Ramadanul, sfârșit tensionat

Ramadanul, sfârșit tensionat

Umbrită de războiul din Fâşia Gaza, dar și de alte conflicte care afectează populații musulmane, lună sfântă a Ramadanului se încheie pentru milioane de musulmani din întreaga lume.
Arabia Saudită, care găzduieşte Mecca şi Medina, cele mai sfinte locuri ale islamului, a declarat miercuri începutul Eid al-Fitr, festivalul întreruperii postului.
Musulmanii din multe alte ţări, cum ar fi Qatarul, Emiratele Arabe Unite şi Turcia, sărbătoresc, de asemenea, în această zi.
Sfârşitul lunii de post este determinat de observarea lunii noi. Copiii, în special, primesc cadouri şi dulciuri cu ocazia Eid-ului.
În timpul lunii musulmane de post, care a început anul acesta la începutul lunii martie, credincioşii musulmani se abţin de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii sexuale între răsăritul şi apusul soarelui. Postul este unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului.
Potrivit estimărilor, în întreaga lume sunt circa 1,9 miliarde de musulmani, cele mai populate ţări cu majoritate musulmană fiind Indonezia, India, Pakistanul şi Bangladeshul.

Peste 1,5 milioane de credincioşi musulmani au venit să se roage pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim în luna Ramadanului, care se încheie săptămâna aceasta, fără să se fi înregistrat „tulburări semnificative” şi nici episoade violente, a transmis marţi poliţia israeliană într-un comunicat preluat de agenţia EFE.
În contextul unui Ramadan atipic ca urmare a războiului din Fâşia Gaza, Israelul a sporit anul acesta dispozitivul de securitate în oraşul sfânt.
Potrivit poliţiei israeliene, pe parcursul acestei luni au fost arestaţi cel puţin 100 de suspecţi pentru „incitare şi sprijin pentru terorism”, ceea ce în Israel poate să însemne inclusiv simpla afişare în public a drapelului palestinian. Alţi 172 de palestinieni au fost arestaţi pentru intrare ilegală în Israel, dintre care 15 la sosirea la Moscheea Al-Aqsa.
Al treilea loc sfânt al islamului, Esplanada Moscheilor, unde se află şi moscheea Al-Aqsa, este construită pe ceea ce evreii numesc Muntele Templului, locul cel mai sacru al iudaismului, în Ierusalimul de Est, sectorul din oraşul sfânt ocupat şi anexat de Israel.
În timp ce acest loc sfânt este administrat de Iordania, Israelul impune acolo restricţii, în special asupra numărului credincioşilor musulmani care pot veni în acel loc şi de asemenea asupra vârstei acestora.
Anul acesta Israelul a înăsprit restricţiile de intrare în Ierusalim pentru palestinienii rezidenţi în Cisiordania ocupată, astfel că li s-a permis venirea la rugăciunile de vineri numai bărbaţilor cu vârste de peste 55 de ani, femeilor cu vârste de peste 50 de ani şi copiilor de până la vârsta de 10 ani.
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a motivat această decizie ca măsură de securitate pentru credincioşi, afirmând că mulţi dintre tinerii palestinieni musulmani au anumite „legături cu terorismul Hamas”.

Ramadanul este o lună sfântă în calendarul islamic, considerată a noua lună a anului. Este cunoscută ca perioada de post (sau „Sawm” în arabă) pentru musulmani din întreaga lume. Postul în timpul Ramadanului este unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului și este obligatoriu pentru toți musulmanii adulți, cu excepția celor care sunt bolnavi, călătoresc, sunt însărcinate, alăptează, au menstruație sau suferă de alte condiții care îi scutesc de această practică.

Iată câteva aspecte importante despre Ramadan:

Postul: În timpul Ramadanului, musulmanii se abțin de la mâncare, băutură (inclusiv apă), fumat și activități sexuale de la răsăritul până la apusul soarelui. Scopul postului este de a cultiva autodisciplina, compasiunea față de cei săraci și nevoiași, și apropierea de Allah (Dumnezeu).

Suhur și Iftar: Suhur este masa consumată înainte de începerea postului, înainte de răsăritul soarelui, iar Iftar este masa cu care se încheie postul, după apusul soarelui. Este tradițional să se înceapă Iftarul cu câteva curmale și apă, urmat de o masă mai consistentă.

Rugăciune și reflecție spirituală: Pe lângă cele cinci rugăciuni zilnice, musulmanii efectuează o rugăciune specială numită „Tarawih” în timpul nopților de Ramadan. Este, de asemenea, o perioadă pentru lecturarea și recitarea Coranului, reflecție spirituală și rugăciune intensificată.

Zakat și acte de caritate: Ramadanul este, de asemenea, o perioadă în care musulmanii sunt încurajați să practice generozitatea și să ofere zakat (caritate obligatorie) și alte acte de caritate celor nevoiași.

Laylat al-Qadr: Una dintre cele mai sfinte nopți din Ramadan este Laylat al-Qadr (Noaptea Destinului), care marchează noaptea în care se crede că Coranul a fost revelat profetului Muhammad. Aceasta este considerată a fi o noapte a destinului și a iertării, iar musulmanii se roagă intens și caută binecuvântările lui Allah în această noapte.

Eid al-Fitr: Ramadanul se încheie cu sărbătoarea Eid al-Fitr, care marchează sfârșitul lunii de post. Această sărbătoare este marcată de rugăciuni speciale, mese festive, daruri și acte de caritate către cei nevoiași.

Ramadanul este o perioadă de profundă spiritualitate, reflecție și comunitate pentru musulmani. Este o ocazie de a se purifica spiritual, de a se apropia de Allah și de a-și consolida credința și disciplina.

Numărul exact de musulmani din lume variază în funcție de diferite estimări, dar se crede că sunt aproximativ 1,8 miliarde până la 2 miliarde de musulmani la nivel global, ceea ce reprezintă aproximativ 24-25% din populația mondială. Islamul este a doua cea mai mare religie din lume, după creștinism.

Iată câteva dintre țările cu cea mai mare populație musulmană:

Indonezia: Cu peste 230 de milioane de musulmani, Indonezia este țara cu cea mai mare populație musulmană din lume. Islamul este religia dominantă în această țară din Asia de Sud-Est.

Pakistan: Pakistanul are o populație musulmană de aproximativ 220 de milioane de persoane, fiind a doua țară ca număr de musulmani.

India: Deși India este o țară cu o majoritate hindusă, are și o populație musulmană semnificativă, estimată la peste 200 de milioane de persoane.

Bangladesh: Această țară din Asia de Sud are o populație musulmană de aproximativ 150 de milioane de persoane.

Egipt: În Egipt, populația musulmană este de aproximativ 100 de milioane de persoane.

Nigeria: Nigeria este cea mai populată țară din Africa, iar aproximativ jumătate din populația sa este musulmană, ceea ce înseamnă aproximativ 90 de milioane de musulmani.

Iran: Majoritatea populației Iranului, care este de aproximativ 83 de milioane de persoane, este musulmană, majoritatea fiind șiiți.

Turcia: Turcia are o populație musulmană de aproximativ 82 de milioane de persoane.

Alte țări cu populații musulmane semnificative includ Algeria, Maroc, Arabia Saudită și Irak.

Share our work
România, 20 de ani în NATO.Cum poate fi consolidat Flancul Pontic?

România, 20 de ani în NATO.Cum poate fi consolidat Flancul Pontic?

Aniversarea a două decenii de când România a devenit membru cu drepturi depline a NATO repune pe tapet necesitatea consolidării flancului pontic al Alianței. Amenințarea reprezentată de reimperializarea politicii externe a Federației Ruse pune în pericol întregul bazin al Mării Negre.

Pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Pe 2 aprilie în acelaşi an, drapelul românesc a fost arborat la sediul NATO din Bruxelles.

NATO rămâne cea mai importantă și puternică organizație politică și de securitate din istorie, iar relevanța sa este cu atât mai mare în contextul extrem de complex pe care îl traversăm. În cei 20 de ani de la aderarea României, numărul crizelor internaționale de securitate s-a înmulțit semnificativ, culminând cu războiul de agresiune ilegal, ilegitim și neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, a declarat președintele român cu această ocazie.

Pentru România, apartenența la NATO, la Uniunea Europeană și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă pilonii politicii externe și de apărare. Nu este greu de imaginat care ar fi fost soarta României dacă nu făceam parte din NATO, dar acest statut nu trebuie să ducă la încetarea eforturilor de consolidare a armatei române prin achiziții de sisteme de armament și investiții în resursele umane ale armatei, pentru a putea răspund și în viitor amenințărilor din Est.

România este un partener esențial în dezvoltarea eforturilor de descurajare și apărare ale Alianței pe Flancul Estic, inclusiv prin operaționalizarea scutului antirachetă de la Deveselu și prin întărirea, alături de aliații din NATO, a securității la Marea Neagră.

Cel mai recent exemplu este demararea lucrărilor la orașul militar din zona bazei militare Mihail Kogălniceanu din Constanța, în care vor putea locui peste 10.000 de militari NATO.

Extinderea bazei ar urma să fie realizată în cinci ani, Guvernul român investind în acest proiect 2,5 miliarde de euro. Noua bază modernizată de la Mihail Kogălniceanu și orașul care se va dezvolta în jurul ei este concepută pentru a putea prelua logistică și resurse umane de la cea din Rammstein, din Germania.

Tranformarea Dobrogei într-un adevărat portavion va crește siguranța bazinului Mării Negre. România își dovedește încă odată statutul de important furnizor de securitate la nivel regional și euroatlantic.

Oficiali din toate statele NATO au recunoscut faptul că România ocupă un loc important şi strategic în cadrul Alianţei, inclusiv ca o ancoră în partea de sud a Flancului estic şi ca stat riveran la Marea Neagră, zonă de importanţă strategică pentru securitatea europeană. La summiturile NATO de la Madrid şi Vilnius partea română a pus pe agenda aliaților problema consolidării prezenței NATO în bazinul Mării Negre.

