Putin și cecul in alb dat de ruși. Razboiul continuă

Putin și cecul in alb dat de ruși. Razboiul continuă

Ultimul său interviu: Nu am încredere în nimeni

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia desfășurate între 15-17 martie 2024. Nicio surpriză, de altfel, singura diferență fiind procentul de 87% din voturi, cu o prezență la vot de de 77%, în creștere de la 67,7% în 2018.

Aflat la putere, în funcția de președinte, de peste 20 de ani, într-un sistem politic precum cel rusesc, victoria sa era sigură. Contextul în care se află Rusia conferă noului său mandat semnificația unui cec în alb pentru contractul său social cu Rusia și mai ales cu creditarea poporului de a merge până la capăt în conflictul cu Occidentul. Putin nu a obținut doar un nou mandat ci a ieșit și mai întărit, contrar opiniilor care îl credeau rupt de Rusia profundă, aflată într-o opoziție față de acțiunile sale militare din Ucraina. Probabil că realegerea sa ar fi fost dificilă dacă Rusia se afla într-o mare dificultate economică din cauza sancțiunilor sau fără atingerea obiectivelor militare în Ucraina. Însă, eșecul Occidentului în a pedepsi Rusia așa cum se estimase, a avut efect contrar asupra viitorului politic al lui Vladimir Putin. Nemulțumirea populației față de regim nu este semnificativă iar asta s-a verificat la vot. Putin nu a admis nicio fisură în procesul electoral, toți cei 4 candidați aflându-se pe lista de sancțiuni a Occidentului.  

Continuarea războiului a fost deja anunțată de Putin, precum și trecerea economiei pe plan de război, iar rușii au fost convinși să accepte acest sacrificiu. Kremlinul a convins la nivel de populație că sunt în război cu Occidentul, ceea ce face suportabil efortul de război.

Conform observațiilor profesorului Dan Dungaciu, Occidentul pare că nu are un plan de pace dar nici o teorie clară a victoriei asupra Rusiei iar establishment-ul de la Kremlin este de acord cu eventuale negocieri de pace fără ca Rusia să cedeze teritorii ci să se discute pe actualul amplasament de pe terenul de luptă. Sau viitorul amplasament.

Președintele rus a acordat un interviu amplu agenției de știri de stat RIA și televiziunii de stat Rossia-1, cu câteva zile înainte de alegeri. Scopul interviului a fost unul electoral dar temele alese au fost parte a unui mesaj cuprinzător în care s-a validat faptul că pilonul principal al contractului social dintre Putin și populație a rămas stabil: prosperitatea generală, salariile crescute cu două cifre, economia care a rezistat sancțiunilor și s-a stabilizat. În prima parte a atras atenția rușilor că prosperitatea copiilor este mai mare decât prosperitatea lor deci nu este motiv pentru proteste și a face, în acest fel, jocurile Occidentului. Mesajul său către Occident a fost că este suficient de puternic la cârma Rusiei și să nu se incerce nicio perturbare.

Deși interviul amintit a fost amplu, ne vom opri la a doua parte, în care întrebările au țintit conflictul Rusiei cu Occidentul, prin războiul proxy din Ucraina. Întrebările adresate și răspunsurile oferite îl fac un interviu consistent, mai ales că interviul luat de Tucker Carlson a fost acuzat de inconsistență și de lipsa întrebărilor incomode. 

Jurnalistul care l-a intervievat a fost Dmitri Kiseliov, prezentator și director general al canalului de stat Russia Today (RT). 

Acesta l-a întrebat, deschizând seria de teme fierbinți: „Acum avansăm pe toată linia frontului, judecând după rapoartele atât ale Ministerului Apărării, cât și ale corespondenților noștri de război. Cum să avansăm cu pierderi minime?”

Vladimir Putin a răspuns: „Trebuie să creștem mijloacele de distrugere – numărul și puterea mijloacelor de distrugere și să creștem eficacitatea forțelor și mijloacelor utilizate. […] Cu cât mai puternice și mai multe mijloace de distrugere, cu atât mai puține pierderi.”

D. Kiseliov a continuat:  „Ce preț suntem dispuși să plătim pentru toată această provocare pe care am fost forțați să o facem din punct de vedere istoric?”

Vladimir Putin: „Am venit în ajutorul acestor oameni (rușilor din Estul Ucrainei). Dacă îi abandonăm astăzi pe acești oameni, atunci mâine pierderile noastre s-ar putea să crească de multe ori, iar copiii noștri nu vor avea viitor, pentru că ne vom simți nesiguri, vom fi o țară de clasa a treia sau a patra, nimeni nu va ține cont de noi dacă noi înșine nu ne putem proteja. Iar consecințele ar putea fi catastrofale pentru statalitatea rusă”.

D. Kiseliov: „Americanii par să vorbească despre negocieri, despre stabilitate strategică, dar în același timp declară nevoia de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Poziția noastră este: „Suntem deschiși la negocieri, dar timpul pentru gesturile amabile a trecut, s-au terminat. Deci, nu vor fi negocieri”?

Vladimir Putin a răspuns:  „Nu am refuzat niciodată negocierile”. El a menționat  negocierile din Turcia, la Istanbul, din 2022, unde partea rusă a venit cu un proiect de acord de pace. Fostul premier britanic Boris Johnson, a spus Putin, a venit și i-a descurajat pe ucraineni să semneze în cele din urmă și, în consecință, implementarea acordului a eșuat, așa apărând tema, în Occident, că Rusia trebuie învinsă pe câmpul de luptă.

Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”. 

Președintele rus a reamintit, în viziunea sa, promisiunile neîndeplinite ale Occidentului față de Rusia prin care au promis că nu vor extinde NATO spre Est și apoi s-au apropiat de granițele Rusiei. Ei au promis, a continuat Putin, că acest conflict din Ucraina ,,va fi rezolvat prin mijloace pașnice, politice. După cum ne amintim, trei miniștri de externe ai Poloniei, Germaniei și Franței au sosit la Kiev și au promis că vor fi garanții acestor acorduri – o zi mai târziu a avut loc o lovitură de stat. Ei au promis că vor îndeplini acordurile de la Minsk, iar apoi au anunțat public că nu intenționează să își îndeplinească aceste promisiuni, ci au făcut doar o pauză pentru a înarma regimul Bandera din Ucraina”. 

Putin a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru rearmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”. 

D. Kiseliov l-a întrebat direct: „Nu se va întâmpla să încheiem ceva [acord] cu ei, iar ei ne vor înșela încă o dată?” 

Vladimir Putin:  „Nu vreau să spun asta, dar nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale.

Kiseliov: „Nu aveți deloc încredere în nimeni sau vă referiți la partenerii occidentali?”

Putin: „Prefer să mă ghidez de fapte decât de urări bune și să vorbesc despre cum se poate avea încredere în toată lumea. La urma urmei, atunci când se iau decizii la acest nivel, gradul de responsabilitate pentru consecințele deciziilor luate este foarte mare. Prin urmare, nu vom face nimic care nu este în interesul țării noastre”.

Macron se răzbună pentru amestecul rusesc din Africa

D. Kiseliov: „Ce s-a întâmplat cu Macron? El va trimite trupe franceze să lupte cu armata noastră. Cum să reacționăm la asta?”

Putin a răspuns că „militarii țărilor occidentale sunt prezenți de multă vreme în Ucraina, au fost prezenți chiar înainte de lovitură de stat, iar după lovitura de stat numărul lor a crescut de mai multe ori. Acum sunt prezenți direct sub formă de consilieri, sunt prezenți sub formă de mercenari străini și suferă pierderi. Dar dacă vorbim de contingente militare oficiale ale statelor străine, atunci sunt sigur că acest lucru nu va schimba situația de pe câmpul de luptă – acesta este cel mai important lucru, la fel cum furnizarea de arme nu schimbă nimic. Prezența oficială a trupelor străine în Ucraina ar putea duce la consecințe geopolitice grave. Pentru că, dacă, să zicem, trupele poloneze intră pe teritoriul Ucrainei, după cum pare, pentru a acoperi granița ucraineano-belarusă, sau în alte locuri, pentru a elibera contingentele militare ucrainene să participe la ostilitățile pe linia de contact, atunci cred că trupele poloneze nu vor mai pleca niciodată de acolo. Așa mi se pare. Ei visează și vor să li se returneze acele pământuri pe care le consideră istoric ale lor și care le-au fost luate de „părintele națiunilor” Iosif Visarionovici Stalin și transferate în Ucraina. Ei, desigur, le vor înapoi. Și dacă unitățile poloneze intră acolo, este puțin probabil să plece. Dar exemplul lor poate fi urmat de alte țări care și-au pierdut o parte din teritoriile ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Consecințele geopolitice pentru Ucraina, chiar și din punctul de vedere al păstrării statalității sale în forma ei modernă, vor apărea, desigur, în toată splendoarea și la maxim”.

Jurnalistul a menționat că Rusia este prezentă activ în Africa și l-a întrebat pe Putin dacă Macron s-a hotărât, astfel, să se răzbune pe Rusia pentru faptul că l-a „călcat pe coadă” în Africa? 

V. Putin a răspuns direct: „Da, cred că există un fel de resentimente, dar când am menținut contacte directe cu el, am vorbit destul de deschis pe această temă”.

El a nuanțat:  „Nu am mers în Africa și am scos Franța de acolo. Problema este alta. Cunoscutul grup Wagner a realizat mai întâi o serie de proiecte economice în Siria, apoi s-a mutat în alte țări africane. Ministerul Apărării oferă sprijin, dar numai pe baza că acesta este un grup rus, nimic mai mult. Nu am împins pe nimeni afară. Doar că liderii africani din unele țări au fost de acord cu operatorii economici ruși, au vrut să colaboreze cu ei, dar nu au vrut să colaboreze cu francezii în niciun fel. Nici măcar nu a fost inițiativa noastră, a fost o inițiativă a prietenilor noștri africani. […] Nu ne-am atins de ei, foștii colonialiști francezi, în aceste țări. Nu avem nimic de-a face cu asta. […] Nu incităm pe nimeni acolo (în Africa), nu punem pe nimeni împotriva Franței. Sincer să fiu, noi nu avem astfel de obiective naționale acolo, la nivelul statului rus. Suntem doar prieteni cu ei”. 

