Bulgaria și România vor dezvolta o viitoare cooperare serioasă în domeniul infrastructurii în regiune. Turcia, Ucraina și R.Moldova vor beneficia, de asemenea, în mare măsură de coridoarele de transport internațional dintre Bulgaria și România.
Nevoi strategice
Nevoile de poduri peste Dunăre pe sectorul româno-bulgar derivă din mai multe considerente economice, sociale și de infrastructură. Facilitarea comerțului transfrontalier este unul dintre principalele motive, România și Bulgaria fiind membre ale Uniunii Europene, iar dezvoltarea infrastructurii de poduri poate stimula schimburile comerciale între cele două țări, contribuind la creșterea economică și la integrarea piețelor lor.
Aceste demersuri ar duce la îmbunătățirea radicală a conectivității și a accesibilității regionale. Construcția de noi poduri peste Dunăre ar îmbunătăți legăturile de transport între România și Bulgaria, facilitând astfel accesul la piețele din Europa Centrală și de Est pentru ambele țări. Aceasta ar putea reduce timpul de tranzit pentru mărfuri și pasageri, contribuind la eficiența logistică.
Îmbunătățirea conexiunilor transfrontaliere poate stimula turismul între România și Bulgaria, permițând turistilor să exploreze mai ușor atracțiile de pe ambele părți ale Dunării. Aceasta ar putea avea un impact pozitiv asupra economiilor locale prin creșterea cheltuielilor turistice.
Dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere este în concordanță cu obiectivele de coeziune ale Uniunii Europene, care vizează reducerea disparităților regionale și promovarea unei dezvoltări echilibrate în întreaga UE. Podurile noi ar putea contribui la îndeplinirea acestor obiective prin îmbunătățirea legăturilor între regiunile periferice și cele centrale ale Europei.
Pe măsură ce traficul de mărfuri și cel de pasageri cresc, punctele de trecere existente pot deveni supraaglomerate, ducând la întârzieri și la creșterea costurilor de transport. Construcția de noi poduri ar putea ajuta la distribuirea traficului mai eficient și la reducerea congestiei.
În cazul unor situații de urgență sau dezastre naturale, o infrastructură de poduri robustă și diversificată poate îmbunătăți capacitatea de răspuns prin facilitarea accesului rapid al serviciilor de urgență și al ajutoarelor.
Proiectele de construcție a podurilor pot include soluții ecologice și sustenabile, cum ar fi sisteme de iluminat cu energie solară sau designuri care minimizează impactul asupra ecosistemelor fluviale. Aceasta ar contribui la obiectivele de mediu ale ambelor țări și ale Uniunii Europene.
Pentru realizarea acestor obiective, este necesară o colaborare strânsă între guvernele român și bulgar, implicarea Uniunii Europene pentru finanțare și sprijin, precum și planificarea atentă pentru a minimiza impactul asupra mediului și a comunităților locale.
Importanță strategică
Podurile peste Dunăre au avut întotdeauna o importanță strategică și militară semnificativă, dat fiind rolul fluviului ca arteră majoră de transport și ca linie naturală de apărare pe parcursul istoriei. În contextul militar, aceste structuri servesc mai multor scopuri cheie, precum liniile de aprovizionare.
Podurile asigură rute critice pentru transportul rapid al trupelor, echipamentelor și aprovizionării între diferite regiuni. În timpul conflictelor, capacitatea de a menține sau întrerupe aceste linii de aprovizionare poate influența semnificativ desfășurarea operațiunilor militare.
În cazul unor tensiuni sau conflict deschis, podurile peste Dunăre permit mobilizarea rapidă a forțelor militare ale statelor NATO și UE în regiunile strategice. Capacitatea de a traversa rapid fluviul poate fi decisivă pentru succesul operațiunilor defensive sau ofensive.
Controlul podurilor peste Dunăre oferă avantaje tactice și strategice, permițând unei forțe să apere sau să blocheze accesul la regiuni importante. În istorie, controlul asupra acestor puncte de trecere a fost adesea un obiectiv militar cheie.
Podurile pot deveni puncte de focalizare în timpul conflictelor, atât ca obiective strategice pentru a fi capturate sau păstrate, cât și ca ținte pentru forțele inamice care încearcă să perturbe liniile de comunicație și aprovizionare ale adversarului.
După conflict, reconstrucția podurilor distruse sau avariate este crucială pentru redresarea economică și pentru restabilirea legăturilor esențiale de transport. Aceasta facilitează, de asemenea, operațiunile umanitare și ajutorul pentru zonele afectate de război.
În era modernă, importanța militară a podurilor include și aspecte legate de securitatea cibernetică și de protecția infrastructurii critice. Asigurarea securității fizice și cibernetice a podurilor este esențială pentru prevenirea și atenuarea amenințărilor hibride.
Podurile peste Dunăre sunt adesea incluse în planificarea exercițiilor militare, pentru a testa capacitatea forțelor de a executa operațiuni de traversare a fluviului sub diverse scenarii, inclusiv în condiții de conflict.
Pe parcursul istoriei, multe bătălii și campanii militare au subliniat importanța strategică a podurilor peste Dunăre. În contextul geopolitic și de securitate actual, acestea continuă să joace un rol crucial în planificarea defensivă și în strategiile de securitate ale țărilor riverane. Menținerea și protecția acestor structuri esențiale reflectă recunoașterea importanței lor continue pentru stabilitatea și securitatea regională.
Ambiții româno-bulgare
În viitorul apropiat, ambele state vor începe studiile de pre-proiect pe ambele maluri ale Dunării pentru a construi noi puncte de trecere și poduri între ele. Potrivit oficialilor români, dragarea Dunării este o prioritate pentru țara lor. Statul bulgar va răspunde corespunzător și va demara și el activități de dragare, pentru care va fi anunțată o procedură specială de achiziție publică. Este de așteptat ca proiectul global să primească și finanțare de la Comisia Europeană. Lipsa unei conectivități suficiente între Bulgaria și România cauzează probleme serioase pentru fluxurile de mărfuri și de turiști nu numai pentru ambele țări, ci și pentru întreaga regiune. Aproape zilnic, în timpul lunilor de vară, vedem cozi kilometrice în fața celor două poduri principale de lângă Ruse – Giurgiu și Vidin – Calafat ceea ce duce la costuri suplimentare pentru companii și la nervi și pierderi de timp inutile pentru turiștii obișnuiți. Liniile de feribot existente facilitează într-o oarecare măsură transportul pe Dunăre, dar nu pot fi o alternativă la traficul pe infrastructura podurilor, mai ales având în vedere traficul intens între Bulgaria și România. În anumite perioade ale anului, din cauza secetei și a nivelului scăzut al fluviului, unele feriboturi nu mai funcționează timp de săptămâni, ceea ce cauzează probleme suplimentare pentru transportatori. Pentru a clarifica situația actuală, precizăm că fluviul Dunărea, care are o lungime de aproximativ 2850 de kilometri, traversează teritoriul sau granițele a 10 state și trece prin 4 capitale din Europa. Există 5 poduri de-a lungul văii fluviului, la granița dintre Slovacia și Ungaria, dintre care unele sunt doar poduri de cale ferată. Există 4 poduri la granița Dunării dintre Croația și Serbia și, din nou, unele dintre ele sunt doar poduri de cale ferată. În comparație, de-a lungul văii Dunării, la granița dintre Bulgaria și România, care este cea mai lungă graniță fluvială dintre două state membre ale UE, există doar 2 poduri. Numărul de poduri interne peste Dunăre în fiecare stat – în Germania, Austria, Ungaria și Serbia – este în medie de peste 10. Cu alte cuvinte, există o ofertă semnificativă de transport și puncte de trecere pe întreaga parte vestică și centrală a fluviului. În acest sens, noile poduri de frontieră planificate pentru construcție: Rahova – Bechet, Silistra – Călărași, Nikopol – Turnu Măgurele și cel de-al doilea pod planificat lângă Ruse – Giurgiu reprezintă un bun început pentru rezolvarea conectivității infrastructurale bulgaro-române. Bulgaria pregătește deja infrastructura de transport necesară spre România. Autostrada rapidă Botevgrad – Mezdra ar trebui să fie finalizată în 2024, ceea ce va facilita și îmbunătăți traficul spre Vidin – Calafat și Rahova – Bechet. De asemenea, încep lucrările active la autostrada Veliko Târnovo – Ruse, care face parte din coridorul de transport paneuropean.
Poziție favorabilă
România și Bulgaria ocupă o poziție favorabilă de-a lungul axei economice și geopolitice Est-Vest și Nord-Sud. O serie de coridoare europene de transport trec prin teritoriile lor. În plus, ambele țări au politici de stat proactive în ceea ce privește fluxurile de tranzit de mărfuri și pasageri, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă serioasă pentru dezvoltarea
Dinamică a conectivității transporturilor în regiune. Ambele țări au introdus modalități de plată a taxelor de trecere pentru utilizarea rețelei rutiere existente, ceea ce aduce beneficii pentru transportul corporatist și turism.
De exemplu, taxa de trecere pentru utilizarea infrastructurii rutiere din Bulgaria depinde de clasa ecologică și de greutatea maximă a vehiculului de marfă, iar această taxă este calculată în BGN( levă bulgară) pe kilometru parcurs. Astfel, taxa de trecere în Bulgaria variază de la 0,01 euro/km la 0,21 euro/ km. La rândul său, România a introdus un sistem de viniete pentru plata taxelor de trecere la utilizarea infrastructurii rutiere. Aceasta se stabilește în funcție de capacitatea de transport a vehiculului (TC) și în funcție de intervalul orar. Astfel, prețul unei viniete zilnice variază de la 4 euro la 7 euro, respectiv prețul unei viniete anuale variază de la 320 euro la 560 euro, în funcție de greutatea maximă a vehiculului. În același timp, taxele de trecere pe podurile de pe Dunăre variază de la 12 euro la 37 de euro – tot în funcție de greutatea maximă a vehiculelor. Prin comparație, în Serbia (o țară din afara UE), doar autostrăzile sunt taxate. Astfel, se stabilesc prețuri specifice pentru vehiculele care circulă pe autostrăzile din țară. Pentru camioanele care circulă pe ruta Dimitrovgrad (la granița cu Bulgaria) – Subbotica (la granița cu Ungaria), taxa de drum este de 89 de euro, iar pentru cele care circulă pe ruta Dimitrovgrad (la granița cu Bulgaria) – Šid (la granița cu Croația), taxa de drum este de 79 de euro. Un calcul rapid al costului de tranzit și de transport al mărfurilor din Turcia către Europa Centrală (de exemplu, Ungaria) cu taxe de drum medii arată următoarele: prin Bulgaria și România, prin podul Ruse – Giurgiu, costul călătoriei este de aproximativ 70 de euro, în timp ce pe ruta Vidin – Calafat este puțin mai mare – aproximativ 80 de euro. Dacă îl comparăm cu taxele de drum din Serbia, observăm că firmele de transport care îl folosesc economisesc între 9 și 19 euro doar de la o călătorie cu camionul pe ruta Ruse – Giurgiu sau Vidin – Calafat. Pentru unii (din afară), acest lucru poate părea prea puțin, dar dacă adăugăm prețurile combustibilului și alți factori, se dovedește că utilizarea rutei prin Bulgaria și România, mai degrabă decât cea prin Serbia, are ca rezultat beneficii financiare și corporative semnificative pentru industria transporturilor.
Pod peste Bosfor
Potențialul latent al regiunii și viitoarea creștere semnificativă a traficului de mărfuri pe această rută este evidențiat și de faptul că este planificat un proiect de construire a unui al treilea pod peste Bosfor în Turcia. Recent, guvernul turc și conducerea Emiratelor Arabe Unite au purtat discuții serioase cu privire la construirea unui nou pod feroviar peste Bosfor, care va face parte dintr-un coridor comercial planificat care va lega Europa de Orientul Mijlociu și Asia. Se așteaptă ca podul să facă parte din întregul proiect feroviar Basra-Bagdad-Istanbul-Europa.
Acest proiect în valoare de aproximativ 17 miliarde de dolari, care vizează să lege portul sudic Grand Faw din Irak de granița turcă din nord, pe calea ferată și pe șosea, va scurta timpul necesar pentru transportul de mărfuri între Asia și Europa, evitând în același timp Canalul Suez, care este congestionat. Se preconizează că proiectul va fi realizat până la sfârșitul anului 2028 și, odată cu acesta, până la sfârșitul anului 2030. Emiratele Arabe Unite își vor dubla schimburile comerciale cu Turcia, ajungând la 40 de miliarde de dolari, o mare parte din această sumă fiind destinată, fără îndoială, piețelor din Europa Centrală și de Est. Turcia este un partener comercial și economic serios al UE și și-a dezvoltat în mod activ baza industrială în ultimii ani. Statul turc este o țară de tranzit pentru Iran și regiunea Caucazului, iar de acolo se întinde un coridor către India de Nord și alte țări din sud (Orientul Mijlociu). Datorită tunelului feroviar pe sub Bosfor (inaugurat în 2013) și a tunelului rutier Eurasia (inaugurat în 2016), ne putem aștepta ca traficul și tranzitul de mărfuri Est-Vest să se dubleze în următorii 10-12 ani. Având în vedere această evoluție dinamică, Ministerul turc al Transporturilor a anunțat o creștere a taxei Toll Collect de 50-75% în Turcia începând cu 01.01.2024. În acest moment, Bulgaria și Turcia lucrează la creșterea numărului de trenuri intermodale între cele două state care transportă vehicule grele de marfă. Această inițiativă are ca scop reducerea încărcăturii pe drumurile din Bulgaria și Turcia, îmbunătățind traficul pentru cetățeni. Statisticile arată că, prin intermediul terminalului intermodal de containere din Plovdiv, doar anul trecut au fost transportate pe calea ferată 50 de mii de dube către Turcia. Dacă avem în vedere toate proiectele viitoare, este necesar ca numărul acestor dube să crească semnificativ și să ajungă la aproximativ 100-150 de mii pe an. Ideea este că vehiculele nu trebuie să se deplaseze în mod autonom pe teritoriul țării și să treacă granița, ci să fie transportate pe calea ferată. În prezent, transportul feroviar între Bulgaria și Turcia se efectuează o dată pe zi, dar ambele state au convenit să crească numărul acestora la 10-12 pe zi.
Podul Sultanul Selim Yavuz
Cel de-al treilea pod peste Bosfor, cunoscut oficial ca Podul Sultanul Selim Yavuz, este o piesă centrală a infrastructurii de transport din Istanbul, Turcia. Acest pod masiv, care a fost deschis traficului în august 2016, este nu doar o realizare impresionantă în inginerie, ci și un simbol al ambițiilor moderne de dezvoltare și creștere a Turciei.
Podul Sultanul Selim este un pod suspendat care include căi pentru vehicule, căi ferate și trotuare pentru pietoni. Podul are o lungime totală de aproximativ 2.164 metri, cu o deschidere centrală de 1.408 metri, ceea ce îl face unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume în ceea ce privește deschiderea centrală.
Este cel mai lat pod suspendat din lume, având o lățime de 59 de metri. Turnurile podului ating o înălțime de aproximativ 322 de metri, fiind printre cele mai înalte turnuri de pod din lume.
Podul dispune de 8 benzi de circulație pentru vehicule și 2 linii de cale ferată, permițând o capacitate mare de trafic.
Podul a fost construit pentru a alina traficul intens din Istanbul, oferind o nouă rută de traversare a Bosforului și conectând partea europeană a orașului cu cea asiatică. El facilitează legătura între autostrăzile din partea europeană și asiatică a Turciei, îmbunătățind accesul la rețelele de transport intern și internațional.
Prin îmbunătățirea infrastructurii de transport, podul stimulează dezvoltarea economică și comerțul, atât în Istanbul, cât și în regiunile conectate. Podul combină elemente de design inovatoare cu tehnologii avansate de construcție, punând accent pe rezistența la cutremure și pe durabilitate. Designul său, inclusiv turnurile înalte și elegante, îl face un simbol al skyline-ului Istanbulului.
Proiectul a luat în considerare aspecte legate de protecția mediului și sustenabilitate, încercând să minimizeze impactul asupra mediului natural și urban.
Numele podului, Sultanul Selim Yavuz, este un omagiu adus sultanului Selim I, un important lider otoman, reflectând legătura profundă a Turciei cu istoria și patrimoniul său cultural. Actualele autorități de la Ankara folosesc frecvent simbolisitica otomană în scop politic.
Construcția podului a influențat dezvoltarea urbană și imobiliară în zonele învecinate, ducând la noi oportunități și provocări pentru comunitățile locale, pe fondul creșterii prețurilor.
Cel de-al treilea pod peste Bosfor reprezintă un exemplu remarcabil de inginerie modernă, demonstrând capacitatea Turciei de a realiza proiecte de infrastructură de mare amploare, și joacă un rol esențial în strategia de dezvoltare urbană și economică a Istanbulului și a regiunilor adiacente.
Dezvoltare regională
Toate acestea, precum și conflictele militare active care au loc în apropierea Balcanilor (unul în Ucraina și altul între Israel și Palestina), vor duce la o creștere semnificativă a traficului de mărfuri prin Bulgaria în următorii ani. Îmbunătățirea conectivității între Bulgaria și România este esențială pentru a asigura cooperarea nord-sud. Problemele de trafic din partea de nord a Mării Negre și riscurile de securitate vor continua să influențeze creșterea traficului terestru de mărfuri prin Bulgaria și România în viitor. Din acest motiv, creșterea numărului de puncte de trecere a frontierei, construirea de noi poduri pe Dunăre și, nu în ultimul rând, aderarea preconizată a Bulgariei și României la Schengen vor duce la optimizarea rutelor de transport. Nu putem să nu menționăm faptul că construcția de poduri suplimentare peste Dunăre va aduce mari beneficii pentru turismul din România, Ucraina și Republica Moldova. Podurile vor permite sutelor de mii de turiști care călătoresc vara și iarna să traverseze convenabil și rapid granița româno-bulgară din ambele părți. Dar ele vor contribui și la dezvoltarea turismului în Moldova, care este o destinație turistică puțin recunoscută, dar cu potențial ridicat pentru cunoscătorii de vinuri de înaltă clasă și de turism rural.
Pe fluviul Dunărea, care traversează sau delimitează zece țări în drumul său de la izvoarele din Munții Pădurea Neagră (Germania) până la vărsarea în Marea Neagră (România și Ucraina), există numeroase poduri. Numărul exact al podurilor poate varia în funcție de noile construcții sau de dezafectările de poduri vechi. În general, podurile peste Dunăre sunt esențiale pentru conectivitatea regională, facilitând transportul rutier, feroviar și mixt între țările riverane.
Vechi și nou
După cum spuneam, pe segmentul româno-bulgar, există două poduri majore care conectează cele două țări. Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este primul pod construit între România și Bulgaria peste Dunăre. A fost inaugurat în 1954 și servește atât traficului rutier, cât și celui feroviar. Conectează orașul Giurgiu din România cu Ruse din Bulgaria.
Podul Calafat-Vidin (Podul Nou al Prieteniei) a fost deschis traficului în 2013, conectează orașul Calafat din România cu Vidin din Bulgaria. Este un pod rutier și feroviar, care a fost proiectat pentru a îmbunătăți legăturile de transport între cele două țări și pentru a facilita accesul spre alte regiuni ale Europei.
În afara acestor poduri majore pe segmentul româno-bulgar, pe întregul curs al Dunării există multe alte poduri, inclusiv în Austria, unde Dunărea traversează capitala Viena, există numeroase poduri, atât pentru traficul urban, cât și pentru cel interurban.
În Ungaria, podurile din Budapesta sunt renumite pentru arhitectura lor, inclusiv Podul cu Lanțuri și Podul Elisabeta.
În Serbia, Podul Pancevo din Belgrad este un exemplu notabil. În Croația și Serbia, podurile conectează regiunile separat de râu, inclusiv podurile între Vukovar și Bačka Palanka.
În Slovacia, podurile peste Dunăre la Bratislava asigură conexiuni vitale pentru traficul național și internațional.
Strategie europeană
Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) reprezintă un cadru de cooperare între statele riverane Dunării, având ca scop promovarea dezvoltării durabile, a cooperării economice, sociale și culturale, precum și a protecției mediului în regiunea Dunării. În acest context, podurile peste Dunăre joacă un rol esențial în mai multe dimensiuni strategice.
Podurile îmbunătățesc legăturile comerciale între țările riverane, contribuind la creșterea economică și la integrarea piețelor. Ele contribuie la eficiența transportului de mărfuri și persoane, reducând costurile logistice și timpul de tranzit.
Podurile sunt parte integrantă a Rețelei Trans-Europene de Transport (TEN-T), care vizează dezvoltarea unei infrastructuri de transport pan-europene. Ele facilitează accesul populației la piețe, servicii educaționale și de sănătate, contribuind la reducerea disparităților regionale.
Podurile stimulează turismul transfrontalier și îmbunătățesc accesibilitatea și deschiderea regiunilor turistice, promovând patrimoniul cultural și natural al bazinului dunărean.
În caz de dezastre naturale sau alte urgențe, podurile asigură rute critice pentru intervenții rapide și eficiente.
Construcția de poduri noi include adesea tehnologii și materiale care îmbunătățesc rezistența la schimbările climatice și la dezastrele naturale.
Proiectele de construcție a podurilor moderne iau în considerare protecția habitatelor naturale și a biodiversității, minimizând impactul asupra ecosistemelor dunărene.
Prin îmbunătățirea infrastructurii pentru transportul pe căi navigabile și terestre, se reduc emisiile de CO2 prin favorizarea modalităților de transport mai puțin poluante.
Podurile mai sunt și simboluri ale cooperării transfrontaliere, în calitate de exemple tangibile ale cooperării și bunei vecinătăți între țările riverane Dunării.
Construcția și renovarea podurilor beneficiază adesea de finanțare europeană, reflectând angajamentul UE pentru conectivitate îmbunătățită și coeziune regională.
Podurile de-a lungul Dunării sunt pivotale pentru realizarea obiectivelor Strategiei UE pentru regiunea Dunării, reprezentând infrastructuri cheie pentru conectivitate, dezvoltare economică, coeziune socială, securitate, sustenabilitate și cooperare regională. Aceste structuri sprijină direct viziunea SUERD de a transforma bazinul dunărean într-o regiune mai prosperă, mai sigură și mai verde.
Pod între România și Ucraina
Construirea unui pod între România și Ucraina peste Dunăre este o idee care, din punct de vedere teoretic, ar putea aduce beneficii semnificative în ceea ce privește conectivitatea, cooperarea economică și integrarea regională. Cu toate acestea, viabilitatea unui astfel de proiect depinde de mai mulți factori.
Zona specifică unde ar putea fi construit podul necesită studii detaliate pentru a asigura că terenul și cursul de apă permit o astfel de construcție.
Acest pod ar avea un impact important asupra navigației, Dunărea fiind o rută de navigație importantă, și orice construcție ar trebui să țină cont de impactul asupra traficului fluvial.
Construcția unui pod presupune investiții semnificative, iar finanțarea ar trebui să fie asigurată prin surse interne, fonduri europene sau alte forme de investiții. Cel mai probabil Uniunea Europeană va finanța acest demers.
Printre beneficiile economice putem enumera creșterea comerțului, îmbunătățirea accesului la piețe și stimularea dezvoltării regionale.
Construcția unui pod ar necesita cooperare strânsă între România și Ucraina, precum și un acord politic și strategic. În contextul preocupărilor de securitate și a gestionării frontierelor, orice proiect de infrastructură transfrontalieră trebuie să țină cont de necesitățile de securitate ale ambelor țări.
Construcția unui pod între România și Ucraina ar implica navigarea prin complexitatea acordurilor internaționale și a reglementărilor privind cursurile de apă transfrontaliere.
Deși există potențial pentru beneficii economice și strategice, viabilitatea unui pod între România și Ucraina peste Dunăre depinde de o evaluare cuprinzătoare care să includă aspecte tehnice, economice, politice, de mediu și legale. Un astfel de proiect ar necesita studii de fezabilitate detaliate, finanțare solidă, acorduri bilaterale între țări și planuri de implementare bine structurate.
Construcția unui astfel de pod ar necesita evaluări detaliate ale locației, având în vedere aspectele geografice, economice, politice și de mediu.
În general, pentru a identifica locații potențiale pentru un nou pod între România și Ucraina, ar fi necesare studii de fezabilitate care să examineze proximitatea la centrele urbane sau la zonele cu potențial economic ridicat, impactul asupra navigației pe Dunăre și accesul la porturi, considerații legate de protecția mediului, în special în zonele protejate precum Delta Dunării, infrastructura existentă și necesitățile de conectare cu rețelele de transport existente.
Până în prezent, discuțiile și planurile pentru construcția de poduri peste Dunăre s-au concentrat mai mult pe legăturile între România și Bulgaria, ca parte a îmbunătățirii infrastructurii transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene. O inițiativă similară între România și Ucraina ar necesita o colaborare strânsă între cele două țări, sprijin financiar și acorduri politice.
Exemplu românesc
Podul de la Brăila, cunoscut oficial ca Podul peste Dunăre de la Brăila sau Podul suspendat Brăila-Tulcea, este un proiect major de infrastructură în România, reprezentând unul dintre cele mai ambițioase proiecte de inginerie din țară. În momentul finalizării, este de așteptat să fie unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din Europa. Iată câteva detalii cheie despre acest proiect:
Podul traversează Dunărea între Brăila și zona localității Jijila, în apropierea orașului Tulcea, conectând regiunile de nord-est și sud-est ale României.
El are drept scop îmbunătățirea conexiunilor de transport între regiunile Moldova și Dobrogea, reducând timpul de călătorie și facilitând accesul la portul Constanța. De asemenea, va ajuta la descongestionarea traficului pe podul de la Fetești-Cernavodă.
Podul are o lungime totală de aproximativ 1,97 km, cu o deschidere centrală de 1,12 km, ceea ce îl face unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din Europa. Turnurile podului sunt înalte, permițând navigația liberă a navelor pe Dunăre.
Carosabilul podului este proiectat să suporte patru benzi de circulație (două pe fiecare direcție), plus trotuare pentru pietoni și bicicliști.
Lucrările la pod au început în 2018. Proiectul este finanțat parțial prin fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), și de guvernul român.
Proiectul este realizat de un consorțiu de companii, inclusiv unele cu experiență internațională în construcția de poduri suspendate.
Se așteaptă ca podul să stimuleze dezvoltarea economică în regiunile conectate, facilitând comerțul și accesul la piața muncii. Îmbunătățirea infrastructurii de transport este esențială pentru mobilitatea populației, având impact pozitiv asupra calității vieții.
Podul este un element cheie în coridorul de transport pan-european, contribuind la integrarea mai eficientă a României în rețeaua de transport europeană.
Podul este încă în construcție, cu progrese semnificative în ceea ce privește lucrările de infrastructură. Este important să se verifice sursele oficiale pentru cele mai recente informații referitoare la stadiul proiectului și la data estimată pentru finalizare.
Podul de la Brăila reprezintă o piesă centrală în strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport din România, având potențialul de a transforma dinamic conexiunile regionale și de a contribui la creșterea economică și la coeziunea socială.
Ministrul de externe turc Hakan Fidan a chemat comunitatea internaţională să îşi asume un rol mai activ în direcţia unei încetări urgente a focului în Gaza şi a unei soluţii a două state pentru soluţionarea conflictului, în timpul discuţiilor la reuniunea G20 din Brazilia, a declarat o sursă diplomatică turcă, citată de mass-media.
Israelul s-a confruntat cu provocări semnificative în încercările sale de a eradica Hamas, inclusiv incapacitatea de a dezafecta rețeaua vastă de tuneluri utilizate de Hamas sub Gaza și capacitatea continuă a Hamas de a lansa atacuri rachetă din nordul Gazei spre Israel.
Poziție dură
Turcia, care a criticat aspru Israelul pentru atacurile sale asupra Gazei şi a sprijinit măsurile pentru ca acesta să fie judecat pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), a cerut în repetate rânduri încetarea focului. Spre deosebire de aliaţii săi occidentali şi de unele ţări din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră că Hamas – gruparea militantă palestiniană care conduce Gaza şi a lansat la 7 octombrie 2023 un atac în interiorul Israelului care a declanşat răspunsul israelian – ca fiind organizaţie teroristă. Fidan a declarat la reuniunea miniştrilor de externe ai G20 de la Rio de Janeiro că „sălbăticia” în Gaza trebuie oprită şi a discutat de asemenea paşii pentru a obţine o încetare urgentă a focului şi mai multe ajutoare în enclavă, în timpul discuţiilor cu omologii din Statele Unite, Germania şi Egipt, potrivit sursei citate. „Au fost discutaţi paşii care pot fi făcuţi pentru a obţine o încetare completă a focului cât mai curând posibil”, în cursul discuţiilor dintre Fidan şi secretarul de stat american Antony Blinken, a informat sursa, adăugând că Fidan a discutat şi despre „paşi concreţi” pentru a opri luptele, cu ministrul german de externe Annalena Baerbock. „Faptul că nu s-a ajuns nici acum în Consiliul de Securitate al ONU la o decizie privind încetarea focului arată că reforma este o necesitate”, a declarat Fidan într-o sesiune la reuniunea G20, potrivit unuia dintre consilierii săi, referindu-se la un al treilea veto al Statelor Unite asupra unui apel de încetare a focului în organismul format din 15 membri. Ankara consideră că Consiliul de Securitate al ONU trebuie reformat pentru a fi mai incluziv şi mai reprezentativ pentru lume. „Poziţia prezentată de preşedintele brazilian Lula (Luiz Inacio Lula da Silva) este admirabilă”, a declarat consilierul citându-l pe Fidan, cu referire la comentariile lui Lula care a comparat războiul din Gaza cu genocidul nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fapt ce a provocat o dispută diplomatică.
Mediere turcă?
Ministrul israelian Benny Gantz a declarat că vede primele indicii ale unui nou acord cu mişcarea militantă palestiniană Hamas privind eliberarea ostaticilor. Surse oficiale israeliene, citate de mass-media locală, au menționat aportul Turciei în acest context. Dacă acordul nu se materializează, Israelul este pregătit să îşi înceapă ofensiva asupra oraşului Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a comunicat Gantz cabinetului israelian de război, potrivit mai multor informaţii apărute miercuri în presa israeliană, fără a oferit detalii concrete. Turcia, Egiptul, Qatarul şi SUA încearcă din nou să negocieze o încetare a focului extinsă în războiul din Gaza. Ca parte a unui acord, ostaticii încă deţinuţi în Fâşia Gaza vor fi schimbaţi cu prizonieri palestinieni în mai multe etape. În prezent, la Cairo, continuă negocierile cu Hamas în vederea unui acord. Presa israeliană a informat, de asemenea, că vineri, la Paris, se vor întâlni şi mediatori de rang înalt. În timpul unei încetări a focului de o săptămână, în noiembrie anul trecut, 105 ostatici au fost eliberaţi în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni, ca parte a unui acord între Israel şi Hamas. Potrivit informaţiilor israeliene, mai sunt în viaţă cel mult aproximativ o sută de ostatici. Israelul pregăteşte în prezent o ofensivă militară asupra Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, la graniţa cu Egiptul, încercând să elimine luptătorii Hamas. Însă îngrijorarea este în creştere pentru sutele de mii de persoane strămutate, iar operaţiunea planificată a Israelului a fost criticată pe scară largă în străinătate. Un raport american a spus că ofensiva planificată nu va debuta probabil înainte de începutul Ramadanului, însă un atac asupra Rafah în timpul Ramadanului, care începe în jurul datei de 10 martie, ar fi deosebit de provocator pentru musulmanii din întreaga regiune.
Turcia și Hamas
Relațiile dintre Turcia și Hamas sunt complexe și au evoluat de-a lungul timpului, reflectând în mare măsură interesele geopolitice și ideologice ale Turciei în regiunea Orientului Mijlociu. Hamas este o organizație palestiniană islamistă, care guvernează Fâșia Gaza din 2007 și este considerată o organizație teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană și alte state, datorită atacurilor sale împotriva civililor israelieni și refuzului de a recunoaște dreptul la existență al statului Israel. Totuși, poziția Turciei față de Hamas diferă semnificativ de această perspectivă.
Turcia, sub conducerea Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), a adoptat o politică externă mai independentă și o abordare mai activă în Orientul Mijlociu, încercând să-și asume un rol de lider în lumea musulmană. În acest context, relațiile Turciei cu Hamas au fost în mare parte cordiale, cu Turcia oferind sprijin politic și, conform unor surse, și sprijin financiar organizației. Turcia a găzduit în mod oficial vizite ale liderilor Hamas și a criticat deschis politica Israelului față de palestinieni, în special asediul economic și militar asupra Fâșiei Gaza.
Această relație a provocat tensiuni între Turcia și Israel, în special după incidentul din 2010 cu Flotila Mavi Marmara, când forțele israeliene au atacat o flotilă de nave care încerca să rupă blocada navală israeliană asupra Fâșiei Gaza, rezultând decesul a nouă cetățeni turci. Acest incident a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor turco-israeliene, deși în ultimii ani s-au făcut eforturi de ameliorare a acestora.
Deși Turcia susține că sprijină soluția celor două state și caută o soluționare pașnică a conflictului israeliano-palestinian, relația sa cu Hamas a fost criticată de mai multe guverne și organizații internaționale, care consideră că acest sprijin subminează eforturile de pace și securitate în regiune. Turcia argumentează că dialogul cu toate părțile, inclusiv cu Hamas, este esențial pentru atingerea unei soluții durabile și echitabile în conflictul israeliano-palestinian.
Relațiile dintre Turcia și Hamas reflectă un echilibru delicat între încercarea Turciei de a-și extinde influența în Orientul Mijlociu, sprijinirea cauzei palestiniene și gestionarea relațiilor sale cu comunitatea internațională, inclusiv cu Israelul.
Inamici geopolitici
Relațiile dintre Turcia și Israel sunt extrem de tensionate, reflectând impactul profund al conflictului din Gaza asupra legăturilor bilaterale dintre cele două națiuni. În urma atacului Hamas din 7 octombrie și a operațiunilor militare israeliene din Gaza, relațiile dintre Turcia și Israel s-au deteriorat semnificativ. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a adoptat o poziție extrem de critică față de Israel, culminând cu retragerea ambasadorilor și reducerea comunicării guvernamentale, deși relațiile comerciale continuă să persiste
Erdoğan a devenit din ce în ce mai vocal în criticile sale directe față de Israel, declarând că a întrerupt legăturile cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, pe care l-a exclus din dialog, referindu-se la el în termeni de nerecunoaștere a capacității sale de a conduce negocieri sau dialoguri semnificative. Această escaladare a retoricii a culminat cu acuzații de genocid împotriva Israelului și caracterizarea sa ca „criminal de război”.
Eforturile anterioare de îmbunătățire a relațiilor bilaterale, inclusiv reînnoirea legăturilor diplomatice în 2022 și 2023 și creșterea cooperării, au fost puse în așteptare din cauza conflictului și a răspunsului dur al Turciei față de acțiunile Israelului în Gaza.
Această fractură reprezintă cea mai recentă într-o serie de înălțimi și coborâșuri în relația adesea furtunoasă, dar în general benefică, dintre Turcia și Israel, care datează din 1948.
Pe fondul acestui conflict, Erdoğan a încercat să joace un rol de mediere, inițiind apeluri telefonice către liderii regionali și oficialii internaționali, deși aceste eforturi par să fi avut un succes limitat
Relația dintre Turcia și Statele Unite, care ar fi putut juca un rol constructiv în primele faze ale războiului, a fost complicată de alte probleme bilaterale, inclusiv sprijinul SUA pentru Forțele Democratice Siriene, ceea ce a adâncit neîncrederea Turciei față de abordările occidentale și a sporit sentimentul anti-american.
Relațiile dintre Turcia și Israel în 2024 sunt marcate de tensiuni semnificative și o deteriorare a dialogului diplomatic. Această situație complicată reflectă și influențele mai largi ale politicii regionale și a relațiilor internaționale asupra acestei dinamici bilaterale.
Pauză umanitară
În acest context, orice soluție la conflict pare îndepărtată, cu Israelul opunându-se oricărui acord care implică un armistițiu permanent sau crearea unui stat palestinian, în ciuda presiunilor SUA și a indignării internaționale legate de suferința civililor din Gaza și lipsa progresului către o soluție de pace de lungă durată.
În ciuda vizitelor repetate în regiune ale Secretarului de Stat al SUA, Antony Blinken, și a discuțiilor despre stabilirea unui stat palestinian independent, cu garanții de securitate pentru Israel, un acord cuprinzător pentru încheierea conflictului pare a fi îndepărtat.
Douăzeci şi şase din cele 27 de state membre UE cer o „pauză umanitară imediată care să ducă la o încetare a focului sustenabilă” în Fâşia Gaza, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă de la finalul Consiliului Afaceri Externe, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell. Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate a adăugat că această pauză umanitară solicitată ar trebui să ducă, de asemenea, la „eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor şi la furnizarea de asistenţă umanitară”. El a precizat, de asemenea, că 26 de state au susţinut şi declaraţia sa de sâmbătă prin care cere Israelului să nu lanseze o operaţiune militară la Rafah. Borrell a refuzat să numească statul care a refuzat să adere la acest apel comun şi nici nu a speculat asupra motivelor ţării în cauză, dar surse diplomatice citate de agenţiile de presă internaţionale susţin că este vorba despre Ungaria. De altfel, notează dpa, care citează mai mulţi diplomaţi, Ungaria a blocat şi adoptarea de sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania. Miniştrii de externe din Germania, Belgia, Irlanda şi Spania au cerut UE să ia măsuri punitive împotriva coloniştilor care comit violenţe împotriva palestinienilor. La conferinţa de presă de după încheierea reuniunii CAE, întrebat dacă UE are un Plan B, şeful diplomaţiei UE a recunoscut în faţa jurnaliştilor că blocul comunitar nu are nicio putere să oprească Israelul să declanşeze o operaţiune militară la Rafah. „Tot ce putem este aplicăm presiune politică şi diplomatică pentru a limita costul uman. Trebuie să continuăm să punem presiune pe Israel şi să-i facem să înţeleagă că există atât de mulţi oameni pe străzile din Rafah încât va fi imposibil să fie evitate victimele umane. Acest lucru, cu siguranţă, va fi împotriva respectării legii umanitare”, a subliniat el.
Declarații dure
Josep Borrell a subliniat că există o diferenţă între războiul din Gaza şi alte conflicte. „În alte războaie, civilii fug dacă pot. În Gaza nu pot scăpa. De asemenea, de obicei când este un război Crucea Roşie şi alte organizaţii vin şi ajută. Nu este cazul în Gaza. Ajutorul vine cu picătura. Deci civilii nu pot fugi şi ajutorul nu poate ajunge la ei sau poate ajunge în cantităţi limitate”, a spus şeful diplomaţiei UE. El a mai spus că scrisoarea premierilor din Spania şi Irlanda de săptămâna trecută prin care aceştia au cerut Comisiei Europene să analizeze de urgenţă modul în care Israelul îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la drepturile omului în Fâşia Gaza este un demers justificat. ”Suntem profund îngrijoraţi de deteriorarea situaţiei în Israel şi în Gaza. Operaţiunea militară israeliană extinsă în zona Rafah implică o ameninţare iminentă şi gravă pe care comunitatea internaţională trebuie să o contracareze urgent”, afirmau cei doi şefi de guvern într-o scrisoare comună. „Spunem în fiecare zi că Israelul are dreptul să se apere, dar trebuie să facă asta în conformitate cu legea umanitară. Dar procedează astfel Israelul? Asta ne-au cerut cele două state să verificăm”, a spus Borrell.
Opoziție israeliană
Parlamentul israelian a votat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei „recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian”, care, potrivit textului, ar echivala cu o recompensare a „terorismului fără precedent” al Hamas. Votul are loc la câteva zile după ce cotidianul Washington Post a relatat că Statele Unite şi mai multe ţări arabe aliate lucrează la un plan cuprinzător pentru o pace durabilă israeliano-palestiniană după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, inclusiv un calendar pentru stabilirea unui stat palestinian. „Acest vot istoric subliniază determinarea noastră colectivă”, a salutat Netanyahu pe platforma X, adăugând: „Nu vom recompensa terorismul cu o recunoaştere unilaterală ca răspuns la masacrul din 7 octombrie şi nici nu acceptăm soluţii impuse”. Rezoluţia, adoptată de 99 din cei 120 de parlamentari, subliniază că „Israelul respinge categoric dictatele internaţionale privind o reglementare permanentă cu palestinienii” şi că această reglementare poate fi realizată doar „prin negocieri directe între părţi şi fără condiţii prealabile”. „Israelul va continua să se opună recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian”, deoarece „o astfel de declaraţie după masacrul din 7 octombrie ar oferi o recompensă enormă unui terorism fără precedent şi ar împiedica orice viitor acord de pace”, se arată în textul rezoluţiei. Războiul a fost declanşat de atacul fără precedent lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, atac care s-a soldat cu moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unor date oficiale israeliene.
Intervenție diplomatică
Consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru Orientul Mijlociu călătoreşte în regiune săptămâna aceasta pentru a încerca să facă să avanseze acordul privind ostaticii şi a purta discuţii cu Israelul despre ofensiva prevăzută la Rafah, a anunţat marţi Casa Albă. Brett McGurk, coordonatorul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, va purta discuţii miercuri în Egipt şi joi în Israel, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby. Această călătorie intervine într-un moment în care Statele Unite şi alţi doi mediatori, Qatarul şi Egiptul, încearcă să obţină, înaintea Ramadanului la începutul lunii martie, un nou acord de armistiţiu care să permită o pauză de câteva săptămâni în lupte, însoţită de eliberarea ostaticilor. Discuţiile purtate de McGurk au scopul de a vedea „dacă putem obţine acest acord privind ostaticii”, a declarat Kirby presei. Pe de altă parte, McGurk va reitera preocupările preşedintelui Joe Biden legate de o operaţiune la Rafah fără protecţia civililor, a asigurat Kirby. Israelul a respins apelurile repetate de a cruţa Rafah, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, unde sunt înghesuiţi aproximativ 1,4 milioane de palestinieni strămutaţi după ce au fugit de bombardamentele intensive. „În circumstanţele actuale, fără a lua în considerare siguranţa acestor refugiaţi, continuăm să credem că o operaţiune la Rafah ar fi un dezastru”, a declarat Kirby. Statele Unite au respins prin veto o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza, apreciind că adoptarea textului ar fi subminat negocierile în curs.
Condiții israeliene
Chiar şi în cazul aplicării soluţiei cu două state între israelieni şi palestinieni, Israelul îşi va păstra controlul militar asupra tuturor teritoriilor palestiniene, a declarat recent premierul Benjamin Netanyahu. „În orice caz, cu sau fără o reglementare permanentă, Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra tuturor zonelor de la vest de râul Iordan”, inclusiv în Cisiordania şi Fâşia Gaza, a declarat Netanyahu într-un mesaj video. SUA, cel mai important aliat al Israelului, şi-au intensificat apelurile la o reglementare cu două state, care să prevadă coexistenţa paşnică între Israel şi un stat palestinian, în baza frontierelor teritoriilor palestiniene ocupate de Israel din 1967 – Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza. Washingtonul militează de asemenea pentru o soluţie cu două state, văzând în aceasta un mijloc de a pune capăt atât actualului război din Fâşia Gaza, cât şi conflictului din Orientul Mijlociu, care durează de zeci de ani. Netanyahu, pe de altă parte, un reprezentant al dreptei israeliene, şi-a construit îndelungata carieră politică în mare măsură pe opoziţia sa declarată faţă de soluţia cu două state, iar luni a reiterat această poziţie veche de zeci de ani. El a declarat că va introduce o lege în conformitate cu decizia cabinetului său de respingere a „dictatelor internaţionale” care încearcă să impună crearea unui stat palestinian, lăudându-se cu deceniile în care a zădărnicit orice demers în acest sens, potrivit publicaţiei The Times of Israel. În mesajul video citat, Netanyahu a spus că Israelul a rezistat luni de zile apelurilor internaţionale de a opri războiul din Fâşia Gaza împotriva grupării Hamas, dar că acum se confruntă cu noi presiuni, în special „o încercare de a ne impune înfiinţarea unilaterală a unui stat palestinian care va pune în pericol însăşi existenţa statului Israel”. „Respingem categoric acest lucru”, a insistat premierul israelian.
Opinii diferite
După ce a trecut în unanimitate în cabinet, unde a remarcat „opinii diferite pentru un aranjament permanent”, Netanyahu a spus că este sigur că această lege va beneficia de un sprijin larg în Knesset (parlament), „arătând lumii că există un acord larg în Israel împotriva eforturilor internaţionale de a ne impune un stat palestinian”, conform publicaţiei citate. Benjamin Netanyahu a adăugat că „toată lumea ştie că eu sunt cel care a blocat timp de decenii înfiinţarea unui stat palestinian care ne-ar fi pus în pericol existenţa”. Poziţia sa, a afirmat el, nu a făcut decât să se consolideze după masacrul din 7 octombrie 2023 comis de comandourile Hamas. „Indiferent de ce se întâmplă, Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra întregului teritoriu aflat la vest de râul Iordan”, incluzând atât Fâşia Gaza, cât şi Cisiordania, a insistat prim-ministrul israelian. Textul propunerii premierului este identic cu moţiunea aprobată recent de cabinet, care declară că recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian „ar fi o recompensă masivă şi fără precedent pentru terorism şi ar descuraja orice viitor acord de pace”. Israelul respinge vehement presiunile internaţionale privind avansarea pe calea creării unui stat palestinian, în urma unor rapoarte recente potrivit cărora SUA şi mai mulţi parteneri arabi ar pregăti un plan detaliat pentru un acord de pace cuprinzător care să includă un „calendar ferm” pentru crearea unui stat palestinian, notează The Times of Israel.
Acuzații dure
Reprezentantul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a atacat din nou marţi instituţiile Naţiunilor Unite, decretând că „în Gaza, Hamas este ONU, iar ONU este Hamas”. Erdan a luat cuvântul la o nouă sesiune a Consiliului de Securitate al ONU în care SUA au respins încă o dată o rezoluţie prin care se cerea încetarea focului în Gaza şi a criticat declaraţiile recente ale coordonatorului umanitar al ONU, Martin Griffiths, potrivit căruia Hamas nu este o grupare teroristă, ci o mişcare politică, „când ştim cu toţii că este o organizaţie teroristă”. De asemenea, Erdan l-a criticat pe Philippe Lazzarini, şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), pentru că acesta a declarat că atacurile brutale ale grupării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului nu au fost un exemplu de antisemitism, deoarece nu au fost comise împotriva evreilor din cauza religiei lor, ci împotriva israelienilor ca urmare a ocupării Palestinei. În privinţa UNRWA, Erdan a declarat chiar că „12% dintre angajaţii săi sunt membri ai Hamas şi cel puţin 236 dintre ei sunt terorişti activi în această organizaţie, ceea ce demonstrează că UNRWA face parte din maşinăria terorii Hamas şi asta o transformă într-o organizaţie teroristă”. Acesta a fost momentul în care ambasadorul israelian a decretat că, „în Gaza, Hamas este ONU şi ONU este Hamas”. Israelul a cerut demisia secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, şi a criticat activitatea agenţiilor sale, cum ar fi UN-Women sau UNICEF, pe motiv că acestea s-au arătat întotdeauna părtinitoare, în favoarea palestinienilor, şi nu au ţinut cont de punctul de vedere al Israelului. Pe de altă parte, Erdan a reafirmat că ţara sa nu va accepta o încetare a focului în Gaza decât „dacă Hamas se predă” şi, de asemenea, eliberează toţi ostaticii aflaţi sub controlul său. „O încetare a focului realizează un singur lucru, şi anume supravieţuirea Hamas (…), o încetare a focului înseamnă condamnarea la moarte a Israelului, o încetare a focului înseamnă impunitate pentru ucigaşii şi violatorii de copii. Cu o încetare a focului, Hamas se va regrupa şi se va înarma”, a subliniat el.
Apel la reținere
Douăzeci şi cinci de organizaţii neguvernamentale au făcut apel la guvernele din întreaga lume, într-un comunicat de presă difuzat miercuri, să intervină pentru a respinge şi a preveni o strămutare forţată a palestinienilor în Gaza, având în vedere perspectiva unei invazii terestre a armatei israeliene în Rafah, care ar fi „dramatică pentru populaţie”. ONG-urile consideră „alarmante” informaţiile despre presupusele planuri ale Israelului de a-i strămuta cu titlu permanent pe palestinieni în Peninsula Sinai din Egipt sau în ţări terţe. Acestea subliniază că cei 1,5 milioane de palestinieni care se află acum în Rafah, la capătul sudic al Fâşiei Gaza, unde s-a refugiat mai mult de jumătate din populaţia palestiniană, nu au încotro să meargă, deoarece în restul enclavei palestiniene au loc zilnic bombardamente. „Suntem îngroziţi de perspectiva unei invazii terestre în Rafah, care ar fi absolut dramatică” pentru cei de acolo, scriu aceste organizaţii, printre care se numără Action Against Hunger, ActionAid, Amnesty International, Handicap International, Doctors of the World sau War Child. Ele insistă că strămutarea forţată a palestinienilor constituie „o încălcare a dreptului internaţional umanitar” şi notează că ordinele israeliene de „evacuare” a unor zone mari din Gaza au dus la strămutarea a aproximativ 85% din populaţia din acest teritoriu. În acest context, ele cer guvernelor din întreaga lume să acţioneze pentru a obţine o încetare a focului „imediată, permanentă şi necondiţionată” şi ca Israelul să îşi respecte obligaţiile conform dreptului internaţional. Mai presus de toate, Israelul trebuie să evite „orice iniţiativă care ar putea contribui la strămutarea forţată, permanentă sau prelungită a palestinienilor”, au mai cerut cele 25 de ONG-uri, pledând totodată pentru întoarcerea în siguranţă a persoanelor strămutate deja, odată ce războiul se va fi încheiat.
Implicare chineză
China a criticat miercuri veto-ul SUA asupra unui proiect de rezoluţie al ONU care cere o încetare imediată, din motive umanitare, a focului în Gaza, precizând că o asemenea decizie ar face situaţia „şi mai periculoasă” în teritoriu. Fâşia Gaza continuă să fie cufundată într-o situaţie umanitară catastrofală, în urma atacurilor israeliene mortale. Aproape un milion şi jumătate de oameni, potrivit ONU, sunt masaţi în oraşul Rafah, situat în sudul acestui teritoriu, în apropierea graniţei închise cu Egiptul. În acest context, Statele Unite s-au opus prin veto unui proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare „imediată a focului, din motive umanitare”. Washingtonul, principalul susţinător al Israelului, consideră că această rezoluţie ar fi pus în pericol negocierile diplomatice delicate de pe teren pentru a obţine un armistiţiu care include o nouă eliberare de ostatici. „Statele Unite s-au distins încă o dată prin veto, făcând situaţia din Gaza şi mai periculoasă. Părţile relevante, inclusiv China, şi-au exprimat dezamăgirea şi nemulţumirea puternică”, a declarat Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez. „Consiliul de Securitate trebuie să acţioneze cât mai curând posibil pentru a promova încetarea focului şi încheierea luptelor. Este o obligaţie morală care nu poate fi amânată”, a spus ea într-o conferinţă de presă obişnuită. Proiectul de rezoluţie, care solicita „respectarea imediată a încetării focului, din motive umanitare, de către toate părţile”, a primit 13 voturi ‘pentru’, o abţinere (Regatul Unit) şi un vot ‘împotrivă’. Acesta este al treilea veto al SUA de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas. Vetoul „iresponsabil şi periculos” al SUA trimite mesajul că Israelul poate „continua să facă orice, în deplină impunitate”, a declarat ambasadorul palestinian Riyad Mansour. Hamas a denunţat, de asemenea, decizia, spunând că este o „undă verde” pentru ca Israelul să comită „mai multe masacre” în Gaza.
După februarie 2022, Republica Moldova a avut probleme cu alimentarea cu gaze și energie electrică. Moldovenii s-au confruntat inclusiv cu perioade în care nu au avut nici energie electrică, nici gaze. În noiembrie 2022, România asigura 90% din consumul de energie electrică a Republicii Molodva.
În actuala stare de fapt, când armata Federației Ruse se află în ofensivă și căștigă teren, Statele Unite a suspendat, sperăm temporar, ajutorul în arme și muniții și statele Uniunii Europene, al doilea contributor la apărarea Ucrainei, trece încet – încet către o economie de război, fabricând sau cumpărând armament și muniție și când decidenți sau foști decidenți atenționează asupra escaladării conflictului, Republica Moldova este considerată ca următoarea victimă a Federației Ruse. Secretarul General Adjuct, domnul Mircea Geoană, în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul moldovean, Mihai Păpușoi și ministrului de externe, Anatolie Nosatîi, au ajuns la concluzia că „Republica Moldova trebuie să-și întărească capacitățile de reziliență și apărare pentru a garanta siguranța și stabilitatea cetățenilor săi.” România a ajutat Republica Moldova cu furnizarea de gaze și energie electrică și încercă să o lege la sistemele și piețele de energie europene.
În decembrie 2023 operatorul pieței de energie din România, OPCOM, a hotărât ca să-și deschidă o subsidiară în Republica Moldova. Această nouă companie va deschide piața moldovenească de energie electrică și gaze naturale către Uniunea Europeană și este urmare a semnării unui Memorandum de Înțelegere între cele două state care întărește colaborarea celor două state în realizarea de proiecte strategice.
Noua companie se numește OPEM, va fi singurul operator al pieței de energie de la Chișinău, are un capital social de 500.000 lei moldovenești și va fi funcționala în 2024. Nu putem contesta experiența de peste 23 de ani a OPCOM și a companiei mamă Transelectrica, dar avem două provocări.
Primo! Cum va funcționa piața de gaze în Republica Moldova, atât timp cât piața românească este nefuncțională?
În primul rând trebuie să menționăm că în compania de transport de gaze naturale, care este și interconectarea cu România, Vestmoldtransgaz, acționar majoritar este transportatorului român Transgaz iar BERD are 25% din acțiuni. Această achiziție de statul moldovenesc a spart monopolul Moldova gaz, unde acționariatul majoritar este al Gazprom, 50% direct și 13,44% prin autoritățile transnistrene.
OPCOM are o piață de gaze nefuncțională. Am luat aleatoriu rezultatele mai multor zile din această piață și rezultatul a fost același: nimic! Nu credem că s-ar fi realizat vreodată vreo tranzacție pe gaze pe piața OPCOM.
Fig. 1 – Lipsa tranzacțiilor din piața de gaze naturale de pe OPCOM în data de 15.12.2023 (sursa: OPCOM)
Singura piață națională de gaze cât de cât funcțională este cea de la Bursa Română de Mărfuri (BRM). Deci ne-am îndreptat către ea pentru a vedea rezultatele din aceeași dată:
Fig. 2 – Rezultatele pieței de gaze naturale de pe OPCOM în data de 15.12.2023 (sursa: BRM)
Dar nici această piață nu este reprezentativă, deoarece între 15 noiembrie și 22 decembrie nu s-a înregistrat nici o tranzacție. Și Bursa de Mărfuri bucureșteană s-a plâns că în ultimile luni, tranzacțiile au scăzut până la 25% din cât au fost înainte de agresiunea rusească asupra Ucrainei.
Fig. 3 – Tranzactiile inregistrate la BRM intre 20.11.2023 și 21.12.2023 (sursa: BRM)
Motivarea acestei disfuncționalități este explicată prin faptul că în România avem doi mari producători de gaze naturale care dețin peste 96% din piață (Romgaz si Petrom), restul de 4% fiind reprezentate de câțiva mici producători și de importatori. Cu alte cuvinte, contractele sunt bilaterale și doar se anunță operatorului de sistem, Transgaz. În Republica Moldova nu există producție de gaze, aceasta bazându-se doar pe importuri. Cum importurile din Federația Rusă, adica prin conductele ucrainiene, nu se mai fac, tot importul de gaze se face prin România.
Fig. 4 – Traseele de conducte de gaz din Republica Moldova (sursa: e-ntsog.eu)
Chișinaul ar putea primi gaze prin două rute, cea de la Ungheni și cea prin Regiunea Odesa a Ucrainei. Conform datelor Transgaz, capacitatea de import conductei spre Chișinău este de 1,88 mmc / an.
Mai exista o cale, cea prin conducta care traversează Dobrogea către Ucraina și care trece prin Republica Moldova.
Prin Negru Voda capacitatea este de 5,5 mmc / an. Aici avem interconectarea cu Ucraina, cu capacitatea de export de 4,12 mmc / an. Aceasta este în stare de funcționare dar pentru aceasta nu este contractată nici o cantitate de gaz, conform datelor Transgaz.
Cu alte cuvinte, potențialul de interconectare dintre România și Republica Moldova este de 7 mmc / an, cu mult peste necesitățile consumatorilor de dincolo de Prut și cu potențial de a ajuta Ucraina. Într-un an fără temperaturi scăzute în perioada iernii, necesarul de consum este de 1 mmc / an. Deci Republica Moldova poate să-și dezvolte industria cu aceste capacități de interconectare. Pe timpul iernii, chiar dacă România nu ar avea necesarul de gaze zilnic, depozitele românesti și capacitățile de extracție fiind prea mici pentru un consum mare, există posibilitatea ca necesarul să fie asigurat din Bulgaria – Grecia, ori din Bulgaria – Turcia.
Fig. 7 – Interconexiunea Bulgaria – România 6,4 mmc / an (sursa: E-ntsog.eu)Fig. 8 – Interconexiunea Grecia – Bulgaria 3,7 mmc / an (sursa: E-ntsog.eu)Fig. 9 – Interconexiunea Turcia – Bulgaria 20 mmc / an (sursa: E-ntsog.eu)
Adunăm: Bulgaria se poate aproviziona din Turcia cu 20 mmc / an și din Grecia cu 6 mmc / an. Necesarul de consum anual al Bulgariei este de 3 mmc / an. Rezultă că Bulgaria poate tranzita către România, Serbia și Macedonia de Nord aproximativ 23 mmc / an.
Într-un viitor apropiat Romgazul și Transgazul au anunțat că vor dezvolta exploatarea de la Caragele, care are un potențial de 30 miliarde metri cubi. Cu alte cuvinte, în funcție de cât de mare va fi producția și transportul de gaze din acest perimetru, există posibilitatea ca necesarul de consum al Romaniei și Republicii Moldova să fie acoperit numai din producția de gaze naturale românești. Și nu am discutat de Neptun Deep.
Secundo! Cum va funcționa piața moldovenească de energie electrică atât timp cât piața din România este o piață scumpă și prost organizată.
Sistemul electro-energetic moldovenesc este format din câteva termocentrale (CET 1 și CET 2 Chișinau și CET Bălți) ce au o capacitate de 341,4 MW și o mică hidrocentrală pe Nistru, la Costești de 16 MW. La acestea se adugă capacitățile transnistrene de 2616 MW pe care nu se poate miza și capacitățile de regenerabile, deci intermitente, eoliene de 130,6 MW, solare de 84,77 MW și pe biogaz de 7 MW.
Conform datelor oficiale, moldovenii își asigură consumul în proporție de aproximativ 22%. Restul provine din termocentralele din Transnistria, Ucraina și România. Termocentralele transnistrene nu au gazul / păcura / cărbunele necesare de a produce energie electrică, deci nu se poate miza pe acestea. Nici Ucraina nu poate garanta un export continuu și sigur de energie electrică, singura siguranță în alimentare oferind-o România.
Fig. 10 – Rețelele de transport de energie electrică România – Republica Moldova (Sursa: entso-e.eu)
Interconectarea fizică există, chit că este destul de precară, prin Ucraina,
În planurile Transelectrica și Moldelectrica, compania de transport de energie electrică moldovenească, sunt proiectate mai multe interconexiuni care sigur se vor finaliza cât mai curând.
Fig, 11 – Planul de interconectare România – Republica Moldova (Sursa: Moldelectrica)Fig. 12 – Harta interconectării electrice România – Republica Moldova (Sursa: Transelectrica)
După conectarea liniilor de transport mai trebuie realizată și interconectarea piețelor, România supunându-se legislației europene și făcând parte din ENTSO-E, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport, din care fac parte 39 de operatori din 35 de țări.
OPCOM, începând din vara lui 2022 este piață reglementată prin MACEE – mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice și pe această piață există mai puțin de 30 de producători și furnizori activi din totalul de 79. MACEE funcționează din 2022 după modelul pieței cu un singur cumpărător. Cu alte cuvinte există producătorii (din cărbune – cei mai scumpi, din gaze, din nuclear, hidro, eolian și solar – considerat cel mai ieftin) care ofertează pe aceeași piață împreună cu furnizorii (brokerii). OPCOM, în calitate de achizitor unic, cumpără energia electrică de la producători și o vinde cumpărătorilor la prețul de 450 lei/MWh.
Nu este un sistem perfect, câțiva furnizori fiind amendați de ANRE-ul românesc pentru înțelegeri în piață, despre care se spune că ar fi dus la creșterea artificială a prețurilor.
Cunoscând prețurile de achiziție a energiei electrice din Republica Molodva:
Fig. 13. – Prețurile energiei electrice din Republica Moldova (în MDL) (Sursa: blogul lui Veceslav Ioniță)
Făcând conversia din RON în MDL, aflăm că prețul de achiziție din piața românească reglementată va fi de 1,741 MDL / KWh, mult mai mic decât celelalte prețuri, ceea ce este clar un mare avantaj pentru consumatorii moldoveni.
Cu alte cuvinte, consumatorii moldoveni nu au de ce să se teamă de inteconectarea cu piețele energetice românești până în luna martie 2025, dată când va fi scos mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice.
Întrebări însă rămân: Încă Republica Moldova nu este integrata în Uniunea Europeană, deci producția de energie electrică pe gaz nu este penalizată cu certificatele de CO2, asta însemnând că România ar putea investi și în capacități de producție de energie electrică mai ieftină, din care ar putea fi consumată în Moldova și cealaltă parte importată în România.
Războiul ruso-ucrainean, pe care Moscova continuă să-l numească operațiune militară specială, intră în al treilea an fără vreo perspectivă de a se încheia favorabil pentru ruși într-un viitor previzibil. Această situație de uzură militară și economică nu are cum să nu își pună amprenta asupra capacității Moscovei de a juca un rol important, de mare putere, în regiuni cheie care contează pentru a accede sau a menține un astfel de statut. Mai mult, scăderea influenței Rusiei în exterior devine tot mai vizibilă și mai pregnantă, iar continuarea acestei situații va ajunge să pună probleme mari chiar pentru Rusia și stabilitatea ei internă.
Desigur, Rusia și-a pierdut tot ce însemnă credibilitate și influență în întregul Occident, dar am vorbit și despre modul în care chiar și aliații apropiați ai Rusiei au început să îți pună problema unei reorientări geopolitice strategice, de exemplu Armenia, profund dezamăgită de pasivitatea Rusiei, aliatul ei tradițional, în cursul războiului cu Azerbaidjanul care s-a încheiat în 2023 cu cedarea totală a enclavei Nagorno-Karabah. (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/)
Dar, prinsă în conflictul cu Ucraina care îi absoarbe toate resursele, Rusia a făcut pași mari greșiți în Orientul Mijlociu, o regiune deosebit de complexă unde se întâlnesc și se confruntă interesele tuturor marilor puteri sau ale celor care tind să acceadă la acest statut, sau, în cazul Rusiei, cei care vor să și-l mențină.
Faptul că a îmbrățișat public imediat cauza Hamas în urma atacului acestei organizații asupra Israelului la 7 octombrie 2023 nu a făcut altceva decât să îi distrugă relațiile de lungă durată cu Israelul, relații cu suișuri și coborâșuri, dar cel puțin existau, exista o platformă de discuții, de negocieri. Iar gestul Moscovei a anulat total un efort diplomatic de decenii.
Desigur, Rusiei îi convine de minune acțiunea Hamas, pe motiv că distrage atenția lumii de la conflictul cu Ucraina, dar și reduce ajutorul militar și economic occidental pentru Ucraina, deoarece acum acesta trebuie împărțit cu Israelul prins și el într-un război. Dar, trecând oficial de partea Hamas, Rusia a comis o greșeală strategică impardonabilă. Putea să se bucure de atacul Hamas, dar oficial ar fi trebuit să ceară reținere, menținând legăturile cu ambele părți, ceea ce i-ar fi dat o greutate geopolitică ca și potențial mediator, fapt care i-ar fi întărit poziția în Orientul Mijlociu. Dar Rusia s-a bucurat oficial alături de Iran și de alte state susținătoare ale terorismului, ba chiar l-a primit în vizită la Moscova la jumătatea lui ianuarie pe Mousa Mohammed Abu Marzook, adjunctul președintelui aripii politice a Hamas, un gest ce arată clar, pe lângă declarațiile de la Kremlin, pe cine susține aceasta în conflictul care opune terorismul Hamas lumii civilizate. Ne amintim că atunci când și-a trimis trupele și mercenarii Wagner în sprijinul lui Bashar al-Assad în 2015 a spus că o face pentru a lupta împotriva terorismului reprezentat de Statul Islamic (ISIS).
Alienarea relațiilor cu Egiptul și Arabia Saudită
Dar prin această decizie de susținere deschisă a Hamas, Rusia și-a atras adversitatea Egiptului, important jucător regional, cu care avea relații bune de decenii, să ne amintim de sprijinul sovietic acordat acestora în războaiele din 1967 și 1973, dar și ulterior, inclusiv ajutorul economic pentru dezvoltare, chiar barajul de pe Nil de la Assuan a fost construit cu ajutor economic sovietic. Dar Egiptul la această oră este clar împotriva creșterii Hamas și chiar s-ar bucura dacă Israelul ar distruge această organizație teroristă care l-ar putea amenința în viitor. Nu degeaba a închis frontiera sa cu fâșia Gaza la începutul conflictului, iar acum este redeschisă doar pentru ajutor umanitar și pentru o mică parte din refugiații cu dublă cetățenie.
De asemenea, și-a atras și adversitatea Arabiei Saudite, alt actor cheie în Orientul Mijlociu, dar care se află pe aceeași poziție cu Egiptul împotriva Hamas. Rusia chiar a încercat o înțelegere cu Arabia Saudită pentru reducerea livrărilor de petrol cu scopul creșterii prețului pe plan mondial, ceea ce i-ar fi avantajat pe ruși, dar saudiții au respins ideea, un motiv fiind chiar Hamas. Dar această inițiativă i-a deranjat și pe chinezi, aliați de facto ai Rusiei, care chiar că au nevoie de menținerea prețului petrolului pentru economia lor amenințată cu recesiunea.
Complexitatea relațiilor cu China și Turcia, două state cu interese majore în Orientul Mijociu
Trebuie menționat faptul că aliatul Rusiei din Organizația de Cooperare de la Shanghai (care cuprinde și patru republici din Asia Centrală, respectiv Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâstan), China, nu a susținut direct Rusia în invazia asupra Ucrainei, dar nici nu a condamnat-o deschis. Adevărul ține de anumite nuanțe, chinezii sunt buni strategi, așteaptă să vadă cum va evolua situația și să acționeze în consecință. Nu susțin direct Rusia, pentru a nu-și periclita relațiile cu Occidentul, de care economia lor depinde în cea mai mare măsură. E suficient să ne uităm pe cifre, peste 50% din comerțul Chinei este cu SUA, Europa de Vest și aliații Occidentului din Asia de Sud-Est. În schimb, comerțul cu Rusia reprezenta în 2021 abia 2% din comerțul chinez. De aceea China este reticentă față de susținerea oficială a Rusiei, dar, nu se poate spune că nu i-ar fi convenit ca în 2022 Ucraina să se prăbușească în câteva zile sau săptămâni. Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost un precedent care ar fi dovedit slaba susținere a Occidentului, practic o încurajare pentru o acțiune militară pentru încorporarea Taiwanului. Desigur, Ucraina nu este Taiwan, acesta din urmă beneficiază de garanții de securitate din partea SUA, dar ar fi fost un precedent periculos.
China susține Rusia indirect, dar se folosește de slăbiciunea ei dovedită pentru a obține maxim de concesii, cum ar fi prețurile la petrol și materii prime în condițiile puse de ea, știind că Rusia nu prea are opțiuni. Practic, rușii sunt cu spatele la zid, iar China îi stoarce cât mai mult. Nu știm în ce măsură îi susține cu armament sau cu componente electronice necesare pentru producția Rusiei de arme, dar oricum o face foarte discret, dacă o face, în primul rând de teama unor sancțiuni economice din partea Occidentului, sancțiuni care ar putea da o lovitură dură economiei chineze în prag de recesiune, mai ales după ce afacerea Evergrande a devenit publică și amenință serios economia chineză.
Iar ultimul lucru de care au nevoie chinezii este o creștere a prețului petrolului pe plan mondial, care ar aduce o nouă problemă serioasă pentru economia lor. De aceea au fost foarte deranjați de inițiativa rusească de a curta Arabia Saudită pentru o scădere a producției de petrol care ar duce la o creștere de prețuri.
Dar, la ora actuală, Rusia devine un partener minor al Chinei, iar aceasta va trage maxim de foloase din acest parteneriat tot mai dezechilibrat în defavoarea Rusiei. Nu mai trebuie să punem la socoteală faptul că, în cazul în care Rusia începe să piardă controlul asupra provinciilor îndepărtate din Siberia, China va fi prima care va profita. De decenii imigranții chinezi s-au infiltrat în regiunile slab populate din Siberia, de la granițele chineze, regiuni slab populate, dar bogate în resurse la care China jinduiește. Un ipotetic referendum ar da rezultate surprinzătoare, având în vedere numărul de imigranți chinezi ce s-au strecurat în aceste regiuni ale Siberiei.
Practic, decizia rusă de a susține deschis Hamas a fost în concordanță cu interesele pe termen scurt, pierzând din vedere imaginea de ansamblu. A vrut o apropiere față de poziția Turciei, susținătoare a Hamas, în vederea unor viitoare concesii în perspectiva vizitei anunțate a lui Putin în Turcia la mijlocul lui februarie. Dar și Turcia, la fel ca și China, joacă la un nivel superior. Ea încearcă să revină în tabăra occidentală prin discuțiile privind achiziția de avioane americane, dar păstrând o echilibristică riscantă, ce e drept, între Occident și Rusia. Îi sprijină pe ucraineni, negociază și cu Rusia, păstrează opțiuni în ambele direcții, pe unele planuri este în tabăra occidentală, pe altele face jocul Rusiei. Ideea pe care merge Erdogan este de a obține maxim din ambele părți, deocamdată îi merge, nu se știe până când. Spre exemplu, mai multe bănci turcești și-au închis conturile și au refuzat tranzacții pentru clienții ruși, apropiindu-se de poziția occidentalilor de impunere de sancțiuni.
Iranul
Poate că Rusia s-a poziționat în acest mod pentru a-și demonstra susținerea pentru Iran, aliatul său care sprijină deschis Hamasul. Dar parteneriatul cu Iran pare a fi favorabil doar acestuia din urmă, în ideea că Teheranul simte slăbiciunea Rusiei și profită la maxim. Rușii au nevoie de dronele iraniene Shahed-136 pentru a lovi Ucraina, dar în schimb dau Iranului tehnologie sensibilă, iar prețul plătit pentru aceste drone pare a fi mult peste cât valorează ele (vezi https://karadeniz-press.ro/hackerii-de-la-prana-network-au-dezvaluit-pretul-real-al-dronelor-iraniene-shahed/ ). Practic, Iranul știe că Rusia este în corzi și o mulge la maxim, deoarece rușii nu au alte opțiuni.
La fel, India și China cumpără petrolul rusesc cu niște discounturi fabuloase, fiindcă știu că Rusia nu are alte opțiuni și nu are unde să-și vândă marfa în urma sancțiunilor occidentale în urma cărora și-au pierdut cea mai importantă piață. Iar faptul că Rusia aprobă și se bucură de atacurile rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran, în Marea Roșie contra transporturilor de petrol și de mărfuri, nu face altceva decât să îi irite pe chinezi și indieni, care depind de traficul comercial de acolo. Rusia a condamnat atacurile flotei americane împotriva bazelor houthi din Yemen, sperând ca rebelii să poată lovi petrolierele lente ce traversează strâmtoarea Bab-el-Mandeb, uitând că tot pe acolo trec și petrolierele rusești spre India. Iar poliția maritimă nu este doar a SUA, ci și a UE, care a trimis o flotă militară condusă de Italia și Grecia.
Siria
Același calcul greșit l-a făcut Rusia și vizavi de Siria. După izbucnirea războiului civil din această țară în 2011, în urma Primăverii Arabe, Rusia și China s-au opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții în 2012 care ar fi interzis furnizarea de arme către această țară. Pentru ca în 2015 Rusia să intervină militar direct, prin Wagner, în sprijinul lui Bashar al Assad. Interesul Rusiei era în portul Tartous, singura bază navală rusească din Marea Mediterană, dar a cărui importanță scade prin diminuarea constantă a flotei ruse din Marea Neagră în urma loviturilor ucrainenilor care scufundă periodic nave militare rusești prin lovituri cu drone.
După 2022 și împotmolirea rușilor în Ucraina, sprijinul Moscovei pentru regimul lui Bashar al-Assad a scăzut continuu, necesitățile de resurse pentru frontul ucrainean fiind mult mai mari. Astfel, prezența wagneriților s-a diminuat pe măsură ce aceștia își dădeau tributul de sânge la Bakhmut în 2022/2023, iar după rebeliunea și uciderea lui Prigojin în vara lui 2023, Wagner a trecut în subordinea ministerului apărării rusesc. A urmat o diminuare a numărului de wagneriți, mulți au plecat pur și simplu, și nu este un caz singular. Spre exemplu, în Republica Centrafricană, fostă colonie franceză, Wagner l-a sprijinit pe actualul președinte Faustin-Archange Touadéra după plecarea francezilor, dar după rebeliunea Wagner între 450 și 1000 de wagneriți au plecat, iar ministerul apărării rus încă nu a suplimentat trupele, fapt care l-a făcut pe președintele african să se adreseze către o companie privată de securitate americană, Bancroft Global Development (BGD). Încă nu știm cum vor putea lucra în paralel wagneriții rămași în subordinea ministerului apărării al Rusiei cu mercenarii angajați de o companie americană, dar rămâne interesant de urmărit evoluția de aici. La fel, există informații că în mai multe țări africane în care sunt implicați wagneriți, parte din ei au plecat după dispariția lui Prigojin și trecerea lor în subordinea ministerului apărării rusesc, probabil migrând spre companii private de securitate unde plata este mai consistentă decât la ruși. Rămâne de văzut dacă Rusia va putea umple golurile cu alte companii gen Wagner, având în vedere că s-a anunțat crearea unor astfel de companii de către Gazprom sau alte entități rusești. Dar Rusia are o mare problemă de personal, abia reușește să umple golurile lăsate de pierderile din Ucraina, și o face cu recruți neinstruiți, este foarte dificil pentru ea să găsească suficienți indivizi cu experiență militară pentru un astfel de job în străinătate.
Dar diminuarea sprijinului Moscovei pentru Siria lui Bashar al-Assad a făcut ca acest stat, sau zona controlată de forțele guvernamentale, în căutarea de resurse financiare, să devină un narco-stat, producător și distribuitor de Captagon, un drog pe bază de amfetamină cunoscut ca și Fenethylline. Iar Rusia să nu aibă nici un fel de control asupra activității, deși are trupe în zonă. Cu atât mai puțin control sau legături cu milițiile pro-iraniene ce acționează acolo, dintre care cele mai cunoscute sunt Hezbollah, dar toate fiind controlate și dirijate de către Iran prin Gardienii Revoluției. Astfel, Rusia își pierde treptat influența și în Siria, devenind tot mai mult un actor de mâna a doua, fenomen ce se simte ca și în întregul Orient Mijlociu.
La 3 februarie 2024 SUA a lansat un atac aerian în care a lovit peste 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene din Siria și Irak, centre de comandă, depozite de drone, vehicule și muniții, ca răspuns la uciderea a trei militari americani într-un atac cu dronă la o bază a acestora din Iordania (atac revendicat de o grupare asociată și sponsorizată de Gardienii Revoluției din Iran). Acest atac masiv s-a produs fără să existe vreo tentativă de apărare și fără să existe vreo reacție a Rusiei. Ca dovadă că Rusia este tot mai exclusă din ceea ce se întâmplă în Siria, israelienii bombardează bazele Hezbollah și alte obiective guvernamentale siriene suspecte de colaborare cu pro-iranienii de fiecare dată când Hezbollah lansează vreo rachetă contra Israelului, ca sprijin pentru palestinienii din Hamas. Iar Rusia este practic exclusă total din ecuația conflictului, practic nu se mai ține seama de ea, nu mai are nici măcar un cuvânt. Situația s-a schimbat mult față de acum câțiva ani, înainte de invazia din Ucraina.
Să ne amintim că în februarie 2018, exact acum șase ani, în Siria, SUA au avertizat Rusia că urmează să lovească o forță atacatoare de câteva sute de militari pro-Assad ce intenționau să atace un punct al opoziției, cerându-le rușilor să-și retragă militarii, dacă ar fi fost printre ei. Rușii au răspuns că ei nu au militari acolo, că nu sunt implicați. A urmat un bombardament care a ucis circa 300 de atacatori, dintre care 100 de wagneriți. Pe atunci Rusia conta, pentru a nu escalada, americanii le-au cerut să-și retragă militarii pentru a nu exista victime rusești, fapt care ar fi putut fi interpretat ca și o provocare. Dar rușii nu au recunoscut că au oameni implicați acolo, și au suferit consecințele. Acum, când americanii au bombardat 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene, rușii nici măcar nu au fost anunțați sau întrebați, cu atât mai puțin avertizați să își retragă potențialii militari prezenți în zonă.
Faci un astfel de gest, de a anunța o viitoare lovitură, atunci când nu dorești să provoci o putere majoră, nu vrei să escaladezi mai mult, o faci când știi că această putere poate reacționa, cel puțin diplomatic și prin alte mijloace, când ea contează. Dar acum nimic, americanii doar au lovit țintele desemnate, provocând pierderi importante Hezbollahului și grupărilor asociate Iranului.
Concluzii
Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul pe care l-a provocat în Ucraina au dus la scăderea capacităților sale militare, economice, diplomatice și de influență în străinătate. Este vorba de ceea ce numea Joseph Nye ca softpower, dar problema cu acest gen de putere este că ține de prestigiu, în primul rând, iar în cazul Rusiei aceste prestigiu era ridicat până la momentul adevărului, respectiv 24 februarie 2022. Slaba performanță a Rusiei pe câmpul de luptă, pierderile imense suferite în oameni și material, au erodat acest prestigiu aducând aminte de vechea zicală din timpul Războiului Rece, conform căreia URSS este un uriaș cu picioare de lut. Slaba performanță armamentului rusesc nu a dus numai la prăbușirea comenzilor din străinătate, ci alături de împotmolirea trupelor ruse în Ucraina, la punerea sub semnul întrebării a capacității militare a Rusiei într-un război mai serios, nu genul expediției scurte împotriva Georgiei. Prestigiul de putere majoră se câștigă în timp, dar se pierde foarte repede în momentul în care ești pe cale să eșuezi sau să pierzi. Proporțional, sau mai degrabă exponențial, îți pierzi puterea de influență în afara granițelor, aliații, cât de puțini îi mai ai, cum e cazul Rusiei, încep să te perceapă ca atare și să îți întoarcă spatele, sau să înceapă să se reorienteze strategic. Mai mult, chiar încearcă să profite de situația complexă în care te afli și să stoarcă maxim de la tine, ca o răzbunare pentru comportamentul superior anterior.
Ori, ceea ce vedem este un semn al decăderii Rusiei ca și importanță în Orientul Mijlociu, dar nu numai acolo. Asistăm la un trend accelerat în urma împotmolirii armatei ruse în luptele de uzură din Ucraina, fără vreo perspectivă viabilă de a ieși din acest conflict cu fața curată, sau mai puternică, ci dimpotrivă, toate estimările sunt că Rusia va ieși șifonată și mult slăbită din acest conflict, indiferent cât se va mai prelungi.
Ministrul turc de externe Hakan Fidan a confirmat o vizită iminentă a preşedintelui rus Vladimir Putin, fără a preciza data, relatează Anadolu, citată de Karadeniz Press. „Vizita dlui Putin era prevăzută. Ea ar fi trebuit să se producă mai devreme. Această vizită va da ocazia de a aborda numeroase chestiuni”, a declarat ministrul pentru postul public TRT Haber. Media au evocat data de 12 februarie, dar preşedinţia turcă a refuzat să confirme această dată sau să precizeze alta la care Recep Tayyip Erdogan urmează să-l primească pe omologul său rus.â Turcia, care va fi prima ţară NATO pe care o va vizita Putin după începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, a aprobat luna trecută, după 20 de luni, intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică. „Preşedinţii noştri se întâlnesc cu regularitate”, a reamintit Fidan. Ultima lor întâlnire a avut loc în septembrie 2023 la Soci, în reşedinţa de vacanţă a lui Putin, dar de atunci cei doi conducători au discutat frecvent la telefon. Erdogan a reuşit de la începutul războiului să menţină relaţii atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia. Turcia ajută în special Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, cărora nu li s-a alăturat, continuându-şi schimburile comerciale cu Rusia. „Multe chestiuni se vor discuta”, a estimat Fidan, care a menţionat energia, situaţia din Fâşia Gaza, „coridorul cerealelor” în Marea Neagră, care permitea exportul în siguranţă a produselor agricole ucrainene şi căruia Moscova i-a pus capăt după un an, în vara lui 2023. Siria se va afla de asemenea pe ordinea de zi, a mai spus ministrul turc. Deşi se înţeleg în numeroase dosare internaţionale, Moscova şi Ankara au păreri diferite când vine vorba despre prezenţa combatanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a aliaţilor lor în nord-estul Siriei. În 2019, un acord între Moscova şi Ankara a pus capăt unei ofensive turce cu promisiunea creării unei „zone de securitate” de 30 km pentru a proteja Turcia de atacurile care ar putea veni de pe teritoriul sirian. Turcia reproşează Rusiei că nu respectă aceste acorduri.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a aprobat furnizarea de drone Egiptului, pe fondul reconcilierii dintre cele două state. Liderul de la Ankara va efectua în curând o vizită în statul arab.
„Procesul de normalizare este în mare parte finalizat. Relaţiile (dintre cele două ţări) sunt importante pentru securitatea şi comerţul în regiune”, a subliniat șeful diplomației de la Ankara, Hakan Fidan, citat de agenția Anadolu. „Am încheiat un acord pentru a le furniza vehicule aeriene fără pilot”, a spus el. „Trebuie să avem relaţii serioase cu Egiptul pentru securitatea în Marea Mediterană”, a insistat ministrul turc. Potrivit agenţiei turce de presă Anka, vizita preşedintelui Erdogan la omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pe care el l-a descris drept „pucist”, ar urma să aibă loc pe 14 februarie, după doisprezece ani de răceală între cei doi lideri. Ultima vizită a şefului statului turc la Cairo datează din noiembrie 2012, când era prim-ministru, pentru a se întâlni cu preşedintele de atunci Mohamed Morsi. Cele două ţări şi-au rechemat reciproc ambasadorii după lovitura de stat a mareşalului al-Sisi în 2013. Apropierea dintre cei doi lideri s-a realizat în noiembrie 2022 în Qatar, cu prilejul Cupei Mondiale de fotbal, iar în iulie 2023 Ankara a trimis din nou un ambasador la Cairo.
