Federația Rusă a atacat oraşul Harkov – centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume -cu mai multe rachete în ultimele zile, ucigând două persoane şi rănind peste 60 într-unul dintre cele mai masive atacuri cu rachete şi drone de la începutul războiului pe scară largă în februarie 2022.
Moscova atacă frecvent infrastructura energetică a Ucrainei, cu scopul de a teroriza populația.
Menținerea tensiunii militare în jurul orașului nordic Harkiv are și rolul de a bloca capacitatea Ucrainei de a trimite trupe din regiune pe frontul de sud, unde se pregătește o puternică controfensivă rusă.
Intenția Rusiei de a respinge trupele ucrainene de la granița Crimeei este evidentă, iar folosirea unor strategii de fixare a trupelor ucrainene este parte integrantă a tacticii militare ruse. Experții estimează că în zona Harkiv, partea rusă imobilizează câteva zeci de mii de soldați ucraineni, care nu pot fi folosiți pe alte fronturi.
Este clar că partea rusă nu va putea cuceri Harkivul, transformat în citadelă urbană de către armata Ucrainei, dar aceste atacuri de fixare forțează partea ucraineană să mențină trupe importante în regiune.
La granița dintre Ucraina și regiunea de est a R. Moldova, contingentul militar ilegal rus din Transnistria imibilizează aproximativ 8-10 mii de soldați ucraineni, care ar putea fi folosiți pe alte fronturi.
O poveste similară se întâmplă și la granița cu Belarusul, unde armata condusă de Lukașenko și contingentul rus obligă partea ucraineană să mențină un număr important de soldați în vestul țării pentru a nu permite tăierea căilor de acces către Kiev și front de către o eventuală ofensivă rusă.
Atacurile terorii
Operatorul reţelei electrice din Ucraina a anunţat că vremea severă de iarnă a lăsat peste 1.000 de oraşe şi sate fără electricitate în nouă regiuni şi a îndemnat locuitorii să facă economie de electricitate, deoarece sistemul energetic al ţării a fost slăbit de bombardamentele ruseşti. Consumul de electricitate a atins cele mai ridicate niveluri din această săptămână, în condiţiile în care temperaturile au scăzut la aproximativ -15°C în multe zone ale ţării, a precizat operatorul de reţea Ukrenergo. „Nivelul de consum continuă să crească din cauza scăderii considerabile a temperaturii în întreaga ţară”, a precizat acesta pe aplicaţia de mesagerie Telegram, adăugând că, în cursul dimineţii de marţi, consumul de electricitate era deja cu 5,8% mai mare decât în ziua precedentă. „Începând din această dimineaţă, din cauza vremii nefavorabile – vânt puternic, gheaţă – energia electrică a fost întreruptă în 1.025 de localităţi”, a anunţat Ukrenergo. Vremea severă a provocat pagube importante la nivelul reţelelor de distribuţie, cu vânturi puternice, ger şi un strat gros de gheaţă care s-a depus pe echipamente, ceea ce a întârziat lucrările de reparaţii, a precizat Ukrenergo. Vitaliy Kim, guvernatorul regiunii sudice Nikolaev, unde 215 oraşe şi sate au rămas fără curent electric, a declarat că gheaţa de pe cablurile de electricitate avea o grosime de peste 5 centimetri. Ukrenergo a declarat că sistemul de alimentare cu electricitate funcţionează deja la capacitate maximă şi a îndemnat locuitorii să economisească energia electrică cât mai mult posibil şi să evite utilizarea simultană a mai multor aparate electrice pentru a ajuta sistemul să facă faţă. Ucraina a fost nevoită să importe electricitate din ţările vecine România şi Slovacia, pentru a putea satisface cererea, a precizat operatorul naţional ucrainean. Ukrenergo a declarat că termocentralele ucrainene încă nu au fost pe deplin reparate după bombardamentele masive efectuate de Rusia în iarna trecută, iar centralele solare nu au putut funcţiona la capacitate maximă din cauza norilor denşi şi a vremii nefavorabile. Iarna trecută, Rusia a vizat sistemul energetic ucrainean cu mii de rachete şi drone, provocând pene de curent frecvente, care au afectat milioane de oameni. Termocentralele reprezentau aproximativ o treime din totalul energiei electrice produse în Ucraina înainte de război. Ukrenergo a raportat, de asemenea, mai multe daune la reţelele de electricitate din regiunile Doneţk, Harkov şi Herson, care se află în apropierea liniei frontului şi în raza de acţiune a bombardamentelor de artilerie ale armatei ruse.
Ajutor pentru Ucraina
Naţiunile Unite au anunţat că au nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina şi pentru milioanele de refugiaţi care au părăsit această ţară din cauza invaziei ruse începând cu februarie 2022. ”Recentul val de atacuri ne reaminteşte costul devastator al acestui război pentru civili, într-un moment când o iarnă viguroasă sporeşte nevoia urgentă pentru un ajutor umanitar ce salvează vieţi”, subliniază ONU. Potrivit Naţiunilor Unite, 14,6 milioane de persoane vor avea nevoie de ajutor umanitar în Ucraina în acest an, ceea ce înseamnă 40% din populaţie.
Apelul la donaţii pentru Ucraina se ridică la 3,1 miliarde de dolari pentru 2023, însă au fost finanţate doar în proporţie de 64%. În acest an, ONU a decis să revizuiască în scădere, alegând să se concentreze pe nevoile cele mai urgente. ”Sute de mii de copii trăiesc în localităţi din prima linie, îngroziţi, traumatizaţi sau privaţi de lucrurile cele mai elementare”, a explicat într-un comunicat secretarul general adjunct pentru probleme umanitare, Martin Griffiths. ”Acest simplu fapt ar trebui să ne oblige să facem tot ce este posibil pentru a aduce mai mult ajutor umanitar în Ucraina”, a adăugat el. Referitor la refugiaţi, Martin Griffiths şi şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, au lansat planul de ajutor într-o conferinţă de presă comună la Biroul ONU de la Geneva. Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa. Acest plan va contribui la strângerea a 1,1 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul unei părţi dintre ei (2,3 milioane de persoane). ”Milioane de refugiaţi ucraineni încă au nevoie de un ajutor urgent”, a insistat Filippo Grandi. Doar jumătate din copiii ucraineni refugiaţi, de vârstă şcolară, sunt şcolarizaţi în ţara de primire şi numai 40%-60% din refugiaţii ucraineni şi-au găsit locuri de muncă, conform ONU.
Formula de pace Zelenski
Peste 80 de state au dezbătut duminică în Elveţia pentru a ajunge la o înţelegere asupra formulei de pace în Ucraina propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă co-organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri Rusia. Consilierii pentru securitate naţională din 83 de state au participat la un al patrulea ciclu de discuţii pe baza propunerilor în 10 puncte ale lui Zelenski pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina, la aproape doi ani de la declanşarea de către Rusia a ofensivei sale militare de mare amploare. Negocierile au fost coprezidate de asistentul preşedintelui ucrainean Andrii Iermak, şeful de birou al lui Zelenski, şi de ministrul elveţian al afacerilor externe Ignazio Cassis. Ele s-au derulat în luxoasa staţiune de schi Davos, cu o zi înainte de deschiderea summitului de cinci zile al Forumului Economic Mondial ce reuneşte elita economică şi politică a planetei, summit la care urmează să participe şi preşedintele ucrainean. „Scopul este de a ne pregăti pentru a fi gata să lansăm un proces cu Rusia, când va veni momentul”, a declarat Cassis în timpul unei conferinţe de presă. Cu toate acestea, ministrul elveţian a spus că până acum nici Kievul, nici Moscova nu erau gata să facă acest pas. La rândul său, Iermak a estimat că negocierile au fost unele „deschise, constructive şi detaliate”, asupra principiilor-cheie pentru a ajunge la „o pace globală, justă şi durabilă pentru Ucraina”. Chiar dacă există divergenţe asupra modului de a ajunge acolo, „noi suntem foarte aproape asupra marilor principii de independenţă, integritate teritorială, suveranitate şi norme de drept internaţional şi de statute ale Naţiunilor Unite”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă. Cassis a subliniat importanţa participării la negocieri a Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, membri alături de Rusia în cadrul BRICS. „Implicarea lor este foarte importantă pentru că ele dialoghează cu Moscova şi păstrează în relaţia cu ea un anumit grad de încredere”, a explicat el. Potrivit lui Cassis, crearea unei dinamici colective cu un larg evantai de ţări, dincolo de naţiunile occidentale, va ajuta la căutarea unei căi pentru a ieşi din conflict. Prim-ministrul chinez Li Qiang va veni la Davos, însă Iermak nu a putut spune dacă Zelenski va avea o întrevedere cu acesta. Responsabilul ucrainean a declarat că ţara sa preconizează să organizeze summituri cu state africane şi sud-americane, pentru a explica poziţia Ucrainei. „Este foarte important ca ţările responsabile să analizeze planul nostru şi să declare că este un plan realist”, a spus el. Iermak a dat asigurări că nu a fost supus presiunilor pentru ca Ucraina să facă nişte concesii teritoriale, adăugând că ţara sa continuă să lupte şi că ea „va câştiga în mod evident acest război”. Andrii Iermak s-a declarat de asemenea optimist asupra faptului că ajutorul va continua să vină de la partenerii Ucrainei în Europa şi de la SUA. „Va trebui, într-un mod sau altul, să găsim o cale pentru a include Rusia. Nu va fi pace fără ca Rusia să aibă un cuvânt de spus”, a insistat Cassis. „Însă aceasta nu înseamnă că noi trebuie să aşteptăm ca Rusia să facă ceva. În fiecare minut, zeci de civili din Ucraina sunt ucişi sau răniţi. Nu avem dreptul de a aştepta la infinit”, a subliniat şeful diplomaţiei elveţiene. Alte trei reuniuni la nivel de consilieri pentru securitate naţională au avut loc înainte de aceasta: la Copenhaga în iunie 2023, la Jeddah în august şi în Malta în octombrie. Negocierile de la Davos s-au axat în special pe criteriile reţinute pentru a determina sfârşitul ostilităţilor, retragerea trupelor ruse, justiţia pentru crimele comise şi prevenirea unei noi escaladări.
Desant diplomatic
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita Elveţia începând de luni, au anunţat duminică serviciile sale, într-un moment în care Ucraina încearcă să-şi asigure un sprijin fiabil din partea aliaţilor săi, la aproape doi ani de la invazia rusă. „Preşedintele Zelenski îşi va începe vizita în Confederaţia Elveţiană la 15 ianuarie”, a declarat preşedinţia ucraineană, precizând că acesta urmează „să aibă întrevederi cu preşedinţii ambelor camere ale parlamentului, lideri de partide, precum şi cu preşedintele elveţian”. Zelenski va participa, de asemenea, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Preşedintele ucrainean, care s-a adresat în trecut liderilor prezenţi la această reuniune anuală prin videoconferinţă, va ţine un „discurs special” cu această ocazie. Conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza ar urma să domine forumul de la Davos, care s-au deschide luni.
Baricada Ucraina
Noul şef al diplomaţiei franceze şi omologul său german au reafirmat dorinţa ţărilor lor de a sprijini Ucraina „atât timp” cât este necesar în faţa ofensivei Rusiei. „Suntem pe deplin de acord” să spunem „că trebuie să-i susţinem pe ucraineni atât timp cât este necesar”, a declarat Stéphane Séjourné presei, în cursul primei sale vizite, în calitate de ministru, la Berlin. „Ceea ce înseamnă că trebuie să organizăm la nivel european elemente de iniţiative care să fie coordonate” pe „apărarea valorilor şi intereselor noastre”, a adăugat ministrul francez, care s-a deplasat cu o zi înainte la Kiev, fără a da mai multe detalii. La rândul său, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a afirmat de asemenea că trebuie să fim „de partea Ucrainei atât timp cât este necesar, până când Rusia se va retrage” de pe teritoriul ucrainean. Preşedintele rus Vladimir „Putin nu se opreşte” în acest război, „nu vrea să se oprească”, a declarat ea. Această luare de poziţie a celor doi miniştri survine într-un moment în care Kievul este îngrijorat de faptul că aliaţii săi europeni şi americani ezită din ce în ce mai mult în acordarea de mai mult ajutor în lupta împotriva invaziei ruse. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat în ultimele săptămâni să-şi mobilizeze aliaţii.
Acuzații dure
Ucraina acuză Rusia că utilizează un explozibil ce conţine componente interzise împotriva soldaţilor ucraineni aflaţi în tranşee, a anunţat duminică Statul major al armatei ucrainene, relatează DPA. Kievul afirmă că de la începutul războiului au fost consemnate 626 de astfel de cazuri, dintre care 51 numai de la 1 ianuarie acest an. Explozibil ce conţine gaz iritant CS, cunoscut şi ca gaz lacrimogen, a fost lansat din drone sau lansat de artilerie. Folosirea acestui gaz în război este interzisă de Convenţia ONU privind Armele Chimice, document care a fost semnat şi de Rusia. Acuzaţiile ucrainene nu au putut fi verificate în mod independent, menţionează DPA. Potrivit Institutului american pentru studiul războiului (ISW), întrucât soldaţii ucraineni sunt dotaţi cu echipament de protecţie împotriva armelor chimice, biologice şi nucleare, gazul lacrimogen nu îi afectează grav. Totuşi, purtarea măştii de gaze este un impediment în timpul luptelor.
Armata rusă a declarat sâmbătă că a lovit fabrici de armament în Ucraina în timpul nopţii trecute, asigurând că şi-a atins „toate” ţintele, în timp ce Kievul a anunţat anterior că Rusia a lansat 40 de rachete şi drone în acest atac. Ministerul rus al Apărării a precizat că a lovit, în special cu dispozitive hipersonice Kinjal, instalaţii ale „complexului militar-industrial” ucrainean de fabricare a obuzelor, prafului de puşcă şi dronelor.
