Afirmarea Chinei ca mediator al conflictelor internaționale: retorică, acțiuni și interese
Cel puțin în anul 2023, o parte semnificativă a știrilor și analizelor concentrându-se asupra Chinei a portretizat-o drept un mediator aspirant al conflictelor internaționale, încadrând acest aspect într-o tentativă percepută de consolidare a imaginii și credibilității ca mare putere pe scena globală. Acest lucru se datorează, pe de o parte, succesului pe care discuțiile facilitate de statul chinez l-au avut în încheierea unui acord între Arabia Saudită și Iran de restabilire a relațiilor diplomatice în martie 2023, după șapte ani în care acestea au fost suspendate; pe de altă parte, încadrarea Chinei în această nouă lumină s-a făcut și în baza implicării sale crescânde, cel puțin la nivel retoric, în discuțiile de soluționare a altor conflicte relevante, dar și a propriei sale prezentări drept un actor dornic să contribuie la pacea regională. Diverși analiști susțin, însă, că inclusiv în cazul medierii dintre Arabia Saudită și Iran, interesele Chinei au primat în eforturile depuse, acestea fiind motivate de chestiuni de ordin financiar și geopolitic: pe lângă faptul că ambele state sunt exportatori cheie de energie pentru China, aceasta tânjește către o stabilitate cât mai largă în Orientul Mijlociu pentru a își putea desfășura proiectele de infrastructură sub egida noului Drum al Mătăsii, dar și către o mai mare influență politică și ideologică. Mai mult, există păreri conform cărora, acordul dintre Arabia Saudită și Iran nu ar fi fost posibil fără voința pre-existentă a celor două state de normalizare a relațiilor, în ciuda angajamentului chinez intens. Totuși, acordul a fost larg prezentat drept un succes de partea diplomației chineze, oferindu-i acesteia un impuls de încredere pentru angrenarea în discuții similare legate de alte conflicte. Un alt exemplu relevant în proximitate este reprezentat de conflictul israeliano-palestinian, care s-a bucurat de o revigorare a interesului Chinei în sfera sa – asta, după ce statul chinez a prezentat un interes istoric față de problematică, adesea poziționându-se în favoarea Palestinei din perspectivă politică și morală, dar încercând, în special de la preluarea conducerii de către Xi Jinping, să dezvolte relații mutual benefice de natură economică și tehnologică cu Israel. Această dualitate a abordării statului chinez față de conflicte se observă, după cum urmează a fi analizat, ca afișându-se tot mai mult și în cazul războiului Rusiei în Ucraina. În toate aceste demersuri, China pare a se concentra asupra conflictelor care au nu numai o vizibilitate crescută în mass-media internațională, dar și un impact semnificativ asupra securității și stabilității internaționale. O excepție poate fi considerată implicarea Chinei în medierea conflictelor din Africa care, de regulă, primesc mai puțină atenție din partea comunității internaționale. Acțiunile Chinei în această zonă au început încă din anii 2000, odată cu diversificarea și estomparea relațiilor politice și economice cu statele africane. În același timp, având în vedere faptul că Africa reprezintă un proiect de politică externă pentru China, aceleași interese anterior amintite primează în spatele dialogurilor pentru pace: propagarea influenței geopolitice și stabilizarea regiunilor pentru facilitarea proiectelor de investiții. În acest context, intervenția în războiului din Ucraina din perspectiva unui potențial mediator a venit relativ târziu, la un an de la începerea invaziei rusești, deși inclusiv actori vestici și-au exprimat speranța că statul chinez se va implica prin exercitarea influenței sale asupra Rusiei și, implicit, a convingerii acesteia din urmă să renunțe la agresiunile militare. În schimb, China s-a conturat drept un comentator pasiv, mascându-și poziția printr-o prudență specifică în politica externă.
Iranian President Ebrahim Raisi stands next to Chinese President Xi Jinping during a welcoming ceremony in Beijing, China, February 14, 2023. Iran’s President
China și războiul din Ucraina: între pasivitate, sprijin mascat pentru Moscova și tentative de mediere
Încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina, poziția publică a Chinei față de subiect a fost una foarte vagă, declarațiile în acest sens fiind menținute la un nivel minim în primele câteva luni de conflict. Acest lucru s-ar fi datorat, conform mai multor analiști, precauției în navigarea relațiilor internaționale într-un context deja tulbure. În ultimii ani, China și Rusia au format o axă principală împotriva ordinii internaționale liberale condusă de actori vestici și având Statele Unite în frunte, încercând să obțină susținere din acest punct de vedere din partea statele aflate în curs de dezvoltare. În cadrul numeroaselor vizite oficiale între reprezentanții Chinei și Rusiei, acest ideal a fost constant reiterat, împreună cu angajamentul reciproc al acestora pentru un parteneriat adesea descris drept o prietenie strânsă între cele două state. În acest demers, alături de angrenarea deloc sporadică a unor practici nedemocratice atât în propriul teritoriu, cât și în alte state, China a devenit ținta acuzațiilor și politicilor precaute ale numeroase state vestice. În încercarea de a submina influența americană și de a recâștiga încrederea altor țări, în special din spațiul european, este considerat că statul chinez a optat pentru o retorică precaută în privința războiului din Ucraina. Totuși, faptul că Xi Jinping și Vladimir Putin au avut o întrevedere oficială cu puțin timp înainte ca Rusia să invadeze Ucraina nu a ajutat la construirea credibilității poziției chineze, întrucât au fost ridicate suspiciuni în privința faptului că, în realitate, China ar fi cunoscut planurile aliatului său. În ciuda acestui context, strategia Chinei a fost de a menține faptul că este neutră cu privire la conflict și, astfel, a lansat o declarație enunțând patru principii care ar trebui atinse pentru o eventuală soluționare pașnică: primul, de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a statelor implicate; al doilea, de a consulta și respecta prevederile Cartei Organizației Națiunilor Unite în eforturile de mediere; cel de-al treilea principiu enunțat se referă la luarea în considerare și în serios a îngrijorărilor de securitate exprimate de actorii implicați; ultimul punct exprimă nevoia de sprijin a tuturor eforturilor dedicate soluționării conflictului pe cale pașnică. Mai mult, China a lansat și o propunere în șase puncte pentru ușurarea crizei umanitare din Ucraina, oferindu-i acesteia inclusiv sprijin limitat în acest sens. Problemele conturate odată cu lansarea acestor declarații constau, însă, în numeroase contradicții atât cu acțiuni, cât și cu poziții adoptate ulterior. De exemplu, din perspectiva principiilor referitoare la respectarea suveranității și integrității teritoriale, dar și la considerarea temerilor de securitate, oficialii chinezi s-au poziționat public adesea în favoarea Rusiei și în mod direct împotriva Ucrainei. În plus, privitor la adresa respectării Cartei Organizației Națiunilor Unite, ipocrizia și duplicitatea afișate de China nu puteau rămâne nedenunțate, având în vedere încălcările sale repetate ale dreptului internațional și drepturilor omului. Nu numai credința în principiile enumerate este pusă sub semnul întrebării, ci și însăși neutralitatea declarată a Chinei față de conflict și lipsa de partizanat față de Rusia. La momentul de față, în accepțiunea generală, China a ajutat în mod indirect Rusia să minimizeze consecințele sancțiunilor economice vestice, în primul rând prin importuri masive de energie. Acestui lucru i se adaugă faptul că, diverse companii chinezești au continuat să aprovizioneze armata rusă cu echipamente militare, care pot fi folosite în agresiunea împotriva Ucrainei, deși este un aspect aflat sub incidența sancțiunilor; de asemenea, rapoarte ale intelligence-ului american afirmă că statul chinez este conștient și complice la furnizarea de tehnologie cu întrebuințare duală către Rusia, în ciuda negării constante de către reprezentanții chinezi ai acestui lucru. În contextul progreselor privind negocierile dintre Arabia Saudită și Iran, și a campaniei de consolidare a imaginii sale drept o mare putere responsabilă față de stabilizarea zonelor de conflict, China a lansat un plan de pace în doisprezece puncte pentru soluționarea pașnică a războiului dintre Rusia și Ucraina, chiar în ziua aniversării unui an de la invazie, 24 februarie 2023. Majoritatea acestor puncte reprezintă, însă, o oglindire semnificativă sau reformulare a discursului propagat de Rusia, făcând apel, de exemplu, la încetarea mentalității de război rece care învăluie acoperirea politică și mediatică a conflictului, implicit acuzând Statele Unite de acest lucru și de folosirea conflictului ca instrument de uzurpare nu numai a Rusiei, ci și a statului chinez. Un alt aspect adesea scos în evidență de diverși analiști politici este că, la fel ca oricare alt plan de pace propus de China, și acesta este formulat într-un mod vag, fără a oferi soluții concrete, ci mai degrabă doar direcții ambigue de acțiune. Astfel, propunerile Chinei nu sunt văzute drept o intenție reală de a contribui la soluționarea conflictului, ci doar o încercare adițională de a își crește credibilitatea pe scena internațională, în special în fața partenerilor din Sudul Global, profitând de relevanța publică a conflictului din Ucraina și încadrând totul într-o retorică propagandistă îndreptată împotriva Vestului și, în mod special, a Statelor Unite ale Americii. Mai mult, înspre popularizarea inițiativei sale și în spațiul european, Xi Jinping a desemnat o reprezentanță specială care să prezinte ideile pentru pace în teritoriu, din care nu fac parte, însă, diplomați foarte cunoscuți din aparatul său. În ciuda acestor aspecte, Ucraina s-a arătat deschisă planului propus de China, președintele Zelensky acceptând vizita delegației chineze, și participând la prima sa convorbire cu omologul chinez de la începerea războiului, în aprilie 2023. În aceste contexte, China s-a arătat dispusă inclusiv să sprijine statul ucrainean în eforturile de reconstrucție după conflict, posibilitate pe care acesta din urmă nu o refuză. Unii consideră că această deschidere arătată de oficialii ucraineni se datorează ideii că rezultatul conflictului în favoarea Ucrainei ar beneficia mai mult de prezența Chinei la dialogurile de pace, decât de îndepărtarea sa și potențiala sprijinire directă a Rusiei în acest context. Pentru consolidarea acestei poziții, reprezentanți chinezi au participat, în august, la o conferință internațională organizată de Arabia Saudită pe tema soluționării conflictului din Ucraina, unde oficiali ai acesteia au fost de asemenea prezenți, însă la care Rusia afirmă că nu ar fi fost invitată. Acest lucru a rezultat în opinii conform cărora ar exista posibilitatea ca, în cele din urmă, China să nu acționeze atât de strict sub influența parteneriatului său cu Rusia. Totuși, există alte aspecte care pun la îndoială o astfel de ipoteză: în primul rând, o prioritate după summit a liderului diplomației chineze, Wang Yi, a fost să își sune omologul rus și să îl asigure de imparțialitatea statului său în conflict, dar și de prietenia și parteneriatul de încredere pe care îl menține cu Rusia; de asemenea, un semnal este dat și de reticența Chinei de a pune presiune asupra Rusiei pentru a reveni în acordul cerealelor la Marea Neagră, în ciuda faptului că a fost afectată de retragerea aliatului său, fiind cel mai mare importator singular al grânelor ucrainene la nivel mondial. Al doilea aspect, în mod special, evidențiază faptul că, în continuare, China nu dorește să își lezeze relațiile cu Rusia în numele păcii din Ucraina, ci preferă să îi acorde sprijin tacit. Toate cele menționate, inclusiv apropierea percepută de Ucraina, indică, însă, că statul chinez urmărește multiple obiective ce transcend conflictul în sine, după cum urmează a fi dezbătut în secțiunea următoare.
