Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu
Relația dintre Turcia și Rusia este complexă și se caracterizează printr-un echilibru delicat între cooperare și competiție. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, reflectând schimbările geopolitice și interesele naționale ale fiecărei țări.
Conflictul din Siria a evidențiat divergențele dintre cele două țări. Turcia a susținut opoziția siriană, în timp ce Rusia a sprijinit regimul lui Bashar al-Assad. Aceasta a dus la tensiuni, exemplificate de incidentul din 2015 când Turcia a doborât un avion rusesc. De asemenea, Turcia a dezvoltat relații strânse cu Ucraina, vânzându-i drone militare și susținând inițiativele acesteia și ale Georgiei de a adera la NATO, în ciuda opoziției unor membri ai alianței
Pe de altă parte, există o cooperare semnificativă între cele două țări. Rusia construiește reactoare nucleare pentru Turcia și Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene rusești S-400, determinând sancțiuni americane. Turcia a menținut legături economice cu Rusia, chiar și în contextul sancțiunilor impuse de UE și SUA după invazia Rusiei în Ucraina.
Relații testate
Economia Turciei, sub conducerea președintelui Erdogan, a cunoscut o creștere semnificativă, dar și dificultăți, cum ar fi stagnarea economică și inflația crescută. Aceasta a influențat politica externă turcă, inclusiv relațiile cu Moscova.
Recent, relația dintre Putin și Erdogan a fost testată de diverse provocări, inclusiv de rebeliunea armată condusă de Evgheni Prigojin în Rusia și de schimbările politice în Turcia după realegerea lui Erdogan. Acest dinamic complex de interese și provocări continuă să influențeze parteneriatul dintre cele două națiuni.
Amiciția geopolitică Turcia-Rusia rămâne una de rivalitate și cooperare, cu implicații semnificative atât la nivel regional, cât și global.
Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este un aspect crucial al cooperării bilaterale dintre cele două țări. Un element central al acestei relații este construcția primei centrale nucleare din Turcia, care este un proiect major realizat cu ajutorul Rusiei.
Centrala nucleară Akkuyu, situată în provincia Mersin din sudul Turciei, este un proiect emblematic în cadrul relațiilor turco-ruse. Construcția acestei centrale este un simbol al cooperării strânse între cele două națiuni. Președintele rus Vladimir Putin a salutat proiectul ca fiind un exemplu convingător al contribuției președintelui turc Erdogan la dezvoltarea economiei turcești.
Proiectul este finanțat și construit de compania de stat rusă Rosatom. Centrala nucleară Akkuyu este planificată să aibă patru reactoare, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1200 MW, totalizând aproape 4800 MW. Această capacitate ar aduce o contribuție semnificativă la necesarul energetic al Turciei.
Construcția centralei nucleare nu este doar un proiect energetic, ci și unul cu implicații geopolitice și economice profunde. Prin acest proiect, Turcia își diversifică sursele de energie și își consolidează independența energetică. Pentru Rusia, proiectul reprezintă un mijloc de a-și întări influența în regiune și de a-și extinde exporturile de tehnologie nucleară.
Deși proiectul are avantaje economice și strategice, există și preocupări legate de siguranța și impactul său asupra mediului. Opoziția internă și grupurile de mediu au exprimat îngrijorări cu privire la posibilele riscuri seismice și impactul asupra ecosistemelor locale.
Ambiții nucleare
Această colaborare nucleară dintre Turcia și Rusia trebuie văzută în contextul mai larg al politicilor energetice globale și al schimbărilor în securitatea energetică. Acesta este un exemplu de cum națiunile își extind cooperarea în domeniul energiei nucleare, având în vedere preocupările legate de schimbările climatice și necesitatea de a diversifica sursele de energie.
Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este complexă, implicând aspecte economice, politice și de mediu, și joacă un rol semnificativ în relațiile bilaterale dintre cele două țări.
Pe lângă centrala nucleară Akkuyu, Turcia are planuri pentru construcția altor centrale nucleare în Sinop și Tracia. Aceste proiecte sunt parte a eforturilor Turciei de a-și diversifica sursele de energie și de a-și consolida independența energetică.
Turcia planifică construcția unei centrale nucleare în regiunea Sinop, situată în partea de nord a țării. Acest proiect este dezvoltat în parteneriat cu Japonia, iar studiul de fezabilitate pentru această centrală a fost finalizat. Se preconizează instalarea a patru reactoare noi ATMEA1, cu o capacitate totală de aproximativ 4.800 megawați.
