Medvedev şi Azarov se întâlnesc, săptămâna viitoare, la Soci

Medvedev şi Azarov se întâlnesc, săptămâna viitoare, la Soci

Rusia incearca sa atraga Ucraina in Uniunea Vamala

Rusia incearca sa atraga Ucraina in Uniunea Vamala

Prim-miniștrii Rusiei şi Ucrainei, Dmitri Medvedev şi Mykola Azarov, urmează să aibă o întrevedere în orașul Soci, in data de 12 iulie 2013. Presa de la Kiev relatează că cei doi premieri vor discuta despre implicarea Guvernului ucrainean în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, întrucât, acum o lună, partea ucraineană a obținut statutul de observator oficial în cadrul acestei structuri. Mykola Azarov speră ca până săptămâna viitoare, când va avea loc întâlnirea cu omologul său rus, Ucraina să aibă deja un reprezentant oficial pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică.
După semnarea memorandumului de colaborare cu Uniunea Vamală, în luna mai, la Minsk, Ucraina a fost invitată la reuniunea Consiliului Econimic Eurasiatic, de la Moscova. Potrivit executivului de la Kiev, Ucraina nu intenționează să adere la Uniunea Vamală, însă vrea să intensifice colaborarea cu această structură economică. Obiectivul pe termen scurt, declarat oficial de guvernul Azarov, este semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, care include şi Zona de liber schimb.

Share our work
Ucraina: Rusia blochează livrările de gaze din Slovacia

Ucraina: Rusia blochează livrările de gaze din Slovacia

Gazprom, arma strategica a Kremlinului

Gazprom, arma strategica a Kremlinului

Ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Staviţki, confirmă parţial informaţia potrivit căreia concernul rus „Gazprom” blochează livrările de gaze naturale în Ucraina via Slovacia. Staviţki a făcut această declarație în în timpul unei conferinţe de presă la Luxemburg, la care a fost întrebat de jurnaliști dacă „Gazprom”-ul blochează într-adevăr livrările de gaze în Ucraina via Slovacia. „Nu pot răspunde complex la această întrebare, însă informaţia este adevărată”, a subliniat oficialul ucrainean.
Anterior compania RWE Supply&Trading GmbH a semnalat faptul că „Gazprom”-ul blochează livrările de gaze naturale în Ucraina prin țara vecină Slovacia. În acelaşi context, ministrul ucrainean a precizat că Ucraina continuă negocierile cu Slovacia privind livrările de gaze în regim reversibil, ca o alternativă la importurile directe de gaze ruseşti, care, în opinia Kievului, sunt prea costisitoare.

Share our work
Rusii cred ca Ceceniei i-ar sta mai bine ca tara indepedenta, decat in componenta Federatiei Ruse

Rusii cred ca Ceceniei i-ar sta mai bine ca tara indepedenta, decat in componenta Federatiei Ruse

Liderul gherilelor cecene, Doku Umarov

Liderul gherilelor cecene, Doku Umarov

Parerea rusilor despre ceceni s-a schimbat iar marea lor majoritate nu se opune daca aceasta mica republica caucaziana ar iesi din componenta Federatiei Ruse. Daca in 2005, 23% dintre rusi spuneau ca Cecenia trebuie impiedicata sa iasa din componenta Federatiei Ruse „prin orice mijloace, inclusiv prin cele militare”, procentul acestora a scazut in prezent la numai 10%, relateaza Europa Libera, care citeaza un sondaj de opinie al centrului sociologic independent Levada. Rezultatele arata ca aproape jumatate dintre rusi nu ar avea nimic impotriva ca Cecenia sa iasa din Federasia Rusa. Potrivit cercetatorilor de la Centrul Levada, acest lucru s-ar explica prin nemultumirea populatiei fata de politica Kremlinului in Caucazul de Nord. Fiecare al doilea cetatean al Federatiei Ruse spune ca nu s-ar opune ca Cecenia sa devina un stat independent, iar un sfert dintre cei chestionati, 24%, spun ca ar fi chiar bucurosi daca Cecenia nu ar mai face parte din Federatia Rusa. In 2009 numai 14% dintre rusi rezonau cu aceasta idee. Pe 27% dintre rusi chestiunea ii lasa indiferenti, ei spunand ca ceea ce se intimpla in Cecenia nu ii impresioneaza si nu ii intereseaza. In 1998 numai 11% impartaseau acest punct de vedere.