Importanța strategică a Mării Negre pentru China
Regiunea Mării Negre deține o importanță strategică ridicată pentru securitatea și stabilitatea continentului European. Deși acest lucru a fost general acceptat inclusiv în timpul războiului rece, politicile europene au omis adeseori încadrarea corespunzătoare a zonei, iar acțiunile NATO s-au concentrat, până de curând, mai degrabă asupra Mării Baltice. Acest lucru a contribuit, într-o anumită măsură, la o oarecare lipsă de stabilitate în statele riverane, fie ea economică sau politică. Acest lucru nu numai că a lăsat regiunea extinsă a Mării Negre vulnerabilă în fața amenințărilor asimetrice provenite în special din partea Rusiei, însă, mai nou, și în fața influenței crescânde a Chinei. Datorită poziționării sale strategice, atât din perspectivă economică, cât și politică și culturală, China conștientizează importanța Mării Negre și plănuiește, chiar și indirect, să își mărească influența în regiune prin diferite metode. Din punct de vedere economic, spre exemplu, statul chinez reprezintă un important partener comercial pentru fiecare țară din zonă – pentru Ucraina în 2021, de exemplu, China era cel mai mare partener comercial. Mai mult decât atât, acestea au reprezentat, încă de la început, o „piață de desfacere” adecvată pentru proiectele incluse sub noul Drum al Mătăsii, care au fost, totuși, primite în moduri variate: România, de exemplu, deși a acceptat investițiile Chinei în anumite proiecte strategice, a adoptat în cele din urmă o poziție clar mai precaută în această relație, urmând modelul dat de Statele Unite și Uniunea Europeană; Bulgaria, în schimb, continuă să se arate mult mai deschisă cooperării cu China pe proiecte de infrastructură, lăudând public implicarea acesteia. Un stat cheie pentru China este reprezentat de Turcia – aceasta are, însă, o atitudine volatilă asupra cooperării cu China, inclusiv în privința proiectelor din cadrul Belt and Road. Totuși, cel mai mare succes de la momentul de față pentru diplomația chineză este dat de Georgia, care nu numai acceptă colaborarea pe proiecte de infrastructură, ci a și încheiat, în iulie 2023, un acord de parteneriat strategic cu statul chinez. Acesta ar urma să includă și o mai strânsă cooperare sub Belt and Road Initiative și Global Security Initiatives. În general, acest lucru poate fi privit ca o încercare de a atrage atenția partenerilor vestici asupra faptului că statele din regiune au opțiunea de a își concentra politica externă și în alte direcții, în lipsa unor acțiuni favorabile din vest – în cazul Georgiei, acestea fiind reprezentate de acceptarea statutului său de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Așadar, Marea Neagră prezintă oportunități economice extinse pentru China și un teren fertil pentru promovarea mai intensă a inițiativelor sale. În același timp, succesul în această direcție conferă acesteia șansa propagării influenței politice la un nivel mai extins, un interes principal fiind reprezentat de penetrarea pieței politice est europene. Totuși, actuala stare conflictuală împiedică astfel de ambiții. Importanța economică și comercială a Mării Negre a fost semnificativ degradată de război: spre exemplu, doar până la sfârșitul lui mai 2022, prețurile la transport cargo maritim au crescut cu 64%, în timp ce exporturile au scăzut, la fel ca interesul investitorilor străini în regiune.
Foto: wikipedia/nasa.gov
Interesele Chinei de a se promova drept un mediator în regiune
În acest context, interesul Chinei de a se prezenta drept un mediator în cadrul conflictului dintre Rusia și Ucraina conturează mai multe dimensiuni. În primul rând, dat fiind potențialul economic al regiunii Mării Negre, la fel ca în alte zone în care China s-a implicat, are sens ca aceasta să își dorească un anumit nivel de stabilitate – fără așa ceva, nu poate promova mai multe proiecte de infrastructură și relații comerciale cu statele din regiune. La rândul lor, aceste aspecte afectează în mod direct posibilitatea Chinei de a exercita influență politică asupra regiunii, fiind, de fapt, doi factori interdependenți. Așadar, consolidându-și credibilitatea în Marea Neagră drept un partener de încredere, dornic să contribuie la stabilitatea regională, poate să clădească și mai ușor relații de această natură cu statele riverane. Mai mult, acest lucru ar reprezenta o oportunitate mai largă și în privința altor state europene, dorindu-și să recâștige încrederea membrilor Uniunii Europene, în detrimentul Statelor Unite ale Americii. Scopul de a își mări influența în regiune se leagă și de felul în care China percepe, în prezent, Rusia: deși aceasta continuă să fie cel mai important partener în lupta împotriva Statelor Unite și a ordinii internaționale liberale, China dorește să se asigure că rămâne liderul în această sferă. Astfel, China nu va permite ca Rusia să iasă complet slăbită sau să fie percepută ca o pierzătoare totală la finalul conflictului cu Ucraina, întrucât va avea în continuare nevoie de sprijinul său, însă nu va risca nici să își diminueze și mai tare credibilitatea pe arena internațională prin a îi acorda sprijin direct. Mai degrabă, China intenționează să mențină Rusia pe linia minimă de plutire și să câștige influența acolo unde Rusia o va pierde. În mare, însă, unul dintre motivele principale pentru care China încearcă să se afirme drept un mediator în conflict rămâne faptul că acest lucru poate fi prezentat drept o trăsătură a seriozității și responsabilității diplomatice, pe care o va folosi în fața statelor în curs de dezvoltare pe care intenționează să le atragă de partea sa atât din punct de vedere economic, cât și politic, în confruntarea cu ordinea internațională liberală. Având în vedere acest scop, o preocupare mai mărită, cel puțin la nivel declarativ, față de conflictul din Ucraina, este o alegere logică datorită mediatizării puternice a problemei la nivel global.
Implicații și concluzii
În cele din urmă, strategia adoptată de China de a se contura drept un mediator emergent și de încredere, are potențialul de a avea succes în fața statelor din Sudul Global care deja sunt, sau tind să se alinieze cu viziunile anti-vestice proclamate de China. Creșterea credibilității la nivel global este, în mod indiscutabil, unul dintre obiectivele principale ale Chinei prin asocierea cu tematica de față. În schimb, China nu pare să țintească în mod real soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina, întrucât medierea propriu-zisă este momentan îngreunată de faptul că niciunul dintre state nu este pregătit să facă concesiuni, iar o angrenare adevărată din partea Chinei în acest sens ar rezulta într-un probabil eșec și în pierderi de o parte sau de alta a relațiilor sale. Așadar, China probabil va continua să se prezinte drept un potențial mediator doar la nivel declarativ, în timp ce va încerca să echilibreze relațiile cu Rusia, cu Ucraina și statele vestice, astfel încât să își maximizeze câștigurile politice finale. La nivel regional și din perspectiva conflictului cu Ucraina, atitudinea și acțiunile Chinei dezavantajează în mod indirect Rusia, deoarece China urmărește să câștige influența pe care aceasta a avut-o înainte de război. Din acest punct de vedere, indiferent de deznodământul conflictului, Rusia va ieși pierzătoare în favoarea partenerului său. În ciuda potențialului efect de slăbire a Rusiei, statele vestice trebuie să rămână vigilente în privința Chinei, să nu accepte tentative de mediere ce nu merg mai departe de o simplă retorică din partea acesteia și să refuteze încercările de subminare a eforturilor și, implicit, a imaginii Statelor Unite. Altfel, există riscul ca statul chinez să primească credit nemeritat prin profitarea de pe urma conflictului, fapt care ar ataca în mod direct fundațiile liberale ale actualului sistem internațional. Mai mult, statele vestice trebuie să continue să aibă o abordare precaută în politicile cu privire la China și, la momentul potrivit, să garanteze sprijin proporționat pentru reconstrucția Ucrainei – având în vedere că aceasta nu este protejată de legislațiile europene care în trecut au împiedicat punerea vicioasă în aplicare a contractelor de proiecte de investiții chinezești în anumite state membre, implicarea directă a Chinei în reconstrucția Ucrainei poate prezenta riscuri nu numai politice, ci și financiare și de securitate. În plus, adoptarea unor politici mult prea prietenoase față de China ar contribui și mai mult la creșterea credibilității acesteia, fapt ce ar fi, în cele din urmă, în detrimentul Vestului.
