Președintele rus Vladimir Putin face presiuni asupra ucrainenilor aflați în Rusia sau în cele patru regiuni ocupate în Ucraina să ceară cetățenia rusă sau să plece în altă parte, potrivit serviciilor de informații britanice. Putin a semnat un nou decret care îi obligă pe cetățenii ucraineni care locuiesc în teritoriile respective să-și ‘reglementeze statutul juridic’ până la 10 septembrie sau să părăsească zona, a indicat Ministerul Apărării de la Londra în ultima sa actualizare a informațiilor obținute de serviciile sale secrete privind evoluția situației de pe frontul din Ucraina.
Presiuni imense
‘Decretul lui Putin este aproape sigur destinat să forțeze plecarea de pe teritoriul ucrainean ocupat de Rusia a cetățenilor ucraineni care refuză să accepte pașapoartele și cetățenia rusă’, se arată în raportul postat pe platforma X. Kremlinul continuă să ducă o politică de ‘rusificare’ forțată a teritoriilor ocupate ilegal în Ucraina, ca parte a ‘eforturilor de lungă durată de a extirpa cultura, identitatea și statalitatea ucrainene’, a adăugat acesta. Moscova consideră în mod ilegal că peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată în urmă cu peste un deceniu, precum și regiunile parțial ocupate Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, anexate în 2022, fac parte din Rusia, se arată în nota ministerului britanic citat. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat la 19 martie că Ucraina nu va recunoaște teritoriile ucrainene ocupate drept rusești, afirmând că aceasta este o linie roșie a Kievului. El a spus că aceasta va fi una dintre problemele dificile ale negocierilor viitoare cu Moscova, potrivit Unian.
Războiul declarațiilor
Reprezentantul special al președintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu și relația cu Rusia, Steve Witkoff, s-a referit într-un interviu acordat vineri lui Tucker Carlson, fost prezentator la Fox News, și la viitorul statut al teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia. ‘Cea mai mare problemă în acest conflict o constituie Crimeea și patru regiuni – Donețk, Lugansk și altele două (Herson și Zaporojie). Acolo sunt vorbitori de limbă rusă, au fost referendumuri în care majoritatea covârșitoare a oamenilor și-a exprimat dorința de a fi sub conducerea Rusiei. Aceasta este problema cheie a conflictului’, a spus el. Așa-numitul referendum din Crimeea nu a fost recunoscut de Kiev și de comunitatea internațională, la fel cum nu au fost recunoscute nici pretinsele referendumuri din cele patru regiuni, organizate de Moscova în plin război, sub amenințarea armelor.
Poziție clară
‘Avem nevoie de noi soluții și noi presiuni asupra Moscovei pentru a pune capăt acestor atacuri și acestui război’, a insistat Zelenski într-un mesaj transmis pe rețelele de socializare. Negociatorii americani urmează să se întâlnească luni separat cu delegațiile ucraineană și rusă în Arabia Saudită pentru a discuta despre o potențială încetare a focului. Discuțiile prevăzute pentru luni la Riad între Rusia și SUA vor fi ‘un pas către o întâlnire față în față’ între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, așa cum a fost și recenta convorbire telefonică dintre cei doi lideri, a comentat duminică Kremlinul, potrivit agenției Interfax, preluată de Reuters. SUA speră să se ajungă la un acord amplu de încetare a focului până la 20 aprilie, au indicat surse informate citate de mass-media internațională.
Discuții dificile
Discuțiile care vizează încheierea conflictului din Ucraina sunt abia la ‘început’ și promit a fi ‘dificile’, a apreciat duminică Kremlinul, în ajunul negocierilor din Arabia Saudită cu mediatori americani. ‘Este un subiect foarte complex și e mult de lucru. Suntem abia la început’, a declarat la televiziunea rusă purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov. Peskov, care se așteaptă la ‘negocieri dificile’, a menționat că ‘principalul subiect de discuție’ de luni va fi reluarea acordului privind exportul de cereale via Marea Neagră, care a fost în vigoare între vara din 2022 și din 2023, permițând Ucrainei să-și exporte grânele. Rusia s-a retras după un an, deplângând faptul că Occidentul nu-și respectă, în opinia sa, angajamentele de a relaxa sancțiunile asupra exporturilor rusești de produse agricole și îngrășăminte. ‘Negociatorii noștri vor fi gata să discute nuanțe din jurul acestei probleme’, a menționat Peskov, afirmând că Moscova are ‘numeroase’ întrebări pe această temă.
Dialogul surzilor?
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin nu a vorbit, în interviul televizat, despre cererea de încetare totală a focului aprobată de Kiev și susținută de Donald Trump și nu a menționat un acord limitat privind încetarea ostilităților vizând infrastructurile energetice ale celor două părți beligerante, așa cum au convenit președintele rus și omologul său american la începutul acestei săptămâni. Pe tema relațiilor bilaterale cu Statele Unite, Dmitri Peskov a salutat apropierea susținută de cei doi lideri de la jumătatea lunii trecute și reluarea contactelor. ‘Putem să fim în dezacord într-un punct, dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne privăm de beneficii reciproce’, a subliniat el, invocând ‘bunul simț’. ‘Considerăm că potențialul de cooperare reciproc avantajoasă într-un mare număr de domenii este greu de estimat între cele două țări ale noastre’, a adăugat Peskov. Totuși, el a mai spus că se așteaptă ca ‘nicio sancțiune (să nu fie) ridicată’ prea curând.
Divide et impera
Problema limbii ruse în Ucraina este profund legată de perioada sovietică și de distribuția populației rusofone în regiunile estice și sudice ale țării. După independența din 1991, Ucraina a adoptat politici de întărire a limbii ucrainene, generând controverse în comunitățile rusofone. Această tensiune lingvistică a fost folosită activ de Rusia ca pretext pentru influență politică și intervenție directă.
Referendumurile organizate de Rusia în Ucraina reprezintă un instrument geopolitic cheie prin care Kremlinul justifică și legitimează anexarea unor teritorii străine. Această strategie s-a manifestat clar începând cu 2014, atunci când Rusia a folosit pentru prima dată arma referendumului în Crimeea, după revoluția Euromaidan și fuga președintelui Viktor Ianukovici.
În martie 2014, sub pretextul protejării populației rusofone din peninsula Crimeea, Rusia a lansat o invazie militară neoficială, folosind soldați fără însemne oficiale, numiți de presa internațională „omuleți verzi”. Kremlinul a argumentat că populația vorbitoare de limbă rusă ar fi persecutată de către autoritățile ucrainene, chiar dacă nu existau dovezi credibile în acest sens. Referendumul organizat rapid pe 16 martie 2014, sub presiunea directă a trupelor rusești, a fost declarat ilegal și nerecunoscut de comunitatea internațională. Autoritățile autoproclamate au raportat că aproape 97% dintre votanți au optat pentru unirea cu Rusia, un rezultat contestat vehement din cauza absenței monitorizării independente și a condițiilor de intimidare.
Referendum cu repetiție
Această metodă s-a repetat ulterior în estul Ucrainei, în regiunile Donețk și Lugansk, în aprilie-mai 2014. Din nou, Rusia a promovat intens narațiunea discriminării și persecuției populației rusofone, creând artificial o criză identitară și lingvistică pentru a justifica separatismul. Referendumurile organizate ilegal pe 11 mai 2014 în aceste regiuni au indicat rezultate nerealiste (peste 89% în Donețk și peste 96% în Lugansk), nefiind recunoscute internațional din cauza desfășurării în condiții ilegale, fără observatori neutri și sub o atmosferă de presiune militară constantă. Aceste referendumuri au legitimat, din perspectiva Kremlinului, o intervenție militară indirectă în Donbas, generând un conflict armat prelungit care a dus la moartea a peste 14.000 de persoane până în 2022.
O nouă etapă a instrumentalizării referendumurilor s-a desfășurat în septembrie 2022, după invazia totală a Ucrainei lansată de Rusia în februarie același an. În regiunile ocupate temporar (Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk), administrațiile instalate de Rusia au organizat referendumuri sub ocupație militară directă, marcate de intimidări, constrângeri și absența totală a observatorilor independenți. Rezultatele anunțate oficial, variind între 87% și 99% în favoarea alipirii la Rusia, au fost considerate absurde de comunitatea internațională și utilizate drept justificare pentru anexarea formală a acestor teritorii pe 30 septembrie 2022.
Instrumente ilegale
În toate aceste cazuri, Rusia a instrumentalizat strategic problema limbii ruse. Moscova a transformat o presupusă discriminare lingvistică într-un pretext politic pentru agresiune, folosind propaganda pentru a exagera situația vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina. Astfel, Kremlinul a creat artificial percepția unei identități separate și persecutate, justificând separatismul, intervențiile militare și anexările teritoriale.
Referendumurile organizate de Rusia în Ucraina au fost folosite constant ca instrumente ilegale și ilegitime pentru a legitima anexări teritoriale și intervenții militare. Problema limbii ruse a devenit astfel un element central într-o strategie mai amplă a Rusiei de destabilizare regională și expansiune geopolitică, provocând conflicte majore, instabilitate profundă și suferință umană semnificativă.
Kosovo, Albania și Croația au semnat o declarație trilaterală privind o alianță militară, având ca obiectiv consolidarea capacităților de apărare, intensificarea cooperării în industria de apărare și îmbunătățirea interoperabilității militare prin educație, instruire și exerciții comune. Acordul urmărește să favorizeze o colaborare mai strânsă între cele trei țări în fața provocărilor comune din domeniul apărării și securității.
Stabilitate regională
Declarația a fost semnată la Tirana de miniștrii apărării din cele trei țări, reafirmându-și angajamentul față de securitatea și stabilitatea regională.
