Războiul din Ucraina, un viitor conflict înghețat la Marea Neagră?
Recent, a apărut în importantul site Politico un articol semnat de corepondenta Nahal Toosi, numit “Ukraine could join ranks of ‘frozen’ conflicts, U.S. officials say”, în care sunt avansate, dinspre factorii de decizie din Statele Unite, câteva previziuni referitoare la evoluția conflictului ruso-ucrainean și posibilitatea transformării acestuia într-un conflict înghețat, în sensul ca Ucraina să devină următoarea Coree de Sud pentru mulți ani, poate decenii.
Ucraina se luptă pentru păstrarea integrității teritoriale iar Federația Rusă a intrat într-o luptă care, conform declarațiilor Kremlinului, este nu doar împotriva Ucrainei pro-occidentale cât, prin extensie, împotriva întregului bloc euro-atlantic care sprijină politic, economic și militar partea ucraineană.
Opțiunile discutate în cadrul administrației Biden pentru o “înghețare” pe termen lung includ stabilirea potențialelor linii pe care Ucraina și Rusia ar fi de acord să nu le traverseze, dar care nu ar trebui să fie granițe oficiale, ci un armistițiu de nevoie. Discuțiile, prezentate drept provizorii, au avut loc în diferite agenții din Statele Unite, precum și la Casa Albă.
În primul rând trebuie definit conflictul înghețat și este foarte importantă cheia prin care trebuie să privim aceste aceste emanații ale realităților geopolitice care au urmat după destrămarea Uniunii Sovietice. Sunt două modalități principale de analiză a existenței acestor enclave de influență prin care s-a urmărit menținerea presiunii rusești: punctul de vedere occidental care vede în ele butoanele clasice de presiune ale Moscovei în a influența prin șantaj politicile statelor independente post-sovietice și, mai ales, de a împiedica eventuale deviații de orientare politico-economică, în special către blocul occidental, preponderent către Statele Unite și, secundar, către Uniunea Europeană. Însă, amenințările la adresa Federației Ruse nu se rezumă doar la cele amintite.
Al doilea palier de discuție se referă la conflictele înghețate din perspectiva Moscovei care le proiectează ca elemente ale securității sale naționale, având un interes legitim în a nu le rezolva sau, dimpotrivă, în a crea altele. Cheia în analizarea posibilului conflict înghețat din Ucraina pleacă de la definiția tradițională care spune despre formula “Conflicte înghețate” că descrie locurile în care luptele au avut loc și s-au încheiat, dar nu s-a ajuns la nicio soluție politică globală, cum ar fi un tratat de pace.
Un conflict înghețat în Ucraina înseamnă un război neîncheiat și cu o linie de demarcație stabilită în urma unor negocieri însă niciuna dintre părți nu este declarată învingătoare. Pentru Statele Unite, implicate indirect în conflict, această soluție poate reprezenta un rezultat pe termen lung acceptabil din punct de vedere politic. Eroarea pe care americanii și aliații acestora o pot face în această planificare este să creioneze un sfîrșit militar al acestui conflict în termenii intereselor americane și nu rusești.
Decidenții de peste ocean știu că războiul va rămâne exprimat eminamente militar pentru o perioadă de timp, acesta fiind motivul pentru care intenționează să ofere Ucrainei armele și sprijinul aferent de care are nevoie pentru a rezista și a pune în teren mult așteptata contraofensivă care să ducă la alungarea rușilor din Crimeea și estul țării.
Cu puțin timp înainte de scrierea acestui articol rușii au anunțat ocuparea completă a “Stalingrad-ului” conflictului din Ucraina, orașul Bahmut. Dincolo de pierderile importante de ambele părți, traseul conflictului pare să confirme sintagma “totul sau nimic” pentru Rusia. Deși informațiile occidentale dau ca sigură varianta că Rusia nu va cuceri Ucraina, evoluțiile din frontul ucrainean indică o rezistență și o putere suficientă a complexului militar rusesc, parte compusă din contractori privați (Wagner), parte din elemente de armată regulată, suficient de puternice pentru a nu se recomanda să fie desconsiderată ca eficiență militară.
Problema este legată nu doar de pierderile ucrainene în materiale și oameni, cât de rezistența Occidentului în sprijinirea Kievului, având în vedere că, cel puțin la nivel oficial, echipamente trimise direct din stocurile existente americane a scăzut constant în ultimele luni iar fabricarea altor stocuri poate dura ani de zile. Rusia, o putere economică neimpresionantă, este însă, o mare putere militară, aflată, conform declarațiilor lui Vladimir Putin, într-un război existențial al întregii Rusii.
Cea mai potrivită comparație cu alt conflict înghețat ar fi să aducem, sumar, în discuție conflictul din 2008, din Georgia, reprezentat de enclavele ruse Abhazia și Osetia de Sud. Față de conflictul din Georgia există diferențe importante în cazul războiului din Ucraina. În primul rând, în conflictul din 2008, ambele părți au provocat lupta, georgienii folosind forța în Osetia de Sud, după provocarea Rusiei. În schimb, în cazul anexării Crimeii și părți din regiunile Donețk și Lugansk, nu a existat o provocare militară ucraineană oficială.
În al doilea rând, în invazia sa din 2008 a Abhaziei și Osetiei de Sud, Rusia a suferit critici occidentale, dar fără sancțiuni importante. De aceea multe voci au reclamat lipsa de reacție occidentală care a lăsat Rusia să-i testeze capacitatea de răspuns. În schimb, ocuparea a circa 20% din Ucraina, încălcând regulile si dreptul internațional, a dus la sancțiuni dure occidentale care au afectat puternic Rusia în mai puțin de un an, prin plecarea masivă a capitalului occidental, recesiune economică și izolarea internațională. Este greu de identificat în istoria recentă un răspuns atât de puternic al unei mari părți a comunității internaționale la un eveniment similar.
Existența unui conflict înghețat în Ucraina se poate transforma din certitudine în dilemă iar compararea strict tehnică cu restul conflictelor înghețate din spațiul ex-sovietic ridică suspiciunea de eroare din cauza datelor complet diferite și a actorilor implicați. În cazul de față asistăm la un conflict deschis al Rusiei față de un stat independent și chiar dacă ambele state au puternice legături istorice, tot de o agresiune statală neprovocată este vorba.
Încheierea părții militare a războiului este legată de un armistițiu care să convină ambelor părți, acesta este cadrul general în astfel de înțelegeri. În acest moment, Ucraina solicită drept condiții de închidere a conflictului retragerea rușilor din teritoriile anexate și plata unor despăgubiri consistente. De cealaltă parte, Rusia clamează, drept motiv al atacului asupra teritoriului ucrainean, salvarea populației ruse din Estul Ucrainei, cu țintă regimul de la Kiev, care, prin opțiunea geopolitică puternic pro-occidentală, exprimată în forță după 2014, reprezintă o mare amenințare asupra arhitecturii sale de securitate. Important este, așadar, la ce este dispusă să renunțe fiecare dintre părți pentru a se ajunge la un acord, pentru că în lipsa unei clarificări a conflictului militar printr-un tratat definitiv, orice acord de încetare a focului, urmat de un armistițiu pentru decenii este, implicit, conflict înghețat.
Ne putem gândi ce avantajează mai mult Rusia în Ucraina: închiderea părții “fierbinți” a conflictului și înghețarea acestuia pe un aliniament negociat sau distrugerea totală a capacității militare și economice a Ucrainei și reducerea acesteia la un teritoriu nesemnificativ, lipsit de principalele atuuri economice, printre care și lipsirea de accesul la Marea Neagră? Adică luarea înapoi a concesiilor istorice făcute Ucrainei, conform spuselor Kremlinului.
Un posibil răspuns asupra opțiunilor Rusiei, referitor la soarta conflictului, răzbate din discursurile lui Vladimir Putin față de problema ucraineană și la transformarea acestei țări în țară ostilă intereselor ruse, fapt care obligă Rusia la un răspuns istoric inevitabil.
Vladimir Putin a expus, în mai multe ocazii, înainte de debutul conflictului cât și după, ce reprezintă Ucraina pentru Rusia și a oferit, cu bătaie lungă, opțiunile Rusiei în această privință.
