Armata rusă avansează de mai multe săptămâni în multiple sectoare ale frontului din Ucraina, câştigând teren într-un mod limitat, dar constant, ceea ce a amplificat îndoielile cu privire la capacitatea Kievului de a inversa tendinţa, se arată într-o analiză a situaţiei de pe front publicară de France Press.
Avans sigur
Forţele ruse au avansat cu 478 de km pătraţi în teritoriul ucrainean de la începutul lunii octombrie, cel mai mare câştig teritorial într-o lună de la primele săptămâni ale războiului, conform unei estimări a agenţiei franceze de presă în baza datelor Institutului american pentru Studiul Războiului (ISW), citat de mass-media internațională. „Rusia a fost în ofensivă întregul an” 2023, notează Meduza, un site de opoziţie rus, interzis şi blocat în Rusia. „Dar săptămâna trecută a fost una dintre cele mai dificile, dacă nu chiar cea mai grea, pentru forţele armate ucrainene în această perioadă”, scrie publicaţia care şi-a mutat sediul în Letonia după declanşarea invaziei ruse în Ucraina. Datele ISW nu menţionează niciun colaps militar al Ucrainei. Dar „ceea ce îngrijorează mai mult este că e vorba de o tendinţă”, apreciază fostul colonel francez Michel Goya, istoric de război. „Constatăm o accelerare a acestui avans, cu sentimentul că nu mai poate fi oprit”, adaugă el, descriind o „strategie rusă de presiune peste tot, tot timpul, aşteptând ca (frontul) să crape, să se destrame sau să se prăbuşească”, afirmă expertul militar francez.
Victorii ruse
Moscova revendică aproape în fiecare zi câte o victorie. „Niciuna din localităţile cucerite nu are vreo importanţă extraordinară, dar pe ansamblu reprezintă un succes important pentru armata rusă”, apreciază şi Aleksandr Hramcihin, analist militar rus independent. „Avansul rusesc, chiar dacă nu foarte rapid, arată o deteriorare tot mai mare a situaţiei în Ucraina”, spune acesta, citat de mass-media internațională. Din 2022, Moscova şi-a menţinut superioritatea în materie de artilerie. Supusă sancţiunilor occidentale, Rusia şi-a transformat economia într-o maşină de război cu sprijinul aliaţilor angajaţi, în frunte cu Iran şi Coreea de Nord. „Industria de război rusă produce mai mult armament decât ceea ce primeşte Ucraina” şi „mult mai multă muniţie datorită industriei sale şi livrărilor din Coreea de Nord”, declară Aleksandr Hramcihin. La începutul anului 2024, îngheţarea ajutorului american de către Congres a încetinit considerabil aprovizionarea ucrainenilor, „chiar în acel moment, circa trei milioane de obuze nord-coreene soseau în depozitele ruseşti”, aminteşte Michel Goya. Totodată, Moscova a dezvoltat un sistem de ghidaj pentru bombe, pe care le utilizează „cu miile”, spune el, indicând că acestora li se adaugă circa 1.600 de rachete balistice nord-coreene KN-02 care au lovit Ucraina. Mai degrabă decât să cucerească oraşele cartier cu cartier, armata rusă joacă acum cartea asediului. „Principiul este de a ameninţa cu încercuirea buzunarelor (de rezistenţă) obligate să se retragă”, explică Michel Goya, citat de mass-media internațională.
Moral erodat
„Am renunţat să luăm cu asalt satele şi oraşele de pe front, când trebuia să luptăm pentru fiecare metru pătrat de stradă, pentru fiecare imobil”, recunoaşte Aleksandr Koţ, jurnalist de război pentru Komsomolskaia Pravda, un cotidian popular în Rusia. În consecinţă, „inamicul poate fi constrâns să-şi retragă trupele şi să o facă traversând un culoar lung în bătaia focului”, susţine el. Treptat, avansul rusesc a erodat moralul ucrainenilor. Kievul întâmpină dificultăţi în privinţa recrutării, mai ales că dezorganizarea armatei sale şi corupţia facilitează dezertările şi refuzul de a se înrola. „A învinge un inamic înseamnă a-i ucide speranţa. Când sacrificiul oamenilor care mor este lipsit de valoare nu mai are sens să lupţi”, spune Michel Goya. „Guvernul lui Zelenski, în faţa oboselii de război din partea populaţiei civile, abia reuşeşte să mai mobilizeze” noi oameni, confirmă un responsabil militar francez, sub rezerva anonimatului. Kievul a anunţat marţi o nouă mobilizare de 160.000 de oameni pentru a completa rândurile armatei în proporţie de 85%, în special în faţa temerilor privind o desfăşurare de trupe nord-coreene de partea forţelor Rusiei. Unii experţi temperează dramatismul situaţiei, subliniind pierderile foarte mari de partea rusă. Ivan Klyszcz, de la Centrul Internaţional pentru Apărare şi Securitate (ICDS) din Estonia, subliniază că, în ritmul actual, Moscova ar „încheia cucerirea restului regiunii Donbas în câteva luni, la un cost extrem de ridicat, probabil nesustenabil”.
Plan eșuat?
„Planul pentru victorie” al lui Volodimir Zelenski, destinat să pună Kievul într-o poziţie de forţă în vederea negocierilor, îi divizează pe aliaţi, în timp ce alegerile prezidenţiale americane aduc cu sine o serie de incertitudini. „Ucraina va realiza în curând că are nevoie de o schimbare de direcţie şi că a miza pe partenerii ei occidentali va deveni o strategie contraproductivă în viitorul apropiat”, spune Ivan Klyszcz. Desfăşurarea soldaţilor nord-coreeni poate provoca un sentiment de urgenţă în rândul occidentalilor. Dar „se va traduce această urgenţă în promisiuni sau sprijin întărit? Rămâne de văzut”, mai spune expertul eston.
160 de mii
Kievul are în vedere mobilizarea în perioada următoare a circa 160.000 de noi soldaţi pentru a completa efectivele armatei, a declarat în faţa deputaţilor de la Kiev secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională, Oleksandr Litvinenko, potrivit unei înregistrări video cu discursul său publicat de un parlamentar, relatează mass-media de la Kiev. În perioada scursă din februarie 2022, când a început invazia rusă în Ucraina, „au fost înrolaţi în total 1.050.000 de cetăţeni”, a precizat Litvinenko. Conform acestuia, „este prevăzută mobilizarea a încă 160.000 de persoane”. Acest nou val de mobilizare se va desfăşura pe parcursul a trei luni, a precizat pentru AFP o sursă ucraineană de securitate. Potrivit agenţiei DPA, un general ucrainean, Dmitro Marcenko, a afirmat într-un dialog cu un fost deputat că frontul din regiunea Doneţk a cedat, din cauza lipsei de arme, muniţii şi efective. După mai mult de doi ani şi jumătate de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi în rândul trupelor sale diminuate şi epuizate. Dacă primele luni ale invaziei ruse au fost marcate de un elan patriotic, numeroşi voluntari venind atunci în rândurile armatei, aceasta trebuie să se bazeze acum pe mobilizarea obligatorie, care a condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea responsabililor şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.
