Camera Reprezentanților a Statelor Unite a aprobat un pachet legislativ care furnizează 60,84 miliarde de dolari Ucrainei, inclusiv 23 de miliarde de dolari pentru a alimenta armele, stocurile și instalațiile americane. Pachetul merge acum la Senatul SUA, care a adoptat o măsură similară în urmă cu două luni, pentru aprobarea așteptată săptămâna viitoare. Apoi va fi transmis președintelui Joe Biden pentru a semna.
Reacțiile Moscovei nu au întârziat.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în calitatea actuală de vicepreședinte al Consiliului de Securitate Rus, a scris pe Telegram că aprobarea ajutorului SUA pentru Ucraina este așteptată și se bazează pe „rusofobie”. „Vom fi, bineînțeles, victorioși, indiferent de cei 61 de miliarde de dolari îmbibați de sânge, care vor fi în mare parte înghițiți de complexul lor industrial militar nesățios”, a completat el.
Întrebată cum comentează votul din Congresul SUA privind proiectele de lege pentru alocarea de fonduri Ucrainei și altor aliați americani, purtătoarea de cuvânt al Ministerului Rus de Externe, Maria Zaharova, a fost furibundă: „Un lucru este clar: elitele conducătoare din Statele Unite, indiferent de apartenența de partid, sunt gata să echipeze regimul de la Kiev cu arme pentru ca acesta să poată lupta până la ultimul ucrainean, continuând, printre altele, atacurile teroriste asupra țintelor civile de pe teritoriul Rusiei, atacuri de sabotaj și asasinări de jurnaliști. Pentru a face acest lucru, Washingtonul recurge la furtul banal al bunurilor rusești înghețate, pentru care Congresul dă undă verde administrației Biden. Este caracteristic că în aceste dispute interne Casa Albă nu se mai bazează pe victoria mitică a regimului controlat de la Kiev, ci pe faptul că Forțele Armate ale Ucrainei vor rezista cel puțin până la votul din noiembrie, fără a strica imaginea lui Biden. De fapt, de dragul acestui lucru, agonia lui Zelenski și anturajul său este prelungit, în timp ce ucrainenii obișnuiți sunt forțați să fie măcelăriți drept „carne de tun”. Republicanii au și ei propriul interes, făcând lobby în favoarea complexului militar-industrial american, care va primi partea leului din alocațiile pentru Ucraina. În acest context, confirmăm că acțiunile Washingtonului, ca parte reală a conflictului, vor primi o respingere decisivă necondiționată, iar cufundarea sa tot mai profundă într-un război hibrid împotriva Rusiei va avea ca rezultat același fiasco puternic și umilitor al SUA ca și în Vietnam și Afganistan. În orice caz, încercările febrile care vizează salvarea regimului neo-nazist al lui Zelenski sunt sortite eșecului. Scopurile și obiectivele operațiunii militare speciale vor fi atinse pe deplin”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând ultimul proiect de lege al SUA privind alocarea ajutorului financiar Ucrainei, a declarat: „Din cauza conflictelor politice din Washington, ei (americanii) caută modalități diferite pentru a continua să ofere ajutor Ucrainei”. „În orice caz, oricare ar fi modalitatea de acordare a acestui ajutor, de facto este vorba despre provocarea Ucrainei la noi ostilități până la ultimul ucrainean, punând bani garantați în buzunarele SUA”.
Potrivit acestuia, „indiferent ce spune cineva, americanii nu uită de ei înșiși”. „Și orice regim [care ajută Ucraina] în primul rând alocă fonduri care rămân în complexul militar-industrial al SUA, apoi este plătit sub formă de taxe guvernului SUA și așa mai departe”, a subliniat Peskov.
Peskov consideră că: „Ucraina trebuie să lupte acum nu numai pentru ajutorul oferit, în beneficiul americanilor, ci trebuie să lupte până la ultimul ucrainean”.
Ucraina este „împovărată și cu datorii, o politică colonială favorită a Statelor Unite”, a continuat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Rezultatul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și prevederile unui acord final între părți sunt încă incerte, deși perspectivele nu sunt roz pentru țara vecină. Conflictul ar putea avea ca rezultat o înțelegere cu o Ucraina divizată, cel mai probabil. Riscul cel mai mare este un război sângeros de uzură întins pe ani de zile de care părțile implicate par alarmant de puțin preocupate. Mai sigură decât rezultatul războiului este necesitatea unei reconstrucții ample după război a Ucrainei, indiferent de cât de afectată va fi teritorial. Amploarea distrugerilor poate duce la probabil cel mai mare efort de reconstrucție postbelică de la cel din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. La șapte decenii după ce Planul Marshall condus de SUA a contribuit decisiv la reconstruirea Europei de Vest, Uniunea Europeană și America se află într-un moment decisiv. Este o sarcină herculeană dar necesară pentru Occident și ucraineni dacă nu vor să piardă acest conflict geopolitic.
Câți bani sunt necesari?
Estimările privind reconstrucția economiei Ucrainei după invazia Rusiei în 2022 vor depăși 486 de miliarde de dolari, indică un nou studiu al Băncii Mondiale, Națiunilor Unite, Comisiei Europeane și guvernul ucrainean, publicat în 2023.
Estimarea acoperă perioada 24 februarie 2022 până la 31 decembrie 2023 și cuantifică daunele fizice directe aduse clădirilor și infrastructurii, impactul asupra vieții și mijloacelor de trai ale oamenilor și costul reconstrucției.
Raportul spune că daunele directe din război au ajuns la aproape 152 de miliarde de dolari, pierderile fiind concentrate în regiuni precum Donețk, Harkov, Luhansk, Zaporojie, Herson și Kiev. Nu doar daunele directe au fost evaluate ci și perturbarea producției economice și a comerțului, precum și alte costuri legate de război. Aceste costuri ar adăuga probabil încă 499 de miliarde de dolari, cifrele fiind în creștere.
Noua estimare exclude nevoile de reconstrucție deja satisfăcute prin bugetul de stat al Ucrainei sau prin parteneri și sprijin internațional.
De la ultima evaluare, guvernul Ucrainei, cu sprijinul partenerilor, a rezolvat unele dintre cele mai urgente nevoi. De exemplu, în sectorul locuințelor, conform datelor Guvernului Ucrainei, în 2023, 1 miliard de dolari a fost plătit pentru reparația și reconstrucția clădirilor deteriorate. În sectorul transporturilor au fost efectuate peste 2.000 km de reparații de urgență pe autostrăzi și alte drumuri naționale. În sectorul educației, autoritățile locale au reconstruit aproximativ 500 de instituții de învățământ iar din ianuarie 2023 ponderea instituțiilor de învățământ cu adăposturi anti-bombă a crescut de la 68% la 80%.
Ucraina are nevoie de aproximativ 15 miliarde de dolari pentru a acoperi cele mai urgente priorități de reparare, recuperare și reconstrucție în 2024, dintre care aproximativ 5,5 miliarde de dolari au fost deja îndeplinite prin bugetul de stat și sprijinul donatorilor.
Raportul menționează că, în decembrie 2023, aproximativ 5,9 milioane de ucraineni au rămas strămutați în afara țării, comparativ cu 8,1 milioane raportate în ultima evaluare a nevoilor din 2023. Numărul persoanelor strămutate în interior a scăzut, de asemenea, la aproximativ 3,7 milioane, comparativ cu 5,4 milioane în primăvara anului 2023.
Un Plan Marshall cu repetiție
Programul European de Recuperare (ERP), cunoscut sub numele de Planul Marshall, a fost un program de asistență americană dedicat, în special, Europei Occidentale devastată de război, în perioada 1948-1951. Planul Marshall – lansat într-un discurs rostit de secretarul de stat american George Marshall la 5 iunie 1947 – este considerat de mulți ca fiind una dintre cele mai de succes inițiative de politică externă și cele mai eficiente programe de ajutor extern ale SUA.
Scopul a fost prevenirea deteriorării economice a Europei postbelice, expansiunea comunismului și stagnarea comerțului mondial. Planul a urmărit să stimuleze producția europeană, să promoveze adoptarea de politici care să conducă la economii stabile și să ia măsuri pentru creșterea comerțului între țările europene și între Europa și restul lumii. A fost un efort comun între Statele Unite și Europa Occidentală și între națiunile europene care au lucrat împreună, lucru greu de imaginat înainte de război.
Administrația Truman și Congresul au oferit prin acest cadru aproximativ 13,3 miliarde de dolari (143 de miliarde de dolari în 2017) de asistență pentru 16 țări.
A fost conceput pentru a îndeplini trei obiective:
extinderea producției agricole și industriale europene;
restabilirea monedelor, bugetelor și finanțelor solide în țările europene individuale;
stimularea comerţului internaţional între ţările europene şi între Europa şi restul lumii;
De la încheierea sa, unii membri ai Congresului și alții au recomandat periodic stabilirea de noi „planuri Marshall” – pentru America Centrală, Europa de Est, Africa sub-sahariană și în alte părți. Acum, Ucraina pare a fi locul potrivit pentru un nou plan.
Planul Marshall rămâne un exercițiu de succes și un precedent important pentru o Ucraină post război. Lecțiile mai relevante pot fi extrase din reconstrucția cu adevărat transformatoare a Europei de Vest după al Doilea Război Mondial, a Europei de Est după Războiul Rece și a Balcanilor de Vest după destrămarea violentă a Iugoslaviei. Formula de bază pentru aceste eforturi de reconstrucție a fost stabilită la finalul celui de-al doilea Război Mondial. Statele Unite au oferit banii de început și au garantat securitatea prin formula NATO, în timp ce europenii au oferit cea mai mare parte a finanțării și au avansat procesul istoric de integrare europeană.