Pentru liderul rus, rușii și ucrainenii sunt un singur popor iar zidul care a apărut în ultimii ani între Rusia și Ucraina este “nenorocire și tragedie comună”. Nu de puține ori a amintit forțele care au căutat întotdeauna să submineze unitatea ruso-ucraineană și să antagonizeze cele două popoare. Rusia a fost, în viziunea Moscovei, marea sprijinitoarea a Ucrainei după 1990, oferind Kievului mari atuuri teritoriale și economice, ceea ce făcea ca aceste două state să fie parteneri economici complementari naturali însă, spunea el, Ucraina desi avea un potențial mare, a ales să nu fructifice șansa oferită.
Astfel, conflictul declanșat de Rusia este prezentat ca o luptă de eliberare a poporului ucrainean, captiv într-un “joc geopolitic periculos”, menit să transforme Ucraina într-o barieră între Europa și Rusia, o trambulină a ostilității euro-atlantice împotriva Rusiei. Formula de după 1990 “Ucraina nu este Rusia” s-a transformat în „anti-Rusia”, modificare la care țările occidentale care s-au amestecat direct în afacerile interne ale Ucrainei, și-au adus contribuția. Rusofobia a devenit, în mod periculos, element definitoriu ale politicii de stat în Ucraina.
Elementele pro-occidentale, a reclamat Putin frecvent, au împins, cu implicarea SUA și țărilor UE, în mod sistematic și consecvent Ucraina, să restrângă și să limiteze cooperarea economică cu Rusia.
Temele de discurs ideologic ale lui Vladimir Putin erau, în esență, un reproș istoric care nu putea rămâne fără consecințe. Astfel, adeseori, Președinția rusă a deplâns faptul că țările occidentale au respins apelurile repetate ale Rusiei la dialog, adică au ignorat cerințele sale de securitate față de o Ucraină devenită teritoriu de influență occidental.
Un conflict înghețat în Ucraina trebuie să înțeleagă în ce manieră își dorește Rusia să rezolve problema Ucrainei pro-occidentale, în ansamblu. Totul trebuie privit, fundamental, în cheie ideologică și este necesar să revenim la motivele declanșării conflictului. Moscova vorbește de o “schimbare forțată a identității” Ucrainei, ori o Ucraină post-conflict gândită după modelul Coreei de Sud, ridică riscul să nu fie și mai pro-occidentală decât este în prezent.
O Ucraină rămasă cu restul teritoriilor care, teoretic, nu face obiectul interesului “operațiunii speciale” rusești, o face să rămână și mai determinată în continuarea luptei de recuperare a teritoriilor trecute la Federația Rusă. Apoi, trebuie să vedem și unde s-ar situa acest conflict înghețat: lângă granițele Rusiei, suficient de aproape să mențină un grad mare de risc și nesiguranță. Odată declanșat conflictul, Rusia a antagonizat deschis Ucraina și este probabil că au luat în calcul acest risc. Centura ei de securitate apropiată ar fi grav afectată de vecinătatea unei Ucraine care se întărește, din nou, cu sprijin occidental.
Războiul civil din estul Ucrainei, început în 2014, a beneficiat de două acorduri de încetare a focului: protocolul de la Minsk, numit și Minsk I și Minsk II. Ucraina și separatiștii pro-ruși au convenit asupra unui plan în 12 puncte, sub forma Minsk I, privind încetarea focului de-a lungul liniilor de contact, care au devenit astfel, de fapt, granița regiunilor separatiste. După ce Misk I a fost încălcat, în 2015 s-a convenit asupra unui alt acord, denumit Minsk II, semnat în 2015, în capitala belarusă Minsk, de Rusia, Ucraina, Franța și Germania. Acordul avea scopul să pună în aplicare acordurile din 2014. Pachetul de măsuri a fost relativ respectat și avea menirea să pună capăt războiului din Estul Ucrainei.
Acordul de Pace de la Minsk a fost debutul unei perioade de 8 ani care se poate numi, în esență, un conflict înghețat, fapt acceptat de Rusia, în esență. Se adăuga, convenabil, în acest fel, o nouă za în lanțul de conflicte înghețate utile politicii externe ruse care putea face presiuni asupra deciziilor Kievului.
În decembrie 2022, a apărut în presă o serie de declarații surprinzătoare ale fostului cancelar german, Angela Merkel, reprezentant al Germaniei la semnarea acordurilor de la Minsk. În faimosul interviu pentru Die Zeit, fostul cancelar spunea că Vestul l-a amăgit pe Putin în ce privește Acordurile de la Minsk: ”Acordul de la Minsk din 2014 a fost o încercare de a oferi Ucrainei timp. Ucraina a folosit acest timp pentru a deveni mai puternică, după cum vedeți astăzi. Ucraina de acum nu mai este Ucraina din 2014-2015. După cum s-a observat în luptele de la Debalțeve, Putin putea să-i copleșească ușor la acel moment. Mă îndoiesc că, în acest caz, țările NATO ar fi făcut pentru Ucraina tot ce fac astăzi”, a spus ea.
”Era limpede pentru toți că conflictul era înghețat și că problema nu era rezolvată, însă asta i-a dat Ucrainei timp valoros.”
De altminteri, declarațiile fostului cancelar nu erau tocmai noi deoarece, inclusiv fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, spunea, încă din 2015, că Acordul Minsk are doar rolul de a oferi Ucrainei timpul necesar pentru a-și construi armata.
Întrebat despre declarațiile Angelei Merkel, Președintele rus Vladimir Putin a spus că i s- a părut că declarația lui Merkel este complet neașteptată și dezamăgitoare: Pentru mine, a fost complet neașteptat. Este dezamăgitor. Nu mă așteptam să aud așa ceva de la fostul cancelar. Am sperat întotdeauna că conducerea germană este autentică. Da, ea a fost de partea Ucrainei, susținând-o. Dar, cu toate acestea, am sperat sincer că conducerea germană se aștepta la o înțelegere bazată pe principiile obținute, printre altele, în timpul negocierilor de la Minsk”.
Putin a declarat că cuvintele lui Merkel însemnau că a procedat corect pornind ostilitățile din Ucraina: Mi se pare că nimeni nu a plănuit să respecte aceste acorduri de la Minsk… Ei ne- au mințit, iar singurul motiv pentru aceste procese a fost acela de a pompa Ucraina cu arme și de a o pregăti pentru acțiune armată. Ei bine, putem vedea asta. Poate că am întârziat să ne dăm seama ce se întâmplă. Poate că ar fi trebuit să înceapă mai devreme. Ceea ce nu a spus Vladimir Putin este că nici Rusia nu a stat cu mâinile în sân și s-a pregătit de război.
Având în vedere declarațiile venite din ambele părți, se poate vorbi, tehnic, de un conflict înghețat timp de șapte ani, încheiat prin reluarea luptelor în 2022 și care se poate întoarce la acest statut după ce ostilitățile se termină, cu o așezare la masa negocierilor. Ambele părți speră la epuizarea reciprocă în acest conflict: Ucraina și-ar epuiza resursele militare, economice și umane și nu ar primi din Occident armele necesare în cantități suficiente iar Rusia, grav afectată economic de sancțiuni, nu ar mai dori să insiste în avansarea în adâncul Ucrainei și ar căuta o formă de înțelegere cu Occidentul, în speță Statele Unite. Care State Unite, în ciuda sprijinului acordat Ucrainei, suferă costuri politice care pot deveni inacceptabile în cazul unui conflict întins pe ani de zile.
Cu cât lupta se prelungește, cu atât mai probabil că Rusia și Ucraina vor simți presiuni internaționale și interne pentru a negocia o încetare a focului, un armistițiu sau un alt mecanism legal pentru a opri, dacă nu a pune capăt oficial, războiului.
Modelul de gândire strategică americană, se preciza în articolul din Politico, spune că un războiul din Ucraina ar putea fi gândit după sfârșitul războiului din Coreea, din 1953. Luptele s- au încheiat cu un armistițiu, în 1953, negociat timp de 2 ani, dar nici 70 de ani mai târziu, războiul nu a fost declarat, oficial, încheiat. În viitorul conflict înghețat ucrainean niciuna dintre părțile implicate nu ar trebui să recunoască ca definitive noile granițe și singurul lucru care ar trebui convenit este să se oprească operațiunile militare de-a lungul liniei stabilite.
Realitățile post conflict în Ucraina sunt creionate de către decidenții americani după alte conflicte înghețate, nu doar cele din spațiul ex-sovietic. Spre deosebire din celelalte conflicte înghețate, datele din teren și de la masa negocierilor sunt de alt calibru și depășesc mizele locale ruso-ucrainene.
Cum ar arăta Ucraina în eventualitatea unui conflict înghețat?