Rusia a atacat, în 6 august, cu rachete şi drone diverse obiective pe teritoriul Ucrainei, în aparență, o zi normală pentru cadența loviturilor Moscovei. În afară de pierderile materiale și de vieți omenești, a atras atenția lovirea instalaţiilor din Zaporojie ale Motor Sich, companie militară strategică, aflată sub control guvernamental. Președinția ucraineană a confirmat lovirea fabricii și a condamnat atacul. În presa națională și internațională știrea a fost asociată în special cu intenția Rusiei de a transmite un semnal Turciei lui Erdogan, cu atât mai mult cu cât se anunță o vizită a lui Vladimir Putin în Turcia, în luna august sau septembrie.
De ce a atacat Rusia această fabrică strategică? Putem identifica trei obiective vizate:
Primul din acestea, des identificat în presa internațională, se referă, într-adevăr, la semnalul trimis Turciei, întrucât, atacând producătorul de motoare de aeronave Motor Sich, este afectat și profitul Turciei, deoarece această fabrică produce și motoare pentru producătorul turc de drone Baykar care construieşte dronele Akinci şi Kizilelma. După cum se știe, preşedintele Baykar, Selcuk Bayraktar, este căsătorit cu una dintre fiicele preşedintelui turc, ceea ce face din această asociere din Ucraina o afacere de familie a lui Recep Erdogan.
Deși relațiile ruso-turce sunt cordiale, Moscova avertizează Ankara că afacerea militară a familiei lui Erdogan în Ucraina nu va rămâne fără un răspuns simetric. Prietenia și respectul dintre Putin și Erdogan nu înseamnă, în mod obligatoriu, costuri zero pentru afacerea Bayraktar pe frontul ucrainean, deoarece Rusia nu poate ignora impactul devastator al acestor arme asupra trupelor sale.
Foto: Facebook
Apoi, este clar că atacul Rusiei asupra Motor Sich a redus șansele de coproducţie şi interesul Turciei de a investi în această fabrică. Pe lângă motoarele de drone, Turcia urmează să achiziționeze de la acest producător motoarele pentru elicopterul T929 ATAK 2. În baza unui contract semnat în vara anului 2021 cu Motor Sich, compania de stat turcă Turkish Aerospace Inc. urmează să achiziţioneze 14 motoare care vor fi instalate pe elicopterele grele din clasa ATAK 2. Ucraina și Turcia au convenit să construiască o fabrică de reparații și întreținere a elicopterelor la Ankara. Motor Sich trebuie să furnizeze piese de schimb pentru fabrică și să ofere capabilități de testare a motoarelor în cadrul acordului.
A doua consecință a atacului poate fi și un favor indirect făcut Chinei, întrucât firma aerospațială din China, Beijing Skyrizon Aviation, a intentat un proces împotriva Ucrainei la Curtea Permanentă de Arbitraj din Haga în 2021, cerând despăgubiri de 4,5 miliarde de dolari pentru achiziția eșuată a Motor Sich. Beijing Skyrizon Aviation a reclamat că investitorii săi chinezi au suferit pierderi semnificative din cauza tratamentului inechitabil și implementării măsurilor anti-chineze luate în Ucraina în ultimii cinci ani. Compania chineză, care a încercat, anterior, să preia Motor Sich, a acuzat guvernul ucrainean că a încălcat acordul semnat pentru a proteja investițiile bidirecționale între Kiev și Beijing. Guvernul ucrainean a confiscat activele și toate acțiunile Motor Sich, transferând firma în proprietatea statului din motive de securitate națională, cu o importantă implicare americană.
Americanii nu au văzut cu ochi buni modernizarea militară rapidă a Chinei în ultimele două decenii și s-au alarmat când chinezii și-au arătat interesul pentru tehnologia acestei fabrici. Din cauza eforturilor chineze de a obține tehnologii militare străine, Statele Unite au presat Kievul să nu cedeze această fabrică strategică către Beijing. Guvernul ucrainean a îndepărtat Skyrizon din Motor Sich fără a returna sutele de milioane de dolari pe care firma chineză le investise. Mai mult, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a impus sancțiuni companiei chineze, restrângându-i operațiunile comerciale și împiedicând-o să își transfere capitalul în afara țării. Ceea ce Beijingului nu i-a plăcut.
A treia consecință a atacului a fost, desigur, diminuarea capacității fabricii ucrainene de a livra componente militare specifice care să acționeze împotriva armatei ruse pe frontul ucrainean. În contextul războiului orice facilitate militară din Ucraina care este implicată împotriva Rusiei devine o țintă legitimă pentru Moscova, iar Rusia va acționa pentru distrugerea acestora, o realitate ce nu se poate ignora.
Moscova arată permanent capacitatea de lovire în Ucraina, în puncte strategice. În mod cert, este clar că Rusia folosește frontul ucrainean pentru negociere în raporturile de forțe în Marea Neagră iar prelungirea războiului nu înseamnă, neapărat, incapacitatea de rezolvare cât o oportunitate pentru obținerea de avantaje, pe planuri multiple. Lipsa unui deznodământ pe termen scurt și mediu în Ucraina poate reprezenta un bun răgaz pentru Federația Rusă, cunoscută pentru proiectarea incisivă a intereselor sale.
Interesele Chinei și proiectarea acestora pe scena internațională și în zona Mării Negre are mai multe premise pe care trebuie să le avem în vedere. Prima pe care ne propunem să o abordăm este faptul că lumea trece prin mari transformări, poate mai profunde ca oricând. În secolul XX au fost două mari conflicte mondiale care au modelat lumea, plus mari descoperiri de natură tehnică, absolut remarcabile, culminând cu Internetul și Inteligența Artificială.
