Rusia-NATO: confruntare directă. Ucraina cere arme pentru apărare

Rusia-NATO: confruntare directă. Ucraina cere arme pentru apărare

Rusia şi NATO se află acum în ‘confruntare directă’, a afirmat Kremlinul, în timp ce Alianţa a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare. Valurile succesive de extindere a NATO sunt adesea amintite de preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat în 2022 un război în Ucraina cu obiectivul declarat de a preveni ca Alianţa să se apropie şi mai mult de graniţele Rusiei.

Retorică anti-NATO

În schimb, războiul a impulsionat NATO, care s-a extins din nou prin aderările Finlandei şi Suediei.
‘În fapt, relaţiile au alunecat acum spre nivelul de confruntare directă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă.
NATO era ‘deja implicat în conflictul din Ucraina (şi) continuă să înainteze spre graniţele noastre şi să îşi extindă infrastructura militară către graniţele noastre’, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Putin a afirmat în mod repetat că Rusia a fost înşelată de Occident după Războiul Rece dat fiind că, în timp ce Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat, NATO a înaintat spre est, preluând foşti membri ai Pactului şi cele trei state baltice care fuseseră parte a Uniunii Sovietice.
Occidentul respinge această versiune, afirmând că NATO este o alianţă defensivă şi că aderarea la ea a fost o decizie democratică a unor state ieşite de sub decenii de regimuri comuniste.
NATO declară că ajută lupta Ucrainei pentru supravieţuire în faţa agresiunii ruse şi furnizează Kievului arme avansate, instruire şi informaţii.
Potrivit Rusiei, aceasta face din Alianţă o parte de facto la conflict. Preşedintele Putin a spus în februarie 2024 că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că omenirea s-ar afla la un pas de al treilea război mondial.

Declarații dure

Relaţiile dintre Rusia şi NATO se înrăutăţesc, însă Moscova nu are intenţia de a intra într-un conflict cu o ţară membră a NATO, a declarat ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Gruşko, într-un interviu citat de Reuters.
În contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, Gruşko a declarat pentru agenţia de ştiri RIA că relaţiile se deteriorează „previzibil şi deliberat”, iar toate canalele de dialog dintre Moscova şi NATO au fost aduse la un nivel „critic zero” de către Washington şi Bruxelles.
„Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii NATO. În orice caz, nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale Alianţei”, a mai spus Gruşko.
Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit o „operaţiune militară specială” în Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să-şi extindă prezenţa aproape de Rusia. Însă războiul din Ucraina a servit la galvanizarea Alianţei, care s-a extins la 32 de membri, prin aderarea Finlandei şi Suediei.
NATO afirmă că ajută Ucraina să lupte împotriva agresiunii ruse şi a oferit Kievului arme avansate, instruire şi informaţii sensibile.
Rusia susţine că acest lucru face din NATO o parte, de facto, la conflict. Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de al Treilea Război Mondial.

Ucraina cere arme

După tragedia de la Harkov, soldată cu moartea mai multor salvatori ucraineni în urma unui atac al Rusiei în marele oraș din apropierea Rusiei, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei, bombardat intens de ruşi în ultimul timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat ezitarea Occidentului de a furniza ajutor militar ţării sale ca fiind complet inacceptabilă.
„Un nou sistem de apărare antiaeriană ar putea schimba în mod fundamental situaţia”, a afirmat Zelenski într-un mesaj video difuzat joi seara, în care a spus că este recunoscător fiecărei ţări care caută modalităţi de a-i ajuta ţara.
Dar „este complet inacceptabil faptul că atât de multe ţări din lume se gândesc încă la modul în care pot contracara teroarea, deşi nu ar fi nevoie decât de câteva decizii politice”, consideră liderul ucrainean.
Ucraina cere mai multe sisteme de apărare antiaeriană, precum sistemul american Patriot, pentru a-şi proteja mai bine oraşele de atacurile ruseşti care au loc aproape zilnic.
O apărare antiaeriană mai puternică pentru Harkov şi regiunea cu acelaşi nume, precum şi pentru regiunea Sumî şi regiunile din sudul ţării constituie o „necesitate absolut urgentă”, a declarat Zelenski, vorbind despre atacul din noaptea de miercuri spre joi asupra oraşului Harkov.
„Este o tactică rusească dezgustătoare”, a afirmat Zelenski, transmiţând în mesajul său de pe X (ex-Twitter) condoleanţe rudelor celor ucişi.
Totodată, Volodimir Zelenski a făcut apel la diplomaţii ucraineni să-şi intensifice demersurile în ţările în care se află la post pentru a solicita furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană.

