Rusia: pregătiri teoretice pentru utilizarea armelor nucleare în Europa și Asia

Rusia: pregătiri teoretice pentru utilizarea armelor nucleare în Europa și Asia

Armele nucleare tactice ale Rusiei sunt concepute pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă din Europa și Asia și au o rază de acțiune mai limitată în comparație cu armele nucleare strategice, care ar putea ajunge în SUA, relatează mass-media internațională.

Documentele militare publicate subliniază doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare tactice, inclusiv criteriile minime pentru utilizarea armelor nucleare tactice, scrie Financial Times. Cele 29 de dosare militare rusești, care datează între 2008 și 2014, indică un prag „mai mic decât a admis în mod public Rusia vreodată, potrivit experților care au văzut și verificat documentele”, notează FT.

Criteriile variază „de la o incursiune a inamicului pe teritoriul Rusiei până la declanșatoare mai specifice, cum ar fi distrugerea a 20% din submarinele cu rachete balistice strategice ale Rusiei”, susține FT.

Distrugerea a trei sau mai multe nave de război capitale, trei aerodromuri, 30% din submarinele sale de atac cu propulsie nucleară sau o „lovitură simultană asupra centrelor de comandă de coastă principale și de rezervă” sunt, de asemenea, enumerate drept condiții potențiale pentru un atac nuclear.

De asemenea, se așteaptă ca armata Rusiei să poată folosi arme nucleare tactice pentru o gamă largă de obiective, inclusiv „prevenirea statelor să folosească agresiunea […] sau escaladarea conflictelor militare”, „oprirea agresiunii”, prevenirea forțelor ruse să piardă bătălii sau teritoriu, și a face marina Rusiei „mai eficientă”.

Documentele indică, de asemenea, o neîncredere în China , în ciuda legăturilor din ce în ce mai strânse între Moscova şi Beijing. Materialele de instruire indică faptul că districtul militar de est al Rusiei a efectuat exerciții care preconizau un atac ipotetic al Chinei.

Moscova s-ar putea teme că Beijingul ar putea profita de concentrarea sa militară către Occident și ar putea lansa un atac peste graniță pentru a câștiga teritoriu în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Publicația a precizat că Rusia continuă să desfășoare exerciții militare în apropierea Chinei, derulând exerciții în iunie și noiembrie 2023 în regiunile de la granița cu China folosind rachete care au capacitate nucleară.

William Alberque, director de strategie, tehnologie și control al armelor la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a declarat pentru FT că Rusia ar avea probabil un prag mai ridicat pentru a folosi arme nucleare tactice împotriva Ucrainei, care nu are propria capacitate nucleară sau capacitatea de a lansa o invazie terestră la aceeași scară, decât împotriva Chinei sau a SUA.

Liderii ruși consideră că, în timp ce un atac nuclear împotriva Chinei sau a SUA ar putea fi „dezmeticitor”, un atac nuclear asupra Ucrainei ar fi de natură să escaladeze conflictul și să ducă la o intervenție directă din partea SUA sau a Marii Britanii, a declarat Alberque. „Acesta este absolut ultimul lucru pe care Putin îl dorește”.

Rusia încă se comportă în conformitate cu „teoria utilizării” armelor nucleare stabilită în documente, a spus Alberque. „Nu am văzut o regândire fundamentală”, a spus el, adăugând că Moscova este probabil îngrijorată de faptul că China ar putea încerca să profite de faptul că Moscova este distrasă „pentru a-i împinge pe ruși din Asia Centrală”.

Documentele reflectă modele observate în exercițiile desfășurate în mod regulat de către armata rusă înainte și după invadarea Ucrainei de către Putin în 2022. Alberque, care a lucrat anterior pentru NATO și departamentul de apărare al SUA pentru controlul armelor, a arătat exemple de exerciții rusești desfășurate în iunie și noiembrie trecute, folosind rachete Iskander cu capacitate nucleară în două regiuni de la granița cu China.

„Este pentru prima dată când vedem documente ca acesta”, a declarat Aleksander Gabuev, directorul Centrului Carnegie Rusia Eurasia din Berlin. „Ele arată că pragul operațional pentru utilizarea armelor nucleare este destul de scăzut dacă rezultatul dorit nu poate fi atins prin mijloace convenționale.”

Armele nucleare tactice ale Rusiei, care pot fi lansate cu rachete terestre sau maritime sau din aeronave, sunt concepute pentru o utilizare limitată pe câmpul de luptă în Europa și Asia, spre deosebire de armele „strategice” mai mari destinate să vizeze SUA. Focoasele tactice moderne pot elibera în continuare mult mai multă energie decât armele aruncate asupra Nagasaki și Hiroshima în 1945.

Deși dosarele datează de 10 ani și mai mult, experții susțin că rămân relevante pentru doctrina militară rusă actuală. Documentele au fost arătate FT de surse din cadrul serviciilor de informații occidentale.

Putin a declarat în iunie anul trecut că are un sentiment „negativ” în privința utilizării atacurilor nucleare tactice, dar apoi s-a lăudat că Rusia are un arsenal nestrategic mai mare decât țările NATO.

În timp ce președintele Rusiei are singura autoritate de a lansa o primă lovitură nucleară, pragul scăzut pentru utilizarea nucleară tactică stabilit în documente este în conformitate cu o doctrină pe care unii observatori occidentali o numesc „escaladare pentru de-escaladare”.

În cadrul acestei strategii, ar putea fi folosită o armă tactică pentru a încerca să împiedice Rusia să se implice într-un război extins, în special unul în care SUA ar putea interveni. Folosind ceea ce numește „inducerea fricii”, Moscova ar încerca să pună capăt conflictului în propriile sale condiții, șocând adversarul țării cu utilizarea timpurie a unei arme nucleare mici – sau asigurând o înțelegere prin amenințarea de a face acest lucru.

Oficialii ucraineni consideră că amenințările nucleare proliferate Putin au convins SUA și alți aliați să nu înarmeze Kievul mai bine la începutul conflictului, când armamentul avansat al NATO ar fi putut întoarce soarta în favoarea Ucrainei multa mai repede.

Share our work
Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Istoria relațiilor sino-ruse

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a marcat o nouă etapă în evoluția sistemului internațional. După înfrângerea axei Berlin-Roma-Tokyo și a dispariției inamicului comun, sistemul internațional a fost divizat în două tabere: capitalistă și comunistă. Bineînțeles că existau și state care în mod oficial nu au dorit să se alinieze nici uneia din părți, creând „Mișcarea Țărilor Nealiate”. Deși aceasta cuprindea un număr semnificativ de state, în prezent sunt 120 de țări, nu a jucat un rol la fel de mare ca și blocul Vestic condus de SUA și cel Estic condus de URSS, atât din cauza lipsei unui lider, dar și a situației economice, majoritatea membrilor obținându-și independența în anii ’60.

Primele confruntări ideologice dintre SUA și URSS au avut loc în China, unde războiul civil izbucnise înaintea invaziei japoneze și a fost reluat imediat după ce Imperiul Nipon a capitulat la 2 septembrie 1945. Kuomintang-ul, a pierdut războiul în favoarea Partidului Comunist Chinez, iar la 1 octombrie 1949, Mao Zedong, a proclamat crearea Republicii Populare Chineze, în timp ce adversarii săi s-au retras pe insula Taiwan.

În pofida faptului că URSS și Republica Populară Chineză aveau aceeași ideologie și au avut o relație strânsă de colaborarea, aceasta s-a deteriorat rapid după moartea lui Stalin. Marea ruptură dintre cele două țări comuniste a avut loc în 1956, când liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov a condamnat în mod public cultul personalității lui Stalin. În 1961, Beijing i-a numit în catalogat în mod public pe liderii de la Kremlin drept „Grupul revizionist trădător al conducerii sovietice”, fapt ce subliniază divergențele doctrinale dintre state. În 1969, a avut loc și o serie de ciocniri violente la granița sino-sovietică, soldată cu zeci de morți din ambele părți.

Prăbușirea Uniunii Sovietice și reformele lui Deng Xiaoping de deschidere a Chinei către exterior au normalizat relațiile dintre Federația Rusă și China. Cadru actual de colaborare dintre China și Rusia include o multitudine de acorduri interguvernamentale în diverse ramuri: comerț şi cooperare economică, investiții, cooperarea în ştiinţă şi tehnologie, inițiative comune privind protecţia proprietăţii intelectuale etc. În 2001, Beijing și Moscova au semnat un parteneriat strategic, prin care își expun dorința și se angajează să coopereze pentru a crea o lume multipolară. Momentul care a încununat colaborarea sino-rusă a avut loc în data de 21 iulie 2008, odată cu finalizarea procesului de delimitare legală a frontierei chino-ruse pe întreaga lungime a acesteia de 4.300 km. Miniștrii de externe ale celor două țări au semnat un acord prin care Federația Rusă a cedat benevol 174 km² în favoarea Chinei, soluționând astfel disputele teritoriale existente.

În 2013 Moscova și Beijing au semnat Declarația comună a Federației Ruse și Republicii Populare Chineze cu privire la cooperarea reciproc avantajoasă și aprofundarea relațiilor parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice. Documentul a consolidat cooperare în sectorul economic, energetic, tehnologic, cultural, dar și în cel al politicii externe. În planul politicii externe cele două țări și-au consolidat relații și prin crearea unor organizații comune. De exemplu, China și Rusia sunt membri fondatori ai Organizația de Cooperare de la Shanghai, care are drept obiectiv să promoveze cooperarea în domeniile securității, economiei și culturii, membri fondatori ai grupului de țări emergente BRICS, o formă de răspuns al formatului G7.

Relațiile economice dintre China și Rusia în perioada 2000-2020 au cunoscut un trend ascendent, cu precădere după primul val de sancțiuni impuse de UE în 2014. La începutul secolului XXI, doar 5% din produsele de export rusești ajungeau pe piața chineză. În 2014 procentul a ajuns la 7,5%, iar în 2022 exporturile către China au atins 20%, depășind spațiul CSI cu 5%. Au crescut semnificativ și importurile din China. În 2000 din totalul de produse importate în Federația Rusă doar 2,7% veneau de la vecinul asiatic. În 2014 procentajul a crescut la 17,8%, iar în 2022 aproximativ o treime din importurile rusești proveneau din China. Rusia a exportat în China bunuri în valoare de 129,14 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 12,7% față de 2022 și 56% față de anul 2021. În paralel, a importat bunuri în valoare de 110,97 miliarde de dolari, o creștere cu 46,9% față de 2022. Astfel în 2022, China a fost principalul partener comercial al Federației Ruse, în timp ce pe lista chineză Rusia ocupa poziția cu numărul 10. Gigantul asiatic importă de la vecinul său nordic combustibili minerali (petrol, produse petroliere, gaze naturale), cupru, lemn și produse maritime. Cele mai exportate produse chineze pe piața rusă sunt: mașini și echipamente tehnologice, vehicule, mașini electrice și părți componente ale acestora.

