Israel, amenințat repetat de Republica Islamică

Israel, amenințat repetat de Republica Islamică

Israel, amenintat permanent de terorism

Israel, amenintat permanent de terorism

Iranul a avertizat Israelul că va exista un răspuns „ferm şi adecvat” dacă va continua să atace ţinte în Siria, unde Teheranul l-a sprijinit pe preşedintele Bashar al-Assad şi forţele sale în războiul lor de aproape opt ani cu rebelii şi militanţii, relatează mass-media de la Ierusalim, citată de KARADENIZ PRESS. Israelul, care percepe Iranul drept cea mai mare ameninţare de securitate pentru el, a atacat în mod repetat ţinte iraniene şi ale miliţiilor aliate în Siria. În condiţiile în care în Israel vor avea loc alegeri anticipate în aprilie 2019, Israelul este tot mai deschis în privinţa lansării de lovituri aeriene.

Sfat de război

Într-o întâlnire cu ministrul sirian de externe Walid al-Moalem de la Teheran, secretarul Consiliului Naţional de Securitate al Iranului, Ali Shamkhani, a declarat că atacurile israeliene au încălcat integritatea teritorială a Siriei şi sunt „inacceptabile”. „Dacă aceste acţiuni continuă, vom activa unele măsuri calculate ca descurajare şi ca răspuns ferm şi adecvat pentru a-i învăţa o lecţie pe conducătorii criminali şi mincinoşi ai Israelului”, a declarat Shamkhani, citat de agenţia de ştiri Fars.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în plină campanie electorală, a declarat luna trecută că forţele israeliene vor continua să-i atace pe iranieni în Siria şi i-a avertizat „să plece de acolo” repede.

În ianuarie, avioane de luptă israeliene au lansat un atac asupra a ceea ce au identificat drept o ascunzătoare de arme iraniană în Siria.

„Guvernul sirian consideră că este datoria sa să menţină forţele de securitate iraniene pe teritoriul Siriei”, ar fi afirmat Moalem marţi, potrivit relatării unei media conduse de Hezbollah. La rândul său, Republică Islamică Iran a afirmat în mod repetat că va păstra forţe militare în Siria.

Sistemul Kolchuga, folosit cu succes de Israel în combaterea terorismului

Sistemul Kolchuga, folosit cu succes de Israel în combaterea terorismului

Mâna Ucrainei

Sistemele ucrainene de război electronic Kolchuga-M ar fi ajutat Israelul să distrugă, pe 21 ianuarie, mai multe sisteme de apărare aeriană „Pantsir-S1″ale forțelor armate siriene și iraniene, potrivit DefenseWorld.net, citată de defenseromania.

Sistemul radar Kolchuga face posibilă detectarea țintelor aflate la sol și în aer. Radarul poate urmări mișcarea ţintelor aflate la sol pe o distanţă de 600 km, iar țintele aeriene pot fi urmărite până la altitudini de 10 km şi pe o rază de până la 800 km, ceea ce face ca Kolchuga să reprezinte un sistem eficient de avertizare timpurie.

Israelul a achiziționat la sfârșitul anului 2018 un sistem de senzori pasivi Kolchuga-M, produs în Ucraina.

Sursa citată mai menționează că armata israeliană a distrus pe 21 ianuarie mai nulte ținte iraniene și siriene în jurul Damascului, printre acestea aflându-se și sisteme avansate de apărare antiaeriană de tip Pantsir-S.

Strategie dură

Imaginile prezentate triumfal de armata israeliană au arătat faptul că mai multe sisteme de apărare antirachetă de producție rusească de tip Pantsir-S1 (denumire NATO SA-22), au fost distruse în urma acestor atacuri.

Sistemul Pantsir-S1 este un sistem combinat de arme / rachete cu autopropulsie, construit în Rusia, care este amplasat pe camioane 8×8. Sistemul de tunuri transportabile / SAM include până la 12 rachete sol-aer dispuse în două grupuri cu 6 tuburi pe turelă și o pereche de tunuri de 30 mm.

Sistemul Kolchuga i-a ajutat pe israelieni să identifice locația tuturor sistemelor de apărare aeriană din Siria, printre care un sistem de rachete Tor, un sistem antiaerian Pantsir-S, un sistem de apărare antiaeriană S-75 Divina și un radar JY-28, a raportat Uawire.

Succesul atacurilor lui Israel asupra infrastructurii iraniene din Siria a fost în multe privințe datorat utilizării unui senzor pasiv Kolchuga, raportează Avia-pro, citând experți chinezi.

Experții chinezi au atras atenția asupra preciziei uimitoare cu care aviaţia israeliană a lovit sistemele ruseşti și au constatat că, înainte de dobândirea sistemului Kolchuga, Israel a fost extrem de precaut în a decide dacă să atace sau nu sistemele Pantsir-S detaşate de Iran în Siria. (M.B.)

Share our work
Cazul Khashoggi: anchetă internațională condusă de un raportor ONU

Cazul Khashoggi: anchetă internațională condusă de un raportor ONU

Arabia Saudita, sub tirul diplomatic al comunitatii internationale

Arabia Saudita, sub tirul diplomatic al comunitatii internationale

Agnes Callamard, raportorul special al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, a declarat că va călători în Turcia, săptămâna viitoare, unde va conduce o anchetă independentă şi internaţională” privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează site-ul postului CNBC, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Callamard a declarat pentru Reuters că, în cadrul vizitei, care va avea loc în perioada 28 ianuarie – 3 februarie, va evalua măsurile adoptate de Guvernul de la Ankara pentru a răspunde asasinării lui Khashogii în consulatul saudit de la Istanbul.
„Informaţiile găsite şi recomandările mele vor fi transmise Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul sesiunii din iunie 2019”, a declarat aceasta.
Reamintim că Khashoggi, jurnalist la Washington Post, care a devenit critic al moştenitorului coroanei saudite, a fost văzut pentru ultima dată când a intrat în consulatul saudit de la Istanbul la 2 octombrie. Serviciile de securitate americane consideră că bin Salman a ordonat o operaţiune pentru a-l ucide pe Khashoggi.

Presiuni turce

Turcia pregăteşte lansarea unei anchete internaţionale cu privire la asasinarea ziaristului saudit Jamal Khashoggi şi va lua noi măsuri în acest sens zilele următoare, a afirmat recent ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, citat de media publice turce, preluate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Şeful diplomaţiei turce a declarat într-un discurs că unele ţări occidentale încearcă să acopere asasinarea lui Khashoggi şi a precizat că Ankara a făcut pregătiri pentru a lansa o anchetă internaţională cu privire la această crimă, a relatat agenţia Anadolu.
„Unele ţări occidentale încearcă să muşamalizeze acest caz. Eu ştiu de ce. Ştim şi vedem ce târguri se fac. Vedem cum cei care vorbesc despre libertatea presei ascund totul sub preş după ce au văzut bani”, a fost citat ministrul de externe turc. „Dar noi vom merge până la capăt. Facem pregătiri pentru o anchetă internaţională în zilele care vin şi vom lua măsurile necesare”, a adăugat el.
Turcia a declarat iniţial că nu doreşte o anchetă internaţională, preferând cooperarea directă cu autorităţile saudite. Ancheta desfăşurată în comun cu oficiali saudiţi şi în cadrul căreia au avut loc percheziţii la consulatul saudit din Istanbul, la reşedinţa consulului şi în alte locuri nu a permis până acum să se afle ce s-a întâmplat cu trupul neînsufleţit al ziaristului. O serie de analiști politici consideră că regimul Erdogan nu are niciun interes real pentru identificarea ucigașilor, dorind să obțină cât mai multe concesii din partea Arabiei Saudite, inclusiv în dosarul sirian.

Operațiune de spionaj

Serviciile secrete saudite probabil au accesat ilegal mesaje telefonice pentru a afla informaţii despre jurnalistul disident Jamal Khashoggi, situaţie care a facilitat organizarea complotului de asasinare, afirmă surse citate de CNN. Jamal Khashoggi probabil a crezut că mesajele pe care i le trimitea disidentului Omar Abdulaziz erau confidenţiale, dat fiind că erau trimise prin aplicaţia WhatsApp. În realitate, erau compromise, la fel ca restul aplicaţiilor telefonului lui Abdulaziz, care se pare că ar fi fost afectat de sistemul de spionaj Pegasus.
Abdulaziz a decis să îi acţioneze în judecată pe producătorii softului Pegasus, compania cibernetică israeliană NSO Group, pe care o acuză de încălcarea reglementărilor internaţionale prin trimiterea aplicaţiei unor regimuri opresive. NSO a negat orice implicare în moartea lui Jamal Khashoggi, insistând că software-ul este folosit „doar pentru combaterea terorismului şi a infracţionalităţii”.

