Război deschis interinstituțional la Chișinău. Candu l-a amenințat voalat pe Dodon că ar putea fi lipsit de imunitate în fața legii

Război deschis interinstituțional la Chișinău. Candu l-a amenințat voalat pe Dodon că ar putea fi lipsit de imunitate în fața legii

candu-dodon-filip

Lupta instituțională dintre Președinție și Parlament ar putea lua o nouă turnură în Republica Moldova. Acțiunile politice repetate ale președintelui Igor Dodon împotriva Legislativului și a Executivului ar putea determina o ripostă din partea acestora. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat joi că și președintele R. Moldova ar putea fi lipsit de imunitate, la fel ca parlamentarii, așa cum prevede un proiect de lege privind modificarea Constituției în ceea ce privește imunitatea deputaților în fața organelor de justiție. Documentul a fost votat joi în primă lectură în Parlamentul de la Chișinău.

Dacă vorbim despre reducerea competențelor președintelui, eventual, de ce nu? cu toții trebuie să fim egali în fața legii, inclusiv și președintele R. Moldova”, a declarat Candu, întrebat dacă și președintele ar trebui lipsit de imunitate în fața justiției, la fel ca parlamentarii. El a mai spus că tentativa lui Dodon de organizare a referendumului nu este decât o acțiune politică populistă, dar care va costa statul foarte mulți bani, sume ce ar putea fi direcționate spre scopuri mai bune în favoarea cetățenilor. „Ce ține de legalitate, încă de pe vom mai exprima pe marginea decretului semnat pentru că încă se examinează legalitatea introducerii întrebărilor în acest referendum consultativ”, a declarat Candu.

Dodon, invitat să coboare cu picioarele pe pământ

El a mai spus că ideea lui Dodon este populistă și că acesta ar costa în jur de 50-60 de milioane, bani care nu sunt în conturile statului și că oricum aceștia ar putea fi folosiți pentru majorarea pensiilor. Candu a mai spus că, în Europa, numărul de deputați diferă și că nu este proporțional cu cel al populației. El a precizat că, dacă Dodon a dat exemplul Germaniei privind reprezentativitatea în Parlament raportat la numărul de cetățeni, atunci de ce să nu se concentreze și pe limitarea competențelor prezidențiale, așa cum se prezintă prerogativele președintelui Germaniei.

Cei care zboară în tot felul de idei năstrușnice să coboare puțin (cu picioarele -n.r.) pe pământ și să mai discute cu oamenii (…)Să mergem în teritoriu s vorbim și să întrebăm cetățenii, profesorul sau medicul, ce e mai important pentru el: să-i majorăm salariul, să îi asigurăm viața mai bună, sau să ne luptăm noi pe instituții în privința competențelor”, a spus Candu cu referire la retorica lui Dodon.

Ce prevede proiectul de lege privind ridicarea imunității parlamentarilor

Proiectul de lege propus de PD ce vorbește despre modificarea Constituției la capitolul imunitate pentru parlamentari în fața organelor de lege a fost votat joi în primă lectură de către parlamentari. Pentru susținerea sa au votat parlamentarii de la PD și PLDM, precum și deputații independenți. Împotriva proiectului au votat cei de pe zona de stânga, respectiv PSRM și PCRM. Aceștia din urmă au acuzat faptul că astfel se va da mână liberă puterii pentru comiterea de abuzuri. Pentru a liniști spiritele, deputatul PD Sergiu Sîrbu, unul dintre inițiatorii proiectului a încercat să- liniștească pe colegii săi din Parlament.

Dacă eu nu am încălcat legea, nu are de ce să-mi fie frică. Indiferent că eu sunt deputat sau nu, aceste temeri și îngrijorări sunt în zadar. Vă asigur că vă vom proteja de toate abuzurile și nu vom permite ca niciun fir de păr să cadă de pe Dvs.”, a declarat Sârbu. Comuniști, cât și socialiștii, au spus că nu vor vota niciodată un astfel de proiect de lege care ar putea permite anchetatea selectivă și abuzivă a lor din partea puterii. Pe aceeași poziție cu ei s-a situat recent și președintele Igor Dodon, asta deși a pledat în campania electorală pentru egalitate în fața legii, inclusiv pentru oamenii politici. Între timp, acesta și-a schimbat viziunea, odată ajuns președinte, și nu mai dorește introducerea unor asemenea modificări.

Mai exact, proiectul PD vrea modificarea alineatul 3 al articolului 70 din Constituția Republicii Moldova ce prevede că „Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa”.

Share our work
Rusia își arată mușchii în fața Chișinăului și Kievului în favoarea separatiștilor transnistreni

Rusia își arată mușchii în fața Chișinăului și Kievului în favoarea separatiștilor transnistreni

Adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, împreună cu omologul său de la Chișinău, Lilian Darii

Adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, împreună cu omologul său de la Chișinău, Lilian Darii

Posibilitatea închiderii punctelor de frontieră ale Republicii Moldova cu Ucraina, de pe segmentul controlat de separatiștii transnistreni, a activizat Rusia. Moscova l-a trimis la Chișinău și Tiraspol pe adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin (foto stânga). În ciuda faptului că reprezentanții de la Chișinău au reclamat probleme legate de controlul excesiv pe care autoritățile ruse îl aplică oficialilor moldoveni, Karasin a fost mult mai preocupat de situația de la punctele de control din regiunea transnistreană. De altfel, Karasin a spus că vrea mai multe discuții în formatul 5+2 și discutarea problemei punctelor vamale moldo-ucrainene de pe segmentul transnistrean, potrivit TVR Moldova. „Am acordat o atenţie problemei punctului vamal comun al Moldovei şi Ucrainei de la Cuciurgan. În opinia noastră, aceasta este una dintre cele mai vulnerabile teme pentru administraţia de la Tiraspol, deoarece aceasta afectează schimburile comerciale ale regiunii”, a declarat Karasin, în cadrul întâlnirii avute la Chișinău, astăzi cu omologul său moldovean, Lilian Darii (foto dreapta).

Încurajați de prezența în regiuni a diplomaților ruși, pretinsul șef al diplomației de la Tiraspol Vitali Ignatiev a devenit și el vocal. „Decizia de a institui un regim comun la frontieră încalcă direct atât spiritul cât și prevederile procesului de negocieri și acordurilor semnate anterior. În plus, în protocolul de la Berlin este clar menționat că părțile nu pot lua decizii unilaterale, iar toate deciziile vor fi luate la masa de negocieri”, a declarat Vitali Ignatiev.

Ucraina nu dă înapoi

Autoritățile separatiste de la Tiraspol s-au plâns Moscovei și au cerut autorităților ruse se intervină cu presiuni asupra celor de la Chișinău și Kiev, după ce Ucraina a precizat că nu vor mai accepta doar grăniceri transnistreni la punctele de control cu Ucraina, ci vor introducerea și a unora moldoveni la punctele comune de control. De altfel, președintele subcomitetului din Comisia pentru securitate națională și apărare din Parlamentul de la Kiev, Irina Friz, a scris luni pe pagina sa de Facebook că, în cazul retragerii posturilor vamale moldovenești de pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, Ucraina va fi nevoită să închidă toate punctele de trecere unde vor lipsi polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali moldoveni.

„Plângerea autorităților separatiste de la Tiraspol în fața celor de la Moscova, cu solicitarea ca cea din urmă să folosească pârghiile economice pentru a elimina posturile vamale la frontiera cu Ucraina, nu contribuie la soluționarea problemei transnistrene și este inacceptabilă pentru Ucraina. Pentru Ucraina, teritoriul Transnistriei este teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, la punctele de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene trebuie să se afle polițiștii de frontieră și vameșii moldoveni”, a scris Irina Friz, pe pagina sa de Facebook. Ea a completat că, în cazul retragerii vameșilor moldoveni de la aceste puncte de control, Ucraina i-a foarte serios în calcul să închidă definitiv acest puncte inclusiv celui de la Cuciurgan pentru transportul de mărfuri și, eventual, pentru circulația transportului rutier, cu excepția trecerii pietonale.

„Rusia are suficiente motive de a trage sforile aici, la Chișinău”

Analistul Oazu Nantoi a declarat, referitor la această problemă, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Rusia are mai multe interese în această speță și că va interveni în favoarea Tiraspolului. usia e deranjată de acest lucru deoarece poziția Rusiei este reflectată în ceea ce se numește memorandumul Kozak. Acesta este un document care reflectă doleanțele Rusiei. Și atât Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră care a început să activeze la 3 martie 2006, precum și stabilirea unui control comun asupra porțiunii de 452 de kilometri care deocamdată nu sunt controlați de Chișinău. Deci, acest regim va deveni unul totalmente dependent de Chișinău. El și așa e dependent de Chișinău. Dacă ne uităm la faptul că agenții economici din stânga Nistrului nu plătesc impozite în bugetul central al Republicii Moldova, însă profită de documente vamale și certificate de conformitate pentru efectuarea operațiunilor de export, în special, pe piața Uniunii Europene.

Dar aceasta, în fond, ar constitui încă o pârghie de control asupra fluxului de persoane. Și sigur că aceasta deranjează Rusia. Rusia, probabil, caută posibilități pentru ca, Chișinăul să continue procurarea energiei electrice din stânga Nistrului, prin intermediul companiei Energokapital și nu din partea companiilor ucrainene, că altfel, fără acest flux de bani, regimul din stânga Nistrului colapsează foarte repede. Prin urmare, Rusia are suficiente motive de a trage sforile aici, la Chișinău. Rămâne de văzut care va fi reacția Chișinăului”, a declarat Nantoi.

Coordonare Moscova-Tiraspol

El a mai spus că vizita lui Karasin are ca scop noi instrucțiuni pentru Tiraspol despre cum să se comporte cu Chișinăul și Kievul și totodată de a-și coordona mișcările pe aceste coordonate. „Domnul Karasin lasă la Tiraspol instrucțiuni cum să se comporte în raport cu Republica Moldova. Și să nu uităm că în ultimul timp, în pofida vizitei domnului Dodon la Tiraspol, din 4 ianuarie, Tiraspolul se comportă absolut provocator și demonstrativ provocator cu ziua de 2 martie, ziua „începutului agresiunii Republicii Moldova împotriva Transnistriei”, ideea ca tricolorul rus să fie arborat în paralel cu drapelul așa-zisei Transnistrii. Așa că acolo domnul Karasin lasă instrucțiuni. Aici, probabil, la Chișinău are loc un târg în culise. Spre regret, nu este transparent”, a conchis analistul politic.