Obiectivul major comun sino-rus a rămas neschimbat din 2001 până în prezent. Cele două țări și-au reafirmat angajamentul prin semnarea unui nou document cu 20 de zile înaintea invaziei ruse în Ucraina. Acordul numit „Parteneriatul Strategic Nelimitat dintre China și Rusia”, subliniază faptul că nu există o margine în colaborarea dintre Moscova și Beijing, iar obiectivul major îl reprezintă limitarea influenței SUA și a lumii Occidentale la nivel mondial. Cele două puteri acuza Statele Unite de abordări ale politicii din perioada Războiului Rece și consideră că Washington este o amenințare la adresa securității și stabilității internaționale. Mai mult, ambele state și-au afirmat sprijinul reciproc în problemele de securitate, Rusia în Europa și China în zona Asia-Pacific.

Poziția Chinei în războiul din Ucraina

Republica Populară Chineză (RPC) a adoptat o poziție confortabilă în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Fiind vorba de un război ce se află la mii de kilometri distanță de granițele sale, Beijing a căutat mereu să stea pe două scaune, pentru a-și maximiza beneficiile. Același tact diplomatic l-a adoptat în 2014 și în 2022. Anexarea Crimeii de către Rusia a fost realizată atât de rapid încât singura reacție a comunității internaționale a fost să condamne actul de agresiune rus. Beijing a preferat să ia o poziție neutră: nu a condamnat raptul teritorial, dar nici nu a recunoscut Crimeea drept teritoriu rusesc în conformitate cu dreptul internațional.

Poziția Chinei nu s-a schimbat nici după invazia militară rusă din 24 februarie 2022, care a obligat comunitatea internațională să se pronunțe în privința actului de agresiune. În primele luni de război China nu a luat nici o poziție fermă pro-Ucraina sau pro-Rusia, iar acest lucru îi reușește și în prezent. În cadrul ONU și al Consiliului de Securitate ONU, partea chineză mereu s-a abținut de la vot. Gigantul asiatic nu și-a exprimat clar punctul de vedere, preferând un rol de observator, doar să monitorizeze situația. Deși au existat declarații ale oficialilor chinezi, Beijing și-a exprimat în mod clar poziția abia în februarie 2023, când a prezentat un plan de 12 puncte care să rezolve războiul din Ucraina. Planul a fost descris ca ambiguu și contradictoriu. De exemplu, planul nu cere explicit Rusiei să se retragă din Ucraina, una din condițiile obligatorii solicitate în permanență de Kiev. În același timp, solicită respectarea suveranității tuturor țărilor și încetarea ostilităților. Contradicțiile planului sunt evidente având în vedere că Rusia a invadat și ocupat teritoriul Ucrainei.

În mod neoficial, Kremlinul a fost susținut de Beijing de la începutul invaziei. China și India au cumpărat împreună aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol brut rusesc pe zi în mai, reprezentând jumătate din exporturile totale ale Rusiei, alimentând astfel mașina rusească de război. De asemenea, există dovezi că companiile chineze au reușit să furnizeze semiconductori și drone civile către Rusia, folosind companii fantomă din Hong Kong și Emiratele Arabe Unite, exploatează astfel spațiul gri dintre produsele destinate scopurilor militare și civile. Moscova s-a bucurat și de sprijinul diplomatic al președintelui Xi Jinping. În cadrul summit-ului BRICS, acesta a criticat sancțiunile occidentale ca „înarmând” economia globală și a cerut grupului să lucreze mai strâns împreună. China și-a afirmat sprijinul în favoarea narativului propagandistic rus care afirmă că Rusia luptă în Ucraina împotriva blocului NATO. Comerțul total al Chinei cu Rusia a atins un nivel record de 190 miliarde de dolari în 2022, o creștere de 30% față de anul anterior. Importurile rusești din RPC au crescut cu 13% la 76 miliarde de dolari, iar exporturile către China au crescut cu 43% la 114 miliarde de dolari. Pe măsură ce comerțul Rusiei cu țările occidentale a scăzut în 2022, RPC a devenit, de departe, cel mai important partener comercial al Federației Ruse.

Poziția manifestată de Xi Jinping și colaborarea sino-rusă este prezentată ca un succes al diplomației ruse, care vrea să demonstreze că Rusia nu este izolată, dar are aliați de încredere. Scopul major de limitare a influenței Occidentului și apropierea dintre cele două state sunt adesea invocate atunci când vine vorba de o alianță sino-rusă. Însă o analiză mai profundă poate demonstra că ajutorul oferit de partenerul asiatic cu siguranță nu a fost un act de altruism. Acțiunile sale au fost în primul rând dictate de propriul interes național și de maximizarea beneficiilor.

Negocierile privind noile conduce de gaze

Războiul din Ucraina a impus Moscovei să caute atât noi parteneri strategici, cât și economici. La ora actuală cea mai avansată și mediatizată colaborare este cea cu guvernul de la Beijing, atât din motive economice, cât și diplomatice. În cadrul ONU, China mereu s-a abținut de la vot privind condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucraineni. De asemenea, nu a recunoscut, dar nici nu a condamnat anexarea Crimeii. Chiar dacă China nu a adoptat politica occidentală în ceea ce privește sancțiunile, companiile sale au devenit mai precaute în relațiile comerciale cu vecinul său nordic, pentru a evita sancțiunile SUA și UE. Probabil sub presiunea țărilor occidentale, Beijingul nu s-a hotărât să furnizeze armament Rusiei. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a confirmat acest aspect în iunie 2023. Deși nu livrează armament forțelor arme rusești, Beijing a oferit un sprijin diplomatic discret și a prevenit prăbușirea sectorului bancar rusesc după deconectarea sa de la SWIFT, prin punerea la dispoziție a propriului sistem de plăți interbancar cunoscut sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS).

În pofida acestei politici chineze prudente, de la izbucnirea conflictelor, liderii chinezi și ruși au avut câteva întrevederi importante. În martie 2023, Xi Jinping a executat o vizită la Moscova. În cadrul acestei vizite, Xi Jinping și-a reafirmat sprijinul pentru președintele Putin cu privire la alegerile din martie 2024, îmbunătățirea relațiilor economice, și dezvoltarea unei relații mai strânse între state. De asemenea, Vladimir Putin a subliniat faptul că au fost discutate aspecte privind gazoductul „Puterea Siberiei 2”, însă nu a fost semnat nici un contract final. Bineînțeles că această vizita a avut un impact pozitiv pentru Rusia atât la nivel internațional, cât și național, afirmându-se că Moscova are parteneri importanți. Negocierile privind construirea unor noi conducte de gaze din Siberia către partea de Nord și Vest a Chinei se duc de câțiva ani.

De exemplu, în anul 2006 Federația Rusă și China au început negocierile pentru construirea gazoductelor, conform memorandumurilor de atunci se preconiza ca până în 2011 Rusia să furnizeze 80 de miliarde m3 de gaz către RPC prin 2 conducte. Cele două părți au intrat în impas de negociere din cauza prețului, astfel negocierile au fost încheiate abia în 2014, la câteva luni după ce țările din Occident au impus sancțiuni Rusiei. Astfel Gazprom și China National Petroleum Corporation au semnat un contract de vânzare-cumpărare a gazului rusesc, pentru o perioadă de 30 de ani. Prin conducta de gaz de 3000 km, „Puterea Siberiei” care a început să fie construită în același an cu semnarea contractului și dată în exploatare la 2 decembrie 2019.

Conducta are capacitatea să livreze 38 miliarde m3 anual. Prețul negociat nu a fost făcut public. Conform datelor furnizate de autoritățile chineze, în anul 2021 China importa gaz din 5 state. Cel mai mare furnizor de gaz a fost Turkmenistan cu peste 24 miliarde kg de gaz, urmată de Federația Rusă cu peste 7,5 miliarde kg de gaz, Kazahstan peste 4,6 miliarde kg de gaz, Uzbekistan peste 3,2 miliarde kg de gaz și Myanmar puțin peste 3 miliarde kg de gaz. De asemenea, prețul cu care vindea fiecare stat varia:

  1. Myanmar- 464 $ pe 1000 kg
  2. Turkmenistan- 283 $ pe 1000 kg
  3. Uzbekistan- 225 $ pe 1000 kg
  4. Kazahstan- 244 $ pe 1000 kg
  5. Federația Rusă- 200 $ pe 1000 kg

De asemenea, în 2022 presă rusă a anunțat despre livrări record în China, în volum de 15,5 miliarde m3 de gaz, mult sub așteptările din 2011. Astfel s-a observat că Rusia nu reprezintă un partener crucial în livrarea de gaz ieftin către China, iar negocierea timp de 8 ani a gazoductelor a demonstrat faptul că ambele state au în prim plan interesul național și vor profita de orice situație pentru al atinge.

Cea de-a doua conductă „Puterea Siberiei 2” încă nu a fost finisată, negocierile pentru această conductă rămân deschise. La mijlocul lunii octombrie 2023, Vladimir Putin a efectuat o vizită la Beijing împreună cu liderul Gazprom și liderul Rosneft, Alexey Miller și respectiv Igor Sechin. Liderul rus a participat la cel de-al 3 forum al proiectului chinez „Belt and Road”. Deși nu a fost anunțat la nivel oficial există motive temeinice ca liderii celor două țări să negociat proiectul „Puterea Siberiei 2”. În urma experienței anterioare și a politicii externe chineze, cel mai probabil că Beijingul va profita din nou de situația încolțită în care se află Moscova pentru a se impune în negocieri. Parteneriatul sino-rus este extrem de mediatizat și prezentat ca o alianță solidă între cele două țări, însă după cum arată și practica, ambele urmăresc interese care prevalează asupra prieteniei. Acuratețea diplomatică chineză permite Beijingului să profite din urma situațiilor dificile atât a rivalilor, cât și a partenerilor.

Chiar și în aceste condiții, piața chineză nu poate substitui piața europeană. Conform calculelor rusești, Moscova va putea livra o capacitate maximă de 80 miliarde m3 de gaz cifră care reprezintă mai puțin de jumătate din totalul de 175 miliarde m3 de gaze livrate UE și Turciei în 2020.

Punctele de discrepanță între Rusia și China

Întrevederile la nivel înalt, declarațiile reciproce, mediatizarea subiectului privind binomul China-Rusia, dezvoltarea relațiilor economice, obiective comune în politica pot crea impresia unei viitoare alianțe sino-rusă puternică, cu o perspectivă de dezvoltare pe un termen lung. În ansamblu acești piloni ai colaborării sino-ruse pot fi zdruncinați de câteva aspecte lăsate în urmă, când vine vorba despre o potențială alianță între cele două țări.

Nu putem vorbi de o alianță propriu-zisă, deoarece Moscova și Beijingul nu și-au asumat astfel de obligații majore reciproce, precum angajamentele din cadrul NATO sau UE, și în plus nu sunt parte a unei alianțe economice sau militare comune. Regimurile autoritare precum cel al lui Vladimir Putin și cel al lui Xi Jinping sunt ghidate în prim-planul politicii externe de teoria realistă, care este o perspectivă ce se concentrează pe putere și interesele naționale, ca principalele determinante ale comportamentului statelor. Astfel există un risc ca relațiile dintre cele două părți să oscileze rapid de la colaborare la tensiuni și viceversa, precum este cazul Turciei în relația sa cu NATO și cu Kremlin. Orice intersectare sau suprapunere de interese între cele două părți ar putea genera tensiuni majore, fapt ce se întâmplă adesea în cazul jucătorilor internaționali de prim rang.