Pachet legislativ
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani. Autorităţile au sperat astfel să înroleze în armată zeci de mii de noi soldaţi, dar problema este departe de a fi soluţionată, sistemul de recrutare fiind considerat corupt şi ineficient. Nici Kievul şi nici Moscova nu publică informaţii despre numărul victimelor proprii în acest război. Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, o estimare confidenţială ucraineană, care datează însă de la începutul acestui an, indica până atunci circa 80.000 de morţi şi aproximativ 400.000 de răniţi în rândurile armatei ucrainene. Pentru tabăra rusă, o estimare făcută de presa rusă de opoziţie pe baza datelor notariale arată cel puţin 120.000 de morţi, în timp ce serviciile secrete occidentale au estimări variabile, unele mergând până la 200.000 de morţi şi 400.000 de răniţi.
Negocieri internaționale
Preşedintele finlandez Alexander Stubb a declarat că va discuta despre soluţii paşnice pentru actualul război din Ucraina în timpul întrevederii de la Beijing cu omologul său chinez Xi Jinping. Finlanda, ce are o frontieră de 1.340 de kilometri lungime cu Rusia, a aderat la NATO anul trecut, într-o schimbare radicală a politicii sale ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. ”Chiar acum suntem într-o situaţie în care agresiunea rusă a încălcat dreptul internaţional. Aştept cu nerăbdare să discutăm şi despre soluţii paşnice”, a declarat Stubb înaintea întâlnirii. Şeful statului finlandez, care efectuează o vizită de patru zile în China, a afirmat săptămâna trecută că îi va transmite lui Xi Jinping că fără implicarea Kievului nu va putea exista un acord de pace pentru depăşirea crizei din Ucraina. Vizita sa la Beijing are loc pe fondul tensiunilor comerciale în creştere între Uniunea Europeană şi China în legătură cu tarifele europene asupra importurilor de automobile electrice chinezeşti, taxe ce vor fi impuse în noiembrie pentru o perioadă de cinci ani ca urmare a unei decizii a UE; Finlanda s-a abţinut de la vot.
Războiul dintre Ucraina și Rusia a produs schimbări majore pe scena internațională, iar una dintre cele mai semnificative consecințe a fost impactul asupra discursului politic intern din multe țări occidentale. Acest discurs a trebuit să fie revizuit în profunzime, deoarece narativele promovate online de Rusia sau de grupuri afiliate au alimentat creșterea popularității partidelor de extremă dreapta. Ideea că dificultățile economice sunt cauzate de sprijinul acordat Ucrainei a câștigat teren în rândul populației, ceea ce a forțat guvernele unor țări, precum Germania, să-și regândească poziția față de conflictul din Estul Europei.
Președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Bruno Kahl, a avertizat despre o amenințare militară directă din partea Rusiei, estimând că, până la sfârșitul acestui deceniu, forțele ruse ar putea fi capabile să atace NATO. În cadrul unei audieri în fața Comisiei parlamentare de control din Bundestag, Kahl a subliniat că Germania este al doilea mare susținător al Ucrainei, țară invadată de Rusia în 2022, afirmând indirect că Germania se află într-un conflict direct cu Rusia. El a adăugat că președintele rus Vladimir Putin nu se concentrează doar pe Ucraina, ci urmărește să creeze o nouă ordine mondială.
Pe de altă parte, publicația germană Bild a relatat recent că Germania nu va mai livra Ucrainei vehicule grele de luptă, precum tancurile Leopard 2, vehiculele de infanterie Marder și obuzierele Panzerhaubitze 2000, conform unui document al ministerului german al apărării. Aceasta se aliniază cu evaluările ministerului, care consideră că Ucraina nu va putea desfășura o contraofensivă majoră în viitorul apropiat, în ciuda eforturilor sale de a respinge trupele rusești. Această decizie reflectă o schimbare în politica Germaniei față de conflictul din Ucraina, deși cancelarul Olaf Scholz a anunțat noi pachete de asistență militară, acestea par a fi livrări deja promise, nu suplimentare. Această schimbare de strategie vizează menținerea sprijinului electoral pe plan intern, o provocare tot mai dificilă, pe fondul celor mai recente sondaje. Totuși, există și anumite excepții la nivel european, iar acestea ar trebui subliniate.
Atitudinea Poloniei față de Rusia a rămas constantă, în ciuda schimbării politice de la Varșovia. Mariusz Blaszczak, ministrul apărării polonez în aprilie 2023, a afirmat anul trecut că mai sunt necesari încă doi ani pentru ca armata poloneză să devină cea mai puternică armată terestră din Europa. Deși între timp guvernul s-a schimbat, iar Blaszczak a intrat în opoziție, actuala administrație continuă să investească masiv în consolidarea forțelor armate, alocând resurse financiare și eforturi considerabile pentru acest obiectiv. Deși noul guvern condus de Donald Tusk a fost inițial foarte critic față de cheltuielile mari pentru înzestrare militară începute de fostul guvern PiS, acesta nu a redus achizițiile după preluarea puterii. Înainte de alegeri, acordurile majore cu furnizorii de echipamente militare au fost intens criticate, însă guvernul Tusk a continuat pe aceeași linie. Această continuitate sugerează că, indiferent de conflictele politice interne, politica externă a Poloniei va rămâne neschimbată: Rusia este percepută ca principala amenințare la adresa securității naționale, iar măsurile necesare pentru contracararea acesteia vor fi tratate ca priorități.
După prăbușirea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice, Polonia nu a avut ambiția de a deveni un centru militar important în Europa. Cheltuielile sale pentru apărare au scăzut constant, rămânând sub 2% din PIB după 1995, ceea ce a fost o tendință comună în rândul țărilor europene. În această perioadă, relațiile Poloniei cu Rusia au fost destul de reci, fără a exista o cooperare semnificativă.
Aderarea Poloniei la NATO în 1999 a generat reacții nervoase din partea Rusiei, iar deteriorarea relațiilor a continuat, mai ales după decizia din 2008 de a desfășura un element din sistemul american de apărare antirachetă pe teritoriul polonez. Până în 2014, tensiunile în relațiile dintre Polonia și Rusia au fost mai degrabă retorice, fără a duce la acțiuni militare directe.
În acest context, forțele armate poloneze s-au concentrat pe dezvoltarea ca armată expediționară, participând la operațiuni internaționale în Irak și Afganistan în colaborare cu Statele Unite. Totuși, situația s-a schimbat dramatic odată cu anexarea Crimeii de către Rusia și izbucnirea conflictelor în estul Ucrainei. Aceste evenimente au determinat o revizuire a gândirii strategice a elitelor politice din Polonia, care au început să acorde o importanță mai mare securității naționale.
În 2014, modernizarea armatei a devenit un subiect proeminent în dezbaterea politică internă. Partidul conservator Lege și Justiție, care a preluat puterea în 2015, a făcut din aceasta o prioritate a programului său, iar miniștrii apărării, precum Antoni Macierewicz și Mariusz Blaszczak, au inițiat contracte majore pentru achiziția de echipamente moderne. Aceștia au evidențiat nevoia de a întări forțele armate și de a asigura securitatea Poloniei într-un context geopolitic instabil.
Cu toate acestea, modernizarea a fost inițial de natură fragmentară. Aceasta înseamnă că doar anumite componente ale armatei, precum sistemele de apărare aeriană și antirachetă, au fost actualizate, în timp ce restul forțelor a rămas în mare parte neschimbat. Dr. Lukasz Stach de la Universitatea Jagiellonă subliniază că, în ciuda acestui proces parțial de modernizare, s-au realizat reforme semnificative, îmbunătățind astfel atât aspectul, cât și capabilitățile forțelor armate poloneze.