Putin a afirmat că Rusia nu are nevoie de ajutor militar, deoarece, „așa cum vedem astăzi din rezultatele a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, facem față sarcinilor pe care ni le-am propus”.

El a avertizat „Cât despre acele state care spun că nu au „linii roșii” în raport cu Rusia, trebuie să înțeleagă că nici în Rusia nu vor exista „linii roșii” în raport cu aceste state”.

Întrebat de Reuters în 18 martie, la sediul său de campanie, după câștigarea alegerilor, despre remarcile lui Macron și despre riscurile și posibilitatea unui conflict între Rusia și NATO, Putin a glumit: „totul este posibil în lumea modernă”.

Dar a și avertizat: „Este clar pentru toată lumea că acesta va fi la un pas de un al treilea război mondial. Cred că aproape nimeni nu este interesat de acest lucru”.

El a adăugat că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina.

Germania și rachetele Taurus

Revenind la interviu, referitor la întrebarea privind interceptarea discuțiilor ofițerilor germani în care era pusă pe tapet folosirea rachetelor Taurus pentru atacarea podului Crimeii și a bazelor militare, pe teritoriul Rusiei, Putin a spus:  „Ei fantazează, se încurajează, în primul rând. În al doilea rând, încearcă să ne intimideze. Dar, în esență, acest lucru nu schimbă cursul ostilităților și consecințele care apar inevitabil pentru partea opusă.”

Consecințele aderării Suediei și Finlandei la NATO

Vladimir Putin a deplâns extinderea NATO către Suedia și Finlanda spunând că Rusia a avut relații destul de bune și stabile cu aceste țări care au beneficiat mai mult de neutralitate pentru că asta le-a oferit anumite avantaje, cel puțin ca platformă de negociere pentru a reduce tensiunile în Europa.

Referitor la Finlanda, el a spus că rușii au avut în general relații ideale cu finlandezii, fără să existe revendicări, mai ales teritoriale. Inclusiv trupele ruse au fost retrase de la granița ruso-finlandeză, ca semn al bunelor relații. Motivul opțiunii de aderare Putin l-a identificat pe considerente pur politice. A numit decizia de aderare la NATO drept „un pas absolut lipsit de sens din punctul de vedere al asigurării propriilor interese naționale”. 

Răspunsul Rusiei la deciziile acestor țări pentru aderarea la NATO pare clar: „Nu aveam trupe acolo, dar acum vom avea. Nu existau sisteme de distrugere acolo, dar acum vor exista”.

D. Kiseliov a adus în discuție problema escaladării conflictului dintre cele două superputeri – Rusia și SUA – și l-a întrebat dacă este o „coliziune inevitabilă?”

Vladimir Putin și-a manifestat scepticismul despre acest risc imediat: „În Statele Unite, au anunțat că nu vor trimite trupe. Știm cine sunt cei care vor trupele americane pe teritoriul Rusiei. Aceştia sunt intervenţioniştii. […] Am spus că Biden este un reprezentant al școlii politice tradiționale, iar acest lucru se confirmă. Dar, pe lângă Biden, există o mulțime de alți specialiști acolo în domeniul relațiilor ruso-americane și în domeniul descurajării strategice. Prin urmare, nu cred că totul se grăbesc atât de mult aici. Dar suntem pregătiți pentru asta. Am spus de multe ori, pentru noi este o chestiune de viață și de moarte, dar pentru ei este doar o chestiune de îmbunătățire a poziției lor tactice în lume, dar și în Europa, în special, menținându-și statutul (de superputere) în rândul aliaților lor. Acest lucru este, de asemenea, important, dar nu atât de mult cum este pentru noi”.

Chestiunea folosirii armelor nucleare

În privința temei folosirii armelor nucleare, întrebarea a vizat dacă rușii sunt cu adevărat pregătiți pentru război nuclear.

Vladimir Putin  a răspuns: „Din punct de vedere militar-tehnic, suntem, desigur, pregătiți. Ele [trupele] sunt în permanență într-o stare de pregătire pentru luptă. […] Triada noastră nucleară este mai modernă decât orice altă triadă și doar noi și americanii avem o astfel de triadă. Am făcut mult mai multe progrese aici. A noastră este mai modernă, cu toate componentele nucleare. Avem o paritate aproximativă (cu Statele Unite), dar a noastră este mai modernă. […]Toată lumea știe asta, toți specialiștii știu asta. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne măsurăm după numărul de purtătoare și focoase.” 

Putin a mai acuzat Statele Unite că își dezvoltă capacitățile nucleare dar nu înseamnă că sunt pregătiți să declanșeze acest război nuclear. 

Altă întrebare a privit posibilitatea ca Rusia să reia testele nucleare la un moment dat. Președintele rus a răspuns că Statele Unite nu au ratificat acordul care interzice testele de acest fel, iar pentru a menține paritatea, nici Rusia nu l-a ratificat. A reafirmat că Rusia este în permanentă pregătire pentru lupta cu aceste arme.

Kiseliov l-a întrebat dacă în Ucraina, în momentele dificile, a pus problema folosirii armelor nucleare tactice?

Putin: „La propunerea comandamentului de atunci al grupului, partea noastră a luat decizia de a retrage trupele din Herson. […] Acest lucru a fost făcut pur și simplu pentru a nu suferi pierderi inutile în rândul personalului. Asta e tot. […] Prin urmare, de ce trebuie să folosim arme de distrugere în masă? Nu a fost niciodată o asemenea nevoie”.

Dmitri Kiseliov l-a întrebat dacă s-a gândit să folosească aceste arme nucleare tactice.

Putin a răspuns: „Nu. Pentru ce? Armele există pentru a fi folosite. […] Suntem gata să folosim orice arme, inclusiv cele pe care le-ați menționat, dacă vorbim despre existența statului rus, despre deteriorarea suveranității și independenței noastre. Avem totul precizat în strategia noastră”.

Vladimir Putin a negat că Rusia se află la o răscruce. A subliniat că se află pe calea strategică a dezvoltării sale și nu se va abate de la calea sa. A apreciat sprijinul societății ruse și că rușii așteaptă asta de mult timp. A vorbit de conexiune internă cu patria, de importanța rezolvării problemelor cheie, în acest caz în domeniul securității, fapt care a ridicat puterea rușilor și a altor popoare din Rusia la suprafață.

Întrebat dacă se simte animat de alimentat de ideea ridicării puterii rusești, el a nuanțat că este de fapt cerința societății ruse iar el doar satisface această necesitate. 

Modelul Rusiei pentru restul lumii

Altă întrebare a vizat modelul reprezentat de Putin în lume pentru că, potrivit lui Kiseliov, miliarde de oameni își pun speranțele în el, pentru „justiția internațională, pentru protecția demnității umane, pentru protecția valorilor tradiționale”. Întrebat dacă resimte o astfel de responsabilitate, Vladimir Putin a răspuns că nu este vorba de așa ceva și că lucrează în interesul Rusiei, în interesul poporului. Nu se simte un fel de ,,arbitru al destinelor lumii”. „Pur și simplu îmi îndeplinesc datoria față de Rusia și față de poporul nostru care consideră Rusia patria lor”, a specificat el. 

Modelul rus prinde, crede Putin, din cauză că este foarte strâns legat de modul în care rușii sunt tratați în întreaga lume: „Mulți oameni din lume se uită la noi, la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lupta noastră pentru interesele noastre. Nu calitatea de membri ai BRICS sau pentru că avem un fel de relații tradiționale cu Africa, duce la aprecierea luptei rușilor de către o parte din popoarele lumii. Colonialismul este văzut drept cauza exploatării timp de secole al unor națiuni din Africa, America Latină și Asia și, desigur, nimeni nu a uitat de asta. Cetățenii obișnuiți ai acestor țări simt în inimile lor ceea ce se întâmplă. Ei asociază lupta noastră pentru independență și suveranitate cu aspirațiile lor pentru propria lor suveranitate și dezvoltare independentă. Dar, acest lucru este agravat de faptul că elitele occidentale au o dorință foarte puternică de a îngheța starea inechitabilă existentă în afacerile internaționale”.

Kiseliov a continuat: „Dar acum ați pictat un tablou complet corect, când oamenii văd un fel de speranță în Rusia. Cum s-a întâmplat ca propaganda occidentală, cu toată puterea ei, cu resursele și instrumentele ei colosale, să nu poată rupe Rusia, să o izoleze și să-i creeze o imagine falsă, deși a încercat să facă acest lucru în mintea a miliarde de oameni? Cum s-a întâmplat asta?”

Putin a răspuns:  „Pentru că ceea ce tocmai am spus este mai important pentru oameni. Oamenii din întreaga lume simt asta în inimile lor. Ei nici măcar nu au nevoie de explicații pragmatice pentru evenimentele care au loc.[…] În propriile lor țări ei păcălesc și oamenii iar asta are un efect. Ei – în multe țări – cred că acest lucru este în interesul lor, pentru că nu vor să aibă o țară atât de uriașă precum Rusia la granițele lor. […] Cel mai mare din lume ca teritoriu, cel mai mare din Europa ca populație – nu o populație atât de mare la nivel global, nu poate fi comparată nici cu China, nici cu India, ci cea mai mare din Europa – și acum și a cincea ca mărime în economia mondială. Ei bine, de ce avem nevoie de un astfel de concurent? Ei cred: nu, este mai bine, așa cum au sugerat unii experți americani, să-l împarți în trei, patru, cinci părți – va fi mai bine pentru toată lumea. Și o parte, cel puțin, din elitele occidentale, orbită de rusofobia lor, a fost încântată când ne-au adus în punctul după care încercările noastre de a opri războiul declanșat de Occident în Ucraina au început în 2014 în forță, când am trecut la desfășurarea unei operațiuni militare speciale. […] Pentru că ei credeau că acum vor termina cu noi, acum, sub acest baraj de sancțiuni, practic un război de sancțiuni, cu ajutorul armelor occidentale și războiul în mâna naționaliștilor ucraineni. De aici a venit sloganul: „Înfrângerea strategică a Rusiei pe câmpul de luptă”.