De asemenea, există planuri pentru construcția unei centrale nucleare în regiunea Tracia, în partea europeană a Turciei. Detaliile specifice ale acestui proiect sunt încă în faza de negocieri și dezvoltare.
Turcia explorează și posibilitatea construirii de reactoare modulare de mică putere, fiind în contact cu companii din Marea Britanie, SUA și Franța pentru acest scop.
Aceste proiecte ilustrează angajamentul Turciei de a-și extinde capacitatea de generare a energiei nucleare, ca parte a unei strategii mai largi de securitate energetică și diversificare a surselor de energie.
Problema siriană
Relația dintre Turcia și Rusia în contextul Siriei este complexă și plină de tensiuni. Această dinamică este strâns legată de interesele geopolitice conflictuale ale ambelor națiuni în regiune.
Deși există o cooperare semnificativă între cele două țări în alte domenii, în Siria, interesele lor se ciocnesc adesea. Relația dintre Turcia și Rusia este percepută ca fiind pe „muchie de cuțit”, iar această situație este accentuată de implicarea militară a ambelor țări în conflictul sirian.
Turcia a fost implicată în operațiuni militare în nordul Siriei, îndreptate împotriva kurzilor, și a criticat intervenția Rusiei în Siria, care a început în 2015. Incidentul notabil în care Turcia a doborât un avion rusesc care efectua o operațiune militară în Siria a escaladat tensiunile dintre cele două națiuni.
Pe de altă parte, Turcia și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunile și ambițiile Rusiei în regiune, inclusiv intervenția militară și influența crescândă în zona Mării Negre și Caucazului. Ankara rămâne preocupată de protejarea propriilor interese în regiune și este îngrijorată de acțiunile Rusiei. Aceasta se reflectă și în sprijinul Turciei pentru ideea prezenței NATO în Marea Neagră, pentru a descuraja agresiunile Rusiei, dar fără dorința de militarizare excesivă a regiunii.
În ciuda acestor tensiuni, Ankara păstrează legături strânse cu Moscova, inclusiv în domeniul cooperării nucleare și a achiziției de echipamente militare rusești. Această relație complexă și volatilă între Turcia și Rusia reflectă o realitate geopolitică în care Ankara trebuie să navigheze cu atenție între interesele concurente și alianțele sale.
Relația Turcia-Rusia în Siria este una de rivalitate strategică și cooperare precaută, influențată de interese geopolitice regionale și globale complexe.
Rusia susține regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a sprijinit grupările de opoziție și s-a opus guvernului sirian. Aceste poziții opuse au dus la tensiuni semnificative între Ankara și Moscova.
Rusia a lansat operațiuni aeriene pentru a sprijini forțele guvernamentale siriene, ceea ce a complicat eforturile Turciei de a-și asigura interesele în regiune, în special în ceea ce privește gestionarea conflictului cu kurzii și controlul asupra zonelor de frontieră.
În ciuda acestor tensiuni, Turcia și Rusia au avut momente de cooperare. De exemplu, cele două țări au lucrat împreună pentru a crea zone de dezescaladare în Siria, într-o încercare de a reduce violențele și de a facilita ajutorul umanitar.
Turcia a încercat de asemenea să joace un rol de mediator între opoziția siriană și Rusia, chiar dacă aceasta implică navigarea unei relații dificile cu Moscova.
Această dinamică complexă are implicații nu doar pentru Siria, ci și pentru echilibrul de putere în regiunea mai largă, inclusiv în ceea ce privește relațiile Turciei cu alți actori, cum ar fi Statele Unite și NATO.
Caucazul disputat
Relația dintre Turcia și Rusia în Caucaz este marcată de un amestec de cooperare și competiție, reflectând interesele complexe și adesea conflictuale ale celor două țări în regiune. Această dinamică a fost particular evidențiată în urma războiului din Nagorno-Karabakh din 2020.
Turcia și Rusia au interese suprapuse, dar și contradictorii în regiunile Orientului Mijlociu, Caucazului de Sud, Mării Negre, Asiei Centrale și Balcanilor. În aceste arii, cooperarea și competiția sunt frecvente și duc la o rețea complexă de relații. Exemplu concret al acestui echilibru delicat este susținerea Turciei pentru Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabakh, unde Ankara a furnizat asistență militară semnificativă, inclusiv drone Bayraktar și suport logistic, ceea ce a avut un rol crucial în victoria Azerbaidjanului.