Patriot, obiectiv pentru Kiev

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a insistat asupra necesităţii ca aliaţii din NATO să livreze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru ca ţara sa să se poată apăra de bombardamentele ruseşti.
„Nu vreau să stric petrecerea”, a spus Kuleba, după ce i-a felicitat pe membrii NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Alianţei. „Dar principalul meu mesaj de astăzi vizează (rachetele) Patriot”, a adăugat ministrul ucrainean, vorbind alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
„Salvarea vieţilor ucrainenilor, salvarea economiei ucrainene, salvarea oraşelor ucrainene depinde de rachetele Patriot şi de alte sisteme de apărare antiaeriană. Insistăm asupra Patriot pentru că este singurul sistem care poate intercepta rachete balistice”, precum cele 94 cu care Rusia a atacat Ucraina în martie, a explicat Kuleba, care se va întâlni joi cu omologi ai săi din Alianţa Nord-Atlantică.
Moscova – a spus el – a atacat joi oraşul Harkov din estul ţării cu sute de drone. „Din păcate, Rusia distruge sistematic economia ucraineană, ucide ucraineni şi distruge şi oraşele noastre, ceea ce alimentează strategia Rusiei de a şterge Ucraina de pe hartă”, a declarat Dmitro Kuleba.
Cu această ocazie, ministrul ucrainean i-a mulţumit lui Jens Stoltenberg pentru propunerea sa de a crea un fond de 100 de miliarde de euro pentru a garanta asistenţă financiară şi militară Kievului, pe care aliaţii au discutat-o pentru prima dată miercuri, secretarul general sperând că măsura ar putea fi aprobată la summitul NATO din iulie de la Washington.
„Sprijinirea Ucrainei nu este o acţiune de caritate, ci o investiţie în propria noastră securitate”, a subliniat Stoltenberg.

Fond pentru Ucraina

Ucraina susţine ideea anunţată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca această alianţă să constituie un fond pe termen lung destinat susţinerii militare a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar o asemenea iniţiativă are „zero şanse” dacă nu include contribuţii financiare obligatorii ale statelor membre în NATO, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba publicaţiei European Pravda, preluată de Reuters.
La reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO desfăşurată miercuri şi joi la Bruxelles, Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanţări pe cinci ani pentru Ucraina, iniţiativă primită cu reacţii mixte de cele 32 de state membre ale Alianţei.
Aceste state au avut dificultăţi să ofere Ucrainei asistenţă militară chiar şi pentru sume mult mai mici, a remarcat ministrul ucrainean de externe. „Cu alte cuvinte, în actualul model de finanţare, această iniţiativă are zero şanse. Pentru că ei nu pot colecta 500 de milioane, iar aici ar trebui să colecteze 20 de miliarde în actualul model”, explică Dmitro Kuleba.
Dacă însă statele membre ale NATO vor fi obligate să contribuie, atunci acest plan chiar „există şi are şanse de a fi implementat”, a indicat ministrul ucrainean.
Ministrul leton de externe Krisjanis Karins a declarat la rândul său că finanţarea fondului propus ar putea fi asigurată prin contribuţiile statelor membre ale Alianţei, în timp ce omologul său eston Margus Tsahkna a anunţat că ţara sa le-a propus celorlalte ţări membre ale NATO să ofere anual 0,25% din PIB-ul lor ca ajutor militar pentru Ucraina.
Potrivit unor diplomaţi, un scop al iniţiativei de creare a acestui fond special este de a preveni orice reducere a ajutorului militar american pentru Ucraina în eventualitatea în care Donald Trump ar deveni din nou preşedinte al SUA.

NATO nu este parte a conflictului

NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Nord-Atlantice.
„Nu avem planuri să trimitem trupe de luptă în Ucraina, nu a existat o solicitare pentru aşa ceva”, a afirmat Stoltenberg, răspunzând unei solicitări de a comenta afirmaţia Kremlinului de joi potrivit căreia Rusia şi NATO se află acum în „confruntare directă”.
Pe de altă parte, el a spus că „aliaţii înţeleg urgenţa”, după ce ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba le-a cerut aliaţilor la Bruxelles noi sisteme de apărare aeriană, în special rachete americane Patriot.
„Aliaţii se vor întoarce acasă şi îşi vor analiza inventarele, să vadă dacă există vreun mod în care pot furniza mai multe sisteme, în special Patriot, dar şi bineînţeles să se asigure că sistemele care deja există dispun de muniţie şi de piese de schimb”, a afirmat secretarul general al NATO.
Stoltenberg a precizat că a prezidat joi o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina şi că ministrul ucrainean Dmitro Kuleba i-a pus la curent pe aliaţi în privinţa „nevoilor Ucrainei pe termen scurt şi lung şi a progresului reformelor sale”.
„Situaţia pe câmpul de luptă rămâne gravă. Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană, mai multă muniţie şi mai mult ajutor. Salut faptul că aliaţii continuă să vină cu noi anunţuri. În ultimele zile, asta include 600 de milioane de euro de la Germania pentru iniţiativa cehă, precum şi 10.000 de drone din partea Regatului Unit, mai multe rachete şi vehicule blindate din Franţa. Şi chiar ieri (miercuri – n.r.), un nou pachet de ajutor de la Finlanda în valoare de 188 de milioane de euro”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă.
El a subliniat însă că „trebuie să facem mai mult” şi „să ne aşezăm ajutorul pe baze mai ferme şi mai durabile”.
Jens Stoltenberg a reamintit faptul că aliaţii au convenit să meargă mai departe cu planificarea unui rol mai important pentru NATO în coordonarea asistenţei de securitate necesare pentru Ucraina şi a dat asigurări că „munca va continua în săptămânile următoare”.

