Erdogan intensifică războiul cu mass-media

Erdogan intensifică războiul cu mass-media

Turcia, în plină epocă Erdogan

Turcia, în plină epocă Erdogan

Turcia a deportat o jurnalistă de 31 de ani care lucra pentru un cotidian financiar olandez, acuzând-o de legături cu Frontul al-Nusra, o ramură a organizaţiei teroriste al-Qaeda implicată în războiul din Siria, relatează Reuters, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. În urmă cu două săptămâni autoritățile de la Ankara au demarat o nouă campanie de arestări în masă, sute de persoane fiind arestate, inclusiv jurnaliști.
Purtătorul de cuvânt al procuraturii olandeze, Jeichien de Graaff, a confirmat că Ans Boersma, care a fost trimisă cu un avion înapoi în Olanda, a fost un suspect într-o investigaţie în curs de desfăşurare pentru activităţi teroriste. „Nu se crede că a fost implicată într-o faptă teroristă”, dar este o persoană vizată de o anchetă mai amplă cu mai mulţi suspecţi, a spus de Graaff. Ea este urmărită pentru o presupuă implicare marginală, dar nu a fost luată în custodie.

Jurnaliștii, spioni de serviciu

Autoritățile de la Ankara nu au furnizat date suplimentare privind motivele acestei acțiuni în forță. Olanda a solicitat asistenţă din partea autorităţilor turce pentru acest caz, dar nu a solicitat extrădarea ei.
Administraţia prezidenţială din Turcia a anunţat că Boersma – care a fost educată în şcoli creştine- a fost deportată din motive de securitate, nu din cauza slujbei sale de jurnalist. Oficialii turci au declarat că Boersma a avut „legături suspectate a fi de terorism” şi s-a referit ulterior la Frontul al-Nusra, care acum se află sub umbrela Tahrir al-Sham, cea mai puternică alianţă islamică din provincia Idlib din Siria, la graniţa cu Turcia.
Biroul preşedintelui Erdogan a anunţat că autorităţile turce au primit informaţii de la poliţia olandeză, spunând că Boersma „avea legături cu o organizaţie teroristă desemnată (precum şi) o cerere de informare despre mişcările ei în Turcia şi în afara acesteia”.

Condamnare dubioasă

Un tribunal din Istanbul a condamnat marţi o jurnalistă la peste un an de închisoare, cu posibilitate de apel, pentru un articol despre presupuse legături ale unui fost premier cu companii offshore, a declarat pentru DPA avocatul său. Avocatul a precizat că jurnalista nu va merge imediat la închisoare deoarece verdictul tribunalului nu este definitiv.
Ziarista Pelin Unker a primit 13 luni şi 15 zile de închisoare şi o amendă de 8.600 de lire turceşti (1.570 de dolari) pentru „insultarea şi defăimarea unui oficial public”, a spus avocatul Abbas Yalcin. Articolul scris de Pelin Unker a apărut în ziarul laic de stânga Cumhuriyet. Ea nu mai lucrează în acest moment pentru publicaţia respectivă.
Fostul premier Binali Yildirim şi cei doi fii ai săi au dat-o în judecată pe Pelin Unker în noiembrie 2017 pentru un articol despre presupusele legături ale fiilor fostului premier cu cinci companii offshore din Malta.

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, a transformat țara într-un imens lagăr

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, a transformat țara într-un imens lagăr

Paradise Papers lovesc Turcia

Acuzaţiile au legătură cu aşa-numitul scandal Paradise Papers, în care au ajuns la presă 13,4 milioane de documente cu informaţii despre entităţi offshore folosite de politicieni, celebrităţi şi corporaţii.
Yildirim şi fiii săi au dat-o în judecată pe jurnalistă pentru „atac asupra drepturilor personale”. Pelin Unker neagă acuzaţiile. „Mi-am făcut treaba de jurnalistă. Cer să fiu achitată”, a declarat ea în faţa instanţei, conform Cumhuriyet.
Yildirim a fost premier al Turciei până în iulie, când postul a fost eliminat în urma trecerii la o Preşedinţie executivă. El este în prezent preşedintele Parlamentului unicameral de la Ankara. De asemenea, el va candida pentru postul de primar al Istanbulului din partea formaţiunii conduse de preşedintele Recep Tayyip Erdogan la alegerile de la 31 martie 2019.

