Iulia Timoşenko, vizitata de oficiali europeni

Iulia Timoşenko, vizitata de oficiali europeni

Iulia Timosenko, sprijinita de oficialii europeni

Fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, s-a întâlnit cu ex-premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, după ce, luna trecută, acesta a avut o întrevedere similară cu Timoşenko în spitalul de la Harkov. Potrivit Biroului de presă al Serviciului de Stat al Penitenciarelor din Ucraina, fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, şi ex-preşedintele polonez, Aleksander Kwasnewski, vor monitoriza procesul în apel al fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko. Potrivit presei de la Kiev, cei doi oficiali au fost numiţi de legislativul UE emisari pentru monitorizarea procesului în apel al Iuliei Timoşenko, în urma unor negocieri desfăşurate la Bruxelles, în luna mai 2012, între preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi premierul Ucrainei, Mykola Azarov.
Pat Cox şi Aleksander Kwasniewski vor putea urmări procedura de apel şi vor avea acces deplin la toate documentele legate de caz, precum şi la avocaţi, procurori şi alţi oficiali implicaţi în procedură.

În așteptarea noilor audieri

Între timp, presa ucraineană relatează că audierile în cel de-al doilea dosar penal al fostului premier Iulia Timoşenko vor fi reluate săptămâna viitoare. Judecătorii ucraineni au convenit să reia audierile în dosarul deschis pentru implicarea sa în escrocheriile financiare şi evaziune fiscală în perioada în care se afla la conducerea corporaţiei Sistemele Energetice Unice ale Ucrainei (SEUU) abia după ce va fi întocmită o expertiză medico-legală, în urma căreia să se stabilească dacă starea de sănătate a lui Timoşenko îi permite acesteia să participe sau nu la audieri.
Amintim că medicii germani au insistat ca ex-premierul ucrainean Iulia Timoşenko să nu participe la audierile în noul său dosar, întrucât, potrivit spuselor acestora, starea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a agravat extrem în ultima perioadă. În momentul de faţă, ex-premierul ucrainean se află la Spitalul Căilor Ferate de la Harkov, unde este supravegheată de medicii din cadrul clinicii germane Charite.
Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare, din cauză că a semnat cu Rusia, în 2009, contracte la gaze dezavantajoase pentru Ucraina, aducând grave prejudicii bugetului statului ucrainean.

Ianukovici, amenintat cu demiterea

Cetăţenii ucraineni sunt din ce în mai indignaţi de acţiunile pe care le întreprinde actuala putere la Kiev, inclusiv impotriva liderului opozitiei, Iulia Timosenko. Prin urmare, până în momentul de faţă, s-au strâns 42 380 de semnături pentru demiterea preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici. Strângerea de semnături face parte din campania iniţiată, săptămâna trecută, de căţre opoziţia ucraineană „Ucraina împotriva lui Ianukovici”. De asemenea, tot atunci, partidele de opoziţie l-au acţionat în judecată pe şeful statului ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru uzurparea puterii de stat. Printre oraşele care colectează semnături pentru demiterea lui Ianukovici, se numără centrele regionale Lugansk, Lvov, Doneţk, Ternopol şi Kiev. Opoziţia ucraineană consideră că Viktor Ianukovici este vinovatul principal pentru toate problemele cu care se confruntă, la ora actuală, Ucraina.
De adăugat că reacţia opoziţiei ucrainene a apărut în urma adoptării de către Rada Supremă a Ucrainei a legii privind politica ligvistică care prevede un statut special pentru limba rusă, dar şi din cauza arestării mai multor lideri ai opoziţiei ucrainene, printre care se numără ex-premierul ucrainean, Iulia Timoşenko şi fostul ministru ucrainean de Interne, Iuri Luţenko.