Ideea unui bloc unitar sino-rus, pentru o perioadă îndelungată, nu pare a fi una realistă, din cel puțin trei motive. În primul rând, interesele ambelor state se intersectează în Asia Centrală, fost teritoriu al Uniunii Sovietice, unde în prezent sunt 5 republici: Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Kremlinul vede această regiunea ca pe o sferă de influență tradițională, unde a deținut statutul de hegemon secole la rând. În același timp Asia Centrală este văzută de către Beijing ca o rută alternativă pentru comerțul dintre China și Europa. Spre deosebire de coridorul economic ce traversează Afganistanul, Iranul sau Pakistanul, drumul comercial ce traversează Asia Centrală este unul mult mai sigur, cu un potențial de conflict mult mai redus și regimuri de guvernare mult mai previzibile.

De la proclamarea independenței cele 5 republici din regiune au căutat să reducă influența puternică a Rusiei prin diversificarea partenerilor comerciali și stabilirea relațiilor de cooperare cu alte state. Începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei a marcat o nouă etapă a relațiilor Kremlinului cu statele din Asia Centrală. Guvernele acestor țări s-au abținut să voteze rezoluția ONU din 2022 de condamnarea a invaziei, însă liderii politici au avut un discurs precaut, evitând să sprijine acțiunile Moscovei. Cele 5 țări au profitat de această criză din punct de vedere economic, fiind paravane prin care Rusia a reușit să importe tehnologie și alte produse din UE. În pofida creșterii spectaculoase a schimburilor comerciale, China a devenit principalul partener comercial al Asiei Centrale.

În primele nouă luni ale anului 2023, China a reprezentat o cotă de 21,3% (evaluată la 21,7 miliarde de dolari) din comerțul exterior total al Kazahstanului, potrivit statisticilor publicate de Biroul Național de Statistică al Kazahstanului. Cota de afaceri a Rusiei a fost de 18,6% (18,9 miliarde de dolari). De asemenea, China a deținut o cotă de 21,3% (echivalentul a 12,23 miliarde de dolari) din comerțul cu Uzbekistanul în primele 11 luni ale anului 2023, conform datelor raportate de Agenția de Stat de Statistică din Uzbekistan. Exporturile uzbece către China s-au ridicat la 2,27 miliarde dolari, în timp ce importurile au ajuns la 9,96 miliarde dolari. Rusia se situează pe locul doi ca partener comercial al Uzbekistanului, având o cotă de 15,5% (în valoare de 8,86 miliarde dolari).

Într-un raport publicat de Banca Eurasiatică de Dezvoltare, se arată că stocul investițiilor străine directe (ISD) în Asia Centrală pentru perioada 2000-2021 este estimat la 211 miliarde dolari. Totalul investițiilor private realizate de Republica Populară Chineză în regiune atinge aproape 40 de miliarde de dolari, o sumă care este aproximativ dublă față de investițiile făcute de Rusia. În 2023, Beijing a anunțat că vă investi 4 miliarde dolari în cele 5 republici.

Angrenarea Federației Ruse într-un război de lungă durată în Ucraina nu-i permite să aloce suficiente resurse în alte zone de interes, precum Caucaz sau Asia Centrală. Lipsa de acțiuni a autorităților ruse creează noi oportunități pentru extinderea influenței altor state, considerate partenere, dar și concurenței în același timp.

În al doilea rând, o alianță precum China-Rusia ar fi dificil de realizat din cauza metodelor de acțiuni în ceea ce privește politica externă. Într-adevăr nu sunt puține cazuri în care China își demonstrează forța brută pentru a-și demonstra supremația. Exercițiile militare în apropiere de insula Taiwan și intimidările din zona Mării Chinei de Sud sunt câteva exemple elocvente în acest sens, însă Beijing este un actor care preferă stabilitatea și predictibilitatea sistemului internațional. Fiind a doua economia mondială status quo din prezent este unul favorabil dezvoltării economice, motiv pentru care va căuta mereu să își rezolve disputele pe cale diplomatică, fără a recurge la arme. Kremlinul acționează în mod contract, deoarece în calitate de actor internațional se bazează mai mult pe instabilitate, cu cât o regiune este mai instabilă cu atât mai mult spațiu de acțiune.

Păstrarea de influență în fostele republici a Uniunii Sovietice și implicarea în conflictele regionale (Republica Moldova 1992, Georgia 2008, Ucraina 2014 și 2022) demonstrează că implicarea militară este un instrument important de menținerea a zonei sale de influență. Implicarea într-un conflict de lungă durată s-a arătat dăunătoare Federației Ruse, atât în ceea ce privește situația economică, cât și pierderea influenței. Resursele care odinioară erau destinate menținerii influenței în Asia Centrală sau Caucaz au fost redirecționate către războiul din Ucraina. Beijing, cât și alte state, precum Turcia sau India, profită din de situația în care se află Rusia.

În lipsa altor piețe mari de desfacere, acestea pot negocia prețul resurselor naturale la un discount foarte avantajos. De exemplu India, China și Turcia și-au mărit achizițiile de petrol rusesc de la începutul războiului și împreună acum reprezintă 70% din toate fluxurile de petrol brut rusesc prin mare. De la mijlocul lunii februarie 2022 până la începutul lunii martie a aceluiași an, discount-ul a crescut de la 10 dolari pe barila până la maximul de 40 dolari pe baril, cu 30% mai ieftin decât prețul global de referință Brent. Un studiu realizat de Centrul pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA) arată că în primul an de război Rusia pierdea aproximativ 175 de milioane de dolari pe zi din exporturile de combustibili fosili.

Ultima problemă care împiedică formarea alianței dintre China și Rusia este stabilirea poziției de lider, cine va ocupa primul loc, cui ii va aparține ultimul cuvânt în luarea deciziilor. Federația Rusă este și rămâne o forță militară foarte puternică ce dispune de resurse naturale aproape inepuizabile și mai nou de o experiență vastă în războiul modern care include tehnologiile de vârf. Conform datelor de la World Bank, în 2022, PIB-ul Federației Ruse a fost de 2,24 trilioane $, în timp ce China a avut un PIB de 17,96 trilioane $. Prin urmare, economia chineză este de 8 ori mai mare decât cea rusă. Sectorul militar rămâne prioritar pentru Moscova.

De exemplu, în 2020, a alocat 4,2% din PIB, în 2021 procentul a scăzut la 3,7%, iar în 2022 a revenit la 4,1% din PIB. Pentru anul 2024, suma alocată este una record, cheltuielile militare crescând aproximativ cu 70% adică 7,1% din PIB. În termeni monetari, cheltuielile pentru armata rusă vor crește cu aproximativ 2,6 ori comparativ cu nivelul pre-război, de la 46 de miliarde de dolari la 115 miliarde de dolari. Cheltuielile pentru război nu aduc un plus valoare real la bunăstarea economică, fiind o gaură ce absoarbe fonduri în detrimentul dezvoltării interne: infrastructură, sprijin pentru IMM, cheltuieli sociale etc. În plus față de capacitatea economică diminuată, Rusia a suferit o pierdere semnificativă a influenței sale soft-power, fiind percepută la nivel internațional ca un stat agresor, cu peste 14.000 de sancțiuni. Aceasta nu numai că afectează colaborarea cu Moscova, dar și asocierea cu aceasta.

În contrast, China cu o economie de 8 ori mai mare decât cea a Rusiei, alocă doar 1,6% din PIB pentru apărare, procent ce însumează aproape 291,96 miliarde dolari. Pe lângă superioritatea numerică, Rusia este mai dependentă economic de China decât viceversa, dovadă fiind lista principalilor parteneri comerciali. De asemenea, Kremlinul a apelat la mai multe servicii chineze după invazia în Ucraina, precum sistemul de plăți interbancare și utilizarea yuanului ca monedă pentru 34,5% din comerțul extern rusesc. La ora de față am putea zice că Beijing ar putea fi cel mai potrivit pentru poziția de lider, însă statutul său ar putea fi contestat în viitor de Moscova, care mereu acuza partenerii Occidentali de lipsa unui parteneriat și dialog echitabil.

Atât China, cât și Rusia au tendințe revizioniste, dar mijloace de aplicare opuse. Aceste trei mari divergențe pot crea o ruptură între cele două state, din moment ce au o serie de puncte divergente. Obiectivele lor comune vizează doar limitarea influenței Occidentului. Nici una din părți nu au invocat dorința să creeze o alianță economică sau militară, fapt ce denotă nivelul de încredere și colaborarea. Pe fundalul acestui realism politic și al predominării intereselor naționale, se poate deduce că cooperarea dintre China și Rusia nu are caracteristicile unei alianțe puternice pe termen lung, ci mai degrabă ale unui parteneriat strategic.

Share our work
Turcia, manevre de pace în Orient

Turcia, manevre de pace în Orient

Ministrul de externe turc Hakan Fidan a chemat comunitatea internaţională să îşi asume un rol mai activ în direcţia unei încetări urgente a focului în Gaza şi a unei soluţii a două state pentru soluţionarea conflictului, în timpul discuţiilor la reuniunea G20 din Brazilia, a declarat o sursă diplomatică turcă, citată de mass-media.

Israelul s-a confruntat cu provocări semnificative în încercările sale de a eradica Hamas, inclusiv incapacitatea de a dezafecta rețeaua vastă de tuneluri utilizate de Hamas sub Gaza și capacitatea continuă a Hamas de a lansa atacuri rachetă din nordul Gazei spre Israel.

Poziție dură

Turcia, care a criticat aspru Israelul pentru atacurile sale asupra Gazei şi a sprijinit măsurile pentru ca acesta să fie judecat pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), a cerut în repetate rânduri încetarea focului.
Spre deosebire de aliaţii săi occidentali şi de unele ţări din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră că Hamas – gruparea militantă palestiniană care conduce Gaza şi a lansat la 7 octombrie 2023 un atac în interiorul Israelului care a declanşat răspunsul israelian – ca fiind organizaţie teroristă.
Fidan a declarat la reuniunea miniştrilor de externe ai G20 de la Rio de Janeiro că „sălbăticia” în Gaza trebuie oprită şi a discutat de asemenea paşii pentru a obţine o încetare urgentă a focului şi mai multe ajutoare în enclavă, în timpul discuţiilor cu omologii din Statele Unite, Germania şi Egipt, potrivit sursei citate.
„Au fost discutaţi paşii care pot fi făcuţi pentru a obţine o încetare completă a focului cât mai curând posibil”, în cursul discuţiilor dintre Fidan şi secretarul de stat american Antony Blinken, a informat sursa, adăugând că Fidan a discutat şi despre „paşi concreţi” pentru a opri luptele, cu ministrul german de externe Annalena Baerbock.
„Faptul că nu s-a ajuns nici acum în Consiliul de Securitate al ONU la o decizie privind încetarea focului arată că reforma este o necesitate”, a declarat Fidan într-o sesiune la reuniunea G20, potrivit unuia dintre consilierii săi, referindu-se la un al treilea veto al Statelor Unite asupra unui apel de încetare a focului în organismul format din 15 membri.
Ankara consideră că Consiliul de Securitate al ONU trebuie reformat pentru a fi mai incluziv şi mai reprezentativ pentru lume.
„Poziţia prezentată de preşedintele brazilian Lula (Luiz Inacio Lula da Silva) este admirabilă”, a declarat consilierul citându-l pe Fidan, cu referire la comentariile lui Lula care a comparat războiul din Gaza cu genocidul nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fapt ce a provocat o dispută diplomatică.