Necesitatea înființării unui grup naval permanent al NATO în bazinul Mării Negre este tot mai des menționată în discursurile oamenilor politici și în diferite analize. România, Bulgaria și Turcia trebuie să identifice o soluție comună pentru asigurarea securității Mării Negre. Modelul Mării Baltice, care a devenit practic un lac NATO după aderarea Suediei și Finladei, poate fi un bun exemplu pentru regiunea Mării Negre. Consolidarea relațiilor dintre NATO și Ucraina ori chiar acceptarea Ucrainei în calitate de membru cu drepturi al NATO poate oferi noi posibilități de întărire a flancului pontic.

Șefa diplomației de la București, Luminița Odobescu, a subliniat foarte bine că „articolul 5 pe care îl pomenim aproape zilnic este cu atât mai relevant, iar această deviză ‘Toţi pentru unul, unul pentru toţi’ este prezentă şi mai puternic în ziua de astăzi”.

Cu privire la schimbările aduse de anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în 2014, respectiv de războiul din Ucraina început în urmă cu doi ani, ministrul român a spus că „NATO s-a adaptat permanent la diversele provocări de securitate, inclusiv prin valurile de extindere”.

Odobescu a afirmat că, în acest context, „România a continuat să fie vocală şi să îşi promoveze obiectivele în cadrul NATO şi rezultatele s-au văzut în mod direct, inclusiv prin creşterea prezenţei militare pe teritoriul nostru”. Ea a adăugat că un exemplu este reacţia aliată după ce drone ruse au căzut pe teritoriul României iar aliaţii au crescut prezenţa militară în ţara noastră şi au consolidat supravegherea aeriană.

Ea a apreciat că recunoaşterea de către NATO a rolului strategic al Mării Negre este o reuşită.

„NATO a încercat să răspundă şi unor obiective ale aliaţilor. Pentru România, regiunea Mării Negre şi Flancul estic au fost întotdeauna prioritate şi au fost promovate constant pe agenda reuniunilor NATO. (…) Am reuşit să promovăm rolul strategic al Mării Negre pe agenda NATO, să avem rezultate importante şi să ne promovăm interesele în ceea ce priveşte consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic”, a completat ministrul.

Ea a subliniat că aceste obiective ale României au devenit şi mai relevante în contextul actual de securitate şi a menţionat, în acest sens, Summitul NATO care va avea loc în această vară, la Washington.

„În general, noi, cei din Flancul estic, inclusiv România, de fiecare dată, nu numai la NATO, dar şi în cadrul Uniunii Europene, am explicat şi explicat partenerilor noştri ce poate să facă Rusia, ce face Rusia şi care sunt obiectivele Rusiei. Le ştim din istoria trecută şi din cea recentă. (…) Trecutul te învaţă foarte multe şi o ştim şi noi din propria noastră experienţă şi cred că am avut destule semne de avertizare. Le-am avut în 2008 – am văzut ce s-a întâmplat în Georgia -, le-am avut în 2014 (anexarea ilegală a Crimeei – n.r.) şi evident, le avem într-un mod dramatic acum – un război început acum doi ani. Deci cred că situaţia este una foarte clară. Rusia este şi va rămâne o ameninţare pentru securitatea nu numai europeană, euroatlantică şi, în consecinţă, aşa cum s-a făcut în ultima perioadă, trebuie să ne adaptăm la aceste riscuri de securitate pe termen mediu şi lung”, a spus şefa diplomaţiei române.

Conform ministrului, faptul că ţara noastră are cea mai extinsă frontieră terestră cu Ucraina „şi-a pus amprenta şi asupra rolului şi poziţiei României în cadrul NATO”.

Luminiţa Odobescu a mai evidenţiat că în regiunea Mării Negre există parteneri vulnerabili, respectiv Republica Moldova şi Georgia.

„Sprijinul pentru Republica Moldova este o prioritate a politicii externe româneşti, la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce priveşte procesul de aderare la Uniunea Europeană – pot să vă spun foarte clar că România a avut un rol esenţial în toate deciziile istorice luate. Sprijinul său nu este numai unul vocal, ci este unul concret”, a punctat ea.

Ministrul a afirmat că există un parteneriat cu NATO care abordează „vulnerabilitatea” Republicii Moldova la ameninţările hibride „extrem de sofisticate”.

„Încercăm împreună cu aliaţii şi partenerii din cadrul UE şi NATO să găsim soluţii şi să sprijinim în continuare Republica Moldova. Republica Moldova este extrem de vulnerabilă la aceste ameninţări hibride. S-au luat decizii importante pentru sprijinul său”, a spus ministrul.

„Republica Moldova trebuie să fie în continuare ajutată, ceea ce vom face atât în plan european, cât şi în plan euroatlantic”, a afirmat ministrul de Externe.

Ajutor pentru Ucraina

Ministrul Luminiţa Odobescu a afirmat că formula repetată de înalţi oficiali atunci când vorbesc de nevoia de a fi alături de Ucraina nu este doar limbaj diplomatic, ci o realitate.

„Ucraina se află într-un moment critic, iar continuarea sprijinului comunităţii internaţionale pentru independenţă, suveranitate şi integritate teritorială este foarte important. Să repetăm acest lucru. Chiar dacă pare un limbaj de minister de Externe, este foarte important să continuăm să explicăm cetăţenilor noştri despre ce este vorba în acest război”, a mai menționat ministra.

Share our work
Bulgaria, schimbare de garnitură guvernamentală

Bulgaria, schimbare de garnitură guvernamentală

Ministrul de externe bulgar Maria Gabriel, din partea formaţiunii GERB de centru-dreapta, a acceptat să formeze un nou guvern în urma demisiei premierului Nikolai Denkov la data de 5 martie, relatează mass-media de la Sofia.

Acord pentru stabilitate

Demisia lui Denkov a lăsat cale liberă partenerului de coaliţie GERB la conducerea guvernului, aşa cum fusese convenit în urma alegerilor de anul trecut.
GERB şi un bloc prooccidental condus de formaţiunea ‘Continuăm schimbarea’, reprezentată de Denkov, au semnat anul trecut un acord conform căruia Maria Gabriel va prelua funcţia de prim-ministru după ce Denkov va încheia un mandat de nouă luni.
‘Accept acest mandat cu un simţ al responsabilităţii că Bulgaria are nevoie de stabilitate’, le-a declarat luni reporterilor Maria Gabriel, fost comisar european pentru economia digitală şi, ulterior, pentru inovaţie, cercetare, educaţie şi tineret.
Ea a precizat că partidul ‘Continuăm schimbarea’ a cerut 24 de ore pentru discutarea detaliilor. ‘Sper că în următoarele 24 de ore vom finaliza acordul, nu avem diferende în legătură cu priorităţile ţării’, a spus ea.
Anterior în această lună, GERB a declarat că Maria Gabriel ar trebui să păstreze şi postul de ministru de externe cât timp va conduce guvernul, şi a sugerat ca rotaţia să se facă la fiecare 15 luni în loc de nouă.
La alegerile din aprilie 2023, GERB s-a plasat pe primul loc, câştigând 69 de mandate parlamentare din totalul de 240. Blocul condus de „Continuăm schimbarea” a obţinut 64 de mandate.

Sistem politic

Conform constituției bulgare, sistemul politic din statul balcanic este unul parlamentar, bazat pe democrația reprezentativă. Bulgaria este o republică în care puterea executivă este exercitată de guvern, în timp ce puterea legislativă este împărțită între guvern și Adunarea Națională, care este parlamentul unicameral al țării.

Președintele Bulgariei este șeful statului și este ales prin vot popular pentru un mandat de cinci ani, cu posibilitatea de reînnoire o singură dată. Rolul președintelui este mai mult ceremonial, deși are anumite puteri în ceea ce privește politica externă și apărarea. De asemenea, președintele poate convoca și dizolva Adunarea Națională în anumite circumstanțe.

Guvernul este condus de un prim-ministru, care este desemnat de partidul sau coaliția cu majoritatea în parlament. Prim-ministrul și miniștrii sunt responsabili pentru administrarea afacerilor interne și externe ale țării, inclusiv economia, educația, sănătatea și apărarea.

Adunarea Națională este corpul legislativ suprem și este alcătuită din 240 de membri aleși prin vot proporțional pentru un mandat de patru ani. Parlamentul are puterea de a adopta legi, de a aproba bugetul național și de a controla guvernul.

Partidele politice joacă un rol important în sistemul politic bulgar. Există mai multe partide cu diferite orientări politice, de la cele de centru-dreapta la cele de stânga. Coalițiile guvernamentale sunt adesea necesare pentru a asigura o majoritate parlamentară, pe fondul deselor acuzații de corupție politică.

În general, sistemul politic bulgar din 2024 reflectă structura și funcționarea unei democrații parlamentare moderne, cu o separație clară a puterilor și un rol important al partidelor politice și al instituțiilor democratice.

Cine este Maria Gabriel?

Maria Gabriel este o politiciană bulgară cunoscută pentru rolul său semnificativ în politica europeană. Născută pe 20 mai 1979, ea este membră a partidului politic bulgar GERB (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) și a Partidului Popular European (PPE) la nivel european.

Maria Gabriel a fost aleasă pentru prima dată în Parlamentul European în 2009 și a fost realeasă în 2014. În timpul mandatului său ca eurodeputat, ea s-a concentrat pe probleme legate de dezvoltarea regională, drepturile femeilor, protecția copiilor și securitatea cibernetică.

În iulie 2017, Maria Gabriel a fost numită comisar european pentru economia și societatea digitale în cadrul Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker. În această funcție, ea a avut un rol cheie în promovarea agendei digitale a UE, inclusiv în domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și economia digitală.

În 2019, după ce Ursula von der Leyen a devenit președinta Comisiei Europene, Maria Gabriel a fost numită comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret. În această poziție, ea a lucrat pentru a consolida ecosistemul european de cercetare și inovare, a promova educația și formarea la nivel european și a sprijini cultura și diversitatea culturală în UE.

