Stephen P. Lynch, un om de afareci din Florida și care preferă discreția, crede că o înțelegere pentru achiziția conductei rusești North Stream II ar crea un avantaj geopolitic al Statelor Unite în Europa pe termen lung.
Investitorul american, ce are o istorie lungă a afacerilor în Federația Rusă, a cerut guvernului SUA să-i permită să liciteze pentru conducta North Stream II dacă aceasta va fi scoasă la licitație în cadrul unei proceduri de faliment, declarat în Elveția, țara unde este înregistrata compania ce deține North Stream II, dar care este deținută de Gazprom. Amintim că North Stream II a fost finalizată în timpul invaziei Ucrainei de către Rusia din 2014 și nu a funcționat niciodată din cauza războiului. După invazia Ucrainei de către Rusia din 2022, aceasta a fost avariată pe un tronson împreună cu North Stream I, și astăzi ambele sunt inoperabile.
Stephen P. Lynch a petrecut două decenii făcând afaceri la Moscova și acum vrea să cumpere conducta de gaze naturale care aprovizionează cu gaze rusești Germania. El le-a argumentat oficialilor și parlamentarilor americani că proprietatea americană asupra conductei ar oferi o pârghie în orice negocieri de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a servi interesele pe termen lung ale SUA.
„Concluzia este aceasta: este o oportunitate o dată la o generație pentru controlul american și european asupra aprovizionării cu energie europeană pentru restul erei combustibililor fosili”, a spus Lynch într-un interviu.
Trebuie spus ca Lynch (57 de ani), care locuiește în Miami, a contribuit în mare măsură la campania prezidențială a lui Donald Trump. Acesta a cerut o licență de la Departamentul Trezoreriei al SUA în februarie 2024, potrivit unei scrisori transmise de avocații săi. Licența i-ar permite să negocieze pentru conducta în cauză cu entități supuse în prezent sancțiunilor SUA. Scrisoarea spune că există un termen limită în ianuarie 2025 pentru procedura de faliment a companiei elvețiene Nord Stream II. Lynch susține că, odată ce războiul se va termina, va fi tentant atât pentru Rusia, cât și pentru foștii săi clienți din Europa să operaționalizeze conducta, indiferent de proprietar. Conducta North Stream II a fost evaluată la aproximativ 11 miliarde de dolari.
Lynch a avut succes cumpărând active rusești la preț mic, câștigându-și reputația ca unul dintre puținii investitori americani capabili să navigheze printre afacerile și politica din Moskova. În 2022 a mai primit o licență de la Departamentul Trezoreriei pentru a finaliza achiziția filialei elvețiene a bancii rusești Sberbank, după ce Statele Unite au sancționat compania-mamă moscovită.
Kazahstanul se îndepartează de Rusia printr-un nou oleoduct via Marea Caspică – Azerbaijan – Georgia – Turcia.
Fig. 1 – Interconectarile conductelor de petrol ale Kazahstanului. Sursa – sapatekmunay.kz
Kazahstanul plănuiește o creștere a exporturilor de țiței prin portul Turciei, Ceyhan, a anunțat ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, pe 25 noiembrie 2024. Scopul este de a-și reduce dependența de transportul petrolului care astăzi se realizează prin conductele rusești.
În prezent, peste 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului sunt direcționate prin infrastructura rusească, dar noul plan ar putea modifica substanțial acest echilibru. Existența conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), care trece prin Azerbaidjan, Georgia și Turcia face ca să se reducă costurile de constructie a interconectărilor.
Astfel, prin noua rută ar putea crește exporturile de petrol kazah de la 1,5 milioane de tone anual la până la 20 de milioane de tone. Cu toate acestea, Satkaliyev nu a specificat o cronologie pentru această extindere.
Până acum Kazahstanul a exportat petrol prin mai multe canale. În 2024, se prognozează a se livra un total de 68,8 milioane de tone de petrol, majoritatea – 55,4 milioane de tone – fiind transportate prin Consorțiul Caspian Pipeline (CPC) către portul rus Novorossiisk. În plus, Kazahstanul intenționează să exporte 8,6 milioane de tone prin conducta Atyrau-Samara, 3,6 milioane de tone prin Marea Caspică și 1,1 milioane de tone printr-o conductă către China.
Decizia de a crește exporturile prin conducta BTC reflectă obiectivul Kazahstanului de a-și diversifica rutele de export și de a-și reduce dependența de Rusia.
Pe lângă creșterea exporturilor, Kazahstanul acționează și către creșterea producției de petrol. Deși se viza inițial 90 de milioane de tone de producție de petrol în acest an, cifrele revizuite arată că se vor exporta doar 88,4 milioane de tone din cauza lucrărilor de întreținerii a unor câmpuri petroliere cheie și a angajamentului Kazahstanului față de OPEC+, de a reduce producția.
Aceasta ar însemna aproximativ 1,82 milioane de barili pe zi, ceea ce inseamna putin peste 1% din oferta globală de petrol. Privind în perspectivă, Kazahstanul își propune să depășească 100 de milioane de tone de producție de petrol anual până în 2026, consolidându-și și mai mult poziția de jucător cheie pe piețele petroliere globale.
În 20 noiembrie 2024, la Oradea s-a semnat o scrisoare de intenție între conducerea Sinteza SA Oradea și reprezentantul companiei Lockheed Martin pentru transferul de tehnologie (Gridstar Flow) în vederea realizării unei fabrici de acumulatori de mare capacitate.
Investiția inițială este de 50 milioane de euro, din care 25 sunt câștigati de Sinteza din PNRR și se preconizează a fi finalizată în 2026.
Acordul stabilește cadrul în care cele două companii vor dezvolta noua capacitate de producție a electrolitului negativ al acumulatorilor cu o capacitate de 30.000 tone / an. Fabrica va fi prima din Europa și cea mai mare din lume. La semnarea acordului au participat ambasadorul SUA în România, E.S. Kathleen Kavalec și Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Stocarea cea mai mare problema a sistemului energetic național
Deoarece energia regenerabilă este intermitentă se genereaza dezechilibre in sistemul energetic national. Astfel avem perioade cu producție mare care nu are cerere dar și perioade cu cerere așa de mare încât nu există capacități de productie care să o acopere. Este simplu: dacă este secetă scade producția din hidro, dacă ziua e mai scurtă sau avem nori, fotovoltaicele nu produc la capacitate iar dacă nu bate vântul sau bate prea tare, eolienele nu produc nimic. Dacă e foarte frig, nici hidro și nici eolienele nu produc.
Astfel rețeaua de transport a Transelectrica și retelele regionale de distribuție, având o tehnologie neadaptată la noile capacități regenerabile, sunt suprasolicitate. Singura rezolvare este de a avea solutii de stocare.
Despre acumulatori de mare capacitate
Acumulatorii de mare capacitate sunt esențiali pentru aplicații de stocare a energiei regenerabile produsă intermitent, vehiculele electrice și sisteme industriale.
Sunt mai multe tipuri de acumulatori de mare capacitate: primii care au fost folosiți sunt cu plumb și acid și care au cost redus, fiabilitate și toleranță bună la suprasarcina dar în schimb au o greutate mare și o densitate energetică mică. Acumulatorii litiu – ion au câteva avantaje: densitate energetică mare și timp de încărcare rapid. Acumulatorii litiu – polimer sunt flexibili în exploatare prin modularitate și tranziență și prin greutate redusă, dar densitate energetică mai mică decât cei pe litiu – ion. Un alt tip este cel nichel – cadmiu care are cel mai mare dezavantaj, toxicitatea ridicată deoarece cadmiu este toxic, după care urmează densitatea energetică mai mică, dar au reziliență mai mare la șocuri electrice, la încărcări și descărcări frecvente. Acumulatorii nichel – metal – hidrură au dezavantajul că se descarcă rapid și durată de viață mai mică.
Toate tipurile deacumulatori descrise mai sus au în componență materiale critice, adică metale și pământuri rare pe care Republica Populară Chineză au monopol mondial, ceea ce reprezintă o mare vulnerabilitate în securitatea energetică. Mai există și alte dezavantaje: prețul mare per MWh și durata de viață mică în comparație cu următoarele tipuri.
Acumulatorii în flux redox, adică cu acumulare de energie chimică ce provine din energia electrică, au o bună scalabilitate și cicluri de viață mult mai mari și timp de reîncărcare mai mic la decât celelalte tipuri.
Cea mai fiabilă (pot ajunge la 80 de ani de funcționare) și cea mai rezilientă este acumularea în hidrocentrale cu pompaj. Acestea au două lacuri de acumulare la altitudini diferite, transformând reversibil energia electrică în energie mecanică potențială. Marile dezavantaje sunt cele legate de costuri, care sunt extrem de mari, un timp mare de finalizare (aproximativ 10 ani) și potențiale probleme de mediu.
Avantajele acumulatorilor redox
Acumulatorii redox sunt un tip de sistem de stocare electrochimica a energiei care utilizează reacții redox (reducere-oxidare) ale unor substanțe chimice dizolvate în electroliți lichizi. Acești electroliți sunt depozitați în rezervoare externe și circulați printr-o celulă electrochimică, unde energia este stocată sau eliberată. În timpul încărcării, energia electrică este utilizată pentru a induce reacții chimice care stochează energia în electroliți. În timpul descărcării, reacțiile inverse au loc eliberând energia electrică stocată. Nu ocupă mult spațiu, dar volumul rezervoarelor externe este substanțial. Marele avantaje sunt: prețul de stocare per MWh este mult mai mic decât al celorlalte tipuri de acumulatori în anii de funcționare, nu utilizează materiale critice și timpul de realizare a investiției este mic.
Randamentele acumulatorilor redox (eficiența energetică) ajung la 85%, puțin mai mici, dar comparativ cu randamentele ce folosesc celelalte tehnologii, dar avantajul scalabilității, al ciclului de viață mai mare și cel mai important, al securității în exploatare sunt definitorii în alegerea acestei tehnologii. Am mai putea adăuga lipsa poluării și costurile foarte mici de decomisionare.
Cel mai mare avantaj este lipsa riscurilor folosirii materialelor critice monopolizate, dupa cum am spus, de Republica Populara Chineză, ce este liderul BRICS, alături de Federația Rusă, blocul geopolitic care s-a format pentru a schimba actuala ordine mondială.
De aici derivă și avantajul României: poate deveni un lider regional în domeniul eficienţei şi securităţii energetice prin producția de acumulatori cu o tehnologie americană revoluționară și cu partener una din cele mai importante companii americale, Lockheed Martin.
COP 29 este de fapt a 29-a conferință a Natiunilor Unite (ONU) dedicată schimbărilor climatice. Începută pe 11 noiembrie, se desfășoară timp de două săptămâni la Baku, încheindu-se în 22 noiembrie. Trebuie spus că anul trecut COP 28 s-a desfășurat în Emiratele Arabe Unite, COP 27 din 2022 în Egipt și cea din 2025 se va ține în Brazilia. Toate aceste țări sunt membre ale blocului geopolitic condus de Republica Populara Chineză și Federația Rusă și se pare că Organizația Națiunilor Unite a început să legitimeze țările din acest „club al dictatorilor”. Mai adăugăm că în această toamnă, secretarul general al ONU, portughezul Antonio Guterres, a fost prezent la a 16-a reuniune a acestui „grup select” de țări și că Azerbaijanul i-a facut un cadou lui Vladimir Putin, după vizita sa la Baku, prin depunerea cererii de aderare la BRICS.
Observăm că Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijanul și Brazilia sunt printre țările care produc, prelucrează și exportă combustibili fosili, ceea ce decredibilizează orice document emanat din aceste conferințe COP, decribilizeaza ONU și orice acțiune de reducere a schimbărilor climatice. Decridibilizarea vine și din faptul că COP este prezidată de președintele Ilham Aliyev și este sponsorizată de companii deținute de familia Aliyev sau apropiați ai acesteia. Azerbaijanul este condusă de 21 de ani cu o mână de fier de un autocrat, al doilea din lanțul dictaturii ereditare începută de Heydar Aliyev, tatal lui Ilham, în 1967. Este imposibil să nu amintim de scandaloasa „diplomație de caviar”, de fapt o acțiune de razboi hibrid dusă de conducerea azeră în institutii ale Uniunii Europene pentru a acoperii corupția (locul 157 din 180 conform transparcency.org), nerespectarea drepturilor omului și facilizarea exportului de gaze și petrol în UE.
Uniunea Europeană participă cu o delegație mare la COP 29 și solicită și mai multe acțiuni în acest „deceniu critic” în „stabilirea unui nou obiectiv global privind finanțarea climatică, cu contribuții publice și private sporite pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în acțiunile lor în domeniul schimbărilor climatice, în finalizarea negocierilor în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris privind piețele internaționale de carbon, în eliminarea combustibililor fosili și în progresul în politicile de adaptare și reziliență globală la schimbările climatice”. Eforturile de desprindere a Uniunii Europene de gazele rusesti există, dar Azerbaijanul probabil va vinde în UE 55 miliarde mc de gaz în 2024, cam cât va vinde și Federația Rusă. UE ca rămâne sub monopolul importurilor de gaze din țările aflate sub dictatură, cum am arătat într-o analiză publicată în Karandeniz Press, din august 2024. De asemenea, Uniunea Europeană a trecut și sub monopolul deținut de Republica Populara Chineză în energia regererabilă.
Statele Unite este prezentă la COP 29 cu o delegație nereprezentativă, care nu are un mandat explicit. Era de așteptat deoarece Donald Trump, președintele ales ce-și va incepe mandatul în ianuarie 2025, va produce o schimbare în politicile energetice și de mediu, îndreptând federația americană către business și securitatea alimentării cu energie, existând chiar posibilitatea ca SUA să se retraga din Acordul de la Paris.
În schimb Republica Populară Chineză are inițiative multe, cum era de așteptat. Este normal deoarece deține monopolul mondial asupra metalelor și pământurilor rare, care intră în componența capacităților de producere a energiei electrice din fotovoltaic (90%) și eolian (peste50%), care gererează monopolul producției de utilaje și subansabluri din industra energetică din regenerabile. Deci la COP 29 este cea mai propice ocazie ca Republica Populară Chineză să-și mărească piața, deoarece tehnologiile acceptate la această conferință mondială sunt numai cele în care chinezii au ajutat Azerbaijanul și unde au tehnologie avansată și monopol în producție, adică: eolian, solar, hidro și producția de hidrogen.
Cum câștigă China cu azerii ca proxi
Noutatea este că se dorește înființarea unui Fond de Acțiune pentru Finațarea Climei (The Climate Finance Action Fund – CFAF), fond la care fiecare țară ar urma să participe cu un miliard de dolari. Fondul va avea sediul la Baku. Acest fond va investi în energie regenerabilă și va sprijini proiecte climatice în țările în curs de dezvoltare, jumătate din resursele sale fiind destinate limitării creșterii temperaturilor la doar 1,5 grade și 20% vor merge către un program de răspuns rapid și sprijin în caz de dezastre.
Cu alte cuvinte Republica Populară Chineză și-a atins obiectivul: toate țările vor contribui la un fond din care se vor cumpăra instalații de producție a energiei electrice regenerabile care sunt produse în China. În traducere, toate țările vor investi în economia Republicii Populare Chineze și în războiul economic (parte a războiului hibrid) prin care această dictatura își va face dependente țările din Asia, Africa și America Latina, adica tocmai cele în curs de dezvoltare.
Poluarea din Baku
Sunt prezente peste 200 de țări cu delegații și se estimează (nu au fost date încă publicității date) că au fost prezenți în aceste două săptămâni peste 10.000 de reprezentanți ai diferitelor organizații guvernamentale sau neguvernamentale.
Ipocrizia COP 29 constă și în faptul că aproape toate personalitățile au folosit un avion privat pentru a se deplasa la Baku. În duminica predecesoare începerii COP 29, au aterizat 45 de avioane private. „Pentru directorii executivi cărora pretind că le pasă de abordarea crizei climatice, folosirea unui avion privat pentru a ajunge la COP 29 arată o ipocrizie flagrantă”, a declarat Alethea Warrington, șefa departamentului energie, aviație și căldură la organizația de acțiune climatică Possible.
Cercetătorii britanici (nu e o glumă!) de la University College London (UCL), estimează că 60% din emisiile de gaze cu efect de seră din COP26 au fost atribuite călătoriilor internaționale. Pentru a evidenția impactul, aceștia au creat un instrument care calculeaza amprenta de carbon a avioanelor private ajunse la Baku.
Ce a făcut România la Baku?
Începem cu Emil Constantinescu, fostul președinte al României, care face parte din Comitetul Consultativ Internațional. Domnia sa cred că nu realizează care sunt jocurile geopolitice pe care le legitimează.
România este implicata de mai mult timp în diverse proiecte multinaționale în care intră Azerbaijanul, Georgia, Turcia, Bulgaria, Ungaria și Austria. Nici unul din acestea nu a fost nici măcar început. Încă de la începutul anilor 2000 se discută despre Nabucco Pipeline, AGRI sau White Stream. Toate aceste proiecte au fost stopate din diverse motive, pe care le-am analizat în Karandeniz Press în mai 2024.
Chiar la începutul COP 29, Sebastian Burduja, Ministrul Energiei a participat la inițierea unui document prin care să se demareze „Coridorul Vertical de Gaze”. Acest proiect nu este altceva decât reîncălzirea vechiului proiect AGRI, inițiat în 2010 la Tbilisi în Georgia. Pe atunci Federația Rusă și Azerbaijanul erau țări onorabile ce erau introduse în fel de fel de proiecte comune cu Uniunea Europeană. Între timp aceste țări au deviat și s-au aliat în blocul geopolitc BRICS care dorește răsturnarea actualelor înțelegeri internaționale. Federația Rusă a început inacceptabilul război din Ucraina iar Azerbaijanul și Turcia, cele două țări surori, s-au aliat cu China și Rusia pentru o nouă ordine mondială.
Un alt proiect la care Uniunea Europeană dorește ca România să fie partener este „Coridorul Verde”, adicĂ un cablu submarin care sa lege Azerbaijanul de Europa pe sub Marea NeagrĂ. Acest cablu va fi de curent continuu și va transporta „energia verde” produsa în Azerbaijan. Problema este că Azerbaijanul nu prea produce energie regenerabilă. Conform datelor World Fact Book din 2022, mixul electro-energetic azer era: 93,6% din combustibili fosili, 0,2% din solar, 0,3% din eolian, 0,4% din biomasa și deșeuri și 5,5% din hidro. Cu alte cuvinte, azerii ne vor vinde energie din gaz câțiva ani până cand chinezii își vor instala moriștile și panourile lor. Conform celor declarate de ministrul român, „compania de proiect va deveni operaționala în maxim 30 de zile”.
Poate ne trebuie o analiză a noii realități!
În actuala conjunctură, dezideratul de a avea mai multe surse de energie trebuie reanalizat. Dacă blocul geopolitic BRICS va lua poziții din ce în ce mai ostile față de blocul țărilor euro-atlantice, este posibil ca investițiile în aceste proiecte să fie inutile, banii provenind din taxele și impozitele cetățenilor Uniunii Europene, inclusiv din ai României.
Având experiența „cleștelui energetic rusesc”, care a fost în parte anihilat după încleștarea sa începând cu 2018 și care a accentuat criza energetică generată de războiul din Ucraina, este posibil ca o coalizarea a dictaturilor de care suntem în continuare dependenți să genereze o altă criză energetică. Totusi Azerbaijanul, un rezervor alternativ de energie pentru Europa, depinde în deciziile politice de Rusia, de Turcia și din ce în ce mai evident de China. Prin Turcia trece coridorul alternativ de energie care aprovizionează cu gaze Europa. De China, Europa s-a legat prin capacitățile de energie regenerabilă pe care le-a importat în ultimii ani.
Uniunea Europeană nu și-a clarificat care este relaționarea cu Statele Unite după atacul Federației Ruse asupra Ucrainei și după declanșarea crizei energetice europene, cu toate că ajutorul SUA în aprovizionarea cu LNG fost majoră. Costatam că UE muta responsabilitatea securității, inclusiv a celei energetice, asupra Statelor Unite iar acestea nu doresc să și-o asume cu orice preț. Uniunea Europeană este o putere economică majoră pe plan mondial dar membrii săi nu acționeaza sub coeziunea pe care ar trebui să o aibă, unii dintre membrii având agende și interese diferite, ceea ce îi confera o lipsă de predictibilitate. Trump își doreste o Uniune Europeană puternică care să-și poată asigura securitatea singura, inclusiv cea energetică.
Uniunea Europeana are dependențe energetice multiple, pe care țările care nu îi sunt aliate le pot exploata generând noi crize majore. Este adevărat că Statele Unite întotdeauna au ajutat Europa, fiind „pompierul de serviciu”, dar lozinca lui Donald Trump, „Make America Great Again” s-ar traduce în românește, pentru toata Europa, „frate, frate, dar brânza-i pe bani!”.
România are avantaje energetice. Plecând de la rezervele de gaze pe care le are și de la așezarea geografică care îi confera importanță geopolitică, încă neconștientizate, trebuie să clarificăm obiectivele pe termen mediu și lung, să înțelegem atacurile hibride la care am fost victime și să contracarăm atacurile hibride potențiale. Astfel trebuie să înțelegem că trebuie să explicăm aliaților europeni și conducerii Uniunii ce ne propunem și să negociem cu Comisia Europeană acțiuni comune în asigurarea securității energetice, deoarece avem aceasta forță.
Anunțul întreruperii livrării de gaze a Gazprom către Austria se pare că nu este alceva decât o manipulare a prețurilor pieței europene de gaze.
Sâmbătă 15 noiembrie 2024 a apărut știrea precum Gazprom ar fi sistat livrarea de gaze către Austria prin conductele ucrainiene. Astfel prețul gazelor a crescut cu aproximativ 6% pe bursa din Amsterdam TTF.
Fig. 1 – Variația prețurilor gazelor naturale la TTF Amsterdam (sursa: tradindeconomics.com)
Luni,18 noiembrie 2024, volumul dinspre Ucraina către Slovacia ce era programat, arata că nu s-a schimbat nimic în debitul de gaze ce tranzitau conductele ucrainiene ce intrau în Slovacia de vineri incoace. Astfel intrau în Slovacia dinspre Ucraina un volum de aproape 42 milioane metri cubi / zi. Stovacia trimitea în Austria peste 21 milioane de metri cubi / zi, 14 milioane mc / zi către Cehia și restul de 7 milioane fiind injectate în rețelele propria de distribuție pentru a fi consumate pe plan local.
Socotim surplusul de 2,5 / MWh și aflăm că într-o zi Federația Rusă câștigă în plus 1,1 milioane de euro, pe lângă cei 20,5 milioane euro / zi.
Fig 2 – Volumele ce tranzitau rețeaua slovacă de transport a gazelor naturale (sursa: eustream.sk)
Precizăm că în primele trei trimestre ale lui 2024, UE a important din Federația Rusă aproximativ 50 milarde mc din care 16 miliarde mc de gaze din LNG, 12 miliarde mc prin conducta TrurkStream și 12 miliade mc prin conductele ce tranzitateză Ucraina.
Fig. 3 – Importurile de gaz rusesc ale UE (sursa: bluegel.org)
Astfel estimăm că pe toral în 2024, UE va importa aproximativ 55 miliarde mc cam cât a important și în 2023.
Comparativ cu 2021, UE și-a scăzut importurile de gaze din Federația Rusă de la 155 milarde mc / an la 55 miliarde mc / an, ceea înseamnă că acestea au scăzul la aproximativ o treime. Capacitatea totală de import prin conducte din Federația Rusă în 2021 era de aproximativ 355 miliarde mc / an.
