Schimbările de cadre de la Moscova, o reașezare politică în ecuația continuării războiului

Schimbările de cadre de la Moscova, o reașezare politică în ecuația continuării războiului

La scurt timp după ce a depus jurământul pentru un al cincilea mandat, președintele Vladimir Putin a inițiat, acum o lună, o remaniere majoră în guvernul rus, surprinzând prin înlocuirea unor cadre vechi care păreau aproape de neclintit. Schimbările făcute au survenit după ani de zile în care Kremlinul a evitat să facă mari mutări de cadre la vârf.

Acesta este primul guvern rus format prin noua procedură prevăzută de modificarea constituțională din 2020. Alături de prim-ministru, noul guvern rus este format din zece vicepremieri și 21 de miniștri. Numărul ministerelor a rămas neschimbat față de guvernul precedent. Cinci miniștri, și anume miniștrii internelor, externe, apărării, urgențelor și justiției, sunt subordonați direct președintelui, în timp ce restul este responsabil în fața premierului. Noul guvern a fost actualizat la aproximativ 13% în ceea ce privește gradul de remaniere.

Astfel, pe 12 mai Vladimir Putin a semnat un decret prin care l-a eliberat pe Serghei Șoigu, longevivul ministrul al Apărării, aflat de 12 ani în funcție și l-a numit secretar al Consiliului de Securitate, funcție ocupată anterior de Nikolai Patrușev, încă din 2008. Altă mișcare de afect a fost, astfel, retrogradarea lui Patrușev, un războinic din Războiul Rece, care a elaborat strategia de securitate națională a Rusiei, într-o inedită funcție de supraveghere a industriei construcțiilor navale.

Decretul lui Putin a păstrat, totuși, în mare măsură, cabinetul anterior, dar a numit noi miniștri ai energiei, sportului, transporturilor, industriei și agriculturii. Putin i-a păstrat pe Anton Vaino, în vârstă de 52 de ani, ca șef de cabinet, pe Alexei Gromov, în vârstă de 63 de ani, și pe Serghei Kirienko, în vârstă de 61 de ani, ca prim-adjuncți ai șefilor de personal, dar l-a promovat pe fostul său bodyguard Alexei Diumin, în vârstă de 51 de ani, la Kremlin și l-a impus pe Maxim Oreșkin, în vârstă de 41 de ani, la rangul de adjunct al șefului de cabinet.

Lista cu demnitarii noi dar și cu cei care și-au păstrat fotoliul este:

* Prim-ministru – Mihail Mișustin

* Secretarul Consiliului de Securitate – Serghei Șoigu (anterior Nikolai Patrușev)

* Ministrul Apărării – Andrei Belousov (fostul Serghei Şoigu)

* Șeful Statului Major General Valeri Gherasimov – a rămas în funcție

* Director FSB – Alexander Bortnikov

* Ministrul de externe – Serghei Lavrov

* Ministrul de Interne – Vladimir Kolokoltsev

* Prim-vicepremierul – Denis Manturov

* Viceprim-ministrul care supraveghează energia și economia – Alexander Novak

* Viceprim-ministrul care supraveghează agricultura și ecologia – Dmitri Patrușev

* Viceprim-ministrul care supraveghează transportul – Vitali Saveliev

* Ministrul Agriculturii – Oksana Lut (anterior Dmitri Patrușev)

* Ministrul Finanțelor – Anton Siluanov

* Ministrul Economiei – Maxim Reşetnikov

* Ministrul Energiei – Serghei Tsivilev (anterior Nikolai Șulginov)

*Ministrul Comerțului și Industriei – Anton Alikhanov (anterior Denis Manturov)

Dincolo de ministrul Apărării Andrei Belousov și Dmitri Patrușev, importantă este promovarea unui grup de politicieni loiali dintr-o generație mai tînără, semn că Putin pregătește un război lung cu Occidentul dar și că testează eficiența și loialitatea acestora.

În guvern, Denis Manturov, 55 de ani, a primit rolul de prim-viceprim-ministru și va conduce industria, în timp ce Alexander Novak, 52 de ani, va rămâne viceprim-ministrul care supraveghează energia, dar va primi sarcini suplimentare pentru conducerea economiei.

Maxim Oreșkin, 41 de ani, a fost promovat de la consilier economic al Kremlinului la postul de șef adjunct al personalului. Poziția lui Oreșkin se va coordona cu rolul mai mare al lui Novak în cadrul guvernului în a lucra pentru rezolvarea problemelor economice cheie. „Importanța economiei este în creștere, cooperarea cu cabinetul de miniștri în acest domeniu este mai intensă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referitor la deciziile Kremlinului

Alexei Diumin, fost guvernator regional al regiunii Tula, cunoaște cea mai importantă promovare la Kremlin. El va supraveghea industria de apărare, organismul consultativ al Consiliului de Stat și sportul. Diumin a intrat în Serviciul Gărzilor Federale (FSO) din Rusia, care asigură securitatea elitei de la Kremlin, în 1995 și l-a păzit pe Putin în primul și al doilea mandat.

El a lucrat și ca șef adjunct al GRU (Informații militare ruse). Despre Diumin se crede că Putin îl vede drept succesorul său, dar rămâne doar o speculație.

Putin i-a lăsat în posturile lor pe Alexander Bortnikov și Serghei Narîșkin, șefii Serviciului Federal de Securitate (FSB) și Serviciului de Informații Externe (SVR).

Alți aliați cheie ai lui Putin, inclusiv ministrul rus de Externe Serghei Lavrov și șeful Statului Major General Valeri Gerasimov, și-au păstrat posturile.

Interesanta schimbare a lui Nikolai Patrușev

Cea mai surprinzătoare retrogradare pare a fi cea a lui Nikolai Patrușev, acum în vârstă de 72 de ani. Fost ofițer KGB din Sankt Petersburg, unde s-a născut și Putin, a fost mutat din inima politburo-ului rus, unde a lucrat timp de 16 ani ca secretar al Consiliului de Securitate, pentru a supraveghea construcția de nave în calitate de consilier al Kremlinului.

Fiul său, în vârstă de 46 de ani, Dmitri Patrușev, a fost însă promovat la postul de viceprim-ministru responsabil cu agricultura, în ceea ce pare o compensație.

Kremlinul a justificat schimbarea în limbaj politic prin faptul că că Patrușev Senior ,,își va aduce vasta experiență într-un rol cu​​ un caracter ușor diferit”, dar că domeniul construcțiilor navale este „un sector absolut strategic” și nu exclude să i se acorde alte responsabilități.

Motivele pentru care s-a produs această remaniere nu sunt clar evidențiate nici în acest moment iar speculațiile au ocupat spații generoase în presa internațională. Patrușev, un politician bine ancorat la Kremlin, dar controversat prin retorica sa anti-Occident, a fost constant în părerile sale publice de când prim-ministrul de atunci Vladimir Putin a făcut lobby pentru numirea sa în funcția de director al Serviciului Federal de Securitate (FSB) în 1999. El a urmat fidel linia de conducere a liderului său.

Asemeni lui Putin, Patrușev a fost binevoitor față de Occident, înainte să devină unul dintre susținătorii importanți ai conflictului Rusiei cu Occidentul. În 2010, el îndemna SUA și Rusia să „aprofundeze cooperarea și să îmbunătățească relațiile noastre bilaterale cu spiritul de deschidere și onestitate”. El cerea chiar „întărirea” UE în 2011, în raport cu Statele Unite. Mai recent, Patrușev a sugerat chiar că a existat la un moment dat o posibilitate ipotetică a unei „uniuni politice și economice a Rusiei și Europei”.

Patrușev a fost, de asemenea, unul dintre puținii oficiali ruși de vârf care nu au susținut, inițial, recunoașterea imediată a „republicilor populare” din Ucraina, Donețk și Lugansk, ca independente și a sugerat o altă rundă de negocieri între SUA și Rusia.

Însă, opiniile sale au cunoscut o schimbare radicală odată cu recrudescența antagonismului Rusiei cu Statele Unite. El este creditat că a contribuit la refacerea bazelor ideologice ale celei mai mari confruntări a Rusiei cu Occidentul de la criza rachetelor cubaneze din 1962.

Pentru Patrușev, Occidentul, condus de „perfizii anglo-saxoni”, a împins lumea în pragul unui război global, deoarece refuză să accepte ca legitime interesele Rusiei, Chinei și ale puterilor regionale din Estul Mijlociu și America Latină.

„Consecința naturală a politicilor distructive ale Statelor Unite este deteriorarea securității globale”, declara el, citat de TASS, în noiembrie 2023.

După invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022, însă, el a apărut rapid ca un susținător de frunte al războiului, justificând public invazia și promovând obiectivele războiului Moscovei într-o serie de interviuri și călătorii în fostul spațiu sovietic. Andrei Kolesnikov, membru senior la Carnegie Endowment for International Peace, citat de The Washington Post, crede că Patrușev vorbește în numele lui Putin și are „permis să explice și să clarifice gândurile lui Putin”.

Schimbarea lui Patrușev reflectă, astfel, o semnificație majoră în raporturile Rusiei cu Occidentul și survine la scurt timp după pensionarea Victoriei Nuland, ceea ce nu poate împiedica apariția unor teorii privind motivațiile acestor schimbări în ambele tabere.

Departamentul de Stat al Statelor Unite anunța la începutul lunii martie a acestui an că Victoria Nuland, al treilea cel mai înalt grad diplomat american, se va pensiona și va părăsi postul în cursul aceleiași luni. Nuland, un prestigios diplomat de carieră, a fost caracterizată de-a lungul carierei de un stil intervenționist în trei administrații prezidențiale, devenind țintă frecventă a criticilor rusești pentru opiniile ei percutante asupra Rusiei și acțiunilor sale în Ucraina pentru a schimba decisiv cursul acestei țări către Occident. Ea a servit diplomația SUA sub șase președinți și 10 secretari de stat.

Bună cunoscătoare a spațiului ex-sovietic, cu origini de familie în Ucraina, Nuland a lucrat la ambasada SUA la Moscova în anii 1990 și se afla acolo în timpul tentativei de lovitură de stat împotriva fostului președinte rus Boris Elțîn.

Ea a devenit apoi ambasador al SUA la NATO înainte de a fi numită purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat sub fostul secretar Hillary Clinton, în timpul primului mandat al președintelui Barack Obama. În rolul ei de secretar de stat adjunct pentru Europa, sub Barack Obama, Nuland a fost implicată în afacerile ucrainene în timpul protestelor din timpul Maidanului.

A făcut vîlvă în presa internațională înregistrarea scursă a apelului ei către ambasadorul SUA al Ucrainei la vremea respectivă, în care ea a rostit celebra expresie „la naiba cu UE”, moment care i-a reconfirmat reputația de hard-diplomat. În calitate de reprezentant al SUA la NATO la summit-ul de la București din 2008, ea a făcut presiuni pe aliați să acorde Planuri de acțiune pentru aderare (MAP) Ucrainei și Georgiei.

Ca purtător de cuvânt a departamentului și ulterior ca secretar de stat adjunct pentru Europa, Nuland a atras furia multor politicieni ruși pentru apărarea ei deschisă a Ucrainei, în special după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014.

Actualul secretar de stat american Antony Blinken i-a mulțumit și a lăudat-o pe Nuland, cu ocazia retragerii, pentru activitatea sa în modelarea politicii SUA în întreaga lume. „Conducerea lui Toria în Ucraina este cea pe care diplomații și studenții politicii externe o vor studia în anii următori”, a spus Blinken într-un comunicat.

El a menționat meritele Victoriei Nuland în proiectarea intereselor americane în Ucraina, spunând că „eforturile ei au fost indispensabile pentru a face față invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Putin, a organiza o coaliție globală pentru a-și asigura eșecul strategic și pentru a ajuta Ucraina să lucreze spre ziua în care va fi capabilă să stea ferm pe propriile picioare – democratic, economic și militar”.

De aceea, puse în oglindă, personalitățile acestor șoimi ai războiului de ambele părți au contribuit la amplificarea retoricii belicoase ruso-americane. Cei doi au împărtășit, din acțiunile și declarațiile publice făcute, o convingere profundă privind necesitatea distrugerii adversarului, aproape cu orice preț.

Ministerul rus de externe a catalogat schimbarea drept o admitere a politicii eșuate a SUA față de Rusia. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt a Externelor a catalogat retragerea Victoriei Nuland drept „eșecul cursului anti-rusesc al administrației Biden”. „Rusofobia, propusă de Victoria Nuland drept principalul concept de politică externă al Statelor Unite, îi trage pe democrați în jos ca o piatră”, a mai spus ea.

Retragerea celor doi din fiecare tabără pare și o formă de concesie reciprocă în vederea unei ponderări a mesajelor războinice. Canalele diplomatice continuă să funcționeze în ciuda retoricii războinice oficiale și există posibilitatea ca pensionarea celor doi oficiali să fie parte dintr-o înțelegere de profunzime ruso-americană, în afara retoricii belicoase publice.

Belousov și Șoigu

Serghei Șoigu, 68 de ani, care este înlocuit ca ministru al Apărării, este unul dintre cei mai populari și longevivi miniștri și politicieni ruși cu o carieră politică de zeci de ani. Originar din regiunea Tuva din sudul Siberiei, Șoigu este printre puținii ruși neetnici care au ocupat un post de vârf în guvernul Federației Ruse, după prăbușirea URSS.

Deși unul dintre puținii prieteni apropiați ai lui Vladimir Putin, în politică sentimentele personale dintre politicieni pot fi insuficiente pentru a nu genera schimbări din funcție dar, totuși, se fac cu mănuși când sunt prietenii vechi la mijloc. Cu o carieră în vârful politicii moscovite anterioară lui Putin însuși, el și-a început ascensiunea în 1994, când a fost numit ministru al situațiilor de urgență în primii ani ai președinției lui Boris Elțîn. În 2012 a fost numit guvernator al regiunii Moscovei, înainte de a fi numit rapid ministru al Apărării de către Putin în același an. Șoigu este cunoscut drept un om loial lui Putin, ei fiind fotografiați împreună în multe expediții de pescuit prin adâncurile Siberiei.

El a fost numit imediat general, în ciuda faptului că nu avea experiență militară la nivel înalt, dar a supravegheat cu succes operațiuni militare importante, inclusiv intervenția din 2015 în Siria, care l-a menținut la putere pe aliatul Moscovei, Bashar al-Assad.

Șoigu a condus ofensiva Moscovei în Ucraina dar gestionarea atacului împotriva Ucrainei a fost criticată de mulți din Rusia, iar reputația sa a fost afectată și mai mult de recentele acuzații de corupție aduse unuia dintre adjuncții săi.

Deși ofensiva Rusiei a avansat pe câmpul de luptă în ultimele luni, cu un șir de progrese recente, reputația lui Șoigu a avut de suferit grav.

În ultimii ani, nu au mai existat expresii publice de prietenie sau imagini care îi înfățișau pe Putin și Șoigu făcând plajă împreună în îndepărtata Siberia, împărtășind vacanțe de pescuit și jucând în aceeași echipă de hochei pe gheață.

Remanierea a avut loc la mai puțin de o lună după ce ministrul adjunct al Apărării, Timur Ivanov, a fost arestat sub acuzația de luare de mită. Ivanov a fost acuzat că delapidat fonduri destinate reconstrucției orașului ucrainean Mariupol. Șoigu a fost acuzat de lentoare în activitatea de ministru, a avut dispute recente cu Rostec, producătorul de arme de stat și a fost afectat direct de consecințele revoltei Wagner. În 2023, fostul lider mercenar Wagner, Evgheni Prigojin, a început o contestație publică împotriva eșaloanelor superioare ale armatei ruse cu privire la desfășurarea conflictului. El l-a acuzat pe Șoigu, în special, că este o „pungă de murdărie” și „clovn în vârstă” în mesaje audio care au devenit virale în Rusia.

„Astăzi, câștigătorul pe câmpul de luptă este cel care este mai deschis către inovare, mai deschis către implementare cât mai repede posibil”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a continuat: „Este firesc ca în stadiul actual președintele a decis ca Ministerul Apărării să fie condus de un civil”.

Deși se pare că este o retrogradare, totuși funcția de secretar al Consiliului de Securitate nu este neapărat doar un rezervor pentru „fostele” figuri cheie din jurul lui Putin. Astfel, fostul ministru al Apărării nu este deloc tras pe linie moartă, plus că a păstrat și supravegherea problemelor interne și externe de apărare. Este un pas în lateral ce pare a-l feri pe Șoigu de unele turbulențe de imagine În acest mod Putin îl scoate din joc fără a-l jigni, cu maxime onoruri.

Consiliul de Securitate are astfel o misiune specifică: să asigure securitatea foștilor politicieni de primă linie din jurul președintelui care nu pot fi dați afară și este greu să li se mai găsească un post cu greutate similară. Dacă în perioada sovietică post-stalinistă cei indezirabili din sfera conducerii erau trimiși prin vreun post de ambasador sau conducător de intreprindere mamut prin Caucaz, acum se pare că este mai comod să-i retragi în Consiliul de Securitate, iar Putin arată astfel clar că legătura cu poziția politică anterioară va rămâne.

„În puțin peste doi ani de operațiune militară specială [în Ucraina], Serghei Șoigu a depășit totuși nivelul ministrului apărării în ceea ce privește nivelul său profesional”, a spus Alexander Mihailov de la Biroul de analiză militaro-politică, un think tank rusesc, pentru agenția de știri TASS.

Economistul Andrei Belousov îl înlocuiește, așadar, pe Serghei Șoigu la Ministerul Apărării. Pentru prima dată în 12 ani, Rusia are un nou ministru al apărării.

La fel ca președintele Putin, domnul Belousov este apropiat de Biserica Ortodoxă Rusă. Se crede că a fost botezat în 2007 iar imaginea sa este de politician care nu a profitat de funcțiile sale și nu are un stil de viata opulent, spre deosebire de Timur Ivanov, de exemplu.

Numirea lui Belousov, un economist calificat și consilier economic veteran, în funcția de vârf la Apărare, este interpretată ca un semn că Putin caută să schimbe vitezele, la mai bine de doi ani de la războiul împotriva Ucrainei și la doar un an după revolta eșuată a lui Evgheni Prigojin.

Deși au existat de mult timp zvonuri că o remaniere era iminentă, puțini se așteptau ca Vladimir Putin să aleagă un civil fără antecedente nici în armată, nici în serviciile de securitate pentru a-l înlocui pe Serghei Șoigu. Numirea în al treilea an de război al Rusiei în Ucraina oferă premizele pregătirii pentru un război lung și costisitor, fiind o mutare strategică a Kremlinului, deloc nepotrivită, se pare.

Andrei Removici Belousov s-a născut la 17 martie 1959 la Moscova. A obținut o diplomă în economie de la Universitatea de Stat din Moscova în 1981 și a urmat o carieră în mediul academic timp de câțiva ani. La sfârșitul anilor 1990, a început să lucreze consilier al prim-miniștrilor ruși. A fost numit ministru al dezvoltării economice în 2012 iar în anul următor a devenit consilier al lui Vladimir Putin, împărțind cu președintele rus, în plan persomal, pasiunea pentru artele marțiale.

În 2020, a fost numit prim-viceprim-ministru al Rusiei. De atunci, el și-a câștigat reputația de tehnocrat de încredere al lui Putin, consacrat drept, fiind singurul membru al „anturajul economic” al președintelui care a susținut anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

El este, de asemenea, creditat cu conceperea ideilor economice cheie urmărite de Kremlin în ultimii ani și a fost văzut ca unul dintre ideologii cheie din spatele unui set de planuri ambițioase adoptate de Vladimir Putin.

