La începutul lunii noiembrie, generalul Valery Zaluzhny, comandantul șef al forțelor armate ucrainene, a acordat un interviu în The Economist, urmat de publicarea unui articol și a unui eseu de nouă pagini intitulat ”Războiul pozițional modern și cum să îl câștigi”.

Momentul este unul bine ales, când a devenit clar că ofensiva de vară în care ucrainenii și Occidentul și-au pus mari speranțe, nu și-a îndeplinit obiectivul major de a străpunge apărarea rusă pe multiple linii fortificate cu câmpuri de mine, amenințând cu avansul spre Marea de Azov și separarea forțele rusești în două. Dar, din multiple motive, acest obiectiv nu a fost realizat, acest fapt ducând la o oarecare dezamăgire atât în rândul publicului intern, cât și din partea partenerilor occidentali, care, după speranțele rusești, ar putea începe să obosească și să-și piardă interesul pentru Ucraina, diminuând susținerea și sprijinul material atât de necesar ucrainenilor pentru continuarea războiului.

Ori, cel mai potrivit pentru a ieși public să explice situația și să readucă încrederea ucrainenilor și continuarea și chiar intensificarea sprijinului extern este comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Valery Zaluzhny, cel care, conform celui mai recent sondaj de opinie, se bucură de cea mai mare încredere din partea ucrainenilor, de circa 88%. Este oarecum de așteptat, este comandantul forțelor armate ucrainene din iulie 2021 și lui i se datorează în mare măsură respingerea invaziei rusești în primăvara lui 2022, rezistența înverșunată din Donbass și contraofensivele răsunătoare de la Harkiv și Kherson, precum și faptul că ucrainenii au preluat și menținut inițiativa pe câmpul de luptă.

Președintele Volodimir Zelenski se află pe locul doi în sondaje, în scădere cu vreo zece procente, aflându-se acum la circa 60% încredere, un nivel la care liderii occidentali îl pot doar visa. Aceste cifre ne arată contrariul celor expuse de propaganda rusă, că ucrainenii și-au pierdut încrederea în liderii lor.

Deci, Zaluzhny era cel mai potrivit să iasă în public și să explice situația actuală pe front, dar una din afirmațiile lui, ”la fel ca și în primul război mondial, am ajuns la un nivel de tehnologie care ne pune într-o situație de stalemate” și ”este probabil să nu fie nicio străpungere frumoasă în adâncime”, a atras reacția președintelui Volodimir Zelenski, care a reacționat public spunând că oamenii sunt obosiți după 18 luni de război, este ceva normal, dar nu este vorba de un stalemate. Același aspect a fost subliniat într-un interviu și de Igor Zhovka, adjunctul șefului de cabinet al președintelui. Desigur, aceste neînțelegeri între conducerea civilă și militară ucraineană a războiului au fost intens speculate de propaganda rusă, care uită că în regimurile democratice este posibil să existe divergențe și mai mari între civili și militari pe timp de criză sau război, dar asta nu impietează asupra lanțului de comandă, acesta fiind clar și bine stabilit. Doar în regimurile autoritare, cum este Rusia, președintele dă ordine și armata i le duce la îndeplinire fără crâcnire, chiar dacă sunt absurde și duc la moartea a mii de militari în atacuri în valuri fără speranță pentru obiective fără prea mare importanță strategică.

După cum spune chiar Zaluzhny despre Rusia: ”Rusia a pierdut cel puțin 150 000 de morți. În orice altă țară asemenea pierderi ar fi oprit războiul”, dar nu în Rusia, care ”să fim onești, este un stat feudal în care cea mai ieftină resursă este viața omului. Dar pentru noi… cel mai scump lucru pe care îl avem este poporul nostru”.

Interviul este foarte clar și se axează pe chestiunea războiului, în ce stadiu se află, unde se îndreaptă, respectiv spre un război de uzură în tranșee ca și primul război mondial care favorizează Rusia, deoarece aceasta poate profita de resursele mai mari în oameni și material și să obțină superioritatea în anumite puncte și anumite domenii, iar Ucraina riscă o deteriorare majoră a situației pe măsură ce acest tip de război de uzură se prelungește.

Apoi Zaluzhny enumeră ce ar fi necesar pentru a evita această stare de stalemate, cum ar putea ieși din ea și să treacă la un război de manevră care ar avantaja Ucraina așa cum a făcut-o în Kherson și Harkiv.

1. Putere aeriană.

2. Mijloace moderne de război electronic (EW).

3. Sisteme de contra-baterie.

4. Mijloace de deminare.

5. Constituirea și antrenarea de rezerve.

Observăm faptul că Occidentul nu a livrat Ucrainei armament de top decât cu întârziere. Obiectivele enunțate de Joe Biden, Ucraina nu trebuie să fie lăsată să fie învinsă, iar SUA să nu fie atrase într-un conflict direct cu Rusia, a făcut ca unele arme cheie în conflict să fie livrate după ezitări, cu întârzieri sau în cantități prea mici pentru a deveni un adevărat game-changer. În această categorie se înscriu sistemele HIMARS, apoi ATACMS, rachetele cu rază lungă de acțiune, tancurile și multe altele. Întârzierile au dat timp rușilor să se adapteze și să găsească soluții, numărul lor limitat au făcut ca efectul lor să fie important, dar nu devastator. Spre exemplu, un număr mai mare de HIMARS cu muniție suficientă din prima clipă a intrării lor în luptă ar fi avut ca efect mai multe depozite de muniții, căi de acces și puncte de comandă anihilate din primul moment și o șansă mai mare pentru ucraineni. La fel, dotarea cu F-16 ar fi avut un efect mai mare anul acesta decât ar putea avea anul viitor, rușii având timp să își extindă și întărească capabilitățile de apărare antiaeriană.

Dar Zaluzhny nu se plânge, ”nu erau obligați să ne dea nimic, suntem foarte recunoscători pentru ce am primit, eu doar expun faptele”.

Generalul Valery Zaluzhny concluzionează evidențiind încă o dată de ce ar fi nevoie pentru a ieși din această situație care avantajează mai mult Rusia decât Ucraina: ”Un război pozițional este unul prelungit care aduce riscuri enorme pentru forțele armate ucrainene și stat. Pentru ca Ucraina să scape din această capcană, vom avea nevoie de toate aceste lucruri: superioritate aeriană, capabilități de război electronic și contra-baterie mult îmbunătățite, tehnologie de deminare și abilitatea de a mobiliza și antrena mai multe rezerve. Mai trebuie să ne concentrăm pe un sistem modern de comandă și control (C2), astfel încât să putem vizualiza câmpul de luptă mai eficace decât Rusia și să luăm decizii mult mai rapid, și pe eficientizarea logisticii proprii în timp ce o întrerupem pe cea a Rusiei cu rachete cu rază lungă. Abordări noi și inovative pot transforma acest război de poziții înapoi în unul de manevră.”