Implicații și proiecții
Din ianuarie 2022, SUA au oferit Ucrainei peste 70 de miliarde de dolari în ajutor militar, financiar și umanitar. Acest sprijin din partea SUA și a altor aliați este esențial pentru susținerea eforturilor militare și a economiei Ucrainei dar este și o sursă de mare vulnerabilitate. Venirea posibilă a lui Donald Trump pentru un nou mandat poate amenința contribuțiile SUA dar interesele Americii în jocul geopolitic mondial nu vor permite, probabil, abandonarea Ucrainei, de aici și marele risc al escaladării războiului către o zonă periculoasă care să antreneze direct o confruntare între mari puteri militare, cum sunt Rusia și Statele Unite, plus aliații lor.
Potențialele schimbări negative în sprijinul SUA pentru Ucraina reprezintă un risc care îi preocupă și pe liderii europeni, care depind foarte mult de SUA pentru asigurarea securității continentului. Și, de ce să nu menționăm, sunt presați de americani să contribuie la efortul de război al Kievului, altfel colaborarea economică cu Rusia ar fi fost mult mai tentantă decât un război fie și doar economic, deocamdată.
Un alt posibil impediment pentru efortul de reconstrucție este că SUA se află într-o competiție strategică pe termen lung cu China. Este puțin probabil ca această poziție să se schimbe odată cu alegerile prezidențiale din 2024, având în vedere că potențialii președinți republicani ar menține sau chiar escalada politici similare. De ce ar impacta relația chino-americană tensionată, Ucraina?
China va dori să aibă un rol în reconstrucția Ucrainei deoarece înainte de 2022, a devenit cel mai mare partener comercial al Ucrainei, cu investiții în agricultură și infrastructură. Acum, poziționarea Beijing-ului de partea Moscovei în conflict, sau neimplicarea în a convinge Rusia să pună capăt războiului, va face investițiile chineze sau alte angajamente în reconstrucția Ucrainei, controversate. America, aflată în conflict strategic și economic cu chinezii, va căuta să limiteze fondurile disponibile firmelor chineze.
Cu toate acestea, companiile chineze s-au angajat deja în proiectele de infrastructură ale Ucrainei și probabil vor concura pentru proiectele de finanțare a reconstrucției din țară.
Ucraina ar putea fi supusă unor presiuni suplimentare pentru a limita măsura în care companiile chineze beneficiază de finanțarea SUA pentru reconstrucție, ceea ce poate fi o provocare dacă vor să rămână fidele procedurilor de achiziție așteptate.
SUA nu sunt singurul aliat al Ucrainei care își recalibrează relațiile cu China. Atât Regatul Unit, cât și Uniunea Europeană, de exemplu, sunt îngrijorați de dependența lor de China pentru lanțurile de aprovizionare cu materii prime critice și componente pentru surse regenerabile, precum și de riscurile pe care acest lucru le creează pentru securitatea lor energetică.
O Ucraină restaurată, chiar ciuntită teritorial, poate întări alianța occidentală din punct de vedere strategic și economic dar va fi probabil un efort de zeci de ani cu numeroase capcane și necunoscute. Fundamental va fi un efort comun americano-european și aranjamente puternice de securitate post conflict.
Deși provocarea reconstrucției postbelice a Ucrainei a fost comparată cu reconstrucția eșuată a Irakului și Afganistanului, în ciuda numeroaselor sale probleme, țara noastră vecină este, totuși, o țară modernă, cu un guvern funcțional și un nivel ridicat de coeziune națională, de aceea nu se poate vorbi de un exemplu similar. Nu se confruntă cu o insurgență sau un război civil iar digitalizarea serviciilor sale guvernamentale este mai avansată decât cea a Statelor Unite și a multor țări din Europa.
În virtutea acestor date, pentru un număr tot mai mare de țări, sprijinirea Ucrainei pare un pariu care merită luat. Comisia Europeană a dezvăluit în 2023 un nou proiect multianual, în valoare de miliarde de euro, pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei. Investitorii privați precum BlackRock și JPMorgan Chase, dar și alții, în primă etapă, lucrează cu guvernul ucrainean la un nou fond de reconstrucție care ar folosi capitalul de început pentru proiectele de reconstrucție.
Finanțarea internațională a sectorului public ucrainean la scară mare trebuie să fie piatra de temelie a efortului de reconstrucție. Economia Ucrainei dinainte de război a fost de 200 de miliarde de dolari PIB anual, iar după un an de război s-a estimat că a scăzut la 160 de miliarde de dolari. Capacitatea de absorbție a Ucrainei va fi limitată, în orice caz, în ceea ce privește forța de muncă și logistica, mai ales din cauza pierderii de populație.
În consecință, printre cele mai mari priorități pentru reconstrucție va fi asigurarea piețelor internaționale pentru exporturile ucrainene, asigurarea unui mediu politic primitor pentru investitorii internaționali și garantarea unui sistem judiciar de încredere și independent, în special pentru implementarea contractelor.
Se discută că Ucraina poate avea o altă sursă de finanțare în activele rusești – rezerve internaționale, cât și active private – înghețate în Occident, estimate la circa 300 de miliarde de dolari. Există o dezbatere puternică cu privire la autoritatea legală de utilizare a acestora, precum și la consecințele pentru sistemul financiar internațional.
Dezbaterea include dacă să fie utilizate acum pentru a ajuta Ucraina sau să se țină ca monedă de schimb în orice reglementare post conflict. Însă, chestiunea folosirii activelor rusești este una sensibilă, multe state temându-se că dacă Rusiei i se vor confisca aceste active se creează un precedent periculos. Temerea este că oricare stat care nu îndeplinește cerințele ordinii internaționale bazate pe reguli riscă să rămână fără activele externe. De aceea, va mai dura o eventuală decizie în acest sens, șansele fiind reduse din cauza consecințelor ulterioare.
O altă chestiune se referă la faptul că orice proiect la această anvergură are de suferit dacă este derulat fără o serioasă și necesară serie de reforme structurale pe un stat încă nearmonizat cu valorile și regulile occidentale, cum este Ucraina.
Ucraina s-a clasat în mod constant pe locul 40 din 40 de țări din Europa (inclusiv Balcanii de Vest și Turcia) în Indicele de percepție a corupției al Transparency International. Reconstrucția postbelică oferă Ucrainei ocazia unică de a inversa cei 30 de ani de dezvoltare în paradigma post-sovietică către un alt model, de esență pro-europeană, cu toate atuurile sale.
Efortul de reconstrucție va dura ani, dacă nu decenii, iar modelul ucrainean de economie ar putea rămâne tributar vechilor practici ex-sovietice. Deturnarea banilor, frauda, abuzul și corupția care supraviețuiește războiului ar eroda puternic sprijinul occidental și internațional. Ucraina ar trebui să aibă un sistem puternic de monitorizare și evaluare. O Ucraină pro-europeană și cu un mecanism statal puternic axat pe eradicarea corupției poate să nu convină economiei subterane. Reducerea acestui flagel echivalează cu o dublare a securității sale generale, alături de arhitectura de securitate externă. Asigurarea finanțării necesită mai mulți pași care vor construi încrederea că Ucraina post-conflict va fi „investibilă”. În plus, sunt necesare garanții că reformele vor continua să consolideze capacitatea instituțională a Ucrainei de a absorbi și de a utiliza astfel de sume și de a reduce în continuare corupția endemică. Acestea ar trebui să fie legate de ambițiile Kievului de a adera la UE.
Se pare că este necesar un cadru instituțional pentru a se asigura că selecția și gestionarea proiectelor este organizată în moduri care să ofere contribuitorilor transparență și asigurări că banii sunt bine cheltuiți. Trebuie să existe, de asemenea, un fel de inspector general în Ucraina precum și o monitorizare și o evaluare puternică de către de către instituțiile financiare internaționale și de către donatorii bilaterali. Și, de asemenea, trebuie să existe un schimb extins de date între comunitatea internațională și Ucraina, astfel încât reconstrucția să poată fi monitorizată și corupția să fie limitată.
Oboseala Europei
Începând cu februarie 2022, solidaritatea europeană față de Ucraina a fost previzibilă în strategiile externe ale UE. Acest lucru se bazează pe o solidaritate aproape completă în interiorul celor 27 de state UE, cu excepția Ungariei. Deși în primăvara anului 2023 au apărut unele semne ușoare de descreștere a simpatiei publice față de cauza ucraineană în raport cu agresiunea Rusiei, majoritatea europenilor se poziționează de partea Ucrainei. Astfel, sprijinul public european față de strategiile UE în raport cu Ucraina variază între 60% și 85% (Eurobarometru, iulie 2023). Cu toate acestea, se conturează o anumită oboseală geopolitică vizavi de cauza ucraineană, care combină reacții naționalist-protecționiste în domenii sensibile (în Polonia, Slovacia și Ungaria), precum accesul produselor cerealiere. Din aceste cauze, în principal, există o incertitudine în privința capacității anumitor guverne naționale de a aloca resurse financiare pentru necesitățile ucrainene.
Riscul de securitate pentru Ucraina rămâne ridicat
Reconstrucția postbelică a Ucrainei nu este pur și simplu o problemă economică. Provocările de securitate pentru Ucraina după încheierea ostilităților vor fi mari și nu se poate obține o recuperare durabilă fără securitate durabilă. Ca oamenii să investească într-o economie, trebuie să simtă că activele lor vor fi protejate în viitor. Dacă Ucraina ar fi iar într-un conflict după un acord de pace, investitorii privați sau statali ar fi puși în fața scenariului negru că ceea ce construiesc va fi aruncat din nou în aer. De aceea, altă prioritate este asigurarea de risc de război pentru a acoperi pierderile pentru investitorii străini și ucraineni.