Dar, mai târziu, și-au dat seama că acest lucru era puțin probabil și chiar mai târziu că era imposibil. Și au înțeles că, în loc de înfrângere strategică, s-au confruntat cu neputință, în ciuda faptului că se bazau pe atotputernicia Statelor Unite”. 

Noutatea zonei tampon în Ucraina

Vineri, 15 martie, înaintea alegerilor, întrebat dacă consideră că este necesar să cucerească regiunea Harkov, Putin a spus că, dacă atacurile ucrainene vor continua, Rusia va crea o zonă tampon din mai mult teritoriu ucrainean pentru a apăra teritoriul rus.

„Nu exclud ca, ținând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forțați, la un moment dat, când considerăm că este cazul, să creăm o anumită „zonă sanitară” în teritoriile de astăzi sub regimul de la Kiev”, a precizat el.

Totuși, a refuzat să ofere alte detalii dar a spus că o astfel de zonă ar putea trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armamentul străin să ajungă pe teritoriul Rusiei. Așadar, a dat de înțeles că va continua să preia și mai mult din teritoriul ucrainean. 

Putin, în mod enigmatic, a mai spus că și-ar dori ca Macron să înceteze să caute să agraveze războiul din Ucraina, dar să joace un rol în găsirea păcii: „Se pare că Franța ar putea juca un rol. Nu totul este încă pierdut.”

„Am spus-o iar și o voi spune din nou. Suntem pentru discuții de pace, dar nu doar pentru că inamicul rămâne fără gloanțe”. […] „Asta dacă vor cu adevărat, în mod serios, să construiască relații pașnice, de bună vecinătate între cele două state pe termen lung, și nu doar să ia o pauză pentru reînarmare timp de 1,5-2 ani”, a continuat el.

Între timp, atentatul sângeros asupra rușilor adunați vineri, 21 martie, la un concert în sala de concerte Crocus, din Moscova, complică foarte tare evoluția războiului din Ucraina deoarece Kievul poate fi găsit de Kremlin drept posibilă parte implicată. 

Este cel mai mortal atac asupra Rusiei din aproape două decenii și cel mai mortal din Europa care a fost revendicat de Statul Islamic. Oficialii ruși se așteaptă ca numărul morților să crească în continuare, cu peste 154 de răniți în spital (la data redactării acestui articol).

„Autoritățile ruse i-au arestat pe cei patru bărbați suspectați că ar fi comis atacul în urma căruia cel puțin 137 de persoane au decedat și cred că se îndreptau spre Ucraina, a declarat sâmbătă Vladimir Putin, în timpul unui discurs adresat națiunii, ca primă reacție la această tragedie. El a numit-o „un act terorist sângeros și barbar” și a spus că autoritățile ruse i-au capturat pe cei patru bănuiți înarmați în timp ce încercau să evadeze în Ucraina printr-o „fereastră” pregătită pentru ei de partea ucraineană a graniței. „Teroriștii, criminalii, non-oameni, au o singură soartă de neinvidiat: răzbunarea și uitarea”, a concluzionat el.

Kievul, între timp, a negat cu fermitate orice implicare în atac dar atacurile ruse au cunoscut deja o recrudescență.

 

Share our work
De ce Donald Trump nu va retrage America din arhitectura de securitate a Europei 

De ce Donald Trump nu va retrage America din arhitectura de securitate a Europei 

Statele Unite și Europa sunt două dintre cele mai mari blocuri economice din lume. Intens conectate pe multiple niveluri, relația lor nu a fost și nu este lipsită de fricțiuni, diferențele de opinii politice și decizii politice deteriorând periodic acest parteneriat. Perioada primului mandat al lui Donald Trump a exacerbat tensiunile dar Administrația Joe Biden a readus America în afacerile europene în forță, prin implicarea în conflictul din Ucraina și mai ales prin deconectarea Europei de Rusia. 

Percepția Europei despre America este o narațiune dinamică și în permanentă evoluție, care a fost modelată de o multitudine de factori istorici, culturali, economici și geopolitici. Prezența Statelor Unite în Europa nu a fost întotdeauna lipsită de controverse dar relația dintre SUA și Europa este în esență o bogată întrepătrundere de colaborare, influență reciprocă și conflicte sporadice. Este o relație definită atât de admirație, cât și de critică, cooperare și discordie ocazională. 

Europa, la rându-i, are un interes special și vital în menținerea rolului Americii în afacerile globale. Opiniile referitoare la nivelul intervenționismului american sunt diverse, unii europeni susținând o abordare mai restrânsă, în timp ce alții apreciază rolul vital al SUA în menținerea și funcționarea ordinii internaționale.

Legăturile Americii cu Europa sunt un creuzet de legături istorice, culturale și politice de istorie comună, schimb cultural și interdependență geopolitică. Relația dintre aceste două continente a evoluat de-a lungul secolelor, neputând să nu observăm că, în esență, America a fost fondată de un puternic nucleu uman plecat din Europa. 

Istoria Europei este împletită cu cea a Statelor Unite, de la valorile comune, înrădăcinate în Iluminismul secolului al XVII-lea, până la moștenirile complexe ale epocii coloniale.

Din punct de vedere politic, alianța transatlantică servește ca punct pivotal pentru geopolitica mondială. În ocazii istorice cruciale, cum ar fi anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial și când s-au confruntat cu dificultățile Războiului Rece, Statele Unite și Europa au conlucrat împreună. Relația transatlantică care a izvorât din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial s-a clădit pe baza principiilor comune și a dușmanilor comuni.  Europa vede America ca pe un partener important, care a salvat-o de distrugerea războaielor mondiale, dar unul ale cărei acțiuni trebuie analizate cu atenție pentru a menține un parteneriat crucial, dar amenințat de incertitudini. 

Există și cazuri de divergență, când perspectivele asupra afacerilor externe pot provoca dificultăți și dispute, cum este cazul poziționării fostului președinte Donald Trump față de contractul istoric cu Europa.

În cadrul unui miting electoral din Carolina de Sud desfășurat în 9 februarie 2024, Trump a relatat o întâlnire cu liderii NATO din timpul mandatului său de președinte în care ar fi fost întrebat de un lider politic al unei țări membre NATO, pe care nu a numit-o: „Ei bine, domnule, dacă nu plătim, și noi suntem atacați de Rusia – ne veți proteja?”

Trump ar fi răspuns: „Am spus: „Nu ai plătit? Ești delincvent?” El a spus: „Da, să spunem că s-a întâmplat”. Nu, nu te-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă ce naiba vor ei. Trebuie să plătești. Trebuie să-ți plătești facturile.” Declarațiile sale au generat valuri de reacții internaționale și de teamă.

Donald Trump a amenințat și în primul mandat că, dacă aliații nu-și vor spori cheltuielile militare dincolo de acordurile anterioare până în ianuarie, Statele Unite vor „merge singure”. Nicholas Burns, fost ambasador al SUA la NATO, a spus că Trump „este primul președinte american de la Harry Truman, care nu crede că NATO este esențială pentru interesele securității naționale americane”. Trump a sugerat în mod repetat că arhitectura de securitate postbelică a Statelor Unite este o „afacere proastă”, una negociată de „incompetenți”, „slabi” și „proști”. Politica externă, în opinia sa, este un joc cu sumă zero în care orice beneficiu pentru o altă națiune trebuie să fie o pierdere pentru Statele Unite. „Țările NATO”, a declarat el pe Twitter, „trebuie să plătească mai mult, Statele Unite trebuie să plătească mai puțin. Foarte nedrept!”

Problema este că opiniile sale nu sunt ceva chiar întâmplător. Încrederea între Europa și America s-a erodat mai ales în ultimii cincisprezece ani într-o măsură în care vechea relație transatlantică trebuia să fie reclădită.

Războiul Rece a asigurat, indirect, că această legătură, construită pe garanția de securitate americană pentru Europa de Vest, a fost păstrată intactă. Când Războiul Rece s-a încheiat cu prăbușirea blocului comunist, relația transatlantică a continuat la început ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat cu adevărat. Treptat, transformările geopolitice a dus la o discrepanță în percepția amenințărilor de pe cele două maluri ale Atlanticului, odată ce dușmanul comun dispăruse. Factorul de discordie a devenit percepția comună asupra lumii exterioare și a noțiunii de securitate văzută diferit.

Liderii europeni deveniseră, până la războiul din Ucraina, prea divizați pentru a se pune de acord asupra amenințărilor pe care să le ia în serios. Barack Obama a fost cea care a distanțat America din ce în ce mai mult de Europa dar revenirea la multilateralism a Administrației Biden a fost salutată de europeni. 

Europa, marele triumf al politicii externe americane 

Secolul al XX-lea va fi amintit, chiar mai mult decât ascensiunea Americii, mai ales pentru cât de repede și de cât de complet s-au distrus complet imperiile europene unul pe altul în două războaie devastatoare care le-au secat bogăția, forța de muncă și moralul național. America, împreună cu URSS și Marea Britanie, au fost una din puterile mari care, alături de statele mai mici au eliberat Europa de nazism. Și a ales să rămână în Europa printr-o formă de suzeranitate permanentă.

Dependența Europei de SUA a făcut parte din planul postbelic. Oamenii de stat americani de după război au proiectat ordinea mondială așa cum este ea pentru un motiv. Acela că au trăit ceea ce s-a întâmplat fără această ordine controlată de un hegemon suficient de puternic să țină Europa pacificată. Hegemon care, probabil, ar fi împiedicat cele două războaie mondiale, dacă exista atunci.

Statele Unite posedau, la finalul războiului, aproape toate caracteristicile unei mari puteri, în ceea ce privește populația, dimensiunea geografică și plasarea pe două mări, resursele economice și capacitatea militară.

Marele rol al hegemoniei americane în Europa postbelică și în lume a fost de a înăbuși rivalitățile regionale, prevenind războaie mondiale viitoare. Cumva, se pare că Europa nu poate să stea cuminte dacă este lăsată de capul ei iar două războaie mondiale au fost exemplul tragic. Patru sute de mii de americani și-au pierdut viața în teatrele europene ale Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Pacea, unitatea, prosperitatea și stabilitatea s-au dovedit a nu fi starea naturală a Europei. 