Maria Gabriel este recunoscută pentru angajamentul său în promovarea egalității de gen, a educației și a inovării. Ea a primit mai multe distincții pentru munca sa, inclusiv titlul de „Femeia Anului” în Bulgaria în 2010 și „Eurodeputatul Anului” în categoria egalitatea de gen în 2016.

Maria Gabriel rămâne o figură influentă în politica europeană, cu un accent deosebit pe digitalizare, inovare și educație.

Actuala șefă a Guvernului de la Sofia a lucrat în mod constant la Strategia Dunării ca un subiect strategic important pentru UE, pe baza abordării „de jos în sus”.

Maria Gabriel, în calitate de comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a exprimat poziții aliniate cu cele ale Uniunii Europene în ceea ce privește invazia militară rusă în Ucraina. Ea susține poziția UE, care condamnă ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și susține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Uniunea Europeană a impus sancțiuni semnificative împotriva Rusiei ca răspuns la invazia sa în Ucraina și a oferit sprijin politic, financiar și umanitar Ucrainei. Ca membru al Comisiei Europene, Maria Gabriel a susținut aceste măsuri și a promovat eforturile UE de a răspunde la criza provocată de agresiunea rusă.

Crize politice

În perioada 2020-2024, Bulgaria a trecut printr-o serie de crize politice care au afectat stabilitatea guvernamentală și au condus la numeroase alegeri anticipate.

Criza a început în vara anului 2020, când în Bulgaria au izbucnit proteste masive împotriva corupției guvernamentale și a lipsei de reforme judiciare. Protestatarii au cerut demisia guvernului condus de prim-ministrul Boyko Borisov și a procurorului general Ivan Geshev. Deși protestele nu au dus la schimbări imediate în guvern, ele au subminat încrederea în actuala administrație și au pregătit scena pentru instabilitatea politică ulterioară.

În aprilie 2021, alegerile parlamentare nu au reușit să producă un guvern stabil, ceea ce a dus la alegeri anticipate în iulie 2021. Nici aceste alegeri nu au reușit să rezolve impasul politic, ceea ce a condus la o a treia rundă de alegeri în noiembrie 2021. În ciuda speranțelor că aceste alegeri vor aduce stabilitate, rezultatele au fost din nou inconcludente, ceea ce a menținut țara într-o stare de incertitudine politică.

În cele din urmă, în decembrie 2021, s-a format o coaliție guvernamentală între partidul anti-corupție „Continuăm Schimbarea”, Partidul Socialist Bulgar, Partidul Democrat pentru Responsabilitate, Solidaritate și Toleranță (ITN) și alte partide mai mici. Cu toate acestea, această coaliție s-a dovedit a fi fragilă, cu tensiuni interne și dezacorduri asupra unor probleme cheie.

În plus față de instabilitatea politică, Bulgaria a fost, de asemenea, afectată de o criză energetică și de inflație în 2022, exacerbată de războiul din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei. Aceste probleme economice au pus o presiune suplimentară asupra guvernului și au contribuit la nemulțumirea publică.

În ansamblu, perioada 2020-2024 a fost una de instabilitate politică pentru Bulgaria, cu proteste, alegeri repetate și coaliții fragile care au evidențiat diviziunile profunde din societatea bulgară și dificultățile de a forma guverne stabile într-un context politic și economic dificil.

Share our work
Precedent periculos pentru Moscova? Războiul pentru tezaurul românesc ajunge în Parlamentul European

Precedent periculos pentru Moscova? Războiul pentru tezaurul românesc ajunge în Parlamentul European

Legislativul European a votat, cu o largă majoritate, rezoluția privind restituirea tezaurului României sechestrat de Rusia, relatează mass-media internațională. Tezaurul românesc din Federația Rusă se referă, în general, la bunurile materiale, inclusiv rezerve de aur, valori monetare și alte obiecte de patrimoniu cultural, care au fost trimise de România în Rusia în timpul Primului Război Mondial pentru a fi păstrate în siguranță. Contextul istoric al acestei decizii a fost invazia teritoriilor românești de către Puterile Centrale și nevoia de a proteja tezaurul național.

Succes politic

Rezoluția pe care am inițiat-o este primul document oficial european prin care solicităm Rusiei în mod explicit returnarea Tezaurului sechestrat ilegal. Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural. Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult. Mulțumesc, bineînțeles, Băncii Naționale a României pentru întregul sprijin de-a lungul acestui drum la capătul căruia avem astăzi, în premieră, o Rezoluție a Parlamentului European pe chestiunea Tezaurului României. Nu suntem singuri în acest demers. Avem recunoaștere și sprijin european ferm. După votul istoric de astăzi, Comisia Europeană va fi alături de România și împreună vom aduce Tezaurul României acasă. Important este să nu renunțăm!, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

Anterior, Comisia Europeană anunșa că va susține o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Declaraţia Comisiei a fost urmată de o dezbatere, după care a fost supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg. Eurodeputatul Eugen Tomac (PPE) susține că iniţiativa se înscrie în contextul în care Uniunea Europeană şi-a adoptat anul trecut strategia privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilicit în Europa. „Am participat la această dezbatere (privind strategia – n.r.) în calitate de eurodeputat membru al Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) şi am constatat cu acel prilej că situaţia tezaurului nostru aflat la Moscova este aproape complet necunoscută la nivelul instituţiilor europene. Atunci mi-am dat seama că este foarte greu să vii să prezinţi un subiect care este de maxim interes pentru noi, românii, dar este complet necunoscut pentru publicul european, pentru instituţiile europen”, a spus preşedintele PMP. „În acest context, am luat decizia de a propune o serie de acţiuni prin care să facem cunoscută chestiunea tezaurului Băncii Naţionale a României şi a întregului nostru tezaur aflat la Moscova. În momentul de faţă am reuşit să prezentăm tuturor europarlamentarilor două volume complete în limba engleză, publicate de Banca Naţională a României şi, mai mult decât atât, să iniţiem chiar o rezoluţie (…) prin care să creăm mecanismele necesare pentru ca dosarul tezaurului României, aflat la Moscova, să devină un subiect de interes european”, a explicat el.

Sprijin politic

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a declarat anterior că discuţia din plenul Parlamentului European despre tezaurul României însuşit ilegal de Rusia e importantă, pentru că oferă vizibilitate unui subiect despre care partenerii europeni nu aveau cunoştinţe. În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de partimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, precizează PE pe site-ul său în prezentarea acestui punct de pe ordinea de zi a sesiunii plenare.

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, guvernul român a decis să trimită o parte semnificativă a tezaurului Băncii Naționale a României în Rusia, cu scopul de a-l proteja de avansul forțelor germane și austro-ungare. Acest tezaur includea importante cantități de aur, precum și obiecte de patrimoniu cultural de neprețuit, cum ar fi colecții de artă, documente istorice și alte valori.

Înțelegerea dintre România și Rusia prevedea că bunurile urmau să fie păstrate în siguranță de către guvernul rus până la sfârșitul conflictului, când urmau să fie returnate. Cu toate acestea, după Revoluția Bolșevică din 1917 și colapsul Imperiului Rus, situația tezaurului românesc a devenit extrem de complicată.

Eforturile guvernului român de a recupera tezaurul după război s-au confruntat cu numeroase obstacole politice și birocratice. Relațiile dintre România și Uniunea Sovietică, succesoarea Rusiei imperiale, au fluctuat de-a lungul secolului XX, complicând și mai mult situația.

Deși o mică parte a tezaurului a fost returnată în anii ’50, majoritatea acestuia rămâne în Rusia. Subiectul tezaurului românesc este în continuare un punct sensibil în relațiile dintre România și Federația Rusă, fiind adesea asociat cu discuții privind dreptatea istorică și relațiile internaționale.

Recuperarea tezaurului românesc din Federația Rusă rămâne o chestiune deschisă, cu implicații atât istorice, cât și diplomatice. Este un subiect care continuă să stârnească pasiuni și dezbateri atât în rândul istoricilor, cât și în sfera politică.

Pentru detalii mai recente sau specifice despre stadiul actual al discuțiilor sau orice demersuri recente pentru recuperarea tezaurului, ar fi necesar să consult informații actualizate, având în vedere că situația se poate schimba.

Tezaurul românesc din Federația Rusă reprezintă una dintre cele mai complexe și sensibile probleme nerezolvate ale relațiilor dintre România și Rusia, având rădăcini adânci în istoria secolului XX. Negocierile dintre România și Federația Rusă privind restituirea tezaurului au avut loc pe parcursul mai multor decenii, dar au rămas fără un rezultat concret.

În anii ’90, discuțiile privind un nou tratat bilateral între România și Rusia nu au inclus clauze referitoare la restituirea tezaurului. De exemplu, tratatul din 2003, semnat între Ion Iliescu și Vladimir Putin, nu a menționat problema tezaurului, ceea ce a păstrat status quo-ul și a limitat perspectivele de recuperare a acestuia în contextul relațiilor dintre cele două state.

Negocieri degeaba

Răspunsul Rusiei la cererile de recuperare ale României a fost adesea evaziv sau însoțit de referiri la datorii istorice ale României față de URSS, considerând că acestea echilibrează sau chiar anulează orice obligație a Rusiei de a returna tezaurul.

În plus, în spațiul public și în discursurile politice au existat frecvent întorsături de situație, cu acuzații și contra-acuzații legate de istoricul relațiilor dintre cele două țări.

De-a lungul anilor, au existat diverse estimări privind valoarea tezaurului, cu mențiuni specifice despre cantitățile de aur trimise la Moscova și despre obiectele de patrimoniu cultural de însemnătate națională. Este important de reținut că, în ciuda asigurărilor primite de la autoritățile ruse la momentul transferului, doar o mică parte a fost returnată României până în prezent.

În ciuda eforturilor diplomatice și a discuțiilor în forumuri internaționale, recuperarea tezaurului rămâne o problemă deschisă, complicată atât de contextul istoric, cât și de dinamica politică actuală. Presiunile internaționale și apelurile la dreptate istorică continuă să fie elemente prezente în discursul public românesc, dar soluționarea definitivă a acestei probleme rămâne incertă.