Putin, supărat pe Macron

Kremlinul a transmis joi că preşedintele rus Vladimir Putin „rămâne deschis dialogului”, dar nu există planuri pentru contacte cu omologul său francez Emmanuel Macron, în urma conversaţiei telefonice pe care au avut-o miercuri miniştrii apărării francez şi rus, discuţie anunţată în comunicate separate de Paris şi Moscova, după care Macron a criticat comentariile „tendenţioase şi ameninţătoare” din comunicatul rus.
„Preşedintele Putin rămâne deschis dialogului cu aceia care manifestă interes în dezvoltarea relaţiilor cu ţara noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică. Preşedintele rus „a fost mereu deschis dialogului pentru a soluţiona problemele mondiale şi regionale cele mai complexe”, dar „la ora actuală nu există planuri pentru desfăşurarea unor contacte la nivel înalt”, a adăugat Peskov.
Acesta a răspuns astfel unei întrebări despre posibilitatea unor contacte între Putin şi Macron, după ce miercuri miniştrii apărării francez şi rus, Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu, au avut o convorbire telefonică, prima de acest fel după octombrie 2022.
Şi de această dată ministrul Sébastien Lecornu a „condamnat fără rezerve războiul de agresiune pe care Rusia l-a lansat în Ucraina” şi a subliniat că „Franţa va continua să sprijine continuu Ucraina şi cu intensitatea de care este nevoie în lupta pentru libertatea şi suveranitatea sa, cu obiectivul de a aduce pacea pe continentul european”, a afirmat într-un comunicat Ministerul francez al Apărării.
În schimb, ministrul francez a „confirmat disponibilitatea Franţei” pentru „intensificarea schimburilor” cu Rusia în lupta contra terorismului, se arată în acelaşi text, în contextul atacului terorist din 22 martie, în care cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte la Moscova. Atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic, dar Moscova consideră că s-ar putea să fi existat şi o implicare ucraineană, mai ales că cei patru terorişti cetăţeni tadjici, în prezent arestaţi, s-au deplasat spre frontiera cu Ucraina după atac şi aveau pregătită de partea ucraineană o „fereastră” pentru a trece graniţa, potrivit preşedintelui Putin.
„Franţa nu dispune de nicio informaţie care să permită stabilirea unei legături între atentat şi Ucraina. Cerem Rusiei să înceteze să manipuleze”, a mai indicat Parisul în comunicatul său.
În comunicatul emis de Moscova despre discuţia dintre cei doi miniştri ai apărării, aceasta îşi manifestă „speranţa” că serviciile secrete franceze nu au fost implicate în atacul terorist din 22 martie.
„Este ridicol, să spui că Franţa ar putea fi implicată, că ucrainenii sunt implicaţi … Toate acestea nu au niciun sens. Dar este o manipulare a informaţiei care face parte din arsenalul de război aşa cum este el folosit astăzi de Rusia”, a comentat preşedintele francez joi la inaugurarea unui centru acvatic pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
Macron a justificat iniţiativa discuţiei dintre miniştrii Lecornu şi Şoigu prin faptul că Franţa deţine „informaţii utile” de transmis Rusiei „asupra originilor şi organizării acestui atentat”. Liderul de la Elysee vede în reacţia Rusiei „demonstraţia” a ceea ce el spune „de la începutul anului”, şi anume „o creşte a posturii agresive a Rusiei, iar aceasta nu se întâmplă doar cu Franţa”.
Preşedintele francez a mai spus că „nu are nicio îndoială” că o ţintă a Rusiei este de asemenea organizarea Jocurilor Olimpice, „inclusiv în termeni informaţionali”.

Reacție emoțională

Relaţiile dintre Paris şi Moscova, deja tensionate de războiul pornit de Rusia în Ucraina şi de sprijinul militar oferit acesteia din urmă de către Franţa, s-au degradat şi mai mult după ce la sfârşitul lunii februarie preşedintele francez nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”. Putin a pus această reacţie „emoţională” a lui Macron pe seama faptului că Rusia a „călcat pe coadă” Franţa în Africa, ceea ce a generat „resentimente” la Paris. Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.

