Afirmarea Chinei ca mediator al conflictelor internaționale: retorică, acțiuni și interese

Cel puțin în anul 2023, o parte semnificativă a știrilor și analizelor concentrându-se asupra Chinei a portretizat-o drept un mediator aspirant al conflictelor internaționale, încadrând acest aspect într-o tentativă percepută de consolidare a imaginii și credibilității ca mare putere pe scena globală. Acest lucru se datorează, pe de o parte, succesului pe care discuțiile facilitate de statul chinez l-au avut în încheierea unui acord între Arabia Saudită și Iran de restabilire a relațiilor diplomatice în martie 2023, după șapte ani în care acestea au fost suspendate; pe de altă parte, încadrarea Chinei în această nouă lumină s-a făcut și în baza implicării sale crescânde, cel puțin la nivel retoric, în discuțiile de soluționare a altor conflicte relevante, dar și a propriei sale prezentări drept un actor dornic să contribuie la pacea regională. Diverși analiști susțin, însă, că inclusiv în cazul medierii dintre Arabia Saudită și Iran, interesele Chinei au primat în eforturile depuse, acestea fiind motivate de chestiuni de ordin financiar și geopolitic: pe lângă faptul că ambele state sunt exportatori cheie de energie pentru China, aceasta tânjește către o stabilitate cât mai largă în Orientul Mijlociu pentru a își putea desfășura proiectele de infrastructură sub egida noului Drum al Mătăsii, dar și către o mai mare influență politică și ideologică. Mai mult, există păreri conform cărora, acordul dintre Arabia Saudită și Iran nu ar fi fost posibil fără voința pre-existentă a celor două state de normalizare a relațiilor, în ciuda angajamentului chinez intens. Totuși, acordul a fost larg prezentat drept un succes de partea diplomației chineze, oferindu-i acesteia un impuls de încredere pentru angrenarea în discuții similare legate de alte conflicte. Un alt exemplu relevant în proximitate este reprezentat de conflictul israeliano-palestinian, care s-a bucurat de o revigorare a interesului Chinei în sfera sa – asta, după ce statul chinez a prezentat un interes istoric față de problematică, adesea poziționându-se în favoarea Palestinei din perspectivă politică și morală, dar încercând, în special de la preluarea conducerii de către Xi Jinping, să dezvolte relații mutual benefice de natură economică și tehnologică cu Israel. Această dualitate a abordării statului chinez față de conflicte se observă, după cum urmează a fi analizat, ca afișându-se tot mai mult și în cazul războiului Rusiei în Ucraina. În toate aceste demersuri, China pare a se concentra asupra conflictelor care au nu numai o vizibilitate crescută în mass-media internațională, dar și un impact semnificativ asupra securității și stabilității internaționale. O excepție poate fi considerată implicarea Chinei în medierea conflictelor din Africa care, de regulă, primesc mai puțină atenție din partea comunității internaționale. Acțiunile Chinei în această zonă au început încă din anii 2000, odată cu diversificarea și estomparea relațiilor politice și economice cu statele africane. În același timp, având în vedere faptul că Africa reprezintă un proiect de politică externă pentru China, aceleași interese anterior amintite primează în spatele dialogurilor pentru pace: propagarea influenței geopolitice și stabilizarea regiunilor pentru facilitarea proiectelor de investiții. În acest context, intervenția în războiului din Ucraina din perspectiva unui potențial mediator a venit relativ târziu, la un an de la începerea invaziei rusești, deși inclusiv actori vestici și-au exprimat speranța că statul chinez se va implica prin exercitarea influenței sale asupra Rusiei și, implicit, a convingerii acesteia din urmă să renunțe la agresiunile militare. În schimb, China s-a conturat drept un comentator pasiv, mascându-și poziția printr-o prudență specifică în politica externă.