Tezaurul românesc aflat la Moscova include nu doar rezerve de aur, ci și o serie de obiecte de patrimoniu de o valoare culturală și istorică inestimabilă, reflectând bogăția și diversitatea moștenirii culturale a României.

Această complexitate adaugă o dimensiune suplimentară problemei, subliniind importanța tezaurului nu doar din perspectiva valorii sale materiale, ci și ca simbol al identității și istoriei naționale.

Alte exemple

Cazul tezaurului românesc și refuzul părții ruse de a îl înapoia aduce aminte de modul de acțiune al Germaniei naziste. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziștii au furat peste 20% din operele de artă ale Europei, inclusiv lucrări valoroase precum Ghent Altarpiece și Madonna of Bruges de Michelangelo. Această jefuire sistematică a implicat mutarea și ascunderea operelor de artă în diferite locații pentru a fi protejate sau utilizate în scopuri personale de către oficialii naziști. Unele dintre aceste opere de artă au fost recuperate după război, dar multe încă sunt considerate pierdute.

În timpul Războiului Civil Spaniol, guvernul Spaniei a decis să evacueze rezerva sa de aur către Uniunea Sovietică pentru a asigura păstrarea acesteia și pentru a plăti ajutorul militar sovietic. Această decizie a fost luată după lovitura de stat militară din 1936 organizată de Francisco Franco. Stalin a oferit sprijin guvernului spaniol prin furnizarea de arme, muniție și alte necesități, cu condiția ca Spania să plătească pentru aceste servicii cu aur. În total, aproximativ 510 tone de aur, reprezentând aproximativ 74% din rezervele totale de aur ale țării, au fost trimise în Uniunea Sovietică, ambalate în aproape opt mii de cutii.

Operațiunea de export a aurului spaniol în Uniunea Sovietică este adesea descrisă în sursele occidentale ca un jaf al unei țări aflate în război de către oficiali sovietici. Deși o parte semnificativă a rezervei de aur a fost utilizată de guvernul spaniol în scopurile propuse chiar și după ce a fost trimisă, multe dintre evenimentele legate de transferul și folosirea ulterioară a aurului au rămas neclare, iar urmele acestuia s-au pierdut în timp. Deși nu există un consens cu privire la ultimul loc în care a fost depozitat aurul, istoricii spanioli sunt convinși că acesta se află încă în depozitele sovietice.

Este greu de stabilit cu exactitate ce s-a întâmplat cu aurul spaniol după ce a ajuns în URSS, datorită lipsei de documentație clară și a dispariției multor persoane implicate în operațiune. În ciuda tuturor acestor complicații, Spania nu a făcut niciodată pretenții oficiale împotriva URSS pentru returnarea aurului.

Pentru a înțelege contextul politic în care s-a luat decizia de evacuare a aurului, este important de menționat că la alegerile din 1936, o coaliție formată din socialiști, liberali, comuniști și diverse grupări naționaliste regionale, cunoscută sub numele de Frontul Popular, a câștigat alegerile cu un procentaj strâns, ceea ce a dus la temeri generalizate de revoluție și a agravat tensiunile politice și violența în Spania.
Este greu de spus dacă aurul spaniol a stat la baza rezervei de aur sovietice, dar o inspecție moartea lui Stalin a arătat că acesta a lăsat aproximativ 2,500 de tone de aur. Spre comparație: după revoluție, în depozitele fostei Rusii țariste au rămas aproximativ 850 de tone de aur. Cât despre Spania, Madridul nu a avut niciodată pretenții oficiale împotriva URSS.

Istorie dureroasă

În 1916 Consiliului General al Băncii decide strămutarea tezaurului în Rusia, la Kremlin În Primul Război Mondial (1914-1918), România semnează, la 4/17 august 1916, Convenţia politică şi militară cu Antanta. Rusia şi Franţa îi cer imperios să intre în război împotriva Austro-Ungariei, „acum ori niciodată”. Câteva săptămâni mai târziu, la 1 septembrie, forţele germano-bulgaro-otomane au trecut Dunărea, înscriindu-şi în palmares victoria de la Turtucaia. La 24 noiembrie (6 decembrie pe stil nou), aceleaşi trupe, conduse de Mackensen, au intrat în Bucureşti. Guvernul şi armata României s-au retras în Moldova. Regimul militar de ocupaţie a impus şi transferarea sediului central al Băncii Naţionale, cu tot cu tezaur, de la Bucureşti la Iaşi. La 2 decembrie, şedinţa Consiliului General al Băncii decide strămutarea tezaurului în Rusia, la Kremlin, unde era depozitat în condiţii de securitate şi tezaurul imperiului. Transportul tezaurului român în altă ţară aliată, la Londra bunăoară, ar fi comportat riscul unui atac din partea submarinelor germane. La 11 decembrie 1916, ministrul român de finanţe îl împuterniceşte pe guvernatorul Băncii, G.G. Danielopol, să expedieze tezaurul la Moscova, operaţiune aprobată ziua următoare printr-o lege votată de Consiliul de miniştri al României. Generalul rus Mossoloff a semnat cu ministrul român Danielopol protocolul prin care guvernul rus garanta integritatea tezaurului în timpul transportului şi al depozitării la Moscova. Între 12 şi 14 (respectiv, pe stil nou, 25 -27 ) decembrie 1916, tezaurul este încărcat în 17 vagoane, în gara Iaşi, sub directa supraveghere a gen. Mossoloff.

Înainte cu câteva zile de luptele de la Mărăşeşti, Banca Naţională a României decide transportarea tuturor valorilor la Moscova, printr-un al doilea transport. La 27 iulie, seara, un tren de 24 de vagoane, din care trei conţineau valori ale BN, porneşte spre Moscova. Depozitele Băncii erau închise în 188 de casete, în valoare declarată 1.594.721,09 lei, din care aurul valora efectiv 574.523,57 lei, arhiva – 500 mii lei, iar restul – titluri, efecte, depozite ale persoanelor şi băncilor particulare- în valoare de 1. 593.762.197,52 lei. Valori inestimabile, depuse în camere de depozitare care au fost pecetluite cu sigilii româneşti şi ruseşti A doua tranşă a celui de al doilea transport, expediată la 27 iulie 1917 şi recepţionată la Moscova la 3 august 1917, conţinea 1.661 de casete în valoare declarată de 7,5 miliarde lei (casetele conţineau numerar, bijuterii, tablouri şi alte depozite făcute la Casa de Depuneri de către particulari, instituţii publice şi private). în plus, au mai fost recepţionate la destinaţie 3.549 de casete conţinând valori în sumă totală de 9.416.417.177,93 lei aur. În fapt, valoarea unor casete era inestimabilă, ele conţinând: arhivele statului, picturi de Nicolae Grigorescu, tablouri rare din pinacoteca statului, gajuri ale Muntelui de Pietate, odoare mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, documente originale din colecţiile Academiei Române, 300 sute de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume manuscrise române şi slavone, cărţi rare, unice chiar, ca „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 în Catehismul calvinesc”.

La Moscova au ajuns, totodată, colecţii de medalii şi monede vechi, piese rare ale Muzeului de Antichităţi, precum Cloşca cu puii de aur (tezaurul de Pietroasa) care atestă trecerea goţilor prin România, panaghiarele lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, evangheliile slavoneşti ferecate în aur şi argint, odoarele brâncoveneşti ale Horezului şi cele cantacuzineşti, odoarele lui Atanaric, chivotele şi epitrahilul de la Bistriţa, darurile lui Vasile Lupu şi ale soţiei sale de la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi evanghelia scrisă de Isidor din Bădăuţi. Doar stareţul Mănăstirii Secul din judeţul Neamţ, Ilarion Bălăiţă, a refuzat să cedeze odoarele, pe care a reuşit să le salveze. Valorile conţinute de cel de al doilea transport, cuprinzând tezaurul Casei de Depuneri a României, au fost depozitate în localul Casei de Împrumuturi şi Depozit a Rusiei din Moscova, strada Nastasisnky nr. 3, iar camerele de depozitare au fost pecetluite cu sigilii româneşti şi ruseşti, cheile fiind luate de directorul român al Casei de Depuneri, C. Ionescu, care avea dreptul să inspecteze oricând valorile păzite de o gardă de cazaci. Prin documentele semnate de reprezentanţii oficiali ai Rusiei, în august 1917, Guvernul rus garantase transportul, depozitarea şi repatrierea valorilor româneşti.

Aurul Imperiului ţarist

În 1915, rezerva de aur a Rusiei, de la Petrograd, a fost evacuată la Kazan, de teamă că oraşul ar fi putut fi ocupat de trupele Puterilor Centrale. Acolo a ajuns şi aurul păstrat în sucursalele băncii centrale a Rusiei din Moscova, Samara şi Tambov, se arată într-un amplu material publicat pe site-ul BNR.

În vara lui 1918, mai mult de jumătate din rezerva de aur a Rusiei era în subsolurile Băncii de Stat din Kazan. Bolşevicii au reuşit să mute în zonele controlate de ei mai puţin de 2% din această rezervă, înainte de cucerirea oraşului de către „albi”.

La începutul lunii august 1918, oraşul Kazan a fost ocupat de unităţi ale Legiunii Cehoslovace, constituită din foştii prizonieri de origine cehă din armata austro-ungară, şi din unităţi ale „albilor“. Aurul a fost dus la Omsk şi apoi a ajuns să fie cunoscut drept „aurul lui Kolceak“, unul dintre generalii care luptau contra puterii bolşevice. Valoarea lui a fost evaluată la circa 630 milioane ruble.

După înfrângerea lui Kolceak, cea mai mare parte a rezervei de aur, în valoare de circa 400 milioane de ruble, a ajuns în mâinile bolşevicilor, fiind dus înapoi la Kazan. Soarta restului rezervei, în valoare de peste 230 milioane ruble, a rămas neclară. S-a afirmat fie că l-au furat cehoslovacii, fie japonezii care luptau contra trupelor bolşevice în Extremul Orient.