Timp de secole, Europa a fost punctul de sprijin al violenței globale. Odată cu era explorării geografice, a devenit principalul  exportator  de violență al globului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa s-a autodistrus, lăsând Statele Unite ale Americii extrem de puternice, prin comparație, singurul rival real fiind Uniunea Sovietică. Numai America și puterea ei masivă ar fi putut pacifica și unifica Europa sub oblăduirea ei. 

Prin aplicarea  forței majore economice, diplomatice și militare, Statele Unite au suprimat concurența în securitatea internă a Europei și au oprit-o să se sfâșie interior într-un nou conflict. Această înflorire a păcii și a drepturilor omului nu poate fi explicată printr-o izbucnire bruscă a pacifismului european ci a fost permanent modelată de intervențiile americane. În urma celui de-al Doilea Război Mondial democrația liberală și-a văzut cea mai deplină realizare în Occidentul european.

Acesta este motivul pentru care Europa Occidentală postbelică a încetat să fie principalul exportator mondial de violență și a devenit, în schimb, principalul exportator mondial de bunuri de lux. America a avut autoritatea de a fi respectată și cu grad ridicat de încredere, în mare măsură, de către toate părțile și indiferentă față de antitezele regionale. Nicio altă țară nu a avut o viziune constructivă pentru Europa pe care locuitorii săi să poată fi convinși cu plăcere să o împărtășească. America a devenit, astfel, arbitrul necesar. 

Europa Occidentală este datoare Americii pentru înflorirea economică postbelică. Oamenii de stat americani de după război credeau că democrațiile prospere, liberale, care au comerț liber între ele, nu vor intra nici în război între ele și nici cu Statele Unite.

Ordinea globală postbelică proiectată de SUA a fost construită pe instituții precum Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional și Curtea Internațională de Justiție. Această ordine este în multe privințe un imperiu transatlantic garantat de Pax Americana.

Statele Unite au sprijinit redresarea economică postbelică a Europei cu un ajutor de aproximativ 113 miliarde de dolari actuali sub forma Planului  Marshall. Tot ea a creat organismele și tratatele care aveau să devină Uniunea Europeană și a adus Europa de Vest sub umbrela sa de securitate, prin tratatul NATO. Articolul 5 al tratatului, cel mai important element al său, declară că un atac asupra unui membru al NATO este un atac asupra tuturor membrilor. Aceste politici au fost menite nu numai să contracareze Uniunea Sovietică, ci să condiționeze prosperitatea Europei Occidentale de integrarea acesteia într-o piață unică, cu libera circulație a mărfurilor, capitalului și muncii.

Rolul armatei Statelor Unite în funcționarea Europei 

Secolul al XX-lea va fi amintit chiar mai mult decât ascensiunea Americii, mai ales pentru cât de repede și de cât de complet s-au distrus complet imperiile europene unul pe altul în două războaie cataclismice. Războaie care le-au supt măduva bogăției, forței de muncă și, cel mai rău, moralul național. Cu puțin peste un secol în urmă, Germania, Franța și Marea Britanie erau, fiecare, mai puternice decât America. Astăzi, ei nici măcar nu pot rivaliza colectiv cu SUA.

Armata Statelor Unite a fost întotdeauna o parte integrantă a planului de a uni și de a reconstrui Europa din dărâmături. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, trupele americane au fost dislocate în diverse baze din Europa de Vest pentru a se asigura că bătrânul continent nu poate fi dominat de o singură putere capabilă să-și monopolizeze resursele și să le întoarcă împotriva SUA. Marea strategie americană se bazează pe credibilitatea promisiunii și angajamentului său de a proteja aliații care nu mai trebuie să se înarmeze. În schimbul angajamentului Statelor Unite, aliații SUA au acceptat rolul dominant al Americii în sistemul internațional.

SUA cheltuiește mai mult pe armata sa, ca procent din PIB, decât orice țară europeană. Asta a făcut întotdeauna parte din înțelegerea inițială. SUA este o superputere globală și poate duce un război oriunde în lume, iar asta costă mai mult. Este în avantajul Americii să fie singura mare putere care poate susține aproape orice tip de război, nu neapărat o favoare făcută europenilor.

În schimb, nu este nici pe departe în avantajul Americii ca alte țări să cheltuiască la fel de mulți bani pe armatele lor. 

Europa este cea mai mare piață de export a Americii, așa cum a fost proiectat după război. Europenii trebuie să-și cheltuiască banii pe bunurile și serviciile americane, nu să înceapă să se bată între ei.

 Exemplul neputinței europene și al predominanței puterii militare americane în teatrul european, este războiul în curs din Ucraina. O criză în vecinătatea UE care necesită o putere non-europeană de la mii de mile depărtare, pentru a susține cea mai mare parte a efortului anti-rusesc. 

De ce Europa nu se poate descurca singură militar? Europenii au toate datele să fie o mare putere militară: forță de muncă, bogăție și tehnologie dar se pare că nu este suficient din cauză că nu pot acționa împreună sau nu sunt încurajați. Obiectivele națiunilor componente ale UE nu sunt doar diferite, ele sunt adesea contrare unele cu altele. De aceea nu s-a putut vorbi de  „autonomie strategică” și de o „putere militară europeană”, cum visa Emmanuel Macron. America de astăzi este pentru puterile europene ceea ce Roma în zorii primului mileniu era pentru orașele-state grecești.

Din ce în ce mai puține mari puteri în curs de dezvoltare acordă multă atenție la ceea ce se spune la Paris, Berlin sau la Bruxelles. Chiar și adversarul principal din Europa, Rusia, preferă să aibă de-a face doar cu președintele american.

Ce se întâmplă dacă America ar încerca să se retragă 

În timpul mandatului lui Trump, retragerea din NATO nu a avut loc, în pofida declarațiilor sale contondente. Asta pentru că parte din consilierii săi au fost mereu acolo pentru a-l convinge să nu facă asta. Dacă Trump este reales în 2024, niciunul dintre foștii colaboratori, John Bolton, Jim Mattis, John Kelly, Rex Tillerson, Mike Pompeo și chiar Mike Pence, nu vor mai fi la Casa Albă. 

  Motivul este că s-au rupt de fostul președinte și nu există un alt grup de analiști republicani din staff-ul său care să înțeleagă Rusia și Europa suficient de bine. Teoretic, există un risc ca Trump să fie înconjurat de oameni care îi împărtășesc antipatia lui față de alianțele de securitate americane sau nu știu nimic despre ele și nu le pasă. Al doilea său posibil mandat riscă, și din aceste cauze, o schimbare clară de politică față de aliații americani. Profilul său de președinte businessman ar putea, astfel, să aibă un impact puternic asupra Europei. Dar, vom vedea cum aceste calcule ar putea rămâne doar în cadrul probabilităților.

De ce Trump sau alți președinți nu pot retrage trupele americane din Europa? Deoarece armata SUA a fost întotdeauna o parte integrantă a planului de a uni și de a reconstrui Europa după război. Nici America nu s-ar simți prea bine odată luată această decizie.

Din punct de vedere instituțional și politic, părăsirea NATO ar putea fi dificilă pentru Trump. Nefiind un președinte cu mecanisme totalitare la dispoziție, după ce ar decide exit-ul, ar urma o criză constituțională. Constituția americană nu spune nimic despre aprobarea Congresului pentru retragerea din tratate, deși Senatul are atribuții în acest sens. Există, introdusă recent, o legislație, care a trecut deja de Senat, menită să împiedice orice președinte american să se retragă din NATO fără aprobarea a două treimi din Senat sau un act al Congresului. 

Impactul psihologic, în primă fază, asupra alianței, ar fi, însă, mai important decât o invalidare din partea Senatului american deoarece așteptarea de apărare colectivă ar fi lovită fatal. 

Dacă Uniunea Sovietică s-a oprit în a ataca blocul vestic, la fel și Federația Rusă în a avansa pe alte ținte în prezent, se întâmplă din cauza angajamentului american în apărarea acelor țări.

Președintele SUA, în mod tradițional, angajat să acționeze dacă securitatea colectivă este contestată, ar putea pune capăt cu un singur discurs, un singur comentariu, chiar și o singură postare pe o rețea de socializare, acestui contract istoric. Vulnerabilizarea Europei ar fi imediată, în lipsa propriilor capacități de apărare. Acesta este adevaratul călcâi al lui Ahile pentru Europa. Închiderea efectivă a bazelor americane în Europa și transferul a mii de soldați ar dura, desigur, mai mult. Nu există nicio conducere alternativă disponibilă, nicio sursă alternativă de sisteme de comandă și control, arme spațiale alternative și nici o aprovizionare alternativă de muniție. 

Temerea este că Europa ar fi imediat expusă unui (improbabil, totuși) atac rusesc pentru care nu este pregătită.

Fără NATO și fără un angajament american față de securitatea europeană, suportul occidental pentru Ucraina s-ar diminua abrupt. Odată ridicată presiunea pentru ajutorarea Ucrainei din partea americană multe țări europene ar conserva propriile resurse militare, mai ales că perspectiva ca America să părăsească NATO le pune în fața unei resetări strategice naționale. 

O decizie a lui Trump de exit din NATO ar afecta grav mai ales statutul de hiperputere al țării sale. Această schimbare s-ar produce imediat și dincolo de Europa. Toate celelalte alianțe de securitate ale Americii, Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și chiar Israelul ar fi, de asemenea, în pericol și s-ar gândi că nu mai pot conta pe sprijinul american, implicit. Sfârșitul NATO ar putea să nu-i afecteze în mod direct, dar dispariția sa ar semnala că toată lumea, pretutindeni, trebuie să presupună că Statele Unite nu mai sunt un aliat de încredere. Alunecarea acestora s-ar putea face natural către alternativele multipolare reprezentate de China sau Rusia, tocmai pentru a evita o preluare geopolitică forțată de tip invazie.

Influența economică americană va scădea și ea, în mod semnificativ. Acordurile comerciale și acordurile financiare s-ar schimba, ceea ce ar avea un impact asupra companiilor americane și, în cele din urmă, asupra economiei SUA în sine. 

Sfârșitul influenței americane s-ar desfășura, probabil, într-o relativă obscuritate. Pericolul pentru America este că Rusia, China și alte țări vor savura eclipsa ordinii liberale occidentale postbelice, perspectivă care, cu siguranță, nu este deloc în interesul Washington-ului.