Într-o conferință de presă comună ținută la Tiraspol, pretinsul lider transnistrean Vadim Krasnoselski și viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, au vorbit despre activarea negocierilor privind problema punctelor de trecere în formatul „5+2”. „Am atins subiectul punctele de control transnistrene, am discutat despre acele contacte la nivel internațional pe care reprezentanții Transnistriei și Rusiei le așteaptă în diverse formate în care chestiune practice de interacțiune să fie discutate”, a declarat Karasin la Tiraspol, citat de portalul novostipmr.com. El a mai subliniat că „Rusia, garant și mediator, insistă ca în formatul 5+2 să se discute mai mult și nu doar să se dea mesaje teoretice, despre nevoile poporului transnistrean și a structurilor sale”.

Share our work
Tiraspolul vine cu condiții iluzorii către Chișinău pentru deschiderea negocierilor pe „coșul politic” al dosarului transnistrean

Tiraspolul vine cu condiții iluzorii către Chișinău pentru deschiderea negocierilor pe „coșul politic” al dosarului transnistrean

KrasnoselskiDodonAșa-numitul președinte al Sovietului Suprem transnistrean, Alexandr Șcerba, a declarat într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia că, Tiraspolul ar fi dispus să revină și la partea politică a dosarul transnistrean, dar în anumite condiții. Totul cu o condiție, și anume ca dorința Parlamentului și a cetățenilor Republicii Moldova să fie exprimată printr-un referendum privind acordarea unui status special pentru Transnistria. Publicația rusă remarcă că, dacă până acum pretinsul președintele al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, era de părere că independența Transnistriei este un subiect închis, acum retorica s-a schimbat la Tiraspol. În realitate, nu retorică s-a schimbat, ci doar semantica, deoarece și Krasnoselski a declarat luna trecută că va discuta „coșul politic” cu R. Moldova, doar când la Chișinău va veni o altă forță majoritară în Parlament fără valențe pro-europene, cu trimitere directă la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Vina pe moldoveni

Alexandr Șcerba a mai declarat pentru Izvestia că pentru reluarea discuțiilor pentru statutul politic, ar trebui să fie create anume circumstanțe. El a amintit că R. Moldova este un țară cu sistem parlamentar de putere și că astfel de decizii trebuie luate Parlament și popor. „Avem dreptul la concesii, în baza referendumului organizat în anul 2006. În Republica Moldova, din păcate, nu există o voinţă a poporului cu privire la această problemă. Nouă ne este mai ușor să lucrăm atunci când știm că realizăm voința poporului, dar nu a câtorva persoane care ocupă funcții de conducere. Dacă formula noastră este interesantă, suntem gata să o împărtășim cu politicienii moldoveni”, a declarat Șcerba întrebat fiind despre necesitatea organizării unui referendum în R. Moldova, cu privire la statutul Transnistriei. În 2006, separatiștii transnistreni au organizat un referendum, în care 97% s-au declarat pentru indepedența Transnistriei și o posibilă alipire la Federația Rusă în viitor.

Ridicări reciproce la fileu

Declarațiile liderul separatist de la Tiraspol, Alexandr Șcerba, vin după ce, în urmă câteva zile, președintele prorus Igor Dodon declara într-un interviu pentru postul rusesc Rossia 24 că și-ar dori ca și transnistrenii să participe la vot pentru următoarele alegeri parlamentare programate la termen în 2018 în Republica Moldova. „Pentru început trebuie sa ne gândim cum sa facem în așa fel încât în 2018 populația Transnistriei să participe la alegerile pentru parlamentul Republicii Moldova, să aibă reprezentanții săi, iar apoi să soluționăm problema politica împreună cu ei”, a declarat Dodon.

Planul politic al lui Dodon pentru a se „înscăuna pe viață”

Scopul acestor declarații ale lui Dodon au caracter pur electoral și nici în comun cu dreptul de vot al transnistrenilor. În scenariul în care circa 500.000 de votanți ar fi incluși pe listele de vot din Republica Moldova din stânga Nistrului, aceștia ar vota preponderent partidele de stânga pro-ruse, iar PSRM lui Igor Dodon și-ar asigura un larg bazin electoral. În consecință, drumul european al Republicii Moldova va fi total compromis, iar Dodon s-ar instala în fruntea R. Moldova, pe modelele lui Putin sau Lukașenko, pentru mulți de acum înainte. De altfel, Dodon a spus clar că, în cazul în care PSRM va forma majoritatea în Parlament și va cere anularea Acordului de Asociere la R. Moldova la UE, el va fi de acord cu acest lucru. Igor Dodon se află acum în campanie electorală timpurie pentru PSRM, partidul căruia încearcă să-i croiască drumul spre putere, acționând ca o locomotivă politică din funcția de președinte. Toate gesturile sale politice sunt acțiuni de obstrucționare a actualei coaliții de guvernare pro-europene și pregătirea terenului pentru Partidul Socialiștilor.

