Peste un milion de cetățeni ai R. Moldova au cetățenie română, o mare dintre aceștia având drept de vot în marja scrutinelor electorale organizate în România. Cetățenii români din R. Moldova pot participa și la alegerile locale din România dacă au domiciliu în localitățile de peste Prut. Pe 24 noiembrie, românii își vor alege președintele, care va sta la cârma țării în următorii cinci ani. Cine sunt cei 14 candidați, de unde puteți vota la alegerile prezidențiale din România, dar și alte curiozități despre sistemul electoral românesc vă povestesc în continuare.
Candidați pe toate gusturile
Turul I al alegerilor prezidențiale din România va avea loc pe 24 noiembrie 2024. Pentru ca un candidat să câștige funcția de președinte al României încă din turul I, trebuie să obțină peste 50 % din voturile alegătorilor. Conform experților, acest scenariu nu este plauzibil, niciun candidat neavând capacitatea să mobilizez numărul de vorturi necesar.
Așadar, turul II al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc pe 8 decembrie. La alegerile prezidențiale, NU există un prag minim de prezență la vot pentru ca acestea să fie declarate valide. Spre deosebire de referendumul național (unde există un prag de prezență de 30 % pentru validare), la alegerile prezidențiale nu se impune o astfel de limită. Practic, rezultatele sunt considerate valide indiferent de prezența la vot, iar alegerea președintelui se face pe baza majorității voturilor valabil exprimate. Mai exact: # turul I: este declarat câștigător candidatul care obține peste 50 % + 1 din voturile valabil exprimate; # turul II: dacă niciun candidat nu atinge această majoritate în primul tur, se organizează un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați clasați. În turul al doilea, câștigătorul este candidatul care obține majoritatea voturilor valabil exprimate, fără a fi nevoie de un prag de prezență.
Iată cine sunt cei 14 candidați și ordinea finală în care aceștia apar pe buletinele de vot. # Elena Lasconi – Unirea Salvați România # George Simion – Alianța pentru Unirea Românilor # Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat # Nicolae Ciucă – Partidul Național Liberal # Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România # Mircea Geoană – candidat independent # Ana Birchall – candidată independentă # Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională # Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie # Ludovic Orban – Forța Dreptei # Călin Georgescu – candidat independent # Cristian Diaconescu – candidat independent # Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român # Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
Unde pot vota cetățenii R. Moldova cu cetățenie română?
Pe teritoriul Republicii Moldova vor activa 59 de secții de votare unde cetățenii români cu domiciliu în străinătate își vor putea exercita dreptul de vot. Mai jos puteți vedea lista secțiilor de votare care vor fi deschise pe 24 noiembrie în Moldova, iar aici puteți consulta lista completă a secțiilor de votare din diasporă.
Programul secțiilor de votare din diasporă este următorul: # vineri (22 noiembrie) începând cu ora 12.00 până la ora 21.00; # sâmbătă (23 noiembrie) și duminică (24 noiembrie) între orele 7.0 și 21.00, cu posibilitatea de prelungire duminică până la ora 23.59.
Participare crescută
Participarea cetățenilor români din Republica Moldova la alegerile din România a crescut semnificativ în ultimele două decenii. În 2019, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, s-a înregistrat un record de participare, cu peste 47.000 de votanți în Republica Moldova, comparativ cu peste 43.000 în primul tur.
La alegerile europarlamentare din 2024, numărul votanților a depășit 57.000, depășind participarea din turul doi al alegerilor prezidențiale din 2019, când au fost 52.285 de votanți.
Această tendință ascendentă reflectă o implicare tot mai mare a cetățenilor români din Republica Moldova în procesele electorale din România, evidențiind o conștientizare și participare civică sporită în rândul acestora.
Cetățenii români originari din Republica Moldova, stabiliți în alte țări, au demonstrat, de asemenea, o implicare activă în alegerile din România. De exemplu, în 2024, în Italia, unde există o comunitate semnificativă de moldoveni cu cetățenie română, s-a înregistrat o prezență notabilă la urne la alegerile europarlamentare.
Autoritățile române au extins rețeaua de secții de votare în Republica Moldova și în țările cu comunități mari de cetățeni ai R.Moldova, facilitând accesul la procesul electoral.
Organizațiile civice și autoritățile au desfășurat campanii menite să informeze cetățenii despre drepturile lor electorale și procedurile de vot.
Odată cu integrarea europeană și consolidarea relațiilor bilaterale, cetățenii au devenit mai conștienți de impactul votului lor asupra politicilor naționale și regionale.
Această tendință ascendentă în participarea la vot reflectă o maturizare civică și o dorință crescută de implicare în procesele democratice ale României din partea cetățenilor români din Republica Moldova și diaspora.
Sistemul politic din România
România este o republică semi-prezidențială, în care puterea este împărțită între trei ramuri: legislativă, executivă și judecătorească. Constituția din 1991, revizuită în 2003, stabilește bazele acestui sistem democratic.
Executivul este format din Președintele României și Guvernul. Președintele este ales prin vot direct pentru un mandat de 5 ani (maximum două mandate). Are atribuții în domenii precum politica externă, apărarea națională și numirea primului ministru.
Guvernul este condus de un prim-ministru, numit de președinte și aprobat de Parlament. Guvernul exercită puterea executivă și implementează politicile publice.
Legislativul este reprezentat de Parlamentul României, format din două camere: Senatul (Camera superioară) și Camera Deputaților (Camera inferioară). Parlamentul este ales prin vot universal pentru un mandat de 4 ani. Este principala instituție de legiferare și control al Guvernului.
Puterea judecătorească este independentă și include instanțele de judecată, cu Înalta Curte de Casație și Justiție la vârf, și Curtea Constituțională, care garantează respectarea Constituției.
Importanța Parlamentului de la București
Parlamentul este organul legislativ suprem al României și are un rol esențial în funcționarea statului. Printre principalele sale atribuții se numără adoptarea legilor. Toate legile, inclusiv bugetul de stat și alte reglementări importante, trebuie să fie adoptate de Parlament. Acesta poate modifica sau respinge propunerile legislative venite de la Guvern sau parlamentari.
Controlul executivului este exercitat de Legislativul de la București. Parlamentul poate solicita explicații de la Guvern, poate dezbate moțiuni simple și poate iniția o moțiune de cenzură, prin care poate demite Guvernul. Primul-ministru și cabinetul său trebuie să primească un vot de încredere din partea Parlamentului.
Parlamentul aprobă tratatele și acordurile internaționale, consolidând poziția României pe scena globală. Legislativul este responsabil pentru aprobarea deciziilor de importanță națională, inclusiv intervenții militare sau aderarea la organizații internaționale.
Parlamentul asigură respectarea principiilor democratice prin legiferare și controlul Guvernului. Este instituția prin care voința cetățenilor este transpusă în legi.
Prin adoptarea legislației europene și susținerea reformelor, Parlamentul joacă un rol crucial în alinierea României la standardele UE. Legislativul este o componentă fundamentală în sistemul de checks and balances, prevenind abuzurile de putere din partea executivului.
Astfel, Parlamentul României este pilonul central al democrației, având un impact direct asupra vieții politice, economice și sociale a țării.
România joacă un rol esenţial în promovarea unei cooperări internaţionale mai strânse în Marea Neagră, depunând eforturi pentru a crea căi de navigaţie sigure pentru exportul de cereale ucrainene, colaborând cu Bulgaria şi Turcia pentru îndepărtarea minelor, precum şi cu Statele Unite şi alţi parteneri pentru a combate manipularea informaţiilor de către un stat străin în zonă, a afirmat ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, citată de mass-media regională.