Norocul Europei este, însă, că Statele Unite au obligații și interese globale care se extind dincolo de Europa și mai ales depășesc timpul istoric al lui Donald Trump. 

Proiectul hegemonic american nu poate fi pus în pericol de Donald Trump

Bunăstarea Europei a făcut ca majoritatea liderilor UE să nu vadă nevoia de o strategie europeană de securitate. Europa, practic, s-a înmuiat după ce a fost lipsită de posibilitatea de a declanșa războaie intercontinentale. America s-a asigurat de acest lucru.

Pentru cei care cred că Trump ar face ce amenință, adevărul este că nu se va schimba politica americană pe dosarele mari: China, Orientul Mijlociu, Ucraina sau pivotarea spre Pacific. Nici un dosar nu se va schimba radical. Disparitatea în cheltuieli, reclamată de Trump, cu SUA plătind mai mult decât aliații săi, nu este o eroare a sistemului, ci este o caracteristică.

Încă de la începutul ordinii postbelice, oamenii de stat americani postbelici așa l-au proiect, pentru a asigura absența unui conflict de mare putere – și a războiului nuclear – timp de trei sferturi de secol.

America vrea ca Europa să fie mai puternică dar nu autonomă total în materie de securitate, deoarece nu are încredere în ea. Perspectiva Washingtonului este că europenii au făcut două războaie mondiale și mai pot face încă unul și, drept urmare, nu trebuie să-i lași de capul lor pentru că direcția în care o pot lua este imprevizibilă. De aceea, trebuie să fii cu ochii pe ei. Mai nuanțat, America vrea ca Europa să fie puternică în materie de asigurare a securității proprii și de export de securitate în lume, tot în paradigma unipolară americană, dar armele care să apere Europa să fie cumparate de la industria de apărare din Statele Unite, deoarece când îți vând o armă trebuie tot ei să-ți dea muniția aferentă. În acest fel, Europa ar depinde de americani. Iar această abordare este mai curând una strategică, de control al tendinței europene de a nu mai derapa.

America, inclusiv prin poziționările lui Trump, dar și în general, vrea ca europenii să fie mai atenți la propria securitate. Ce nu vor americanii este ca această securizare să se facă strict în termeni europeni.

Pragmatismul este trăsătura Americii care, în esență, își apără oamenii și banii. Trump poate gândi că dacă NATO poate funcționa doar pe implicarea majoritară americană, nu își mai are rostul ca investiție dar contractul țării sale cu Europa excede mandatele sale și nu este doar o afacere. Este contractul Americii ca actor istoric, nu doar al Americii de pe timpul lui Trump.

Nu se poate nega că sentimentul anti-american, alături de sentimentele de recunoștință și apropiere față de America, sunt în creștere și a devenit o forță notabilă. Dar, există o nevoie strategică covârșitoare de cooperare transatlantică puternică.

Într-o lume marcată de o concurență sporită pentru putere, Occidentul va putea rămâne ferm și va reuși să-și apere interesele doar atâta timp cât va rămâne unit. Europa rămâne dependentă de protecția militară a SUA, atât nucleară, cât și convențională, dar SUA nu vor putea purta singure steagul valorilor occidentale.

În al treilea rând, atât America, cât și Europa trebuie să accepte pe deplin realitățile de descurajare nucleară continuă a SUA pe continentul european.

Iluziile autonomiei strategice europene pare că au fost retezate de corul pe mai multe voci, pe care America le-au frânat pe fondul noilor frământări geopolitice internaționale. Mesajul Administrației Biden a fost că europenii nu vor putea înlocui rolul crucial al Americii ca furnizor de securitate.

Pentru SUA, aceasta înseamnă că trebuie să mențină Europa sub umbrela sa nucleară și în viitorul apropiat. Inclusiv America are nevoie de Europa. Valoarea SUA ca putere globală depinde într-o măsură semnificativă de faptul că rolul său de protector al Europei rămâne credibil. De fapt, Europa este tocmai perla hegemoniei americane. Pierderea ei înseamnă chiar începutul sfârșitului statutului de hegemon pentru Statele Unite

Ordinea globală construită de SUA s-a bazat pe principiul că numai o lume a democrațiilor liberale poate fi pașnică și prosperă. Teama este că dacă SUA nu va mai susține acest mecanism, lumea nu va fi în curând nici pașnică, nici prosperă. Ordinea mondială condusă, după 1991, de americani, susținută de idealul democrației liberale, a fost extrem de imperfectă dar a fost lucrul cel mai apropiat de una anumit ideal de pace și bunăstare. Beneficiile prezenței americane, nu doar economice, trebuie măsurate în războaie care nu sunt purtate și vieți care nu sunt pierdute. 

Share our work
De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un discurs la Conferința anuală de securitate de la München, din februarie 2024, a cerut Statelor Unite și altor susținători internaționali, să rămână alături de Ucraina, avertizând participanții că țara sa, dacă va fi lăsată singură, va fi distrusă de Rusia.

Discursul său a fost adresat, indirect, membrilor Congresului american care blochează ajutorul vital ce ar permite țării sale să reziste încă o perioadă, Discursul său survine în momentul în care Ucraina s-a retras din orașul strategic Avdiivka, marcând cea mai importantă victorie teritorială a Rusiei de la capturarea reguli Bahmut-ului în primăvara lui 2023.

La conferința de presă după întâlnirea cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, tot în cadrul Conferinței de la München, a declarat că Washingtonul va înceta să fie un partener strategic al Kievului dacă nu va aloca încă un pachet de ajutor.

El a numit asistența SUA vitală pentru Ucraina, subliniind că nu există alternativă. „Contăm foarte mult pe decizia pozitivă a Congresului, acest pachet este vital pentru noi. Nu luăm în considerare o alternativă astăzi, pentru că ne bazăm pe Statele Unite ca partener strategic, că vor rămâne un partener strategic. Dacă vorbim despre o alternativă, înseamnă că acesta nu este partenerul nostru strategic. De aceea nu mă gândesc la o astfel de alternativă”.

Președintele ucrainean speră ca Statele Unite să mențină o poziție aliată față de Kiev. „Nu cred că partenerul nostru strategic își poate permite să nu sprijine Ucraina. Adică nu văd o oportunitate ca un partener strategic să ia o astfel de poziție. Vedem provocări electorale, interne, politice, nu vreau să le comentez, acestea sunt procesele interne ale Statelor Unite și ale poporului american. Dar sper ca poziția aliată să rămână”, a continuat el.

La o conferință de presă susținută înainte de întâlnirea cu Harris, Zelenski nu a răspuns public la întrebarea ce va spune congresmanilor care blochează alocarea ajutorului Kievului în Statele Unite.

Apelul președintelui ucrainean este similar cu celelalte transmise de la începutul conflictului și trage un semnal de alarmă asupra soartei țării sale prinsă într-o încleștare pe viață și pe moarte cu Rusia.

Statele Unite ale Americii și aliații cheie europeni au declarat marți, 27 februarie, că nu intenționează să trimită trupe terestre în Ucraina, după ce Franța, prin vocea lui Emmanuel Macron, a sugerat această posibilitate.

Declarația lui Macron a subliniat că aliații occidentali nu ar trebui să excludă nicio opțiune în încercarea de a evita victoria Rusiei în Ucraina, deși a subliniat că nu există un consens în această etapă. Kremlinul a avertizat că orice astfel de mișcare va duce inevitabil la conflict între Rusia și NATO.

La sfârșitul lunii februarie 2024, când sunt scrise rândurile de față, Rusia nu a pierdut teritoriile cucerite în Ucraina, dimpotrivă, chiar a avansat. Astfel, niciuna dintre părți nu este aproape de a câștiga dar nici de a pierde.

Specificul acestui conflict este ca nu doar acțiunile Ucrainei și Rusiei contează în ecuație și nu este doar un conflict specific paradigmei post sovietice, localizat doar la Ucraina. Din cauza forțelor implicate și al consecințelor geopolitice aceasta este cel mai important conflict interstatal din ultimele decenii.

Deși despărțită de un ocean de conflictul ucraineano-rus, evoluția acestui război nu este ca a altor conflicte locale în care America a mai fost implicată pe glob deoarece oponentul proxy nu este Saddam Hussein sau Gaddafi, ci chiar Rusia, altă specie de actor geopolitic, infinit mai dificil de învins, sau cvasi-imposibil. De aceea, felul cum se va termina încleștarea ruso-ucraineană va avea consecințe majore pentru puterea Statelor Unite dar și pentru Europa care a ales despărțirea economică de Rusia, la presiunea Washington-ului. Pentru Ucraina se contureaza o posibilă formulă statală fără teritoriile deja alipite Rusiei însă nu se știe unde se va opri armata rusă. Odesa pare prinsă în meniul Kremlinului deși cucerirea ei nu ar fi ușor de făcut.

Narativul occidental de la începutul razboiului spunea că acest conflict se îndreaptă către un rezultat care ar aduce beneficii geopolitice Statelor Unite și independența Ucrainei care ar reuși, ajutată de Occident să împingă invadatorul în granițele sale. Deși nici aici nu avem garanții că s-ar fi limitat să se oprească armata ucraineană, ajutată de Occident, dacă planul funcționa.

Mai mult, analizele americane au concluzionat că rușii nu vor risca să utilizeze arme nucleare însă nici aici nu mai există certitudini. Contraofensivele ucrainene de succes din Harkov și Herson din toamna anului 2022 au reînnoit optimismul cu privire la perspectivele Kievului pe câmpul de luptă dar timpul și evoluția din teren au reconfirmat teoria că rușii pornesc greu, au pierderi importante dar recuperează repede sincopele inițiale. Astfel, scenariul optimist de alungare a rușilor a devenit improbabil, riscurile unui conflict prelungit nu mai par atât de ușor gestionabile iar Rusia se îndepărtează de posibilitatea să plătească eventuale pagube de război. Plus ca există o oarecare resemnare internațională că rușii nu vor mai pleca din Ucraina și vor păstra teritoriile cucerite. Gurile rele ar spune că asta era previzibil de la început.