Ministrul Apărării din Republica Kosovo, Ejup Maqedonci, a subliniat importanța pactului, afirmând că „Albania, Croația și Kosovo vor fi și mai puternice împreună în fața provocărilor și obiectivelor comune din domeniul apărării și securității. Acest lucru se datorează faptului că astăzi, la Tirana, am semnat o declarație trilaterală împreună cu cei doi omologi și prieteni ai mei, Pirro Vengu, ministrul Apărării al Albaniei, și Ivan Anušić, ministrul Apărării al Croației.”
Declarația subliniază valorile comune, orientările geostrategice și angajamentele celor trei națiuni față de cooperarea regională, relatează mass-media regională, citând înalți oficiali din cele trei state. Aceasta afirmă dedicarea lor pentru consolidarea relațiilor de apărare, protejarea teritoriilor și cetățenilor lor, contribuirea la pacea și securitatea internațională și îmbunătățirea productivității industriei de apărare.
Principalele angajamente asumate prin acest acord includ întărirea relațiilor militare dintre cele trei state, sporirea interoperabilității între forțele lor armate prin instruire și exerciții comune, precum și creșterea rezilienței împotriva amenințărilor hibride prin măsuri consolidate.
Sprijin pentru Kosovo
De asemenea, documentul prevede coordonarea politicilor pentru integrarea euro-atlantică, cu un accent deosebit pe sprijinirea integrării Republicii Kosovo în inițiativele regionale de apărare și securitate.
Semnatarii au afirmat că această cooperare trilaterală se bazează pe un spirit de prietenie și angajament față de relațiile de bună vecinătate, pace și securitate. Acordul, au subliniat aceștia, nu este menit să reprezinte o amenințare pentru nicio parte externă, ci mai degrabă un pas suplimentar spre menținerea stabilității regionale în Balcanii de Vest.
„Împreună cu Albania și Croația, Kosovo este mai puternic, regiunea este mai sigură, iar pacea este mai durabilă” a mai declarat Maqedonci.
Supărare sârbă
Într-o declarație emisă târziu pe 18 martie, Ministerul Afacerilor Externe al Serbiei a descris acordul de alianță militară semnat la Tirana de miniștrii apărării din Kosovo, Albania și Croația drept o „provocare”.
Ministerul sârb a anunțat că va solicita de urgență o explicație detaliată de la Ministerele Afacerilor Externe ale Croației și Albaniei cu privire la semnarea memorandumului trilateral. Potrivit acestuia, acordul este considerat un pas care subminează stabilitatea regională.
„Ca țară angajată în asigurarea păcii și menținerea neutralității militare în Balcani, Serbia are dreptul să ceară clarificări despre natura și obiectivele acestei cooperări de securitate. Este deosebit de îngrijorător faptul că această alianță militară este stabilită fără consultarea prealabilă a Belgradului, implicând un organism care nu are legitimitate internațională și care reprezintă o amenințare la adresa securității atât pentru poporul sârb, cât și pentru regiunea extinsă”, a declarat ministerul.
Implicații pentru Marea Neagră
Acordul trilateral dintre Kosovo, Albania și Croația privind alianța militară are implicații indirecte asupra regiunii Mării Negre, în principal prin prisma dinamicii geopolitice din Balcanii de Vest și a influenței NATO în zonă.
În urma semnării acestui tratat vom vedea o consolidare a prezenței NATO în Balcani și, implicit, în zona Mării Negre. Albania și Croația sunt deja membre NATO, iar Republica Kosovo are aspirații euro-atlantice.
Consolidarea cooperării militare între aceste trei țări poate întări flancul sudic al NATO, creând premise pentru o mai mare coordonare strategică cu statele NATO din zona Mării Negre (România, Bulgaria și Turcia).
O astfel de alianță poate descuraja influența Rusiei și a altor actori non-occidentali în Balcanii de Vest, având în vedere că Serbia menține relații strânse cu Moscova.
Serbia consideră Kosovo un teritoriu separatist și are legături puternice cu Rusia, care s-a opus oricărei recunoașteri internaționale a Kosovo. Rusia ar putea folosi acest acord pentru a alimenta narative despre expansiunea NATO în Balcani, ceea ce ar putea intensifica tensiunile regionale.
Moscova ar putea încerca să își consolideze influența în Serbia și în alte țări din Balcani (precum Bosnia și Herțegovina, unde sprijină entitatea sârbă, Republika Srpska).
Securitatea Mării Negre
Statul croat, deși nu are ieșire directă la Marea Neagră, are interese în stabilitatea regiunii prin NATO și UE. La rândul său, Albania este un stat-cheie pentru accesul naval al NATO în Marea Adriatică, ceea ce poate putea influența mobilitatea navală a Alianței în sud-estul Europei, inclusiv spre Marea Neagră.
România și Bulgaria, ca state NATO din regiunea Mării Negre, vor putea intensifica cooperarea cu această alianță trilaterală, în special pe teme de securitate cibernetică, contracararea amenințărilor hibride și combaterea influenței ruse.
Turcia, ca membru NATO și gardian al Strâmtorilor Bosfor și Dardanele, ar putea vedea acest acord ca parte a consolidării alianței occidentale în Balcani. Relațiile strategice dintre Ankara și Tirana, respectiv Priștina, vir juca un rol important în acest sens.
În cazul unor tensiuni sporite în Marea Neagră (ex: conflictul Rusia-Ucraina), o mai mare interoperabilitate militară între statele din Balcani poate contribui la sprijinirea eforturilor NATO în regiune.
Efecte economice
Dacă această alianță trilaterală va atrage noi investiții în industria de apărare din Albania, Kosovo și Croația, acest lucru ar putea crea noi oportunități pentru colaborare cu statele din regiunea Mării Negre.
România, care are o industrie de apărare în dezvoltare și un parteneriat puternic cu NATO și UE, ar putea beneficia de cooperare în domeniul echipamentelor militare și instruirii.
Deși acest acord nu vizează direct regiunea Mării Negre, el contribuie la stabilizarea și întărirea flancului sud-estic al NATO, ceea ce are implicații indirecte asupra echilibrului de putere din zonă. Reacțiile Serbiei și Rusiei ar putea influența, la rândul lor, dinamica geopolitică din Marea Neagră, mai ales dacă Moscova decide să își intensifice prezența militară în regiune ca răspuns la consolidarea NATO în Balcani.
Negocierile privind încetarea focului în Ucraina ‘vor începe duminică la Jeddah’, în Arabia Saudită, a afirmat emisarul american Steve Witkoff, după o discuție telefonică între președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin. În ultimele zile, au avut loc discuții intense în cadrul Uniunii Europene (UE) privind posibilitatea trimiterii de trupe de menținere a păcii în Ucraina, în contextul unui potențial acord de pace cu Rusia. România nu va trimite trupe militare în teren în Ucraina, dar poate fi, în caz de nevoie, un ‘hub logistic’ pentru alte trupe, a afirmat recent președintele interimar, Ilie Bolojan, după Consiliul European de acum câteva zile
Ofertă limitată
În ceea ce privește un armistițiu limitat la infrastructurile energetice și o încetare a focului maritimă în Marea Neagră, ‘cred că rușii au acceptat aceste două puncte. Am speranța că ucrainenii le vor accepta’, a mai declarat el la postul Fox News. Cei doi lideri au convenit asupra unui armistițiu în Ucraina, limitat la infrastructurile energetice, despre care Steve Witkoff a precizat că ‘se referă la energie și infrastructură în general’. Emisarul a mai afirmat că delegația americană în Arabia Saudită va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio și de consilierul pentru securitate națională Mike Waltz, dar nu a precizat cine vor fi interlocutorii lor.
Discuții intense
În ultimele zile, au avut loc discuții intense în cadrul Uniunii Europene (UE) privind posibilitatea trimiterii de trupe de menținere a păcii în Ucraina, în contextul unui potențial acord de pace cu Rusia. Marea Britanie și Franța au preluat inițiativa în acest sens, propunând un plan care ar implica aproximativ 30.000 de soldați europeni pentru a asigura respectarea unui eventual armistițiu.
Premierul britanic, Keir Starmer, a subliniat că un „număr semnificativ” de țări și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la această forță de menținere a păcii, estimându-se participarea a peste 30 de națiuni în cadrul unei „coaliții a celor dispuși”.
Cu toate acestea, Rusia a reacționat ferm la aceste propuneri. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că desfășurarea unor trupe străine în Ucraina ar fi „absolut inacceptabilă” și ar echivala cu implicarea directă a acestor țări într-un conflict armat cu Rusia, la care Moscova ar răspunde prin „toate mijloacele disponibile”.
În paralel, Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție prin care reafirmă sprijinul neclintit al UE pentru Ucraina, subliniind necesitatea unor garanții de securitate solide pentru această țară în fața agresiunii ruse.
De asemenea, liderii europeni explorează utilizarea instrumentelor Politicii Comune de Securitate și Apărare pentru a contribui la securitatea Ucrainei, inclusiv prin posibile misiuni militare și civile. Cu toate acestea, aceste planuri se confruntă cu potențiale obstacole, precum opoziția unor state membre, cum ar fi Ungaria, care ar putea exercita dreptul de veto.
Deși există o deschidere considerabilă din partea mai multor state membre ale UE pentru a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina, implementarea efectivă a unei astfel de misiuni depinde de evoluțiile diplomatice ulterioare, de acordul tuturor părților implicate și de asigurarea unui cadru legal și operațional adecvat.
