit Reuters. „În anumite ţări, influenţa rusă a devenit atât de răspândită şi endemică încât a subminat stabilitatea naţională, orientarea prooccidentală a ţărilor şi stabilitatea euro-atlantică”, arată raportul elaborat de Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), cu sediul la Washington, şi Centrul pentru Studii Democratice (CSD), cu sediul în Sofia.
Urme de război hibrid
Studiul este intitulat „Strategia Kremlinului: Înţelegerea influenţei ruse în Europa Centrală şi de Est” și coincide cu o dezbatere politică fără precedent din Statele Unite pe tema tentativelor Rusiei de a exercita influenţă asupra scrutinului prezidenţial american prin atacuri cibernetice şi dezvăluirea unor emailuri ale candidatului democrat Hillary Clinton. Un fost oficial de la Departamentul de Stat este coordonatorul studiului, iar oficiali americani au declarat că susţin concluziile referitoare la ingerinţele Rusiei în estul Europei. „Ruşii s-au implicat într-o campanie susţinută de a redobândi ceea ce preşedintele Vladimir Putin consideră a fi o zonă-tampon în estul Europei şi de a submina nu doar NATO şi Uniunea Europeană, ci întreaga bază democratică a ambelor organizaţii”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial american.
Potrivit oficialului american, activităţile ruse includ acte de corupţie, activităţi de propagandă, campanii pentru dezinformare, asasinarea „în mod ocazional” a criticilor Kremlinului şi utilizarea tehnicilor online pentru subminarea disidenţilor şi slăbirea instituţiilor occidentale. Raportul menţionează o serie de activităţi ruse pentru extinderea influenţei în Europa Centrală şi de Est. Un exemplu este lansarea unor „megaproiecte” de genul contractului de 12,2 miliarde de euro pentru construirea a două reactoare nucleare în Ungaria şi promovarea oamenilor de afaceri proruşi. În Bulgaria, Rusia are o prezenţă economică intensă, cu o medie de 22% din PIB în intervalul 2005-2014, existând „riscul intrării statului sub influenţa Rusiei”, pe mai arată în raportul menționat.
Kremlinul încearcă să întoarcă Europa împotriva SUA pe dimensiunea serviciilor secrete
Concluziile raportului sunt în concordanță cu un recent interviu dat de liderul de la Kremlin pentru postul francez de televiziune TF1, în care acesta afirmă că Rusia are o colaborare bună cu serviciile secrete europene și una foarte proastă cu cele americane. „Avem relaţii foarte bune cu serviciile secrete franceze”, a spus Putin. El a mai afirmat că specialiştii în domeniul combaterii terorismului din Rusia, Franţa şi alte state europene „sunt într-adevăr pe aceeaşi lungime de undă”. „Dar nu se întâmplă mereu aşa”, a spus Putin, făcând referire la interacţiunea cu Statele Unite.
Potrivit acestuia, Rusia ar fi trimis Statelor Unite „informaţii despre fraţii Ţarnaev în urmă cu ceva timp”, însă răspunsul a fost: nu este treaba voastră, ei sunt deja cetăţeni americani şi ne vom ocupa noi de ei. „Rezultatul? Atacul terorist din Statele Unite. Nu este acesta un exemplu în care noi suportăm pierderi prin neglijarea cooperării în această sferă?” , a spus el. Cecenul Djokhar Ţarnaev a fost condamnat la moarte pentru că a ajutat, pe data 15 aprilie 2013, la comiterea atentatului cu bombă de la Maratonul de la Boston, soldat cu trei morţi şi circa 280 de răniţi.
Retorică anti-americană
El a mai condamnat SUA pentru războiul din Afganistan și a spus că americanii folosesc o retorică și standarde duble când vine vorba de implicarea Rusiei în Siria. Acesta i-a făcut responsabili pe americani de o serie de bombardamente în Afganistan și Yemen care s-au soldat cu sute de morți și răniți.
„În ceea ce privește situația umanitară din Alep, au uitat cu toții cum forțele americane au lansat atacuri aviatice în Afganistan care au lovit un spital și oameni de la Doctori fără Frontiere se aflau printre aceștia? Întregi nunți de peste 100 de persoane au fost ucise în Afganistan. Uitați-vă ce s-a întâmplat în Siria, unde o singură lovitură aeriană a ucis 170 de persoane și a rănit alte 500 la o înmormântare”, a mai spus Putin.
de Marcu Viadi | apr. 29, 2015 | Info Militar, Orientul Mijlociu, Știri, Turcia, Uncategorized @ro
Turcia este acuzata de catre regimul lui Bashar al-Assad ca ajuta militar si logistic rebelii sirieni, cei care au cucerit deja orasele Idleb si Jisr al-Shughour, in nord-vestul Siriei. „Atacurile unor grupari teroriste de la Idleb si Jisr al-Shughour au fost efectuate cu sprijin logistic si militar turc”, a anuntat televiziunea de stat, citand Ministerul sirian de Externe. „Este vorba de o agresiune directa turca asupra Siriei”, a acuzat regimul de la Damasc. In ultimul timp, Damascul acuza tot mai des Ankara ca ofera sprijin rebelilor sirieni si le permite persoanelor care intentioneaza sa se alature unor grupari extremiste sa intre in Siria. Autoritatile de la Ankara a respins de fiecare data acuzatiile. Declaratii similare au fost facute si la finalul lunii trecute de catre al-Assad care a spus ca Turcia sustine terorismul in Orientul Mijlociu prin faptul ca ii lasa pe militantii occidentali ai Statului Islamic sa treaca pe teritoriul sau. „Presedintele Erdogan (al Turciei -n.r.) este o persoana care sufera de megalomanie politica, un fanatic al miscarii Fratii Musulmani”, a spus Bashar al-Assad intr-un interviu acordat postului american CBS.
In acelasi interviu, liderul sirian a respins acuzatiile Occidentului privind utilizarea de catre armata siriana a armelor chimice impotriva opozitiei.”Acuzatiile privind folosirea butoaielor cu explozibil si a armelor cu clor sunt parte a propagandei malitioase impotriva Siriei”, a declaral al-Assad, sugerand ca atacurile au fost comise de insurgenti.