Miracolul chinez a însemnat nu doar o formidabilă creștere economică internă ci modelarea Chinei într-un challenger al Statelor Unite la supremația mondială. China nu este doar o țară în ascensiune ci și un model original de comunism altoit pe o economie de piață. Din țara – manufactură a lumii, China vrea să stabilească propriile reguli internaționale, fapt care o duce în coliziune inevitabilă cu America. Astăzi, China reprezintă peste 12% din comerțul global și aproximativ 15,5% din PIB-ul mondial. Din 1978, rata medie de creștere a țării a fost de 9,5% din PIB și este acum cel mai mare producător de produse manufacturate din lume.
Foto: Facebook
Tensiunile dintre SUA și China și războaiele comerciale amplificate în timpul administrației Trump și continuate de administrația Joe Biden, au dominat agenda globală în ultimii ani și au dus coliziunea geopolitică într-o retorică belicoasă, cu mari riscuri pentru stabilitatea lumii. Motivele acestor confruntări, deocamdată doar cu mecanisme politice și economice, țin de dinamica istoriei, niciun imperiu nefiind veșnic, ci supus presiunilor altor competitori dornici să ia partea leului.
Europa este în mijlocul ciclonului chino-american, fiind într-o mare dilemă geopolitică deoarece identitatea sa transatlantică (Europa Occidentală datorând enorm Statelor Unite pentru ce a ajuns după al Doilea Război Mondial) trebuie armonizată cu interesele sale economice, fiind, geografic, puternic conectată la marele spațiu eurasiatic, dominat de China. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Chinei, în timp ce China este al doilea cel mai mare partener comercial al UE, după SUA.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene, a reiterat în 2023 poziția actuală a UE față de China, aprobată de Consiliul European în 2020: China este văzută ca atât ca partener dar și concurent și rival sistemic. Acesta a deplâns, în limbaj politic, deteriorarea relațiilor bilaterale din cauze imputate Chinei, și nu a UE: răspunsul disproporționat al Beijingului la măsurile represive ale UE, măsurile comerciale ale Chinei împotriva Lituaniei, cu impact direct asupra pieței unice din UE și poziția Chinei asupra războiului împotriva Ucrainei (interpretată ca o formă de complicitate cu Rusia). Dar, conștient că o rupere severă a legăturilor cu China ar fi fatală Europei, oficialul european a reafirmat angajamentul și cooperarea, dar și recunoașterea rolulului crucial al Chinei în rezolvarea problemelor globale și regionale. Adică, nu ne place de voi dar ne sunteti necesari, fapt care nu trebuie judecat în termeni morali ci mai curând de realpolitik.
Puterea economică a Chinei se reflectă și în raporturile cu Europa. Schimburile comerciale ale UE cu China au ajuns la aproape 850 de miliarde de euro în 2022 dar cu un deficit record de 400 de miliarde de euro, aproximativ 2,3% din PIB-ul UE. Este evident acest dezechilibru comercial, însă e greu de crezut că Europa îl poate echilibra, după ce zeci de ani a beneficiat de produse ieftine din China ajunsă acum la rolul de mare putere mondială și concurent redutabil.
Reducând discuția la spațiul Mării Negre, trebuie spus că politicile chineze se suprapun parțial pe interesele euro-americane întrucât doar o parte din bazinul acesteia este parte a UE, restul fiind parte a unor state rivale sau ne-membre ale construcției euro-atlantice. În acest sens, nuanțele și spațiul de manevră al Chinei sunt variabile.
Cât de impotantă este Marea Neagră pentru China?
În încercarea de a reduce dependența de Statele Unite, care controlează prin aliații asiatici o serie de rute comerciale, și de a diversifica opțiunile de investire a puternicelor sale lichidități și de tranzitare a mărfurilor, dar și de a țese alianțe, China a inițiat, mai ales începând cu mandatele Președintelui Xi Jinping, o serie de proiecte eurasiatice și nu numai. Marea majoritate a comerțului internațional chinez trece pe mare prin strâmtoarea Malacca, în largul coastei Singapore, care este un aliat major al SUA. Aceste proiecte sunt, în esență, parte integrantă a eforturilor Chinei de a-și crea propriile rute comerciale mai sigure.
Interesele Chinei pentru aceste proiecte sunt, pe lângă implicațiile pur comerciale, și unele politice, un model de soft power diferit de modelul politico-militar practicat de Federația Rusă, și anume de a face națiunile participante interdependente de economia chineză și, prin urmare, de a construi influență economică și politică de durată. Una din caracteristicile politicii de stat chineze este de a observa și de a aplica modelele care au confirmat în alte conjuncturi istorice.
Planul Marshall care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a funcționat în Europa și a asigurat o ascendență geopolitică Statelor Unite timp de decenii. China nu mai poate face un nou Plan Marshall dar poate încerca investiții în țări atractive unde există teren propice pentru stabilirea de capete de pod durabile. Caracteristica acestor initiative este că Beijingul acordă finanțare altor națiuni pe baza exclusiv a intereselor economice comune.
Inițiativa Belt and Road (BRI) este una dintre cele mai cunoscute proiecte chineze de dezvoltare a două noi rute comerciale care să conecteze China cu restul lumii. Dar inițiativa este mult mai mult decât bani și investiții în infrastructură. Este un efort de a dezvolta o piață extinsă, interdependentă pentru China, de a crește puterea economică și politică a Chinei și de a crea condițiile potrivite pentru ca Beijingul să construiască o economie de înaltă tehnologie. Acest proiect a avut în vedere repornirea unor rute comerciale străvechi care leagă Europa și Asia. Ideea a fost propusă pentru prima dată de președintele chinez Xi Jinping în timpul unei vizite în Kazahstan în 2013, iar Asia Centrală este văzută ca fiind cea mai vitală regiune pentru acest proiect însă extensiile acestuia ajung inclusiv la Marea Neagră.
Foto: Facebook/Official White House Photo by Adam Schultz
Ca răspuns la criza financiară din 2008, guvernul Chinei a aprobat un pachet de stimulare de 4 miliarde de yeni, emițând contracte pentru construirea de căi ferate, poduri și aeroporturi, dar a saturat piața chineză. Cadrul proiectului Belt and Road oferă o piață alternativă pentru marile companii de stat ale Chinei dincolo de granițele statului chinez.
Belt and Road (BRI) este expresia eforturilor guvernului chinez de a stimula economiile țărilor eurasiatice, care din punct de vedere istoric sunt în urma zonelor de coastă mai bogate. Guvernul folosește Belt and Road pentru a încuraja și sprijini afacerile din aceste regiuni centrale, alocand buget generos și încurajând întreprinderile să concureze pentru contractele Belt and Road. Oficial, China nu controlează politic și militar țările intrate în aceste proiecte ci le creează dependențe economice din care are de câștigat pe termen lung.