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, santajeaza Arabia Saudita

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, santajeaza Arabia Saudita

Acuzații dure

Compania israeliană a fost catalogată drept „cel mai rău din ce este mai rău” de către activistul pentru transparenţă Edward Snowden. „În lumea actuală, NSO Group este, din dovezile pe care le avem, cel mai rău din ce este mai rău din cauza vânzării acestor instrumente de sustragere a informaţiilor, utilizate pentru încălcarea drepturilor omului în cazul disidenţilor, liderilor opoziţiei şi activiştilor”, a declarat Snowden în noiembrie 2018.
Expertul în securitate cibernetică Michael Shaulov a lansat o firmă de profil în anul 2010, ca parte a reacţiei la ameninţările reprezentate de softul Pegasus. „Chiar şi când NSO Group vinde softul unei agenţii guvernamentale de securitate, în cazul în care angajaţii acesteia vor să vizeze ţinte ilegitime, NSO nu mai are niciun control. Nu pot opri acest lucru”, explică el. „Dacă Apple sau Google nu remediază problema acestui soft, vulnerabilitatea poate persista mulţi ani, iar NSO poate continua să vândă un soft care infectează telefoane”, a explicat Shaulov.
Specialiştii firmei Citizen Lab, cu sediul, în oraşul canadian Toronto, au depistat utilizarea softului Pegasus în 45 de ţări, unde ar putea fi efectuate „operaţiuni de monitorizare”.

Pegasus, pericol mondial

Softul, care se instalează în smartphone-uri printr-un click pe un mesaj fals, oferă acces total la aplicaţiile telefonului – date, mesaje, coordonate GPS. În cazul lui Jamal Khashoggi, specialiştii Citizen Lab afirmă că i-a fost trimis un mesaj lui Abdulaziz sub forma unei actualizări la un soft comandat. În acest fel, telefonul lui Abdulaziz a fost infectat cu Pegasus, oferindu-le atacatorilor acces la conversaţiile zilnice cu Jamal Khashoggi.
Cazul jurnalistului disident Jamal Khashoggi, asasinat în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul, a generat critici vehemente la nivel internaţional. Canada, Franţa, Statele Unite şi Germania au introdus sancţiuni punctuale contra Arabiei Saudite după moartea jurnalistului.
Jamal Khashoggi a dispărut pe 2 octombrie 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu. Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o „ficţiune”, a afirmat sir John Sawers, un fost director al Serviciului britanic de informaţii externe (MI6).

Cutremur politic

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot, iar preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.
Regele Salman bin Abdulaziz a emis recent un decret care prevede o amplă remaniere a Guvernului Arabiei Saudite, pe fondul criticilor generate de asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, dar decizia pare să consolideze poziţia controversatului prinţ moştenitor Mohammed bin Salman.
Decretul regal prevede schimbarea ministrului saudit de Externe şi restructurarea Consiliului Suprem de la Riyad, care are atribuţii în materie de securitate. Consiliul Suprem este condus de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care este viceprim-ministru şi ministru al Apărării, dar prerogativele acestuia nu sunt afectate, informează agenţia Associated Press.
Schimbările par să consolideze controlul prinţului Mohammed bin Salman asupra puterii, în contextul în care au fost numiţi în funcţii de consilieri membri ai familiei regale consideraţi apropiaţi de el. Decretul de remaniere probabil semnalează eforturi de a demonstra că au loc schimbări politice la Riyad, după ce Senatul SUA a adoptat o rezoluţie în care sunt formulate suspiciuni că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman este implicat în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul saudit din oraşul turc Istanbul.
Ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, a fost înlocuit cu Ibrahim al-Assaf. Al-Jubeir va fi secretar de stat în Ministerul de Externe. Musaed al-Aiban a fost numit consilier pe probleme de securitate al prinţului Mohammed bin Salman, iar Awwad al-Awwad va fi consilier la Curtea regală. Khalid al-Harbi va deţine funcţia de director al Serviciului general de securitate. Turki al-Sheikh, un apropiat al prinţului moştenitor, a fost înlocuit din funcţia de şef al Autorităţii pentru Sport cu prinţul Abdulaziz bin Turki al-Faisal.

ONU vrea sa faca lumina in acest an

ONU vrea sa faca lumina in acest an

Avertismente ruse

Administraţia Vladimir Putin a avertizat Statele Unite să evite orice efort de influenţare a succesiunii la tron în Arabia Saudită, exprimând susţinere pentru controversatul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, suspectat de implicare în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Mihail Bogdanov, adjunct al ministrului rus de Externe şi emisar în Orientul Mijlociu al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a afirmat că prinţul Mohammed bin Salman are tot dreptul de a-i succeda regelui Salman bin Abdulaziz, în vârstă de 82 de ani. „Sigur că ne opunem ingerinţelor. Poporul saudit şi conducerea trebuie să decidă asupra acestor chestiuni. Regele a luat o decizie şi nu îmi pot imagina pe ce temei cineva din America se poate amesteca într-o astfel de problemă şi poate stabili cine ar trebui să conducă Arabia Saudită acum sau în viitor. Este o problemă internă a Arabiei Saudite”, a declarat Mihail Bogdanov, potrivit agenţiei de presă Bloomberg. Întrebat dacă prinţul Mohammed bin Salman are dreptul de a-i succeda tatălui său, Mihail Bogdanov a precizat: „Desigur. Totul a fost decis, este absolut clar. Noi suntem în contact cu saudiţii şi nu vedem nicio sursă de preocupare în acest lucru”.
Lideri ai Congresului SUA i-au atribuit prinţului moştenitor Mohammed bin Salman ordinul de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi în Consulatul saudit din oraşul turc Istanbul, argumentând că Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a ajuns la aceeaşi concluzie.

Pedeapsa cu moartea

Un procuror saudit a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci din cei 11 suspecţi în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, care a dispărut după ce a intrat în consulatul saudit de la Istanbul la 2 octombrie, a relatat recent presa din Arabia Saudită, informează Reuters şi The Guardian.
Agenţia naţională de ştiri din Arabia Saudită nu a oferit numele suspecţilor. Cu toate acestea, într-un comunicat emis de procurori se arată că aceştia au trimis de asemenea o cerere în Turcia pentru a obţine dovezile deţinute de Ankara. „Nu a fost primit încă un răspuns, iar biroul procurorului public încă aşteaptă pentru un răspuns”, se mai arată în comunicat.
Oficialii din Turcia nu au oferit încă declaraţii. Aceştia au declarat anterior că au oferit deja dovezile găsite autorităţilor saudite. (M.B.)

Share our work
Analiză: Ofensivă papală în estul ortodox. Ucraina, obiectiv strategic pentru Vatican

Analiză: Ofensivă papală în estul ortodox. Ucraina, obiectiv strategic pentru Vatican

Papa-Francisc-este-asteptat-la-Kiev

Papa-Francisc-este-asteptat-la-Kiev

Administrația Prezidențială de la Kiev a demarat o nouă rundă de negocieri cu administrația de la Vatican pentru organizarea unei vizite oficiale a Papei Francisc în Ucraina pe parcursul anului 2019, relatează surse politice de la Kiev, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Anterior, actualul președinte al fostei republici sovietice, Petro Poroșenko, și-a exprimat întregul său sprijin față de o astfel de vizită, demersurile sale beneficiind de susținerea majorității liderilor religioși din Ucraina, precum Sviatoslav Șevciuc, arhiepiscop major de Kiev-Halici și întâistătător al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, și Epifanie Dumenko, liderul controversatei Biserici Ortodoxe Ucrainene, structură care a primit recent autocefalia din partea Patriarhiei Ecumenice, decizie condamnată de Patriarhia Ortodoxă Rusă, care consideră Ucraina drept teritoriul său canonic.

Diplomație secretă

Pentru negocierea acestei vizite, consilierul prezidențial din administrația Poroșenko, Rostislav Pavlenko, a efectuat mai multe vizite la Vatican pentru stabilirea programului vizitei și a întrevederilor cu oficiali ucraineni, au mai declarat sursele citate pentru agenția de presă KARADENIZ PRESS. Pavlenko a propus administrației papale o vizită cu o durată de minim 4 zile, timp în care Papa Francisc să se deplaseze în vestul Ucrainei, mai ales în orașul Lviv, regiune unde Biserica Greco-Catolică din Ucraina este cel mai bine reprezentată, precum și în capitala Kiev. Partea ucraineană mai dorește ca Papa Francisc să viziteze și regiunea Donbass și zona de delimitare administrativă dintre Ucraina continentală și peninsula Crimeea, anexată de Federația Rusă, pentru a puncta susținerea fără rezerve a integrității teritoriale de către capul Bisericii Romano-Catolice.
Președintele Petro Poroșenko, care a beneficiat enorm în anul electoral 2019 de acordarea autocefaliei (independenței) pentru o biserică ortodoxă a Ucrainei, se află de câțiva ani într-o adevărată ofensivă menită să îi asigure sprijinul puternicei Biserici Greco-Catolice Ucrainene în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2019. El a remis o invitație oficială pentru Papa Francisc încă din anul 2015, pe fondul intensificării războiului din Estul Ucrainei. Liderii politici de la Kiev au susținut în permanență faptul că autocefalia bisericii ortodoxe ucrainene este necesară pentru a înlătura complet influența politică rusă din Ucraina. Clericii Patriarhiei Ruse din Ucraina sunt acuzați frecvent că susțin politica Kremlinului față de Ucraina.

Recunoaștere papală

Vaticanul a recunoscut Biserica Ortodoxă a Ucrainei în frunte cu întîistătătorul acesteia, mitropolitul Epifanie, consideră arhiepiscopul Evstratie Zorea, înalt oficial în cadrul noii biserici, într-o declarație pentru KARADENIZ PRESS. Acesta a menționat că în data de 17 decembrie 2018, portalul oficial de știri al Vaticanului a anunțat alegerea Mitropolitului Epifanie în calitate de întîistătător al Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei.
„De fapt, acesta este un semn că, în conformitate cu ordinea dialogului ecumenic cu bisericile ortodoxe, datorită recunoașterii canonice a Bisericii Ucrainene și a mitropolitului său de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, această biserică devine pentru Vatican subiect de drept, o veste foarte dureroasă pentru Patriarhia Moscovei şi una foarte foarte semnificativă pentru întreaga lume creștină”, a menționat el. Zorea a remarcat că nu există o unitate euharistică între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, iar oficial Biserica Catolică nu face niciun fel de act de recunoaștere a autocefaliei bisericii, totodată, „răspândirea acestei știri oficiale este un semnal pentru toți acei, care încă mai au îndoieli, inclusiv în rîndul bisericilor locale: diplomația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a cîștigat în faţa eforturilor Moscovei”.
La rândul său, într-un interviu acordat anterior mass-media din Ucraina, patriarhul greco-catolic Sviatoslav Șevciuk a afirmat că “există deja o înțelegere între mitropolitul Kievului Epifanie și Biserica greco-catolică ucraineană, cu privire la nivelurile lor de cooperare”.
Analiștii consideră că această largă susținere din partea Vaticanului duce implicit și la obținerea de sprijin politic din partea majorității statelor membre UE și nu numai.

Ucraina, un butoi cu pulbere religios

Ucraina, un butoi cu pulbere religios

Francisc și Ucraina

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, s-a născut Jorge Mario Bergoglio, în 1936 în Argentina. Ales papă în data de 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.
Actualul papă are o relație deosebită cu greco-catolicismul ucrainean, unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio fiind preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina și unul din liderii diasporei ucrainene sud-americane, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană. Intrat în 1958 în calitate de novice în ordinul iezuit, actualul papă este recunoscut în mediile academice catolice drept o autoritate în ceea ce privește relația dintre Vatican și bisericile greco-catolice.
Hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969, papa Francisc s-a făcut remarcat prin bunele relații avute cu diasporele greco-catolice din Ucraina, România, care și-au găsit refugiul în Argentina .
În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992. În data de 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires. La 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma. Între 2009-2011 episcop al ucrainienilor catolici din Argentina a fost Sviatoslav Șevciuc, actualul arhiepiscop de Kiev-Halici.
Conform mass-media și mărturiilor unor apropiați, între cei doi există o prietenie de lungă durată, pe care liderii Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră să o folosească pentru consolidarea poziției în interiorul lumii catolice și în Ucraina.

Papa și ortodoxia

Între papa Francisc și patriarhul Bartolomeu I există o tradiție a colaborării, patriarhul ortodox de Constantinopole fiind rpezent la slujba de inaugurare a pontificatului său din martie 2013. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă, trezind puternici critici din partea unor ierarhi ortodocși, mai ales ruși.
În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.
Diplomația papală a mai înregistrat o victorie când în data de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Kiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei, în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina. În pofida acestei întâlniri istorice, patriarhul rus Kirill nu a acceptat organizarea unei vizite a papei Francisc în Federația Rusă, opunându-se permanent vizitelor acestuia în spațiul CSI, considerat la Moscova drept domeniu canonic al Patriarhiei Ortodoxe Ruse.

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, ingrijorat de alegerile prezidentiale

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, ingrijorat de alegerile prezidentiale

Sprijin occidental

Autocefalia bisericii ucrainene a fost susținută de majoritatea statelor occidentale, inclusiv de către Departamentul de Stat al SUA. „Statele Unite susțin cu hotărâre libertatea religioasă, inclusiv libertatea membrilor unui grup de a-și guverna religia în conformitate cu propriile credințe, pe care sunt liberi să le practice fără interferența guvernamentală. Statele Unite respectă posibilitatea liderilor religioși și credincioșilor din Ucraina de a-și urma autocefalia, în conformitatea cu credințele lor. Îl respectăm pe Patriarhul Ecumenic ca pe o voce a toleranței religioase și a dialogului între credințe”, se precizează în declarație.
„Statele Unite mențin o susținere fermă pentru Ucraina și integritatea sa teritorială în fața agresiunii rusești din Estul Ucrainei și a ocupației rusești a Crimeii. De asemenea, susținem Ucraina pe drumul pe care și-l croiește singură, în luarea propriilor decizii și asocieri, fără influențe externe”, se mai arată în comunicat.
Poziția SUA și a alte state a stârnit opoziția dură a politicienilor de la Moscova și a celor pro-ruși din Ucraina, care au condamnat la unison orice ingerință în acest sens.

Răspuns ortodox

Poziția diferitelor biserici ortodoxe față de autocefalia bisericii din Ucraina nu s-a ridicat la așteptările oficialilor de la Kiev, cu toate că președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a făcut apel la toate bisericile ortodoxe independente să recunoască noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei. „Facem apel la toate bisericile ortodoxe din lume să recunoască Biserica Ortodoxă a Ucrainei ca biserică soră”, a declarat președintele ucrainean, într-un discurs susţinut după liturghia de Crăciun pe stil vechi, la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, unde a fost expus Tomosul (decret) prin care Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, informează Radio Chișinău.
Potrivit lui Poroşenko, „vechea noastră biserică, a cărei istorie datează din timpul cneazului Vladimir, a fost, în cele din urmă, eliberată din robia Moscovei și a intrat în familia celor 15 biserici ortodoxe independente”. „Am rupt ultimele legături cu Rusia, cu fanteziile sale despre Ucraina ca teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aşa ceva nu mai există şi nici nu va mai exista”, a mai subliniat Poroșenko.
Speranțele oficialilor ucraineni sunt consolidate și de recentele declarații ale arhiepiscopului Daniel Zelinsky de Pamfilia al eparhiei de Vest a Bisericii ortodoxe ucrainene în SUA (dependentă de Patriarhatul Ecumenic), unul dintre cei doi exarhi ai Constantinopolului la Kiev, care au coordonat pregătirea Soborului de unificare din 15 decembrie 2018. Întrebat cât timp va dura întregul proces de recunoaștere, arhiepiscopul Daniel și-a exprimat convingerea că este vorba de luni, nu de ani și că Bisericile Greacă și Română vor fi primele care îl vor recunoaște pe Mitropolitul Epifanie și Biserica Ortodoxă a Ucrainei.
„Cred că va avea loc într-o lună și jumătate. Bisericile actuale ale Greciei și României vor fi printre primele, iar de acolo procesul va continua” a declarat acesta pentru BBC. Oficialii Bisericii Ortodoxe Române nu au comentat declarațiile până în acest moment.

Patriarhul rus Kirill, un aliat de nadejde al presedintelui rus Putin

Patriarhul rus Kirill, un aliat de nadejde al presedintelui rus Putin

Sfânta alianță a Kremlinului

Până în acest moment niciuna din bisericile ortodoxe mari nu și-a semnalat intenția clară de a recunoaște autocefalia ucraineană, acest subiect provocând controverse importante în bisericile ortodoxe din Bulgaria, România, etc..
Sfântul Sinod al Greciei a discutat recent problema, dar a adresat-o ședinței lărgite a Consiliului Episcopal, pentru a lua o decizie. Recent, mai mulți mitropoliți, inclusiv Serafim de Pireu (n.r.-recunoscut pentru declarațiile sale antisemite periodice), au semnat o scrisoare deschisă împotriva recunoașterii.
„Bisericile Sârbă, Poloneză, și a Antiohiei sunt trei structuri care vor avea nevoie de timp pentru a lucra la recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, consideră înaltul ierarh, adăugând că „biserica Serbiei și cea a Antiohiei sunt dependente de Biserica Ortodoxă Rusă.” Declarația acestuia confirmă declarațiile anteriore ale patriarhilor Serbiei și Antiohiei, care au condamnat la unison decizia Patriarhiei Ecumenice.
O poziție similară de refuz categoric a recunoașterii au avut și unii ierarhi din bisericile armeană și georgiană, iar Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, a refuzat să îl primească pe președintele Poroșenko, care a vizitat în perioada 20-21 ianuarie statul Israel, preferând să întâmpine o delegație a ramurii ucrainene a Patriarhiei Ruse.
„Biserica Ortodoxă Rusă refuză să o recunoască”, a precizat ierarhul, „și aceasta este de neînțeles.” El a adăugat că Patriarhia de Constantinopole nu va impune nici un fel de sancțiuni asupra Bisericilor care nu recunosc noua structură ucraineană, ci va lucra cu ele pentru a le explica de ce ar trebui să o recunoască.
Menționăm că precedentul ucrainean este așteptat cu interes în Republica Macedonia de Nord și Muntenegru, state unde există biserici ortodoxe noncanonice care doresc să obțină recunoașterea internațională. Interesul Patriarhiei Ortodoxe de la Belgrad pentru a împiedica aceste procese explică poziția dură a acesteia în favoarea Moscovei.

Moștenire dureroasă

În actualul format teritorial, fosta republică sovietică a moștenit o situație religioasă complexă, inclusiv în ceea ce privește populație de religie romano-catolică ori greco-catolică. Ceea ce deosebește Ucraina de alte state majoritar ortodoxe este prezența importantei Biserici Greco-Catolice Ucrainene, care are aproximativ 6-11 milioane de aderenți, în funcție de datele statistice folosite și a intensificării acțiunilor misionare ale bisericii după căderea URSS. Concentrată cu precădere în Ucraina de Vest, cu centrul istoric în orașul Lviv, această biserică a avut enorm de suferit în perioada sovietică, fiind desființată până la sfârșitul anilor 1980. Un adevărat bastion al renașterii naționale ucrainene, biserica joacă un rol politic important, susținând partidele pro-europene.
Ca semn al importanșei acesti biserici, liderul Sviatoslav Șevciuc folosește titlul de patriarh, nerecunoscut însă de alte biserici ori de Vatican, care din motive geopolitice folosește pentru acesta titlul de Arhiepiscop Major de Kiev-Halici. Tot pentru a demonstra caracterul național ucrainean al bisericii greco-catolice pe care o conduce a fost mutat în urmă cu un deceniu în capitala țării, Kiev, unde Sviatoslav Șevciuc a fost întronizat în data de 27 martie 2011. Liderii bisericii speră ca în timpul vizitei papei Francisc, acesta să recunoască oficial titulatura patriarhală, aprig contestată de Patriarhia Ortodoxă Rusă și de unele cercuri romano-catolice tradiționaliste.
Biserica Greco-Catolice din Ucraina este bine reprezentată în diaspora din Europa (Polonia, Franța, Marea Britanie, statele scandinave), cele două Americi (SUA, Canada, Brazilia, Uruguay, Argentina, etc.) și alte continente (Australia), datorită opresiunilor sovietice și a situației economice actuale precare, numai în SUA și Canada existând peste două milioane de adepți, grupați în structuri eparhiale bine închegate.
De menționat că și Sviatoslav Șevciuc a activat în perioada 2009-2011 în calitate de episcop al greco-catolicilor ucraineni din Buenos Aires, în cadrul Eparhiei de Santa Maria del Patrocinio. În această calitate a fost episcop sufragan al arhiepiscopului Bergoglio, actualul papă Francisc, care a deținut jurisdicția episcopală directă asupra celorlalți catolici de rit bizantin, alții decât cei ucrainieni.

Ortodoxia-din-Ucraina-zguduita-din-temelii

Ortodoxia-din-Ucraina-zguduita-din-temelii.

Probleme jurisdicționale

Prin vizita papei în Ucraina, conducerea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră să rezolve și problema jurisdicțională a Bisericii Greco-Catolice Rutene, dependentă direct de Sfântul Scaun, și care are sub jurisdicție Eparhia de Muncaci (cu sediul la Ujgorod, regiunea Transcarpatia), cu câteva sute de mii de adepți, dar și o mitropolie cu sediul la Pittsburgh (SUA) și un exarhat Apostolic Greco-Catolic Rutean în Republica Cehia, țară unde există o puternică diasporă economică din Ucraina. Biserica Greco-Catolică din Ucraina cere de câteva decenii trecerea Eparhiei de Muncaci sub propria jurisdicție pentru a își consolida statutul la nivel național și pentru a combate separatismul rutean, care are un puternic sprijin în rândul adepților Bisericii Greco-Catolice Rutene din regiune, precum și a structurilor Patriarhiei Ortodoxe Ruse.
Menționă că în Ucraina locuiesc și aproximativ 1 milion de credincioși romano-catolici, grupați în Arhiepiscopia Romano-catolică de Lviv, de care depind 6 eparhii, cu peste 1000 de comunități, aproximativ 100 de mănăstiri, organizații de caritate, ordine monahale, etc.. Printre romano-catolicii din Ucraina regăsim etnici ucraineni, polonezi, unguri, germani, etc., iar vremurile de glorie ale fostei eparhii armeano-catolice de Lviv au apus demult.

Kirill, cu jalba la Vatican

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, a transmis, în decembrie 2018, câte o scrisoare Papei de la Roma, Francisc și Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, în care acuza autoritățile de la Kiev de „încălcarea drepturilor și libertăților” în ceea ce privește credința.
Kiril menționa că în Ucraina are loc o „tentativă de a folosi biserica în politică”. Acesta a mai spus că autoritățile ucrainene fac presiuni asupra ierarhilor și clericilor Bisericii Ortodoxe ucrainene supusă Patriarhiei de la Moscova.
Scrisoarea a fost transmisă și președintelui Franței, Emanuel Macron, cancelarului germn Angela Merkel și unor reprezentanți ai organizațiilor religioase internaționale.
Reamintim că în data de 15 decembrie la Kiev a avut loc Soborul de unificare a Bisericii Ortodoxe ucrainene, iar la începutul lunii ianuarie 2019 a fost emis tomosul de autocefalie de către Patriarhatul Ecumenic.

ntalnirea-Kirill-Francisc-de-la-Havana

Intalnirea-Kirill-Francisc-de-la-Havana

Popas românesc

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, va efectua o călătorie apostolică în România la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, a anunţat serviciul de presă al Statului Vatican, citat de Vatican News, preluat de KARADENIZ PRESS. Vizita a fost anunţată şi de Administraţia Prezidenţială de la București. „Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai-2 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de KARADENIZ PRESS. Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc. Programul detaliat al vizitei Papei în România va fi publicat la o dată ulterioară. Experții, citați de KARADENIZ PRESS, consideră că această vizită va consolida statutul Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), pe fondul discriminării acesteia în ceea ce privește retrocedarea proprietăților naționalizate de comuniști.
Agenţia EFE scrie că Vaticanul a comunicat şi tema acestei călătorii – „Să mergem împreună” – fiind aceeaşi pe care Ioan Paul al II-lea a ales-o în timpul vizitei sale în 1999. Francisc va călători în România pentru a „invita la unitate şi pentru a confirma credinţa”, conform notei de prezentare a temei călătoriei, citată de agenţia spaniolă de presă.
Anunţul acestui voiaj papal vine la o lună după cel privind o altă călătorie în regiune a Suveranului Pontif, între 5 şi 7 mai, în Bulgaria şi Macedonia, alte două ţări majoritar ortodoxe, la fel ca România, scrie mass-media regională. ”Acceptând invitaţia înaltelor autorităţi şi ale Bisericii Catolice, sanctitatea sa papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria între 5 şi 7 mai (…) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, la 7 mai”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke.
Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, are o agendă extrem de încărcată pentru lunile următoare. El este aşteptat în Panama între 22 şi 27 ianuarie pentru Ziua Mondială a Tineretului, apoi în Emiratele Arabe Unite între 3 şi 5 februarie. Papa se va deplasa în Maroc la sfârşitul lunii martie (30 şi 31 martie), apoi la începutul lunii mai în Bulgaria şi Macedonia.
Pentru restul anului 2019, Francisc şi-a anunţat în septembrie intenţia de a călători în Japonia, iar o călătorie în Madagascar și Mozambic este, de asemenea, în pregătire. Alegerea acestor ţări consolidează imaginea Papei de susţinător al dialogului cu alte confesiuni creştine şi alte religii, consideră experții.

Întrevedere Papa Francisc-Patriarhul Daniel

Papa Francisc va avea o întrevedere cu patriarhul Daniel, cu ocazia vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România între 31 mai şi 2 iunie, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc. Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală. Precizăm că vizita Papei Francisc în România are loc în urma invitaţiilor oficiale adresate Sanctităţii Sale de Conferinţa Episcopilor (Catolici) din România, preşedintele României şi prim-ministrul României”, a precizat Vasile Bănescu.

„Să mergem împreună!”

Logo-ul vizitei pe care Suveranului Pontif o va efectua în România, care cuprinde motto-ul „‘Să mergem împreună!’ Papa Francisc în România 31 mai – 2 iunie 2019”, invită la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, se explică pe site-ul Curiei Arhiepiscopiei Majore.
„Poporul lui Dumnezeu din România îşi duce existenţa sub ocrotirea Maicii Domnului. România este numită adesea ‘grădina Maicii Domnului’, expresie dragă tuturor credincioşilor, folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, aşa cum indică mottoul ‘Să mergem împreună!'”, se arată în postarea de pe e-communio.ro.
Potrivit materialului citat, Suveranul Pontif însuşi a îndemnat adesea la unirea diferitelor forţe, la renunţarea la egoism şi la acordarea priorităţii binelui comun: „Urmaşul Sfântului Petru vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credinţă. Într-un context confesional divizat, apelul la unitate primeşte o importantă dimensiune ecumenică”.
Culorile utilizate în logo fac trimitere la cele ale drapelului naţional, respectiv albastru, galben şi roşu.

Voiaje mediatizate

Papa Francisc a avut contacte consistente directe cu lumea ortodoxă încă din primii ani de ponitificat, când s-a întâlnit în mai 2014 cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I, la Ierusalim, repetând scena istorică de acum 50 de ani ai cărei protagoniști au fost Paul al VI-lea și Athenagoras I şi au semnat o declaraţie comună pentru unitatea creştinilor, fiind demarată reconcilierea istorică dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă.
Cu această ocazie, Suveranul Pontif şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu I au semnat o declarație comună în care pledează pentru unitatea creștinilor. Această întâlnire „este o sursă de profundă bucurie spirituală pentru noi” și reprezintă „o ocazie providențială de a reflecta asupra profunzimii și autenticității legăturilor noastre”, au apreciat aceștia.
Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou și necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă…Pe deplin conștienți că nu am atins obiectivul deplinei comuniuni, azi ne exprimăm din nou angajamentul de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul s-a rugat Tatălui „pentru ca toți să fie una”, se arată în declaraţia comună de la Ierusalim.
În cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, Papa Francisc s-a aflat Amman, în Iordania, și apoi în Israel şi Teritoriile Palestiniene, unde locuiesc un număr mic de creștini, majoritatea arabi.

Vizita-papei-Francisc-la-Ierusalim

Vizita-papei-Francisc-la-Ierusalim

Stop albanez

Papa Francisc a ajuns, în septembrie 2014, în Albania, în prima vizită europeană a Pontificatului său, unde timp de 11 ore, Suveranul Pontif a avut discuţii cu cei mai importanţi lideri politici şi religioşi ai ţării. În acest context, papa a donat diferite sume de bani și obiecte de cult pentru comunitățile romano-catolică și greco-catolică din acest stat ex-comunist, declarat primul stat ateu din lume în anii 1960.
Catolicii reprezintă 15% din populaţia Albaniei, care este majoritar musulmană, fiind prezente şi importante comunităţi ortodoxe, evreieşti şi protestante.
Alegerea Albaniei pentru prima vizită în Europa a Papei Francisc nu a fost întâmplătoare. Suvernaul Pontif a vrut să-şi arate astfel susţinerea pentru ţara, care deşi a suferit extrem de mult în trecut, este astăzi un exemplu de toleranţă şi armonie religioasă.
Mass-media locală a menționat eforturile misionare ale unor clerici romano și greco-catolici în rândul populației ortodoxe din statul balcanic.

Desant în Turcia

În noiembrie 2014, papa Francisc ajungea în Turcia, pentru o vizită oficială de trei zile, fiind pentru a patra oară în istoria Vaticanului când un Suveran Pontif merge în această țară majoritar musulmană. Vizita papei în Turcia, a 6-a a pontificatului său, a fost a 3-a într-o ţară majoritar musulmană, după deplasările din Iordania şi Albania. Vizita Papei a avut loc pe fondul climatului exploziv din Orientul Mijlociu, al masacrelor cărora creştinii le sunt victime, al vecinătăţii Turciei cu teritoriile ocupate de grupul terorist Statul Islamic.
Papa a mai avut la Istanbul o întâlnire privată cu Patriahul Bartolomeu I, dar și cu ierarhi creștini și refugiaţi din Irak şi Siria.
Suveranul Pontif a considerat întâlnirea pe care a avut-o cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I semnul unei profunde legături dintre Roma şi Constantinopol. Cei doi lideri spirituali s-au mai întâlnit şi la prima slujbă din pontificatul papei Francisc, în martie 2013. A fost prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un patriarh ortodox a asistat la un astfel de eveniment.

Sarajevo, „Ierusalimul Occidentului”

În iunie 2015, papa Francisc a efectuat o vizită în Bosnia-Herțegovina, de 10 ore, a treia vizita papală în Bosnia, după dispariţia Iugoslaviei. Reconciliere a fost mesajul adresat de papa Francisc societăţii bosniace, în continuare divizată pe criterii etnice şi religioase, într-o ţară în care catolicii reprezintă 15 la sută din populaţie.
Vizita acestuia la Sarajevo, supranumit „Ierusalimul Occidentului”, a trezit profunde nemulțumiri din partea unor ierarhi ortodocși sârbi, dar măsurile de securitate extreme luate de poliție și serviciile de informații au zădărnicit orice acțiune de protest care putea să împiedice desfășurarea vizitei.
În fața a 65.000 de credincioși adunați pe imensul stadion olimpic din oraș, Suveranul Pontif a declarat că resimte „un climat de război” în lume, „alimentat cu bună-știință de cei care caută înfruntarea între culturi și civilizații”. În acest context, „Sarajevo și Bosnia îmbracă o semnificație aparte pentru Europa și pentru lumea întreagă”, a subliniat papa. Coexistența celor trei comunități — sârbii ortodocși, musulmanii bosniaci și croații catolici — „stă mărturie lumii întregi a faptului că o colaborare între diverse etnii și religii în vederea unui bine comun este posibilă”, a mai subliniat papa în discursul său.
„Egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii și în aplicarea ei este indispensabilă”, a insistat Suvernul Pontif în fața președintelui de atunci al statului, sârbul Mladen Ivanic.
„Bosnia este parte integrantă a Europei”, a mai menționat papa, lansând un apel către comunitatea internațională, în special către Uniunea Europeană, să ajute această țară în parcursul său european.
„Sarajevo, numit ‘Ierusalimul Occidentului’, este un oraș care a suferit atât de mult de-a lungul istoriei și care se află pe un frumos drum de pace. Din acest motiv fac această călătorie drept un semn de pace, o rugăciune pentru pace”, le-a declarat papa jurnaliștilor în timpul zborului spre Bosnia.

Iadul din Lesbos

În 2016, papa a ajuns în insula Lesbos, pentru a vizita o tabăra în care se aflau câteva mii de imigranţi ce riscă să fie deportaţi în Turcia, pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de cei care încearcă să ajungă în Europa. Pe fondul asprelor critici din partea ierarhiei ortodoxe grecești, care a acuzat papa de prozelitism, Vaticanul a insistat că vizita Papei a fost pur umanitară şi religioasă, acesta efectuând o vizită asemănătoare în insula Lampedusa din Italia în 2013.
Papa a fost primit pe aeroportul din Lesbos de premierul grec, Alexis Tsipras, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei. Aceste întrevederi au fost aspru criticate de către diferiți ierarhi ortodocși greci, semn al neîncrederii profunde între cele două părți.

Papa în Caucaz

În perioada 24-26 iunie 2016, papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în Armenia, unde a fost întâmpinat de mai mulţi demnitari politici şi ecleziastici, printre care şi preşedintele ţării, Serj Sarksyan. După ceremonia oficială de primire pe aeroportul internaţional, Sfântul Părinte a efectuat o vizită de rugăciune în catedrala armeană apostolică din Etchmiadzin.
Prezența papei în cea mai veche țară creștină, Armenia, a trezit nemulțumirea ierarhilor Patriarhiei Ortodoxe Ruse, care însă s-au abținut de a provoca mișcări de stradă, rezumându-se la o serie de declarații războinice la adresa Suveranului Pontif.
Când papa a vizitat Georgia, acesta a fost întâmpinat cu o serie de proteste de mică anvergură, fiind primit la aeroport de o mulțime care afișa bannere cu mesajele „Papa este un eretic” și „Anticristul”.
Slujba oficiată pe stadionul de forbal din capitala Georgiei, Tbilisi, nu a atras decât 3-4 mii de oameni, iar ierarhii Bisericii Ortodoxe Georgiene au refuzat invitația de a fi prezenți la slujbă invocând „diferențe doctrinare”.
În vizita din Georgia, una dintre cele mai vechi națiuni creștine ale lumii, Francisc s-a confruntat cu terenul geopolitic și religios complicat al unei foste țări sovietice, acum intens disputată între Est și Vest.
La nivel oficial, Francisc a fost primit cu căldură, în special de către guvernul Georgiei, care a sperat că vizita Papei va aduce aminte lumii că o cincime din teritoriul georgian rămâne ocupat de separatiști înarmați și finanțați de Rusia.

Presedintele-Porosenko-multumit-de-decizia-patriarhului-Bartolomeu

Presedintele-Porosenko-multumit-de-decizia-patriarhului-Bartolomeu

Primire frățească

Și liderul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Patriarhul Ilia al II-lea, l-a primit bine și l-a salutat pe Papa Francisc cu formula „fratele meu drag”. Înainte de sosirea Suveranului Pontif, acesta a emis o declarație în care condamnă preoții ortodocși care critică vizita sa.
Papa Francisc a fost informat că vizita în Georgia ar putea fi neplăcută. Papa Ioan Paul al II-lea a avut parte, de asemenea, de o primire rece când a vizitat această țară în 1999. Papa Francisc a mulțumit liderilor georgieni susținând „drepturile suverane” ale țării lor și a solicitat aderarea la dreptul internațional, o trimitere către Rusia care deține controlul asupra regiunilor separatiste din Georgia. Suveranul Pontif s-a referit diplomatic la această situație, folosind termenul de „ocupație” și nu de „agresor”.
Situația politică și socială din Georgia este una delicată. În timp ce Biserica Ortodoxă Georgiană are legături strânse cu biserica rusă, guvernul georgian a rupt relațiile diplomatice cu Moscova după războiul din 2008.
În declarația oficială dată înainte de venirea Papei la Tbilisi, Patriarhul Ilia mai spunea că ar fi „total inacceptabil”, ca cineva să perturbe o vizită menită să ajute la vindecarea rupturii dintre ramurile vestice și estice ale creștinătății, care datează din secolul al 11-lea. Potrivit Vatican, în acest stat trăiesc circa 112.000 de catolici, adică 2,5% din populaţie, însă guvernul georgian estimează că cifra este de doar 20.000, datorită emigrației masive.
Patriarhul ortodox georgian Ilia II l-a primit foarte bine pe papă la Catedrala Svetyskhoveli din Mtskheta, la 22 de kilometri nord-vest de capitală, monument protejat UNESCO şi loc reprezentativ pentru Biserica Ortodoxă georgiană, fără însă a avea loc o slujbă comună, pentru a nu fi încălcate canoanele acesteia.

Oprire la Baku

Papa Francisc s-a aflat și în Azerbaidjan, a doua sa escală într-un turneu de promovare a toleranţei religioase şi păcii, început în Georgia. Vizita papei la Baku a inclus oficierea unei liturghii la o biserică catolică, întâlniri cu reprezentanţii principalelor confesiuni precum şi cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. Acest stat, locuit preponderent de musulmani şiiţi, are o comunitate de catolici de doar câteva sute de oameni, principala structură creștină fiind Eparhia rusă de Baku și Azerbaidjanm cu aproximativ o sută de mii de adepți din toate statele CSI.
Serviciile de securitate azere au reprimat cu duritate o încercare de organizare a unui protest față de această vizită, organizat de un grup de cetățeni ruși, care au fost arestați și expulzați din republica caucaziană. Arhiepiscopul rus Alexandr de Baku s-a delimitat imediat de acest demers protestatar.

Turneu pentru memorie

Ultima incursiune diplomatică majoră a papei Francisc în spațiul spiritual exclusiv revendicat de Patriarhia Orotoxă Rusă a fost în statele baltice în septembrie 2018. El a vizitat Lituania, Letonia şi Estonia, pentru „a-i onora pe cei care au suferit pentru credinţa lor”.
Vizita a avut un simbolism aparte, cele trei ţări sărbătorind 100 de ani de la obţinerea independenţei faţă de Rusia, în urma Primului Război Mondial, în 1918. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ele au fost ocupate de nazişti, iar ulterior au fost conduse de sovietici până în 1990, perioadă în care oamenii au fost persecutaţi pentru credinţele lor.
Papa Francisc a ajuns la Vilnius şi Kaunas în Lituania, Riga şi Aglona în Letonia şi Talinn în Estonia, programul său fiind plin de slujbe, vizite la organizaţii caritabile, întâlniri cu oficiali şi cu reprezentanţi ai tuturor religiilor creştine. Prin aceste acțiuni, papa Francisc a susținut demersurile Patriarhiei Ecumenice de consolidare a propriilor structuri din regiune, exemplul cel mai bun fiind întâlnirea dintre papă și arhiepiscopul Stephanos, lider al Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene, dependentă de Moscova.
Conflictul jurisdicțional din Estonia a fost prima mare confruntare dintre Patriarhia Rusă și cea Ecumenică de după căderea URSS, aceasta din urmă revendicându-și dreptul absolut de a păstori diasporele ortodoxe de diferite etnii. Poziția Patriarhatului Ecumenic în această problemă este aspru contestată de toate bisericile ortodoxe naționale, care doresc să își mențină controlul canonic asupra acestor comunități. Interesele financiare și politice majore fac din acest dosar unul dintre cele mai importante din viața ortodoxiei actuale. (Mihai Isac)

Share our work
Israel, amenințat de Hamas. Ieruaslimul sărăcește teroriștii

Israel, amenințat de Hamas. Ieruaslimul sărăcește teroriștii

Armata-israeliana-pregatita-pentru-o-noua-confruntare-cu-Hamas

Armata-israeliana-pregatita-pentru-o-noua-confruntare-cu-Hamas

Mişcarea terorista palestiniana Hamas a trimis un avertisment Israelului, afirmând că va răspunde în forţă şi imediat oricărui atac asupra Fâşiei Gaza, relatează cotidianul libanez Al-Akhbar, citat de mass-media israeliană, preluat de agenția KARADENIZ PRESS. Confom cotidianului arab, trimisul Qatarului în Gaza, Mohammed Al-Emadi, ar fi spus Hamasului că Israelul este în stare de alertă, anticipând un posibil conflict militar cu gruparea palestiniană care controlează Fâşia Gaza. Cotidianul a explicat că Hamas, la rândul său, a avertizat că răspunsul său va fi mult mai mult decât un schimb masiv de focuri între cele două părţi care a avut loc în luna noiembrie după lansarea unor tiruri cu rachete în direcţia Israelului, de o amploare nemaivăzută de la războiul din Gaza în 2014.

Motive financiare

Citând sub rezerva anonimatului o sursă din cadrul grupării teroriste, cotidianul arab susţine că Hamas ar fi refuzat bani din partea Qatarului, întrucât Israelul a introdus noi condiţii pentru acest transfer de fonduri. Sursa menţionată a explicat că aceste condiţii vizează refuzul israelian de a utiliza aceste fonduri pentru a remunera un număr de înalţi responsabili Hamas.
În Israel, respingerea de către Hamas a banilor din Qatar a ridicat temeri legate de recrudescenţa violenţei la frontiera cu Gaza, unde se înregistrează ciocniri săptămânale de amploare de anul trecut şi izbucniri periodice între armata israeliană şi grupările palestiniene.
Israelul a blocat temporar transferul ajutoarelor din Qatar după două atacuri suvernite la frontieră, aprobând intrarea lor abia după negocieri intense și presiuni europene și americane. Hamasul a anunţat apoi că nu va lua niciun ban, acuzând Israelul de încălcarea acordului de încetare a focului.
Această serie de violenţe a urmat unei operaţiuni a forţelor speciale în Fâşia Gaza, în cursul căreia şi-au pierdut viaţa un ofiţer israelian şi cel puţin şapte combatanţi Hamas.
Având în vedere recrudescenţa tensiunilor la frontieră, militarii israelieni au început joi să-şi consolideze prezenţa la frontiera cu Fâşia Gaza. Armata a desfăşurat, de asemenea, sistemul de apărare antirachetă Iron Dome în zona metropolitană a Tel Aviv-ului şi în sud, o măsură de precauţie împotriva atacurilor potenţiale dinspre Fâşia Gaza sau din nord – unde situaţia securităţii devine din ce în ce mai precară.

Aviația israeliană pedepsește atacurile Hamas

Aviația israeliană pedepsește atacurile Hamas

Reacție letală

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis o ‘reacţie letală’ grupărilor armate palestiniene dacă vor relua ostilităţile, acest avertisment intervenind pe fondul escaladării tensiunilor în Fâşia Gaza, informează mass-media de la Ierusalim, citată de KARADENIZ PRESS. ‘Ar putea să existe unii în Gaza care cred că îşi pot scoate capul, îi sfătuiesc să înţeleagă că reacţia va fi letală şi foarte dureroasă’, a declarat Netanyahu, citat de biroul său de presă, după ce a participat la un exerciţiu militar la baza Shizafon, în sudul ţării. ‘Suntem pregătiţi pentru orice scenariu’, a avertizat şeful guvernului israelian.

Lovituri militare

Tancuri desfăşurate de partea israeliană au lovit două poziţii militare ale Hamas, mişcarea islamistă care controlează acest teritoriu, ca represalii la tiruri cu arme de foc asupra soldaţilor israelieni desfăşuraţi la frontieră. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, avioane de război au bombardat o tabără a Hamas.
Un membru al braţului armat al Hamas a fost ucis de tirul lansat de un tanc. De cealaltă parte, un soldat israelian, salvat de casca sa, a fost uşor rănit de focurile armă trase de palestinieni.
Israelul şi Hamas, precum şi aliaţii săi palestinieni, au dus trei războaie în Fâşia Gaza din 2008, ultimul în 2014, notează AFP.

Israel, amenintat permanent de terorism

Israel, amenintat permanent de terorism

Amenințări siriene

Bashar Jaafari, ambasadorul Siriei la ONU, a condamnat atacurile israeliene împotriva țintelor iraniene ca răspuns la un atac cu racheta asupra regiunii israeliene Hermon, luând în calcul un posibil răspuns similar sirian împotriva aeroportul israelian ”Ben Gurion”, relatează agenția AnimaNews.
“Nu este timpul ca Consiliul de Securitate să reacționeze la multiplele agresiuni israeliene împotriva țării mele? Sau trebuie să atragem atenția Consiliu exercitând dreptul nostru la autoapărare prin atacarea aeroportului ”Ben Gurion” ca răspuns la agresiunea israeliană împotriva aeroportul internațional Damasc?”, a spus el.
Adresându-se corpului internațional, după omologul său israelian Danny Danon, Jaafari a denunțat și “ocupația ilegală” a Podișului Golan.
Anterior, ambasadorul Danon afirmase că Iranul este “obsedat de Israel” și a cheltuit “șapte miliarde de dolari în fiecare an pentru finanțarea terorismului” în Orientul Mijlociu.

Războiul spionilor

Armata libaneză a anunţat recent arestarea unui agent al Serviciului de informaţii externe al Israelului (Mossad), care a fost implicat în ianuarie 2018 într-o tentativă de asasinat împotriva unui responsabil al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Libanului, informează mass-media libaneză. Serviciile de securitate libaneze au anunţat marţi arestarea unui complice care ar fi ‘efectuat operaţiuni de recunoaştere şi supraveghere’ înaintea tentativei de atentat. Nu se precizează naţionalitatea persoanei reţinute, dar comunicatul asigură că aceasta ‘a recunoscut că lucrează pentru Mossad din 2014’. El ar fi ‘mărturisit’ de asemenea că a fost însărcinat cu monitorizarea responsabilului Hamas din vara anului 2017.
La 14 ianuarie 2018, Mohammed Hamdane a fost grav rănit la picioare când o bombă a explodat în maşina sa la Saida, 40 km sud de Beirut. Potrivit unei surse palestiniene, el făcea parte din serviciile de securitate ale Hamas.
Autorităţile libaneze au acuzat Israelul de implicare în această tentativă de asasinat. Încă din ianuarie 2018 acestea au anunţat că l-au arestat pe ‘unul dintre autorii actului criminal’.
După atentatul eşuat, Mossad i-ar fi cerut acestuia să părăsească Libanul, apoi să se întoarcă trei luni mai târziu, mai adaugă comunicatul armatei.
În 2010, Libanul a condamnat la moarte un fost membru al Siguranţei generale libaneze găsit vinovat de colaborare cu Israelul şi de implicare în asasinarea a doi lideri ai Jihadului Islamic palestinian. (M.B.)

Share our work
România, pregătită să găzduiască negocierile dintre Israel și Palestina

România, pregătită să găzduiască negocierile dintre Israel și Palestina

Războiul pentru Ierusalim se intensifică

Războiul diplomatic și politic pentru Ierusalim se intensifică

Autoritățile de la București sunt pregătite să găzduiască o reuniune diplomatică internațională menită să ducă la restartarea negocierilor între autoritățile de la Ierusalim și cele palestiniene, în marja mandatului României, care a preluat de la 1 ianuarie 2019 preşedinţiei Președinția Consiliului UE, relatează surse politice de la București, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Negocierile în acest sens sunt în desfășurare, consultări având loc în mai multe capitale europene. Dezvăluirile vin la scurt timp după ce premierul român Viorica Dăncilă a efectuat o vizită de lucru în Israel, unde a avut întrevederi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și alți oficiali israelieni.
Menționăm că relațiile oficiale dintre cele două părți sunt înghețate în urma intesificării acțiunilor cu caracter terorist ale grupărilor palestiniene împotriva cetățenilor israelieni, precum și a refuzului liderilor arabi de a accepta mutarea ambasadelor mai multor state europene și americane, inclusiv Statele Unite, la Ierusalim, invocând diferite tratate internaționale, poziții respinse de partea israeliană.

Vizită de lucru

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată anterior într-o vizită de lucru în Israel, a avut o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe agenda discuţiilor aflându-se şi organizarea, în prima parte a acestui an, a şedinţei comune a celor două guverne.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi înalţi oficiali au salutat relaţiile excelente dintre cele două ţări, fapt reflectat şi de frecvenţa contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat şi despre organizarea, în prima parte a acestui an, a şedinţei comune a celor două guverne. „Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică şi energetică, medicină, cercetare şi inovare”, se arată în comunicat.

Premierul israelian Netanyahu, intalnire oficiala cu omologul de la Bucuresti Dancila

Premierul israelian Netanyahu, intalnire oficiala cu omologul de la Bucuresti Dancila

Parteneriat România-Israel

De asemenea, cei doi premieri şi-au exprimat satisfacţia pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România – Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări, astfel încât să fie fructificat potenţialul economic atât al ţării noastre, cât şi al Israelului. A fost subliniată şi importanţa consolidării relaţiilor în domenii precum sănătate, turism şi educaţie.
Potrivit sursei citate, au fost discutate posibilele modalităţi de cooperare dintre România şi Israel, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Totodată, cei doi premieri au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situaţia internaţională actuală, se precizează în comunicat.

România, prieten adevărat

Noul ambasador al Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a declarat că România este un prieten adevărat, pe care ţara sa se poate baza în cadrul Uniunii Europene. „Ne întâlnim astăzi pentru a celebra anul 2019, un an deosebit de important, marcat de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România, un moment foarte important politic şi remarcabil. (…) Pentru noi, România este un prieten adevărat, pe care putem să ne bazăm în cadrul UE”, a spus Saranga, care a participat la un concert de Anul Nou organizat, la Templul Coral din Bucureşti, de Comunitatea Evreilor Bucureşti (CEB), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), împreună cu JDC România şi Fundaţia Caritatea.
Diplomatul a făcut trimitere la cuvintele lui Elie Wiesel, potrivit căruia ”fără memorie, nu există cultură, civilizaţie, societate, viitor”. „Pentru a consolida această prietenie puternică dintre România şi Israel nu putem să ignorăm trecutul, trebuie să-l acceptăm cu sinceritate şi să învăţăm din el. (…) Aproape de jumătate din comunitatea evreiască, care a trăit aici înainte de Al Doilea Război Mondial, a fost distrusă. România a făcut eforturi remarcabile în ceea ce priveşte recunoaşterea trecutului şi asumarea responsabilităţii. În acest context, vreau să mulţumesc unui prieten apropiat al meu personal şi al poporului evreu – ambasadorul Mihnea Constantinescu, fie memoria lui binecuvântată!”, a afirmat ambasadorul, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria fostului diplomat român.

Exemplu românesc

„Vreau să amintesc că în unele şcoli se învaţă despre Holocaustul în România. De asemenea, în 2018 a fost promulgată Legea pentru combaterea antisemitismului, mulţumită Parlamentului şi preşedintelui României. Din nefericire, trăim într-o perioadă în care intoleranţa şi xenofobia sunt prezente în Europa. Datoria noastră este să ne amintim de trecut, iar mai ales noi, ca popor evreu, (…) avem responsabilitatea de a fi model de toleranţă. Vreau să vă asigur şi eu personal – Ambasada Statului Israel şi Statul Israel am fost, suntem şi vom fi mereu alături de dumneavoastră. Vă urez un An Nou plin de sănătate, realizări şi fericire! La Mulţi Ani!”, a transmis ambasadorul comunităţii evreieşti.
El a mărturisit că România are un loc important în inima sa. „Aici am început cariera mea diplomatică acum mai mult de 20 de ani şi de atunci am rămas legat de cultură, de ţară, de limba română şi de dumneavoastră. Cred că faptul că prima apariţie publică a mea e aici, în Templul Coral, în faţa dumneavoastră, arată că e foarte important pentru mine să am această legătură cu comunitatea dumneavoastră”, a adăugat înaltul diplomat.

Președintele român Klaus Iohannis refuză momentan mutarea ambasadei statului român la Ierusalim

Președintele român Klaus Iohannis refuză momentan mutarea ambasadei statului român la Ierusalim

Mutarea Ambasadei României, subiect controversat

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost un subiect delicat pentru anul politic intern 2018, care a stârnit multe controverse. Anunţat iniţial de Liviu Dragnea, planul nu a mai fost pus în aplicare, preşedintele Klaus Iohannis fiind cel care s-a împotrivit, relatează agenția Mediafax, într-un amplu material de analiză.
La începutul acestui an SUA anunţa că până în luna mai 2018 sediul Ambasadei va fi mutat de la Tel Aviv la Ierusalim, cu scopul recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului. După anunţul Statelor Unite, mai multe ţări au decis mutarea Ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim. În România, însă, subiectul a fost unul mai delicat din punct de vedere interinstituţional.
Iniţial, anunţul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a spus într-o emisiune TV că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Război politic

”Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”, a declarat Liviu Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a încercat să discute la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, despre anunţul privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, însă aceasta nu a răspuns la telefon.
„Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui. A fost o discuţie privată cu domnul preşedinte, pot să confirm că a avut loc această discuţie”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Şeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituţiile, inclusiv preşedinţia, dar numai după ce se ajunge la forma finală.
„A fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern, voi discuta cu preşedintele după adoptare, avem discernământ şi responsabilitate şi vom discuta cu toate instituţiile. Nu pot să vă spun ce conţine memorandumul, dar vă confirm că exista şi vom discuta cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele. Emitentul stabileşte dacă este la documente clasificate sau nu”, a mai spus premierul.
Întrebată când va avea loc discuţia cu celelalte instituţii, Dăncilă a precizat: „Vom purta discuţii cu toate instituţiile când ajungem la un numitor comun”.
Chestionată cu privire la faptul că Liviu Dragnea avea detalii despre acest memorandum confidenţial, Dăncilă a spus: „s-a ştiut despre document, a apărut înainte de a fi votat în sedinţa de guvern. În rest nu vă pot spune”.

Răspuns prezidențial

Preşedinţia de la București a reacţionat prompt: ”Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. (…) Problema mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim nu este o problemă cu caracter tehnic, ci este o decizie de politică externă cu implicaţii importante”.
De asemenea, Klaus Iohannis menţiona că prevederile ONU solicită statelor membre să se abţină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim şi să intensifice eforturile internaţionale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare şi justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, „relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant”, amintea preşedintele chiar a doua zi după anunţul liderului PSD.
Viorica Dăncilă a avut, pe 25 aprilie 2018, o întrevedere cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel. La întrevederea cu Dăncilă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu a salutat adoptarea de către Guvernul Romaniei a transferului Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.
Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă la Cotroceni pentru a discuta cu privire la decizia mutării Ambasadei. Pe 27 aprilie, din cauza refuzului premierului de a onora invitaţia, Klaus Iohannis i-a cerut public demisia acestuia, după ce a anunţat că îi retrage încrederea pentru că nu face faţă poziţiei de prim-ministru şi transformă Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România
Conflictul dintre cei doi demnitari s-a intensificat în momentul în care Viorica Dăncilă a susţinut că nu are niciun motiv să demisioneze, considerand că afirmaţiile şefului statului nu îşi aveau rostul.

Premierul-israelian-Benjamin-Netanyahu-este mulțumit-de-relația-cu-liderul-de-la-Casa-Albă-Donald-Trump

Premierul-israelian-Benjamin-Netanyahu-este mulțumit-de-relația-cu-liderul-de-la-Casa-Albă-Donald-Trump

Plângeri penale

Şi partidele din Opoziţie au reacţionat cu privire la anunţul despre mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Pe 17 mai, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut o plângere penală, în care i-a acuzat pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului MAE. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală, la începutul lunii iunie, cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională. Dosarul a fost însă clasat pe 27 septembrie, DIICOT precizând că fapta denunţată „nu există”.
La scurt timp după clasarea dosarului, liderul PNL a afirmat că nu face nicio acuzaţie la adresa procurorilor DIICOT, dar că i se pare „extrem de ciudat” faptul că s-a clasat dosarul de înaltă trădare, în condiţiile în care „faptele sunt evidente”.

Netanyahu, anulat de două ori

În contextul discuţiilor privind mutarea Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim , premierul israelian, Benjamin Neranyahu şi-a anulat vizita în România de două ori.
Prima vizită a acestuia trebuia să aibă loc în luna august. Premierul Israelului a amânat însă vizita din cauza „altor angajamente”. Vizita fusese reprogramată, astfel, pentru data de 8 noiembrie, iar acesta ar fi urmat să participe la şedinţa comună a guvernelor României şi Israelului la Bucureşti. Ambasada Israelului în România a anunţat, atunci, că una dintre temele de discuţie ar fi fost şi mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, acesta fiind „un subiect deschis in continuare”. Cu toate acestea, şi această vizită a fost amânată de către partea israeliană. Pe 15 octombrie, Ambasada Israelului a confirmat cea de-a doua amânare a vizitei premierului israelian în România.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat în mai multe rânduri că România e pe ultima sută de metri în privinţa mutării Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. (M.B./Mihai Isac)

Share our work
Mediterana de Est, noul Eldorado energetic. Turcia amenință militar Ciprul

Mediterana de Est, noul Eldorado energetic. Turcia amenință militar Ciprul

Ankara vrea sa blocheze ambitiile energetice in Mediterana de Est

Ankara vrea sa blocheze ambitiile energetice in Mediterana de Est

Israelul a confirmat că se află în tratative cu Egiptul pentru construirea unui nou gazoduct submarin între cele două ţări ca parte a unui acord precedent în valoare de 15 miliarde de dolari pentru a exporta gaz israelian în Egipt timp de un deceniu, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge, citat de KARADENIZ PRESS. Mai important este faptul că noul gazoduct va extinde în mod semnificativ capacitatea de export a Israelului către ţara vecină arabă, depăşind cu mult nivelul maxim de 7 miliarde de metri cubi pe an ce pot fi livrate în prezent prin gazoductul existent EMG către Sinai.
Ministrul israelian al Energiei, Yuval Steinitz, a precizat că proiectul ambiţios aflat în negocieri face parte dintr-o serie de acţiuni mai ample “de transformare a estului Mediteranei într-un centru care exportă energie în Europa”, potrivit Bloomberg. “Nu s-a luat încă nicio decizie finală, dar se poartă tratative”, a mai afirmat Steinitz pentru Bloomberg, care a participat la lucrările Forumului pentru Gaz din Estul Mediteranei, organizat de Cairo.

Summit strategic

Miniştri ai petrolului din Israel, Grecia, Egipt, Cipru, Iordania, Italia şi Autoritatea Palestiniană au participat la acest forum şi urmează să participe din nou la o altă reuniune în luna aprilie 2019. Participanţii la forum, potrivit Bloomberg, au convenit să “conlucreze pentru a eficientiza rezervele prin utilizarea infrastructurii existente şi suplimentarea capacităţii”.
De asemenea, este semnificativ faptul că un ministru israelian al Energiei a vizitat pentru prima dată Egiptul începând cu 2011, când demonstraţiile “Primăverii Arabe” l-au alungat de la putere pe Hosni Mubarak, declanşând nesiguranţă şi haos, inclusiv o guvernare de scurtă durată a Frăţiei Musulmane, evenimente care au pus sub semnul întrebării pentru prima oară viitorul tratatului de pace dintre Egipt şi Israel.
Steinitz a mai precizat pentru Bloomberg: “La începutul anului următor ar putea fi demarată construirea unui gazoduct care va transporta gaz din câmpurile Leviathan şi Tamar, aflate în largul coastei Israelului, către centralele egiptene de gaz natural lichefiat existente pentru a fi procesat şi re-exportat”.

Ambiții energetice

În ceea ce priveşte transformarea estului Mediteranei într-un centru de export al energiei în Europa – proiect propus iniţial de ministrul grec al Energiei, Yannis Maniatis, în 2014 – Steinitz a confirmat că planurile ulterioare şi costul iniţial estimat la 7 miliarde de dolari va fi acoperit de “companii private şi lideri instituţionali”.
Potrivit acestui proiect, Israelul va fi conectat cu Grecia şi Italia, prin Cipru, construirea gazoductului fiind estimată să dureze 5 sau 6 ani.
Proiectul ar putea avea implicaţii geopolitice globale uriaşe, în special ţinând cont de faptul că UE importă o treime din cantitatea necesară de gaz din Rusia. În realitate, sud-estul Europei se bazează în întregime pe gazul rusesc din cauza lipsei de infrastructură în acea regiune.

EastMed, bombă geopolitică

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, omologul său grec Alexis Tsipras şi preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, au prezentat recent în Israel proiectul gazoductului EastMed, care va fi oficializat în lunile următoare, transmite mass-media regională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. ”Ne reafirmăm astăzi angajamentul faţă de gazoductul EastMed (gazoductul Mediteranei Orientale) şi dezbatem aspecte importante ale proiectului pe care-l vom semna oficial în lunile următoare”, a declarat Netanyahu la al cincilea summit trilateral Israel-Grecia-Cipru, desfăşurat în oraşul israelian Beerseva.

Politica gazului

Gazoductul submarin, care va avea o lungime de circa 2.000 de kilometri, va oferi Europei acces la rezervele de gaze din zona de est a Mediteranei. Construcţia gazoductului este sprijinită de Uniunea Europeană, care şi-ar vedea astfel diminuată dependenţa energetică faţă de Rusia.
Israelul şi Ciprul au descoperit rezerve de gaze naturale în zonele lor economice exclusive, iar exploatarea acestora ar putea modifica harta energetică şi geopolitică a regiunii.
Cei trei lideri care s-au reunit la summitul de la Beerseva au acceptat ca şi alte state să se alăture acestui proiect şi la această reuniune ”au eliminat impedimentele din calea semnării acordului interguvernamental” pentru realizarea gazoductului EastMed, se menţionează într-un comunicat emis de biroul premierului Netanyahu.

Mediterana-de-Est-se-pregateste-pentru-un-boom-energetic

Mediterana-de-Est-se-pregateste-pentru-un-boom-energetic

Amenințări turce

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat anterior marile companii petroliere străine împotriva oricărei explorări de gaze în largul Ciprului, calificându-i pe cei care sfidează Ankara drept „răufăcători”, care merită acelaşi tratament ca teroriştii în Siria. „Este absolut inacceptabilă uzurparea resurselor naturale în estul Mediteranei, prin excluderea Turciei şi a RTCN” („Republica Turcă a Ciprului de Nord”), a adăugat el.
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi care îsi exercită autoritatea numai în cele două treimi din sudul ţării, a semnat în ultimii ani contracte de explorare cu giganţi de hidrocarburi, cum ar fi firma italiană Eni, compania franceză Total sau grupul american ExxonMobil.
Dar Ankara, ale cărei trupe au invadat în 1974 o treime din nordul insulei ca reacţie la o lovitură de stat vizând ataşarea insulei de Grecia, cere suspendarea oricăror prospecţiuni de către ciprioţii greci, atât timp până se găseşte o soluţie la divizarea Ciprului.

Zangănit de arme

„În acelaşi mod în care i-am făcut pe terorişti să plătească în Siria, nu le vom da câştig de cauză nici răufăcătorilor”, a declarat Erdogan în cadrul ceremoniei de livrare a TCG Burgazada, a treia navă de luptă de tip corvetă construită de Turcia în cadrul programului său amplu de echipamente militare (Milgem).
Descoperirea gazelor în estul Mediteranei generează speranţe mari, dar şi tensiuni într-o regiune deja explozivă. În februarie, un vas închiriat de ENI pentru a efectua foraje în largul Ciprului a trebuit să renunţe, după ce a fost blocat de nave de război turceşti. Ulterior, autoritățile de la Ankara au menționat că vor demara construcția unei baze militare navale turcești în Republica Turcă a Ciprului de Nord. Concomitent, flota acestui stat nerecunoscut va fi consolidată prin transmiterea unor nave de patrulare de către flota turcă.
Aceasta nu a împiedicat Ciprul să invite la începutul lunii octombrie Total, Eni şi ExxonMobil să liciteze pentru un nou bloc de gaze offshore, Blocul 7, situat în „Zona economică exclusivă” a insulei. Blocul 10 a fost deja acordat companiei ExxonMobil şi Qatar Petroleum.
Compania texană Noble Energy a fost prima care a descoperit în 2011 zăcăminte de gaze în largul Ciprului, în câmpul Afrodita (Blocul 12), ale cărui rezerve sunt estimate la 127,4 miliarde metri cubi de gaze. În 2015, descoperirea unui uriaş zăcământ offshore Zohr în Egipt a alimentat speranţa că rezerve importante de gaze ar putea fi extrase în largul Ciprului. (M.B.)

Share our work