Chiar și cele mai bune planuri vor eșua, totuși, dacă Ucraina este atacată sau chiar supusă amenințării unui atac. Aici intervine obligativitatea securității care s-a dovedit un element esențial în episoadele de reconstrucție din trecut.
Reconstrucția Ucrainei ar trebui să fie un parteneriat strâns între Statele Unite și Europa, astfel nu va funcționa. Statele Unite ar trebui să conducă în chestiunile de securitate, iar Uniunea Europeană ar trebui să conducă în ceea ce privește asistența economică, în special în lumina posibilei aderări a Ucrainei la UE.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, ca expresie a garantării păcii și apărării, a asigurat securitatea reconstrucției europene după al Doilea Război Mondial. După ce războiul se termină, indiferent cum se va sfârși, pacea va dura doar dacă ambele părți o consideră preferabilă războiului. Ucraina va avea stimulente pozitive puternice pentru pace sub formă de asistență pentru reconstrucție și aderarea la UE. Rusia nu va avea stimulente comparabile dar va avea dorința să elimine un potențial pericol reprezentat de noua Ucraină reînarmată. Aranjamentele de securitate durabile susținute de Occident vor ajuta Ucraina să descurajeze și să se apere împotriva viitoarelor atacuri rusești dar nu se știe cât se va teme Rusia de arhitectura de securitate susținută de Occidentul euro-american pentru a nu mai risca un nou conflict.
Dar, la fel de important, astfel de garanții de securitate oferă investitorilor încrederea de a-și asuma riscuri și angajamente pe termen lung. De asemenea, reconstrucția și creșterea economică vor permite Ucrainei să își consolideze forțele armate și capacitățile de descurajare. Prin urmare, aranjamentele de securitate și reconstrucția sunt inseparabile.
Extinderea ulterioară a NATO ar crește, de asemenea, șansa unui conflict mai substanțial dacă Rusia ar comite din nou o agresiune. Dar va adera Ucraina la NATO? Greu de spus și puțin probabil.
NATO, pe de altă parte, nu are nevoie de Ucraina ca membru pentru a descuraja Rusia și nici Ucraina nu trebuie să devină membră NATO pentru a se bucura de sprijin pentru apărarea sa. Ordinea europeană de securitate în evoluție ar trebui să reflecte astfel de schimbări în raportul de putere și este posibil ca securitatea pentru Ucraina să aibă ca rezultat noi modele dincolo de alegerea binară pe care o oferă apartenența la NATO.
Indiferent de aranjamentul de securitate pe care Ucraina și aliații săi îl vin, cheia este că orice fel de aranjament va trebui să descurajeze reînnoirea atacului rus, iar beneficiile ne-reatacării vor trebui să depășească costurile. Și astfel, Ucraina va avea stimulente puternice pentru a menține pacea sub forma acestui efort masiv de reconstrucție și a aderării la UE.
Rusia ar urma să fie descurajată să mai atace în aceste condiții. Și SUA, desigur, au o serie de opțiuni de descurajare la diferite puncte forte și niveluri, dar găsirea unei abordări care să fie suficient de puternică pentru a descuraja atacul rusesc, dar care să nu provoace în mod inutil Rusia, va fi cheia aici pentru aranjamentele de securitate.
Orice întârziere semnificativă ar putea împiedica întoarcerea refugiaților, ar putea împovăra o economie ucraineană aflată în dificultate, ar putea risca pierderea interesului internațional și ar putea pune în pericol pacea după victoria în război. De altfel, nici reconstrucția Europei de după cel de-al Doilea Război Mondial nu a început într-un mod serios decât la trei ani după război.
Congresul american ar trebui să adopte o legislație pentru reconstrucția Ucrainei, similară cu legile adoptate după Războiul Rece pentru Europa Centrală și de Est și fosta Uniune Sovietică. Liderii politici americani trebuie să înceapă un efort bipartizan pentru a explica și a construi sprijin în rândul poporului american pentru o politică pe termen lung a SUA în Ucraina.
Rusia rămâne, paradoxal, cheia reconstrucției
Rusia reprezintă o amenințare continuă și relativizează eforturile de reconstrucție. Analizele efectuate asupra viitorului apropiat indică perspective reduse de schimbare a regimului politic la Kremlin și nu este vorba de perenitatea lui Vladimir Putin ci de o doctrină de leadership și de proiectare geopolitică a Rusiei însușită de cei care vor urma la conducere.
Chiar dacă acțiunea militară încetează, este probabil ca Rusia să vadă reconstrucția și securitatea Ucrainei drept un pericol și o provocare și să acționeze în consecință. Rușii pot executa atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice a Ucrainei sau iniția încercări de destabilizare a securității informaționale, pe măsură ce influența politică a Rusiei în Ucraina se micșorează și partidele pro-ruse sunt dizolvate.
În ciuda speculațiilor cu privire la provocările la adresa conducerii lui Putin sau a stării sale de sănătate, președinte rus poate rămâne la putere până în 2036. Ca atare, poziția guvernului rus cu privire la războiul din Ucraina este probabil să continue, în viitorul previzibil.
Ne întrebăm, oare Rusia va admite ca în vecinătate să se nască un nou stat fundamental ostil și revanșard, reconstruit de UE și Statele Unite și care să nu mai poată fi convenabil Moscovei? Cum ar trebui sa arate noua Ucraina pentru a fi pe placul Rusiei? Pentru că, dacă până în 2022, implicațiile occidentale în Ucraina erau moderate, după ce s-ar încheia pacea sau un acord de încetare a focului, Rusia ar avea la graniță un nou stat, căruia Kremlinul nu i-ar mai putea aduce acuza că prigonește etnicii ruși. O altă dilemă care va influența decisiv amploarea reconstrucției este și cum se vor desfășura termenii acordului de pace. O pace permanentă sau un armistițiu?
Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”.
El a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru reînarmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”.
„Nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale”, a spus el.
Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au continuat ultimele săptămâni cu virulență, fiind țintită, cu preponderență, infrastructura energetică. Daunele provocate cresc în fiecare zi costurile unei reconstrucții deoarece obiectivele avariate, centrale energetice, hidrocentrale, depozite de gaz, sunt proiecte ce necesită timp, tehnologie și resurse financiare mari pentru a fi refăcute. Vladimir Putin susține că loviturile asupra instalațiilor energetice ucrainene urmează obiectivul stabilit de Kremlin de a „demilitariza” Ucraina și ar fi și un „răspuns” la recentele lovituri ale Kievului asupra rafinăriilor și altor obiective energetice rusești prin care au fost distruse mai multe rafinării de petrol în adâncul teritoriului Rusiei, afectând peste 15% din capacitatea acestora.
Procesul de reconstrucție ar trebui să se desfășoare mult mai repede iar Ucraina are nevoie de aderarea la UE și NATO pentru a atrage în primul rând un sentiment de încredere că nu riscă să revină iar un teatru de lupte. Chiar și cu asigurări de război, inițiativele private nu vor lansa proiecte mari dacă Ucraina se află într-o stare de conflict „înghețat” și Rusia și-ar putea reînnoi agresiunea. Aici este marea necunoscută. Reconstrucția țării se desfășoară între mai multe variabile: apetitul Rusiei pentru noi cuceriri teritoriale în conflictul aflat în desfășurare, voința Occidentului de a asigura rezistența țării și apoi integrarea în structurile euroatlantice economice și de securitate.
Marea incertitudine rămâne cât de atractivă va fi Ucraina lipsită de principalele regiuni puternice din punct de vedere economic și strategic, fără o ipotetică ieșire la mare. Pentru că, dincolo de motivațiile și semnificațiile ideologice ale operațiunii militare ruse asupra Estului Ucrainei, Moscova a pus mâna pe teritorii potente economic și pe care este greu de crezut că le va ceda. Și se pare că nu se va opri în acest moment în a anexa altele.
Șeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a declarat sâmbătă, 13 aprilie, că situația de pe frontul de est s-a înrăutățit în ultimele zile, deoarece Rusia și-a intensificat atacurile pentru controlul unui sat aflat la vest de orașul Bahmut.
Generalul ucrainean a spus că a mers în zonă pentru a stabiliza frontul, în timp ce trupele de asalt ruse au profitat de vremea uscată și caldă, care a făcut manevrarea echipamentelor mai ușoară.
El a scris pe Telegram: „Situația de pe frontul de Est în ultimele zile a devenit considerabil mai tensionată. Acest lucru este legat în primul rând de activarea semnificativă a acțiunii ofensive de către inamic după alegerile prezidențiale din Rusia”. El a mai spus că rușii au suferit pierderi semnificative în timpul atacurilor lor din est, dar au înregistrat și câștiguri tactice. Sîrski a concluzionat că doar un avantaj tehnologic față de Rusia în arme sofisticate ar permite Kievului „să ia inițiativa strategică” de la un inamic mai bine echipat și mai mare.
Deși câștigarea de către Putin a unui nou mandat a sporit speranțele unora că Rusia va căuta o soluție de compromis pentru un acord de încetare a focului, avansul armatei ruse, prin intensificarea ofensivei, arată că Rusia nu se va limita la cuceririle actuale și va merge mai departe în adâncime în teritoriul ucrainean.
Conform declarațiilor oficialilor ruși în frunte cu Vladimir Putin, Rusia va merge până la capăt în atingerea obiectivelor inițiale pentru ca Ucraina să nu mai reprezinte un pericol pentru securitatea sa. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia ar putea pregăti o mare ofensivă la sfârșitul lunii mai sau în iunie 2024.