Pe acest subiect s-au scris romane şi s-au turnat filme. Unele informaţii indică faptul că aurul ar fi fost folosit pentru a garanta unele împrumuturi făcute de emigranţii alb-gardişti. Dar atunci când sovieticii au ocupat Praga, în 1945, şi au avut acces la documente ale emigraţiei ruse, nu au descoperit nimic concret.

Un cercetător rus, Oleg Budnitskii, a publicat în 2008, la Moscova, rezultatele cercetărilor sale în arhive occidentale. El preciza că soarta acestui aur este greu de reconstituit şi pentru că cei care au operat cu el nu au fost foarte dornici să lase evidenţe clare asupra operaţiunilor efectuate. Potrivit lui Budnitskii, emigraţia albă ar fi scos din Rusia o cantitate echivalentă cu 195 milioane, din aurul în valoare de peste 230 milioane de ruble. Cea mai mare parte a aurului scos din Rusia de către emigraţia albă ar fi fost depusă în bănci japoneze, britanice şi americane. Restul se pare că a fost folosit ca garanţie pentru împrumuturi. Tot din acest aur, s-ar fi garantat un credit pentru cumpărarea de armament din S.U.A. În final, o parte a aurului ar fi fost vândută pentru a acoperi împrumuturile.

Ultima tranzacţie cunoscută datează din primăvara anului 1921, când se pare că ceea ce mai rămăsese din aurul luat de emigraţia albă a fost vândut către o bancă japoneză, pentru 500.000 dolari. Banii erau destinaţi unui guvern care ar fi putut să vină la putere în Rusia după căderea bolşevicilor. Ca să ferească aceşti bani de creditorii care vânau orice sumă, au fost investiţi în acţiuni emise de o bancă engleză cu capital rusesc, capital provenit de la antreprenori ruşi, ajunşi în emigraţie după 1917.

Diplomaţii ruşi, care au format Consiliul foştilor ambasadori ai Rusiei ţariste de la Paris, s-au ocupat de administrarea a ceea ce rămăsese din „aurul lui Kolceak“. Resursele s-au diminuat treptat, dar au ajuns până în anii ’50. Oleg Budnitskii le-a putut trasa urmele până la moartea ultimului membru al Consiliului, Maklakov, în 1957. Cartea sa „demontează“ în bună măsură speculaţiile privind furtul aurului rusesc de către japonezi sau cehoslovaci, la finele Primului Război Mondial şi în vremea războiului civil ce i-a urmat.

Aurul belgian

Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, rezerva de aur a Belgiei era de aproximativ 600 tone de aur. Chiar înainte de declanşarea luptelor, o treime a fost depozitată la Londra, altă treime trimisă în Statele Unite şi Canada. La începutul anului 1940, 198 tone de aur au fost trimise în sudul Franţei. În momentul invadării Belgiei, doar o mică parte din aur se mai găsea în subsolul Băncii Belgiei. Aurul trimis în Franţa a fost evacuat împreună cu cel polonez, spre acelaşi loc, fortul Kayes, din Dakar (Senegal).

După capitularea Franţei, germanii au impus noului guvern să le predea aurul belgian. Operaţiunea a durat până în mai 1942, când au ajuns la Marsilia ultimele lăzi. De acolo a fost mutat la Banca Reichului. Din dispoziţia lui Göring, a fost topit şi marcat din nou cu anii 1936 şi 1937, pentru a i se pierde urma. După război, Banca Franţei şi Banca Belgiei au ajuns la un acord şi francezii au plătit o compensaţie integrală.

Ulterior s-a constituit o rezervă atât din aurul descoperit de trupele americane în 1945, într-o mină de sare din Germania (inclusiv documente din care rezulta ce s-a întâmplat cu aurul belgian), cât şi din aurul furat de nazişti şi ajuns în bănci elveţiene.

Comisia Tripartită a Aurului – constituită la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru returnarea aurului monetar şi alcătuită din reprezentanţi ai S.U.A., Marii Britanii şi Franţei – urma să gestioneze repartizarea acestui aur celor care emiteau pretenţii. Banca Belgiei a înaintat o cerere în numele Băncii Franţei şi în final aceasta a recuperat 130 tone de aur, adică două treimi din compensaţia plătită Băncii Belgiei.

Aurul norvegian

În 1940, rezerva de aur a Norvegiei era de 50 tone. Autorităţile au luat din vreme măsuri pentru a-l putea evacua cât mai repede, ambalându-l în lăzi şi butoaie ce puteau fi mânuite uşor. La primele ore ale zilei de 9 aprilie 1941, când s-a aflat vestea că nave germane se apropiau de Oslo, aurul a fost expediat la Lillehammer. Încercarea paraşutiştilor germani de a ataca Lillehammer, unde se refugiase şi familia regală, s-a lovit de rezistenţa dârză a norvegienilor, care a permis evacuarea aurului mai departe, cu un tren, către o localitate de pe coasta Mării Nordului, unde debarcaseră deja trupe britanice.


Britanicii au acceptat să ajute la evacuarea aurului, care urma să fie încărcat pe trei nave de război. Prima, crucişătorul „Galatea“, a reuşit să plece înainte de sosirea germanilor. Restul aurului a fost transportat în alt port. O altă cantitate a fost încărcată la bordul crucişătorului „Glasgow“, dar căpitanul acestuia a decis să plece înainte ca întreaga cantitate să fie urcată la bord. Ce a rămas a pornit mai departe cu un vas de coastă, urmând ca în portul Tromsö să fie urcată la bordul lui „Glasgow“.


Nava costieră a fost atacată de aviaţia germană şi obligată să eşueze. Aurul a fost transferat la bordul a cinci vase de pescuit. După mai multe aventuri, a ajuns la bordul crucişătorului „Enterprise“ şi apoi în Marea Britanie.
S- au pierdut pe drum doar 297 de monede (adică mai puţin de 10 kg), din cele 50 tone de aur. Ulterior, aurul a fost plasat în Statele Unite şi din el s-au finanţat cheltuielile guvernului norvegian în exil. După război, rezerva de aur rămasă a fost repatriată treptat; ultimele 10 tone reîntorcându-se în Norvegia în 1987.

Aurul olandez

La izbucnirea războiului, rezerva de aur a Olandei se găsea împărţită la Amsterdam şi Rotterdam. Cantitatea de aur din Amsterdam a fost evacuată în Anglia fără probleme. La Rotterdam, comandoul englez a reuşit să preia aurul când germanii ajunseseră la 200 m de locul unde fusese depozitat. Dar nava pe care a fost încărcat a sărit în aer şi s-a scufundat. În 1942, nemţii au descoperit locul unde se găsea şi au recuperat o parte din aur. Altă parte a fost recuperată de scafandri olandezi după război.

Ţările baltice au păstrat rezerva de aur în Marea Britanie. În iulie 1940, după ocuparea acestora de către U.R.S.S., Marea Britanie a blocat aurul. În ianuarie 1968, s-a încheiat un acord între Marea Britanie şi U.R.S.S., prin care sovieticii renunţau la aurul balticilor, iar englezii la pretenţiile legate de naţionalizarea bunurilor cetăţenilor britanici din Rusia sovietică.

În 1992 şi 1993 Marea Britanie a acordat Ţărilor Baltice compensaţii în valoare de 90 milioane lire sterline, în contul aurului pierdut.

După ocuparea Cehoslovaciei, germanii i-au obligat pe funcţionarii Băncii Centrale să emită două ordine de transfer. Unul era către Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) şi cerea transferul a 21 tone aur din contul Cehoslovaciei la BRI (aur care era păstrat la Banca Angliei) către contul Băncii Reichului de la BRI. Al doilea cerea transferul a 27 tone aur, deţinut de Banca Cehoslovaciei la Banca Angliei, către contul BRI aflat la Banca Angliei.

Primul ordin a fost pus în practică, însă cel de al doilea nu, căci guvernul britanic blocase depozitele Cehoslovaciei după ocuparea acestei țări de către Germania. Primul ordin a fost executat considerându-se că era o tranzacţie în interiorul BRI.

După război, Cehoslovacia a cerut restituirea acestui aur. A primit doar şase tone, restul aurului fiind blocat de Londra şi Washington motivându-se că Cehoslovacia nu rezolvase pretenţiile cetăţenilor britanici şi americani ale căror proprietăţi fuseseră confiscate de către regimul comunist. Au urmat ani lungi de negocieri, problema fiind rezolvată abia în 1981, când Cehoslovacia a achitat despăgubirile cerute şi a primit în schimb aurul rămas.

Aurul albanez

Începând cu anul 1925, Albania a păstrat un stoc de aur monetar la Roma. În 1943, după ce Italia a încheiat armistiţiul cu Aliaţii, germanii au capturat acest stoc de aur. Comisia Tripartită constituită pentru returnarea aurului monetar a decis după război să blocheze restituirea stocului de aur către Albania, stoc evaluat la 6,5 milioane de lire sterline, în baza obiecţiilor formulate de către două state membre: S.U.A. şi Marea Britanie.

Americanii s-au opus pentru că Albania nu accepta să plătească despăgubiri pentru bunurile cetăţenilor americani confiscate de către regimul comunist. Marea Britanie acuza Albania că era vinovată de scufundarea, în octombrie 1946, a două nave britanice care loviseră mine în largul coastelor albaneze, incident care dusese la moartea a 44 de marinari englezi. După căderea regimului comunist din Albania, diferendul a fost rezolvat definitiv în 1996.

