Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.

Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.

Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.

Război geopolitic

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că UE va acorda statutul de ţară-candidată Georgiei şi va declanşa negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, în prima zi a summitului Celor 27.
Aceste ţări au cerut să adere la UE la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, văzând în acest demers obţinerea unei protecţii indispensabile faţă de Moscova.
O astfel de îngrijorare are şi Georgia, fostă republică sovietică care a fost invadată de trupele ruse în 2008.
În iunie 2022, UE a acordat statutul de ţară-candidată numai Ucrainei şi Republicii Moldova şi a cerut Georgiei să efectueze reforme judiciare şi electorale, mai multă libertate pentru presă şi mai puţină putere pentru oligarhi.
În luna noiembrie, Comisia Europeană le-a recomandat liderilor UE să acorde Georgiei statutul de candidat oficial, cu condiţia ca guvernul de la Tbilisi să angajeze reforme.
Aderarea la Uniunea Europeană este înscrisă în constituţia georgiană şi susţinută, potrivit sondajelor, de circa 80% din populaţia sa.

Georgia trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a exista ca stat independent din cauza ameninţării ruseşti, a declarat pentru AFP fostul său preşedinte încarcerat, Mihail Saakaşvili, care a condus ţara în timpul războiului scurt cu Moscova din 2008.
Pentru Tbilisi, aderarea la UE este o „chestiune de supravieţuire”, a declarat Saakaşvili, în vârstă de 55 de ani, într-un răspuns scris trimis AFP de reprezentantul său, cu câteva ore înainte de anunţarea obţinerii acestui statut.
Mihail Saakaşvili, preşedintele pro-occidental al acestei ţări din Caucaz din 2004 până în 2013, este închis din 2021 pentru un caz de abuz de putere pe care îl contestă. Deşi aflat în detenţie, el rămâne principala figură a opoziţiei georgiene.
„Georgia, ca stat independent, ar putea dispărea dacă rămâne sau este lăsată într-o zonă gri” la uşa UE, a afirmat el, subliniind ameninţarea reprezentată de Rusia vecină, susţinătoarea a două teritorii separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, a căror independenţă a recunoscut-o la sfârşitul războiului din 2008 şi unde are baze militare.
Georgia, care a fost anexată de Rusia în secolul al XIX-lea şi din nou în 1921 de bolşevici, a fost invadată ultima dată de trupele ruseşti în august 2008, sub Saakaşvili, într-un război de cinci zile.

Probleme interne

Această ultimă invazie este punctul culminant al tensiunilor cu Moscova, o putere regională deranjată pe apropierea Tbilisiului de Occident. Mulţi georgieni văd aderarea la UE ca fiind protecţia supremă împotriva agresiunii ruseşti.

Potrivit lui Saakaşvili, principalul obstacol în calea europeană a Georgiei este regresul democratic al partidului de guvernământ Visul Georgian, care de ani de zile face echilibristică între Occident şi Rusia.
Partidul a fost fondat de oligarhul Bidzina Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia şi este suspectat de complicitate cu Kremlinul.
„Un oligarh rus a preluat statul”, a spus Saakaşvili, adăugând că „toate instituţiile statului sunt controlate de el şi influenţate de Rusia prin el”.
Autorităţile georgiene resping aceste acuzaţii şi reamintesc că obiectivul aderării la Uniunea Europeană şi NATO – susţinut de aproximativ 80% din populaţie, conform sondajelor – a fost înscris în Constituţia ţării sub guvernarea partidului Visul Georgian.
Integrarea Georgiei în UE ar fi o „înfrângere pentru (Vladimir) Putin” şi ar însemna că Europa intră în „ceea ce a fost considerat în mod tradiţional curtea din spate a Rusiei”, a spus Saakaşvili.
„Dacă vrem ca Europa să aibă un viitor, Putin trebuie să piardă”, a adăugat el.
Saakaşvili a fost arestat în 2021, la întoarcerea sa din exilul din Ucraina, unde a urmat o a doua carieră politică şi a fost guvernator al regiunii strategice Odesa şi apoi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.
În 2018, un tribunal georgian l-a condamnat în absenţă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţii despre care ONG-urile pentru drepturile omului spun că sunt motivate politic.
El susţine că a fost supus relelor tratamente în închisoare, iar medicii şi-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la sănătatea sa de la greva foamei de 50 de zile pe care a urmat-o în 2022.