Coșmarul minelor

Aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine terestre şi muniţii neexplodate, iar zonele care au fost eliberate de armata ucraineană de sub ocupaţia rusă sunt cele în care a fost amplasată cea mai mare cantitate de astfel de arme.
„În prezent, un sfert din teritoriul Ucrainei este presărat cu dispozitive explozive. Despre deminare totală se va putea vorbi doar după încheierea războiului”, a declarat ministrul de interne ucrainean, Ihor Klimenko, într-un interviu acordat agenţiei locale Interfax.
Ministrul ucrainean a subliniat că este imposibil de prezis de cât timp va avea nevoie Ucraina pentru a-şi curăţa teritoriul de dispozitive explozive în contextul în care invazia declanşată de Rusia asupra Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani este în desfăşurare.
„Vom curăţa un loc, vom stabili dacă este sigur şi apoi bombardamentele vor începe din nou. Şi vom lua totul de la capăt. De aceea sunt multe condiţionări. În plus, am găsit încă la sol obuze din cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Klimenko pentru Interfax-Ucraina.
El a reiterat că, „în urma invaziei pe scară largă a Federaţiei Ruse, astăzi aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine şi dispozitive explozive”.
„Regiunile eliberate (de armata ucraineană) sunt cele mai dens minate. În realitate, măsurile de stabilizare efectuate în aceste zone au început cu îndepărtarea minelor”, a explicat Klimenko.
El a detaliat, de asemenea, modul în care se desfăşoară procesul de deminare al ţării, care, a spus el, este împărţit în trei etape: de luptă, operaţională şi umanitară.
„În faza de luptă, militarii eliberează teritoriul, înaintând pe linia frontului. La nivel operaţional, poliţiştii şi echipele de salvare acţionează pentru a pune în aplicare măsuri de stabilizare în teritoriile eliberate”, a adăugat el. Ultima etapă, deminarea umanitară, presupune deja o curăţare profundă şi completă a zonelor terestre şi acvatice de dispozitivele explozive.
Totodată, ministrul ucrainean a adăugat că în prezent este important să se garanteze condiţii de viaţă cu un minimum de siguranţă pentru populaţia din teritoriile eliberate.
„La scara întregii ţări, se va putea vorbi despre deminare umanitară totală doar după încheierea războiului. Acum suntem în principal în prima şi a doua etapă”, a rezumat Klimenko.

Moscova nu crede în lacrimi

Comitetul de anchetă rus a anunţat că examinează o pistă ucraineană în atentatul comis în martie la o sală de concerte de lângă Moscova şi care a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic.
„Anchetatorii au putut recupera date din telefoanele mobile aparţinând celor acuzaţi de comiterea atentatului de la Crocus City Hall”, a indicat într-un comunicat Comitetul de anchetă, responsabil de principalele dosare penale în Rusia.
La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în sala de concerte Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, unde au deschis focul asupra mulţimii de oameni şi au incendiat clădirea. Cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar 360 rănite în acest revendicat de Stat Islamic.
Doisprezece suspecţi au fost arestaţi, între care patru presupuşi atacatori, originari din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală.
Potrivit datelor recuperate din telefoanele lor mobile, „în dimineaţa zilei de 24 februarie 2024″, când se împlineau doi ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, unul dintre cei inculpaţi a găsit pe Internet fotografii cu intrările în Crocus City Hall şi le-a trimis coordonatorului său”, susţin anchetatorii ruşi.
„Atacatorii au ales sala de concerte Crocus City Hall ca loc pentru comiterea atentatului terorist la instrucţiunile curatorului care le-a dirijat acţiunile”, declară Comitetul de anchetă rus, citat de RIA Novosti. „Acuzatul a confirmat toate acestea în depoziţiile sale”, se spune în comunicat.
„În telefonul unuia dintre terorişti au fost descoperite fotografii cu oameni în uniforme de camuflaj cu un steag ucrainean pe fundalul unor clădiri distruse şi un timbru poştal ucrainean cu un gest obscen. Aceste date pot indica o legătură între actul terorist comis şi desfăşurarea ‘operaţiunii militare speciale'” în Ucraina, declară Comitetul de anchetă rusă în comunicatul său postat pe contul său de Telegram, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.
Comitetul de anchetă subliniază că desfăşoară verificări cu privire la o eventuală implicare a „reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene şi organizaţiilor internaţionale islamiste şi teroriste în organizarea şi finanţarea atentatului” de la Crocus City Hall.
Kremlinul a admis că „radicali islamişti” se află la originea atentatului, dar a denunţat totodată o implicare ucraineană coordonată de către Occident.

