Războiul comercial al lui Trump împotriva lumii, dar nu împotriva lui Putin

de Negrea Cristian | apr. 14, 2025 | Analize, FEDERATIA RUSA

Am expus în mai multe analize anterioare absurditatea strategiei americane (sau lipsa totală a acesteia), tâmpenia totală a tuturor apropiaților lui Trump ajunși în cele mai înalte funcții în administrația americană, dublată de un servilism scârbos prin care la orice întrebare directă asupra dezastrului politicii americane ei repetă ca un tonomat că au încredere în politica lui Trump și în capacitatea sa de negociere. Iar capacitatea lui de mare negociator, atent cultivată în decursul anilor, s-a dovedit un mare fâs, el ajungând să negocieze cu un vulpoi kaghebist bătrân ca Putin de pe o poziție de inferioritate totală, practic în genunchi. Iar întreaga strategie a lui Trump vizavi de Putin poate fi sintetizată chiar în cuvintele sale, îl cunosc pe Putin, am încredere în el, am trecut prin multe împreună (!), el nu ar face așa ceva etc. Asta în timp ce Putin a călcat în picioare, incluisiv cu armele orice înțelegere de pe până acum, orice tratat semnat, unele cu mâna lui proprie, orice cuvânt dat întregii lumi. Dar Trump știe că Putin nu își va încălca cuvântul dat lui. O dovadă de prostie și megalomanie mai mare nici nu cred că există.

Și asta nu e tot. Trump vrea să împartă cu Putin Ucraina, respectiv Putin își ia teritoriile pe care le vrea și restul Ucrainei se transformă într-un Belarus 2.0 cu o conducere obedientă Moscovei, poate sub Viktor Medvedchuk, prorusul ce a ajuns în Rusia în urma unui schimb de prizonieri în 2022. În schimb, Trump vrea exploatarea mineralelor rare existente pe teritoriul ucrainean pentru SUA, și crede că Putin va fi de acord cu asta. Câtă naivitate! Mineralele rare sunt extrem de prețioase la ora actuală, sunt esențiale producției de cipuri electronice și baterii electrice. Cea mai mare parte a depozitelor din aceste minerale rare sunt în China (38%), dar mai există și în alte părți, cum ar fi Ucraina, dar și în România (să nu ne mirăm de interesul altora aici).

Trump insistă să impună Ucrainei un acord favorabil SUA pentru exploatarea acestora în schimbul ajutorului militar american. Problema nu este că Ucraina nu ar accepta un acord, dar cu condiția să fie însoțit de garanții de securitate americane contra Rusiei, ceea ce Trump refuză pe același motiv care l-am expus mai sus, că are cuvântul lui Putin, așa că nu este nevoie de garanții de securitate. Păi, dacă ai cuvântul lui Putin, de ce nu dai garanții de securitate, fiindcă dacă ai încredere în cuvântul lui Putin, acestea chiar nu au rost, le poți da oricum fiindcă știi că Putin nu va ataca! Repet ca să fie clar, Trump nu vrea să dea garanții de securitate Ucrainei în schimbul acordului pentru minerale pe motiv că Putin nu va ataca Ucraina fiindcă și-a dat cuvântul către Trump că nu o va face. Atunci de ce nu dai garanții de securitate, dacă tot știi că nu va fi nevoie de ele, fiindcă Putin nu își va încălca cuvântul dat lui Trump? Ceva nu se potrivește aici.

Mai departe, Trump cere acest acord în valoare de 500 miliarde dolari în schimbul ajutorului de 350 de miliarde dolari acordat de administrația Biden pentru Ucraina până acum. În primul rând cifra vehiculată de Trump nu este reală, ajutorul american este de 106 miliarde, pe când cel european este de 126 miliarde, cifre confirmate chiar de americani. Totuși, Trump continuă să repete ca un papagal cifra de 350 de miliarde, deși este infirmată chiar de către SUA. Asta dovedește că nu numai nu citește rapoartele serviciilor sale secrete sau ce i se pune pe birou, nu cred că citește ceva, dar că nici nu are printre oamenii săi câțiva mai cu discernământ care să îl tragă de mânecă când susține inepții, cum era în primul său mandat vicepreședintele Pence. La fel cum a preluat fake-news-ul lui Putin despre mii de ucraineni încercuiți în Kursk, dovedit un fals grosolan. Dar cine să îl mențină cu picioarele pe pământ, când toți consilierii săi sunt doar niște yes-meni care i se închină ca unui lider atoateștiutor. Revin imediat cu ideea.

În al doilea rând, ceea ce a trimis administrația Biden este ajutor, chiar Trump spune asta. Repet, ajutor, nu împrumut sau altele. Ca paranteză, Trump a blocat ajutorul către Ucraina după întâlnirea cu Zelenski, dar acesta era aprobat de administrația Biden, nu de către el, iar această acțiune este ilegală conform legilor SUA, dar nimeni nu îl trage la răspundere. Revenind, este vorba de un ajutor, iar acum Trump îi pune pe ucraineni să plătească pentru acel ajutor. Nu pentru ce va livra SUA în continuare, ci pentru ce a livrat până acum, repet obsesiv, sub formă de ajutor.

Ca și comparație, ești amărât și ai probleme, nu ai ce mânca, dar ai o casă dărăpănată în care supraviețuiești cu greu. Mergi la o cantină socială care îți dă să mănânci câteva zile, iei de acolo și o bucată de pâine. Fiindcă aceia îți spun că este un ajutor pentru oamenii săraci cu probleme. Dar, după un timp, cei de la cantină vin și-ți cer căsuța dărăpănată în schimbul ajutorului pe care ți l-au dat. Nu ai semnat nimic cu ei, ei ți-au dat ceva să mănânci ca ajutor, apoi vin să-ți ceară casa în schimbul ajutorului pe care ți l-au dat. Exact asta face Trump cu Ucraina, mai ales cu ultima propunere de tratat pentru minerale, mult mai dură decât precedentele. Dacă asta nu este ticăloșie de stat, ce altceva ar putea fi? Desigur, Trump ar putea cere un tratat pe minerale rare pentru susținerea Ucrainei de acum încolo, dar nu pentru ce a fost livrat până acum sub formă de ajutor de către administrația anterioară, cu care Trump nu are nicio treabă. Iar pretențiile lui Trump sunt de domeniul absurdului, la fel ca și cele ale lui Putin.

Un aspect ce devine tot mai pregnant, și pe care l-am amintit în treacăt, este obediența celor din administrația americană față de Trump, pe care i-am numit yes-meni. Dar fenomenul este mult mai grav, dacă privim semnalele. Tendința tuturor dictatorilor, odată ce se mențin la putere, este să îi înlăture pe cei care pot avea o atitudine critică, deși corectă, față de anumite decizii ale lor, în schimb să se înconjoare de obedienți care doar să îi laude și să le execute deciziile fără crâcnire. Așa s-a întâmplat cu toți dictatorii din istorie, fie ei Stalin, Hitler sau Ceaușescu. Iar acum cu Putin, care în 25 de ani i-a înlăturat pe toți care nu erau de acord sau încercau să influențeze deciziile liderului într-o direcție, să zicem logică. Inevitabil, acești dictatori, înconjurați doar de pupincuriși și adulatori, ajung să trăiască într-o lume paralelă în care ei se consideră cei mai deștepți și cei mai capabili, restul sunt ignoranți și habarniști. Așa a ajuns Putin să creadă că va cuceri Ucraina în trei zile, fiindcă toți consilierii săi i-au cântat în strună acordând realitatea la percepția liderului absolut. Genul acesta de atitudine se numește boala puterii. Nu degeaba americanii au limitat numărul de mandate prezidențiale la două, dar se pare că Trump vrea deja un mandat în plus, la fel cum a făcut Putin când a schimbat constituția Rusiei să poată rămâne la putere pe viață, cu consecințele care le vedem.

Această tendință se observă și în cazul lui Trump care, cum spuneam, spre deosebire de primul său mandat, acum este înconjurat doar de persoane obediente, care îl consideră un lider absolut, extrem de deștept și capabil. Și asta reiese clar din toate declarațiile publice ale acestor slugoi obedienți fără prea multă pregătire și fără caracter. De fiecare dată când sunt întrebați despre o situație controversată, ei răspund că Trump știe tot și face tot, că el este un negociator și un cunoscător universal care va rezolva orice problemă. Iar pentru ego-ul enorm al lui Trump ei sunt oamenii ideali.

Dar această problemă devine cronică, mai ales în cazul unui personaj egocentrist, megalomanic și avid de publicitate ca și Trump, dar care a ajuns în fruntea hegemonului mondial și al celei mai mari puteri economice și militare de pe planetă. Fiindcă au apărut deja semne ale unui cult al personalității mult mai mare ca și în cazul lui Stalin, Hitler, Kim Jong Un, Mao sau Ceaușescu. Dacă la aceștia era un cult deșănțat al personalității ca și lideri absoluți, genii ale popoarelor și umanității, la Trump apare ceva în plus, un aspect care l-am întâlnit la un candidat la alegerile de la noi, adică acest lider este unsul lui Dumnezeu pe Pământ, la fel ca și monarhii medievali. La candidatul nostru unii spuneau că este Mesia, că este sfânt etc. Identic la Trump, și ca să vedeți că nu vorbesc aiurea, o teleevanghelistă, Paula White, a fost angajată la Casa Albă ca și consilier al președintelui Trump. Ce spunea aceasta cu puțin timp în urmă: ”Dacă îi spui nu lui Trump, îi spui nu lui Dumnezeu!”.

Problema este că însuși Trump, în megalomania sa, chiar crede că este omul lui Dumnezeu, iar această credință i-a fost confirmată și întărită de atentatul eșuat împotriva lui din timpul campaniei electorale. La fel cum Hitler, după ce a supraviețuit atentatului din 20 iulie 1944, a crezut sincer că are misiunea divină de a salva Germania, ceea ce a dus la continuarea războiului mondial încă aproape un an. Din păcate, aceasta este situația.

John McCain, republicanul adevărat, pe care SUA nu a avut norocul să-l aibă președinte, Casa Albă fiind câștigată atunci de ratatul Obama, spunea în 2014 la Chișinău că Rusia este o benzinărie condusă de gangsteri care aspiră să fie o țară. Din fericire pentru el, McCain, erou de război, a decedat în 2018 la 82 de ani și nu a apucat să vadă în ce s-a transformat partidul republican susținător al lui Trump. Dar, parafrazându-l, putem spune acum că SUA este o supraputere condusă de idioți incompetenți. Și va fi rău pentru întreaga lume dacă nu se iau măsuri.

Vreau să fac o paranteză scurtă, mulți dintre oamenii pe care îi respect mi-au atras atenția, nu aș folosi neapărat cuvântul reproșat, că înainte de instalarea lui Trump la Casa Albă pentru al doilea mandat eram ceva mai optimist, chiar dacă un optimism moderat, în analizele mele. Da, așa este, fiindcă mă bazam pe studii geopolitice, strategice, dar și pe logică, iar ceea ce s-a întâmplat în primele 50 de zile din al doilea mandat al lui Trump sfidează și dă peste cap toate acestea. Și nu sunt singurul care nu s-a așteptat la așa ceva, nimeni nu s-a așteptat la așa ceva. Nimeni nu s-a așteptat ca SUA să-și saboteze proprii aliați cei mai fideli și să se alieze cu unul din dușmanii existențiali ai SUA timp de opt decenii. Să arunce la gunoi decenii de alianțe sigure și avantajoase, să distrugă economia americană și să amenințe aliații cu o posibilă invazie. Repet, nimeni nu a prevăzut așa ceva, nimeni nu a putut prevedea așa ceva. De aceea lumea este în șoc și încă nu și-a revenit. Cu excepția lui Putin, care a revenit la pretenții maximale față de Ucraina și față de Europa.

Și vreau să dau ca exemplu pe unul dintre cei mai mari geopoliticieni contemporani, pe George Friedman. În cartea sa Next 100 Years (Următorii 100 de ani), apărută în 2009, inclusiv în limba română, vorbește foarte documentat de modul în care consideră că va evolua omenirea în secolul XXI. Iar aici face și o demonstrație, în care explică cum un lider al unei țări oarecare are mai multe grade de libertate decât președintele SUA. Respectiv liderul acelei țări poate să schimbe alianțele, să se alieze cu alții, în timp ce președintele american nu are aceste grade de libertate, fiind prins ca hegemon într-un sistem de alianțe pe întregul mapamond pe care nu are cum să le încalce, așa că președintele american va trebui să urmeze același traseu al alianțelor al căror lider este, cum ar fi NATO, dar și ale alianțelor cu țările asiatice sau din Pacific. Iar acest sistem garantează hegemonia americană în acest secol. Da, este logic și normal ce spune George Friedman, dar până la Trump în 2024, fiindcă Trump tocmai face ceea ce Friedman spunea că este imposibil, distruge alianțele SUA cu cei mai importanți parteneri. Și rezultatul este inevitabil, pierderea de către SUA a poziției de hegemon mondial, aspect unic în istorie, niciun hegemon mondial sau regional nu și-a cedat de bună voie poziția obținută, cea de hegemon. Chiar am urmărit ultimele podcasturi cu George Friedman, și acesta se cam dă după cireș, parcă nici lui nu-i vine să creadă ce se întâmplă.

George Friedman are dreptate în multe privințe, a prevăzut că Turcia se va orienta spre imperialism și dictatură (spune că Turcia a fost 500 de ani un imperiu și doar 100 de ani o democrație), spune că Polonia va deveni puterea dominantă a Europei (vedem că se întâmplă). Dar mai spune că România în alianță cu Ungaria vor fi puterile dominante în Balcani aliate cu Polonia, și împreună vor fi hegemonii estului european. Vedem că asta nu prea se întâmplă, fiindcă noi suntem prea prinși în jocul nostru electoral și meschin, în loc să investim unde trebuie, în putere militară și economică, cum face Polonia. Oricum, nu am cum să vă povestesc întreaga carte, dar merită să o citiți, dacă vreți să înțelegeți cum funcționează mecanismele geopolitice ale lumii în care trăim. Altfel, comentăm pe Tik Tok fără să avem habar de ce se întâmplă.

Între timp, Trump a mai bătut un cui, de fapt un piron, în coșciugul hegemoniei mondiale a Americii asupra mapamondului, lăsând loc liber, un vid de care vor profita puterile competitoare, respectiv autocrațiile și dictaturile lumii. Mă refer aici la distrugerea legăturilor economice și comerciale cu toți prietenii și aliați, prin impunerea de tarife la exporturile lor către SUA. În ciuda faptului că toți economiștii susțin că acest gen de taxare nu va produce prosperitate pentru America, ci dimpotrivă, creșteri de prețuri și inflație, plus ruinarea unei mari părți din companiile americane.

Aceste tarife par scoase din burtă, dar nu este chiar așa, sunt făcute pe genunchi, fără o analiză de impact, de parcă ar fi fost concepute de niște copii de clasa a patra. Adică Trump și echipa lui au aruncat o privire pe cifre, apoi au împărțit deficitul comercial cu fiecare țară la importurile din acea țară și ce a ieșit au pus ca și tarif. Pe lângă că este o tâmpenie, este și o sinucidere economică.

Să vă spun pe scurt de ce, cu câteva exemple. Fabrica Ford produce la Craiova, putem spune că nu este afectată, fiindcă produce mașini care sunt vândute în UE. Dar la Craiova sunt produse și niște subansamble care sunt exportate în SUA pentru fabricile Ford de acolo. Acestea vor fi taxate, după noile tarife ale lui Trump, cu 20%, fiindcă provin din UE. Iar această taxă suplimentară se va vedea în costul final pentru clienții americani, care vor cumpăra același produs mai scump.

Un alt exemplu, textilele. În anii 90, când eram la pământ, toate companiile străine investeau în România în fabrici de textile, respectiv producția de lohn, adică materialele veneau din străinătate, la noi se cosea totul, iar produsul finit era exportat înapoi. De ce? Fiindcă mâna de lucru era ieftină, se găseau oameni care să lucreze cu o sută de dolari pe lună. Pe măsură ce economia românească a crescut, aceste fabrici de textile s-au mutat spre est, în Republica Moldova și Ucraina, dar nici acolo nu au stat prea mult, fiindcă nivelul de trai a crescut și nu mai găseai oameni care să lucreze pe astfel de salarii mici. Fiindcă avantajul competitiv la textile este forța de muncă ieftină. Iar aceasta încă există în țările asiatice, în China, Bangladesh sau Indonezia. Iar Trump tocmai a impus tarife de 64% Indoneziei. Asta înseamnă că o pereche de blugi produsă în Indonezia va costa în SUA cu cel puțin 50% mai mult. Trump zice că scopul acestor taxe este să stimuleze producția americană. Dar să mi se explice mie cum poți face asta în producția de textile, sau blugi, plătind un muncitor american cu 20 de dolari pe oră, pe când în Indonezia este plătit cu o jumătate de dolar pe oră, și este OK pentru nivelul lor. Cât ar costa atunci o pereche de blugi produși în SUA? Nu se compară, astfel că blugii pentru piața americană se vor produce tot în Indonezia, dar vor fi mai scumpi pentru americani. Acesta este rezultatul taxelor introduse de Trump.

Dar dacă ne uităm pe listă, vedem că UE este taxată cu 20% și altele cu alte tarife care par aleatorii. Dar, surpriză! Rusia lui Putin, agresoarea Ucrainei și cea care amenință pacea Europei și pacea mondială totodată, cea supusă la sancțiuni de către întreaga lume civilizată, cu cât credeți că este taxată în noile tarife impuse de către Trump? Zero! ZERO LA SUTĂ! Suntem într-un teatru absurd, practic Trump pedepsește democrațiile și răsplătește dictaturile și agresorii, criminalii de război care își bat joc de el cu pacea din Ucraina, respingând propunerea lui Trump de armistițiu de 30 de zile, propunere acceptată de Ucraina. În schimb, o altă surpriză! Taxe pe importurile din Ucraina, de 10%. Adică 0% pentru Rusia, dar 10% pentru Ucraina. Ce ar mai fi de zis aici?

Acum Trump, speriat de reacția piețelor, suspendă taxele pentru următoarele 90 de zile, cu excepția Chinei. Dar este un aspect de natură penală aici, ar fi trebuit ca investigatorii și justiția americană să se autosesizeze imediat. Fiindcă este un delict federal pentru orice persoană care profită pe bursă având informații din interior. Mai pe înțeles, dacă eu am cunoștință că o companie listată la bursa americană urmează să facă un contract gras și negocierile se duc în secret, dar eu am informația și cumpăr acțiuni de pe bursă și profit de pe urma acestei tranzacții atunci când cresc acțiunile în urma anunțului public referitor la contractul încheiat, am comis un delict federal care se pedepsește cu închisoarea. Mai mult, pedeapsa este mult mai mare dacă manipulez piața, sau bursa.

Ori, tocmai asta a făcut Trump. A anunțat cu două ore înainte că e momentul să investești pe bursă, apoi a făcut anunțul cu suspendarea tarifelor timp de 90 de zile, iar bursa a crescut pe moment, inevitabil. Cine a cumpărat atunci pe bursă, a câștigat. Și cine sunt câștigătorii principali? Să vedem, Donald Trump Junior, fiul cel mare al președintelui, cel rămas la conducerea companiilor lui Trump după ce a devenit președinte, a câștigat într-o singură zi pe bursa americană frumoasa sumă de 454 milioane de dolari, adică aproape o jumătate de miliard de dolari. La fel ca toți miliardarii din preajma lui Trump. Ori, aici avem deja mai multe delicte federale, manipularea pieței bursiere etc. Este foarte grav că un președinte american își folosește pe față funcția pentru a se îmbogăți pe seama aruncării în aer a economiei americane și mondiale. S-a sesizat cineva? Doar câțiva senatori democrați care au anunțat demararea unei anchete.

Trump își continuă războiul comercial și (deocamdată) al declarațiilor împotriva tuturor, aliați sau adversari. Dar nu împotriva Rusiei lui Putin, căreia i-a aplicat zero tarife. Adică Rusia lui Putin, devenită stat paria în întreaga lume civilizată, supusă sancțiunilor economice de către întreaga lume civilizată, Trump nu îi aplică nici un tarif pentru mărfurile sale, atâtea câte intră în SUA. În schimb, Ucrainei, victimă a agresiunii rusești, îi aplică 10%. Iar UE, 20%.

Care este logica aici? Simplu, niciuna. Doar o poziționare clară a SUA de partea Rusiei, favorizarea agresorului. Mai mult, Trump l-a amenințat pe Zelenski și i-a tăiat ajutoarele pentru o perioadă suficientă ca să piardă pozițiile din Kursk, pentru că nu acceptă armistițiul. Dar Zelenski a anunțat că acceptă armistițiul de 30 de zile, pe mare și împotriva loviturilor asupra structurilor energetice, dar Putin ce face? Atacă în continuare orașele ucrainene (au fost uciși civili, inclusiv copii, la Krivoi Rog) semn clar că face ceva pe propunerile lui Trump, umilindu-l astfel în fața întregii lumi. Reacția lui Trump? Zero la sută tarife și doar câteva declarații că dacă nu acceptă armistițiul, va impune sancțiuni și mai dure Rusiei. Dar pe ucraineni i-a sancționat imediat după ce Zelenski a cerut garanții pentru acceptarea păcii, pe Putin doar în amenință de mai bine de o lună, fără să acționeze cumva. În schimb, îi taxează pe aliații Americii de pe toate meridianele, la grămadă cu adversarii acesteia.

Ne putem întreba dacă Trump știe ce face. Sunt două posibilități, omul este incapabil sau este interesat. Sau ambele. Și începem tot mai mult să acceptăm posibilitatea ca el să fie omul rușilor, ceea ce ar fi cea mai de succes acțiune a serviciilor secrete rusești din istorie. Pentru mai multe, vezi https://karadeniz-press.ro/trump-omul-rusiei/ .

Vom vedea în curând.

De ce Putin nu vrea pace în Ucraina

de Negrea Cristian | mart. 28, 2025 | Analize, FEDERATIA RUSA

Am văzut cum se desfășoară jocul de-a pacea în Ucraina, în care s-a implicat președintele Trump ca să fie el care aduce pacea, cum a promis în campania electorală, respectiv pacea ”în 24 de ore”. Era clar că nu vor fi 24 de ore, dar Trump pare foarte încrezător că va aduce pace, dar el încă nu înțelege ce se întâmplă acolo, și că nu poți obține pace oricum, dacă cel puțin una din părțile implicate în război nu doresc această pace. Trump, în abordarea sa cel puțin ciudată, a pus inițial presiune pe Ucraina pentru a încheia pacea, adică pe victima agresiunii, în același timp favorizând deschis Rusia, în ideea că a pornit negocierile cedând enorm de multe Rusiei fără să obțină nimic în schimb. Adică a spus că Ucraina nu va fi membră NATO, că va trebui să cedeze teritorii etc. Ce fel de negociere este aceasta, ce mare negociator (după cum spun fanii săi) este Trump care renunță la o poziție bună, renunță la cărțile sale, după cu îi place să se exprime prin analogie cu jocul de poker, fără să obțină absolut nimic în schimb din partea Rusiei?

Pe când ar fi trebuit să intre în negocieri de pe poziții dure, fiindcă numai așa poți negocia cu rușii, după cum spune istoria și experiența americană de opt decenii de negocieri cu URSS și apoi cu Rusia. Cum ar fi fost dacă Trump ar fi venit și i-ar fi transmis lui Putin că dacă nu este de acord cu încetarea focului pentru 30 de zile, bagă Ucraina în NATO și aplică Articolul 5? Putin ar fi devenit imediat mai maleabil, ar fi început târguiala, ar mai fi lăsat de la el, iar Trump ar fi putut renunța la includerea Ucrainei în NATO, dar în schimbul unor concesii din partea lui Putin. La fel ideea cu cedarea de teritorii din partea Ucrainei, Trump putea veni la negocieri de pe o altă poziție de forță, cerând Rusiei retragerea la granițele din 1991, recunoscute chiar de către Rusia. Din nou ar fi început negocierile, fiecare mai lăsa de la el etc. Dar pornea de la o poziție de forță, de la un upper hand pe care îl avea. Dar Trump a venit din start de pe o poziție inferioară, fiindcă a renunțat singur și de bună voie la poziția de superioritate pe care o avea.

Și avea poziția de superioritate, fiindcă Rusia în trei ani de război cu pierderi colosale nu a reușit să-și atingă obiectivele minimale, fiindcă la cele maximale renunțase deja după eșecul ofensivei spre Kiev, Summy și Cernigov. Să ne amintim, la declanșarea invaziei de la 24 februarie 2022, Rusia cerea denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, adică schimbarea conducerii ucrainene cu una obedientă Rusiei și dezarmarea armatei ucrainene. După ce la începutul lunii aprilie au fost nevoiți să se retragă de pe direcțiile din nord, respectiv Kiev, Cernigov și Summy, Rusia și-a redefinit obiectivele, respectiv cucerirea Donbass-ului. Și le-a rafinat prin toamnă, odată cu anexarea pe hârtie a oblasturilor Luhansk, Donetsk, Zaporoje și Kherson, pe care nu le controla decât în parte, caz poate unic în istorie când cineva anexează un teritoriu pe care nu îl stăpânește.

Dar, vedem acum, după mutarea dezastroasă de deschidere a negocierilor de către Trump, pretențiile rușilor s-au întors la cele dinainte de invazia din 2022, de parcă rușii ar fi câștigat deja războiul, și nu ar fi împotmoliți într-o luptă de uzură de peste trei ani în care au pierdut aproape un milion de morți, răniți și dispăruți. Sunt pretențiile unui învingător, de parcă ar fi victorioși, de parcă ar fi defilat cu armatele prin centrul Kievului, pe când nu au reușit să cucerească în întregime niciunul dintre cele patru oblasturi, obiectivele lor minimale. Iar economia lor este în pragul colapsului, după cum s-a exprimat însuși Trump.

Și totuși, Trump pune presiune pe Ucraina, victima, ca să accepte un plan de pace, deși din deschidere i-a luat toate atuurile, sau cărțile din mână, după cum spunea Trump. L-a umilit pe Zelenski la Casa Albă, apoi a oprit ajutorul american și furnizarea de informații favorizându-i pe ruși să recucerească Kursk. Adică a pus presiune pe Ucraina și i-a favorizat direct pe rușii agresori, fără să vină cu vreo condiție față de Rusia, măcar ca și contrapartidă la câte a cedat înainte să înceapă discuțiile.

Acest lucru ne duce cu gândul la ce a fost în capul lui Trump când a început negocierile. Adică ori e incompetent sau pur și simplu prost, ori e un negociator de toată jena (deși calitățile lui de negociator sunt ridicate în slăvi de către toți susținătorii săi, dar până acum nu prea le-am văzut), ori joacă pentru Rusia, și atunci este un trădător al SUA și al cauzei occidentale. Despre ultima variantă, având în vedere toate deciziile controversate și enorm de costisitoare, unele ireparabile, luate împotriva intereselor americane, am vorbit într-o analiză anterioară (vezi https://karadeniz-press.ro/trump-omul-rusiei/ ).

Așa că nu este de mirare că pretențiile rusești pentru încheierea nu neapărat a păcii, ci și chiar a unui armistițiu, au crescut exponențial, ajungând de domeniul absurdului. Putin vine cu cereri de parcă ar fi câștigat războiul, iar Trump le privește cu îngăduință și pare decis să le îndeplinească, spre uluirea tuturor factorilor responsabili din întreaga lume democratică. Este de neînțeles gradul de alienare strategică de care dă dovadă administrația americană actuală, membrii ei par ca niște copii infantili într-un joc cu mize enorme pentru întreaga planetă.

Spun că se pregătesc pentru o confruntare cu China, dând de înțeles că din acest motiv menajează Rusia, o nouă absurditate, fiindcă nu există nicio garanție că o Rusie revigorată se va poziționa contra Chinei alături de SUA, ba dimpotrivă, Putin și Rusia după Putin va merge tot cu China, care i-a susținut și care a ancorat Rusia la remorca sa. În același timp, își transformă aliații occidentali în adversari, aliați care i-ar fi alături în confruntarea cu China, și al căror aport ar avea o greutate mult mai mare decât Rusia în eventuala balanță de putere, ca să vorbim în termenii realismului. S-a văzut asta în faptul că aliații occidentali i-au fost alături Americii în costisitorul război împotriva terorismului, i-au fost alături în Irak și Afghanistan dându-și tributul de sânge, inclusiv România, iar vicepreședintele SUA, un incompetent, ia în derâdere acest aspect, chiar și față de cel mai apropiat aliat al SUA, Marea Britanie. Să nu ne fie cu mirare dacă aliații europeni se vor gândi de două ori când SUA va avea nevoie de aliați.

Dar Trump se bazează pe Rusia, pe Putin, cel care a mințit continuu și a încălcat toate tratatele în vigoare, chiar și pe cele semnate cu mâna lui. Pe ce se bazează Trump în relația cu Putin? Că este prietenul lui, că au trecut prin multe împreună (!), că crede în cuvântul lui? Cuvânt pe care și l-a încălcat de fiecare dată? Este o gândire de analfabet în ale strategiei și relațiilor internaționale, iar Trump stabilește noi recorduri în acest domeniu.

Revenind la pacea negociată, am văzut că Ucraina, după ce a fost presată de Trump, a acceptat ideea încheierii păcii, chiar și un acord pentru mineralele sale rare în favoarea SUA, dar cere garanții că rușii nu vor ataca din nou. Trump nu vrea să ofere nicio garanție, decât cuvântul lui Putin, care după experiența întregii lumi, nu valorează absolut nimic. Vorba lui Stalin, idolul lui Putin, tratatele nu valorează nici cât hârtia pe care sunt scrise. Dar Trump insistă că Putin nu își va încălca cuvântul dat lui, lui Trump. Dacă asta este piatra de temelie a acordului de pace, vai de capul lumii acesteia! În care cea mai mare putere mondială a ajuns să fie condusă de un astfel individ!

Până la urmă, dacă citim printre rânduri, Putin nu vrea o pace negociată, ci doar una în condițiile lui care devin din nou maximale, de când Trump îl favorizează, împotriva întregului curs al războiului, al strategiei, dar și al logicii elementare.

De ce Putin nu acceptă decât pacea lui?

Explicația este foarte simplă, nu se poate prezenta pe plan intern decât cu o victorie clară, altfel își vede șubrezită poziția de lider, tot pe plan intern. Toate deciziile lui Putin se învârt în jurul acestui deziderat, victorie sau dispariția lui, aici putând fi luată în calcul chiar dispariția lui fizică. Fiindcă, după trei ani de război, cu pierderi de aproape un milion de soldați (morți și răniți), cu distrugerea economiei și degradarea poziției internaționale a Rusiei, ce a ajuns un stat paria, scos din circuitele economice și izolat diplomatic (doar dictaturi ca și Iranul, Coreea de Nord și state autoritare din Lumea a Treia mai mențin relații), cu o bază materială militară erodată puternic (peste zece mii de tancuri distruse, ca să dăm doar un exemplu), nu poate veni cu jumătăți de măsură, nu poate livra o pace de compromis pentru rusul de rând, care îl privește pe Putin ca pe un tătuc atotputernic și atotștiutor.

Rușii i-au acordat încredere și îi acordă în continuare, chiar dacă s-a transformat într-un dictator, îndură lipsurile și pierderile, sunt obișnuiți cu asta, cu condiția ca tătucul Putin să le livreze victoria și să facă din Rusia o mare putere de spaima căreia tremură întreaga lume. Adică rușii renunță la libertate, îndură lipsuri inimaginabile pentru cetățeanul occidental, cu condiția să știe că Rusia e o mare putere temută de întregul mapamond. În schimb, ei se mulțumesc cu rația de votcă și atât.

Iar dacă Putin acceptă o pace care nu este echivalentă cu o victorie clară, ceea ce înseamnă în mintea rusului cucerirea măcar a unei bune părți din Ucraina și transformarea restului într-un satelit obedient, de tipul Belarusului, rușii s-ar putea întreba dacă chiar au meritat aceste sacrificii în oameni și sacrificiile economice îndurate timp de trei ani pentru o iluzie vândută de Putin. Și asta i-ar putea face să se revolte, spaima supremă a lui Putin, molipsirea rușilor de boala revoluțiilor colorate, cum au fost cele din Georgia (2003), Ucraina (2004 și Euromaidanul din 2014), dar și din Belarus în 2020, când doar intervenția forțelor de represiune rusești l-a menținut pe Lukashenko la putere.

Ca argument ne stau datele istorice din secolul precedent. Înfrângerea imperiului rus în războiul ruso-japonez (1904-1905) culminând cu dezastrul naval al flotei rusești la Tsushima (1905) a dus la o adevărată revoluție în imperiu, care cu greu a fost înăbușită în sânge. Pierderile enorme ale rușilor în primul război mondial, între 1914 și 1917, au dus la revoluția din martie 1917 prin care țarul Nicolae al II-lea a fost înlăturat, iar ulterior, în noiembrie 1917, puterea este preluată printr-o lovitură de stat de bolșevicii lui Lenin. A urmat un război civil devastator între roșii și albi, între bolșevici și monarhiști, ce a durat din 1917 până în 1923, cu peste cinci milioane de victime, cam jumătate din victimele totale ale primului război mondial. Înfrângerea din războiul din Afghanistan (1979-1989) a fost un catalizator al prăbușirii URSS în 1991, dar și al pierderii de către URSS a țărilor din Europa de Est. Toate acestea sunt exemple clare a ceea ce ar însemna pentru Rusia o înfrângere militară, care inevitabil duce la o revoltă pe plan intern, amenințând conducerea și de multe ori reușind să o răstoarne, dar toate acestea cu un preț enorm pentru ruși. Fiindcă rusul merge la război, moare și îndură lipsuri de neimaginat, dar vrea să vadă că efortul lui este răsplătit, că Rusia devine mai mare și mai puternică în urma războiului și a sacrificiului său.

Asta se întâmplă când Rusia pierde un război, urmează nemulțumiri, frământări, revoluții. Pierderea unui război se întoarce inevitabil contra puterii politice care riscă să piardă puterea, uneori chiar și viața.

Excepția. În al doilea război mondial sovieticii au suferit pierderi colosale în oameni (peste 26 de milioane, cifra poate fi mult mai mare) și material, țara era distrusă, populația era sărăcită enorm, oricum nu o ducea prea bine nici mai devreme, având în vedere regimul comunist și epurările lui Stalin care au produs milioane de victime înainte de război, plus foametea organizată din Ucraina și alte regiuni (Holodomorul). Dar rușii/sovieticii au strâns din dinți și au luptat, chiar dacă erau folosiți ca și carne de tun, ca și acum în Ucraina. Au luptat și au învins. Au avut pierderi mai mari ca și în toate războaiele menționate până acum, cumulat. Dar nu s-au revoltat. De ce? Fiindcă au câștigat, victoria lor a fost deplină, armatele sovietice au intrat în Berlin și au pus steagul pe clădirea Reichstagului, Armata Roșie a ocupat întreaga Europă de Est și și-a impus regimuri comuniste aliate. O victorie deplină, URSS a învins inamicul, i-a ocupat capitala și s-a extins spre est, plus și-a asigurat estul Europei ca și state vasale. URSS a ajuns în centrul Europei unde va sta timp de 45 de ani.

Astfel, în ciuda pierderilor enorme, mult mai mari decât în alte războaie în urma cărora s-au ridicat împotriva conducerii, de data asta nu au făcut-o. De ce? Fiindcă au învins, a fost o victorie categorică, au extins imperiul și au ocupat jumătate din Europa pentru prima oară în istorie. Iar rusul de rând, mujicul rus, a fost mulțumit. A suferit mai mult decât în întreaga sa istorie, a dat un tribut de sânge mai mare decât în întreaga sa istorie, dar Rusia a devenit mai mare, mai puternică, o țară de care se teme întreaga lume. Și doar asta îl interesează, plus sticla de votcă.

Acum, revenind la situația actuală, înțelegem de ce Putin nu poate accepta decât o pace în termenii lui, care să îi aducă alura unei victorii decisive împotriva ucrainenilor. Nu poate accepta nimic altceva decât o victorie categorică, altfel riscă să fie răsturnat. Deoarece a pierdut în trei ani de război aproape un milion de oameni, spre comparație, în Afghanistan URSS a pierdut în zece ani undeva la 30000 de morți și 60000 de răniți, după datele oficiale. Asta înseamnă undeva la 9000 pierderi pe an, morți și răniți. Dar în Ucraina, în trei ani, cifra este de 300000 de morți și răniți pe an, de 33 de ori mai mult.

Credeți că Putin, dacă nu vine cu o victorie comparabilă cu a lui Stalin în 1945, confruntat cu aceste cifre, va mai rămâne mult în scaunul de la Kremlin? Sau va mai rămâne în viață?

De aceea vrea continuarea războiului și acum, când Trump îi aruncă un colac de salvare, în ciuda tuturor considerentelor ce țin de strategie sau logică, nu va încerca să tragă cât mai mult spre o victorie deplină, respectiv desființarea Ucrainei ca stat, doar ca să își conserve puterea? Fiindcă fără asta viitorul său este extrem de incert.

Dar mai este un aspect pentru care Putin nu are de ales altceva decât continuarea războiului, practic nu are de ales. Un aspect mai puțin cunoscut și dezbătut, despre care voi vorbi aici.

Sindromul afghan

Este o denumire generică a afecțiunilor de care sufereau veteranii din războiul sovieto-afghan (1979-1989) reîntorși în țară. Este oarecum de tipul sindromului Vietnam prezent la veteranii americani din acest război, ulterior i s-a dat denumirea de PTSD (Post Traumatic Stress Disorder), afecțiune ce afectează majoritatea veteranilor din teatrele de operațiuni. Dar dacă în cazul SUA și altor națiuni acest sindrom a fost identificat și s-a încercat consilierea și tratarea celor ce sufereau din această cauză, în URSS și Rusia de după 1990 acest sindrom nu era recunoscut ca boală și veteranii suferinzi erau lăsați în plata Domnului. Astfel, acești Afghantsy, cum au fost numiți de societatea rusă, neputându-se adapta la viața civilă, au comis nenumărate fapte infracționale, tâlhării, violuri și crime violente, plus că s-au asociat în bande și organizații criminale, majoritatea recrutați de mafia rusească. A fost unul din factorii pentru care societatea civilă s-a întors împotriva conducerii și a rezultat disoluția URSS.

Vorbim aici de un număr relativ redus de Afghantsy care au putut destabiliza societatea sovietică, dar datele istorice vorbesc de o creștere a criminalității imediat după al doilea război mondial, deși URSS ieșise victorioasă și cu câștiguri enorme, fapt care l-a făcut pe Stalin să strângă și mai mult șurubul în 1946. Dar era victorios și a putut să o facă fără prea mari probleme.

Dar, ce va face Putin cu un număr mult mai mare de veterani întorși acasă și suferind de sindromul ucrainean, cu deja numiții Ukraintsy, sindrom mult mai grav și mai acut decât cel afghan, din moment ce mult mai mulți militari au fost implicați în războiul din Ucraina, iar pierderile au fost mult mai mari, după cum am arătat mai sus. Încă o chestiune, în Afghanistan au fost trimiși recruți tineri, de 20 de ani, dar în Ucraina au fost trimiși inclusiv persoane cu antecedente periculoase, cu crime la activ, după cum am expus în analizele anterioare. Grupul Wagner a recrutat din închisorile rusești cel puțin 50000 de criminali, ulterior Ministerul Apărării rus a recruta încă cel puțin 100000. O parte din ei, care au scăpat și și-au încheiat contractul, au revenit în Rusia, iar în zonele respective criminalitatea a crescut exponențial, practic a explodat. De exemplu, într-un singur eveniment, un astfel de veteran a ucis șase persoane în Karelia în august 2023.

Pe lângă cei cu trecut criminal, sunt și cei din regiunile mai sărace ale Rusiei, majoritatea celor încorporați pentru a lupta în Ucraina. Aceștia au primit o plată mult mai mare pentru serviciul lor în Ucraina decât puteau câștiga într-un deceniu, unii în întreaga lor viață. Revenind acasă, dezamăgiți că nu pot obține aceleași venituri, au decis să facă ce au învățat și știau mai bine, respectiv exercitarea violenței împotriva civililor ruși, așa cum făceau cu cei ucraineni. S-au înscris în activități criminale, vânzarea de arme și droguri, dar și jafuri armate, tâlhării, violuri și crime.

Problema majoră, mai ales în republicile non-ruse de unde provin majoritatea recruților, este că acești veterani sunt considerați eroi ai Rusiei, iar justiția evită să îi condamne, ei scăpând de cele mai multe ori cu o amendă simbolică. Iar poliția și forțele de ordine nu au cum să îi țină în frâu, deoarece rândurile lor sunt mult subțiate prin faptul că mulți polițiști din aceste regiuni sunt trimiși pe frontul din Ucraina. Dacă la ora actuală sunt astfel de probleme, ce va fi dacă, în cazul încheierii păcii, o întreagă hoardă de astfel de veterani se întoarce acasă, în civilia cu care nu mai sunt obișnuiți? Societatea civilă, mai ales în republicile non-ruse mai depărtate de Moscova, se va confrunta cu adevărate războaie între bande făcându-le să semene mai mult cu regiunile din America Centrală confruntate cu războaiele între cartelurile de droguri, iar autoritatea guvernului de la Moscova asupra acestor regiuni ar putea să se erodeze aproape complet, deschizând calea către secesiune.

Fiindcă Putin, la declanșarea războiului său la 24 februarie 2022, credea că va cuceri Ucraina în câteva zile doar cu forțele militare regulate, dar ulterior a trebuit să apeleze la astfel de recrutări. Iar acum este prea târziu. Singura soluție pentru el, ca să evite valurile de Ukraintsy, veterani violenți ai războiului din Ucraina, care s-ar putea revărsa la încheierea unei păci, este să îi țină ocupați pe front, deci prelungirea războiului până la victoria totală. Iar atunci când pacea se va încheia în condițiile cerute de Putin, respectiv desființarea Ucrainei, să îi arunce împotriva unei noi ținte, care ar putea fi un stat NATO.

Dar despre asta în analiza următoare.

Pierderea Kurskului și repercusiunile în evoluția războiului

de Negrea Cristian | mart. 25, 2025 | Analize, FEDERATIA RUSA

Au trebuit să treacă mai bine de 50 de zile din noul mandat al președintelui Donald Trump până să ia prima sa decizie corectă pe plan extern și geopolitic, respectiv decizia de a lovi pozițiile rebelilor houthi susținuți de Iran, rebeli care controlează o parte importantă din Yemen și atacă constant transporturile comerciale ce se îndreaptă din Oceanul Indian prin Marea Roșie spre Canalul Suez. O rută prin care se scurge mai mult de jumătate din transportul mondial de petrol. Întrebarea este de ce așa de târziu, de ce doar acum, știind că acțiunile acestor rebeli sunt de multă vreme o amenințare permanentă asupra coridorului de transport.

Poate că Trump a decis abia acum să acționeze contra lor în urma mesajului lui Putin cu privire la armistițiul din Ucraina? Adică în urma condițiilor absurde puse de Rusia pentru acceptarea acestui armistițiu? Și Trump a decis să lovească oarecum indirect, în rebelii susținuți de Iran, aliatul Moscovei, pentru a-i arăta pisica lui Putin? O pisică mult prea mică, dacă dorea să îi transmită un mesaj lui Putin trebuia deja să înăsprească la maxim sancțiunile și să pompeze la greu armament spre ucraineni pentru a-i arăta lui Putin că nu câștigă și așa să îl convingă să negocieze, după cum am arătat în analizele anterioare.

Pierderea Kurskului

Este foarte ciudat, având în vedere cum a acționat Trump cu puține zile înainte, acțiune prostească care a dus la cedarea Kurskului de către ucraineni. Repet, este foarte ciudat, având în vedere cronologia evenimentelor. Respectiv, Trump se ceartă cu Zelenski în direct, apoi îi taie ajutoarele americane și accesul la informații din sateliți, care ajutau armata ucraineană să facă față tăvălugului rusesc, asta chiar în momentul în care ucrainenii, după mai bine de un an de defensivă, trec la contraatac la Pokrovsk, Toretsk, Chasiv Yar și Kupiansk. Iar aceste contraatacuri au succes, prinzându-i pe ruși pe picior greșit și ucrainenii reușind avansuri pe toate aceste direcții.

Apoi, brusc, vine ceața războiului, fog of war, în sensul că ucrainenii nu mai primesc informații de la sateliții americani, lăsându-i orbi față de concentrările ale armatei ruse pe posibile direcții de înaintare, mai ales în Kursk. Rezultatul este devastator, rușii atacă cu o superioritate masivă în Kursk pe mai multe direcții, în timp ce ucrainenii nu au capacitatea să ghicească axele principale de avans ale rușilor pentru a putea preveni aceste atacuri.

Cert este că ucrainenii au pierdut în câteva zile, cât au fost lipsiți de sprijinul informațional american, ceea ce au reușit să câștige și să mențină timp de șapte luni, respectiv un teritoriu rusesc cucerit care ar fi putut fi tranzacționat ca monedă de schimb într-o eventuală negociere de pace.

Ofensiva ucraineană din Kursk a început la 6 august 2024, mai mult ca și un răspuns la noua ofensivă rusească spre Harkov, declanșată la 10 mai 2024. Ca să ne facem o idee, rușii au atacat din 24 februarie 2022 pe mai multe direcții, nu numai în sud, unde au reușit să facă legătura terestră dintre Crimeea și Donbass-ul controlat din 2014. În sud au reușit să cucerească Kherson, capitala oblastului cu același nume și să avanseze spre Nikolaev, amenințând inclusiv Odessa. Dar au fost opriți, iar contraofensiva ucraineană din toamna lui 2022 i-a aruncat dincolo de cursul inferior al Niprului, eliberând capitala Kherson. La nord, rușii au atacat spre Kiev, Chernigov, Summy și Herson. Au fost respinși, renunțând la primele trei direcții dinspre care și-au retras trupele în primăvara lui 2022. Au menținut presiunea spre Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina după Kiev, aflat la doar 50 de kilometri de frontiera cu Rusia. Dar în ofensiva ucraineană din toamna lui 2022, de fapt o contraofensivă, ucrainenii au atacat spre Kherson începând cu 30 august, apoi au lovit prin surprindere începând cu 6 septembrie la sud-est de Harkov, împingându-i pe ruși spre est dincolo de râul Oskil și eliberând peste 6000 de kilometri pătrați. Spre comparație, întreaga ofensivă rusă din 2024 a reușit cucerirea a doar câteva sute de kilometri pătrați.

Pentru a ieși din situația complicată de război de uzură din cursul anului 2024, în care atacau continuu în est suferind pierderi îngrozitoare, rușii au încercat o învăluire de flanc, începând la 10 mai 2024 o ofensivă spre Harkov de pe teritoriul lor. Această ofensivă s-a împotmolit și a stagnat în orașul Vovceansk, unde s-a stabilizat linia frontului până astăzi. Iar ucrainenii au testat cu succes pe acest sector un nou tip de ducere a războiului, respectiv cucerirea unei poziții inamice întărite doar cu drone și vehicule fără factorul uman, ca rezultat fiind o premieră în istorie, cucerirea unei poziții întărite inamice doar cu vehicule fără pilot, cu zero pierderi de partea ucraineană care ataca (vezi https://karadeniz-press.ro/atacul-de-la-lyptsi-punct-de-referinta-in-evolutia-razboiului-modern/ ).

Dar ca răspuns la atacul rușilor spre Harkov declanșat la 10 mai 2024, ucrainenii fac o manevră surprinzătoare, respectiv atacă și străpung pe flanc, respectiv mai la vest, dinspre Summy, intrând adânc pe teritoriul rusesc în regiunea Kursk la 6 august 2024, punându-i pe ruși și mai ales pe Putin într-o poziție extrem de sensibilă. În contextul în care el declara că teritoriul Rusiei este sfânt și nu poate fi atacat de nimeni, niciodată. Totuși, pentru prima dată după al doilea război mondial, teritoriul rusesc era invadat de o armată străină. Nu era prima dată când ucrainenii intrau pe teritoriul rusesc, dar până atunci era vorba doar de raiduri conduse în principal de voluntari din armata ucraineană, cu precădere ruși care luptau pentru Ucraina sau voluntari străini, inclusiv românii și moldovenii din Battlegroup ”Getica”.

Dar din 6 august a devenit serios, a intrat armata ucraineană, care a avansat și a dezvoltat intrândul în teritoriul rusesc, spre disperarea lui Putin care a dat termene peste termene pentru anihilarea pătrunderii ucrainene pe teritoriul Rusiei, toate nerespectate. Ucrainenii au cedat în unele sectoare, dar au atacat și au cucerit în altele, spre disperarea lui Putin. Rușii au adus trupe suplimentare de pe alte fronturi, au băgat în luptă și 12000 de nord-coreeni care în două săptămâni au pierdut o treime din efectiv, morți și răniți, fără rezultat.

Totuși, în câteva zile din martie 2025, ucrainenii sunt nevoiți să cedeze cea mai mare parte din Kursk, tocmai când Trump suspendă ajutorul militar și accesul la informații. Luptătorii ucraineni din Kursk acuză direct, spunând că pozițiile lor erau cunoscute de ruși înainte de atacuri, sugerând că americanii le-ar fi dat informații rușilor despre asta, dar încă nu există dovezi în acest sens.

Dar faptele vorbesc de la sine, fiindcă este ciudat că rușii anihilează intrândul de la Kursk tocmai când americanii blochează ajutorul militar și informațiile, și asta prea se potrivește cu evoluția negocierilor în stilul lui Donald Trump. Adică Trump face presiuni pe Ucraina pentru a accepta un acord de încetare a focului, Zelenski spune că e nevoie de garanții de securitate, Trump vorbește aiureli că Putin îl va respecta pe el, și Trump presează Ucraina în loc să preseze Rusia. Ucrainenii la Riad acceptă ideea armistițiului, Trump reia ajutorul militar și informațional pentru Ucraina, dar între timp rușii recuperaseră Kursk.

Prea seamănă cu tot ce a fost până acum, respectiv Trump pune presiune doar pe Ucraina, pe victima agresiunii, dar nimic pe Rusia. Cere negocieri, dar din start se pune într-o poziție mai slabă, declarând că Ucraina nu va fi parte a NATO și că va trebui să cedeze teritorii. Ce negociator de doi lei mai e și acesta, care cedează din start poziții de forță care ar putea fi utilizate în cadrul negocierilor?

Acum rămâne întrebarea, Trump să fi cedat Kursk rușilor doar pentru a-i aduce la discuții și negocieri? Ar fi cea mai mare tâmpenie posibilă în materie internațională, cea mai mare catastrofă din istoria diplomatică mondială. Adică cedezi ceva crucial doar pentru a începe discuțiile, după ce ai cedat enorm renunțând din start la punctele forte, respectiv aderarea Ucrainei la NATO și inviolabilitatea frontierelor recunoscute din 1991? Trebuie să fi cel puțin cretin să faci asta, dar problema majoră este că mulți republicani în consideră pe Donald Trump ca un foarte bun negociator, pe când el tocmai a dovedit contrariul. Păi cum să îți areți cărțile și să renunți la ele înainte ca să înceapă partida?

Respectiv, i-a lipsit pe ucraineni de cea mai importantă monedă de schimb în cursul viitoarelor discuții despre încetarea războiului. Fiindcă, incursiunea ucraineană din Kursk, pe lângă faptul că l-a pus pe Putin într-o poziție delicată pe plan intern și a atras aici importante forțe rusești care au lipsit de pe frontul din estul Ucrainei, acest teritoriu cucerit de ucraineni în interiorul Rusiei putea fi folosit ca monedă de schimb față de unele teritorii ocupate de ruși în Ucraina. Iar acest atu tocmai a fost eliminat.

Poate fi mișcarea lui Trump pentru a câștiga bunăvoința lui Putin? Dacă este așa, rezultatul este chiar contrar. Rusia o trece în contul ei ca o victorie decisivă, fără să considere că asta o obligă cu ceva. Ba dimpotrivă, vedem cum o procesează pe plan intern, dar și extern. Putin, pentru prima dată de când a început războiul, de mai bine de trei ani, își face apariția pe front, pentru a marca cu prezența lui victoria. Pentru prima dată, în rest a stat bine mersi în spate, la Moscova, sau într-un buncăr, după cum spun unele guri rele. Fiindcă este laș și fricos, se teme pentru propria-i piele, preferă să-i trimită pe alții să moară pentru ambițiile lui, nu-i pasă de pierderile proprii. În timp ce Zelenski vine permanent pe front, discută cu comandanții și decorează eroii.

Dar această apariție a lui Putin pe front, discutabilă cum spun unii care insinuează că este regizată, că nu prea se potrivesc multe, respectiv copacii înverziți și ventilatorul care răcorește în timp ce temperatura pe front este foarte scăzută, nu intru în detalii, zic că această prezență pe front, dacă este reală, după mai bine de trei ani de război, semnifică faptul că Rusia a obținut o victorie importantă prin recucerirea Kurskului și asta nu i se datorează nimănui altuia decât lui Putin. Semnalul este clar, este victoria lui Putin, orice ar zice sau insinua Trump.

Fake-news-ul lui Trump

Problema cu Trump este una mult mai gravă, am ajuns la concluzia că el nici nu citește rapoartele serviciilor de informații, se crede mai deștept și mai presus de ele. Fiindcă vine și repetă identic fake news-ul lansat de Putin pentru ai săi, că mii de soldați ucraineni sunt înconjurați în Kursk. Nu este adevărat, chiar ISW, unul dintre cele mai obiective surse de informații despre războiul ruso-ucrainean, a respins această știre, și în mod sigur serviciile de informații americane au informat despre asta. Dar Trump o ia de bună, ca și alte minciuni pe care le repetă, ca și cea cu 350 de miliarde de dolari ajutor acordat Ucrainei, pe când SUA a acordat circa 106 miliarde, pe când Europa 126 miliarde. Dar Trump tot repetă, că mii de ucraineni au fost înconjurați în Kursk și că va interveni pe lângă Putin ca să fie cruțați, iar Putin spune că aceștia sunt teroriști.

În primul rând, din cauza cui au ajuns ucrainenii într-o situație dificilă în Kursk? Nu din cauza suspendării informațiilor de către Trump? În al doilea rând, ambii președinți trăiesc într-o realitate paralelă, nu există mii de ucraineni înconjurați în Kursk, este doar în imaginația lor. Din partea lui Putin este de așteptat, el trebuie să exagereze cât mai mult victoria pentru publicul intern, pentru a-i distrage atenția de la problemele economice cu care se confruntă, de la lipsuri și inflația cu două cifre, de la dobânzile care au atins 21%. Să vadă rusul de rând că da, suferă acum, dar Rusia e măreață, câștigă victorii și va mai captura sau anihila încă câteva mii de fasciști ucraineni. Pe când Trump? Repetă aceleași prostii pentru a-i face pe plac lui Putin sau pentru că îl crede pe Putin mai degrabă decât informațiile furnizate de către serviciile secrete? Sau nici măcar nu le citește.

Repet, pentru ca să fiu cât mai clar, nu există mii sau sute de militari ucraineni încercuiți, totul este un fake-news lansat de Putin și preluat și înghițit prostește de Trump, când acesta ar trebui să aibă mai mare încredere în ceea ce spun serviciile secrete sau chiar sursele deschise serioase, ca și ISW, înainte de a deschide gura și a se face din nou de cacao.

Oricum, era puțin probabil ca militarii ucraineni, cu experiență de trei ani în război deschis cu Rusia, și care au evitat de fiecare dată cu succes tentativele de încercuire ale rușilor, ca la Siverodonetsk sau Avdiivka, să se lase încercuiți în Kursk. Ei simțeau că va veni momentul retragerii când rușii s-au apropiat pe flancurile pătrunderii și au luat sub raza de acțiune a dronelor liniile de comunicații. De aici se vede greșeala ucrainenilor, care ar fi trebuit să atace pe un front mai larg, sau să extindă flancurile de la baza de pătrundere în faza inițială a atacului, dar au preferat să intre cât mai mult în adâncime pentru a amenința orașe și obiective mai depărate de frontiera comună și, implicit, pentru a pune presiune suplimentară pe Putin.

Desigur, în retragere ucrainenii au fost nevoiți să abandoneze material militar, iar unii dintre soldații rămași în ariergardă au fost uciși sau capturați, alții au fost încercuiți și au reușit să se strecoare, sau au fost capturați și/sau uciși. Spun așa fiindcă circulă o filmare cu cinci soldați ucraineni capturați care au fost uciși de către ruși, o altă dovadă a barbariei de care dau dovadă soldații ruși, ca de fiecare dată în istorie. Nu s-au schimbat cu nimic. Dar e vorba de zeci de militari ucraineni, nu mii cum spune Putin și repetă papagalicește Trump.

Plusuri și minusuri în operațiunea Kursk

Dacă este să analizăm la cald rezultatul operațiunii Kursk, aceasta a avut rezultate pozitive și negative. A arătat vulnerabilitatea Rusiei care nu își poate proteja propriul teritoriu, cum s-a văzut și în cursul rebeliunii Wagner condusă de Evghenii Prigojin în iunie 2023, cu toate acestea își atacă vecinii. Ceea ce a putut părea atunci un accident s-a dovedit că este de fapt o problemă serioasă. Pe de altă parte, a atras numeroase rezerve ale rușilor care au fost nevoiți să slăbească atacurile continue din anul 2024 pe frontul din est. Problema resurselor a devenit atât de stringentă, încât Putin a fost nevoit, pe lângă muniții și armament de la Iran și Coreea de Nord, să apeleze inclusiv la militari nord-coreeni. Din cei 12000 implicați în primă fază, au fost eliminați o treime, dar restul a căpătat experiență de front și ar putea deveni mai redutabili în continuare (posibil). Totodată, a fost o victorie importantă de moral pentru ucraineni, care se aflau sub atac continuu de câteva luni, făcându-i să simtă că pot câștiga, că și rușii sunt vulnerabili. Și pentru occidentali, arătându-le că ucrainenii nu sunt o cauză pierdută și sunt capabili de surprize operaționale și merită să fie susținuți în continuare, bine, asta până la instalarea lui Trump la Casa Albă. Dar, foarte important, l-a pus pe Putin într-o postură delicată pe plan intern, unii ruși putând să-și pună întrebări asupra capacității lui de a duce războiul, sau operațiunea militară specială, care se dovedește că nu merge conform planului, cum repetă la infinit propaganda de stat. Respectiv a erodat cu ceva încrederea în Putin din partea rușilor de rând. De aceea Putin a ținut neapărat să se pozeze ca eliberator când a vizitat pentru prima dată frontul de la declanșarea conflictului acum mai bine de trei ani. Acestea ar fi părțile pozitive.

Să le vedem și pe cele negative, iar aici părerile sunt împărțite. Sunt specialiști care consideră că ucrainenii și-ar fi putut folosi mai bine resursele angajate în Kursk, utilizându-le pe frontul estic, contracarând ofensiva rusă. Acest punct de vedere este discutabil, având în vedere că ofensiva rusă este una incrementală, de uzură, iar gradul de uzură este net defavorabil rușilor, deoarece ucrainenii luptă în defensivă și provoacă mari pierderi atacatorului, cedând teren pas cu pas, terenul cucerit de către ruși venind cu un preț enorm în oameni și materiale. Deja statisticile spun că rușii au pierdut în 2024 mai mult decât au pierdut cumulat în 2022 și 2023, atât material, cât și ca oameni. Iar introducerea brigăzilor folosite în Kursk pe frontul din est nu ar fi schimbat cu mult situația, poate ar fi reușit unele contraatacuri locale, dar mediul în care se duc aceste lupte de uzură, în general poziții defensive sau mediul urban, nu prea ar fi putut înclina balanța, dacă și rușii, și ucrainenii și-ar fi suplimentat trupele pe acest front. Dimpotrivă, deschiderea unui nou front în Kursk a fost mai importantă în slăbirea efortului rusesc decât introducerea de noi efective pe frontul estic. Să nu uităm că și rușii au încercat aceeași manevră pentru a ieși din războiul de uzură, prin atacul lor spre Harkov început în mai 2024, cu trei luni mai devreme decât ucrainenii în Kursk.

Iar folosirea brigăzilor de elită de către ucraineni s-a făcut doar în prima fază a pătrunderii lor în Kursk, locul lor fiind preluat de alte brigăzi. În schimb, rușii au fost nevoiți să extragă unități de elită din Donbass pe care să le folosească în Kursk, pentru a șterge cât mai repede rușinea de pe obrazul lui Putin.

Iar asta nu au reușit, în ciuda termenelor impuse de Putin, dar fără a putea fi respectate de către armata rusă întărită cu nord-coreeni, decât după șapte luni de lupte grele în care raportul pierderilor a fost din nou net defavorabil rușilor. Un alt aspect negativ, dar care nu li se poate imputa ucrainenilor, este atitudinea duplicitară a unui așa-zis aliat, respectiv SUA, dar cea condusă de Donald Trump.

Ce va urma?

Este foarte greu de prevăzut, având în vedere incertitudinea și lipsa de predictibilitate a unuia dintre cei mai importanți actori în susținerea Ucrainei, respectiv SUA lui Trump. Am văzut declarațiile contradictorii ale acestuia, schimbările bruște de dispoziție și mai ales deciziile ciudate. Ca certitudine, aliații europeni alături de alte democrații își vor spori contribuția și ajutorul pentru Ucraina, dar asta va lua ceva timp și sunt unele domenii în care ajutorul american poate fi greu înlocuit, mai cu seamă pe termen scurt. Am văzut ce a însemnat în Kursk oprirea ajutorului și informațiilor de către americani. Deși acum s-au reluat, pentru Kursk este prea târziu. Cine știe dacă dispoziția lui Trump nu se schimbă peste noapte și ia din nou o decizie ciudată? Și ce poate însemna asta pentru front?

Pe de altă parte, ucrainenii și aliații non-SUA par să fi înțeles lecția și să se pregătească de un posibil viitor fără America în gestionarea războiului din Ucraina și a apărării în general. Dar pentru aceștia este vital ca Ucraina să reziste în continuare lui Putin, iar asta înseamnă întărirea Ucrainei indiferent de costuri, fiindcă Ucraina este o investiție în viitorul liber al Europei. Este mai bine să cheltui acum mai mult, chiar să strângi cureaua, decât să fi nevoit să lupți mâine cu o Rusie victorioasă și agresivă.

Pe termen imediat, vedem că Putin a cerut construirea unei zone de siguranță contra Ucrainei în regiune, asta înseamnă ocuparea unei părți din teritoriul ucrainean din regiunea Summy, de unde a început incursiunea în Kursk. Asta ar însemna un alt intrând în teritoriul ucrainean, pe lângă cel dinspre Harkov, stopat de ucraineni la Vovceansk. La ora actuală, ucrainenii mai controlează o bandă de teritoriu rusesc din Kursk, deși au pierdut Sudzha, și în mod sigur pregătesc o linie defensivă puternică mai în interior, pentru a putea proteja Summy în cazul unui contraatac rusesc în regiune, după cum ordona Putin. Dar rușii, după victoria lor din Kursk și ocuparea Sudzha, au nevoie de o pauză pentru a-și regrupa forțele încercate și epuizate în cursul propriei ofensive din Kursk. O pauză pe care și ucrainenii o vor folosi pentru întărirea liniei defensive despre care vorbeam.

Întrebarea e ce vor face rușii în continuare? Aici inițiativa este de partea lor. După pauza operațională de circa două săptămâni vor ataca în continuare spre Summy încercând să-i scoată pe ucraineni din banda de teritoriu ce o mai controlează în Kursk și să ocupe o fâșie din teritoriul ucrainean până la linia de rezistență pregătită de aceștia? În continuare, vor forța să străpungă această linie defensivă pentru a amenința orașul Summy, pe care nu au reușit să-l cucerească în februarie-martie 2022, atunci fiind nevoiți să îl ocolească, ca apoi să se retragă odată cu trupele ce atacau Kiev și Cernigov? Un efort foarte costisitor care ar necesita multe trupe și echipamente de care Rusia nu mai dispune din abundență, ba dimpotrivă.

Sau vor trimite trupele din Kursk înapoi pe frontul de est, din Donbass, pentru a respinge contraatacurile ucrainene ce progresează la Pokrovsk, Toretsk, Chasiv Yar și Kupyansk?

Rămâne de văzut.

Trump, omul Rusiei?

de Negrea Cristian | mart. 17, 2025 | Analize, FEDERATIA RUSA

O întrebare de bun simț, având în vedere acțiunile președintelui Donald Trump în primele șase săptămâni din cel de-al doilea său mandat. Fiindcă cu greu s-ar putea explica aceste acțiuni, care corespund aproape în întregime cu agenda Kremlinului, de parcă acțiunile lui Trump ar fi dictate de la Moscova, în acord cu dezideratele Kremlinului. Mai mult, subminarea puterii americane din interior, prin alienarea relațiilor cu aliații cei mai apropiați și fideli ai Washingtonului, dar cel mai aberant aspect rămâne slăbirea Ucrainei într-un mod de neimaginat pentru a o obliga să încheie pacea, de fapt o capitulare în fața pretențiilor lui Putin, iar în același timp fără vreo pretenție spre Rusia pentru a încheia o pace. Practic, Trump se comportă exact ca și cel mai fidel aliat al Rusiei, depășind cu mult cele mai pesimiste așteptări ale criticilor săi pe această termă. Problema este mult mai complicată și răspunsul nu este simplu, dar evidențele îi contrariază pe toți analiștii serioși și toate decurg într-o singură direcție, dar tot ar trebui să analizăm toate fațetele problemei.

Am făcut un mic experiment, am întrebat ChatGBT cum ar acționa un președinte american dacă ar fi agent rus și am primit 8 puncte:

Politica externă favorabilă Rusiei:

• Ar putea încerca să reducă sancțiunile impuse Rusiei și să modifice politica externă americană în favoarea intereselor rusești. De exemplu, ar putea căuta să apere regimul rus la nivel internațional, să sprijine pozițiile Rusiei în conflictele globale și să diminueze sprijinul acordat aliaților NATO.

 Subminarea instituțiilor americane:

• Ar putea încerca să submineze încrederea publicului în instituțiile americane, cum ar fi justiția, agențiile de informații și alegerile libere, pentru a slăbi rezistența internă și a facilita manipularea sau influențarea unor procese cheie în favoarea Rusiei.

 Divizarea internă:

• Un astfel de președinte ar putea susține politici care să intensifice diviziunile interne în Statele Unite (ex. politici extremiste sau polarizante) pentru a reduce coeziunea națională și a face țara mai vulnerabilă la influența externă.

 Subminarea NATO și a relațiilor cu aliații:

• Într-un scenariu de acest tip, președintele ar putea încerca să slăbească alianțele tradiționale ale SUA, în special NATO, și să creeze tensiuni între Statele Unite și aliații săi din Europa sau din alte părți ale lumii. Ar putea încerca să submineze încrederea în solidaritatea alianței.

 Compromiterea securității cibernetice:

• Președintele ar putea reduce sau neglija protecția securității cibernetice naționale, oferind oportunități pentru atacuri cibernetice din partea Rusiei sau altor actori statali, în scopul de a fragiliza infrastructura SUA.

 Comunicare secretă și acorduri cu Rusia:

• Ar putea încerca să stabilească linii de comunicare secretă cu Kremlinul, pentru a facilita obținerea de informații sensibile sau pentru a face acorduri care ar servi intereselor Rusiei.”

Observăm că toate aceste puncte sunt exact ceea ce a făcut Trump în primele șase săptămâni de mandat și ceea ce continuă să facă în continuare. Puteți face și voi acest experiment și să îl dezvoltați cu întrebări pertinente. Desigur, aceasta nu este o dovadă în sine că Trump ar fi agent rus, dar există niște coincidențe care pun mari semne de întrebare. Repet, nu consider neapărat că Trump ar fi agent rus, dar constat că agenda și acțiunile sale prea se potrivesc cu cea a unuia care ar putea fi un astfel de agent.

Dar, cea mai gravă eroare făcută de administrația Trump a fost ordinul de a înceta operațiunile cibernetice împotriva Rusiei, ceea ce înseamnă o capitulare americană în domeniul războiului cibernetic. Fiindcă, dacă încetezi astfel de operațiuni cibernetice, în acest domeniu înseamnă o trădare, o capitulare, e ca și cum ai lăsa ușa deschisă tuturor operațiunilor inamice care îți vor putea penetra ușor toate sistemele informatice, iar de aici până la un Pearl Harbour cibernetic contra Americii e o cale extrem de scurtă. Fiindcă, dacă nu ai o apărare pro-activă cibernetică, inevitabil vei fi o victimă.

Comparabil, e exact ce a făcut președintele ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici (alungat în urma Euromaidanului) în 2010, când a subordonat SBU, serviciul secret ucrainean, către serviciile secrete rusești FSB și SVR, iar asta a dus la căderea Crimeii fără luptă.

În urma acestor aspecte, consider că poate exista o astfel de posibilitate, ca Trump să fie o conservă rusească, posibilitate care ar trebui analizată. Dar ar trebui să luăm în calcul două variante care sunt diferite: Trump ca agent recrutat de KGB în 1987, sau Trump ca și asset doar folosit de către KGB, fără să realizeze el însuși asta. Până la urmă, a doua variantă este foarte apropiată de prima, în sensul că, de la un moment dat, nu mai este mare diferență, el putând fi folosit de serviciile secrete rusești prin șantaj sau prin manipulare, de aceea după un timp diferența dintre cele două variante se estompează, fiindcă vorbim de evenimente începute acum aproape 40 de ani.

Faptele sunt acestea. În 1987, Donald Trump, în vârstă de 41 de ani, a fost invitat la Moscova de către un înalt membru al KGB pentru a discuta despre construirea unui Trump Tower în capitala sovietică. După cum recunoaște el însuși, a zburat într-un avion privat împreună cu doi colonei ruși. Toate aceste date apar în cartea lui Craig Unger intitulată American Kompromat: How the KGB Cultivated Donald Trump, and Related Tales of Sex, Greed, Power, and Treachery. Autorul este un cunoscut jurnalist și autor al altor șase cărți, printre care bestsellerurile The New York Times: Casa Bush și Casa Saud, Casa Trump și Casa Putin (House of Bush, House of Saud, și House of Trump, House of Putin), în care termenul Casa se referă mai mult la familie, dinastie.

Iar informațiile lui pot fi coroborate cu ale altor veterani din KGB, apărute public. Unul dintre ei este Alnur Mussayev, acum la 71 de ani, fost Comitetului de Securitate Națională din Kazahstan și agent KGB în anii 80. El declară că în 1987 era angajat al Departamentului 6 al KGB din Moscova, al cărui principal obiectiv era recrutarea de spioni și surse de informații din rândul oamenilor de afaceri din țările capitaliste. Una din ținte a fost afaceristul american Donald Trump în vârstă de 40 de ani, care primește numele de cod Krasnov. Recrutarea s-ar fi efectuat cu ocazia vizitei acestuia la Moscova în 1987 pentru discuții despre potențiale investiții ale acestuia în capitala sovietică, respectiv construirea unui Trump Tower, un joint-venture, la Moscova. Mai departe, Mussayev spune că dosarul Krasnov (numele conspirativ pentru Trump) a dispărut din fișierele FSB, urmașul KGB. Acesta ar fi în mâna unuia dintre cei mai apropiați asociați ai lui Putin (ceea ce mi se pare normal).

Desigur, Trump a catalogat aceste supoziții ca și ridicole sau fake news. Totuși, mulți dintre foștii săi colaboratori, inclusiv în primul său mandat, nu își pot explica admirația și afinitatea față de Putin, și unii au exprimat-o public. Mă refer aici la Anthony Scaramucci, fostul șef pe comunicare la Casa Albă, dar și la alți consultanți importanți ca și H.R. McMaster, James Mattis, sau John Kelly. Să fie vorba de un posibil șantaj din partea Moscovei, cu dosarul de la KGB deținut de unul dintre apropiații lui Putin? Încă nu știm, doar bănuieli.

Dar imediat după ce Alnur Mussayev a făcut declarația, un alt fost KGB-ist care trăiește în Franța, Sergei Zhyrnov, confirmă într-un interviu cele declarate de Mussayev și vine cu completări, Trump era supravegheat, normal, tot timpul, toate persoanele cu care a intrat în contact fiind KGB-iști, inclusiv prostituata cu care s-a distrat și toată acțiunea a fost filmată de către KGB, așa numita ”capcană cu miere” în limbajul serviciilor secrete.

Mai există un al treilea fost KGB-ist, Yuri Shvets, care trăiește în Washington D.C., care confirmă toate acestea și este citat în cartea lui Craig Unger, apărută în 2021. De menționat că primii doi foști KGB-iști despre care am vorbit au declarat acestea la câțiva ani după apariția cărții lui Unger, și nu pot fi neapărat bănuiți de implicare în campania electorală americană, unul fiind în Franța și altul în Kazahstan. Despre cartea lui Craig Unger, abia ajunsă în posesia mea, urmează să o studiez și să vin cu alte elemente, dacă mi se vor părea interesante, dar în mod sigur vor fi câteva.

Desigur, toate acestea nu pot fi considerate neapărat dovezi clare, nu au cum, ar fi nevoie de o audiere a foștilor KGB-iști în Congres sau ceva mai serios, nu declarații într-un interviu sau postări pe social media. Dar ridică niște semne de întrebare, mai ales că prea se potrivesc cu acțiunile actuale ale președintelui Trump, în sensul că acesta prea se comportă ca și un asset al Rusiei. Și tocmai de aceea ar trebui verificate.

Mai ales că imediat după vizita sa în URSS în 1987, la revenirea sa în SUA, Donald Trump a cumpărat spații media în ziarele americane în care a publicat narațiuni anti-NATO, cerând ca statele europene să plătească pentru protecția americană și că NATO nu ar trebui să îi mai susțină pe europeni (ceva în genul ce face acum). Dar ce treabă avea un afacerist strict în domeniul imobiliar în 1987 cu politica americană față de întreaga lume și în special față de Europa de Vest în plin Război Rece? Nu avea pe ce să-și cheltuie banii, decât pe astfel de publicitate plătită, foarte scumpă la vremea aceea, având în vedere că nu stătea prea bine financiar, fiind amenințat cu unul din posibilele falimente prin care a trecut? Adică, dacă simți că începi să ai probleme financiare, arunci banii pentru publicitate pro-URSS și anti-NATO, când tu nu ai nicio treabă cu asta? Iar tu ai probleme cu propriile afaceri imobiliare? Și arunci banii pe așa ceva, dacă nu ai un interes? Iarăși o chestiune ciudată.

Ideea pe care se bazează majoritatea jurnaliștilor pentru a contesta această supoziție ce apare tot mai mult în media occidentală este că Trump nu are cum să fie un agent al URSS/Rusiei pe motiv că este prea expansiv, el vorbește prea mult, nu are cum să se potrivească cu ideea ce ne-am făcut-o din filme, că agentul ține coduri și transmite mesaje criptate și se întâlnește pe ascuns cu ofițerul care îl coordonează. Desigur, nici vorbă de așa ceva în cazul lui Trump. Este un personaj prea lăudăros, egocentric, prea avid de publicitate, caracteristici care nu se potrivesc unui agent al unei puteri străine care trebuie să fie un personaj șters, nu prea băgat în seamă, dar cu acces la informații sensibile. Iar Trump în 1987 nu avea acces la informații sensibile, dar asta s-a schimbat în 2016 de când a ajuns președinte prima oară.

Deci, nu putea fi un agent în sensul cuvântului, ci doar un asset sau o conservă ce putea fi resuscitată la momentul oportun, respectiv un fel de agent în adormire până când era cazul să fie reactivat. Și nu neapărat un agent activ, ci doar unul care poate fi folosit când e cazul, nu neapărat ca agent, ci ca factor de influență. De tipul idioților utili despre care vorbea Brejnev referindu-se la protestatarii ecologiști vest-germani care zgâlțâiau gardul bazelor americane în anii 80 din Germania de Vest strigând: Mai bine roșu decât mort! Adică mai bine comunist decât mort într-un război nuclear. Trump se potrivea perfect pentru acest rol, având în vedere caracterul său de un egoism feroce, de orgoliu atroce, narcisism și autosuficiență absolută în care se credea (la fel ca și acum) cel mai deștept dintre toți și nimeni nu este mai presus decât el. Rușii i-au prins foarte bine aceste vulnerabilități și le-au exploatat gâdilându-i orgoliul și transformându-l în păpușa lor, fără ca Trump să realizeze asta. Vorbim de cea mai abilă recrutare posibilă din partea unui serviciu străin, când ești recrutat și nu realizezi asta. Dar dacă îți dai seama și vrei să ieși, recrutorul te trage înapoi foarte simplu, a strâns suficiente dovezi de șantaj care să te compromită total și să te arunce pe viață în pușcărie.

Care ar putea fi acestea în cazul lui Trump? Care ar fi pârghiile prin care rușii îl pot ține în laț? Nu este prea greu să le vedem dacă mergem ceva mai în urmă, după vizita lui Trump în Rusia în 1987.

Ar trebui să vedem faptul că imperiul lui Donald Trump a avut mari probleme financiare în anii 80 și 90, de cel puțin șase ori fiind în pragul falimentului. În cărțile sale apărute ulterior el se lăuda cu capacitățile sale de negociator prin care a evitat falimentul (vezi cartea Negocieri în stilul Donald Trump, apărută și în limba română). Spre exemplu, despre creditorii care îl hăituiau, spune că l-a un moment dat le-a zis că și ei sunt vinovați pentru situația actuală, din moment ce i-au împrumutat atât de mulți bani. Dar apoi s-a apropiat de ei, au ieșit împreună la evenimente și la picnicuri, s-au cunoscut mai bine, și ei fiind oameni cu familii și probleme, iar după ce au stabilit o legătură personală a reușit să eșaloneze cu ei creditele și să ajungă să le plătească în timp, redresându-se ulterior financiar. Da, este o poveste frumoasă, dar nu prea are legătură cu realitatea. În sensul că atunci când ajungi în insolvență sau aproape de faliment, nici dracu nu mai face afaceri cu tine. Toți se feresc de tine ca de dracu, în ideea că făcând afaceri cu cineva care este aproape de faliment fiindcă riști să îți pierzi banii investiți. La noi nu cred că cineva i-a furniza mărfuri unuia care este în insolvență, fiindcă știe că riscă să nu își primească banii pe acele mărfuri. Practic, când ajungi în insolvență, ești un paria pentru alți parteneri de afaceri care se vor feri de tine ca de dracu pentru ca să nu piardă bani.

Și totuși, după 1987, Trump reușește să iasă la sfârșitul anilor 80 și în anii 90 nu dintr-o singură situație de faliment, nu din două, ci cel puțin din șase astfel de situații. Practic este imposibil, fiindcă oricare partener de afaceri l-ar fi evitat pe Trump de după prima cădere spre faliment. În aceste situații, există o singură soluție să te salvezi de faliment și să continui să faci afaceri, iar dacă cazi din nou, la fel, aceeași salvare. Și repet, e vorba de șase ori, cel puțin. Nu te poți redresa de șase ori fără această soluție. Și această soluție fără de care nu te poți redresa e foarte simplă, influxul de bani. Adică, deși ești aproape căzut și în faliment, apare cineva care bagă bani în tine. De cele mai multe ori, firma este preluată de alții care au interes să o redreseze. Dar atunci se schimbă managementul, inclusiv proprietarul care a dus firma aproape de faliment. S-a întâmplat asta în cazul imperiului lui Trump? Nu, niciodată.

Unii zic că sovieticii/rușii au pompat bani în firmele lui Trump pentru a-și conserva și menține assetul lor dobândit în 1987. Un lucru cu desăvârșire fals, niciodată KGB/FSB nu a băgat milioane de dolari, zeci sau sute de milioane de dolari, într-un agent al lor. Plățile pentru agenții lor din SUA care chiar produceau și livrau informații sensibile s-au ridicat la maxim un milion de dolari în decursul multor ani, de ce ar băga în imperiul lui Trump zeci sau sute de milioane de dolari ca să scape de faliment un asset ca și Donald Trump?

De fapt, nu sovieticii/rușii au pompat bani în firmele lui Trump și l-au scăpat de faliment de mai multe ori. Ci KGB/FSB au făcut-o, și au făcut-o nu oficial, ci clandestin. Despre ce este vorba? Încă de la sfârșitul anilor 80 era clar pentru cei informați, respectiv KGB, că imperiul URSS se va prăbuși. Iar de aici scopul lor era să scoată o grămadă de bani din URSS pentru a-i folosi ulterior. Vorbim aici de sute de miliarde de dolari. Spre comparație, PIB-ul României, adică tot ce se producea în România, era de 60 de miliarde de dolari atunci, acum este peste 300 de miliarde de dolari. Dar acești bani nu puteau fi transferați pur și simplu, fiindcă nu aveau cum să intre în economia unui stat așa, pur și simplu. Trebuia ca acești bani să fie spălați, cum se zice, adică să pară că sunt intrări normale în circuitul economic, altfel ar fi confiscați de către autorități. Iar firmele lui Trump se calificau perfect pentru asta, cazinouri, hoteluri, un aflux de bani din exterior putea fi albit fără probleme, fiindcă firmele de genul cazinourilor sunt perfecte pentru spălarea de bani. Iar mafia rusească, în acord cu unii din KGB, a început să spele bani prin firmele lui Trump. Dacă credeți că nu este posibil, amintiți-vă de conturile lui Ceaușescu din străinătate.

Mafia rusească sub coordonarea KGB a spălat bani prin firmele lui Trump, lăsând și un comision generos, după unele mărturii acesta fiind și de 50%. Cum altfel s-a explica faptul că Trump a putut cumpăra în 1988 Plaza Hotel din Manhattan cu 400 milioane de dolari, iar în 1990 să redeschidă cazinoul Taj Mahal din Atlantic City, reconstruit, cu un cost de 1,1 miliarde dolari! De unde banii ăștia la unul care era aproape falit cu puțin timp în urmă? O altă întrebare fără răspuns, încă.

Având, se pare, prea mult timp la dispoziție (afacerile mergeau bine în urma influxurilor de bani rusești) Donald Trump s-a apucat să se promoveze în spațiul public satisfăcându-și nevoia narcisistă pentru atenție. Și a devenit ceea ce dorea, o persoană publică care făcea deliciul tabloidelor și al genului acesta de emisiuni (cum ar fi un Gigi Becali la noi).

Întrebarea este cum de serviciile secrete americane, în speță FBI-ul sau CIA-ul, să nu aibă vreun indiciu despre legăturile lui Trump cu serviciile secrete rusești sau mafia rusească, sau cu amândouă. Mai ales după intrarea sa în politică, sau după prima sa nominalizare. Mai ales că la alegerile din 2016 rușii au avut un amestec serios de partea lui Trump, fiind puși sub acuzare și urmărire câțiva agenți SVR. Modalitatea de influențare a alegătorilor era similară cu amestecul rușilor în referendumul pentru Brexit sau alegerile prezidențiale din România.

Totuși, de ce nu au reușit serviciile secrete americane să documenteze și să instrumenteze legăturile lui Trump cu rușii? Ar trebui să fim conștienți că realitatea este diferită de filmele cu James Bond, în care serviciile secrete occidentale apar ca fiind populate de supereroi super puternici și superinteligenți. Dimpotrivă, vorba unui expert în securitate, sunt ”a bunch of idiots”. Ca exemplu, Aldrich Ames a spionat pentru sovietici, apoi pentru ruși, în perioada 1986 – 1994, fără să fie bănuit de ceva până în 1993, ba chiar a fost avansat, deși stilul lui de viață se schimbase fundamental. El spunea că primise o moștenire, dar nimeni nu s-a obosit să investigheze, iar spionii americanilor din URSS erau capturați și executați unul după altul în urma informațiilor furnizate de Ames.

Pe lângă că sunt o gașcă de idioți, cei din serviciile secrete mai sunt și o gașcă de birocrați. Iar orice director sau directoraș din FBI poate opri o anchetă despre care să spună că e irelevantă, dacă e cumva un admirator al lui Trump. Cu atât mai mult acum, când sub tăvălugul produs de DOGE-ul lui Elon Musk cad mai cu seamă cei bănuiți că nu ar avea simpatii puternice pentru Trump și MAGA.

Așa că o clarificare oficială din partea autorităților mai are ceva de așteptat, dacă nu se întâmplă vreo surpriză.