Umbra rusă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia pentru arestarea şi detenţia ilegală a doi georgieni în Abhazia, regiune separatistă pro-rusă din Georgia. Această decizie repune pe tapet controlul absolut exercitat de Federația Rusă în aceste regiuni.
CEDO a decis în unanimitate că Rusia este vinovată pentru încălcări ale Convenţiei europene privind drepturile omului, printre care dreptul la libertate şi dreptul la un proces echitabil.
Cei doi reclamanţi sunt doi georgieni cu vârste de 40 şi 50 de ani. Ei au fost arestaţi în martie 2012 la domiciliul unuia dintre ei, în staul Tagiloni din regiunea Abhazia. În casa respectivă au fost găsite două grenade şi un cuţit de vânătoare.
Cei doi au fost condamnaţi pentru spionaj la 11,5 ani de închisoare (pentru cel mai tânăr) şi la 13 ani de închisoare (pentru cel mai în vârstă).
Ei afirmă că mărturiile le-au fost luate sub tortură, fiind supuşi bătăilor şi simulării înecului. Unul dintre reclamanţi a fost ameninţat că va fi violat, iar celălalt a fost supus unei simulări de strangulare.
Un război scurt, dar sângeros a opus Rusia şi Georgia în 2008, pe fondul tensiunilor legate de dorinţa georgienilor de apropiere de Occident. La finalul acelui conflict, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două teritorii separatiste din nordul Georgiei.
CEDO estimează că Rusia exercita un control efectiv continuu asupra zonei unde s-au petrecut faptele raportate de cei doi reclamanţi, ceea ce relevă jurisdicţia rusă.
Instanţa europeană a condamnat Rusia la plata a câte 16.000 de euro despăgubiri morale.
CEDO este organism al Consiliului Europei, for ce reuneşte 46 de ţări şi din care Rusia a fost exclusă anul trecut după invadarea Ucrainei. CEDO consideră că deciziile sale continuă să se aplice Rusiei pentru fapte anterioare excluderii sale, chiar dacă ţara nu mai face parte din CEDO, o interpretare respinsă însă de Moscova.

Amenințare cu tâlc

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea, într-un interviu publicat de agenţia oficială rusă TASS. Aceste amenințări au fost bine înțelese la Tbilisi, autoritățile georgiene precizând în mod accentuat că țara nu vrea să adere la NATO.

„Am încredere că la Erevan sunt conştienţi că aprofundarea interacţiunii cu Alianţa (Atlantică) duce la pierderea suveranităţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse.
El a amintit că în acest an Armenia a participat la zeci de activităţi ale NATO, a continuat să îşi modernizeze forţele armate conform standardelor Alianţei şi armata sa se pregăteşte în mai multe ţări din blocul nord-atlantic.
„Acest lucru nu poate să nu ne îngrijoreze. Le-am spus în repetate rânduri colegilor armeni că adevăratul obiectiv al NATO este să-şi consolideze poziţiile în regiune şi să creeze condiţii pentru manipulare conform formulei ‘dezbină şi stăpâneşte'”, a adăugat Lavrov.
Ministrul rus a subliniat că Armenia se confruntă în prezent cu o serie întreagă de provocări pe care nu le va putea rezolva cu ajutorul Occidentului.
„Spre deosebire de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu caută să aducă pacea în republică (Armenia) sau în Caucazul de Sud în general”, a susţinut el.
Potrivit lui Lavrov, obiectivul Occidentului este „de a crea un nou focar de tensiune după cele din Balcani, Orientul Mijlociu şi Ucraina”.