În toate aceste demersuri, Dodon beneficiază de sprijinul extern al Moscovei, iar iluzia rezolvării dosarul transnistrean, servește ca fundament pentru construirea unei imagini false pentru Dodon de lider capabil să rezolve probleme majore ale țării. La aceasta contribuie din plin și liderii separatiști de la Tiraspol, ghidați în demersurile și declarațiile lor de către Moscova pentru a crea senzația de anume capacitate de schimbare a lucrurilor în dosarul transnistrean.

Share our work
Transnistria se agață de Rusia pentru a salva de la colaps

Transnistria se agață de Rusia pentru a salva de la colaps

transnsitria

Pretinsul președinte de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a semnat miercuri un decret privind punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2006 la care 97 la sută dintre transnistreni au votat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea ei ulterioară la Federația Rusă. Documentul mai prevede ajustarea completă a legislației transnistrene după cea din Rusia. El a cerut pretinsului Guvern de la Tiraspol să formeze o „comisie specială” care va avea misiunea ca până la 1 noiembrie să formuleze și să prezinte un plan pentru „ajustarea legislaţiei RMN la legislaţia federală a Rusiei şi termenul de realizare a acestuia”.

În acest scop, Șevciuk a emis miercuri un decret care face referire la rezultatele referendumului republican din 17 septembrie 2006, în care s-a decis independența față de Moldova (96%) și alipirea la Rusia (98%). Documentul prevede că „direcţia prioritară a politicii interne a RMN” este „ajustarea sistemului de drept al Transnistriei în conformitate cu legislaţia federală a Federaţiei Ruse”.

Totul vine înainte de pretinsele alegeri prezidențiale din Transnistria, ce vor avea loc pe 11 decembrie, la care șansele lui Șevciuk sunt tot mai mici în fața grupării rivale „Sheriff”, cea care deține deja majoritatea în Sovietul Suprem de la Tiraspol.

Crize suprapuse

Mișcările lui Șevciuk vin pe un fundal politic tot mai volatil, acesta fiind în mare criză de popularitate înainte așa-ziselor alegeri prezidențiale programate pentru 11 decembrie. Grupul „Sheriff” care deține deja majoritatea în Sovietul Suprem de la Tiraspol are mari șanse să dea și următorul președinte. Pe criza politică se suprapune și o puternică criză financiară ce duce regiunea în pragul falimentului. Pretinsul ministrul al Finanţelor de la Tiraspol, Irina Molocanova, a delarat că bugetul pentru 2017 „menţine orientarea socială şi parametrii de bază”.

Potrivit ei, cheltuielile bugetului consolidat sunt prevăzute la nivelul de 4,74 miliarde de ruble, iar veniturile vor fi de 2,37 miliarde de ruble ($209,7 mil.). Pentru asigurarea obligaţiunilor sociale principale ale bugetelor locale, se presupune că vor fi direcţionate transferuri în mărime 131,17 mil. ruble, iar 45 mil. vor fi lăsate în rezervă, potrivit Infotag.

Ea a spus că micşorarea cu 1,093 mlrd. ruble a veniturilor comparativ cu bugetul pe 2016 este determinată de faptul că „miliardul pe care l-au găsit deputaţii şi care a fost inclus în bugetul anului curent s-a dovedit a fi nul”. „Nu se realizează majorarea planificată a părţii de venituri în 2016 din contul încasărilor taxelor vamale, a taxelor de accize, mijloacelor din privatizări. De aceea, în baza acestor date, noi nu le-am planificat pentru anul 2017”, a explicat ea.

Tot mai mulți pensionari și poveri bănești

Regiunea este una îmbătrânită cu grave carențe ale forței de muncă, în marea ei majoritatea populația fiind formată din pensionari. Cei mai mulți bani merg spre sănătate în acest an – 17,6%. Pentru susţinerea socială sunt prevăzute 16,2%, pentru învăţământ – 9%. Pentru achitarea salariilor se vor cheltui circa 1,3 mlrd. ruble”, a spus Molocanova.

La bugetul fondului social sunt planificate venituri în sumă de 1,8 mlrd. ruble, iar cheltuielile vor ajunge la 2,6 mlrd., dintre care 2,2 mlrd. vor merge spre achitarea pensiilor. Numărul pensionarilor și a celor care au nevoie de ajutoare sociale pe fondul sărăciei tot mai accentuate este tot mai mare. Directorul fondului social de la Tiraspol, Alevtina Bereza, a spus că această sumă de 2,2 miliarde sumă este cu 48 mil. ruble, mai mult decât în 2016, din cauza creşterii numărului de beneficiari de pensii sociale şi de muncă.