Mediere turcă?

Ministrul israelian Benny Gantz a declarat că vede primele indicii ale unui nou acord cu mişcarea militantă palestiniană Hamas privind eliberarea ostaticilor. Surse oficiale israeliene, citate de mass-media locală, au menționat aportul Turciei în acest context.
Dacă acordul nu se materializează, Israelul este pregătit să îşi înceapă ofensiva asupra oraşului Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a comunicat Gantz cabinetului israelian de război, potrivit mai multor informaţii apărute miercuri în presa israeliană, fără a oferit detalii concrete.
Turcia, Egiptul, Qatarul şi SUA încearcă din nou să negocieze o încetare a focului extinsă în războiul din Gaza.
Ca parte a unui acord, ostaticii încă deţinuţi în Fâşia Gaza vor fi schimbaţi cu prizonieri palestinieni în mai multe etape. În prezent, la Cairo, continuă negocierile cu Hamas în vederea unui acord.
Presa israeliană a informat, de asemenea, că vineri, la Paris, se vor întâlni şi mediatori de rang înalt.
În timpul unei încetări a focului de o săptămână, în noiembrie anul trecut, 105 ostatici au fost eliberaţi în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni, ca parte a unui acord între Israel şi Hamas.
Potrivit informaţiilor israeliene, mai sunt în viaţă cel mult aproximativ o sută de ostatici.
Israelul pregăteşte în prezent o ofensivă militară asupra Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, la graniţa cu Egiptul, încercând să elimine luptătorii Hamas. Însă îngrijorarea este în creştere pentru sutele de mii de persoane strămutate, iar operaţiunea planificată a Israelului a fost criticată pe scară largă în străinătate.
Un raport american a spus că ofensiva planificată nu va debuta probabil înainte de începutul Ramadanului, însă un atac asupra Rafah în timpul Ramadanului, care începe în jurul datei de 10 martie, ar fi deosebit de provocator pentru musulmanii din întreaga regiune.

Turcia și Hamas

Relațiile dintre Turcia și Hamas sunt complexe și au evoluat de-a lungul timpului, reflectând în mare măsură interesele geopolitice și ideologice ale Turciei în regiunea Orientului Mijlociu. Hamas este o organizație palestiniană islamistă, care guvernează Fâșia Gaza din 2007 și este considerată o organizație teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană și alte state, datorită atacurilor sale împotriva civililor israelieni și refuzului de a recunoaște dreptul la existență al statului Israel. Totuși, poziția Turciei față de Hamas diferă semnificativ de această perspectivă.

Turcia, sub conducerea Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), a adoptat o politică externă mai independentă și o abordare mai activă în Orientul Mijlociu, încercând să-și asume un rol de lider în lumea musulmană. În acest context, relațiile Turciei cu Hamas au fost în mare parte cordiale, cu Turcia oferind sprijin politic și, conform unor surse, și sprijin financiar organizației. Turcia a găzduit în mod oficial vizite ale liderilor Hamas și a criticat deschis politica Israelului față de palestinieni, în special asediul economic și militar asupra Fâșiei Gaza.

Această relație a provocat tensiuni între Turcia și Israel, în special după incidentul din 2010 cu Flotila Mavi Marmara, când forțele israeliene au atacat o flotilă de nave care încerca să rupă blocada navală israeliană asupra Fâșiei Gaza, rezultând decesul a nouă cetățeni turci. Acest incident a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor turco-israeliene, deși în ultimii ani s-au făcut eforturi de ameliorare a acestora.

Deși Turcia susține că sprijină soluția celor două state și caută o soluționare pașnică a conflictului israeliano-palestinian, relația sa cu Hamas a fost criticată de mai multe guverne și organizații internaționale, care consideră că acest sprijin subminează eforturile de pace și securitate în regiune. Turcia argumentează că dialogul cu toate părțile, inclusiv cu Hamas, este esențial pentru atingerea unei soluții durabile și echitabile în conflictul israeliano-palestinian.

Relațiile dintre Turcia și Hamas reflectă un echilibru delicat între încercarea Turciei de a-și extinde influența în Orientul Mijlociu, sprijinirea cauzei palestiniene și gestionarea relațiilor sale cu comunitatea internațională, inclusiv cu Israelul.

Inamici geopolitici

Relațiile dintre Turcia și Israel sunt extrem de tensionate, reflectând impactul profund al conflictului din Gaza asupra legăturilor bilaterale dintre cele două națiuni. În urma atacului Hamas din 7 octombrie și a operațiunilor militare israeliene din Gaza, relațiile dintre Turcia și Israel s-au deteriorat semnificativ. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a adoptat o poziție extrem de critică față de Israel, culminând cu retragerea ambasadorilor și reducerea comunicării guvernamentale, deși relațiile comerciale continuă să persiste​

Erdoğan a devenit din ce în ce mai vocal în criticile sale directe față de Israel, declarând că a întrerupt legăturile cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, pe care l-a exclus din dialog, referindu-se la el în termeni de nerecunoaștere a capacității sale de a conduce negocieri sau dialoguri semnificative. Această escaladare a retoricii a culminat cu acuzații de genocid împotriva Israelului și caracterizarea sa ca „criminal de război”.

Eforturile anterioare de îmbunătățire a relațiilor bilaterale, inclusiv reînnoirea legăturilor diplomatice în 2022 și 2023 și creșterea cooperării, au fost puse în așteptare din cauza conflictului și a răspunsului dur al Turciei față de acțiunile Israelului în Gaza.

Această fractură reprezintă cea mai recentă într-o serie de înălțimi și coborâșuri în relația adesea furtunoasă, dar în general benefică, dintre Turcia și Israel, care datează din 1948​​.

Pe fondul acestui conflict, Erdoğan a încercat să joace un rol de mediere, inițiind apeluri telefonice către liderii regionali și oficialii internaționali, deși aceste eforturi par să fi avut un succes limitat​

Relația dintre Turcia și Statele Unite, care ar fi putut juca un rol constructiv în primele faze ale războiului, a fost complicată de alte probleme bilaterale, inclusiv sprijinul SUA pentru Forțele Democratice Siriene, ceea ce a adâncit neîncrederea Turciei față de abordările occidentale și a sporit sentimentul anti-american.

Relațiile dintre Turcia și Israel în 2024 sunt marcate de tensiuni semnificative și o deteriorare a dialogului diplomatic. Această situație complicată reflectă și influențele mai largi ale politicii regionale și a relațiilor internaționale asupra acestei dinamici bilaterale.

Pauză umanitară

În acest context, orice soluție la conflict pare îndepărtată, cu Israelul opunându-se oricărui acord care implică un armistițiu permanent sau crearea unui stat palestinian, în ciuda presiunilor SUA și a indignării internaționale legate de suferința civililor din Gaza și lipsa progresului către o soluție de pace de lungă durată.

În ciuda vizitelor repetate în regiune ale Secretarului de Stat al SUA, Antony Blinken, și a discuțiilor despre stabilirea unui stat palestinian independent, cu garanții de securitate pentru Israel, un acord cuprinzător pentru încheierea conflictului pare a fi îndepărtat.

Douăzeci şi şase din cele 27 de state membre UE cer o „pauză umanitară imediată care să ducă la o încetare a focului sustenabilă” în Fâşia Gaza, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă de la finalul Consiliului Afaceri Externe, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate a adăugat că această pauză umanitară solicitată ar trebui să ducă, de asemenea, la „eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor şi la furnizarea de asistenţă umanitară”.
El a precizat, de asemenea, că 26 de state au susţinut şi declaraţia sa de sâmbătă prin care cere Israelului să nu lanseze o operaţiune militară la Rafah.
Borrell a refuzat să numească statul care a refuzat să adere la acest apel comun şi nici nu a speculat asupra motivelor ţării în cauză, dar surse diplomatice citate de agenţiile de presă internaţionale susţin că este vorba despre Ungaria.
De altfel, notează dpa, care citează mai mulţi diplomaţi, Ungaria a blocat şi adoptarea de sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania.
Miniştrii de externe din Germania, Belgia, Irlanda şi Spania au cerut UE să ia măsuri punitive împotriva coloniştilor care comit violenţe împotriva palestinienilor.
La conferinţa de presă de după încheierea reuniunii CAE, întrebat dacă UE are un Plan B, şeful diplomaţiei UE a recunoscut în faţa jurnaliştilor că blocul comunitar nu are nicio putere să oprească Israelul să declanşeze o operaţiune militară la Rafah.
„Tot ce putem este aplicăm presiune politică şi diplomatică pentru a limita costul uman. Trebuie să continuăm să punem presiune pe Israel şi să-i facem să înţeleagă că există atât de mulţi oameni pe străzile din Rafah încât va fi imposibil să fie evitate victimele umane. Acest lucru, cu siguranţă, va fi împotriva respectării legii umanitare”, a subliniat el.

Declarații dure

Josep Borrell a subliniat că există o diferenţă între războiul din Gaza şi alte conflicte. „În alte războaie, civilii fug dacă pot. În Gaza nu pot scăpa. De asemenea, de obicei când este un război Crucea Roşie şi alte organizaţii vin şi ajută. Nu este cazul în Gaza. Ajutorul vine cu picătura. Deci civilii nu pot fugi şi ajutorul nu poate ajunge la ei sau poate ajunge în cantităţi limitate”, a spus şeful diplomaţiei UE.
El a mai spus că scrisoarea premierilor din Spania şi Irlanda de săptămâna trecută prin care aceştia au cerut Comisiei Europene să analizeze de urgenţă modul în care Israelul îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la drepturile omului în Fâşia Gaza este un demers justificat.
”Suntem profund îngrijoraţi de deteriorarea situaţiei în Israel şi în Gaza. Operaţiunea militară israeliană extinsă în zona Rafah implică o ameninţare iminentă şi gravă pe care comunitatea internaţională trebuie să o contracareze urgent”, afirmau cei doi şefi de guvern într-o scrisoare comună.
„Spunem în fiecare zi că Israelul are dreptul să se apere, dar trebuie să facă asta în conformitate cu legea umanitară. Dar procedează astfel Israelul? Asta ne-au cerut cele două state să verificăm”, a spus Borrell.

Opoziție israeliană

Parlamentul israelian a votat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei „recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian”, care, potrivit textului, ar echivala cu o recompensare a „terorismului fără precedent” al Hamas. Votul are loc la câteva zile după ce cotidianul Washington Post a relatat că Statele Unite şi mai multe ţări arabe aliate lucrează la un plan cuprinzător pentru o pace durabilă israeliano-palestiniană după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, inclusiv un calendar pentru stabilirea unui stat palestinian. „Acest vot istoric subliniază determinarea noastră colectivă”, a salutat Netanyahu pe platforma X, adăugând: „Nu vom recompensa terorismul cu o recunoaştere unilaterală ca răspuns la masacrul din 7 octombrie şi nici nu acceptăm soluţii impuse”. Rezoluţia, adoptată de 99 din cei 120 de parlamentari, subliniază că „Israelul respinge categoric dictatele internaţionale privind o reglementare permanentă cu palestinienii” şi că această reglementare poate fi realizată doar „prin negocieri directe între părţi şi fără condiţii prealabile”. „Israelul va continua să se opună recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian”, deoarece „o astfel de declaraţie după masacrul din 7 octombrie ar oferi o recompensă enormă unui terorism fără precedent şi ar împiedica orice viitor acord de pace”, se arată în textul rezoluţiei. Războiul a fost declanşat de atacul fără precedent lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, atac care s-a soldat cu moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unor date oficiale israeliene.

Intervenție diplomatică

Consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru Orientul Mijlociu călătoreşte în regiune săptămâna aceasta pentru a încerca să facă să avanseze acordul privind ostaticii şi a purta discuţii cu Israelul despre ofensiva prevăzută la Rafah, a anunţat marţi Casa Albă.
Brett McGurk, coordonatorul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, va purta discuţii miercuri în Egipt şi joi în Israel, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby.
Această călătorie intervine într-un moment în care Statele Unite şi alţi doi mediatori, Qatarul şi Egiptul, încearcă să obţină, înaintea Ramadanului la începutul lunii martie, un nou acord de armistiţiu care să permită o pauză de câteva săptămâni în lupte, însoţită de eliberarea ostaticilor.
Discuţiile purtate de McGurk au scopul de a vedea „dacă putem obţine acest acord privind ostaticii”, a declarat Kirby presei.
Pe de altă parte, McGurk va reitera preocupările preşedintelui Joe Biden legate de o operaţiune la Rafah fără protecţia civililor, a asigurat Kirby.
Israelul a respins apelurile repetate de a cruţa Rafah, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, unde sunt înghesuiţi aproximativ 1,4 milioane de palestinieni strămutaţi după ce au fugit de bombardamentele intensive.
„În circumstanţele actuale, fără a lua în considerare siguranţa acestor refugiaţi, continuăm să credem că o operaţiune la Rafah ar fi un dezastru”, a declarat Kirby.
Statele Unite au respins prin veto o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza, apreciind că adoptarea textului ar fi subminat negocierile în curs.

Condiții israeliene

Chiar şi în cazul aplicării soluţiei cu două state între israelieni şi palestinieni, Israelul îşi va păstra controlul militar asupra tuturor teritoriilor palestiniene, a declarat recent premierul Benjamin Netanyahu.
„În orice caz, cu sau fără o reglementare permanentă, Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra tuturor zonelor de la vest de râul Iordan”, inclusiv în Cisiordania şi Fâşia Gaza, a declarat Netanyahu într-un mesaj video.
SUA, cel mai important aliat al Israelului, şi-au intensificat apelurile la o reglementare cu două state, care să prevadă coexistenţa paşnică între Israel şi un stat palestinian, în baza frontierelor teritoriilor palestiniene ocupate de Israel din 1967 – Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza.
Washingtonul militează de asemenea pentru o soluţie cu două state, văzând în aceasta un mijloc de a pune capăt atât actualului război din Fâşia Gaza, cât şi conflictului din Orientul Mijlociu, care durează de zeci de ani.
Netanyahu, pe de altă parte, un reprezentant al dreptei israeliene, şi-a construit îndelungata carieră politică în mare măsură pe opoziţia sa declarată faţă de soluţia cu două state, iar luni a reiterat această poziţie veche de zeci de ani.
El a declarat că va introduce o lege în conformitate cu decizia cabinetului său de respingere a „dictatelor internaţionale” care încearcă să impună crearea unui stat palestinian, lăudându-se cu deceniile în care a zădărnicit orice demers în acest sens, potrivit publicaţiei The Times of Israel.
În mesajul video citat, Netanyahu a spus că Israelul a rezistat luni de zile apelurilor internaţionale de a opri războiul din Fâşia Gaza împotriva grupării Hamas, dar că acum se confruntă cu noi presiuni, în special „o încercare de a ne impune înfiinţarea unilaterală a unui stat palestinian care va pune în pericol însăşi existenţa statului Israel”. „Respingem categoric acest lucru”, a insistat premierul israelian.

Opinii diferite

După ce a trecut în unanimitate în cabinet, unde a remarcat „opinii diferite pentru un aranjament permanent”, Netanyahu a spus că este sigur că această lege va beneficia de un sprijin larg în Knesset (parlament), „arătând lumii că există un acord larg în Israel împotriva eforturilor internaţionale de a ne impune un stat palestinian”, conform publicaţiei citate.
Benjamin Netanyahu a adăugat că „toată lumea ştie că eu sunt cel care a blocat timp de decenii înfiinţarea unui stat palestinian care ne-ar fi pus în pericol existenţa”.
Poziţia sa, a afirmat el, nu a făcut decât să se consolideze după masacrul din 7 octombrie 2023 comis de comandourile Hamas. „Indiferent de ce se întâmplă, Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra întregului teritoriu aflat la vest de râul Iordan”, incluzând atât Fâşia Gaza, cât şi Cisiordania, a insistat prim-ministrul israelian.
Textul propunerii premierului este identic cu moţiunea aprobată recent de cabinet, care declară că recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian „ar fi o recompensă masivă şi fără precedent pentru terorism şi ar descuraja orice viitor acord de pace”.
Israelul respinge vehement presiunile internaţionale privind avansarea pe calea creării unui stat palestinian, în urma unor rapoarte recente potrivit cărora SUA şi mai mulţi parteneri arabi ar pregăti un plan detaliat pentru un acord de pace cuprinzător care să includă un „calendar ferm” pentru crearea unui stat palestinian, notează The Times of Israel.

Acuzații dure

Reprezentantul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a atacat din nou marţi instituţiile Naţiunilor Unite, decretând că „în Gaza, Hamas este ONU, iar ONU este Hamas”.
Erdan a luat cuvântul la o nouă sesiune a Consiliului de Securitate al ONU în care SUA au respins încă o dată o rezoluţie prin care se cerea încetarea focului în Gaza şi a criticat declaraţiile recente ale coordonatorului umanitar al ONU, Martin Griffiths, potrivit căruia Hamas nu este o grupare teroristă, ci o mişcare politică, „când ştim cu toţii că este o organizaţie teroristă”.
De asemenea, Erdan l-a criticat pe Philippe Lazzarini, şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), pentru că acesta a declarat că atacurile brutale ale grupării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului nu au fost un exemplu de antisemitism, deoarece nu au fost comise împotriva evreilor din cauza religiei lor, ci împotriva israelienilor ca urmare a ocupării Palestinei.
În privinţa UNRWA, Erdan a declarat chiar că „12% dintre angajaţii săi sunt membri ai Hamas şi cel puţin 236 dintre ei sunt terorişti activi în această organizaţie, ceea ce demonstrează că UNRWA face parte din maşinăria terorii Hamas şi asta o transformă într-o organizaţie teroristă”. Acesta a fost momentul în care ambasadorul israelian a decretat că, „în Gaza, Hamas este ONU şi ONU este Hamas”.
Israelul a cerut demisia secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, şi a criticat activitatea agenţiilor sale, cum ar fi UN-Women sau UNICEF, pe motiv că acestea s-au arătat întotdeauna părtinitoare, în favoarea palestinienilor, şi nu au ţinut cont de punctul de vedere al Israelului.
Pe de altă parte, Erdan a reafirmat că ţara sa nu va accepta o încetare a focului în Gaza decât „dacă Hamas se predă” şi, de asemenea, eliberează toţi ostaticii aflaţi sub controlul său.
„O încetare a focului realizează un singur lucru, şi anume supravieţuirea Hamas (…), o încetare a focului înseamnă condamnarea la moarte a Israelului, o încetare a focului înseamnă impunitate pentru ucigaşii şi violatorii de copii. Cu o încetare a focului, Hamas se va regrupa şi se va înarma”, a subliniat el.

Apel la reținere

Douăzeci şi cinci de organizaţii neguvernamentale au făcut apel la guvernele din întreaga lume, într-un comunicat de presă difuzat miercuri, să intervină pentru a respinge şi a preveni o strămutare forţată a palestinienilor în Gaza, având în vedere perspectiva unei invazii terestre a armatei israeliene în Rafah, care ar fi „dramatică pentru populaţie”.
ONG-urile consideră „alarmante” informaţiile despre presupusele planuri ale Israelului de a-i strămuta cu titlu permanent pe palestinieni în Peninsula Sinai din Egipt sau în ţări terţe.
Acestea subliniază că cei 1,5 milioane de palestinieni care se află acum în Rafah, la capătul sudic al Fâşiei Gaza, unde s-a refugiat mai mult de jumătate din populaţia palestiniană, nu au încotro să meargă, deoarece în restul enclavei palestiniene au loc zilnic bombardamente.
„Suntem îngroziţi de perspectiva unei invazii terestre în Rafah, care ar fi absolut dramatică” pentru cei de acolo, scriu aceste organizaţii, printre care se numără Action Against Hunger, ActionAid, Amnesty International, Handicap International, Doctors of the World sau War Child.
Ele insistă că strămutarea forţată a palestinienilor constituie „o încălcare a dreptului internaţional umanitar” şi notează că ordinele israeliene de „evacuare” a unor zone mari din Gaza au dus la strămutarea a aproximativ 85% din populaţia din acest teritoriu.
În acest context, ele cer guvernelor din întreaga lume să acţioneze pentru a obţine o încetare a focului „imediată, permanentă şi necondiţionată” şi ca Israelul să îşi respecte obligaţiile conform dreptului internaţional.
Mai presus de toate, Israelul trebuie să evite „orice iniţiativă care ar putea contribui la strămutarea forţată, permanentă sau prelungită a palestinienilor”, au mai cerut cele 25 de ONG-uri, pledând totodată pentru întoarcerea în siguranţă a persoanelor strămutate deja, odată ce războiul se va fi încheiat.