Amenințare militară

Ministrul de externe rus a subliniat că Moscova consideră „dăunătoare” raţionamentele din Armenia cu privire la oportunitatea menţinerii celei de-a 102-a baze militare ruse pe teritoriul republicii.
„Acordul privind amplasarea sa acolo a fost semnat la 16 martie 1995 şi a avut la bază în principal interesele naţionale şi obiectivul comun al statelor noastre de a consolida stabilitatea în Caucazul de Sud”, a amintit el.
Militarii ruşi – a subliniat Lavrov – „sunt un element cheie pentru garantarea păcii în această regiune”.
Lavrov a exprimat convingerea Moscovei că „dificultăţile” din relaţiile ruso-armene sunt „de natură tranzitorie” şi că „vor fi depăşite dacă există voinţă politică”.

Mass-media rusă a reluat o declarație a vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, care a menționat că o jumătate de milion de persoane s-au înrolat pe bază de contract în armata rusă în cursul anului 2023.
„Vreau să vă informez că, începând cu 1 ianuarie 2023, jumătate de milion de oameni s-au înrolat în armată ca militari profesionişti”, a scris Medvedev pe Telegram.
Portalul RBC, care citează un raport al Forţelor Armate ruse, a menţionat că în prezent armata rusă are în total 640.000 de persoane cu contracte profesionale.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 14 decembrie că zilnic circa 1.500 de oameni au semnat contracte cu armata.
În septembrie 2022, Putin a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a lupta în Ucraina.
Această mobilizare parţială a provocat exodul a sute de mii de ruşi de vârstă militară, care au emigrat mai ales în ţările vecine precum Kazahstan sau Georgia.
Având în vedere nepopularitatea măsurii, Moscova a decis să mizeze pe oferirea de contracte profesionale atractive ruşilor şi imigranţilor din spaţiul post-sovietic, pe lângă recruţii care efectuează serviciul militar obligatoriu.

Precedentul Adjaria

Adjaria este o regiune autonomă din sud-vestul Georgiei, situată la Marea Neagră.

La începutul anilor 1990, în timpul destrămării Uniunii Sovietice, Georgia a devenit independentă. În această perioadă, Adjaria, sub conducerea lui Aslan Abashidze, a devenit o regiune autonomă cu un grad ridicat de autonomie și cu propriile structuri guvernamentale.

Aslan Abashidze a condus Adjaria cu o mână de fier și a menținut o putere considerabilă în regiune. El a avut tendința de a se distanța de Tbilisi, capitala Georgiei, și de a-și consolida propriile puteri în Adjaria, folosind sprijinul rus.

Relația tensionată dintre Abashidze și guvernul central georgian s-a intensificat odată cu schimbările politice și reformele pro-democratice din Georgia în urma Revoluției Trandafirilor din 2003.

În noiembrie 2003, în Georgia a avut loc Revoluția Trandafirilor, determinând demisia președintelui Eduard Șevardnadze. A fost succedat de liderul opoziției, Mihail Saakașvili, care a promovat reforme democratice și a început să consolideze controlul asupra întregii țări. În urma acestor schimbări politice, relațiile dintre Tbilisi și Adjaria s-au tensionat.

La începutul anului 2004, pe fondul îngrijorărilor cu privire la politica separatistă a lui Abashidze și la nivelul ridicat de autonomie pe care și-l asigurase în Adjaria, tensionările au escaladat. Saakașvili a început să exercite presiuni asupra lui Abashidze pentru a-și aduce regiunea sub controlul guvernului central.

În februarie 2004, Mihail Saakașvili a vizitat Adjaria și a încercat să negocieze cu Abashidze. Cu toate acestea, negocierile au eșuat, iar la 14 martie 2004, trupele georgiene au intrat în Adjaria. Abashidze a fugit în Rusia, iar controlul asupra regiunii a fost restaurat de către guvernul central georgian.

După revenirea sub controlul georgian, Adjaria a fost reintegrată în structurile statale ale Georgiei. Regiunea a beneficiat de investiții și eforturi de dezvoltare pentru a consolida legăturile economice și sociale cu restul țării.

Revenirea Adjariei sub controlul Georgiei a fost un pas semnificativ în procesul de consolidare a integrității teritoriale a Georgiei și în eforturile de a construi o națiune unită.

Baricada abhază

Relația dintre Abhazia și Rusia este una complexă și controversată, caracterizată de interacțiuni diplomatice, sprijin politic și militar din partea Rusiei, precum și de o recunoaștere unilaterală a independenței Abhaziei de către Rusia.