Pe de altă parte, Rusia, care a avut tradițional o influență dominantă în Caucaz, a fost surprinsă de intervenția Turciei și a trebuit să își reevalueze strategia în regiune. Deși Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii pentru a opri ostilitățile, capacitatea sa de a gestiona zona de conflict și de a deconflictua tensiunile cu Turcia rămân incerte.
Relațiile dintre Putin și Erdogan sunt complexe și caracterizate de un amestec de rivalitate și parteneriat strategic. Deși relațiile de securitate dintre cele două țări sunt clar în conflict în Caucaz, acestea mențin totuși un parteneriat strategic „formal”. Acest parteneriat este influențat de interesele economice, cum ar fi exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Turcia, dar și de proiecte majore, precum construcția primei centrale nucleare din Turcia de către Rusia.
O națiune cu două state
Relația dintre Turcia și Azerbaidjan a fost întotdeauna puternică și adesea descrisă cu fraza „o națiune cu două state”. Această legătură este bazată pe legături istorice, culturale și economice comune, precum și pe cooperare politică și sprijin reciproc.
Din punct de vedere istoric, Turcia are legături de lungă durată cu Azerbaidjanul, începând cu 4 iunie 1918, care au dus la deschiderea Ambasadei Turciei la Baku și a Ambasadei Azerbaidjanului la Ankara. În 2014, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a semnat un decret ce a consolidat relațiile dintre aceste două țări, întâlnindu-se cu conducerea de top a Turciei pentru a extinde cooperarea și a pune bazele relațiilor viitoare.
Anul 2022 a marcat un an semnificativ în relațiile diplomatice dintre Azerbaidjan și Turcia, continuând să dezvolte legături strânse de la căderea Uniunii Sovietice. Relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt descrise ca fiind de parteneri și prieteni apropiați. Există legături strânse între ambasadele lor în capitale.
Pe lângă legăturile diplomatice, Turcia și Azerbaidjan au relații economice și comerciale solide. În 2022, relațiile comerciale dintre Azerbaidjan și Turcia au înregistrat o creștere în dezvoltare, iar cooperarea lor în cadrul Summitului Trilateral între Turcia, Azerbaidjan și Turkmenistan a fost unul dintre pașii pentru consolidarea relațiilor economice ale celor două țări.
Un aspect important al cooperării dintre Azerbaidjan și Turcia este în domeniul transporturilor și energiei. Azerbaidjanul este un participant activ în coridoarele de transport Est-Vest și Nord-Sud și, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, cooperarea Azerbaidjan-Turkmenistan-Turcia este esențială pentru dezvoltarea continuă a coridoarelor de transport. De exemplu, cooperarea în formatul rutei internaționale de tranzit Lapis-Lazuli consolidează și mai mult cooperarea între Georgia, Turkmenistan, Azerbaidjan și Afganistan, conectând aceste țări prin coridorul de transport Lapis Lazuli.
În concluzie, relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt profund ancorate în istorie, cultură și economie, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniile transporturilor și energiei, care este esențială pentru integrarea economică regională și accesul la piața unică a UE.
Asia Centrală, câmp de bătălie geopolitic
Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una complexă și se bazează pe un amestec de cooperare și competiție. Turcia își extinde influența economică și diplomatică în Asia Centrală, o zonă ce reprezintă o răscruce de interese geopolitice. Pe de o parte, Turcia se prezintă ca un exemplu de succes al unui sistem politic secular cu elemente de democrație de tip occidental care a reușit să implementeze reforme de piață într-o societate dominată de adepții Islamului. Cu toate acestea, prezența sa în regiune este limitată de un potențial de investiții redus. Relațiile economice dintre Turcia și țările Asiei Centrale nu sunt la nivelul influenței economice ale actorilor mai puternici, cum ar fi China, SUA, UE sau chiar Rusia. De exemplu, volumul total al comerțului turc cu țările din Asia Centrală în 2010 a fost de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, în timp ce investițiile turcești au atins 4,7 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, Rusia, care are un rol istoric ca hegemon regional, încearcă să restrângă influența Turciei în Asia Centrală. Totuși, în ultimii ani, Turcia și Rusia au dezvoltat legături economice și politice mai puternice, în parte datorită relațiilor adesea tensionate ale Turciei cu țările occidentale. De exemplu, Turcia a oferit Ucrainei drone și alte arme, dar nu a impus sancțiuni Rusiei. Turcia și Rusia au coordonat îndeaproape în războiul din Siria, deși au susținut părți opuse. În același timp, Turcia este unul dintre principalii furnizori de energie ai Rusiei și compania de energie atomică de stat a Rusiei, Rosatom, construiește prima centrală nucleară a Turciei.
În Asia Centrală, Turcia și Rusia sunt percepute pozitiv datorită pozițiilor lor destul de neutre și destul de reținute – în contrast cu abordarea „mentorului” a Occidentului – în ceea ce privește dezvoltările politice interne din regiune. Bazându-se pe respingerea activă a islamismului radical, atât Rusia, cât și Turcia sunt interesate de menținerea naturii seculare a sistemelor politice din statele Asiei Centrale, ceea ce ar putea contribui la eliminarea instabilității potențiale din Afganistanul vecin. Rusia este una dintre puținele puteri mondiale care continuă să promoveze securitatea regiunii Asiei Centrale, asigurând siguranța Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului sub Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și alte structuri, inclusiv SCO.
În contextul acestor dinamici, Turcia se pregătește pentru un rol decisiv în marele joc al Asiei Centrale, devenind un centru potențial al conflictului mondial și poziționându-se ca un „conector” cheie între Asia, Europa și Orientul Mijlociu.
Pe de altă parte, Rusia își menține influența în regiune prin legături economice și politice solide cu țările Asiei Centrale. Investițiile rusești semnificative în Uzbekistan și alte țări din regiune demonstrează acest lucru. Cu toate acestea, Turcia își intensifică eforturile de a-și consolida pozițiile economice în Asia Centrală, încercând să echilibreze influența Chinei și a Rusiei.
În acest context, regiunea Asia Centrală devine un teren de concurență serioasă între diferite centre mondiale de putere, inclusiv Turcia, care încearcă să-și întărească influența economică și culturală. Această dinamică complicată poate duce la noi tensiuni și conflicte în regiune, mai ales în zonele de frontieră și în contextul resurselor energetice bogate.
Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una de competiție și cooperare, cu Turcia încercând să-și sporească influența într-o regiune tradițional dominată de Rusia, în timp ce Rusia își menține pozițiile de lider în ceea ce privește investițiile și cooperarea economică.
Turcia și Orientul Mijlociu
Relația dintre Turcia și Israel, în contextul evenimentelor recente din Gaza, este una complexă și se află sub influența unor dinamici regionale importante. Turcia, sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost vocală în condamnarea atacurilor Israelului asupra Gazei și a cerut încetarea imediată a focului. De asemenea, Turcia a susținut demersurile legale pentru ca Israel să fie judecat pentru genocid. Cu toate acestea, Ankara a menținut legăturile comerciale cu Israel, fapt care a stârnit critici atât în interiorul țării, cât și în Iran.
Pe de altă parte, în contextul războiului din Gaza, Turcia și Iranul au căzut de acord asupra necesității menținerii stabilității regionale. Liderii celor două țări, Erdogan și Raisi, într-o întâlnire la Ankara, au discutat despre punerea capăt atacurilor „inhumane” ale Israelului asupra Gazei și necesitatea unei păci corecte și durabile în regiune. Această cooperare sugerează o abordare comună împotriva acțiunilor Israelului, deși ambele țări au propriile lor probleme complexe în relațiile bilaterale.
Situația din Gaza în sine este una gravă. Obiectivele de război ale premierului israelian Benjamin Netanyahu și liderului Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, par de neatins în 2024. Conflictul a dus la devastări semnificative în teritoriul palestinian și la o ocupație israeliană pe termen lung. Luptele intense continuă în enclava Gaza, cu un număr mare de victime și distrugeri considerabile. Netanyahu și-a exprimat intenția de a elimina Hamas, în timp ce Sinwar speră să schimbe ostaticii rămași de la atacurile Hamas pentru mii de prizonieri palestinieni și să pună capăt blocadei israeliene-egiptene a Gazei.
În acest context regional și internațional tensionat, Turcia își manifestă poziția fermă împotriva acțiunilor Israelului și caută să joace un rol activ în stabilizarea situației din Orientul Mijlociu.
În 2024, relațiile dintre Turcia și Egipt au cunoscut o evoluție pozitivă, marcând o îmbunătățire semnificativă comparativ cu perioadele anterioare de tensiune. Această schimbare este evidențiată de mai multe evenimente și declarații.
Consiliul Uniunii Europene, prin vocea președintelui său, Charles Michel, a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt, subliniind importanța stabilității și securității în estul Mediteranei. În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Egiptului, Abdulfettah al-Sisi, Michel a discutat despre relațiile bilaterale și problemele regionale, apreciind eforturile Egiptului în procesul de pace din Orientul Mijlociu și încetarea focului dintre Israel și Hamas.
Ministrul de Externe al Egiptului a anunțat demararea unui proces de consultări pentru îmbunătățirea relațiilor cu Turcia, exprimând o voință politică puternică de normalizare a acestor relații. Aceste consultări vor stabili temele de negociere și vor prezenta viziuni clare privind atitudinea fiecărei țări, având ca scop îndreptarea rapidă a relațiilor bilaterale.
În plus, relațiile diplomatice dintre Turcia și Egipt au evoluat la nivel de ambasadă, un pas semnificativ în direcția renormalizării relațiilor. Turcia a numit un ambasador la Cairo, iar Egiptul a numit un ambasador la Ankara, reflectând dorința reciprocă de îmbunătățire a relațiilor bilaterale în interesul popoarelor turc și egiptean.
Aceste evoluții indică o schimbare pozitivă în dinamica relațiilor dintre Turcia și Egipt, subliniind dorința ambelor națiuni de a colabora în vederea asigurării stabilității regionale și a abordării problemelor comune în Orientul Mijlociu și în estul Mediteranei.
Axa Ankara-Beijing
Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt marcate de o serie de tensiuni și provocări, având la bază mai multe chestiuni sensibile. Legăturile economice dintre Turcia și China în 2024 prezintă o serie de aspecte interesante, reflectând ambițiile economice ale ambelor națiuni.
Economia Chinei se așteaptă să aibă o creștere puternică în 2024, cu un elan mai mare decât în anul precedent. Aceasta se datorează în parte politicii active de stimulare a creșterii economice și de gestionare a riscurilor din piața imobiliară și datoria guvernamentală locală. De asemenea, China intenționează să își extindă și să consolideze infrastructura financiară internațională și piața datoriei naționale.
Pe de altă parte, economia Turciei este prognozată de Banca Mondială să crească cu 3,2% în 2023 și cu 4% în 2024. Această creștere este susținută de investiții și reconstrucții în urma cutremurelor devastatoare, care au provocat pagube semnificative. Se estimează că reconstrucțiile vor avea un impact pozitiv asupra creșterii economice în perioada 2024-2025.
Relațiile economice bilaterale dintre Turcia și China sunt încadrate în contextul mai larg al ambițiilor economice globale ale Chinei și al rolului Turciei ca partener strategic în Inițiativa „Belt and Road” a Chinei.
Una dintre principalele surse de tensiune este situația Uigurilor, o minoritate musulmană turcică din regiunea Xinjiang a Chinei. Turcia, având legături culturale și etnice cu Uigurii, a fost critică față de tratamentul pe care China îl aplică acestei minorități. Această problemă a creat tensiuni politice între cele două țări de mai multe ori. De exemplu, Turcia a reacționat dur la represiunile din Urumqi din 2009, descriind evenimentele ca fiind genocid, ceea ce a determinat China să rupă relațiile cu Turcia.
Cu toate acestea, relațiile dintre Turcia și China au cunoscut și perioade de îmbunătățire, în special între anii 2010-2018, care pot fi considerați ca fiind „anii de aur” ai relației lor. În această perioadă, cele două țări au schimbat vizite diplomatice la nivel înalt și au semnat acorduri economice, culturale și educaționale. De asemenea, Turcia este un partener strategic al Chinei în implementarea Inițiativei „Belt and Road” (BRI).
Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au cunoscut din nou tensiuni în 2019, în urma rapoartelor privind moartea unui poet Uigur faimos într-un lagăr de detenție chinez. După acest incident, relațiile dintre Turcia și China s-au recuperat rapid.
Pe lângă aceste probleme, China a început recent să pună în discuție chestiunea kurzilor și să acuze Turcia de abuzuri ale drepturilor omului în aceste regiuni, ceea ce indică o schimbare în abordarea Chinei. Acest lucru este văzut ca un mesaj clar către Turcia că China va riposta dacă Ankara continuă să se amestece în chestiunea Uigurilor.
Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt complexe și volatile, marcate de preocupări comune, dar și de provocări semnificative, în special în legătură cu drepturile minorităților etnice și politica regională.