La izbucnirea războiului, în mare grabă, rezerva de aur a Bank Polski, răspândită în mai multe locuri, a fost strânsă şi îndreptată către România. În ciuda presiunilor Germaniei, guvernul român a permis evacuarea celei mai mari părţi a acestei rezerve: un tren a preluat-o de la graniţa de nord româno-poloneză şi a transportat-o la Constanţa, unde a fost încărcată pe un vas, cu care a pornit spre Turcia. A călătorit mai departe cu trenul, până în Liban, unde a fost încărcată pe crucişătorul francez „Emile Bertin“ şi pe alte două contratorpiloare. Toate cele trei nave au ajuns în portul francez Toulon, iar de acolo la agenţia din Nevers a Băncii Franţei.

Înaintarea rapidă a trupelor germane pe teritoriul Franţei a impus o nouă evacuare. La 18 iunie, cu o altă navă, aurul polonez a fost transportat în Africa, la Dakar, de unde a ajuns în fortul Kayes. Cum acesta se afla sub autoritatea guvernului de la Vichy iar polonezii din exil erau aliaţii Londrei, sub presiunile Germaniei, polonezilor li s-a interzis accesul la acest aur. În plus, guvernul de la Vichy, „descoperind“ că datoria Poloniei faţă de Franţa (este vorba de împrumuturile acordate anterior) era mai mare decât valoarea aurului, le-a refuzat cererile. Polonezii au dat în judecată guvernul de la Vichy la Curtea Federală din New York, care a dat o sentinţă prin care aurul Franţei aflat în depozit în S.U.A. era pus sub sechestru.

După debarcarea Aliaţilor în Africa, aurul polonez a fost recuperat şi a plecat către Marea Britanie, Canada şi S.U.A. La sfârşitul războiului, deşi în Polonia se instaurase un guvern comunist, după negocieri care au durat câţiva ani (britanicii, de exemplu, cereau plata cheltuielilor făcute de ei pentru înzestrarea unităţilor militare poloneze), aurul polonez s-a întors acasă.

Tot în 1947 s-au întors de la Bucureşti şi cele trei tone de aur rămase în subsolurile Băncii Naţionale a României, deoarece au ajuns în România mai târziu, odată cu exilul polonez, şi nu au mai fost scoase din ţară din cauza presiunilor formidabile exercitate de Germania. Acest aur, împreună cu Tezaurul BNR, a fost adăpostit la Tismana, din 1944 până la începutul lui 1947. Trebuie să precizăm că Banca Naţională a României nu a cerut nicio sumă de bani pentru păstrarea acestui aur atâţia ani.

Share our work
Pacea în Ucraina, între Papă și Sultan

Pacea în Ucraina, între Papă și Sultan

Papa Francisc, liderul Bisericii Romano-Catolice și a statului Vatican, a stârnit furia mass-media de la Kiev după o serie de declarații considerate controversate. Într-un interviu recent, Papa Francisc a declarat că Ucraina trebuie să aibă „curajul steagului alb”, estompând, în opinia mass-media de la Kiev, linia dintre agresor și victimă prin îndemnul la deschiderea unor negocieri cu orice preț.

Conform unor surse de la Vatican, este pentru prima dată când papa Francisc a folosit termeni precum ‘steag alb’ sau ‘înfrânt’ în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor pentru încheierea păcii. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut anterior Papei Francisc să susțină planul de pace al Ucrainei.

În urmă cu câteva zile, liderul turc Erdogan făcea apel la negocieri de pace între Ucraina și Rusia, demers primit cu răceală de Kiev.

Pe 8 martie, în timpul unei conferințe de presă comune cu Volodimir Zelenski la Istanbul, el a repetat această idee și a subliniat că Turcia poate oferi un loc pentru dialog.

Președintele Zelenski a reacționat ferm la apelul pentru negocieri de pace, întrebând cum se pot invita la dialog persoane care blochează, distrug și ucid. El a subliniat dorința Ucrainei de a obține o pace dreaptă, conform celor 10 puncte anunțate anterior de Kiev, respingând prezența Kremlinului la masa negocierilor. Într-un interviu recent, Papa Francisc a menționat Turcia ca un posibil loc pentru negocieri între Kremlin și Kiev, exprimându-și disponibilitatea de a media discuțiile.

Pacea papală

Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul ‘steagului alb’, care este ‘un cuvânt curajos’, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia ‘înainte ca lucrurile să se înrăutăţească’.
În interviu, înregistrat luna trecută, papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Intervievatorul a fost folosit expresia ‘steagul albul’ în întrebare.
‘Este o interpretare, este adevărat’, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicate în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale.
‘Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază’, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.
‘Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi’, a continuat papa.
Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul ‘steagul alb’ de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru ‘a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu obţinute cu curajul negocierilor’.

Papa: ‘Sunt aici’

‘Poţi simţi ruşine’, a spus papa cu referire la negociere, ‘dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator’, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit.
‘Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească’, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace în ‘Ucraina martirizată’ şi a trimis anul trecut un emisar de pace, pe cardinalul italian Matteo Zuppi, să se întâlnească cu autorităţile la Kiev, Moscova şi Washington.
Întrebat dacă este dispus să medieze, papa a răspuns: ‘Sunt aici’.
Anterior, în data de 24 februarie, după rugăciunea antifonului marian „Angelus”, papa Francisc a amintit că s-au împlinit doi ani de la începerea războiului de amploare din Ucraina.

„Atâtea victime, răniți, distrugeri, angoase, lacrimi într-o perioadă care devine teribil de lungă și al cărei sfârșit nu se întrevede încă! Este un război care nu numai că devastează acea regiune a Europei, dar dezlănțuie un val global de frică și ură. În timp ce îmi reînnoiesc cea mai profundă afecțiune pentru chinuitul popor ucrainean și mă rog pentru toți, în special pentru numeroasele victime nevinovate, pledez pentru restaurarea acelui pic de umanitate care creează condițiile pentru o soluție diplomatică în căutarea unei păci juste și durabile” – a spus Sfântul Părinte.

Demers fără rezultat

Într-o vizită anterioară la Budapesta, liderul Bisericii Romano-Catolice, Papa Francisc, a repus pe tapet firavele demersuri pentru a aduce pacea în Ucraina. Șeful statului Vatican a confirmat faptul că este implicat într-un efort de a pune capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Demersurile pentru identificarea unei soluții diplomatice în criza din Ucraina nu țin prima pagină a ziarelor internaționale, pe fondul pregătirilor intense pentru contraofensiva forțelor militare ucrainene.

Statutul Papei Bisericii Romano-Catolice de lider al celui mai mic stat suveran din lume, o enclavă în orașul Roma cu o suprafață de aproximativ jumătate de kilometru pătrat, îi oferă un statut unic la nivel mondial, având atât o calitate religioasă, cât și politică și diplomatică.

Stat ecleziastic, unde  funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici romano-catolici, Vaticanul a fost implicat în numeroase demersuri de a aduce pacea în zonele fierbinți ale lumii. Diplomația secretă coordonată de Papa de la Roma a jucat un rol important în astfel de demersuri, o parte rămânând nedescoperite.

Interesele Vaticanului și a Bisericii Romano-Catolice în Ucraina sunt vaste, pornind de la apărarea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina și până la susținerea Ucrainei ca stat independent și democratic. Din păcate, vizita unui cap al Bisericii Romano-Catolice în Ucraina a reprezentat mereu o problemă geopolitică spinoasă în relațiile dintre ortodoxie și catolicism, patriarhii ruși opunându-se din toate puterile.

Unul dintre interlocutorii cunoscuți ai Papei, a fost mitropolitul Ilarion Alfeev, unul dintre demnitari importanți ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse, fost conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Administrației Patriarhale Ruse. Cunoscut pentru poziția sa radicală, mitropolitul rus a declarat, în urmă cu un număr de ani, că atitudinea provestică a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina este rană deschisă în trupul creștinătății.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, papa Francisc a pledat pentru pace în fiecare săptămână şi şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a acţiona ca intermediar între Kiev şi Moscova. Oferta sa nu a fost acceptată public de către conducerea Federației Ruse. Demersurile papale în acest sens nu au fost sprijinite nici de pricipalele puteri ale lumii, pe fondul intensificării retorice războinice pe diferite fonturi.

Premierul ucrainean Denis Şmihal s-a întâlnit anterior cu papa la Vatican şi a spus că a discutat despre o „formulă de pace” înaintată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a mai declarat că l-a invitat pe suveranul pontif să viziteze Kievul, fără să fie stabilit un calendar concret.

Papa Francisc a declarat anterior că vrea să efectueze o vizită la Kiev, dar şi la Moscova, în cadrul unei misiuni de pace.

Pacea sultanului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat recent că ţara sa se oferă să găzduiască un summit pentru încheierea păcii între Rusia şi Ucraina, pentru a pune capăt războiului.
La o conferinţă de presă după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Erdogan a afirmat că a discutat în detaliu cu acesta despre evoluţia războiului din Ucraina.
Şeful statului a mai afirmat că Turcia va contribui semnificativ la reconstrucţia Ucrainei, după încetarea conflictului.
Zelenski a declarat cu aceeaşi ocazie că Rusia nu va fi invitată la eventuala reuniune la vârf, dar un reprezentant al Moscovei ar putea participa la următoarea întâlnire, după ce se va stabili o foaie de parcurs către pace, convenită cu aliaţii Ucrainei la reuniunea programată în Elveţia.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit la Istanbul pe Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, pentru discuţii referitoare la evoluţia războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Preşedinţia turcă a precizat că întâlnirea a început în jurul orei 16.15 GMT (18.15, ora României şi Turciei), după ce Zelenski a vizitat un şantier naval de lângă Istanbul pentru a inspecta lucrările la două corvete construite pentru marina ucraineană.

Turcia este membră a NATO şi a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei, dar întreţine, de asemenea, relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte în mod regulat cu ambele părţi în conflict, în special în calitate de sponsor al acordului privind Marea Neagră, care a ridicat o blocadă rusă de facto a exporturilor de cereale ucrainene.

Vizita lui Zelenski la Istanbul vine înaintea unei vizite aşteptate a preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care Kremlinul a declarat că va avea loc după alegerile din Rusia din 15-17 martie.