Importanță strategică critică
„Ne dorim să continuăm cooperarea strânsă cu România, în sprijinul unei regiuni sigure şi prospere a Mării Negre”, a adăugat diplomatul, cu prilejul Zilei internaţionale a Mării Negre. Potrivit mesajului transmis de Ambasada SUA, Kavalec apreciază că Marea Neagră are o importanţă geostrategică critică, fiind o cale maritimă cheie pentru comerţul global, securitate, energie şi eforturile umanitare. „Cu ocazia Zilei internaţionale a Mării Negre, reafirmăm sprijinul Statelor Unite pentru o Mare Neagră sigură, prosperă, interconectată şi protejată în faţa riscurilor de agresiune militară, a pericolelor reprezentate de coerciţia economică şi influenţa malignă, inclusiv cele cauzate de războiul ilegal şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus ea. Totodată, a amintit că angajamentul Statelor Unite în regiunea Mării Negre are la bază legături strânse de prietenie, valori comune şi recunoaşterea importanţei sale strategice. „Alături de aliaţii şi partenerii din regiune, susţinem eforturile de consolidare a fluxului comercial liber în Marea Neagră, dezvoltarea unor noi surse de energie şi protejarea bogatului patrimoniu cultural al regiunii. Angajamentul SUA în cadrul grupărilor regionale – inclusiv Bucureşti 9, Iniţiativa celor Trei Mări (3SI) şi NATO – împreună cu o prezenţă militară americană constantă la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu şi la Deveselu contribuie la securitatea, stabilitatea şi prosperitatea regională”, a punctat Kavalec.
Marea Neagră și România
Marea Neagră are o importanță strategică, economică și ecologică semnificativă pentru România, având un impact major asupra securității, economiei și mediului.
România deține o poziție cheie pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene, având o frontieră comună cu Marea Neagră. Această poziție facilitează prezența NATO în zonă și consolidarea securității în fața amenințărilor din partea Rusiei.
Marea Neagră este o zonă esențială pentru manevrele și exercițiile militare aliate. România găzduiește baze și exerciții comune NATO care sunt critice pentru descurajarea amenințărilor și menținerea păcii regionale.
Portul Constanța, unul dintre cele mai mari porturi din Europa, este un nod esențial pentru comerțul României. Acesta conectează piața românească la rutele internaționale de transport și sprijină economia prin importuri și exporturi, fiind un punct principal de legătură cu Asia și Orientul Mijlociu.
Litoralul Mării Negre atrage anual milioane de turiști, constituind o importantă sursă de venituri pentru regiunea de coastă și contribuind la dezvoltarea locală.
România exploatează resurse de gaz natural și petrol din platoul continental al Mării Negre. Aceste resurse au un rol strategic pentru independența energetică și reducerea dependenței de sursele externe.
Mediu și biodiversitate
Marea Neagră adăpostește o varietate de specii marine și reprezintă un habitat important pentru multe organisme acvatice. Întreținerea și protejarea acestui ecosistem sunt esențiale pentru menținerea biodiversității.
Din păcate, Marea Neagră se confruntă cu poluarea și dezechilibrele ecologice, în special din cauza deversărilor de substanțe toxice, a activităților industriale și a turismului excesiv. Protejarea mediului marin este crucială pentru România, deoarece impactul ecologic afectează pescuitul, turismul și sănătatea pe termen lung a comunităților de coastă.
Proiecte precum gazoductele din zona Mării Negre sunt esențiale pentru securitatea energetică a României și a Europei de Est, oferind alternative la resursele energetice provenite din alte zone geopolitice.
Marea Neagră conectează România cu țările vecine și contribuie la cooperarea economică, politică și culturală în regiune, cu organizații precum Organizația Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) implicându-se în dezvoltarea regională.
Marea Neagră este vitală pentru România, având un rol complex și interdependent pentru securitate, economie, mediu și conectivitate regională. Protejarea și gestionarea responsabilă a acestei regiuni vor rămâne o prioritate națională și europeană, asigurând o dezvoltare durabilă și stabilitate în fața provocărilor viitoare.
NATO și Marea Neagră
Eforturile NATO pentru securizarea Mării Negre s-au intensificat în ultimii ani, mai ales după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și conflictele ulterioare din estul Ucrainei și Marea Azov. Aceste acțiuni au determinat NATO să considere Marea Neagră o zonă strategică vitală și să adopte măsuri complexe pentru a spori securitatea în regiune.
NATO a mărit semnificativ patrulele în Marea Neagră și prezența prin exerciții navale frecvente. Aceste misiuni implică forțele navale ale statelor riverane membre NATO – România, Bulgaria și Turcia – alături de nave din țări partenere, precum SUA, Marea Britanie și Franța. Totuși, conform Convenției de la Montreux (1936), statele neriverane Mării Negre nu pot menține nave de război în regiune pentru mai mult de 21 de zile consecutive, ceea ce limitează întrucâtva prezența continuă a navelor non-riverane.
NATO și-a extins sprijinul pentru Ucraina și Georgia, ambele având ieșire la Marea Neagră și fiind afectate de acțiunile agresive ale Rusiei. NATO desfășoară exerciții comune și oferă sprijin în modernizarea forțelor navale și de securitate ale celor două țări. În plus, NATO oferă programe de instruire și asistență pentru îmbunătățirea capabilităților de apărare și protecție în fața amenințărilor hibride și cibernetice. Recentele schimbări politice de la Tbilisi pun în pericol această colaborare.
În România și Bulgaria, NATO a instalat sisteme de apărare antirachetă și a sporit infrastructura pentru a facilita desfășurarea rapidă a trupelor și echipamentelor în caz de necesitate. România, în special, a devenit un punct central pentru activitățile NATO în Marea Neagră, găzduind și un comandament NATO care coordonează activitățile aliate în regiune.
Este posibilă crearea unei „Flote NATO a Mării Negre”?
Crearea unei flote permanente NATO dedicate Mării Negre este complexă din mai multe motive. Convenția de la Montreux limitează prezența continuă a navelor neriverane în Marea Neagră. O flotă permanentă ar încălca aceste reguli, ceea ce ar putea duce la tensiuni diplomatice.
Ca membru NATO și semnatar al Convenției de la Montreux, Turcia are un rol esențial în controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Deși Turcia susține securitatea regiunii, ar putea să nu fie de acord cu o flotă permanentă NATO, din dorința de a-și menține relațiile echilibrate cu Rusia.
În loc de o flotă permanentă, NATO poate recurge la o prezență rotativă și la exerciții comune frecvente, în colaborare cu România, Bulgaria, și alte state partenere. NATO adoptă o strategie de securizare bazată pe flexibilitate și prezență rotativă, alături de întărirea capabilităților defensive ale statelor membre și partenere. Crearea unei flote NATO permanente ar fi dificilă, dar NATO poate compensa printr-o prezență navală sporită și colaborări extinse în regiune.
Nu mai surprinde pe nimeni faptul că Rusia și acoliții săi își intensifică eforturile de a influența opinia publică din Republica Moldova pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale și referendumul UE. Oligarhul pro-rus Ilan Șor a fost expus de curând de presa independentă de la Chișinău ca aflându-se în centrul unei rețele „de tip mafiot”, creată pentru a ajuta Kremlinul să plătească moldovenii să voteze „Nu” pentru strângerea legăturilor cu Occidentul.
În mod previzibil, dezinformarea s-a intensificat pe măsură ce se apropie 20 octombrie, ziua în care vor avea loc alegeri prezidențiale și un important referendum constituțional cu privire la traseul democratic al țării. Ceea inițial era propagandă în limba rusă a apărut acum într-o română perfectă. Actorii ruși statali și non-statali au apelat la rețelele de socializare pentru a adapta dezinformarea la grupuri specifice, exploatând tensiunile preexistente și utilizând campanii coordonate pentru a se asigura că mesajele lor circulă mai departe și mai larg.
Atacurile au fost atât personale, cât și politice. Președintele Sandu a fost ținta unei campanii de defăimare online, care a inclus o serie de videoclipuri falsificate care variază de la anunțul demisiei până la mărturisiri de corupție și infracțiuni. Unele dintre falsuri – cum ar fi videoclipul fals în care președintele scoate în afara legii culesul măceșelor – au încercat să o poziționeze pe Maia Sandu drept un adversar al tradiției moldovenești. Dovezile acestei interferențe electorale flagrante au fost chiar raportate – cu toate acestea, nu au făcut mare lucru pentru a opri fluxul de manipulare online sponsorizată de la Moscova.