Încetinirea asistenței militare din Occident a lăsat Ucraina mai expusă la atacuri aeriene și a fost puternic depășită pe câmpul de luptă. Kievul a făcut apeluri din ce în ce mai disperate pentru aprovizionarea cu rachete de apărare aeriană în ultimele săptămâni.
Armata ucraineană face eforturi susținute pentru a întârzia ocuparea progresivă a noi localități și obiective de infrastructură de către ruși. Rusia a început să execute lovituri aeriene masive asupra sistemului energetic ucrainean, lovind centrale electrice și substații. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât repararea acestora necesită timp important și mulți bani.
Șeful forțelor militare de drone din Ucraina a declarat că livrările de drone în primele linii în acest an au fost deja de trei ori mai mari decât volumul furnizat pe parcursul întregului an trecut. Cu toate acestea rachetele par a fi marea urgență a ucrainenilor.
Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina are nevoie de 25 de sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot pentru a acoperi Ucraina de atacurile rusești. Kievul face lobby pentru ca sistemele de apărare aeriană din Polonia, România și Spania să fie trimise în Ucraina. Germania a dat două sisteme Patriot Ucrainei, dar a clarificat săptămâna aceasta că nu va mai furniza altele noi. „Nu vom mai putea oferi alte sisteme deocamdată”, a declarat Ministerul german al Apărării.
Nici România nu este dispusă să cedeze stocurile de Patriot, având în vedere propriile necesități de apărare.
Președintele polonez Andrzej Duda a exclus furnizarea de sisteme Patriot. În schimb, a reiterat posibilitatea ca Varșovia să transfere mai multe dintre rachetele sale de fabricație sovietică la Kiev. „În Polonia, abia începem să construim sistemul de apărare antirachetă Patriot. Acest sistem din Polonia nu este încă gata, așa că nu avem nimic de donat, chiar dacă am fi vrut”, a spus Duda.
Președintele Zelenski a spus acum două zile că Germania, totuși, va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot și rachete de apărare aeriană fabricate din SUA, într-un „moment critic”.
„Germania va livra Ucrainei un sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot”, a declarat și cancelarul german Olaf Scholz pe platforma X (fosta Tweeter), amintind că Germania este acum un susținător cheie al Ucrainei, cu asistența SUA blocată în Congres. Mesajul său reiterează, de fapt, că eforturile de sprijin al Ucrainei vor rămâne în ogradă Europei, presiunea fiind mare de peste ocean.
„Suntem neclintiți de partea Ucrainei”, a spus Scholz, adăugând că Zelenski l-a informat sâmbătă într-un apel telefonic despre „atacuri aeriene masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice civile”.
Zelenski a descris conversația sa cu Scholz drept „importantă și productivă” și a spus: „Facem apel la toți ceilalți lideri ai statelor partenere să urmeze acest exemplu”.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat că cei doi lideri au discutat despre măsuri pentru a consolida în continuare apărarea anti-aeriană a Ucrainei. „Au fost de acord că sunt necesare eforturi suplimentare ale partenerilor”, se arată într-un nou comunicat.
Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia desfășurate între 15-17 martie 2024. Nicio surpriză, de altfel, singura diferență fiind procentul de 87% din voturi, cu o prezență la vot de de 77%, în creștere de la 67,7% în 2018.
Aflat la putere, în funcția de președinte, de peste 20 de ani, într-un sistem politic precum cel rusesc, victoria sa era sigură. Contextul în care se află Rusia conferă noului său mandat semnificația unui cec în alb pentru contractul său social cu Rusia și mai ales cu creditarea poporului de a merge până la capăt în conflictul cu Occidentul. Putin nu a obținut doar un nou mandat ci a ieșit și mai întărit, contrar opiniilor care îl credeau rupt de Rusia profundă, aflată într-o opoziție față de acțiunile sale militare din Ucraina. Probabil că realegerea sa ar fi fost dificilă dacă Rusia se afla într-o mare dificultate economică din cauza sancțiunilor sau fără atingerea obiectivelor militare în Ucraina. Însă, eșecul Occidentului în a pedepsi Rusia așa cum se estimase, a avut efect contrar asupra viitorului politic al lui Vladimir Putin. Nemulțumirea populației față de regim nu este semnificativă iar asta s-a verificat la vot. Putin nu a admis nicio fisură în procesul electoral, toți cei 4 candidați aflându-se pe lista de sancțiuni a Occidentului.
Continuarea războiului a fost deja anunțată de Putin, precum și trecerea economiei pe plan de război, iar rușii au fost convinși să accepte acest sacrificiu. Kremlinul a convins la nivel de populație că sunt în război cu Occidentul, ceea ce face suportabil efortul de război.
Conform observațiilor profesorului Dan Dungaciu, Occidentul pare că nu are un plan de pace dar nici o teorie clară a victoriei asupra Rusiei iar establishment-ul de la Kremlin este de acord cu eventuale negocieri de pace fără ca Rusia să cedeze teritorii ci să se discute pe actualul amplasament de pe terenul de luptă. Sau viitorul amplasament.
Președintele rus a acordat un interviu amplu agenției de știri de stat RIA și televiziunii de stat Rossia-1, cu câteva zile înainte de alegeri. Scopul interviului a fost unul electoral dar temele alese au fost parte a unui mesaj cuprinzător în care s-a validat faptul că pilonul principal al contractului social dintre Putin și populație a rămas stabil: prosperitatea generală, salariile crescute cu două cifre, economia care a rezistat sancțiunilor și s-a stabilizat. În prima parte a atras atenția rușilor că prosperitatea copiilor este mai mare decât prosperitatea lor deci nu este motiv pentru proteste și a face, în acest fel, jocurile Occidentului. Mesajul său către Occident a fost că este suficient de puternic la cârma Rusiei și să nu se incerce nicio perturbare.
Deși interviul amintit a fost amplu, ne vom opri la a doua parte, în care întrebările au țintit conflictul Rusiei cu Occidentul, prin războiul proxy din Ucraina. Întrebările adresate și răspunsurile oferite îl fac un interviu consistent, mai ales că interviul luat de Tucker Carlson a fost acuzat de inconsistență și de lipsa întrebărilor incomode.
Jurnalistul care l-a intervievat a fost Dmitri Kiseliov, prezentator și director general al canalului de stat Russia Today (RT).
Acesta l-a întrebat, deschizând seria de teme fierbinți: „Acum avansăm pe toată linia frontului, judecând după rapoartele atât ale Ministerului Apărării, cât și ale corespondenților noștri de război. Cum să avansăm cu pierderi minime?”
Vladimir Putin a răspuns: „Trebuie să creștem mijloacele de distrugere – numărul și puterea mijloacelor de distrugere și să creștem eficacitatea forțelor și mijloacelor utilizate. […] Cu cât mai puternice și mai multe mijloace de distrugere, cu atât mai puține pierderi.”
D. Kiseliov a continuat: „Ce preț suntem dispuși să plătim pentru toată această provocare pe care am fost forțați să o facem din punct de vedere istoric?”
Vladimir Putin: „Am venit în ajutorul acestor oameni (rușilor din Estul Ucrainei). Dacă îi abandonăm astăzi pe acești oameni, atunci mâine pierderile noastre s-ar putea să crească de multe ori, iar copiii noștri nu vor avea viitor, pentru că ne vom simți nesiguri, vom fi o țară de clasa a treia sau a patra, nimeni nu va ține cont de noi dacă noi înșine nu ne putem proteja. Iar consecințele ar putea fi catastrofale pentru statalitatea rusă”.
D. Kiseliov: „Americanii par să vorbească despre negocieri, despre stabilitate strategică, dar în același timp declară nevoia de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Poziția noastră este: „Suntem deschiși la negocieri, dar timpul pentru gesturile amabile a trecut, s-au terminat. Deci, nu vor fi negocieri”?
Vladimir Putin a răspuns: „Nu am refuzat niciodată negocierile”. El a menționat negocierile din Turcia, la Istanbul, din 2022, unde partea rusă a venit cu un proiect de acord de pace. Fostul premier britanic Boris Johnson, a spus Putin, a venit și i-a descurajat pe ucraineni să semneze în cele din urmă și, în consecință, implementarea acordului a eșuat, așa apărând tema, în Occident, că Rusia trebuie învinsă pe câmpul de luptă.
Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”.
Președintele rus a reamintit, în viziunea sa, promisiunile neîndeplinite ale Occidentului față de Rusia prin care au promis că nu vor extinde NATO spre Est și apoi s-au apropiat de granițele Rusiei. Ei au promis, a continuat Putin, că acest conflict din Ucraina ,,va fi rezolvat prin mijloace pașnice, politice. După cum ne amintim, trei miniștri de externe ai Poloniei, Germaniei și Franței au sosit la Kiev și au promis că vor fi garanții acestor acorduri – o zi mai târziu a avut loc o lovitură de stat. Ei au promis că vor îndeplini acordurile de la Minsk, iar apoi au anunțat public că nu intenționează să își îndeplinească aceste promisiuni, ci au făcut doar o pauză pentru a înarma regimul Bandera din Ucraina”.
Putin a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru rearmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”.
D. Kiseliov l-a întrebat direct: „Nu se va întâmpla să încheiem ceva [acord] cu ei, iar ei ne vor înșela încă o dată?”
Vladimir Putin: „Nu vreau să spun asta, dar nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale.
Kiseliov: „Nu aveți deloc încredere în nimeni sau vă referiți la partenerii occidentali?”