Biroul lui Zelenski a declarat că agenda discuţiilor cu Erdogan a inclus formula de pace menită să pună capăt războiului cu Rusia, eliberarea prizonierilor de război ucraineni deţinuţi de Moscova şi legăturile bilaterale din industria de apărare.

La începutul întâlnirii, Zelenski a declarat pe platforma X că Ankara şi Kievul ar trebui să colaboreze pentru a obţine securitatea alimentară şi securitatea navigaţiei în Marea Neagră, adăugând că Ucraina doreşte, de asemenea, legături mai puternice în domeniul apărării cu Turcia şi are nevoie de ajutorul acesteia pentru a asigura eliberarea prizonierilor.

„Suntem interesaţi să consolidăm cooperarea bilaterală şi coproducţia cu companiile de apărare turceşti”, a spus el.

Ankara și-a reiterat dorinţa de a pune capăt războiului „pe baza negocierilor”, subliniind în acelaşi timp sprijinul ferm şi continuu pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Săptămâna trecută, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat, după întâlnirea cu omologul rus Serghei Lavrov la Forum Diplomatic de la Antalya, că a venit timpul ca Kievul şi Moscova să înceapă discuţiile pentru încetarea focului, dar a adăugat că acest lucru nu trebuie să însemne recunoaşterea ocupaţiei ruseşti.

Kievul răspunde

Întrebat la acelaşi forum dacă Ucraina ar putea continua să lupte în cazul în care sprijinul occidental scade, ministrul adjunct de externe ucrainean Mîkola Tociţki a declarat că doar o retragere completă a Rusiei ar pune capăt luptelor, chiar dacă Ucraina nu are „100% sprijin” din partea partenerilor săi occidentali.

Sursa turcă a precizat că printre alte puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii cu Zelenski se numără siguranţa navigaţiei comerciale, după încetarea Iniţiativei Mării Negre, la care Rusia a renunţat în iulie anul trecut.

Acest acord, mediat de Turcia şi de Naţiunile Unite, a permis Ucrainei să exporte în siguranţă cereale din porturile sale din Marea Neagră. Ankara a făcut presiuni pentru a-l reactiva, dar Rusia, care a declarat că solicitările sale de condiţii mai bune pentru propriile exporturi de alimente şi combustibil au fost ignorate, a spus că nu este interesată.

Turcia, care controlează ieşirea de la Marea Neagră, a oferit sprijin militar Kievului, opunându-se în acelaşi timp sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.

Ca parte a actului său de echilibrare, Ankara s-a oferit să medieze între părţi şi să găzduiască discuţii de pace, menţinându-şi în acelaşi timp legăturile cu Ucraina în domeniul industriei de apărare şi aprofundându-şi cooperarea energetică cu Rusia. De asemenea, a semnat un acord pentru a participa la reconstrucţia postbelică a Ucrainei.

Luna trecută, Reuters a relatat în exclusivitate că ameninţarea SUA de a aplica sancţiuni firmelor financiare care fac afaceri cu Rusia a răcit comerţul turco-rus, perturbând sau încetinind unele plăţi atât pentru petrolul importat, cât şi pentru exporturile turceşti.

Turcia, având relații cu ambele părți implicate și experiență în medierea conflictelor internaționale, poate oferi un cadru neutru pentru negocieri. Cu toate acestea, succesul depinde de voința și flexibilitatea ambelor părți implicate în conflict, precum și de complexitatea problemelor geopolitice și de securitate.

Planul lui Zelenski

Planul de pace prezentat de liderul de la Kiev, și susținut de majoritatea aliaților Ucrainei prevede 10 puncte.

1. Siguranţa radiologică şi nucleară, cu accent pe restabilirea securităţii în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, din Ucraina, care este acum ocupată de armata rusă;

2. Securitatea alimentară, incluzând protejarea şi asigurarea exporturilor de cereale ale Ucrainei către cele mai sărace naţiuni din lume;

3. Securitatea energetică, cu accent pe restricţiile de preţ asupra resurselor energetice ruseşti, precum şi pe sprijinirea Ucrainei în refacerea infrastructurii energetice, din care jumătate a fost afectată de atacurile ruseşti;

4. Eliberarea tuturor prizonierilor şi deportaţilor, inclusiv a prizonierilor de război şi a copiilor deportaţi în Rusia;

5. Restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei – despre care Zelenski a spus că „nu poate fi negociată” – şi reafirmarea acesteia de către Rusia în conformitate cu Carta ONU;

6. Retragerea trupelor ruseşti din toate regiunile şi încetarea ostilităţilor, restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia. Kievul insistă pe retragerea armatei și autorităților ruse și din Crimeea, anexată ilegal în 2014, nu numai pe regiunile declarate anexate după ofensiva pe scară largă declanșată de Rusia în februarie 2022;

7. Justiţie, care să includă înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti;

8. Prevenirea ecocidului, necesitatea de a proteja mediul, cu accent pe deminare şi refacerea instalaţiilor de tratare a apei;

9. Prevenirea escaladării conflictului şi construirea unei arhitecturi de securitate în spaţiul euro-atlantic, incluzând garanţii pentru Ucraina;

10. Confirmarea încheierii războiului, care să includă un document semnat de părţile implicate.

Sunt puține informații despre condițiile impuse de Rusia pentru pace în Ucraina, iar detalii specifice despre aceste condiții pot varia în funcție de evoluțiile politice și militare din teren. Surse oficiale menționează că Rusia a exclus patru țări occidentale (SUA, Regatul Unit, Franța și Germania) dintr-un eventual efort de mediere a conflictului în Ucraina, subliniind că acestea nu pot avea pretenții la un rol de mediatori neutri în procesul de pace.

Ofensivă rusă

Trupele ruse au crescut presiunea asupra poziţiilor defensive ucrainene în timpul unor lupte grele în estul Ucrainei, a declarat comandantul ucrainean al regiunii.
Luptele sunt centrate în zona situată la vest de Bahmut, a declarat Serhii Sidorinon pentru televiziunea ucraineană.”Inamicul suferă pierderi grele, dar îşi completează constant rândurile cu noi rezerve”, a spus el. Scopul atacurilor ruseşti este să ajungă la Ceasiv Yar.”Se luptă ziua, dar şi noaptea”, a spus Sidorin.
La rândul lor, forţele armate ucrainene au încercat să rupă avântul ofensiv rusesc cu contraatacuri, dar au fost împinse înapoi în satul Ivanivske.
„Inamicul încearcă în prezent să ia cu asalt oraşul, atât frontal, cât şi dinspre flancuri”, a spus Sidorin. Informaţiile nu au putut fi iniţial verificate în mod independent.
Între timp, oficiali de la Moscova şi din sudul Rusiei au declarat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât zeci de drone ucrainene care au vizat zone din sudul Rusiei în timpul nopţii.
Efectele unui atac asupra oraşului Taganrog de la Marea Azov sunt încă în curs de evaluare, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev.
Potrivit rapoartelor ruse, regiunea Rostov din apropierea graniţei cu Ucraina a fost cel mai puternic afectată, fiind înregistrate 41 de atacuri. De asemenea, au fost distruse mai multe drone care se apropiau de oraşul Morozovsk, la aproximativ 230 de kilometri de capitala regională Rostov-pe-Don.
Presa independentă a raportat că dronele ucrainene au vizat şi o fabrică de avioane militare ruseşti din regiune. Iniţial nu au existat informaţii despre daune.
În regiunea Kursk, guvernatorul a raportat că resturi de la o dronă ucraineană doborâtă au lovit acoperişul unui spital, dar nu au provocat victime.
Pe frontul diplomatic, membrii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei (UDCG) urmează să se întâlnească din nou luna aceasta la Baza Aeriană Ramstein din Germania pentru a discuta sprijinul pentru efortul de război al Kievului. La invitaţia secretarului american al Apărării Lloyd Austin, grupul urmează să se întrunească pe 19 martie.
Cunoscută şi sub numele de Grupul Ramstein, alianţa a 56 de ţări coordonează livrările de arme către Ucraina, care se bazează pe sprijinul occidental pentru a respinge forţele ruse. De asemenea, miniştrii apărării şi oficialii militari de vârf sunt aşteptaţi să discute şi despre alte preocupări comune de securitate la această reuniune a grupului. UDCG este formată din toate cele 32 de state membre ale NATO, inclusiv Suedia după aderarea sa pe 7 martie, precum şi alte 24 de ţări care s-au opus invaziei ruse. Ultima întâlnire a avut loc, prin videoconferinţă, pe 14 februarie.

Ajutor cu picătura

Şeful diplomaţiei ucrainene a atenţionat recent Occidentul împotriva ajutorului „cu picătura” furnizat Kievului, adăugând că doar livrări regulate de material militar ar permite evitarea unei extinderi a războiului în afara Ucrainei.
„Strategia ce constă în a furniza ajutor Ucrainei cu picătura nu mai funcţionează”, a declarat Dmitro Kuleba în timpul unei vizite la Vilnius. „S-a terminat (cu această strategie) şi, dacă lucrurile continuă după cum se derulează în prezent, aceasta nu se va termina bine pentru noi toţi”, a adăugat Kuleba în timpul unei conferinţe de presă la finalul unei întrevederi cu omologii săi francez, lituanian, leton şi eston.
Şeful diplomaţiei ucrainene a îndemnat la „o aprovizionare fără restricţii şi la timp cu arme şi muniţii pentru a se asigura că Ucraina va învinge Rusia”.
Dmitro Kuleba a îndemnat de asemenea la transferarea pe teritoriul ucrainean a unor antrenamente militare conduse de Occident, a unor servicii de mentenanţă a armelor, precum şi a producţiei de echipamente militare, operaţiune ce ar crea mai multă logistică pentru ţara sa, potrivit lui Kuleba.
Ministrul ucrainean de externe i-a invitat pe toţi cei care se îndoiesc că războiul ar putea depăşi frontierele Ucrainei „să se trezească şi să citească cărţile de istorie”. Aceasta ar ajuta, potrivit lui, „să fie evitată o situaţie în care veţi trebui să luaţi decizii la o scară complet diferită a tragediei pentru a vă apăra propriile sate, oraşe şi teritorii”.
„Decizii slabe: mai mult război. Decizii puternice: sfârşitul războiului. Este simplu”, a declarat el.