China și războiul din Ucraina: între pasivitate, sprijin mascat pentru Moscova și tentative de mediere

Încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina, poziția publică a Chinei față de subiect a fost una foarte vagă, declarațiile în acest sens fiind menținute la un nivel minim în primele câteva luni de conflict. Acest lucru s-ar fi datorat, conform mai multor analiști, precauției în navigarea relațiilor internaționale într-un context deja tulbure. În ultimii ani, China și Rusia au format o axă principală împotriva ordinii internaționale liberale condusă de actori vestici și având Statele Unite în frunte, încercând să obțină susținere din acest punct de vedere din partea statele aflate în curs de dezvoltare. În cadrul numeroaselor vizite oficiale între reprezentanții Chinei și Rusiei, acest ideal a fost constant reiterat, împreună cu angajamentul reciproc al acestora pentru un parteneriat adesea descris drept o prietenie strânsă între cele două state. În acest demers, alături de angrenarea deloc sporadică a unor practici nedemocratice atât în propriul teritoriu, cât și în alte state, China a devenit ținta acuzațiilor și politicilor precaute ale numeroase state vestice. În încercarea de a submina influența americană și de a recâștiga încrederea altor țări, în special din spațiul european, este considerat că statul chinez a optat pentru o retorică precaută în privința războiului din Ucraina. Totuși, faptul că Xi Jinping și Vladimir Putin au avut o întrevedere oficială cu puțin timp înainte ca Rusia să invadeze Ucraina nu a ajutat la construirea credibilității poziției chineze, întrucât au fost ridicate suspiciuni în privința faptului că, în realitate, China ar fi cunoscut planurile aliatului său. În ciuda acestui context, strategia Chinei a fost de a menține faptul că este neutră cu privire la conflict și, astfel, a lansat o declarație enunțând patru principii care ar trebui atinse pentru o eventuală soluționare pașnică: primul, de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a statelor implicate; al doilea, de a consulta și respecta prevederile Cartei Organizației Națiunilor Unite în eforturile de mediere; cel de-al treilea principiu enunțat se referă la luarea în considerare și în serios a îngrijorărilor de securitate exprimate de actorii implicați; ultimul punct exprimă nevoia de sprijin a tuturor eforturilor dedicate soluționării conflictului pe cale pașnică. Mai mult, China a lansat și o propunere în șase puncte pentru ușurarea crizei umanitare din Ucraina, oferindu-i acesteia inclusiv sprijin limitat în acest sens. Problemele conturate odată cu lansarea acestor declarații constau, însă, în numeroase contradicții atât cu acțiuni, cât și cu poziții adoptate ulterior. De exemplu, din perspectiva principiilor referitoare la respectarea suveranității și integrității teritoriale, dar și la considerarea temerilor de securitate, oficialii chinezi s-au poziționat public adesea în favoarea Rusiei și în mod direct împotriva Ucrainei. În plus, privitor la adresa respectării Cartei Organizației Națiunilor Unite, ipocrizia și duplicitatea afișate de China nu puteau rămâne nedenunțate, având în vedere încălcările sale repetate ale dreptului internațional și drepturilor omului. Nu numai credința în principiile enumerate este pusă sub semnul întrebării, ci și însăși neutralitatea declarată a Chinei față de conflict și lipsa de partizanat față de Rusia. La momentul de față, în accepțiunea generală, China a ajutat în mod indirect Rusia să minimizeze consecințele sancțiunilor economice vestice, în primul rând prin importuri masive de energie. Acestui lucru i se adaugă faptul că, diverse companii chinezești au continuat să aprovizioneze armata rusă cu echipamente militare, care pot fi folosite în agresiunea împotriva Ucrainei, deși este un aspect aflat sub incidența sancțiunilor; de asemenea, rapoarte ale intelligence-ului american afirmă că statul chinez este conștient și complice la furnizarea de tehnologie cu întrebuințare duală către Rusia, în ciuda negării constante de către reprezentanții chinezi ai acestui lucru. În contextul progreselor privind negocierile dintre Arabia Saudită și Iran, și a campaniei de consolidare a imaginii sale drept o mare putere responsabilă față de stabilizarea zonelor de conflict, China a lansat un plan de pace în doisprezece puncte pentru soluționarea pașnică a războiului dintre Rusia și Ucraina, chiar în ziua aniversării unui an de la invazie, 24 februarie 2023. Majoritatea acestor puncte reprezintă, însă, o oglindire semnificativă sau reformulare a discursului propagat de Rusia, făcând apel, de exemplu, la încetarea mentalității de război rece care învăluie acoperirea politică și mediatică a conflictului, implicit acuzând Statele Unite de acest lucru și de folosirea conflictului ca instrument de uzurpare nu numai a Rusiei, ci și a statului chinez. Un alt aspect adesea scos în evidență de diverși analiști politici este că, la fel ca oricare alt plan de pace propus de China, și acesta este formulat într-un mod vag, fără a oferi soluții concrete, ci mai degrabă doar direcții ambigue de acțiune. Astfel, propunerile Chinei nu sunt văzute drept o intenție reală de a contribui la soluționarea conflictului, ci doar o încercare adițională de a își crește credibilitatea pe scena internațională, în special în fața partenerilor din Sudul Global, profitând de relevanța publică a conflictului din Ucraina și încadrând totul într-o retorică propagandistă îndreptată împotriva Vestului și, în mod special, a Statelor Unite ale Americii. Mai mult, înspre popularizarea inițiativei sale și în spațiul european, Xi Jinping a desemnat o reprezentanță specială care să prezinte ideile pentru pace în teritoriu, din care nu fac parte, însă, diplomați foarte cunoscuți din aparatul său. În ciuda acestor aspecte, Ucraina s-a arătat deschisă planului propus de China, președintele Zelensky acceptând vizita delegației chineze, și participând la prima sa convorbire cu omologul chinez de la începerea războiului, în aprilie 2023. În aceste contexte, China s-a arătat dispusă inclusiv să sprijine statul ucrainean în eforturile de reconstrucție după conflict, posibilitate pe care acesta din urmă nu o refuză. Unii consideră că această deschidere arătată de oficialii ucraineni se datorează ideii că rezultatul conflictului în favoarea Ucrainei ar beneficia mai mult de prezența Chinei la dialogurile de pace, decât de îndepărtarea sa și potențiala sprijinire directă a Rusiei în acest context. Pentru consolidarea acestei poziții, reprezentanți chinezi au participat, în august, la o conferință internațională organizată de Arabia Saudită pe tema soluționării conflictului din Ucraina, unde oficiali ai acesteia au fost de asemenea prezenți, însă la care Rusia afirmă că nu ar fi fost invitată. Acest lucru a rezultat în opinii conform cărora ar exista posibilitatea ca, în cele din urmă, China să nu acționeze atât de strict sub influența parteneriatului său cu Rusia. Totuși, există alte aspecte care pun la îndoială o astfel de ipoteză: în primul rând, o prioritate după summit a liderului diplomației chineze, Wang Yi, a fost să își sune omologul rus și să îl asigure de imparțialitatea statului său în conflict, dar și de prietenia și parteneriatul de încredere pe care îl menține cu Rusia; de asemenea, un semnal este dat și de reticența Chinei de a pune presiune asupra Rusiei pentru a reveni în acordul cerealelor la Marea Neagră, în ciuda faptului că a fost afectată de retragerea aliatului său, fiind cel mai mare importator singular al grânelor ucrainene la nivel mondial. Al doilea aspect, în mod special, evidențiază faptul că, în continuare, China nu dorește să își lezeze relațiile cu Rusia în numele păcii din Ucraina, ci preferă să îi acorde sprijin tacit. Toate cele menționate, inclusiv apropierea percepută de Ucraina, indică, însă, că statul chinez urmărește multiple obiective ce transcend conflictul în sine, după cum urmează a fi dezbătut în secțiunea următoare.

Importanța strategică a Mării Negre pentru China

Regiunea Mării Negre deține o importanță strategică ridicată pentru securitatea și stabilitatea continentului European. Deși acest lucru a fost general acceptat inclusiv în timpul războiului rece, politicile europene au omis adeseori încadrarea corespunzătoare a zonei, iar acțiunile NATO s-au concentrat, până de curând, mai degrabă asupra Mării Baltice. Acest lucru a contribuit, într-o anumită măsură, la o oarecare lipsă de stabilitate în statele riverane, fie ea economică sau politică. Acest lucru nu numai că a lăsat regiunea extinsă a Mării Negre vulnerabilă în fața amenințărilor asimetrice provenite în special din partea Rusiei, însă, mai nou, și în fața influenței crescânde a Chinei. Datorită poziționării sale strategice, atât din perspectivă economică, cât și politică și culturală, China conștientizează importanța Mării Negre și plănuiește, chiar și indirect, să își mărească influența în regiune prin diferite metode. Din punct de vedere economic, spre exemplu, statul chinez reprezintă un important partener comercial pentru fiecare țară din zonă – pentru Ucraina în 2021, de exemplu, China era cel mai mare partener comercial. Mai mult decât atât, acestea au reprezentat, încă de la început, o „piață de desfacere” adecvată pentru proiectele incluse sub noul Drum al Mătăsii, care au fost, totuși, primite în moduri variate: România, de exemplu, deși a acceptat investițiile Chinei în anumite proiecte strategice, a adoptat în cele din urmă o poziție clar mai precaută în această relație, urmând modelul dat de Statele Unite și Uniunea Europeană; Bulgaria, în schimb, continuă să se arate mult mai deschisă cooperării cu China pe proiecte de infrastructură, lăudând public implicarea acesteia. Un stat cheie pentru China este reprezentat de Turcia – aceasta are, însă, o atitudine volatilă asupra cooperării cu China, inclusiv în privința proiectelor din cadrul Belt and Road. Totuși, cel mai mare succes de la momentul de față pentru diplomația chineză este dat de Georgia, care nu numai acceptă colaborarea pe proiecte de infrastructură, ci a și încheiat, în iulie 2023, un acord de parteneriat strategic cu statul chinez. Acesta ar urma să includă și o mai strânsă cooperare sub Belt and Road Initiative și Global Security Initiatives. În general, acest lucru poate fi privit ca o încercare de a atrage atenția partenerilor vestici asupra faptului că statele din regiune au opțiunea de a își concentra politica externă și în alte direcții, în lipsa unor acțiuni favorabile din vest – în cazul Georgiei, acestea fiind reprezentate de acceptarea statutului său de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Așadar, Marea Neagră prezintă oportunități economice extinse pentru China și un teren fertil pentru promovarea mai intensă a inițiativelor sale. În același timp, succesul în această direcție conferă acesteia șansa propagării influenței politice la un nivel mai extins, un interes principal fiind reprezentat de penetrarea pieței politice est europene. Totuși, actuala stare conflictuală împiedică astfel de ambiții. Importanța economică și comercială a Mării Negre a fost semnificativ degradată de război: spre exemplu, doar până la sfârșitul lui mai 2022, prețurile la transport cargo maritim au crescut cu 64%, în timp ce exporturile au scăzut, la fel ca interesul investitorilor străini în regiune.