Sprijin francez
Noul ministru de externe francez, Stephane Sejourne, a sosit sâmbătă la Kiev pentru a marca sprijinul acordat de Paris Ucrainei după aproape doi ani de război cu Rusia. Vizita vine într-un moment crucial pentru Ucraina, întrucât aliaţii săi europeni şi americani dezbat continuarea sprijinului lor în faţa atacurilor ruseşti, notează France Presse. Numit recent în fruntea diplomaţiei franceze, Sejourne „a sosit la Kiev pentru prima sa deplasare pe teren, pentru a continua acolo acţiunea diplomatică franceză şi reitera angajamentul Franţei faţă de aliaţii săi şi alături de populaţiile civile”, a indicat ministerul său pe reţeaua X. „De aproape 2 ani, Ucraina este în prima linie pentru a-şi apăra suveranitatea şi asigura securitatea Europei. Ajutorul Franţei se înscrie în durată. Asta am venit să spun la Kiev pentru prima mea deplasare”, a declarat ministrul, într-un mesaj publicat pe aceeaşi reţea socială. Stephane Sejourne, care îi succede Catherinei Colonna în urma remanierii guvernului în Franţa, urmează să se întâlnească sâmbătă la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. În vârstă de 38 de ani, noul ministru, care nu a făcut carieră în diplomaţie, spre deosebire de predecesoarea sa, este un apropiat al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi conduce partidul prezidenţial, Renaissance. De îndată ce şi-a preluat mandatul vineri, el s-a angajat să continue sprijinul Franţei, afirmând că „a ajuta Ucraina înseamnă garantarea victoriei democraţiei”. Ajutorul militar oferit de Franţa Ucrainei se ridică la 3,2 miliarde de euro, potrivit unui raport parlamentar publicat în noiembrie. Sprijinul puternic oferit de ţările occidentale după invazia rusă de la începutul anului 2022 s-a fisurat în ultimele săptămâni, pe fondul disensiunilor politice. Noile promisiuni de ajutor occidental au încetinit brusc, ajungând la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului, a calculat la începutul lunii decembrie institutul german de cercetare Kiel Institute. Un pachet european de 50 de miliarde de euro planificat pentru consolidarea sprijinului european pentru Ucraina este blocat, cel puţin până la următorul summit UE programat pentru începutul lunii februarie. Noul pachet din partea Statelor Unite este la rândul său reţinut în Congres de reticenţa aleşilor republicani. Volodimir Zelenski a avertizat că orice întârziere a ajutorului pentru ţara sa va avea un impact semnificativ asupra cursului războiului. El cere mai multe mijloace de apărare aeriană, în timp ce Rusia şi-a intensificat recent loviturile. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, Moscova a lansat 40 de rachete şi drone asupra Ucrainei, dintre care opt au fost distruse şi „mai mult de 20” şi-au ratat ţinta, în special datorită unor „contramăsuri electronice”, au anunţat forţele aeriene ucrainene.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, va semna, joi, la Istanbul, alături de omologii bulgar şi turc, Memorandumul de înţelegere privind constituirea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea. Acțiunea este doar primul pas spre o prezență navală permanentă a NATO la Marea Neagră, dorită de România.
Inițiativă strategică
MCM Black Sea reprezintă o iniţiativă a celor trei aliaţi riverani la Marea Neagră menită să faciliteze siguranţa navigaţiei prin combaterea ameninţărilor reprezentate de minele marine. Structura operaţională a MCM Black Sea, cu o comandă rotativă la fiecare şase luni şi două activări planificate în fiecare rotaţie, va asigura un nivel continuu de vigilenţă şi pregătire, contribuind şi la întărirea posturii aliate de descurajare şi apărare a Flancului Estic. Partenerii riverani ai NATO, precum şi Grupurile Navale Permanente NATO şi Aliaţii non-litorali, vor putea participa la activităţile MCM Black Sea în scopul dezvoltării cooperării în sprijinul securităţii Mării Negre şi pentru a îmbunătăţi interoperabilitatea.
La rândul său, ministrul adjunct bulgar al Apărării Atanas Zaprianov se va deplasa în Turcia, unde va semna acest acord.
Decizia de a aproba Memorandumul de către partea bulgară a fost luată la o reuniune guvernamentală la Sofia pe 13 decembrie 2023. Crearea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră (MCM Black Sea) a fost iniţiată de Turcia în august 2023 cu misiunea principală de a asigura securitatea rutelor maritime din Marea Neagră faţă de minele plutitoare şi de a contracara ameninţarea reprezentată de mine apărută după începerea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, se arată în anunţ. Activităţile MCM Black Sea au caracter complet paşnic şi nu sunt îndreptate împotriva niciunei alte ţări. Este de aşteptat ca acesta să contribuie la îmbunătăţirea interacţiunii şi relaţiilor de bună vecinătate dintre participanţi, fără a înlocui prezenţa NATO şi activităţile curente de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Războiul din Ucraina, început de Rusia, duce la riscuri de securitate în regiune, în special în ce priveşte transportul, iar pentru a minimiza aceste riscuri forţele navale ale celor trei ţări se vor implica în eliminarea minelor plutitoare, a declarat la începutul lunii ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, citat de mass-media de la Sofia.
Axa București-Kiev
Preşedintele Klaus Iohannis a avut recent o discuţie telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cei doi şefi de stat făcând un schimb aprofundat de opinii şi evaluări cu privire la situaţia de securitate din Ucraina şi din regiune, în special la Marea Neagră, a informat Administraţia Prezidenţială de la București. „Preşedintele României l-a asigurat pe preşedintele Volodimir Zelenski de continuarea sprijinului ferm al ţării noastre pentru Ucraina”, a arătat Administraţia Prezidenţială. El a reiterat condamnarea de către România a recentelor atacuri brutale intensificate ale Rusiei asupra Ucrainei, în special asupra infrastructurii civile. Preşedinţii României şi Ucrainei au discutat şi despre dezvoltarea relaţiei bilaterale şi priorităţile în acest sens pentru anul 2024, în special proiectele transfrontaliere de interes reciproc şi dorinţa comună de a avansa substanţial în procesul de stabilire a unui Parteneriat strategic între cele două ţări, conform deciziilor luate cu prilejul recentei vizite a lui Volodimir Zelenski la Bucureşti, în octombrie 2023, şi conform Declaraţiei comune semnate la acel moment de cei doi şefi de stat. În acest context, preşedintele Iohannis a salutat progresele referitoare la recunoaşterea de către Ucraina a inexistenţei aşa-zisei „limbi moldoveneşti”, ca urmare a celor convenite de cei şefi de stat în octombrie 2023, şi a subliniat importanţa respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a continuării unui dialog bilateral constructiv, transparent şi principial între cele două ţări pe toate dosarele de interes reciproc. Iohannis şi Zelenski au discutat şi despre sprijinul României pentru integrarea europeană a Ucrainei, şeful statului felicitând Ucraina pentru decizia istorică luată în luna decembrie 2023, în cadrul Consiliului European, de deschidere a negocierilor de aderare. „Preşedintele Volodimir Zelenski a mulţumit în mod deosebit preşedintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul valoros şi susţinerea acordate de şeful statului român personal şi de România în atingerea acestui obiectiv”, a transmis Administraţia Prezidenţială. Cei doi preşedinţi au discutat şi despre parcursul euroatlantic al Ucrainei şi despre priorităţile la nivel aliat din acest an, precum şi despre continuarea sprijinului relevant pentru Ucraina, inclusiv în contextul pregătirii Summitului NATO de la Washington.
Opoziție turcă
Inițial, Turcia a anunţat că nu va permite tranzitarea Bosforului către Marea Neagră a celor două dragoare de mine pe care armata britanică le-a oferit Ucrainei, întrucât trecerea acestor nave contravine Convenţiei de la Montreux. Oficialii de la Ankara nu au oferit detalii privind o posibilă revizuire a deciziei lor. După ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Turcia a decis ca, în virtutea Convenţiei de la Montreux, semnată în anul 1936, să nu permită trecerea prin Bosfor a navelor militare care nu-şi au baza la Marea Neagră. Regatul Unit a anunţat luna trecută că va transfera către Ucraina două nave specializate în identificarea şi neutralizarea minelor maritime, pentru a ajuta armata ucraineană în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia. Dar Turcia şi-a informat aliaţii din NATO că, atât timp cât continuă războiul în Ucraina, nu va autoriza cele două dragoare de mine să tranziteze strâmtorile Bosfor şi Dardanele, precizează un comunicat emis de preşedinţia de la Ankara. Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră, se arată în acelaşi comunicat, care dezminte „zvonurile apărute în unele mass-media” conform cărora ar fi autorizat trecerea celor două nave.
Piedica Montreux
Turcia „a considerat imediat drept „război” operaţiunea militară specială a Rusiei împotriva Ucrainei”, prin urmare, conform prevederilor Convenţiei de la Montreux, „a închis strâmtorile pentru navele militare ale celor două părţi aflate în război (Rusia şi Ucraina)”, argumentează preşedinţia turcă. Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strâmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvânt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război. Cele două dragoare de mine – din clasa Sandown – donate Ucrainei de către Regatul Unit sunt nave relativ mici, având 52 de metri lungime, 10,5 metri lăţime şi un pescaj de 2,3 metri. Aceste dimensiuni se încadrează în cele autorizate pentru navigaţia pe canalul Rhin-Mein-Dunăre pentru a fi astfel transportate pe Dunăre până la Marea Neagră, dar înălţimea lor nu permite trecerea pe sub podurile acestei căi navigabile. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce continuă războiul în Ucraina. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma unei vizite efectuate la Istanbul de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a predat în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea unor drone turceşti Bayraktar către Ucraina.
Zelenski avertizează
Ezitările occidentalilor cu privire la livrările de ajutoare către Kiev îl încurajează pe (preşedintele rus) Vladimir Putin, care vrea să ”ocupe” întregul teritoriu al Ucrainei, a avertizat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP şi Reuters. ”Trebuie să acordăm atenţie retoricii lui Putin. El nu se va opri. Vrea să ne ocupe complet”, a declarat Zelenski în timpul unei vizite la Vilnius. ”Putin nu va încheia (războiul) atât timp cât noi, împreună, nu vom termina cu el”, a explicat şeful statului ucrainean într-o conferinţă de presă comună cu omologul său lituanian Gitanas Nauseda. El a atenţionat că, în cazul înfrângerii Ucrainei, alte ţări din apropierea Rusiei riscă să fie atacate. ”Trebuie să înţelegem că Lituania, Letonia, Estonia şi Republica Moldova ar putea fi viitoarele victime dacă nu rezistăm”, a explicat preşedintele ucrainean. Acesta a insistat că ţara sa duce ”lipsă gravă” de sisteme occidentale de apărare antiaeriană, pe fondul intensificării în ultimele săptămâni a bombardamentelor ruse în Ucraina. ”În ultimele zile, Rusia a lovit Ucraina cu un total de 500 de proiectile, dintre care noi am distrus 70%”, a detaliat el. Volodimir Zelenski a precizat că nu există presiuni din partea partenerilor Kievului în sensul opririi luptei contra forţelor ruse ce au invadat Ucraina începând din februarie 2022.
„Există mai multe voci în mass-media, le-am citit pe toate. Dar cred că partenerii noştri oficial încă nu intenţionează să ne dea astfel de semnale. Cel puţin eu personal nu i-am auzit”, a adăugat preşedintele ucrainean. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a spus că la summitul NATO de la Washington din iulie acest an, ce va marca 75 de ani de la crearea Alianţei Nord-Atlantice, Ucraina aşteaptă cel puţin un pas concret pe calea către integrarea sa în organizaţie.
Portul Constanța, salvarea Ucrainei
Portul Constanţa a stabilit în 2023 un nou record în ceea ce priveşte exporturile de cereale, graţie majorării livrărilor de cereale provenite din Ucraina precum şi proiectelor de îmbunătăţire a infrastructurii finanţate de Uniunea Europeană, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare din România, citați de Reuters. Potrivit surselor, portul Constanţa a expediat anul trecut o cantitate record de 36 milioane de tone de cereale, în creştere cu 50% comparativ cu 2022, iar cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total. Pe parcursul anului trecut, Ucraina a expediat aproximativ 14 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la o cantitate de 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022. Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un singur an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone. Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev, în condiţiile în care cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre. Guvernul de la Bucureşti vrea să dubleze capacităţile de tranzit pentru cerealele ucrainene prin portul Constanţa, până la patru milioane de tone pe lună, şi în prezent lucrează la modernizarea infrastructurii feroviare şi rutiere din şi din jurul portului Constanţa. Miercuri, reprezentanţii autorităţii portuare au precizat că proiecte de investiţii finanţate de Uniunea Europeană, cu o valoare de 546,8 milioane de euro, au fost finalizate anul trecut sau urmează să fie finalizate în 2024. De asemenea, noi proiecte de investiţii cu o valoare de 218 milioane de euro aşteaptă în prezent să fie aprobate. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, declara în luna decembrie că România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina, lucru posibil şi prin implementarea proiectului PRIMUS dedicat navigaţiei pe timp de noapte pe Canalul Sulina. „De astăzi navigaţia pe Canalul Sulina este posibilă şi pe timp de noapte! Proiectul PRIMUS a fost finalizat, iar sistemul de balizaj va permite navelor să navigheze în condiţii de siguranţă 24 de ore din 24”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu. Traficul total de marfă prin portul Constanţa s-a ridicat la 92,5 milioane de tone în 2023, în creştere cu 22,5% comparativ cu 2022, au precizat reprezentanţii autorităţii portuare.