În 2024, Polonia va aloca 4,12% din PIB-ul său pentru apărare, cu planuri de a ajunge la aproape 5% în 2025. Aceste procente reprezintă cele mai mari cheltuieli pentru apărare din cadrul țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice. Conform unui studiu publicat în aprilie 2024 de Institutul Internațional Suedez de Cercetare a Păcii, cheltuielile de apărare ale Poloniei au înregistrat o creștere de 75% în 2022, atingând 31,6 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cea mai puternică creștere din rândul statelor europene membre NATO.
Premierul polonez, Donald Tusk, a anunțat recent că dorește o implementare cât mai rapidă a planului „Scutul Estului”, care vizează întărirea granițelor estice ale Poloniei și se va realiza în colaborare cu țările baltice și Finlanda. În cadrul acestui proiect, Tusk intenționează să solicite fonduri europene pentru a sprijini implementarea sa.
Vorbind de la poligonul militar din Orzysz, situat la aproximativ 60 de kilometri de exclava rusă Kaliningrad, Tusk a subliniat că inițiativa are sprijinul britanic, iar Statele Unite sunt, de asemenea, deschise să participe. Scopul principal al „Scutului Estului” este asigurarea protecției Poloniei împotriva amenințărilor potențiale din partea Rusiei și Belarusului.
Proiectul include desfășurarea de exerciții militare și construirea unor facilități esențiale, cum ar fi baze, buncăre, tuneluri și depozite pentru echipamente pre-poziționate, dar și sisteme de drone. Tusk a accentuat că aceste măsuri trebuie privite ca o investiție în securitate și stabilitate, nu doar ca simple acțiuni militare.
Guvernul polonez a anunțat că lucrările vor începe imediat, cu scopul ca întregul proiect să devină operațional până în 2028. O parte semnificativă a infrastructurii va fi construită de companii civile, fiind finanțată atât din fonduri europene, cât și din bugetul național al Poloniei.
De asemenea, la poligonul din Orzysz, vor fi amplasate depozite militare care vor face parte din sistemul logistic al „Scutului Estului”. Proiectul va include o rețea de tuneluri de-a lungul granițelor cu Belarus și exclava Kaliningrad, contribuind astfel la consolidarea apărării naționale. Planul „Scutul Estului” face parte din cele patru direcții fundamentale ale strategiei naționale de securitate a Poloniei, care include participarea activă la alianțele internaționale, întărirea securității interne, combaterea spionajului și protecția frontierelor de est.
Nu doar politicienii au avut declarații prin care s-a putut observa adversitatea generală a poporului polonez față de Rusia. Polonia resimte o nevoie urgentă de a-și întări armata pentru a face față posibilelor amenințări, un sentiment exprimat de un general polonez care consideră că un război este inevitabil, conform agenției de presă de stat PAP. Generalul Wieslaw Kukula, șeful Statului Major al forțelor armate poloneze, a subliniat, într-un discurs la Academia Militară din Wroclaw, că generația actuală va trebui să lupte pentru apărarea țării, afirmând că nici el, nici soldații săi nu au intenția de a pierde un astfel de conflict. Kukula a accentuat importanța creării unor forțe armate bine pregătite și a menționat că actuala criză demografică îngreunează procesul de recrutare.
Pentru a face față potențialului inamic, Kukula a subliniat necesitatea unei armate mai mari și a propus implementarea modelului de serviciu militar universal, care implică pregătire și serviciu militar obligatoriu. Conform Ministerului polonez al Apărării, se preconizează ca armata poloneză să ajungă la peste 207.500 de soldați până la sfârșitul anului, ceea ce ar plasa Polonia pe locul trei în NATO, după Statele Unite și Turcia. În iulie, Kukula a afirmat că Polonia ar trebui să-și pregătească forțele pentru un conflict pe scară largă, având în vedere deteriorarea relațiilor cu Rusia și Belarus după invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.
Generalul Rajmund Andrzejczak, fostul șef al Statului-Major polonez între 2018 și 2023, a prezentat în cadrul conferinței ,, Defending Baltics’’ un plan menit să descurajeze agresiunile Rusiei. El a subliniat că orice atac asupra teritoriului lituanian va fi întâmpinat cu un răspuns imediat, afirmând că acest răspuns nu va veni în prima zi, ci în primul minut. Generalul a precizat că forțele poloneze vor viza toate obiectivele strategice situate în jurul unei raze de 300 de kilometri, inclusiv un atac direct asupra Sankt Petersburgului.
Pentru a se pregăti pentru un astfel de scenariu, Polonia achiziționează în prezent 800 de rachete cu o rază de acțiune de până la 900 de kilometri, care vor fi desfășurate în cazul unei agresiuni rusești. Andrzejczak a menționat că situația din Ucraina oferă Poloniei un răgaz de câțiva ani, subliniind că, dacă Rusia va câștiga în Ucraina, va avea probabil o divizie staționată în Lvov, una în Brest și una în Grodno. El a avertizat că un atac asupra țărilor baltice sau asupra Poloniei ar reprezenta începutul unei confruntări totale.
În același sens, consilierul pentru securitate națională al președintelui lituanian, Kęstutis Budrys, a declarat că, dacă Rusia va învinge în Ucraina, expansiunea sa imperialistă va viza Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Budrys a subliniat că riscul de agresiune împotriva Uniunii Europene va crește semnificativ dacă Belarus devine o parte complet integrată a așa-numitei Uniuni Statale cu Rusia.
Înainte de a trece în revistă principalele programe de înzestrare ale Poloniei ar fi utilă o scurtă analiză a principalelor unități de manevră ale Varșoviei avute în 2022, înainte de începerea procesului de redimensionare a forțelor militare. Forța de tancuri a Poloniei este într-o tranziție semnificativă, iar situația actuală reflectă un angajament tot mai puternic față de modernizarea flotei de tancuri și sprijinirea Ucrainei în conflictul cu Rusia. Toate tancurile T-72M1 și M1Z capabile de luptă au fost trimise deja în Ucraina, alături de un număr nespecificat de tancuri PT-91 Twardy, urmând ca restul PT-91 să fie trimise pe măsură ce Polonia va primi tancurile înlocuitoare.
Forțele mecanizate poloneze sunt împărțite în patru divizii principale: Divizia 11 Cavalerie Blindată în sud-vest, Divizia 18 Mecanizată în sud-est, Divizia 16 Mecanizată în nord-est și Divizia 12 Mecanizată în nord-vest. Dintre acestea, Divizia 16 și Divizia 18 sunt cele mai apropiate de posibilele amenințări din partea Rusiei și Belarusului.
Divizia 16 are trei brigăzi, inclusiv Brigada 9 Cavalerie Blindată, care operează două batalioane de tancuri PT-91 Twardy, și două brigăzi mecanizate care au câte un batalion de PT-91. Această divizie este aproape de enclava rusească Kaliningrad, iar în cazul unui atac, ar fi prima unitate poloneză care ar răspunde.