Spuneam, anterior, că extrem de important este aliniamentul la care se vor găsi cele două forțe combatante atunci când se va pune problema de așezare serioasă la masa negocierilor. Cu cât Federația Rusă mușcă adânc din teritoriul ucrainean, cu atât mai tare atuurile Kievului se vor reduce pentru că o prognozată Ucraină, fundamental pro occidentală și anti rusească, va avea nevoie de sprijin în reconstrucție și mai ales va trebui să se descurce cu restul de economie rămas după pierderea Estului și a unor importante capacități economice, plus problema pierderii unei mari ieșiri la Marea Neagră. Desigur, analiza folosește datele actuale ale conflictului însă Rusia nu se știe unde se va opri, respectiv, dacă nu va încerca ocuparea altor puncte strategice, cum este Odesa, oraș de mare însemnătate istorică și strategică pentru ambele părți, fapt care va agrava capacitatea de negociere a Kievului.
Un alt semn de întrebare este dacă Ucraina va fi un stat similar Coreei de Sud în privința staționării de trupe americane sau din țările Uniunii Europene, pentru că, spre deosebire de războiul coreean, americanii nu au trupe combatante în Ucraina. Mergând mai departe, Ucraina și-a manifestat dorința de a adera la NATO, ca o garanție de securitate viitoare, având în acest sens, sprijinul formal al organizației nord-atlantice, prin secretarul său general. Ucraina post- conflict se dorește una capabilă în a se apăra și a descuraja viitoarele atacuri ale Moscovei.
Garanțiile occidentale pentru Kiev ar putea fi un acord de apărare reciprocă tip NATO, în conformitate cu articolul 5 sau acorduri de arme în stil israelian. Pentru Ucraina, ideală ar fi accederea in NATO, însă șansele reale sunt minime, în acest moment, întrucât riscul unei confruntări ruso-NATO ar fi devastatoare pentru ambele părți. Ce s-ar putea face, în lipsa intrării în NATO, ar fi compatibilizarea armelor și echipamentelor Ucrainei cu cele ale țărilor membre NATO și desfășurarea de antrenamente comune. Asta dacă suspendarea militară a conflictului va asigura condițiile necesare ca Ucraina să aibă capacitatea de reconstrucție.
Interesul american este, în lipsa cedării Rusiei, către soluția unui conflict înghețat care, însă, ridică o altă întrebare: Cum va privi Rusia o Ucraină care poate folosi acest răgaz pentru o reînarmare cu sprijin occidental și, ulterior, să facă o contraofensivă care să pună Rusiei probleme grave?
Dezamăgirea lui Vladimir Putin față de recunoașterea Angelei Merkel a folosirii acordurilor de la Minsk pentru înarmarea Ucrainei, poate indica o soluție inacceptabilă pentru ruși. Încă o perioadă de conflict înghețat înseamnă a repeta perioada 2014-2022 și nu ar mai putea fi explicată poporului rus, confruntat cu lipsurile economiei de război. Pentru Federația Rusă un conflict înghețat în Ucraina înseamnă o perioadă care se poate întoarce împotriva sa cu și mai multe consecințe negative, pentru că acum nu ea dirijează în totalitate mecanismele (față de celelalte zone din spațiul ex-sovietic), ci devine direct parte, cu risc de vulnerabilitate.
Costurile politice ale unui viitor armistițiu sunt mult mai mari pentru Vladimir Putin care a promis “eliberarea” Ucrainei. Costurile actuale mari ale războiului pot fi acceptabile pentru ruși doar dacă se realizează obiectivele promise, în caz contrar, costurile politice pot fi fatale pentru oricare alt președinte, inclusiv pentru Putin.
Desigur, nu putem avea certitudini, însă un conflict înghețat, cu doza lui de nefinalitate istorică, nu ajută ambițiile imperiale ale Rusiei în noul proiect multipolar și poate fi asimilat cu o înfrângere. Afundarea și înfrângerea simbolică a Rusiei într-un deznodământ ucrainean cu repetiție nu ar conveni nici Chinei care are nevoie de Rusia în reașezarea polilor de putere mondiali, prin încercarea de a detrona singura superputere pe care a cunoscut-o lumea modernă, Statele Unite. Mai mult, soluția avansată de americani poate să nu fie nici pe placul Beijing-ului și pentru că are nevoie de aliatul rus în contextul expansiunii sale economice la Marea Neagră iar Vladimir Putin are și interese economice în a continua cât mai mult conflictul pentru că bogățiile ucrainene vor fi acum în folosul rusesc.
O altă chestiune este legată și de tipul de implicație în conflict. Motivația americană este una strategică în învingerea Rusiei însă distanța geografică simplifică soluțiile pentru că mai are în vizor și confruntarea cu China, în cazul Taiwanului. O înghețare a conflictului ucrainean îi reduce costurile și permite dirijarea resurselor către zona Asia Pacific unde este marea luptă mondială cu China și nu numai. Transferul de arme occidentale în Ucraina implică consumul lor rapid în război, fapt care necesită cheltuieli permanente. Expresia “Este mai ieftin să înarmezi o țară care nu cheltuiește armele în fiecare zi”, venită din zona americană se poate dovedi un calcul economic dur, dar realist. Costurile economice și politice ale susținerii Ucrainei sunt mari și pentru Europa, interesată și ea pentru soluția unui conflict înghețat.
Un armistițiu suficient de îndelungat ar estompa atenția publicului către război și ar ușura presiunea politică asupra capitalelor occidentale confruntate cu criticii implicării europene în eforturile de ajutorare a Ucrainei. Dilema blocului euro-atlantic este dacă trebuie rezolvat conflictul în defavoarea Rusiei, indiferent de costuri, sau găsită o soluție de compromis. Riscul unui conflict înghețat ridică riscul unei motivații reduse partea capitalelor europene pentru a tranșa conflictul definitiv.
Acest pericol a fost subliniat acum câteva zile de Cancelarul german Olaf Scholz care, în contextul summitului G7 de la Hiroshima, l-a avertizat pe președintele Vladimir Putin împotriva creării unui conflict înghețat de-a lungul granițelor teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia. Într-o serie de declarații publicate pe 26 mai 2023 în ziarul Koelner Stadt-Anzeiger, Scholz a spus: “Rusia trebuie să înțeleagă că scopul nu poate fi încheierea unui fel de pace rece, transformând actuala frontieră într-o nouă “graniță” între Rusia și Ucraina. Tot politicianul german a spus: Aceasta ar legitima raidul lui Putin. Scopul este mai degrabă o pace corectă, iar o condiție prealabilă pentru aceasta este retragerea trupelor ruse.
Având în vedere elementele expuse mai sus, opțiunea lui cancelarului german, desi corectă pentru soarta pe termen lung a Ucrainei, ar putea să nu poată fi operaționalizată politic și militar pentru că vorbim de Federația Rusă, care este greu de crezut că ar risca să fie învinsă și să piardă tot ce a obținut din Ucraina.
Soluția unui conflict înghețat, convenabilă Moscovei, poate sta în picioare doar dacă obiectivele atinse de Moscova în Ucraina vor fi suficient de satisfăcătoare ca grad de realizare politică și economică.
Evoluția conflictului, în acest moment, indică o recrudescență din partea ambelor părți iar pe termen lung nici Kievul și nici Moscova nu au opțiunea reală să admită vreodată înfrângerea. Pacea convenabilă pentru Occident în Ucraina se poate traduce într-o pace inacceptabilă pentru Moscova iar conflictul înghețat programat s-ar putea dovedi o utopie.
Pot garanțiile de securitate de la Bulboaca să țină în frâu geopolitic ambițiile ruse?
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat la summit-ul Comunităţii Politice Europene (CPE) că Ucraina şi aliaţii săi sunt încă „foarte departe” de a fi capabili de a asigura pacea în această ţară, dar a adăugat că orice viitoare garanţii occidentale pentru Ucraina trebuie să fie diferite de statutul de membru NATO. Evenimentul geopolitic, la care au participat aproape 50 de lideri europeni, a fost dominat de efectele invaziei militare ruse în Ucraina, amenințările războiului hibrid rus, dar și sprijinul blocului comunitar pentru integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în Uniunea Europeană. Liderii principalelor state participante nu au detaliat ce înseamnă aceste garanții de securitate.
Temeri germane
„Dată fiind situaţia actuală, nu este vorba despre aderare… Cu toţii trebuie să ne concentrăm pe cum putem să sprijinim Ucraina individual”, a declarat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă de după încheierea summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) de lângă Chişinău. Întrebat despre posibilele garanţii de securitate care ar putea fi furnizate Ucrainei, Scholz a afirmat: „Trebuie să fie concepute într-un asemenea mod încât să asigure Ucrainei securitatea de care are nevoie în contextul pericolului de a fi atacată şi să stabilizeze ţara în acelaşi timp (…)”.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a pledat cauza aderării ţării sale la NATO şi a cerut statelor membre să ia o decizie clară privind primirea sau nu a Ucrainei în Alianţă.
El a spus că Ucraina doreşte garanţii de securitate dacă aderarea la NATO nu este posibilă pentru moment, dar a insistat că garanţia de securitate cea mai bună este apartenenţa la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că a primit un semnal puternic de sprijin din partea aliaţilor care au participat la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) de la Chişinău în problema furnizării de avioane de luptă Kievului pentru a ajuta Ucraina să respingă forţele ruse.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Ucraina trebuie să primească garanţii de securitate clare şi puternice la summitul NATO din iulie. Macron a declarat că lucrează îndeaproape cu Germania pe această temă şi va discuta cu cancelarul german Olaf Scholz săptămâna viitoare. Există însă diviziuni între membrii NATO cu privire la viteza de aderare a Ucrainei, unii temându-se că o mişcare pripită ar putea aduce alianţa mai aproape de o confruntare directă cu Rusia.
F-16 și Patriot
Observând că avioanele F-16 pe care le doreşte sunt furnizate de SUA, Zelenski a spus că a „auzit sprijin puternic din partea multor ţări”. „Cu sprijinul SUA vom crea această coaliţie”, a adăugat el.
Până când Ucraina va avea avioane de luptă, Rusia va continua să deţină supremaţia aeriană, a mai spus Zelenski, subliniind importanţa dotării cu mai multe sisteme Patriot în perioada imediat următoare. „Avem multe sisteme diferite, le sunt recunoscător partenerilor noştri, dar sistemele Patriot sunt sisteme Patriot”, a spus Zelenski.
El a spus că Ucraina doreşte viitoare garanţii de securitate dacă aderarea la NATO nu este posibilă pentru moment, dar a insistat că garanţia de securitate cea mai bună este apartenenţa la NATO.
Adresându-se liderilor la începutul reuniunii, Zelenski a cerut membrilor NATO să ia o decizie clară cu privire la admiterea sau nu a Ucrainei şi, de asemenea, a reiterat apelurile pentru ca avioanele de luptă occidentale să protejeze cerul ucrainean. Până atunci, a insistat ca Ucrainei să-i fie furnizate mai multe sisteme de apărare antirachetă Patriot. Până când Ucraina nu va avea avioane de luptă, Rusia va continua să deţină supremaţia aeriană, le-a spus Zelenski liderilor europeni, subliniind importanţa de a avea imediat mai multe sisteme de apărare aeriană Patriot.
Sprijin francez
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că are încrederea că Republica Moldova va accelera pe drumul său de aderare la Uniunea Europeană, iar reformele care sunt implementate aici sunt susţinute plenar la nivelul UE.
El a menţionat că aderarea R. Moldova la UE nu este doar realizabilă, ci este „un fapt care urmează să fie împlinit”. „Sunt mândru că pe perioada preşedinţiei franceze a UE, Moldova şi Ucraina au devenit ţări candidate. Când am făcut acest gest pentru Ucraina, am ştiut că nu putem lăsa Moldova la o parte. Am încredere mare în capacitatea Republicii Moldova de a avansa cu rapiditate şi a obţine notorietate”, a adăugat Macron.
Preşedintele francez a specificat că garantarea securităţii pe continentul european reprezintă un deziderat important pentru comunitatea europeană şi acesta a fost reiterat de liderii europeni în cadrul discuţiilor purtate pe platforma celei de-a doua ediţii a summitului Comunităţii Politice Europene (CPE).
El a catalogat reuniunea de joi drept una de succes şi a felicitat autorităţile moldovene, în special pe preşedinta Republicii Moldova, pentru nivelul înalt la care au reuşit să organizeze cea de-a doua ediţie a summitului CPE.
București, meci strategic
Preşedintele Klaus Iohannis, şi omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, au adoptat, joi, o declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei, documentul fiind andosat de cei doi lideri politici în cadrul unei întrevederi bilaterale ce a avut loc în marja participării la summitul Comunității Politice Europene din Republica Moldova, organizat la Castelul Mimi din Bulboaca.
“Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei salută progresele semnificative ale Ucrainei în ceea ce priveşte avansarea pe calea integrării euroatlantice; confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susţinere a integrării Ucrainei în cadrul Alianţei şi pentru implementarea standardelor NATO; exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanţiile internaţionale de securitate pentru Ucraina înaintea obţinerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022”, se arată în declaraţia semnată de cei doi şefi de stat.
Potrivit documentului, România va continua să promoveze sprijinul politic şi practic al Alianţei pentru Ucraina în vederea asigurării abilităţii Ucrainei de a-şi apăra în mod eficient suveranitatea şi integritatea teritorială, iar Ucraina va continua să îşi aprofundeze interoperabilitatea cu NATO şi să îşi modernizeze forţele de securitate şi militare.
De asemenea, România susține Ucraina în vederea obținerii statutului de stat membru NATO de îndată ce condițiile vor fi îndeplinite.
Răspuns nuclear
Anterior, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că dacă o altă ţară ar dori să se alăture unei Uniuni ruso-belaruse, ar exista „arme nucleare pentru toţi”. Kremlinul a avansat săptămâna trecută în ceea ce priveşte planul său de desfăşurare de arme nucleare tactice în Belarus, prima desfăşurare de către Kremlin a unor astfel dispozitive în afara Rusiei de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, suscitând îngrijorări în Occident.
Lukaşenko, cel mai fidel aliat dintre vecinii Rusiei al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că trebuie „înţeles din punct de vedere strategic” că Minskul şi Moscova au o ocazie unică de a se unifica.
„Nimeni nu este împotriva Kazahstanului şi altor ţări care au aceleaşi relaţii strânse ca şi noi cu Federaţia Rusă”, a spus Lukaşenko. „Dacă cineva este îngrijorat (…), atunci este foarte simplu: să se alăture Uniunii Statale dintre Belarus şi Rusia. Asta e tot: vor exista arme nucleare pentru toată lumea”, a afirmat preşedintele belarus, adăugând că acesta este punctul său de vedere, nu al Rusiei.
Rusia şi Belarus fac parte în mod oficial dintr-o Uniune statală, o uniune şi alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice.
Rusia a utilizat teritoriul Belarus ca rampă de lansare pentru invazia sa în Ucraina, vecinul lor comun, în februarie 2022, iar de atunci cooperarea lor militară s-a intensificat, cu exerciţii comune de antrenament pe teritoriul belarus.
Ministerul Apărării belarus declară periodic că sisteme de rachete sol-aer S-400 ori alte sisteme performante de armament sosesc de la Moscova, urmând ca în scurt timp să fie aduse în stare operaţională și desfășurate.
Procesul de integrare între Rusia şi Belarus a fost lansat în 1999, apoi amânat pentru o lungă perioadă de timp. Dar izolarea crescânda a autocratului Lukaşenko l-a împins în cele din urma în braţele Moscovei, mai ales după manifestaţiile antiregim în Belarus din 2020.
Semnal NATO
Reuniunea informală a miniştrilor de externe din NATO desfăşurată joi la Oslo, concomitent cu summit-ul din Republica Moldova, a prilejuit discuţii importante, în pregătirea Summit-ului NATO de la Vilnius din luna iulie, conform unei declaraţii a secretarului general adjunct, Mircea Geoană, difuzate după încheierea întâlnirii. Mircea Geoană a rezumat subiectele importante discutate de către aliaţi.
”Găsim un consens, sperăm, până la Vilnius, în care să reconfirmăm angajamentul nostru ca Ucraina să devină, la momentul potrivit, un membru al Alianţei, dar să ne concentrăm, în acelaşi timp, pentru sprijinul politic şi practic pentru a ajuta Ucraina să învingă în acest război nedrept provocat de către Federaţia Rusă” a declarat acesta.
”Mă bucur că la Chişinău, Summit-ul Comunităţii Politice Europene, care s-a desfăşurat, înţeleg cu succes, a avut protecţie NATO. Avioanele AWACS ale NATO au vegheat ca cerul Republicii Moldova să fie liber, liniştit şi liderii europeni să se poată întâlni şi să decidă cu privire la viitorul european al Republicii Moldova” a mai adăugat înaltul oficial.
”Este foarte important prin prezenţa NATO, prin descurajarea celor două părţi implicate de la escaladare, să fim siguri că nu avem un conflict în Est şi un conflict în Vest. Şi mă refer aici inclusiv la geografia României” a mai precizat acesta. ”2% trebuie să reprezinte baza la care toţi aliaţii trebuie să se raporteze şi sper, ca lider politic şi ca lider politic român, să putem să avem şi dividente în industria de apărare din ţările NATO, de ce nu şi în regiunea noastră şi, de ce nu, chiar şi în România” a mai adăugat oficialul NATO.
Zelenski, show diplomatic
„Am avut discuţii foarte importante. Cu preşedinta Republicii Moldova şi preşedintele Franţei, cu prim-ministrul Regatului Unit şi preşedinta Comisiei Europene, cu preşedintele României şi prim-ministrul Portugaliei, cu premierii Albaniei şi Macedoniei de Nord, cu prim-ministrul Italiei, cu prim-ministrul Spaniei, cu preşedintele Elveţiei, prim-ministrul Republicii Cehe, preşedintele Azerbaidjanului şi cancelarul Germaniei”, a enumerat Volodimir Zelenski liderii întâlniţi, în discursul video transmis ca în fiecare seară către compatrioţi, discurs ce pare să fi fost înregistrat într-o cameră de la Castel Mimi din Bulboaca, acolo unde a avut loc summitul Comunităţii Politice Europene.
„A existat, de asemenea, un format extins cu reprezentanţi ai Ţărilor de Jos, Danemarcei, Suediei, Marii Britanii, Poloniei şi Belgiei. Şi, bineînţeles, au existat întâlniri în marja summitului şi o reuniune comună a tuturor participanţilor”, a continuat Zelenski.
„Pregătim noi soluţii de apărare pentru Ucraina – acest lucru este valabil pentru apărarea aeriană, pentru aviaţie şi pentru înaintarea noastră pe teren”, le-a spus Zelenski compatrioţilor „Pregătim un conţinut politic real pentru summitul NATO de la Vilnius. Pregătim un pachet de garanţii de securitate pentru ţara noastră în drumul său către Alianţă”, a anunţat preşedintele, aceasta fiind una dintre temele abordate în discuţiile cu liderii europeni. (…) Facem totul pentru a aduce mai aproape decizia politică a UE privind aderarea Ucrainei. Pregătim un summit pentru pace bazat pe formula de pace ucraineană”, a adăugat Zelenski, mulţumind pentru sprijinul primit.
Liderul de la Kiv insistă ca Ucraina să facă parte din NATO şi a îndemnat alianţa să ofere garanţii de securitate dacă aderarea nu este posibilă deocamdată. La reuniunea de la Bulboaca, liderul ucrainean a încercat să consolideze sprijinul occidental înaintea contraofensivei aşteptate a ţării sale împotriva invaziei Rusiei.
Atât Franţa, cât şi Germania şi-au exprimat sprijinul pentru conceptul de garanţii de securitate, fără a intra în detalii.
La începutul summitului, Zelenski declarase că va încerca să obţină la summitul NATO de la mijlocul lunii iulie o invitaţie clară pentru ca Ucraina să se alăture Alianţei. El a declarat ulterior că Ucraina caută garanţii de securitate viitoare dacă aderarea la NATO nu este posibilă deocamdată, insistând însă că cea mai bună garanţie de securitate este aderarea.
Vise NATO
Liderii europeni au făcut o puternică demonstraţie de sfidare – şi de sprijin pentru Ucraina – atunci când s-au reunit pentru un summit istoric în Moldova, ţară ex-sovietică, la doar câţiva kilometri de graniţa cu Ucraina și foarte aproape de regiunea separatistă transnistreană.
Înainte și în timpul summitului, liderii au fost foarte precauți şi au arătat poziţii concurente cu privire la o problemă din ce în ce mai controversată – ce garanţii de securitate poate oferi Kievului alianţa occidentală pentru a se asigura că, dacă Rusia va fi împinsă vreodată afară din ţară, nu se va mai întoarce?
Vorbind joi la Oslo, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost la fel de prudent atunci când a abordat subiectul delicat. „Când războiul se va încheia, trebuie să ne asigurăm că istoria nu se repetă, că acest model de agresiune rusă împotriva Ucrainei se opreşte cu adevărat şi, prin urmare, trebuie să avem în vigoare cadre care să ofere garanţii pentru securitatea Ucrainei după încheierea războiului, astfel încât istoria să nu se repete”, a spus el.
Lipsa de claritate reflectă complexitatea de a oferi – sau chiar de a defini – „garanţii de securitate” pentru o altă ţară. De asemenea, este posibil ca Europa să aştepte să ia exemplu de la SUA. Una dintre opţiunile aflate pe masă ar putea reflecta modelul de securitate care leagă SUA şi Israelul, care acordă prioritate transferurilor de arme şi angajamentelor de sprijin pe termen lung.
Cu toate acestea, Scholz, vorbind la încheierea summitului, a ţinut să sublinieze că a ajuta Ucraina să se apere este „sarcina care revine” Occidentului. Şi a exclus aderarea Ucrainei la NATO în această conjunctură. „Există criterii clare pentru aderare. Nu poţi avea conflicte la graniţă, de exemplu”, a spus el – o referire evidentă la Ucraina.
Comentariile lui Scholz reflectă înţelegerea generală că Ucraina nu poate adera la NATO atât timp cât se află în război activ cu Rusia. Dar oficialii ucraineni doresc ca liderii NATO să ofere un gest politic concret care să arate că Kievul este cel puţin pe calea aderării.
Unii aliaţi NATO sunt dispuşi să fie mult mai tranşanţi decât Scholz pe această temă, mai ales cei care reprezintă ţările baltice, subliniind încă o fisură care îi separă pe aliaţi. „Singura garanţie de securitate care funcţionează … este aderarea la NATO”, a declarat joi premierul estonian Kaja Kallas, reluând mesajul lui Zelenski.
Georgia se face că bate la porțile UE
Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili i-a cerut Uniunii Europene să acorde ţării sale statutul de candidată la aderare, susţinând că acest lucru va contribui la securitatea europeană, va spori influenţa regională a blocului comunitar şi va ajuta democraţia din Georgia. Preşedintele Vladimir Putin a declarat că a fost „total surprins” de demonstraţiile din Georgia împotriva Kremlinului, care au avut loc cu ocazia restabilirii, de către Rusia, a legăturile aeriene cu această ţara caucaziană pro-occidentală.
Demers georgian
După începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina au solicitat statutul de candidată la aderarea la UE, însă blocul comunitar l-a acordat doar ultimelor două.
Statele UE au declarat că sunt pregătite să acorde şi Georgiei acest statut, dar au precizat că ţara trebuie întâi să accelereze reformele în domenii precum statul de drept, independenţa justiţiei şi libertatea presei.
”Statutul de candidat european nu se referă doar la recomandări democratice esenţiale, ci şi la viitoarea arhitectură a securităţii europene. Este vorba despre stabilitate pe termen lung. Acest statut ar cimenta rolul Georgiei ca forţă proeuropeană în regiune. Europa înţelege importanţa acestei regiuni pentru noua lume care apare. Ea ştie că Georgia este nu numai un bastion democratic şi european, dar şi un element central al unei Mări Negre sigure şi al unei regiuni caucaziene stabile”, a declarat Zurabişvili într-un discurs rostit în plenul Parlamentului European.
Ea a adăugat că Georgia este şi cheia către noile proiecte de conectivitate prin Marea Neagră şi Caucaz către Marea Caspică şi Asia Centrală într-o perioadă când Uniunea Europeană încearcă să-şi diversifice sursele sale de petrol şi gaz în afara Rusiei.
”Promovarea aderării Georgiei la UE face parte dintr-o viziune strategică mai amplă referitoare la noua ordine europeană care va apărea după ceea ce am încredere că va fi o victorie ucraineană”, a afirmat şefa statului georgian, care a evidenţiat solidaritatea ţării sale cu Kievul împotriva invaziei ruse.
Rusia este considerată inamic de numeroşi georgieni, după ce în anii ’90 Moscova a sprijinit separatiştii din regiunile georgiene Abhazia şi Osetia de Sud.