Convingerile sale sunt în concordanță cu viziunea dominantă și izolaționistă despre lume a lui Putin, transpusă în actualul curs geopolitic și economic al Rusiei.

Belousov este cunoscut a fi un apărător dur al intereselor statului față de cele ale întreprinderilor private. El a susținut de multă vreme reglementarea strictă, investițiile guvernamentale sporite și prezența extinsă a statului în economie, convins că reprezintă un model potrivit pentru economia țării sale versus modelul de economie liberală clasică.

Credința de bază a lui Belousov este că economia rusă este condusă spre succes de implicarea statului. El crede cu tărie în rolul vital al guvernului rus care investește în inovare și forțează întreprinderile să facă investiții.

În calitate de ministru al Apărării, Belousov va trebui să gestioneze cheltuielile militare ale Rusiei, care din 2024 reprezintă aproximativ 30% din bugetul Rusiei.

El este bine familiarizat cu complexul militar-industrial rus și potrivit pentru a gestiona cererile bugetare semnificative ale armatei. Șoigu rămâne, astfel, în siajul președintelui iar Belousov trebuie să facă față corupției în Ministerul rus al Apărării și să se asigure că economia rusă se transformă într-una de război reală, capabilă să susțină efortul militar în ciuda sancțiunilor occidentale.

Interesul său cunoscut pentru armamentul de înaltă tehnologie, cum ar fi dronele, din care Rusia are nevoie de o aprovizionare vitală pentru a-și continua atacurile asupra Ucrainei, va fi de asemenea util.

În 2014, vizavi de decizia lui Vladimir Putin de a anexa Crimeea și de a stimula un război în estul Ucrainei, în calitate de consilier, Andrei Belousov, i-a stat în mod public alături, numind prejudiciile anexării ca gestionabile și sancțiunile occidentale „nesemnificative” în ceea ce privește economia rusă.

Kremlinul vede războiul ca pe un război de uzură care trebui câștigat cu ajutorul economiei puternic militarizate a Rusiei iar numirea lui Belousov nu mai pare atât de surprinzătoare.

Numirea unor tehnocrați de mare încredere pentru a gestiona bugetele militare și industriale în creștere este un semn că războiul este prioritatea principală pentru Kremlin.

Vorbind despre numirea lui Belousov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a remarcat că cheltuielile pentru apărare sunt în creștere și a sugerat că ar putea deveni periculoase pentru stat. „Ne apropiem treptat, din motive binecunoscute, de situația de la mijlocul anilor 1980, când ponderea cheltuielilor pentru [apărare] era de 7,4%”, a spus el. „Acest lucru nu este critic. Dar acest lucru este extrem de important și necesită o atenție specială.”

Vocile care îl cunosc spun că Belousov gândește cu ani înainte, având viziune, dar în limitele unui slujitor loial, având și avantajul că păstrează un low profile public și politic.

Observatorii și analiștii internaționali au spus că remanierea este un semnal că Rusia nu are de gând să pună capăt războiului împotriva Ucrainei, aflat la al treilea an.

Jeff Hawn, doctorand și profesor invitat la departamentul de istorie internațională al Școlii de Economie din Londra, citat de Al Jazeera, spune că „acest lucru (schimbările de cadre) indică faptul că Kremlinul nu caută o ieșire din Ucraina, ci o dată să-și extindă capacitatea de a îndura conflictul cât mai mult posibil”. „Rusia este foarte limitată [pentru] cât de mult poate crește scara, din cauza deficiențelor economice. Cu toate acestea, ei pot menține un anumit nivel de război de uzură. Și probabil speră să facă asta mai mult decât poate Ucraina”, a mai declarat Hawn.

„Cu un economist preluând Ministerul Apărării, iar vechiul ministru preluând un rol politic și de consiliere, tehnocrații sunt în ascensiune. Totuși, scopul nu este pacea, ci un război mai eficient”, a scris și Mark Galeotti, un apreciat autor de cărți despre Putin și Rusia, în The Spectator. „Pe măsură ce Putin caută pe termen lung, „operațiunea militară specială” fiind acum principiul central de organizare al regimului său, el știe că are nevoie de tehnocrați pentru a-și menține mașina de război în funcțiune”, a completat el.

Concluzia lui Galeotti este că „marele învins în această amestecare pare să fie Patrușev, care a fost și unul dintre factorii de decizie cheie din spatele invaziei Ucrainei”.

Share our work
Ucraina, noi eforturi internaționale

Ucraina, noi eforturi internaționale

Miniştrii apărării din ţările membre ale NATO se reunesc joi şi vineri la Bruxelles în cadrul a două zile de discuţii pentru a se pune de acord asupra sprijinirii unei misiuni de pregătire a soldaţilor ucraineni, precum şi asupra unor angajamente financiare pe termen lung pentru Ucraina.

Plan NATO pentru Ucraina

Într-o conferinţă de presă înaintea acestei reuniuni, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, i-a îndemnat pe aliaţi „să aprobe un plan pentru ca NATO să conducă eforturile de coordonare a asistenţei în materie de securitate şi de formare pentru Ucraina”.

Acest proiect reprezintă o parte importantă a pachetului de apărare pentru Ucraina pe care Alianţa formată din 32 de state doreşte să îl aprobe la summitul liderilor NATO de la Washington în iulie.

Scopul este de a transfera responsabilitatea coordonării ajutorului militar pentru Ucraina de la o structură informală, condusă de SUA, numită Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, către structuri oficiale ale NATO.

În acelaşi timp, între ţările aliate sunt în desfăşurare discuţii pentru a pecetlui un angajament de sprijin financiar pe termen lung pentru Ucraina. Stoltenberg a declarat anterior că este nevoie de minimum 40 de miliarde de euro pe an pentru Ucraina.

La reuniunea de la Bruxelles va participa şi ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, ca parte a unui organism de coordonare numit Consiliul NATO-Ucraina.

Inițiativă SUA

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, va prezida joi o reuniune a iniţiativei conduse de SUA, subiectul unor discuţii intense între aliaţi înainte de reuniunea miniştrilor apărării.

Înaintea reuniunii de la sediul NATO din Bruxelles, Alianţa Nord-Atlantică a agreat un nou nume pentru misiunea de formare. În loc de Misiunea NATO în Ucraina (NMU), iniţiativa se va numi Asistenţă de Securitate şi Formare a NATO pentru Ucraina (Security Assistance and Training for Ukraine – NSATU).

Surse diplomatice au declarat pentru DPA că noua denumire este văzută ca o victorie pentru Germania, întrucât clarifică faptul că misiunea se referă strict la activităţi de sprijin şi de instruire.

Majoritatea aliaţilor s-a pronunţat pentru denumirea Misiunea NATO în Ucraina, dar guvernul german a argumentat că respectiva denumire ar putea fi interpretată greşit în sensul că Alianţa ar intenţiona să trimită trupe în Ucraina şi ar putea fi folosită de Rusia pentru propagandă împotriva Alianţei Nord-Atlantice.

Unii aliaţi au remarcat însă că Rusia va condamna acest proiect al NATO în propaganda sa, indiferent de cum i se va spune.

50 de miliarde pentru Ucraina

Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte de sfârşitul lui 2024”.

„Există un acord. Ca întotdeauna în G7, liderii iau o decizie şi tehnicienii îşi fac apoi munca pentru a o pune în practică”, pentru a se asigura că ea este „conform legii”, „regulilor finanţelor publice” sau „capacităţilor financiare ale unora şi altora”, a explicat aceeaşi sursă.

„Va exista o unanimitate în G7 când va fi vorba de a utiliza aceste active îngheţate pentru a ajuta Ucraina să se reconstruiască”, a declarat înainte de aceasta John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe.

Ideea de a acorda Ucrainei până la 50 de miliarde de dolari (46,13 miliarde de euro) împrumuturi garantate prin profiturile obţinute din cele circa 300 de miliarde de dolari de active ale Băncii Centrale Ruse îngheţate de Uniunea Europeană şi de ţările G7 nu făcea consens printre statele membre ale G7.

„Aceasta este în principal o iniţiativă americană. Acest împrumut va fi rambursat prin profiturile obţinute din activele ruse îngheţate”, a explicat sursa.

„Însă, dacă dintr-un motiv sau altul activele ruse vor fi dezgheţate sau dacă profiturile din activele ruse nu vor mai produce ceea ce este necesar pentru a finanţa acest împrumut, atunci se pune problema repartizării acestei sarcini”, a adăugat sursa.
„Noi am pus principiile acestei repartizări şi acum tehnicienii sunt cei care trebuie să ajungă la o înţelegere asupra contractului care va fi în final semnat”, a mai subliniat Palatul Elysee, apreciind acest acord drept „foarte semnificativ”.

Una dintre întrebări este de a şti, de exemplu, care sunt garanţiile acestui împrumut „care este în principal american, dar care poate fi completat cu bani europeni sau cu contribuţii naţionale”, a elaborat preşedinţia franceză.

Franța pe scena internațională

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să sosească joi dimineaţa în Italia, pentru a participa la summitul G7. El va avea de asemenea întrevederi bilaterale, vineri, cu Papa Francisc şi cu preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune.

Sâmbătă, el se va deplasa în Elveţia la summitul pentru pace în Ucraina, summit la care sunt aşteptaţi zeci de lideri din întreaga lume, însă fără Moscova şi Beijing.

Macron va pleca de la summit sâmbătă seara. Duminică el va fi reprezentat, a precizat Palatul Elysee.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat miercuri în Arabia Saudită, cu câteva zile înainte de un summit de pace organizat pentru Ucraina în Elveţia.

Zelenski a ajuns în oraşul-port saudit Jeddah şi s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al monarhiei.

Aceştia au discutat despre legăturile dintre cele două ţări şi despre evoluţiile în criza dintre Ucraina şi Rusia, a adăugat agenţia de presă saudită, fără a da detalii.

Prinţul Mohammed a subliniat în cursul întrevederii sprijinul regatului pentru toate eforturile de a soluţiona criza şi de a atenua efectele sale în plan umanitar.

Arabia Saudită nu intenţionează să participe la conferinţa din 15-16 iunie şi nici Rusia nu va participa, au declarat anterior surse din Riad sub rezerva anonimatului. Elveţia a invitat aproximativ 160 de ţări la conferinţă pentru a discuta posibile modalităţi de a obţine o pace durabilă în Ucraina.

Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu peste doi ani, nu a primit o invitaţie la conferinţă.Kremlinul a respins discuţiile ca fiindfără sens.

Arabia Saudită a încercat să menţină o poziţie neutră faţă de războiul din Ucraina.

Summit G7, cu Ucraina pe masă

Preşedintele american Joe Biden a sosit miercuri în Italia, unde urmează să participe la summitul G7, care va fi consacrat sprijinirii Ucrainei şi eforturilor de încetare a focului în Gaza.

Avionul Air Force One a aterizat pe aeroportul din Brindisi, iar preşedintele SUA s-a urcat la bordul unui elicopter pentru scurta deplasare către Borgo Egnazia, unde se va desfăşura summitul.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski vor semna un acord bilateral de securitate joi, în cursul summitului G7 din Italia, a anunţat miercuri Casa Albă.

Liderii „vor semna un acord de securitate bilateral, indicând clar că sprijinul nostru va dura multă vreme în viitor”, a declarat Jake Sullivan, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, jurnaliştilor care îl însoţesc pe Biden în Italia.

Liderii din G7, printre care preşedintele american Joe Biden, omologul său francez Emmanuel Macron şi premierul japonez Fumio Kishida, se vor reuni de joi până sâmbătă în staţiunea de lux Borgo Egnazia, în sudul Italiei, unde se va discuta mai ales despre situaţia din Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Acuzații dure

Statele Unite au acuzat din nou, miercuri, Moscova că transferă copii ucraineni în Rusia după invadarea Ucrainei, dintre care unii sunt oferiţi spre adopţie.

„Acest lucru este josnic, îngrozitor”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, citat într-un comunicat, adăugând că „Rusia duce un război nu numai împotriva armatei ucrainene, ci şi împotriva poporului ucrainean”.

„După cum a indicat preşedintele, Rusia comite crime de război şi crime împotriva umanităţii în Ucraina”, a adăugat el.

Declaraţia Casei Albe se referă în special la o investigaţie a cotidianului Financial Times, publicată miercuri, care a precizat că a identificat şi localizat patru copii ucraineni transferaţi în Rusia şi apoi oferiţi spre adopţie pe site-ul usynovite.ru. Copiii au vârste cuprinse între 8 şi 15 ani.

Potrivit ziarului, numele unuia dintre ei a fost schimbat în limba rusă şi nu se face nicio menţiune pe site despre originile lor ucrainene.

Ucraina a cerut returnarea a aproape 20.000 de minori „deportaţi sau strămutaţi forţat” în Rusia de la începutul asaltului acesteia la 24 februarie 2022.

Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, în legătură cu presupusele deportări ilegale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru AFP într-un interviu din luna mai că intenţionează să facă din întoarcerea în Ucraina a mii de copii transferaţi în Rusia una dintre problemele prioritare la conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, programată pentru jumătatea lunii iunie în Elveţia.

Noi sancțiuni

SUA au anunţat miercuri că impun sancţiuni împotriva a peste 300 de entităţi şi indivizi ce au legătură cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv companii chineze.

Anunţul a fost făcut cu o zi înainte ca preşedintele american Joe Biden să se ralieze liderilor din G7 pentru un summit în oraşul italian Bari, în care războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei va fi în centrul atenţiei.

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus că sancţiunile vizează „numeroase sectoare esenţiale pentru efortul de război al Rusiei”, inclusiv cel energetic, al metalelor şi producţiei miniere.

China a fost vizată pentru sprijinul său adus Moscovei. „SUA rămân îngrijorate de scara şi amploarea exporturilor din Republica Populară Chineză care aprovizionează baza militaro-industrială a Rusiei”, se spune în comunicatul semnat de Blinken.

În acest context, SUA sancţionează companiile chineze care livrează bunuri ce „acoperă goluri critice în ciclul producţiei de apărare al Rusiei”, subliniază comunicatul.
Moscova a declarat că va răspunde la aceste măsuri „agresive”. „Rusia, ca de fiecare dată în astfel de cazuri, nu va lăsa acţiunile agresive ale SUA fără răspuns”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

Macron la atac

Preşedintele Emmanuel Macron a acuzat miercuri extrema dreaptă franceză că menţine o „ambiguitate faţă de Rusia” şi a criticat dorinţa acesteia de a „părăsi NATO”, înaintea alegerilor legislative anticipate pe care le-a convocat după eşecul taberei sale la alegerile pentru Parlamentul European.

În acelaşi timp, „extrema stângă reprezintă o viziune balcanizată a politicii noastre, a diplomaţiei noastre”, a adăugat într-o conferinţă de presă şeful statului, apreciind că această postură „nu este posibilă nici în ceea ce priveşte Ucraina, nici în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu”.

Preşedintele francez a propus lărgirea bazei a ceea ce a fost majoritatea sa liberală, ca răspuns la cele două blocuri care includ extrema dreaptă şi extrema stângă, în perspectiva alegerilor legislative anticipate, notează EFE. „Ne aflăm într-un moment istoric pentru ţara noastră”, a subliniat Macron.

În pofida popularităţii sale în scădere şi a sondajelor care dau Adunarea Naţională (Rassemblement National /RN/, extrema dreaptă) favorită la alegerile din 30 iunie şi 7 iulie, Emmanuel Macron a cerut partidelor din majoritatea sa să intre în discuţii cu alte formaţiuni politice care vor fi „ştiut să spună nu extremelor” pentru a „construi un proiect comun sincer şi util ţării” pentru a „guverna”.

„Sper să se reunească, atunci când va veni momentul, înainte sau după (alegeri), bărbaţii şi femeile de bună credinţă care împreună vor fi spus nu extremelor”, a afirmat Emmanuel Macron, dând instrucţiuni partidelor din majoritatea sa să înceapă discuţii cu alte formaţiuni politice, respingând extrema dreaptă pentru că ar promova „excluziunea” şi acuzând extrema stângă ca fiind „antisemită” şi „antiparlamentară”.

În primul său discurs public de la dizolvarea Adunării Naţionale duminică, şeful statului a subliniat de asemenea nevoia de „clarificări”, în încercarea de a justifica această decizie, care a aruncat ţara în incertitudine şi a provocat implozia dreptei republicane în legătură cu o posibilă alianţă cu RN.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru că am pus în mişcare un proces de clarificare. În primul rând, pentru că poporul francez ne-a cerut aceasta duminică. Atunci când 50% dintre francezi votează la alegeri, iar tu ai o majoritate relativă în Adunare, nu poţi să le spui: ‘Continuăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat'”, a declarat el.

„Voturile exprimate (la alegerile europene) plasează forţele de extremă dreapta la aproape 40% şi extremele (de dreapta şi de stânga) la aproape 50%. Acesta este un fapt politic care nu poate fi ignorat”, a subliniat preşedintele francez, citat şi de Reuters.
„V-aţi exprimat furia, mesaj primit. Dar este oare exprimarea furiei răspunsul la viaţa voastră de zi cu zi? Eu spun că nu”, a afirmat Macron, adăugând că partidele de stânga şi de dreapta „construiesc entităţi politice, dar în niciun caz majorităţi pentru a guverna”.

Macron s-a axat pe atacarea, pe de o parte, a propunerilor partidului de extrema-dreaptă Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, căreia liderul republicanilor conservatori LR, Eric Ciotti, i-a propus o alianţă; dar şi a coaliţiei de partide de stânga şi ecologiste, inclusiv La France Insoumise (LFI) a lui Jean-Luc Melenchon.

Tactica NATO

Statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord îşi vor intensifica acţiunile împotriva tentativelor ruse de a destabiliza ţările organizaţiei, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Aliaţii iau măsuri decisive, făcând arestări şi lansând proceduri judiciare împotriva acţiunilor (Rusiei) împotriva ţărilor NATO, ale căror semne distinctive sunt sabotajul, actele de violenţă, atacurile cibernetice şi dezinformarea”, a subliniat Stoltenberg. „Acţiunile Rusiei nu ne vor opri să sprijinim Ucraina”, a adăugat secretarul general al NATO.

De asemenea, ţările NATO îşi adaptează capabilităţile lor nucleare la mediul de securitate actual, a mai spus Jens Stoltenberg.

Potrivit secretarului general al NATO, ultimele luni au adus o retorică nucleară periculoasă şi mai multe exerciţii nucleare în Rusia, în timp ce China îşi modernizează de asemenea capabilităţile sale nucleare.

„Aliaţii vor discuta despre adaptarea în curs a capabilităţilor noastre nucleare la actualul mediu de securitate. Noi am făcut progrese semnificative în această adaptare”, a mai afirmat Stoltenberg înaintea reuniunii miniştrilor apărării ai statelor membre ale NATO, ce va desfăşura pe 13-14 iunie la Bruxelles.

Buturuga maghiară

Ungaria nu va participa la viitoarele eforturi ale NATO de a-şi consolida ajutorul pentru Ucraina, dar nici nu se va opune ca ceilalţi parteneri din Alianţă să facă acest lucru, a anunţat miercuri, la Budapesta, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în urma unei discuţii cu prim-ministrul Viktor Orban.

Secretarul general a explicat că NATO acceptă poziţia Budapestei, în timp ce guvernul Ungariei s-a angajat să nu se opună şi să ‘permită’ acţiuni în sprijinul Kievului ale ‘celorlalţi aliaţi’.

‘Prim-ministrul (Viktor Orban) şi cu mine am convenit că Ungaria nu îi va împiedica pe ceilalţi aliaţi să susţină financiar Ucraina şi NATO să joace un rol de prim-plan în coordonare’, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună.