Divizia 18 Mecanizată, formată în 2018, este mai bine echipată, cu două batalioane de Leopard 2A5 și Leopard 2PL modernizate, precum și două batalioane echipate până de curând cu T-72 M1. În viitor, această divizie va primi noile tancuri Abrams, iar Leopard-urile vor fi redistribuite către Divizia 11. Divizia 11 Cavalerie Blindată a fost centrul cooperării Poloniei cu NATO și operează Leopard 2A4, în timp ce Divizia 12 are un singur batalion de PT-91, fiind responsabilă de apărarea coastei Poloniei.
În anul 2024, Polonia va încheia aproximativ 150 de contracte semnificative menite să sprijine procesul de modernizare a forțelor sale armate. Printre obiectivele prioritare ale acestei modernizări se numără achiziționarea de echipamente performante, cum ar fi rachetele de croazieră aer-lansate JASSM-ER și elicopterele de atac AH-64 Apache. De asemenea, Polonia intenționează să investească în elicoptere multirol și de suport, modernizarea avioanelor de luptă F-16, achiziționarea de tancuri K2 de ultimă generație și echipamente conexe, cum ar fi muniția și sistemele de apărare aeriană Pilica. Alte investiții esențiale includ sisteme fără pilot pentru recunoaștere și atacuri, terminale de comunicații satelitare, vehicule de recunoaștere ușoară în cadrul programului Kleszcz, și echipamente de comunicații radio ușoare.
De asemenea, se va pune un accent deosebit pe implementarea mai rapidă a unor programe de apărare aeriană esențiale, cum ar fi Wisła, Narew și Pilica+. În plus, unul dintre cele mai importante obiective ale Poloniei în 2024 este construirea unor capacități satelitare proprii, de la zero. În acest sens, Centrul de Operațiuni Satelitare urmează să atingă capacitatea operațională deplină în cursul acestui an. Extinderea Forțelor de Apărare Cibernetică reprezintă un alt punct esențial pe agenda de modernizare a armatei poloneze, în prezent aceste forțe numărând aproximativ 6.500 de membri, dintre care unii sunt civili.
Pentru a finanța această amplă modernizare, Polonia a creat un Fond de Sprijin pentru Forțele Armate (FWSZ), care reprezintă o sursă suplimentară de finanțare, distinctă de bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale. Administrarea acestui fond este realizată de către Bank Gospodarstwa Krajowego, iar fondul a fost creat în baza Legii Apărării Patriei din martie 2022. Detaliile financiare ale acestui fond sunt clasificate, însă se estimează că în anul 2023 fondul a fost finanțat cu aproximativ 7,3 miliarde de euro, subliniind astfel angajamentul Poloniei de a-și consolida apărarea.
În prezent, Forțele Armate ale Poloniei numără aproximativ 200.000 de soldați, dintre care 130.000 sunt militari profesioniști. Pe lângă aceștia, Polonia găzduiește pe teritoriul său în jur de 16.000 de trupe aliate, ca parte a eforturilor internaționale de apărare. Armata poloneză este în continuă extindere, iar o dovadă clară în acest sens este anunțul din noiembrie 2023 privind formarea unei noi divizii. Aceasta, denumită Divizia a 8-a de Infanterie a Armatei Naționale, va avea cartierul general la Nowe Miasto nad Pilicą și va fi desfășurată în patru regiuni administrative. Noua divizie va cuprinde două brigăzi mecanizate, o brigadă motorizată și o brigadă blindată, completate de o brigadă de artilerie, un regiment logistic, un regiment anti-tanc, un regiment de apărare aeriană, precum și unități de comandă, recunoaștere și apărare chimică.
Totodată, Polonia continuă să extindă Forțele de Apărare Teritorială, care au ajuns să numere aproximativ 35.000 de soldați. În anul 2024, se estimează că aceste forțe vor include 20 de brigăzi, dintre care două vor fi specializate în protecția frontierei. Cu toate acestea, nu toate aspectele acestei expansiuni masive sunt văzute cu ochi buni. Deși inițial s-a propus crearea unei armate de 300.000 de soldați, actualul guvern pare mai reticent în această privință, în parte din cauza criticilor venite din partea experților militari. Aceștia susțin că armata poloneză a devenit deja prea numeroasă în raport cu capacitatea țării de a o echipa corespunzător. Deficiențele în materie de comandă și control (C2), pregătire, rezerve de echipamente și logistică sunt, de asemenea, subiecte de îngrijorare.
Chiar dacă Polonia are în prezent cea mai mare armată din Europa și a treia cea mai mare din NATO, după SUA și Turcia, când vine vorba de cheltuielile pe soldat, Polonia se situează abia pe locul 22 în alianța nord-atlantică. Această discrepanță între dimensiunea armatei și resursele alocate fiecărui soldat este reflectată și în echipamentele disponibile pentru trupele poloneze. Deși investițiile în modernizare sunt considerabile, soldații polonezi continuă să se confrunte cu lipsuri de echipament personal, fiind nevoiți să utilizeze uniforme uzate și căști vechi. În unele cazuri, soldații își achiziționează echipamentele pe cont propriu, inclusiv cei care sunt desfășurați la graniță.
Ca răspuns la aceste probleme, guvernul polonez a lansat Operațiunea „Szpej”, un program care prevede achiziționarea de noi uniforme cu camuflaj eficient, veste antiglonț, căști compozite, puști de asalt Grot, pistoale VIS 100, sisteme de ochire, ochelari de vedere nocturnă, măști de gaz și echipamente de protecție filtrantă. Prima fază a acestui program ar trebui să fie completă până la sfârșitul anului 2024, oferind astfel un sprijin important soldaților în misiuni critice.
Un alt domeniu de importanță strategică pentru Polonia este modernizarea forțelor sale blindate, mai ales în contextul amenințării tot mai mari reprezentate de Rusia. În urma deciziei de a dona Ucrainei un număr semnificativ de tancuri, printre care între aproximativ 300 de tancuri T-72M1/M1R, 14 tancuri Leopard 2A4 și peste 80 de tancuri PT-91 Twardy, Polonia a fost nevoită să își înlocuiască propriul arsenal. Ca răspuns, guvernul polonez a comandat 180 de tancuri K2 din Coreea de Sud și 366 de tancuri Abrams (116 M1A1 și 250 de noi tancuri M1A2 SEPv3). De asemenea, Polonia a achiziționat 26 de vehicule de recuperare M88A2 și 17 poduri mobile M1074, toate acestea urmând să devină echipamente esențiale pentru armata poloneză, care intenționează să înlocuiască toate tancurile de proveniență sovietică în cel mai scurt timp posibil.
Modernizarea tancurilor Leopard 2 la standardul Leopard 2PL continuă, deși acest proiect s-a confruntat cu numeroase dificultăți, inclusiv întârzieri considerabile. Dacă inițial se preconiza că livrările finale vor fi realizate până în 2020, noul termen limită a fost extins până în 2027, ceea ce înseamnă că programul este în întârziere cu șapte ani.
Un proiect deosebit de important pentru modernizarea forțelor terestre poloneze este vehiculul de luptă de infanterie Borsuk, destinat să înlocuiască vechile vehicule BWP-1, care sunt versiuni poloneze ale BMP-1 de origine sovietică. Deși aceste vehicule sunt depășite din punct de vedere tehnologic, ele sunt încă utilizate în unele batalioane mecanizate poloneze. Primul lot de vehicule Borsuk ar trebui să fie livrat până în 2035, după care vor înlocui treptat toate vehiculele BWP.