Putin, surprins
Preşedintele Vladimir Putin a declarat că a fost „total surprins” de demonstraţiile din Georgia împotriva Kremlinului, care au avut loc cu ocazia restabilirii, de către Rusia, a legăturile aeriene cu această ţara caucaziană pro-occidentală.
Zeci de georgieni au manifestat săptămâna trecută în faţa unui aeroport din capitala Tbilisi, când un avion rusesc a aterizat în această fostă republică sovietică pentru prima dată din 2019 şi pe fundalul ofensivei lansate în Ucraina de Rusia, pe care Occidentul urmăreşte să o izoleze.
„Sincer, am fost total surprins de această reacţie”, a comunicat preşedintele rus în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri.”M-am gândit că toată lumea va spune:”Ei bine, mulţumesc, e bine”. Dar nu, s-a făcut o vâlvă cu totul de neînţeles pe această problemă”, a continuat Vladimir Putin în faţa camerelor.”Când mă uit la de aici, mă gândesc:”Au înnebunit, nu este clar ce se întâmplă acolo”, a adăugat Vladimir Putin.
Rusia a purtat un război scurt, dar sângeros în 2008 împotriva Georgiei, iar sentimentele anti-ruseşti sunt profunde în această ţară.
Istorie dură
Ca răspuns la protestele împotriva Moscovei de la Tbilisi, Rusia a interzis în 2019 legăturile aeriene cu Georgia. Însă, în mod neaşteptat, preşedintele Putin a ridicat interdicţia luna aceasta, şi, în plus, a aprobat un regim de 90 de zile fără vize pentru cetăţenii georgieni care călătoresc în Rusia.
Şeful statului rus a declarat anterior că a înţeles că liderii georgieni sunt cei care au cerut „în repetate rânduri” Rusiei să ridice interdicţia în cazul acestor zboruri, precum şi această nouă politică de vize.
În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a asigurat că Moscova nu se va amesteca în treburile interne ale Georgiei.”Ceea ce se întâmplă în ţară nu este treaba noastră”, a spus el, adăugând că poporul georgian ar trebui să îşi aleagă propria cale.
Recent, protestatarii din Tbilisi afişau pancarte pe care scria:”Nu sunteţi bineveniţi” şi „Rusia este un stat terorist”.
Autorităţile georgiene sunt acuzate că au cooperat în secret cu Kremlinul după ani de tensiuni, iar guvernul insistă că trebuie să menţină legăturile economice cu Rusia.
Joc de glezne georgian
Tbilisi nu-şi poate permite să impună Rusiei sancţiuni care ar „devasta” economia georgiană, a declarat miercuri premierul acestei ţări, Irakli Garibaşvili, la un forum din Qatar.
La câteva zile după restabilirea legăturilor aeriene între Tbilisi şi Moscova, în plin război în Ucraina, liderul georgian a apărat poziţia ţării sale în faţa criticilor internaţionale.
„Nu numai că am aduce prejudicii Georgiei, dar ne-am devasta de asemenea economia şi am pune în pericol interesele ţării şi ale poporului nostru dacă am impune Rusiei orice formă de sancţiuni economice”, a spus el, subliniind că schimburile comerciale bilaterale se ridică la circa un miliard de dolari pe an.
Georgia, o fostă republică sovietică din Caucaz, s-a confruntat cu Rusia în 2008 într-un blitzkrieg care s-a încheiat cu recunoaşterea de către Moscova a independenţei a două republici separatiste pro-ruse, Osetia de Sud şi Abhazia, care s-au separat de Georgia în 1992.
Ţara doreşte oficial să adere la Uniunea Europeană şi NATO, dar ONG-urile şi activiştii opoziţiei acuză partidul de guvernământ Visul Georgian că încurajează o derivă autoritară.
Irakli Garibaşvili a criticat inacţiunea comunităţii internaţionale de la acea vreme, „care a continuat să trateze în mod normal cu Rusia”. „Unde este logica? Războiul nostru nu a fost un război, iar războiul ucrainean este un război”, s-a întrebat el, amintind că Rusia a cucerit 20% din teritoriul georgian în 2008 şi a instalat acolo două baze militare. „Nimeni nu ştie” cum se va încheia războiul din Ucraina, a adăugat premierul georgian, deplângând lipsa de măsuri pentru „a încuraja discuţiile de pace”.
Sprijin NATO
Alianţa Nord-Atlantică îşi intensifică sprijinul pentru partenerii aflaţi în pericol din cauza agresiunii ruseşti, a afirmat, luni, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un revent discurs susţinut în deschiderea lucrărilor Adunării Parlamentare a NATO, care se desfăşoară la Luxemburg.
„Sprijinim Georgia, Moldova şi Bosnia şi Herţegovina în domenii precum cel cibernetic, gestionarea crizelor şi comunicaţii sigure. Partenerii noştri din sud se confruntă cu provocări complexe şi mai ample, inclusiv deteriorarea situaţiei de securitate, prezenţa grupurilor teroriste, migraţia nereglementată şi influenţa malignă. Consolidarea capacităţilor de apărare contribuie la consolidarea rezilienţei partenerilor noştri şi, prin urmare, consolidează, de asemenea, securitatea Alianţei”, a declarat Mircea Geoană, citat într-un comunicat de presă difuzat de biroul său.
Potrivit acestuia, este nevoie ca aliaţii să intensifice finanţarea în acest domeniu pentru a realiza proiectele solicitate de partenerii NATO, întrucât există în continuare importante lacune de finanţare, iar ambiţia ar trebui să fie de a le închide până la summitul NATO din 11 – 12 iulie de la Vilnius.
”Una dintre lecţiile învăţate din Ucraina este importanţa acordării de sprijin partenerilor cât mai curând, decât mai târziu”, a insistat secretarul general adjunct al NATO.
Chișinău, Comunitatea Politică Europeană avertizează Kremlinul
Pe 1 iunie Republica Moldova va deveni centrul Europei pentru o zi, fiind gazda Summitului Comunității Politice Europene. Reuniunea va întruni 50 de șefi de state și înalți oficiali europeni. Se va discuta despre securitate, stabilitate și reziliența energetică.
Cum a apărut Comunitatea Politică Europeană (EPC)?
La 9 mai 2022, președintele francez Emmanuel Macron, în calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene, a propus în Parlamentul European crearea unei Comunități Politice Europene (EPC). Noua organizație urma să ofere un spațiu de cooperare tuturor țărilor europene democratice cu „valori de bază comune”. Harta rutelor alternative pentru șoferi și pietoni pentru data de 31 mai – 1 iunie Macron nu a fost primul președinte francez care lansa o asemenea propunere. La sfîrșitul războiului rece, în 1991, François Mitterrand lansa o idee similară, o „confederație europeană”, în care să fie integrate și statele din Europa Centrală și de Est, recent eliberate de ocupația sovietică. Atunci ideea nu a prins rădăcini din cauza dezbinării europene. În 2022 propunerea însă venea pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina și în timp ce UE se gîndea dacă să ofere Ucrainei, Moldovei și Georgiei statut de țări candidate. Pe lîngă asta, Macron spunea că noua structură ar fi deschisă și pentru Marea Britanie, care a părăsit UE. Totuși, președintele francez sublinia că această structură „nu va înlocui politicile și instrumentele UE existente, în special extinderea, și va respecta autonomia Uniunii Europene în procesul decizional”. Deci, EPC nu va oferi o alternativă la aderarea la UE, scopul său fiind sprijinul politic pentru candidații la aderarea la UE.
Scepticism geopolitic
Inițial propunerea a fost primită cu o doză de scepticism de unele țări, fiind înțeleasă mai degrabă ca un „premiu de consolare” sau o tentativă de a înlocui cu altceva perspectiva aderării la UE pentru Ucraina și Moldova. Ucraina, de exemplu, a declarat că „nicio altă alternativă la integrarea europeană a Ucrainei nu este nacceptabilă”. Franța, cu sprijinul instituțiilor UE, a fost nevoită să lanseze o campanie importantă pentru a explica motivele acestei inițiative și pentru a asigura că EPC nu va avea o legătură cu procesul de aderare. Inclusiv vizita lui Macron la Chișinău în iunie 2022 a avut acest scop. Peste cîteva luni, în vară, totuși, inițiativa a luat amploare. În august, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că EPC ar putea facilita „schimburile regulate la nivel politic”, iar în toamnă Marea Britanie a declarat că susține această structură.
