Belarus, război total cu Parteneriatul Estic

Belarus, război total cu Parteneriatul Estic

Liderul de la Minsk, Alexandr Lukașenko, sub sancțiunile UE

Liderul de la Minsk, Alexandr Lukașenko, sub sancțiunile UE

Minskul a anunţat că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, decizia fiind un protest contra sancţiunilor adoptate de UE. Acestea au fost impuse după interceptarea unui avion de linie european de către autorităţile belaruse.

”Nu ne putem îndeplini obligaţiile din acest acord în contextul sancţiunilor şi restricţiilor impuse de UE”, a indicat Ministerul de Externe belarus într-un comunicat. Acesta a anunţat şi decizia de rechemare în ţară a ambasadorului Belarusului la Uniunea Europeană, pentru consultări.

Sancțiuni dure

MAE belarus a sugerat şi ca reprezentantul UE la Minsk să revină la Bruxelles pentru consultări şi a precizat că cei responsabili pentru sancţiunile impuse Belarusului vor avea interdicţie de a intra pe teritoriul fosrului stat sovietic.

La 21 iunie, Consiliul UE a decis să impună măsuri restrictive împotriva a 78 de persoane din Belarus şi a opt entităţi. Această decizie a fost luată având în vedere escaladarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în Belarus şi actele violente de represiune îndreptate împotriva societăţii civile, a opoziţiei democratice şi a jurnaliştilor.

În plus, noua rundă de măsuri restrictive a vizat şapte persoane şi o entitate care au fost desemnate în legătură cu aterizarea forţată şi ilegală a unui zbor Ryanair la Minsk, în Belarus, la 23 mai 2021, fapt care a pus în pericol siguranţa aviaţiei, şi cu reţinerea de către autorităţile belaruse a jurnalistului Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega. Printre cei vizaţi se numără, de asemenea, mai multe personalităţi importante din mediul de afaceri care sprijină regimul Lukaşenko şi beneficiază de pe urma acestuia.

Măsurile restrictive ale UE privind Belarusul se aplică în prezent unui număr total de 166 de persoane şi 15 entităţi. Cei desemnaţi fac obiectul îngheţării activelor, iar cetăţenilor şi întreprinderilor din UE li se interzice să pună fonduri la dispoziţia persoanelor şi entităţilor incluse pe listă. Totodată, persoanelor fizice li se aplică o interdicţie de călătorie, care le împiedică să intre pe teritoriul UE sau să îl tranziteze.

Lukașenko se bucură de sprijinul Patriarhiei Ortodoxe Ruse

Liderul belarus Alexandr Lukașenko se bucură de sprijinul Patriarhiei Ortodoxe Ruse

Denunț european

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a denunţat luni decizia Republicii Belarus de a-şi suspenda participarea la Parteneriatul Estic – iniţiativă menită să întărească legăturile între Uniunea Europeană (UE) şi ţările vecine foste republici sovietice – după adoptarea de sancţiuni europene în urma deturnării spre Minsk a unui avion de linie.

„Belarus a făcut un nou pas înapoi astăzi, suspendând participarea sa la Parteneriatul Estic. Această decizie va duce la o nouă escaladare a tensiunilor şi va avea un impact negativ evident asupra poporului belarus”, a scris Michel pe contul său de Twitter.

Speranțe diferite

UE a lansat Parteneriatul Estic cu Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjan, iniţiativă ce propune relaţii economice şi politice mai strânse în schimbul unor reforme. Unele dintre aceste ţări, cum ar fi Ucraina şi Georgia, consideră acest acord ca fiind o primă etapă în vederea unei aderări, însă liderii europeni nu au făcut niciodată promisiuni în acest sens.

UE a asigurat întotdeauna că acest parteneriat nu vizează extinderea influenţei sale în defavoarea altora, însă Rusia, principalul aliat al lui Lukaşenko, consideră acest parteneriat o intruziune în zona sa de influenţă. (K.P.)

Share our work
Moldova, 150 de secții pentru diasporă

Moldova, 150 de secții pentru diasporă

Republica Moldova, alegeri parlamentare pe 11 iulie 2021

Republica Moldova, alegeri parlamentare pe 11 iulie 2021

Republica Moldova va avea 150 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc pe 11 iulie, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău. Experții consideră că CEC sfidează prin această decizie două hotărâri judecătorești și solicitările insistente ale celor ce spun că un număr scăzut de secții în străinătate avantajează alianța comuniștilor și socialiștilor în dauna blocului proeuropean PAS al Maiei Sandu.

CEC a decis în unanimitate ca lista secțiilor de votare din străinătate să aibă doar 150 de secții, potrivit IPN.

Decizii ignorate

Decizia CEC vine în pofida faptului că, mai devreme, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să deschidă în străinătate cel puţin 191 de secţii de votare, iar ulterior Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia Curții de Apel.

Inițial CEC a stabilit un număr de 139 de secții de votare în diasporă, așa cum a fost și la alegerile prezidențiale. În urma mai multor proteste și contestații în instanțele de judecată, membrii CEC au revăzut numărul secțiilor și l-au majorat la 146.

Ulterior, după mai multe zile de dezbateri, recuzări și deliberări, Curtea de Apel Chișinău a obligat CEC să majoreze numărul secțiilor în diasporă la cel puțin 190, iar marți Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de Comisia Electorală Centrală împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, potrivit media locală. (K.P.)

Share our work
Armenia, rezultate contestate de opoziție

Armenia, rezultate contestate de opoziție

Armenia rămâne în epoca Pashinyan

Armenia rămâne în epoca Pashinyan

Comisia electorală din Armenia l-a confirmat duminică pe Nikol Pashinyan în calitate de câștigător detașat al alegerilor parlamentare. La scrutinul de săptămâna trecută,  formațiunea condusă de el, Contractul Civil, a obţinut 53,9% din voturi.

Principalul său contracandidat, partidul Alianţa Armenia, al fostului preşedinte Robert Kociarian, a primit puţin peste 21% din voturi.

Scrutin contestat

Formaţiunile de opoziție vor contesta rezultatul la Curtea Constituţională de la Erevan. Pashinyan a respins orice acuzații privind fraudarea.

Oficialii electorali au cerut ca opoziţia să ofere „dovezi substanţiale” privind presupusele nereguli, adăugând că simpla listare a unor încălcări nu este suficientă pentru a invalida rezultatul scrutinului.

Observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au considerat alegerile democratice, bine organizate şi în acord cu legislaţia internaţională.

Alegeri post-război

Paşinian a convocat alegerile la presiunea opoziţiei. Unele partide l-au acuzat pe premier de înfrângere, care a însemnat pierderi de teritoriu şi de multe vieţi omeneşti, în confruntarea de anul trecut cu Azerbaidjanul pentru controlul asupra Nagorno-Karabah.
Peste 6.500 de persoane au murit în conflict, iar Armenia a pierdut o mare parte a teritoriului regiunii Nagorno-Karabah.

Acordul de încetare a ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah a intrat în vigoare la 9 noiembrie, după un război de 44 de zile. Federația Rusă a jucat un rol important în încheierea acordului. (K.P.)

Share our work
Proiectul Canalului Istanbul, lansat de Erdogan (Video)

Proiectul Canalului Istanbul, lansat de Erdogan (Video)

Marea Neagră, interese strategice majore

Marea Neagră, interese strategice majore

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat şantierul primului pod al proiectului ‘Canalul Istanbul’, un gigantic canal paralel cu strâmtoarea Bosfor. Inițiativa a fost criticată de opoziţia politică şi de apărătorii de mediu.

‘Deschidem astăzi o nouă pagină în istoria dezvoltării Turciei’, a declarat Erdogan la ceremonia de aşezare a pietrei de temelie a podului.

Ambiții strategice

Canalul ar urma să aibă o lungime de 45 km şi să constituie o strâmtoare artificială la vest de Istanbul unind, de la nord la sud, Marea Neagră şi Marea Marmara.

Erdogan a consacrat aproape întreg discursul de sâmbătă apărării proiectului, pe care dorește să îl termine într-un timp cât mai scurt.

Enumerând riscurile prezentate de numărul tot mai mare de nave care traversează Bosforul, Erdogan a spus că proiectul vizează mai ales să ‘asigure securitatea cetăţenilor la Istanbul’ şi să permită Turciei să ocupe ‘un loc mai important’ în comerţul internaţional.
‘Toate etapele proiectului au fost concepute în conformitate cu ştiinţa’, le-a replicat el criticilor.

https://www.youtube.com/watch?v=TcGwFBH_46M

Critici dure

Criticii îl acuză pe preşedinte că se agaţă de un proiect care va conduce Turcia spre o catastrofă ecologică şi o îndatorare masivă, pe fondul slăbirii economiei în timpul anului pandemic 2020.

Proiectul a suscitat critici şi din străinătate, mai ales din Rusia, ţară care se teme că va vedea accesul în Marea Neagră facilitat pentru navele adversarilor săi din NATO.

Convenţia de la Montreux din 1936, care reglementează navigaţia în strâmtorile Bosfor şi Dardanele, obligă statele neriverane Mării Negre să anunţe cu 15 zile în prealabil trecerea navelor lor, care nu pot rămâne decât pentru o durată limitată.

‘Acest proiect nu încalcă (Convenţia de la) Montreux’, a afirmat fostul prim-ministru Binali Yildirim, care a luat cuvântul înaintea lui Erdogan în deschiderea ceremoniei de lansare a şantierului. (K.P.)

Share our work
București-Chișinău-Kiev, războiul pentru limbă

București-Chișinău-Kiev, războiul pentru limbă

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, supărat pe România

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, supărat pe România

Partidul Socialiștilor își exprimă indignarea față de declarația ministrului afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, care, în cadrul unei întâlniri cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, a cerut Ucrainei să recunoască limba moldovenească drept ”inexistentă”.

”Aceasta nu este nici pe departe prima declarație ofensatoare din partea oficialilor români. Amintim că nu cu mult timp în urmă, ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță, și-a permis o declarație obraznică la adresa adepților identității moldovenești. După cum vedem, aceste declarații ale domnilor Aurescu și Ioniță nu sunt opinii private ale unor persoane, ci reflectă direcția clară a politicii externe a României care urmărește suprimarea identității naționale a poporului moldovenesc. ”

Declarațiile vin pe fondul campaniei electorale din Republica Moldova, unde în data de 11 iulie vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Partidul Socialiștilor, condus de fostul președinte Igor Dodon, este unul din principalii actori politici din fost republică sovietică.

Atac la București

”Făcând astfel de declarații, reprezentanții oficiali ai României scot de pe țara lor respectabila mască și arată adevăratul chip al Bucureștiului oficial. Aceste afirmații, alături de acțiunile șoviniste scandaloase ale mișcării AUR și ale altor forțe unioniste din Moldova, mărturisesc strategia pe termen lung de absorbție a Republicii Moldova independente. ”

Partidul Socialiștilor solicită conducerii României să-și aducă scuzele oficiale și să dezavueze declarațiile ministrului afacerilor externe și ambasadorului României în Republica Moldova. Noi percepem astfel de afirmații ca fiind ostile și jignitoare față de poporul moldovenesc și limba moldovenească. Vă reamintim că etnonimul ”poporul moldovenesc” și glotonimul ”limba moldovenească” au apărut cu câteva secole mai devreme decât definițiile ”popor român” și ”limba română”.

Vaccin pentru moldovenismul primitiv

Pentru noi, denumirile ”popor moldovenesc” și ”limba moldovenească”, cuprinse în cronici și monumente istorice antice, sunt noțiuni sacre. Considerăm negarea identității moldovenești ca un atac asupra bazelor statalității și independenței țării noastre. Îi îndemnăm pe oficialii și diplomații străini acreditați în Moldova să manifeste respect pentru țara noastră, poporul nostru, limba noastră și istoria noastră.

Aceasta nu este nici prima declarație ofensatoare din partea oficialilor români la adresa Republicii Moldova. Recent, ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță, a declarat că cetățenii țării nostre ar trebui să fie „vaccinați de moldovenismul primitiv”, se mai arată în comunicatul partidului.

Graffiti politice în Republica Moldova, parte a razboiul identitar din fosta republică sovietică

Graffiti politice în Republica Moldova, parte a razboiul identitar din fosta republică sovietică

Reacție publică

La rândul său, Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, apropiată de socialiști, a cerut respectarea drepturilor cetățenești, inclusiv la autodeterminare etnică și lingvistică de către Guvernul României și Ucrainei.

”Limba moldovenească este limba maternă a moldovenilor atât din Moldova cât și din Ucraina. La fel, aceasta este limba de stat a Republicii Moldova, consfințită prin articolul 13 al Constituției Republicii Moldova. Intervențiile diplomatice ale statului român denotă o atitudine ostilă a României față de poporul moldoveneasc precum și față de guvernul de la Kiev, încercînd să-l impună să renunțe la funcțiile sale de bază, și anume serviciul în folosul cetățenilor săi în schimbul unor beneficii minore. Considerăm abordarea guvernului de la București și acceptul Kievului de a discuta acest subiect drept o slăbiciune diplomatică a MAE al Ucrainei”, se arată într-un comunicat emis presei.

De asemenea, Urmații lui Ștefan consideră lipsa unor reacții din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova drept inadmisibilă.

”Amintim că MAEIE a semnat Acordul cu Ucraina privind protecția reciprocă minorităților naționale, în care guvernele se obligă să protejeze drepturile ucrainenilor din Moldova și moldovenilor din Ucraina, inclusiv dreptul moldovenilor de a studia în limba moldovenească în școli, limba moldovenească fiind maternă pentru aproximativ un sfert de milion de cetățeni ai Ucrainei.

De asemenea, chemăm guvernul de la București și cel de la Kiev să se concentreze pe soluționarea problemelor reale, în primul rînd, privind bunăstarea cetățenilor săi. Identitatea etnică și lingvistică este o chestiune de convingere personală și intimă, iar intervenția guvernelor în astfel de subiecte denotă tendințe naționaliste și revanșiste, inadmisibile societăților democratice contemporane, precum și spiritului valorilor europene, apartenența la care, reieșind din aceste acțiuni, Ucraina și România o declară doar superficial. Moldovenii au fost și vor fi, iar limba lor maternă și oficială a fost și va fi limba moldovenească”, se menționează în comunicatul mișcării de tineret.

Republica Moldova, alegeri parlamentare pe 11 iulie 2021

Tema identitară este reluată în Republica Moldova, unde sunt organizate alegeri parlamentare pe 11 iulie 2021

Demers diplomatic

Potrivit unui comunicat al MAE  miniştrii român şi ucrainean au realizat o evaluare a stadiului implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a preşedinţilor României şi Ucrainei din 12 mai 2021, precum şi în urma consultărilor celor doi şefi ai diplomaţiilor din 23 aprilie de la Bucureşti.

Aurescu a pus accent în discuţiile cu omologul ucrainean pe necesitatea identificării cât mai curând de soluţii durabile pentru drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.

Ministrul român a subliniat necesitatea reluării activităţii Comisiei mixte interguvernamentale privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învăţământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părţii ucrainene pentru finalizarea formalităţilor necesare cât mai curând.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoaşterea identităţii între limba română şi aşa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistenţa „limbii moldoveneşti”. (K.P.)

Share our work