Pe lângă modernizarea echipamentelor blindate și a infanteriei, Polonia investește masiv în consolidarea apărării sale aeriene. În ianuarie 2023, Polonia a primit primul sistem de apărare aeriană cu rază medie de acțiune Patriot din cadrul programului Wisła, care include patru lansatoare M903, opt radare AN/MPQ-65 și două seturi de echipamente AN/MSQ-104 pentru controlul tirului. După ce a încheiat contractul pentru a doua fază a programului, Polonia va primi în plus radare LTAMDS și lansatoare avansate. Această a doua fază va permite lansarea atât a rachetelor Patriot PAC-3 MSE, cât și a rachetelor SkyCeptor, integrate în cadrul programului. În următorii zece ani, Polonia intenționează să dispună de un total de 23 de baterii Narew, care vor permite interceptarea țintelor aeriene la distanțe de până la 45 de kilometri, oferind o apărare robustă împotriva atacurilor din aer. Aceste investiții subliniază determinarea Poloniei de a-și proteja spațiul aerian și infrastructura militară de eventuale amenințări externe.
Polonia și-a consolidat semnificativ capacitățile de artilerie prin achiziția de lansatoare multiple de rachete HIMARS și K239 Chunmoo. Aceste sisteme sunt destinate să îmbunătățească semnificativ capacitatea de atac la distanță lungă a Poloniei, având muniții ghidate și o rază de acțiune de până la 290 de kilometri. Aceste sisteme vor oferi Poloniei un avantaj strategic în eventualitatea unui conflict armat, oferind forțelor terestre posibilitatea de a lovi ținte precise la distanțe considerabile. În plus, Polonia și-a crescut inventarul de obuziere autopropulsate, cu o comandă de 170 de obuziere Krab suplimentare și 218 SPH-uri K9A1/K9A2 din Coreea de Sud. Aceste vehicule de artilerie sunt esențiale pentru mobilitatea și puterea de foc a forțelor terestre, oferind capabilități moderne de atac și sprijin în operațiuni pe câmpul de luptă.
Forțele aeriene poloneze sunt de asemenea supuse unei transformări majore, ca parte a planului general de modernizare. Un element cheie al acestui proces este achiziția a 48 de avioane de luptă ușoare FA-50 din Coreea de Sud. Această achiziție va permite Poloniei să înlocuiască treptat flota sa învechită de avioane MiG-29 și Su-22, care nu mai corespund cerințelor moderne de apărare. FA-50 sunt considerate o soluție intermediară, până la sosirea unor aeronave mai avansate, cum ar fi F-35A, care urmează să fie livrate în perioada 2026-2030. F-35A reprezintă vârful tehnologiei în materie de aviație militară și vor oferi Poloniei capacități de atac și supraveghere mult superioare, în special datorită sistemelor lor avansate de senzori și armament.
În paralel, Polonia are în vedere modernizarea flotei sale de avioane F-16, cu posibilitatea de a le aduce la standardul Block 72. Această modernizare ar crește considerabil performanțele flotei existente de F-16, făcând-o mai competitivă în fața amenințărilor contemporane. Mai mult decât atât, există speculații că Polonia ar putea achiziționa aeronave suplimentare, cum ar fi F-15EX sau Eurofighter Typhoon, pentru a-și consolida capacitățile aeriene și pentru a asigura o mai mare flexibilitate în misiunile de apărare și atac.
Modernizarea forțelor navale poloneze reprezintă un alt aspect important al planului de apărare. Programul Miecznik, care presupune construirea de fregate, este cel mai ambițios proiect naval din istoria Poloniei. Aceste fregate sunt bazate pe designul britanic Arrowhead 140 și vor deveni coloana vertebrală a marinei poloneze. Primele din cele trei fregate sunt deja în construcție, iar livrările ar trebui să fie finalizate până în 2031. Proiectul Miecznik este esențial pentru modernizarea flotei poloneze și pentru asigurarea securității maritime a Poloniei, în special în Marea Baltică, unde amenințările navale au crescut în intensitate.
În contextul regional actual, cu o prezență navală rusă din ce în ce mai agresivă în Marea Baltică, fregatele Miecznik vor juca un rol crucial în asigurarea capacității de apărare maritimă a Poloniei. Aceste nave vor fi echipate cu sisteme moderne de armament și senzori, care le vor permite să execute o gamă largă de misiuni, de la protecția convoaielor maritime până la atacuri asupra navelor inamice sau apărarea împotriva rachetelor de croazieră.
Sistemele fără pilot (UAV) devin o componentă tot mai importantă a strategiei de apărare a Poloniei. În prezent, Polonia a achiziționat 24 de UAV-uri Bayraktar TB2 și a închiriat drone MQ-9A Reaper din Statele Unite. Aceste UAV-uri sunt esențiale pentru operațiunile de recunoaștere și atacuri precise la distanță, oferind Poloniei un avantaj în misiuni de supraveghere și atac fără a pune în pericol viețile piloților. În plus, Polonia plănuiește să își extindă flota de UAV-uri cu 400 de drone FlyEye de recunoaștere până în 2035, ceea ce va spori capacitatea sa de a colecta informații critice și de a executa lovituri precise pe câmpul de luptă.
Deciziile luate în ultimii 2 ani de factorii politico-militari sunt în concordanță cu percepțiile generale ale poporului polonez. Un sondaj realizat de postul polonez RMF24 arată că aproape jumătate dintre polonezi cred că un atac din partea Rusiei asupra Poloniei este „probabil.” Datele, publicate pe 22 februarie, relevă o creștere semnificativă a acestei percepții, cu 47% dintre respondenți indicând că un atac ar putea avea loc, ceea ce reprezintă o creștere de 16% față de un sondaj similar efectuat în luna mai a anului 2023. Această creștere a îngrijorărilor subliniază temerile tot mai mari legate de modul în care Occidentul gestionează riscurile unui conflict între Rusia și NATO.
De asemenea, sondajul reflectă pesimismul polonezilor cu privire la șansele Ucrainei de a câștiga războiul. Doar 17% dintre respondenți cred că Ucraina are șanse reale de victorie, o părere care coincide cu rezultatele unui alt sondaj efectuat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) pe 21 februarie, care arată că în medie, doar 10% dintre europeni consideră că Ucraina va învinge în acest conflict.
Deși planurile de modernizare a forțelor armate poloneze sunt foarte ambițioase, ele se confruntă cu provocări notabile, în special în domeniile finanțării și logisticii. Guvernul din Polonia a identificat o lipsă de 14 miliarde de euro în bugetul destinat apărării, o situație generată de angajamentele administrației anterioare. Comisia Europeană a emis deja avertizări cu privire la deficitele excesive, în mare parte din cauza creșterii cheltuielilor pentru apărare.
În afara problemelor financiare, Polonia se confruntă și cu dificultăți logistice legate de integrarea noilor echipamente militare. Infrastructura actuală necesită modernizare pentru a putea sprijini noile tancuri, aeronave și sisteme de artilerie. De asemenea, vor fi necesare investiții semnificative în dezvoltarea facilităților de întreținere, logistică și instruire a personalului, pentru a garanta utilizarea eficientă și întreținerea corespunzătoare a acestor echipamente la standarde operaționale optime.