Progrese realizate
Marea Britanie a salutat ‘progresele realizate de (Donald) Trump în vederea unei încetări a focului’ în Ucraina, după ce președintele american a convenit cu omologul său rus Vladimir Putin asupra unui armistițiu de 30 de zile limitat la infrastructurile energetice. ‘Acest proces trebuie să ducă la o pace justă și durabilă pentru Ucraina. Vom rămâne alături de ea atât timp cât va fi necesar pentru a ne asigura că Rusia nu va mai putea lansa niciodată o invazie ilegală’, a indicat purtătorul de cuvânt al premierului Keir Starmer într-un comunicat. La câteva ore după premierul britanic a vorbit la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski ‘în cursul serii’, a făcut cunoscut Downing Street într-un comunicat. Reluând o expresie similară, o purtătoare de cuvânt a premierului Starmer a declarat că cei doi lideri au ‘discutat despre progresele realizate de președintele Trump cadrul tratativelor cu Rusia în vederea unei încetări a focului’. De asemenea, Keir Starmer ‘a reiterat sprijinul de neclintit al Marii Britanii’ pentru Ucraina, la mai bine de trei ani după invazia lansată de Moscova.
Armistițiu energetic
Președinții american și rus au convenit asupra unui armistițiu în Ucraina, limitat la infrastructura energetică și fără vreun avans real spre o încetare totală a focului, un anunț primit cu neîncredere la Kiev. Ucraina acceptase deja, sub presiunea Washingtonului, ideea unei încetări necondiționate a focului de 30 de zile. Guvernul britanic a indicat ulterior că un ‘număr semnificativ’ de țări sunt gata să furnizeze trupe pentru a garanta o eventuală încetare a focului în Ucraina, în cadrul așa-zisei ‘coaliții a voluntarilor’ pe care încearcă să o formeze Parisul și Londra.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că intenționează să discute cu omologul său american, Donald Trump, pentru a obține ‘detalii’ despre conversația telefonică a acestuia din urmă cu liderul rus Vladimir Putin despre Ucraina. ‘Cred că ar fi corect să avem o conversație cu președintele Trump și să aflăm detaliile despre ce le-au oferit rușii americanilor sau ce le-au oferit americanii rușilor’, a declarat Zelenski într-o conferință de presă online.
Interpretare rusească
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a declarat disponibilitatea de a lucra împreună cu partenerii americani la analizarea aprofundată a posibilelor modalități de soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, în timpul convorbirii telefonice avute cu președintele american, Donald Trump. ‘Reafirmându-și angajamentul de principiu față de soluționarea pașnică a conflictului, președintele Rusiei a declarat că este gata să colaboreze cu partenerii americani pentru a analiza în detaliu posibilele modalități de soluționare, care ar trebui să fie cuprinzătoare, durabilă și pe termen lung și să ia în considerare necesitatea necondiționată de a elimina cauzele profunde ale crizei, precum și interesele legitime de securitate ale Rusiei’, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Kremlinului după convorbire. ‘Principala condiție pentru prevenirea unei escaladări a conflictului și pentru soluționarea acestuia prin mijloace politice și diplomatice ar trebui să fie încetarea completă a asistenței militare străine și a furnizării de informații către Kiev’, conform documentului. În contextul inițiativei președintelui Statelor Unite de a introduce o încetare a focului de 30 de zile, partea rusă a subliniat o serie de puncte esențiale privind controlul efectiv asupra unei eventuale încetări a focului de-a lungul întregii linii de luptă, necesitatea de a opri ‘mobilizarea forțată în Ucraina și reînarmarea forțelor armate ucrainene’, se arată în comunicatul Kremlinului, care adaugă și ‘riscurile grave asociate cu lipsa de cooperare din partea regimului de la Kiev’ și atacurile ‘de natură teroristă comise de militanți ucraineni împotriva populației civile din regiunea Kursk’.
Joc de cuvinte
În legătură cu apelul recent al lui Donald Trump de a salva viețile militarilor ucraineni încercuiți în regiunea Kursk, Vladimir Putin a confirmat că ‘partea rusă este gata să se lase ghidată de considerente umanitare și, în caz de predare, garantează viața și tratamentul demn al soldaților ucraineni în conformitate cu legile rusești și cu normele de drept internațional’. În timpul convorbirii, Donald Trump a înaintat o propunere ca părțile în conflict să renunțe reciproc la loviturile asupra infrastructurii energetice timp de 30 de zile. Vladimir Putin a răspuns pozitiv la această inițiativă și a dat imediat armatei ruse o comandă în acest sens, conform textului. De asemenea, se arată în comunicat, președintele rus a reacționat constructiv la ideea lui Donald Trump de a pune în aplicare o inițiativă bine cunoscută privind siguranța navigației în apele Mării Negre și părțile au convenit să se înceapă negocieri pentru a elabora în continuare detaliile specifice ale unui astfel de acord. ‘Liderii și-au reafirmat intenția de a continua eforturile pentru găsirea unei soluții bilaterale la problema ucraineană, inclusiv luând în considerare propunerile președintelui SUA menționate mai sus. Grupuri de experți ruși și americani sunt în curs de constituire în acest scop’, mai arată comunicatul Kremlinului. Vladimir Putin și Donald Trump au abordat și alte subiecte de pe agenda internațională, inclusiv situația din Orientul Mijlociu și regiunea Mării Roșii. De asemenea, conform părții ruse, a fost exprimat un interes reciproc pentru normalizarea relațiilor bilaterale, având în vedere responsabilitatea specială a Rusiei și a Statelor Unite pentru asigurarea securității și stabilității în lume. Donald Trump a sprijinit ideea lui Vladimir Putin de a organiza meciuri de hochei în SUA și Rusia între jucători ruși și americani care joacă în NHL și KHL, ligile naționale din cele două țări, încheie comunicatul publicat de Kremlin.
Critici europene
Discuția telefonică dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump arată că Moscova nu este pregătită să facă ‘concesii’ privind Ucraina, a declarat șefa diplomației europene Kaja Kallas, considerând inacceptabilă cererea Rusiei de încetare a sprijinului militar occidental pentru Kiev. ‘Dacă citiți ambele transcrieri ale convorbirii telefonice, este clar că Rusia nu dorește cu adevărat să facă niciun fel de concesie’, a declarat ea pentru jurnaliști la Bruxelles. În timpul apelului telefonic de marți cu omologul său american, liderul de la Kremlin a refuzat să accepte propunerea unei încetări totale a focului timp de 30 de zile în Ucraina, despre care Trump spera să fie primul pas către un acord de pace între Moscova și Kiev. Putin a cerut în schimb încetarea ‘reînarmării’ Ucrainei și oprirea ajutorului occidental către Kiev. Această cerere ‘nu poate fi acceptată’, a afirmat Kaja Kallas. ‘Ceea ce vrea Rusia este ca Ucraina să lase garda jos’, a continuat fosta șefă a guvernului eston. ‘Dacă ei reușesc să interzică orice ajutor militar către Ucraina, vor fi liberi să continue, pentru că ucrainenii nu se pot apăra. Deci este clar că acest lucru nu poate funcționa’, a insistat ea. La scurt timp după discuția telefonică Trump-Putin și anunțul unui armistițiu limitat, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că țara sa a fost ținta unor noi atacuri rusești. În capitala Ucrainei au sunat sirenele de alarmă și au fost auzite explozii. ‘Din păcate au loc lovituri, mai ales împotriva infrastructurii civile’, a scris Zelenski pe Telegram în cursul nopții.
Supărare germană
Germania a denunțat ‘jocul’ lui Vladimir Putin, după noi lovituri ruse împotriva Ucrainei, la o zi după acordul asupra unui armistițiu limitat încheiat între președintele rus și omologul său american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice. ‘Am constatat că atacurile contra infrastructurilor civile nu s-au redus deloc în timpul primei nopți ce a urmat acestui apel telefonic așa-zis revoluționar și formidabil’, a declarat ministrul apărării german Boris Pistorius într-un interviu pentru postul de televiziune ZDF. ‘Putin joacă un joc acolo și sunt sigur că președintele american nu va putea sta și privi aceasta multă vreme’, a adăugat Pistorius. Potrivit ministrului german al apărării, promisiunea președintelui rus de a suspenda temporar atacurile asupra facilităților energetice ale Ucrainei ‘nu au nicio valoare’, iar președintele american Donald Trump ar trebui să obțină concesii mai mari din partea lui Putin. Președinții american și rus au convenit asupra unui armistițiu în Ucraina, limitat la infrastructura energetică și fără vreun avans real spre o încetare totală a focului, un anunț primit cu neîncredere la Kiev. Ucraina acceptase deja, sub presiunea Washingtonului, ideea unei încetări necondiționate a focului de 30 de zile. Rusia și Ucraina s-au acuzat ulterior reciproc că au lansat atacuri aeriene care au declanșat incendii și au deteriorat infrastructura, la doar câteva ore după ce liderii celor două țări au convenit asupra unei încetări limitate a focului pentru a opri atacurile asupra infrastructurii energetice
Spionajul în acțiune
Rusia intenționează să testeze unitatea Occidentului, în special în ceea ce privește clauza NATO de apărare colectivă, a declarat Bruno Kahl, șeful serviciului german de informații BND. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, el a spus că Rusia ia în calcul să testeze fiabilitatea articolului 5 din tratatul fondator al NATO, care menționează că un atac asupra unui aliat trebuie tratat ca un atac asupra tuturor. ‘Sperăm foarte mult că acest lucru nu este adevărat și nu vom fi puși în poziția dificilă de a fi testați. Totuși, trebuie să presupunem că Rusia vrea să ne testeze, să testeze unitatea Occidentului’, a spus Kahl. Momentul testării de către Rusia a clauzei NATO privind apărarea colectivă depinde de cursul războiului din Ucraina, potrivit lui Kahl. Dacă războiul se încheie mai devreme de 2029 sau 2030, asta ar permite Rusiei să-și folosească resursele tehnice, materiale și de personal pentru a construi o amenințare împotriva unei Europei mai curând, a observat el. ‘Este de asemenea posibil ca o amenințare concretă sau o tentativă de șantaj din partea Rusiei împotriva europenilor să apară mai devreme decât se calculase anterior’, a spus șeful BND. ‘Un sfârșit timpuriu al războiului din Ucraina le-a permite rușilor să-și îndrepte energia spre ceea ce vor, respectiv împotriva Europei’, a apreciat Kahl. Bruno Kahl a spus că Rusia își imaginează o viitoare ordine mondială care seamănă cu situația Europei de la sfârșitul anilor 1990, cu prezența protectoare a NATO împinsă înapoi și cu sfera de influență a Rusiei extinsă către Vest, ideal fără o prezență americană în Europa.
Desant australian?
Premierul australian Anthony Albanese a promis că ”va avea în vedere să contribuie” la o ”coaliție a țărilor voluntare” pentru menținerea păcii în Ucraina, în cadrul unui eventual acord de încetare a focului cu Rusia, a indicat sâmbătă omologul său britanic Keir Starmer. Cei doi lideri au discutat recent telefonic, potrivit serviciului de presă din Downing Street, citat de mass-media. Keir Starmer a ”salutat angajamentul” lui Anthony Albanese de a ”avea în vedere să contribuie la o coaliție a țărilor voluntare pentru Ucraina”. Guvernul britanic a avut recent discuții cu 20 de țări ”interesate” să contribuie la această coaliție, a indicat joi o oficialitate britanică, sub acoperirea anonimatului. Ea a precizat că este vorba în principal de state europene și membre ale Commonwealth. Într-un interviu difuzat în urmă cu câteva zile, Anthony Albanese sublinia că Australia ”rămâne alături de poporul ucrainean și de președintele” Volodimir Zelenski. ”În prezent au loc discuții privind o eventuală menținere a păcii. Suntem deschiși față de examinarea oricărei propuneri viitoare”, adăuga el.
Deși este localizată geografic în Sudul Global, Australia este considerată parte a Nordului Global datorită legăturilor sale economice și politice.
Ce este Sudul Global?
O parte din trupele de menținere a păcii ar putea fi furnizate de state din regiunea cunoscută sub numele de Sudul Global. Termenul „Sudul Global” (în engleză Global South) este folosit în principal pentru a descrie țările și regiunile lumii considerate în general în curs de dezvoltare sau mai puțin dezvoltate economic și social, comparativ cu statele mai bogate, industrializate, din „Nordul Global” (Global North). Această clasificare nu este strict geografică (nu toate țările din Sudul geografic aparțin Sudului Global și invers), ci mai degrabă economică, politică, socială și istorică.
Istoric, expresia își are rădăcinile în perioada Războiului Rece, când lumea era împărțită între Vest și Est. După sfârșitul acestei diviziuni ideologice, accentul a trecut pe inegalitatea economică globală, diferențiind astfel „Nordul” bogat de „Sudul” sărac.
Termenul „Sudul Global” a devenit popular mai ales din anii ’90 încoace, pentru a evita alți termeni considerați problematici sau depășiți, precum „Lumea a treia”, „Țări subdezvoltate” sau „Țări în curs de dezvoltare”.
Printre caracteristicile și trăsăturile comune ale Sudului Global putem identifica dezvoltarea economică redusă, PIB scăzut, economie dependentă de exporturi de materii prime și resurse naturale. În general structurile economice sunt dominate de agricultură și industrie extractivă, cu nivel redus de industrializare și servicii.
Problemele sociale și economice sunt persistente, inclusiv un nivel ridicat de sărăcie și șomaj, acces limitat la educație, sănătate și servicii publice, infrastructură slab dezvoltată sau insuficientă.
O parte din aceste state sunt afectate de moștenirea colonială și neocolonialism. Multe state din Sudul Global au fost foste colonii, având un trecut marcat de exploatare economică și dominație politică. Ele sunt afectate de relații inegale în comerțul internațional, datorii externe mari și dependență economică.
Impactul climatic major asupra acestora se traduce printr-o vulnerabilitate crescută în fața schimbărilor climatice și dezastrelor naturale, dar și de resursele limitate pentru adaptare și reconstrucție.
Politică și relații internaționale
Aceste state au o participarea mai puțin influentă în organizațiile internaționale majore (ONU, FMI, Banca Mondială), deși reprezintă majoritatea populației globale. Există eforturi de cooperare regională și solidaritate prin organizații precum G77 (Grupul celor 77) sau Mișcarea de Nealiniere.
Printre statele considerate ca parte a acestui grup putem menționa Brazilia, Argentina, Columbia, Mexic din America Latină, dar și Nigeria, Kenya, Etiopia, Republica Democratică Congo din Africa Subsahariană.
Din Asia de Sud și Sud-Est putem enumera India, Bangladesh, Filipine, Indonezia, Vietnam. Din Orientul Mijlociu și Africa de Nord putem nominaliza Egipt, Maroc, Algeria, Irak, iar din zona Pacificului Micronezia, Fiji, Samoa.
De ce e folosit termenul „Sudul Global”?
Această terminologie este folosită pentru a sublinia inegalitatea structurală în relațiile economice internaționale, dar și pentru a aborda solidaritatea și cooperarea între statele afectate de probleme comune.
În acelați context termenul este folosit pentru a evita conotațiile negative sau reductive asociate altor termeni, precum „lumea a treia” sau „țări subdezvoltate”.
Unii experți consideră că termenul simplifică prea mult complexitatea economică și socială. În prezent există țări în Sudul Global cu economii emergente și puternice (China, Brazilia, India), care se apropie sau chiar depășesc multe țări din Nordul Global, ceea ce poate face termenul problematic în anumite contexte.
„Sudul Global” este un concept larg folosit pentru a evidenția dezechilibrele și provocările structurale la nivel global, accentuând necesitatea unei abordări echitabile în politica internațională, cooperare economică și dezvoltare sustenabilă.
Numeroase state din afara Europei dispun de capacitatea logistică și experiență pentru a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina. Totuși, o eventuală decizie în acest sens implică factori politici complecși, precum interesele strategice, economice și relațiile diplomatice ale acestor state cu Rusia, Ucraina și Occidentul.
Participanți posibili
China dispune de capacitate și experiență, având una dintre cele mai mari armate și resurse logistice impresionante. Beijing participă activ în misiuni ONU, în special în Africa (Sudanul de Sud, Mali, Congo).
China promovează principiul „neingerinței” și preferă evitarea conflictelor directe între puteri majore. Ea are relații diplomatice bune atât cu Rusia cât și cu Ucraina, dar este considerată mult mai apropiată strategic de Rusia.
China nu ar risca deteriorarea relațiilor cu Moscova, deci o trimitere de trupe în Ucraina este improbabilă fără consens clar al ONU și accept din partea Rusiei. În acest context există o probabilitate scăzută de a se implica fără acceptul clar al Moscovei
La rândul său, Brazilia are capacitatea operațională și experiență, având o tradiție consistentă în misiuni ONU (Haiti, Liban, Congo). Armata bine pregătită pentru operațiuni de pace, dispunând de resurse umane și logistice impresionante.
Brazilia adoptă o poziție neutră în conflictul Rusia-Ucraina, încercând să joace un rol diplomatic de mediere. Ea are interese economice clare în comerțul agricol și energetic cu Rusia, preferînd să evite riscurile politice implicate. Experții consideră că există o probabilitatea medie spre scăzută pentru implicarea într-un astfel de demers militar, Brazilia dorind mai degrabă o implicare diplomatică decât militară.
India, Pakistan, Bangladesh
India are o capacitate și experiență aparte, fiind unul dintre cei mai mari contributori la misiuni ONU (Liban, Congo, Sudanul de Sud). India are o
armată numeroasă și experimentată, cu logistică robustă și pregătire pentru menținerea păcii.
New Delhi are relații puternice și istorice cu Rusia, de care depinde economic și militar (importuri masive de arme, cooperare în energie). Țara asiatică menține o politică neutră, atentă la relația cu Rusia, SUA și Europa. Experții consideră că India ar putea trimite trupe doar într-o formulă internațională clar aprobată de ONU și acceptată implicit de Rusia. Probabilitata este considerată medie spre scăzută, doar într-un cadru internațional foarte bine definit.
Pakistanul este unul dintre cei mai activi contributori ONU, având personal militar în misiuni în Africa și Asia (Congo, Republica Centrafricană). Armata statului majoritar musulman este bine pregătită și experimentată în operațiuni complexe, inclusiv în combaterea insurgenélor urbane. Republica islamică are un istoric bun în colaborarea cu Occidentul în misiuni internaționale, dar relațiile recente cu SUA sunt extrem de tensionate.
Pakistanul are relații bune cu Rusia și cu China, care ar putea fi afectate negativ de o eventuală implicare în Ucraina fără acceptul acestora. Țara asiatică poate da dovadă de o posibilă reticență datorată relațiilor diplomatice și militare în evoluție cu Moscova și Beijing. Pakistanul ar putea să pună la dispoziție aceste trupe într-un context ONU explicit și neutru.
Bangladesh are, la rândul său, o capacitate și experiență dovedită, fiind unul dintre principalii contributori ONU ca număr de trupe. Statul asiatic are o participare consistentă în misiuni ONU în Africa (Mali, Congo, Sudanul de Sud), dar și în alte zone de conflict.
Bangladesh este dependent de relațiile economice cu China și Rusia, dar menține relații bune și cu Occidentul. Acest stat s-ar implica putea implica într-o operațiune de această complexitate doar sub un mandat ONU strict, evitând poziționarea clară în conflictul geopolitic. Conform experților, probabilitate implicării acestui stat este relativ ridicată doar într-o misiune clar definită ONU, consensuală internațional.
Alte state
Statul african Kenya este participant activ în operațiuni ONU și regionale în Africa (Somalia, Congo)m, dar și din Haiti. Armata acestui stat are experiență extinsă în zone instabile, inclusiv în domeniul combaterii insurgenței urbane, dar și a celor musulmane.
Kenia are legături comerciale limitate cu Rusia și Ucraina, având o poziție neutră clară. Implicarea într-o astfel de misiune ar putea consolida profilul diplomatic al Kenyei, dar depinde strict de consens ONU și susținerea Vestului. Probabilitate implicării statului african este considerată destul de ridicată de experții regionali în securitate, dar strict sub umbrela ONU și cu susținerea Vestului.
Africa de Sud are o experiență vastă în misiuni ONU și africane de pace (RDC, Darfur, Mozambic). Statul african are o logistica militară solidă, dar recent a fost afectată de constrângeri financiare și politice interne, pe fondul alegerilor și scandalurilor de corupție, inclusiv în rândul forțelor armate.
Africa de Sud este apropiată strategic și economic de Rusia, fiind parte a BRICS și adoptând o poziție neutră în conflict. Fără acceptul părții ruse participarea ar putea deteriora relațiile cu Moscova, o eventuală decizie în acest sens, fără binecuvântarea directă de la Kremlin, fiind foarte dificilă. Probabilitatea participării, fără acceptul părții ruse, este destul de redusă, având în vedere contextul politic și economic regional, dar și internațional.
Dintre alte state care ar putea să se implice într-o operațiune de asemenea amploare, Indonezia și Malaezia au trupe experimentate, participând activ în misiuni ONU, dar relațiile economice și politice cu Rusia și China pot complica participarea.
La rândul lor, Egipt, Maroc și Iordania sunt state contribuitoare active la misiunile ONU, cu trupe bine instruite, dar cu poziții geopolitice complexe față de Rusia și Vest.
Alte state africane care au capacități extinse de intervenție se numără Etiopia, Nigeria și Rwanda. Ambele au armate cu o mare experiență în misiuni ale ONU ori ale unor organizații regionale, dar conflictele interne și interesele economice complică participarea.
Majoritatea statelor menționate au capacități militare și logistice necesare participării. Factorul decisiv care va determina trimiterea trupelor este cel politic și diplomatic. Implicarea se va produce doar dacă această misiune va intra sub un mandat clar ONU, fiind acceptat implicit de Rusia, dar și să fie susținută explicit de marile puteri occidentale și de comunitatea internațională. De asemenea, această participare nu ar deteriora semnificativ relațiile bilaterale ale țărilor implicate cu Rusia sau China.
Astfel, din statele enumerate, Bangladesh, Kenya, eventual Pakistan, ar avea cele mai mari șanse reale de participare, dacă ar exista un cadru clar ONU.
China, India, Brazilia și Africa de Sud rămân în general prudente din cauza intereselor economice și politice complexe cu Rusia. În absența unui mandat clar și a unui consens internațional larg, șansele ca aceste state să trimită trupe în Ucraina rămân mici.
Ofertă irlandeză
Irlanda va participa la o operațiune de menținere a păcii în Ucraina dacă va exista un acord de încheiere a războiului, însă nu va face parte dintr-o ‘forță de descurajare’, a afirmat recent prim-ministrul Micheál Martin. Martin a afirmat că i-a spus omologului său britanic că Irlanda este dispusă să ‘facă orice poate pentru a ajuta’, după ce Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au anunțat un plan ambițios de a construi o ‘coaliție a celor dispuși’. Comentariile lui Martin au venit pe fondul summitului de urgență al UE organizat joi la Bruxelles, vizând să întărească capacitățile de apărare europene și protecția Ucrainei. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un plan de 800 miliarde de euro, sub titlul ‘ReArm Europe’, care ar permite statelor membre să își majoreze cheltuielile de apărare și să contracteze noi împrumuturi. Summitul a fost convocat după ce administrația președintelui american Donald Trump a înghețat ajutorul militar pentru Kiev. Premierul irlandez a discutat cele mai recente evoluții din războiul din Ucraina cu omologul britanic în cadrul unui summit bilateral desfășurat miercuri și joi la Liverpool. ‘Cred că ceea ce reiese foarte clar din discuțiile cu lideri europeni este nevoia de a fi mai autonomi în interiorul Europei, de a crește capacitățile proprii ale Europei’, a declarat Martin vorbind la Bruxelles. Cu privire la posibilitatea ca după o încetare a ostilităților să fie necesară menținerea păcii, Martin le-a spus reporterilor că Irlanda ‘va vedea ce am putea să facem pentru a ajuta în această situație’, dar a adăugat: ‘Nu am fi parte dintr-o forță de descurajare, totuși (…) Nu avem această capacitate militară. Ar fi de un ordin diferit’. Pe de altă parte, el a salutat planul fondului ReArm, dar a precizat că Irlanda are deja spațiu în actualul ‘cadru fiscal’ pentru a trece la noua etapă a ambițiilor sale în privința cheltuielilor militare. Martin a mai apreciat că fondul va ajuta în primul rând alte state membre, oferind ‘mecanisme adiționale’ pe care acestea ‘le-ar putea folosi’. ‘În acest moment, noi nu ne împrumutăm pentru că avem un excedent fiscal. Avem în acest moment în derulare cel mai mare program de capital’ pentru apărare, a indicat el. ‘Ne concentrăm în special pe amenințările de securitate cibernetică, amenințările de securitate maritimă, lucrând cu alte state membre, achiziționăm un sistem radar primar și este probabil că o vom face printr-un model de achiziție comună’, a mai declarat premierul irlandez.
Demers britanic
Un oficial din guvernul britanic a anunțat joi că acesta a desfășurat discuții cu aproximativ 20 de țări interesate să participe la o așa-numită ‘coaliție a voluntarilor’ care ar putea contribui la un contingent de menținere a păcii în Ucraina în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia, care de partea sa a reafirmat că se opune oricărei desfășurări de trupe europene în Ucraina. Conform oficialului britanic, care a vorbit presei cu condiția anonimatului, discuțiile despre contribuțiile la acea coaliție au avut loc miercuri și au participat în principal țări europene și membre ale Commonwealth-ului. Totuși, discuția pe acest subiect ‘este încă în stadiu incipient și situația este foarte fluidă’, a adăugat același oficial. Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron aduc insistent în discuție tema trimiterii unor trupe de menținere a păcii în Ucraina ca garanție de securitate pentru această țară, deși Rusia a transmis în mod repetat că se opune prezenței trupelor străine pe teritoriul ucrainean. Pe de altă parte, Franța și Regatul Unit doresc ca o asemenea forță de menținere a păcii să beneficieze de protecția SUA, în timp ce administrația președintelui american Donald Trump consideră că oferirea unor garanții de securitate Ucrainei trebuie să revină exclusiv europenilor. Ideea unei ‘coaliții a voluntarilor’ a fost enunțată prima dată de premierul Keir Starmer după încheierea unui summit informal pe care l-a găzduit recent la Londra asupra susținerii Ucrainei și securității europene. Dar Rusia și-a reafirmat ulterior refuzul de a accepta desfășurarea unor trupe europene de menținere a păcii în Ucraina pentru a garanta o posibilă încetare a focului. ‘Nu vedem niciun compromis posibil. Această discuție este purtată cu un scop vădit ostil’ față de Moscova, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a precizat că într-un asemenea caz Rusia nu va face nicio distincție între forțele NATO și cele ale Franței sau Regatului Unit și nu va rămâne cu ‘brațele încrucișate’. De asemenea, Lavrov a catalogat drept ‘stupide’ acuzațiile lui Macron conform cărora Rusia ar pregăti un război împotriva Europei. Rusia ‘vrea doar să fie eliminate cauzele primare ale situației pe care Occidentul a creat-o în Ucraina (…) pentru a duce un război împotriva Rusiei’, a indicat ministrul rus de externe.
Implicare europeană
În contextul negocierilor pentru un posibil acord de pace în Ucraina, discuțiile privind trimiterea trupelor de menținere a păcii în regiune au captat atenția mass-mediei și a autorităților din întreaga Uniune Europeană. Inițiativa, promovată în special de Franța și Marea Britanie, prevede o contribuție europeană de aproximativ 30.000 de soldați pentru a asigura implementarea unui eventual armistițiu și pentru a garanta stabilitatea post-conflict.
În timp ce unele state membre se arată pregătite să ofere o contribuție robustă, altele adoptă o atitudine mai precaută, având în vedere particularitățile istorice și tradițiile de neutralitate.
Austria – Renumită pentru neutralitatea sa istorică, autoritățile austriece preferă să se concentreze pe soluții diplomatice și pe misiuni de monitorizare, evitând implicarea militară directă.
Belgia – Țara este fidelă politicilor comune ale UE și se pregătește să contribuie moderat la forța de menținere a păcii, deși dezbaterile interne persistă privind amploarea și natura intervenției.
Bulgaria – Sprijinul pentru inițiativele de securitate europeană este manifestat, însă se optează pentru o abordare precaută, cu accent pe componentele civile ale misiunii.
Croația – Experiența acumulată în cadrul NATO și solidaritatea față de Ucraina determină Croația să se arate dispusă să participe activ, inclusiv prin implicare militară.
Cipru – Țara va susține inițiativa printr-o intervenție controlată, majoritar de natură civilă, în contextul echilibrului regional delicat.
Republica Cehă – Susținătoarea activă a politicilor de securitate europeană, Cehia este așteptată să contribuie atât cu resurse logistice, cât și cu personal militar.
Danemarca – Renumită pentru implicarea sa în misiuni internaționale de pace, Danemarca va sprijini inițiativa, cu condiția ca misiunea să fie bine definită și să nu ducă la o escaladare a conflictului.
Estonia, Letonia și Lituania – Țările baltice, sensibilizate de amenințările din partea Rusiei, sunt pregătite să joace un rol activ, contribuind semnificativ la forța de menținere a păcii.
