de Razvan Iorga | sept. 21, 2018 | Editorial, Federatia Rusa, Federatia Rusa, R. Moldova, România, UE
România și Republica Moldova încep a fi conectate nu atât printr-o voință bilaterală, ci de către terți. Mai precis este vorba de Federația Rusă și rolul pe care încearcă să și-l asume Biserica Rusă de „a treia Romă” și de campion al creștinății.
Un fel de rol mesianic pe care ar trebui să-l joace în regiune și nu numai. Eventual chiar la nivel planetar, ca loc ales de Dumnezeu pentru păstrarea valorilor umanității. Cu toate acestea, mișcarea are mai puțin de-a face cu evlavia și mai mult cu combinațiile Moscovei de soft power pentru a constitui într-un soi de nucleu al creștinătății care atrage și influențează periferia sa. Un fel de Uniunea Sovietică cu patrafir sub care să fie băgate toate popoarele foste odată sub îmbrățisarea Marelui UR(S)S.
Mulți se vor întreba de unde și când a apărut tema definirii căsătoriei în România și de este nevoie de un referendum de 43 de milioane de euro pentru acest lucru. Cum de a ajuns tema primordială de agenda publică și de este confortabilă pentru politicienii corupți ai puterii de la București.
Săptămâna trecută am participat la Congresul Mondial al Familiilor, desfășurat la Chișinău. Un fel de mare loc de randez-vous al extremiștilor, homofobilor, promotorilor discursurilor de ură și alți simpatizanți ai Moscovei. Sigur, toți pozând în fii lui Dumnezeu, smeriți și bine intenționați.
De exemplu, am putut afla de la mâna stângă a oligarhului rus Konstantin Malofeev, georgianul Levan Vasadze, de ce nu mai procreează oamenii în lume. Una dintre explicații a fost că bărbații și femeile petrecut mult prea mult timp pe telefoanele lor mobile în casă și uită să își desfășoare viața de cuplu.
De asemenea, Vasadze – un fel de Andy Garcia mai puțin reușit – ne-a vorbit de la înaltul tribunei, într-un costum de marcă scumpă occidentală, când de rău a ajuns Vestul, care s-a lepădat de toate frumusețile vieții. Cum s-au ghetoizat occidentalii în cutii din mediile urbane. El ne-a îndemnat să mergem la țară, acolo unde este mult spațiu, aer curat și să facem copii în iarbă verde pentru că asta e viitorul.
Nu în ultimul rând, Vasadze a vorbit deschis despre necesitatea celor din sală de a schimba în țările lor constituțiile și de a trece în ele care este adevăra definiție a familiei. Un pic ca-n România carevasăzică. Un îndemn la răsturnarea valorilor democrației de toleranță de orice tip.
De data aceasta, mâna dreapta a lui Malofeev, Alexey Komov, rus din talpă dar școlit în SUA și UK din seria „The Americans” și cu joc de scenă de hollywood, ne-a vorbit despre cât de nociv este liberalismului pentru familie și cum ar fi bine să îmbrățișăm modelul paralel de homeschooling, deoarece sistemul clasic de educație crează neadaptați și copiii fără cunoștințe solide despre ceea ce se întâmplă în lume.
Apoi o serie de ONG-iști ruși și parlamentari ruși ne-a spus că ce fac comunitățile LGBT este lucrarea diavolului și că Satana îi ghidează pe cei care trăiesc în afara familiei tradiționale compusă din bărbat și femeie. Am înțeles că ei sunt dușmanii noștri și că ei trebuie să fie înfrânți.
Nu sărăcia, corupția sau alte nevoi cu care ne confruntăm noi aici în Europa de Est.
Le-am rezolvat pe toate și acolo putem să îi prigonim liniștiți pe LGBT-iști. Dacă se poate să-i și lapidam pentru că nu sunt ca noi. Culmea, în fruntea mișcării stă un personaj de la Kremlin care și-a lăsat nevasta pe la vreo șaizeci de ani și și-a luat o contorsionistă mai mică decât fiica-sa.
Vladimir Putin, la fel ca și Liviu Dragnea în România, dau lecții despre moralitate, familie tradițională și valorile ei. La fel și o leahtă de jurnaliști, bloggeri și alți guriști de Facebook, care o ard cucernic pe net făcând premeditat și conștient jocurile Moscovei în acest sens.