Putin: „Prefer să mă ghidez de fapte decât de urări bune și să vorbesc despre cum se poate avea încredere în toată lumea. La urma urmei, atunci când se iau decizii la acest nivel, gradul de responsabilitate pentru consecințele deciziilor luate este foarte mare. Prin urmare, nu vom face nimic care nu este în interesul țării noastre”.
Macron se răzbună pentru amestecul rusesc din Africa
D. Kiseliov: „Ce s-a întâmplat cu Macron? El va trimite trupe franceze să lupte cu armata noastră. Cum să reacționăm la asta?”
Putin a răspuns că „militarii țărilor occidentale sunt prezenți de multă vreme în Ucraina, au fost prezenți chiar înainte de lovitură de stat, iar după lovitura de stat numărul lor a crescut de mai multe ori. Acum sunt prezenți direct sub formă de consilieri, sunt prezenți sub formă de mercenari străini și suferă pierderi. Dar dacă vorbim de contingente militare oficiale ale statelor străine, atunci sunt sigur că acest lucru nu va schimba situația de pe câmpul de luptă – acesta este cel mai important lucru, la fel cum furnizarea de arme nu schimbă nimic. Prezența oficială a trupelor străine în Ucraina ar putea duce la consecințe geopolitice grave. Pentru că, dacă, să zicem, trupele poloneze intră pe teritoriul Ucrainei, după cum pare, pentru a acoperi granița ucraineano-belarusă, sau în alte locuri, pentru a elibera contingentele militare ucrainene să participe la ostilitățile pe linia de contact, atunci cred că trupele poloneze nu vor mai pleca niciodată de acolo. Așa mi se pare. Ei visează și vor să li se returneze acele pământuri pe care le consideră istoric ale lor și care le-au fost luate de „părintele națiunilor” Iosif Visarionovici Stalin și transferate în Ucraina. Ei, desigur, le vor înapoi. Și dacă unitățile poloneze intră acolo, este puțin probabil să plece. Dar exemplul lor poate fi urmat de alte țări care și-au pierdut o parte din teritoriile ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Consecințele geopolitice pentru Ucraina, chiar și din punctul de vedere al păstrării statalității sale în forma ei modernă, vor apărea, desigur, în toată splendoarea și la maxim”.
Jurnalistul a menționat că Rusia este prezentă activ în Africa și l-a întrebat pe Putin dacă Macron s-a hotărât, astfel, să se răzbune pe Rusia pentru faptul că l-a „călcat pe coadă” în Africa?
V. Putin a răspuns direct: „Da, cred că există un fel de resentimente, dar când am menținut contacte directe cu el, am vorbit destul de deschis pe această temă”.
El a nuanțat: „Nu am mers în Africa și am scos Franța de acolo. Problema este alta. Cunoscutul grup Wagner a realizat mai întâi o serie de proiecte economice în Siria, apoi s-a mutat în alte țări africane. Ministerul Apărării oferă sprijin, dar numai pe baza că acesta este un grup rus, nimic mai mult. Nu am împins pe nimeni afară. Doar că liderii africani din unele țări au fost de acord cu operatorii economici ruși, au vrut să colaboreze cu ei, dar nu au vrut să colaboreze cu francezii în niciun fel. Nici măcar nu a fost inițiativa noastră, a fost o inițiativă a prietenilor noștri africani. […] Nu ne-am atins de ei, foștii colonialiști francezi, în aceste țări. Nu avem nimic de-a face cu asta. […] Nu incităm pe nimeni acolo (în Africa), nu punem pe nimeni împotriva Franței. Sincer să fiu, noi nu avem astfel de obiective naționale acolo, la nivelul statului rus. Suntem doar prieteni cu ei”.
Putin a afirmat că Rusia nu are nevoie de ajutor militar, deoarece, „așa cum vedem astăzi din rezultatele a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, facem față sarcinilor pe care ni le-am propus”.
El a avertizat „Cât despre acele state care spun că nu au „linii roșii” în raport cu Rusia, trebuie să înțeleagă că nici în Rusia nu vor exista „linii roșii” în raport cu aceste state”.
Întrebat de Reuters în 18 martie, la sediul său de campanie, după câștigarea alegerilor, despre remarcile lui Macron și despre riscurile și posibilitatea unui conflict între Rusia și NATO, Putin a glumit: „totul este posibil în lumea modernă”.
Dar a și avertizat: „Este clar pentru toată lumea că acesta va fi la un pas de un al treilea război mondial. Cred că aproape nimeni nu este interesat de acest lucru”.
El a adăugat că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina.
Germania și rachetele Taurus
Revenind la interviu, referitor la întrebarea privind interceptarea discuțiilor ofițerilor germani în care era pusă pe tapet folosirea rachetelor Taurus pentru atacarea podului Crimeii și a bazelor militare, pe teritoriul Rusiei, Putin a spus: „Ei fantazează, se încurajează, în primul rând. În al doilea rând, încearcă să ne intimideze. Dar, în esență, acest lucru nu schimbă cursul ostilităților și consecințele care apar inevitabil pentru partea opusă.”
Consecințele aderării Suediei și Finlandei la NATO
Vladimir Putin a deplâns extinderea NATO către Suedia și Finlanda spunând că Rusia a avut relații destul de bune și stabile cu aceste țări care au beneficiat mai mult de neutralitate pentru că asta le-a oferit anumite avantaje, cel puțin ca platformă de negociere pentru a reduce tensiunile în Europa.
Referitor la Finlanda, el a spus că rușii au avut în general relații ideale cu finlandezii, fără să existe revendicări, mai ales teritoriale. Inclusiv trupele ruse au fost retrase de la granița ruso-finlandeză, ca semn al bunelor relații. Motivul opțiunii de aderare Putin l-a identificat pe considerente pur politice. A numit decizia de aderare la NATO drept „un pas absolut lipsit de sens din punctul de vedere al asigurării propriilor interese naționale”.
Răspunsul Rusiei la deciziile acestor țări pentru aderarea la NATO pare clar: „Nu aveam trupe acolo, dar acum vom avea. Nu existau sisteme de distrugere acolo, dar acum vor exista”.
D. Kiseliov a adus în discuție problema escaladării conflictului dintre cele două superputeri – Rusia și SUA – și l-a întrebat dacă este o „coliziune inevitabilă?”
Vladimir Putin și-a manifestat scepticismul despre acest risc imediat: „În Statele Unite, au anunțat că nu vor trimite trupe. Știm cine sunt cei care vor trupele americane pe teritoriul Rusiei. Aceştia sunt intervenţioniştii. […] Am spus că Biden este un reprezentant al școlii politice tradiționale, iar acest lucru se confirmă. Dar, pe lângă Biden, există o mulțime de alți specialiști acolo în domeniul relațiilor ruso-americane și în domeniul descurajării strategice. Prin urmare, nu cred că totul se grăbesc atât de mult aici. Dar suntem pregătiți pentru asta. Am spus de multe ori, pentru noi este o chestiune de viață și de moarte, dar pentru ei este doar o chestiune de îmbunătățire a poziției lor tactice în lume, dar și în Europa, în special, menținându-și statutul (de superputere) în rândul aliaților lor. Acest lucru este, de asemenea, important, dar nu atât de mult cum este pentru noi”.
Chestiunea folosirii armelor nucleare
În privința temei folosirii armelor nucleare, întrebarea a vizat dacă rușii sunt cu adevărat pregătiți pentru război nuclear.
Vladimir Putin a răspuns: „Din punct de vedere militar-tehnic, suntem, desigur, pregătiți. Ele [trupele] sunt în permanență într-o stare de pregătire pentru luptă. […] Triada noastră nucleară este mai modernă decât orice altă triadă și doar noi și americanii avem o astfel de triadă. Am făcut mult mai multe progrese aici. A noastră este mai modernă, cu toate componentele nucleare. Avem o paritate aproximativă (cu Statele Unite), dar a noastră este mai modernă. […]Toată lumea știe asta, toți specialiștii știu asta. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne măsurăm după numărul de purtătoare și focoase.”
Putin a mai acuzat Statele Unite că își dezvoltă capacitățile nucleare dar nu înseamnă că sunt pregătiți să declanșeze acest război nuclear.
Altă întrebare a privit posibilitatea ca Rusia să reia testele nucleare la un moment dat. Președintele rus a răspuns că Statele Unite nu au ratificat acordul care interzice testele de acest fel, iar pentru a menține paritatea, nici Rusia nu l-a ratificat. A reafirmat că Rusia este în permanentă pregătire pentru lupta cu aceste arme.
Kiseliov l-a întrebat dacă în Ucraina, în momentele dificile, a pus problema folosirii armelor nucleare tactice?
Putin: „La propunerea comandamentului de atunci al grupului, partea noastră a luat decizia de a retrage trupele din Herson. […] Acest lucru a fost făcut pur și simplu pentru a nu suferi pierderi inutile în rândul personalului. Asta e tot. […] Prin urmare, de ce trebuie să folosim arme de distrugere în masă? Nu a fost niciodată o asemenea nevoie”.
Dmitri Kiseliov l-a întrebat dacă s-a gândit să folosească aceste arme nucleare tactice.
Putin a răspuns: „Nu. Pentru ce? Armele există pentru a fi folosite. […] Suntem gata să folosim orice arme, inclusiv cele pe care le-ați menționat, dacă vorbim despre existența statului rus, despre deteriorarea suveranității și independenței noastre. Avem totul precizat în strategia noastră”.
Vladimir Putin a negat că Rusia se află la o răscruce. A subliniat că se află pe calea strategică a dezvoltării sale și nu se va abate de la calea sa. A apreciat sprijinul societății ruse și că rușii așteaptă asta de mult timp. A vorbit de conexiune internă cu patria, de importanța rezolvării problemelor cheie, în acest caz în domeniul securității, fapt care a ridicat puterea rușilor și a altor popoare din Rusia la suprafață.