Procesul de înzestrare militară al Poloniei are o relevanță deosebită pentru celelalte state NATO din Europa de Est, deoarece oferă un model de bune practici ce poate fi urmat și conferă încredere țărilor mai mici care se simt amenințate de influența Moscovei. În afară de impactul asupra securității regiunii nord-estice a Europei, în special în zona Baltică, strategiile politico-militare ale Poloniei au generat efecte semnificative și în alte zone ale continentului, inclusiv în regiunea Mării Negre.
România, un stat cu ambiții de putere regională în Balcani, a observat îndeaproape acțiunile Poloniei și, drept urmare, și-a consolidat relațiile cu Coreea de Sud. Această țară a demonstrat că dispune de unul dintre cele mai puternice complexe militaro-industriale din lume, un factor crucial pentru un program de înzestrare rapid și eficient. România urmează pașii Poloniei, deși la o scară mai mică din motive obiective, și a început deja să contracteze obuziere autopropulsate sud-coreene, iar achiziționarea de tancuri și vehicule de luptă pentru infanterie din industria de armament asiatică este, de asemenea, foarte probabilă.
Nu de puține ori decidenții de la Berlin au ales să ia niște decizii care la prima vedere par a submina ideea de piață unică și solidaritate europeană. Cancelarul german, Olaf Scholz, a fost implicat în ultima perioadă în multiple evenimente care ar putea pune la îndoială capacitatea Germaniei de fi considerată capabilă de a purta busola economică a întregului continent.
Abordarea economică germană recentă afectează 2 planuri distincte. Pe de o parte, din motive politice sprijinul viitor pentru cauza Kievului va fi amplu limitat, iar modul în care autoritățile germane se raportează la piața unică europeană ridică o serie de întrebări pentru ambițiile economice ale Uniunii pe termen lung.
Sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina este pus sub semnul întrebării după succesul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din statul Turingia. AfD a câștigat cu 32,8% din voturi, provocând îngrijorări cu privire la viitorul ajutorului pentru Ucraina. Discursul AfD se concentrează pe faptul că dificultățile economice ale poporului german se datorează sprijinului substanțial oferit de actuala guvernare de la Berlin Kievului. În acest an, Germania a oferit aproximativ opt miliarde de euro în sprijin militar Ucrainei, dar bugetul planificat pentru anul viitor va fi redus la patru miliarde.
Alegerile federale din Germania, programate pentru 28 septembrie 2025, ar putea schimba semnificativ peisajul politic, având în vedere dificultățile cu care se confruntă coaliția tripartită a cancelarului Olaf Scholz. În plus, bugetul pe termen lung al Uniunii Europene, care include fonduri pentru sprijinul Ucrainei, ar putea fi amânat până după aceste alegeri, deoarece Germania, un pilon economic al UE, este paralizată politic de condițiile interne nefavorabile. Acest context complică sprijinul german și european pentru Ucraina pe termen mediu și lung.
Opoziția fermă a lui Olaf Scholz față de oferta UniCredit pentru Commerzbank scoate în evidență dificultățile integrării financiare pan-europene. Deși liderii europeni cer de mult timp fuziuni transfrontaliere pentru a crea giganți bancari capabili să concureze cu rivalii din SUA și Asia, prioritățile interne ale Germaniei par să împiedice acest proces. Scholz a condamnat demersul UniCredit drept un „atac neprietensc”, sugerând că Germania este mai preocupată de protejarea propriilor interese financiare decât de susținerea unei integrări mai ample în UE.
Această reacție din partea Berlinului reflectă un tipar comun: statele membre, inclusiv Germania, pledează pentru o integrare financiară mai profundă, dar ezită când propriile „campioane naționale” sunt amenințate. Guvernul german se teme că, dacă UniCredit va controla Commerzbank, împrumuturile către sectorul IMM-urilor, esențial pentru economia Germaniei, ar putea fi afectate. Acest protecționism a provocat frustrare în alte țări UE, care acuză Germania că subminează piața unică europeană, punându-și propriile interese pe primul loc, mai ales în crize precum pandemia de Covid-19 și șocurile energetice legate de Ucraina.
Specialiștii susțin că blocarea ofertei UniCredit ar transmite un semnal negativ cu privire la angajamentul UE față de integrarea financiară. Experți precum Giovanni Sabatini și Karel Lannoo subliniază că formarea unor bănci europene mai mari este esențială pentru competitivitate, în special în fața giganților bancari americani precum JPMorgan Chase. Uniunea Bancară a fost un obiectiv de lungă durată, vizând consolidarea peisajului financiar fragmentat din Europa pentru a reduce costurile și a stimula investițiile. Totuși, opoziția lui Scholz pune sub semnul întrebării aceste ambiții, dezvăluind cum interesele naționale complică viziunea unei bănci europene integrate.
Liderii politici din Italia, inclusiv vicepremierul Antonio Tajani, văd această situație ca o problemă de echitate pe piața liberă, mai ales că Lufthansa din Germania a fost lăsată să achiziționeze Alitalia. Rezistența Germaniei față de oferta UniCredit dezvăluie un dublu standard, alimentând tensiunile și ridicând întrebări cu privire la viitorul Uniunii Bancare în Europa.
Germania a adoptat din nou o poziție separată față de Uniunea Europeană, refuzând să sprijine impunerea de taxe vamale suplimentare asupra mașinilor electrice produse în China. În timp ce statele UE au votat vineri pentru aplicarea unor taxe de până la 35%, Germania, alături de Ungaria, Slovacia, Slovenia și Malta, s-a opus ferm. Cancelarul Olaf Scholz și industria auto germană au făcut presiuni pentru un vot negativ, temându-se de un posibil război comercial cu China, unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țării.
Propunerea, susținută de țări precum Franța, Polonia și Italia, vizează protejarea producătorilor europeni de automobile electrice, care acuză concurența neloială din partea Chinei. Companiile chineze beneficiază de subvenții guvernamentale masive, care le permit să producă la costuri mult mai mici, afectând astfel competitivitatea producătorilor din UE. În 2025, se estimează că mașinile electrice din China ar putea ocupa 15% din piața europeană, fiind vândute cu prețuri în medie cu 20% mai mici decât cele fabricate în UE.
Ministrul german al Finanțelor, Christian Linder, a subliniat că Germania dorește o soluție negociată cu Beijingul, pentru a evita escaladarea tensiunilor comerciale. De asemenea, sindicatele și reprezentanții lucrătorilor din industria auto germană au avertizat că aceste taxe nu vor îmbunătăți competitivitatea europeană, ci vor pune în pericol relațiile comerciale cu China, unde producătorii germani au vândut o treime din producția lor în 2023.
Comisia Europeană susține însă că măsurile sunt necesare pentru a proteja industria auto europeană de practicile neloiale și pentru a echilibra piața. Rămâne de văzut dacă negocierile cu China vor aduce o soluție sau dacă tarifele vor fi implementate începând cu 31 octombrie.