De la Est nu doar că vine fata, vorba cântecului, ci toată bula „familiei tradiționale”. O mișcare care îi va sărăci pe români cu alte 43 de milioane de euro, sub pretextul naționalismului și a nemuririi patriei în An Centenar.
Spectacolul de iluzionism grotest privind astfel de teme false în România nu fac altceva decât să facă jocurile Moscovei și consum în exces de Facebook și minte din ce în ce mai puțină la români. Somnul rațiunii va naște încet-ncet monștri și la București, iar oamenii Moscovei și vor freca mâinile liniștiți încă de pe la Chișinău, răzând de idioții utili habotnici de la București.
Corespondență de la Chișinău pentru Karadeniz Press, Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | sept. 12, 2018 | Editorial, Principal, R. Moldova, Turcia, UE, Uncategorized @ro
Am asistat la finalul săptămânii la un episod mai puțin obișnuit la Chișinău. Deși obișnuiți cu mai orice în ultima vreme din R. Moldova, povestea expulzării profesorilor turci de la unul dintre cele mai bune licee din Moldova, pe motiv că ar fi teroriști, sună evident ridicol.
Nici măcar lacrimile de crocodil care ar fi trebuit să-l umanizeze pe președintele Dodon, după accidentul de mașină de duminică după ce fusese la slujbă, nu a avut prea mare efect.
Casa de producție „Kaneț Filma” de la Chișinău nu a mai avut același efect de „smoke and mirrors” și parca mai nimănui nu i-a păsat de accidentul lui Dodon. Chiar și după îndemnul de jale lansat tocmai de chipurile adversarul său politic, dar uman, președintele Parlamentului democrat Andrian Candu.
Ca prin minute, președintele a revenit marți perfect sănătos dintr-o mașină care a fost lovită lateral la peste 100 km/oră și care s-a răsturnat în șanț. Ori Mercedes-ul a fost pe post de transportor blindat, ori președintele e mai ceva ca Dolph Lundgren din „Soldat Universal”.
Asta dovedește că povestea cusută cu fir subțire nu a mișcat pe nimeni și că moldovenii încă resimt șocul că și ei ar putea fi luați de pe stradă, ca și profesorii turci, puși într-un avion și duși pe la vreun Guantanamo de prin lumea a treia.
Frica este cel mai serios sentiment care declașează automat instinctul de supraviețuire. Un sentiment care nu are nici cea mai mică legătură cu parcursul european, ci mai degrabă cu expulzările din Africa sau Kosovo tot de „teroriști literați”. În niciun caz cu „elevul model” al Parteneriatului Estic, așa cum era alintată R. Moldova acum câțiva ani, când UE credita în avans această clasă politică de la Chișinău.
Ceea ce s-a petrecut joia trecută la Chișinău a deschis un nou capitol în ceea ce privește deteriorarea standardelor democratice. Mai mult o lozincă idealistă deja, decât o stare de facto. În ciuda declarațiilor de iubire de Bruxelles, autoritățile de la vârf, atât unele cât și celelalte care se prefac certate la cârma țării, au ales să se închine Sultanului.
Au plătit tributul „în viu” pentru refacerea clădirii Palatului prezidențial, distrus la 7 aprilie 2009. Un simbol al despotismului, cu un aspect pătrățos de tip sovietic, distrus de tinerii setoși de democrație. Astăzi, Palatul lui Dodon stă să fie deschis cu surle și trâmbițe, în prezența Sultanului Erdogan, iar despotismul este pe cale să fie adoptat ca politică de stat.
Înafara unor privilegii acordate mai mult gratuit de către UE, nimic nu s-a schimbat în acest ultim deceniu de la „Revoluția Twitter” de la Chișinău, așa cum au numit-o atunci occidentalii. Deznădejdea și bezna încep să se lase din nou asupra Chișinăului care nu mai are nicio putere să se revolte.
Nimic parcă nu-i mai poate mobiliza pe oameni să-și ceară drepturile. Cei mai mulți sunt blazați și spera ca mâna lungă a stăpânirii să nu-i mai poată dibui în cotloanele în care se ascund de frică regimului pestriț. Unul care nu pare să mai aibă niciun Dumnezeu. Sau un Allah, după caz.
Ceea ce este suspect însă suspect este tăcerea autoritățile turce în privința profesorilor expulzați din Moldova. De obicei, presa de casă a lui Erdogan vuia de astfel de succese. Acum, niciun cuvânt, de parcă aceștia ar fi intrat în pământ.
Totul înainte ca Erdogan să tragă o fugă la Berlin pe 28-29 septembrie. Acolo, Sultanul ar trebui să discute cu omologii germani despre detenția mai multor oameni, inclusiv un jurnalist german.
Astfel că „tributul în viu” de la Chișinău ar putea fi una dintre micile monede de schimb pentru negocierea relansării relațiilor Berlin-Ankara, mai ales că cele două capitale încep să vadă tot mai tare un adversar în SUA.
Într-un astfel de scenariu, R. Moldova ar juca rolul de anexă furnizoare de pârghii de negociere în detrimentul celei mai puternice țări europene. Oare tributul în viu va mai ajuta R. Moldova să reintre în grațiile Bruxelles-ului, principalul donator democratic al Chișinăului sau se va întoarce macazul spre vremurile de dinainte de 1991?
După trecerea pe sub Poarta Brandenburg-ului, Sultanul va trece și pe sub Arcul de Triumf din centrul Chișinăului. Se va opri cu foarfecele numai în panglica Palatului lui Dodon Turcitul și în speranțele naive de democrație ale R. Moldova!
Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | aug. 31, 2018 | Editorial, Federatia Rusa, R. Moldova, România, UE
Ideea uninostă peste Prut a fost călărită în ultimii aproape 30 de ani în cel mai bizar mod cu putință. România a făcut la rândul său greșelile ei mizând pe oameni și nu pe proiecte politice. În cele mai multe cazuri, aceștia s-au dovedit tradători sau aventuriști cleptomani sub steagul unionismului.
Faptul că astăzi nu mai avem niciun partid unionist credibil, deși există o masă critică din ce în ce mai mare care marșează pe această idee, fie din crez interorior, fie din sărăcie și oportunism, ar trebui totuși să ridice o serie de întrebări Bucureștilor.
De cele mai multe ori, profilul unionistului din R. Moldova comportă elemente de inteligență și educație peste medie și evident nu poate fi majoritar, însă pierderea treptată a încrederii în mesajul unionist din partea oricărui partid politic este un semnal negativ.
În momentul de față, niciun partid de la Chișinău nu mai poate revendica acest fenomen. Și poate nici nu ar trebui, gândindu-se numai la ultimele două eșecuri lamentabile: PPCD-ul lui Iurie Roșca, ajuns în circa 10 ani să fie șeful propagandei ruse la Chișinău cu extensie și peste Prut în România și liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a dus în derizoriu această idee sub afacerile oneroase pe care le-a desfășurat el și acoliții săi, în timp ce au încercat să se agațe de putere cu orice preț.
Tocmai de aceea niciun alt partid de dreapta mai serios nu dorește să-și asume această idee. Cu toate acestea, electoratul unionist se îndreaptă mai nou spre PAS și PPDA. Ambele partide în abordează chestiunea cu prudență, cu mici excepții patriorde și populiste.
Acestea merg pe o politică de eurointergrare prin stârpirea corupției și respectarea statului de drept.
Este adevărat, fără să nominalizez aici pe nimeni, există figuri în rândul activiștilor civici sau istoricilor și politologilor de la Chișinău cu destulă experiență și carismă care ar putea prelua hățurile unui partid nou care să-și asume deschis și credibil acest ideal.
Totuși, timpul scurt de circa șase luni rămas până la alegeri va fi unul dificil pentru a coagula un astfel de electorat, oarecum pretențios și elevat care trebuie convins. Unul care, după ce s-a fript cu atâtea ciorbe moldovenești, va sufla și în iaurt.
Cu toate acestea, nu ar fi neapărat tardiv pentru astfel de proiect asumat și care ar putea trece pragul de 6% pentru a intra în viitorul Parlament.
Forțele de stânga pro-ruse și cele de centru-stânga au tot interesul fie să călărească acest electorat cu „partide-căpușe” girate chiar de lideri din România care execută un joc de glezne extrem de parșiv, fie duc campanii de Black PR pe această idee tocmai pentru a descuraja acest segment să meargă totuși spre partidele de dreapta.
În paralel, în România de mai mulți ani, partidele politice încep și ele să adulmece din ce în ce mai mult mirosul voturilor electorale de peste Prut. Și-au deschis filiale la Chișinău, chiar dacă sunt mai mult inactive, și dau târcoale potențialelor voturi de pe malul stânga al Prutului.
Anul Centenarului a trezit în ele mai mult spirit patriotico-populist, iar cei aproape un milion de posesori de pașapoarte românești nu sunt tocmai o masă de neglijat.
Astfel, unionismul s-ar putea transforma și pentru partidele din România dintr-o tema de suflet, într-una care poate trece într-un registru pragmatic și politicianist.
Strivit din ambele părți de interese obscure, curentul unionist ar putea pierde și mai mult din elan și ar putea fi redus spre zero ca tema politică și de la Chișinău, dar și de la București.
Așadar, cine își va asuma acest eșec? Partidele politice de pe ambele maluri ale Prutului sau instituțiile statului român care tânjesc neasumat la acest ideal într-o lipsă de atitudine complice cu lașitatea? Răspunsul acestor manevre extrem de greșite și neimplicarea atunci când ar fi fost cazul îl vom afla numai după alegerile parlamentare, să sperăm din februarie 2019, de la Chișinău.
Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | aug. 21, 2018 | Editorial, Federatia Rusa, R. Moldova, România, UE
În urmă cu nu foarte mult timp, România era văzută ca un exemplu în regiune în lupta anticorupție. Cel mai de valoare produs imagologic de export devenise DNA-ul. Am crezut atunci cu toții că România se află deja pe un drum ireversibil și contabilizam succesele. Cifrele statisticilor erau îmbucurătoare, iar România a ajuns rapid și s-a menținut pe primul lor în materie de creștere economică în UE.
Dar obiceiurile rele nu mor repede, spune o vorba înțeleaptă. Astfel asalturile coordonate ale baronilor locali în frunte cu liderul PSD Liviu Dragnea au schimbat rapid starea de fapt. De la începutul anului trecut, România este un vulcan intern de instabilitate și un precendent periculos pentru regiune, acolo unde țări precum Polonia, Ungaria sau Turcia au călcat demult pe această cale.
România a constituit mereu un exemplu pentru R. Moldova. O țară la standardele căreia basarabenii au tânjit nu numai din punct de vedere al Unirii, dar și al nivelul de trai și civilizațional în genere. Numai că, de circa un an, și la Chișinău lucrurile alunecă cu un ritm accelerat spre autorianism.
Ultimul raport al Freedom House, din luna aprilie, califica R. Moldova drept o țară cu „regim hibrid” cu un grad foarte ridicat de ajungere în zona autocrației. Guvernul pro-european s-a dovedit mai degrabă unul de conivență cu socialiștii pro-ruși și președintele Dodon.
Deși certați și aparent pe poziții ideologice antagonice, PD și PSRM și-au dat mâna în toate momentele de cumpănă din ultimii ani.
Începând de la alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, pe care Dodon nu le-ar fi câștigat niciodată fără aportul decisiv al trustului de presă al democraților, și până la ultima decizie luată împreună și vot și apoi promulgare de către majoritatea PD și Dodon privind ontroversata reformă fiscală.
Am asistat numai în ultimul an la trei momente-cheie în Republica Moldova care au pus pe butuci speranța unui stat de drept.
Primul a fost în iulie 2017, atunci când 74 de parlamentari PD și PSRM au pus umărul la schimbarea sistemului de vot din unul proporțional în mixt, un sistem care favorizează cele două partide în ciuda protestelor vehement de la Bruxelles.
Al doilea, în iunie 2018, atunci când au fost anulate rezultatele alegerilor pentru Primăria Chisinau, câștigată de Andrei Năstase. Și atunci, decizia instanțelor controlate politic a venit la sesizarea pierzătorului socialist Ion Ceban.
Iar al treilea moment a venit atunci când majoritatea parlamentară a PD și sateliții lor de la PPEM au votat pentru reforma fiscală, iar la scurt timp președintele Igor Dodon a promulgat această lege lăudându-o ca fiind bună și că trebuia făcută mai demult.
Reforma fiscală ascunde printre grămada de pomeni electorale pentru funcționari și companii private, un aspect foarte important și anume legalizarea averilor dobândite ilicit pentru suma de 3%.
Atât grupurile de interese economice din jurul PD, dar și din cel al PSRM-ului, au găsit o portiță să-și legalizeze astfel de bani negri, necontabilizați până acum în economia reală. Bani ilegali din furtul miliardului, dar și cei veniți la socialiști din Bahamas din conturile unor firme rusești sunt doar câteva exemple.
