București-Chișinău-Kiev, războiul pentru limbă

București-Chișinău-Kiev, războiul pentru limbă

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, supărat pe România

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, supărat pe România

Partidul Socialiștilor își exprimă indignarea față de declarația ministrului afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, care, în cadrul unei întâlniri cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, a cerut Ucrainei să recunoască limba moldovenească drept ”inexistentă”.

”Aceasta nu este nici pe departe prima declarație ofensatoare din partea oficialilor români. Amintim că nu cu mult timp în urmă, ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță, și-a permis o declarație obraznică la adresa adepților identității moldovenești. După cum vedem, aceste declarații ale domnilor Aurescu și Ioniță nu sunt opinii private ale unor persoane, ci reflectă direcția clară a politicii externe a României care urmărește suprimarea identității naționale a poporului moldovenesc. ”

Declarațiile vin pe fondul campaniei electorale din Republica Moldova, unde în data de 11 iulie vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Partidul Socialiștilor, condus de fostul președinte Igor Dodon, este unul din principalii actori politici din fost republică sovietică.

Atac la București

”Făcând astfel de declarații, reprezentanții oficiali ai României scot de pe țara lor respectabila mască și arată adevăratul chip al Bucureștiului oficial. Aceste afirmații, alături de acțiunile șoviniste scandaloase ale mișcării AUR și ale altor forțe unioniste din Moldova, mărturisesc strategia pe termen lung de absorbție a Republicii Moldova independente. ”

Partidul Socialiștilor solicită conducerii României să-și aducă scuzele oficiale și să dezavueze declarațiile ministrului afacerilor externe și ambasadorului României în Republica Moldova. Noi percepem astfel de afirmații ca fiind ostile și jignitoare față de poporul moldovenesc și limba moldovenească. Vă reamintim că etnonimul ”poporul moldovenesc” și glotonimul ”limba moldovenească” au apărut cu câteva secole mai devreme decât definițiile ”popor român” și ”limba română”.

Vaccin pentru moldovenismul primitiv

Pentru noi, denumirile ”popor moldovenesc” și ”limba moldovenească”, cuprinse în cronici și monumente istorice antice, sunt noțiuni sacre. Considerăm negarea identității moldovenești ca un atac asupra bazelor statalității și independenței țării noastre. Îi îndemnăm pe oficialii și diplomații străini acreditați în Moldova să manifeste respect pentru țara noastră, poporul nostru, limba noastră și istoria noastră.

Aceasta nu este nici prima declarație ofensatoare din partea oficialilor români la adresa Republicii Moldova. Recent, ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță, a declarat că cetățenii țării nostre ar trebui să fie „vaccinați de moldovenismul primitiv”, se mai arată în comunicatul partidului.

Graffiti politice în Republica Moldova, parte a razboiul identitar din fosta republică sovietică

Graffiti politice în Republica Moldova, parte a razboiul identitar din fosta republică sovietică

Reacție publică

La rândul său, Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, apropiată de socialiști, a cerut respectarea drepturilor cetățenești, inclusiv la autodeterminare etnică și lingvistică de către Guvernul României și Ucrainei.

”Limba moldovenească este limba maternă a moldovenilor atât din Moldova cât și din Ucraina. La fel, aceasta este limba de stat a Republicii Moldova, consfințită prin articolul 13 al Constituției Republicii Moldova. Intervențiile diplomatice ale statului român denotă o atitudine ostilă a României față de poporul moldoveneasc precum și față de guvernul de la Kiev, încercînd să-l impună să renunțe la funcțiile sale de bază, și anume serviciul în folosul cetățenilor săi în schimbul unor beneficii minore. Considerăm abordarea guvernului de la București și acceptul Kievului de a discuta acest subiect drept o slăbiciune diplomatică a MAE al Ucrainei”, se arată într-un comunicat emis presei.

De asemenea, Urmații lui Ștefan consideră lipsa unor reacții din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova drept inadmisibilă.

”Amintim că MAEIE a semnat Acordul cu Ucraina privind protecția reciprocă minorităților naționale, în care guvernele se obligă să protejeze drepturile ucrainenilor din Moldova și moldovenilor din Ucraina, inclusiv dreptul moldovenilor de a studia în limba moldovenească în școli, limba moldovenească fiind maternă pentru aproximativ un sfert de milion de cetățeni ai Ucrainei.

De asemenea, chemăm guvernul de la București și cel de la Kiev să se concentreze pe soluționarea problemelor reale, în primul rînd, privind bunăstarea cetățenilor săi. Identitatea etnică și lingvistică este o chestiune de convingere personală și intimă, iar intervenția guvernelor în astfel de subiecte denotă tendințe naționaliste și revanșiste, inadmisibile societăților democratice contemporane, precum și spiritului valorilor europene, apartenența la care, reieșind din aceste acțiuni, Ucraina și România o declară doar superficial. Moldovenii au fost și vor fi, iar limba lor maternă și oficială a fost și va fi limba moldovenească”, se menționează în comunicatul mișcării de tineret.

Republica Moldova, alegeri parlamentare pe 11 iulie 2021

Tema identitară este reluată în Republica Moldova, unde sunt organizate alegeri parlamentare pe 11 iulie 2021

Demers diplomatic

Potrivit unui comunicat al MAE  miniştrii român şi ucrainean au realizat o evaluare a stadiului implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a preşedinţilor României şi Ucrainei din 12 mai 2021, precum şi în urma consultărilor celor doi şefi ai diplomaţiilor din 23 aprilie de la Bucureşti.

Aurescu a pus accent în discuţiile cu omologul ucrainean pe necesitatea identificării cât mai curând de soluţii durabile pentru drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.

Ministrul român a subliniat necesitatea reluării activităţii Comisiei mixte interguvernamentale privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învăţământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părţii ucrainene pentru finalizarea formalităţilor necesare cât mai curând.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoaşterea identităţii între limba română şi aşa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistenţa „limbii moldoveneşti”. (K.P.)

Share our work
Myanmar, armament rusesc și sancțiuni europene

Myanmar, armament rusesc și sancțiuni europene

Myanmar vrea să achiziționeze noi submarine clasa KILO

Myanmar vrea să achiziționeze noi submarine clasa KILO

Liderul statului asiatic, generalul Min Aung Hlaing, a avut la Moscova o întâlnire cu secretarul consiliului rus de securitate naţională, Nikolai Patruşev, la finalul căreia a fost anunţată o consolidare a cooperării între Rusia şi Myanmar.

Potrivit unui comunicat emis de consiliul rus de securitate naţională, cei doi responsabili au evocat ”cooperarea ruso-birmaneză în combaterea terorismului, precum şi subiecte legate de ingerinţa inadmisibilă a altor state în afacerile interne ale Myanmarului”. Ei au ”confirmat voinţa de consolidare a cooperării bilaterale”, mai menţionează textul citat.

Colaborare militară

Oficiali din Myanmar au declarat că, după întâlnirea cu Patruşev, generalul Min Aung Hlaing a avut o întrevedere cu directorul general al companiei ruse de export de armament Rosoboronexport, Aleksandr Mikeiev, pentru a discuta despre o eventuală cooperare militară şi tehnică.

Statul asiatic este interesat de achiziționarea unor sisteme complexe de armament, inclusiv submarine KILO, tancuri și avioane de luptă. Partea rusă va acorda asistență și pentru dezvoltarea proiectelor navale ale flotei din Myanmar.

Interesul statului asiatic pentru dezvoltarea flotei militare vine pe fondul conflictelor cu vecinii pentru controlul unor importante resurse energetice. Myanmar, India, Bangladesh și Thailanda sunt implicate în diferite conflicte pentru controlul Golfului Bengal și resurselor energetice aferente.

Myanmar este confruntat și cu o criză politică și un nou război civil de facto după lovitura de stat de acum câteva luni. Înlăturarea lui Win Myint, liderul civil de la Naypyidaw, a dus la formarea unui Guvern și Parlament în exil. Noile structuri au solicitat deja statelor ONU recunoașterea legitimității lor. Demersurile lor nu au avut rezultatul așteptat, mai ales din partea vecinilor Myanmar.

Generalul Min Aung Hlaing alături de premierul indian Shri Narendra Modi

Generalul Min Aung Hlaing alături de premierul indian Shri Narendra Modi

Sprijin pe axa Beijing-Moscova

Autoritățile conduse de generalul Min Aung Hlaing pot conta pe sprijinul Federației Ruse și al Chinei, membrii permanenți în Consiliul de Securitate al ONU. Cele două au blocat orice demers de aplicare a unor sancțiuni împotriva Myanmar.

Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluţie neconstrângătoare ce condamnă lovitura de stat din Myanmar şi cere ”tuturor statelor membre să împiedice afluxul de arme” către această ţară. Textul a fost adoptat cu votul a 119 ţări, alte 36 abţinându-se, printre acestea din urmă fiind de asemenea China şi Rusia.

Beijing are interese majore economice, politice și militare în statul vecin. O parte dintre analiști consideră Myanmar o colonie de facto a statului chinez.

Flota statului asiatic este în plin proces de modernizare

Flota statului asiatic este în plin proces de modernizare

Sancțiuni europene

Uniunea Europeană a adăugat 8 membri ai juntei militare aflate la putere în Myanmar şi patru societăţi birmaneze din sectoarele exploatării lemnului şi pietrelor preţioase pe lista sa cu sancţiuni împotriva acestei junte care pe 1 februarie a preluat puterea în urma unei lovituri de stat.

Mai mulţi miniştri şi vice-miniştri, precum şi procurorul general din Myanmar au fost adăugaţi pe această listă, potrivit unui comunicat european. De asemenea, ”ţintind sectoarele pietrelor preţioase şi lemnului, aceste măsuri vizează restrângerea capacităţii juntei de a obţine profit din resursele naturale ale Myanmarului, fiind în acelaşi timp concepute astfel încât să nu afecteze în mod nejustificat populaţia”, se menţionează în acelaşi text.

Respectiva listă cuprinde acum în total 29 de persoane şi 6 entităţi. Persoanele sancţionate au interdicţie de călătorie în UE şi le sunt îngheţate activele din blocul comunitar.UE a mai decis blocarea în continuare a oricărui sprijin financiar destinat Myanmarului şi de care ar putea beneficia direct junta care a înlăturat-o de la putere pe şefa guvernului civil, Aung San Suu Kyi, şi a reprimat manifestaţiile ce au urmat loviturii de stat, provocând peste 860 de morţi, potrivit unei organizaţii de asistentă pentru deţinuţii politici. (K.P.)

Share our work
Erdogan vrea o „nouă eră” în relaţiile cu SUA

Erdogan vrea o „nouă eră” în relaţiile cu SUA

Erdogan vrea să relanseze relațiile cu SUA

Erdogan vrea să relanseze relațiile cu SUA

Erdogan a declarat că întâlnirea sa cu preşedintele american Joe Biden a permis deschiderea unei „noi ere” între cele două ţării. Cei doi lideri s-au întâlnit pe 14 iunie înaintea unui summit NATO de la Bruxelles, pentru prima dată de când Joe Biden a devenit preşedintele SUA.

„Credem că am deschis porţile către o nouă eră cu Statele Unite în mod pozitiv şi constructiv. „Singura cerere a Ankarei este ca Washingtonul să respecte suveranitatea economică şi politică a Turciei şi să o sprijine în lupta sa împotriva organizaţiilor teroriste”, a declarat Erdogan. El a spus că vrea să profite de „climatul pozitiv”, despre care a spus că a caracterizat întâlnirea sa cu Joe Biden pentru a „consolida canalele de dialog” dintre cele două ţări.

Fethullah Gulen, coșmarul lui Erdogan

Fethullah Gulen, coșmarul lui Erdogan

Relații tensionate

Cei doi lideri s-au întâlnit pe 14 iunie înaintea unui summit NATO de la Bruxelles. Este pentru prima dată de când Joe Biden a devenit preşedintele SUA. Relaţiile dintre Ankara şi Washington s-au tensionat din cauza mai multor dispute: achiziţionarea de către Turcia a sistemului rus de apărare antiaeriană S-400, sprijinul SUA pentru miliţiile kurde siriene, refuzul american de a-l extrăda pe predicatorul Fethullah Gülen, dosarul libian, etc.

Ca răspuns la livrarea primei baterii a sistemului rus de apărare antiaeriană S-400, SUA au exclus Ankara din programul de producţie al avionului stealth F-35. Turcia a continuat să ceară Washingtonului să o reintegreze în acest program. Ankara susține că implementarea S-400 nu ar avea niciun impact asupra sistemelor de apărare ale NATO.

Genocidul armean

Relaţiile turco-americane s-au deteriorat rapid de când Joe Biden a ajuns la Casa Albă, în ianuarie. Joe Biden a recunoscut genocidul armean sub Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, supărând Ankara. În timpul întâlnirii lor de la Bruxelles, Erdogan a discutat cu omologul său american şi modalităţile unei posibile menţineri a forţelor turceşti prezente în Afganistan după retragerea americanilor din această ţară, programată pentru septembrie. În acest sens, Washingtonul a salutat pe 17 iunie „angajamentul clar” al Turciei de a juca „un rol cheie” în apărarea aeroportului Kabul după plecarea trupelor americane şi străine. (K.P.)

Share our work
Armenia rămâne în epoca Pashinyan

Armenia rămâne în epoca Pashinyan

Armenia rămâne în epoca Pashinyan

Armenia rămâne în epoca Pashinyan

Premierul armean Nikol Pashinyan a câştigat cu o largă majoritate alegerile legislative anticipate. Robert Kocharyan, principalul său rival, a denunțat ”fraude” masive, amenințând cu lansarea unor proteste.

Partidul Contractul Civil al lui Pashinyan a obţinut 53,9% din voturi după numărarea a 100% din buletinele de vot. Partidul va forma singur Guvernul, Pashinyan urmând să obțină un nou mandat de premier.

Blocul ”Armenia” al lui Robert Kocharyan a primit 21% din buletinele de vot, relatează mass- media locală.

Posibile proteste

Cu toate acestea, mulţi analiști consideră că ar putea izbucni proteste şi chiar tulburări, după o campanie electorală vehementă care a polarizat societatea armeană la câteva luni după o grea înfrângere militară în faţa Azerbaidjanului.

”Ştim deja că am obţinut o victorie convingătoare în alegeri şi că vom avea o majoritate convingătoare în parlament”, a declarat Pashinyan. La sosirea la sediul său de campanie, premierul a fost întâmpinat de susţinătorii săi cu „Bravo!” şi „Victorie!”, în aplauze furtunoase.

Acuzații dure

Fără a aştepta rezultatele complete, alianţa electorală a lui Kocharyan a denunţat „falsificări planificate” şi a cerut „o anchetă atentă asupra fraudelor presupuse şi semnalate”. Până când aceste întrebări nu vor primi un răspuns complet, blocul nu va recunoaşte rezultatele alegerilor”, a declarat formaţiunea sa într-un comunicat.

În pofida acuzaţiilor opoziţiei, Comisia Electorală Centrală a dat asigurări că „în ansamblu, alegerile s-au desfăşurat în conformitate cu legea”.

Aproximativ 2,6 milioane de alegători armeni au fost chemaţi la urne pentru a alege cel puţin 101 deputaţi pentru cinci ani. Prezenţa la vot a ajuns la 49,4%, faţă de 48,6% în 2018.

Înfrângere militară

Fostul jurnalist Pashinyan, în vârstă de 46 de ani, care a fost adus la putere în 2018 printr-o revoluţie paşnică împotriva vechilor elite corupte, şi-a văzut popularitatea record afectată de eşecul Erevanului în războiul împotriva vecinului şi duşmanului său de moarte Azerbaidjan în toamna anului 2020.

După şase săptămâni de lupte care s-au soldat cu peste 6.500 de morţi, Armenia a fost nevoită să cedeze un teritoriu important pentru care se luptase încă de la un prim război cu Baku în anii 1990.

Cele două ţări se luptă pentru Nagorno-Karabah, o regiune a Azerbaidjanului cu o populaţie majoritar armeană.

Percepută ca o umilinţă naţională, această înfrângere a declanşat o criză în Armenia, obligându-l pe Nikol Pashinyan să convoace alegeri parlamentare în speranţa de a-şi consolida legitimitatea.

Mulţi dintre foştii săi susţinători îl acuză că este un „trădător” pentru că a fost de acord cu o încetare a focului şi se îndreaptă acum către adversarii săi. (K.P.)

Share our work
Axa SUA-UE impune noi sancțiuni Minsk-ului

Axa SUA-UE impune noi sancțiuni Minsk-ului

 

SUA impune sancțiuni Republicii Belarus

SUA impune sancțiuni Republicii Belarus

Casa Albă impune noi sancțiuni Republicii Belarus, acuzând reprimarea mişcării de opoziţie de către autoritățile de la Minsk. SUA s-a alăturat astfel UE, Marii Britanii şi Canadei.

Conform unei declaraţii a Departamentului american al Trezoreriei, 16 persoane şi cinci entităţi au fost incluse pe lista de sancţiuni ca răspuns faţă de acţiunile guvernului de la Minsk. Acestea sunt acuzate de ”escaladare a violenţei şi represiunii, inclusiv nechibzuita deturnare forţată a unui zbor comercial Ryanair şi arestarea jurnalistului Roman Protasevici”.

Pretext britanic

În acelaşi timp, Londra a anunţat că ”Marea Britanie, în paralel cu SUA, Canada şi UE a impus sancţiuni împotriva a şapte persoane şi unei entităţi din cadrul regimului belarus, ca răspuns faţă de arestarea jurnalistului Roman Protasevici şi a (prietenei sale) Sofia Sapega, în urma deturnării ilegale a zborului Ryanair din 21 mai”.

La rândul lor, miniştrii de externe din statele UE au decis în unanimitate o nouă serie de sancţiuni împotriva Belarusului. Au fost astfel adăugate 78 de nume, inclusiv miniştri și membri ai familiei Lukaşenko, precum şi 8 entităţi pe lista celor sancţionaţi.

Vor fi interzise în UE importul de potasiu şi produse petroliere din Belarus, plus sancţiuni ce vizează sectorul financiar şi alte măsuri cu caracter economic.

Sancţiunile împotriva unor oficiali belaruşi sau persoane din anturajul preşedintelui Lukaşenko constau în interdicţii de călătorie şi îngheţarea eventualelor active ale acestora în ţările care adoptă aceste măsuri.

Federația Rusă și China rămân printre cei mai importanți ai actualelor autorități de la Minsk. (K.P.)

Share our work