‘Niciun fel de personal ungar nu va participa’ la acţiunile ce vor fi convenite la următorul summit NATO din iulie la Washington, a adăugat el.

La întâlnirea cu uşile închise s-a convenit şi ca pentru aceste acţiuni să nu fie folosite fonduri ungare.

‘Ungaria a spus clar în negocierile de astăzi că nu doreşte să blocheze deciziile NATO care, deşi diferă de poziţia ungară, sunt sprijinite de celelalte ţări membre’, a confirmat Orban.

El a mai declarat că, la întâlnirea cu Stoltenberg, a subliniat că, în conformitate cu tratatul de constituire a NATO, nu există nicio obligaţie pentru aliaţi să participe la acţiuni în afara teritoriului statelor membre.

Ungaria ‘a primit garanţiile necesare’, a spus Orban, subliniind că ţara sa va rămâne un membru loial şi angajat al Alianţei Nord-Atlantice.

Legături indestructibile

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a lăudat miercuri legăturile „indestructibile” dintre Phenian şi Moscova, înainte de o vizită aşteptată a omologului său rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, pe fondul războiului din Ucraina. Cele două state și-au intensificat relațiile în domeniul militar, Phenian livrând inclusiv obuze de artilerie grea pentru armata rusă.

Conform agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, Putin s-ar putea deplasa în Coreea de Nord „chiar săptămâna viitoare”, la nouă luni după ce Kim a efectuat în septembrie o rară vizită în Rusia pentru a se întâlni cu preşedintele rus.

Cele două naţiuni au dezvoltat „legături indestructibile ca fraţi de arme”, a subliniat liderul de la Phenian într-un mesaj adresat lui Putin cu ocazia sărbătorii naţionale a Rusiei.
„Poporul nostru îşi exprimă sprijinul deplin şi solidaritatea pentru cauza sacră a armatei şi poporului rus, care avansează hotărât spre dreptate şi adevăr”, adaugă Kim în acest comunicat, difuzat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.

Occidentul a acuzat Phenianul că livrează arme Rusiei pentru războiul acesteia în Ucraina în schimbul unui ajutor pentru dezvoltarea programului său de sateliţi.

Totuşi, niciun acord nu a fost oficial semnat în cadrul vizitei lui Kim în Extremul Orient rus în septembrie anul trecut, iar Phenianul a calificat aceste acuzaţii drept „absurde”.
Dar Pentagonul a afirmat la sfârşitul lunii mai că analiza fragmentelor de rachete balistice utilizate de Rusia în Ucraina confirmă originea lor nord-coreeană.

La jumătatea lunii mai, Kremlinul a confirmat că o vizită a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în stadiu de pregătire” şi urmează să fie anunţată „la timpul potrivit”.
Potrivit Yonhap, imagini din satelit arată instalarea în centrul Phenianului a unei „mari structuri” care ar putea să fie utilizată pentru ceremonia de primire a liderului rus. Putin ar putea să plece apoi spre Vietnam, conform acestei surse.

Cu ocazia acestei vizite, Phenianul şi Moscova ar putea să convină să-şi aprofundeze şi mai mult relaţiile.

Atac sângeros

Nouă persoane au fost ucise şi 29 rănite miercuri în urma unui atac cu rachetă al Rusiei asupra oraşului Krivoi Rog din sudul Ucrainei, localitatea natală a preşedintelui Volodimir Zelenski, care a cerut din nou Occidentului să livreze mai multe sisteme de apărare antiaeriană ţării sale.

Şeful Consiliului de Apărare din Krivoi Rog, Oleksandr Vilkul, a declarat că invadatorii au lansat o rachetă Iskander-M asupra oraşului, conform agenţiei de presă Unian. „Operaţiunile de salvare au fost finalizate. Nouă persoane au murit, iar alte 29 sunt rănite. Printre cei răniţi sunt şi cinci copii”, a indicat pe Telegram ministrul ucrainean de interne Igor Klimenko.

Zelenski a publicat o înregistrare video făcută de echipele de salvare la locul tragediei, arătându-le căutând supravieţuitori printre dărâmăturile încă fumegânde ale unei clădiri.

Preşedintele ucrainean şi-a reînnoit apelul către aliaţii occidentali ai Ucrainei de a-i livra noi sisteme de apărare antiaeriană pentru a putea contracara atacurile ruseşti.

„Sistemele moderne de apărare antiaeriană pot asigura o protecţie maximă persoanelor, oraşelor şi poziţiilor noastre. Avem nevoie de cât mai mult posibile de astfel de sisteme”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean a insistat asupra acestei cereri şi marţi în cursul vizitei sale la Berlin.
Ucraina a fost vizată în noaptea de marţi spre miercuri de un nou baraj de rachete şi drone ruseşti care au luat ca ţintă în special capitala Kiev, aproape toate fiind interceptate de apărarea antiaeriană, potrivit autorităţilor.

România la NATO

Ministrul Angel Tîlvăr participă, joi şi vineri, la Reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, relatează serviciul de presă al MApN.

De asemenea, Tîlvăr va lua parte la întâlnirea Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG), organizată în marja reuniunii NATO. Ministrul Apărării va mai avea întrevederi bilaterale cu omologii din Canada, Regatul Ţărilor de Jos şi Ucraina.

Agenda de discuţii este axată pe subiecte de importanţă majoră pentru organizaţie în pregătirea deciziilor ce urmează a fi luate de şefii de stat şi de guvern din ţările aliate la Summitul NATO din luna iulie, care va marca 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington.

Evenimentul ministerial va include trei sesiuni de discuţii – una în format aliat, dedicată consolidării posturii de descurajare şi apărare, o sesiune în formatul Consiliului NATO – Ucraina, cu participarea ministrului ucrainean al Apărării şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, precum şi una în formatul Grupului de Planificare Nucleară.

Urmările războiului

Invazia rusă din Ucraina a provocat în mod direct sau a deschis calea unor emisii de ordinul a 175 de milioane de tone de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă, se arată într-un raport publicat joi la Kiev, citat de mass-media regională.

Raportul, realizat de Ministerul ucrainean al Mediului şi organizaţii neguvernamentale din domeniul mediului, menţionează că această estimare cuprinde atât emisiile care au fost deja eliberate, cât şi cele estimate că se vor produce în timpul lucrărilor de reparaţii în urma distrugerilor provocate de invazia declanşată de Rusia în februarie 2022.

Documentul prezintă unele dintre principalele activităţi care generează emisii de carbon din cauza luptelor.

„Miliarde de litri de combustibil utilizate de vehiculele militare, aproape un milion de hectare de câmpuri şi păduri pârjolite, sute de structuri petroliere şi gazifere aruncate în aer şi cantităţi uriaşe de oţel şi ciment utilizate pentru a fortifica sute de kilometri de linii de front”, se arată în comunicat.

Estimarea de 175 milioane de tone de emisii de CO2 echivalează cu emisiile anuale produse de 90 milioane de maşini, sau de Ţările de Jos pe ansamblu timp de un an, se afirmă în raport.

Războiul declanşat de Moscova a ucis zeci de mii de oameni şi a dus la strămutarea mai multor milioane, dar a provocat, de asemenea, pagube uriaşe mediului, cele două armate fiind implicate în cel mai mare război terestru pe continentul european în ultimii 80 de ani, notează Reuters.

Raportul, care încearcă să cuantifice amprenta de carbon a războiului, a fost elaborat de Ministerul ucrainean al Mediului în colaborare cu cercetători în domeniul mediului din Ucraina şi din alte ţări.

Autorii săi au utilizat o măsură numită „costul social al carbonului” pentru a calcula costul financiar aproximativ al emisiilor suplimentare.

„Pagubele climatice totale pe care Federaţia Rusă le-a provocat după 24 de luni de război se ridică la peste 32 de miliarde de dolari”, se arată în raport.

Emisiile de război, potrivit raportului, ar putea fi împărţite în aproximativ trei părţi: activitatea militară, oţelul şi betonul necesare pentru a reconstrui infrastructura avariată, iar ultima treime este formată din mai mulţi factori disparaţi, inclusiv incendii şi circulaţia persoanelor.

„În primele luni ale războiului, majoritatea emisiilor au fost provocate de distrugerea pe scară largă a infrastructurilor civile, necesitând un efort major de reconstrucţie după război”, se arată în raport.

„În prezent, după doi ani de război, cea mai mare parte a emisiilor provin dintr-o combinaţie de război, incendii pe teren şi daunele aduse infrastructurii energetice”, conform textului.

Activitatea militară a fost responsabilă pentru 51,6 milioane de tone de emisii echivalente CO2, se arată în raport. Cea mai mare parte din acest număr, 35,2 milioane de tone de emisii echivalente CO2, au la origine consumul de combustibil al armatei ruse, iar alte 9,4 milioane de tone – consumul de combustibil al armatei ucrainene.

Printre cei mai mari consumatori de combustibil din lume se numără armatele din întreaga lume, cărora le revin 5,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, potrivit unei estimări din 2022.

Conform raportului, războiul a crescut semnificativ frecvenţa incendiilor în zonele afectate. Astfel, un milion de hectare de teren au fost pârjolite de 27.000 de incendii din cauza războiului, provocând daune atmosferice echivalente cu 23 de milioane de tone de CO2.

Autorii raportului au calculat de asemenea că închiderea spaţiului aerian deasupra Ucrainei şi a unor părţi din Rusia, precum şi restricţiile privind utilizarea spaţiului aerian al Rusiei de către anumiţi transportatori, au generat puţin peste 24 de milioane de tone de emisii suplimentare de CO2.

„Restricţiile sau precauţiile au curăţat în mare parte cerul deasupra a circa 18 milioane de kilometri pătraţi din Ucraina şi Rusia, adăugând însă ore în plus la călătoriile între Europa şi Asia, ceea ce a dus la un consum suplimentar de combustibil”, se mai arată în raport.

Share our work
Interconectarea energetică a Republicii Moldova cu Europa (II) – gaze naturale

Interconectarea energetică a Republicii Moldova cu Europa (II) – gaze naturale

Gazele naturale nu mai sunt (toate) rusești

Republica Moldova are câteva sonde de extracție de gaze naturale dar acestea sunt nesemnificative în mixul național de consum. Până la începutul anului 2020 proveniența gazelor de consum a fost din Federația Rusă, dar autoritățile moldovenești trecând prin câteva crize în care Rusia a sistat aprovizionarea cu gaze pe fondul tensiunilor cu Ucraina și a atacurilor din 2014 asupra Ucrainei, a început să proiecteze trasee alternative de aprovizionare. Astfel a început construcția de către compania românească Transgaz a unui interconector la Ungheni. Interconectorul este funcțional și are capacitatea de trasfer de aproape 2 mmc / an (miliarde mc / an), în situația în care consumul se situează sub 1 mmc / an.

Fig. 1 – Capacitatea de interconectare România – Moldova (sursa Transgaz)

Până nu demult monopolul companiei Moldovasgaz a fost asupra transportului, distribuției și furnizării de gaze. Aceasta companie este deținută în proporție de 51% de Gazprom, 13,44% de autoritățile trasnistrene (acțiuni administrate tot de Gazprom), 1,3% de câteva persoane fizice și restul (35,3%) de statul moldovenesc. (Aici găsiți un raport despre afacerile oneroase făcute sub umbrela Moldovagaz.)

Moldovagaz a înființat companii de transport și distributie de gaze. Monopolul transportului a fost deținut de Moldovatransgaz. De asemenea monopolul aprovizionării cu gaze rusești a fost tot la Moldovagaz.

O decizie bună cu impact geopolitic a autorităților românești a fost când s-a decis ca Transgazul să construiască un interconector și o structură alternativă de transport de gaze ce provin din România. Compania moldovenească de stat Vestmoldtransgaz a fost achiziționata de Transgaz. În această societate moldovenească a intrat acționar și BERD cu 25%, ceea ce reprezintă o garanție că proiectele de extindere se vor realiza. Această societate nu acoperea decât o mică parte din aprovizionarea teritoriului moldovenesc, neputând prelua toată aprovizionarea cu gaze din România, nefiind conectată la companiile de distribuție.

Fig. 2 – Interconectarea rețelelor de gaze dintre România și Republica Moldova (sursa Entsog.eu)
Fig. 3 – Rețeaua de conducte de gaze naturale construite de Transgaz – cu rosu (sursa: Transgaz)

Presiunea energetică a Rusiei asupra Republicii Moldova s-a mărit, astfel prețurile au fost crescute extrem de mult (189%). Consumul a scăzut deoarece nici populația și nici economia nu și-au mai permis sa achiziționeze gazele la prețul impus de Gazprom.

După începerea războiului din Ucraina, au început problemele și cu cu alimentarea cu gaze și implicit și cu energie electrică, deoarece o mare parte din aceasta se folosește pentru producerea de energie electrică. Astfel, la începutul lunii noiembrie 2022, Moldova primea din Federația Rusă numai 51% din necesarul de gaze contractat, existând perioade când România a asigurat până la 90% din consumul de energie electrică a Republicii Moldova.

Consumul Republicii Moldova de gaze anual este de aproximativ 1 miliarde metrii cubi / an (mmc / an). Acesta a scăzut din 2022 cu aproximativ 30%.

Fig. 4 – Variațiile de volume cumpărate și de preț ale gazelor în Republica Moldova (sursa Raportul ANRE 2022)

În 2024 guvernul de la Chișinâu a încheiat contracte de suplimentare a importurilor și cu Grecia și Turcia. Acestea vor fi transportate prin interconectoarele bulgărești.

Până în septembrie 2023 Moldovatrasgaz a avut monopolul de transport de gaze pe teritoriul Republicii Moldova. O decizie a ANRE-ului de la Chișinău a sancționat Moldovatransgaz “pentru nerespectarea obligațiilor legale aferente asigurării independenței (culmea!) tocmai companiei mamă Moldovagaz în activitatea de furnizare. În aceeași ședință a ANRE a fost retrasă licența Moldovatransgaz și acordată a licența de operare a sistemului de transport către Vestmoldtransgaz. Astfel este clar că sistemul de transport de gaze din Republica Moldova va fi integrat cu sistemul european prin sistemul echivalent românesc, gestionat de Transgaz.

Sistemul de conducte de gaze al Republicii Moldova este destul de dezvoltat, însumând 1.560 km de rețea de transport și 21.830 km de rețea de distribuție.

Contractul de locațiune dintre Vestmoldtransgaz si Moldtransgaz este de aproximativ 8,6 milioane de euro / an și se pare că acești bani se deduc din datoria de aproape 100 milioane de euro pe care Gazpromul o are la Transgaz conform unui document oficial publicat pe BVB: ″Contractul de locațiune a fost recunoscut ca un activ aferent dreptului de utilizare și o datorie corespunzătoare la data la care activul a fost luat în locațiune și a devenit disponibil pentru a fi utilizat de către Vestmoldtransgaz″

Rețeaua de transport de gaze a Moldovatransgaz astăzi are în componență tronsonul ce aparținea de Balkan Pipeline conducta ce aproviziona Bulgaria și Grecia cu gaze rusești și ce trece prin Ucraina către Isaccea, prin România. Prin această conductă nu mai trece gaz rusesc de ceva ani.

Fig. 5 – Structura conductelor de transport de gaze Moldovatransgaz luată în locațiune de Vestmoldtransgaz. (sursa moldovatransgaz.md)

Structura de distrubuție este formată din companii care acoperă unul – trei raioane. Principalele companii de distribuție au rețele mari. Cele cu rețea mare de distrubuție sunt desprinse din Moldovagaz. O mare parte din companiile de distribuție de gaze ce acoperă teritoriul moldovenesc sunt încă sunt sub influența Moldovagaz, adică a Federației Ruse.

Fig. 6 – Companiile de distribuție din Republica Moldova (sursa Raportul ANRE 2022)
Fig. 7 – Structura de consum din rețeaua de distribuție de gaze naturale din Republica Moldova (sursa Raportul ANRE 2022)

Observăm că cel mai mare consum este în zonele cu populație mai densă. În Chișinău locuiește mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova, urmând Ialoveniul, aflat în suburbiile Chișinăului, Bălțiul, Edinețul si Orheiul.

Târziu, dar se face interconectarea

Deabia în decembrie 2023 a fost semnat Memorandumul de înțelegere privind interconectarea rețelelor de gaze și energie electrică dintre Moldova și România, adică interconectarea la cele două sisteme europene EntsoE pe energie electrică și EntsoG pe gaze naturale.

Uniunea Europeană are astăzi capacitatea de a elimina toate importurile de gaze rusești deoarece dispune de terminale de alimentare cu LNG (gaz natural lichefiat) de 310 mmc / an și capacitate de alimentare prin conducte de 414 mmc / an (inclusiv din Federația Rusă). În situația în care consumul rar depășește 160 mmc / an, observăm că există posibilitatea ca gazul rusesc să nu mai fie importat. Zilele acestea importul de gaze rusești se face prin conductele urainiene (aprox. 300 milioane mc / săptămână) și Turk Stream (aprox. 325 milioane mc / săptămână).

Fig. 8 – Importurile UE din Federația Rusă 2022 – 2023 – 2024 (sursa burgel.org)

Asta înseamnă că și Republica Moldova are posibilitatea de a renunța la orice moleculă de gaz rusesc, inclusiv regiunea transnistreană unde se află marea termocentrală de la Cuciurgan. Reamintesc că aceasta este furnizorul principal de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Dar Ucraina a anunțat că nu va închide tranzitul de gaze către enclava transnistreană. Acum Chișinăul are de ales între prețul mai scăzut al gazelor rusești și renunțarea la acestea prin importuri din România sau de gaze provenite din terminalul LNG de la Alexandroupolis. Amintim că totuși Moldova depinde încă de producția de energie electrică provenita din gaze, inclusiv de cea produsă la Cuciurgan, termocentrala aflată în proprietatea concernului RAO de pe teritoriul transnistrean.

În aprilie 2024 deabia s-a semnat începerea lucrărilor pentru rețelele electrice de interconectare (cu finalizare în 2029) care sunt inexistente pe granița comună cu Moldova.

Concluzii

Dependența de energia rusească a Republicii Moldova încă este mare, având o serie de vulnerabilități:

  • Proprietarii companiei ce deține sistemul de transport și a unei mari parți din rețelele de distribuție sunt din Federația Rusă.
  • Licența de transport de gaze a Vestmoldtransgaz este până în septembrie 2028, dar nu ne îndoim de prelungirea ei.
  • Gazele furnizate de Rusia sunt mai ieftine decât cele ce provin din rețeaua de transport ENTSOG.
  • Transportul de gaze rusești se face prin Ucraina, aflată în război cu Federația Rusă, deci poate fi oricând avariat.
  • Termocentrala de la Cuciurgan, ce se află pe teritoriul transnistrean, condus de o administrație prorusă, încă mai furnizează energie electrică către sistemul electro – energetic moldovenesc.

Pe lângă toate acestea, și Bucureștiul și Chișinaul trebuie să își revizuiască strategiile energetice prin prisma a ceea ce se întâmplă în Ucraina. Observăm că sistemul energetic ucrainian este distrus premeditat de armata rusă și de aici trebuie să rezulte regândirea arhitecturii sistemelor electro – energetice și de transport și distributie al gazelor, foarte asemănătoare cu cel din Ucraina, orientându-se către autosuficiența energetică locală sau regională bazată pe reursele energetice disponibile local.