Schimbare de perceptie

„Ceea ce vedem acum este ca escaladarea situatiei din al doilea razboi ruso-cecen i-a facut pe multi rusi sa creada ca Cecenia nu mai poate sa fie mentinuta in cadrul Federatiei. Si daca vom combina raspunsurile, vom vedea ca jumatate din populatie este gata sa lase Cecenia sa se desprinda de Rusia. Asta arata rezultatele negative ale politicii lui Vladimir Putin in Caucazul de Nord”, este de parere sociologul rus Lev Gudkov de la Centrul Levada. In studiul publicat luni de centrul Levada se arata ca a scazut simtitor sprijinul rusilor pentru actiuni militare impotriva Ceceniei. Astfel, in 2005, 23% dintre rusi spuneau ca Cecenia trebuie impiedicata sa iasa din componenta Federatiei ruse „prin orice mijloace, inclusiv prin cele militare”. Acum numai 10% dintre respondenti mai cred asta. Intrebati cum ar caracteriza situatia actuala din Cecenia, 72%  dintre rusi o definesc drept „tensionata” si „exploziva”, in timp ce 52% spun ca amenintarea terorista dinstre Caucazul de Nord nu a scazut in ultimii zece ani. Popularitatea lui Putin a crescut in 1999 cind a inceput al doilea razboi ruso-cecen si el a preluat puterea la Kremlin. Apoi, Moscova l-a instalat la Groznii pe liderul autoritar Ramzan Kadirov, un fost rebel si fiul fostului presedinte cecen Ahmad Kadirov, care conduce republica cu o mina de fier.

Amenintari continue pentru JO de la Soci

In paralel cu acest sondaj al centrului Levada, liderul islamistilor din Caucazul rus Doku Umarov, inamicul numarul unu al Kremlinului, a facut apel miercuri la atacuri impotriva Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014, intr-o inregistrare video. Autoritatile ruse „vor organizarea Jocurilor Olimpice peste osemintele a numerosi musulmani ingropati pe pamanturile noastre, de-a lungul Marii Negre. Trebuie sa impiedicam acest lucru prin toate mijloacele”, a declarat Doku Umarov in aceasta inregistrare video publicata pe site-ul kavkazcenter.com. in mesajul filmat intr-o padure, Doku Umarov ii indeamna pe rebelii islamisti „din intreaga Rusie, sa depuna toate eforturile pentru a face sa esueze desfasurarea acestor acestor dansuri satanice pe pamanturile noastre si pe osemintele stramosilor nostri”. Este prima daca cand liderul islamistilor din Caucaz ameninta sa comita atacuri impotriva JO de iarna de la Soci, din februarie 2014. Umarov a revendicat in ultimii ani numeroase atacuri in Rusia soldate cu morti, inclusiv un atentat la aeroportul Domodedovo (37 de morti) si cele de la metroul din Moscova, in 2010 (40 de morti). Doku Umarov este liderul „Emiratului Caucazului”, o miscare islamista clandestina aparuta in timpul celor doua razboaie de independenta din Cecenia si care se afla pe lista organzatiilor teroriste a Statelor Unite. Autoritatile din Rusia au anuntat in 2012 ca au anihilat un grup al lui Doku Umarov, care pregatea atacuri teroriste in Soci, inainte si in timpul Jocurilor Olimpice din 2014. Jocurile Olimpice de la Soci reprezinta un eveniment foarte important pentru presedintele rus Vladimir Putin, care s-a folosit de intreaga sa influenta pentru a obtine organizarea acestora. Soci, situat intre munti si Marea Neagra, se afla in vecinatatea zonei rusesti a Cauzazului, regiune instabila din sudul Rusiei, unde aproape zilnic au loc atacuri ale rebelilor islamisti.