Linii roșii

La rândul său, ministrul lituanian al afacerilor externe Gabrielius Landsbergis a subliniat că aliaţii occidentali ai Ucrainei „ar trebui să traseze linii roşii pentru Rusia”, nu pentru ei înşişi şi „să nu excludă nicio formă de sprijin pentru Ucraina”, făcând ecoul recentelor declaraţii ale preşedintelui francez.
De asemenea, ministrul lituanian s-a declarat „fericit că drapelul ucrainean este alături de (drapelul) francez cu această ocazie”.
La sfârşitul lui februarie, Emmanuel Macron a declarat că trimiterea în Ucraina a unor trupe terestre „nu ar trebui exclusă” în numele unei „ambiguităţi strategice” şi că totul va fi făcut pentru ca Rusia lui Vladimir Putin că piardă acest război.
Până acum, europenii şi americanii s-au delimitat de poziţia franceză, însă Emmanuel Macron, care a organizat săptămâna trecută o conferinţă internaţională de sprijin militar pentru Ucraina, o consideră necesară pentru a relua „iniţiativa” în faţa Moscovei.
Potrivit ministrului francez al afacerilor externe Stephane Séjourné, Occidentul nu-şi poate asuma „riscul unei victorii ruse în Ucraina, pentru că aceasta va avea un preţ foarte ridicat pentru noi toţi”.
„Pentru că noi ştim bine că Rusia nu se va opri aici”, a adăugat el. „În acest cadru, trebuie astăzi să nu ne interzicem nimic în termeni de noi acţiuni”, a mai declarat Séjourné.

Șarjă poloneză

Şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski a reacţionat pozitiv la recentele declaraţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, conform căruia nu trebuie exclusă trimiterea de trupe ale aliaţilor NATO în Ucraina.
„Prezenţa forţelor NATO în Ucraina nu este de neconceput”, a scris Sikorski pe reţeaua socială X, fosta Twitter, vineri seara, la peste o săptămână după ce liderul francez a generat dezbateri aprinse cu afirmaţiile sale în timpul unei reuniuni a liderilor europeni.
„Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru că lui Putin trebuie să-i fie frică, nu nouă să ne fie frică de Putin”, a continuat Sikorski.
Polonia este un aliat ferm al Ucrainei încă de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022.
Poziţia lui Sikorski contrastează cu cea a prim-ministrului polonez Donald Tusk, care, în timpul vizitei sale de săptămâna trecută la Praga, a spus clar că Polonia nu intenţionează să trimită trupe pentru a susţine Ucraina. Potrivit lui Tusk, aliaţii ar trebui să se concentreze pe a-i acorda Ucrainei sprijin maxim în eforturile sale militare împotriva invaziei ruse.
Emmanuel Macron a provocat un val de reacţii de îngrijorare atunci când a spus că trimiterea de trupe ale Occidentului în Ucraina nu trebuie scoasă din calcul.
„Nu există în prezent un consens asupra unei desfăşurări oficiale de trupe terestre”, a spus Macron în timpul conferinţei aliaţilor europeni ai Ucrainei care a avut loc la Paris pe 26 februarie. „Însă în dinamică nimic nu trebuie exclus. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câştiga acest război”, a declarat preşedintele francez.
Afirmaţia sa a provocat rapid reacţii negative din partea câtorva state membre NATO. Mai târziu, ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu a declarat că afirmaţiile preşedintelui francez „au fost scoase din context” şi că Macron a reafirmat că Franţa nu va fi „co-beligerantă” în conflictul din Ucraina.

Opoziție britanică

Şeful diplomaţiei britanice David Cameron şi-a exprimat opoziţia faţă de trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, chiar şi pentru a forma acolo soldaţi, într-un interviu pentru cotidianul german Süddeutsche Zeitung, citat de mass-media internațională.
Întrebat dacă, în opinia sa, este un lucru inteligent ca în situaţia actuală să se excludă orice trimitere de soldaţi occidentali în Ucraina, Cameron a răspuns publicaţiei germane: „Misiunile de formare sunt mai bine executate în afara ţării. În Marea Britanie, noi am format 60.000 de soldaţi ucraineni”.
„Ar trebui să evităm să creăm ţinte evidente pentru Putin”, a spus David Cameron, potrivit declaraţiilor sale traduse în germană de cotidianul citat.
Pe 26 februarie, preşedintele francez Emmanuel Macron a suscitat o intensă polemică după ce a afirmat că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu poate fi exclusă în viitor.
Guvernul britanic a reacţionat o zi mai târziu, precizând că „un mic număr” de persoane trimise de Regatul Unit se aflau deja în Ucraina „pentru a susţine forţele armate ucrainene, în special în termeni de formare medicală”. „Nu prevedem desfăşurarea (de soldaţi britanici în Ucraina) la o scară mai mare”, a continuat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic Rishi Sunak.
Anterior, ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu a precizat că trimiterea de „trupe terestre combatante” în Ucraina nu este luată în calcul. Însă, el a estimat că există căi de explorat pentru „deminare, pentru formarea de soldaţi ucraineni pe teritoriul ucrainean”. „Cu cât mai mult va trebui Ucraina să-şi crească armata, cu atât mai importante vor fi necesităţile de a majora pregătirea” soldaţilor ucraineni, a adăugat ministrul francez.

Totodată, în interviul său pentru Süddeutsche Zeitung, David Cameron a reafirmat utilitatea, în opinia lui, a armelor cu rază de acţiune lungă pentru a susţine Ucraina şi a evocat ideea de a ajuta Berlinul să îşi depăşească reticenţele în a furniza Kievului rachete Taurus de fabricaţie germană.

Problema Taurus

Întrebat dacă Londra ar putea ajuta Germania să rezolve problemele care împiedică livrarea de rachete Taurus, Cameron a spus: „Suntem hotărâţi să lucrăm în strânsă colaborare cu partenerii noştri germani asupra acestei probleme, la fel ca alţii, pentru a ajuta Ucraina”.
Cameron a mai fost întrebat de Süddeutsche Zeitung cu privire la opţiunea deja evocată în ianuarie de presă: cea privind un fel de troc în care Berlinul să furnizeze rachete Taurus Londrei şi apoi Regatul Unit alte rachete Storm Shadow Ucrainei.
„Suntem gata să examinăm toate opţiunile pentru a obţine un impact maxim pentru Ucraina. Însă eu nu voi da detalii şi nu voi dezvălui adversarilor noştri ceea ce noi intenţionăm să facem”, a spus Cameron.
De teama unei escaladări a conflictului, Berlinul refuză de mai multe luni să livreze Kievului rachete Taurus, cu o rază de acţiune de peste 500 de km şi care ar putea prin urmare, dacă Ucraina ar dispune de ele, să vizeze obiective mult mai în adâncul teritoriului rus.
Kievul a obţinut începând din luna mai a anului trecut rachete Storm Shadow/Scalp (rază de acţiune de 250 km), livrate de Franţa şi Regatul Unit, apoi rachete americane ATACMS (rază de acţiune de 165 de km).

Ucraina „trebuie să câştige războiul”

Ministrul britanic al apărării Grant Shapps a insistat vineri, în timpul vizitei sale la Kiev, că Ucraina „trebuie să câştige războiul” cu Rusia şi pentru aceasta aliaţii ei trebuie să-şi intensifice sprijinul, după ce a anunţat în ziua precedentă că Regatul Unit va furniza armatei ucrainene un nou pachet de ajutor militar ce cuprinde peste 10.000 de drone de atac şi de recunoaştere.
Într-un mesaj video postat pe reţeaua de socializare X, ministrul britanic afirmă că a venit la Kiev „pentru a da alarma în lumea democratică”, întrucât „trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă războiul”.
„Regatul Unit s-a angajat să facă mai mult ca niciodată, cu cel mai mare pachet de ajutor militar al nostru până în prezent”, a subliniat oficialul britanic, referindu-se la cele 10.000 de noi drone.
„Fiecare naţiune trebuie acum să facă la fel şi să se asigure că libertatea triumfă în faţa tiraniei”, a indicat el în continuare.
Ministrul britanic al apărării a anunţat joi că regatul Unit va furniza armatei ucrainene anul acesta „peste 10.000 de drone”, inclusiv drone de atac, iar guvernul de la Londra a alocat pentru acest demers încă 125 de milioane de lire sterline, în plus faţă de cele 200 de milioane de lire promise anterior.
Pachetul include circa o mie de drone de atac de unică folosinţă, plus drone de supraveghere maritimă şi de atac ce pot fi folosite contra navelor flotei ruse de la Marea Neagră, dar cea mai mare parte a pachetului va cuprinde drone FPV (First Person View), acestea din urmă fiind drone dirijate de un pilot care vede într-o cască sau pe ecranul unui calculator imaginea terenului deasupra căruia zboară drona.
Atât armata rusă cât şi cea ucraineană folosesc intens dronele pentru recunoaştere, pentru reglarea tirului artileriei şi pentru atacuri asupra infanteriei şi echipamentelor militare, inclusiv asupra tancurilor, blindatelor sau obuzierelor.
Trupele ucrainene încearcă de asemenea să compenseze cu ajutorul dronele deficitul de muniţie de artilerie cu care se confruntă. Însă armata rusă foloseşte mijloace performante de război electronic pentru neutralizarea dronelor, iar industria militară rusă a conceput de la începutul războiului mai multe tipuri de drone de atac şi recunoaştere.
De exemplu, Rusia a dezvăluit săptămâna trecută o dronă FPV necunoscută până atunci, denumită „Piranha”, cu care a distrus unul dintre tancurile americane Abrams furnizate Ucrainei de SUA, un alt tanc de acelaşi tip fiind apoi distrus de drone Upyr („Vampir”).

Share our work