Sprijin pentru R. Moldova
Republica Moldova este expusă la acţiunile hibride ale Moscovei, de aceea România va continua sprijinul său în domeniile în care Chişinăul are cea mai mare nevoie, a afirmat recent ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr, alături de şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes şi cu şeful luxemburghez al Apărării, generalul Steve Thull, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, Braşov. Întrevederile au avut loc cu prilejul vizitei pe care oficialii aliaţi au efectuat-o la trupele luxemburgheze din cadrul Grupului de Luptă NATO, dislocat în facilitatea românească de pregătire. În context, ministrul Tîlvăr a prezentat eforturile multidimensionale depuse de România pentru sprijinul Ucrainei încă din primele zile ale declanşării invaziei ruse, precum şi hotărârea Guvernului de la Bucureşti de a continua acest sprijin. Angel Tîlvăr a subliniat importanţa sprijinirii procesului de instruire a militarilor armatei ucrainene, reliefând, în acest context, importanţa Centrului European de Instruire F-16 inaugurat la Feteşti, la sfârşitul anului trecut, unde se pot pregăti piloţi români, dar şi din ţări aliate şi partenere, inclusiv Ucraina.â În context, cei doi oficiali au analizat modalităţile concrete prin care cele două ţări pot colabora pentru sprijinirea instruirii piloţilor ucraineni în cadrul Centrului. „România găzduieşte unul dintre cele mai mari contingente luxemburgheze dislocate în afara graniţelor, în ultimii ani, aceasta fiind o dovadă a unei cooperării excelente în cadrul unui proiect esenţial pentru postura aliată de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Apreciem relaţia foarte bună de cooperare pe care o avem cu toţi aliaţii care participă la Grupul de Luptă al NATO din ţara noastră – Franţa, Belgia şi Luxemburg. Împreună depunem eforturi pentru dezvoltarea continuă a acestuia, inclusiv a infrastructurii”, a spus Angel Tîlvăr, citat în comunicat. Generalul Gheorghiţă Vlad a remarcat că prezenţa militarilor străini în ţara noastră reprezintă un mesaj foarte important al unităţii statelor NATO în faţa deteriorării situaţiei regionale de securitate. „În continuare, sunt planificate antrenamente şi exerciţii pentru creşterea capacităţii comune de reacţie, precum şi a interoperabilităţii Grupului de Luptă cu capabilităţi ale Forţelor Terestre Române”, a afirmat şeful Statului Major al Apărării din România. Cei doi miniştri au discutat şi despre importanţa Summit-ului NATO de la Washington, care va avea loc în acest an, Angel Tîlvăr subliniind necesitatea menţinerii unei prezenţe aliate consolidate în regiunea Mării Negre, precum şi importanţa creşterii sprijinului pentru partenerii vulnerabili din zonă, în special a Republicii Moldova.
Sfârșitul de an este un moment propice pentru a face un bilanț și a analiza stadiul în care se află războiul, precum și unele perspective pentru anul ce urmează. În anul 2022, după declanșarea războiului, am avut din plin atât război de manevră (atacurile asupra Kievului, Harkiv, Summy, Cernihiv și cedarea acestor direcții de atac, contraofensivele ucrainene din Kherson și Harkiv), dar și crâncene bătălii de poziții și asedii (Sieverdonetsk, Kramatorsk, Popasna, dar și primele luni de asedii la Bakhmut și Avdiivka. Au fost multe bătălii, atât dinamice, cât și de poziții, cu variate răsturnări de situație, cu angajamente aeriene prin care de la superioritate aeriană rusească s-a ajuns la stalemate, iar pe partea navală s-a ajuns de la dominarea totală a mării de către flota rusă la alungarea acestei flote din cadranul nord-vestic al Mării Negre în cel estic și nord-estic, încă în afara rachetelor ucrainene.
În schimb, anul 2023 a fost mult mai static, mai pozițional, ofensiva de iarnă rusească reușind cu mari sacrificii și practic desființarea ulterioară a Wagner cucerirea Bakhmutului, de fapt ocupând un cadran de șase pe șase kilometri, în timp ce mult așteptata ofensivă de vară ucraineană a reușit o pătrundere maximă de 17 kilometri prin liniile fortificate Surovikin pe axa spre Tokmak, dar fără a ajunge la el. Chiar și fără să-l comparăm cu 2022, anul 2023 a adus schimbări insignifiante pe linia de front, în urma unor lupte crâncene rezultate cu pierderi semnificative de ambele părți.
Reperele lui 2022
Terenul Ucrainei este în mare măsură plat, de stepă, iar țara este străbătută de prea puține drumuri asfaltate sau pietruite. Toamna, când încep ploile, și primăvara, când începe dezghețul și ploile de primăvară (fenomen numit rasputița), terenul ucrainean se transformă într-o mlaștină care face deplasarea vehiculelor militare foarte dificilă, astfel că ofensivele masive toamna și primăvara, în general, sunt practic imposibile. Germanii și românii, în 1941-1942, și sovieticii, în 1943-1944, au aflat pe pielea lor asta, de aceea ofensivele majore se dădeau vara, când terenul este complet uscat, și iarna, când este înghețat.
Aceasta este una din cauzele eșecului rușilor în primăvara lui 2022 la Kiev, Cernigov, Summy sau în fața Harkiv. Rușii s-au putut deplasa doar pe drumurile asfaltate, în coloane lungi, având flancurile vulnerabile. Din zone acoperite de pe flancuri echipe speciale ucrainene vânau tancurile și transportoarele cu aruncătoare manuale (aici și-a câștigat renumele racheta FGM-148 Javelin, dar și drona turcească Bayraktar), provocând mari pierderi unităților înaintate și coloanelor de aprovizionare. De obicei echipele mobile ucrainene incendiau primul și ultimul vehicul din coloană, blocând-o la ambele capete, apoi distrugeau în voie vehiculele unul câte unul. În urma pierderilor mari, rușii au realizat că au apucat mai mult decât puteau înghiți, astfel că au abandonat nordul Ucrainei și s-au concentrat pe sud, Donbass, Zaporoje, Kherson. Lupte grele, de uzură, în Donbass, pentru Sieverodonetsk, Kramatorsk, Popasna și altele.
Urmează contraofensiva ucraineană declanșată în Kherson la 30 august 2022. O săptămână mai târziu, cinci brigăzi ucrainene rup prin surprindere apărarea rusă la sud-est de Harkiv și îi împing pe ruși în Luhansk eliberând peste 6000 de kmp. Această lovitură de maestru a putut fi realizată doar prin disimulare și surprindere, atacul precedent previzibil în Kherson i-a făcut pe ruși să mute trupe în apărare acolo, slăbind frontul chiar la sud de Harkiv, unde au lovit. În noiembrie rușii cedează capul de pod rămas la nord de Nipru, împreună cu orașul Kherson, cap de pod rămas izolat și presat din toate direcțiile.
Din acest moment inițiativa trece de partea ucraineană, pe care o vor menține până în prezent.
Ofensiva rusă de iarnă și rebeliunea Wagner
Pentru a recâștiga inițiativa pierdută, rușii declanșează o ofensivă de iarnă, continuată în prima parte a lui 2023, cu direcția principală Bakhmut, localitate pentru care s-au dat cele mai grele lupte de până atunci. Bakhmut, ca și Marinka sau Avdiivka și altele, au fost localități contestate încă din 2014, iar din 2022 devenind obiective importante în cadrul invaziei rusești pe scară largă. Luptele îndelungate pentru acestea au făcut ca liniile de separație să fie printre cele mai fortificate din lume, imediat în urma graniței dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, de aici intensitatea și grozăvia angajamentelor pentru aceste localități și poziții.
În cazul Bakhmut, efortul principal a fost din partea grupării de mercenari Wagner, al cărei lider Evgheni Prigojin încerca să se afirme ca unul fără de care Rusia nu putea câștiga războiul. Tactica aleasă de ruși a fost una total neconformă pentru atacul unor astfel de poziții fortificate, respectiv asaltul frontal în valuri succesive de infanterie, ceea ce a avut ca rezultat un carnagiu printre trupele rusești. Ni se pare greu de înțeles această abordare, dar ar trebui să ne amintim că aceasta era tactica sovietică din al doilea război mondial, așa cum apare în memoriile și amintirile veteranilor noștri, care spuneau că atunci când atacau rușii o făceau în masă, se întunecau dealurile de mulțimea lor. Germanii și românii trăgeau în ei până îi respingeau sau li se termina muniția, apoi se retrăgeau sau erau copleșiți. Genul de luptă glorificată inclusiv în filmele sovietice și în cele rusești.
Pierderile rușilor la Bakhmut au ajuns și la 600 de morți și răniți pe zi, iar singura modificare a tacticii a fost de fapt o rafinare a ei. Rușii trimiteau inițial o grupă avansată, de cercetare sau de sacrificiu, când ucrainenii deschideau focul, rușii identificau pozițiile ucrainene și le bombardau cu artileria, apoi trimiteau la atac frontal o companie. Ucrainenii ripostau, rușii bombardau de unde se trăgea și așa mai departe, un alt val, practic își sacrificau proprii oameni pentru a descoperi pozițiile de foc întărite ale ucrainenilor, pentru ca apoi să le poată lovi cu artileria. Dar și ucrainenii s-au adaptat, deschideau foc asupra grupelor de sacrificiu doar din unele poziții avansate pe care le abandonau mai apoi, păstrând posibilitățile de ripostă pentru valurile ulterioare, mai numeroase.
La acea vreme lui Prigojin i se acorda mult credit, având în vedere că părea a fi singurul care i-ar putea oferi lui Vladimir Putin o victorie care să îi salveze obrazul în această ofensivă de iarnă, soldată doar cu eșecuri la Marinka, Avdiivka sau Vuhledar. I s-a permis inclusiv să recruteze voluntari din închisorile rusești pentru a-și completa rândurile subțiate de apărarea ucraineană din Bakhmut. Ca o comparație, la începutul lui 2022 în sistemul penitenciar rusesc existau circa 420000 de deținuți. În octombrie-noiembrie 2023 mai existau 266000, deci apare o diferență de aproximativ 150000 de persoane. Prigojin a recrutat pentru Wagner aproximativ 50000, după care i s-a interzis în urma conflictului cu Shoigu. Restul au fost recrutați de ministerul apărării din Rusia, parte concentrați în batalioane de pedeapsă și sacrificiu sau unități Storm-Z.
Dar lui Prigojin această încredere și libertate i s-a ridicat la cap, astfel că a început să atace public conducerea militară rusă și să o învinuiască pentru pierderile grele suferite, deși principalul vinovat era tactica aleasă pentru a servi cât mai repede Rusiei victoria mult așteptată. Desigur, nu și-a permis să îl atace direct pe Putin, ci pe capii armatei, Shoigu și Gherasimov, dar prin ricoșeu lovea și în Putin, deoarece acesta îi pusese în funcție pe cei doi. Mai mult, nu i-a schimbat când lucrurile au început să meargă prost, nici când ofensiva către Kiev a eșuat, nici când au fost surprinși de cele două contraofensive ucrainene de succes. Ulterior, când Prigojin i-a atacat public pe cei doi, l-a pus pe Putin în imposibilitate de a-i schimba, deoarece ar fi arătat slăbiciune cedând la presiunile și criticile lui Prigojin.
Ori, aceste aspecte i-au scăpat lui Prigojin și i-au adus sfârșitul. Fiindcă cucerirea Bakhmutului și popularitatea câștigată l-au făcut să se creadă de neînlocuit, dar a pus armata rusă într-o lumină proastă pe plan intern, adică cum se face că o adunătură de mercenari a reușit acolo unde au eșuat invincibilii militari ruși, mai mult, au fost singurii care chiar au cucerit ceva în această ofensivă de iarnă, chiar cu pierderi enorme. Așa că ia măsura discutabilă să pornească spre Moscova în fruntea wagneriților săi (cel puțin o parte) pentru a-și face dreptate singur, să-i înlocuiască pe Shoigu și Gherasimov, pe care îi considera vinovați de pierderile suferite.
Încă nu știm care au fost mobilurile și calculele făcute de Prigojin, pe ce se baza el sau dacă avea certitudinea unui sprijin din interior, din centrul puterii moscovite, ale unor elemente nemulțumite de politica statului rus. Cert este faptul că în niciun moment nu l-a contestat pe liderul suprem, Vladimir Putin, dar acțiunea sa, respectiv marșul asupra Moscovei început la 24 iunie 2023, a dat o lovitură grea regimului președintelui Putin. În primul rând, a dovedit că există disensiuni ireconciliabile între mercenarii Wagner și armata rusă, brațul înarmat al statului rus. Chiar dacă Wagner au avut succes prin cucerirea Bakhmut, faptul că s-au revoltat, aspect de netolerat în orice structură militară, dovedea rușilor că lucrurile nu merg bine pe front, chiar dacă propaganda spunea altceva. În al doilea rând, dovedea faptul că statul rus, condus cu o mână de fier de Putin, nu îi poate controla pe acești mercenari, chiar dacă ei s-au dovedit utili Rusiei, nu numai la Bakhmut sau în alte zone în care au acționat după 2022, dar și în Siria, în Africa sau în Donbass în 2014. Și în al treilea rând, cel mai important, au dovedit că spatele frontului rusesc este extrem de vulnerabil, o coloană cu circa 5000 de wagneriți, cuprinzând tancuri, transportoare, dar și mașini civile, a reușit să pătrundă în adâncime, să captureze Rostov pe Don și să continue spre Moscova. Toate forțele militare ruse, foarte puține, care i s-au pus împotrivă au evitat lupta sau au fost respinse. Wagneriții au doborât câteva elicoptere și un avion Il-22M de comandă și control, provocând pierderi în cadrul armatei ruse. Au pătruns și în regiunea Voronej până la 400 de kilometri de Moscova. În calea lor s-au făcut baricade, a fost excavată șoseaua pentru a-i opri cumva.