Mai mult de atât R. Moldova riscă să devină un hub al criminalității frontaliere, după ce Guvernul a găsit o modalitatea ingenioasă să facă bani prin vânzarea de cetățenii contra 100.000 de euro sau 250.000 de euro în învestiții.
Atlfel spus, oricine poate veni acum în R. Moldova, cu condiția să nu fie dat în urmărire prin Interpol, își poate cumpăra cetățenia și apoi introduce în circuitul financiar legal averi ilicite pentru un mic comision de 3% care va merge la stat.
Măsura vine după ce UE a oprit robinetul cu bani care se scurgea în R. Moldova și pe care guvernarea să-i deschidă și mai tare în acest an electoral, făcându-și campanie pe banii UE cu diverse pomeni electorale.
Tocmai de aceea, dacă în cazul României avem de-a face cu un grup infracțional ascuns în spatele liderul PSD Liviu Dragnea, cel care este doar vârful și exponentul mafiei gulerelor albe, peste Prut avem grupuri de interese care și-au făcut un partid, au ajuns la putere și deschid acum supapa nu doar pe hoție internă ci și internațională.
Acest fapt nu poate duce decât la ciclicitate.
Între 2012-2014, în R. Moldova s-a furat un miliard de dolari pe intern din sistemul bancar moldovenesc și s-au spălat, pe extern, peste de 20 de miliarde de dolari, bani ai mafiei rusești, în ceea ce jurnaliștii au numit schema „Landromatul rusesc”. O schemă complexă ce a implicat sistemul de justiție endemic corupt al R. Moldova și un șir de bănci europene și moldovenești, dar firme paravan din paradisuri fiscale.
Tocmai aceste scheme de corupție și demantelarea premeditată a sistemului de justiție au determinat oamenii să iasă în stradă la București, așa cum probabil vor ieși și la Chișinău, duminică, pe 26 August, acolo unde o parte dintre ei vor înnopta.
Nimeni nu vrea să traiască în sărăcie și nesiguranță, iar explozia mămăligii nu este decât o chestiune de timp. O bombă cu ceas care ticăie sub pernele unor astfel de personaje pentru care autoritarismul nu este decât umătorul pas firesc iar sfidatoarea deja o rutină.
Corespodență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu
de Isac Mihai | aug. 16, 2018 | Editorial
Protestele din România inspiră Republica Moldova
Violențele fără precedent asupra civililor pașnici și intervenția abuzivă și disproporționată a forțelor de ordine (Jandarmerie și unități de Poliție), din Piața Victoriei, din data de 10 august, au dus la nenumărate teorii ale conspirației. Una dinte ele face referire la prezența „semnificativă” a unor grupuri de cetățeni din Republica Moldova și rolul lor în provocarea violențelor.
Un singur lucru este cert: în Piața Victoriei au fost cetățeni din Republica Moldova. Câți au fost și ce rol au avut rămâne să stabilească organele de anchetă. Dar, fiind pățiți cu 1989, este bine să suflăm și în iaurt. Elemente constitutive există cu duiumul!
Dragnea și-ar fi cumpărat ajutor de la Plahotniuc
Una dintre teoriile vehiculate zilele acestea, în spațiul public, a fost aceea că Liviu Dragnea ar fi primit un sprijin cumpărat de la Vladimir Plahotniuc, în calitate de parteneri „politici” și cu aceleași apucături dictatoriale. Frățietatea celor doi s-ar baza pe un schimb reciproc-avantajos: România finanțează un guvern falimentar, ieșit din grațiile UE și SUA, în schimbul unor diverse servicii, cum ar fi, de exemplu, împrumutarea unor „gropnici” pentru diversiuni destinate deturnării manifestațiilor pașnice și intervenției în forță ale slugilor din Jandarmerie, aparatul de represiune al oricărei grupări infracționale care preia Puterea în România.
Bineînțeles, până în momentul de față, această teorie nu a fost demonstrată cu probe de către emitenții ei. Însă, din punct de vedere legal, se poate demonstra sau infirma, dacă se analizează (de către Poliția de Frontieră, Poliția Rutieră și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) fluxul dinspre Republica Moldova, spre București, în perioada 09-10 august, precum și fluxul invers, pe aceeași rută, din 10-11 august.