Întrebat dacă se simte animat de alimentat de ideea ridicării puterii rusești, el a nuanțat că este de fapt cerința societății ruse iar el doar satisface această necesitate.
Modelul Rusiei pentru restul lumii
Altă întrebare a vizat modelul reprezentat de Putin în lume pentru că, potrivit lui Kiseliov, miliarde de oameni își pun speranțele în el, pentru „justiția internațională, pentru protecția demnității umane, pentru protecția valorilor tradiționale”. Întrebat dacă resimte o astfel de responsabilitate, Vladimir Putin a răspuns că nu este vorba de așa ceva și că lucrează în interesul Rusiei, în interesul poporului. Nu se simte un fel de ,,arbitru al destinelor lumii”. „Pur și simplu îmi îndeplinesc datoria față de Rusia și față de poporul nostru care consideră Rusia patria lor”, a specificat el.
Modelul rus prinde, crede Putin, din cauză că este foarte strâns legat de modul în care rușii sunt tratați în întreaga lume: „Mulți oameni din lume se uită la noi, la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lupta noastră pentru interesele noastre. Nu calitatea de membri ai BRICS sau pentru că avem un fel de relații tradiționale cu Africa, duce la aprecierea luptei rușilor de către o parte din popoarele lumii. Colonialismul este văzut drept cauza exploatării timp de secole al unor națiuni din Africa, America Latină și Asia și, desigur, nimeni nu a uitat de asta. Cetățenii obișnuiți ai acestor țări simt în inimile lor ceea ce se întâmplă. Ei asociază lupta noastră pentru independență și suveranitate cu aspirațiile lor pentru propria lor suveranitate și dezvoltare independentă. Dar, acest lucru este agravat de faptul că elitele occidentale au o dorință foarte puternică de a îngheța starea inechitabilă existentă în afacerile internaționale”.
Kiseliov a continuat: „Dar acum ați pictat un tablou complet corect, când oamenii văd un fel de speranță în Rusia. Cum s-a întâmplat ca propaganda occidentală, cu toată puterea ei, cu resursele și instrumentele ei colosale, să nu poată rupe Rusia, să o izoleze și să-i creeze o imagine falsă, deși a încercat să facă acest lucru în mintea a miliarde de oameni? Cum s-a întâmplat asta?”
Putin a răspuns: „Pentru că ceea ce tocmai am spus este mai important pentru oameni. Oamenii din întreaga lume simt asta în inimile lor. Ei nici măcar nu au nevoie de explicații pragmatice pentru evenimentele care au loc.[…] În propriile lor țări ei păcălesc și oamenii iar asta are un efect. Ei – în multe țări – cred că acest lucru este în interesul lor, pentru că nu vor să aibă o țară atât de uriașă precum Rusia la granițele lor. […] Cel mai mare din lume ca teritoriu, cel mai mare din Europa ca populație – nu o populație atât de mare la nivel global, nu poate fi comparată nici cu China, nici cu India, ci cea mai mare din Europa – și acum și a cincea ca mărime în economia mondială. Ei bine, de ce avem nevoie de un astfel de concurent? Ei cred: nu, este mai bine, așa cum au sugerat unii experți americani, să-l împarți în trei, patru, cinci părți – va fi mai bine pentru toată lumea. Și o parte, cel puțin, din elitele occidentale, orbită de rusofobia lor, a fost încântată când ne-au adus în punctul după care încercările noastre de a opri războiul declanșat de Occident în Ucraina au început în 2014 în forță, când am trecut la desfășurarea unei operațiuni militare speciale. […] Pentru că ei credeau că acum vor termina cu noi, acum, sub acest baraj de sancțiuni, practic un război de sancțiuni, cu ajutorul armelor occidentale și războiul în mâna naționaliștilor ucraineni. De aici a venit sloganul: „Înfrângerea strategică a Rusiei pe câmpul de luptă”.
Dar, mai târziu, și-au dat seama că acest lucru era puțin probabil și chiar mai târziu că era imposibil. Și au înțeles că, în loc de înfrângere strategică, s-au confruntat cu neputință, în ciuda faptului că se bazau pe atotputernicia Statelor Unite”.
Noutatea zonei tampon în Ucraina
Vineri, 15 martie, înaintea alegerilor, întrebat dacă consideră că este necesar să cucerească regiunea Harkov, Putin a spus că, dacă atacurile ucrainene vor continua, Rusia va crea o zonă tampon din mai mult teritoriu ucrainean pentru a apăra teritoriul rus.
„Nu exclud ca, ținând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forțați, la un moment dat, când considerăm că este cazul, să creăm o anumită „zonă sanitară” în teritoriile de astăzi sub regimul de la Kiev”, a precizat el.
Totuși, a refuzat să ofere alte detalii dar a spus că o astfel de zonă ar putea trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armamentul străin să ajungă pe teritoriul Rusiei. Așadar, a dat de înțeles că va continua să preia și mai mult din teritoriul ucrainean.
Putin, în mod enigmatic, a mai spus că și-ar dori ca Macron să înceteze să caute să agraveze războiul din Ucraina, dar să joace un rol în găsirea păcii: „Se pare că Franța ar putea juca un rol. Nu totul este încă pierdut.”
„Am spus-o iar și o voi spune din nou. Suntem pentru discuții de pace, dar nu doar pentru că inamicul rămâne fără gloanțe”. […] „Asta dacă vor cu adevărat, în mod serios, să construiască relații pașnice, de bună vecinătate între cele două state pe termen lung, și nu doar să ia o pauză pentru reînarmare timp de 1,5-2 ani”, a continuat el.
Între timp, atentatul sângeros asupra rușilor adunați vineri, 21 martie, la un concert în sala de concerte Crocus, din Moscova, complică foarte tare evoluția războiului din Ucraina deoarece Kievul poate fi găsit de Kremlin drept posibilă parte implicată.
Este cel mai mortal atac asupra Rusiei din aproape două decenii și cel mai mortal din Europa care a fost revendicat de Statul Islamic. Oficialii ruși se așteaptă ca numărul morților să crească în continuare, cu peste 154 de răniți în spital (la data redactării acestui articol).
„Autoritățile ruse i-au arestat pe cei patru bărbați suspectați că ar fi comis atacul în urma căruia cel puțin 137 de persoane au decedat și cred că se îndreptau spre Ucraina, a declarat sâmbătă Vladimir Putin, în timpul unui discurs adresat națiunii, ca primă reacție la această tragedie. El a numit-o „un act terorist sângeros și barbar” și a spus că autoritățile ruse i-au capturat pe cei patru bănuiți înarmați în timp ce încercau să evadeze în Ucraina printr-o „fereastră” pregătită pentru ei de partea ucraineană a graniței. „Teroriștii, criminalii, non-oameni, au o singură soartă de neinvidiat: răzbunarea și uitarea”, a concluzionat el.
Kievul, între timp, a negat cu fermitate orice implicare în atac dar atacurile ruse au cunoscut deja o recrudescență.
Statele Unite și Europa sunt două dintre cele mai mari blocuri economice din lume. Intens conectate pe multiple niveluri, relația lor nu a fost și nu este lipsită de fricțiuni, diferențele de opinii politice și decizii politice deteriorând periodic acest parteneriat. Perioada primului mandat al lui Donald Trump a exacerbat tensiunile dar Administrația Joe Biden a readus America în afacerile europene în forță, prin implicarea în conflictul din Ucraina și mai ales prin deconectarea Europei de Rusia.
Percepția Europei despre America este o narațiune dinamică și în permanentă evoluție, care a fost modelată de o multitudine de factori istorici, culturali, economici și geopolitici. Prezența Statelor Unite în Europa nu a fost întotdeauna lipsită de controverse dar relația dintre SUA și Europa este în esență o bogată întrepătrundere de colaborare, influență reciprocă și conflicte sporadice. Este o relație definită atât de admirație, cât și de critică, cooperare și discordie ocazională.
Europa, la rându-i, are un interes special și vital în menținerea rolului Americii în afacerile globale. Opiniile referitoare la nivelul intervenționismului american sunt diverse, unii europeni susținând o abordare mai restrânsă, în timp ce alții apreciază rolul vital al SUA în menținerea și funcționarea ordinii internaționale.
Legăturile Americii cu Europa sunt un creuzet de legături istorice, culturale și politice de istorie comună, schimb cultural și interdependență geopolitică. Relația dintre aceste două continente a evoluat de-a lungul secolelor, neputând să nu observăm că, în esență, America a fost fondată de un puternic nucleu uman plecat din Europa.
Istoria Europei este împletită cu cea a Statelor Unite, de la valorile comune, înrădăcinate în Iluminismul secolului al XVII-lea, până la moștenirile complexe ale epocii coloniale.
Din punct de vedere politic, alianța transatlantică servește ca punct pivotal pentru geopolitica mondială. În ocazii istorice cruciale, cum ar fi anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial și când s-au confruntat cu dificultățile Războiului Rece, Statele Unite și Europa au conlucrat împreună. Relația transatlantică care a izvorât din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial s-a clădit pe baza principiilor comune și a dușmanilor comuni. Europa vede America ca pe un partener important, care a salvat-o de distrugerea războaielor mondiale, dar unul ale cărei acțiuni trebuie analizate cu atenție pentru a menține un parteneriat crucial, dar amenințat de incertitudini.
Există și cazuri de divergență, când perspectivele asupra afacerilor externe pot provoca dificultăți și dispute, cum este cazul poziționării fostului președinte Donald Trump față de contractul istoric cu Europa.
În cadrul unui miting electoral din Carolina de Sud desfășurat în 9 februarie 2024, Trump a relatat o întâlnire cu liderii NATO din timpul mandatului său de președinte în care ar fi fost întrebat de un lider politic al unei țări membre NATO, pe care nu a numit-o: „Ei bine, domnule, dacă nu plătim, și noi suntem atacați de Rusia – ne veți proteja?”
Trump ar fi răspuns: „Am spus: „Nu ai plătit? Ești delincvent?” El a spus: „Da, să spunem că s-a întâmplat”. Nu, nu te-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă ce naiba vor ei. Trebuie să plătești. Trebuie să-ți plătești facturile.” Declarațiile sale au generat valuri de reacții internaționale și de teamă.
Donald Trump a amenințat și în primul mandat că, dacă aliații nu-și vor spori cheltuielile militare dincolo de acordurile anterioare până în ianuarie, Statele Unite vor „merge singure”. Nicholas Burns, fost ambasador al SUA la NATO, a spus că Trump „este primul președinte american de la Harry Truman, care nu crede că NATO este esențială pentru interesele securității naționale americane”. Trump a sugerat în mod repetat că arhitectura de securitate postbelică a Statelor Unite este o „afacere proastă”, una negociată de „incompetenți”, „slabi” și „proști”. Politica externă, în opinia sa, este un joc cu sumă zero în care orice beneficiu pentru o altă națiune trebuie să fie o pierdere pentru Statele Unite. „Țările NATO”, a declarat el pe Twitter, „trebuie să plătească mai mult, Statele Unite trebuie să plătească mai puțin. Foarte nedrept!”
Problema este că opiniile sale nu sunt ceva chiar întâmplător. Încrederea între Europa și America s-a erodat mai ales în ultimii cincisprezece ani într-o măsură în care vechea relație transatlantică trebuia să fie reclădită.
Războiul Rece a asigurat, indirect, că această legătură, construită pe garanția de securitate americană pentru Europa de Vest, a fost păstrată intactă. Când Războiul Rece s-a încheiat cu prăbușirea blocului comunist, relația transatlantică a continuat la început ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat cu adevărat. Treptat, transformările geopolitice a dus la o discrepanță în percepția amenințărilor de pe cele două maluri ale Atlanticului, odată ce dușmanul comun dispăruse. Factorul de discordie a devenit percepția comună asupra lumii exterioare și a noțiunii de securitate văzută diferit.
Liderii europeni deveniseră, până la războiul din Ucraina, prea divizați pentru a se pune de acord asupra amenințărilor pe care să le ia în serios. Barack Obama a fost cea care a distanțat America din ce în ce mai mult de Europa dar revenirea la multilateralism a Administrației Biden a fost salutată de europeni.
Europa, marele triumf al politicii externe americane
Secolul al XX-lea va fi amintit, chiar mai mult decât ascensiunea Americii, mai ales pentru cât de repede și de cât de complet s-au distrus complet imperiile europene unul pe altul în două războaie devastatoare care le-au secat bogăția, forța de muncă și moralul național. America, împreună cu URSS și Marea Britanie, au fost una din puterile mari care, alături de statele mai mici au eliberat Europa de nazism. Și a ales să rămână în Europa printr-o formă de suzeranitate permanentă.
Dependența Europei de SUA a făcut parte din planul postbelic. Oamenii de stat americani de după război au proiectat ordinea mondială așa cum este ea pentru un motiv. Acela că au trăit ceea ce s-a întâmplat fără această ordine controlată de un hegemon suficient de puternic să țină Europa pacificată. Hegemon care, probabil, ar fi împiedicat cele două războaie mondiale, dacă exista atunci.
Statele Unite posedau, la finalul războiului, aproape toate caracteristicile unei mari puteri, în ceea ce privește populația, dimensiunea geografică și plasarea pe două mări, resursele economice și capacitatea militară.
Marele rol al hegemoniei americane în Europa postbelică și în lume a fost de a înăbuși rivalitățile regionale, prevenind războaie mondiale viitoare. Cumva, se pare că Europa nu poate să stea cuminte dacă este lăsată de capul ei iar două războaie mondiale au fost exemplul tragic. Patru sute de mii de americani și-au pierdut viața în teatrele europene ale Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Pacea, unitatea, prosperitatea și stabilitatea s-au dovedit a nu fi starea naturală a Europei.
Timp de secole, Europa a fost punctul de sprijin al violenței globale. Odată cu era explorării geografice, a devenit principalul exportator de violență al globului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa s-a autodistrus, lăsând Statele Unite ale Americii extrem de puternice, prin comparație, singurul rival real fiind Uniunea Sovietică. Numai America și puterea ei masivă ar fi putut pacifica și unifica Europa sub oblăduirea ei.
Prin aplicarea forței majore economice, diplomatice și militare, Statele Unite au suprimat concurența în securitatea internă a Europei și au oprit-o să se sfâșie interior într-un nou conflict. Această înflorire a păcii și a drepturilor omului nu poate fi explicată printr-o izbucnire bruscă a pacifismului european ci a fost permanent modelată de intervențiile americane. În urma celui de-al Doilea Război Mondial democrația liberală și-a văzut cea mai deplină realizare în Occidentul european.
Acesta este motivul pentru care Europa Occidentală postbelică a încetat să fie principalul exportator mondial de violență și a devenit, în schimb, principalul exportator mondial de bunuri de lux. America a avut autoritatea de a fi respectată și cu grad ridicat de încredere, în mare măsură, de către toate părțile și indiferentă față de antitezele regionale. Nicio altă țară nu a avut o viziune constructivă pentru Europa pe care locuitorii săi să poată fi convinși cu plăcere să o împărtășească. America a devenit, astfel, arbitrul necesar.
Europa Occidentală este datoare Americii pentru înflorirea economică postbelică. Oamenii de stat americani de după război credeau că democrațiile prospere, liberale, care au comerț liber între ele, nu vor intra nici în război între ele și nici cu Statele Unite.
Ordinea globală postbelică proiectată de SUA a fost construită pe instituții precum Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional și Curtea Internațională de Justiție. Această ordine este în multe privințe un imperiu transatlantic garantat de Pax Americana.
Statele Unite au sprijinit redresarea economică postbelică a Europei cu un ajutor de aproximativ 113 miliarde de dolari actuali sub forma Planului Marshall. Tot ea a creat organismele și tratatele care aveau să devină Uniunea Europeană și a adus Europa de Vest sub umbrela sa de securitate, prin tratatul NATO. Articolul 5 al tratatului, cel mai important element al său, declară că un atac asupra unui membru al NATO este un atac asupra tuturor membrilor. Aceste politici au fost menite nu numai să contracareze Uniunea Sovietică, ci să condiționeze prosperitatea Europei Occidentale de integrarea acesteia într-o piață unică, cu libera circulație a mărfurilor, capitalului și muncii.
Rolul armatei Statelor Unite în funcționarea Europei
Secolul al XX-lea va fi amintit chiar mai mult decât ascensiunea Americii, mai ales pentru cât de repede și de cât de complet s-au distrus complet imperiile europene unul pe altul în două războaie cataclismice. Războaie care le-au supt măduva bogăției, forței de muncă și, cel mai rău, moralul național. Cu puțin peste un secol în urmă, Germania, Franța și Marea Britanie erau, fiecare, mai puternice decât America. Astăzi, ei nici măcar nu pot rivaliza colectiv cu SUA.
Armata Statelor Unite a fost întotdeauna o parte integrantă a planului de a uni și de a reconstrui Europa din dărâmături. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, trupele americane au fost dislocate în diverse baze din Europa de Vest pentru a se asigura că bătrânul continent nu poate fi dominat de o singură putere capabilă să-și monopolizeze resursele și să le întoarcă împotriva SUA. Marea strategie americană se bazează pe credibilitatea promisiunii și angajamentului său de a proteja aliații care nu mai trebuie să se înarmeze. În schimbul angajamentului Statelor Unite, aliații SUA au acceptat rolul dominant al Americii în sistemul internațional.
SUA cheltuiește mai mult pe armata sa, ca procent din PIB, decât orice țară europeană. Asta a făcut întotdeauna parte din înțelegerea inițială. SUA este o superputere globală și poate duce un război oriunde în lume, iar asta costă mai mult. Este în avantajul Americii să fie singura mare putere care poate susține aproape orice tip de război, nu neapărat o favoare făcută europenilor.
În schimb, nu este nici pe departe în avantajul Americii ca alte țări să cheltuiască la fel de mulți bani pe armatele lor.
Europa este cea mai mare piață de export a Americii, așa cum a fost proiectat după război. Europenii trebuie să-și cheltuiască banii pe bunurile și serviciile americane, nu să înceapă să se bată între ei.
Exemplul neputinței europene și al predominanței puterii militare americane în teatrul european, este războiul în curs din Ucraina. O criză în vecinătatea UE care necesită o putere non-europeană de la mii de mile depărtare, pentru a susține cea mai mare parte a efortului anti-rusesc.
De ce Europa nu se poate descurca singură militar? Europenii au toate datele să fie o mare putere militară: forță de muncă, bogăție și tehnologie dar se pare că nu este suficient din cauză că nu pot acționa împreună sau nu sunt încurajați. Obiectivele națiunilor componente ale UE nu sunt doar diferite, ele sunt adesea contrare unele cu altele. De aceea nu s-a putut vorbi de „autonomie strategică” și de o „putere militară europeană”, cum visa Emmanuel Macron. America de astăzi este pentru puterile europene ceea ce Roma în zorii primului mileniu era pentru orașele-state grecești.