Evoluția de pe frontul ruso-ucrainean și deciziile luate de la Washington sugerează că în cele din urmă Kievul va fi nevoit să își reducă ambițiile de a recupera de facto întreg teritoriul ocupat de Moscova. Mai mult chiar, cu cât se întârzie luarea unor decizii concrete privind restructurarea obiectivelor strategice ucrainene, Federația Rusă continuă să își perfecționeze tacticile și să arunce noi resurse în luptă, fapt ce îi asigură o înaintare lentă, dar constantă pe câmpul de luptă.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află într-un turneu diplomatic la Londra, Paris, Roma și Berlin pentru a asigura consolidarea sprijinului pentru țara sa în contextul avansurilor constante ale trupelor rusești. Scopul său principal este de a întări susținerea Ucrainei înainte de alegerile prezidențiale din SUA, care ar putea afecta alianța-cheie a Kievului. În cadrul întâlnirilor, Zelenski a prezentat un plan de victorie care include aderarea la NATO, îmbunătățirea apărării aeriene și dreptul de a lovi ținte în Rusia, aspect controversat între aliați.
A început la Londra, solicitând mai multă flexibilitate militară, în special pentru atacuri în interiorul Rusiei, lucru momentan blocat de SUA. În plus, Ucraina se concentrează pe consolidarea industriei sale de armament prin investiții străine și parteneriate cu companii de apărare precum Rheinmetall și Saab. În ciuda zvonurilor, oficialii ucraineni au clarificat că accentul pus de Zelenski în misiunea sa diplomatică este pe victorie, nu pe un armistițiu.
Un politician din Kiev a discutat sub anonimat cu un corespondent de la publicația românească HotNews despre dificultățile negocierilor de pace ale Ucrainei, subliniind că societatea este divizată, iar sprijinul pentru discuții cu Rusia a crescut de la 10% la 40% în doi ani, complicând deciziile președintelui.
Recent, reprezentanți ai Pentagonului au declarat că SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești care atacă Ucraina, deoarece o astfel de acțiune ar implica direct SUA și NATO în conflictul cu Rusia. Pentagonul a subliniat că situația din Ucraina este diferită de alte conflicte, cum ar fi cel dintre Israel și Iran, și că Ucraina se apără eficient, primind deja sprijinul necesar din partea aliaților.
Între timp, Federația Rusă continuă să își perfecționeze modul în care duce acțiuni ofensive, iar acest fapt generează noi complicații pentru apărătorii ucraineni tot mai epuizați. În ultima perioadă, Forțele Armate ale Federației Ruse au adoptat o strategie de intensificare a utilizării dronelor-momeală în atacurile asupra Ucrainei, în special pe timp de noapte. Aceste drone, cunoscute sub numele de Gerbera, sunt lansate împreună cu drone kamikaze de tip Geran ( bazate pe dronele iraniene Shahed ) cu scopul de a supraîncărca sistemele de apărare antiaeriană ucrainene. În esență, ele funcționează ca momeli, forțând apărarea să consume muniția deja limitată pentru a intercepta drone care nu reprezintă o amenințare directă, deoarece nu sunt echipate cu încărcături explozive.
Strategia rusă urmărește să slăbească apărarea Ucrainei, epuizând resursele acestora în fața unui număr tot mai mare de drone fără armament, ceea ce lasă vulnerabilități pentru dronele kamikaze reale, care pot lovi ținte esențiale. În același timp, Rusia continuă să intensifice producția de drone, inclusiv a celor de tip Geran, care sunt capabile să lovească la distanțe mari. Potrivit unor surse neoficiale, forțele ruse pot lansa zilnic aproximativ 60 de astfel de drone, și au făcut acest lucru în mod constant în ultima perioadă. Luna septembrie a acestui an a fost prima de la începutul conflictului în care dronele rusești au atacat în fiecare noapte, folosind zeci de UAV-uri în fiecare atac.
În plus, Forțele Aeriene Ruse au început să folosească tot mai frecvent bombe de aviație puternic explozive (FAB) cu module de planare pentru a distruge fortificațiile ucrainene și a suprima punctele de tragere. Această tactică, introdusă și în timpul atacului asupra Avdiivka, implică bombardamente aeriene masive urmate de înaintarea infanteriei ruse, reducând semnificativ pierderile în rândul trupelor ruse și slăbind apărarea ucraineană.
Aliații Ucrainei consideră că președintele Volodimir Zelenski ar putea fi pregătit să adopte o abordare mai flexibilă în căutarea unor soluții pentru a pune capăt războiului cu Rusia. Deși Zelenski continuă să susțină public cerințele Ucrainei, cum ar fi retragerea forțelor ruse și aderarea la NATO, oficialii ucraineni par să fie deschiși la ideea unei soluții finale, având în vedere sprijinul occidental în scădere și dificultățile prelungirii conflictului. Apartenența Ucrainei la NATO rămâne un subiect sensibil, cu unii aliați sugerând că aceasta ar putea fi o monedă de schimb în negocierile cu Rusia.
Occidentul explorează ideea aderării Ucrainei la NATO după modelul Germaniei de Vest, unde doar teritoriile controlate de Kiev ar beneficia de protecția alianței, în ciuda ocupației ruse. Această abordare a fost propusă de oficiali și experți, inclusiv de fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, care a sugerat că există modalități de a depăși obstacolele juridice legate de granițele Ucrainei ocupate de Rusia. Cu toate acestea, Ucraina respinge această opțiune, subliniind că nu va negocia suveranitatea teritorială și că aderarea completă la NATO rămâne un obiectiv cheie pentru securitatea țării.
Modelul Germaniei de Vest este considerat de unii analiști ca fiind nepotrivit pentru Ucraina, deoarece frontierele Germaniei de Vest au fost recunoscute internațional, inclusiv de URSS, ceea ce nu este cazul în Ucraina, unde granițele sunt contestate zilnic. În plus, există riscul ca Rusia să reacționeze agresiv, iar compromisul teritorial ar putea fi văzut ca o slăbire a suveranității Ucrainei. Deocamdată, Kievul își menține poziția fermă, deși se speculează că există negocieri secrete între aliați privind posibile compromisuri.
Avioanele de luptă Mirage 2000-5 pe care Franţa intenţionează să le furnizeze Ucrainei vor fi livrate „în primul trimestru al lui 2025”, timpul necesar pentru a modifica aparatele şi a forma piloţi şi mecanici, a anunţat recent ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu. Din motive de securitate, numărul avioanelor ce vor fi livrate, în prezent în serviciul forţelor aeriene franceze, nu a fost precizat.
Performanță militară
Echipate pentru luptă aeriană, aparatele Mirage 2000-5 care vor zbura sub culorile ucrainene trebuie întâi să fie dotate cu „noi echipamente”, afirmă ministrul francez pe reţeaua socială X. Este vorba de echipamente de „luptă aer-sol” pentru a întreprinde operaţiuni de lovituri aeriene şi de „apărare anti-război electronic” pentru a rezista puternicului bruiaj rus, a precizat el. Aceste echipamente vor fi adăugate la baza aeriană din Cazaux, sud-vestul Franţei, în timp ce piloţii şi mecanicii ce vor opera aceste avioane sunt formaţi la baza din Nancy, în estul Franţei. „Formarea de piloţi şi mecanici ucraineni continuă”, potrivit lui Lecornu. Ucraina, care face obiectul unor constante bombardamente ruse ce vizează în special infrastructurile sale energetice, cere în mod insistent mai multe mijloace de apărare aeriană şi avioane de luptă. Mai multe ţări dotate cu avioane de luptă americane F-16 au furnizat deja Kievului astfel de aparate, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron anunţase în iunie intenţia sa de a face acelaşi lucru cu aparate Mirage 2000.
Versiune modernizată
Mirage 2000-5 este o versiune modernizată a avionului de vânătoare multirole Mirage 2000, produs de compania franceză Dassault Aviation. Lansat în anii 1990, Mirage 2000-5 a fost dezvoltat pentru a îmbunătăți performanțele aeronavei în roluri de superioritate aeriană și atac la sol, fiind echipat cu avionică modernizată, armament mai avansat și capacități sporite de luptă aer-aer și aer-sol.
Mirage 2000-5 dispune de un radar RDY multi-mod (capabil de urmărire și angajare simultană a mai multor ținte, atât aeriene, cât și terestre). Aceasta îi permite să se integreze mai bine în scenarii complexe de luptă. Modelul dispune de sistemul de afișaj pe cască (HUD) pentru piloți, ceea ce îmbunătățește situația conștientizării spațiale în luptă.
Poate transporta o gamă largă de armament, inclusiv rachete aer-aer (precum MICA și Magic II), rachete aer-sol, bombe ghidate laser și alte muniții ghidate inteligent. Acest lucru îl face un avion versatil atât pentru misiuni aeriene, cât și pentru atacuri la sol.
Mirage 2000-5 poate îndeplini atât misiuni de interceptare și superioritate aeriană, cât și misiuni de atac la sol și recunoaștere. Avionul are un sistem electronic de război îmbunătățit și capacități de zbor la joasă altitudine.
Export strategic
Mirage 2000-5 a fost achiziționat de mai multe țări din întreaga lume, care l-au folosit atât pentru apărarea spațiului aerian, cât și pentru misiuni ofensive. Printre utilizatori se numără Franța, care este și principalul operator și dezvoltator al acestei variante. Statul Qatar a achiziționat Mirage 2000-5 pentru apărarea sa aeriană, pe lângă alte sisteme avansate de armament cumpărate din Franța.
Acest avion este utilizat în cadrul forțelor aeriene elene pentru apărare și patrulă, iar Emiratele Arabe Unite au o flotă impresionantă de Mirage 2000-5 modernizată.
Taiwan a achiziționat Mirage 2000-5 ca parte a strategiei sale de apărare aeriană împotriva Chinei continentale. Taiwan operează o flotă de aproximativ 60 de avioane Mirage 2000-5.
Forțele Aeriene Indiene operează o flotă de Mirage 2000, care au fost modernizate la standardul Mirage 2000-5, fiind folosite pentru superioritate aeriană și atacuri la sol.
Avantaje și utilizări
Mirage 2000-5 este considerat foarte eficient în lupta aeriană datorită manevrabilității sale, avionicii avansate și rachetelor MICA, care pot fi folosite în mod activ pentru lupta la distanțe medii.
Este folosit adesea pentru a intercepta amenințările aeriene datorită capacității sale de a decola rapid și de a urca la altitudine mare în scurt timp.
Mirage 2000-5 poate efectua misiuni de bombardament de precizie, fiind eficient în utilizarea bombelor ghidate și a munițiilor inteligente.
Franța a folosit Mirage 2000-5 în cadrul operațiunii „Odyssey Dawn” (2011) pentru a impune o zonă de interdicție aeriană și pentru a lovi ținte militare strategice ale regimului lui Muammar Gaddafi.
Mirage 2000-5 a fost utilizat în intervenția franceză împotriva grupărilor teroriste din nordul Mali, fiind angajat în misiuni de bombardament asupra pozițiilor inamice. Operațiunile din anul 2013 au demonstrat fiabilitatea acestui avion în condiții grele de luptă
În timpul conflictului din Siria și Irak, Mirage 2000-5 a fost desfășurat în cadrul coaliției internaționale împotriva ISIS, efectând atacuri precise asupra infrastructurii teroriste.
Mirage 2000-5 este apreciat pentru flexibilitatea și capabilitățile sale multirol, fiind un avion de vânătoare de încredere atât în scenarii de superioritate aeriană, cât și în misiuni de atac la sol. Acesta continuă să fie utilizat de diverse forțe aeriene din întreaga lume în misiuni strategice.
Creșteri semnificative
În perioada 2020-2024, exporturile de armament ale Franței au crescut semnificativ, atingând un record în 2022, când valoarea acestora a ajuns la aproape 27 de miliarde de euro. Această creștere a fost în mare parte datorată unor contracte majore, cum ar fi vânzarea a 80 de avioane Rafale către Emiratele Arabe Unite, în valoare de 16,9 miliarde de euro, dar și altor contracte cu țări precum Grecia, Indonezia și India. Sectorul aviației a reprezentat 65% din comenzile totale de armament, cu sistemele de rachete pe locul doi.
Până în 2023, Franța a devenit al doilea cel mai mare exportator de arme din lume, deținând 11% din piața globală de armament, depășind Rusia, care a înregistrat un declin semnificativ din cauza sancțiunilor internaționale. Această ascensiune a fost stimulată de vânzările rapide și atractive de avioane de luptă și echipamente navale, în special către țări din afara Europei, cum ar fi India și Egipt
Conform oficialilor de la Paris, politica Franței privind exportul de armament este guvernată de un cadru strict de reglementări naționale, europene și internaționale, menit să asigure controlul asupra vânzărilor de arme și echipamente militare. Franța este unul dintre cei mai mari exportatori de armament din lume, iar strategia sa se bazează pe o combinație de considerente economice, diplomatice și de securitate.
Criterii legale
Franța este semnatară a Tratatului privind Comerțul cu Arme (ATT) și respectă embargourile impuse de Organizația Națiunilor Unite (ONU), Uniunea Europeană (UE) și alte organisme internaționale.
Orice solicitare de export de armament este supusă unei evaluări riguroase, mai relatează sursa citată, iar autoritățile franceze analizează situația drepturilor omului din țara destinatară, dar și posibilitatea ca armamentul exportat să fie folosit în conflicte armate sau pentru represiune internă.
Exporturile de armament sunt aprobate de guvernul francez, printr-un proces condus de Comisia Interministerială pentru Exporturi de Echipamente de Apărare (CIEED). Această comisie reunește reprezentanți din diferite ministere, inclusiv cel al Apărării, Afacerilor Externe și Economiei de la Paris.
Deși deciziile finale sunt luate de executiv, există un anumit grad de control parlamentar. Parlamentul francez primește anual un raport detaliat cu privire la exporturile de armament, asigurând o transparență parțială.
Politica de alianțe
Exporturile de armament sunt adesea influențate de relațiile diplomatice și alianțele strategice ale Franței. Aceasta furnizează arme aliaților și partenerilor săi din cadrul NATO, UE sau altor organizații internaționale.
Politica de exporturi de armament a Franței a fost criticată în unele cazuri, mai ales atunci când armele au ajuns în țări implicate în conflicte sau care au fost acuzate de încălcări grave ale drepturilor omului, cum ar fi Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite în contextul războiului din Yemen. Cu toate acestea, Franța a apărat aceste exporturi, subliniind că respectă legislația internațională și criteriile proprii de evaluare.
Deși Franța se angajează să respecte un cadru de reglementări strict, interesele economice și strategice joacă un rol important în deciziile de export de armament.