Sprijin românesc

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, joi, la reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, la Bruxelles, context în care a făcut referire la sprijinul multidimensional şi cuprinzător al României pentru Ucraina şi la determinarea de a continua aceste eforturi, atât timp cât va fi necesar.
Potrivit unui comunicat MAE, în alocuţiunea la ceremonia aniversară, ministrul român a remarcat rezilienţa, dar şi capacitatea de adaptare pe care cea mai de succes alianţă politico-militară le-a demonstrat de-a lungul celor 75 de ani de existenţă. A evidenţiat, totodată, beneficiile solide, dar şi contribuţiile consistente ale României la securitatea spaţiului euro-atlantic pe parcursul celor 20 de ani de când a obţinut calitatea de membru NATO. De asemenea, a subliniat faptul că legătura transatlantică, unitatea şi solidaritatea aliată, care reprezintă fundamentul NATO, asigură şi astăzi un liant puternic între statele membre şi conferă Alianţei capacitatea de a gestiona în mod eficient toate ameninţările şi provocările cu care se confruntă.
În cadrul reuniunii Consiliului NATO-Ucraina, a doua în formatul miniştrilor de externe după cea din noiembrie 2023, cu participarea ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, ministrul român a evidenţiat importanţa menţinerii angajamentului ferm pentru Ucraina şi a sprijinului pentru parcursul său euro-atlantic, apreciind că viitorul Summit de la Washington reprezintă un moment oportun pentru decizii consistente şi ambiţioase în acest sens.
La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic cu partenerii din regiunea Indo-Pacific/IP4 (Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Coreea) şi cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, ministrul român a evidenţiat comuniunea de valori şi interese care se află la baza relaţiilor NATO cu aceşti parteneri, apreciind că o continuare a consolidării acestor relaţii este esenţială pentru menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Salutând sprijinul acordat Ucrainei de UE şi de cei patru parteneri, ministrul român a pledat în favoarea derulării de proiecte concrete care să consolideze cooperarea între Alianţă şi IP4 şi contribuţia comună la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale.

Pacea chinezească

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat joi că planul de pace în Ucraina propus de China este cel mai rezonabil de până acum.
Beijingul a prezentat în urmă cu un an un document cu 12 puncte pentru rezolvarea conflictului ucrainean, oferind principii generale pentru încheierea războiului, dar fără a intra în detalii.
În momentul respectiv, planul nu a fost întâmpinat cu entuziasm nici de Rusia, nici de Ucraina, iar Statele Unite au comentat că este vorba de o încercare a Chinei de a se prezenta ca promotoare a păcii, însă planul reflectă „povestea falsă” a Moscovei şi nu condamnă invazia rusă pe teritoriul ucrainean.
Lavrov, citat de agenţia de presă RIA preluată de Reuters, a afirmat acum că „cel mai important lucru pentru noi este că documentul chinez se bazează pe o analiză a motivelor pentru ceea ce se întâmplă şi pe nevoia de eliminare a acestor cauze fundamentale. Este structurat ca logică de la general la particular. (…) Acest plan a fost criticat pentru că este vag. (…) Însă este un plan rezonabil pe care marea civilizaţie chineză l-a propus pentru discuţii”.
Şeful diplomaţiei ruse urmează să se întâlnească în curând cu omologul său chinez, iar preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că ar lua în considerare China drept destinaţie a primei sale vizite în străinătate din noul său mandat de şase ani ca şef al statului.
Rusia susţine că este dispusă să se angajeze într-un dialog despre Ucraina, însă acesta trebuie să reflecte ceea ce Moscova numeşte „noile realităţi” de pe teren, unde revendică până acum patru regiuni ucrainene, iar forţele ruse controlează aproape o cincime din teritoriul ţării vecine.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus propria sa formulă de pace, care cere încetarea ostilităţilor şi retragerea completă a Rusiei din toate teritoriile ocupate.
Reuters apreciază că elogiile Moscovei pentru planul chinez sunt un semnal că ruşii sunt deschişi către tratative de pace, în timp ce atacă iniţiativa lui Zelenski, numită de Lavrov „un meniu din care poţi alege ce vrei”.â
Elveţia a comunicat că va fi gazda unei conferinţe pe baza planului Ucrainei, însă Rusia a respins ideea ca lipsită de sens şi menită să eşueze fără participarea părţii ruse.

Lecții pentru Germania

Ministrul apărării german a anunţat o restructurare a armatei, printre care un nou comandament central şi o componentă specializată pentru spaţiul cibernetic, continuând astfel reforma Bundeswehr lansată după declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.
”Nimănui nu ar trebui să-i vină ideea de a ne ataca pe noi, ca teritoriu NATO. Trebuie să comunicăm acest lucru în mod credibil şi onest”, a declarat Boris Pistorius într-o conferinţă de presă la Berlin.
El a adăugat că forţele armate germane (Bundeswehr) vor avea nevoie de o suplimentare cu 6,5 miliarde de euro a bugetului pentru 2025, în contextul în care guvernul încearcă să atingă în următorii ani obiectivul stabilit de NATO privind cheltuielile militare ale statelor membre.
În noua structură, comandamentul central va reuni două centre de comandă – pentru desfăşurări interne şi externe – ce erau separate până acum, furnizând NATO un punct de contact, în timp ce componenta pentru spaţiul cibernetic se va concentra pe ameninţări hibride precum campaniile de dezinformare.
Restructurarea are loc după ce cancelarul Olaf Scholz a anunţat schimbări la nivelul forţelor germane în contextul războiului din Ucraina, el angajându-se să modernizeze armata şi să sporească bugetul militar al ţării pentru a atinge ţinta de 2% din produsul intern brut, stabilită de NATO în 2014.
Pistorius nu a făcut vreun anunţ cu privire la o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu în Germania, subiect care a fost dezbătut în ultimii doi ani, după începerea invaziei ruse în Ucraina.
El a precizat că şi-a propus ca în cursul acestei luni să prezinte un document cu diverse modele posibile de restructurare a forţelor armate germane.