Din ce în ce mai puține mari puteri în curs de dezvoltare acordă multă atenție la ceea ce se spune la Paris, Berlin sau la Bruxelles. Chiar și adversarul principal din Europa, Rusia, preferă să aibă de-a face doar cu președintele american.
Ce se întâmplă dacă America ar încerca să se retragă
În timpul mandatului lui Trump, retragerea din NATO nu a avut loc, în pofida declarațiilor sale contondente. Asta pentru că parte din consilierii săi au fost mereu acolo pentru a-l convinge să nu facă asta. Dacă Trump este reales în 2024, niciunul dintre foștii colaboratori, John Bolton, Jim Mattis, John Kelly, Rex Tillerson, Mike Pompeo și chiar Mike Pence, nu vor mai fi la Casa Albă.
Motivul este că s-au rupt de fostul președinte și nu există un alt grup de analiști republicani din staff-ul său care să înțeleagă Rusia și Europa suficient de bine. Teoretic, există un risc ca Trump să fie înconjurat de oameni care îi împărtășesc antipatia lui față de alianțele de securitate americane sau nu știu nimic despre ele și nu le pasă. Al doilea său posibil mandat riscă, și din aceste cauze, o schimbare clară de politică față de aliații americani. Profilul său de președinte businessman ar putea, astfel, să aibă un impact puternic asupra Europei. Dar, vom vedea cum aceste calcule ar putea rămâne doar în cadrul probabilităților.
De ce Trump sau alți președinți nu pot retrage trupele americane din Europa? Deoarece armata SUA a fost întotdeauna o parte integrantă a planului de a uni și de a reconstrui Europa după război. Nici America nu s-ar simți prea bine odată luată această decizie.
Din punct de vedere instituțional și politic, părăsirea NATO ar putea fi dificilă pentru Trump. Nefiind un președinte cu mecanisme totalitare la dispoziție, după ce ar decide exit-ul, ar urma o criză constituțională. Constituția americană nu spune nimic despre aprobarea Congresului pentru retragerea din tratate, deși Senatul are atribuții în acest sens. Există, introdusă recent, o legislație, care a trecut deja de Senat, menită să împiedice orice președinte american să se retragă din NATO fără aprobarea a două treimi din Senat sau un act al Congresului.
Impactul psihologic, în primă fază, asupra alianței, ar fi, însă, mai important decât o invalidare din partea Senatului american deoarece așteptarea de apărare colectivă ar fi lovită fatal.
Dacă Uniunea Sovietică s-a oprit în a ataca blocul vestic, la fel și Federația Rusă în a avansa pe alte ținte în prezent, se întâmplă din cauza angajamentului american în apărarea acelor țări.
Președintele SUA, în mod tradițional, angajat să acționeze dacă securitatea colectivă este contestată, ar putea pune capăt cu un singur discurs, un singur comentariu, chiar și o singură postare pe o rețea de socializare, acestui contract istoric. Vulnerabilizarea Europei ar fi imediată, în lipsa propriilor capacități de apărare. Acesta este adevaratul călcâi al lui Ahile pentru Europa. Închiderea efectivă a bazelor americane în Europa și transferul a mii de soldați ar dura, desigur, mai mult. Nu există nicio conducere alternativă disponibilă, nicio sursă alternativă de sisteme de comandă și control, arme spațiale alternative și nici o aprovizionare alternativă de muniție.
Temerea este că Europa ar fi imediat expusă unui (improbabil, totuși) atac rusesc pentru care nu este pregătită.
Fără NATO și fără un angajament american față de securitatea europeană, suportul occidental pentru Ucraina s-ar diminua abrupt. Odată ridicată presiunea pentru ajutorarea Ucrainei din partea americană multe țări europene ar conserva propriile resurse militare, mai ales că perspectiva ca America să părăsească NATO le pune în fața unei resetări strategice naționale.
O decizie a lui Trump de exit din NATO ar afecta grav mai ales statutul de hiperputere al țării sale. Această schimbare s-ar produce imediat și dincolo de Europa. Toate celelalte alianțe de securitate ale Americii, Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și chiar Israelul ar fi, de asemenea, în pericol și s-ar gândi că nu mai pot conta pe sprijinul american, implicit. Sfârșitul NATO ar putea să nu-i afecteze în mod direct, dar dispariția sa ar semnala că toată lumea, pretutindeni, trebuie să presupună că Statele Unite nu mai sunt un aliat de încredere. Alunecarea acestora s-ar putea face natural către alternativele multipolare reprezentate de China sau Rusia, tocmai pentru a evita o preluare geopolitică forțată de tip invazie.
Influența economică americană va scădea și ea, în mod semnificativ. Acordurile comerciale și acordurile financiare s-ar schimba, ceea ce ar avea un impact asupra companiilor americane și, în cele din urmă, asupra economiei SUA în sine.
Sfârșitul influenței americane s-ar desfășura, probabil, într-o relativă obscuritate. Pericolul pentru America este că Rusia, China și alte țări vor savura eclipsa ordinii liberale occidentale postbelice, perspectivă care, cu siguranță, nu este deloc în interesul Washington-ului.
Norocul Europei este, însă, că Statele Unite au obligații și interese globale care se extind dincolo de Europa și mai ales depășesc timpul istoric al lui Donald Trump.
Proiectul hegemonic american nu poate fi pus în pericol de Donald Trump
Bunăstarea Europei a făcut ca majoritatea liderilor UE să nu vadă nevoia de o strategie europeană de securitate. Europa, practic, s-a înmuiat după ce a fost lipsită de posibilitatea de a declanșa războaie intercontinentale. America s-a asigurat de acest lucru.
Pentru cei care cred că Trump ar face ce amenință, adevărul este că nu se va schimba politica americană pe dosarele mari: China, Orientul Mijlociu, Ucraina sau pivotarea spre Pacific. Nici un dosar nu se va schimba radical. Disparitatea în cheltuieli, reclamată de Trump, cu SUA plătind mai mult decât aliații săi, nu este o eroare a sistemului, ci este o caracteristică.
Încă de la începutul ordinii postbelice, oamenii de stat americani postbelici așa l-au proiect, pentru a asigura absența unui conflict de mare putere – și a războiului nuclear – timp de trei sferturi de secol.
America vrea ca Europa să fie mai puternică dar nu autonomă total în materie de securitate, deoarece nu are încredere în ea. Perspectiva Washingtonului este că europenii au făcut două războaie mondiale și mai pot face încă unul și, drept urmare, nu trebuie să-i lași de capul lor pentru că direcția în care o pot lua este imprevizibilă. De aceea, trebuie să fii cu ochii pe ei. Mai nuanțat, America vrea ca Europa să fie puternică în materie de asigurare a securității proprii și de export de securitate în lume, tot în paradigma unipolară americană, dar armele care să apere Europa să fie cumparate de la industria de apărare din Statele Unite, deoarece când îți vând o armă trebuie tot ei să-ți dea muniția aferentă. În acest fel, Europa ar depinde de americani. Iar această abordare este mai curând una strategică, de control al tendinței europene de a nu mai derapa.
America, inclusiv prin poziționările lui Trump, dar și în general, vrea ca europenii să fie mai atenți la propria securitate. Ce nu vor americanii este ca această securizare să se facă strict în termeni europeni.
Pragmatismul este trăsătura Americii care, în esență, își apără oamenii și banii. Trump poate gândi că dacă NATO poate funcționa doar pe implicarea majoritară americană, nu își mai are rostul ca investiție dar contractul țării sale cu Europa excede mandatele sale și nu este doar o afacere. Este contractul Americii ca actor istoric, nu doar al Americii de pe timpul lui Trump.
Nu se poate nega că sentimentul anti-american, alături de sentimentele de recunoștință și apropiere față de America, sunt în creștere și a devenit o forță notabilă. Dar, există o nevoie strategică covârșitoare de cooperare transatlantică puternică.
Într-o lume marcată de o concurență sporită pentru putere, Occidentul va putea rămâne ferm și va reuși să-și apere interesele doar atâta timp cât va rămâne unit. Europa rămâne dependentă de protecția militară a SUA, atât nucleară, cât și convențională, dar SUA nu vor putea purta singure steagul valorilor occidentale.
În al treilea rând, atât America, cât și Europa trebuie să accepte pe deplin realitățile de descurajare nucleară continuă a SUA pe continentul european.
Iluziile autonomiei strategice europene pare că au fost retezate de corul pe mai multe voci, pe care America le-au frânat pe fondul noilor frământări geopolitice internaționale. Mesajul Administrației Biden a fost că europenii nu vor putea înlocui rolul crucial al Americii ca furnizor de securitate.
Pentru SUA, aceasta înseamnă că trebuie să mențină Europa sub umbrela sa nucleară și în viitorul apropiat. Inclusiv America are nevoie de Europa. Valoarea SUA ca putere globală depinde într-o măsură semnificativă de faptul că rolul său de protector al Europei rămâne credibil. De fapt, Europa este tocmai perla hegemoniei americane. Pierderea ei înseamnă chiar începutul sfârșitului statutului de hegemon pentru Statele Unite
Ordinea globală construită de SUA s-a bazat pe principiul că numai o lume a democrațiilor liberale poate fi pașnică și prosperă. Teama este că dacă SUA nu va mai susține acest mecanism, lumea nu va fi în curând nici pașnică, nici prosperă. Ordinea mondială condusă, după 1991, de americani, susținută de idealul democrației liberale, a fost extrem de imperfectă dar a fost lucrul cel mai apropiat de una anumit ideal de pace și bunăstare. Beneficiile prezenței americane, nu doar economice, trebuie măsurate în războaie care nu sunt purtate și vieți care nu sunt pierdute.