Arestări în masă

Autoritățile din Turcia a ordonat arestarea a 192 de persoane suspectate de legături cu reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea tentativei eşuate de puci din 2016, a relatat cotidianul turc Hurriyet, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
Razii ale poliţiei ce-i vizează pe adepţii lui Gulen au avut loc în mod constant de la tentativa de puci şi au fost relansate recent. Autorităţile din Istanbul şi Adana au ordonat, la începutul anului, arestarea a peste 100 de militari suspecţi, inclusiv cadre al serviciilor de informații.
Biroul Procurorului şef de la Ankara a indicat că a ordonat arestarea a 50 de militari suspecţi – trei locotenenţi şi 47 de sergenţi – şi alte 55 de persoane acuzate că folosesc aplicaţia de mesagerie ByLock, a precizat cotidianul.
Turcia a interzis aplicaţia ByLock după eşuarea puciului, spunând că adepţii lui Gulen au folosit-o pentru a comunica în noaptea de 15 iulie 2016, când un grup de soldaţi au încercat să înlăture guvernul de la putere, înregistrându-se circa 250 de morţi.

Gulen, dușmanul de serviciu

Gulen, fost cândva un aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan care s-a autoexilat în SUA în 1999, a respins acuzaţiile şi a condamnat puciul.
Biroul Procurorului din provincia Konya (centrul Turciei) a ordonat arestarea a 50 de persoane, inclusiv personal militar şi contactele lor din reţeaua lui Gulen, afirmă ziarul. În alte două provincii, Mugla şi Kocaeli, birourile procurorilor au ordonat arestarea a 15 şi, respectiv, 22 de militari.
Peste 77.000 de persoane au fost plasate în detenţie în aşteptarea procesului, în timp ce 150.000 de funcţionari, personal militar şi alte categorii au fost destituiţi sau suspendaţi din posturile lor în cadrul epurărilor ce au urmat după tentativa de puci.
Organizaţiile pentru drepturile omului şi aliaţii occidentali ai Turciei şi-au exprimat preocuparea în legătură cu represaliile, spunând că Erdogan se foloseşte de tentativa eşuată de puci ca pretext pentru a reduce la tăcere disidenţa. La rândul său, guvernul a indicat că măsurile de securitate sunt necesare având în vedere gravitatea ameninţărilor cu care se confruntă Turcia.

Mii de condamnări

Justiţia turcă a condamnat la închisoare pe viaţă aproape 2.000 de persoane în cadrul proceselor desfăşurate în legătură cu puciul eşuat din iulie 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite mass-media turcă, citând media oficiale, preluate de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
După tentativa de lovitură de stat, autorităţile au declanşat o campanie de epurări fără precedent, vizându-i mai ales pe presupuşii susţinători ai lui Gülen. Peste 55.000 de persoane au fost arestate şi 140.000 au fost demise ori suspendate din funcţie.
În cele 289 de procese deschise în mai multe oraşe, 239 s-au încheiat deja, fiind dictate 1.934 de condamnări la detenţie pe viaţă, a anunţat agenţia Anadolu.
Totodată, 1.123 de inculpaţi au primit condamnări între un an şi 20 de ani de închisoare.
Una din ultimele persoane condamnate este un nepot al lui Fethullah Gülen, Selman Gülen, care a primit marţi o pedeapsă de 7 ani şi jumătate după ce un tribunal l-a găsit vinovat de ‘apartenenţă la o grupare teroristă armată’, a relatat Anadolu.
Epurările se desfăşoară fără întrerupere de peste doi ani, noi arestări fiind anunţate aproape săptămânal, pe fondul creșterii semnificative a recompenselor oferite pentru denunțare.
Pe lângă persoane suspectate de legături cu Gülen, ele au vizat de asemenea presa şi opozanţi pro-kurzi, suscitând critici din partea unor ţări europene şi a unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului. (M.B.)

