Republica Moldova, războiul pentru referendum

de | dec. 28, 2023 | Analize, REPUBLICA MOLDOVA | 0 comentarii

Decizia președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de a solicita parlamentului de la Chișinău convocarea unui referendum pentru a exprima în mod clar opțiunea pro-europeană a majorității populației din fosta republică sovietică a trezit speculații intense la nivelul mass-media locală. De la aprobarea vehementă ori tacită a unei astfel de decizii și până la acuzații dure […]

Decizia președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de a solicita parlamentului de la Chișinău convocarea unui referendum pentru a exprima în mod clar opțiunea pro-europeană a majorității populației din fosta republică sovietică a trezit speculații intense la nivelul mass-media locală.

De la aprobarea vehementă ori tacită a unei astfel de decizii și până la acuzații dure la adresa actualei guvernări, decizia convocării unui referendum republican a încins clasa politică de la Chișinău

Susținere politică

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat pentr cererea preşedintei Maia Sandu de a organiza un referendum privind aderarea ţării la Uniunea Europeană în toamna anului 2024 – posibil odată cu alegerile prezidenţiale – spunând că plebiscitul va pune punct unor speculaţii mai vechi şi va arăta dacă moldovenii vor sau nu în UE.

„Aceste propuneri de a organiza referendumuri au fost expuse şi anterior de reprezentanţii opoziţiei, că vezi Doamne, nu putem merge mai departe până nu există un astfel de exerciţiu. Dincolo de faptul că referendumul da, îşi are menirea lui, la fel contează şi rezultatul în alegeri, pentru că toate alegerile sunt un fel de referendum. În concluzie, vezi câţi alegători au votat pentru o opţiune politică sau alta. (…) Cred că acest exerciţiu va pune punct pe aceste speculaţii – vor sau nu moldovenii în UE. Eu cred că moldovenii îşi doresc să fie parte a familiei UE, a unui spaţiu al păcii, unde oamenii şi viaţa umană sunt respectate, un spaţiu al bunăstării”, a declarat şeful legislativului de la Chişinău, Igor Grosu, la postul public de televiziune, relatează mass-media regională.

Demers prezidențial

Săptămâna trecută, preşedinta Maia Sandu a solicitat desfăşurarea, în toamna anului 2024, a unui referendum naţional privind aderarea la Uniunea Europeană, în condiţiile în care liderii europeni au fost de acord cu deschiderea negocierilor de aderare. În discursul rostit în ajunul Crăciunului, când a marcat trei ani de mandat, şefa statului a cerut Parlamentului să demareze procedurile de organizare a referendumului. Cu aceeaşi ocazie, Maia Sandu a anunţat oficial că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din toamna anului 2024. Ea a spus că dacă va obţine un nou mandat de preşedinte, va continua calea Republicii Moldova spre integrarea în UE.

Ideea referendumului lansată de Maia Sandu a generat dezbateri. Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi, precum şi opoziţia socialistă au spus că referendumul nu poate fi organizat în aceeaşi zi cu alegeri – fie prezidenţiale, fie parlamentare -, ci doar cu două luni înainte sau după alegeri. Pe de altă parte, acum patru ani, s-a desfăşurat un referendum odată cu alegerile parlamentare, însă de atunci Codul electoral a fost modificat.

Preşedinta Sandu a declarat că parlamentul va trebui să stabilească procedura tehnică a referendumului.

Ca urmare, la două zile după anunţul Maiei Sandu, partidul de guvernământ, PAS, a propus modificarea Codului electoral, astfel încât să permită organizarea alegerilor şi a referendumurilor în aceeaşi zi. O altă modificare propusă la Codul electoral prevede ca alegerea preşedintelui ţării să aibă loc cu cel mult 90 de zile până la expirare mandatului, însă nu mai târziu de două luni după ce funcţia devine vacantă, aşa cum prevede Constituţia în prezent. 

Mandatul preşedintei Maia Sandu expiră anul viitor în decembrie, iar actualul parlament va deţine funcţii depline până în iulie 2025. Potrivit noului Cod electoral, prezidenţialele se desfăşoară în cel mult două luni după expirarea mandatului, iar parlamentarele, în cel mult trei luni. Ambele zile sunt stabilite prin hotărâri de parlament.