Anexarea Crimeii din 2014 și invazia Estului Ucrainei în februarie 2022 au fost un preț scump plătit de Moscova și nu pare a fi vorba doar ambiții post-imperiale ale unui stat nostalgic sau de rămânere în istorie a lui Vladimir Putin prin această acțiune militară. Putin a riscat însăși supraviețuirea sa politică și pacea socială rusă, pe lângă riscul mutării conflictului în teritoriile rusești atunci când a mobilizat sute de mii de soldați în ceea ce a fost definită drept „operațiune specială”.

Greșeala Americii ar fi să îl considere doar un moft neo-imperial post sovietic și pare să existe o gravă sincopă în evaluarea rușilor de către Occident în motivarea cu care ei acționează. În primul rând că ei nu funcționează după regulile occidentale, ci se consideră egalii americanilor și de aceea nu pot fi încadrați ușor în niciun tipar de viitoare analize și strategii.

Ucraina, ținta atacului rus, a fost de mult timp o prioritate a politicii externe a Rusiei care a alocat resurse semnificative și a făcut compromisuri majore pentru a-și urmări securizarea teritoriului său, inclusiv ceea ce Putin a definit drept eroarea de a avea încredere în Occident.

Prin urmare, ce se va alege de războiul dintre Rusia-Ucraina și modul în care acestea ar putea modifica raporturile de putere între o Rusie învingătoare și un Occident incapabil să sprijine decisiv Ucraina? Ca sprijinitoare principale, Statele Unite are propriile sale interese iar acestea vor influența decisiv cursul conflictului.

Un detaliu important: perspectiva și implicarea americană la pachet cu Europa se concentrează pe interesele externe ale SUA ca hegemon mondial. Ele adesea se suprapun cu sprijinul cauzei ucrainene, dar se pare că nu pot depăși o linie roșie în relația cu Rusia din cauza calculelor asupra consecințelor posibile ale deznodământului conflictului. Mesajul republicanilor care se opun acordării unui nou pachet financiar consistent către Ucraina este sintetizat într-o propoziție: Noi nu mai dăm bani, nu pentru ca avem ceva cu Ucraina ci pentru că nu mai are rost să investim într-o cauză pierdută. Nu are rost sa mai finanțăm uciderea inutilă a soldaților ucraineni, condamnați la un sfârșit previzibil.

Care sunt, totuși, marile puncte de reflecție ale factorilor de decizie din Statele Unite pentru care se reevaluează, pe parcurs, gradul de implicare în ajutorarea Ucrainei?

Samuel Charap și Miranda Priebe, în articolul Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, publicat acum un an pe platforma online a prestigiosului RAND Corporation, organizația de tip think tank americană ce are ca scop îmbunătățirea politicilor și luarea deciziilor prin cercetare și analiză, consultată în multe privințe de factorii de decizie americani, au selectat principalele puncte de acțiune, riscurile și avantajele pe care Washington-ul trebuie să le gestioneze odată implicat în acest război de partea ucraineană. Deși nu este actualizat, în prezent, cu ultimele evoluții ale conflictului, articolul rezumă o serie importantă de argumente care stau la baza deciziilor americane.

Riscul utilizării armei nucleare

Utilizarea armelor nucleare de către Rusia pare plauzibilă deoarece, dacă Ucraina o împinge către propriile teritorii, cu ajutor occidental, această capabilitate devine factor esențial în determinarea traiectoriei viitoare a conflictului. Marele risc și motiv pentru care ajutorul american acordat Ucrainei a fost ponderat a fost utilizarea armei nucleare de către Rusia odată ce ar ajunge într-o amenințare existențială de grad zero și este pusă la colț. Arma nucleară tactică folosită de Rusia în Ucraina ar fi foarte periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi deoarece s-ar pune capăt no combat-ului nuclear stabilit încă din timpul Războiului Rece. Dacă Rusia ar câștiga concesii sau ar obține câștiguri militare prin utilizarea armei nucleare tactice, norma împotriva neutilizarii ar fi slăbită, iar alte țări ar putea avea mai multe șanse să folosească astfel de arme în conflictele viitoare. Mai mult, utilizarea armelor nucleare de către Rusia în Ucraina ar avea efecte mari și imprevizibile asupra politicilor aliate față de război, ducând potențial la o prăbușire a unității transatlantice.

Un posibil conflict NATO-Rusia

Un alt risc este reprezentat de o posibilă escaladare către un conflict NATO-Rusia. Printre interesele strategice ale SUA referitoare la conflictul din Ucraina au fost două fundamentale: să nu se producă un conflict direct între armata SUA și NATO cu Rusia și menținerea războiului în interiorul granițelor Ucrainei. Adică să fie învinsă Rusia pe teritoriul ucrainean, fără a se extinde conflictul către alte state NATO și mai ales să nu se întâlnească armata rusă cu trupe americane într-o confruntare directă. Armata americană ar fi imediat implicată într-un război devastator cu o țară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume.

Deși decizia Rusiei de a ataca un stat membru NATO pare a fi lipsită de sens și reușită, riscul este crescut în timp ce conflictul din Ucraina este în desfășurare pentru că nu se știe cum va evolua războiul care are propria sa logică.

Până în prezent Rusia și Ucraina rămân singurele părți combatante în război dar ar putea atrage în continuare aliații SUA, tot din cauza imprevizibilității oricărui război care se transformă radical din matricea sa inițială. Lupta are loc într-o țară care se învecinează pe uscat cu patru state membre NATO și împarte litoralul Mării Negre cu alte două.

O nedorită eroare de țintire ar putea trimite o rachetă rusă în teritoriul NATO, declanșând un ciclu de acțiune-reacție care ar putea duce la un conflict pe scară largă. Dacă războiul din Ucraina s-ar termina în timp rezonabil, probabilitatea unei ciocniri directe Rusia-NATO, fie intenționată, fie involuntară, s-ar diminua semnificativ.

Teritoriul mai mic al Ucrainei, un cost acceptabil

În februarie 2024, Rusia ocupă aproape 20% din Ucraina, zonele controlate conținând active economice importante, inclusiv centrala nucleară Zaporojie, care a furnizat până la 20% din capacitatea de generare a energiei dinainte de război a Ucrainei și întreaga coastă a Mării Azov a Ucrainei.

O traiectorie de război care să permită Ucrainei să controleze mai mult din teritoriul său recunoscut internațional ar fi benefică pentru Statele Unite. Americanii au interes să arate că agresiunea se plătește și să consolideze norma de integritate teritorială consacrată în dreptul internațional. Cu toate acestea, implicațiile pentru acest interes al controlului teritorial ucrainean în continuare nu sunt clare. De exemplu, chiar dacă Ucraina ar prelua controlul asupra întregului teritoriu pe care Rusia îl ocupase din 24 februarie 2022, Moscova ar încălca în continuare norma de integritate teritorială. Cu alte cuvinte, nu este clar că o traiectorie care presupune menținerea Rusiei pe o linie ar face mai mult rău ordinii internaționale decât una care a văzut forțele ruse împinse înapoi la linia din februarie 2022. În ambele cazuri, Rusia ar controla un anumit teritoriu ucrainean, încălcând norma de integritate teritorială. Încheierea războiului care lasă Ucraina în control deplin asupra întregului său teritoriu recunoscut internațional ar restabili norma de integritate teritorială, dar acesta rămâne un rezultat foarte puțin probabil.

Viabilitatea economică a Ucrainei

Statele Unite au și un interes umanitar de a expune mai puțini ucraineni la ocupația rusă. În al doilea rând, Ucraina ar putea deveni mai viabilă din punct de vedere economic și mai puțin dependentă de asistența externă. Zonele aflate sub controlul Rusiei pot să nu se dovedească extrem de importante din punct de vedere economic, însă, doar în teorie.

Amploarea controlului Kievului asupra teritoriului său ar putea afecta viabilitatea economică pe termen lung a țării și, prin urmare, nevoile acesteia de asistență americană. De exemplu, dacă Moscova a preluat întreaga coastă a Mării Negre a Ucrainei, lăsând Ucraina fără ieșire la mare, aceasta ar reprezenta provocări economice grave pe termen lung pentru țară.

Efectele economice ale oricărui teritoriu pierdut vor depinde de productivitatea acelor zone și de amploarea interconexiunii lor cu restul Ucrainei. În orice caz, economia Ucrainei s-ar adapta în cele din urmă la orice linie, dar întrebarea este cât de dureroasă ar fi acea ajustare.

În plus, având în vedere capacitatea Rusiei de a lovi adânc în teritoriu, un control teritorial mai mare nu garantează o prosperitate economică mai mare sau o mai mare securitate. O amenințare continuă a atacurilor rusești asupra obiectivelor strategice ar putea inhiba investițiile și, prin urmare, redresarea economică în întreaga Ucraină, indiferent de cât teritoriu îl controlează Moscova.

În concluzie, un control teritorial mai mare al Ucrainei este important pentru Statele Unite din motive umanitare, pentru a consolida normele internaționale și pentru a stimula viitoarea creștere economică a Ucrainei. Dar sunt multe variabile în joc.

Durata războiului

Nu se știe cât va dura acest război, probabil că va dura ani de zile, chiar zeci de ani. Poporul ucrainean pare dispus să suporte costurile unui război lung pentru a-și atinge obiectivele dar aliații săi ar putea avea alte calcule, deoarece una este motivația națională de recuperare teritorială a Ucrainei, alta este cea americană și europeană dacă avantajele obținute nu mai merită implicarea.

Deși un război mai lung ar putea permite armatei ucrainene să recupereze mai mult teritoriu, există și alte implicații ale duratei războiului pentru interesele SUA. Un conflict prelungit putea avea avantaje potențiale pentru Statele Unite care sperau în degradarea armatei și economiei ruse care să strice contractul social între Putin și societatea rusă dezamăgită de liderul său. În timp ce războiul continuă, forțele ruse rămân preocupate de Ucraina și, prin urmare, nu au lățimea de bandă pentru a amenința pe alții.

Implicațiile unui război lung pentru Statele Unite

Costurile sprijinului Americii pentru Ucraina sunt consistente însă războiul este și o mare afacere. Un război lung ar menține presiunea asupra guvernelor europene pentru a continua să reducă dependența energetică de Rusia, înlocuindu-o cu furnizori americani. Exportatorii americani de gaze naturale lichefiate (GNL) au devenit principalii câştigători ai crizei de aprovizionare cu gaze din Europa de când s-au rupt legăturile cu Rusia. Anul trecut aproximativ jumătate din exporturile de GNL au mers în Europa, potrivit Casei Albe.

Alt mare beneficiar al războiului rămâne industria de apărare din Statele Unite. Prin continuarea acestui conflict statele europene sunt presate de Washington să cheltuiască mai mult pentru apărarea lor, posibil micșorând povara apărării SUA în Europa pe termen lung. Invazia rusă începe să crească veniturile contractorilor din domeniul apărării deoarece clienți precum guvernul SUA reaprovizionează stocurile livrate în Ucraina. Țările din întreaga Europă, ceilalți clienți, se înarmează de teama agresiunilor Moscovei și încearcă să își majoreze sau construiască noi facilități de producție. Este foarte probabil ca țările europene să mențină aceste politici în viitor indiferent cât mai durează războiul. Iar armele americane nu sunt ieftine deloc.

Totuși, există dezavantaje semnificative ale unui război lung pentru interesele SUA. Un război mai lung va duce la pierderi suplimentare de vieți omenești, deplasări și suferințe pentru civilii ucraineni. Minimizarea acestor consecințe umanitare negative pentru Ucraina este un interes al SUA. Argumentele și reținerile republicanilor pentru aprobarea ajutorului financiar pentru Ucraina au, în această privință, o puternică bază umanitară, dincolo de argumentele ce țin de lupta lor cu democrații.

Costurile pentru Statele Unite și Uniunea Europeană pentru menținerea statului ucrainean solvabil din punct de vedere economic se vor multiplica în timp, deoarece conflictul inhibă investițiile și producția.

Resursa umană este necesară pentru susținerea economiei ucrainene iar refugiații rămân în imposibilitatea de a se întoarce și, ca urmare, veniturile fiscale și activitatea economică scad dramatic. Peste 5 milioane de persoane au plecat din țară și aproximativ 7,7 milioane au fost strămutate în interiorul granițelor în timp ce 13 milioane de oameni sunt blocați în zonele afectate din interiorul Ucrainei, fapt ce este de natură să afecteze puternic economia și societatea.

Va fi un efort enorm pentru reconstrucția obiectivelor distruse de Federația Rusă iar provocările sunt majore pe termen lung pentru susținerea efortului de război și pentru redresarea economică. Pe timp de război perturbațiile economice globale vor continua și se vor multiplica în climatul de incertitudine și nesiguranță. Izbucnirea războiului a provocat o creștere bruscă a prețurilor la energie, care a contribuit, la rândul său, la inflație și la încetinirea creșterii economice la nivel global. Deja aceste tendințe afectează Europa cel mai puternic, după 3 ani de pandemie.

Războiul a contribuit, de asemenea, la creșterea insecurității alimentare și la nivel global, din cauza climei și a pandemiei de coronavirus, în mare parte. Rusia, cel mai mare producător mondial de îngrășăminte și-a limitat, de asemenea, propriile exporturi rezultatul fiind o creștere importantă a prețurilor alimentelor și îngrășămintelor la nivel global, la care se adaugă alte bunuri.

Impactul războiului asupra politicii externe a SUA

Dincolo de potențialul de câștiguri ale Rusiei și de consecințele economice pentru Ucraina, Europa și lumea în ansamblu, un război lung ar avea consecințe și asupra politicii externe a SUA. China rămâne marele rival al SUA, alături de celelalte priorități globale ale politicii sale externe, iar alocarea resurselor și atenției americanilor către Ucraina va impacta negativ gestionarea și ponderarea acestor mari provocări. Rusia este o putere nucleară cu care, totuși, America va trebui să colaboreze în interese cheie, cum este continuarea a tratatului de control al armelor strategice, Noul START, care expiră în februarie 2026. Războiul are efectul de a reduce apetitul de colaborare al Kremlinului deoarece Rusia nu ar mai putea fi motivată să ofere răspunsuri colective la provocările comune în instituțiile de securitate internaționale unde este este membru, alături de o țară care contribuie la susținerea rivalului său ucrainean. Washingtonul nu vrea nici ca Moscova să devină complet subordonată Beijingului, forțată de eforturile de război și de pivotarea către Asia. Un război mai lung ar crește dependența Rusiei de Beijing și ar putea oferi Chinei avantaje importante în competiția cu Statele Unite.

Necunoscutul noțiunii de victorie absolută în Ucraina

Evoluția conflictului a testat capacitatea rusească de rezistență și avans și apărare care a dovedit că vechea lor rețetă rămâne de succes. Astfel, niciuna dintre părți nu pare să aibă intenția sau capabilitățile de a obține victoria absolută iar războiul se va încheia cel mai probabil cu un fel de rezultat negociat. Iar America știe asta dar mai știe ca diferența o face cum iese Rusia din această ofensivă, mai întărită sau slăbită.

O formă de încheiere a războiului este o victorie absolută care presupune înlăturarea permanentă a amenințării (interstatale) reprezentate de adversar. Aici Putin nu a ascuns care este obiectivul său final: „denazificarea” și înlăturarea pericolului unei Ucraine pro-occidentale ostile Rusiei și suficient de puternice pentru a-i pune probleme pe viitor.

Când a început războiul, Moscova dorea să caute o victorie absolută, cu planuri de a instala un nou regim la Kiev și de „demilitarizare” a țării dar părea să fi renunțat la aceste planuri pe măsură ce conflictul s-a stabilizat și avansul armatei ruse s-a diminuat. Obiectivele declarate de Putin au variat de-a lungul timpului iar Kremlinul nu a mai repetat apelurile directe de a răsturna guvernul de la Kiev, emise în primele săptămâni ale războiului.

Moscova, deși nu a renunțat la obiectivele sale ambițioase inițiale pentru o victorie absolută, are obiectivul principal de a păstra cele patru regiuni ucrainene pe care le revendică. O victorie absolută ar însemna o schimbare fundamentală în sistemul politic al Ucrainei, cu un președinte pro-rus sau neutru.

O victorie absolută a Ucrainei este, de asemenea, puțin probabilă, dacă nu imposibilă. Ucraina are scopul declarat de a alunga armata rusă și a relua întreg teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea și zonele din Est pe care Rusia le-a ocupat din 2014. Cu toate acestea, acest obiectiv, teoretic realizat, nu ar constitui o victorie absolută. Dacă armata ucraineană ar expulza forțele ruse din Ucraina, ar degrada grav armata rusă și încrederea rușilor în cauza războiului dar Rusia, în realitate, nu ar avea afectate capabilitățile militare de pe teritoriul său, în special marina și forțele aerospațiale, care nu au suferit pierderi majore în Ucraina și cu care ar putea efectua atacuri continue asupra teritoriului ucrainean. O nouă ofensivă rusă la scară largă ar fi extrem de posibilă. Pentru a obține victoria absolută, Ucraina ar trebui să refuze Rusiei capacitatea de a-și contesta controlul teritorial. Ori, America știe că este un obiectiv greu de atins.

S-a preconizat că va exista un sfârșit negociat al războiului Rusia-Ucraina, la un moment dat. Realitatea însă, nu a confirmat analizele occidentale astfel că datele acestui potențial acord sunt greu de anticipat. O înțelegere politică ar putea fi mai dificil de realizat decât un armistițiu, deoarece acesta din urmă s-ar concentra îndeaproape pe menținerea încetării focului, nu pe soluționarea setului din ce în ce mai profund și mai larg de probleme disputate între Ucraina și Rusia. Pretențiile ruse la cum ar trebui să arate Ucraina post conflict nu par să se armonizeze cu premiza Americii de a coordona o Europă deja obosită în a susține Ucraina pe termen lung. Rusia vrea o Ucraină neutră iar America caută să o întărească, cu ajutor european, pentru a fi capabilă să se opună Moscovei.

Putin nu pare a fi dispus să o ia de la capăt peste câțiva ani și să nu mai poată să obțină victoria. În decembrie 2023 declara: „Va fi pace când ne vom atinge obiectivele… Cât despre demilitarizare, dacă ei (ucrainenii) nu vor să ajungă la un acord – ei bine, atunci suntem obligați să luăm alte măsuri, inclusiv militare. Fie ajungem la un acord, cădem de acord asupra anumitor parametri (cu privire la mărimea și puterea armatei Ucrainei)… ori rezolvăm asta prin forță. Pentru asta ne vom strădui”. În ciuda analizelor care cred că Putin așteaptă să vină Trump pentru încheierea conflictului, realitatea este că dorește sa scoată Ucraina din funcțiune, să o destructureze încât să fie incapabilă să mai amenințe Rusia în vreun fel.

Regulile conflictelor sugerează că acordurile politice sunt mai durabile decât acordurile de armistițiu. O înțelegere politică abordează nemulțumirile ambelor părți și problemele esențiale aflate în dispută între ele. Acest lucru lasă mai puține probleme pentru care să se lupte în viitor și creează beneficii pentru pace pentru ambii beligeranți. În cazul războiului Rusia-Ucraina, un acord ar putea deschide, de asemenea, ușa către o negociere mai amplă a regulilor de parcurs pentru stabilitatea regională, care ar putea atenua perspectivele izbucnirii unui conflict în altă parte de-a lungul periferiei Rusiei. Dar, un astfel de acord politic care să mulțumească Rusia și Ucraina e greu de realizat deoarece acest conflict este mult prea profund ca implicații, cum spuneam. Iar Putin nu pare că mai vrea să facă pace cu nimeni dacă Rusia nu este recunoscută ca partener egal la masa marilor puteri. În discursul anual către națiune de acum câteva zile el a întărit această convingere spunând că. „Fără o Rusie puternică, suverană, nu poate exista o ordine mondială stabilă”

Pivotarea geopolitică și geostrategică a țării sale spre Asia lasă din ce în ce mai puține argumente de negociere și speranță pentru o soluție care să mulțumească pe toată lumea.

Bibliografie: Samuel Charap, Miranda Priebe,

Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, https://www.rand.org/pubs/perspectives/PEA2510-1.html.