Țările din UE și din regiunea Mării Negre au fost interesate de parteneriate cu China deoarece puterea sa economică (a se înțelege mari lichidități) și flexiblitatea în afaceri erau atuuri irezistibile. Pe lângă comerțul, investițiile, împrumuturile și tehnologiile chinezești, China manifesta o neutralitate convenabilă față de politicile interne ale partenerilor lor economici, fără să condiționeze banii de implementarea de diverse politici interne în interesul chinez, cum a practicat Occidentul. Apoi, fiind a doua mare putere a lumii, este un avantaj să fii în parteneriat cu un membru permanent și influent în Consiliul de Securitate al ONU, atu care poate contribui sau influența în probleme de interes pentru statele Mării Negre. De asemenea, China este un factor de ponderare pentru Rusia, de care unele state se simt amenințate.
Chinezii s-au axat în țările de la Marea Neagră pe sectoarele de finanțe, energie, tranzit și infrastructură. Pentru guvernul chinez, zona Mării Negre oferă o legătură vitală cu restul Europei, precum și cu Caucazul și Orientul Mijlociu. Teritoriul său ar putea oferi rute cheie de tranzit pentru conductele de energie, transportul maritim și transportul feroviar și rutier. Pe lângă ofertele individuale, companiile din China au folosit forumuri de afaceri și târguri comerciale pentru a consolida legăturile de afaceri locale.
Alte inițiative comune au fost formatul China-Țările din Europa Centrală și de Est (China-CEEC), cunoscut și sub denumirea de Inițiativa „16+1” și mai târziu „17+1”, care include cele două state membre ale UE care se învecinează cu Marea Neagră: România și Bulgaria. Institutele Confucius stabilite în regiunea Mării Negre au contribuit și ele la promovarea culturii și limbii chineze.
Situația investițiilor chineze în statele Mării Negre este variată și influențată de opțiunea geopolitică a fiecăreia dintre ele.
Dintre statele riverane ale Mării Negre, Turcia a devenit un partener extrem de important pentru China. Investițiie chineze în Turcia au cunoscut creșteri susținute, mii de companii din China activând acum în Turcia. Turcia lui Erdogan, cu o agendă geopolitică independentă, a limitat implicarea economică din partea vechilor aliați și are nevoie de China pentru creștere economică și alianțe politice. În cunoscutul proiect al Drumului Mătăsii, Turcia are propriul proiect de infrastructură denumit Coridorul Mijlociu care poate să se lege cu Belt and Road, deși problema este legată de dezechilibrul comercial masiv în favoarea Chinei. China și-a crescut investițiile în Turcia, în principal în sectoarele minier, energie, telecomunicații, transport, infrastructură, finanțe și în sectorul bancar. Banca Industrială și Comercială a Chinei (ICBC) a achiziționat Turkish Tekstilbank în 2015, iar Banca Chinei a devenit operațională în Turcia cu 300 de milioane de dolari. Reciproc, o serie de bănci turcești au sucursale în China. China a investit pentru a crește capacitatea de producție a gazelor naturale la Silivri și Tuz Gölü și a făcut și investiții mari în sectorul telecomunicațiilor din Turcia. Investițiile chineze în infrastructura turcă s-au materializat și în Tunelul Eurasia, Autostrada Marmara de Nord și Podul Yavuz Sultan Selim.
Foto: Facebook
Pe lângă partea economică, Turcia a apelat la firme din China pentru a cumpăra rachete și alte tehnologii de apărare, cum ar fi achiziționarea sistemului chinezesc de apărare antiaeriană FD-2000 înainte de a cumpăra în cele din urmă S-400 rusesc, cu mare dezamăgire pentru industria de apărare a statelor NATO. În 2010, armata turcă a găzduit un exercițiu comun cu Forțele Aeriene ale Armatei de Eliberare a Poporului din China, o premieră în această zonă de confluență geopolitică. Deși cooperarea militară chino-turcă a rămas modestă, discuțiile privind o posibilă viitoare colaborare industrială în domeniul apărării continuă. China, spre deosebire de Occident, evită amestecul în problemele sensibile ale Turciei și, drept urmare, nu critică politicile Ankarei față de kurzi sau reprimarea libertăților presei de către Turcia. La fel, reciproc, Turcia a evitat să susțină drepturile uigurilor turcofoni în China.
Pentru Ucraina, China oferea, înaintea războiului cu Rusia, oportunități importante de export și investiții. Ucraina a devenit, de asemenea, una dintre primele țări care și-a redeschis granițele pentru turiștii chinezi, în plină pandemie. Deși au fost mai multe proiecte comune în sectorul transporturilor din Ucraina, doar câteva întreprinderi minore au fost realizate,
Ucraina a fost interesată de întărirea legăturilor cu China deoarece exporta produsele agricole și produse ale industriei de apărare. În ochii Beijing-ului, Ucraina era un veritabil hub agricol. În 2015, China’s Oil and Food Corporation (COFCO) a cumpărat Noble Agri Resources, o companie agricolă internațională cu active în Ucraina, iar în 2016 a deschis un terminal de cereale în portul Mykolaiv din Ucraina. De asemenea, COFCO avea în proiect dezvoltarea infrastructurii portuare în Mariupol, pe Marea Azov. Au existat proiecte privind construirea de drumuri, construirea unei linii de metrou, precum și construirea unei noi căi ferate de pasageri care lega Kievul de Aeroportul Internațional Boryspil. Războiul, însă, a mutat aceste posibile investiții în curtea rușilor, sau le-a făcut imposibil de realizat.
Până la războiul început în februarie 2022, China a depășit Rusia ca principal partener comercial al Ucrainei. Ucraina a beneficiat de războiul comercial chino-american, care a determinat China să cumpere mai multe produse alimentare din surse non-americane. Însă, industra de armament a fost un important punct sensibil pe agenda comercială, fapt care a determinat implicarea americană. Ucraina a devenit al doilea cel mai mare furnizor de arme pentru China, odată cu închiderea înțelegerilor Kievului cu Moscova pe acest domeniu. China a încercat să achiziționeze Motor Sich, un important producător ucrainean de elicoptere și motoare de avioane. În urma presiunii SUA și a altor factori, compania a fost naționalizată iar tranzacția nu a avut loc niciodată, cooperarea militară chino-ucraineană scăzând de atunci.
China a rămas un investitor relativ modest în Ucraina, cauzele fiind mai profunde, ținând și de intersectarea intereselor ruso-occidentale, plus riscul unui război în Ucraina care s-a confirmat în 2022.