Spațiu de dialog
Experții politici spun că scopul principal al EPC este de „a crea spațiu pentru dialog”. De aceea, nu există nicio procedură formală de aderare. Comunitatea pur și simplu invită participanții la întîlnirile sale. Scrisoarea de invitație pentru primul summit a fost semnată de președintele Consiliului European, Charles Michel. Pentru cel de-al doilea summit, care are loc la Chișinău, scrisorile de invitație au fost semnate de Charles Michel și președinta țării-gazdă Maia Sandu. Comunitatea Politică Europeană nu utilizează simboluri asociate Uniunii Europene, cum ar fi drapelul european sau imnul european. Reuniunile EPC au loc la fiecare șase luni, într-un caz într-un stat din UE (care deține președinția Consiliului UE) și în al doilea caz într-o țară non-UE, așa cum se întîmplă pe 1 iunie, în Republica Moldova.
Primul summit EPC, la Praga
Într-un context dominat de războiul din Ucraina, primul summit EPC a avut loc la 6 octombrie 2022 la Praga. La reuniune au participat 44 de șefi de stat și de guverne din statele membre UE, țările din Balcanii de Vest identificate de UE ca potențiale candidate la aderare, Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Turcia, Marea Britanie și patru țări ale Asociației Europene a Liberului Schimb (Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein). Subiectele discutate la Praga au fost securitatea și pacea, energia, clima și situația economică. La întrunire au fost organizate patru mese rotunde, fiecare dintre acestea fiind dedicată uneia dintre cele două teme principale: pacea și securitatea, pe de o parte, și, pe de altă parte, clima, energia și economia. Experții politici spun că prima realizare notabilă a summitului EPC a fost pur și simplu faptul că acesta s-a întîmplat. Evenimentul a reușit în cele din urmă să unească liderii din 44 de țări, din Armenia pînă în Islanda și din Malta pînă în Norvegia. La reuniunea a participat printr-o legătură video și președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski. Praga a asistat și la o întoarcere modestă a Regatului Unit la un forum continental, eliminînd astfel sentimentele deranjante de înstrăinare post-Brexit din discuțiile geopolitice la nivel european. În plus, deși reuniunea nu și-a propus rezultate imediate, la summitul de la Praga președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliiev, și prim-ministrul armean, Nikol Pachinyan, au convenit să trimită o misiune civilă a UE pe teritoriul pe care țările lor l-au contestat de mai bine de 30 de ani. A fost un pas diplomatic important în eforturile de stabilire a unei păci durabile după luni de lupte în care au murit peste 200 de persoane. În mod similar, liderii Serbiei și Kosovo au discutat despre tensiunile recente dintre țările lor, în timp ce liderii Greciei, Turciei și Ciprului au discutat despre conflictul care a divizat Ciprul în două din 1974.
Summitul moldovenesc
Cel de-al doilea summit, care va avea la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, va întruni circa 50 de șefi de stat și de guvern și înalți oficiali europeni. La eveniment sînt așteptați și șefii de guvern din Andorra, Monaco și San Marino, țări care nu au participat la reuniunea din Praga, dar ulterior au aderat la EPC. Discuțiile se vor concentra pe următoarele subiecte: eforturi comune pentru pace și securitate, securitatea energetică și tranziția către sursele de energie regenerabilă, etc. O analiză a Institutului de Geopolitică de la Bruxelles însă arată că discuțiile ar putea depăși aceste teme. Potrivit experților europeni, la Praga întîlnirile bilaterale au fost în mare parte improvizate în scurt timp, în timp ce întîlnirile de la Chișinău sînt în vizorul tuturor de cîteva luni. Acest factor ar putea însemna că la reuniunea de la castelul Mimi ar putea fi pregătite și poate chiar încheiate mai multe acorduri.
Acord de pace caucazian
Astfel, este programată o nouă întîlnire între președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliiev, și premierul Armeniei, Nikol Pașinian, la care vor mai fi prezenți Olaf Scholz, Emmanuel Macron și Charles Michel, președintele Consiliului European, iar în acest context presa internațională scrie că cele două state ar putea semna un acord de pace în contextul conflictului vechi de zeci de ani din Nagorno-Karabah. Potrivit aceleiași analize, întîlnirea de la Chișinău va oferi, cel mai probabil, printre rezultatele mai concrete și „un anunț privind extinderea acordului de roaming între UE și Balcanii de Vest, care să cuprindă și R. Moldova”. De asemenea, s-ar putea face și un anunț referitor la „un proiect franco-sloven de sprijin pentru întărirea capacității cibernetice a Balcanilor de Vest”.
Avantaje pentru Est
Între timp, autoritățile și experții locali spun că summitul EPC de la Chișinău va avea un impact major asupra celor mai importante sectoare din Republica Moldova, aducînd numeroase beneficii cetățenilor țării. Evenimentul marchează un punct de cotitură pentru situația economică, politică și socială a țării cum ar fi: Vizibilitate internațională și atragerea investițiilor Dezvoltarea relațiilor economice cu statele europene va avea drept rezultat atragerea unor investiții considerabile pentru țara noastră. Venituri generate de eveniment Agenții economici locali vor beneficia de venituri generate direct de eveniment – hoteluri, restaurante, vinării, obiective turistice și culturale etc. Potrivit unor estimări, sectorul HoReCa va avea vînzări suplimentare de la 6 pînă la 10 milioane de lei. Stimularea turismului Vizibilitatea internațională generată de eveniment ne va asigura un flux mai mare de turiști pe viitor. Accelerarea procesului de aderare europeană EPC este o platformă foarte bună pentru a face tranziția de la Parteneriatul Estic la proiectul de extindere a Uniunii Europene. Promovarea securității regionale Evenimentul reprezintă un mesaj clar că Moldova nu este singură și are parte de susținerea puternică a partenerilor săi. Dezvoltarea relațiilor economice cu statele europene Prin întărirea legăturilor cu parteneri europeni, cîștigăm un acces mai mare pe piața europeană pentru producătorii noștri, iar sistemele energetice și de transport vor fi mai bine conectate cu cele ale Europei.
România, hub geopolitic european la Marea Neagră
Diplomația de la București continuă eforturile de consolidare a prezenței României la nivel internațional, pe fondul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. Vizita președintelui german Frank-Walter Steinmeier în România ori recenta lansare a formatului Trilateralei România-Polonia-Spania, ,,Valencia Trio”, sunt doar câteva exemple din participarea Bucureștiului la construcția unei noi structuri de securitate.
Desant german
În timpul vizitei în România, președintele german, Frank-Walter Steinmeier, a discutat cu omologul său român, Klaus Iohannis, subiectele de pe agenda comună, inclusiv despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. „Am evaluat ameninţările şi am concluzionat că împreună – România, Germania şi ceilalţi aliaţi din cadrul NATO – suntem puternici şi putem să asigurăm securitatea ţărilor noastre”, a declarat Iohannis, care i-a mulţumit preşedintelui german pentru că Berlinul susţine consolidarea Flancului Estic al NATO şi pentru participarea la structurile aliate din România.
Liderul român a stabilit cu preşedintele german intensificarea colaborării dintre cele două ţări în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, pentru a face faţă provocărilor actuale, nu numai celor în materie de securitate, dar şi celor în plan economic şi social.
De asemenea, discuţiile au vizat politica de extindere a Uniunii Europene, România şi Germania sprijinind avansarea procesului atât în privinţa Balcanilor de Vest, cât şi în privinţa partenerilor estici. Cele două capitale urmează să își coordoneze activitățile în acest demers strategic.
Sprijin pentru Kiev și Chișinău
Discuţiile dintre cei doi preşedinţi au vizat şi sprijinul acordat Ucrainei şi dificultăţile majore cu care se confruntă, în prezent, Republica Moldova, în contextul războiului. „Împărtăşim viziuni similare cu privire la necesitatea mobilizării de sprijin activ şi puternic pentru Chişinău, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, pentru a consolida rezilienţa acestei ţări în faţa provocărilor complexe cu care se confruntă”, a spus Iohannis. „Am pus accentul în cadrul discuţiilor pe sprijinul ferm al României pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova şi al Ucrainei, ca state candidate la aderare”, a arătat Iohannis.
Potrivit declarațiilor oficiale, a fost reconfirmat interesul comun pentru intensificarea relaţiilor, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. „Numai împreună vom putea să întărim unitatea europeană în aceste vremuri tulburi, marcate de agresiunea rusă din Ucraina, de schimbări geopolitice şi de urmările multiplelor crize din anii trecuţi”, a mai spus Iohannis.