Share our work
Interconectarea energetică a Republicii Moldova cu Europa (I) – energia electrică

Interconectarea energetică a Republicii Moldova cu Europa (I) – energia electrică

Motivul pentru care s-a grăbit realizarea interconectărilor

România vrea să devină un jucător important în industria energetică eupeană și prin întărirea interconectivității cu statele vecine. O relație specială a existat între România și RSS Moldovenească și mai apoi cu Republica Moldova. Însă Republica Moldova are un sistem energetic sărac din cauza slabei industrializări. S-au realizat studii de fezabilitate și s-au încheiat contracte energetice între cele două țări abia începând cu 2015. După 24 februarie 2022, România s-a angajat să ajute Moldova în aprovizionarea cu energie și sub imboldul Statelor Unite ale Americii.

Marea problemă a sistemului electroenergetic moldovenesc era că funcționa după standardele din Federația Rusă, împreună cu sistemul elecro – energetic ucrainian. Acesta este principalul motiv pentru care sistemul energetic românesc nu s-a interconectat cu cel modovenesc.

Încă din 2021 au început probele de legare ale sistemelor din Ucraina și Moldova la sistemul energetic european ENTSO-E. Astfel în 24 februarie 2022 erau programate primele probe de sincronizare ale celor două sisteme energetice la cel European. Federația Rusă și-a ales această dată pentru a ataca Ucraina tocmai din această cauză, sperând să desincronizeze sistemul european prin crearea de probleme statelor vecine Ucrainei și Republicii Moldova. Nu s-a întâmplat deoarece în acea dimineață sistemul moldo – ucrainian a fost insularizat tocmai pentru a nu produce perturbații în sistemul european. Astfel cele două țări au funcționat în sistem insularizat până în data de 15 martie 2022 când au fost puse la punct toate instalațiile și procedurile de funcționare și au fost apte de a fi conectate cu ENTSO-E.

Starea sistemului electro – energetic moldovenesc

Republica Moldova a fost dependentă de energia rusească. Majoritatea energiei electrice până în 2022 s-a produs în Termocentrala de la Cuciurgan (capacitate de 2500 MW) ce se află în Transnistria și este în proprietatea concernului rusesc RAO EAS. Această Termocentrală nu a mai primit gaz ieftin din Rusia, și-a mărit prețul de producție și guvernul de la Chișinău a fost nevoit să renunțe treptat la aprovizionarea de la centrala transnistreana. După 24 februarie 2022 aprovizionarea cu gaze prin conductele ucrainiene a scăzut, astăzi această termocentrală a produs și pentru sistemul transnistrean și pentru cel moldovenesc.

Producția de energie pe partea dreaptă a Nistrului este slab reprezentată de câteva termocentrale, o hidrocentrală și câteva capacități regenerabile puse în funcțiune în ultimii ani.

Fig. 1 – Capacitățile instalate de producție de energie electrică din Republica Moldova (sursa: moldelectrica.md)

Pe partea stangă a Nistrului există termocentrala de la Cuciurgan care are capacități instalate de 2500 MW care pot produce energie electrica din gaz natural, cărbune sau păcură.

Chiar înainte de începerea războiului din Ucraina, aprovizionarea cu gaze din Federația Rusă s-a diminuat și prețurile acestora au crescut, astfel încât această termocentrală a fost nevoită să își mărească prețurile, care au fost cu mult peste puterea de cumpărare a mediului economic sau a consumatorilor casnici din Moldova. Astfel, producția livrată către consumatorii din dreapta Nistrului a fost diminunată până la 23% față de 2021. După începerea războiului s-a menținut cantitatea mică de energie electrică livrată către Republica Moldova. La venirea verii 2023 autoritățile de la Chișinău au fost obligate să plătescă prețurile cerute de autoritățile transnistrene din cauza incapaciății tehnice a Termoelectrica Chișinău (cu trei CET-uri, dintre care unul pe biomasă) de a produce energie electrică pe timp de vară. Astfel în vara 2023 centrala de la Cuciurgan producea 98% din totalul de consum. În octombrie 2023 prețurile au fost scăzute de Tiraspol. Sigur și în vara 2024 problemele tehnologice ale Termoelectrica Chișinâu vor fi aceleași și termocentrala de la Cuciurgan va prelua aproape toată producția de energie electrică din gaze naturale.

Pentru 2023 mixul electro – energetic arată că 94% din energia electrică a fost produsă în termocentrale, restul fiind regenerabilă din hidro, eolian și fotovoltaic.

Fig. 2 – Mixul de producție de energie electrică al Republicii Moldova ian – decembrie 2023 (sursa: moldelectrica.md, prelucrare Cosmin Păcuraru)

Pe linia Isaccea – Vulcănesti s-a realizat un import substanțial din Romania de 2,13 TWh și o mare parte din acesta a fost exportat către Ucraina – 2,09 TWh. Asta înseamnă că România a ajutat Ucraina cu peste 2 TWh în 2023. O foarte mică parte din exporturile românești au fost consumate în Republica Moldova (41 GWh).

Fig. 3 – Mixul de consum de energie electrică al Republicii Moldova 2023 (sursa: moldelectrica.md, prelucrare Cosmin Păcuraru)

Problema este că ANRE-ul moldovenesc nu specifică care este aportul energetic din stânga Nistrului, dar în statisticile ANRE acesta este dedus ca producție proprie fără a se specifica că proveniența este de la termocentrala de la Cuciurgan.

Fig. 4 – Ponderea producătorilor de energie electrică din partea dreaptă a Nistrului din Republica Moldova în 2022 (sursa: Raportul ANRE Moldova)

Conform site-ului Termoelectrica, aceasta companie produce 15% din totalul consumului de energie electrică din Moldova.

Pe fondul scăderii consumului, astăzi putem afirma că Republica Moldova își asigură o mare parte din producția proprie, importurile situându-se doar la 1%.

În acest moment există doar o singură interconexiune între România și Republica Moldova prin care se face transfer de putere, este vorba despre linia de 400 KV Isaccea – Vulcănești. Acestă linie este extrem de vulnerabilă deoarece trece prin două teritorii ale Ucrainei, ceea ce înseamnă că pot fi oricând doborâte de bombele, dronele sau rachetele rusești. O altă vulnerabilitate este aceea că interconectarea se face prin stația de transformare de la Cuciurgan, adică de pe teritoriul transnistrean.

Fig. 5 – Liniile de de transport de energie electrică din Republica Moldova (sursa: Moldelectrica)

În Planul de Dezvoltare ale rețelelor electrice al Transelectrica sunt prevăzute 4 interconexiuni.

Fig. 6 – Planul de interconectare România – Republica Moldova (Sursa: Moldelectrica)
Fig. 7 – Harta interconectării electrice România – Republica Moldova (Sursa: Transelectrica)

Însă în planurile Transelectrica urgențele care se vor realiza sunt:

Fig. 8 – Interconecaterea România – Modova pentru perioada 2024 – 2031 (sursa Planul de Dezvoltare RET 2022 – 2032 Transelectrica)

Din datele obținute de la Moldelectrica observăm că fluxurile de energie în 2023 sunt importuri mari din România și exporturi mari către Ucraina.

Fig. 9 – Fluxurile de energie electrică România – Moldova (sursa : Moldelectrica)
Fig. 10 – Fluxurile de energie electrică Moldova – Ucraina (sursa: Moldelectrica)

Interconectarea piețelor de energie electrică dintre România și Moldova este în curs. Astfel la începutul anului 2024, compania Energocom a devenit furnizor pe OPCOM (piața românească, sucursală a Transelectrica), fiind importator pentru Moldova. De asemenea OPCOM a anunțat în luna martie 2024 că oferă consultanță pentru realizarea pieței de la Chișinău ce va fi cunoscută sub numele de OPEM.

Distribuția de energie electrică se face prin două companii:

În sud Premier Energy, companie privată deținuta de un fond de investitii ceh ce deține în România o companie cu același nume, care s-a listat zilele trecute pe bursa de valori (PE pe BVB) cu un IPO de succes.

Fig. 11 – Premier Energy Moldova (sursa: premierenergydistribution.md)

În nordul Republicii Moldova distribuția este făcută de IS RED Nord ce este o companie de stat.

Fig. 12 – Acoperirea IS RED Nord (sursa: rednord.md)

Concluzie: Sistemul electro – energetic moldovenesc este încă extrem de vulnerabil la influența Federației Ruse.

  • Singura conexiune fizică existentă cu sistemul european ENTSO-E se face prin linia Isaccea – Vulcanesti – Cuciurgan, ce trece pe teritoriul ucrainian.
  • Proprietarii termocentralei de la Cuciurgan, implicit și a stației de transformatoare care leagă aceasta linie de sistemul electro – energetic moldovenesc este concernul rusesc RAO – EAS.
  • Autoritățile transnistrene sunt pro ruse, deci pot oricând sabota singura interconexiune.
  • Funcționarea sistemului electro – energetic moldovenesc în sincronizare cu sistemul ucrainian și cel rusesc până in 24 februarie 2022 a făcut imposibilă interconectarea cu sistemul românesc și implicit cel european. Întârzierea este mare și din cauza companiei românești Transelectrica și a sistemului de achiziții din România.
  • Republica Moldova se bazează pe producția de energie electrică din gaze, iar acestea încă mai provin din Federația Rusă.
Share our work
Georgia, din nou la răscruce

Georgia, din nou la răscruce

De mai bine de două luni și jumătate Georgia, mica republică din Caucazul de Sud, se confruntă cu un val masiv de demonstrații și proteste, ajungându-se la ciocniri brutale cu forțele de ordine, fiind cele mai ample proteste în Georgia de la Revoluția Trandafirilor din noiembrie 2003. Motivul principal al acestora îl reprezintă este așa numita Lege a Transparenței Influenței Străine, care ar obliga Organizațiile Nonguvernamentale (NGO) ca să se înregistreze ca și agenți de influență străină sau organizații care urmăresc interesele unei puteri străine și să dezvăluie dacă sursele de finanțare din străinătate depășesc 20% din totalul veniturilor. În funcție de evoluția și mersul proiectului legislativ în drumul său spre promulgare, protestele au avut două faze, prima între 6 și 10 martie 2024, a doua din 15 aprilie și continuă și în prezent, ajungând la zeci de mii de protestatari într-o țară cu o populație de 3,7 milioane locuitori și o suprafață de mai bine de trei ori mai mică ca a României.

Protestatarii acuză legea că este de inspirație rusească, o lege asemănătoare a fost promulgată în Rusia cu câțiva ani în urmă și a facilitat eliminarea opoziției și calea spre autoritarism a regimului lui Vladimir Putin.

Guvernul și majoritatea parlamentară georgiană au o componență pro-rusă, sub influența și controlul direct al oligarhului miliardar Bidzina Ivanishvili (un fel de Ilan Șor al Republicii Moldova), născut în 1956, care și-a făcut averea în Rusia (în mod netransparent) și a intrat în politica georgiană în 2012, fondând partidul Visul Georgiei care a câștigat alegerile din 2012 contra președintelui în funcție Mihail Saakashvili. Ivanishvili a fost premier până în 2013 după care a renunțat la funcții rămânând o Eminență Cenușie a partidului. Revine în politică în 2018 ca și președinte al acestui partid, renunță în 2021 dar păstrând controlul, apoi revine în 2023 ca și președinte de onoare pentru partidul Visul Georgian.

De orientare pro-rusă evidentă, la fel ca și Ilan Șor, putem înțelege de ce a revenit direct în politica georgiană în 2023, la un an după ce rușii s-au împotmolit în războiul din Ucraina și când tot mai multe republici aflate până atunci sub influența directă a Rusiei încearcă să profite de slăbiciunea dovedită a acesteia pentru a căuta opțiunea spre vest. Vedem cazul cel mai frapant, al Armeniei, cel mai apropiat aliat al Rusiei din fostele republici ale URSS până în 2023, vecinul Georgiei în Caucazul de Sud, care se pare că a pornit pe un drum clar spre vest, după ce a fost dezamăgită de protectoratul Rusiei care nu i-a apărat interesele în conflictul cu Azerbaidjanul pentru Nagorno-Karabah. (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/ )

Partidul Visul Georgian al lui Ivanishvili controlează parlamentul și guvernul, doar opoziția și președintele Georgiei, doamna Salome Zourabichvili, au o orientare pro-vestică, militând pentru integrarea Georgiei în Uniunea Europeană, unde are statutul de candidată, alături de Ucraina și Republica Moldova.

Dar pentru a înțelege complexitatea situației actuale din Georgia, va trebui să înțelegem contextul istoric în care a evoluat Georgia în ultimii 33 de ani de la declararea independenței în 1991, situația geopolitică actuală din regiune, dar și contextul intern și presiunile externe.

Georgia de la independență în prezent

Statul georgian a fost o putere regională importantă în antichitate și evul mediu, fiind primul stat care a adoptat creștinismul ca religie oficială în secolul IV. Loviturile imperiilor vecine i-au scăzut din putere, totuși, reușește ca în secolul XII să fie o putere importantă, acea perioadă fiind percepută ca și o epocă de aur de către georgieni. Dar creșterea imperiilor vecine, loviturile mongolilor, apoi ale otomanilor și altor invadatori a făcut ca statul georgian să devină mult mai mic decât în perioadele sale de glorie. Din 1801 trebuie să facă față tendințelor de cucerire ale Rusiei care o înglobează în teritoriul imperiului. După revoluția rusă din 1917 își declară independența recunoscută de către Rusia Sovietică în 1920, dar Armata Roșie o atacă în 1921 și o anexează în 1922, după care a devenit o republică unională în cadrul URSS.

Georgia s-a declarat independentă în aprilie 1991, prima republică non-baltică care și-a declarat independența față de URSS, iar primul stat care i-a recunoscut independența a fost România în august 1991. Primii ani de independență ai Georgiei au fost foarte dificili și violenți, președintele Zviad Gamsakhurdia fiind înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat sângeroasă la sfârșitul lui 1991 și înlocuit cu Eduard Shevardnadze, ultimul ministru de externe al URSS-ului lui Gorbaciov între 1985 și 1990. Dar, pe lângă problemele politice de natură internă, noua Rusie le-a creat georgienilor și alte probleme de integritate teritorială, la fel cum au făcut în Moldova în 1992 cu Transnistria, dar mult mai violent. Două conflicte care au produs mult mai multe victime ca și cel din Transnistria, dar prea puțin cunoscute.

Războiul din Osetia de Sud (1991-1992)

Tulburările au început încă din 1990, dar confruntările directe iau forma unui conflict deschis din 1991, când osetinii clădesc baricade în capitala regiunii, Tskhinvali. Separatiștii osetini își declară independența față de Georgia și posibilitatea unirii cu Uniunea Sovietică pentru a-i împiedica pe georgieni să își declare independența față de URSS. Ulterior, conflictul a luat forma unui război deschis începând cu primăvara lui 1992, în care forțele ruse s-au implicat direct alături de separatiștii osetini, la fel ca și în Transnistria. Dublat de conflictul violent între susținătorii lui Gamsakhurdia și cei ai lui Shevardnadze (practic un război civil), războiul din Osetia de Sud a dus la separarea de facto a acestei regiuni de restul Georgiei, guvernul georgian pierzând controlul provinciei care rămâne condusă de către separatiștii osetini, care doresc unirea cu provincia Osetia de Nord de pe teritoriul Rusiei.

Acordul de încetare a focului a fost semnat în 24 iunie 1992 (la patru zile după ce tancurile rusești ale Armatei a XIV-a forțau podul peste Nistru pentru a intra în Tighina). Războiul din Osetia de Sud a avut peste 1000 de morți și a creat pentru Georgia prima regiune separatistă susținută de Rusia. 23000 de georgieni au fost nevoiți să plece din regiune, la fel, mii de osetini au părăsit zona, mare parte dintre ei plecând spre Osetia de Nord, în Rusia.

Războiul din Abhazia (1993)

A fost mult mai sângeros și mai încărcat de atrocități decât cel din Osetia de Sud. Mica provincie din nord-estul țării, Abhazia, a fost de partea bolșevicilor în scurta perioadă de independență dintre 1918 și 1922, drept mulțumire s-a bucurat de o oarecare autonomie în cadrul RSS Georgiană din cuprinsul URSS, sub numele de Republica Sovietică Socialistă Autonomă Abhazia. Când Georgia și-a declarat independența în 1991, abhazii au refuzat să participe la referendumul pentru independență și au cerut să rămână în cadrul URSS.

Această regiune autonomă avea o suprafață de 8500 kmp și o populație de 525000 locuitori, spre comparație județul Argeș are o suprafață de 6900 kmp și o populație de 590000 locuitori. Dar în cazul Abhaziei, ponderea georgienilor era de 48%, a abhazilor doar de 18%, restul fiind alte 11 grupuri etnice. Dar din timpul URSS, având un statut mai aparte, majoritatea conducerii acestei autonomii din cadrul Georgiei era deținută de către etnici abhazi, în plus există două importante baze militare sovietice devenite rusești, cea navală de la Ochamchire (15 km de granița autonomiei cu Georgia) și cea aeriană de la Gudauta, mai la nord, care avea 1500 militari.

Abhazii au început să-i înlocuiască pe georgienii aflați în funcții publice în Abhazia, profitând și de războiul civil și cel din Osetia de Sud, ceea ce a dus la nemulțumiri și conflicte care au devenit violente în prima parte a anului 1992. Situația a escaladat și s-a ajuns la ciocniri armate între grupările paramilitare abhaze și georgiene, cele mai importante fiind în iulie când au rezultat 18 morți și 448 răniți, dintre care 300 georgieni. Ministerul de interne georgian trimite trupe pentru a opri tulburările.

Sprijiniți de către trupele rusești, abhazii își declară suveranitatea la 23 iulie 1992, dar care este ilegală, deoarece nu a existat cvorum, deputații locali georgieni boicotând votul. Această mișcare nici nu era în asentimentul majorității, deoarece georgienii, 48% din populație, nu erau de acord, dar abhazii, 18% din populație, au beneficiat de sprijinul unităților militare ruse prezente în Abhazia. Guvernul georgian, confruntat cu războiul civil și problema osetină, nu reacționează la timp, astfel că în scurt timp pierde controlul Abhaziei în favoarea separatiștilor ajutați de către militarii ruși. Observăm aceeași rețetă aplicată ca și în Transnistria în 1992 și în Donbass în 2014.

În august guvernul georgian trimite trupe în Abhazia, care pătrund în provincie până aproape de capitala Sukhumi, dar abhazii deschid focul marcând începutul războiului din Abhazia, la 14 august 1992. În ofensiva lor, georgienii reușesc să ocupe mare parte din Abhazia, mai rămân doar câteva insule de rezistență, cele mai importante în jurul bazelor rusești. La 3 septembrie este semnat un acord de încetare a focului negociat de către Moscova. În urma acestui acord, georgienii sunt de acord să evacueze teritoriu din regiunea Gagra, lăsându-i pe etnicii georgieni de acolo fără protecție. Abhazii violează cu sânge rece acordul de pace atacând în forță, demonstrând încă o dată că toate acordurile de pace semnate de către Rusia sunt considerate doar bucăți de hârtie fără valoare de către ruși.

Să ne amintim ce spunea Stalin, tratatele nu valorează mai mult decât hârtia pe care sunt scrise, sau Putin care declara public către întreaga lume și liderii mondiali în februarie 2022 că nu va invada Ucraina, și a făcut-o câteva zile mai târziu.