Dincolo de simpla influențare a alegătorilor, acești actori încearcă să îi demotiveze în totalitate prin subminarea încrederii în instituțiile democratice ale Moldovei. Aceasta este o tactică pe care am mai văzut-o. Chiar anul trecut, SUA au avertizat aproape 100 de țări cu privire la eforturile Rusiei de a destabiliza democrațiile prin punerea la îndoială a legitimității numărării voturilor și a alegerilor.
Pe canalele pro-ruse Telegram și pe conturile de Facebook, VK și Tiktok, Comisia Electorală Centrală (CEC) din Moldova a fost atacată de actori politici și non-politici pro-ruși moldoveni, comisia fiind acuzată că este o instituție influențată de SUA. Astfel de relatări susțin că, în consecință, alegerile și referendumul din Moldova sunt ilegitime și ar trebui invalidate.
Aceleași relatări cataloghează drept o catastrofă un potențial vot pentru aderarea la UE, asociind apartenența Moldovei la UE și NATO cu destabilizarea țării și potențialul de a fi târâtă în război. Aceste conturi răspândesc declarații ale unor personalități publice pro-ruse din afara sferei politice moldovenești, în încercarea de a crea impresia de observatori imparțiali sau, în unele cazuri, conturile își postează materialele reciproc, permițând răspândirea rapidă a narațiunilor. România și UE sunt prezentate ca amenințări existențiale la adresa independenței, Rusia fiind prezentată ca singurul aliat legitim al Moldovei.
Multe dintre aceste tactici au fost expuse în urma alegerilor locale din Moldova din 2023, când s-a probat și utilizarea de fonduri financiare de către Rusia pentru amplificarea unor astfel de opinii. În decembrie anul trecut, cercetarea ONG-ului Reset, împărtășită cu Le Monde, a identificat numeroase pagini Facebook false create și amplificate de sute de anunțuri plătite pentru a apăra și a promova interesele personalităților pro-ruse din Moldova, precum Ilan Shor. Cercetătorii au calculat că această campanie a adunat cel puțin 155 de milioane de vizualizări. Analiza din luna iulie a acestui an dezvăluie modul în care aceste anunțuri sponsorizate pe Facebook au continuat în 2024 – cu bani dedicați pe anunțuri de promovare a votului „Nu” la referendum, precum și încercări de a discredita și submina autoritatea președintelui țării și a CEC.
Cu doar câteva zile înainte de alegeri și referendum, eforturile de dezinformare ale Rusiei s-au intensificat. Scopul nu este doar de a influența cu cine votează moldovenii, ci și de a le zdruncina încrederea în procesul electoral în sine. Pericolul real este ca cetățenii să fie atât de demoralizați încât chiar să nu voteze deloc – un rezultat pe care Rusia l-ar prefera oricărui altul.
În cele din urmă, este esențial ca atât autoritățile moldovenești, cât și partenerii internaționali să își intensifice eforturile pentru a contracara aceste narațiuni. Organizațiile societății civile, platformele tehnologice și mass-media trebuie să colaboreze pentru a expune și a contracara dezinformarea, asigurându-se în același timp că alegătorii sunt informați cu informații exacte și transparente. La fel de importantă este și nevoia de strategii pe termen lung pentru a consolida reziliența la astfel de tactici. Lupta Moldovei de a-și proteja democrația ne reamintește că dezinformarea este o amenințare globală, care necesită un răspuns internațional coordonat dacă dorim să păstrăm integritatea sistemelor democratice din întreaga lume.
Scafandrii specializaţi EOD din şase state au neutralizat peste 100 de mine eşuate în Marea Neagră provenite din atacurile Rusiei asupra Ucrainei din ultimii doi ani, au relatat surse militare de la București. Din cele 105 mine, Forţele Navale din România au detonat şase mine, scafandrii specializaţi din Bulgaria au neutralizat alte cinci, cei din Turcia au identificat şi neutralizat alte cinci, cei din Rusia, trei mine, cei din Georgia, o mină, iar scafandrii specializaţi din Ucraina au neutralizat 85 de mine. Din cele şase mine eşuate în sectorul românesc al Mării Negre şi neutralizate de specialiştii Forţelor Navale, una provine din atacurile Rusiei făcute la gurile Dunării sau ale Niprului şi a fost distrusă recent în zona grindului Chituc, judeţul Constanţa.
Presiuni rusești
După ce în februarie-martie 2014, Rusia a anexat ilegal Crimeea, forţele ruse au intensificat după data de 24 februarie 2022, atacurile armate asupra Ucrainei, incluzând porturile de la Marea Neagră şi cele de la Dunăre, iar presa internaţională a apreciat războiul ca fiind cel mai mare conflict armat înregistrat pe continent după Al Doilea Război Mondial şi cel mai costisitor. Potrivit pescarilor de la Marea Neagră şi din Delta Dunării, activitatea de capturare a resursei piscicole a fost afectată în ultimii doi ani, din cauza războiului ruso-ucrainean. De asemenea, multe nave de croazieră care ajungeau în porturile fluviale şi maritime româneşti şi-au anulat sosirile, pe fondul conflictului declanşat de Rusia.
Acțiuni comune
Dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente” a participat recent la a doua activare a grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM BLACK SEA (Mine Countermeasures Black Sea Task Group – MCM BS TG), a informat Statul Major al Forţelor Navale. Potrivit unui comunicat de presă, din compunerea grupării navale fac parte nava de sprijin logistic A-574 GÜNGÖR DURMUŞ, în calitate de navă comandant, şi vânătorul de mine M-270 AKÇAY ale Forţelor Navale ale Turciei, vânătorul de mine M-33 STRUMA din partea Forţelor Navale ale Bulgariei şi dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente” al Forţelor Navale Române. Tot în cadrul celei de a doua activări, Forţele Navale Române participă cu ofiţeri în statul major al grupării. Pe timpul misiunii, gruparea navală a făcut escale în porturile Burgas din Bulgaria şi Eregli din Turcia, pentru refacerea capacităţii de luptă. „Totodată, navele din cadrul grupării au participat la exerciţiul multinaţional NUSRET 24, organizat de Forţele Navale ale Turciei, la care au desfăşurat misiuni de asigurare a traficului maritim împotriva ameninţării minelor marine derivante. La exerciţiu a participat puitorul de mine şi plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” care, din luna iunie, a preluat pentru a doua oară în ultimii patru ani comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group Two). De asemenea, la exerciţiul NUSRET, Forţele Navale Române au participat şi cu o echipă de scafandri specializaţi în lupta împotriva dispozitivelor explozive (EOD) de la Centrul 39 Scafandri”, se relata în comunicat. Echipajul dragorului maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente” este format din 74 de militari.
Memorandum strategic
Reamintim că în data de 11 ianuarie 2024, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Istanbul, România a semnat Memorandumul de înţelegere privind constituirea MCM Black Sea, cu o valabilitate de trei ani, în formatul trilateral Bulgaria, România şi Turcia. Prima comandă a grupării este asigurată de Turcia, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024, urmând ca în primele şase luni ale anului 2025 să fie preluată de Bulgaria, iar în a doua jumătate a anului de către Forţele Navale Române.
„Acest grup operativ nu doar va combate ameninţarea minelor, dar de asemenea va consolida prietenia şi cooperarea dintre ţările noastre”, a declarat comandantul Marinei Turce, amiralul Ercument Tatlioglu, în cadrul unei ceremonii cu înalţi oficiali ai forţelor navale bulgare şi române. Această operaţiune are ca scop detectarea şi neutralizarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră şi pun în pericol traficul maritim. Viceamiralul român Mihai Panait a asigurat atunci că această iniţiativă a celor trei ţări aliate în cadrul NATO este crucială pentru combaterea ameninţării în creştere a minelor maritime şi garantarea trecerii în siguranţă a navelor. La rândul său, contraamiralul bulgar Kiril Iordanov Mihailov a declarat că misiunea va permite dezvoltarea normală a transportului în zonă. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Forţele Navale ale celor trei ţări au reperat şi distrus mai multe mine care pluteau în derivă pe Marea Neagră.
Implicare turcească
Ambasadorul turc la București, Ozgur Kivanc Altan, declara recent despre minele marine că reprezintă ” reală ameninţare şi suntem conştienţi de importanţa Mării Negre pentru România şi pentru Turcia. De fapt, noi suntem ţara cu cel mai mare mal la Marea Neagră – aproape jumătate din coastă. Pentru noi este foarte important şi suntem fericiţi că în recentele comunicări NATO i se acordă importanţă Mării Negre – la Summiturile (NATO – n.r.) de la Vilnius, Washington. În aceste documente se face referire la importanţa cooperării statelor aliate de pe malurile Mării Negre – România, Bulgaria şi Turcia”.
„Credem şi este consacrat în aceste documente că aceste state ar trebui să se ocupe de securitatea din această regiune, iar MCM Black Sea este întruparea acestui lucru. Vorbim de o reală ameninţare, deoarece sunt sute de mine care plutesc şi care ameninţă activităţile comerciale, ameninţă civilii, deoarece pot ajunge pe mal, sunt o ameninţare pentru navele noastre militare. Negocierile au durat aproximativ şase luni, pentru sincronizare. Prima activare a fost la începutul lui iulie, înaintea Summitului NATO de la Washington, iar navele militare ale României, Turciei şi Bulgariei au fost întâi în Bulgaria. Două săptămâni mai târziu, navele noastre militare au fost în România, pentru activarea în Constanţa. O a treia acţiune de acest tip a fost în septembrie. Este o activitate de două luni, nu am cifre legate de asta, dar însuşi faptul că facem acest lucru împreună şi că avem exerciţii comune este foarte important şi contribuie la securitatea din Marea Neagră” a mai declarat ambasadorul turc la București, Ozgur Kivanc Altan, citat de mass-media din capitala României.
Componentă navală
Războiul dintre Ucraina și Rusia are o componentă navală extrem de importantă, mai ales datorită poziției strategice a Mării Negre și a Mării Azov, care au fost terenuri esențiale de desfășurare a acțiunilor militare. După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, marina rusă a consolidat semnificativ controlul asupra Mării Negre, aducând un avantaj crucial în războiul cu Ucraina. Cu toate acestea, Ucraina, deși dispune de o flotă mai modestă, a reușit să folosească strategii asimetrice, arme moderne și alianțe internaționale pentru a rezista presiunilor rusești.
Înainte de războiul deschis din 2022, conflictul naval dintre Rusia și Ucraina a început să capete contur în 2014, odată cu anexarea Crimeei. Peninsula Crimeea este situată strategic în Marea Neagră și găzduia flota Mării Negre a Rusiei, în principal în portul Sevastopol, conform unui acord cu Ucraina. În urma anexării, Rusia a preluat nu doar controlul teritorial asupra Crimeei, dar și activele navale ucrainene din zonă, inclusiv navele, bazele și infrastructura portuară. Aceasta a redus semnificativ capacitățile maritime ale Ucrainei și a permis Rusiei să își întărească prezența militară în Marea Neagră.
Crimeea, bastion militar
După 2014, Rusia a consolidat Crimeea ca bastion militar, desfășurând sisteme avansate de apărare aeriană (S-400), rachete anti-navă și submarine moderne în regiune. Flota Mării Negre a fost, de asemenea, extinsă cu noi distrugătoare, fregate și corvete. Aceste măsuri au oferit Rusiei un control sporit asupra Mării Negre și au pus Ucraina și alte țări din regiune într-o poziție strategică dificilă. În plus, Crimeea a devenit o bază de operațiuni pentru războiul hibrid și pentru activitățile militare rusești în Siria, amplificând importanța sa geostrategică.
Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a marcat o escaladare semnificativă a conflictului, inclusiv pe frontul naval. Acest conflict naval s-a concentrat în principal pe următoarele zone: Marea Neagră – un spațiu strategic pentru operațiunile navale și controlul rutelor comerciale și energetice; Marea Azov – un corp de apă semi-închis, controlat în mare parte de Rusia după capturarea Crimeei și strâmtorii Kerci; Gurile Dunării – un punct de interes economic major pentru Ucraina, dat fiind rolul său în exporturile agricole și comerciale.
Blocada navală rusă
Odată cu declanșarea invaziei în 2022, Rusia a impus rapid o blocadă navală asupra porturilor ucrainene din Marea Neagră și Marea Azov. Porturile strategice precum Odesa, Mariupol și Herson au devenit ținte prioritare pentru forțele ruse, iar blocada a avut consecințe economice severe pentru Ucraina. Exporturile ucrainene, în special cerealele și alte produse agricole, au fost întrerupte, afectând nu doar economia țării, ci și lanțurile de aprovizionare globală, în special în ceea ce privește alimentele. Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de grâu și alte produse agricole, iar blocada rusă a generat o criză alimentară la nivel mondial.
Flota Mării Negre a Rusiei a fost actorul principal în blocadă, desfășurând nave de război moderne, submarine și rachete de croazieră pentru a izola Ucraina. Unul dintre obiectivele strategice ale Rusiei a fost tăierea Ucrainei de la accesul la Marea Neagră, lucru care ar fi distrus economia țării și i-ar fi redus drastic capacitatea de a primi sprijin militar extern. Această blocadă a durat o perioadă lungă, până când Ucraina a reușit să deschidă coridoare comerciale alternative, dar chiar și acestea au fost vulnerabile la atacurile rusești.
Moment de cotitură
Unul dintre cele mai simbolice și importante momente ale conflictului naval dintre Ucraina și Rusia a fost scufundarea crucișătorului Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre rusești, în aprilie 2022. „Moskva” era una dintre cele mai mari și mai puternice nave din arsenalul naval rusesc, fiind echipată cu rachete de croazieră și sisteme avansate de apărare aeriană.
Scufundarea „Moskva” a fost o realizare majoră pentru forțele ucrainene, deoarece a demonstrat vulnerabilitatea navelor rusești chiar și în condițiile unui control aproape total al Mării Negre. Potrivit autorităților ucrainene, nava a fost lovită de două rachete antinavă „Neptun”, dezvoltate pe plan local. Această lovitură a arătat eficacitatea armelor moderne asimetrice și importanța tehnologiilor de apărare anti-navă, chiar și pentru o țară cu o flotă navală modestă, precum Ucraina.
Scufundarea „Moskva” a avut un impact semnificativ asupra moralului Rusiei și a demonstrat comunității internaționale că forțele ucrainene pot contesta dominația navală a Rusiei în Marea Neagră. În plus, aceasta a obligat Rusia să își regândească strategia navală și să fie mai precaută în privința desfășurării navelor sale în apropierea coastelor ucrainene.
Operațiuni în Marea Azov
Marea Azov a fost un alt teatru important al conflictului naval între Ucraina și Rusia. Înainte de invazia din 2022, Marea Azov era controlată în mare parte de Rusia, datorită anexării Crimeei și a construcției podului de la Kerci, care leagă peninsula de teritoriul rusesc. După invazie, forțele ruse au încercat să preia controlul complet asupra Mării Azov, în special prin capturarea portului Mariupol, un centru economic și industrial vital pentru Ucraina.
În martie 2022, forțele ruse au asediat Mariupolul, folosind atât forțele navale cât și terestre pentru a izola orașul și a întrerupe accesul la Marea Azov. Capturarea Mariupolului a fost un obiectiv strategic important pentru Rusia, deoarece le-a permis să securizeze complet Marea Azov și să creeze un coridor terestru între Crimeea și teritoriile ocupate din estul Ucrainei. Portul Mariupol a fost distrus în mare parte în urma bombardamentelor intense, iar pierderea acestuia a fost un eșec major pentru Ucraina din punct de vedere economic și logistic.
Cu toate acestea, chiar și după capturarea Mariupolului, Ucraina a continuat să desfășoare operațiuni navale și să atace pozițiile rusești din Marea Azov. Folosind tactici asimetrice și drone navale, forțele ucrainene au reușit să perturbe operațiunile navale rusești, arătând reziliență în fața unei forțe navale superioare.
Războiul economic
Un alt aspect important al războiului naval dintre Ucraina și Rusia a fost utilizarea minelor navale. După izbucnirea conflictului, ambele părți au desfășurat mine în Marea Neagră, în special în zonele din apropierea porturilor. Minele navale au fost folosite atât ca o măsură de apărare împotriva incursiunilor navale, cât și ca o metodă de a perturba comerțul și transportul maritim.
Războiul minelor a avut efecte economice severe, în special pentru Ucraina, care depinde de porturile sale maritime pentru exporturile de cereale și alte produse. Blocada impusă de Rusia și utilizarea minelor navale au întrerupt rutele comerciale și au dus la creșterea prețurilor la alimente la nivel global. În ciuda eforturilor internaționale de a negocia coridoare de export pentru cereale, Marea Neagră a rămas o zonă de conflict activ, iar riscul de atacuri asupra navelor comerciale a fost constant.
Un element cheie al evoluției războiului naval dintre Ucraina și Rusia a fost sprijinul internațional primit de Ucraina. Țările NATO și alte state partenere au oferit Ucrainei echipamente militare, inclusiv sisteme de apărare antinavă moderne. De exemplu, rachetele Harpoon furnizate de Danemarca au permis Ucrainei să își întărească apărarea costieră și să lanseze atacuri împotriva navelor rusești din Marea Neagră.
Prezență NATO
De asemenea, NATO a oferit sprijin prin creșterea prezenței sale în regiunea Mării Negre, inclusiv prin desfășurarea de nave și avioane pentru monitorizarea activităților rusești. Cu toate că Convenția de la Montreux limitează prezența navală a statelor neriverane în Marea Neagră, țări precum SUA, Regatul Unit și Franța au participat la exerciții militare comune și au oferit sprijin logistic Ucrainei.
Războiul naval dintre Ucraina și Rusia continuă să fie un aspect esențial al conflictului, având implicații majore asupra securității regionale și globale. În ciuda superiorității navale evidente a Rusiei, Ucraina a demonstrat că poate rezista și poate contesta această dominație prin utilizarea eficientă a armelor moderne și a strategiilor asimetrice.
Pe termen lung, viitorul conflictului naval în Marea Neagră va depinde de mai mulți factori, inclusiv capacitatea Ucrainei de a-și moderniza flota și de a primi sprijin continuu din partea comunității internaționale. În plus, evoluțiile politice și militare din regiune, precum și eforturile diplomatice de a negocia soluții pentru exporturile de cereale și alte bunuri, vor influența cursul acestui război naval.
Marea Neagră rămâne un teatru strategic crucial pentru ambele părți, iar conflictul naval dintre Ucraina și Rusia va continua să joace un rol central în determinarea rezultatului final al războiului.
Marea Neagră și NATO
Securitatea Mării Negre este o chestiune strategică esențială pentru NATO, în special din cauza poziției sale geografice, care o transformă într-o zonă de interes atât pentru statele membre NATO, cât și pentru alte puteri regionale precum Rusia. În ultimii ani, regiunea Mării Negre a devenit un punct de tensiune major, în contextul anexării Crimeei de către Rusia în 2014 și intensificării activităților militare în zonă. NATO, prin diverse măsuri și strategii, urmărește să asigure securitatea acestei regiuni într-un mod cât mai cuprinzător.
NATO pare că a adoptat o strategie de prezență avansată și rotativă în regiunea Mării Negre. Acest lucru înseamnă că statele membre trimit în mod periodic forțe și echipamente în regiune pentru exerciții militare comune și pentru a demonstra angajamentul alianței față de securitatea membrilor săi din zonă, precum România, Bulgaria și Turcia. Această prezență are și un rol de descurajare, menită să transmită un mesaj clar către orice actor statal care ar intenționa să destabilizeze regiunea.
O componentă importantă a strategiei NATO o constituie exercițiile militare comune desfășurate în regiune. Exemple notabile includ exercițiile „Sea Breeze” și „Saber Guardian”, care implică participarea forțelor navale, aeriene și terestre ale mai multor state membre și partenere NATO. Aceste exerciții au scopul de a îmbunătăți interoperabilitatea forțelor NATO și de a testa capacitatea de reacție rapidă în eventualitatea unei crize regionale.
NATO a investit în consolidarea apărării aeriene și maritime în jurul Mării Negre. România, de exemplu, găzduiește baza de la Deveselu, care face parte din scutul antirachetă al NATO. De asemenea, NATO monitorizează atent spațiul aerian din regiune, folosind avioane de supraveghere și alte tehnologii avansate pentru a detecta orice activitate ostilă. Forțele navale ale NATO patrulează în mod regulat apele Mării Negre pentru a asigura libertatea de navigație și pentru a demonstra capacitatea alianței de a apăra interesele maritime ale membrilor săi.
Parteneriate și combaterea războiului hibrid
NATO colaborează îndeaproape cu țările riverane ale Mării Negre care nu sunt membre ale alianței, cum ar fi Ucraina și Georgia. Aceste parteneriate sunt menite să întărească capacitatea acestor state de a se apăra împotriva agresiunii externe și să le ajute să își modernizeze forțele armate. După anexarea Crimeei, Ucraina a devenit un partener strategic pentru NATO, beneficiind de suport politic și militar pentru a rezista agresiunii rusești.
Un alt aspect important al strategiei NATO în regiunea Mării Negre este răspunsul la amenințările de tip hibrid. Rusia a demonstrat o abilitate semnificativă de a utiliza tactici hibride în regiunea Mării Negre, inclusiv dezinformare, atacuri cibernetice și destabilizarea internă prin mijloace non-militare. NATO a dezvoltat capacități mai puternice pentru a contracara aceste tipuri de amenințări, în parte prin centre specializate în războiul cibernetic și în contracararea dezinformării.
NATO menține și un rol activ în diplomația regională, încurajând dialogul politic atât în cadrul alianței, cât și cu actori externi. De exemplu, NATO a încercat să păstreze o linie de comunicare deschisă cu Rusia, în ciuda tensiunilor crescute. În paralel, alianța sprijină stabilitatea politică în regiunea extinsă a Mării Negre prin diverse programe și inițiative care vizează consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept.
Strategie adaptabilă
Marea Neagră are și o importanță strategică din punct de vedere energetic, având în vedere resursele de gaze naturale și rutele de transport pentru energie. NATO sprijină securitatea energetică în regiune, inclusiv prin asigurarea infrastructurii critice și a rutelor de transport maritim. Protejarea acestor resurse și a rutelor este esențială pentru stabilitatea economică a regiunii, dar și pentru securitatea energetică a Europei.
Pe lângă măsurile imediate, NATO își ajustează strategia în funcție de evoluțiile regionale. Acest lucru include analiza pe termen lung a situației de securitate și dezvoltarea unor planuri flexibile care să răspundă noilor provocări. De exemplu, dezvoltarea unor capacități de reacție rapidă și a unor forțe militare mobile care să fie desfășurate în caz de urgență este o prioritate pentru NATO în contextul Mării Negre.
Securitatea Mării Negre este o prioritate strategică pentru NATO, iar alianța a adoptat o abordare multi-dimensională pentru a proteja această regiune. Prin măsuri de prezență militară sporită, parteneriate strategice, modernizarea capacităților defensive și combaterea amenințărilor hibride, NATO caută să mențină stabilitatea și să descurajeze orice agresiune externă.
Flotă permanentă NATO
Discuția despre posibilitatea unei flote permanente NATO în Marea Neagră este una extrem de complexă, ce implică atât aspecte politice, cât și militare, juridice și economice. În contextul geopolitic actual, Marea Neagră reprezintă un punct de interes strategic pentru NATO, având în vedere tensiunile cu Rusia, în special după anexarea Crimeei în 2014 și intensificarea activităților militare ruse în regiune. Prin urmare, o flotă permanentă NATO în această zonă ar putea avea implicații semnificative nu doar pentru securitatea țărilor riverane, ci și pentru stabilitatea și securitatea Europei și, implicit, pentru echilibrul de putere la nivel global.
Regiunea Mării Negre este una dintre cele mai dinamice și complexe zone de securitate din Europa. Aceasta este înconjurată de șase state: România, Bulgaria, Turcia (toate membre NATO), Ucraina și Georgia (partenere NATO), și Rusia. Dintre acestea, Rusia joacă un rol deosebit de important în regiune, având o prezență militară semnificativă și urmărind să își extindă influența în zonă. Regiunea a devenit de o importanță critică după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, care a schimbat complet balanța de putere în Marea Neagră, transformând-o într-un bastion militar pentru Moscova.
După această anexare, Rusia și-a consolidat prezența militară în Crimeea, aducând noi nave de război, submarine, rachete antiaeriene și antinavă, precum și alte sisteme militare avansate. Aceasta a condus la o creștere semnificativă a tensiunilor între Rusia și NATO, iar alianța a răspuns prin creșterea prezenței sale militare în statele membre din regiune, inclusiv prin desfășurarea de forțe terestre, aeriene și navale în România și Bulgaria.
În același timp, Marea Neagră joacă un rol crucial pentru securitatea energetică a Europei, fiind un important coridor de transport pentru resursele energetice, în special pentru gazele naturale din regiunea Caspică și pentru cele extrase din platforma continentală a Mării Negre. Securitatea acestor rute energetice este, de asemenea, o preocupare majoră pentru NATO și statele membre ale alianței.
Limitările Convenției de la Montreux
Una dintre principalele obstacole în calea creării unei flote permanente NATO în Marea Neagră este Convenția de la Montreux din 1936, care reglementează tranzitul navelor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Această convenție oferă Turciei controlul asupra strâmtorilor și impune restricții semnificative asupra prezenței navelor de război aparținând statelor care nu sunt riverane la Marea Neagră. Conform convenției, navele militare ale statelor neriverane pot rămâne în Marea Neagră pentru o perioadă de maximum 21 de zile, iar tonajul total al acestor nave este limitat la 45.000 de tone.
Aceste restricții fac dificilă, dacă nu imposibilă, desfășurarea unei flote permanente NATO compuse din nave ale statelor neriverane, cum ar fi Statele Unite, Regatul Unit sau Franța. Practic, orice flotă permanentă NATO în Marea Neagră ar trebui să fie alcătuită aproape exclusiv din nave aparținând statelor riverane membre NATO – adică România, Bulgaria și Turcia. Cu toate acestea, chiar și aceste state au limitări în ceea ce privește resursele și capacitățile lor navale.
Interese diverse
Turcia joacă un rol esențial în regiunea Mării Negre, având controlul asupra strâmtorilor și fiind una dintre cele mai puternice forțe navale din zonă. Totodată, Turcia are o poziție geopolitică delicată, fiind un aliat strategic al NATO, dar menținând și relații economice și politice cu Rusia. În trecut, Turcia a adoptat o politică de echilibru în regiunea Mării Negre, încercând să evite escaladarea tensiunilor dintre NATO și Rusia.
Pentru Turcia, securitatea Mării Negre este strâns legată de stabilitatea regiunii și de protecția propriilor interese economice și de securitate. În acest sens, Ankara ar putea avea rezerve față de ideea unei flote permanente NATO în Marea Neagră, care ar putea duce la o creștere a tensiunilor cu Rusia. În același timp, Turcia este conștientă de importanța NATO pentru propria sa securitate și ar putea sprijini măsuri care să consolideze securitatea aliaților din regiune, fără a provoca o escaladare directă cu Moscova.
Pentru România și Bulgaria, două state membre NATO situate pe malul vestic al Mării Negre, securitatea acestei regiuni este de o importanță vitală. România, în special, a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai unei prezențe militare mai puternice a NATO în Marea Neagră, având în vedere proximitatea sa față de Crimeea și prezența militară rusă din zonă. România găzduiește deja baza militară de la Mihail Kogălniceanu, care a devenit un punct de desfășurare important pentru forțele NATO, precum și baza de la Deveselu, parte a scutului antirachetă al NATO.
În plus, România și-a modernizat recent flota navală și a început să dezvolte cooperarea cu parteneri internaționali pentru a-și crește capacitatea de apărare navală. Cu toate acestea, flota României este încă relativ modestă în comparație cu puterea navală a Rusiei din Marea Neagră, ceea ce face ca sprijinul NATO să fie esențial pentru securitatea națională.
Bulgaria, pe de altă parte, a adoptat o poziție mai prudentă în ceea ce privește prezența militară NATO în Marea Neagră, fiind mai reticentă în fața unor acțiuni care ar putea provoca Rusia. Cu toate acestea, în contextul în care tensiunile regionale cresc, și Bulgaria a început să colaboreze mai îndeaproape cu NATO și să participe la exercițiile militare din regiune. Alegerile parlamentare, care vor avea loc peste câteva săptămâni, riscă să mențină Bulgaria într-o zonă geopolitică gri, favorizând acțiunile Federației Ruse.
Rolul altor state membre NATO
Statele Unite au jucat un rol de lider în creșterea prezenței NATO în Marea Neagră după 2014, desfășurând în mod regulat nave militare în regiune și participând la exerciții militare comune cu aliații din NATO. Deși prezența lor este limitată de Convenția de la Montreux, SUA și-au manifestat interesul de a sprijini securitatea aliaților din Marea Neagră, inclusiv prin investiții în infrastructură militară și prin desfășurarea de echipamente avansate, cum ar fi sisteme de apărare aeriană și rachete.
Alte state membre NATO, precum Regatul Unit, Franța, Germania și Italia, au contribuit, de asemenea, la securitatea Mării Negre prin desfășurarea periodică de nave și prin participarea la exerciții militare comune. Cu toate acestea, orice flotă permanentă NATO în Marea Neagră ar depinde în mare măsură de disponibilitatea și resursele statelor riverane.
Dacă NATO ar dori să creeze o flotă permanentă în Marea Neagră, ar trebui să depășească mai multe obstacole juridice și politice. Un scenariu posibil ar fi ca flota să fie compusă în principal din nave ale României, Bulgariei și Turciei, susținute de forțe navale ale altor state NATO, care să se rotească periodic în conformitate cu prevederile Convenției de la Montreux. O astfel de flotă ar putea fi integrată într-un sistem de comandă și control comun, care să permită o coordonare eficientă a operațiunilor și a răspunsurilor în caz de criză.
Scenariu propus
Un alt scenariu ar putea fi extinderea prezenței militare NATO în Marea Neagră prin consolidarea infrastructurii existente și prin desfășurarea de echipamente și personal suplimentar în statele riverane. Acest lucru ar putea include, de exemplu, creșterea capacităților de apărare aeriană și navală ale României și Bulgariei, precum și modernizarea bazelor militare din regiune.
De asemenea, NATO ar putea lua în considerare intensificarea cooperării cu Ucraina, stat partener care a fost afectat direct de agresiunea rusă. Deși acest stat nu este membru NATO și nu beneficiază de garanțiile de securitate ale alianței, Ucraina joacă un rol important în securitatea regională și ar putea contribui la eforturile de stabilizare a Mării Negre.
Crearea unei flote permanente NATO în Marea Neagră nu este lipsită de provocări și riscuri. În primul rând, o astfel de măsură ar putea provoca o reacție dură din partea Rusiei, care vede NATO ca o amenințare directă la adresa intereselor sale din regiune. Rusia a demonstrat în repetate rânduri că este dispusă să răspundă agresiv la ceea ce consideră a fi provocări din partea NATO, inclusiv prin desfășurarea de forțe militare suplimentare și prin intensificarea activităților de război hibrid.
De asemenea, ar putea exista rezerve în cadrul alianței cu privire la escaladarea tensiunilor în regiune. Unele state membre NATO, în special cele din Europa de Vest, ar putea fi reticente să sprijine o prezență militară permanentă în Marea Neagră, din dorința de a evita o confruntare directă cu Rusia.
Flota Rusă a Mării Negre, pusă pe fugă
După izbucnirea conflictului deschis între Ucraina și Rusia în 2022, Flota Militară Rusă a căutat diverse modalități de a-și consolida prezența navală în regiuni mai ferite de atacurile ucrainene, inclusiv în zone precum Abhazia, un teritoriu separatist al Georgiei, și alte locații de-a lungul coastei estice a Mării Negre. Aceste eforturi de consolidare au fost motivate de nevoia Rusiei de a asigura baze sigure pentru flota sa, în special în contextul creșterii capacităților ucrainene de atac naval și a vulnerabilității anumitor locații cheie, cum ar fi Crimeea.
Abhazia, un teritoriu separatist din Georgia care și-a declarat independența în urma războiului din 1992-1993, a fost recunoscută ca stat independent doar de Rusia și câțiva aliați ai acesteia, precum Venezuela și Nicaragua. În realitate, Abhazia rămâne puternic dependentă de Moscova, care controlează practic infrastructura sa de apărare și întreține o prezență militară considerabilă acolo.
După războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, Rusia a consolidat prezența sa militară în Abhazia, stabilind baze militare terestre și maritime. Pe lângă garnizoanele terestre, Abhazia a devenit un punct important pentru monitorizarea și securizarea traficului maritim din Marea Neagră. Portul Ochamchira, situat pe coasta abhază a Mării Negre, a fost unul dintre principalele puncte de sprijin ale Marinei Ruse în regiune.
Redută abhază
Odată cu intensificarea conflictului cu Ucraina în 2022, Abhazia a devenit mai importantă pentru Rusia ca un punct logistic și operațional ferit de atacurile directe ale forțelor ucrainene. Deși Ucraina a demonstrat capacități de atac naval avansate, precum scufundarea navei „Moskva” și atacurile cu drone și rachete asupra infrastructurii navale rusești din Crimeea, locațiile din Abhazia s-au dovedit a fi mult mai sigure datorită distanței față de teritoriul ucrainean și a poziției strategice în partea de est a Mării Negre.
Portul Ochamchira a fost modernizat și adaptat pentru a găzdui navele de război rusești și pentru a servi ca bază logistică în cadrul operațiunilor din Marea Neagră. Deși nu are dimensiunea și importanța strategică a altor porturi rusești din Crimeea, Ochamchira oferă un loc sigur pentru reparații, reîncărcare și întreținere a navelor, departe de capacitățile ofensive ucrainene. În plus, portul a fost echipat pentru a deservi submarine, precum și navele de patrulare și cele mai mici care operează în Marea Neagră.
Prezența rusă în Abhazia nu se limitează doar la porturi, Moscova a desfășurat și unități de apărare aeriană și antinavă în această regiune. Aceste sisteme de apărare joacă un rol critic în protejarea liniilor maritime și a infrastructurii militare împotriva atacurilor aeriene sau cu rachete. Staționarea acestor forțe în Abhazia asigură nu doar protecția activelor rusești, dar oferă și un punct de monitorizare strategic pentru traficul din Marea Neagră, în special în proximitatea coastei Georgiei și Turciei.
Impact geostrategic
Cu baze în Abhazia, Rusia poate să-și proiecteze puterea în Marea Neagră, menținându-și capacitatea de a influența atât Georgia, cât și alte state riverane. Abhazia servește ca un avanpost strategic pentru forțele ruse din sudul Caucazului și ajută la prevenirea oricăror încercări din partea NATO sau a Georgiei de a diminua influența Moscovei în zonă.
Bazele din Abhazia oferă o locație sigură pentru aprovizionare și întreținere, departe de frontul ucrainean. În contextul în care porturile rusești din Crimeea au fost ținte repetate ale atacurilor ucrainene, Abhazia oferă un refugiu sigur unde Marina Militară Rusă poate desfășura operațiuni fără riscul imediat de atacuri.
Având în vedere importanța rutelor maritime din Marea Neagră pentru exporturile energetice și comerciale, prezența navală rusă în Abhazia îi permite Moscovei să monitorizeze și, dacă este necesar, să controleze aceste rute, în special în ceea ce privește traficul georgian și cel turcesc.
Pe lângă Abhazia, Rusia și-a concentrat eforturile de consolidare a prezenței navale și în alte locații din partea estică a Mării Negre, mai ales în orașele portuare Novorossiysk și Sochi. Aceste orașe, situate pe coasta rusească a Mării Negre, oferă o protecție suplimentară, fiind mai departe de raza de acțiune a armelor ucrainene.
Novorossiysk și Sochi
Portul Novorossiysk este unul dintre cele mai importante porturi comerciale și militare ale Rusiei din Marea Neagră. În timpul războiului cu Ucraina, Novorossiysk a devenit un centru naval esențial pentru regruparea și întreținerea forțelor navale rusești. Spre deosebire de Crimeea, care a fost ținta atacurilor cu drone și rachete lansate de Ucraina, Novorossiysk a fost relativ protejat, fiind mai departe de coasta ucraineană.
În acest port, Rusia a desfășurat mai multe submarine și nave de război moderne, inclusiv submarine din clasa Kilo echipate cu rachete de croazieră Kalibr, care au fost folosite în atacuri asupra infrastructurii ucrainene. Capacitățile portului au fost extinse pentru a include facilități moderne de întreținere și reparații pentru flota rusă. Novorossiysk este, de asemenea, un punct logistic critic pentru reîncărcarea navelor și submarinelor cu rachete și muniție.
Sochi, renumit pentru stațiunile sale turistice, a devenit, de asemenea, un loc important pentru Marina Rusă în Marea Neagră. Deși nu este un port militar principal, Sochi oferă facilități pentru operarea navelor de patrulare și pentru desfășurarea activităților de monitorizare a traficului maritim. Prezența militară din Sochi se încadrează într-o strategie mai largă de securizare a coastei rusești și de asigurare a unei protecții suplimentare împotriva oricăror atacuri posibile din partea Ucrainei sau a altor actori.
Protecția infrastructurii energetice maritime
Un alt motiv important pentru consolidarea prezenței navale ruse în locații mai sigure, precum Abhazia și Novorossiysk, este protecția infrastructurii energetice critice. Marea Neagră este o zonă vitală pentru transportul de petrol și gaze naturale, iar porturile din sudul Rusiei sunt esențiale pentru exporturile de energie către piețele europene și asiatice.
Conductele de petrol și gaz care traversează Marea Neagră sunt vulnerabile la atacuri, iar Rusia a acordat o atenție deosebită protejării acestor infrastructuri. Marina rusă joacă un rol esențial în patrularea și protejarea acestor rute energetice, inclusiv a terminalelor maritime care exportă petrol și gaz din Rusia.
Consolidarea prezenței navale ruse în regiuni mai ferite, precum Abhazia, Sochi și Novorossiysk, oferă avantaje evidente din punct de vedere strategic. Aceste locații sunt relativ protejate de atacurile directe ale forțelor ucrainene, ceea ce le face ideale pentru regrupare, reparații și aprovizionare.
Cu toate acestea, există și unele limitări, cum ar fi distanța față de frontul ucrainean. Deși aceste locații oferă protecție, ele sunt relativ îndepărtate de frontul ucrainean, ceea ce înseamnă că navele rusești trebuie să parcurgă distanțe mai mari pentru a se angaja în lupte directe sau pentru a desfășura operațiuni ofensive împotriva Ucrainei.
Deși porturile precum Novorossiysk sunt mari și moderne, ele nu pot înlocui complet facilitățile din Crimeea, care rămân esențiale pentru operațiunile de mare anvergură din Marea Neagră. Limitarea la porturile estice înseamnă că Rusia trebuie să se bazeze pe un număr limitat de facilități, ceea ce poate crea dificultăți logistice în cazul unei intensificări a conflictului.