Share our work
Ianukovici: În Ucraina nu există problema de comunicare

Ianukovici: În Ucraina nu există problema de comunicare

Republica Ucraina, sfasiata de razboiul lingvistic

Legea privind politica lingvistică, adoptată la începutul lunii, de către Rada Supremă a Ucrainei, trebuie să corespundă Cartei europene a limbilor, a declarat preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, în timpul întâlnirii cu ziariştii din cadrul Clubului redactorilor-şefi din CSI, de la Crimeea. „Trebuie să ne orientăm după Carta europeană a limbilor, este cel mai bun reper în momentul de faţă”, a explicat Ianukovici. Liderul ucrainean a ţinut să sublinieze faptul că subiectul privind limbile regionale în Ucraina este excesiv de politizat. „Cetăţenii nu au nicio problemă de comunicare. Fie că vorbesc rusa sau ucraineana ei se înţeleg între ei”, a precizat Ianukovici, adăugând că „doar politicienii sunt cei care găsesc tot timpu motiv de ceartă”.
Şeful statului ucrainean a spus pe final că deşi iniţiatorii Legii privind politica lingvistică l-au asigurat că documentul este în comformitate cu Carta europeană a limbilor regionale, este nevoie de timp pentru a efectua încă o analiză pentru a putea lua, ulterior, o decizie finală în acest sens.

Legislatie controversata

Pe 3 iulie 2012, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat în lectură finală controversata Lege privind politica lingvistică, iniţiată de reprezentanţii puterii, privind sporirea drepturilor limbilor vorbite de minorităţile naţionale, care prevede că limba de stat este ucraineana, iar, conform Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, în categoria limbilor regionale sau minoritare intră încă 18 limbi. Potrivit noii legi, măsurile privind utilizarea limbilor minoritare la nivel regional pot fi aplicate în cazul în care reprezentanţii vorbitori ai unei limbi minoritare constituie nu mai puţin de 10% din populaţia teritoriului.
Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie semnată de către președintele legislativului și de către șeful statului. Amintim că speakerul Volodymyr Litvin refuză să semneze legea și a renunțat la funcție.

Share our work
„Ucraina fără Ianukovici”, o nouă campanie la Kiev

„Ucraina fără Ianukovici”, o nouă campanie la Kiev

Arseniy Yatseniuk il ameninta pe Viktor Ianukovici, presedintele Ucrainei

Opoziţia ucraineană a anunţat lansarea unei noi campanii la nivel naţional împotriva preşedintelui ţării, intitulată „Ucraina fără Ianukovici”, al cărei rezultat ar trebui să fie organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Potrivit presedintelui Conisliului Opoziţiei Unite „Batkivşcina”, Arsenii Iaţeniuk, „dacă preşedintele Viktor Ianukovici are destul curaj, ar trebui să demisioneze, iar, dacă se teme să facă acest lucru, noua majoritate parlamentară, care se va forma după alegerile din toamnă, va recurge la suspendarea şefului statului”.
Opoziția ucraineană şi o parte a societăţii civile protestează împotriva votului acordat recent de parlamentari unui controversat proiect de lege care sporeşe drepturile limbilor vorbite de minorităţile naţionale. Potrivit reprezentanţilor opoziţiei, prin adoptarea acestei legi, se doreşte, de fapt, ca limbii ruse să i se acorde statut de a doua limbă oficială, pe lângă ucraineană.

Ianukovici, ochit din două părți

Între timp și partidul fostului președinte al Ucrainei, Viktor Iușcenko – „Ucraina Noastră” – a anunțat că a făcut o alianță împreună cu Partidul Popular Ucrainean şi Congresul Naţionaliştilor Ucraineni. Publicația Kommersant relatează că o declarație comună în acest sens a fost semnată pe 7 iulie. Declaraţia a mai fost semnată de alte 30 de organizaţii și asociaţii cu orientare patriotică. În document se arată că, în afară de participarea comună la alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă, scopul tuturor acestor partide este de a forma o forţă politică unică în Ucraina. „Noi, reprezentanţii partidelor patriotice şi ai partidelor naţional-democrate, cu sprijinul organizaţiilor, mişcărilor publice şi al bisericilor ucrainene, ne angajăm să ne unim forţele pentru asigurarea rezistenţei politice şi civice împotriva forţelor anti-ucrainene”, se menţionează în declaraţie. Liderul partidului „Ucraina Noastră”, Viktor Iuşcenko, prezent la eveniment, a precizat că scopul său nu este obţinerea unui fotoliu de parlamentar.
Opoziția Unită, constituită din partidul „Batkivșcina”, condus de fostul premier Iulia Timoșenko, și din „Frontul Schimbărilor”, al cărui lider este Arsenii Iațeniuk, și noua coaliție lansată de formațiunea lui Viktor Iușcenko activează în paralel. Deocamdată niciun lider de partid din cele două alianțe de formațiuni nu a vorbit despre crearea unui front comun pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an. Presa de la Kiev menționează că între fostul șef de stat Iușcenko și ex-premierul condamnat la șapte ani de închisoare, Iulia Timoșenko, nu există șanse de împăcare.

