Comisia electorală din Armenia l-a confirmat duminică pe Nikol Pashinyan în calitate de câștigător detașat al alegerilor parlamentare. La scrutinul de săptămâna trecută, formațiunea condusă de el, Contractul Civil, a obţinut 53,9% din voturi.
Principalul său contracandidat, partidul Alianţa Armenia, al fostului preşedinte Robert Kociarian, a primit puţin peste 21% din voturi.
Scrutin contestat
Formaţiunile de opoziție vor contesta rezultatul la Curtea Constituţională de la Erevan. Pashinyan a respins orice acuzații privind fraudarea.
Oficialii electorali au cerut ca opoziţia să ofere „dovezi substanţiale” privind presupusele nereguli, adăugând că simpla listare a unor încălcări nu este suficientă pentru a invalida rezultatul scrutinului.
Observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au considerat alegerile democratice, bine organizate şi în acord cu legislaţia internaţională.
Alegeri post-război
Paşinian a convocat alegerile la presiunea opoziţiei. Unele partide l-au acuzat pe premier de înfrângere, care a însemnat pierderi de teritoriu şi de multe vieţi omeneşti, în confruntarea de anul trecut cu Azerbaidjanul pentru controlul asupra Nagorno-Karabah.
Peste 6.500 de persoane au murit în conflict, iar Armenia a pierdut o mare parte a teritoriului regiunii Nagorno-Karabah.
Acordul de încetare a ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah a intrat în vigoare la 9 noiembrie, după un război de 44 de zile. Federația Rusă a jucat un rol important în încheierea acordului. (K.P.)
0 Comentarii