Share our work
Integrarea Georgiei, un test pentru Uniunea Europeană

Integrarea Georgiei, un test pentru Uniunea Europeană

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Georgiei să consolideze reformele democratice. Este doar ultima dintre o serie de declarații dure ale reprezentanților occidentali la adresa autorităților de la Tbilisi.

Avertisment dur

„NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică completă”, le-a transmis el georgienilor la Tbilisi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Irakli Kobahidze. „Este important ca Georgia să continuă să-i întărească reformele interne, valorile democratice şi statul de drept, inclusiv prin organizarea de alegeri parlamentare libere şi corecte în octombrie acest an”, a subliniat Stoltenberg.
Liderii statelor membre ale NATO au decis, la summitul din 2008 de la Bucureşti, că Georgia poate deveni membră a alianţei. Fosta republică sovietică nu a obţinut însă deocamdată statutul oficial de candidată.
Guvernul condus de Kobahidze a fost criticat tot mai vehement pe plan internaţional pentru degradarea situaţiei din Georgia în privinţa respectului pentru democraţie. Opoziţia acuză partidul de guvernământ că încurajează alunecarea spre un regim autoritar şi că face jocul Rusiei.
Secretarul general al NATO a apreciat că ţara se confruntă cu probleme „foarte complicate” în domeniul securităţii, având în vedere „ambiţiile imperiale” ale Moscovei.
Georgia şi Rusia s-au confruntat în 2008 într-un război de scurtă durată. Obiectivul aderării la NATO este înscris în Constituţia georgiană şi susţinut, potrivit sondajelor de opinie, de circa 80% din cetăţeni.

Pericol separatist

Oficiali din Osetia de Sud, regiune separatistă a Georgiei, au fost la Moscova pentru a propune un plan de anexare a regiunii la Federația Rusă, relatează mass-media regională. Delegația a fost condusă de preşedintele parlamentului Osetiei de Sud, Alan Alborov, un cunoscut susținător al procesului de integrarea a Oseției de Sud în Federația Rusă.

Osetia de Sud este o regiune separatistă situată în sudul Caucazului, la granița dintre Georgia și Rusia. Este recunoscută de majoritatea țărilor ca parte a Georgiei, dar a declarat independența în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, regiunea a fost scena unor conflicte militare și tensiuni politice, cel mai semnificativ fiind războiul din 2008 între Rusia și Georgia.

Osetia de Sud are o suprafață de aproximativ 3.900 de kilometri pătrați și o populație estimată la aproximativ 50.000 de locuitori. Capitala sa este orașul Tskhinvali. Majoritatea populației este formată din osetini, un grup etnic iranian, dar există și comunități semnificative de georgieni și ruși.

Regiunea menţine legături strânse cu republica Osetia de Nord din cadrul Federației Ruse. Populația este diferită din punct de vedere etnic de georgieni şi vorbește propria limbă, înrudită cu farsi.

Aproape toată populaţia Oseției de Sud dispune de paşapoarte ruseşti. Rubla Federației Ruse este folosită de populație, iar economia este dependentă în totalitate de Rusia.

Reduta rusească

Osetia de Sud dispune de forțe armate proprii, cunoscute sub numele de Armata de Apărare a Osetiei de Sud. Aceste forțe sunt relativ mici, de aproximativ 1500 de militare, și sunt echipate în principal cu armament și echipament militar moștenit din perioada sovietică sau furnizat de Rusia.

Forțele armate ale Osetiei de Sud colaborează strâns cu armata rusă, care are o prezență semnificativă în regiune, inclusiv baze militare, având în vedere interesul strategic al Rusiei în regiune.

După războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, în care Osetia de Sud a jucat un rol central, Rusia a consolidat sprijinul militar pentru Osetia de Sud, inclusiv prin furnizarea de echipamente militare moderne și antrenament pentru trupele osetine. Aceasta a contribuit la creșterea capacităților militare ale Osetiei de Sud.

Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria sunt singurele state care au recunoscut „independenţa” celor două regiuni separatiste georgiene. Însă Occidentul a acuzat Rusia că a anexat practic Abhazia şi Osetia de Sud, care reprezintă o cincime din teritoriul Georgiei, iar Tbilisi vrea înapoi cele două regiuni.

Anterior, președintele parlamentului separatist sud-osețin, Alan Alborov, declara că aderarea regiunii la Federația Rusă este un obiectiv strategic al autorităților regionale.

„Toate aceste aspecte [legate de aderarea republicii – n.r.] sunt analizate de noi în strânsă coordonare cu Federația Rusă, ținând cont de relațiile și acordurile noastre bilaterale”, a precizat Alborov pentru RIA Novosti. El a subliniat, totodată, că cele două părți promovează o politică externă comună. De îndată ce Osetia de Sud se va decide definitiv în legătură cu opțiunea sa privind aderarea, republica va fi inclusă în Federația Rusă, a subliniat Alborov.

În 2023, șeful Osetiei de Sud, Alan Gagloev, a vorbit despre potențiala aderare la Rusia. În același an, președintele rus Vladimir Putin a promis că va oferi tot sprijinul posibil regiunii.

Bază militară

În timpul războiului ruso-georgian din 2008, Rusia a dislocat aproximativ 20.000 de soldați în Osetia de Sud și tot atâția în Abhazia, o altă regiune separatistă georgiană​

Baza Militară a 4-a Gardă este o bază militară rusă importantă situată pe teritoriul disputat al Osetiei de Sud. A fost formată oficial pe 1 februarie 2009, fiind subordonată Armatei 58 în cadrul Districtului Militar Sudic al Forțelor Armate Ruse și este considerată de importanță strategică în de către cele două părți.

Istoria bazei este strâns legată de conflictele din regiune. După Războiul din Osetia de Sud din 1991-1992, a fost creată o Comisie de Control Mixtă, iar din 1993 până în 2008, o Forță Mixtă de Menținere a Păcii a fost desfășurată în Osetia de Sud. În urma Războiului Ruso-Georgian din 2008 și recunoașterea Republicii Osetia de Sud de către Rusia, în regiune au fost menținuti mii de militari ruși.

Baza include fostele facilități de menținere a păcii din Tskhinvali, un poligon de antrenament în Dzartsem și o tabără militară la nord de Tskhinvali. Trupele Aeropurtate Ruse au stabilit de asemenea o bază în afara orașului Java. Perioada de funcționare a bazei este de 49 de ani, cu posibilitatea de reînnoire automată pentru perioade ulterioare de 15 ani.

Din 2022, unitățile Bazei Militare a 4-a Gardă, inclusiv soldați din regiun, care servesc pe bază de contract în armata rusă, participă la invazia rusă împotriva Ucrainei. Acestea au fost organizate în trei grupuri tactice de batalion, cu un număr total de 1.200 de soldați, pentru desfășurarea în Ucraina. Liderul Osetiei de Sud, Anatoli Bibilov, a confirmat desfășurarea locuitorilor regiunii ca parte a trupelor ruse în Ucraina.

Compoziția bazei include diverse unități, cum ar fi batalioane de pușcași motorizați, un batalion de forțe speciale, un batalion de tancuri, divizii de artilerie, o divizie de rachete antiaeriene și artilerie, un batalion de recunoaștere și unități de suport.

Sprijin pentru separatiști

În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu Osetia de Sud și Abhazia pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei.Strategia Kremlinului include anexarea treptată a teritoriilor georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva autorităților de la Tbilisi.Discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile Osetia de Sud. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.Politica de „pașaportizare” a Moscovei permitea cetățenie duală numai cu Federația Rusă pentru locuitorii acestor regiuni, situație contestată de către comunitatea internațională și de autoritățile de la Tbilisi.

Test pentru UE

Uniunea Europeană trebuie să-şi reformeze instituţiile – Comisia Europeană, Consiliul şi Parlamentul European – pentru a se asigura că va rămâne capabilă să funcţioneze în eventualitatea extinderii până la 35 de membri, a conchis un raport publicat recent de Institutul de cercetare economică (IW) din Köln, citat de mass-media regională.
În lipsa acestor reforme, UE nu va fi în măsură să se extindă, atenţionează autorii raportului pus în avans la dispoziţia agenţiei de presă germane.
Potrivit acestora, una dintre probleme o reprezintă principiul unanimităţii în luarea deciziilor: în acest moment, statele membre ale Uniunii trebuie să voteze în mod unanim în chestiuni de politică externă, de securitate şi fiscală.
Odată cu extinderea UE, cresc şi şansele ca unul dintre statele membre să se opună prin veto deciziilor în aceste trei domenii. De aceea, IW propune introducerea unui principiu al majorităţii în loc de unanimitate.