Share our work
Războiul pentru Ierusalim: Brazilia își mută ambasada în Orașul Sfânt. România ezită să facă pasul decisiv

Războiul pentru Ierusalim: Brazilia își mută ambasada în Orașul Sfânt. România ezită să facă pasul decisiv

Liderul brazilian Bolsonaro, aliat strategic pentru premierul israelian Netanyahu

Liderul brazilian Bolsonaro, aliat strategic pentru premierul israelian Netanyahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat în urma unei întâlniri cu preşedintele brazilian Jair Bolsonaro că mutarea ambasadei Braziliei de la Tel Aviv la Ierusalim este doar o chestiune de timp, relatează mass-media internațională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Bolsonaro mi-a spus că nu se pune problema dacă, ci când va muta ambasada la Ierusalim”, a declarat duminică Netanyahu, aflat într-o vizită oficială în Brazilia.

Tropical Trump

Liderul de dreapta Jair Bolsonaro îl găzduieşte pe Netanyahu şi pe liderii mai multor ţări pentru ceremonia oficială de preluare a funcţiei. Preşedintele brazilian a declarat că doreşte să urmeze modelul preşedintelui american Donald Trump şi să mute ambasada la Ierusalim. Decizia lui Bolsonaro reprezintă o schimbare de poziţie în politica externă a Braziliei, care a susţinut mereu soluţia celor două state în conflictul israelo-palestinian.

„Considerăm Brazilia foarte importantă, mai ales în contextul Americii Latine. Este o schimbare istorică”, a adăugat Netanyahu. În urma întâlnirii celor doi de vineri, Netanyahu a anunţat şi că preşedintele brazilian a acceptat invitaţia de a vizita Israelul, lucru care se va întâmpla cel mai probabil în luna martie.

„Avem nevoie de aliaţi buni, prieteni buni, fraţi buni, precum Benjamin Netanyahu”, a transmis Jair Bolsonaro.

Parteneriat strategic

Netanyahu, primul premier israelian care efectuează o vizită în Brazilia, a zburat până la Rio de Janeiro pentru a se întâlni cu Bolsonaro, un aliat ideologic care îşi începe mandatul la 1 ianuarie 2019 după ce a câştigat alegerile în octombrie 2018.
„Israelul este pământul promis. Brazilia este pământul promisiunii”, a spus Netanyahu, adăugând că Israelul ar putea ajuta în domenii precum economia, securitatea, agricultura şi resursele de apă.

Mass-media din cele două țări a relatat, citând surse militare braziliene, că statul sud-american este interesat de lansarea unor proiecte comune în domeniul producție militare și a modernizării unor sisteme diverse de armament aflate în dotarea armatei braziliene, precum sistemul lansator multiplu de rachete ASTROS 2. Sursele citate au mai menționat că se așteaptă la o intensificare a coperării dintre serviciile de informații din cele două state în timpul mandatului președintelui Bolsonaro.

Netanyahu a mai menționat că l-a invitat pe Bolsonaro să viziteze Israelul, iar liderul brazilian i-a spus că intenţionează să facă acest lucru în martie 2019. „Vom începe o guvernare dificilă din ianuarie, dar Brazilia are potenţial. Aşa că, pentru a depăşi obstacole, avem nevoie de aliaţi buni, prieteni buni, fraţi buni, precum Benjamin Netanyahu”, a declarat Bolsonaro.

Israel obține o nouă victorie în războiul pentru Ierusalim

Israel obține o nouă victorie în războiul pentru Ierusalim

Amenințări arabe

Principalii consilieri ai președintelui Bolsonaro au declarat în mod repetat că el va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, dar după alegerile prezidențiale a fost presat să renunţe la ideea de puternicii săi susţinătorii din sectorul agricol, care se tem că decizia le afecta vânzările de carne halal în ţările musulmane, mai ales cele arabe.

Liga Arabă i-a transmis lui Bolsonaro că mutarea ambasadei la Ierusalim ar fi un pas înapoi pentru relaţiile cu ţările arabe, potrivit unei scrisori consultate de Reuters în decembrie.

O astfel de decizie a lui Bolsonaro ar fi o schimbare radicală în politica externă braziliană, aşa cum a fost şi pentru SUA atunci când preşedintele Donald Trump a mutat ambasada SUA la Ierusalim în luna mai. Brazilia a sprijinit în mod tradiţional o soluţie cu două state la conflictul israeliano-palestinian, oficiali ai ONU recomandând diferitelor state să își mute ambasadele la Ierusalim după rezolvarea diplomatică a diferendului.

Discuții Bolsano-Bolton

Bolsonaro a discutat despre Israel în timpul unei întâlniri de la Rio, de luna trecută, cu John Bolton, consilierul pentru securitate al SUA, care a susținut poziția oficialului brazilian. „Salutăm comentariile preşedintelui ales Bolsonaro privind mutarea ambasadei Braziliei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim în semn de susţinere a dreptului suveran al Israelului de a avea capitala sa de la Ierusalim recunoscută de naţiuni din întreaga lume. Aşteptăm cu nerăbdare să primim mulţi alţi prieteni şi aliaţi la Ierusalim”, a spus oficialul anterior citat.

La rândul său, secretarul de stat american Mike Pompeo va avea o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în Brazilia, unde tema mutării ambasadelor unor aliați ai SUA la Ierusalim va fi discutată, consideră experții politici israelieni, citați de mass-media.

Mutarea Ambasadei României, subiect controversat

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost un subiect delicat pentru anul politic intern 2018, care a stârnit multe controverse. Anunţat iniţial de Liviu Dragnea, planul nu a mai fost pus în aplicare, preşedintele Klaus Iohannis fiind cel care s-a împotrivit, relatează agenția Mediafax, într-un amplu material.

La începutul acestui an SUA anunţa că până în luna mai 2018 sediul Ambasadei va fi mutat de la Tel Aviv la Ierusalim, cu scopul recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului. După anunţul Statelor Unite, mai multe ţări au decis mutarea Ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim. În România, însă, subiectul a fost unul mai delicat din punct de vedere interinstituţional.

Iniţial, anunţul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a spus într-o emisiune TV că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Războiul pentru Ierusalim se intensifică

Războiul pentru Ierusalim se intensifică

Război politic

”Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”, a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a încercat să discute la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, despre anunţul privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, însă aceasta nu a răspuns la telefon.

„Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui. A fost o discuţie privată cu domnul preşedinte, pot să confirm că a avut loc această discuţie”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Şeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituţiile, inclusiv preşedinţia, dar numai după ce se ajunge la forma finală.

„A fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern, voi discuta cu preşedintele după adoptare, avem discernământ şi responsabilitate şi vom discuta cu toate instituţiile. Nu pot să vă spun ce conţine memorandumul, dar vă confirm că exista şi vom discuta cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele. Emitentul stabileşte dacă este la documente clasificate sau nu”, a mai spus premierul.

Întrebată când va avea loc discuţia cu celelalte instituţii, Dăncilă a precizat: „Vom purta discuţii cu toate instituţiile când ajungem la un numitor comun”.

Chestionată cu privire la faptul că Liviu Dragnea avea detalii despre acest memorandum confidenţial, Dăncilă a spus: „s-a ştiut despre document, a apărut înainte de a fi votat în sedinţa de guvern. În rest nu vă pot spune”.

Președintele român Klaus Iohannis refuză momentan mutarea ambasadei statului român la Ierusalim

Președintele român Klaus Iohannis refuză momentan mutarea ambasadei statului român la Ierusalim

Răspuns prezidențial

Preşedinţia de la București a reacţionat prompt: ”Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. (…) Problema mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim nu este o problemă cu caracter tehnic, ci este o decizie de politică externă cu implicaţii importante”.

De asemenea, Klaus Iohannis menţiona că prevederile ONU solicită statelor membre să se abţină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim şi să intensifice eforturile internaţionale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare şi justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, „relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant”, amintea preşedintele chiar a doua zi după anunţul liderului PSD.
Viorica Dăncilă a avut, pe 25 aprilie 2018, o întrevedere cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel. La întrevederea cu Dăncilă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu a salutat adoptarea de către Guvernul Romaniei a transferului Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă la Cotroceni pentru a discuta cu privire la decizia mutării Ambasadei. Pe 27 aprilie, din cauza refuzului premierului de a onora invitaţia, Klaus Iohannis i-a cerut public demisia acestuia, după ce a anunţat că îi retrage încrederea pentru că nu face faţă poziţiei de prim-ministru şi transformă Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România

Conflictul dintre cei doi demnitari s-a intensificat în momentul în care Viorica Dăncilă a susţinut că nu are niciun motiv să demisioneze, considerand că afirmaţiile şefului statului nu îşi aveau rostul.

Plângeri penale

Şi partidele din Opoziţie au reacţionat cu privire la anunţul despre mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Pe 17 mai, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut o plângere penală, în care i-a acuzat pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului MAE. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală, la începutul lunii iunie, cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională. Dosarul a fost însă clasat pe 27 septembrie, DIICOT precizând că fapta denunţată „nu există”.

La scurt timp după clasarea dosarului, liderul PNL a afirmat că nu face nicio acuzaţie la adresa procurorilor DIICOT, dar că i se pare „extrem de ciudat” faptul că s-a clasat dosarul de înaltă trădare, în condiţiile în care „faptele sunt evidente”.

Vizita premierului Netanyahu, anulată

În contextul discuţiilor privind mutarea Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim , premierul israelian, Benjamin Neranyahu şi-a anulat vizita în România de două ori.

Prima vizită a acestuia trebuia să aibă loc în luna august. Premierul Israelului a amânat însă vizita din cauza „altor angajamente”. Vizita fusese reprogramată, astfel, pentru data de 8 noiembrie, iar acesta ar fi urmat să participe la şedinţa comună a guvernelor României şi Israelului la Bucureşti. Ambasada Israelului în România a anunţat, atunci, că una dintre temele de discuţie ar fi fost şi mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, acesta fiind „un subiect deschis in continuare”. Cu toate acestea, şi această vizită a fost amânată de către partea israeliană. Pe 15 octombrie, Ambasada Israelului a confirmat cea de-a doua amânare a vizitei premierului israelian în România.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat în mai multe rânduri că România e pe ultima sută de metri în privinţa mutării Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. (M.B./Mihai Isac)

Share our work
Războiul pentru Ierusalim: Brazilia își mută ambasada în Orașul Sfânt. România ezită să facă pasul decisiv

Israel, alegeri anticipate în aprilie 2019

Israel se confruntă cu un an electoral greu

Israel se confruntă cu un an electoral greu

Parlamentul israelian a votat miercuri în a doua şi a treia lectură în favoarea unui proiect de lege vizând dizolvarea acestei adunări şi organizarea de alegeri legislative anticipate pe 9 aprilie, relatează mass-media de la Ierusalim, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Adoptată cu 102 voturi pentru şi două contra, această lege a intrat în vigoare imediat, Knessetul fiind dizolvat până la noi alegeri, la patru ani de la ultimul scrutin, organizat în martie 2015.

Coaliţia premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a decis luni dizolvarea parlamentului, în contextul în care mai dispunea numai de un vot pentru asigurarea majorităţii (din totalul de 120) după demisia, luna trecută, a ministrului apărării, Avigdor Lieberman, lider al partidului de dreapta Yisrael Beytenu (Israel Casa Noastră).

Netanyahu, dat câștigător

Guvernul de la Ierusalim rămâne în funcţie, dar nu poate lua decizii care necesită aprobarea parlamentului, ca adoptarea de noi legi.

La putere de aproape 10 de ani, după un prim mandat în anii 1990, Benjamin Netanyahu, 69 de ani, a eşuat de curând în adoptarea unei legi asupra recrutării obligatorii a evreilor ultrareligioşi în armată, faţă de care se opun două partide religioase ale majorităţii.

Pe altă parte, prim-ministrul este ameninţat să fie pus sub acuzare pentru „corupţie” în trei dosare, ca urmarea recomandării poliţiei în acest sens.

Toate sondajele arată însă că Benjamin Netanyahu va continua să rămână la putere, depăşind astfel recordul de longevitate (apeoximativ 13 ani) al părintelui fondator al statului Israel, David Ben Gourion. (M.B.)

Share our work
Albania, diplomați iranieni expulzați pe bandă rulantă. Teheranul acuză Israelul

Albania, diplomați iranieni expulzați pe bandă rulantă. Teheranul acuză Israelul

Albania, stat membru NATO, este unul dintre cei mai importanti aliati israelieni in Balcani

Albania, stat membru NATO, este unul dintre cei mai importanti aliati israelieni in Balcani

Albania, stat membru NATO din 2009, a anunţat că ambasadorul Iranului la Tirana şi un alt diplomat iranian au fost expulzaţi pentru că ar fi fost implicaţi în acţiuni ilegale, aparent decizia având legătură cu o presupusă tentativă de a ataca echipa de fotbal a Israelului, potrivit mass-media israeliană, care citează presa locală. Un purtător de cuvânt ale Ministerului de Externe de la Tirana a declarat că cei doi oficiali iranieni au fost expulzaţi pentru „încălcarea statutului diplomatic”, adăugând că decizia a fost luată în urma consultări cu mai multe ţări, printre care şi Israel.
Postul albanez Private Top Channel a relatat că cei doi diplomaţi sunt suspectaţi că ar avea legătură cu un incident de securitate care a avut loc în anul 2016, la un meci de fotbal dintre Albania şi Israel, însă informaţiile vehiculate de postul menţionat nu au fost confirmate de autorităţile de la Tirana, informează cotidianul Times of Israel.
Aproximativ 20 de persoane au fost arestate în Albania şi Kosovo în urma meciului din noiembrie 2016, care a fost mutat în alt oraş din Albania în contextul temerilor că militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic pregăteau un atentat care ar fi vizat acest meci.
Planul de atac terorist ar fi fost coordonat de doi albanezi care au luptat în Siria alături de militanţii reţelei teroriste Stat Islamic.
Nu este clar în ce fel ar fi fost implicaţi oficiali iranieni în acestă tentativă de atentat în condiţiile în care reţeaua sunnită Stat Islamic consideră Iranul şiit drept inamic.
Autoritățile de la Teheran au acuzat autoritățile de la Ierusalim de fabricare a acestui scandal, acuzații respinse de acestea. (M.B.)

Share our work
Gazoductul EastMed aruncă în aer geopolitica energetică din Orient

Gazoductul EastMed aruncă în aer geopolitica energetică din Orient

Ankara vrea sa blocheze proiectul gazoductului EastMed

Ankara vrea sa blocheze proiectul gazoductului EastMed

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, omologul său grec Alexis Tsipras şi preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, au prezentat recent în Israel proiectul gazoductului EastMed, care va fi oficializat în lunile următoare, transmite mass-media regională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. ”Ne reafirmăm astăzi angajamentul faţă de gazoductul EastMed (gazoductul Mediteranei Orientale) şi dezbatem aspecte importante ale proiectului pe care-l vom semna oficial în lunile următoare”, a declarat Netanyahu la al cincilea summit trilateral Israel-Grecia-Cipru, desfăşurat în oraşul israelian Beerseva.

Politica gazului

Gazoductul submarin, care va avea o lungime de circa 2.000 de kilometri, va oferi Europei acces la rezervele de gaze din zona de est a Mediteranei. Construcţia gazoductului este sprijinită de Uniunea Europeană, care şi-ar vedea astfel diminuată dependenţa energetică faţă de Rusia.
Israelul şi Ciprul au descoperit rezerve de gaze naturale în zonele lor economice exclusive, iar exploatarea acestora ar putea modifica harta energetică şi geopolitică a regiunii.
Cei trei lideri care s-au reunit la summitul de la Beerseva au acceptat ca şi alte state să se alăture acestui proiect şi la această reuniune ”au eliminat impedimentele din calea semnării acordului interguvernamental” pentru realizarea gazoductului EastMed, se menţionează într-un comunicat emis de biroul premierului Netanyahu.

Amenințări turce

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat anterior marile companii petroliere străine împotriva oricărei explorări de gaze în largul Ciprului, calificându-i pe cei care sfidează Ankara drept „răufăcători”, care merită acelaşi tratament ca teroriştii în Siria. „Este absolut inacceptabilă uzurparea resurselor naturale în estul Mediteranei, prin excluderea Turciei şi a RTCN” („Republica Turcă a Ciprului de Nord”), a adăugat el.
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi care îsi exercită autoritatea numai în cele două treimi din sudul ţării, a semnat în ultimii ani contracte de explorare cu giganţi de hidrocarburi, cum ar fi firma italiană Eni, compania franceză Total sau grupul american ExxonMobil.
Dar Ankara, ale cărei trupe au invadat în 1974 o treime din nordul insulei ca reacţie la o lovitură de stat vizând ataşarea insulei de Grecia, cere suspendarea oricăror prospecţiuni de către ciprioţii greci, atât timp până se găseşte o soluţie la divizarea Ciprului.

Zîngănit de arme

„În acelaşi mod în care i-am făcut pe terorişti să plătească în Siria, nu le vom da câştig de cauză nici răufăcătorilor”, a declarat Erdogan în cadrul ceremoniei de livrare a TCG Burgazada, a treia navă de luptă de tip corvetă construită de Turcia în cadrul programului său amplu de echipamente militare (Milgem).
Descoperirea gazelor în estul Mediteranei generează speranţe mari, dar şi tensiuni într-o regiune deja explozivă. În februarie, un vas închiriat de ENI pentru a efectua foraje în largul Ciprului a trebuit să renunţe, după ce a fost blocat de nave de război turceşti. Ulterior, autoritățile de la Ankara au menționat că vor demara construcția unei baze militare navale turcești în Republica Turcă a Ciprului de Nord. Concomitent, flota acestui stat nerecunoscut va fi consolidată prin transmiterea unor nave de patrulare de către flota turcă.
Aceasta nu a împiedicat Ciprul să invite la începutul lunii octombrie Total, Eni şi ExxonMobil să liciteze pentru un nou bloc de gaze offshore, Blocul 7, situat în „Zona economică exclusivă” a insulei. Blocul 10 a fost deja acordat companiei ExxonMobil şi Qatar Petroleum.
Compania texană Noble Energy a fost prima care a descoperit în 2011 zăcăminte de gaze în largul Ciprului, în câmpul Afrodita (Blocul 12), ale cărui rezerve sunt estimate la 127,4 miliarde metri cubi de gaze. În 2015, descoperirea unui uriaş zăcământ offshore Zohr în Egipt a alimentat speranţa că rezerve importante de gaze ar putea fi extrase în largul Ciprului. (M.B.)

Share our work
Turcia, mii de condamnări pe viață

Turcia, mii de condamnări pe viață

Erdogan condamnă opoziția la închisoare pe viață

Erdogan condamnă opoziția la închisoare pe viață

Justiţia turcă a condamnat la închisoare pe viaţă aproape 2.000 de persoane în cadrul proceselor desfăşurate în legătură cu puciul eşuat din iulie 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite mass-media turcă, citând media oficiale, preluate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. După tentativa de lovitură de stat, autorităţile au declanşat o campanie de epurări fără precedent, vizându-i mai ales pe presupuşii susţinători ai lui Gülen. Peste 55.000 de persoane au fost arestate şi 140.000 au fost demise ori suspendate din funcţie.
În cele 289 de procese deschise în mai multe oraşe, 239 s-au încheiat deja, fiind dictate 1.934 de condamnări la detenţie pe viaţă, a anunţat agenţia Anadolu.
Totodată, 1.123 de inculpaţi au primit condamnări între un an şi 20 de ani de închisoare.
Una din ultimele persoane condamnate este un nepot al lui Fethullah Gülen, Selman Gülen, care a primit marţi o pedeapsă de 7 ani şi jumătate după ce un tribunal l-a găsit vinovat de ‘apartenenţă la o grupare teroristă armată’, a relatat Anadolu.
Epurările se desfăşoară fără întrerupere de peste doi ani, noi arestări fiind anunţate aproape săptămânal, pe fondul creșterii semnificative a recompenselor oferite pentru denunțare.
Pe lângă persoane suspectate de legături cu Gülen, ele au vizat de asemenea presa şi opozanţi pro-kurzi, suscitând critici din partea unor ţări ale Uniunii Europene şi a unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului. (M.B.)

Share our work