Georgia, fost stat sovietic, a cunoscut o creștere importantă a comerțului cu China. Între cele două state a fost încheiat un Acord de liber schimb care elimina tarifele la peste 90% din importurile și exporturile chinezești cu Georgia. Georgia exportă vin, apă minerală și produsele agricole în timp ce China s-a arătat interesată de infrastructura georgiană, în special pentru rolul de coridor pentru a conecta regiunea Caspică atât cu Europa, cât și cu China. De exemplu, China s-a interesată în a investi în noua cale ferată Baku-Tbilisi-Kars de 829 de kilometri care leagă Azerbaidjanul de Turcia prin Georgia. Interesant, spre deosebire de statele europene unde s-a ponderat creșterea influenței chineze, în Georgia limba chineză a devenit după limba engleză și limba germană, a treia cea mai populară limbă străină predată în universitățile georgiene. Cu toate acestea, Georgia face majoritatea volumului comercial cu Rusia, Uniunea Europeană sau Turcia. Comerțul cu China rămâne redus și dezechilibrat, însă nu neapărat din rațiuni geopolitice.
În cazul României, Bucureștiul a prioritizat parteneriatul său strategic cu Occidentul, în special cu SUA, față de investițiile economice ale Chinei. Pentru România, deși China este un partener economic în creștere, importurile din China depășind de șase ori exporturile românești pe piața chineză, nu s-au confirmat planurile inițiale care mergeu pe un trend ascendent semnificativ. România a fost cel mai apropiat aliat european al Chinei în timpul Războiului Rece, o reușită a lui Nicolae Ceaușescu, iar Bucureştiul a menţinut relaţii bune cu Beijingul în cadrul formatului 17+1. România a sperat la consolidarea legăturilor economice cu Beijingul și la atragerea de fonduri importante, de ordinul miliardelor de Euro. Optimismul inițial s-a diminuat deoarece din cele 10 miliarde de dolari prognozate, puține s-au îndreptat către economia românească. Compania Nuclearelectrica a reziliat planurile de construcție a două reactoare nucleare cu China National Nuclear Corporation, un proiect prin care China dorea să folosească proiectul de 8 miliarde de dolari ca o modalitate pentru a intra pe piața energiei nucleare a UE.
Bază militară americană de la Mihail Kogălniceanu diminuează apetitul chinez pentru investiții în portul Constanța. Pentru moment, politică externă românească, extrem de pro-americană, face ca o consolidare a prezenței economice chineze în economia României să fie destul de improbabilă. Odată cu creșterea sancțiunilor americane, în contextul războiului economic cu China, UE a adoptat o atitudine restrictivă cu privire la investițiile Chinei iar România s-a conformat și a stopat proiectele comune cu Beijingul, puține fiind probabil să se materializeze.
Bulgaria a fost mai curajoasă în relația cu China, însă nu a putut ieși prea mult din cadrul politicii de ponderare transmise de Washington, via Bruxelles. Dacă la Summitul 16+1 desfășurat la Sofia în 2018, președintele bulgar Rumen Radev era foarte optimist asupra cooperării chino-UE, realitatea a infirmat această speranță. Bulgaria a încercat să atragă capitalurile chineze pentru a investi în economia bulgară. China încă încearcă să investească în cele două porturi importante ale Bulgariei la Marea Neagră, Varna și Burgas, precum și în centrala nucleară Belene, în valoare de 10 miliarde de USD. Cu toate acestea, întreprinderile mixte planificate în sectoarele de automobile și aviație au eșuat.
Realizări limitate la Marea Neagră
Regiunea Mării Negre rămâne crucială pentru China deoarece oferă posibilități substanțiale pentru transportul și comerțul maritim și are avantajul că este tranzitată de o importantă infrastructură energetică. Pentru Belt and Road (BRI), regiunea Mării Negre înseamnă încă o legătură între Orientul Mijlociu, regiunea Caucaz și Europa. Un alt punct semnificativ al Mării Negre este faptul că regiunea este privită de chinezi ca un punct de sprijin direct din Asia în Europa.
Marea Neagră oferă o potențială piață de export pentru China, atât în ceea ce privește energia regenerabilă, cât și tehnologiile nucleare însă toate depind de schimbarea de opțiune a UE. Deoarece China este cel mai mare consumator de combustibili fosili din lume și cel mai mare importator mondial de țiței va căuta să importe mai multă energie în viitor, îndreptându-se în același timp și către o energie mai curată.
Prezența economică și influența politică a Chinei în regiunea Mării Negre s-a dovedit modestă, raportat la amploarea planurilor din fiecare țară menționată mai sus. Deși la masa Mării Negre stau state vecine eterogene ca opțiune politică și economică, comercianții și investitorii din China au preferat alte regiuni de investiții, cum ar fi Europa de Vest și Statele Unite. Nivelul de dezvoltare a statelor din bazinul Mării Negre a limitat, indirect, cooperarea cu China, nu doar anumite direcții politice de limitare a prezenței chineze. Spre deosebire de statele Asiei Centrale, interesate direct de investițiile chineze, statele de la Marea Neagră nu sunt nici suficient de atractive pentru Beijing și nici disperate, la rându-le, pentru asistență și cooperare economică din China. Nicio țară din UE nu a căutat împrumuturi mari din China, deoarece fondurile fondurile Uniunii Europene sunt mai avantajoase. Deși cu intenția de a diversifica opțiunile politice și comerciale, proiectul Belt and Road nu s-a aplicat prea mult în această zonă, partial și din cauza pierderii suflului Beijingului referitor la punerea sa în practică aici. Ca atare, nici statele Mării Negre nu au manifestat un entuziasm constant ci unul care s-a diluat treptat.
Cât privește Investițiile, în special în infrastructură și porturi din regiunea Mării Negre, sunt văzute de Beijing ca un mijloc important de asigurare a accesului la piețele europene vitale.