Share our work
Putin face precizări suplimentare după interviul cu Tucker Carlson

Putin face precizări suplimentare după interviul cu Tucker Carlson

Jurnalistul afiliat Kremlinului, Pavel Zarubin, l-a intervievat pe Vladimir Putin pe 14 februarie 2024, după celebrul interviu cu Tucker Carlson. Într-o caracterizare generală a interviului anterior cu jurnalistul american, Putin a apreciat inițiativa lui Carlson despre care a spus că, deși a crezut că se va comporta agresiv și va pune întrebări dure, „a ales o altă tactică, a încercat să mă întrerupă de mai multe ori, dar totuși, surprinzător pentru un jurnalist occidental, s-a dovedit a fi răbdător și a ascultat lungile mele dialoguri, mai ales cele legate de istorie. Nu mi-a dat un motiv să fac ceea ce eram pregătit. Prin urmare, sincer vorbind, nu m-am bucurat pe deplin de acest interviu”. 

  Prima întrebare a lui Zarubin a vizat opinia liderului rus referitoare la criticile unor politicieni, printre care primul-ministrul britanic și cancelarul german care au catalogat drept ridicolă și absurdă încercarea (lui Putin) de a explica motivul începerii operațiunii speciale și de a o justifica cu amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei. 

Vladimir Putin a apreciat că interviul a facilitat ajungerea informațiilor transmise de președintele Rusiei către Occident, în lipsa unui dialog direct, din cauza boicotului la care este supusă Rusia pe scena internațională. Însă, Vladimir Putin s-a arătat deranjat că se distorsionează ceea ce a spus, în ansamblu.

El a negat că a transmis în timpul interviului cu Carson că „începerea operațiunii militare speciale în Ucraina este legată de amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei”. A continuat: „Vorbeam despre altceva, vorbeam despre faptul că am fost în mod constant înșelați din punctul de vedere al neextinderii NATO spre Est. Apropo, acest lucru s-a spus în primul rând prin gura secretarului general al NATO de atunci, iar el era reprezentant al Republicii Federale Germania. El a fost cel care a spus: nici un centimetru spre Est. Apoi cinci prelungiri și o înșelăciune completă. Desigur, am fost și suntem îngrijorați de posibilitatea ca Ucraina să fie atrasă în NATO, deoarece acest lucru ne amenință securitatea. Asta am spus. Dar declanșatorul imediat a fost refuzul total al actualelor autorități ucrainene de a pune în aplicare acordurile de la Minsk și atacurile în curs, cu numeroase victime asupra republicilor Donbas pe care nu le recunoscusem de opt ani – Republica Populară Lugansk și Republica Populară Donețk, care în cele din urmă au apelat la noi cu o cerere de recunoaștere, văzând inutilitatea rezolvării problemelor în cadrul acordurilor de la Minsk. I-am recunoscut, apoi am încheiat un binecunoscut tratat de prietenie și asistență reciprocă cu ei și, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, ne-am îndeplinit obligațiile care ne revin în temeiul acestui tratat.

După cum am spus, noi nu am început războiul, încercăm doar să-l oprim. În prima etapă, am încercat să facem acest lucru prin mijloace pașnice – prin acordurile de la Minsk. După cum s-a dovedit mai târziu, am fost conduși de nas și aici, pentru că atât fostul cancelar al Germaniei, cât și fostul președinte al Franței au recunoscut și au declarat direct public că nu intenționează să îndeplinească aceste acorduri ale noastre, ci pur și simplu câștigau timp. pentru a pompa în continuare armele regimului ucrainean, ceea ce au făcut cu succes. Singurul lucru pe care îl putem regreta este că nu am început acțiunile noastre active mai devreme, crezând că avem de-a face cu oameni decente”.

Printre alte întrebări, Zarubin a adus în discuție panica declanșată de posibila revenire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și declarațiile recente ale lui Trump care i-au descurajat în general pe liderii europeni, când a spus că SUA ar trebui să protejeze țările europene doar dacă plătesc pentru asta. 

Putin a răspuns: „Trump a fost întotdeauna numit un politician non-sistemic. El are propriile sale opinii asupra modului în care Statele Unite ar trebui să dezvolte relațiile cu aliații săi. […] Prin ce diferă poziția lui Trump în acest sens? Da, practic prin nimic. El a vrut să-i forțeze pe europeni să-și mărească cheltuielile de apărare sau, după cum a spus el, „apoi să ne plătească pentru că îi protejăm, pentru că le-au deschis umbrela atomică peste cap” și așa mai departe. Ei bine, nu știu, lasă-i să-și dea seama singuri, asta e problema lor. Probabil, din punctul lui de vedere, există ceva logică în asta. Din punctul de vedere al europenilor, nu există nicio logică, iar aceștia ar dori ca Statele Unite să continue să îndeplinească, gratuit, unele funcții care s-au dezvoltat de la formarea NATO. Asta e treaba lor”.

Despre NATO, Putin a spus că „nu este de niciun folos; nu are sens. Există un singur sens – este un instrument al politicii externe a SUA. Dar dacă Statele Unite consideră că nu au nevoie de acest instrument, aceasta este decizia lor”.

Pavel Zarubin l-a provocat pe Putin cine este mai bun pentru Rusia: Joe Biden sau Donald Trump? Vladimir Putin a declarat sec:  „Biden. Este o persoană mai experimentată, este previzibil, este un politician al vechii formații. Dar vom lucra cu orice lider american în care poporul american are încredere”. 

Sursa: http://kremlin.ru/events/president/news/73457

Share our work
Reacții la afirmațiile lui Donald Trump privind asigurarea condiționată a securității aliaților NATO de către Statele Unite

Reacții la afirmațiile lui Donald Trump privind asigurarea condiționată a securității aliaților NATO de către Statele Unite

Casa Albă a respins sâmbătă comentariile făcute de fostul președinte american Donald Trump despre neprotejarea aliaților NATO de o potențială invazie a Rusiei, calificându-le drept „îngrozitoare și deranjate”.

În cadrul unui miting electoral din Carolina de Sud desfășurat sâmbătă, 9 februarie, fostul președinte Donald Trump, acum candidat pentru nominalizarea din partea Partidului Republican pentru cursa prezidențială americană din acest an, a relatat o întâlnire cu liderii NATO din timpul mandatului său de președinte în care ar fi fost întrebat de un lider politic al unei țări membre NATO, pe care nu a numit-o: „Ei bine, domnule, dacă nu plătim, și noi suntem atacați de Rusia – ne veți proteja?”

Trump ar fi răspuns: „Am spus: „Nu ai plătit? Ești delincvent?” El a spus: „Da, să spunem că s-a întâmplat”. Nu, nu te-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă ce naiba vor ei. Trebuie să plătești. Trebuie să-ți plătești facturile.”

Chestiunea condiționării Americii în a asigura securitatea aliaților din NATO, sub condiția unei co-finanțări semnificative, nu este nouă în discursul lui Donald Trump, mai ales că, inclusiv în timpul primului mandat, el a pus problema cheltuielilor ridicate pe care America le face cu proiecția puterii sale pe glob. Tema sa cu „America First” se lovește de costurile angajamentelor americane prin care Statele Unite își exercită calitatea de diriguitor proeminent al politicii de putere globală. Profilul său de om de afaceri a determinat un tip de discurs deloc confortabil pentru Europa care privește târgul încheiat cu America după Al Doilea Război Mondial drept garanția că nu trebuie să preia prea mult povara securității sale care rămâne apanajul Americii.

Trump, care nu a reușit să pună în aplicare cât a fost președinte multe din cele promise în campania din 2016, a reiterat că Europa trebuie să își poată susține apărarea în fața „barbarilor” care amenință să o pună în primejdie. Rusia este considerată principala amenințare iar Europa nu trebuie să se bazeze doar pe americani. „Show me the money” pare să devină noua paradigmă a puterii americane dacă Trump ar câștiga. Ori, este o deosebire fundamentală de actuala administrație Biden, puternic implicată în menținerea prezenței americane în afacerile de securitate europene, la care se adaugă sprijinul pentru Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, a reacționat imediat, într-o declarație la cald sâmbătă seara, întrebat despre fiind despre comentariile lui Trump, spunând: „Încurajarea invaziilor celor mai apropiați aliați ai noștri de către regimuri ucigașe este îngrozitoare și deranjată – și pune în pericol securitatea națională americană, stabilitatea globală și economia noastră acasă”.

Bates a spus că președintele Joe Biden a restabilit alianțele SUA după ce a preluat mandatul în 2021, asigurându-se că NATO este acum „cea mai mare și mai vitală care a fost vreodată. […] În loc să ceară războaie și să promoveze haosul tulburător, președintele Biden va continua să susțină conducerea americană și să susțină interesele noastre de securitate națională – nu împotriva lor”.

„Recunoașterea lui Donald Trump că intenționează să-i dea lui Putin undă verde pentru mai mult război și violență, să-și continue atacul brutal împotriva Ucrainei libere și să-și extindă agresiunea asupra poporului polonez și al țărilor baltice este îngrozitoare și periculos”, a spus și președintele Joe Biden într-o declarație din 11 februarie. El a asigurat că țara sa nu se va abate de la angajamentele sale istorice: „Conducerea Americii pe scena mondială și sprijinul pentru aliații noștri sunt esențiale pentru a menține poporul american în siguranță aici, acasă”[…]„Dacă oponentul meu, Donald Trump, reușește să-și recapete puterea, el arată clar ca ziua că va abandona aliații noștri NATO dacă Rusia atacă și îi va permite Rusiei „să facă orice dracu’ vrea” cu ei”.

Din Europa reacțiile nu au întârziat să apară. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o declarație scrisă din 11 februarie, a spus că „orice sugestie că aliații nu se vor apăra unii pe alții subminează întreaga noastră securitate, inclusiv cea a SUA, și îi expune pe soldații americani și europeni la un risc crescut”.

„Orice atac asupra NATO va fi întâmpinat cu un răspuns unitar și puternic”, a adăugat Stoltenberg.

Senatorul republican Marco Rubio l-a apărat pe Donald Trump și comentariul său controversat, spunând, într-o intervenție la CNN: „Nu asta s-a întâmplat și nu așa văd această declarație”. El a continuat menționând că SUA nu au părăsit, totuși, NATO în timpul președinției lui Trump. De asemenea, l-a scuzat că „nu vorbește ca un politician tradițional și am trecut deja prin asta. Ai crede că oamenii și-ar fi dat seama până acum.”

Share our work