Finlanda – Actor important în domeniul securității, Finlanda își propune să combine resursele militare și civile, consolidând astfel securitatea pe termen lung în regiune.
Franța – Unul dintre principalii promotori ai acestei inițiative, Franța își dorește o contribuție semnificativă din partea statelor membre, susținând o intervenție militară echilibrată cu eforturi diplomatice.
Germania – În plină dezbatere internă, Germania oscilează între dorința de a sprijini inițiativele UE și reticența față de posibilitatea escaladării conflictului, consultările interne fiind în plină desfășurare.
Grecia – Țara își exprimă sprijinul pentru securitatea Ucrainei, dar optează pentru o implicare prudentă, cu un accent pe operațiuni civile și pe eforturi diplomatice.
Ungaria – Adotpând o atitudine rezervată, Ungaria ar putea exercita chiar dreptul de veto, argumentând considerente de suveranitate și neamestec în afacerile externe.
Irlanda – Cu o tradiție de neutralitate activă, Irlanda va contribui la inițiativa de pace prin mijloace diplomatice și operațiuni civile, preferând soluțiile de mediere.
Italia – Țara își exprimă deschiderea de a participa, urmărind o abordare integrată ce vizează și reconstrucția post-conflict.
Luxemburg – Contribuția Luxemburgului se va axa pe o coordonare strânsă cu partenerii europeni, deși volumul resurselor militare puse la dispoziție va fi moderat.
Malta – Ținând cont de politica sa tradițională de neutralitate, Malta se va concentra pe soluții diplomatice și pe misiuni internaționale sub umbrela ONU sau UE, evitând implicarea militară directă.
Țările de Jos (Olanda) – Cu o infrastructură militară modernă, Olanda se pregătește să ofere un sprijin tehnologic și de mobilizare rapidă, conform așteptărilor legate de această inițiativă.
Polonia – Având o experiență directă cu amenințările din partea Rusiei, Polonia se prezintă ca un susținător ferm, pregătită să contribuie, dar fără a trimite momentan trupe active, având în vedere granița sa cu enclava militară nuclearp rusă Kaliningrad.
Portugalia – Sprijinul portughez se va manifesta printr-o abordare mixtă, îmbinând contribuția militară cu eforturile civile, pentru a asigura o tranziție pașnică în Ucraina.
România – Proximitatea geografică și experiențele istorice determină România să joace un rol central, fără a trimite trupe active, țara urmând să joace rolul de hub regional.
Slovenia – Statul se aliniază politicilor europene, optând pentru o intervenție moderată, concentrată pe aspectele civile.
Spania – Țara se arată pregătită să participe prin misiuni mixte, militare și civile, contribuind astfel la consolidarea securității europene.
Suedia – Deși nu este membră de drept al UE, Suedia colaborează strâns cu instituțiile europene și este considerată un partener important în eforturile de menținere a păcii.
Diversitatea pozițiilor
Solidaritatea europeană se reflectă în sprijinul general pentru această inițiativă, însă diversitatea pozițiilor naționale subliniază complexitatea decizională a UE. Discuțiile sunt influențate atât de angajamentele asumate de state, cât și de considerațiile strategice și de securitate națională. Obstacolele interne, cum ar fi opoziția unor state sau reticența față de escaladarea conflictului, vor juca un rol esențial în conturarea misiunii.
În timp ce negocierile continuă, claritatea și unitatea acțiunilor vor fi esențiale pentru a transforma această inițiativă într-un mecanism eficient de menținere a păcii în Ucraina, cu implicații majore pentru securitatea europeană și stabilitatea regională.
Avantaje, riscuri și scenarii
Discuțiile internaționale recente privind trimiterea unei misiuni de menținere a păcii în Ucraina au adus în prim-plan mai multe organizații și actori internaționali capabili să implementeze o astfel de operațiune. Printre variantele vehiculate se numără Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europeană (UE), NATO, o coaliție internațională „ad-hoc” sau chiar implicarea unor state terțe non-occidentale precum China, India sau Brazilia.
ONU, cea mai legitimă organizație la nivel internațional pentru astfel de misiuni, s-ar confrunta însă cu un obstacol major: necesitatea aprobării Consiliului de Securitate, unde Rusia deține dreptul de veto și poate bloca orice rezoluție. Deși beneficiile unei astfel de operațiuni ar fi neutralitatea percepută și structura operațională clară, probabilitatea realizării unei misiuni ONU este redusă fără o schimbare radicală în poziția Rusiei.
O altă variantă este OSCE, organizație care a avut deja o prezență activă în Ucraina prin misiunea sa de observare în Donbas. Deși OSCE ar fi acceptată mai ușor de Rusia datorită experienței anterioare, aceasta nu dispune de structuri militare proprii și ar necesita consensul politic deplin al tuturor părților implicate. Astfel, o misiune OSCE ar fi fezabilă doar în urma unui acord explicit între Ucraina și Rusia.
Miză europeană
Uniunea Europeană are capacități logistice și militare semnificative și o experiență considerabilă în gestionarea misiunilor de pace (Bosnia-Herțegovina, Mali sau Georgia). Cu toate acestea, o astfel de inițiativă riscă să fie percepută de Rusia ca o provocare directă, ceea ce ar putea escalada tensiunile regionale. Totuși, dacă se ajunge la un consens politic mai larg sau chiar la acceptarea tacită din partea Rusiei, UE ar putea organiza o misiune cu șanse reale de implementare.
În schimb, implicarea NATO pare puțin probabilă, în ciuda robusteții sale militare și a capacității rapide de reacție. Rusia nu percepe Alianța Nord-Atlantică drept neutră, iar prezența trupelor NATO în Ucraina ar putea duce la escaladarea directă a conflictului, cu riscuri majore.
O alternativă flexibilă ar putea fi o coaliție internațională „ad-hoc”, formată din state voluntare, eventual și din afara Europei, care să depășească blocajele politice ale Consiliului de Securitate. Totuși, legitimitatea internațională redusă a unei astfel de misiuni și percepția ostilă a Rusiei față de această variantă reprezintă riscuri majore ce trebuie luate în considerare.
Neutralitatea Sudului Global?
În cele din urmă, implicarea unor state non-occidentale, precum China, India, Brazilia sau Africa de Sud, ar putea oferi neutralitatea percepută necesară pentru acceptarea misiunii atât de către Rusia, cât și de către Ucraina. Cu toate acestea, consensul politic între aceste state este dificil, iar interesele diplomatice și economice complexe limitează probabilitatea implementării unui astfel de scenariu.
Cel mai realist scenariu, în condițiile actuale, pare să fie o misiune combinată OSCE și UE sau o coaliție internațională sprijinită logistic indirect de NATO. Condiția esențială pentru succesul oricărei variante rămâne însă existența unui acord explicit între Ucraina, Rusia și aliații occidentali. În absența unei înțelegeri politice majore, orice misiune de menținere a păcii în Ucraina riscă să fie dificilă, instabilă și să amplifice tensiunile geopolitice.
În general, misiunile de menținere a păcii sunt operațiuni complexe, care implică personal militar, polițienesc și civil, organizate sub mandatul ONU și bazate pe consimțământul părților implicate, imparțialitate și folosirea limitată a forței. Mass-media joacă un rol cheie în succesul acestora, asigurând transparență și responsabilitate în gestionarea misiunilor, precum și în informarea comunității internaționale cu privire la evoluția situației din teren.
Astfel, soluționarea crizei din Ucraina prin intermediul unei misiuni internaționale de pace rămâne dependentă de negocieri diplomatice complicate și de voința comună a tuturor actorilor implicați.
Afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă, dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România, se subliniază în comunicatul de presă al MAE român, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS
Kremlinul constată că eșuează, și de aici frustrarea
MAE român a reacționat după ce secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a criticat deciziile Biroului Electoral Central de la București, prin care dosarul candidaturii lui Călin Georgescu a fost respins pentru condiţii de formă cât şi de fond. Declaraţia a fost făcută cu doar câteva ore înainte de şedinţa Curţii Constituţionale a României.
„Este o călcare în picioare a oricăror norme democratice chiar în centrul Europei. Noi nu am auzit vreun for european să condamne ce se întâmplă acolo”, a declarat înaltul oficial rus. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a dat de înţeles că viitorul preşedinte al României nu va fi recunoscut de Moscova, fără participarea lui Călin Georgescu scrutinul nefiind legitim.
În comunicatul MAE al României se subliniază că „afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă, dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România. Kremlinul constată că eșuează, și de aici frustrarea”.
„Rusia nu are alegeri libere de aproape 20 de ani. Un stat agresor nu poate să dea lecții de democrație. Pentru contrast, în Rusia opoziția nu are parte de acces la instituții și procese legale. Opozanții sunt executați la câțiva metri de Kremlin”, se spune în comunicatul MAE român.
„România a răspuns deja direct ingerinței străine, trimițând acasă pe cei care au ținut legătura cu o grupare paramilitară (de sorginte nazistă) asociată unui candidat, care încerca să răstoarne ordinea democratică constituțională în România.”
Sprijin pentru R. Moldova
Ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu, a participat la o reuniune de lucru cu șefii de misiune ai statelor membre UE acreditați la București. Întrevederea a fost organizată în contextul deținerii de către Polonia a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte de actualitate ale agendei europeane, precum securitatea și apărarea UE, contextul geopolitic internațional și regional, competitivitatea europeană, viitorul Cadru Financiar Multianual al UE și procesul de extindere a Uniunii.
În contextul situației de securitate din Ucraina și al deciziilor liderilor politici ai UE din cadrul ultimelor reuniuni la nivel european, ministrul Emil Hurezeanu a evidențiat sprijinul României pentru obiectivul de consolidare a acțiunii Uniunii Europene în domeniul politicii de securitate şi apărare, subliniind necesitatea ca demersurile în acest domeniu să fie realizate în complementaritate cu NATO. A reiterat importanța unui parteneriat transatlantic solid, care este esențial pentru securitatea și prosperitatea europeană. De asemenea, ministrul afacerilor externe a accentuat susținerea României pentru continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina, evidențiind contribuția României de până în prezent, precum și pentru obiectivul de obținere a unei păci juste și durabile, în concordanță cu principiile dreptului internațional.
Ministrul român al Afacerilor Externe Emil Hurezeanu a reiterat susținerea României pentru continuarea procesului de extindere a UE și a reliefat importanța aderării la Uniune atât a partenerilor estici, cât și a celor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii. S-a referit, în context, la pașii realizați de Republica Moldova pentru a avansa parcursul său european şi a evidențiat necesitatea continuării sprijinului din partea Uniunii şi a statelor sale membre pentru eforturile autorităților din Republica Moldova consacrate obiectivului integrării europene. De asemenea, a salutat evoluțiile recente de la nivelul Parlamentului European privind aprobarea Facilității pentru Republica Moldova.
Șeful diplomației române a subliniat importanța obiectivului de dezvoltare a competitivității economice europene, prin consolidarea Pieței Unice, promovarea inovării și a conectivității. A subliniat necesitatea ca viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii să răspundă priorităților strategice convenite la nivel european prin Agenda Strategică 2024-2029 şi a evidențiat rolul important al Politicii de Coeziune și al Politicii Agricole Comune, ca instrumente esențiale pentru crearea unei baze solide de implementare a politicilor de competitivitate și pentru realizarea convergenței la nivel european.
Tentativă de destabilizare
Serviciile militare de informații ale Rusiei sunt considerate responsabile pentru tentativa de destabilizare a situației din România prin organizarea de proteste în masă în sprijinul candidatului pro-rus la președinție, Călin Georgescu, relatează Institutul Robert Lansing în materialul intitulat „Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România. Rețeaua obscură care îl susține pe candidatul pro-rus Călin Georgescu”.
Dovezile care implică serviciile militare de informații ruse includ legătura lui Georgescu cu mercenarul Horațiu Potra, asociat cu figuri din sfera de influență rusă. În septembrie 2024, Potra a zburat din Moscova spre Dubai, a vizitat ambasada Rusiei și a fost în contact cu „PMC Wagner”.
Pe lângă Potra, cercul lui Georgescu îl includea și pe Marin Burcea, un fost luptător al Legiunii Străine, care a colaborat cu mișcări neo-naționaliste și a lansat o afacere comună cu Dorina Mihai. Mihai avea contacte cu personal militar cecen, inclusiv cu generalul Zamid Alievici Chalaev, comandantul forțelor speciale ale Ministerului de Interne al Ceceniei – o legătură indirectă cu Ramzan Kadîrov. Ea a postat fotografii cu soldați ruși, inclusiv cu cei care au luptat în bătăliile pentru Mariupol în 2022.
Dorina Mihai a vizitat de mai multe ori Cecenia și a fost recent observată în Dubai alături de forțele speciale cecene. De asemenea, l-a lăudat public pe Vladimir Putin pe rețelele de socializare.
Anchetă românească
Parchetul României a desfășurat o operațiune de amploare vizând cercul lui Georgescu. Autoritățile au efectuat 47 de percheziții în cinci județe, investigând 27 de persoane. Grupul lui Potra este suspectat de constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist și xenofob, precum și de promovarea unor astfel de idei în spațiul public. Ei au folosit activ rețelele sociale pentru recrutarea unor persoane cu viziuni similare – o metodă care se aliniază tacticilor serviciilor de informații militare ruse după februarie 2022.
Pe 6 martie, șase persoane din România au fost arestate sub acuzația de pregătire a unei lovituri de stat și de trădare. Aceștia au menținut contacte cu agenți ai unui stat străin, inclusiv din Rusia, unde au călătorit de mai multe ori pentru a-și discuta planurile de preluare a puterii.
Ministerul Afacerilor Externe al României a decis expulzarea a doi diplomați ruși din țară – atașatul militar, aerian și naval al Federației Ruse la București, precum și adjunctul acestuia, suspectați de spionaj militar.
Grupul plănuia retragerea României din NATO, adoptarea unei noi constituții, schimbarea simbolurilor statului, dizolvarea partidelor politice existente și crearea unui nou guvern format din susținătorii lor. Scopul strategic al Rusiei este de a slăbi NATO și de a elimina Alianța din regiunea Mării Negre.
Influență rusă
Mai multe elemente sugerează o posibilă implicare rusă în protestele în masă din România, inclusiv campanii coordonate de dezinformare. Cercetătorii au identificat operațiuni pe rețelele sociale care folosesc narațiuni similare cu tacticile cunoscute de propagandă rusă. Aceste campanii promovează mesaje anti-UE, anti-NATO și anti-occidentale, mobilizând mișcări de protest.
Studiile privind activitatea online în timpul protestelor au relevat rețele de boți și conturi coordonate, ale căror modele de comportament și mesaje seamănă cu cele utilizate în alte operațiuni rusești de influență în Europa de Est.
Agențiile occidentale de informații au avertizat că Rusia folosește războiul hibrid – inclusiv dezinformarea acoperită – pentru a destabiliza țările europene. Detaliile sunt în mare parte clasificate, dar aceste evaluări indică utilizarea unor astfel de tactici și în România.
Tactici similare
Analiștii remarcă faptul că metodele observate în România sunt similare cu cele utilizate în alte țări vecine, unde implicarea rusă este documentată mai clar, sugerând o strategie regională mai amplă.
Oficialii și experții români au atras atenția asupra creșterii propagandei online finanțate din străinătate, observând că aceste eforturi par să aibă ca scop influențarea opiniei publice și incitarea la revoltă.
Interesul Rusiei de a destabiliza România poate fi înțeles din mai multe perspective strategice și geopolitice, inclusiv slăbirea unității NATO și UE. România este un membru-cheie al NATO și al Uniunii Europene. Destabilizarea țării poate slăbi coeziunea și eficiența acestor alianțe, pe care Rusia le percepe ca obstacole în calea influenței sale în Europa de Est.
Rusia folosește de mult timp tactici de război hibrid – combinând dezinformarea, atacurile cibernetice și interferența politică sub acoperire – pentru a crea diviziuni interne ce pot fi exploatate pentru a submina încrederea în instituțiile democratice.
Avantaj geopolitic
Prin provocarea instabilității în România, Rusia își creează un mediu de securitate mai favorabil, limitând capacitatea puterilor occidentale de a influența regiunea și deschizând calea pentru o prezență rusă mai mare.
Campaniile de dezinformare susținute de Rusia amplifică diviziunile sociale existente, inclusiv sentimentele naționaliste și populiste, ceea ce duce la polarizare politică și la dificultăți în menținerea unei poziții unite împotriva presiunilor externe.
O Românie destabilizată ar putea deveni o vulnerabilitate pentru întreaga regiune est-europeană, complicând situația de securitate a NATO și reducând capacitatea de descurajare în fața Rusiei.
Slăbirea României ar priva Republica Moldova de sprijinul UE și NATO, permițând Kremlinului să întreprindă acțiuni mai agresive împotriva Chișinăului.
În data de 3 martie 2025, România și Republica Polonă au celebrat Ziua Solidarității Româno-Polone, relatează serviciul de presă al MAE român, citat de agenția de presă KARADENIZ-PRESS. Stabilită în comun în 2023, această zi este atât un simbol al legăturilor trainice care unesc poporul român și pe cel polonez, cât și un indicator semnificativ al interesului continuu și al dorinței celor două țări de a consolida și dezvolta în continuare Parteneriatul Strategic solid și cuprinzător împărtășit.
Istorie comună
Data de 3 martie a fost aleasă pentru a marca aniversarea semnării documentului istoric „Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă” din 1921, completat de tratatele bilaterale de garanție din 1926 și 1931. Garanțiile reciproce de securitate erau destinate în primul rând contracarării agresiunilor neprovocate din partea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.
Și în prezent, la fel ca în urmă cu peste 100 de ani, România și Polonia se confruntă împreună cu amenințările contemporane, provenite în mare parte de dincolo de granițele noastre estice, unde războiul de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei vecine subminează ordinea internațională bazată pe reguli și principiile fundamentale consacrate în Carta ONU și în dreptul internațional. Ceea ce leagă strâns cele două țări este concentrarea politicii externe asupra problemelor de securitate și menținerea stabilității în regiunea expusă amenințărilor convenționale și hibride, pe baza unei percepții convergente a provocărilor pe Flancul Estic al NATO. Suntem împreună în cadrul NATO de 21 de ani, suntem uniți de un Parteneriat Strategic bilateral de 16 ani și construim împreună securitatea europeană de 10 ani în cadrul Formatului București 9. Unită în solidaritate, alianța noastră a trecut testul timpului, și-a dovedit reziliența și relevanța. Împărtășind viziunea unei cooperări strategice mai puternice și mai semnificative, România și Polonia rămân angajate față de valorile și interesele comune, mai arată sursa citată.
Dimensiune de securitate
Alături de componenta de securitate, dimensiunile economică, socială și educațională sunt la fel de importante în construirea solidarității reciproce. În plus, prin numeroasele evenimente organizate pe teritoriile celor două țări, amplul Sezon Cultural România – Polonia care se desfășoară în prezent, apropie și mai mult societățile noastre, reflectând nu doar bogăția culturilor, ci și istoria noastră comună.
Sărbătorind pentru a doua oară Ziua Solidarității Româno-Polone, ne angajăm încă o dată ca, pe baza fundamentelor istorice solide ale relației bilaterale, să continuăm să consolidăm prietenia și cooperarea româno-polonă, în beneficiul cetățenilor din țările noastre, se mai menționează în comunicatul MAE român, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
Relație strânsă
Relația dintre Polonia și România a devenit tot mai strânsă în ultimele decenii, mai ales după aderarea ambelor țări la NATO și la Uniunea Europeană. Această apropiere are la bază atât interese strategice comune, cât și factori istorici și culturali.