Economii pe buzunarul Chișinăului

Ca să mai jongleze financiar cu toate aceste probleme, autoritățile au de gând să acopere deficitul bugetar din contul „împrumutului cu zero dobândă de pe contul special de gaz” (unde sunt adunate plăţile consumatorilor din Transnistria pentru gaz şi de unde mijloacele ajung în bugetul regiunii, în loc să fie transferate pentru achitarea gazului livrat de compania rusă „Gazprom” – „I.”). De altfel, datoria cumulată pentru acest gaz este imputată Chișinăului, deși autoritățile nu au un control de facto asupra regiunii, suma ajungând în cei 25 de ani la 5,4 miliarde de dolari în 2015.

La această datorie se mai adaugă și 800 de milioane ai Chișinăului, de unde rezultă că Gazpromul avea de recuperat o datorie totală de circa 6,2 miliarde de dolari, echivalent PIB-ului R. Moldova. Moscova folosește destul de des acest argument când are negocieri cu Chișinăul pentru a obține avantaje politice.

Share our work
Piața cerealelor din R. Moldova, sub monopol rusesc

Piața cerealelor din R. Moldova, sub monopol rusesc

vagon Trans-OilRecolta de grâu din acest an este una destul de mare, în medie 3,47 tone la hectar, însă micii producători nu vor avea de câştigat, deoarece sunt obligaţi să-şi vândă cerealele la preţuri derizorii. Singurul beneficiar este Grupul de Companii Trans-Oil, un holding format din offshore-uri înregistrate în Elveția şi Cipru și societăți pe acțiuni sau SRL-uri din R. Moldova, Ucraina și România, care îl are în centru pe cetățeanul rus Vazha Dzashi, născut în Georgia (URSS), deținător de paşaport american şi membru al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri a lui Vlad Plahotniuc. Fermierii ameninţă cu proteste de ani buni, iar autorităţile dau din umeri şi refuză să recunoască poziţia de monopol al Trans-Oil.

Trans-Oil, o firmă rusească, a ajuns să dețină monopolul absolut al exportului de cereale, pe orizontală și pe verticală, de la stocare, la transport intern pe cale ferată și apoi la exportul pe cale maritimă prin Portul Giurgiuleşti. Trebuie menţionat că acest obiectiv, inclusiv infrastructura, a fost construit pe bani publici ca, în cele din urmă, statul să controleze doar 10% din el, afacere făcută în timpul lui Vladimir Voronin.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=AYUzWrhzods[/youtube]Micii producători acuză că ar fi furați și la cântar sau la cantitatea care este judecată tendențios după gradul de umiditate pe care l-ar avea marfa. Ei reclamă că producția le este cumpărată la un preț derizoriu, iar ceilalți traderi acuză Trans-Oil de forțare a vânzării mărfurilor lor către aceeași companie monopolistă.

Trans-Oil fără „machiaj”

schemaVISTransoil

Grupul de companii Trans-Oil este format din off-shore-uri înregistrate în Elveția şi Cipru, care au cumpărat societăți pe acțiuni sau SRL-uri în R. Moldova, Ucraina și România. Conform Registrului de Stat al persoanelor juridice, societatea respectivă a fost deschisă în R. Moldova, în 1997, ca Filială a Firmei Americane „Trans Oil” LTD., administrată de Maria Corobanenco. În 2005, potrivit aceluiaşi registru, au fost înregistrate modificările operate în documentele de constituire ale întreprinderii privind schimbarea componenţei asociaţilor cu redistribuirea părţilor sociale în capitalul social după cum urmează: Dzhashi Vazha, Rusia – 100%! În 2006, Dzhashi a cedat dreptul de proprietate asupra holdingului unei societăți anonime, Visions Holding S.A., înregistrată la 18 octombrie 2004 la Geneva. Directoarea firmei este Evghenia Ursu, cetăţeană a Federaţiei Ruse, persoană apropiată lui Dzhashi, iar preşedintele consiliului de administraţie este un anume Gregorio Fazzone. Numele acestora apar în calitate de fondatori și administratori ai mai multor offshore-uri asociate grupului de companii Trans-Oil.

Filiera cecenă

VajaArbiSaidSocietatea Visions Holding S.A. este fondatoare şi proprietară a unei serii de întreprinderi în R. Moldova. Este vorba în principal de societăţi care au în proprietate silozuri: ÎM Moldogranum, ÎCS Kelley Grains, S.A. Elevator Kelley Grains, S.A. Elevatorul Iargara. Un alt offshore important asociat companiei Trans-Oil este Trezeme Limited, fondator şi cofondator al unei alte serii de firme care deţin în proprietate silozuri: ÎCS AnenGrain-Group SRL, ÎCS Flograin SRL, SRL Agrofloris-Nord, ÎCS UleiNord SRL, ÎCS Unco-Cereale SRL şi ÎCS Transbulk Logistics SRL, ultimul fiind și proprietarul terminalului cerealier din portul Giurgiuleşti, administrat de cecenul Azamat Misirbiev.

Arbi Misirbiev (stânga) este fondator al companiei Trans-Oil Investments LLC. Este vorba de o familie de ceceni originară din Groznîi. Pentru extinderea afacerilor sale în România, Dzhashi (centru) a folosit o altă societate anonimă, Delta Commodity&Financial Services SA, condusă de acelaşi Gregorio Fazzone și o anume Olivia Ludwika Chenaud.