A fost nevoie de intervenția lui Lukashenko, președintele belarus, care a reușit să oprească avansul Wagner oferindu-i azil lui Prigojin, iar statul rus a renunțat la acuzații. Două luni mai târziu Prigojin este ucis în avionul care îl transporta cu alți lideri importanți ai Wagner de o rachetă antiaeriană rusească. Wagner este practic desființat, parte fiind vărsați în armata regulată rusă, parte trimiși în misiuni în Africa.
Vladimir Putin a trecut în acele zile prin cea mai mare criză a regimului său de la începutul invaziei din Ucraina. Întrebarea care rămâne, putea marșul lui Prigojin asupra Moscovei să provoace o schimbare la vârful conducerii Rusiei? Pentru a răspunde trebuie să facem niște paralele istorice.
În urma înfrângerii din războiul ruso-japonez din 1904-1905 se declanșează o revoluție cu greu înăbușită în sânge de către autoritățile țariste. În 1917, după trei ani de război, trupele ruse se revoltă și sunt sprijinite de către cei de acasă, sătui de lipsurile cauzate de război. A urmat detronarea țarului, revoluția lui Kerenski și apoi lovitura de stat a lui Lenin, urmată de războiul civil câștigat cu greu de bolșevici. Dar totul a pornit de la nemulțumirea generală în urma lipsurilor cauzate de război, a milioanelor de victime rezultate într-un conflict interminabil, în care rușii piereau cu sutele de mii în urma atacurilor frontale împotriva pozițiilor fortificate inamice. În 1917 a existat o astfel de revoltă și în cadrul armatei franceze de pe Frontul de Vest, dar a fost aplanată prin schimbări importante referitoare la condițiile soldaților francezi ce luptau în prima linie. Războiul de uzură de lungă durată provoacă nemulțumire și revoltă în rândul trupei, este problema statului cum gestionează aceste aspecte. Cu cât mai multe sicrie ajung în țară, fără vreun rezultat pozitiv palpabil pe front, cu atât populația devine mai nemulțumită și gata să se revolte. S-a văzut asta în cazul implicării URSS în Afghanistan, după aproape zece ani de război (1979-1988), cu pierderi masive, acest aspect a fost unul dintre cauzele ce au dus la prăbușirea URSS în 1991.
Din perspectivă istorică, marșul lui Prigojin asupra Moscovei ar fi putut avea succes doar în cazul în care populația rusă ar fi fost mult mai afectată de pierderile umane și de lipsurile inerente războiului, dar realitatea este încă diferită. Sancțiunile occidentale încă nu și-au făcut efectul deplin, este nevoie de timp ca populația rusă să sufere cu adevărat, mai ales că rușii sunt obișnuiți cu lipsurile încă din timpul URSS. Iar pierderile umane încă nu sunt de așa impact, din mai multe motive. Unul este faptul că rușii nu își recuperează morții, aparținătorii pot primi doar o notificare că respectivul este dispărut, deși este demult mort în Ucraina. Deci există o speranță că ar mai putea fi în viață, iar asta se poate prelungi pe termen nedefinit. Și încă ceva, mobilizații sunt din republicile îndepărtate ale Rusiei, nu din Moscova sau Sankt Petersburg. Respectiv, dacă moare cineva din Burația, Daghestan sau Tula, cetățenii ruși din Moscova sau Sankt Petersburg habar nu au și nici nu îi interesează.
Ca idee, marșul lui Prigojin, sau ceva de acest gen, ar putea avea succes doar după câțiva ani de război, când lipsurile populației devin mai acute și tot mai multe sicrie ajung acasă, astfel încât să poată provoca o revoltă care ar putea amenința conducerea lui Vladimir Putin care înăbușă din fașă orice manifestare contrară politicii sale. După aceste standarde, Prigojin s-a cam grăbit, dar asta nu înseamnă că în viitor o astfel de acțiune nu ar putea avea succes. Cert este că Putin a reușit să treacă cu succes peste cel mai sensibil moment al regimului său de la declanșarea războiului din Ucraina.
Vuhledar sau cimitirul infanteriei marine ruse
Am vrut să fac o paranteză aici referitor la ofensiva de iarnă a rușilor pentru a nu crea ideea că atacurile în valuri au fost doar o caracteristică a Wagner în atacul lor asupra Bakhmutului, ci că această tactică a fost una generală în armata rusă. Respectiv atacuri în valuri împotriva unor poziții întărite, indiferent de pierderi, rezultate cu hecatombe de morți de partea rusă, la fel ca și în ww1 sau ww2, de parcă rușii nu se pot desprinde de tiparele din acele vremuri.
Din martie 2022 până în octombrie rușii au asaltat Vuhledar fără succes, deși între timp ajunseseră aproape de Kiev și în alte părți. Abia în octombrie reușesc să ocupe Pavlinka, la sud de Vuhledar și să se apropie de oraș, apoi declanșează un atac masiv începând din 25 ianuarie 2023, în cadrul ofensivei de iarnă. Vuhledar este o poziție dominantă, care este atacată constant de către trupele ruse, care suferă pierderi enorme. Brigada 155 Infanterie Marină rusă atacă și este prinsă în câmpul minat și decimată de artileria ucraineană la 25 ianuarie, reia atacul pe aceeași direcție și este decimată din nou la începutul lui februarie, având pierderi enorme, de peste 50% din capacitatea inițială. Atacurile sunt reluate după același tipar și cu același rezultat, pierderi enorme de partea rusă fără a reuși măcar să se apropie de obiectivul final. Câmpul de luptă a rămas acoperit de epavele tancurilor și transportoarelor blindate, făcând din Vuhledar cimitirul infanteriei marine rusești. În urma pierderilor, Brigada 155 Infanterie Marină a fost refăcută în două rânduri cu recruți, dar, ca și în alte situații în cadrul armatei ruse, calitatea trupelor a avut de suferit, astfel că din unitate de elită s-a transformat în unitate de recruți neexperimentați, ceea ce a avut impact major pe câmpul de luptă.
Ofensiva ucraineană de vară
În această ofensivă, inițial de primăvară, s-au pus multe speranțe și au fost multe așteptări, în urma ofensivelor ucrainene reușite în toamna lui 2022 (Kherson și Harkov) și al eșecului ofensivei ruse de iarnă, soldată numai cu ocuparea Bakhmut în urma unor pierderi deosebit de grele. Dar această ofensivă a fost amânată până la 4 iunie 2023, din motive ce țin de vreme, pregătirea noilor brigăzi ucrainene instruite în vest parțial cu armament occidental, dar și pentru a aștepta ca o cât mai mare cantitate de armament occidental să ajungă și să fie integrată în unitățile ucrainene. Cu toate acestea, armamentul occidental ajunge doar secvențial, de cele mai multe ori în cantități insuficiente, mai ales muniția. Încă din iarnă ucrainenii au început să stocheze muniția în vederea acestei ofensive, ceea ce s-a văzut în consumul redus în perioada premergătoare.
Timpul pierdut de ucraineni este folosit din plin de către ruși, care au avut timp din octombrie până în iunie să realizeze în Zaporoje, direcția cea mai probabilă de atac, așa numită linie defensivă Surovikin, de fapt o succesiune de aliniamente fortificate cu câmpuri minate, șanțuri antitanc, dinți de tigru și poziții fortificate ale infanteriei și artileriei, realizate pe adâncime de zeci de kilometri.
După cum s-a văzut ulterior, efortul principal a avut loc în Zaporoje, obiectivul strategic străpungerea apărării ruse (linia Surovikin) și atingerea Mării de Azov (la Berdiansk sau Mariupol) și separarea în două a dispozitivului rusesc din sudul Ucrainei. În caz de reușită, trupele rusești din regiunea Kherson ar fi fost prinse într-o pungă și singura lor scăpare ar fi fost evacuarea de urgență în Crimeea înainte ca trupele ucrainene să meargă de-a lungul coastei spre sud-vest și să taie istmul Perekop. Donbassul la nord ar fi fost și el izolat, putând fi aprovizionat doar direct din Rusia, și supus presiunii pe mai multe direcții.
Realitatea este că presiunea asupra armatei ucrainene sub forma așteptărilor pentru a obține cel mai bun rezultat era foarte mare, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, fapt care i-a făcut să aleagă această direcție principală, aspect intuit corect și de către ruși, care au fortificat puternic zona pentru străpungere. Cum era și normal, au existat și direcții secundare, de disimulare, cum a fost cea spre Bakhmut, unde atacul a început în mai. Rușii nu aveau cum să cedeze orașul, acesta fiind singura lor victorie din 2023, așa că l-au apărat cu strășnicie, ucrainenii atingându-și scopul prin blocarea aici a numeroase efective rusești.
Cealaltă direcție secundară, pentru fixarea altor efective rusești, ar fi fost în Kherson, peste Nipru, unde era necesară traversarea și forțarea fluviului. Dar rușii au detonat barajul de la Nova Khakovka la 6 iunie, două zile după începerea ofensivei din Zaporoje, inundând zona și făcând imposibilă orice forțare a fluviului timp de două luni, până apele s-au mai retras și terenul inundat s-a mai întărit. Chiar dacă a fost o catastrofă ecologică, rușii și-au atins scopul, au disponibilizat trupe cu care să facă față atacului principal. Mai mult, prin atacuri punctuale în Luhansk și Donetsk, pe linia Svatove – Kremina, au fixat trupe ucrainene necesare la efortul principal din Zaporoje.
Ucrainenii au atacat în Zaporoje inițial în mai multe puncte, inclusiv în punctul cel mai vestic, lângă Nipru, cu direcția centrala atomică de la Energodar, tocmai pentru a le îngreuna rușilor sarcina de a descoperi care sunt direcțiile principale, ulterior s-au concentrat pe două direcții esențiale, una mai la est, de la Velika Novosilka spre Berdiansk, alta mai la vest, de la Orikiv spre Robotyne – Tokmak – Melitopol, important centru de comunicații. Pe aceasta din urmă au reușit să avanseze cel mai mult, trecând de Robotyne, dar fără să ajungă la Tokmak. În octombrie putem spune că ofensiva ucraineană a încetat, atât din cauza oboselii trupelor, cât și din considerente climatice, după cum spuneam mai sus, ucrainenii începând să edifice poziții defensive, la fel ca cum au făcut rușii începând din toamna trecută. Practic s-a ajuns la o situație de stalemate, după cum spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul șef al forțelor armate ucrainene (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/ ).
Caracteristicile luptelor din această contraofensivă sunt total diferite față de ceea ce am asistat până acum, având caracter de noutate și putând fi studiu de caz pentru academiile militare din lume, la fel ca și alte aspecte relevate până acum de conflictul ruso-ucrainean (vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-din-ucraina-spre-o-noua-rma/ ).
În primul rând, ucrainenii nu au avut o superioritate covârșitoare la punctul de impact, mai ales că vorbim de asaltul unor poziții puternic fortificate. Ofensiva cu mari concentrări de blindate împotriva unor poziții întărite, între două forțe tehnologizate apropiate, pare a fi ceva de domeniul trecutului. Asta deoarece dronele de supraveghere identifică zona de concentrare a blindatelor și transmit coordonatele artileriei proprii care lovește la sigur. Am văzut în primele zile ale contraofensivei, când Brigada 47 Mecanizată ucraineană, dotată cu armament occidental, a pierdut câteva Leoparduri și Mardere. Acest aspect i-a obligat pe ucraineni să schimbe tactica, atacând inițial cu infanteria, în grupe răsfirate, pozițiile întărite rusești, să le ocupe și abia apoi puteau veni blindatele care aveau deja rol de sprijin al infanteriei. În acest timp un mare efort era pe vehiculele de deminare, total insuficiente în armata ucraineană. Dar principalul efort era pe artileria de contrabaterie, respectiv identificarea și distrugerea de către artileria proprie a artileriei inamice, descoperirea poziției acesteia și distrugerea cu tiruri de contrabaterie.
Dar și rușii au învățat pe parcursul războiului, astfel că mută artileria permanent și contraatacă de fiecare dată fiecare poziție pierdută, câte trei-patru valuri pentru orice linie de fortificații. Exact ca și în primul război mondial, când în urma unui atac, dacă reușeai să ocupi o linie de tranșee, aceasta era imediat contraatacată de rezervele inamice. Dar aceste contraatacuri rusești au fost date după vechea metodă de la Bakhmut sau din altă parte, valuri umane care se aruncau prin câmp deschis (sau prin câmpurile minate proprii) spre poziția cucerită de ucraineni. Astfel s-a ajuns la un paradox, deși teoretic atacatorul trebuie să se aștepte la pierderi mult mai mari decât apărătorul, în cazul ofensivei de vară ucrainene a fost exact invers, rușii au avut pierderi estimate la de trei ori mai mari decât ucrainenii.
Dar această tactică, deși conservă blindatele și forța umană, este mare consumatoare de timp, iar strategia rușilor a fost să câștige timp, ceea ce le-a reușit. Ucrainenii au străpuns primele linii și următoarele, au avansat cu grijă evitând pierderile mari, au trecut de Robotyne, dar nu au ajuns la Tokmak, centrul de rezistență al sistemului defensiv numit linia Surovikin. Chiar dacă s-au oprit și construiesc ei înșiși linii defensive pe pozițiile cucerite, pentru a-și consolida avansul, rușii au timp să facă noi linii defensive la sud de Tokmak, astfel încât în primăvară să îi pună pe ucraineni din nou în fața unui sistem defensiv identic cu cel din 2023.
Un factor care a influențat negativ ofensiva ucraineană a fost întârzierea livrărilor de armament occidental. Dar și ezitările de a livra armament occidental performant, cu capabilități de lovire la distanță, de teamă că ucrainenii ar putea lovi cu el teritoriul Rusiei, iar Occidentul nu vrea să escaladeze astfel conflictul. Trecând peste ipocrizia acestei abordări, adică Rusia lovește ținte inclusiv civile pe tot teritoriul Ucrainei, iar ucrainenii să nu poată lovi ținte militare cu armament occidental pe teritoriul Rusiei, vedem că aceste întârzieri au produs efecte negative și trupele ucrainene în ofensivă au avut de suferit. Am să dau un singur exemplu, avansul ucrainean a fost permanent hărțuit și lovit de elicopterele rusești Ka-52 decolate de la Berdiansk și din alte baze aflate în afara razei de acțiune a rachetelor ucrainene. Elicopterele decolau de la Berdiansk și atacau ucrainenii în Zaporoje, aceștia neavând o protecție antiaeriană suficientă, cu excepția MANPADS-urilor, adică lansatoare individuale antiaeriene cum ar fi FIM-92 Stinger. Elicopterele rusești își lansau rachetele de la peste 3 km, dincolo de bătaia eficace a acestor MANPADS, și chiar dacă acuratețea acestora lăsa de dorit, ucrainenii au avut de suferit. După ce au primit suficiente rachete Storm Shadow și ATACMS americane au putut lovi și distruge elicoptere Ka-52 chiar în baza lor din Berdiansk, precum și facilitățile bazei.
Totuși, nu putem spune că ofensiva ucraineană a fost un eșec total. A reușit o străpungere maximă de 17 km pe direcția principală, a provocat pierderi disproporționat de mari în oameni și tehnică de luptă rușilor, accentuând uzura acestora, și-au conservat parțial tehnica proprie, inclusiv cea occidentală (pierderile la aceasta au fost minime, mult sub estimările inițiale), care urmează să fie suplimentată, dar, cel mai important, au căpătat o experiență de luptă superioară, inclusiv cu tehnica occidentală. În schimb rușii au avut pierderi mult mai mari, iar unitățile lor se degradează continuu prin pierderile masive de ofițeri și militari experimentați care sunt înlocuiți cu recruți fără instruire. Am exemplificat cu Brigada 155 Infanterie Marină rusă decimată în două rânduri la Vuhledar.
Frontul Kherson
Prin distrugerea barajului de la Nova Khakovka la 6 iunie rușii și-au asigurat temporar liniștea pe acest front, dar după retragerea apelor ucrainenii l-au reactivat făcând dese incursiuni dincolo de fluviu cu unități de forțe speciale, edificând capete de pod pe care le mențineau câteva zile, atrăgând contraatacurile rușilor, provocându-le pierderi, după care le evacuau înapoi peste Nipru. Acțiuni de genul lovește și fugi, rușii nu își puteau permite să lase vreun cap de pod, deoarece în lipsa vreunei reacții, acesta s-ar fi putut dezvolta și lărgi suficient ca să poată deveni o amenințare serioasă. Un cap de pod de acest gen, dacă se dezvolta suficient, putea fi urmat de constituirea unui pod de pontoane prin care să poată fi aduse întăriri și apoi să amenințe cu o pătrundere în Kherson direct spre Crimeea să taie istmul Perekop și să izoleze trupele rusești.
Astfel că rușii au fost nevoiți să suplimenteze trupele de pe malul stâng al Niprului, nu numai cu unități de supraveghere, ci și cu rezerve pentru a contraataca capetele de pod, iar aceste trupe trebuiau luate din Zaporoje. Practic, avantajul inițial în urma inundării zonei s-a terminat, ucrainenii fiind deciși să fructifice și această direcție secundară. Debarcările lor au avut inițial rol de hărțuire și testare a apărării, în cazul unui contraatac serios ei evacuând capul de pod. Au fost multiple astfel de tentative, unele insule de pe fluviu au fost ocupate permanent, unele capete de pod fiind menținute timp îndelungat.
Lucrurile au devenit mai serioase când ucrainenii au început să mențină capetele de pod, să extindă și le întărească tot mai mult, cum este cazul la Poyma sau la Krynky. La acesta din urmă, în premieră, au transferat vehicule blindate și armament greu, ceea ce poate însemna că intenția lor este edificarea unei poziții permanente. Avantajul este că malul drept, cel deținut de ucraineni, este mai înalt decât cel stâng, astfel perdeaua de protecție a artileriei de pe malul drept este mai eficientă. Mai mult, zona din adâncime este mai nisipoasă și solul este mai tare, favorizând războiul de manevră indiferent de vreme. Toate contraatacurile rusești, inclusiv cu blindate, au fost respinse cu pierderi mari de partea rușilor.
Rămâne de văzut dacă ucrainenii vor exploata în adâncime acest cap de pod, pornind la atac, dar în acest caz pierzând acoperirea artileriei proprii de pe malul opus al Niprului și putând intra în bătaia artileriei rusești, sau vor menține și întări dispozitivul păstrându-l ca o amenințare permanentă pentru ruși. În primul caz, vor trebui să rezolve chestiunea logistică, să constituie câteva poduri de pontoane pe care să le protejeze împotriva atacurilor de drone și rachete, în același timp lovind cu precizie liniile logistice rusești din interior. Oricum, forțarea unui fluviu și dezvoltarea unei ofensive peste un astfel de obstacol este una din cele mai complicate operațiuni militare, depășită doar de debarcarea amfibie de pe mare.
Capul de pod de la Krynky este un subiect de urmărit în următoarele luni.
Avdiivka
Un orășel cu 37000 de locuitori înainte de război, a fost capturat de separatiștii pro-ruși în aprilie 2014 și eliberat de ucraineni în iulie 2014. De atunci este teatrul unor lupte grele, cum ar fi în 2017, dar după invazia rusă din 2022 acestea s-au intensificat. Rușii au încercat să-l cucerească fără succes în prima fază a războiului, dar apărătorii ucraineni au rezistat. Ulterior, atacurile rusești s-au întețit, fără rezultat. Alături de Bakhmut, Marinka și Vuhledar, a fost unul din obiectivele ofensivei rusești din iarna 2022-2023, dar, deși transformat în ruine, a rezistat. După oprirea ofensivei de vară ucrainene, din octombrie atacurile rusești s-au întețit cu mai multă furie asupra Marinka și Avdiivka, în ambiția de a-i oferi lui Putin măcar o victorie înainte de sfârșitul anului, deși ambele orașe sunt de fapt un morman de ruine. Marinka, aflat la sud de Avdiivka, a fost cucerit de ruși la 25 decembrie, apărătorii ucraineni retrăgându-se la nord de fostul oraș. Dar Avdiivka rezistă provocând rușilor pierderi îngrozitoare în tentativa lor de a-l încercui.
Spre deosebire de Bakhmut, Avdiivka chiar are o importanță strategică, fiind un intrând adânc în teritoriul deținut de ruși și situat la mică distanță de orașul Donetsk, capitala oblastului cu același nume, practic este considerată ca o suburbie a acestuia, astfel că Donetsk este în bătaia inclusiv a artileriei ușoare, de calibru mic. Cucerirea lui de către ruși ar putea îndepărta acest pericol, așa că este explicabilă decizia rușilor de a ataca aici.
Rușii strâng echivalentul unei armate mecanizate (după unii analiști două armate) și se aruncă asupra extremităților de la nordul și de la sudul intrândului, începând cu 10 octombrie. Atac după atac, cu tancuri și vehicule blindate direct prin câmpurile de mine ucrainene, în bătaia artileriei și loviturilor cu drone, urmate de valuri de infanterie în câmp deschis împotriva proiectilelor cu dispersie, adică exact ce au evitat ucrainenii în cursul ofensivei lor în Zaporoje. Rezultatul a fost sub forma unor pierderi rusești îngrozitoare, practic nesustenabile, astfel că atacul se oprește în 16 octombrie și se reia sub aceeași formă câteva zile mai târziu, când rușii aduc noi unități și tehnică de luptă, doar ca să le arunce din nou în malaxor, cu același rezultat. Ca să ne dăm seama de intensitatea luptelor, în vecinătatea orașului (unde există o fabrică de cocs) se află un deal imens de deșeuri de cărbune numit Terrikon, rușii l-au asaltat și după pierderi masive au reușit să-l urce și să înfigă un steag în vârf, steag aruncat în aer de o dronă ucraineană. Dar aflați pe acel deal au constatat că nu pot săpa adăposturi împotriva tirurilor ucrainene în reziduurile de cărbunele afânat și nu pot să fie aprovizionați, așa că au trebuit să renunțe la el.
Pe măsură ce trece timpul, atacurile de blindate s-au redus din cauza pierderilor imense și au fost înlocuite cu vechea metodă, atacuri sinucigașe de infanterie în valuri. Raportul pierderilor umane este enorm, de peste 10 la 1 în favoarea ucrainenilor, ajungând în unele zile ca rușii să piardă între 900 și 1000 de oameni pe zi, morți, răniți și dispăruți, mult peste rata maximă din Bakhmut, de circa 600 de oameni pe zi. Referitor la pierderile în tehnică de luptă, conform siteului Oryx, care înregistrează numai pierderile confirmate cu probe foto, video și geolocalizate, deci mai mici decât realitatea, în Avdiivka rația de pierderi după o lună și jumătate de ofensivă rusă arată cam așa: 9 la 1 pentru tancuri (la zece tancuri pierdute, 9 sunt rusești), între 20-30 la 1 pentru vehicule blindate, peste 4 la 1 pentru artilerie auto propulsată. În termeni absoluți, repet, sunt doar pierderi confirmate cu probe foto sau video cu geolocația respectivului vehicul, vorbim de 82 de tancuri și 145 vehicule blindate doar până la 24 noiembrie. Totul doar pentru un câștig de câteva sute de metri la intrândul sudic și doi kilometri la cel nordic. Dar, la intrândul nordic, rușii s-au apropiat de principala linie de aprovizionare ucraineană, ceea ce ar putea pune probleme în viitor, dacă rușii vor putea menține tempoul, lucru puțin probabil în urma pierderilor enorme de până acum. Oricum, atacurile au mai scăzut în intensitate, dar este posibil ca rușii să aducă noi rezerve în primele luni ale anului, în cursul așteptatei lor ofensive de iarnă, care la Avdiivka a început dezastruos, dar a avut succes la Marinka.
Din punct de vedere al pierderilor, Avdiivka poate fi comparată doar cu dezastrul de la Vuhledar sau cu retragerea catastrofală de la Izium din septembrie 2022, când rușii au abandonat sute de tancuri și vehicule blindate în mâinile ucrainenilor, devenind la momentul respectiv principalii furnizori de armament pentru armata ucraineană.
Iată ce spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul armatei ucrainene, despre ce a văzut pe frontul de la Avdiivka, după câteva săptămâni de ofensivă rusă: ”Pe monitor, în ziua în care am fost acolo, am văzut 140 de vehicule rusești în flăcări, distruse în patru ore de când au intrat în raza de acțiune a artileriei noastre”.
Ca și concluzie, pentru a măcina trupele rusești și să le pună în imposibilitate de a deveni o amenințare ofensivă, ucrainenii ar avea nevoie de cât mai multe astfel de Avdiivka. Fiindcă uzura inamicului înseamnă să-l faci să piardă mai mult decât produce sau aduce.
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost „informat” în legătură cu atacul ucrainean asupra oraşului Belgorod, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o zi după lovituri masive asupra teritoriului ucrainean soldate cu zeci de morţi. Așa sună comunicatul Administrației Prezidențiale de la Moscova, un semnal al nemulțumirii părții ruse față de capacitatea Kievului de a răspunde invaziei militare a Federației Ruse.
Răspuns dur
„Preşedintele Vladimir Putin a fost informat despre atacul armatei ucrainene asupra unor cartiere rezidenţiale din Belgorod”, un oraş apropiat de graniţă, a precizat Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor ruse. Ucraina lansează în mod constant lovituri în Rusia, în special în regiunile foarte apropiate de teritoriul său, dar bilanţul victimelor acestor atacuri este în general mult mai mic. Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că acest atac nu va rămâne „nepedepsit”. Forţele ruse au reuşit să intercepteze două rachete şi „majoritatea” rachetelor lansate împotriva oraşului, evitându-se un bilanţ mult mai mare al victimelor, a indicat ministerul. Guvernatorul local Viacheslav Gladkov pe Telegram, adăugând că atacul s-a soldat, de asemenea, cu răniţi. Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele de apărare antiaeriană au distrus 13 rachete deasupra regiunii Briansk. El a anunţat, de asemenea, că 32 de drone ucrainene au fost neutralizate în total în regiunile Briansk, Kursk şi Orel, la nord de graniţa cu Ucraina, precum şi în Moscova.
Condamnări suspecte
Instanţele din Rusia au condamnat la închisoare peste 200 de luptători ucraineni de când Moscova şi-a început operaţiunea militară în Ucraina, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat agenţiei de ştiri de stat RIA, publicat duminică. „Instanţele Federaţiei Ruse au condamnat deja peste 200 de reprezentanţi ai formaţiunilor armate ucrainene la ani grei de închisoare pentru comiterea de atrocităţi”, a afirmat Lavrov. Ambele părţi se acuză reciproc că au comis numeroase atrocităţi în războiul pe care Rusia l-a început cu o invazie pe scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022. Organizaţia Naţiunilor Unite a găsit dovezi continue ale crimelor de război şi ale încălcărilor drepturilor omului comise de autorităţile ruse, inclusiv tortură, viol şi deportarea de copii. În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, susţinând că deportarea forţată a copiilor ucraineni de către Moscova este o crimă de război. „Pe calea noastră către justiţie, principalul rezultat al anului este, fără îndoială, mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pentru Putin”, a declarat sâmbătă procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, citat într-un comunicat cu bilanţul pe anul 2023. „O decizie istorică şi un semnal clar că nimeni nu poate fi mai presus de lege”, a adăugat el. Procuratura Generală a Ucrainei a înregistrat peste 121.000 de crime de agresiune şi crime de război ruseşti de la începutul războiului, potrivit site-ului său. Lavrov a declarat pentru RIA că principalul organ de anchetă al Rusiei, Comitetul de Investigaţii, a iniţiat 4.000 de procese penale împotriva a aproximativ 900 de ucraineni. „Printre ei nu sunt numai membri ai asociaţiilor naţionaliste radicale, reprezentanţi ai forţelor de securitate ucrainene şi mercenari, ci şi reprezentanţi ai conducerii militare şi politice a Ucrainei”, a spus Lavrov. „Cei care au fost puşi sub acuzare în absenţă au fost incluşi pe lista internaţională de persoane urmărite”, a adăugat el.