Share our work
Sevciuc se face ca flutura ramura de maslin, in timp ce pe Nistru se aude zanganit de arme

Sevciuc se face ca flutura ramura de maslin, in timp ce pe Nistru se aude zanganit de arme

Liderul separatis, Evgheni Sevciuc (dreapta) si fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat

Liderul separatis, Evgheni Sevciuc (dreapta) si fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat

In timp ce la nivel practic liderul separatist de la Tiraspol pune la cale tot felul de provocari pe linie de demarcatiei de pe Nistru, tot acesta afirma ca reprezentantii de la Chisinau ar sunt de vina pentru situatie conflictuala existenta. Pretinsul liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuc, a declarat ca R.Moldova incearca sa faca din Transnistria un agresor, dupa ce autoritatile de la Chisinau au reactionat critic la aprobarea de catre Tiraspol a unui nou document de frontiera. Regiunea transnistreana nu a promovat niciodata o politica de agresiune fata de R.Moldova si nici nu are intentia de a face acest lucru in viitor, totodata „Transnistria isi va apara intersele” a mentionat sevciuc, citat de agentia oficiala de stiri Novosti Pridnestrovia. De asemenea, el a afirmat ca este ingrijorat de intentia Chisinaului de a instala puncte vamale pe raul Nistru. Liderul regimului separatist a declarat in cadrul unui eveniment de la Tiraspol ca partile ar trebui sa reinceapa negocierile. „De parca am vrea sa le luam (moldovenilor) ceva pe nedrept”, s-a indignat el referindu-se la reactia autoritatilor de la Chisinau fata de includerea satului Varnita in componenta Transnistriei. in urma cu o luna, autoritatile din stanga Nistrului au adoptat o lege cu privire la frontiera de stat care includea in teritoriul sau si localitatea Varnita, care se afla sub jurisdictia Chisinaului. Parlamentul si Guvernul R. Moldova au condamnat actiunile Tiraspolului si s-au declarat ingrijorate de evolutia negocierilor cu Transnistria.

Nou sef peste Armata separatista

Chiar daca Sevciuc a declarat ca doreste reluarea negocierilor, acesta a schimbat recent conducerea fortelor armate separatiste. El l-a numit pe asa-zisul prim-viceministru al Apararii din regiune, colonelul Oleg Gumeniuc, drept noul sef al Statului Major al Fortelor Armate din stanga Nistrului. Gumeniuc s-a nascut in localicatea Cobasna din raionul Rabnița, acolo unde se afla și depozitul de arme al Armatei a 14-a. In varsta de 52 de ani, el a absolvit scoala militara de rachete antiaeriene din Sankt-Petersburg. Serviciul militar l-a facut in regiunea Transcaucaziana, in grupul fortelor sovietice in Germania, apoi in fortele armate din stanga Nistrului.

Share our work
Republica Autonoma Crimeea, desfintata de nationalistii ucraineni

Republica Autonoma Crimeea, desfintata de nationalistii ucraineni

Svoboda ameninta autonomia crimeeana

Svoboda ameninta autonomia crimeeana

Unul din principalele partide parlamentare de opoziție din Ucraina – „Svoboda”, considerat ultranaționalist, pledează pentru transformarea Republicii Autonome Crimeea într-o regiune, care să se numească Tavria, iar orașul Sevastopol să fie capitala acestei regiuni, relateaza mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. „«Svoboda» pledează pentru organizarea unui referendum național la care să fie pusă problema anulării statutului de autonomie pentru peninsula Crimeea. Acesta trebuie să devină a 27-a regiune din Ucraina, iar orașul cu statut special Sevastopol trebuie să devină orașul administrativ al regiunii. Referendumul face parte din programul nostru și vom insista ca acesta să aibă loc”, a declarat deputatul din fracțiunea „Svoboda”, Igor Șvaika, în cadrul unui interviu. Potrivit inițiatorilor plebiscitului, la ora actuală Crimeea este „o pepinieră a dispozițiilor antiucrainene”.

Referendum problema

În acest moment, autoritatile ucrainene nu pot organiza un referendum la care să fie supusă problema statutului peninsulei Crimeea, întrucât trebuie modificată legislația electorală ucraineana. Totuși, deputații naționaliști din opoziție speră să își atinga obiectivele, având în vedere că în Rada Supremă funcționează o comisie pentru modificarea Codului electoral. „Eu sunt membru al acestei comisii. Lucrăm asupra normelor legislative privind alegerea președintelui, deputaților, consilierilor locali, dar și asupra procedurii de organizare a referendumurilor naționale și locale. În Ucraina trebuie să existe o legislație clară care să prevadă cum trebuie organizate plebiscitele”, a subliniat Șvaika.
Formatiunea „Svoboda” considera că amendamentele la Codul electoral ar putea fi votate în a doua jumătate a anului.

Reacția autorităților: NU

Intenția naționaliștilor de la „Svoboda” i-a iritat pe locuitorii rusofili din peninsulă. Mai mult, președintele Consiliului de Miniștri al Autonomiei (Guvernul regional – n. red.), Anatolii Moghilev, membru al Partidului Regiunilor, a catalogat propunerea celor de la „Svoboda” drept o „aberație care urmărește destabilizarea situației social-politice din peninsulă”. „Asemenea porniri vorbesc despre lipsa de imaginație politică. Crimeea este o parte integrantă a Ucrainei, iar statutul de autonomie demonstrează importanța specială a acestei regiuni, un centru geostrategic important pentru țara noastră și pentru întregul bazin al Mării Negre”, a declarat Anatolii Moghilev, referindu-se la declarațiile lui Igor Șvaika.

Comuniștii: Inițiativa nu va trece de legislativ

Comuniștii ucraineni au declarat că Rada Supremă nu va susține inițiativa formațiunii „Svoboda” de a organiza un referendum privind anularea statutului de autonomie al Republicii Crimeea. Liderul Partidului Comunist din Ucraina, Piotr Simonenko, a declarat într-un interviu pentru agenția Regnum că startul referendumului poate fi dat doar de Rada Suprema de la Kiev. „Partidul Comunist nu va susține în niciun caz această inițiativă. Sunt aproape convins că nici Partidul Regiunilor nu va vota în favoarea lui. Astfel, Rada Supremă îl va respinge”, consideră Simonenko, numindu-i „provocatori” pe politicienii de la „Svoboda”.
Crimeea este o republică autonomă în cadrul Ucrainei care ocupă peninsula cu același nume din nordul Mării Negre. Capitala republicii este Simferopol. Recensământul populației, realizat în Ucraina în anul 2001, a arătat că peste 58% din populația peninsulei este constituita de etnici ruși. Aceștia sunt urmați de ucraineni cu 24,32% și de tătarii crimeeni (12%).

Share our work
Ucraina va participa la aplicațiile militare „Comunitatea slavă”

Ucraina va participa la aplicațiile militare „Comunitatea slavă”

Armata ucraineana, pregatita de aplicatii

Armata ucraineana, pregatita de aplicatii

Militarii din compania de pușcași ai brigăzii mecanizate 93 din corpul de armată 6 al forțelor terestre ale Ucrainei vor participa la aplicațiile tactice ruso-ucrainene-belaruse, „Comunitatea salvă”, relateaza surse militare oficiale ucrainene, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Aplicațiile militare internationale vor avea loc la poligonul „Prudboi” din regiunea Volgograd al Federației Ruse, fiind organizate cu scopul pregătirii statelor-majore și unităților Forțelor Armate pentru îndeplinirea sarcinilor și organizarea capacității de a acționa în comun cu unitățile altor state, în cadrul misiunilor internaționale de pacificare. Conform comandantului brigăzii a 93-a mecanizate, Vladimir Karpenko, aceste aplicații sunt niște măsuri complexe de colaborare militară internațională, care vor permite perfectionarea pregatirii de lupta necesară pentru executarea misiunilor de pacificare, umanitare și de căutare-salvare.

Schimb de experienta

La aplicațiile militare internationale vor participa peste 500 de militari din Federatia  Rusa, Belarus și Ucraina, fiind implicate peste 50 de unități de tehnică militară. În timpul aplicațiilor, militarii din cele trei state vor face schimb de experiență și vor stabili modalitatea interacțiunii la îndeplinirea sarcinilor, în timpul conflictelor militare. Vor fi aplicate în practică acțiunile comune ale unităților la apărarea obiectivelor importante, suportul coloanelor, distrugerea formațiunilor armate ilegale care vor fi descoperite.
Aplicațiile tactice „Comunitatea slavă” vor dura până in data de 10 iulie 2013.

Share our work