Primele au fost silozurile

Povestea achizițiilor de silozuri a început în 1996, când investitorul american James Kelly de la Trans Oil Ltd a venit să facă afaceri în regiunea Mării Negre. Lângă el l-a avut pe Vazha Dzhashi, care deținea pe atunci funcția de vicepreședinte al companiei. Primul siloz cumpărat de Trans-Oil a fost cel de la Căușeni, de altminteri, cel mai mare din R. Moldova, cu o capacitate de stocare de 100.000 de tone. Prețul și condițiile de privatizare nu au fost făcute publice. În schimb, Curtea de Conturi a publicat un raport, în 2002, în care se menționa că noul cumpărător a fost dispus chiar să achite și pierderi cauzate de lipsa a 5.000 de tone de grâu în valoare de 13,7 milioane de lei, precum și alte credite și datorii de peste 7 milioane de lei.

„În total, cumpărătorul, pe lângă obligaţiile asumate, a fost nevoit să achite cheltuieli suplimentare de circa 22 de milioane de lei”, se precizează în raportul Curții de Conturi. Compania nu și-a mai onorat obligațiile. Aceeași instituție constata într-un raport de audit din 2 iulie 2010 că obligațiile post-privatizare nu au fost îndeplinite întocmai nici la „Elevatorul Iargara” S.A. cumpărat de către Kelley Grains Corporation SRL (din grupul Trans-Oil) contra sumei de 4,2 milioane de lei, care se angajase să facă investiții de 18,1 milioane de lei.

În concluzia raportului, Curtea de Conturi nota: „Obiectivele și direcțiile investiționale prevăzute în programul investițional, incluse în contractul de vânzare-cumpărare a patrimoniului public, nu au fost realizate pe deplin și în termenele stabilite, care au fost prelungite prin acorduri adiționale, cu modificare, în unele cazuri, și a direcțiilor de investire”.

Grupul Trans-Oil deține 16 silozuri pe teritoriul R. Moldova cu o capacitate de circa 500.000 de tone (din cele 44 de silozuri existente) și încă unul în Portul Reni, Ucraina, precum și cele achiziționate recent în România din cadrul fostului grup Racova, deținut anterior de către Adrian Porumboiu.

Schemă cu iz imobiliar

Odată cu preluarea lor, majoritatea silozurilor administrate de grupul Trans-Oil au intrat într-un proces de gajare continuă. Sute de milioane de dolari au fost rostogolite sub formă de credite contractate de la diferite bănci. De exemplu, în urma gajărilor succesive ale silozului de la Ceadâr-Lunga, grupul de firme Trans-Oil a obținut, între 2007 și până în prezent, credite în valoare de 60 de milioane de dolari, 26 de milioane de euro și 40 de milioane de lei moldovenești. În urma gajării silozului de la Iargara, Trans-Oil a obținut credite în valoare de 50,5 milioane de dolari, în perioada 2007–2012. O parte din această sumă, 20 de milioane de dolari, a fost contractată și restituită în aceeași zi către fondul de investiții – Deutsche Investitions (DEG), la 3 decembrie 2012.

Aceste împrumuturi apar exact în momentul în care la Bursa de Valori a R. Moldova a înregistrat vânzări de acțiuni ale Silozului Iargara către Ceba Grup SRL, exponent al holding-ului „Trans-Oil”. În cazul silozului de la Căuşeni, Trans-Oil a contractat, în 2014, un credit de 25 de milioane de dolari din partea BERD. Ceea ce este însă interesant este faptul că holding-ul Trans-Oil a mai obținut un credit de 155 de milioane de dolari de la un grup de creditori internaționali, garantat de către offshore-ul Aragvi Holding International, societate anonimă ce face parte din grupul Trans-Oil, companie calificată de site-urile de profil drept una „foarte mică” (detalii, aici).

Acestea sunt doar câteva exemple de folosire a silozurilor în scheme financiare complexe și cu o valoare foarte mare față de prețul la care au fost achiziționate, unele dintre ele în urma unor privatizări de la stat. Mai precis, cumpărarea lor la prețuri mici și apoi gajarea acestora pentru credite de sute de milioane de dolari la valoarea de astăzi a pieței imobiliare.

Practicile de „business” Trans-Oil

Problema este cu atât mai apăsătoare cu cât producătorii din R. Moldova ar dori să exporte cereale pe piețele din Uniunea Europeană, acolo unde preţurile sunt mult mai bune. Ținând cont că este aproape imposibil să treci de Trans-Oil în Portul Giurgiulești, accesul la piața din România se poate face numai terestru, cu ajutorul camioanelor, ceea ce implică costuri extrem de mari, iar cantitățile sunt mici și procedurile anevoioase.