Interesele Chinei de a se promova drept un mediator în regiune

În acest context, interesul Chinei de a se prezenta drept un mediator în cadrul conflictului dintre Rusia și Ucraina conturează mai multe dimensiuni. În primul rând, dat fiind potențialul economic al regiunii Mării Negre, la fel ca în alte zone în care China s-a implicat, are sens ca aceasta să își dorească un anumit nivel de stabilitate – fără așa ceva, nu poate promova mai multe proiecte de infrastructură și relații comerciale cu statele din regiune. La rândul lor, aceste aspecte afectează în mod direct posibilitatea Chinei de a exercita influență politică asupra regiunii, fiind, de fapt, doi factori interdependenți. Așadar, consolidându-și credibilitatea în Marea Neagră drept un partener de încredere, dornic să contribuie la stabilitatea regională, poate să clădească și mai ușor relații de această natură cu statele riverane. Mai mult, acest lucru ar reprezenta o oportunitate mai largă și în privința altor state europene, dorindu-și să recâștige încrederea membrilor Uniunii Europene, în detrimentul Statelor Unite ale Americii. Scopul de a își mări influența în regiune se leagă și de felul în care China percepe, în prezent, Rusia: deși aceasta continuă să fie cel mai important partener în lupta împotriva Statelor Unite și a ordinii internaționale liberale, China dorește să se asigure că rămâne liderul în această sferă. Astfel, China nu va permite ca Rusia să iasă complet slăbită sau să fie percepută ca o pierzătoare totală la finalul conflictului cu Ucraina, întrucât va avea în continuare nevoie de sprijinul său, însă nu va risca nici să își diminueze și mai tare credibilitatea pe arena internațională prin a îi acorda sprijin direct. Mai degrabă, China intenționează să mențină Rusia pe linia minimă de plutire și să câștige influența acolo unde Rusia o va pierde. În mare, însă, unul dintre motivele principale pentru care China încearcă să se afirme drept un mediator în conflict rămâne faptul că acest lucru poate fi prezentat drept o trăsătură a seriozității și responsabilității diplomatice, pe care o va folosi în fața statelor în curs de dezvoltare pe care intenționează să le atragă de partea sa atât din punct de vedere economic, cât și politic, în confruntarea cu ordinea internațională liberală. Având în vedere acest scop, o preocupare mai mărită, cel puțin la nivel declarativ, față de conflictul din Ucraina, este o alegere logică datorită mediatizării puternice a problemei la nivel global.

Implicații și concluzii

În cele din urmă, strategia adoptată de China de a se contura drept un mediator emergent și de încredere, are potențialul de a avea succes în fața statelor din Sudul Global care deja sunt, sau tind să se alinieze cu viziunile anti-vestice proclamate de China. Creșterea credibilității la nivel global este, în mod indiscutabil, unul dintre obiectivele principale ale Chinei prin asocierea cu tematica de față. În schimb, China nu pare să țintească în mod real soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina, întrucât medierea propriu-zisă este momentan îngreunată de faptul că niciunul dintre state nu este pregătit să facă concesiuni, iar o angrenare adevărată din partea Chinei în acest sens ar rezulta într-un probabil eșec și în pierderi de o parte sau de alta a relațiilor sale. Așadar, China probabil va continua să se prezinte drept un potențial mediator doar la nivel declarativ, în timp ce va încerca să echilibreze relațiile cu Rusia, cu Ucraina și statele vestice, astfel încât să își maximizeze câștigurile politice finale. La nivel regional și din perspectiva conflictului cu Ucraina, atitudinea și acțiunile Chinei dezavantajează în mod indirect Rusia, deoarece China urmărește să câștige influența pe care aceasta a avut-o înainte de război. Din acest punct de vedere, indiferent de deznodământul conflictului, Rusia va ieși pierzătoare în favoarea partenerului său. În ciuda potențialului efect de slăbire a Rusiei, statele vestice trebuie să rămână vigilente în privința Chinei, să nu accepte tentative de mediere ce nu merg mai departe de o simplă retorică din partea acesteia și să refuteze încercările de subminare a eforturilor și, implicit, a imaginii Statelor Unite. Altfel, există riscul ca statul chinez să primească credit nemeritat prin profitarea de pe urma conflictului, fapt care ar ataca în mod direct fundațiile liberale ale actualului sistem internațional. Mai mult, statele vestice trebuie să continue să aibă o abordare precaută în politicile cu privire la China și, la momentul potrivit, să garanteze sprijin proporționat pentru reconstrucția Ucrainei – având în vedere că aceasta nu este protejată de legislațiile europene care în trecut au împiedicat punerea vicioasă în aplicare a contractelor de proiecte de investiții chinezești în anumite state membre, implicarea directă a Chinei în reconstrucția Ucrainei poate prezenta riscuri nu numai politice, ci și financiare și de securitate. În plus, adoptarea unor politici mult prea prietenoase față de China ar contribui și mai mult la creșterea credibilității acesteia, fapt ce ar fi, în cele din urmă, în detrimentul Vestului.