Invazia continuă
Rusia a lansat noi atacuri asupra Ucrainei la primele ore ale zilei de duminică, la o zi după atacul, pus pe seama Kievului. Patru drone Shahed de fabricaţie iraniană au vizat oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei în cursul nopţii, potrivit purtătorului de cuvânt al procurorului regional, Dmitro Ciubenko. „Ca urmare a atacului nocturn cu drone ruseşti asupra Harkovului, clădiri din centrul oraşului au fost avariate. Nu este vorba de instalaţii militare, ci de cafenele, clădiri rezidenţiale şi birouri”, a scris primarul oraşului, Ihor Terehov, pe Telegram, fără a menţiona victime. „În ajunul Anului Nou, ruşii vor să ne intimideze oraşul, dar nu ne este frică”, a adăugat el. La o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de la New York, Moscova a acuzat Kievul că a comis un „act deliberat de terorism” şi „a folosit muniţii cu dispersie”. A fost „un atac nediscriminatoriu şi deliberat asupra unei ţinte civile”, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, acuzând Kievul că a vizat un centru sportiv, un patinoar şi o universitate. Aliaţii Ucrainei au replicat că vina pentru război este a preşedintelui rus Vladimir Putin. „Există sute de mii de soldaţi ruşi în Ucraina. Nu există niciun soldat ucrainean în Rusia”, a declarat reprezentantul britanic Thomas Phipps. „Dacă Rusia vrea să dea vina pe cineva pentru moartea ruşilor în acest război, ar trebui să înceapă cu preşedintele Putin”, a adăugat el. Duminică, Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski urmează să ţină discursuri aşteptate de Anul Nou, după un 2023 marcat de eşecul contraofensivei de vară a Ucrainei şi de îngheţarea aproape totală a liniei frontului. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare din perspectiva Kievului, cu cât ajutorul occidental începe să se epuizeze, atât în Europa, cât şi în Statele Unite, crescând riscul unei opriri a fluxului de muniţii şi fonduri. Sâmbătă, Volodimir Zelenski a făcut un nou apel către aliaţii săi, spunând că înarmarea Ucrainei este „o modalitate de a proteja vieţi”. „Fiecare manifestare a terorii ruseşti dovedeşte că nu putem întârzia în a oferi asistenţă celor care luptă”, a spus el.
ONU, doar declarații
Loviturile masive ruseşti care au vizat Ucraina vineri şi au făcut cel puţin 30 de morţi şi peste 160 de răniţi sunt „agresiuni îngrozitoare”, a deplâns secretarul general adjunct al ONU Mohamed Khiari, notează AFP. „Secretarul general condamnă fără echivoc, în termenii cei mai fermi, aceste atacuri îngrozitoare comise vineri împotriva unor oraşe şi sate din Ucraina”, a adăugat diplomatul ONU în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, vineri, la New York. Această vastă serie de lovituri asupra mai multor oraşe, printre care capitala Kiev, a distrus şcoli, o maternitate, precum şi instalaţii industriale, militare şi civile, potrivit autorităţilor ucrainene. Polonia, membră NATO, a denunţat, la rândul său, o „încălcare” a spaţiului său aerian „de către o rachetă de croazieră rusească”. Loviturile au declanşat o condamnare internaţională pe scară largă, preşedintele american Joe Biden cerând Congresului „să acţioneze fără întârziere” pentru a debloca un important nou pachet de ajutor pentru Kiev. „Deplângem aceste tragice pierderi de vieţi omeneşti”, a declarat reprezentantul Statelor Unite în Consiliul de Securitate al ONU. „Rusia a lansat 158 de drone şi rachete împotriva Ucrainei, dintre care 36 de drone Shahad şi 122 de rachete(…) Scopul preşedintelui rus Vladimir Putin rămâne neschimbat: urmăreşte să extermine Ucraina şi să-i subjuge poporul”, a adăugat diplomatul american. Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a indicat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că, împreună cu peste 30 de ţări membre ale ONU, ţara sa a solicitat această reuniune de urgenţă preşedinţiei ecuadoriene a Consiliului de Securitate.
Vizită pe front
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri trupele care apără Avdiivka, oraşul din regiunea Doneţk asediat de trupele ruse şi care este în prezent unul din punctele cele mai fierbinţi ale frontului. „Am salutat personal luptătorii. Am evaluat împreună cu comandantul situaţia defensivă şi nevoile esenţiale ale trupelor noastre”, a scris Zelenski pe reţelele de socializare. „Ţara noastră rezistă graţie acestor războinici. A acelora care, în pofida tuturor dificultăţilor, apără ţara noastră”, şi-a lăudat el trupele. Preşedintele ucrainean şi-a însoţit mesajul cu imagini în care aparent el s-a filmat singur în faţa panoului rutier de intrare în Avdiivka, afirmând că în bătălia pentru acest oraş, devenit principalul obiectiv al ofensivei ruse aflate în desfăşurare, este apărată „ţara întreagă” şi acolo se dă o „luptă pentru viaţă”. În alte imagini Zelenski este văzut salutând soldaţi şi ofiţeri într-o fortificaţie subterană şi oferindu-le decoraţii. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a promis anterior că armata va apăra Avdiivka atât cât va putea, dar a reafirmat că este de asemenea importantă salvarea vieţilor soldaţilor. După contraofensiva eşuată din vară, armata ucraineană este acum din nou în defensivă în timp ce trupele ruse atacă pe mai multe sectoare ale frontului şi au anunţat săptămâna aceasta cucerirea oraşului Mariinka, în timp ce armata ucraineană afirmă că s-a retras la periferia acestuia. Armata rusă încearcă de mai multe luni să cucerească Avdiivka, oraş industrial din Donbas transformat de armata ucraineană în fortăreaţă în 2014, când a avut loc primul conflict armat cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei Vizita lui Zelenski pe front survine în ziua când Ucraina a suferit cel mai puternic bombardament rusesc după cele efectuate în primele zile ale războiului. Ţinte ucrainene din zona capitalei Kiev şi a oraşelor Liov (vest), Odesa (sud), Dnipro (centru), Zaporojie (sud) şi Harkov (nord-est) au fost atacate cu rachete şi drone, Rusia afirmând că a urmărit astfel să lovească instalaţii ale complexului militar-industrial ucrainean, aerodromuri militare, depozite de muniţii şi amplasamente ale trupelor ucrainene şi ale mercenarilor străini.
Războiul cerealelor la Marea Neagră
Ucraina a declarat sâmbătă că a exportat aproximativ 13 milioane de tone de mărfuri de la înfiinţarea, în august, a unui coridor maritim în Marea Neagră devenit foarte important pentru comerţul său, în pofida ameninţărilor ruseşti cu bombardamente. Aceste aproximativ „13 milioane de tone” au fost transportate de 400 de nave, a indicat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. El şi-a exprimat „recunoştinţa” faţă de armată şi partenerii internaţionali ai Ucrainei pentru asigurarea funcţionării acestui coridor „în condiţii de agresiune militară”. După un an 2023 dificil pe front, Ucraina se poate lăuda cu reuşite în Marea Neagră, unde a provocat pagube flotei ruseşti considerată a fi mult mai puternică. Armata Kievului a reuşit să ţină navele ruseşti departe de sud-vestul acestei mări şi să deschidă un coridor maritim pentru a exporta cereale ucrainene, ignorând ameninţările cu bombardamente. Acest coridor a fost înfiinţat în august pentru a conecta porturile din sudul Ucrainei şi Strâmtoarea Bosfor, la câteva săptămâni după ce Moscova s-a retras dintr-un acord cerealier între cele două ţări în război. Acordul a permis exportul a aproape 33 de milioane de tone de cereale şi alte produse alimentare ucrainene prin Marea Neagră într-un an. Această cale este cu atât mai importantă, cu cât mai multe rute terestre au fost blocate în ultimele luni de manifestaţii ale şoferilor de camioane polonezi, nemulţumiţi de concurenţa considerată „nedreaptă” din partea colegilor lor ucraineni. Rusia a ameninţat că va viza navele care sosesc sau părăsesc porturile ucrainene, lovind în acelaşi timp infrastructuri portuare şi cerealiere. O navă comercială sub pavilion panamez care se îndrepta către un port ucrainean pentru a încărca cereale a lovit o mină săptămâna aceasta, rănind doi marinari. Preşedintele Volodimir Zelenski a salutat sâmbătă succesele maritime ale ţării sale, declarând că forţele sale au „recucerit marea” anul acesta.
Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.
Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.
Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.
Război geopolitic
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că UE va acorda statutul de ţară-candidată Georgiei şi va declanşa negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, în prima zi a summitului Celor 27. Aceste ţări au cerut să adere la UE la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, văzând în acest demers obţinerea unei protecţii indispensabile faţă de Moscova. O astfel de îngrijorare are şi Georgia, fostă republică sovietică care a fost invadată de trupele ruse în 2008. În iunie 2022, UE a acordat statutul de ţară-candidată numai Ucrainei şi Republicii Moldova şi a cerut Georgiei să efectueze reforme judiciare şi electorale, mai multă libertate pentru presă şi mai puţină putere pentru oligarhi. În luna noiembrie, Comisia Europeană le-a recomandat liderilor UE să acorde Georgiei statutul de candidat oficial, cu condiţia ca guvernul de la Tbilisi să angajeze reforme. Aderarea la Uniunea Europeană este înscrisă în constituţia georgiană şi susţinută, potrivit sondajelor, de circa 80% din populaţia sa.
Georgia trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a exista ca stat independent din cauza ameninţării ruseşti, a declarat pentru AFP fostul său preşedinte încarcerat, Mihail Saakaşvili, care a condus ţara în timpul războiului scurt cu Moscova din 2008. Pentru Tbilisi, aderarea la UE este o „chestiune de supravieţuire”, a declarat Saakaşvili, în vârstă de 55 de ani, într-un răspuns scris trimis AFP de reprezentantul său, cu câteva ore înainte de anunţarea obţinerii acestui statut. Mihail Saakaşvili, preşedintele pro-occidental al acestei ţări din Caucaz din 2004 până în 2013, este închis din 2021 pentru un caz de abuz de putere pe care îl contestă. Deşi aflat în detenţie, el rămâne principala figură a opoziţiei georgiene. „Georgia, ca stat independent, ar putea dispărea dacă rămâne sau este lăsată într-o zonă gri” la uşa UE, a afirmat el, subliniind ameninţarea reprezentată de Rusia vecină, susţinătoarea a două teritorii separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, a căror independenţă a recunoscut-o la sfârşitul războiului din 2008 şi unde are baze militare. Georgia, care a fost anexată de Rusia în secolul al XIX-lea şi din nou în 1921 de bolşevici, a fost invadată ultima dată de trupele ruseşti în august 2008, sub Saakaşvili, într-un război de cinci zile.
Probleme interne
Această ultimă invazie este punctul culminant al tensiunilor cu Moscova, o putere regională deranjată pe apropierea Tbilisiului de Occident. Mulţi georgieni văd aderarea la UE ca fiind protecţia supremă împotriva agresiunii ruseşti.
Potrivit lui Saakaşvili, principalul obstacol în calea europeană a Georgiei este regresul democratic al partidului de guvernământ Visul Georgian, care de ani de zile face echilibristică între Occident şi Rusia. Partidul a fost fondat de oligarhul Bidzina Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia şi este suspectat de complicitate cu Kremlinul. „Un oligarh rus a preluat statul”, a spus Saakaşvili, adăugând că „toate instituţiile statului sunt controlate de el şi influenţate de Rusia prin el”. Autorităţile georgiene resping aceste acuzaţii şi reamintesc că obiectivul aderării la Uniunea Europeană şi NATO – susţinut de aproximativ 80% din populaţie, conform sondajelor – a fost înscris în Constituţia ţării sub guvernarea partidului Visul Georgian. Integrarea Georgiei în UE ar fi o „înfrângere pentru (Vladimir) Putin” şi ar însemna că Europa intră în „ceea ce a fost considerat în mod tradiţional curtea din spate a Rusiei”, a spus Saakaşvili. „Dacă vrem ca Europa să aibă un viitor, Putin trebuie să piardă”, a adăugat el. Saakaşvili a fost arestat în 2021, la întoarcerea sa din exilul din Ucraina, unde a urmat o a doua carieră politică şi a fost guvernator al regiunii strategice Odesa şi apoi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski. În 2018, un tribunal georgian l-a condamnat în absenţă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţii despre care ONG-urile pentru drepturile omului spun că sunt motivate politic. El susţine că a fost supus relelor tratamente în închisoare, iar medicii şi-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la sănătatea sa de la greva foamei de 50 de zile pe care a urmat-o în 2022.