Greseli politice

Recent, Iușcenko a declarat că numirea Iuliei Timoşenko în postul de prim-ministru a fost singura sa greşeală în mandatul de şef al statului. „Înainte de prima vizită la Moscova, am spus că voi numi premierul, urmând ca abia apoi să plec în Rusia, pentru a evita orice speculaţie. Aveam două opţiuni: Petro Poroşenko, care, în opinia mea, era mai pregătit pentru a deveni premier şi Iulia Timoşenko. Însă a câştigat ceea ce s-a format la nivelul situaţiei sociale, al gândirii umane. Studiile indicau că Timoşenko se bucură 39% din simpatia populaţiei, iar Poroşenko de 22%”, a declarat Iuşcenko. „Lumea nu m-ar fi înţeles, acţiunile mele nu ar fi fost înţelese corect, dacă nu aş fi numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru”, le-a explicat jurnaliștilor politicianul.

Share our work
Viktor Ianukovici: Timoşenko este implicată în asasinarea unui politician

Viktor Ianukovici: Timoşenko este implicată în asasinarea unui politician

Presedintele ucrainean Yanukovici, acuzat de implicare in crima organizata

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, consideră că fostul premier Iulia Timoşenko, arestată vara trecută şi condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, a fost implicată în asasinarea fostului parlamentar şi om de afaceri ucrainean Evghenii Şcerbani, informează cotidianul Podrobnosti, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Declarația președintelui ucrainean a fost făcută în cadrul interviului acordat agenţiei Bloomberg. „Ucraina se află sub presiune politică. Vreau ca lumea să examineze problema Iuliei Timoşenko din punct de vedere juridic”, a subliniat Ianukovici.
Liderul de la Kiev a comentat noile acuzaţii aduse fostului prim-ministru privind implicarea în asasinarea unui fost politician ucrainean. „Infracţiunile judecate în diverse dosare penale au avut loc cu implicarea Iuliei Timoşenko. Nu este un secret pentru nimeni, acest lucru chiar s-a întâmplat. Inclusiv asasinarea lui Evghenii Şcerbani. Au existat motive în acest sens”, a declarat Viktor Ianukovici.

Razboiul acuzatiilor

Președintele Ucrainei a precizat că autoritățile de la Kiev au angajat compania juridică din SUA Skadden, Arps, Slate, Meagher & FlomLLP, care urmează să dea o apreciere juridică a corectitudinii sentinței de condamnare în cazul Iuliei Timoșenko. Potrivit lui Inaukovici, contestația fostului premier la CEDO ar putea demonstra unele abateri de procedură, însă nu și juridice.
Reacția apărării Iuliei Timoșenko nu s-a lăsat așteptată. Avocatul fostului premier, Serghei Vlasenko, a respins declarațiile președintelui și a precizat că motivul pentru asasinarea politicianului ucrainean din Donețk l-a avut însuși Ianukovici.  „Domnul Ianukovici a avut motive pentru a-l ucide pe Șcerbani, pentru că peste patru luni de la asasinare el e devenit guvernatorul regiunii Donețk. Dacă trăia Șcerbani, Ianukovici niciodată nu ar fi devenit guvernator”, a declarat avocatul. Potrivit acestuia, toată averea lui Evghenii Șcerbani, după moarte, ar fi ajuns în mâinile partenerilor de afaceri ai actualului președinte.
Vlasenko este de părere că din declarațiile lui Ianukovici pentru jurnaliștii străini reiese că el dirijează procesele penale ale Iuliei Timoșenko. „El știe detalii, știe despre mersul anchetei, chiar dacă urmărirea penală încă nu a fost declanșată. Asta ne demonstrează faptul că Ianukovici controlează personal dosarele doamnei Timoșenko”, a subliniat avocatul.