Consolidarea prezenței navale ruse în Abhazia și alte regiuni ferite de atacurile ucrainene face parte dintr-o strategie mai largă de protejare a activelor navale și energetice ale Rusiei în Marea Neagră. Aceste locații oferă avantaje importante, fiind relativ protejate de loviturile ucrainene, însă ele nu pot înlocui pe deplin importanța strategică a Crimeei. Pe măsură ce războiul continuă, Rusia va continua să utilizeze aceste baze pentru a-și proiecta puterea în regiune și pentru a-și menține influența asupra Mării Negre și a Caucazului.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cel al Iranului, Masud Pezeshkian, se vor întâlni vineri, pentru prima dată de la preluarea mandatului de către noul lider de la Teheran. Întrevederea va avea loc în marja unui forum în capitala Turkmenistanului, Aşhabad, a anunţat serviciul de presă al Administrației Prezidențiale de la Moscova.
Agendă încărcată
‘Această întrevedere este de mare importanţă atât pentru discutarea problemelor bilaterale, cât şi pentru discutarea deteriorării dramatice a situaţiei în Orientul Mijlociu’, a declarat Iuri Uşakov, consilierul pe relaţii externe al Kremlinului, pentru presa locală. Întâlnirea va avea loc la Aşhabad, capitala Turkmenistanului, ţară la Marea Caspică şi cu o graniţă de 1.148 km cu Iranul. Într-o declaraţie separată pentru TASS, citată de Reuters, Uşakov a spus că Putin nu are în plan o întâlnire cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Moscova şi Teheranul au condamnat atât atacurile israeliene împotriva Fâşiei Gaza, cât şi bombardamentele împotriva teritoriilor libanez şi sirian, în timp ce Kremlinul s-a abţinut să critice lansarea de rachete iraniene împotriva Israelului.
Parteneriat strategic
La mijlocul lunii septembrie, Putin a ordonat semnarea unui acord de parteneriat strategic cu Iranul imediat după ce Occidentul a aprobat noi sancţiuni împotriva Teheranului, acuzându-l de furnizarea de rachete balistice Moscovei. Cu puţin timp înainte, Putin l-a primit la Sankt-Petersburg pe secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţionala al Iranului, generalul Ali Akbar Ahmadian, prilej cu care a subliniat că, de la preluarea mandatului noului preşedinte iranian, ‘nu a existat nicio schimbare în relaţiile cu Rusia’. â’Cooperarea cu Rusia rămâne o prioritate pentru echipa noului preşedinte. Vă aşteptăm la Kazan în perioada 22-24 octombrie pentru summitul BRICS’, a spus liderul rus. Uşakov a confirmat recent că Putin şi Pezeshkian se vor întâlni în cadrul summitului BRICS, unde Putin încearcă să demonstreze că nu este izolat la nivel internațional. În urmă cu o săptămână, premierul rus Mihail Mişustin s-a deplasat la Teheran, unde a declarat ca Moscova vrea să intensifice cooperarea cu Iranul.
Evoluții geopolitice
Relațiile dintre Iran și Rusia au evoluat în mod semnificativ în ultimii ani, consolidându-se pe multiple fronturi, inclusiv în domeniile militar, economic și politic.
Ambele țări au un interes comun în contestarea influenței occidentale, în special a SUA, în Orientul Mijlociu și Eurasia. Iranul și Rusia colaborează strâns în Siria, unde sprijină regimul lui Bashar al-Assad, iar această cooperare militară este probabil să continue și să se extindă în alte zone de conflict.
Atât Rusia, afectată de sancțiunile impuse ca urmare a invaziei Ucrainei, cât și Iranul, vizat de sancțiuni legate de programul său nuclear, se află într-o poziție similară de izolare internațională. Aceasta îi determină să-și intensifice cooperarea economică și să găsească soluții alternative la sistemele financiare și comerciale internaționale dominate de Occident.
Ambele țări sunt mari exportatori de energie, iar cooperarea în sectorul petrolier și gazifer este esențială. Rusia a început să investească în infrastructura energetică din Iran, iar Iranul caută să își diversifice piețele de export și să atragă tehnologie rusă pentru dezvoltarea propriului sector energetic.
Moscova este un important furnizor de armament pentru Iran, în special în contextul ridicării parțiale a embargoului ONU asupra vânzărilor de arme către Iran în 2020. Întrucât Iranul dorește să-și modernizeze armata, în special în fața rivalilor regionali precum Israelul și Arabia Saudită, cooperarea în domeniul apărării este așteptată să continue să crească.
Pe termen lung, relațiile ruso-iraniene ar putea fi afectate de eventualele schimbări în politica globală sau de dezvoltările interne din cele două țări. De exemplu, o reconfigurare a relațiilor Iranului cu Occidentul ar putea reduce dependența acestuia de Rusia. Cu toate acestea, în absența unor schimbări majore în geopolitică, este probabil ca aceste relații să continue să se adâncească.
Ofensivă israeliană
Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a indicat că o lovitură israeliană lansată la Damasc asupra unui imobil „frecventat de Gardienii Revoluţiei iranieni şi de membri ai Hezbollah” a provocat moartea a patru persoane. La rândul său, agenţia de presă oficială siriană Sana a anunţat un „atac israelian care a vizat un imobil rezidenţial din districtul Mazzé”, unde se află în special misiuni diplomatice şi birouri ale ONU. „Israelul a vizat o clădire frecventată de înalţi lideri ai Gardienilor Revoluţiei iranieni (armata ideologică a Republicii Islamice Iran, n.red.) şi de membri ai Hezbollah-ului libanez, precum şi o maşină parcată în faţa clădirii, omorând patru persoane”, a declarat OSDO, un ONG cu sediul la Londra care are o importantă reţea de corespondenţi în Siria.
Miercurea trecută, o lovitură în acelaşi cartier s-a soldat cu mai mulţi morţi, între care ginerele liderului Hezbollah Hassan Nasrallah, ucis pe 27 septembrie la Beirut, potrivit OSDO.
Sute de raiduri
De când a izbucnit războiul civil în 2011, în Siria, Israelul a efectuat sute de raiduri asupra ţării, vizând armata siriană şi grupurile pro-iraniene, în special Hezbollah, desfăşurate în sprijinul forţelor guvernamentale. Gruparea palestinană Hamas, susţinută de Iran, a anunţat anterior că a lansat o salvă de rachete asupra oraşului israelian Tel Aviv. Conform aceleiaşi agenţii, comandamentul frontului intern al armatei israeliene a comunicat că la Tel Aviv au fost declanşate în cursul dimineţii sirenele de alarmă aeriană. Oficiali din armata Israelului, citați de mass-media regională, au mai declarat că au trimis în sudul Libanului soldaţi din încă o divizie – a treia angajată în operaţiuni terestre împotriva grupării şiite libaneze Hezbollah, care are de asemenea ca susţinător regimul islamic de la Teheran „Soldaţi din Diviza 91 au început ieri o activitate operaţională localizată şi ţintită în sudul Libanului”, arată un comunicat al forţelor armate israeliene. Rachete lansate de Hezbollah au lovit Haifa, al treilea oraş ca mărime din Israel şi un port important la Marea Mediterană. Presa locală a raportat un număr de zece răniţi. Gruparea libaneză a afirmat că a folosit rachete Fadi 1, ţinta fiind o bază militară situată la sud de localitate. Militanţii şiiţi au adăugat că au atacat similar şi oraşul Tiberias, la circa 65 de km distanţă, pe ţărmul Mării Galileei.
Spațiu aerian închis
Autorităţile iraniene au anunţat recent anularea zborurilor în toate aeroporturile ţării din cauza unor „constrângeri operaţionale”, a anunţat agenţia de presă oficială Irna, la câteva zile după atacul iranian întreprins recent împotriva Israelului, care a promis că va riposta. „Din cauza unor constrângeri operaţionale, zborurile de pe aeroporturile ţării vor fi anulate începând cu orele 21:00 seara aceasta (17:30 GMT) duminică, până la orele 06:00 (02:30 GMT) mâine, 7 octombrie”, a declarat Jafar Yazarloo, purtător de cuvânt al Organizaţiei Aviaţiei Civile iraniene. Iniţial, France Presse anunţase suspendarea zborurilor doar în „unele aeroporturi” ale Iranului. Iranul a introdus restricţii asupra zborurilor începând de marţi, când a lansat rachete asupra Israelului, într-un atac la care Israelul a jurat că va răspunde.