Un moment crucial în relația dintre Abhazia și Rusia a fost Războiul Abhaz din 1992-1993 împotriva Georgiei. Abhazia, o regiune autonomă a Georgiei, a declarat independența, ceea ce a dus la un conflict militar sângeros. Rusia a jucat un rol semnificativ în sprijinul Abhaziei, furnizând asistență militară și logistică.

După războiul din 1992-1993, Rusia a menținut o prezență militară în Abhazia, contribuind la stabilizarea regiunii și oferind sprijin economic. Aceasta a inclus furnizarea de asistență financiară, ajutor umanitar și investiții în infrastructura abhază.

În august 2008, în urma Războiului Ruso-Georgian, Rusia a recunoscut oficial independența Abhaziei, alături de Osetia de Sud, o altă regiune separatistă din Georgia. Această mișcare a fost respinsă de comunitatea internațională și majoritatea țărilor, inclusiv de către Georgia.

După recunoașterea independenței, Rusia și Abhazia au semnat mai multe acorduri bilaterale, inclusiv în domeniul securității, economiei și cooperării culturale. Rusia a furnizat sprijin financiar semnificativ și a investit în proiecte de infrastructură în Abhazia.

Relația dintre Abhazia și Rusia este caracterizată și de o puternică dependență economică și politică a Abhaziei față de Rusia. Această dependență a stârnit critici din partea comunității internaționale, care susține că aceasta subminează integritatea teritorială a Georgiei.

Există dezbateri asupra gradului real de suveranitate pe care Abhazia îl are în cadrul relației cu Rusia. Marea parte a comunității internaționale continuă să considere Abhazia ca parte integrantă a Georgiei, iar sprijinul rus pentru independența acestei regiuni alimentează tensiunile în regiune.

Relația dintre Abhazia și Rusia rămâne un subiect sensibil și complex, cu implicații semnificative pentru stabilitatea în regiunea Mării Negre. Este important de menționat că perspectivele și dinamica relației pot evolua odată cu schimbările geopolitice și evenimentele internaționale.

Oseția de Sud, tot mai aproape de Rusia

Relația dintre Rusia și Osetia de Sud a fost influențată în mod semnificativ de evenimentele din Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, care a implicat conflicte în regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia.

Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia a avut ca principal teatru de luptă regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia. Conflictul a izbucnit în contextul tensiunilor dintre Georgia și separatiștii osetini, susținuți de Rusia. În urma luptelor, Rusia a intervenit militar în sprijinul Osetiei de Sud, iar acest lucru a dus la o escaladare a conflictului și la recunoașterea ulterioară a independenței Osetiei de Sud de către Rusia.

La scurt timp după conflict, în august 2008, Rusia a recunoscut oficial independența Osetiei de Sud, ca răspuns la acțiunile Georgiei. Această mișcare a fost criticată pe scară largă de comunitatea internațională, iar majoritatea țărilor nu recunosc Osetia de Sud ca stat independent.

După recunoașterea independenței, Rusia a menținut o prezență militară semnificativă în Osetia de Sud, inclusiv staționarea trupelor și asigurarea securității. Aceasta a consolidat dependența Osetiei de Sud față de Rusia în ceea ce privește securitatea și apărarea.

Rusia și Osetia de Sud au semnat mai multe acorduri bilaterale care acoperă domenii precum securitatea, cooperarea economică și culturală. Aceste acorduri au consolidat legăturile dintre cele două entități și au creat o rețea de interdependență. În acest moment Oseția de Sud dorește să se integreze în Federația Rusă, Kremlinul arătând că este pregătit să facă acest pas pe fondul invaziei ruse împotriva Ucrainei.

Rusia a oferit sprijin economic semnificativ Osetiei de Sud, inclusiv ajutor umanitar și investiții în proiecte de infrastructură. Acest sprijin este o sursă de critici din partea comunității internaționale.

Relația strânsă dintre Rusia și Osetia de Sud a fost supusă criticii internaționale, în special de către țările care susțin integritatea teritorială a Georgiei. Organizațiile internaționale și numeroase țări au reafirmat că consideră Osetia de Sud ca parte a teritoriului georgian.