În cazul în care s-ar fi procedat la un asemenea scenariu, era nevoie de o strategie de ieșire rapidă din „teatru”, așa că varianta transportului feroviar iese din calcul. Dispersia teritorială a eventualelor elemente de diversiune se realizează rapid pe calea rutieră, chiar dacă este deficitară infrastructura românească. Nu este prea greu să se identifice, având în vedere că se înregistrează numerele de înmatriculare ale autoturismelor și ID-urile cetățenilor!
Andrei Năstase recunoaște că PPDA a avut oameni în Piața Victoriei
O altă teorie, dar care ar putea fi legată fără tăgadă de prima, are legătură cu declarațiile lui Andrei Năstase, liderul PPDA, opoziția extraparlamentară față de partidele satelit ale lui Plahotniuc.
„Am urmărit îngrozit scenele de violență din Piața Victoriei, din seara zilei de 10 august, fiind cu sufletul alături de protestatarii pașnici, printre ei și colegii mei de la Platforma Demnitate și Adevăr (DA!)”, scria pe Facebook, în data de 11 august, la ora 09.33, Andrei Năstase.
Ce au făcut acei oameni din Republica Moldova, care a fost rolul lor acolo, vor stabili procurorii militari, dacă, se va considera că merită investigat.
Paralela cu decembrie 1989
Realitatea anului 1989 și afluxul de cetățeni sovietici care au împânzit România cu aproximativ două săptămâni înainte de izbucnirea manifestațiilor de protest ce au dus la căderea regimului Ceaușescu nu mai poate fi încadrată la teorii conspiraționiste, oricât de mult s-ar strădui unii să le bagatelizeze. Există suficiente declarații scrise și documente ale vremii, inclusiv mărturii ale unor cetățeni ai Republicii Moldova, care, atunci, efectuau stagiul militar obligatoriu în forțele armate ale Uniunii Sovietice, inclusiv în forțele speciale.
Dascălul lui Plahotniuc, kgb-ist de serviciu la București
De asemenea, poate ar merita amintită și prezența în România, oficial recunoscută, a domnului Dumitru Diacov, actualul președinte de onoare al Partidului Democrat, PD-ul celebrului Plahotniuc.
Revenind puțin la decembrie 1989, este interesant de precizat faptul că, între anii 1988 și 1989, domnul Dumitru Diacov a fost consultant al Departamentului de Relații Externe al Comitetului Central al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice). Cel mai important, în perioada 1989 – 1993, a fost șeful biroului Agenției de Știri TASS în România, la București. Adică, domnul Diacov a fost prezent în mod activ la București, în timpul așa-zisei Revoluții, fapt cu care se și mândrește și o dovedește cu fotografii din fața Comitetului Central, alături de tancurile aduse în Piață.
„Diplomatul” URSS de la București, ajuns „pro-european” și „pro-român”
Pe lângă Dumitru Diacov, la București, în zilele fierbinți ale lui decembrie 1989, la ambasada URSS, în calitate de secretar, se mai afla un important personaj politic actual de la Chișinău. Este vorba despre „pro-europeanul” și „pro-românul” de conjunctură, actualul vice prim-ministru pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă. Posesorul unui partid de buzunar pentru ceas al lui Plahotniuc, și intitulat pompos Partidul Popular European din Moldova (PPEM), domnul Leancă era mândru diplomat sovietic, în 1989. Și-a început cariera în serviciul diplomatic al URSS, pentru ca, în perioada mai-octombrie 1989, să ocupe funcție de secretar II în cadrul Ambasadei Uniunii Sovietice din București. După desființarea URSS, începând cu 1991, a fost încadrat în Ministerul de Externe al Republicii Moldova.
Marius-Alin BÂTCĂ
de Razvan Iorga | aug. 16, 2018 | Editorial, Federatia Rusa, Marea Neagra, Principal, R. Moldova, România, Ucraina, UE
Preocupați cu peisajul politic încărcat al ultimelor zile în plan intern generat de proteste, abuzuri și violențe, românii nu sunt prea atenți să mai privească și planul extern. Chiar în proximitatea României, Rusia desfășoară din nou exerciții de flexare a mușchilor, atât dinspre regiunea separatistă transnistreană, cât și dinspre Marea Neagră.
Dar să le luăm pe rând și să facem puțină lumină în ceea ce privește aerul irespirabil nu numai din Piață, dar și de lângă granițele României. Săptămâna trecută a fost marcat de o serie de așa-numite jocuri militare pe care Rusia le-a desfășurat pentru Nistru.
Sub denumirea de ”Soldatul comunităţii”, Federația Rusă a desfășurat pe tot teritoriul ei de facto, cât și în regiunile separatiste pe care le controlează prin regimuri-marionetă o serie de concursuri militare.
Mai precis, toate structurile de forță loiale regimului de la Tiraspol s-au întrecut cot mai cot cu soldații ruși din Grupul operativ de trupe ruse din Transnistria (GOTR) de tras cu arma, la curse de obstacole și copt pâine. Pentru copii și adolescenți a fost pregătit un program special de așa-numită „educație patriotică” de filme și documentare cu tentă vădită de glorificare a trecutului sovietic și a Rusiei după căderea URSS.
La fel, în această săptămână, rușii și transnistrenii au umblat la butoane și au scăzut debitul Nistrului pentru a face manevre de asalt cu TAB-urile în acest râu.
Aceste acțiuni au o repetitivitate anuală, dar se suprapun în plan politic pe noi mișcări ale Rusiei legate de reînvierea ideii de federalizare a R. Moldova, după viitoarele alegerile parlamentare, în cazul în care socialiștii lui Dodon ar prelua puterea. De altfel, Moscova a și făcut demersurile de-al readuce în Moldova pe Dmitri Kozak.
Nu este atât de cunoscut faptul că acest Dmitri Kozak este de fapt un personaj apropiat lui Vladimir Putin care folosit pe post de „berbece” în toate zonele aprinse ale Rusiei.
Așa s-a întâmplat și spre sfârșitul anilor `90 și începutul anilor 2000 în zona Caucazului, acolo unde s-a implicat activi în Cecenia, apoi în R. Moldova și al său Memorandum de federalizare din 2003, apoi în Crimeea anexată, acolo a manageriat „reconstrucția” și clădirea de infrastructură care să lege ombilical peninsula de Rusia continentală. Totul pentru ca, de luna trecută, Kozak să revină iar ca reprezentant economic al Kremlinului pentru Moldova și Transnistria.
Astfel, Kozak a gestionat mereu scenarii de criză care au implicat în special activitățile militare are Rusiei. La numirea de luna trecută, Dodon a fost primul care l-a vizitat pe Kozak la două zile de la numire în această funcție. De altfel, Dodon s-a arătat deschis partizanul unei federalizări a R. Moldova.
Un scenariu care ar infuza votanți de stânga pro-rusească în masa electorală relativ egală din R. Moldova și ar destabiliza acest status quo-ul de echilibru între forțele pro-Est și pro-Vest.
Astfel, printr-un fundament parlamentar puternic de stânga, Dodon a declarat clar că va schimba statutul R. Moldova dintr-unul regim parlamentar, într-unul prezidențial, încoronându-se în apogeul acestui scenariu drept un „Lukașenko de Moldova”.
Pe de altă parte, Rusia și-a sporit șicanele aeriene și navale în zona Mării Negre, ordonând tot mai des provocări în zona de frontieră a NATO, respectiv a României. De la zboruri cu avioane de vânătoare și bombardiere, până la apropierea periculoasă a unor fregate.
De altfel, ministrul Apărării de la București, Mihai Fifor recunoștea într-un interviu că Moscova și-a intensificat activitatea militară la Marea Neagră și că este nevoie de consolidarea acestui flanc al Alianței.
Cele două aspecte suprapuse dau o imagine destul de sumbră a vulnerabilităților securitare ale României. Atât dinspre Marea Neagră, cât și dinspre zona transnistreană aflată la circa 100 de kilometri de granița estică. La fel, alunecarea R. Moldova spre o zonă antagonică drumul european al R. Moldova înseamnă un pericol imediat pentru România fără doar și poate.
Așadar, în Anul Centenarului, România este fragilă atât din interior, din cauzate de un regim corupt cu înclinații iliberale, dar care, pe șleau spus, merge înspre autotoritaism și reprimare în forță a propriei populații, cât și unul extern asigurat de agresivitate tot mai evidentă a Rusiei în regiune, fie direct, fie prin proxy.
Totul stă pe un butoi de pulbere și este gata să explodeze, în cazul în care Bucureștii nu vor lua măsuri urgente pe ambele planuri!
Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu
