Moscova respinge apelurile NATO

Moscova respinge apelurile NATO

NATO consideră Federația Rusă o amenințare

NATO consideră Federația Rusă o amenințare

Rusia nu trebuie să dea raportul în fața NATO în legătură cu exercițiile militare efectuate, a declarat președintele Comitetului pentru Relații Internaționale din Duma de Stat, Leonid Sluțki, scrie ”Rossiiskaia gazeta”.

Astfel a comentat politicianul, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, apelul lansat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de a dezvălui detaliile exercițiilor militare ”Zapad-2021”. ”În mod unilateral, Alianța Nord-Atlantică a coborât nivelul relațiilor cu Rusia. Este alegerea lor”, a menționat Sluțki.

Contre geopolitice

Potrivit spuselor sale, la o asemenea tonalitate, Rusia ”cu siguranță nu este obligată să dea în fața nimănui raportul, având în vedere, în special, desfășurarea sistemelor americane de apărare antirachetă în Polonia, precum și dislocarea periodică de trupe SUA în țări situate în imediata apropiere de granițele Federației Ruse”.

Acțiunile practice ale trupelor se vor desfășura din 10 până la 16 septembrie pe nouă poligoane din Rusia și pe cinci poligoane din Republica Belarus. La exercițiile strategice comune ”Zapad-2021” (Vestul-2021) vor participa soldați și ofițeri din Rusia și din Republica Belarus, precum și reprezentanți ai ODKB (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă –n.r.) și ai Organizației de Cooperare de la Shanghai.

În-plină-campanie-electorală-liderul-de-la-Kremlin-Vladimir-Putin-a-intensificat-procesul-de-militarizare-a-Federației-Ruse.

În-plină-campanie-electorală-liderul-de-la-Kremlin-Vladimir-Putin-a-intensificat-procesul-de-militarizare-a-Federației-Ruse.

Amenințări a la russe

Posibila apropiere de granițele Rusiei a infrastructurii militare a NATO va forța Moscova să adopte contramăsuri, pentru a asigura o securitate totală pentru țară, a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat cotidianului ”Izvestia” în marja Forumului Economic de Est, scrie agenția TASS.

Reprezentantul Kremlinului a menționat că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, insistă asupra dorinței țării lui de a adera la NATO, idee pe care ”cel puțin jumătate din populația Ucrainei nu o susține, judecând după sondajele sociologice”. În același timp, ”la Washington au reacționat destul de pozitiv la asemenea năzuințe euroatlantice ale Ucrainei”, a adăugat el.

Potențial vorbind, acest lucru este pentru noi deosebit de periculos, pentru că NATO va continua, astfel, să apropie infrastructura ei militară de granițele noastre. Este o chestiune care va atrage necesitatea adoptării unor contramăsuri pentru a reechilibra situația și pentru a asigura 100% securitatea granițelor noastre”, a spus Peskov.

Zelenski contestat

Potrivit spuselor sale, privită în ansamblul ei, retorica anti-rusă care s-a făcut auzită din partea lui Zelenski de-a lungul vizitei sale în SUA, duce cu gândul la ideea că ”principalul obiectiv al prieteniei ucraineano-americane este de a fi prieteni împotriva Rusiei”.

Este măgulitor faptul că țara noastră a ocupat o poziție atât de sus pe agenda acestor negocieri, dar mi-aș fi dorit să fie cu semnul plus, nu cu semnul minus”, a concluzionat Peskov. (K.P.)

Share our work
Opoziția socialistă de la Chișinău, zvon de război pe Nistru

Opoziția socialistă de la Chișinău, zvon de război pe Nistru

Ucraina, confruntată cu o insurgență prelungită în Donbass

Ucraina, confruntată cu o insurgență prelungită în Donbass

Interdicția Kievului de traversare a frontierei ucrainene pentru mașinile cu plăcuțe de înmatriculare transnistrene nu reprezintă nimic altceva decât o înțelegere dintre Zelenski și Sandu privind blocarea economică a regiunii transnistrene. Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că scandalul plăcuțelor neutre este unul artificial, creat cu scopul de a stopa orice activități economice din regiunea transnistreană.

Acuzații politice

Igor Dodon spune că decizia Kievului de a aplica interdicția de traversare a frontierei ucrainene pentru mașinile transnistrene începând cu ziua de 1 septembrie ar fi fost o decizie convenită în timpul întrevederilor dintre Sandu și Zelenski.

Este jocul autorităților de la Chișinău. S-au înțeles, din start, cu ucrainenii despre acea scrisoare prin care s-a cerut amânarea interdicției. Scopul a fost să-i joace pe degete pe ruși spunându-le că s-a încercat aplanarea conflictului, dar ucrainenii n-au cedat. Ca ucrainenii să iasă răi, iar cei de la Chișinău – buni. Nu cred că Zelenski aflându-se la Chișinău n-a abordat acest subiect și nu s-a ajuns la vreun consens. Maia Sandu i l-a dat pe Ceaus în portbagaj, nu cred că nu s-au înțeles și aici. Miza este ca să se instituie o blocadă economică în regiunea transnistreană”, a spus Igor Dodon în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Primul în Moldova.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, o aliată a Kievului

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, o aliată a Kievului

Socialiștii supărați

Dodon spune că Ucraina ar încerca să atragă Republica Moldova de partea sa în conflictul cu Federația Rusă, iar autoritățile de la Chișinău ar accepta acest lucru.

Ucraina este în conflict cu Rusia și ucrainenii vor încerca să creeze provocări în regiunea transnistreană. Asta e agenda lor internă, nu e agenda noastră. Autoritățile de la Chișinău îi numesc pe transnistreni „separatiști”, sunt gată să cumpere energie electrică din Ucraina, care este mai scumpă, doar ca să blocheze economic regiunea transnistreană”, a spus Igor Dodon.

La 1 septembrie, autoritățile de la Kiev au interzis mașinilor cu plăcuțe de înmatriculare transnistrene traversarea frontierei ucrainene, fiind acceptate doar mașinile cu plăcuțe neutre. Interdicția a fost aplicată deși autoritățile de la Chișinău au expediat Kievului o solicitare privind amânarea acesteia până la data de 10 ianuarie 2022, timp în care ar fi fost perfecționat mecanismul de eliberare a plăcuțelor neutre.

Maia Sandu, acuzată

Maia Sandu – președintele Republicii Moldova – este criticată dur de Valerii Klimenco, președintele Congresului Comunităților Ruse din Moldova, după ce a semnat – pe 23 august 2021 – declarația comună a participanților la ”Platforma Crimeea”, împreună cu 45 de reprezentanți ai altor state și organizații internaționale.

Sunt aici pentru a reafirma sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale internațional recunoscute. Crimeea este parte a Ucrainei, iar anexarea sa ilegală este o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Moldova a fost și va continua să fie partenerul dumneavoastră de încredere. Susținem Rezoluția 68/262 „Integritatea teritorială a Ucrainei” a Adunării Generale a Națiunilor Unite, precum și rezoluțiile sale ulterioare”, a declarat Maia Sandu.

Transnistria-bombă-geopolitică-la-granița-NATO.

Transnistria, bombă geopolitică la granița NATO

Supărare rusă

Declarația comună condamnă ”ocuparea temporară și anexarea ilegală a Crimeei”, iar semnatarii se angajează să ”exercite presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt ocupației temporare a Republicii Autonome Crimeea și Sevastopol și a restabili controlul Ucrainei asupra acestui teritoriu”.

Potrivit infotag.md, Valerii Klimenco, președintele Congresului Comunităților Ruse din Moldova, i-a cerut Maiei Sandu să își retragă semnătura pusă ”imprudent” sub respectiva declarație comună.

Președintele Maia Sandu a făcut o mare greșeală, permițând să fie atrasă într-o confruntare geopolitică între Est și Vest. Participarea ei la summit-ul „Platformei Crimeea” ne spulberă speranțele de a construi relații de prietenie, reciproc avantajoase și de parteneriat cu Rusia. Congresul „condamnă politica externă miopă a noilor autorități care nu corespunde intereselor moldovenilor”, a spus Klimenco.

Acesta a mai declarat, în timpul unei conferințe de presă, că declarația participanților la Platformă ”nu corespunde intereselor majorității covârșitoare a locuitorilor țării și este plină de noi consecințe grave pentru populația multinațională din Moldova”.

Prorociri la Chișinău

Mai mult, președintele Congresului Comunităților Ruse din Moldova ”prezice” că Maia Sandu, prin astfel de ”pași de politică externă”, va ajunge ”pe marginea politicii moldovenești”.

Vă reamintim că oficiali de rang înalt care au permis demersurile anti-ruse (Mihai Ghimpu, Vlad Plahotniuc etc.), mai devreme sau mai târziu, s-au aflat pe marginea politicii moldovenești. Judecând după ultimii pași de politică externă ai Maiei Sandu, această soartă este, de asemenea, destinată ei”, a mai declarat Klimenco.

Platforma Internațională Crimeea reprezintă o inițiativă recentă a Ucrainei menită să consolideze politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Rusia și, în consecință, să faciliteze revenirea Crimeii în componența Ucrainei.

De altfel, preşedintele Ucrainei – Volodimir Zelenski – a semnat și un decret prin care a creat ”Platforma Crimeea”, ca ”forum de dialog al cărui obiectiv este încheierea ocupaţiei ruse asupra acestui teritoriu”. (N.G.)

Share our work
Tensiunile din Crimeea, exploatate de trolli pro-ruși

Tensiunile din Crimeea, exploatate de trolli pro-ruși

Tătarii crimeeni, țintă favorită a FSB-ului din peninsulă

Tătarii crimeeni, țintă favorită a FSB-ului din peninsulă

Secţiunile de comentarii ale cititorilor de la importante site-uri de ştiri occidentale au fost infiltrate de trolli pro-ruşi care încearcă să manipuleze imaginea opiniei publice, relevă un studiu britanic, citat de mass-media regională.

Potrivit cercetătorilor, această operaţiune majoră de influenţare ar fi avut ca ţintă online 32 de instituţii media din 16 ţări, printre care Washington Post şi Fox News din SUA, Daily Mail, Daily Express şi The Times din Marea Britanie.

Amenințare la adresa democrației

Aproximativ 250 de relatări au fost descoperite ca având opinii provocatoare pro-Kremlin sau anti-Occident în comentarii la subiecte relevante pentru Rusia, cum ar fi tensiunile din Crimeea, de la începutul cercetării, în aprilie.

Actuala campanie ar fi escaladat începând din 2018, însă cel mai recent a exploatat retragerea SUA şi a Marii Britanii din Afganistan.

„Acest raport evidenţiază ameninţarea la adresa democraţiei noastre din partea dezinformării pe internet susţinută de statul rus. Marea Britanie colaborează strâns cu aliaţii săi internaţionali pentru a contracara trolii Kremlinului care răspândesc minciuni”, a spus ministrul britanic de externe, Dominic Raab.

Ofensiva trollilor

Comentariile trollilor proruşi sunt deseori postate rapid şi primesc un număr neobişnuit de mare de aprecieri pe site-uri care le permit cititorilor să se exprime prin opţiunile de ‘like’ şi ‘dislike’, conform programului Open Source Communications Analytics Research (OSCAR) de la Universitatea Cardiff, susţinut de Ministerul de Externe britanic.
Aceste reacţiile sunt apoi folosite în mod selectiv ca bază în relatări ale media din Rusia pentru a sugera că opinia publică occidentală aprobă politicile Kremlinului sau îşi exprimă nemulţumirea faţă de guvernele occidentale.

