Relaționarea energetică complicată dintre Turcia și Rusia
Potențiala vizită a realesului Vladimir Putin în Turcia, la invitația lui Recep Erdogan, rebuie să ne atenționeze asupra vulnerabilității energetice ale Uniunii Europene și asupra riscurilor potențiale. Apropierea energetică Moscova – Ankara trebuie analizată cu atentie pentru a îndepărta orice agresiune hibridă a autocrațiilor estice și din spațiul MENA, autocrații apropiate de Kremlin.
În „Doctrina Gherasimov” (lansată în 2013) se definește noul tip de război (hibrid): „În cazul conflictelor actuale, a crescut rolul mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice, care au depășit în multe cazuri puterea și eficiența armelor, acestea devenind irelevante în realitatea modernă: uitilizarea componentelor informaționale și cibernetice, a forțelor speciale, a opoziției interne, a acțiunilor de dezinformare, a acțiunillor subversive a coloanei a V-a. (…) Noile conflicte vor fi asimetrice și mai puțin costisitoare, (…) astăzi combinarea dintre metodele tradiționale și „hibride a devenit o caracteristică a oricărui conflict armat”.
În arsenalul acestui tip de război se află și șantajul energetic. Astfel luând țintele definite de Strategia Energetică a Federației Ruse, publicată în 2012, putem spune că în mare parte acestea au fost atinse în țările Uniunii până în 2022 și mai apoi acțiunile strategice a fost amplificate asupra Turciei.
Tările Uniunii Europene au devenit dependente de gazul rusesc. După 2022, dependența a fost micșorată, importurile prin conducte ajungând la aproximativ 35 mmc / an în 2023, de la 155 mmc / an în 2021. Problema este că gazul natural lichefiat ce intră în Europa nu poate fi întotdeauna depistat ca având proveniență Federația Rusa. Și Turcia a devenit dependentă de gazul rusesc. Inainte de punerea în funcțiune a Turk Stream (2020) dependența era de 76%, conform datelor publicate de autorități.
Federația Rusă a facut investiții gigant în conducte. North Stream I și II, Turk Stream sunt realizările din ultimii ani care până la urmă nu au reușit să sugrume Europa. Turcia are dependență față de gazele rusești prin Blue Stream și Turk Stream atât timp cât Moscova va vinde gazele mai ieftin decat Azerbaidjanul și Iranul.
Mărirea capacităților de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaidjan către Occident duce la mărirea monopolului rusesc asupra gazelor, deoarece acesta trec prin conductele rusești. Turcia dorește să se interconecteze cu aceste țări dorind construirea de trasee noi de conducte din Turkmenistan și Uzbekistan sau folosind conductele rusesti (Kazahstan).
Crearea de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze. Acestea după impunerea de sancțiuni au fost trecute în propietatea statelor unde au fost inregistrate, au fost vândute sau inchise. Tucia și astăzi se gândește la diverse asocieri cu Moscova
Astfel dacă asocierea Gazprom-ului cu “vechii parteneri de afaceri” europeni ai acestuia în diverse companii, înainte de 2022, a funcționat și după ocuparea teritoriilor ucrainiene companiile cu acționariat rusesc au fost naționalizate, vândute sau închise, Tucia proectează în continuare la diverse asocieri cu marile companii rusești.
Mai mult decât atât, intrarea în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident, nu a arătat Turcei care sunt riscurile la care se expune.
Turcia este tranzitată și se aprovizionează cu gaze naturale prin conducte din Rusia, Azerbaidjan și Iran.
Încă din 2022 Rusia a propus Turciei de a înființa un hub de gaze în regiunea de pe continentul european – Tracia, pentru a exporta gaze naturale pe piețele europene. În acest moment se pregătesc studiile de fezabilitate în vederea devenirii acestui hub cel mai mare furnizor de gaze pentru Europa și un important traseu energetic. Definitivarea studiilor este prevăzută pentru 2024.
Acest acord ce încă se negociază face parte din strategia Turciei de a deveni putere energetică regională și din strategia Rusiei de a continua exportul de gaze către Uniunea Europeană.
Traseele energetice și rezervele de gaze turcești
Astăzi Turcia are o infrastructură importantă de transport de gaze. Input-urile se fac prin șapte conducte internaționale de gaze naturale și patru terminale LNG. Două dintre acestea au și unități plutitoare de stocare, la care se adaugă și două depozite subterane de stocare a gazelor naturale.
Fig. 1 – Conductele de gaze ce tranziteaza Turcia (sursa: Cosmin Păcuraru)
Intrările de gaze în Turcia sunt după cum urmează:
Gazele rusești vin prin:
Turk Stream are o capacitate de 31,5 miliarde de metri cubi / an (mmc / an).
Bluea Stream are o capacitate de 16 mmc / an.
Total: 46,5 mmc / an
Gazele azere vin prin:
TANAP la început a avut o capacitate de 16 mmc / an, din care 6 mmc / an rămâneau în Turcia și 10 mmc / an transportate către Europa. Astăzi capacitatea este de 23 mmc / an, urmând a se mări capacitatea până la 32 mmc / an.
Traseul BTE (Baku – Tbilisi – Erzurum) are o capacitate de 24 mmc / an.
În 2020 pe coasta Mării Negre, Turcia a descoperit rezerve de 710 mmc, ceea ce înseamnă acoperirea consumului pentru aproape 15 ani, dacă s-ar construi conducte de aprovizionare cu debitul necesar. La inaugurarea conductelor de aducțiune a gazelor, în 2023, debitul era de 10 mmc / an, urmând ca acesta să fie mărit la 40 mmc / an.
Fig. 9 – Poziționarea zăcămantului de gaze Sakarya (sursa: cursdeguvernare.ro)
De asemenea în jurul Ciprului, în 2019, au fost descoperite noi resurse de gaz de mare adâncime. Acestea sunt evaluate la 230 mmc. Turcia a acționat oportunist și cu toate că există diferende între Turcia și Cipru în împărțirea insulei și între Turcia, Cipru și Grecia în împărțirea zonelor de platou continental și-a trimis o flotă armată în zonă care să apere o navă de explorare a noului rezervor în vederea începerii exploatării. De menționat că Uniunea Europeană a protestat și a fost unul din motivele de blocare a aderării Turciei la UE.
Fig. 10 – Împărțirea platoului continental și a resurselor din jurul insulei Cipru (sursa: europilitics.ro)
Rezultă că există capacități de import de 89,8 mmc / an fără a fi folosite, rezultând că există posibilitatea de a dezvolta încă câteva conducte către Europa, Turcia devenind un furnizor și mai mare de energie pentru Europa.
Strategia Turciei pentru următorii ani
Turcia este în apropierea a 75% din rezervele dovedite de petrol și gaze naturare ale planetei ce se afla în Asia Centrală și Orientul Mijociu. Astfel aceasta și-a întocmit o strategie energetică prin care să ajungă sa faciliteze accesul Europei la energie. Plecând de la o dependență față de importurile de gaze de 99%, dependență după cum urmeaza: de Rusia (55,3%), de Iran (16,2%), de Azerbaidjan (12,7%) și prin importurile de GNL din Algeria (8,1%) și Nigeria (2,6%), Turcia încearcă să își capete o oarecare independență energetică și să devină furnizor de energie, problema este că instabilitatea și / sau agresivitatea acestor țări este destul de mare.
Turcia consumă mai mult de jumătate din gazele importate pentru producerea de energie electrică în peste 230 de centrale pe gaz, care alimentează marile aglomerări urbane. Previziunile administrației naționale prevăd că va exista o creștere a consumului cu 11 mmc / an până în 2025, datorată creșterii cererii industriale și creșterii populației. De asemenea se prognozează o creștere a cererii de energie electrică pentru 2024 la 416 TWh.
În Strategia Energetică Internațională a Turciei se prevede ca aceasta să își diversifice rutele de transport și resurselor de aprovizionare cu petrol și gaze naturale, să contribuie la securitatea energetică regională și globală, să devină o piață de energie regională și să-și dezvolte o industrie nucleară.
Este o realitate faptul că și-a diversificat producția prin începerea exploatării zăcământului din Marea Neagră și că diversificarea importurilor este prin cele trei rezervoare din care se aprovizionează cu gaz: Rusia, Azerbaidjan și Iran.
Marea problemă este ca Federației Ruse nu i-ar conveni realizarea unei conducte alternatice care să se aprovizioneze din zăcăminte alternative la gazele rusesti și invocă statutul juridic la Mării Caspice. Cu această impotrivire este greu de crezut că o astfel de conductă se va realiza.
ÎIn acest moment există posibilitatea realizării de tranzacții cu gaze între Turkmenistan și Turcia, prin contracte swap. Turkmenistanul exportă în Iran prin conductele Korpeje – Kurtkuyu ce are o capacitate de 8 mmc / an și Dauletabad – Sarakhs – Khangiran cu o capacitate de 12,5 mmc / an. Cu toate că nu există o legatură fizică între conductele ce leagă Turkmenistanul de Iran și cele care leagă Iranul de Turcia și știind că există o disponibilitate de capacitate de transport pe traseul Tabriz – Ankara Pipeline de 4 mmc / an, un contract de tip swap de maxim 4 mmc / an se poate realiza oricând, Iranul folosind gazul Turkmen în loc de cel propriu, pe care il poate exporta în Turcia.
Un alt proiect care se află în faza de analiză este realizarea unei conducte între Israel și Turcia, care s-ar lega la zăcămintele off-shore Leviathan, Tamar și Zohr. Există totuți o condiție: rezolvarea disputei dintre Cipru, Grecia și Turcia cu privire la apele teritoriale. În actuala conjunctură, după începerea conflictului din Gaza, în care Turcia s-a plasat dur împotriva Israelului, este de așteptat ca acest proiect să nu se mai discute.
Fig. 11 – Potențiale coridoare de transport de gaz Israel – Turcia (sursa: Cosmin Păcuraru)
De asemenea s-a pus în discuție și mărirea capacităților de export din Iran, dar teama Turciei este că această țară fiind sub sancțiuni economice internaționale, să nu fie sancționată la rândul său. Totuși diferendele pe tema tranzitului de gaze dintre Iran și Turcia fac ca discuțiile să treneze. Autoritățile turce chiar se gândesc să nu mai prelungeasca contractul ce expiră în 2026, de asemenea din teama de a fi sanctionată de mediul internațional.
Se mai ia în considerare și posibilitatea construcției unei conducte de gaze care sa lege Irakul de Turcia.
Fig. 12 – Posibilul traseu al conductei Irak – Turcia. (sursa: Cosmin Păcuraru)
Problema acestei conducte este nesiguranța teritoriilor pe care le-ar traversa, zona fiind extrem de instabila din cauza kurzilor, a rămășițelor ISIS care mai există și a proximității conflictului din Siria.
Turcia importă LNG și GPL (gaze petroliere lichefiate) din Statele Unite (LNG de aproape 6 mmc în 2018, și este în creștere după începerea conflictului din Ucraina), Qatar și Algeria.
Statele Unite și Turcia au relații comerciale solide urmărind ca volumul comerțului dintre cele două țări să crească la 100 miliarde dolari / an.
Dependențele Turciei
Dependența față de gazul rusesc este evidentă. A crescut după cu punerea în funcțiune a Turk Stream, dar a început să scadă după începerea conflictului din Ucraina.
În continuare, Turcia este dependentă față de gazul provenit și de la celelalte țări care ori sunt foste componente URSS, ori aliate ale Federației Ruse.
În 2010, Turcia și Federația Rusă au semnat un contract prin care RosAtom și cu subsidiarele sale vor construi o centrala nucleară la Akkuyu, pe țărmul Mării Mediterane. Construcția la primul reactor a început în 2018 și se ptreconizează a fi operațional la sfârșitul lui 2024. Al doilea reactor este și el început, urmând ca la finalizarea centralei să existe patru reactoare de 1.200 MW fiecare, astfel Turcia acoperindu-și aproximativ 10% din necesarul de consum de energie electrică. Proprietarii proiectului Akkuyu Nuclear JSC sunt numai companii subsidiare RosAtom.
Astfel se crează o mare vulnerabilitate: dependența sistemului electro-energetic național față de tehnologia, acționariatul și combustibilul nuclear, toate rusești.
Fig. 13 – Poziționarea centralei nucleare de la Akkuyu (sursa: google maps)
Presiuni geopolitice ruso – turce asupra Europei
Turcia de mult își dorea să elimine supremația rusească din Marea Neagra. Atacul din februarie 2014 al Federației Ruse asupra Ucrainei a tensionat situația în zona Mării Neagre, când Crimeea a fost ocupată, având functia unui portavion terestru avînd ca rezultat dominarea marii de flota rusească. Acest lucru a fost valabil până în 2023. După începerea războiului din Ucraina și a declanșării atacurilor cu drone ucrainiene asupra flotei rusești, situația a luat o întorsatură prielnică Turciei deoarece flota rusească s-a retras pe coastele din zona Caucazului.
Astfel „lacul rusesc” afost deblocat prin superioritatea dronelor aeriene si maritime lansate de Ucraina.
Din punctul de vedere al „puterii energetice”, aceasta s-a menținut prin conductele rămase în funcțiune, Turk Stream și Blue Stream.
În funcțiune, dar nu la capacitatea maximă au rămas și conductele ce traversează Ucraina și aprovizionează Europa.
Fig. 14 – Importurile de gaze ale Uniunii Europene din Federația Rusă (sursa: brugel.org)
De asemenea, luăm în considerare și presiunea din spatiul MENA (Meadle East – North Africa), unde în zona de Orient Mijlociu exportatorii de energie sunt state autocrate, aliate și cu Federația Rusă și cu Turcia (Azerbaidjanul, Kazahstanul) iar în nordul Africii sunt state unde acționeaza companiile rusești Wagner și Gazprom.
Fig. 15 – Presiunea crizelor influențate de Federația Rusă asupra Europei (prelucrare: Cosmin Păcuraru)
În această zonă și în zona extinsă a Mării Negre, avem câteva conflicte care pot oricand influența negativ aprovizionarea Europei cu gaze: conflictul sirian, unde printre beligeranți sunt și Federația Rusă și Turcia, aflate în tabere adverse. Avem Nagorno – Karabach cu Azerbaidjanul, țară susținută de Turcia și Armenia din care Federatia Rusa a anunțat că se retrage. Mai există conflictul din Libia, unde in spatele unor proxi se situează și Kremlinul și Ankara la care adugăm instabilitatea din Algeria, în ambele țări existând rezerve și trasee energetice legate de Gazprom. Există și conflictul înghețat din Cipru cu nerecunoscura Republică Turcă a Ciprului de Nord, lângă care Turcia a comasat trupe navale. Și nu putem uita tensiunile dintre Turcia și Grecia din Marea Mediterană.
Există clar o presiune geopolitică datorată aranjamentelor energetice ce vulnerabilizează Uniune Europeană, iar în imensitatea zonei descrise nu putem să nu luăm în considerare și apariția unei „lebede negre” ”ghidată” de Moscova care ar putea declanșa un conflict cu potențialitate de extindere.
Contracararea Uniunii Europene a asaltului energetic ruso – turc
Uniunii Europene nu îi va conveni ca gazele ce tranzitează Turcia să treaca printr-un hub condus de Federația Rusă.
Al doilea pas a fost schimbarea furnizorilor de gaze. Cele mai mari cantități importate de UE sunt provenite din Statele Unite și Qatar.
Fig. 16 – Importurile de gaze în UE (sursa: bruegel.org)
Uniunea fiind constransă de asigurarea unei cantități destul de mari de energie, încearcă să lase deschise canalele existente de aprovizionare și eventual să le diversifice.
Astfel la începutul lunii martie 2024, la Baku, la reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud, s-a discutat despre realizarea Azerbaidjan – Georgia – Romania Interconector (AGRI), ce este un coridor alternativ TANAP. Acesta a fost gândit încă din 2010, fiind schițat dintr-o conductă ce aducea gaz din resursa azeră Shah Deniz din Marea Caspică, până la terminalul Shangachal, unde se conecta cu o conductă până la terminalul georgian de pe malul Mării Negre, Kulevi, unde era lichefiat. Aici se construia un terminal de transbord către tancuri LNG și era transportat către Constanța, unde era delichefiat și introdus în sistemul european de transport de gaze. Proiectul a fost înghețat în 2021 din cauza lipsei de investitori. La întâlnirea de la Baku au participat și câțiva viitori investitori din țările arabe, interesați să investeasca în noul rezervor de gaze ce urmează a fi exploatat, Absheron și în structura de transport către UE. Studiul de fezabilitate este finalizat, urmând a se începe investiția.
De asemenea, trebuie să amintim că se discută intens construirea unui cablu electric submarin de transport în curent continuu, între viitorul parc solar de 5 GW din Azerbaidjan și țărmul românesc al Mării Negre. Investitorii în acest proiect grandios sunt două firme: Masdar, din Emiratele Arabe Unite și ACWA, din Arabia Saudită.
Pe langa importurile rămase din Federația Rusă, observăm că alternativele de import de energie sunt din țări autocratice care încă se mai află sub influența Kremlinului. De asemenea o parte din rutele către Uniunea Europeană de la aceste surse energetice alternative trec prin Turcia. Aceste țări oricând putând reacționa la presiunea Federației Ruse.
O altă rută detransport a energiei, alternativă Turciei, este prin Grecia. La începutul anului 2024 s-a pus în funcțiune terminalul LNG de la Alexandroupolis din Grecia.
Pe langă acesta se discută construcția unei conducte care să transporte produse petroliere tot de la Alexandroupolis către Burgas și Constanța.
A treia cale de acțiune este reprezentată de investițiile mari ale companiei grecești PPC în infrastuctura de transport și distribuție din estul Uniunii Europene, companie care a achiziționat de curând filiala românească a Enel, fapt ce este considerat pozitiv pentru securitatea energetică a regiunii.
Ofensiva Statelor Unite în securitatea energetică strategică a regiunii
Pe lângă aprovizionarea Uniunii de către Statele Unite cu petrol, produse petroliere și LNG, unde a devenit principal furnizor, pentru sud-estul Europei, terminalele de la Alexandroupolis, interconexiunile Grecia – Bulgaria – România, reprezentând o alternativă mult mai fiabilă în aprovizionarea cu energie, Statele Unite acordă asistență pentru România, Bulgaria și Polonia în dezvoltarea de noi capacități nucleare. România beneficiază de importul de tehnologie pentru noile SMR-uri (small modular reactor). De asemenea există și un ajutor tehnologic pentru terminarea a două reactoare la Cernavodă, începute de câțiva ani.
La o analiză, chiar și sumară, observăm ca sud-estul Europei și-a diminuat simțitor dependențele energetice față de Kremlin, urmând ca acestea să fie eliminate. De asemenea diversificarea surselor de alimentare și a transportului de energie a făcut ca Turcia să nu mai fie principala cale sudică de tranzit al energiei. Cea mai importantă cale de reducere a dependenței energetice de Federația Rusă, este importul de tehnologie americană și construcția de capacități pentru producția de energie electrică în centrale nucleare.
Pe 2 și 4 martie 2024 au avut loc două evenimente la care au participat oficiali ai Comisiei Europene și ai țărilor membre. Primul s-a desfășurat în Azerbaigjan, unde s-au semnat documente privind construcția a două noi coridoare energetice și al doilea la Bruxelles, unde miniștrii energiei au hotărât diminuarea voluntară a consumului de gaze cu 15%.
Conjunctura
Rusia și Turcia doresc realizarea în Turcia a unui hub energetic pentru care încă nu s-a stabilit cine îl va administra. Există discuții între Vladimir Putin și Ercep Erdogan pentru a stabili acest lucru. Potențiala vizită a lui Putin la Ankara va avea pe agendă și stabilirea datelor tehnice și juridice pentru viitorul hub de gaze. Acest hub va aproviziona cu gaze sud-estul Europei.
Trebuie amintit că în Turcia intră coridoare de transport de gaze ce provin din Federația Rusă (46,5 mmc / an), Azerbaidjan (56 mmc / an), Iran (10 mmc / an), la acestea adăugându-se terminalele LNG (51,3 mmc / an). De asemenea Turcia a început să exploateze 10 mmc / an din zăcământul Sakarya, din Marea Neagră. Consumul de gaze al Turciei este de 53,5 mmc / an și capacitatea de export a Tuciei către Europa, prin Bulgaria și Grecia, este de 34,5 mmc / an. Există un surplus de capacitate către sud – estul Europei ce trebuie exploatat prin construcția de noi conducte.
Acest hub gazeifer vulnerabilizează Uniunea Europeană dacă s-ar realiza, deoarece ar închide alte variante de aprovizionare din lipsa capitalului potențial de investiții în coridoare alternative Rusiei și Turciei. De asemenea poate vulnerabiliza și Turcia, creînd o mai mare dependență energetică față de Moscova.
Reuniunea de la Baku, pentru coridoare energetice alternative la Turcia și Rusia
La Baku s-a reunit pentru a zecea oară Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud. După a avut loc a doua reuniunea a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde.
La reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud, s-a discutat despre finalizarea studiului de fezabilitate a Azerbaidjan – Georgia – Romania Interconector (AGRI). Acesta este un coridor alternativ TANAP ce a fost gândit încă din 2010. Va transporta gaze printr-o conductă marină din rezervorul Absheron, din Marea Caspică, până la terminalul Shangachal, se va conecta la o conductă către țărmul georgian al Mării Negre, unde se află portul Kulevi. Aici se va construi un terminal de gazeificare și transbordare a LNG-ului în tancuri care vor face legătura cu portul Constanța. Și aici se va construi un terminal LNG cu instalații de delichefiere și de injectare a gazului natural în sistemul de transport de gaze european, adică în conductele Transgaz. Proiectul AGRI a fost înghețat în 2021 datorita lipsei de investitori. La Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud au participat și câteva companii din țările arabe interesate să investească în expoatarea gazelor și transportul acestora către Uniunea Europeană. Capacitatea preconizată este de 7 mmc / an.
De asemenea, trebuie să amintim că se discută intens construirea unui cablu electric submarin de transport în curent continuu între viitorul parc solar de 5 GW din Azerbaidjan și țărmul românesc al Mării Negre. Investitorii în acest proiect grandios sunt două firme: Masdar, din Emiratele Arabe Unite și ACWA, din Arabia Saudită. Capacitatea de transport este preconizată a fi de 1000 MW.
Astfel, “devenind hub energetic, România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune. Putem exporta și mai multă energie, iar asta înseamnă locuri de muncă și dezvoltare pentru români” a spus român al Ministru Energiei, Sebastian Burduja.
Pe langă importurile care încă se mai fac din Federația Rusă, observăm că alternativele de import de energie sunt din țări autocratice care încă se mai află sub influența Kremlinului. De asemenea o parte din rutele către Uniunea Europeană de la aceste surse energetice alternative trec prin Turcia. Aceste țări oricând pot reacționa la presiunea Federației Ruse, deci reprezintă o vulnerabilitate majoră a Uniunii Europene.
Fig. 1 – Capacitățile energetice alternative Turciei și Federației Ruse (sursa – Cosmin Păcuraru, prelucrare Google Maps)
Tot la Baku, ministrul energiei din republica Moldova, Victor Parlicov, a invitat compania azeră SOCAR să construiasca o fabrică de îngrășăminte cu gazele aduse prin Coridorul Sudic. Propunerea este tentantă, cunoscând că România, Bulgaria și Ucraina sunt mari consumatoare de îngrășăminte.
Diminuarea importurilor de gaze din Rusia dată de scăderea voluntară a consumului
Anul trecut consumul de gaze al Uniunii a fost redus cu 13,5%. La întâlnirea de la Bruxelles din 4 februarie 2024, miniștri energiei din țările membre UE au hotărât să prelungească politica de recucere voluntară a consumului de gaze cu încă un an, targhetul fiind 15%.
Și această acține se înscrie în demersurile Uniunii de a diminua cât se poate de mult importurile de gaze din Federația Rusă, din care aceasta câștigă destui bani pentru a întreține războiul dus în Ucraina.
Potențiala vizită a lui Vladimir Putin în Turcia, la invitația lui Recep Erdogan, trebuia să se desfășoare în 12 februarie. Pe agendă se află printre altele și dezvoltarea unui hub energetic pe care Turcia ar vrea să îl construiască.
Fig. 1 – Conductele ce tranzitează Tucia (sursa : aa.com.tr)
Turcia în ultimii ani și-a diversificat aprovizionarea cu gaze prin conducte din Rusia (46,5 mmc / an), Azerbaidjan (56 mmc / an) și Iran (10 mmc / an). De asemenea Turcia dispune de patru terminale LNG prin care importă gaze (51,3 mmc / an). Capacitățile de import totalizează 163,8 mmc / an. Nu toate acestea sunt acoperite de contracte. La acestea se adaugă și începerea exploatării rezervei Sakaria din Marea Neagră, care în acest moment extrage și transportă la țărm 10 mmc / an, urmând ca această capacitate să fie mărită la 40 mmc / an.
Interconexiunile de export ale Turciei sunt către Bulgaria (20 mmc / an) și către Grecia (14,5 mmc / an).
Necesarul de consum anul trecut a fost de 53,5 mmc.
Rezultă că există capacități de import de 85,8 mmc / an imposibil de a fi folosite, rezultând că există posibilitatea de a dezvolta încă câteva conducte către Europa, Turcia devenind un furnizor de energie.
Încă din 2022 Rusia a propus Turciei de a înființa un hub de gaze. În acest moment se pregătesc studiile de fezabilitate, ce urmează a fi finalizate în 2024. Problema este cine va conduce acest hub.
Acest acord ce încă se negociază, făcând parte din strategia Turciei de a deveni putere energetică regională și din strategia Rusiei de a continua exportul de gaze către Uniunea Europeană.
Să vedem care vor fi deciziile în privința acestui hub energetic, pe care Kremlinul vrea să în conducă, cunoscând că:
Uniunea Europeana și întrega Europă și-au diminuat consumul de gaze,
furnizorul principal al Uniunii a devenit Statele Unite, urmată de Quatar,
în toate țările de unde provine gazul importat de Turcia sunt autocrații sau dictaturi prietene cu Federația Rusă,
Turcia are o dependență de 55,5% de gazele rusești,
o viitoare dependență față de tehnologia nucleară rusească și combustibilul nuclear rusesc.
Toate acestea vulnerabilizează din ce în ce mai mult Turcia în fața Kremlinului impredictibil.
După februarie 2022, Republica Moldova a avut probleme cu alimentarea cu gaze și energie electrică. Moldovenii s-au confruntat inclusiv cu perioade în care nu au avut nici energie electrică, nici gaze. În noiembrie 2022, România asigura 90% din consumul de energie electrică a Republicii Molodva.
În actuala stare de fapt, când armata Federației Ruse se află în ofensivă și căștigă teren, Statele Unite a suspendat, sperăm temporar, ajutorul în arme și muniții și statele Uniunii Europene, al doilea contributor la apărarea Ucrainei, trece încet – încet către o economie de război, fabricând sau cumpărând armament și muniție și când decidenți sau foști decidenți atenționează asupra escaladării conflictului, Republica Moldova este considerată ca următoarea victimă a Federației Ruse. Secretarul General Adjuct, domnul Mircea Geoană, în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul moldovean, Mihai Păpușoi și ministrului de externe, Anatolie Nosatîi, au ajuns la concluzia că „Republica Moldova trebuie să-și întărească capacitățile de reziliență și apărare pentru a garanta siguranța și stabilitatea cetățenilor săi.” România a ajutat Republica Moldova cu furnizarea de gaze și energie electrică și încercă să o lege la sistemele și piețele de energie europene.
În decembrie 2023 operatorul pieței de energie din România, OPCOM, a hotărât ca să-și deschidă o subsidiară în Republica Moldova. Această nouă companie va deschide piața moldovenească de energie electrică și gaze naturale către Uniunea Europeană și este urmare a semnării unui Memorandum de Înțelegere între cele două state care întărește colaborarea celor două state în realizarea de proiecte strategice.
Noua companie se numește OPEM, va fi singurul operator al pieței de energie de la Chișinău, are un capital social de 500.000 lei moldovenești și va fi funcționala în 2024. Nu putem contesta experiența de peste 23 de ani a OPCOM și a companiei mamă Transelectrica, dar avem două provocări.
Primo! Cum va funcționa piața de gaze în Republica Moldova, atât timp cât piața românească este nefuncțională?
În primul rând trebuie să menționăm că în compania de transport de gaze naturale, care este și interconectarea cu România, Vestmoldtransgaz, acționar majoritar este transportatorului român Transgaz iar BERD are 25% din acțiuni. Această achiziție de statul moldovenesc a spart monopolul Moldova gaz, unde acționariatul majoritar este al Gazprom, 50% direct și 13,44% prin autoritățile transnistrene.
OPCOM are o piață de gaze nefuncțională. Am luat aleatoriu rezultatele mai multor zile din această piață și rezultatul a fost același: nimic! Nu credem că s-ar fi realizat vreodată vreo tranzacție pe gaze pe piața OPCOM.
Fig. 1 – Lipsa tranzacțiilor din piața de gaze naturale de pe OPCOM în data de 15.12.2023 (sursa: OPCOM)
Singura piață națională de gaze cât de cât funcțională este cea de la Bursa Română de Mărfuri (BRM). Deci ne-am îndreptat către ea pentru a vedea rezultatele din aceeași dată:
Fig. 2 – Rezultatele pieței de gaze naturale de pe OPCOM în data de 15.12.2023 (sursa: BRM)
Dar nici această piață nu este reprezentativă, deoarece între 15 noiembrie și 22 decembrie nu s-a înregistrat nici o tranzacție. Și Bursa de Mărfuri bucureșteană s-a plâns că în ultimile luni, tranzacțiile au scăzut până la 25% din cât au fost înainte de agresiunea rusească asupra Ucrainei.
Fig. 3 – Tranzactiile inregistrate la BRM intre 20.11.2023 și 21.12.2023 (sursa: BRM)
Motivarea acestei disfuncționalități este explicată prin faptul că în România avem doi mari producători de gaze naturale care dețin peste 96% din piață (Romgaz si Petrom), restul de 4% fiind reprezentate de câțiva mici producători și de importatori. Cu alte cuvinte, contractele sunt bilaterale și doar se anunță operatorului de sistem, Transgaz. În Republica Moldova nu există producție de gaze, aceasta bazându-se doar pe importuri. Cum importurile din Federația Rusă, adica prin conductele ucrainiene, nu se mai fac, tot importul de gaze se face prin România.
Fig. 4 – Traseele de conducte de gaz din Republica Moldova (sursa: e-ntsog.eu)
Chișinaul ar putea primi gaze prin două rute, cea de la Ungheni și cea prin Regiunea Odesa a Ucrainei. Conform datelor Transgaz, capacitatea de import conductei spre Chișinău este de 1,88 mmc / an.
Mai exista o cale, cea prin conducta care traversează Dobrogea către Ucraina și care trece prin Republica Moldova.
Prin Negru Voda capacitatea este de 5,5 mmc / an. Aici avem interconectarea cu Ucraina, cu capacitatea de export de 4,12 mmc / an. Aceasta este în stare de funcționare dar pentru aceasta nu este contractată nici o cantitate de gaz, conform datelor Transgaz.
Cu alte cuvinte, potențialul de interconectare dintre România și Republica Moldova este de 7 mmc / an, cu mult peste necesitățile consumatorilor de dincolo de Prut și cu potențial de a ajuta Ucraina. Într-un an fără temperaturi scăzute în perioada iernii, necesarul de consum este de 1 mmc / an. Deci Republica Moldova poate să-și dezvolte industria cu aceste capacități de interconectare. Pe timpul iernii, chiar dacă România nu ar avea necesarul de gaze zilnic, depozitele românesti și capacitățile de extracție fiind prea mici pentru un consum mare, există posibilitatea ca necesarul să fie asigurat din Bulgaria – Grecia, ori din Bulgaria – Turcia.
Fig. 7 – Interconexiunea Bulgaria – România 6,4 mmc / an (sursa: E-ntsog.eu)Fig. 8 – Interconexiunea Grecia – Bulgaria 3,7 mmc / an (sursa: E-ntsog.eu)Fig. 9 – Interconexiunea Turcia – Bulgaria 20 mmc / an (sursa: E-ntsog.eu)
Adunăm: Bulgaria se poate aproviziona din Turcia cu 20 mmc / an și din Grecia cu 6 mmc / an. Necesarul de consum anual al Bulgariei este de 3 mmc / an. Rezultă că Bulgaria poate tranzita către România, Serbia și Macedonia de Nord aproximativ 23 mmc / an.
Într-un viitor apropiat Romgazul și Transgazul au anunțat că vor dezvolta exploatarea de la Caragele, care are un potențial de 30 miliarde metri cubi. Cu alte cuvinte, în funcție de cât de mare va fi producția și transportul de gaze din acest perimetru, există posibilitatea ca necesarul de consum al Romaniei și Republicii Moldova să fie acoperit numai din producția de gaze naturale românești. Și nu am discutat de Neptun Deep.
Secundo! Cum va funcționa piața moldovenească de energie electrică atât timp cât piața din România este o piață scumpă și prost organizată.
Sistemul electro-energetic moldovenesc este format din câteva termocentrale (CET 1 și CET 2 Chișinau și CET Bălți) ce au o capacitate de 341,4 MW și o mică hidrocentrală pe Nistru, la Costești de 16 MW. La acestea se adugă capacitățile transnistrene de 2616 MW pe care nu se poate miza și capacitățile de regenerabile, deci intermitente, eoliene de 130,6 MW, solare de 84,77 MW și pe biogaz de 7 MW.
Conform datelor oficiale, moldovenii își asigură consumul în proporție de aproximativ 22%. Restul provine din termocentralele din Transnistria, Ucraina și România. Termocentralele transnistrene nu au gazul / păcura / cărbunele necesare de a produce energie electrică, deci nu se poate miza pe acestea. Nici Ucraina nu poate garanta un export continuu și sigur de energie electrică, singura siguranță în alimentare oferind-o România.
Fig. 10 – Rețelele de transport de energie electrică România – Republica Moldova (Sursa: entso-e.eu)
Interconectarea fizică există, chit că este destul de precară, prin Ucraina,
În planurile Transelectrica și Moldelectrica, compania de transport de energie electrică moldovenească, sunt proiectate mai multe interconexiuni care sigur se vor finaliza cât mai curând.
Fig, 11 – Planul de interconectare România – Republica Moldova (Sursa: Moldelectrica)Fig. 12 – Harta interconectării electrice România – Republica Moldova (Sursa: Transelectrica)
După conectarea liniilor de transport mai trebuie realizată și interconectarea piețelor, România supunându-se legislației europene și făcând parte din ENTSO-E, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport, din care fac parte 39 de operatori din 35 de țări.
OPCOM, începând din vara lui 2022 este piață reglementată prin MACEE – mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice și pe această piață există mai puțin de 30 de producători și furnizori activi din totalul de 79. MACEE funcționează din 2022 după modelul pieței cu un singur cumpărător. Cu alte cuvinte există producătorii (din cărbune – cei mai scumpi, din gaze, din nuclear, hidro, eolian și solar – considerat cel mai ieftin) care ofertează pe aceeași piață împreună cu furnizorii (brokerii). OPCOM, în calitate de achizitor unic, cumpără energia electrică de la producători și o vinde cumpărătorilor la prețul de 450 lei/MWh.
Nu este un sistem perfect, câțiva furnizori fiind amendați de ANRE-ul românesc pentru înțelegeri în piață, despre care se spune că ar fi dus la creșterea artificială a prețurilor.
Cunoscând prețurile de achiziție a energiei electrice din Republica Molodva:
Fig. 13. – Prețurile energiei electrice din Republica Moldova (în MDL) (Sursa: blogul lui Veceslav Ioniță)
Făcând conversia din RON în MDL, aflăm că prețul de achiziție din piața românească reglementată va fi de 1,741 MDL / KWh, mult mai mic decât celelalte prețuri, ceea ce este clar un mare avantaj pentru consumatorii moldoveni.
Cu alte cuvinte, consumatorii moldoveni nu au de ce să se teamă de inteconectarea cu piețele energetice românești până în luna martie 2025, dată când va fi scos mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice.
Întrebări însă rămân: Încă Republica Moldova nu este integrata în Uniunea Europeană, deci producția de energie electrică pe gaz nu este penalizată cu certificatele de CO2, asta însemnând că România ar putea investi și în capacități de producție de energie electrică mai ieftină, din care ar putea fi consumată în Moldova și cealaltă parte importată în România.
Cea mai mare pierdere: Uniunea Europeană. Statele Unite suplinesc o parte din gaze.
La doi ani de la declanșarea agresiunii rusești asupra Ucrainei, Europa și-a redus cu aproape 90% importurile de gaze naturale din Federația Rusă, principalul furnizor devenind Statele Unite. În 2021, 41% din importurile de gaze din Uniunea Europeană au provenit din conductele rusești, 40% prin conducte de la alți furnizori și 19% din gaze naturale lichefiate (LNG). În mai 2022, Comisia Europeană a lansat Planul REPowerEU care a schimbat traseul industriei energetice către economia de energie și eficiență energetică, și a trasat direcțiile către implementarea surselor regenerabile și diversificarea aprovizionării cu energie. Scopul UE este reducerea dependenței de combustibilii fosili, în special de cei proveniți din Federația Rusă. După punerea în alplicare a planului REPowerEU, mixul de aprovizionare cu energie s-a schimbat.
Capacitatea actuală de import de gaze naturale din Federația Rusă prin conducte este de 355 miliarde de metri cubi (mmc) / an. În 2021, UE a importat 155 mmc / an.
În 2022, doar 9% din importurile de gaze în UE au provenit prin conducte din Rusia, 40% de la alți furnizori prin conducte și 41% importl de GNL. Și în 2023, 41% din gaz a continuat să fie furnizat de importurile de GNL.
Asadar, capacitățile europene de import de gaze naturale lichefiate au crescut, luând locul importurilor prin conducte din Federația Rusă.
Fig. 1 – Importurile UE din Federația Rusă versus importurile din Statele Unite (sursa: voronoiapp.com)
Uniunea Europeană și-a scăzut consumul energetic și implicit și cel de gaze. Evaluarea specialiștilor este că cererea de gaze naturale a scăzut cu aproape 20%. Această scădere s-a petrecut deoarece prețurile în piețele spot și futures au fost mult mai mari decăt în anii precedenți. Pentru a renunța la importurile de gaze din Federația Rusă, Uniunea Europeană are programate investiții în noi infrastructuri de transport ale energiei iar la sfarșitul lui ianuarie 2024 s-au mai disponibilizat încă o tranșă de bani pentru aceste investiții. Pentru estul european, Grecia și-a stabilit o strategie de export (Culoarul energetic de sud-est) de gaze naturale provenite din terminalul LNG de la Alexandroupolis către Bulgaria, România, Moldova, Ucraina, Polonia și de energie electrică tot pe aceeași direcție, energie electrică provenită din regenerabile ce este mult mai disponibilă în sud decât în nord. De coridorul sudic de gaze ce provin din Marea Caspică este interesată și Statele Unite pentru a devulnerabiliza Uniunea Europeană.
Scăderea cererii de gaze provine în special din scăderea cererii industriale și cererii casnice.
Fig. 2 – Scăderea cererii de gaze naturale în câteva țări din UE în 2023 comparativ cu 2022 (sursa: brugel.org)
Până în luna decembrie 2022, Germania a fost cel mai mare importator. Începând cu ianuarie 2023 locul a fost ocupat de Polonia iar începând cu martie 2023, singurele țări UE care mai importă gaze rusești fiind Ungaria, Slovacia și Cehia. Cele trei țări au avut o dependență istorică față de produsele energetice rusești începând din anii `70. De asemenea Ungaria are o infrastructură energetică învechită, Slovacia, ce are peste 60% din producția de energie electrică din energie nucleară, este dependentă de tehnologia și combustibilul nuclear rusesc iar Cehia este dependentă de cărbune, combustibil fosil ce va dispare în curand din mixul energetic european.
Fig. 3 – Exporturile lunare de gaz rusesc în țările UE (sursa: brugel.org)
Începând din iunie 2022 exporturile energetice ale Federației Ruse către Statele Unite și Marea Britanie au fost sistate datorită sancțiunilor economice. Importurile în UE s-au situat la sub trei miliarde de dolari.
Fig. 4 – Importul de produse energetice rusești în UE (sursa : brugel.org)
Asfel importurile de gaze naturale lichefiate au crescut simțitor, pe primul loc situându-se Statele Unite, apoi Qatarul și pe locul trei situându-se Rusia, urmând Algeria, Nigeria și Egipt.
Fig. 5 – Importurile de LNG în UE în funcție de proveniență (sursa : IIEFA.org)
Specialiștii de la Institute for Energy, Economics and Finacial Analisys apreciază că până în 2030 cererea europeană de gaze va crește cu toate planurile de decarbonare UE. Întradevăr, cererea ar putea crește deoarece Uniunea nu a luat în calcul cum va suplini cererea de energie termică și ”inverzirea gazelor naturale”. Este demonstrat că pentru decarbonarea consumului de energie termică și în special cel din marile aglomerări urbane, cea mai simplă cale este folosirea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică (SACET), cele mai mari randamente întâlnindu-se la cele care au drept combustibil gazul.
De asemenea UE dorește decarbonarea transportului. S-a demonstrat că folosirea hidrogenului în transporturile grele este mai rentabil și mai puțin poluant decât folosirea acumulatorilor. Astfel hidrogenul obținut din reformarea gazelor naturale cu abur și captare de carbon reduce poluarea simțitor și randamentele acestei tehnologii sunt cu mult peste cele de obținere prin hidrolizarea apei cu energie electrică regenerabilă.
Fig. 6 – Prognoza consumului de gaz naturale în UE versus capacitatea terminalelor LNG. (sursa : IIEFA.org)
Federația Rusă cunoaște prognoza că Uniunea nu poate renunța la gazele naturale. Astel, după doi ani de conflict, vicepremierul rus, Alexandr Novac și-a arătat disponibilitatea de a relua relația de export către Uniunea Europeană. Această declarație a apărut ca urmare a faptului că la sfârșitul lui 2024, contractul de furnizare prin conductele ucrainiene va expira. Prin acest contract, Federația Rusă se obligă a plăti Ucrainei o taxă de tranzit și transport. Imediat după declarația lui Novac, un oficial al UE a refuzat orice discuție pe această temă.
China nu îi este chiar o țară prietenă Rusiei
Astfel Federația Rusă s-a orientat către China, aceasta devenind cel mai important importator de produse energetice rusești.
Au fost mărite exporturile de petrol și cărbune, cele de gaz fiind dependente de capacitatea singurei conducte ce leagă Federația Rusă de Republica Populară Chineză.
Fig. 7 – Exporturile de combustibili fosili în 2023 a Federației Ruse (sursa: visualcapitalist.com)
Capacitatea Power of Siberia este astăzi de 23 mmc / an, urmând ca aceasta să crească la 38 mmc / an începând cu 2025.
În stadiu de studiu de fezabilitate se află Power of Siberia II. Această nouă conductă se preconizează a trece prin Mongolia și în discuție se află o capacitate viitoare de 50 mmc / an. Dar la sfârșitul lui ianuarie 2024, premierul Mongoliei, L. Oyun Erdene, a anunțat că lucrările planificate de Rusia se amână.
Fig. 8 – Rețeaua de conducte Power of Siberia (sursa: Table China)
China de fapt s-a orientat către gazele și petrolul provenit din zona Kazahstan, Uzbechistan, Turkmenistan. Acest fapt a însemnat o scădere semnificativă a economiei rusești, care se baza pe exporturile energetice.
Importul de gaze naturale din Turkmenistan face parte dintr-o strategie mai amplă a Chinei de a-și asigura aprovizionarea cu energie în mod sustenabil și de a consolida relațiile cu țările din Asia Centrală. China importă gaze și petrol din Asia Centrală din mai multe motive strategice și economice:
Diversificarea resurselor energetice: China își diversifică sursele de aprovizionare cu energie pentru a reduce dependența de orice furnizor unic sau regiune. Importul de gaze naturale din Turkmenistan oferă o alternativă la alte surse de gaz, precum cele din Rusia.
Asigurarea securității energetice: Prin diversificarea surselor de energie, China își consolidează securitatea energetică. Acest lucru este important pentru a evita riscurile asociate cu posibile întreruperi ale aprovizionării sau schimbării bruște în relațiile comerciale cu anumite țări furnizoare.
Proximitatea geografică: Turkmenistan se află în Asia Centrală, la o distanță relativ mică față de China. Transportul gazelor naturale din Turkmenistan către China este, astfel, mai eficient din punct de vedere logistic decât importul din regiuni mai îndepărtate.
Parteneriate economice și politice: China cu țările din Asia Centrală au dezvoltat relații economice și politice strânse.
Planuri de dezvoltare economică: China este într-o continuă expansiune economică și dezvoltare industrială, iar necesarul său de energie crește constant. Importul de gaze naturale și petrol din Asia Centrală contribuie la satisfacerea acestei cereri crescânde și la susținerea proiectelor de dezvoltare economică.
Acorduri comerciale și investiții: China cu Turkmenistanul, Uzbekistanul și Kazakstanul au semnat acorduri comerciale și de investiții pentru a consolida relațiile lor economice, aceste țări aflându-se sub asaltul unei politici chineze de soft power.
Și exporturile de petrol rusesc au avut scăderi în valori absolute. UE a importat numai prin Marea Neagră cantități imfime. China și India au devenit principalii importatori de petrol provenit din Federația Rusă.
Fig. 10 – Exporturile lunare de petrol rusesc pe țări (sursa: brugel.org)
Scăderea exporturilor de produse energetice ale Federației Ruse, în mare parte datorate sancțiunilor comerciale are un impact semnificativ asupra PIB-ului acestei țări din mai multe motive:
Dependența de exporturile energetice: Rusia este cunoscută pentru resursele sale bogate de energie. Exporturile acestora au fost o sursă semnificativă de venituri pentru Rusia. Scăderea exporturilor energetice a înseamnat o reducere a veniturilor obținute din această activitate economică crucială.
Venituri la bugetul de stat: Exportul de produse energetice aduce venituri semnificative la bugetul de stat rus. Aceste venituri sunt utilizate pentru finanțarea proiectelor guvernamentale, infrastructurii, serviciilor publice dar și a războiului din Ucraina. Sancțiunile au dus la o scădere a exporturilor de produse energetice, ceea ce a înseamnat o reducere a veniturilor guvernului, care a afectat capacitatea statului de a finanța programele, investițiile dar și cheltuielile de război.
Impactul asupra altor sectoare: Industriile conexe sau dependente de sectorul energetic, cum ar fi cel manufacturier sau al serviciilor asociate cu acesta suferă. Reducerea activității în aceste sectoare a dus la pierderi de locuri de muncă și la scăderea producției, implicit la scăderea PIB-ului.
Devalorizarea monedei: Exporturile energetice reprezintă o parte semnificativă a câștigurilor în valută ale Rusiei. Scăderea acestor exporturi a dus la o reducere a veniturilor în valută, de unde a rezultat devalorizarea monedei naționale. Această devalorizare are consecințe negative asupra inflației și puterii de cumpărare a populației.
Investiții străine: O parte din veniturile obținute din exporturile energetice erau direcționate către participarea la investiții străine și proiecte de dezvoltare. Scăderea acestor venituri și retragerea companiilor occidentale a afectat creșterea economică pe termen lung.
Pierderea pieței de produse energetice și scăderea PIB-ul Federației Ruse generează probleme grave la nivel intern și internațional.
Astfel la nivel intern există un impact major asupra standardului de viață. Scăderea economiei a afectat nivelul de trai al cetățenilor ruși, creșterea șomajului și reducerea puterii de cumpărare pot genera posibile probleme sociale. Declinul economic ar putea genera nemulțumiri în rândul populației și ar putea duce la presiuni politice asupra guvernului rus. Acest lucru poate influența direcția politică și deciziile luate de autorități. Scăderea economică poate duce la probleme în sectorul bancar, existând riscul de insolvență a anumitor banci și presiuni insurmontabile asupra sistemului financiar.
La nivel internațional, o scădere a economiei rusești ar putea duce la o reducere a exporturilor, afectând piețele globale. Deja scăderea producției de petrol și gaze din Rusia a afectat traseele de furnizare globală de energie și a avut un impact semnificativ asupra prețurilor la energie. Probabil că piețele energetice își vor reveni dar posibilitatea ca prețurile să revină la valorile dinaintea agresiunii asupra Ucrainei este minimă. De asemenea au fost declanșate probleme în sectorul bancar global deoarece sectorul bancar rusesc se confruntă cu probleme, aceasta au un impact și asupra altor piețe financiare internaționale. Mai adaugam și scaderea exportului de armament din cauza războiului din Ucraina și din cauza ineficienței dovedite a acestuia.
Astfel asistăm la schimbări geopolitice. Scăderea puterii economice a Rusiei afecteaza echilibrul geopolitic la nivel global, având implicații asupra relațiilor internaționale și alianțelor geopolitice.