Umbra rusă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia pentru arestarea şi detenţia ilegală a doi georgieni în Abhazia, regiune separatistă pro-rusă din Georgia. Această decizie repune pe tapet controlul absolut exercitat de Federația Rusă în aceste regiuni. CEDO a decis în unanimitate că Rusia este vinovată pentru încălcări ale Convenţiei europene privind drepturile omului, printre care dreptul la libertate şi dreptul la un proces echitabil. Cei doi reclamanţi sunt doi georgieni cu vârste de 40 şi 50 de ani. Ei au fost arestaţi în martie 2012 la domiciliul unuia dintre ei, în staul Tagiloni din regiunea Abhazia. În casa respectivă au fost găsite două grenade şi un cuţit de vânătoare. Cei doi au fost condamnaţi pentru spionaj la 11,5 ani de închisoare (pentru cel mai tânăr) şi la 13 ani de închisoare (pentru cel mai în vârstă). Ei afirmă că mărturiile le-au fost luate sub tortură, fiind supuşi bătăilor şi simulării înecului. Unul dintre reclamanţi a fost ameninţat că va fi violat, iar celălalt a fost supus unei simulări de strangulare. Un război scurt, dar sângeros a opus Rusia şi Georgia în 2008, pe fondul tensiunilor legate de dorinţa georgienilor de apropiere de Occident. La finalul acelui conflict, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două teritorii separatiste din nordul Georgiei. CEDO estimează că Rusia exercita un control efectiv continuu asupra zonei unde s-au petrecut faptele raportate de cei doi reclamanţi, ceea ce relevă jurisdicţia rusă. Instanţa europeană a condamnat Rusia la plata a câte 16.000 de euro despăgubiri morale. CEDO este organism al Consiliului Europei, for ce reuneşte 46 de ţări şi din care Rusia a fost exclusă anul trecut după invadarea Ucrainei. CEDO consideră că deciziile sale continuă să se aplice Rusiei pentru fapte anterioare excluderii sale, chiar dacă ţara nu mai face parte din CEDO, o interpretare respinsă însă de Moscova.
Amenințare cu tâlc
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea, într-un interviu publicat de agenţia oficială rusă TASS. Aceste amenințări au fost bine înțelese la Tbilisi, autoritățile georgiene precizând în mod accentuat că țara nu vrea să adere la NATO.
„Am încredere că la Erevan sunt conştienţi că aprofundarea interacţiunii cu Alianţa (Atlantică) duce la pierderea suveranităţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse. El a amintit că în acest an Armenia a participat la zeci de activităţi ale NATO, a continuat să îşi modernizeze forţele armate conform standardelor Alianţei şi armata sa se pregăteşte în mai multe ţări din blocul nord-atlantic. „Acest lucru nu poate să nu ne îngrijoreze. Le-am spus în repetate rânduri colegilor armeni că adevăratul obiectiv al NATO este să-şi consolideze poziţiile în regiune şi să creeze condiţii pentru manipulare conform formulei ‘dezbină şi stăpâneşte'”, a adăugat Lavrov. Ministrul rus a subliniat că Armenia se confruntă în prezent cu o serie întreagă de provocări pe care nu le va putea rezolva cu ajutorul Occidentului. „Spre deosebire de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu caută să aducă pacea în republică (Armenia) sau în Caucazul de Sud în general”, a susţinut el. Potrivit lui Lavrov, obiectivul Occidentului este „de a crea un nou focar de tensiune după cele din Balcani, Orientul Mijlociu şi Ucraina”.
Amenințare militară
Ministrul de externe rus a subliniat că Moscova consideră „dăunătoare” raţionamentele din Armenia cu privire la oportunitatea menţinerii celei de-a 102-a baze militare ruse pe teritoriul republicii. „Acordul privind amplasarea sa acolo a fost semnat la 16 martie 1995 şi a avut la bază în principal interesele naţionale şi obiectivul comun al statelor noastre de a consolida stabilitatea în Caucazul de Sud”, a amintit el. Militarii ruşi – a subliniat Lavrov – „sunt un element cheie pentru garantarea păcii în această regiune”. Lavrov a exprimat convingerea Moscovei că „dificultăţile” din relaţiile ruso-armene sunt „de natură tranzitorie” şi că „vor fi depăşite dacă există voinţă politică”.
Mass-media rusă a reluat o declarație a vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, care a menționat că o jumătate de milion de persoane s-au înrolat pe bază de contract în armata rusă în cursul anului 2023. „Vreau să vă informez că, începând cu 1 ianuarie 2023, jumătate de milion de oameni s-au înrolat în armată ca militari profesionişti”, a scris Medvedev pe Telegram. Portalul RBC, care citează un raport al Forţelor Armate ruse, a menţionat că în prezent armata rusă are în total 640.000 de persoane cu contracte profesionale. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 14 decembrie că zilnic circa 1.500 de oameni au semnat contracte cu armata. În septembrie 2022, Putin a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a lupta în Ucraina. Această mobilizare parţială a provocat exodul a sute de mii de ruşi de vârstă militară, care au emigrat mai ales în ţările vecine precum Kazahstan sau Georgia. Având în vedere nepopularitatea măsurii, Moscova a decis să mizeze pe oferirea de contracte profesionale atractive ruşilor şi imigranţilor din spaţiul post-sovietic, pe lângă recruţii care efectuează serviciul militar obligatoriu.
Precedentul Adjaria
Adjaria este o regiune autonomă din sud-vestul Georgiei, situată la Marea Neagră.
La începutul anilor 1990, în timpul destrămării Uniunii Sovietice, Georgia a devenit independentă. În această perioadă, Adjaria, sub conducerea lui Aslan Abashidze, a devenit o regiune autonomă cu un grad ridicat de autonomie și cu propriile structuri guvernamentale.
Aslan Abashidze a condus Adjaria cu o mână de fier și a menținut o putere considerabilă în regiune. El a avut tendința de a se distanța de Tbilisi, capitala Georgiei, și de a-și consolida propriile puteri în Adjaria, folosind sprijinul rus.
Relația tensionată dintre Abashidze și guvernul central georgian s-a intensificat odată cu schimbările politice și reformele pro-democratice din Georgia în urma Revoluției Trandafirilor din 2003.
În noiembrie 2003, în Georgia a avut loc Revoluția Trandafirilor, determinând demisia președintelui Eduard Șevardnadze. A fost succedat de liderul opoziției, Mihail Saakașvili, care a promovat reforme democratice și a început să consolideze controlul asupra întregii țări. În urma acestor schimbări politice, relațiile dintre Tbilisi și Adjaria s-au tensionat.
La începutul anului 2004, pe fondul îngrijorărilor cu privire la politica separatistă a lui Abashidze și la nivelul ridicat de autonomie pe care și-l asigurase în Adjaria, tensionările au escaladat. Saakașvili a început să exercite presiuni asupra lui Abashidze pentru a-și aduce regiunea sub controlul guvernului central.
În februarie 2004, Mihail Saakașvili a vizitat Adjaria și a încercat să negocieze cu Abashidze. Cu toate acestea, negocierile au eșuat, iar la 14 martie 2004, trupele georgiene au intrat în Adjaria. Abashidze a fugit în Rusia, iar controlul asupra regiunii a fost restaurat de către guvernul central georgian.
După revenirea sub controlul georgian, Adjaria a fost reintegrată în structurile statale ale Georgiei. Regiunea a beneficiat de investiții și eforturi de dezvoltare pentru a consolida legăturile economice și sociale cu restul țării.
Revenirea Adjariei sub controlul Georgiei a fost un pas semnificativ în procesul de consolidare a integrității teritoriale a Georgiei și în eforturile de a construi o națiune unită.
Baricada abhază
Relația dintre Abhazia și Rusia este una complexă și controversată, caracterizată de interacțiuni diplomatice, sprijin politic și militar din partea Rusiei, precum și de o recunoaștere unilaterală a independenței Abhaziei de către Rusia.
Un moment crucial în relația dintre Abhazia și Rusia a fost Războiul Abhaz din 1992-1993 împotriva Georgiei. Abhazia, o regiune autonomă a Georgiei, a declarat independența, ceea ce a dus la un conflict militar sângeros. Rusia a jucat un rol semnificativ în sprijinul Abhaziei, furnizând asistență militară și logistică.
După războiul din 1992-1993, Rusia a menținut o prezență militară în Abhazia, contribuind la stabilizarea regiunii și oferind sprijin economic. Aceasta a inclus furnizarea de asistență financiară, ajutor umanitar și investiții în infrastructura abhază.
În august 2008, în urma Războiului Ruso-Georgian, Rusia a recunoscut oficial independența Abhaziei, alături de Osetia de Sud, o altă regiune separatistă din Georgia. Această mișcare a fost respinsă de comunitatea internațională și majoritatea țărilor, inclusiv de către Georgia.
După recunoașterea independenței, Rusia și Abhazia au semnat mai multe acorduri bilaterale, inclusiv în domeniul securității, economiei și cooperării culturale. Rusia a furnizat sprijin financiar semnificativ și a investit în proiecte de infrastructură în Abhazia.
Relația dintre Abhazia și Rusia este caracterizată și de o puternică dependență economică și politică a Abhaziei față de Rusia. Această dependență a stârnit critici din partea comunității internaționale, care susține că aceasta subminează integritatea teritorială a Georgiei.
Există dezbateri asupra gradului real de suveranitate pe care Abhazia îl are în cadrul relației cu Rusia. Marea parte a comunității internaționale continuă să considere Abhazia ca parte integrantă a Georgiei, iar sprijinul rus pentru independența acestei regiuni alimentează tensiunile în regiune.
Relația dintre Abhazia și Rusia rămâne un subiect sensibil și complex, cu implicații semnificative pentru stabilitatea în regiunea Mării Negre. Este important de menționat că perspectivele și dinamica relației pot evolua odată cu schimbările geopolitice și evenimentele internaționale.
Oseția de Sud, tot mai aproape de Rusia
Relația dintre Rusia și Osetia de Sud a fost influențată în mod semnificativ de evenimentele din Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, care a implicat conflicte în regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia.
Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia a avut ca principal teatru de luptă regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia. Conflictul a izbucnit în contextul tensiunilor dintre Georgia și separatiștii osetini, susținuți de Rusia. În urma luptelor, Rusia a intervenit militar în sprijinul Osetiei de Sud, iar acest lucru a dus la o escaladare a conflictului și la recunoașterea ulterioară a independenței Osetiei de Sud de către Rusia.
La scurt timp după conflict, în august 2008, Rusia a recunoscut oficial independența Osetiei de Sud, ca răspuns la acțiunile Georgiei. Această mișcare a fost criticată pe scară largă de comunitatea internațională, iar majoritatea țărilor nu recunosc Osetia de Sud ca stat independent.
După recunoașterea independenței, Rusia a menținut o prezență militară semnificativă în Osetia de Sud, inclusiv staționarea trupelor și asigurarea securității. Aceasta a consolidat dependența Osetiei de Sud față de Rusia în ceea ce privește securitatea și apărarea.
Rusia și Osetia de Sud au semnat mai multe acorduri bilaterale care acoperă domenii precum securitatea, cooperarea economică și culturală. Aceste acorduri au consolidat legăturile dintre cele două entități și au creat o rețea de interdependență. În acest moment Oseția de Sud dorește să se integreze în Federația Rusă, Kremlinul arătând că este pregătit să facă acest pas pe fondul invaziei ruse împotriva Ucrainei.
Rusia a oferit sprijin economic semnificativ Osetiei de Sud, inclusiv ajutor umanitar și investiții în proiecte de infrastructură. Acest sprijin este o sursă de critici din partea comunității internaționale.
Relația strânsă dintre Rusia și Osetia de Sud a fost supusă criticii internaționale, în special de către țările care susțin integritatea teritorială a Georgiei. Organizațiile internaționale și numeroase țări au reafirmat că consideră Osetia de Sud ca parte a teritoriului georgian.
Decizia președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de a solicita parlamentului de la Chișinău convocarea unui referendum pentru a exprima în mod clar opțiunea pro-europeană a majorității populației din fosta republică sovietică a trezit speculații intense la nivelul mass-media locală.
De la aprobarea vehementă ori tacită a unei astfel de decizii și până la acuzații dure la adresa actualei guvernări, decizia convocării unui referendum republican a încins clasa politică de la Chișinău
Susținere politică
Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat pentr cererea preşedintei Maia Sandu de a organiza un referendum privind aderarea ţării la Uniunea Europeană în toamna anului 2024 – posibil odată cu alegerile prezidenţiale – spunând că plebiscitul va pune punct unor speculaţii mai vechi şi va arăta dacă moldovenii vor sau nu în UE.
„Aceste propuneri de a organiza referendumuri au fost expuse şi anterior de reprezentanţii opoziţiei, că vezi Doamne, nu putem merge mai departe până nu există un astfel de exerciţiu. Dincolo de faptul că referendumul da, îşi are menirea lui, la fel contează şi rezultatul în alegeri, pentru că toate alegerile sunt un fel de referendum. În concluzie, vezi câţi alegători au votat pentru o opţiune politică sau alta. (…) Cred că acest exerciţiu va pune punct pe aceste speculaţii – vor sau nu moldovenii în UE. Eu cred că moldovenii îşi doresc să fie parte a familiei UE, a unui spaţiu al păcii, unde oamenii şi viaţa umană sunt respectate, un spaţiu al bunăstării”, a declarat şeful legislativului de la Chişinău, Igor Grosu, la postul public de televiziune, relatează mass-media regională.
Demers prezidențial
Săptămâna trecută, preşedinta Maia Sandu a solicitat desfăşurarea, în toamna anului 2024, a unui referendum naţional privind aderarea la Uniunea Europeană, în condiţiile în care liderii europeni au fost de acord cu deschiderea negocierilor de aderare. În discursul rostit în ajunul Crăciunului, când a marcat trei ani de mandat, şefa statului a cerut Parlamentului să demareze procedurile de organizare a referendumului. Cu aceeaşi ocazie, Maia Sandu a anunţat oficial că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din toamna anului 2024. Ea a spus că dacă va obţine un nou mandat de preşedinte, va continua calea Republicii Moldova spre integrarea în UE.
Ideea referendumului lansată de Maia Sandu a generat dezbateri. Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi, precum şi opoziţia socialistă au spus că referendumul nu poate fi organizat în aceeaşi zi cu alegeri – fie prezidenţiale, fie parlamentare -, ci doar cu două luni înainte sau după alegeri. Pe de altă parte, acum patru ani, s-a desfăşurat un referendum odată cu alegerile parlamentare, însă de atunci Codul electoral a fost modificat.
Preşedinta Sandu a declarat că parlamentul va trebui să stabilească procedura tehnică a referendumului.
Ca urmare, la două zile după anunţul Maiei Sandu, partidul de guvernământ, PAS, a propus modificarea Codului electoral, astfel încât să permită organizarea alegerilor şi a referendumurilor în aceeaşi zi. O altă modificare propusă la Codul electoral prevede ca alegerea preşedintelui ţării să aibă loc cu cel mult 90 de zile până la expirare mandatului, însă nu mai târziu de două luni după ce funcţia devine vacantă, aşa cum prevede Constituţia în prezent.
Mandatul preşedintei Maia Sandu expiră anul viitor în decembrie, iar actualul parlament va deţine funcţii depline până în iulie 2025. Potrivit noului Cod electoral, prezidenţialele se desfăşoară în cel mult două luni după expirarea mandatului, iar parlamentarele, în cel mult trei luni. Ambele zile sunt stabilite prin hotărâri de parlament.
Supărare pro-rusă
Oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare masive din Republica Moldova, s-a declarat împotriva unui astfel de referendum. El are un discurs dur împotriva actualei guvernări pro-europene
„Dar nu respect puterea, care se comportă mai rău decât bandiții. Cu adevărat, îmi doresc să construiesc o Moldovă bogată și prosperă. Am un plan clar, înțeleg cum trebuie să procedez, pas cu pas, și nu voi accepta niciodată ca, o oarecare Maia nebună să-mi creeze obstacole. Și nu-mi pasă cine o protejează. De aceea, vom merge până la sfârșit, luptăm și construim o țară bogată. Împreună vom reuși”, este doar una dintre declarațiile tirajate de imensul aparat de propagandă care îi deservește interesele.
Într-o lovitură de imagine, Ilan Șor a cerut să participe la audierile publice legate de procesul recuperării banilor furaţi în 2014, care au avut loc în Parlamentul de la Chişinău în perioada 21-28 decembrie.
Şor, cercetat inclusiv pentru finanţarea ilegală a partidelor politice din R.Moldova, spune că este gata să încheie un acord cu autorităţile – să îşi vândă datoria de stat care ar valora 5,2 miliarde de lei, iar în schimb, Procuratura să renunţe la acuzaţiile împotriva sa.
„Eu cer prezenţa mea la audierile din Parlament, am ce să spun atât autorităţilor, cât şi publicului şi pot răspunde la orice întrebare. Sunt gata în termen de 7 zile să răscumpăr împrumuturile cu semnarea unui acord tripartit cu Procuratura, Ministerul de Finanţe şi cu mine personal. Rezultatul – Ministerul Finanţelor primeşte 5,2 miliarde de lei, Procuratura renunţă la acuzaţiile împotriva mea în lipsa prejudiciului. (…) Am multe de spus. Sunteţi gata să mă ascultaţi?”, a scris Ilan Şor pe reţelele sociale, citat de mass-media.
Condamnat și fugar
Curtea de Apel de la Chişinău l-a condamnat pe Ilan Şor la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare şi i-a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Decizia a fost pronunţată în data de 13 aprilie anul acesta. În reacţie, Ilan Şor a acuzat magistraţii că ar fi acţionat la comenzi politice şi a susţinut că decizia Curţii de Apel „îl lasă rece şi că nu are de gând să se conformeze acesteia”.
Ilan Şor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, şi, potrivit unor rapoarte neconfirmate, locuieşte de atunci în Israel. Potrivit unor investigaţii jurnalistice, în Israel oligarhul ar trăi în lux şi opulenţă. De acolo, potrivit oamenilor legii, el ar continua să se implice în politica de la Chişinău, iniţial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituţional între timp, iar ulterior – prin intermediul formaţiunilor politice afiliate lui.
Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc se află în lista persoanelor sancţionate de guvernele american şi britanic. La fel, Şor figurează pe listele de sancţiuni impuse de Canada şi UE, pentru legături cu Kremlinul şi tentative de destabilizare a Moldovei.
Sprijin militar
Republica Moldova a anunţat recent că a intrat în posesia unui sistem de supraveghere aeriană de la producătorul francez Thales, un prim pas spre dezvoltarea apărării aeriene după ce pe teritoriul său au fost găsite fragmente de rachete provenind din războiul din Ucraina vecină, relatează Reuters.
Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că sistemul de supraveghere a ajuns recent la Chişinău, pe cale aeriană, şi va putea monitoriza spaţiul aerian al întregii ţări.
Radarul a fost achiziţionat din bugetul naţional de apărare, iar compania franceză THALES a asigurat sprijinul informaţional şi logistic.
La rândul său, ministrul de externe Nicu Popescu a declarat că achiziţia reprezintă o mărturie a sprijinului pe care îl are Moldova din partea partenerilor francezi. „Ne-am angajat să construim un viitor mai sigur şi mai prosper în cadrul familiei europene”, a scris el pe platforma socială X.
Autorităţile din Republica Moldova au raportat că au găsit resturi de rachete în nordul ţării de cel puţin patru ori de când Rusia a lansat invazia la scară largă a Ucrainei vecine în februarie 2022.
Război hibrid
Recent, Uniunea Europeană a acceptat să înceapă negocierile de aderare la UE atât cu R. Moldova, cât şi cu Ucraina. Dar, spre deosebire de Ucraina, R. Moldova are un statut neutru ancorat în Constituţia sa şi nu doreşte să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice.
Premierul Dorin Recean a declarat că Moldova intenţionează, cu ajutorul aliaţilor săi din UE şi NATO, să achiziţioneze un sistem modern de apărare aeriană pentru a-şi apăra aeroporturile şi principalele situri de infrastructură.
„Dacă Kremlinul decide să ne atace, ce vom face?” a spus Recean într-un interviu în limba rusă pentru televiziunea TV8. „Neutralitatea nu va proteja Moldova”, a punctat el.
Recean a declarat că ţările dezvoltate „investesc în securitatea lor pentru a se asigura că cetăţenii şi companiile lor se simt în siguranţă. Dacă nu au asta, oamenii pleacă şi îşi iau capitalul cu ei. Şi asta este ceea ce se întâmplă acum în R. Moldova”, a explicat el.
Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, are în prezent doar un sistem rudimentar de apărare aeriană, o rămăşiţă a perioadei în care a fost republică sovietică.
Ucraina a identificat apărarea aeriană îmbunătăţită ca fiind un element critic în contracararea a ceea ce se aşteaptă să fie un nou val de atacuri aeriene asupra energiei sale şi a altor situri de infrastructură – aşa cum s-a întâmplat în mod repetat iarna trecută.
Recean, la rândul său, a repetat teza principală a noii strategii de securitate, desemnând Rusia drept cea mai mare ameninţare cu care se confruntă ţara sa. „Ameninţarea la adresa securităţii noastre este Kremlinul, Federaţia Rusă şi modul în care aceasta se raportează la vecinii noştri şi la noi”, a declarat el.
Pericol intern
Premierul a remarcat că Rusia a oprit luna aceasta importurile de produse agricole cheie ale Moldovei şi a citat un decret semnat luni de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care simplifică procedurile pentru ca moldovenii să devină cetăţeni ruşi. El a spus că aceasta este „o încercare de a recruta carne de tun pentru războiul său din Ucraina”.
Potrivit decretului semnat de Putin, procedura de obţinere a cetăţeniei ruse pentru cetăţenii din Republica Moldova, Belarus şi Kazahstan a fost simplificată. În document se indică faptul că cetăţenii din Moldova şi Kazahstan care au împlinit vârsta de 18 ani vor putea obţine cetăţenia Federaţiei Ruse fără a confirma cunoaşterea istoriei ruseşti şi a bazelor legislaţiei ţării. De asemenea, cetăţenii belaruşi nu vor trebui să facă dovada cunoaşterii limbii ruse.
În plus, cetăţenii din Moldova, Belarus şi Kazahstan nu vor trebui neapărat să fi locuit în Rusia timp de cinci ani înainte de a depune cererea de obţinere a cetăţeniei, relatează mass-media. Potrivit aceleiaşi surse, Dorin Recean a menţionat că, în prezent, în Rusia se află între 150.000 şi 200.000 de cetăţeni moldoveni.
Răspuns legislativ
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a salutat adoptarea de către parlament a unei noi strategii de securitate naţională – prima după 12 ani – care solicită ancorarea ţării alături de aliaţii săi occidentali şi identifică Rusia ca fiind o ameninţare.
Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a acuzat Moscova că a pus la cale o lovitură de stat pentru a o înlătura de la putere. Ea a declarat că noua strategie de securitate subliniază „principalele ameninţări” cu care se confruntă Republica Moldova şi arată cum să le „contracareze eficient”.
„Există două ameninţări principale la adresa securităţii noastre naţionale – politica agresivă a Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre în ansamblu şi corupţia adânc înrădăcinată în Moldova”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Pentru aprobarea Strategiei de Securitate Naţională a Republicii Moldova – prima din 2011 – au votat 59 de deputaţi.
Membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din care provine Maia Sandu deţin majoritatea în parlamentul Republicii Moldova, care a adoptat vineri strategia axată pe legături mai strânse cu UE, cu România, Statele Unite şi NATO. Însă Moldova urmează să îşi păstreze statutul de „neutralitate” prevăzut în Constituţia sa şi, spre deosebire de Ucraina, nu doreşte să devină membră a NATO.
În document se spune că noua strategie este „vitală în actualul context geopolitic pentru a limita riscurile cu care se confruntă Republica Moldova”.
„Este clar că în viitorul apropiat Federaţia Rusă nu va renunţa la acţiunile sale ostile împotriva Moldovei”, se arată în document. „Prin urmare, trebuie să învăţăm să trăim în condiţiile unui război hibrid prelungit şi de intensitate ridicată”, arată deputaţii.
Reacție dură
Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat documentul ca fiind „rusofob”, afirmând că Moscova a respectat întotdeauna interesele Moldovei.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a luat în derâdere decizia UE de a lansa negocieri de aderare cu Ucraina şi Moldova, spunând că niciuna dintre aceste ţări nu îndeplineşte criteriile de aderare ale blocului.
Secretarul de presă al Ministerului de Externe de la Chișinău, Igor Zaharov, a comentat că declaraţiile lui Peskov reprezintă un indiciu clar că Moldova se îndepărtează de sfera de influenţă a Moscovei. „Ne îndreptăm în mod decisiv pe calea europeană”, a declarat Zaharov la Radio Moldova. „Acest lucru, în mod natural, face clasa politică rusă nefericită sau chiar indignată, dar noi am ales această cale şi cerem forţelor externe să nu se amestece în deciziile noastre interne”, a punctat oficialul de la Chişinău.
Strategia de securitate naţională a Republicii Moldova, iniţiată de preşedinta Maia Sandu, va fi în vigoare timp de şase ani şi va deveni baza pentru alte iniţiative în acest domeniu.
„Scopul nostru este ca dintr-un stat vulnerabil cu democraţie fragilă să devenim un stat puternic, modern, rezilient şi european, capabil să aibă grijă de cetăţenii săi, care garantează că moldovenii sunt în siguranţă acasă şi trataţi cu respect oriunde în lume”, a transmis preşedinta Maia Sandu.
Sprijin românesc
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat anterior că nu doreşte să speculeze şi nici nu crede că este bine să facă acest lucru, întrebat dacă anul 2030 este un termen posibil pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Pe de altă parte, niciodată nu s-a trecut aşa repede peste faza preliminară, de la solicitare la statutul de candidat, la aprobarea negocierilor de aderare. Deci putem să fim optimişti”, a adăugat şeful statului, în contextul în care Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare pentru Ucraina şi Republica Moldova.
„Nu vreau să speculez aceste chestiuni şi nici nu cred că este bine. În cazul României, dacă ne amintim, noi am dorit de la mijlocul anilor ‘90 să ajungem în această fază. Decizia s-a luat în decembrie 1999, în ianuarie 2000 au început negocierile pentru aderare şi România a intrat în Uniune pe 1 ianaurie 2007, împreună cu Capitala culturală europeană Sibiu. Deci 7 ani şi atunci n-am avut război, n-am avut crize de tipul celor cu care ne confruntăm aici”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat dacă termenul 2030 pentru aderarea Republicii Moldova la UE despre care vorbea preşedinta Maia Sandu este unul realist şi posibil.
Şeful statului român a adăugat că „pe de altă parte, niciodată nu s-a trecut aşa repede peste faza preliminară, de la solicitare la statutul de candidat, la aprobarea negocierilor de aderare”.
„Deci putem să fim optimişti”, a concluzionat preşedintele Iohannis.
Și preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis felicitări pentru Republica Moldova şi Ucraina pentru ”pasul major” pe care l-au făcut în vederea aderării la Uniunea Europeană. ”România a fost şi va rămâne un partener al celor două state şi un susţinător vocal al unităţii şi solidarităţii europene”, a transmis Ciucă.
”Salut decizia istorică a Consiliului Europei de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova şi Ucrainei la UE. Cele două ţări au făcut un nou pas către destinul lor european, pe care sperăm cu toţii să îl vedem împlinit cât mai curând”, a scris, joi seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă.
Acesta a transmis felicitări ceor două state, ”pentru acest pas major”.
”România a fost şi va rămâne un partener al celor două state şi un susţinător vocal al unităţii şi solidarităţii europene”, a mai transmis Ciucă.