Între Polonia și România au existat relații strânse încă din perioada interbelică (mai ales în anii 1921–1939), când ambele țări se aflau în proximitatea Uniunii Sovietice și căutau parteneri în Estul Europei pentru securitate.
După 1989, relațiile s-au intensificat din nou, pe fondul tranzițiilor democratice similare și al interesului comun pentru integrarea euro-atlantică.
Ambele țări sunt membre NATO (din 1999 Polonia și din 2004 România), respectiv membre UE (Polonia din 2004, România din 2007). În plus, Polonia și România fac parte din diverse formate regionale precum Inițiativa Celor Trei Mări, Formatul București 9 (B9) și cooperarea în cadrul Grupului de la Vişegrad (Polonia) / colaborări adiacente pentru România.
Polonia și România sunt piloni importanți ai flancului estic al NATO. Ele participă la exerciții militare comune în regiune, precum și la misiuni de poliție aeriană (Polonia a trimis aeronave F-16 în România în cadrul unor rotații de pregătire).
Există un interes comun în consolidarea prezenței NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră, pentru a crea un lanț coerent de descurajare pe toată frontiera de est a Alianței.
Ofițerii și subofițerii din cele două țări participă la cursuri și schimburi de experiență în academii militare.
Mai ales după 2014, când situația din Ucraina a pus presiune sporită pe securitatea regională, s-au accelerat parteneriatele de formare și training între forțele armate poloneze și cele române.
Colaborare militară
În acest moment există un contingent polonez dislocat în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est (MN BDE-SE) din Craiova, care, alături de militarii români și de alte naționalități, participă la misiuni de instruire și la exerciții multinaționale.
La rândul său, România are în Polonia un detașament de apărare antiaeriană dotat cu tunuri autopropulsate Gepard (sau rotații ale acestora), desfășurat în grupul de luptă NATO pentru Enhanced Forward Presence (EFP).
Brigada Multinațională Sud-Est (MN BDE-SE) are comandamentul la Craiova și este alcătuită din militari români (națiune-cadru) și din contingente ale altor state NATO (Polonia, Portugalia, Germania, Italia ș.a.). Polonia contribuie de obicei cu un efectiv rotativ (de la zeci până la peste 100 de militari, în funcție de antrenamente sau rotații), participând la exerciții comune, misiuni de supraveghere și activități de pregătire în teren.
În urma deciziilor NATO privind întărirea Flancului Estic, Polonia și-a extins cooperarea militară cu România, inclusiv prin trimiterea de subunități la Craiova.
Mass-media și comunicatele oficiale din ultimii ani au menționat în mod constant aceste rotații poloneze, subliniind cooperarea regională.
Gepardul românesc în Polonia
În Polonia funcționează unul dintre grupurile de luptă NATO EFP, la care România participă prin rotație cu subunități de infanterie mecanizată sau de apărare antiaeriană. O parte din rotațiile românești în Polonia a inclus și tehnică Gepard – tunuri autopropulsate antiaeriene de 35 mm, utile în sprijinul apărării sol-aer la distanțe scurte/medii.
Sistemele Gepard oferă forțelor române dislocate în Polonia o capacitate importantă de apărare antiaeriană, protejând trupe și obiective strategice.
Rotațiile se fac de obicei pe câteva luni, iar pe teren pot fi și alte echipamente auxiliare (radare, sisteme de logistică etc.).
Detașamentul românesc cu Gepard este parte a angajamentului NATO de descurajare și apărare colectivă. Contribuția cu unități specializate, precum Gepard, arată nivelul ridicat de interoperabilitate și de cooperare între aliați (România, Polonia, SUA, Marea Britanie, etc.).
Existența unui contingent polonez la Craiova, cât și prezența tunurilor antiaeriene românești Gepard în Polonia sunt reale și reflectă cooperarea consolidată dintre România și Polonia în cadrul NATO.
Capacități defensive
Polonia a investit masiv în sistemele de apărare aeriană (Patriot), în forțele terestre și în modernizarea flotei de tancuri (inclusiv achiziții de la producători internaționali).
România, la rândul ei, a cumpărat sisteme Patriot și rachete antitanc, încearcă modernizarea flotei aeriene (F-16) și are în plan construcția de corvete și modernizarea forțelor navale. O colaborare polono-română mai intensă pe proiecte comune poate facilita negocieri mai bune cu furnizorii internaționali, creând totodată oportunități de co-producție.
Polonia are companii precum PGZ (Polska Grupa Zbrojeniowa), PZL (fabricant de elicoptere), WB Group ș.a., care se ocupă de producția de armament, vehicule militare, sisteme de comunicații și echipamente moderne.
România dispune de companii precum ROMARM, IAR Brașov (elicoptere), Avioane Craiova, Aerostar Bacău sau Șantierul Naval Constanța (pentru nave militare), însă multe dintre acestea au nevoie de investiții și modernizare.
Există posibilitatea de colaborare în dezvoltarea blindatelor ușoare, a sistemelor de rachete, drone și vehicule aeriene fără pilot – domenii prioritare pentru ambele state. Cele două părți pot dezvolta proiecte comune de cercetare și dezvoltare (R&D), eventual co-finanțate prin fonduri UE destinate industriei de apărare. Participarea în lanțul de aprovizionare NATO poate fi mai eficientă dacă Polonia și România își armonizează standardele și cerințele tehnice.
Beneficii și amenințări
Co-producția sau producția sub licență a anumitor echipamente militare poate atrage investiții în infrastructura de apărare și cercetare. Crearea de locuri de muncă în regiunile unde există tradiție industrială (ex. Brașov, Bacău, Gdynia, Radom, Łódź etc.), poate facilita relansarea acestor regiuni.
În același timp putem vorbi despre consolidarea unei platforme regionale de export de tehnică militară (în special pentru țările care caută echipamente fiabile și certificate NATO, dar la costuri mai reduse față de marile puteri militare).
Principalul factor comun de îngrijorare îl reprezintă politica Moscovei, tensiunile din Ucraina, precum și potențiala extindere a acțiunilor militare sau hibride în țări vecine. Amenințările asimetrice și hibride (de la dezinformare la atacuri cibernetice și instrumentalizarea minorităților) sunt, de asemenea, preocupări comune.
În plus față de aspectele strict militare, dependența de sursele de gaze sau petrol rusesc a creat vulnerabilități. Atât Polonia, cât și România încearcă diversificarea aprovizionării și dezvoltarea resurselor interne, inclusiv a celor din Marea Neagră (pentru România).
Chiar dacă terorismul și migrația ilegală sunt aspecte mai puțin presante comparativ cu flancul sudic al NATO, ele rămân pe agenda de cooperare și securitate.
Model baltic la Marea Neagră
În Marea Baltică, colaborarea între statele NATO (Polonia, țările baltice, sprijinite de SUA, Germania, Canada etc.) a implicat o prezență militară sporită – Grupuri de luptă NATO staționate permanent (Enhanced Forward Presence). Situația de securitate a condus la implementarea unei mecanism de coordonare navală și aeriană, inclusiv patrulări aeriene NATO, dar și exerciții maritime comune.
Un alt mod de manifestare a fost procesul de integrare a informațiilor și interoperabilitate, inclusiv prin schimb de date de intelligence, platforme de comunicații compatibile.
Pentru zona Mării Negre, pot fi urmate câteva linii, inclusiv consolidarea prezenței aliate prin creșterea frecvenței exercițiilor NATO în apele Mării Negre, rotația fregatelor, distrugătoarelor și suplimentarea mijloacelor de supraveghere aeriană.
În acelați timp se poate intensifica încurajarea partenerilor non-NATO precum Ucraina (care are statut de partener asociaț) să participe la exerciții multilaterale.
România, Bulgaria, Turcia – țări riverane Mării Negre, toate membre NATO – pot consolida cooperarea maritimă. Polonia și alte state membre NATO pot sprijini prin trimiterea de forțe navale în patrule comune sau prin participarea la exerciții (deși accesul naval polonez la Marea Neagră e dificil, suportul politic, financiar și logistic rămâne important).
Planuri de viitor
Este nevoie ca România să facă investiții în infrastructură militară, precum modernizarea bazelor navale de la Marea Neagră (Constanța, Mangalia) și dotarea corespunzătoare a Forțelor Navale Române, inclusiv prin corvete multifuncționale, submarine și sisteme de apărare de coastă. În același timp este nevoia de construirea de facilități pentru exerciții aeriene și cooperare cu aviația NATO în zona Dobrogei, similar cu facilitățile de la baza Mihail Kogălniceanu.
De asemenea este nevoie de continuarea standardizării echipamentelor și procedurilor între forțele NATO din regiune, astfel încât, în caz de criză, modul de reacție să fie unitar și eficient.
Relația polono-română este marcată de convergența intereselor strategice și de parteneriate puternice în cadrul NATO și al UE. Colaborarea militară poate fi amplificată prin exerciții comune, schimb de informații, instruire și proiecte comune în industria de apărare. Amenințările comune, în special dinspre Est (Federația Rusă), stimulează cooperarea și întăresc necesitatea unui flanc estic solid.
În Marea Neagră, pot fi replicate modele de tip „Baltic” printr-o prezență navală aliată robustă, exerciții frecvente și investiții în infrastructură, cu sprijinul strategic și politic al Poloniei și al altor aliați NATO.
Pe ansamblu, România și Polonia pot juca un rol tot mai important în consolidarea securității regionale pe întreg flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, atât prin inițiative politico-diplomatice, cât și prin sporirea capacităților militare și colaborarea industrială.