O problemă-cheie pentru multe dintre statele litorale ale Mării Negre, inclusiv pentru Ucraina, a fost că SUA consideră că Republica Populară Chineză este un concurent strategic, de fapt singura amenințare mondială pentru hegemonia americană. Pentru statele Mării Negre, desi s-au purtat discuții promițătoare, concretizarea proiectelor a fost strâns legată de confruntarea geopolitică extinsă dintre China împreună cu aliații ei și Statele Unite la pachet cu blocul occidental. Pe măsură ce relația dintre SUA și China s-au deteriorat și s-a ajuns la un veritabil război economic, statele litorale ale Mării Negre dependente sau angrenate în parteneriate strategice cu SUA, s-au trezit în poziția dificilă de a trebui aleagă între Occidentul euro-atlantic sau Estul reprezentat de China, aflată în pragul construirii unui nou bloc geopolitic mondial. În lumina a ceea ce s-a numit revenirea confruntării marilor puteri mondiale, unele dintre statele mai mici de pe litoralul Mării Negre s-au confruntat și vor continua să se confrunte cu influențe și alegeri complicate deoarece schimbările care se preconizează nu oferă certitudini asupra corectitudinii alegerilor făcute. Există posibilitatea ca dependența economică de bunurile chineze precum și imposibilitatea momentană de a le acoperi, în mare măsură, din propria industrie europeană, să readucă proiectele și banii chinezești în prim plan.
Regiunea extinsă a Mării Negre este un spațiu prin care se ciocnesc interesele marilor puteri, ideologiile aferente și interesele economice. Răspunsul Statelor Unite și al UE la Marea Neagră în privința proiectelor Chinei, a fost pe măsura acestor frământări, regiunea fiind considerată un „cal troian” pentru influența chineză.
Revenind la Belt and Road (BRI), menționam că a fost conceput ca un proiect care să aducă multiple avantaje economice pentru China și țările vizate dar a fost văzut cu potențiale riscuri pentru interesele UE și SUA. Îngrijorarea a fost la faptul că Beijingul ar putea îndatora masiv acele țări, datorii pe care țările partenere nu le vor plăti pe termen lung și, cel mai probabil, vor fi puse sub presiune pentru a oferi favoruri politice Chinei în lupta ei pentru dominație mondială. Deși China nu a construit oficial un bloc politic și militar după modelul occidental, banii pe care i-a oferit cu generozitate erau doar o armă economică care depășea cu mult doar simpla construire a infrastructurii pentru profituri și avea obiectivul de a plasa țările partenere pe o axă pro-Beijing.
În concluzie, factorul care a limitat cel mai mult, în cele din urmă, prezența chineză în acest spațiu a ținut de schimbarea relațiilor politice dintre Statele Unite și aliații săi europeni și China. Garanțiile de securitate din SUA sunt mai importante, cel puțin pentru România, decât așteptările reduse de beneficii economice care să vină din partea Chinei. Cetăţenii români şi bulgari a celor două state membre UE de la Marea Neagră se identifică cu valorile occidentale, mai degrabă decât cu cele chineze. China, cu toate că alimentează Europa cu mărfuri, este încă prea îndepărtată ideologic și civilizațional pentru a juca o carte decisivă în această parte a lumii însă ne va rezerva mari surprise, cu siguranță. China, aparent, a suferit o reducere a gradului de implicare în economiile statelor europene și a celor de la Marea Negră însă răbdarea chineză este cunoscută și nu este recomandat să fie subestimată.
Guvernul american nu are instrumentele de reglementare ori legale pentru a interzice platforma online TikTok pe telefoanele personale, relatează Politico. În urmă cu câteva săptămâni, administrația președintelui Joe Biden cerea ca aplicația video deținută de China să fie vândută sau să fie interzisă total în Statele Unite. Anunțul a atras rapid sprijinul guvernului și a câștigat teren după mărturia CEO-ului companiei de luna trecută în fața Congresului, când legislatorii americani au acuzat TikTok că servește ca un cal troian pentru Beijing pentru a „manipula America” și a absorbi o mulțime de date sensibile despre cetățenii SUA.
În acest moment însă, interviurile cu parlamentari, experți juridici și în securitate națională și foști oficiali din două administrații, inclusiv unele implicate direct în efortul de a interzice aplicația TikTok, sugerează că o interdicție ar putea să nu fie posibilă vreodată, scrie Politico. Unii oameni din interior încep chiar să se îngrijoreze că guvernul nu va putea niciodată să restricționeze în mod semnificativ utilizarea TikTok și iau în considerare abordări alternative pentru a atenua orice amenințare pe care o reprezintă aplicația.
Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu omologul său Xi Jinping pe 14 noiembrie, în Bali (Indonezia), pe marginea summitului G20, a anunţat Casa Albă, relatează mass-media internațională. Conform analiștilor, discuțiile vor viza Taiwanul, dar şi poziţionarea fiecărei puteri faţă de Rusia şi invazia sa asupra Ucrainei, precum şi cu rivalitatea lor tehnologică şi comercială.
Subiecte controversate
Cei doi lideri, care vor avea prima întâlnire în persoană de la alegerea lui Joe Biden, vor discuta despre cum „să gestioneze în mod responsabil” rivalitatea între China şi SUA, încercând în acelaşi timp „să lucreze împreună acolo unde interesele noastre concordă”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, reluând formulele utilizate de obicei de americani.
Joe Biden şi Xi Jinping, care au discutat deja de mai multe ori telefonic şi prin videoconferinţă, vor evoca, de asemenea, o serie de subiecte „internaţionale şi regionale”, a indicat ea, însă fără a menţiona explicit problema Taiwanului, o sursă majoră de tensiuni.
„Ceea ce vreau să fac împreună cu el, atunci când vom discuta, este să stabilim tipul de linii roşii” pe care trebuie să le respectăm, a declarat miercuri liderul democrat în cadrul unei conferinţe de presă de la Washington.
Întâlnirea vine într-un moment în care SUA încearcă să-şi relanseze propria industrie de înalte tehnologii pentru a-şi reduce dependenţa faţă de China.
Doctrina Taiwan
„Doctrina privind Taiwanul nu s-a schimbat deloc”, a repetat Biden, evitând să reafirme cuvintele care au iritat Beijingul, potrivit cărora armata americană va apăra Taiwanul dacă este atacat.
Xi Jinping a obţinut luna trecută un al treilea mandat cu prilejul congresului Partidului Comunist Chinez, întârindu-şi statutul de cel mai puternic preşedinte chinez de la Mao Tze-Dun. Asta provoacă temeri în Taiwan, dar şi la Washington, ca nu cumva China să-şi intensifice eforturile pentru a obţine reunificarea cu insula.
Joe Biden insistă frecvent asupra relaţiei sale vechi cu preşedintele chinez, începută atunci când era încă vicepreşedinte al lui Barack Obama.
Ultima lor discuţie datează de la sfârşitul lui iulie şi echipele de la Casa Albă lucrează de săptămâni la organizarea unei întâlniri faţă în faţă în Bali. De atunci, tensiunile dintre Washington şi Beijing nu au scăzut deloc, ci dimpotrivă.
