Avioane americane de spionaj, deasupra bateriilor rusești S-400 din Crimeea

Avioane americane de spionaj, deasupra bateriilor rusești S-400 din Crimeea

Avionul antisubmarin P8- Poseidon amenință Flota militară rusă a Mării Negre

Avionul antisubmarin P8- Poseidon, aflat în dotarea SUA și altor state NATO, amenință Flota militară rusă a Mării Negre

Două avioane militare de spionaj au survolat zona Crimeii, unde forțele de ocupație ruse au instalat deja a doua unitate de apărare antiaeriana, dotată cu rachete S-400, relatează mass-media rusă, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Un avion american fără pilot a efectuat un zbor de-a lungul coastei rusești deasupra Mării Negre, comunică Serviciul de urmărire a mișcării aviației CivMilAir. Potrivit acestuia, avionul strategic fără pilot RQ-4 Global Hawk, aflat la o altitudine de 16 mii de metri, a zburat peste zona de conflict din Donbass, apoi a făcut un cerc peste Hersonul ucrainean și a zburat deasupra Crimeei. Apoi a pornit de la Anapa în direcția orașului Soci, regiune caucaziană cunoscută pentru concentrarea de trupe și sisteme militare ruse.
În același timp, avionul de patrulare antisubmarin al Marinei SUA P-8 Poseidon a zburat pe coasta Crimeii la o altitudine de aproximativ 7,5 mii de metri. La început a pornit de la Yalta spre Anapa și Novorossiisk, apoi s-a întors, a făcut câteva cercuri în apropiere de Sevastopol și s-a îndreptat către Odessa. Aceste zboruri au loc pe fondul intensificării colaborării militare dintre Ucraina și statele NATO, în ultimele săptămâni Kiev-ul primind un număr de sisteme de armament,inclusiv rachete anti-tanc Javelin.

A doua unitate de S-400, în Crimeea

La finele lunii decembrie a anului trecut, ministerul rus al Apărării a anunţat că sistemul antiaerian S-400 a fost desfăşurat în Crimeea, iar două batalioane ale Forţelor Aeriene vor fi detaşate în regiune la începutul anului 2018
Rusia a desfăşurat o nouă unitate – a doua la număr – de sisteme antiaeriene S-400 Triumf (cod de identificare NATO SA-21 Growler) – un sistem avansat de rachete sol-aer – în Crimeea pentru a controla graniţa cu Ucraina, relatează RIA Novosti, citată de Agerpres. Prin intermediul presei, Moscova şi-a motivat gestul prin faptul că autorităţile de la Kiev încearcă să se doteze cu rachete de croazieră care ar pune în pericol peninsula anexată de Rusia în martie 2014.
Mai exact, noua unitate de sisteme antiaeriene S-400 Triumf, instalată la Sevastopol, va controla spaţiul aerian dintre Chongar şi Armiansk la graniţa cu Ucraina, a indicat pentru agenţia menţionată de presă o sursă din cadrul structurilor de putere din peninsula care face parte în prezent din Federaţia Rusă.

Fortareața Crimeea, aparata cu sistemele S-400, raspunsul rus la sprijinul NATO pentru Ucraina

Fortareața Crimeea, aparata cu sistemele antirachetă S-400, raspunsul rus la sprijinul NATO pentru Ucraina

Ucraina, acuzată că pune în pericol Crimeea

‘Sarcina celei de-a doua unităţi de sisteme S-400 este de a detecta la timp şi în caz de necesitate de a distruge aparate aeriene venite dinspre Ucraina şi care ar reprezenta un pericol pentru Crimeea’, a specificat sursa RIA Novosti. În ultimul timp, potrivit acesteia, Ucraina ‘şi-a intensificat retorica agresivă la adresa Crimeii’, iar recent a efectuat teste cu rachete de croazieră.
Ministerul Apărării rus anunţase în luna decembrie că o nouă unitate de sisteme antiaeriene S-400 Triumf va intra în serviciu în Crimeea la 12 ianuarie 2018. În primăvara anului trecut, o primă unitate de sisteme S-400 a fost instalată la Feodosia (Crimeea). Unităţile de sisteme antiaeriene S-400, instalate în diferite locuri ale peninsulei formează un cerc strâns antiaerian în jurul peninsulei, fără ‘zone moarte’.
Încă anul trecut, Kievul declarase că modele de rachete cu rază medie de acţiune, care au fost testate în cursul anului 2016, ar putea să intre în producţie în 2017 pentru a echipa forţele armatei ucrainene. Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare (SNBO), Oleksandr Turcinov, indicase că unele din noile versiuni modificate de rachete tactice sunt capabile să lovească ţinte la o distanţă de până la 700 de kilometri şi pot deveni un factor de descurajare a Rusiei. Potrivit portalului ucrainean Depo.ua, ar fi vorba de rachete ‘Olha’ şi ‘Grom’, dezvoltate de concernul ‘Iujmaş’ – care ar putea contracara sistemele operativ-tactice ruseşti Iskander-M. (Marian Alexandru Bâscă)

Share our work
Ankara amenință voalat Moscova pe tema sistemelor antirachetă S-400

Ankara amenință voalat Moscova pe tema sistemelor antirachetă S-400

Șeful diplomației turce, Mevlut Cavusoglu a declarat într-un interviu pentru cotidianul turc „Aksam”, preluat de Karadeniz Press, că Turcia ar putea renunța la ideea achiziției de sisteme antirachetă S-400 (foto) din Rusia, dacă nu se ajunge la niciun acord privind producția comună a acestor sisteme. Astfel, Turcia ar face și un transfer de tehnologie pe astfel de sisteme ce reprezintă unele dintre cele mai performante arme rusești din această categorie. „Nu am auzit niciun refuz oficial pe această chestiune. Putin ne-a spus că facem pași în direcția unei producții comne. Know-how-ul va fi crucial (în negocieri -n.r.) Dacă atitudinea Rusiei este negativă, al putea încheia o înțelegere (similară n.r.) cu o altă țară”, a declarat oficialul turc.

Sistemul S-400 este compus din mai multe stații radar, precum și din rachete cu rază de acțiune diferită și echipamente de întreținere. Acest sistem doboară ținte aeriene la o distanță de 250 km și rachete balistice nestrategice pe o distanță de 60 de km.

„Trebuie să le cumpărăm urgent (sistemele S-400 n.r.), deoarece avem nevoie de ele. Trebuie să ne protejăm spațiul aerian. Dar dacă unele țări pornite împotriva Rusiei nu vor dori ca Turcia să achiționeze sisteme S-400, atunci ele trebuie să ofere alternativele lor”, a declarat Cavusoglu.

Contract controversat

Turcia a semnat, pe data de 12 septembrie, cu Rusia un contract major privind achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană de înaltă tehnologie S-400, cel mai important contract încheiat de Moscova cu Ankara până în prezent, anunțat recent președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Ankara a negociat mai mult de un an achiziționarea de rachete S-400 din Rusia pentru a spori capacitățile sale de apărare antiaeriană, dar NATO a criticat proiectul, deoarece echipamentul rusesc nu este compatibil cu sistemele sale de apărare și cu radarele Alianței.

Erdogan a subliniat că niciun stat nu are dreptul să discute deciziile suverane ale Turciei cu privire la sistemele sale de arme și a reamintit că țările membre ale NATO refuză sa vândă un sistem care include transferul de tehnologie, așa că a trebuit să caute un alt partener.

În 2013, Ankara a ajuns la un acord preliminar cu China pentru cumpărarea unui sistem antirachetă, dar contractul nu s-a materializat, iar anul trecut, după depășirea unei crize diplomatice cu Moscova, a început să negocieze achiziționarea de S-400.

Share our work
Kremlinul, iritat de presiunile asupra Turciei pentru achiziția de armament rusesc antiaerian de tip s-400

Kremlinul, iritat de presiunile asupra Turciei pentru achiziția de armament rusesc antiaerian de tip s-400

 

Comunitatea internațională nu are niciun drept de a critica Rusia și Turcia pentru cooperarea lor legitimă în domeniile militare și tehnice, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Declarațiile sale vin pe fondul reacțiilor internaționale asupra contractului de armament pentru sistemele antiaeriene de rachete S-400 pe care Rusia și Turcia l-au semnat pe 12 septembrie.

Nimeni nu are dreptul de a critica cooperarea dintre Rusia și Turcia, ce de altfel este în conformitate cu legile internaționale și nu țintește nicio țară terță. Nimeni nu are motive de vociferare în această privință”, a spus Peskov, citat de Tass.

El a mai declarat că vizita președintelui rus Vladimir Putin la Ankara, pe 28 septembrie, are numai scopuri pragmatice. Rusia și Turcia au legături strânse în domeniile economic, investițional, cultural și cooperarea tehnico-militară, precum și în „megaproiecte”, a afirmat Peskov. „În afara de acestea, cele două țări cooperează în asigurarea securității regional, inclusiv în Siria. În timpul vizitei lui Putin în Turcia, este planificată „sincronizarea ceasurilor în toate aceste chestiuni”, a mai spus el.

Președintele turc Recep Erdogan declarat pe 12 septembrie că Ankara a semnat un acord cu Moscova pentru achiziționarea de sistem de rachete de tip s-400 și că deja s-a dat un avans în această afacere. Ajutorul președintelui rus pe cooperare tehnico-militară, Vladimir Kozi, a declarat pentru Tass că un astfel de contract a fost semnat și este pe cale de a fi implementat.

Sistemul de rachete s-400 Triumf este cel mai avansat sistem de acest fel și a intrat în folosire în 2017. Este destinat să distrugă avioane, rachete de croazieră și balistice, inclusiv cele de rază medie și totodată ține de suprafață. Acestea pot lovi ține aflate la până la 400 de kilometri depărtare și la o altitudine de 30 de kilometri.

Share our work
Rachete S-400 Triumph, in Kaliningrad

Rachete S-400 Triumph, in Kaliningrad

Rusia a instalat sisteme de tip S-400 Triumph la o bază de la Marea Baltică, în enclava Kaliningrad, informează presa de la Moscova.
Până în anul 2020, Rusia intenţionează să instaleze 28 de astfel de sisteme la frontierele maritime şi terestre. În prezent, sisteme de acest fel există doar în regiunea Moscovei şi în zona Nahodka, în Extremul Orient rus. Sistemele S-400 Triumph pot lansa rachete cu raze de acţiune de aproximativ 400 de kilometri.
In luna februarie, premierul rus Vladimir Putin declara că armata rusă va primi, în următorul deceniu, peste 400 de rachete balistice intercontinentale, îşi va spori numărul avioanelor de vânătoare, al elicopterelor şi tancurilor. “În următorii zece ani, trupele vor primi peste 400 de rachete balistice intercontinentale, cu bază terestră şi maritimă, 8 crucişătoare de importanţă strategică, purtătoare de rachete, peste 20 de submarine de atac, peste 50 de nave de război, aproximativ 100 de aparate spaţiale în scop militar şi peste 600 de avioane moderne, inclusiv din cele de vânătoare de a cincea generaţie, peste 1.000 de elicoptere, peste 28 de baterii de rachete antiaeriene de tip S-400 şi 38 de sisteme de divizie Vitiaz, 10 rachete Iskander-M”, detalia Vladimir Putin.
În plus, armata va mai primi peste 2.300 de tancuri moderne şi aproximativ 2.000 de sisteme de artilerie cu autopropulsie, precum şi 17.000 de automobile militare, a mai spus Putin. El a amintit că executivul de la Moscova va aloca, în următorul deceniu, 23 de mii de milioane de ruble (575 miliarde de euro) unor programe pentru dezvoltarea forţelor militare şi modernizarea industriei apărării.

Share our work
Rachete S-400 Triumph, in Kaliningrad

Rusia se lauda din nou cu inarmarile. S-400 in Kaliningrad

S-400 TriumfRusia a început din nou să se laudă cu programele sale de înarmare. Astfel, Districtul Militar Vest va primi în dotare un regiment al complexului de rachete antiaeriene S-400 Triumf, care este testat la ora actuală în regiunea Astrahan.
După aplicaţii s-a decis intrarea acestor complexuri în dotarea armatei. În perspectivă ele vor fi dislocate în regiunea Kaliningrad. Anterior, Victor Cirkov comandantul Flotei de la Marea Baltică a declarat că unităţile apărării antiaeriene marine amplasate pe teritoriul regiunii Kaliningrad, vor primi primele complexe de rachete antiaeriene S-400, care trebuie să înlocuiască complexele S-200 învechite. Până la sfârşitul anului 2011, în dotare vor intra şi complexurile Triumf.
De asemenea, în regiunea Moscova, echipaje de luptă ale complexului de apărare antiaeriană S-400 Triumf au efectuat un marş convenţional în raionul de poziţii şi au fost aduse în stare de luptă pentru interceptarea ţintelor aeriene, anunţă Vocea Rusiei. De-a lungul întregului traseu ei au fost acoperiţi de o baterie de rachete şi tunuri Pantzir C, capabile să consolideze apărarea spaţiului aerian din centrul Rusiei.
În următorii trei ani, circa 130 miliarde de dolari vor fi cheltuite pentru echiparea Forţelor Armate ale Rusiei. În 2012 se vor cheltui circa 40 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament, tehnică militară şi specială. Aceste cifre au fost comunicate de vice-premierul Serghei Ivanov.
Forţele Aeriene ale Rusiei vor fi dotate cu noi avioane de luptă şi sisteme de apărare antiaeriană. Ele trebuie să primească circa 60 de mijloace de apărare antiaeriană noi şi modernizate, inclusiv sisteme S-400, sisteme de radiolocaţie Nebo-Y şi sisteme de rachete şi tunuri Pantyir C1.
De asemenea, Forţele Aeriene vor primi în dotare circa 90 de avioane şi elicoptere noi şi modernizate. Din bugetul 2012, pe lângă achiziţia de armament şi tehnică militară, sunt prevăzute cheltuieli pentru cercetare şi continuarea programelor începute anterior.

Share our work