Alianța Berlin-București
Preşedintele Iohannis a mai arătat că vizita preşedintelui Germaniei în România şi contactele româno-germane intense din ultima perioadă evidenţiază caracterul privilegiat, cu valenţe strategice, al relaţiilor dintre cele două ţări.
„Avem un dialog politic consistent în plan bilateral şi european, o cooperare economică solidă şi legături interumane puternice, datorită comunităţii româneşti din Germania şi minorităţii germane din România. Aşa cum am mai spus, aceste comunităţi reprezintă puntea vie de legătură dintre societăţile noastre, iar contribuţia lor la dezvoltarea relaţiei româno-germane este extrem de importantă în plan cultural, social, economic şi nu numai”, a afirmat şeful statului.
El a evidenţiat că Germania este, de mulţi ani, primul partener comercial al României, anul trecut înregistrând schimburi bilaterale de peste 40 de miliarde de euro. Peste 25.000 de companii cu participaţie germană şi peste 5,5 miliarde de euro aport de capital social fac din Germania al doilea mare investitor în economia românească.
„Salut faptul că domnul preşedinte Steinmeier este însoţit în România şi de o delegaţie de oameni de afaceri şi mă bucur că vor aborda împreună cu autorităţile române noi proiecte de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale româno-germane, adaptate nu numai realităţii geopolitice actuale, dar şi celei a economiei viitorului, marcate de transformarea digitală şi de tranziţia verde”, a mai declarat el.
Valencia Trio
Tot ca o confirmare a implicării României în consolidarea arhitecturii de securitate în regiunea Uniunii Europene, recent a fost lansat formatul Trilateralei România-Polonia-Spania, ,,Valencia Trio”. La acest eveniment au participat ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, afacerilor europene și cooperării al Regatului Spaniei, José Manuel Albares Bueno, și omologul polonez, Zbigniew Rau.
Cu aproape un sfert din populația Uniunii Europene, Polonia, România și Spania sunt și cele de-a patra, a cincea și a șasea cele mai populate state ale Uniunii, oferind greutate în afacerile europene acestui nou format,
Partea română a salutat excelentele relații bilaterale ale României cu Spania și Polonia, marcate de contacte politico-diplomatice la toate nivelurile între cele trei țări, în cadrul unor parteneriate strategice dinamice și cuprinzătoare, dar și ca o manifestare a cooperării apropiate între cele trei țări la nivelul UE și NATO.
Cei trei miniștri au decis ca reuniunile Trilateralei să aibă loc anual, la nivel ministerial, România lansând invitația de a găzdui următoarea reuniune, invitație acceptată de Spania și Polonia de omologii spaniol și polonez. Cei trei șefi ai diplomațiilor au semnat Declarația Comună de la Valencia între Republica Polonă, România și Regatul Spaniei.
Reuniunea inaugurală a Trilateralei a prilejuit discuții cuprinzătoare ale miniștrilor de externe, atât în planul relațiilor dintre cele trei state, precum și pe teme relevante de pe agenda UE, alături de subiecte de actualitate ale agendei NATO și de securitate la nivel euroatlantic.
Polonia, România și Spania au decis să coopeze pentru a asigura o implicare sporită și mai profundă a Uniunii Europene în Vecinătatea Estică, în vederea dezvoltării conectivității, aprofundării integrării economice, extinderii legăturilor comerciale și de investiții, și consolidării rezilienței regionale și securității energetice.
Sprijin pentru Schengen
Partea română a continuat să solicite sprijinul partenerilor pentru aderarea României la spațiul Schengen, șefii diplomațiilor spaniolă și polonă reconfirmând sprijinul activ și constant acordat României în atingerea acestui obiectiv, precum și angajamentul de implicare pe mai departe în identificarea unei soluții constructive la nivel european. Ministrul spaniol de externe a subliniat că aderarea României la Schengen va figura printre prioritățile Președinției spaniole a Consiliului UE.
Ministrul Aurescu a agreat, împreună cu omologii săi, consolidarea cooperării și a coordonării în domenii de interes la nivelul UE, cu accent pe prioritățile viitoarei Președinții spaniole a Consiliului Uniunii Europene, în cel de-al doilea semestru al anului 2023.
Totodată, cu ocazia discuțiilor de la Valencia, cei trei miniștri au reconfirmat nivelul foarte bun al cooperării celor trei state în cadrul NATO, existând o unitate de opinii privind situația de securitate generată de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și modul în care acest război afectează statele din vecinătate, în special Republica Moldova.
De asemenea, cu privire la contracararea provocărilor de securitate pe Flancul Sudic al Alianței, cei trei miniștri au discutat perspectivele de cooperare a celor trei țări în cadrul Alianței, cu accent pe obiectivele urmărite în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, din 11-12 iulie 2023.
În declarația comună a primei reuniuni trilaterale dintre miniștrii Afacerilor Externe ai Republicii Polone, României și Regatului Spaniei se precizează că „evidențiind activitatea noastră îndelungată în arii geografice esențiale, precum Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Mediterană, toate trei fiind puncte de referință pentru securitatea europeană” parțile semnatare își reafirmă, la 15 luni de la începutul războiului de agresiune pe scară largă declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, angajamentul solid și continuu față de Ucraina și independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia, în granițele ei recunoscute la nivel internațional.
Părțile promit să își respecte angajamentul de a continua toate eforturile pentru a furniza Ucrainei asistența militară necesară pentru a-și apăra suveranitatea împotriva agresiunii Rusiei.
Ofertă poloneză
Activa diplomație poloneză a făcut o ofertă greu de refuzat părții române în urmă cu câteva săptămâni, privind construirea unor “planuri strategice semnificative” între cele trei țări – Polonia, România și Ucraina, în vederea creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane (de persoane – n.r.) în regiunea Europei Centrale.
Aflat în vizită în România premierul polonez, Mateusz Morawiecki, declara că rolul regiunii central şi est-europene a crescut, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei,
“Vedem că, odată cu agresiunea rusească în Ucraina, creşte rolul, rangul acestei regiuni, în care noi trăim, în care creăm valori economice şi sociale, de aceea cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi între Ucraina, România şi Polonia se va putea în curând – sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei şi atingerea păcii – să construim nişte planuri strategice semnificative (…) planurile strategice, care vor fi foarte ambiţioase din punct de vedere economic, investiţional şi de afaceri, dar şi ambiţioase din punct de vedere strategic, din punct de vedere al cooperării militare şi din punctul de vedere al creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane (de persoane – n.r.) în regiunea Europei Centrale“, a spus Morawiecki în discursul său din deschiderea Forumului Economic România – Polonia. Şeful guvernului polonez a precizat că vede în România “un aliat foarte mare, un aliat mare în lupta pentru interesele noastre comune”.
Axa Roma-București
Totodată, România și Italia se pregătesc să deschidă un nou capitol al cooperării bilaterale și al Parteneriatului Strategic dintre București și Roma. Lansat în urmă cu 26 de ani și consolidat acum 15 ani, Parteneriatul Strategic dintre Italia și România va fi actualizat și revizuit, miniștrii de externe ai celor două țări urmând să semneze o nouă declarație comună.
Conform unui interviu acordat recent mass-media de la București, Gabriela Dancău, ambasadorul României la Roma, menționa că, în ultimul an, relațiile bilaterale au fost dinamizate din perspectiva interacțiunii politice, prin întrevederi la nivel de miniștri, la nivelul dialogului interparlamentare, dar și la nivelul comandanților militari ai celor două state, partenere în cadrul UE și aliate în cadrul NATO.
Din perspectiva cooperării economice, Gabriela Dancău a indicat că Italia este al doilea cel mai important partener comercial al României, cu schimburi economice aflate la un nivel record de aproape 20 de miliarde de euro.
În planul securității, ambasadorul României la Roma a subliniat importanța angajamentului Italiei, care în ultimii ani a asigurat misiuni de poliție aeriană ale NATO în România și la Marea Neagră.
Gabriela Dancău a subliniat și perspectiva cooperării la nivelul UE, unde Italia este un susținător al aderării României la spațiul Schengen, iar ambele state sprijină extinderea Uniunii, inclusiv în ceea ce privește Balcanii de Vest, cât și pe partenerii din est, îndeosebi Republica Moldova și Ucraina.
Mai mult, diplomatul român a precizat că există premisele participării României, în comun cu Italia, la proiecte de reconstrucție în Ucraina, dată fiind și proximitatea geografică a țării noastre față de zona de conflict.