Mesaj de după gratii

În timp ce Viktor Ianukovici a făcut apel la comunitatea internațională să abordeze cazul Timoșenko din punct de vedere juridic, fostul premier încarcerat și susținătării săi continuă să condamne justiția selectivă și subordonată din țară.
Într-un mesaj adresat de după gratii, Iulia Timoşenko le-a mulţumit politicienilor europeni care au refuzat să susţină, prin prezenţa lor, meciurile de fotbal din cadrul Campionatului European de Fotbal Euro-2012, desfășurat în Ucraina. „La fel cum sportivii respectă cu stricteţe regulile din sport, aşa ar trebui să respecte politica şi politicienii ucraineni”, a scris Iulia Timoşenko pe site-ul său. „Stând în aceeaşi tribună cu Ianukovici sau, pur şi simplu, strângându-i mâna, se sprijină regimul autoritar din Ucraina, care anulează toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor ucraineni”, mai subliniază ea.

Share our work
Freedom House: „Ucraina se poate face de ruşine şi poate decădea la nivelul Rusiei”

Freedom House: „Ucraina se poate face de ruşine şi poate decădea la nivelul Rusiei”

Vladimir Putin, idolul clasei politice de la Kiev

Campionatul european de fotbal Euro-2012 se poate transforma într-o ruşine pentru autorităţile ucrainene, consideră preşedintele Freedom House, David Kramer. Într-un interviu acordat publicaţiei „Golos Ameriki” („Vocea Americii”), preluat de mass-media regionala, acesta subliniază că deşi a fi gazda unui eveniment atât de important precum campionatul de fotbal ar trebui să fie o chestiune de mândrie, pentru Ucraina nu este deloc aşa, transformându-se în ruşine. „Oamenii se întreabă de ce campionatul european de fotbal are loc într-o ţară ca Ucraina, unde rasismul este pronunţat şi politicienii din opoziţie sunt arestaţi din motive politice. În acest contest, este clar că Euro-2012 se va transforma într-o mare ruşine pentru Ucraina”, a explicat Kramer.

Conducere incapabila

Preşedintele Freedom House a ţinut să sublinieze faptul că actuala conducere a Ucrainei nu este în stare să gestioneze probleme existente şi nici nu respectă libertăţile de bază ale cetăţenilor săi. „Subliniem neputinţa şi reticenţa Ucrainei de a-şi rezolva problemele”, spune Kramer. „Ceea ce se întâmplă, în momentul de faţă în Ucraina este foarte important şi pentru Rusia. În ambele state sunt la putere regimuri care nu respectă libertăţile şi drepturile de bază ale cetăţenilor, care exercită presiuni asupra opoziţiei şi care condamnă şi arestează liderii opoziţiei. Situaţia din cele două ţări este identică”, este de părere şeful Freedom House.
Cu toate acestea, Kramer a adăugat că speră ca Ucraina să nu decadă până la nivelul Rusiei. Potrivit ultimului raport prezentat de Freedom House, Ucraina a fost declarată drept o ţară parţial liberă, cu o situaţie care se înrăutăţeşte, iar Federaţia Rusă a fost declarată drept un stat care nu este liber.

Putinizarea Ucrainei

Cel mai recent studiu realizat de Freedom House „Nations in transit” arată că starea democraţiei din Ucraina se apropie cu greu de cea de dinainte de Revoluţia Portocalie din această ţară, din 2004. Freedom House menţionează termenul de „putinizare” atunci când se referă la politicile duse de preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici. Potrivit studiului realizat de Freedom House, prin „putinizare” Ucraina a ajuns într-o stare critică, unde speranţele Revoluţiei Portocalii s-au spulberat, corupţia a atins cele mai înalte vârfuri, independenţa justiţiei din această ţară este subminată, iar opoziţia nu are nici un cuvânt de spus, nu are nici o influenţă. Conform celor declarate de către specialiştii străini, prin „putinizarea” Ucrainei se poate asista la reconstituirea Uniunii Sovietice, care i-a înfricoşat timp de multe decenii pe europeni.

Share our work