Abhazii atacă sprijiniți de armata rusă din baza de la Gudauta, precum și de voluntarii din Confederația Muntenilor din Caucaz, organizați din luptători din regiunile rusești din nordul Caucazului, inclusiv din Cecenia. Chiar liderul acestor luptători voluntari este cecenul Shamil Basaeev, care va deveni în scurtă vreme cel mai mare coșmar al Rusiei până la moartea sa în 2006. Dar în 1993 conduce de partea Rusiei și a abhazilor ofensiva contra georgienilor în Sukhumi, lăsat fără apărare în urma acordului de încetare a focului mediat de către ruși, unde începe o vânătoare împotriva civililor georgieni. O sută de soldați georgieni prizonieri și civili sunt duși pe stadionul din Sukhumi, sunt decapitați de către cecenii lui Basaeev, apoi aceștia joacă fotbal cu capetele lor, plus multe astfel de atrocități.

Dar după debutul insurgenței Ceceniei sub conducerea lui Djorar Dudaev (fost general în armata sovietică) care dorea independența față de Rusia, au urmat războaiele cecene (1994 – 1996 și 1999 – 2002) în care Shamil Basaeev a luptat contra Rusiei alături de cecenii săi. A fost organizatorul celor mai importante campanii teroriste împotriva Rusiei și a murit când camionul său încărcat cu explozibil a detonat accidental în Ingușeția, Caucazul de Nord în Rusia în 2006.

Războiul continuă, chiar dacă este întrerupt din când în când de acorduri de încetare a focului mediate și garantate de către Moscova, dar de fiecare dată încălcate de către abhazi și susținătorii lor. Sprijiniți direct de către armata rusă, abhazii îi fac pe georgieni să piardă teren, chiar dacă inițial au avut succese importante. Pentru a demonstra implicarea directă a armatei ruse, georgienii prezintă la televiziune epava unui avion rusesc doborât, precum și casca pilotului mort, cu însemnele rusești. Moscova nu a recunoscut implicarea în conflict de partea separatiștilor. Ca o paralelă, când tancurile armatei a XIV-a intră în Tighina de partea separatiștilor transnistreni arborând drapelul Rusiei, Moscova nu a recunoscut nici atunci nimic, în ciuda dovezilor clare.

Concluzionând, chiar dacă georgienii au luptat eroic și au atacat și contraatacat provocând pierderi grele abhazilor, rușilor și aliaților lor, nu au avut cum să facă față fără niciun ajutor internațional presiunii militare crescânde alimentate de forța militară rusească care se implică direct. Abhazii și aliații lor ceceni și nord-caucazieni, sub privirile îngăduitoare ale militarilor ruși, s-au dedat la violuri, crime și omoruri în masă împotriva civililor georgieni, adevărate masacre, la Gagra, Kamani, Sukhumi, dar și în alte localități. În aceste operațiuni de purificare etnică, în jur de 5500 civili georgieni au fost uciși și alte 250000 au fost nevoiți să fugă din Abhazia răsturnând componența etnică a provinciei care a devenit cu majoritate abhază. Practic jumătate din populația Abhaziei, cea georgiană, a fost ucisă sau alungată.

Revoluția trandafirilor (2003)

Cele două conflicte, din Osetia de Sud și Abhazia, au fost înghețate, chiar dacă periodic au fost reîncălzite, dar fără să ajungă la amploarea confruntărilor din 1991-1993. Spre exemplu, după 1994 circa 60000 de etnici georgieni din districtul Gali din Abhazia s-au reîntors la casele lor, dar după ce în 1998 au reînceput luptele, aceștia au părăsit provincia definitiv de teama represaliilor și purificării etnice.

Președintele Eduard Shevardnadze, fostul ministru de externe al lui Gorbaciov, reușește să încheie războiul civil, dar rămâne într-o relație ambiguă cu Rusia și cu interesele ei în Caucazul de Sud. Reușește să scape din trei tentative majore de asasinat (1992, 1995 și 1998). Menține relații relativ amiabile cu Rusia, dar începe să orienteze țara spre vest, semnând mai multe acorduri cu SUA și cu europenii, ajunge să primească ajutor economic și militar din vest, chiar declară oficial intenția de a adera la NATO în 2002. Chiar dacă a fost un om care trăia modest, el personal nefiind corupt, s-a ajuns ca în timpul regimului său corupția în Georgia să atingă cote inimaginabile, țara fiind în categoria celor mai corupte din lume. Revoluția Trandafirilor l-a scos de la putere, apoi a trăit retras într-o suburbie a capitalei Tbilisi până ce a decedat în 2014 în vârstă de 86 de ani.

Președintele Shevardnadze a fost confirmat în funcție prin alegerile din 2000, dar corupția endemică și așteptările populației au dus la Revoluția Trandafirilor din 2003, una dintre așa numitele Revoluții Colorate din acea perioadă, cum ar fi Revoluția Portocalie din Ucraina în 2004, care l-a adus la președinție pe Viktor Iushcenko în urma protestelor de masă în urma falsificării alegerilor, sau de la Andijan, Uzbekistan, când asupra protestatarilor s-a tras rezultând între 500 și 1500 de morți, această din urmă revoluție fiind eșuată.

Revoluția Trandafirilor din Georgia a fost prima dintre aceste Color Revolutions, izbucnind în noiembrie 2003 când alegerile parlamentare au fost contestate ca fiind fraudate. După 20 de zile de proteste de stradă (între 3 și 23 noiembrie), președintele Shevardnadze demisionează și alegerile sunt repetate, liderul opoziției, Mihail Saakashvili ajungând să ocupe fotoliul prezidențial. Numele de Revoluția Trandafirilor vine de la protestatarii care au ocupat parlamentul georgian ținând trandafiri roșii în mâini.

Aceste proteste și rezultatul lor au inspirat și opoziția ucraineană care declanșează Revoluția Portocalie în 2014 tot în urma falsificării alegerilor, forțând repetarea acestora și aducând la putere un lider pro-european, pe Viktor Iushcenko, otrăvit mai devreme cu dioxină, și care înscrie țara spre un parcurs pro-vest. Practic aici sunt premisele războiului declanșat de Putin contra Ucrainei, pentru a-i stopa acesteia dorința de libertate și orientare spre vest, la fel cum a făcut cu Georgia în 2008.

Președintele Saakashvili începe un program ambițios de reforme și de combatere a corupției orientând hotărât țara spre occident. Dar prima sa provocare după accederea în funcție este o nouă tentativă de secesiune, cea a Adjariei. Această provincie de la sud-vestul țării cuprindea portul Batumi ca și capitală, important pentru ieșirea Georgiei la Marea Neagră. Aslan Abașidze, liderul regiunii, și-a câștigat în anii 90 un statut semi-independent, dar după venirea la putere a lui Saakashvili a marșat și mai mult spre independență cu sprijin rusesc. Printr-o combinație de negocieri și acțiuni în forță, guvernul georgian reușește să acționeze decisiv, chiar dacă Abașidze aruncă în aer podul principal de legătură dintre Georgia și Adjaria. Forțele speciale georgiene ocupă provincia în forță, iar Aslan Abașidze fuge la Moscova, la sponsorii săi (la fel cum o va face și Viktor Ianukovici în 2014, după victoria Euromaidanului ucrainean).

Războiul ruso-georgian (2008)

Orientarea provest a Georgiei, nu numai declarativă, ci și practică, cumulată cu cea a Ucrainei, nu avea cum să nu deranjeze Rusia lui Putin în cel mai mare grad. Două țări vecine Rusiei, considerate de Putin în sfera de influență a Rusiei, să încerce apropierea de vest și chiar să ceară integrarea în structurile Occidentale?

Asta s-a văzut cel mai bine la Summitul NATO de la București din aprilie 2008. Atât Ucraina, cât și Georgia au cerut MAP (Member Action Plan), dar conform sondajelor, 75% din populația georgiană dorea integrarea în NATO, pe când în Ucraina procentul era sub 50%. Desigur, în cazul Ucrainei, aceasta se va schimba după invazia din 2014 și mai mult după 2022. La București nu au primit MAP din cauza opoziției unor țări din NATO, în ciuda insistențelor Georgiei, ci doar promisiunea că vor fi membre NATO.

Reacția rusă nu se lasă așteptată, timp de patru luni presa rusă controlată total de către stat atacă continuu Ucraina, amenințând-o cu cele mai grave consecințe pentru intenția de a se alătura alianței vestice, dar niciun cuvânt despre Georgia. Vedem din nou manevra de disimulare a Rusiei.

Trebuie menționat faptul că oficialii ruși au cerut Georgiei și SUA să oprească folosirea defileului Pankisi ca rută de trecere de către insurgenții ceceni ce luptau împotriva Rusiei (unul din comandanți fiind chiar Șamil Basaeev), astfel că armata americană începe să-i instruiască pe georgieni în tehnici antiinsurgență, blocând astfel defileul Pankisi pentru insurgenții ceceni. Relațiile bune cu NATO și cu SUA se dezvoltă, georgienii trimit un contingent de 2000 de militari în Irak pentru a ajuta coaliția occidentală împotriva insurgenței irakiene. Un exercițiu militar de amploare (imediat Response 2008) are loc în Georgia cu participarea a 1000 de militari americani și ai alianței în aprilie 2008, imediat după Summitul NATO de la București, pentru a demonstra sprijinul vestic pentru aspirațiile Georgiei. Pe de altă parte, rușii desfășoară și ei exerciții militare în nordul Georgiei, Caucasus Frontier 2008.

Începând din 1 august 2008 ciocnirile de pe așa-zisa frontieră dintre Georgia și Osetia de Sud se intensifică, ajungându-se la dueluri de artilerie, civilii osetini fiind evacuați spre nord. Un oficia sudosetin, Dmitri Medoiev, declară că voluntarii din Rusia au sosit deja, în principal cei din Osetia de Nord. În 7 august, la ora 7 seara, președintele Saakhashvili ordonă încetarea focului, dar aceasta nu va dura decât trei ore deoarece osetinii continuă să tragă, după care ostilitățile, respectiv duelurile de artilerie, reîncep și mai puternice.

La 11 seara, 7 august 2008, președintele Mihail Saakhashvili ordonă reintroducerea ordinii constituționale în Osetia de Sud, în urma bombardării de către aceștia a satelor georgiene din vecinătatea liniei de demarcație. Ofensiva georgiană ocupă mare parte din Tskinvali, capitala sudosetină, în jurul prânzului în data de 8 august, dar în partea de nord intră în luptă cu trupele mecanizate ruse ce intraseră în regiune prin tunelul Roki, lung de doi kilometri, pe crestele Caucazului, ce separă Osetia de Sud georgiană de Osetia de Nord rusă.

Dar rămâne întrebarea de bază, de unde au apărut aceste unități mecanizate rusești chiar în ziua în care georgienii au atacat și au intrat în Tskinvali? Nu este vorba doar de câteva unități mecanizate, ci de o întreagă armată mecanizată, Armata 58, ce cuprindea cel puțin un regiment de tancuri, dacă nu chiar o divizie. Ori, pentru a traversa Caucazul să ajungă până în vârf, la tunelul Roki, o astfel de armată ar fi avut nevoie de cel puțin două săptămâni. Fiindcă vorbim de munții Caucaz, cei mai înalți din Europa, care se întind cu crestele lor pe întreaga frontieră ruso-georgiană. Să reducem traversarea acestor munți doar la tunelul Roki este ca și cum am spune că întreg Transfăgărășanul este doar tunelul (lung tot de doi kilometri) din vârf, lângă Lacul Bâlea. Imaginați-vă ce înseamnă să treci Transfăgărășanul cu un regiment de tancuri, ai nevoie de cel puțin o săptămână dacă toate merg bine, timpul estimat este de două săptămâni. Iar Caucazul este mult mai abrupt și mai întins decât Carpații. Nu are cum o întreagă armată rusă să intre în Osetia de Sud în câteva ore, doar dacă nu era deja acolo, în așteptare. Adică imediat la nord de tunelul Roki.

Dar de unde au apărut? Rusia a desfășurat în luna precedentă exercițiul militar Kavkaz 2008, chiar în regiunea de la nord de Munții Caucaz. Exercițiu planificat încă din aprilie 2008, după Summitul de la București. Trupele ruse, la terminarea exercițiului, nu au revenit în garnizoane, ci s-au deplasat în secret spre Osetia de Sud, până în preajma tunelului Roki, așteptând ordinul de invazie.

De ce georgienii nu au aruncat în aer tunelul Roki? Dacă ar fi reușit asta, rușii nu ar fi avut cum să pătrundă în Osetia de Sud decât mult mai târziu, pe căi ocolitoare și dificile, și ar fi fost poate prea târziu, georgienii reușind să-și restabilească controlul constituțional deplin asupra teritoriului sud-osetin, recunoscut de către ONU și lumea întreagă ca parte a Georgiei, la fel cum Transnistria este recunoscută ca parte a Republicii Moldova. De ce nu l-au aruncat în aer? Președintele Saakhashvili lămurește acest aspect printr-o declarație de presă, el spune că tunelul era plin de refugiați sud-osetini care fugeau spre nord, de aceea nu a autorizat distrugerea lui.

Aici se vede diferența între un conducător democrat și un dictator. Saakhashvili nu a autorizat distrugerea tunelului Roki ca să nu existe victime civile, chiar dacă era de partea inamică, și chiar dacă asta a însemnat poate pierderea războiului, în schimb dictatorul Putin autorizează bombardarea cartierelor de civili în Ucraina, masacrele contra civililor ca și la Buchea, Irpin, Mariupol, cum ar fi bombardarea teatrului din Mariupol deși era scris mare că acolo sunt copii.

Totuși, forțele speciale georgiene acționează și provoacă victime printre trupele rusești lângă tunelul Roki, chiar comandantul Armatei 58 (armată care s-a evidențiat prin excese în Cecenia și din 2022 luptă în regiunea Kherson), Anatoli Kruliov este rănit, iar maiorul Denis Vetchinov este ucis, ulterior decorat postmortem cu titlul de Erou al Federației Ruse, cea mai înaltă distincție rusească.

Aviația rusă zboară nestingherită în prima fază (Georgia nu avea aviație militară) și lovesc inclusiv obiective civile, cum ar fi spitalul din Gagra, la fel cum o vor face și în războiul contra Ucrainei. Dar în cinci zile de război rușii pierd șase aparate de luptă în fața unei armate care nu are aviație militară, patru doborâte sigur de capacitățile antiaeriene (3 Suhoi-25 și un Tupolev Tu-22M), alte două prin friendly-fire, ceea ce a făcut ca rușii să nu mai zboare din 10 august de teama altor pierderi în avioane. Asta înseamnă 6 avioane pierdute în trei zile, repet, contra unui inamic care nu avea aviație militară. Și ne mai mirăm de slaba performanță a rușilor în domeniul aerian 14 ani mai târziu, când nu au reușit să câștige supremația aeriană contra unui adversar mult inferior la acest domeniu? Ce va fi când ucrainenii vor fi dotați cu F-16 în număr suficient?

Rușii deschid al doilea front în Abhazia la 9 august, desfășoară 9000 de militari din Divizia 7 Novorosiisk și a 76-a Pskov de desant aerian, precum și elemente din Divizia 20 Mecanizată și 8 Infanterie Marină din Flota Mării Negre, precum și peste 5000 de luptători abhazi. Au ocupat întreg defileul Kodori, poziție strategică controlată parțial de către georgieni, apoi au avansat spre sud și la 14 august au ocupat Poti, scufundând câteva nave georgiene în rada portului.

În seara de 8 august navele ruse din flota Mării Negre părăsesc portul Sevastopol îndreptându-se spre coastele Georgiei. Interesant este faptul că acestea erau pregătite și înarmate de dinainte pentru război, altfel nu ar fi avut cum să plece chiar din 8 august. Mai mult, în larg s-au întâlnit cu trei nave de desant pregătite în prealabil. La 19 august impun o blocadă porturilor georgiene, tot atunci corveta rusă Miraj de clasa Nanuchka III scufundă cu rachete o navă de patrulare georgiană, primul angajament naval rusesc de după 1945. Flota rusă avea în compunerea ei crucișătorul purtător de rachete Moskva, care a participat și la acțiunile din Crimeea în 2014 și Siria în 2015, dar a fost scufundat de ucraineni la 14 aprilie 2022.

Georgienii nu au cum să facă față unui atac concentric pe trei direcții, astfel că rușii pătrund pe teritoriul lor apropiindu-se de capitala Tbilisi, ocupând mai multe orașe în drumul lor. La 14 august 2008 se semnează un acord de pace în șase puncte, mediat de președintele francez Szarkozy, a cărui țară deținea la acel moment președinția rotativă a UE.

Este clar că georgienii au pierdut războiul, chiar dacă rușii și-au relevat multe din problemele lor pe partea militară împotriva unui adversar mult mai slab. Georgienii au pierdut controlul defileului Kodori spre Abhazia, devenind mult mai vulnerabili din acea direcție. S-a demonstrat că nu pot recâștiga controlul regiunilor secesioniste de unii singuri, orice acțiune militară pentru impunerea ordinii constituționale pe aceste teritorii recunoscute de întreaga lume ca fiind ale lor va fi urmată de o reacție militară rusă disproporționată ce ar putea amenința însăși integritatea statului georgian. Pe de altă parte Rusia recunoaște independența Abhaziei și Osetiei de Sud (de atunci le-au mai recunoscut 5 state), fapt care le permite staționarea de trupe acolo.

Foarte interesant a fost momentul invaziei ruse în Georgia, pregătită în avans. A avut loc la 8 august 2008, chiar în ziua deschiderii Olimpiadei de vară de la Beijing, când toți liderii mondiali erau cu atenția acolo, un eveniment pe care China dorea să îl transforme într-un important vehicul de propagandă. Chiar și Putin era prezent acolo, în calitate de premier, președintele Rusiei fiind atunci Dmitri Medvedev, marioneta lui. După vechiul obicei sovietic, invaziile rusești se petrec atunci când liderii mondiali sunt în vacanță pentru a le fi cât mai greu să reacționeze. Sovieticii au intrat în Afghanistan în ziua de Crăciun, la 25 decembrie 1979, în Cehoslovacia la 20 august 1968, în vacanța de vară. Chinezii nu au fost foarte fericiți că Putin cu invazia lui în Georgia a distras atenția lumii de la evenimentul lor. De aceea unii analiști speculează că Putin a amânat invazia Ucrainei în 2022 până după încheierea Olimpiadei de Iarnă din China pentru a nu-i supăra din nou pe chinezi. Dar acestea sunt doar speculații.

O mică paranteză referitoare la războiul ruso-georgian din 2008. Jurnaliștii americani au fost interesați mai mult de declarațiile și opiniile candidaților la președinția SUA, fiind un an electoral, alegerile urmând să aibă loc în noiembrie, decât de cele ale președintelui în funcție, George W. Bush, care urma să își încheie mandatul în curând. Barack Obama a spus că va duce chestiunea la ONU ca să sancționeze Rusia, uitând sau neștiind că Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și poate bloca orice astfel de inițiativă. John McCain, fost pilot și veteran de război în Vietnam, capturat și deținut torturat timp de șase ani, apoi senator în mai multe legislaturi, a spus că prima sancțiune este excluderea Rusiei din G7 (grupul statelor puternic industrializate), devenită G8 cu primirea Rusiei după extinderea NATO din 1997 ca și compensație. Dar Obama a câștigat alegerile devenind președinte, după majoritatea analiștilor unul dintre cei mai slabi președinți din istoria SUA, iar McCain înscriindu-se în lista celor mai buni președinți pe care SUA nu i-a avut. După cum preconiza McCain, ceea ce a zis s-a petrecut mai târziu, Rusia a fost exclusă din G8 care redevine G7 în urma anexării Crimeii din 2014.

Caucazul de Sud din punct de vedere geopolitic

Războiul din 2008 a fost perceput ca și o catastrofă pentru georgieni, au înțeles că visul european este unul foarte îndepărtat, în schimb amenințarea rusă este acolo, aproape, la graniță, și permanentă. Considerau că poate o politică de apropiere față de Rusia i-ar proteja cumva. Așa că au votat la alegerile din 2012 împotriva lui Saakhashvili în favoarea grupării conduse de oligarhul pro-rus Bidzina Ivanishvili, partidul Visul Georgian. Nu este ceva ieșit din comun, la fel și ucrainenii au votat liber în 2010 pentru Viktor Ianukovici, după președinția pro-europeanului Iushcenko. O oarecare dezamăgire că promisiunile nu s-au îndeplinit, că reformele sunt dificile și costisitoare pentru populație, și în mod sigur o încercare de adaptare la vecinul rus agresiv.

Dar situația geopolitică se schimbă, totul este în mișcare. Încurajată de lipsa unei reacții hotărâte a Occidentului, Rusia devine tot mai agresivă. Ca să pedepsească Ucraina pentru Euromaidan și pentru faptul că i-a alungat marioneta Viktor Ianukovici și vrea spre Vest, anexează Crimeea și amorsează războiul din Donbass. Din nou reacția Vestului este sub așteptări, sancțiunile impuse atunci sunt considerate de către Rusia suportabile, așa că decide să meargă mai departe. Pentru a-și recupera pozițiile deținute de URSS în Războiul Rece în Orientul Mijlociu se implică militar în războiul civil din Siria în 2015, fapt care o duce pe un curs de coliziune nu numai cu occidentul, care știe cum să gestioneze această problemă, dar și cu Turcia, un important lider regional în ascensiune, cu interese strategice din Orientul Mijlociu și Asia Centrală până în Caucaz.

Țările mici din vecinătatea Rusiei încearcă să se adapteze pentru a nu supăra ursul vecin, hegemonul, în speranța că îi va lăsa în pace dacă adoptă o politică de colaborare cu acesta, în lipsa unui protector puternic din afară. Mai ales în Caucazul de Sud și Asia Centrală, considerate ca și zona de influență a Rusiei.

Dar această paradigmă se schimbă în mod radical la 24 februarie 2022, dată care va marca începutul unui nou cutremur geopolitic pe harta lumii. Rusia a atacat neprovocată un stat independent, considerat frățesc, cu intenția de a-l cuceri, doar fiindcă așa a vrut. Acest moment a arătat întregii lumi că Rusia, când s-a simțit destul de puternică, a devenit agresivă fără motiv și a arătat adevărata față a Rusiei, cea de cuceritor insațiabil pentru care dreptul internațional nu reprezintă decât un petic de hârtie fără valoare. Acest eveniment a obligat statele vecine Rusiei, chiar populația acestora, să devină îngrijorați, în ideea că ar putea fi ele însele următoarea victimă a poftei de cucerire a Rusiei.

Dar împotmolirea Rusiei în războiul cu Ucraina, care continuă și face Rusia să sângereze puternic, plus sancțiunile Occidentului care în sfârșit s-a trezit și a văzut pericolul reprezentat de o Rusie agresivă militar, a făcut ca Rusia să înceapă să-și piardă treptat puterea și influența asupra vecinilor, ajungându-se ca țări considerate până atunci în sfera ei de influență să înceapă să caute alte opțiuni pentru a-și asigura securitatea. Chiar împotriva Rusiei care s-a dovedit un agresor fără scrupule.

Geopolitica complexului de securitate (termen introdus de Barry Buzan) a Caucazului de Sud este foarte complexă, chiar dacă vorbim de trei state mici (Georgia, Armenia și Azerbaidjan) prinse între hegemonul principal, Rusia, la nord, și doi hegemoni regionali rivali cu ambiții, Turcia și Iranul. Acest complex de securitate este dominat de rivalitatea și războiul dintre Armenia și Azerbaidjan pentru Nagorno-Karabah, început în 1988, pe vremea când ambele erau republici autonome în cadrul URSS, și terminat, oficial în septembrie 2023, dar nu definitiv, deoarece mai există probleme în dispută.

Armenia a fost susținută de către Rusia, dar Azerbaidjanul și-a găsit un susținător puternic în Turcia, plus a beneficiat de importante venituri din exploatările de hidrocarburi de la Marea Caspică, fapt care i-a adus un plus de resurse investite în domeniul militar. Bugetul apărării Azerbaidjanului a ajuns să fie mai mare decât întregul buget al Armeniei, la care se adaugă implicarea activă a Turciei cu armament și consilieri. Armenii au pierdut războiul din 2020, apoi au cedat în 2023, deoarece Rusia nu i-a sprijinit deloc, după cum consideră armenii. Nu a făcut-o fiindcă nu a putut, prinsă în războiul cu Ucraina, sau nu a vrut, din moment ce premierul armean Nikol Pashinyan, venit la putere tot în urma unei revoluții din 2018 de genul celor din 2003-2004, este unul prooccidental, fapt de netolerat pentru regimul lui Putin. Ori, după ce Rusia nu a susținut Armenia, indiferent de motive, premierul Pashinyan pune public problema de ce ar mai avea nevoie de Rusia, din moment ce aceasta nu a sprijinit Armenia în cel mai critic moment al său. De aceea orientează țara spre Vest (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/ )

În același timp micile republici caucaziene de la nord, parte a Federației Ruse, preponderent islamice și cu o populație rusă foarte redusă spre insignifiantă, încep să se agite simțind slăbirea brațului de fier al Rusiei, prinsă în războiul din Ucraina (vezi https://karadeniz-press.ro/rezistenta-nord-caucaziana-se-organizeaza-in-exil/ ).

Deci, se pare că unele state aflate sub umbrela Rusiei încep să profite de slăbiciunea de moment a hegemonului rus, pentru a încerca ieșirea de sub tutela acestuia pentru a se orienta spre Vest, din mai multe motive. Cel principal este teama față de agresiunea dovedită de Rusia, care le aduce aminte de modul în care au fost cucerite de către sovietici, care au călcat cu forța în anii 20 voința lor de libertate. Apoi există și dorința lor de a face parte dintr-un sistem de state democratice, care prețuiesc libertatea individuală și drepturile omului, plus posibilitatea unei dezvoltări economice puternice, fără restricții și corupție de stat.

Dar democrația nu este un dat, trebuie să lupți pentru ea, la fel cum alții au făcut-o, la fel cum românii au luptat pentru democrație în Revoluția din 1989.

Georgia la răscruce, din nou

Momentul este prielnic pentru Georgia de a încerca să se elibereze de presiunea rusă și să își caute drumul spre un stat democratic. Iar singura direcție pentru o astfel de opțiune este spre Vest. Georgia făcuse pași importanți în această direcție, fiind candidată pentru admiterea în Uniunea Europeană, la fel ca și Ucraina și Republica Moldova. Dar problema ei este faptul că este condusă de un guvern și o majoritate pro-rusă, partidul Visul Georgian al oligarhului Bidzina Ivanishvili, un fel de Ilan Șor al Republicii Moldova. Această majoritate încearcă să mențină Georgia în orbita rusă, dar simte trendul populației care vrea libertate și dezvoltare și care știe că acestea nu pot veni decât dinspre Vest, nu dinspre regimul autoritar al Rusiei lui Vladimir Putin. Mai ales că perioada președinției lui Mihail Saakashvili, care face progrese spre un stat democratic orientat spre vest, este proaspătă în minte. Visul Georgian încearcă o propagandă pe aceleași linii ca și Kremlinul, insistând că Occidentul ar dori să facă din Georgia o rampă de lansare a unui atac spre Rusia.

Președintele Georgiei, doamna Salome Zourabichvili, în vârstă de 72 de ani, este născută în Franța dintr-o familie de refugiați georgieni, în cadrul acestui stat avansează în poziții diplomatice importante, fiind ambasadorul Franței în Georgia între 2003 și 2004. În 2004, având naționalitate georgiană, devine ministru de externe al Georgiei și câștigă fotoliul prezidențial în 2018. Este de orientare europeană, susținând integrarea Georgiei în structurile occidentale. Dar puterile ei ca și președinte sunt limitate.

Partidul de guvernământ Visul Georgian simte cum populația începe să se orienteze spre vest, așa că încearcă să își asigure instrumentele pentru a stopa această tendință, pe model rusesc. Cum ar fi legea Transparenței Influenței Străine introdusă în parlamentul dominat de membrii partidului Visul Georgian de orientare pro-rusă, care ar oferi o bază legislativă pentru combaterea opoziției în perspectiva alegerilor decisive din octombrie. Această lege este copiată integral după cea rusă folosită tocmai în acest mod. Dar populația georgiană știe că această lege nu face altceva decât să impună oficial cenzura și baza pentru distrugerea opoziției înainte de alegeri, pentru a asigura continuitatea partidei pro-ruse la conducerea Georgiei și după alegerile din octombrie.

Protestele masive ale populației, cele mai mari din istoria Georgiei, în cadrul cărora s-a ajuns la ciocniri violente cu forțele de ordine, nu i-au făcut pe liderii partidului Visul Georgian să renunțe, ba dimpotrivă. Chiar dacă președintele a respins în primă fază proiectul de lege, pro-rușii insistă, în ciuda opoziției crescânde a populației care se manifestă prin proteste de stradă din ce în ce mai masive. Dar pro-rușii nu renunță fiindcă așa le vin directivele de la Moscova, Kremlinul nu concepe să piardă Georgia, chiar dacă nu sunt în stare să controleze Ucraina. Așa că insistă cu această lege, chiar dacă protestele continuă și devin tot mai ample și mai violente. Mai mult, SUA și UE au anunțat că vor stopa asistența financiară pentru Georgia, precum și că vor înăspri regimul vizelor, în cazul în care legea va intra în vigoare.

Dacă partidul pro-rus nu cedează, ne putem aștepta în curând la o escaladare a acestor proteste care să devină mai violente și să asistăm la o repetare a revoluțiilor colorate din 2003-2004, dar de o anvergură ca și cea din 2013 din Ucraina, Euromaidanul. Să nu uităm, georgienii au declanșat în 2003 Revoluția Trandafirilor, prima dintre aceste revoluții colorate, cum au fost numite ulterior. Dacă voința de libertate a georgienilor este suficient de puternică, s-ar putea să asistăm în curând la o nouă revoluție în Georgia, dacă pro-rușii cedează și renunță la această lege, vom vedea ce se întâmplă la alegerile din octombrie, în ce măsură vor putea fi organizate ca și libere și corecte.

Avem experiența alegerilor din Belarus din 2020, în plină dictatură a lui Lukashenko, care au fost urmate de proteste masive timp de câteva luni, înăbușite de forțele de ordine ruse trimise de Putin. Dar Georgia nu este Belarus, are experiența invaziilor rusești, nu este o dictatură ca și Belarusul, are un parlament funcțional și un președinte de o altă orientare față de guvern și majoritatea parlamentară. Este o democrație imperfectă, dar mult diferită față de Belarus, este un început de democrație.

Iar evoluția evenimentelor din Georgia are o importanță capitală pentru întreaga regiune. Rusia pierde teren în Caucazul de Sud, la fel ca și alte regiuni cum ar fi Asia Centrală sau altele. Armenia pare că a decis să se orienteze spre Vest, chiar dacă are trupe și baze rusești pe teritoriul ei. Dacă și Georgia reușește să facă asta, problema Rusiei în Caucazul de Sud devine una majoră. Dar nu are cum să reacționeze, toate resursele ei sunt dirijate spre Ucraina, unde consumul uman și material este enorm.

Rusia mai are posibilitatea să încerce să păstreze Georgia prin partidul Visul Georgian al oligarhului Bidzina Ivanishvili, dar pentru asta are nevoie să blocheze opoziția pro-europeană în vederea alegrilor din octombrie, iar unul dintre instrumente este chiar această lege contestată. Dacă legea este adoptată, în ciuda protestelor masive, pro-rușii au o pârghie să anihileze opoziția democrată. Dacă legea nu trece, vor pierde alegerile din octombrie, după cum este trendul la ora actuală. Dacă presează trecerea legii în ciuda protestelor din ce în ce mai mari, se pot trezi cu o revoluție ca și cea din Ucraina din 2013, care îi vor răsturna de la putere, iar Rusia nu are cum să vină în sprijinul lor, fiind prinsă în războiul din Ucraina, la fel cum nu a putut face nimic pentru Armenia în 2023, când Azerbaidjanul le-a impus cedarea enclavei Nagorno-Karabah.

Practic, din nou Georgia este la o răscruce a istoriei, la fel ca și în 2003 sau 2008. Va depinde doar de ea și poporul său să decidă ce cale vor alege. Fiindcă acum au o șansă mai mare să meargă spre vest, mult mai mare ca și în 2003 sau 2008. Depinde doar de georgieni să decidă calea de urmat, dar având în vedere amplitudinea protestelor din aceste zile, cred că direcția dorită de curajosul și încercatul popor georgian este clară, spre Vest.

Share our work
Pacea în Ucraina, test pentru Occident. China refuză să devină porumbelul păcii

Pacea în Ucraina, test pentru Occident. China refuză să devină porumbelul păcii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Beijingul că încearcă să submineze conferinţa de pace planificată pentru această lună în Elveţia, relatează mass-media internațională. Kremlinul a declarat în repetate rânduri că nu va participa la nicio negociere dacă Kievul nu este de acord cu anexarea de către Rusia a aproximativ 20% din teritoriul ucrainean pe care ea îl ocupă în prezent.

Acuzații dure

Într-un discurs susţinut în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, Zelenski a spus că China, spre deosebire de SUA, face eforturi să se asigure „că ţările nu participă la summitul pentru pace”, a relatat media ucrainene.
Rusia nu a fost invitată la conferinţa care va avea loc la Bürgenstock, lângă Lucerna, pe 15 şi 16 iunie, şi China a anunţat că nu va participa.
Într-un alt discurs susţinut la evenimente, Zelenski a spus că există ţări care încearcă să obstrucţioneze prezenţa la conferinţa din Elveţia, fără a menţiona China explicit.
Rusia a menţionat că nu are interes să participe la conferinţa din Elveţia, o poziţie confirmată de preşedintele Vladimir Putin cu prilejul vizitei sale de stat la Beijing de luna trecută.
China, care a avansat propriul său plan de pace, crede că nu sunt încă întrunite condiţiile. Purtătoarea de cuvânt a MAE chinez Mao Ning a declarat vineri, la Beijing, că aranjamentele nu corespund aşteptărilor Chinei sau celor ale comunităţii internaţionale.
Potrivit lui Zelenski, peste 100 de ţări şi organizaţii şi-au confirmat prezenţa. Conferinţa va discuta despre schimbul de prizonieri, securitate alimentară şi nucleară, cu scopul de a prezenta o propunere Moscovei, a spus el.
Un alt scop este să se obţină întoarcerea copiilor ucraineni răpiţi de Rusia. Zelenski a acuzat Rusia că a răpit 20.000 de copii.

Plan de pace a la Beijing

China a propus un plan de pace în 12 puncte pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Acest plan, prezentat pentru prima dată în februarie 2023, include următoarele elemente esențiale:

-Respectarea suveranității tuturor țărilor: Toate națiunile ar trebui să fie tratate în mod egal și să li se respecte suveranitatea și integritatea teritorială.

-Abandonarea mentalității de Război Rece: Securitatea unei națiuni nu ar trebui să fie realizată în detrimentul altor națiuni.

-Încetarea focului: Oprirea imediată a ostilităților și evitarea escaladării conflictului.

-Reluarea negocierilor de pace: Toate părțile implicate ar trebui să reia negocierile pentru a ajunge la o soluție pașnică.

-Rezolvarea crizei umanitare: Protejarea civililor și facilitarea ajutorului umanitar.

-Protejarea civililor și a prizonierilor de război: Respectarea drepturilor internaționale privind tratamentul prizonierilor și protecția civililor.

-Menținerea securității centralei nucleare: Prevenirea unor accidente nucleare și asigurarea securității infrastructurii nucleare.

-Reducerea riscurilor strategice: Evitarea folosirii armelor nucleare și asigurarea stabilității strategice globale.

-Facilitarea exporturilor de cereale: Asigurarea exporturilor de cereale pentru a preveni crizele alimentare globale.

-Oprirea sancțiunilor unilaterale: Renunțarea la sancțiuni economice unilaterale care nu sunt susținute de Consiliul de Securitate al ONU.

-Menținerea stabilității lanțurilor industriale și de aprovizionare: Asigurarea stabilității lanțurilor de aprovizionare globale.

-Promovarea reconstrucției post-conflict: Sprijinirea reconstrucției economice în zonele afectate de conflict.

Planul Chinei a primit un răspuns mixt. Ucraina și aliații săi occidentali au fost sceptici față de propunere, subliniind că aceasta ar putea favoriza interesele Rusiei și ar putea să nu asigure retragerea completă a trupelor rusești de pe teritoriul ucrainean. Pe de altă parte, Rusia a primit planul Chinei cu o deschidere mai mare, dar a subliniat că „noile realități teritoriale” nu pot fi ignorate, referindu-se la controlul actual al Rusiei asupra anumitor regiuni din Ucraina

Kiev, plan radical

La rândul său, autoritățile de la Kiev au prezentat propriile condiții pentru pace. Planul de pace în zece puncte al președintelui Volodymyr Zelenskyy pentru Ucraina include următoarele condiții:

-Siguranța nucleară: Protecția și securitatea centralelor nucleare ucrainene, pentru a preveni orice catastrofă nucleară.

-Securitatea alimentară: Asigurarea exporturilor de alimente din Ucraina, pentru a preveni o criză alimentară globală, în special în țările din Asia și Africa.

-Securitatea energetică: Restaurarea infrastructurii energetice a Ucrainei și asigurarea accesului la energie.

-Eliberarea prizonierilor și a deportaților: Eliberarea tuturor prizonierilor de război și întoarcerea copiilor ucraineni deportați în Rusia.

-Restaurarea integrității teritoriale: Restaurarea granițelor Ucrainei la cele recunoscute internațional din 1991, incluzând retragerea completă a forțelor rusești din Ucraina.

-Retragerea trupelor ruse: Retragerea completă a trupelor rusești de pe teritoriul ucrainean.

-Justiție: Asigurarea răspunderii pentru crimele de război comise în timpul conflictului.

-Prevenirea ecologică: Abordarea și gestionarea daunelor ecologice cauzate de război.

-Prevenirea viitoarelor agresiuni: Garanții internaționale pentru a preveni orice agresiuni viitoare împotriva Ucrainei.

-Semnarea unui tratat de pace: Organizarea unei conferințe internaționale pentru a discuta și semna un tratat de pace durabil și comprehensiv.

-Aceste condiții sunt menite să asigure o pace justă și durabilă în regiune, bazată pe respectarea dreptului internațional și a suveranității Ucrainei​.

Condiții rusești

Federația Rusă vrea să impună o pace dură Ucrainei, menită să îi consolideze poziția la nivel internațional. Dacă ar fi acceptate, aceste condiții ar transforma Marea Neagră într-un adevărat lac rusesc.

Rusia a stabilit mai multe condiții pentru a încheia pacea în Ucraina, considerate inacceptabile de către Ucraina:

-Recunoașterea teritoriilor anexate: Rusia cere ca Ucraina să recunoască teritoriile anexate de Rusia, cum ar fi Crimeea, ca parte a Rusiei. Aceasta include și teritoriile ocupate în timpul conflictului actual.

-Neutralitatea Ucrainei: Rusia insistă ca Ucraina să rămână neutră și să nu se alăture alianțelor militare, cum ar fi NATO, pe care Moscova le consideră o amenințare la adresa securității sale. Acest lucru este legat de o cerere mai largă de garanții de securitate că Ucraina nu va deveni o bază pentru activitățile militare occidentale.

-Demilitarizare și denazificare: Rusia cere demilitarizarea Ucrainei și ceea ce descrie drept „denazificarea” guvernului și forțelor militare ucrainene. Acesta este un punct controversat, deoarece Ucraina și aliații săi resping ideea că țara este controlată de elemente fasciste.

-Ridicarea sancțiunilor: Rusia dorește ridicarea sancțiunilor occidentale impuse din cauza invaziei. Impactul economic al acestor sancțiuni este semnificativ, iar Rusia consideră că eliminarea lor este un element esențial al oricărui acord de pace.

-Garanții legale: Rusia cere garanții legale împotriva agresiunii viitoare și încetarea tuturor ajutoarelor militare către Ucraina din partea țărilor occidentale. Aceasta include oprirea livrării de arme și alte forme de sprijin militar care susțin capacitățile de apărare ale Ucrainei.

China refuză

China a anunţat oficial, la sfârșitul săptămânii trecute, că, în lipsa unei invitaţii adresate şi Rusiei, nu va participa la summitul pentru pace în Ucraina, o conferinţă prevăzută să se desfăşoare la jumătatea lunii iunie în Elveţia, poziţia Beijingului fiind salutată de Moscova, care consideră ilogică şi o pierdere de timp organizarea unei conferinţe pentru soluţionarea conflictului ucrainean fără invitarea Rusiei.

„Există un decalaj evident între, de o parte, dispoziţiile stabilite pentru conferinţă, şi de cealaltă parte aşteptările Chinei şi aşteptările generale ale comunităţii internaţionale”, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, citat de mass-media internațională.

„China a insistat mereu asupra faptului că o conferinţă internaţională de pace trebuie să fie recunoscută deopotrivă de Rusia şi de Ucraina, să permită participarea egală a tuturor părţilor şi o discuţie justă a tuturor planurilor de pace. Altfel, conferinţa cu greu va putea să joace un rol substanţial în revenirea păcii”, a explicat oficialul chinez.
Totuşi, „noi vom continua să promovăm discuţii de pace în maniera noastră, vom menţine comunicarea cu toate părţile şi vom colabora pentru o soluţionare politică a crizei ucrainene”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.


Respectiva conferinţă găzduită de Elveţia este organizată la cererea Ucrainei, al cărei obiectiv în acest demers este de a obţine un larg sprijin internaţional pentru „formula de pace” a Kievului, enunţată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la sfârşitul anului 2022 şi care prevede în principal retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional.
Zelenski a cerut Elveţiei să nu invite Rusia la conferinţă, insistând în schimb asupra participării preşedintelui chinez Xi Jinping şi a celui american Joe Biden. Prezenţa lui Biden este încă incertă, iar până la jumătatea lunii mai numai aproximativ 50 din cele circa 160 de delegaţii invitate confirmaseră participarea.

Pace globală

Potrivit anunţului guvernului elveţian, această „Conferinţă la nivel înalt asupra păcii în Ucraina” va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă în Ucraina, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, iar un obiectiv al reuniunii va fi crearea „unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace”, formulă interpretată de Moscova ca fiind o încercare de a-i transmite un ultimatum.
Rusia a transmis iniţial că nu va lua parte la conferinţă nici dacă va fi invitată, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră după ce s-a alăturat sancţiunilor occidentale contra Moscovei. Dar preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna aceasta că Rusia este pregătită să participe la discuţii, dar nu a fost invitată de gazdele elveţiene.
Întrebat de presă în timpul unei vizite în China în ce condiţii Rusia ar fi dispusă să participe la conferinţa din Elveţia, Putin a răspuns că politica este formată din realităţi concrete, nu din situaţii ipotetice. „Dar suntem pregătiţi să discutăm – nu am refuzat niciodată”, a insistat preşedintele rus, adăugând că este dispus să negocieze cu Kievul pe baza acordului de pace nefinalizat în tratativele desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după ce Rusia declanşase invazia în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat vineri refuzul Chinei de a lua parte la conferinţa din Elveţia. „Căutarea unor soluţii pentru conflictul ucrainean fără participarea Rusiei este total ilogică, fără perspective şi practic nu este altceva decât o pierdere de timp”, a declarat Peskov, subliniind că punctele de vedere ale Rusiei şi Chinei pe acest subiect sunt „absolut identice”.

China, contraofertă de pace

China ar putea organiza o conferinţă de pace la care să participe Rusia şi Ucraina, a declarat joi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă RIA. Potrivit lui Lavrov, o astfel de mişcare ar fi o continuare a eforturilor Beijingului de a rezolva criza ucraineană.
‘Împărtăşim poziţia (Chinei) potrivit căreia trebuie abordate în primul rând cauzele fundamentale, iar interesele legale ale tuturor părţilor trebuie protejate, cu acorduri ulterioare bazate pe principiul securităţii egale şi indivizibile’, a declarat Lavrov în interviul pentru RIA.
‘Permiteţi-mi să subliniez încă o dată, aceasta presupune respectarea realităţilor de pe teren, ce reflectă voinţa oamenilor care trăiesc acolo’, a adăugat el.
Rusia a chemat în mod repetat la discuţii cu condiţia prealabilă ca Occidentul şi Kievul să-i recunoască câştigurile teritoriale în Ucraina. Kievul a respins aceste propuneri.
În interviu, Lavrov a criticat Statele Unite pentru ajutorul dat Ucrainei şi a spus că Washingtonul a devenit ‘complice la crimele regimului de la Kiev’.
Rusia priveşte furnizarea de către Occident Ucrainei de avioane F-16 ce pot fi dotate cu arme nucleare drept o ‘acţiune de semnal’ a NATO în domeniul nuclear. ‘Ei încearcă să ne spună că Statele Unite şi NATO nu se vor da în lături de la nimic în Ucraina’, a spus ministrul de externe rus.
‘Cu toate acestea, sperăm că exerciţiile ruso-belaruse privind folosirea de arme nucleare non-strategice, ce sunt acum în desfăşurare, să îi trezească oarecum la realitate pe oponenţii noştri, reamintindu-le despre consecinţele catastrofale ale escaladării nucleare suplimentare’, a afirmat Lavrov.
În acest context, el a mai spus că Rusia ar putea lua măsuri în zona descurajării nucleare dacă Statele Unite vor desfăşura rachete cu rază scurtă şi medie în Europa şi Asia.
În ce priveşte Orientul Mijlociu, Lavrov a declarat că şi acolo Statele Unite ‘alimentează flăcările conflictului’.

Zelenski, eforturi întețite

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat duminică, în Singapore, cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin, despre nevoile de apărare ale Kievului.

În marja Dialogului Shangri-La desfăşurat în Singapore, Zelenski şi ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov au avut o discuţie de peste o oră cu Austin. Discuţia a fost ”foarte bună”, a spus Zelenski la final, citat de mass-media internațională.

”Am discutat despre ceea ce este cheia: nevoile de apărare ale ţării noastre, întărirea sistemului de apărare antiaeriană ucrainean, coaliţia F-16 şi pregătirea unui acord de securitate bilateral”, a indicat el pe platforma socială Telegram, citat de mass-media internațională.
Austin l-a pus la curent pe Zelenski cu privire la asistenţa militară pentru Kiev şi ”a reafirmat angajamentul SUA de a menţine sprijinul puternic”, a declarat un oficial al Pentagonului, vorbind sub rezerva anonimatului.
”Cei doi lideri s-au angajat să întărească şi mai mult parteneriatul strategic de apărare dintre Statele Unite şi Ucraina”, a adăugat el.
Adresându-se forumului de securitate din Singapore, Zelenski a spus că 106 state şi organizaţii au promis că vor participa la viitorul summit de pace din Elveţia, dar că este dezamăgitor faptul că unii lideri nu şi-au oferit încă sprijinul.
El a mulţumit unor ţări, precum SUA, Germania şi Olanda, pentru asistenţa militară, în special pentru sistemele de apărare antiaeriană.
Pe platforma socială X, Zelenski a scris că s-a întâlnit de asemenea cu preşedintele ales al Indoneziei, Prabowo Subianto, cu o delegaţie a Congresului american şi cu preşedintele Timorului de Est, Jose Ramos-Horta, care a fost de acord să participe la summitul de pace programat la mijlocul lui iunie în Elveţia.

La conferinţa de anul trecut a Dialogului Shangri-La, Prabowo propusese un plan de pace indonezian pentru a se pune capăt războiului din Ucraina.
Planul de pace propus de Indonezia pentru Ucraina, prezentat de ministrul apărării Prabowo Subianto în cadrul summitului de securitate Dialogului Shangri-La din iunie 2023, includea următoarele puncte principale:

-Încetarea imediată a ostilităților: Apelul către ambele părți să oprească imediat luptele, recunoscând impactul sever asupra economiilor și securității alimentare din Asia.

-Crearea unei zone demilitarizate: Stabilirea unei zone demilitarizate pentru a reduce tensiunile și a preveni reluarea conflictului.

-Referendum organizat de ONU: Propunerea unui referendum sub egida Națiunilor Unite în zonele considerate disputate pentru a decide asupra statutului acestora​

Acest plan a fost respins în termeni categorici de către Ucraina.

Biden, așteptat la conferința de pace

Duminică, adresându-se delegaţilor la conferinţă, ministrul chinez al apărării, Dong Jun, a spus că, ”în ce priveşte criza din Ucraina, China promovează discuţii de pace cu o atitudine responsabilă”.
”Noi nu am furnizat arme niciuneia dintre părţile conflictului. Noi am pus controale stricte la produsele cu dublă utilizare şi nu am făcut nimic pentru a alimenta flăcările. Susţinem ferm pacea şi dialogul”, a mai afirmat ministrul chinez.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că, dacă preşedintele american Joe Biden va absenta de la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, aceasta ar echivala cu ”aplauze la scenă deschisă pentru Putin”.
Ucraina speră într-o participare cât mai numeroasă la conferinţa din Elveţia, într-o încercare de a unifica opiniile cu privire la sfârşitul războiului şi a creşte presiunea asupra Rusiei.
Washingtonul şi-a semnalat sprijinul pentru conferinţă, dar nu a anunţat dacă preşedintele Joe Biden va fi prezent.
”Ştiu că Statele Unite sprijină summitul, dar nu ştim la ce nivel”, a spus Zelenski recent, într-o conferinţă de presă comună la Bruxelles cu prim-ministrul belgian Alexander De Croo.
”Summitul de pace are nevoie de preşedintele Biden şi la fel şi ceilalţi lideri care se uită la reacţia Statelor Unite. Absenţa lui ar însemna aplauze pentru Putin, aplauze la scenă deschisă personal pentru Putin”, a adăugat Zelenski.
El i-a îndemnat duminică atât pe Biden, cât şi pe preşedintele chinez Xi Jinping, un aliat apropiat al lui Putin, să participe la summitul din Elveţia.

Războiul declarațiilor

Kremlinul a calificat drept ”absurdă” şi ”inutilă” desfăşurarea unui summit de pace fără participarea Rusiei, care nu a fost invitată de Kiev.
”Această conferinţă este, din punctul nostru de vedere, absolut inutilă în ce priveşte căutarea unei soluţii la conflictul privind Ucraina”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu la postul public RT, citat de AFP. ”Este, într-adevăr, absurd să aibă loc o reuniune şi să se discute serios despre aceste chestiuni fără participarea ţării noastre”, a subliniat Peskov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea Chinei şi Braziliei, care insistau asupra participării Rusiei la summitul pentru pace în Ucraina prevăzut să aibă loc la mijlocul lui iunie în Elveţia.
„La ora actuală, noi nu vedem că Rusia ar putea participa (la summit), pentru că Rusia va bloca totul, aceasta este clar”, a declarat preşedintele Zelenski în timpul unei conferinţe de presă la Madrid. „Ea vrea să distrugă Ucraina, să ne nimicească”, a adăugat el.
Nu se poate avea „niciun fel de încredere în (Vladimir) Putin”, a continuat Zelenski.
După ce participanţii la summit se vor pune de acord asupra unui document ce detaliază măsurile ce trebuie luate pentru a stabili o „pace justă” în Ucraina pe baza unui plan de pace al Kievului, aceste propuneri vor putea fi transmise Rusiei prin intermediari, a estimat şeful statului ucrainean.
„Suntem capabili (…) să găsim mijloacele pentru a ieşi din situaţii pe care Rusia le-a creat cu acest război şi apoi mediatorii pot să le prezinte reprezentanţilor Rusiei”, a adăugat Volodimir Zelenski. „De aceea, invităm toată lumea acum. Avem un plan al nostru de bază, dar suntem gata să auzim şi alte opţiuni”, a spus Zelenski.
Preşedintele ucrainean i-a îndemnat duminică pe omologii săi american şi chinez să participe la această conferinţă asupra păcii. Moscova, care nu este invitată, prezice deja eşecul conferinţei.
Partener strategic al Rusiei, Beijingul şi-a reiterat poziţia săptămâna trecută, declarând într-un comunicat comun cu Brazilia că susţine „o conferinţă internaţională de pace organizată la un moment potrivit recunoscut şi de Rusia, şi de Ucraina, cu o participare egală a tuturor părţilor, precum şi cu o discutare echitabilă a tuturor planurilor de pace”.
Într-un recent interviu acordat în exclusivitate AFP, Zelenski a evocat trei dosare ce vor fi negociate în Elveţia.
Primul se referă la libera navigare în Marea Neagră, pentru a proteja securitatea alimentară mondială, permiţând exporturile de cereale ucrainene. Al doilea vizează un acord cu privire la un apel de a pune capăt atacurilor asupra infrastructurilor energetice, iar al treilea se referă la întoarcerea în Ucraina a mii de copii deportaţi în Rusia, o crimă, potrivit Curţii Penale Internaţionale, care a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin.

Marș electoral

Zeci de mii de unguri au mărşăluit sâmbătă în centrul capitalei Budapesta pentru a-l sprijini pe premierul naţionalist Viktor Orban, care se confruntă cu o provocare neaşteptată din partea unui nou venit pe scena politică locală înaintea alegerilor pentru Parlamentul European de săptămâna viitoare.
Orban, aflat la putere din 2010, speră că partidul său, Fidesz, care nu este afiliat niciunui grup din Parlamentul European (PE), va avea de câştigat de pe urma unei intensificări a sprijinului pentru extrema dreaptă în întreaga Europă, în timp ce ţara sa se pregăteşte să preia preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene în a doua jumătate a anului.

 Orban este de multă vreme în dezacord cu ceilalţi membri ai UE cu privire la o serie de probleme, el refuzând să trimită arme în Ucraina şi menţinând legăturile economice cu Moscova după ce forţele ruse au invadat Ucraina în 2022.

Mulţimea – care flutura steaguri, scanda „Ungaria-Ungaria” şi arbora bannere pe care scria „Dă-ne pace, Doamne” – a mărşăluit de la Podul cu Lanţuri din Budapesta până la Insula Margareta, unde Orban s-a adresat susţinătorilor săi.
„Niciodată până acum nu s-au strâns pentru pace atât de mulţi oameni. Suntem cel mai mare corp al păcii, cea mai mare forţă de menţinere a păcii din Europa”, a declarat Orban. „Europa trebuie împiedicată să se îndrepte rapid spre război, spre propria sa distrugere. Europa se pregăteşte astăzi de război, cu anunţuri zilnice despre inaugurarea unui nou tronson de drum către iad”, a adăugat el.
„Vrem să vărsăm sânge maghiar pentru Ucraina? Nu! Nu vom merge la război, nu vom muri pentru altcineva pe pământ străin”, a declarat Orban în discursul său, potrivit MTI. „Misiunea noastră este să rămânem în afara războiului şi să păstrăm Ungaria ca o insulă a păcii”, a adăugat şeful executivului ungar.
Un participant la marş identificat drept Zoltan, în vârstă de 62 de ani, a declarat: „Luptăm pentru pace. Trebuie să îndreptăm Uniunea Europeană într-o altă direcţie pentru a evita războiul… Retorica venită din direcţia Franţei, Regatului Unit şi Germaniei doreşte clar război, cu ajutorul SUA”.

La jumătatea celui de-al patrulea mandat consecutiv la putere, Orban s-a străduit să ţină sub control consecinţele unui scandal de abuz sexual care i-a doborât pe doi dintre aliaţii săi politici cheie, fosta preşedintă Katalin Novak şi fostul ministru al justiţiei Judit Varga.
De atunci, Fidesz se chinuie să limiteze pagubele, ţinându-l totodată la distanţă pe Peter Magyar, un fost insider al guvernului, care a lansat o mişcare politică după ce a făcut o serie de comentarii incendiare despre modul de funcţionare a guvernului Orban.

Fiecare săptămână ‘ne apropie mai mult de război’, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban vineri la postul public de radio, avertizând că, prin finanţarea atacurilor ucrainene pe teritoriul rus, Europa ‘ar putea aduce forţele ruse mai aproape’, relatează MTI.
Potrivit şefului guvernului ungar, fiecare săptămână aduce ceva ‘care indică spre o alunecare spre război’. Un astfel de eveniment a fost începutul negocierilor pentru trimiterea de instructori militari francezi în Ucraina, a spus el. O evoluţie chiar mai îngrijorătoare a fost că un număr tot mai mare de actori, inclusiv secretarul general al NATO, au declarat că, pe lângă autoapărare, Ucraina are dreptul de a folosi armele donate de Occident pentru a ataca Rusia, a notat Orban.
Rusia a spus clar că trupele sale vor înainta până când va fi securizată o zonă cu o lăţime suficientă pentru a face imposibil ca forţele ucrainene să lovească teritoriul rus, a amintit Orban. ‘Aşadar, trebuie să conştientizăm că sprijinirea Ucrainei în a lovi în Rusia implică riscul de a aduce forţele ruse mai aproape de noi’, a adăugat el.
Orban a mai spus că alunecarea spre război s-a petrecut în trei faze: ‘discuţii, pregătire şi distrugere’. ‘Am trecut de discuţii, ceea ce analizăm acum este problema pregătirilor, ceea ce ne plasează la (distanţă de) centimetri de distrugere reală’, a declarat el.
În acelaşi interviu, liderul de la Budapesta a spus că revenirea la serviciul militar obligatoriu este ‘o afacere internă a statelor’, nu o chestiune care să fie decisă de ‘o armată imperială’ a Uniunii Europene la Bruxelles, pentru că ‘este inacceptabil ca alţii să ia decizii cu privire la sângele unguresc’.
Citând ‘planuri europene’, el a spus că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ‘nu se află pe agendă în Ungaria’.
Între timp, Ungaria a introdus cursuri de apărare în programa şcolară de liceu, aşa încât ‘facem multe lucruri care vor face Ungaria, întreaga societate, capabilă de autoapărare, fără încorporarea obligatorie’, a afirmat el.
Orban a mai spus că liderii europeni trebuie determinaţi să ia decizii pro-pace, iar politicienii pro-război trebuie ‘alungaţi’, şi a avertizat că tentative de a câştiga războiul din Ucraina pe câmpul de luptă ‘riscă un război mondial’.

‘Să luăm înapoi iniţativa şi să facem să existe o încetare a focului şi negocieri, înainte să ne găsim în mijlocul unui mare război european’, a îndemnat el.
Premierul ungar a mai spus că istoria a arătat că în prima fază a fiecărui război s-a manifestat ‘furie împotriva susţinătorilor păcii, în timp ce susţinătorii războiului argumentau că nu exista nicio soluţie morală în afara războiului, aşa încât oricine este de partea păcii adoptă de fapt o poziţie morală greşită’.
‘Pe urmă a devenit clar că războiul nu era o soluţie la conflicte între naţiuni europene’, a adăugat Orban, menţionând că ulterior s-a produs o schimbare spre cei care erau favorabili păcii, şi că ‘ar trebui evitaţi’ anii de după devastările celui de Al Doilea Război Mondial.

Consecințe grave

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu ”consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus.
„Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.
El s-a referit astfel le apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg – împărtăşit între timp şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell -, care le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar.
„(Stoltenberg) a fost prim-ministru al Norvegiei. Ne-am întâlnit şi am soluţionat chestiuni complicate privind Marea Barenţ şi altele. În general, am reuşit să ajungem la acorduri. Atunci, sunt sigur că el nu suferea de demenţă”, a comentat Putin despre secretarul general al NATO.
„Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave, iar aceste consecinţe grave se fac simţite în Europa. Cum vor reacţiona Statele Unite ?”, a spus în continuare preşedintele rus, făcând aluzie la paritatea nucleară între Rusia şi SUA.
Referindu-se tot la declaraţia lui Stoltenberg, liderul de la Kremlin a apreciat că acesta nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali.
În astfel de cazuri, a detaliat Putin, selectarea ţintelor poate fi efectuată numai de „specialişti înalt calificaţi”, care nu sunt ucraineni, iar rachetele franco-britanice Storm Shadow/Scalp pot primi instrucţiuni în zbor „fără vreo implicare a soldaţilor ucraineni”, proceduri aplicabile de asemenea în cazul rachetelor americane ATACMS cu ajutorul datelor satelitare.
Aşadar, a concluzionat preşedintele rus, aceste misiuni contra ţintelor ruseşti „nu sunt pregătite de soldaţi ucraineni, ci de reprezentanţi ai ţărilor NATO”.
Cât despre informaţia anunţată luni de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, conform căreia Kievul a ajuns la un acord cu Franţa pentru trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina, informaţie între timp nuanţată de Ministerul ucrainean al Apărării, care a transmis că un astfel de acord se află încă în negociere, Putin a spus că instructori militari occidentali se află deja în Ucraina sub acoperirea de mercenari.
În ce priveşte ofensiva lansată luna aceasta de Rusia în regiunea ucraineană nord-estică Harkov, Putin a spus că aceasta a fost provocată de aliaţii occidentali ai Ucrainei, pe care i-a acuzat că au ignorat cererile Rusiei de a determina Ucraina să nu atace regiunea rusă de graniţă Belgorod.
De asemenea, el a reafirmat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina, desfăşurate ultima dată în martie-aprilie 2022 la Istanbul şi pe care, conform Moscovei, Kievul le-a părăsit în urma presiunilor SUA. Însă Putin a contestat din nou legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat pe 20 mai.

Capcană rusească?

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut recent reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l-a acuzat pe Putin că urmăreşte să facă să eşueze „summitul de pace” din Elveţia, după ce surse apropiate Kremlinului au declarat că preşedintele rus ar fi de acord cu o încetare a focului în Ucraina în actualele linii ale frontului.
„Negocierile de pace trebuie reluate, şi nu printr-un ultimatum, ci cu raţiune”, a spus Putin la o conferinţă de presă în capitala Belarusului, Minsk, unde s-a întâlnit cu aliatul său Aleksandr Lukaşenko.
Reluarea acestor negocieri, a adăugat preşedintele rus, trebuie să aibă ca obiectiv final „semnarea unor documente juridic obligatorii”. El a amintit că Ucraina acceptase iniţial semnarea unui astfel de document la ultimele negocieri de pace cu Rusia, desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul, dar în final Kievul nu l-a mai semnat în urma presiunilor din partea Occidentului.
„Se vorbeşte din nou că trebuie să revenim la negocieri. Să se reia! Dar să se reia plecând nu de la ceea ce doreşte o parte (…), ci de la situaţia actuală de pe teren! Noi suntem dispuşi”, a indicat Putin.
Vinerea trecută, în timpul unei vizite în China, el s-a declarat de asemenea dispus să negocieze cu Kievul pe baza acordului de pace nefinalizat în tratativele desfăşurate la Istanbul, susţinând că a fost atunci „păcălit” de Occident să-şi retragă trupele din nordul Ucrainei şi de la periferia Kievului în schimbul unei promisiuni că urma să fie semnat acordul de pace.
Însă, la conferinţa de presă desfăşurată la Minsk, Vladimir Putin a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat pe 20 mai şi care în toamna anului 2022 a emis un decret ce interzice orice negocieri cu actualul lider de la Kremlin.
„Cu cine să negociem? Aceasta nu este o întrebare banală (…) Rusia este conştientă că legitimitatea actualului şef de stat (al Ucrainei) a expirat”, iar Rusia trebuie să fie „sigură pe deplin” că negociază cu o „putere legitimă”, a spus Putin, făcând aluzie la Zelenski.
„Cred că unul din obiectivul conferinţei care a fost anunţată în Elveţia este acela ca membrii comunităţii occidentale, sponsorii actualului regim de la Kiev, să confirme legitimitatea” preşedintelui ucrainean, a afirmat preşedintele rus, referindu-se la conferinţa internaţională ce exclude Rusia şi pe care Elveţia o va găzdui la jumătatea lunii iunie.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a susţinut vineri că presupusa disponibilitate pe care liderul de la Kremlin a transmis-o prin surse apropiate lui de a accepta o încetare a focului de-a lungul actualei linii de front ar fi menită să provoace un eşec al conferinţei din Elveţia.
„De ce există surse ruseşti care spun dintr-odată presei că Putin este dispus să oprească războiul de-a lungul actualelor linii pe câmpul de luptă? Este simplu: Putin încearcă cu disperare să facă să eşueze Summitul de Pace din 15 şi 16 iunie din Elveţia”, a susţinut ministrul ucrainean într-un mesaj postat pe platforma X.
Respectiva conferinţă găzduită de Elveţia este organizată la cererea Ucrainei, al cărei obiectiv în acest demers este de a obţine un larg sprijin internaţional pentru „formula de pace” a Kievului.
Această formulă, enunţată de Zelenski la sfârşitul anului 2022, prevede retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti, cereri respinse integral de Rusia, care insistă că Ucraina trebuie să accepte „noile realităţi de pe teren”, adică faptul că în urma invaziei lansate în februarie 2022 circa 18% din teritoriul Ucrainei se află sub controlul Rusiei.

Șantaj pentru pace?

Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occidentul nu răspund, au declarat patru surse ruseşti pentru Reuters.
Trei dintre surse, familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin, au declarat că veteranul lider rus şi-a exprimat frustrarea în faţa unui mic grup de consilieri cu privire la ceea ce el consideră a fi încercări susţinute de Occident de a împiedica negocierile şi decizia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a exclude discuţiile.
„Putin poate lupta atât timp cât este nevoie, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului, pentru a îngheţa războiul”, a declarat o altă sursă rusă de rang înalt care a lucrat cu Putin şi are cunoştinţe despre discuţiile la nivel înalt de la Kremlin.
Toate sursele au vorbit cu condiţia anonimatului, având în vedere sensibilitatea problemei.
Pentru această relatare, Reuters precizează că a vorbit cu un total de cinci persoane care lucrează sau au lucrat cu Putin la un nivel înalt în lumea politică şi de afaceri. A cincea sursă nu a comentat în legătură cu îngheţarea războiului pe liniile de front actuale.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, ca răspuns la o solicitare de comentarii, a declarat că liderul de la Kremlin a spus în mod repetat că Rusia este deschisă dialogului pentru a-şi atinge obiectivele, precizând că ţara nu doreşte „război etern”.
Numirea săptămâna trecută a economistului Andrei Belousov în funcţia de ministru al apărării al Rusiei a fost văzută de unii analişti militari şi politici occidentali ca un semnal că economia rusă este plasată pe o bază permanentă de război pentru a câştiga un conflict prelungit.
Aceasta a urmat presiunii susţinute pe câmpul de luptă şi avansurilor teritoriale ale Rusiei în ultimele săptămâni.
Cu toate acestea, sursele au spus că Putin, reales în martie pentru un nou mandat de şase ani, ar prefera să folosească impulsul actual al Rusiei pentru a lăsa războiul în urmă. Ei nu au comentat direct în legătură cu noul ministru al apărării.
Pe baza cunoştinţelor lor despre discuţiile din rangurile superioare ale Kremlinului, două dintre surse au spus că Putin este de părere că toate câştigurile din războiul de până acum sunt suficiente pentru a vinde o victorie poporului rus.
Cel mai mare conflict terestru din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial a costat zeci de mii de vieţi de ambele părţi şi a dus la sancţiuni occidentale asupra economiei Rusiei.
Trei surse au declarat că Putin a înţeles că orice noi progrese dramatice ar necesita o altă mobilizare la nivel naţional, pe care nu a dorit-o, o sursă, care îl cunoaşte pe preşedintele rus, spunând că popularitatea sa a scăzut după prima mobilizare din septembrie 2022.
Convocarea naţională a speriat o parte a populaţiei din Rusia, determinând sute de mii de bărbaţi de vârstă de recrutare să părăsească ţara. Sondajele au arătat că popularitatea lui Putin a scăzut cu câteva puncte procentuale.
Peskov a declarat că Rusia nu are nevoie de mobilizare şi recrutează în schimb contractori voluntari pentru forţele armate. Perspectiva unei încetări a focului sau chiar a unor discuţii de pace pare în prezent îndepărtată.
Zelenski a declarat în repetate rânduri că pacea în condiţiile lui Putin nu are şanse de succes. El a promis să recucerească teritoriile pierdute, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. Mai mult, Zelenski a semnat un decret în 2022 care a declarat oficial orice discuţii cu Putin „imposibile”.
Una dintre surse a prezis că niciun acord nu ar putea avea loc cât timp Zelenski este la putere, cu excepţia cazului în care Rusia îl ocoleşte şi încheie un acord cu Washingtonul. Cu toate acestea, secretarul de stat american Antony Blinken, vorbind la Kiev săptămâna trecută, a declarat presei că nu crede că Putin este interesat de negocieri serioase.
Ucraina se pregăteşte pentru discuţii găzduite de Elveţia luna viitoare, menite să unească opinia internaţională cu privire la modul de a pune capăt războiului. Discuţiile au fost convocate la iniţiativa lui Zelenski, care a spus că Putin nu ar trebui să participe. Elveţia nu a invitat Rusia.
Moscova a declarat că discuţiile nu sunt credibile fără prezenţa ei acolo. Ucraina şi Elveţia doresc ca aliaţii Rusiei, inclusiv China, să participe.

SUA vs. Rusia

Vorbind în China pe 17 mai, Putin a declarat că Ucraina ar putea folosi discuţiile din Elveţia pentru a determina un grup mai larg de ţări să sprijine cererea lui Zelenski pentru o retragere totală a Rusiei, despre care Putin a spus că ar fi o condiţie impusă, mai degrabă decât o negociere serioasă de pace.
Ministerul elveţian de Externe nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. „Suntem pregătiţi pentru discuţii. Nu am refuzat niciodată”, a spus Putin în China.
Kremlinul afirmă că nu comentează progresul a ceea ce numeşte operaţiunea sa militară specială în Ucraina, dar a declarat în repetate rânduri că Moscova este deschisă ideii unor discuţii bazate pe „noile realităţi de pe teren”.
Ca răspuns la întrebările legate de acest subiect, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat că orice iniţiativă pentru pace trebuie să respecte „integritatea teritorială (a Ucrainei), în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional” şi a descris Rusia ca fiind singurul obstacol în calea păcii în Ucraina.
„Kremlinul nu a demonstrat încă niciun interes semnificativ pentru a pune capăt războiului său, dimpotrivă”, a spus purtătorul de cuvânt citat.
În trecut, Kievul a respins pretinsa disponibilitate a Rusiei de a discuta ca fiind o încercare de a transfera vina asupra sa pentru război.
Kievul spune că Putin, a cărui echipă a negat în mod repetat că plănuia un război înainte de a invada Ucraina în 2022, nu poate fi de încredere că va onora vreun acord.
Atât Rusia, cât şi Ucraina au declarat, de asemenea, că se tem că cealaltă parte va folosi orice încetare a focului pentru a se reînarma.
Kievul şi susţinătorii săi occidentali mizează pe un pachet de ajutor american de 61 de miliarde de dolari şi pe un ajutor militar european suplimentar pentru a inversa ceea ce Zelenski a descris pentru Reuters săptămâna aceasta drept „unul dintre cele mai dificile momente” ale războiului pe scară largă.
Pe lângă penuria de muniţie după întârzierile SUA în aprobarea pachetului de sprijin, Ucraina a recunoscut că are dificultăţi să recruteze suficienţi soldaţi, iar luna trecută a redus de la 27 la 25 de ani vârsta bărbaţilor care pot fi mobilizaţi.
Insistenţa lui Putin de a include orice câştiguri pe câmpul de luptă într-un acord nu este negociabilă, au sugerat toate sursele.
Cu toate acestea, Putin ar fi gata să se mulţumească cu teritoriul pe care îl are acum şi să îngheţe conflictul pe linia frontului actual, au spus patru dintre surse.
„Putin va spune că am câştigat, că NATO ne-a atacat şi ne-am păstrat suveranitatea, că avem un coridor terestru spre Crimeea, ceea ce este adevărat”, a spus unul dintre ei, oferind propria analiză.
Îngheţarea conflictului în conformitate cu liniile actuale ar lăsa Rusia în posesia unor bucăţi substanţiale din patru regiuni ucrainene pe care le-a încorporat oficial în Rusia în septembrie 2022, dar fără control deplin asupra niciuneia dintre ele.
Un astfel de aranjament nu ar corespunde obiectivelor pe care Moscova şi le-a stabilit la acea vreme, când a spus că cele patru regiuni ale Ucrainei – Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson – îi aparţin acum în întregime.
Peskov a spus că nu se poate pune problema retrocedării celor patru regiuni care fac acum parte permanentă din Rusia, conform propriei Constituţii.
Un alt factor care joacă un rol în opinia liderului de la Kremlin că războiul ar trebui să se încheie este că, cu cât durează mai mult, cu atât veteranii căliţi în luptă se întorc în Rusia, nemulţumiţi de perspectivele de muncă şi venituri de după război, ceea ce ar putea crea tensiuni în societate, a declarat una dintre surse, care a lucrat cu Putin.
În februarie, trei surse ruseşti au declarat pentru Reuters că Statele Unite au respins o sugestie anterioară a lui Putin de încetare a focului pentru a îngheţa războiul.
În absenţa unei încetări a focului, Putin vrea să ia cât mai mult teritoriu posibil pentru a creşte presiunea asupra Ucrainei, încercând în acelaşi timp să exploateze oportunităţile neaşteptate de a obţine mai mult, au spus trei dintre surse.
Forţele ruse controlează aproximativ 18% din Ucraina, iar luna aceasta au pătruns în regiunea nord-estică Harkov.
Putin se bazează pe populaţia mare a Rusiei în comparaţie cu Ucraina pentru a susţine efective de luptă superioare numeric chiar şi fără o mobilizare, susţinută de pachete salariale neobişnuit de generoase pentru cei care se înscriu.

„Rusia va merge mai departe”

Putin va cuceri încet teritorii până când Zelenski va veni cu o ofertă de oprire, a spus persoana citată, adăugând că liderul rus şi-a exprimat opinia în faţa consilierilor că Occidentul nu va furniza suficiente arme, scăzând moralul Ucrainei.
Liderii americani şi europeni au declarat că vor fi alături de Ucraina până când suveranitatea şi securitatea sa vor fi garantate. Ţările NATO şi aliaţii spun că încearcă să accelereze livrările de arme.
„Rusia ar putea pune capăt războiului în orice moment prin retragerea forţelor sale din Ucraina, în loc să continue să lanseze atacuri brutale împotriva oraşelor, porturilor şi oamenilor din Ucraina, în fiecare zi”, a declarat Departamentul de Stat ca răspuns la o întrebare despre livrările de arme.
Toate cele cinci surse au declarat că Putin le-a spus consilierilor că nu are planuri pe teritoriul NATO, reflectând comentariile sale publice pe această temă. Două dintre surse au citat preocupările Rusiei cu privire la pericolul tot mai mare de escaladare cu Occidentul, inclusiv escaladarea nucleară, din cauza impasului din Ucraina.
Departamentul de Stat a declarat că Statele Unite nu şi-au ajustat poziţia nucleară şi nici nu au văzut vreun semn că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară.
„Continuăm să monitorizăm mediul strategic şi rămânem pregătiţi”, a spus purtătorul de cuvânt.

Pace papală

Papa Francisc a adoptat o poziție în favoarea păcii în Ucraina, subliniind importanța negocierilor și a dialogului pentru a pune capăt conflictului, dar fără a susține planul de pace al liderului de la Kiev. El a descris Ucraina ca fiind o „țară martirizată” și a făcut apel la un armistițiu și la curajul de a negocia, afirmând că „negocierile nu sunt niciodată o capitulare”.

Papa a subliniat că este esențial să se oprească ostilitățile și să se găsească o soluție diplomatică pentru o pace justă și durabilă. El a făcut apel la toate părțile implicate să creeze condițiile necesare pentru o soluție diplomatică, subliniind că un război fără sfârșit este mai devastator decât o pace negociată.

Papa Francisc a condamnat comerțul internațional cu arme, care profită de pe urma războiului și distrugerii, și a cerut o oprire imediată a conflictului, încurajând statele implicate să își reevalueze ambițiile și să recunoască greșelile făcute​

Ucraina a reacționat la demersurile Papei Francisc cu o combinație de recunoștință și scepticism. Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit capelanilor care sprijină poporul ucrainean prin dialog, rugăciune și acțiune. Cu toate acestea, oficialii ucraineni au fost critici față de sugestiile Papei privind negocierile și „ridicarea steagului alb,” interpretate ca un apel la încetarea luptelor fără a se asigura retragerea trupelor ruse.

Ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a subliniat că Ucraina nu va ceda teritorii și a invitat Papa să viziteze orașele devastate de război pentru a vedea situația de pe teren. Ambasada Ucrainei la Sfântul Scaun a fost mai directă, criticând ideea de a negocia cu Rusia în termeni duri și comparând situația actuală cu lecțiile învățate din al Doilea Război Mondial.

În general, Ucraina apreciază sprijinul moral și spiritual al Papei, dar rămâne fermă pe poziția sa de a nu face concesii teritoriale și de a cere retragerea completă a forțelor ruse înainte de a discuta orice fel de pace​

Rusia a avut o reacție mixtă la demersurile Papei Francisc pentru pace în Ucraina. Kremlinul a recunoscut eforturile Papei de a promova pacea, dar a negat inițial că ar avea cunoștință despre o misiune specifică de pace inițiată de Vatican. Mai târziu, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că Moscova este conștientă de intențiile Papei, dar nu are informații detaliate despre un plan specific propus de Vatican.

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a clarificat că apelul Papei pentru negocieri nu reprezintă o cerere de capitulare, ci un îndemn la curajul de a discuta și de a pune capăt ostilităților. Parolin a subliniat că responsabilitatea pentru încetarea ostilităților revine în primul rând agresorului, ceea ce sugerează că Rusia trebuie să ia măsuri pentru a opri agresiunea.

Reacția Rusiei a fost una precaută și oarecum sceptică, dar a lăsat deschisă posibilitatea de a lua în considerare inițiativele de pace ale Papei, în funcție de evoluțiile pe teren și de interesele sale strategice.

Share our work