Implicare chineză

China a criticat miercuri veto-ul SUA asupra unui proiect de rezoluţie al ONU care cere o încetare imediată, din motive umanitare, a focului în Gaza, precizând că o asemenea decizie ar face situaţia „şi mai periculoasă” în teritoriu.
Fâşia Gaza continuă să fie cufundată într-o situaţie umanitară catastrofală, în urma atacurilor israeliene mortale.
Aproape un milion şi jumătate de oameni, potrivit ONU, sunt masaţi în oraşul Rafah, situat în sudul acestui teritoriu, în apropierea graniţei închise cu Egiptul.
În acest context, Statele Unite s-au opus prin veto unui proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare „imediată a focului, din motive umanitare”.
Washingtonul, principalul susţinător al Israelului, consideră că această rezoluţie ar fi pus în pericol negocierile diplomatice delicate de pe teren pentru a obţine un armistiţiu care include o nouă eliberare de ostatici.
„Statele Unite s-au distins încă o dată prin veto, făcând situaţia din Gaza şi mai periculoasă. Părţile relevante, inclusiv China, şi-au exprimat dezamăgirea şi nemulţumirea puternică”, a declarat Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez.
„Consiliul de Securitate trebuie să acţioneze cât mai curând posibil pentru a promova încetarea focului şi încheierea luptelor. Este o obligaţie morală care nu poate fi amânată”, a spus ea într-o conferinţă de presă obişnuită.
Proiectul de rezoluţie, care solicita „respectarea imediată a încetării focului, din motive umanitare, de către toate părţile”, a primit 13 voturi ‘pentru’, o abţinere (Regatul Unit) şi un vot ‘împotrivă’.
Acesta este al treilea veto al SUA de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.
Vetoul „iresponsabil şi periculos” al SUA trimite mesajul că Israelul poate „continua să facă orice, în deplină impunitate”, a declarat ambasadorul palestinian Riyad Mansour.
Hamas a denunţat, de asemenea, decizia, spunând că este o „undă verde” pentru ca Israelul să comită „mai multe masacre” în Gaza.

Share our work
Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Războiul ruso-ucrainean, pe care Moscova continuă să-l numească operațiune militară specială, intră în al treilea an fără vreo perspectivă de a se încheia favorabil pentru ruși într-un viitor previzibil. Această situație de uzură militară și economică nu are cum să nu își pună amprenta asupra capacității Moscovei de a juca un rol important, de mare putere, în regiuni cheie care contează pentru a accede sau a menține un astfel de statut. Mai mult, scăderea influenței Rusiei în exterior devine tot mai vizibilă și mai pregnantă, iar continuarea acestei situații va ajunge să pună probleme mari chiar pentru Rusia și stabilitatea ei internă.

Desigur, Rusia și-a pierdut tot ce însemnă credibilitate și influență în întregul Occident, dar am vorbit și despre modul în care chiar și aliații apropiați ai Rusiei au început să îți pună problema unei reorientări geopolitice strategice, de exemplu Armenia, profund dezamăgită de pasivitatea Rusiei, aliatul ei tradițional, în cursul războiului cu Azerbaidjanul care s-a încheiat în 2023 cu cedarea totală a enclavei Nagorno-Karabah. (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/)

Dar, prinsă în conflictul cu Ucraina care îi absoarbe toate resursele, Rusia a făcut pași mari greșiți în Orientul Mijlociu, o regiune deosebit de complexă unde se întâlnesc și se confruntă interesele tuturor marilor puteri sau ale celor care tind să acceadă la acest statut, sau, în cazul Rusiei, cei care vor să și-l mențină.

Faptul că a îmbrățișat public imediat cauza Hamas în urma atacului acestei organizații asupra Israelului la 7 octombrie 2023 nu a făcut altceva decât să îi distrugă relațiile de lungă durată cu Israelul, relații cu suișuri și coborâșuri, dar cel puțin existau, exista o platformă de discuții, de negocieri. Iar gestul Moscovei a anulat total un efort diplomatic de decenii.

Desigur, Rusiei îi convine de minune acțiunea Hamas, pe motiv că distrage atenția lumii de la conflictul cu Ucraina, dar și reduce ajutorul militar și economic occidental pentru Ucraina, deoarece acum acesta trebuie împărțit cu Israelul prins și el într-un război. Dar, trecând oficial de partea Hamas, Rusia a comis o greșeală strategică impardonabilă. Putea să se bucure de atacul Hamas, dar oficial ar fi trebuit să ceară reținere, menținând legăturile cu ambele părți, ceea ce i-ar fi dat o greutate geopolitică ca și potențial mediator, fapt care i-ar fi întărit poziția în Orientul Mijlociu. Dar Rusia s-a bucurat oficial alături de Iran și de alte state susținătoare ale terorismului, ba chiar l-a primit în vizită la Moscova la jumătatea lui ianuarie pe Mousa Mohammed Abu Marzook, adjunctul președintelui aripii politice a Hamas, un gest ce arată clar, pe lângă declarațiile de la Kremlin, pe cine susține aceasta în conflictul care opune terorismul Hamas lumii civilizate. Ne amintim că atunci când și-a trimis trupele și mercenarii Wagner în sprijinul lui Bashar al-Assad în 2015 a spus că o face pentru a lupta împotriva terorismului reprezentat de Statul Islamic (ISIS).

Alienarea relațiilor cu Egiptul și Arabia Saudită

Dar prin această decizie de susținere deschisă a Hamas, Rusia și-a atras adversitatea Egiptului, important jucător regional, cu care avea relații bune de decenii, să ne amintim de sprijinul sovietic acordat acestora în războaiele din 1967 și 1973, dar și ulterior, inclusiv ajutorul economic pentru dezvoltare, chiar barajul de pe Nil de la Assuan a fost construit cu ajutor economic sovietic. Dar Egiptul la această oră este clar împotriva creșterii Hamas și chiar s-ar bucura dacă Israelul ar distruge această organizație teroristă care l-ar putea amenința în viitor. Nu degeaba a închis frontiera sa cu fâșia Gaza la începutul conflictului, iar acum este redeschisă doar pentru ajutor umanitar și pentru o mică parte din refugiații cu dublă cetățenie.

De asemenea, și-a atras și adversitatea Arabiei Saudite, alt actor cheie în Orientul Mijlociu, dar care se află pe aceeași poziție cu Egiptul împotriva Hamas. Rusia chiar a încercat o înțelegere cu Arabia Saudită pentru reducerea livrărilor de petrol cu scopul creșterii prețului pe plan mondial, ceea ce i-ar fi avantajat pe ruși, dar saudiții au respins ideea, un motiv fiind chiar Hamas. Dar această inițiativă i-a deranjat și pe chinezi, aliați de facto ai Rusiei, care chiar că au nevoie de menținerea prețului petrolului pentru economia lor amenințată cu recesiunea.

Complexitatea relațiilor cu China și Turcia, două state cu interese majore în Orientul Mijociu

Trebuie menționat faptul că aliatul Rusiei din Organizația de Cooperare de la Shanghai (care cuprinde și patru republici din Asia Centrală, respectiv Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâstan), China, nu a susținut direct Rusia în invazia asupra Ucrainei, dar nici nu a condamnat-o deschis. Adevărul ține de anumite nuanțe, chinezii sunt buni strategi, așteaptă să vadă cum va evolua situația și să acționeze în consecință. Nu susțin direct Rusia, pentru a nu-și periclita relațiile cu Occidentul, de care economia lor depinde în cea mai mare măsură. E suficient să ne uităm pe cifre, peste 50% din comerțul Chinei este cu SUA, Europa de Vest și aliații Occidentului din Asia de Sud-Est. În schimb, comerțul cu Rusia reprezenta în 2021 abia 2% din comerțul chinez. De aceea China este reticentă față de susținerea oficială a Rusiei, dar, nu se poate spune că nu i-ar fi convenit ca în 2022 Ucraina să se prăbușească în câteva zile sau săptămâni. Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost un precedent care ar fi dovedit slaba susținere a Occidentului, practic o încurajare pentru o acțiune militară pentru încorporarea Taiwanului. Desigur, Ucraina nu este Taiwan, acesta din urmă beneficiază de garanții de securitate din partea SUA, dar ar fi fost un precedent periculos.

China susține Rusia indirect, dar se folosește de slăbiciunea ei dovedită pentru a obține maxim de concesii, cum ar fi prețurile la petrol și materii prime în condițiile puse de ea, știind că Rusia nu prea are opțiuni. Practic, rușii sunt cu spatele la zid, iar China îi stoarce cât mai mult. Nu știm în ce măsură îi susține cu armament sau cu componente electronice necesare pentru producția Rusiei de arme, dar oricum o face foarte discret, dacă o face, în primul rând de teama unor sancțiuni economice din partea Occidentului, sancțiuni care ar putea da o lovitură dură economiei chineze în prag de recesiune, mai ales după ce afacerea Evergrande a devenit publică și amenință serios economia chineză.

Iar ultimul lucru de care au nevoie chinezii este o creștere a prețului petrolului pe plan mondial, care ar aduce o nouă problemă serioasă pentru economia lor. De aceea au fost foarte deranjați de inițiativa rusească de a curta Arabia Saudită pentru o scădere a producției de petrol care ar duce la o creștere de prețuri.

Dar, la ora actuală, Rusia devine un partener minor al Chinei, iar aceasta va trage maxim de foloase din acest parteneriat tot mai dezechilibrat în defavoarea Rusiei. Nu mai trebuie să punem la socoteală faptul că, în cazul în care Rusia începe să piardă controlul asupra provinciilor îndepărtate din Siberia, China va fi prima care va profita. De decenii imigranții chinezi s-au infiltrat în regiunile slab populate din Siberia, de la granițele chineze, regiuni slab populate, dar bogate în resurse la care China jinduiește. Un ipotetic referendum ar da rezultate surprinzătoare, având în vedere numărul de imigranți chinezi ce s-au strecurat în aceste regiuni ale Siberiei.

Practic, decizia rusă de a susține deschis Hamas a fost în concordanță cu interesele pe termen scurt, pierzând din vedere imaginea de ansamblu. A vrut o apropiere față de poziția Turciei, susținătoare a Hamas, în vederea unor viitoare concesii în perspectiva vizitei anunțate a lui Putin în Turcia la mijlocul lui februarie. Dar și Turcia, la fel ca și China, joacă la un nivel superior. Ea încearcă să revină în tabăra occidentală prin discuțiile privind achiziția de avioane americane, dar păstrând o echilibristică riscantă, ce e drept, între Occident și Rusia. Îi sprijină pe ucraineni, negociază și cu Rusia, păstrează opțiuni în ambele direcții, pe unele planuri este în tabăra occidentală, pe altele face jocul Rusiei. Ideea pe care merge Erdogan este de a obține maxim din ambele părți, deocamdată îi merge, nu se știe până când. Spre exemplu, mai multe bănci turcești și-au închis conturile și au refuzat tranzacții pentru clienții ruși, apropiindu-se de poziția occidentalilor de impunere de sancțiuni.

Iranul

Poate că Rusia s-a poziționat în acest mod pentru a-și demonstra susținerea pentru Iran, aliatul său care sprijină deschis Hamasul. Dar parteneriatul cu Iran pare a fi favorabil doar acestuia din urmă, în ideea că Teheranul simte slăbiciunea Rusiei și profită la maxim. Rușii au nevoie de dronele iraniene Shahed-136 pentru a lovi Ucraina, dar în schimb dau Iranului tehnologie sensibilă, iar prețul plătit pentru aceste drone pare a fi mult peste cât valorează ele (vezi https://karadeniz-press.ro/hackerii-de-la-prana-network-au-dezvaluit-pretul-real-al-dronelor-iraniene-shahed/ ). Practic, Iranul știe că Rusia este în corzi și o mulge la maxim, deoarece rușii nu au alte opțiuni.

La fel, India și China cumpără petrolul rusesc cu niște discounturi fabuloase, fiindcă știu că Rusia nu are alte opțiuni și nu are unde să-și vândă marfa în urma sancțiunilor occidentale în urma cărora și-au pierdut cea mai importantă piață. Iar faptul că Rusia aprobă și se bucură de atacurile rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran, în Marea Roșie contra transporturilor de petrol și de mărfuri, nu face altceva decât să îi irite pe chinezi și indieni, care depind de traficul comercial de acolo. Rusia a condamnat atacurile flotei americane împotriva bazelor houthi din Yemen, sperând ca rebelii să poată lovi petrolierele lente ce traversează strâmtoarea Bab-el-Mandeb, uitând că tot pe acolo trec și petrolierele rusești spre India. Iar poliția maritimă nu este doar a SUA, ci și a UE, care a trimis o flotă militară condusă de Italia și Grecia.

Siria

Același calcul greșit l-a făcut Rusia și vizavi de Siria. După izbucnirea războiului civil din această țară în 2011, în urma Primăverii Arabe, Rusia și China s-au opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții în 2012 care ar fi interzis furnizarea de arme către această țară. Pentru ca în 2015 Rusia să intervină militar direct, prin Wagner, în sprijinul lui Bashar al Assad. Interesul Rusiei era în portul Tartous, singura bază navală rusească din Marea Mediterană, dar a cărui importanță scade prin diminuarea constantă a flotei ruse din Marea Neagră în urma loviturilor ucrainenilor care scufundă periodic nave militare rusești prin lovituri cu drone.

După 2022 și împotmolirea rușilor în Ucraina, sprijinul Moscovei pentru regimul lui Bashar al-Assad a scăzut continuu, necesitățile de resurse pentru frontul ucrainean fiind mult mai mari. Astfel, prezența wagneriților s-a diminuat pe măsură ce aceștia își dădeau tributul de sânge la Bakhmut în 2022/2023, iar după rebeliunea și uciderea lui Prigojin în vara lui 2023, Wagner a trecut în subordinea ministerului apărării rusesc. A urmat o diminuare a numărului de wagneriți, mulți au plecat pur și simplu, și nu este un caz singular. Spre exemplu, în Republica Centrafricană, fostă colonie franceză, Wagner l-a sprijinit pe actualul președinte Faustin-Archange Touadéra după plecarea francezilor, dar după rebeliunea Wagner între 450 și 1000 de wagneriți au plecat, iar ministerul apărării rus încă nu a suplimentat trupele, fapt care l-a făcut pe președintele african să se adreseze către o companie privată de securitate americană, Bancroft Global Development (BGD). Încă nu știm cum vor putea lucra în paralel wagneriții rămași în subordinea ministerului apărării al Rusiei cu mercenarii angajați de o companie americană, dar rămâne interesant de urmărit evoluția de aici. La fel, există informații că în mai multe țări africane în care sunt implicați wagneriți, parte din ei au plecat după dispariția lui Prigojin și trecerea lor în subordinea ministerului apărării rusesc, probabil migrând spre companii private de securitate unde plata este mai consistentă decât la ruși. Rămâne de văzut dacă Rusia va putea umple golurile cu alte companii gen Wagner, având în vedere că s-a anunțat crearea unor astfel de companii de către Gazprom sau alte entități rusești. Dar Rusia are o mare problemă de personal, abia reușește să umple golurile lăsate de pierderile din Ucraina, și o face cu recruți neinstruiți, este foarte dificil pentru ea să găsească suficienți indivizi cu experiență militară pentru un astfel de job în străinătate.

Dar diminuarea sprijinului Moscovei pentru Siria lui Bashar al-Assad a făcut ca acest stat, sau zona controlată de forțele guvernamentale, în căutarea de resurse financiare, să devină un narco-stat, producător și distribuitor de Captagon, un drog pe bază de amfetamină cunoscut ca și Fenethylline. Iar Rusia să nu aibă nici un fel de control asupra activității, deși are trupe în zonă. Cu atât mai puțin control sau legături cu milițiile pro-iraniene ce acționează acolo, dintre care cele mai cunoscute sunt Hezbollah, dar toate fiind controlate și dirijate de către Iran prin Gardienii Revoluției. Astfel, Rusia își pierde treptat influența și în Siria, devenind tot mai mult un actor de mâna a doua, fenomen ce se simte ca și în întregul Orient Mijlociu.

La 3 februarie 2024 SUA a lansat un atac aerian în care a lovit peste 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene din Siria și Irak, centre de comandă, depozite de drone, vehicule și muniții, ca răspuns la uciderea a trei militari americani într-un atac cu dronă la o bază a acestora din Iordania (atac revendicat de o grupare asociată și sponsorizată de Gardienii Revoluției din Iran). Acest atac masiv s-a produs fără să existe vreo tentativă de apărare și fără să existe vreo reacție a Rusiei. Ca dovadă că Rusia este tot mai exclusă din ceea ce se întâmplă în Siria, israelienii bombardează bazele Hezbollah și alte obiective guvernamentale siriene suspecte de colaborare cu pro-iranienii de fiecare dată când Hezbollah lansează vreo rachetă contra Israelului, ca sprijin pentru palestinienii din Hamas. Iar Rusia este practic exclusă total din ecuația conflictului, practic nu se mai ține seama de ea, nu mai are nici măcar un cuvânt. Situația s-a schimbat mult față de acum câțiva ani, înainte de invazia din Ucraina.

Să ne amintim că în februarie 2018, exact acum șase ani, în Siria, SUA au avertizat Rusia că urmează să lovească o forță atacatoare de câteva sute de militari pro-Assad ce intenționau să atace un punct al opoziției, cerându-le rușilor să-și retragă militarii, dacă ar fi fost printre ei. Rușii au răspuns că ei nu au militari acolo, că nu sunt implicați. A urmat un bombardament care a ucis circa 300 de atacatori, dintre care 100 de wagneriți. Pe atunci Rusia conta, pentru a nu escalada, americanii le-au cerut să-și retragă militarii pentru a nu exista victime rusești, fapt care ar fi putut fi interpretat ca și o provocare. Dar rușii nu au recunoscut că au oameni implicați acolo, și au suferit consecințele. Acum, când americanii au bombardat 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene, rușii nici măcar nu au fost anunțați sau întrebați, cu atât mai puțin avertizați să își retragă potențialii militari prezenți în zonă.

Faci un astfel de gest, de a anunța o viitoare lovitură, atunci când nu dorești să provoci o putere majoră, nu vrei să escaladezi mai mult, o faci când știi că această putere poate reacționa, cel puțin diplomatic și prin alte mijloace, când ea contează. Dar acum nimic, americanii doar au lovit țintele desemnate, provocând pierderi importante Hezbollahului și grupărilor asociate Iranului.

Concluzii

Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul pe care l-a provocat în Ucraina au dus la scăderea capacităților sale militare, economice, diplomatice și de influență în străinătate. Este vorba de ceea ce numea Joseph Nye ca softpower, dar problema cu acest gen de putere este că ține de prestigiu, în primul rând, iar în cazul Rusiei aceste prestigiu era ridicat până la momentul adevărului, respectiv 24 februarie 2022. Slaba performanță a Rusiei pe câmpul de luptă, pierderile imense suferite în oameni și material, au erodat acest prestigiu aducând aminte de vechea zicală din timpul Războiului Rece, conform căreia URSS este un uriaș cu picioare de lut. Slaba performanță armamentului rusesc nu a dus numai la prăbușirea comenzilor din străinătate, ci alături de împotmolirea trupelor ruse în Ucraina, la punerea sub semnul întrebării a capacității militare a Rusiei într-un război mai serios, nu genul expediției scurte împotriva Georgiei. Prestigiul de putere majoră se câștigă în timp, dar se pierde foarte repede în momentul în care ești pe cale să eșuezi sau să pierzi. Proporțional, sau mai degrabă exponențial, îți pierzi puterea de influență în afara granițelor, aliații, cât de puțini îi mai ai, cum e cazul Rusiei, încep să te perceapă ca atare și să îți întoarcă spatele, sau să înceapă să se reorienteze strategic. Mai mult, chiar încearcă să profite de situația complexă în care te afli și să stoarcă maxim de la tine, ca o răzbunare pentru comportamentul superior anterior.

Ori, ceea ce vedem este un semn al decăderii Rusiei ca și importanță în Orientul Mijlociu, dar nu numai acolo. Asistăm la un trend accelerat în urma împotmolirii armatei ruse în luptele de uzură din Ucraina, fără vreo perspectivă viabilă de a ieși din acest conflict cu fața curată, sau mai puternică, ci dimpotrivă, toate estimările sunt că Rusia va ieși șifonată și mult slăbită din acest conflict, indiferent cât se va mai prelungi.

Share our work
Rusia a pierdut piața energetică mondială și anvergura geopolitică

Rusia a pierdut piața energetică mondială și anvergura geopolitică

Cea mai mare pierdere: Uniunea Europeană. Statele Unite suplinesc o parte din gaze.

La doi ani de la declanșarea agresiunii rusești asupra Ucrainei, Europa și-a redus cu aproape 90% importurile de gaze naturale din Federația Rusă, principalul furnizor devenind Statele Unite. În 2021, 41% din importurile de gaze din Uniunea Europeană au provenit din conductele rusești, 40% prin conducte de la alți furnizori și 19% din gaze naturale lichefiate (LNG). În mai 2022, Comisia Europeană a lansat Planul REPowerEU care a schimbat traseul industriei energetice către economia de energie și eficiență energetică, și a trasat direcțiile către implementarea surselor regenerabile și diversificarea aprovizionării cu energie. Scopul UE este reducerea dependenței de combustibilii fosili, în special de cei proveniți din Federația Rusă. După punerea în alplicare a planului REPowerEU, mixul de aprovizionare cu energie s-a schimbat. 

Capacitatea actuală de import de gaze naturale din Federația Rusă prin conducte este de 355 miliarde de metri cubi (mmc) / an. În 2021, UE a importat 155 mmc / an.

În 2022, doar 9% din importurile de gaze în UE au provenit prin conducte din Rusia, 40% de la alți furnizori prin conducte și 41% importl de GNL. Și în 2023, 41% din gaz a continuat să fie furnizat de importurile de GNL.

Asadar, capacitățile europene de import de gaze naturale lichefiate au crescut, luând locul importurilor prin conducte din Federația Rusă.

Fig. 1 – Importurile UE din Federația Rusă versus importurile din Statele Unite (sursa: voronoiapp.com)

Uniunea Europeană și-a scăzut consumul energetic și implicit și cel de gaze. Evaluarea specialiștilor este că cererea de gaze naturale a scăzut cu aproape 20%. Această scădere s-a petrecut deoarece prețurile în piețele spot și futures au fost mult mai mari decăt în anii precedenți. Pentru a renunța la importurile de gaze din Federația Rusă, Uniunea Europeană are programate investiții în noi infrastructuri de transport ale energiei iar la sfarșitul lui ianuarie 2024 s-au mai disponibilizat încă o tranșă de bani pentru aceste investiții. Pentru estul european, Grecia și-a stabilit o strategie de export (Culoarul energetic de sud-est) de gaze naturale provenite din terminalul LNG de la Alexandroupolis către Bulgaria, România, Moldova, Ucraina, Polonia și de energie electrică tot pe aceeași direcție, energie electrică provenită din regenerabile ce este mult mai disponibilă în sud decât în nord. De coridorul sudic de gaze ce provin din Marea Caspică este interesată și Statele Unite pentru a devulnerabiliza Uniunea Europeană.

Scăderea cererii de gaze provine în special din scăderea cererii industriale și cererii casnice.

Fig. 2 – Scăderea cererii de gaze naturale în câteva țări din UE în 2023 comparativ cu 2022 (sursa: brugel.org)

Până în luna decembrie 2022, Germania a fost cel mai mare importator. Începând cu ianuarie 2023 locul a fost ocupat de Polonia iar începând cu martie 2023, singurele țări UE care mai importă gaze rusești fiind Ungaria, Slovacia și Cehia. Cele trei țări au avut o dependență istorică față de produsele energetice rusești începând din anii `70. De asemenea Ungaria are o infrastructură energetică învechită, Slovacia, ce are peste 60% din producția de energie electrică din energie nucleară, este dependentă de tehnologia și combustibilul nuclear rusesc iar Cehia este dependentă de cărbune, combustibil fosil ce va dispare în curand din mixul energetic european.

Fig. 3 – Exporturile lunare de gaz rusesc în țările UE (sursa: brugel.org)

Începând din iunie 2022 exporturile energetice ale Federației Ruse către Statele Unite și Marea Britanie au fost sistate datorită sancțiunilor economice. Importurile în UE s-au situat la sub trei miliarde de dolari.

Fig. 4 – Importul de produse energetice rusești în UE (sursa : brugel.org)

Asfel importurile de gaze naturale lichefiate au crescut simțitor, pe primul loc situându-se Statele Unite, apoi Qatarul și pe locul trei situându-se Rusia, urmând Algeria, Nigeria și Egipt.

Fig. 5 – Importurile de LNG în UE în funcție de proveniență (sursa : IIEFA.org)

Specialiștii de la Institute for Energy, Economics and Finacial Analisys apreciază că până în 2030 cererea europeană de gaze va crește cu toate planurile de decarbonare UE. Întradevăr, cererea ar putea crește deoarece Uniunea nu a luat în calcul cum va suplini cererea de energie termică și ”inverzirea gazelor naturale”. Este demonstrat că pentru decarbonarea consumului de energie termică și în special cel din marile aglomerări urbane, cea mai simplă cale este folosirea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică (SACET), cele mai mari randamente întâlnindu-se la cele care au drept combustibil gazul.

De asemenea UE dorește decarbonarea transportului. S-a demonstrat că folosirea hidrogenului în transporturile grele este mai rentabil și mai puțin poluant decât folosirea acumulatorilor. Astfel hidrogenul obținut din reformarea gazelor naturale cu abur și captare de carbon reduce poluarea simțitor și randamentele acestei tehnologii sunt cu mult peste cele de obținere prin hidrolizarea apei cu energie electrică regenerabilă.

Fig. 6 – Prognoza consumului de gaz naturale în UE versus capacitatea terminalelor LNG. (sursa : IIEFA.org)

Din graficele IIEFA se observă că de fapt UE are un exces de investiții în capacitățile de import de LNG, dar aceste importuri vor fi acoperite de cererea în creștere.

Federația Rusă cunoaște prognoza că Uniunea nu poate renunța la gazele naturale. Astel, după doi ani de conflict, vicepremierul rus, Alexandr Novac și-a arătat disponibilitatea de a relua relația de export către Uniunea Europeană. Această declarație a apărut ca urmare a faptului că la sfârșitul lui 2024, contractul de furnizare prin conductele ucrainiene va expira. Prin acest contract, Federația Rusă se obligă a plăti Ucrainei o taxă de tranzit și transport. Imediat după declarația lui Novac, un oficial al UE a refuzat orice discuție pe această temă.

China nu îi este chiar o țară prietenă Rusiei

Astfel Federația Rusă s-a orientat către China, aceasta devenind cel mai important importator de produse energetice rusești.

Au fost mărite exporturile de petrol și cărbune, cele de gaz fiind dependente de capacitatea singurei conducte ce leagă Federația Rusă de Republica Populară Chineză.

Fig. 7 – Exporturile de combustibili fosili în 2023 a Federației Ruse (sursa: visualcapitalist.com)

Capacitatea Power of Siberia este astăzi de 23 mmc / an, urmând ca aceasta să crească la 38 mmc / an începând cu 2025.

În stadiu de studiu de fezabilitate se află Power of Siberia II. Această nouă conductă se preconizează a trece prin Mongolia și în discuție se află o capacitate viitoare de 50 mmc / an. Dar la sfârșitul lui ianuarie 2024, premierul Mongoliei, L. Oyun Erdene, a anunțat că lucrările planificate de Rusia se amână.

Fig. 8 – Rețeaua de conducte Power of Siberia (sursa: Table China)

China de fapt s-a orientat către gazele și petrolul provenit din zona Kazahstan, Uzbechistan, Turkmenistan. Acest fapt a însemnat o scădere semnificativă a economiei rusești, care se baza pe exporturile energetice.

Fig. 9 – Conductele de petrol și gaz Central Asia – China (sursa: South China Morning Post)

Importul de gaze naturale din Turkmenistan face parte dintr-o strategie mai amplă a Chinei de a-și asigura aprovizionarea cu energie în mod sustenabil și de a consolida relațiile cu țările din Asia Centrală. China importă gaze și petrol din Asia Centrală din mai multe motive strategice și economice:

  1. Diversificarea resurselor energetice: China își diversifică sursele de aprovizionare cu energie pentru a reduce dependența de orice furnizor unic sau regiune. Importul de gaze naturale din Turkmenistan oferă o alternativă la alte surse de gaz, precum cele din Rusia.
  2. Asigurarea securității energetice: Prin diversificarea surselor de energie, China își consolidează securitatea energetică. Acest lucru este important pentru a evita riscurile asociate cu posibile întreruperi ale aprovizionării sau schimbării bruște în relațiile comerciale cu anumite țări furnizoare.
  3. Proximitatea geografică: Turkmenistan se află în Asia Centrală, la o distanță relativ mică față de China. Transportul gazelor naturale din Turkmenistan către China este, astfel, mai eficient din punct de vedere logistic decât importul din regiuni mai îndepărtate.
  4. Parteneriate economice și politice: China cu țările din Asia Centrală au dezvoltat relații economice și politice strânse.
  5. Planuri de dezvoltare economică: China este într-o continuă expansiune economică și dezvoltare industrială, iar necesarul său de energie crește constant. Importul de gaze naturale și petrol din Asia Centrală contribuie la satisfacerea acestei cereri crescânde și la susținerea proiectelor de dezvoltare economică.
  6. Acorduri comerciale și investiții: China cu Turkmenistanul, Uzbekistanul și Kazakstanul au semnat acorduri comerciale și de investiții pentru a consolida relațiile lor economice, aceste țări aflându-se sub asaltul unei politici chineze de soft power.

Și exporturile de petrol rusesc au avut scăderi în valori absolute. UE a importat numai prin Marea Neagră cantități imfime. China și India au devenit principalii importatori de petrol provenit din Federația Rusă.

Fig. 10 – Exporturile lunare de petrol rusesc pe țări (sursa: brugel.org)

Scăderea exporturilor de produse energetice ale Federației Ruse, în mare parte datorate sancțiunilor comerciale are un impact semnificativ asupra PIB-ului acestei țări din mai multe motive:

  1. Dependența de exporturile energetice: Rusia este cunoscută pentru resursele sale bogate de energie. Exporturile acestora au fost o sursă semnificativă de venituri pentru Rusia. Scăderea exporturilor energetice a înseamnat o reducere a veniturilor obținute din această activitate economică crucială.
  2. Venituri la bugetul de stat: Exportul de produse energetice aduce venituri semnificative la bugetul de stat rus. Aceste venituri sunt utilizate pentru finanțarea proiectelor guvernamentale, infrastructurii, serviciilor publice dar și a războiului din Ucraina. Sancțiunile au dus la o scădere a exporturilor de produse energetice, ceea ce a înseamnat o reducere a veniturilor guvernului, care a afectat capacitatea statului de a finanța programele, investițiile dar și cheltuielile de război.
  3. Impactul asupra altor sectoare: Industriile conexe sau dependente de sectorul energetic, cum ar fi cel manufacturier sau al serviciilor asociate cu acesta suferă. Reducerea activității în aceste sectoare a dus la pierderi de locuri de muncă și la scăderea producției, implicit la scăderea PIB-ului.
  4. Devalorizarea monedei: Exporturile energetice reprezintă o parte semnificativă a câștigurilor în valută ale Rusiei. Scăderea acestor exporturi a dus la o reducere a veniturilor în valută, de unde a rezultat devalorizarea monedei naționale. Această devalorizare are consecințe negative asupra inflației și puterii de cumpărare a populației.
  5. Investiții străine: O parte din veniturile obținute din exporturile energetice erau direcționate către participarea la investiții străine și proiecte de dezvoltare. Scăderea acestor venituri și retragerea companiilor occidentale a afectat creșterea economică pe termen lung.
Fig. 11 – Evoluția PIB-ului Federației Ruse (sursa: Consiliul Europei)

Pierderea pieței de produse energetice și scăderea PIB-ul Federației Ruse generează probleme grave la nivel intern și internațional.

Astfel la nivel intern există un impact major asupra standardului de viață. Scăderea economiei a afectat nivelul de trai al cetățenilor ruși, creșterea șomajului și reducerea puterii de cumpărare pot genera posibile probleme sociale. Declinul economic ar putea genera nemulțumiri în rândul populației și ar putea duce la presiuni politice asupra guvernului rus. Acest lucru poate influența direcția politică și deciziile luate de autorități. Scăderea economică poate duce la probleme în sectorul bancar, existând riscul de insolvență a anumitor banci și presiuni insurmontabile asupra sistemului financiar.

La nivel internațional, o scădere a economiei rusești ar putea duce la o reducere a exporturilor, afectând piețele globale. Deja scăderea producției de petrol și gaze din Rusia a afectat traseele de furnizare globală de energie și a avut un impact semnificativ asupra prețurilor la energie. Probabil că piețele energetice își vor reveni dar posibilitatea ca prețurile să revină la valorile dinaintea agresiunii asupra Ucrainei este minimă. De asemenea au fost declanșate probleme în sectorul bancar global deoarece sectorul bancar rusesc se confruntă cu probleme, aceasta au un impact și asupra altor piețe financiare internaționale. Mai adaugam și scaderea exportului de armament din cauza războiului din Ucraina și din cauza ineficienței dovedite a acestuia.

Astfel asistăm la schimbări geopolitice. Scăderea puterii economice a Rusiei afecteaza echilibrul geopolitic la nivel global, având implicații asupra relațiilor internaționale și alianțelor geopolitice.

Share our work