Potrivit producătorului şi exportatorului de cereale, Vasile Gajiu, piaţa UE, mult mai sigură, este blocată pentru majoritatea exportatorilor de cereale din R. Moldova. „Puterea favorizează de ani buni Trans-Oil-ul. Mai întâi, acest sprijin s-a manifestat prin acordarea de vagoane pentru transportarea cerealelor. Pentru a evita aceste piedici pe viitor, am cumpărat maşini cu care transportăm cereale la Reni şi Galaţi, deoarece Portul Giurgiuleşti este controlat de Trans-Oil. Suntem obligaţi să mergem la Reni şi Galaţi, cu maşinile, ceea ce este costisitor. Cea mai bună cale de export de cereale este cea maritimă, statul trebuie să creeze condiţii egale pentru toţi exportatorii. Dacă nu ar exista monopol, preţul la grâu ar fi mai mare, de aceea această companie [Trans-Oil] se străduieşte să controleze piaţa din R. Moldova, pentru a păstra preţurile mici”, a afirmat Gajiu.

Concurenţii Trans-Oil evită să discute cu presa, iar, în unele cazuri, ezită chiar să rostească numele acestei companii. Unul dintre puţinii oameni de afaceri care a avut curajul să vorbească cu noi despre practicile „de business” ale angajaţilor Trans-Oil este producătorul şi exportatorul Alexandru Vitan, patronul SRL „Vitanimpex-Agro”. Acesta a avut o serie de procese cu ÎCS „FFA Trans Oil LTD” din cauza că nu a reuşit să-şi achite datoriile către această companie. Pentru moment, Alexandru Vitan s-a stabilit la Galaţi, deoarece nu mai poate să-şi continue afacerile în R. Moldova. Aici a rămas doar cu datorii, „din cauza companiei Trans-Oil”, a precizat el.

„Tot timpul îmi blocau exportul prin nu ştiu ce relaţii, prin Vama centrală de la Chişinău. Când maşinile mele ajungeau în Vama Cahul şi îşi făceau actele, declaraţia vamală, eram blocat. Mă bloca Trans-Oil-ul… Chiar dacă aveam datorii faţă de Trans-Oil, nu ştiu de ce statul R. Moldova îmi bloca activitatea. Altă dată, mi-au ţinut maşinile 20 de zile încărcate în vamă. Totul s-a făcut cu vama, judecătoria şi executorul judecătoresc. Totul era legal, cum spuneau ei. Am avut nave încărcate în portul Giurgiuleşti. Când au auzit ei că încarc grâu, m-au blocat. Le-am întors o parte din bani, vreo 10.000 de dolari, și le-am cerut să mă lase să mai vând o navă ca să le întorc şi banii rămaşi. În plus, le-am spus că au marfa mea la silozul de la Iargara, ca gaj, pe care o puteau lua oricând, aşa au făcut, nu mai ştiu unde e marfa aia”, ne-a declarat omul de afaceri.

Afacerea Iargara

„Dar ştiţi cum au cumpărat silozul de la Iargara?! Au adunat toţi muncitorii şi au semnat toţi, am martori, au semnat că Trans-Oil are marfă în siloz, pe care nu o avea, ca să o pună gaj şi să ia bani de la bănci ca să cumpere obiectivul ăla. Aşa au cumpărat, aşa au devenit proprietari, prin înşelăciune!”, a adăugat el.

Trebuie să menţionăm că, potrivit datelor de la cadastru, în aceeaşi perioadă, silozul de la Iargara, Leova, a contractat de la Universalbank, instituţie financiară la care Vazha Dzhashi era acţionar, un credit în valoare de 444.500 de dolari, pe care l-a restituit în 2009. Amintim că silozul de la Iargara a fost cumpărat în 2007, de către Trans-Oil, cu circa 4 milioane de lei.

În același timp, directoarea silozului Iargara, Vera Belicci, ne-a spus că, în momentul venirii sale la conducere, întreprinderea avea mari datorii. După instalarea ei în funcția de director, dânsa ne-a declarat că a reușit să readucă întreprinderea pe linia de plutire, reechilibrând-o financiar. De altfel, directoarea a și primit o distincție pentru bunele practici de management pe care le-a aplicat. După privatizare, aceasta a rămas în fruntea acestei întreprinderi. În ce priveşte acuzaţiile lui Vitan, Belicci a afirmat: „Muncitorii nu au semnat niciodată asemenea acte şi nici Trans-Oil nu ne-a obligat să facem aşa ceva. A fost concurs de privatizare, nu ştiu cum s-a desfăşurat, deoarece eu nu am participat”.

Situaţia producătorilor agricoli din R. Moldova e foarte grea”

Producătorii agricoli sunt nemulțumiți de felul în care stabileşte Trans-Oil preţurile de achiziţie a cerealelor. „Mi-au dat nişte bani dinainte pentru grâul pe care îl aveam pe câmp, la preţul care le convenea lor. Aşa m-au atras sub controlul lor… Astfel, lumea e obligată să le dea lor marfa la preţul stabilit de ei, deoarece producătorii agricoli au o situaţie grea, au mereu probleme. Uneori Trans-Oil ridică preţul, dar marfa nu o cumpără… Iar dacă o cumpără, o plăteşte în două-trei luni. Ceilalţi exportatori sunt obligaţi să meargă la Reni. Însă acolo serviciile portuare sunt mai mari decât la Galaţi. Ca să încarci o tonă la Galaţi costă 4 euro, iar la Reni – 12”, a spus Vitan.

„De multe ori producătorii vând Trans-Oil-ului cereale de calitate, însă reprezentanţii acestei companii spun contrariul: ‚Cerealele voastre sunt de calitate proastă’. După această experienţă, am decis că, pentru firma mea, compania Trans-Oil nu mai există! Mă străduiesc să asigur furnizorii mei cu seminţe de calitate aduse din Franţa, îi asigur cu ierbicide de calitate; le vând motorină cu o reducere de 2 lei–2,50 la litru, aduc îngrăşăminte minerale din Uzbekistan; grâul moldovenesc are o calitate foarte bună; importăm seminţe din SUA şi Turcia. Prin urmare, atunci când negociem preţul de achiziţie a cerealelor cu furnizorii noştri, se ia în calcul detaliile menţionate mai sus. În timp ce Trans-Oil vine şi stabileşte doar preţul în regiune. Trans-Oil şi-a făcut singură reputaţia pe care o are. Cumpără grâu şi nu-şi plăteşte furnizorii sau o face la trei-patru luni; înşală furnizorii în ce priveşte calitatea cerealelor”, ne-a declarat un exportator din UTA Gagauz-Yeri.

Concurenţii mai acuză Trans-Oil-ul că acesta nu ar dispune nici de tehnologie pentru stabilirea calităţii mărfii predate de producător. „Laboratoarele sunt vechi și lucrează după sistemul GOST, nu ca în România după   ISO (sistem de management al calității). Trans-Oil-ul nu face nimic să modernizeze tehnologia. În plus, multe silozuri sunt vechi, ceea ce afectează calitatea cerealelor”, ne-a declarat o sursă din domeniul comerțului cu cereale apropiată de Trans-Oil.

Extinderea în Ucraina și probleme pe piața UE – România

În 2015, Trans-Oil-ul a intrat și în România, cumpărând grupul Racova de la omul de afaceri Adrian Porumboiu, cu toate silozurile, fabricile de ulei și drepturile de arendă a terenurilor. Prețul oficial al tranzacției nu a fost dezvăluit, însă presa din România l-a estimat în jurul sumei de 150–180 de milioane de dolari. Nici bine intrați pe piața UE, Trans-Oil nu îşi achită plățile către proprietarii de terenuri. „Sunt neplăcut surprins să aflu că mulți dintre proprietarii de terenuri, în noile condiții, nu și-au primit drepturile ce li se cuveneau prin contract, iar din cauza inerţiei acest lucru mi se reproşează mie. Acesta este suficient motiv să vin să le spun că nu mă mai ocup de această afacere și să le reamintesc că, timp de 18 ani, am avut o colaborare excelentă cu toată lumea”, a declarat recent afaceristul român Adrian Porumboiu, citat de economica.net.

Consiliul Concurenței stă cu mâinile în sân

În 2013, Uniunea Republicană a Asociațiilor Producătorilor Agricoli (UniAgroProtect) a solicitat Consiliului Concurenței să verifice dacă Trans-Oil deține poziție dominantă pe piață. UniAgroProtect reprezintă interesele a 15 asociații regionale de profil agricol de pe întreg teritoriul R. Moldova și circa 2.000 de agenți comerciali. „În opinia noastră, compania Trans-Oil face abuz de această poziție dominantă pe piața oleaginoaselor, oferind un preț mai jos de cel de pe piață, care există în regiune. Așadar, achiziționează un kilogram de floarea-soarelui cu 4,20 – 4,30 lei, în funcție de regiune, iar, în același timp, pe piețele locale din Ucraina și România acest indicator se estimează la 4,50 – 4,60”, se arată într-o plângere adresată Consiliul Concurenței la 27 septembrie 2013. Drept  reacţie, această structură a cerut UniAgroProtect să facă munca de teren pe care chiar această instituție a statului trebuia să o desfășoare.

Preşedintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari, ne-a spus că Consiliul Concurenței ştie despre monopolul din domeniul exportului de cereale, dar nu întreprinde nimic: „Trans-Oil controlează 60% din piața cerealieră. Scopul său este de a procura cât mai ieftin și de a vinde cât mai scump. În septembrie, prețul grâului va fi de 2 lei și 60 de bani. La un milion de tone, noi pierdem 500 de milioane de lei, doar dacă calculăm la pierderile de 50 de bani per kg”, a precizat Slusari.

Producătorii vor să vândă la prețurile bune din UE

La o întâlnire din 25 iulie curent dintre reprezentanți ai asociațiilor producătorilor de cereale, ai companiilor exportatoare, experților din cadrul Consiliului Concurenței și specialiști ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare s-a ridicat și problema prețul scăzut la cereale din Republica Moldova. Aceștia au ajuns la concluzia că cel mai convenabil este transportul maritim, reprezentanții asociațiilor producătorilor de cereale au prezentat informații privind prețul la grâu în porturile din România sau din Ucraina, în comparație cu prețul în portul Giurgiulești, unicul port din Republica Moldova accesibil pentru nave maritime.

Finalul investigației jurnalistice poate fi citit pe EvZ Moldova

Share our work