Supărare pro-rusă

Oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare masive din Republica Moldova, s-a declarat împotriva unui astfel de referendum. El are un discurs dur împotriva actualei guvernări pro-europene

„Dar nu respect puterea, care se comportă mai rău decât bandiții. Cu adevărat, îmi doresc să construiesc o Moldovă bogată și prosperă. Am un plan clar, înțeleg cum trebuie să procedez, pas cu pas, și nu voi accepta niciodată ca, o oarecare Maia nebună să-mi creeze obstacole. Și nu-mi pasă cine o protejează. De aceea, vom merge până la sfârșit, luptăm și construim o țară bogată. Împreună vom reuși”, este doar una dintre declarațiile tirajate de imensul aparat de propagandă care îi deservește interesele.

Într-o lovitură de imagine, Ilan Șor a cerut să participe la audierile publice legate de procesul recuperării banilor furaţi în 2014, care au avut loc în Parlamentul de la Chişinău în perioada 21-28 decembrie.

Şor, cercetat inclusiv pentru finanţarea ilegală a partidelor politice din R.Moldova, spune că este gata să încheie un acord cu autorităţile – să îşi vândă datoria de stat care ar valora 5,2 miliarde de lei, iar în schimb, Procuratura să renunţe la acuzaţiile împotriva sa.

„Eu cer prezenţa mea la audierile din Parlament, am ce să spun atât autorităţilor, cât şi publicului şi pot răspunde la orice întrebare. Sunt gata în termen de 7 zile să răscumpăr împrumuturile cu semnarea unui acord tripartit cu Procuratura, Ministerul de Finanţe şi cu mine personal. Rezultatul – Ministerul Finanţelor primeşte 5,2 miliarde de lei, Procuratura renunţă la acuzaţiile împotriva mea în lipsa prejudiciului. (…) Am multe de spus. Sunteţi gata să mă ascultaţi?”, a scris Ilan Şor pe reţelele sociale, citat de mass-media.

Condamnat și fugar

Curtea de Apel de la Chişinău l-a condamnat pe Ilan Şor la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare şi i-a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Decizia a fost pronunţată în data de 13 aprilie anul acesta. În reacţie, Ilan Şor a acuzat magistraţii că ar fi acţionat la comenzi politice şi a susţinut că decizia Curţii de Apel „îl lasă rece şi că nu are de gând să se conformeze acesteia”.

Ilan Şor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, şi, potrivit unor rapoarte neconfirmate, locuieşte de atunci în Israel. Potrivit unor investigaţii jurnalistice, în Israel oligarhul ar trăi în lux şi opulenţă. De acolo, potrivit oamenilor legii, el ar continua să se implice în politica de la Chişinău, iniţial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituţional între timp, iar ulterior – prin intermediul formaţiunilor politice afiliate lui.

Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc se află în lista persoanelor sancţionate de guvernele american şi britanic. La fel, Şor figurează pe listele de sancţiuni impuse de Canada şi UE, pentru legături cu Kremlinul şi tentative de destabilizare a Moldovei.

Sprijin militar

Republica Moldova a anunţat recent că a intrat în posesia unui sistem de supraveghere aeriană de la producătorul francez Thales, un prim pas spre dezvoltarea apărării aeriene după ce pe teritoriul său au fost găsite fragmente de rachete provenind din războiul din Ucraina vecină, relatează Reuters.

Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că sistemul de supraveghere a ajuns recent la Chişinău, pe cale aeriană, şi va putea monitoriza spaţiul aerian al întregii ţări.

Radarul a fost achiziţionat din bugetul naţional de apărare, iar compania franceză THALES a asigurat sprijinul informaţional şi logistic.

La rândul său, ministrul de externe Nicu Popescu a declarat că achiziţia reprezintă o mărturie a sprijinului pe care îl are Moldova din partea partenerilor francezi. „Ne-am angajat să construim un viitor mai sigur şi mai prosper în cadrul familiei europene”, a scris el pe platforma socială X.

Autorităţile din Republica Moldova au raportat că au găsit resturi de rachete în nordul ţării de cel puţin patru ori de când Rusia a lansat invazia la scară largă a Ucrainei vecine în februarie 2022.

Război hibrid

Recent, Uniunea Europeană a acceptat să înceapă negocierile de aderare la UE atât cu R. Moldova, cât şi cu Ucraina. Dar, spre deosebire de Ucraina, R. Moldova are un statut neutru ancorat în Constituţia sa şi nu doreşte să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice.

Premierul Dorin Recean a declarat că Moldova intenţionează, cu ajutorul aliaţilor săi din UE şi NATO, să achiziţioneze un sistem modern de apărare aeriană pentru a-şi apăra aeroporturile şi principalele situri de infrastructură.

„Dacă Kremlinul decide să ne atace, ce vom face?” a spus Recean într-un interviu în limba rusă pentru televiziunea TV8. „Neutralitatea nu va proteja Moldova”, a punctat el.

Recean a declarat că ţările dezvoltate „investesc în securitatea lor pentru a se asigura că cetăţenii şi companiile lor se simt în siguranţă. Dacă nu au asta, oamenii pleacă şi îşi iau capitalul cu ei. Şi asta este ceea ce se întâmplă acum în R. Moldova”, a explicat el.

  1. Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, are în prezent doar un sistem rudimentar de apărare aeriană, o rămăşiţă a perioadei în care a fost republică sovietică.

Ucraina a identificat apărarea aeriană îmbunătăţită ca fiind un element critic în contracararea a ceea ce se aşteaptă să fie un nou val de atacuri aeriene asupra energiei sale şi a altor situri de infrastructură – aşa cum s-a întâmplat în mod repetat iarna trecută.

Recean, la rândul său, a repetat teza principală a noii strategii de securitate, desemnând Rusia drept cea mai mare ameninţare cu care se confruntă ţara sa. „Ameninţarea la adresa securităţii noastre este Kremlinul, Federaţia Rusă şi modul în care aceasta se raportează la vecinii noştri şi la noi”, a declarat el.

Pericol intern

Premierul a remarcat că Rusia a oprit luna aceasta importurile de produse agricole cheie ale Moldovei şi a citat un decret semnat luni de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care simplifică procedurile pentru ca moldovenii să devină cetăţeni ruşi. El a spus că aceasta este „o încercare de a recruta carne de tun pentru războiul său din Ucraina”.

Potrivit decretului semnat de Putin, procedura de obţinere a cetăţeniei ruse pentru cetăţenii din Republica Moldova, Belarus şi Kazahstan a fost simplificată. În document se indică faptul că cetăţenii din Moldova şi Kazahstan care au împlinit vârsta de 18 ani vor putea obţine cetăţenia Federaţiei Ruse fără a confirma cunoaşterea istoriei ruseşti şi a bazelor legislaţiei ţării. De asemenea, cetăţenii belaruşi nu vor trebui să facă dovada cunoaşterii limbii ruse.

În plus, cetăţenii din Moldova, Belarus şi Kazahstan nu vor trebui neapărat să fi locuit în Rusia timp de cinci ani înainte de a depune cererea de obţinere a cetăţeniei, relatează mass-media. Potrivit aceleiaşi surse, Dorin Recean a menţionat că, în prezent, în Rusia se află între 150.000 şi 200.000 de cetăţeni moldoveni.

Răspuns legislativ

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a salutat adoptarea de către parlament a unei noi strategii de securitate naţională – prima după 12 ani – care solicită ancorarea ţării alături de aliaţii săi occidentali şi identifică Rusia ca fiind o ameninţare.

Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a acuzat Moscova că a pus la cale o lovitură de stat pentru a o înlătura de la putere. Ea a declarat că noua strategie de securitate subliniază „principalele ameninţări” cu care se confruntă Republica Moldova şi arată cum să le „contracareze eficient”.

„Există două ameninţări principale la adresa securităţii noastre naţionale – politica agresivă a Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre în ansamblu şi corupţia adânc înrădăcinată în Moldova”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Pentru aprobarea Strategiei de Securitate Naţională a Republicii Moldova – prima din 2011 – au votat 59 de deputaţi.

Membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din care provine Maia Sandu deţin majoritatea în parlamentul Republicii Moldova, care a adoptat vineri strategia axată pe legături mai strânse cu UE, cu România, Statele Unite şi NATO. Însă Moldova urmează să îşi păstreze statutul de „neutralitate” prevăzut în Constituţia sa şi, spre deosebire de Ucraina, nu doreşte să devină membră a NATO.

În document se spune că noua strategie este „vitală în actualul context geopolitic pentru a limita riscurile cu care se confruntă Republica Moldova”.

„Este clar că în viitorul apropiat Federaţia Rusă nu va renunţa la acţiunile sale ostile împotriva Moldovei”, se arată în document. „Prin urmare, trebuie să învăţăm să trăim în condiţiile unui război hibrid prelungit şi de intensitate ridicată”, arată deputaţii.

Reacție dură

Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat documentul ca fiind „rusofob”, afirmând că Moscova a respectat întotdeauna interesele Moldovei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a luat în derâdere decizia UE de a lansa negocieri de aderare cu Ucraina şi Moldova, spunând că niciuna dintre aceste ţări nu îndeplineşte criteriile de aderare ale blocului.

Secretarul de presă al Ministerului de Externe de la Chișinău, Igor Zaharov, a comentat că declaraţiile lui Peskov reprezintă un indiciu clar că Moldova se îndepărtează de sfera de influenţă a Moscovei. „Ne îndreptăm în mod decisiv pe calea europeană”, a declarat Zaharov la Radio Moldova. „Acest lucru, în mod natural, face clasa politică rusă nefericită sau chiar indignată, dar noi am ales această cale şi cerem forţelor externe să nu se amestece în deciziile noastre interne”, a punctat oficialul de la Chişinău.

Strategia de securitate naţională a Republicii Moldova, iniţiată de preşedinta Maia Sandu, va fi în vigoare timp de şase ani şi va deveni baza pentru alte iniţiative în acest domeniu.

„Scopul nostru este ca dintr-un stat vulnerabil cu democraţie fragilă să devenim un stat puternic, modern, rezilient şi european, capabil să aibă grijă de cetăţenii săi, care garantează că moldovenii sunt în siguranţă acasă şi trataţi cu respect oriunde în lume”, a transmis preşedinta Maia Sandu.

Sprijin românesc

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat anterior că nu doreşte să speculeze şi nici nu crede că este bine să facă acest lucru, întrebat dacă anul 2030 este un termen posibil pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Pe de altă parte, niciodată nu s-a trecut aşa repede peste faza preliminară, de la solicitare la statutul de candidat, la aprobarea negocierilor de aderare. Deci putem să fim optimişti”, a adăugat şeful statului, în contextul în care Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare pentru Ucraina şi Republica Moldova.

„Nu vreau să speculez aceste chestiuni şi nici nu cred că este bine. În cazul României, dacă ne amintim, noi am dorit de la mijlocul anilor ‘90 să ajungem în această fază. Decizia s-a luat în decembrie 1999, în ianuarie 2000 au început negocierile pentru aderare şi România a intrat în Uniune pe 1 ianaurie 2007, împreună cu Capitala culturală europeană Sibiu. Deci 7 ani şi atunci n-am avut război, n-am avut crize de tipul celor cu care ne confruntăm aici”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat dacă termenul 2030 pentru aderarea Republicii Moldova la UE despre care vorbea preşedinta Maia Sandu este unul realist şi posibil.

Şeful statului român a adăugat că „pe de altă parte, niciodată nu s-a trecut aşa repede peste faza preliminară, de la solicitare la statutul de candidat, la aprobarea negocierilor de aderare”.

„Deci putem să fim optimişti”, a concluzionat preşedintele Iohannis.

Și preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis felicitări pentru Republica Moldova şi Ucraina pentru ”pasul major” pe care l-au făcut în vederea aderării la Uniunea Europeană. ”România a fost şi va rămâne un partener al celor două state şi un susţinător vocal al unităţii şi solidarităţii europene”, a transmis Ciucă.

”Salut decizia istorică a Consiliului Europei de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova şi Ucrainei la UE. Cele două ţări au făcut un nou pas către destinul lor european, pe care sperăm cu toţii să îl vedem împlinit cât mai curând”, a scris, joi seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

Acesta a transmis felicitări ceor două state, ”pentru acest pas major”.

”România a fost şi va rămâne un partener al celor două state şi un susţinător vocal al unităţii şi solidarităţii europene”, a mai transmis Ciucă.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *