Președintele Parlamentului tătarilor din Crimeea, condamnat la 8 ani pentru instigare de revoltă

Președintele Parlamentului tătarilor din Crimeea, condamnat la 8 ani pentru instigare de revoltă

Curtea Supremă a Crimeei, ce se află sub controlul Federației Ruse, l-a condamnat luni pe președintele Parlamentului tătărilor din Crimeea, Aktem Chigoz, la opt ani de închisoare pentru că ar fi organizat protestele populare în fața Parlamentului local pe data de 26 februarie 2014. Potrivit probelor administrate la dosar, în cadrul revoltelor doi oameni au murit și alte 79 de persoane au fost rănite.

Curtea a hotărât că Aktem Chigoz se va vinovat de încălcarea articolului 212.1 al Codului Penal al Rusiei (ce face referire la proteste în masă -n.r.) și îl condamnă pe acesta pe acesta la opt ani de muncă silnică”, a decis judecătorul de caz, citat de Tass.

Liderul tătar Chigoz a ascultat sentința într-un centru de detenție prin intermediul unei conexiuni video, iar în fața acestui au fost mobilizate forțe de securitate. Avocatul Emil Kurbedinov a declarat reporterilor că va face apel la această sentință.

 

Share our work
Transnistria reia exercițiile militare cu trupele speciale, în timp ce Dodon interzice militarilor moldoveni să se antreneze internațional

Transnistria reia exercițiile militare cu trupele speciale, în timp ce Dodon interzice militarilor moldoveni să se antreneze internațional

Militari transnistreni din trupele speciale „Nistru”

Dacă politicienii de la Chișinău se contrează pe participarea militarilor moldoveni la exerciții internaționale și se șicanează reciproc, militarii subordonați regimului separatist transnistrean își continuă în voie seria de exerciții militare pentru a menține armată în ton gata de luptă. Astfel, autoritățile separatiste de la Tiraspol au ordonat un exercițiu militar ce se întinde pe durata a patru zile cu militari din Unitate specială de răspuns rapid „Nistru”. Scopul pregătirii este de a crește nivelul în luptă și antrenarea personalului, potrivit novostipmr.com.

Soldații transnistreni au mărșăluit preț de 40 de kilometri cu echipamentul de luptă în prima zi a acestui exercițiu ce a început miercuri. Conform scenariului, militarii au fost atacați din fața, spate și din lateral. Totodată, militarii forțelor speciale din batalionul „Nistru” au efectuat operațiuni speciale de „reținere și neutralizare” a inamicilor. De asemenea, scenariul a presupus și eliberarea unor ostatici.

Antrenamentele de luptă determină condiția întregii unități. Aceste cursuri dau o bună pregătire practică, sudează colectivul și demonstrează moralitate și profesionalism, precum și calitatea fiecărui soldat în parte”, a declarat comandatul acestui exercițiu și al trupelor speciale din batalionul „Nistru”, Dmitri Grișakov. De asemenea, în program sunt prevăzute și marșuri nocturne, precum și trageri pe timp de noapte.

Alba-neagră cu armata

Guvernul a publicat miercuri într-o ediție specială a Monitorului Oficial decizie de aprobare a participării soldați moldoveni, chiar dacă Dodon anunța ieri pe pagina sa de Facebook că a suspendat hotărârea Executivului în acest sens.

Ministerului Apărării de la Chișinău a anunțat pe site-ul oficial că un contingent format din 57 de militari participă începând de joi la stagiul de instruire „Rapid Trident 2017”, ce are loc la centrul de instruire de la Iavoriv din Ucraina.

Totuși, Dodon a semnat joi un decret prin care a dispus suspendarea hotărârii Guvernului privind plecarea militarilor moldoveni în Ucraina, publicată într-o ediție specială a Monitorului Oficial

Share our work
  Chișinău: război deschis între Dodon și Guvern pe tema Armatei

 Chișinău: război deschis între Dodon și Guvern pe tema Armatei

 

Igor Dodon, nostalgic și el după Armata Roșie

Un conflict de proporții se conturează la Chișinău, după decizia președintelui prorus Igor Dodon de a interzice în continuare prezența militarilor moldoveni la un exercițiu militar în Ucraina. În paralel, guvernul Republicii Moldova a decis, miercuri, introducere pe agenda a ședinței de guvern a hotărârii privind participarea unui contingent militar al Armatei Naţionale la stagiul de instruire „Rapid Trident”, organizat în perioada 7 -23 septembrie, în Ucraina.

Potrivit documentului, 57 de militari moldoveni vor fi antrenaţi la Centrul de Instruire Militară Yavoriv din Ucraina. Scopul acestui stagiu de instruire este dezvoltarea nivelului de interoperabilitate, consolidarea capacităţilor de apărare şi promovarea imaginii Armatei Naţionale pe arena internaţională, pentru participarea ulterioară în cadrul misiunilor de menţinere a păcii. Toate cheltuielile de detaşare a contingentului militar vor fi acoperite de către ţara gazdă, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Suspendări prezidențiale

Pe de cealaltă parte, Dodon insistă pe neparticiparea la acest exercițiu și a suspendat hotărârea guvernului în acest sens. „În conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova am decis să suspend Hotărârea Guvernului de astăzi privind participarea militarilor moldoveni la exerciții militare în Ucraina.

Pentru prima dată în calitatea mea de șef al statului, am decis să fac uz de dreptul meu constituțional, conform art.88 al. i din Constituția RM care prevede că șeful statului „suspendează (sic!) actele Guvernului, ce contravin legislației, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale”.

Dodon vrea astfel să blocheze și să tergiverseze această problemă, până la o soluție din partea Curții Constituționale care se poate întinde pe mai multe luni de zile. Deși blochează deliberat antrenarea forțelor militare ale R. Moldova, în contextul în care forțele separatiste transnistrene și-au intensificat antrenamentele alături de militari ruși, Dodon a găsit argumente pentru poziția sa, alocând vina pe guvernele proeuropene.

Forțele armate, inclusiv Ministerul Apărării se află într-o stare deplorabila, cea mai critică de până acum, din cauza guvernărilor eurounioniste, din anul 2009 până în prezent. Aceste structuri trebuie reformate integral, capacitățile dezvoltate în interiorul țării, în conformitate cu statutul de neutralitate, iar cei care au distrus patrimoniul, infrastructura, au vândut armamentul și au adus la o așa situație – vor fi trași la răspundere, inclusiv penală”, a conchis Dodon.

Omul Rusiei la Chișinău

Acesta a fost criticat și de către fostul minstru al Apărării, Anatol Șalaru, care l-a acuzat din nou că lucrează de fapt în poziția de președinte pentru interesele Moscovei în regiune. „La 26 de ani de la înființare, Armata Națională a Republicii Moldova continuă să fie Cenușăreasa statului, în special a bugetului. Neglijată și umilită, Armata Națională a devenit ținta unor politici de distrugere gestionate din afara țării și puse în aplicare de Igor Dodon. Izolată, cu relațiile de colaborare externă blocate de către Dodon, cu un buget minuscul, Armata Națională a Republicii Moldova a intrat într-un proces de degradare major. Zeci de ofițeri, subofițeri și militari angajați prin contract demisionează lunar din armată demoralizați fiind de lipsa de perspectivă și greutățile financiare. Într-un context internațional și regional inflamat, cu riscuri militare ridicate, acțiunile lui Igor Dodon și indiferența guvernului generează Republicii Moldova vulnerabilități ce pot fi fatale”, a scris Șalaru.

El a mai adăugat că Rusia se implică și mai mult în tensiunile dintre Chișinău și Tiraspol și nu a exclus o confruntare cu „valențe militare”. De altfel și retorica Tiraspolul în acest sens s-a intensificat în ultimele luni, iar exerciții militare ale transnistrenilor cu rușii s-au înmulțit.

Share our work
Saakasvili vrea să revină în Ucraina cu orice preț

Saakasvili vrea să revină în Ucraina cu orice preț

 

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili (foto) nu renunță la planul de a se întoarce duminică în Ucraina, cu toate că a fost deposedat de cetățenia ucraineană, iar Georgia a trimis Kievului o cerere oficială pentru reextrădarea sa, acesta fiind acuzat de mai multe fapte penale la Tbilisi.  În Georgia, Saakașvili este acuzat de „abuz de putere”, acuzație pe care o respinge ca fiind una politică din partea adversarilor săi. Saakașvili a declarat într-un interviu pentru AFP că, în Ucraina, se așteaptă să fie întâmpinat la graniță de „zeci de parlamentari” ucraineni și de „mii de simpatizanți”. Mai mult, a precizat că nu se teme că va fi „răpit” la sosire și trimis imediat în Georgia: „ar fi un grosolan act criminal ordonat de președinte (Poroșenko -n.r.)” pe care îl acuză că nu a sprijinit campania sa de combare a corupției.

În 2015, Saakașvili a obținut cetățenia ucraineană și a devenit guvernatorul regiuni Odesa, funcție deținută între mai 2015 – noiembrie 2016. Miercuri, Mihail Saakașvili se va afla la Bruxelles pentru a se întâlni cu o serie de europarlamentari. În interviul pentru AFP, el a deplâns „tăcerea Comisiei Europene în privința situației sale în conflictul deschis cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko.

Share our work
Igor Dodon interzice militarii moldoveni la un exercițiu în Ucraina

Igor Dodon interzice militarii moldoveni la un exercițiu în Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a decis marți să interzică din nou participarea militarilor armatei Republicii Moldova la exerciții multinaționale ce urmează să se desfășoare în Ucraina, începând cu data de 7 septembrie. În paralele, militarii transnistreni au intensificat numărul exercițiilor militare pe care le efectuează în regiunea separatistă transnistreană, executând inclusiv manevre de trecere a Nistrului.

Ministrul adjunct a Apărării de a Chișinău, Gheorghe Galbura, l-a informat pe Igor Dodon că Armata Națională intenționa să participe cu 57 de militari la stagiul de pregătire „Rapid Trident” care va avea loc la Centrul de instruire militară Iavoriv din Ucraina în perioada 7-23 septembrie.

Potrivit oficialului, militarii Armatei Naționale participă anual la astfel de stagii pe teritoriul Ucrainei începând cu anul 1996 și că acest exercițiu ar contribui la pregătirea militarilor moldoveni pentru operațiunea de menținere a păcii din Kosovo.

Igor Dodon susține însă că pentru participarea militarilor moldoveni la asemenea exerciții era necesară aprobarea sa. Astfel, șeful statului i-a cerut Ministerului Apărării să contramandeze pregătirile pentru deplasarea celor 57 de militari moldoveni la exercițiul multinațional „Rapid Trident”. „Nu acceptăm participarea militarilor moldoveni la exerciții militare din afara țării”, a scris Dodon pe pagina de Facebook.

În urmă cu câteva luni, Dodon a interzis participarea militarilor moldoveni la un exercițiu similar ce s-a desfășurat în România.

Share our work