Deşi unele dintre comentarii ar putea proveni de la utilizatori occidentali, cercetătorii sunt de părere că există semnale în aceste date care indică un anume grad de inautenticitate în unele conturi, ceea ce sugerează că este vorba de un efort coordonat. (K.P.)

Share our work
Nord Stream 2, pe ultima sută de metri

Nord Stream 2, pe ultima sută de metri

Gazprom, armă politică pentru Kremlin

Gazprom, armă politică pentru Kremlin

Ultima secţiune a gazoductului Nord Stream 2 a fost sudată, a anunţat luni operatorul proiectului, ceea ce înseamnă că cele două secţiuni ale conductei pot fi unite pentru a completa legătura prin Marea Baltică.

Specialiştii aflaţi pe nava rusească Fortuna au sudat ultima conductă care trece prin apele teritoriale germane, iar apoi va fi unită cu secţiunile din apele teritoriale daneze pentru finalizarea proiectului.

Strategie geopolitică

„Viitorul va fi conectarea secţiunii conductei care vine din Germania cu secţiunea care vine din apele teritoriale daneze”, a informat operatorul proiectului, care se aşteaptă ca gazoductul să fie operaţional până la finalul anului.

Grupul rus Gazprom aproape a terminat construcţia conductei Nord Stream 2, care va face legătura directă între Rusia şi Germania via Marea Baltică şi va permite redirecţionarea acelor livrări de gaze ruseşti care în prezent trec prin Ucraina pentru a ajunge în Europa. Cu toate acestea, Gazprom ar putea să se lovească de unele obstacole în procedura de autorizare a noii sale conducte.

„Activitatea de amplasare a conductelor Nord Stream 2 a fost finalizată”, a anunţat luni Gazprom pe aplicaţia Telegram.

După finalizare, noul gazoduct ar urma să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, cantitatea fiind suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării, a precizat operatorul proiectului.

Îngrijorare la Kiev

Oficialii ucraineni au catalogat în repetate rânduri conducta Nord Stream 2 drept o armă rusească şi o ameninţare la adresa securităţii Europei, subliniind că încă nu este prea târziu pentru a opri acest proiect. În replică, oficialii ruşi susţin că gazoductele Nord Stream 2 şi TurkStream sunt concepute pentru a îmbunătăţi securitatea energetică a Europei.
O scădere a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa a condus la o creştere rapidă a preţurilor, iar directorul general al operatorului reţelei de gazoducte din Ucraina (GTSO), Serhiy Makogon, susţine că Gazprom ar putea adopta şi alte măsuri dure pentru a-i convinge pe europeni să utilizeze noile sale conducte.

În 2006 şi 2009, în timpul unor dispute cu Ucraina pe tema gazelor naturale, Gazprom a suspendat temporar tranzitul gazelor naturale spre Europa în plină iarnă.

„Oamenii au o memorie scurtă, 2009 este anul în care Gazprom a făcut Europa să îngheţe”, a spus Makogon.

Ucraina, ocolită energetic

Kievul se teme că începând din 2024 Gazprom va înceta tranzitul gazelor naturale prin Ucraina, iar compania rusă a început deja să îşi reducă livrările. În plus, începând din luna octombrie a acestui an, Ungaria ar putea înceta să mai primească gaze naturale ruseşti care să treacă prin Ucraina, iar Polonia ar putea înceta să mai utilizeze ruta de tranzit începând din 2023.

„Imediat ce Gazprom va avea capacitatea tehnică de a ocoli Ucraina, indiferent de costuri, va face acest lucru. Şi ne aşteptăm ca imediat ce Nord Stream 2 va fi terminat, Gazprom să facă totul pentru a abandona tranzitul fizic”, a spus Makogon.

În luna iulie a acestui an, liderii Germaniei şi SUA au anunţat un acord care trebuia să elimine o parte din îngrijorările autorităţilor de la Kiev cu privire la Nord Stream 2, însă Ucraina spune că aceasta este singura promisiune pe care a primit-o până acum.
Nord Stream 2, un proiect care va crea o nouă legătură energetică directă între Rusia şi Germania, reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
(K.P.)

Share our work
Antisemitismul, armă grea pe scena politică românească

Antisemitismul, armă grea pe scena politică românească

Politica din Romania, bântuită de acuzații de antisemitism

Politica din Romania, bântuită de acuzații de antisemitism

Alexandru Muraru, consilierul premierului Florin Cîțu pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, anunță într-un comunicat oficial că a informat oficial Comisia Europeană și guvernele din SUA, Israel și Germania despre planul USR PLUS ”de a crea o nouă majoritate parlamentară” cu AUR, pe care îl caracterizează drept un ”partid extremist, antisemit”.

Noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexuale”, arată consilierul premierului Florin Cîțu.

Alianță conjuncturală

De asemenea, el anunță că i-a informat despre discuțiile USR PLUS – AUR pe cei 108 europarlamentari din grupul Renew Europe, din care face parte și USR PLUS. Alexandru Muraru caracterizează AUR drept ”o formațiune politică ce a hărțuit în permanență minoritățile etnice și sexuale”.

Alți destinatari ai demersului lui Muraru sunt organizații internaționale cu un rol major în prevenirea și combaterea antisemitismului, a negării Holocaustului, în protecția memoriei victimelor regimurilor totalitare și a drepturilor minorităților etnice sau sexuale.

În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit”, arată Alexandru Muraru.

România, amenințată de o posibilă criză guvernamentală

România, amenințată de o posibilă criză guvernamentală

Comunicat integral

Am informat oficial, astăzi, omologii mei, reprezentanții speciali ai Comisiei Europene, guvernelor SUA, Israel, Germania și ai altor State Membre UE, despre noul plan al partenerilor de guvernare de la București – USR-PLUS, în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să răstoarne executivul pro-european

Noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexuale

Am informat oficial, astăzi, omologii mei – reprezentanții speciali pentru combaterea antisemitismului și ai altor forme de violență politică sau simbolică, radicalizare și discurs instigator la ură – ai Comisiei Europene, guvernelor SUA, Israel, Germania și ai altor State Membre UE, despre noul plan al partenerilor de guvernare de la București în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să răstoarne executivul pro-european.

Totodată, am transmis scrisoarea oficială către un număr important de organizații internaționale cu un rol major în prevenirea și combaterea antisemitismului, a negării Holocaustului, în protecția memoriei victimelor regimurilor totalitare și a drepturilor minorităților etnice sau sexuale.

În același timp, am adus la cunoștința celor 108 deputați din Parlamentul European, care provin din 22 de State Membre ale UE, membri ai grupului politic Renew Europe, planul care se pregătește în aceste zile la București, unde, colegii lor din alianța USR-PLUS, partide afiliate Renew Europe, s-au aliat printr-un demers oficial cu o formațiune politică ce a hărțuit în permanență minoritățile etnice și sexuale.
În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexuale.

Protestele din România din 2018

Protestele din România din 2018

Am atras atenția, în documentul transmis, că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când un partid extremist de factură neo-fascistă, xenofob, antisemit, este cooptat de o forță politică pro-europeană aflată la guvernare pentru a vota o moțiune de cenzură împotriva propriului cabinet.

Practic, prin această acțiune politică, alianța USR-PLUS ia locul PSD și reîntoarce România în urmă cu 30 de ani, când, pe atunci, socialiștii români guvernau deschis cu partide extremiste, neo-fasciste, ultranaționaliste și antisemite.

În documentul oficial am explicat că Alianța pentru Unirea Românilor este un partid politic profund naționalist, anti-european, înclinând spre extrema dreaptă a spectrului politic. Este condus de persoane care au făcut în trecut și recent afirmații cu conținut xenofob, homofob și sexist, sau au glorificat personalități istorice condamnate pentru crime împotriva umanității. Membrii săi sunt promotori deschiși ai partidelor și organizațiilor paramilitare istorice fasciste românești, precum Mișcarea Legionară și Garda de Fier, care au participat activ, în trecut, la exterminarea evreilor și la desfășurarea Holocaustului. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranța și discriminarea minorităților naționale, religioase și rasiale și se opune diversității în România și Europa. Alianța pentru Unirea Românilor promovează politici identitare și noțiunea de supremație a unei identități etnice, religioase și rasiale. Acest lucru reiese numeroase acțiuni, mesaje, incidente care au dominat spațiul politic și public din decembrie 2020 până în prezent. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranța și discriminarea minorităților naționale, religioase și rasiale, și se opune diversității în România și Europa.

Ca o consecință a inițiativelor din trecut și a mesajelor publice ale liderilor și membrilor AUR, mediul social din România a cunoscut schimbări radicale. Incidente antisemite grave vizând comunitatea evreiască din București au fost înregistrate pentru prima dată în mulți ani în martie, iar discursurile de ură online se răspândesc alarmant. Drept urmare, Parlamentul României a reacționat cu o Declarație pentru a condamna unele manifestări antisemite din România și încercările de reabilitare a criminalilor de război, susținute și de USR PLUS.

În urma alegerilor legislative din 2020, toate partidele politice reprezentate în Parlament s-au angajat public să nu coopereze sau să formeze alianțe cu acest grup politic în procesul legislativ. În iunie anul acesta, PSD a încercat cooperarea cu AUR cu privire la o moțiune de cenzură și, cu acea ocazie, am avertizat, de asemenea, Partidul Socialiștilor Europeni cu privire la impactul negativ al acțiunii. În aceste zile, chiar Partidul Socialiștilor Europeni a avertizat asupra pericolului de a se crea o alianță între USR-PLUS și AUR pentru democrația românească.

Antisemitismul, acuzații dure la București

Antisemitismul, acuzații dure la București

În această săptămână, USR PLUS a decis să nu își păstreze angajamentul în acest sens și să submineze guvernul pro-european pe care l-a ajutat să-și formeze cooperând cu AUR.

Totodată, am arătat omologilor mei că această acțiune este foarte alarmantă, deoarece conferă AUR o pondere mai mare prin asocierea cu un partid progresist-centrist cu o bază puternică de alegători tineri și foarte tineri. O astfel de cooperare aruncă o umbră asupra USR PLUS ca partid pro-european și îi afectează negativ imaginea în cadrul Grupului RENEW EUROPE al Parlamentului European, unde deține poziția de președinte al grupului.

Pe termen mediu, pericolul real al acestei cooperări este creșterea la putere a AUR prin utilizarea influenței USR PLUS și compromiterea demersurilor pentru promovarea egalității de gen, a diversității și a drepturilor minorităților, în special a drepturilor LGBTIQ în România. Nu există nicio îndoială că, după această alianță, AUR își va continua cu mai multă fervoare discursul xenofob, antisemit și homofob.

Consecințele acestei alianțe de neconceput între USR PLUS și un partid politic neofascist, xenofob, homofob și anti-european vor fi grave pentru climatul de toleranță, încredere și stabilitate din România, precum și din Europa, deoarece ar putea duce la alte astfel de asociații în viitor, cu consecințe de neimaginat pentru procesul politic din UE.

În final, am făcut apel către omologii mei să condamne public și să împiedice imediat – arătând astfel că nu că nu tolerează asocierile dintre forțele politice de masă și extrema dreaptă din statele membre ale UE – orice cooperare politică sau asociere între USR-PLUS și Alianța pentru Unirea Românilor, în orice etapă și în orice scop”.

Share our work