Extinderea Uniunii a revenit în discuţie după decizia din decembrie anul trecut de a începe negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, pe fondul invaziei ruse din Ucraina din 2022. Au loc deja negocieri oficiale cu Albania, Macedonia de Nord, Serbia şi Muntenegru, iar Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Turcia sunt şi ele candidate oficiale la aderarea la UE.
Negocierile de aderare cu Turcia au început în 2005, dar au stagnat din cauza preocupărilor privind tendinţele de autoritarism sub regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Şi Kosovo, care nu este recunoscut de toate statele membre ale UE, se află pe lista „potenţialilor candidaţi” a Comisiei Europene.
Extinderea ar creşte şi dimensiunile Comisiei Europene, având în vedere corespondenţa dintre numărul membrilor comisiei şi cel al statelor membre.
Cu până la 35 de membri, acest for va trebui să fie structurat mai robust şi sarcinile mai bine distribuite, notează IW.
Autorii documentului sunt totodată în favoarea menţinerii Parlamentului European la numărul actual de 751 de fotolii, chiar şi după extindere. Aceasta înseamnă că statele membre vechi vor trebui să cedeze o parte din locurile lor noilor state membre.

Comisia Europeană a propus recentca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod „gradual” şi printr-un proces cu măsuri „reversibile”, iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, precum cele referitoare la fiscalitate sau politica externă.
Ideea este de a „avansa anumite beneficii şi obligaţii ale apartenenţei la UE” înainta ca ţara respectivă să devină membră cu drepturi depline. O asemenea „integrare graduală” trebuie să fie „reversibilă”, obiectivul fiind de a asigura că atât UE cât şi viitoarele state membre sunt bine pregătite pentru extindere, se arată într-un raport al Comisiei Europene publicat miercuri.

Val de extindere

Valurile de extindere care au avut loc începând din 2004 au inclus perioade de tranziţie care le-au permis statelor deja membre să limiteze pentru o perioadă de până la opt ani accesul pe piaţa lor a forţei de muncă în cazul cetăţenilor din noile state membre. Aceste perioade de tranziţie nu au fost reversibile, dar conform noii propuneri a Comisiei ele ar putea deveni, deci ar exista posibilitatea scurtării lor.
Noua abordare a Comisiei oferă „direcţii sporite pentru integrare graduală a ţărilor candidate la aderare în politici determinate ale UE, deja înainte de aderarea lor”, explică executivul comunitar. Dar, adaugă acesta, accesul deplin pe piaţa UE va necesita „aplicarea completă a unicului set cuprinzător de drepturi şi obligaţii, care nu pot fi ‘a la carte” „.
De asemenea, Comisia Europeană aminteşte în documentul său că aderarea la UE este condiţionată de „respectarea incontestabilă şi aplicarea continuă a valorilor de bază ale UE”, o aluzie la disputele Bruxellesului cu Polonia şi Ungaria pe tema statului de drept.
Liderilor statelor UE deja membre ar urma să le revină sarcina de a stabili concret măsurile, domeniile, etapele şi obligaţiile corespunzătoare unui asemenea proces de aderare graduală.
Însă pentru ca beneficiile aderării să se materializeze, atât UE cât şi statele candidate la aderare „trebuie să fie bine pregătite, iar procesul aderării trebuie să se bazeze pe merit”, se subliniază în raport.
În cadrul acestei pregătiri Comisia Europeană include şi dorinţa sa de reformare a mecanismului decizional în UE, în sensul luării mai multor decizii prin majoritate calificată şi aplicării mai puţin a regulii unanimităţii, regulă pe care federaliştii susţinători ai transferului de mai multă putere către Bruxelles în detrimentul statelor naţionale ar dori-o eliminată complet.
Susţinând astfel că odată cu creşterea numărului statelor membre în UE aplicarea regulii unanimităţii ar creşte şi riscul unor blocaje decizionale, mai ales asupra politicii externe şi fiscalităţii, Comisia Europeană propune un nou mecanism decizional care să permită apelarea mai mult la adoptarea deciziilor doar prin majoritate calificată, dar cu anumite excepţii care să permită protejarea unor interese naţionale strategice. Majoritatea calificată în prezent înseamnă 15 din cele 27 de state membre şi care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE.
Totuşi, Comisia Europeană nu consideră în raportul său că ar fi necesară revizuirea tratatelor UE, întrucât Tratatul de la Lisabona prevede deja aşa-numitele „clauze pasarelă”, prin care decizii care în mod normal ar trebui luate prin unanimitate pot fi luate în Consiliul UE doar cu majoritate calificată.
„Extinderea este o investiţie geopolitică ce va spori greutatea politică şi economică a UE pe scena mondială”, a afirmat la prezentarea raportului Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a descris acest document drept „primul pas către inevitabilele reforme ale UE care să ne pregătească pentru o Uniune mai mare, cu o serie de schimbări politice în profunzime care vor fi iniţiate la începutul anului 2025”.
Actualele state candidate la aderare sunt Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Albania, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina. Şi Turcia este oficial candidată, dar procesul de aderare a acesteia este îngheţat.

Opoziție rusă

Kremlinul, comentând o vizită a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în regiunea Caucazului de Sud, a declarat marţi că este puţin probabil ca eforturile blocului nord-atlantic de a-şi extinde prezenţa în zonă să contribuie la asigurarea stabilităţii.
Stoltenberg a încheiat recent o vizită de trei zile în cursul căreia a purtat discuţii cu liderii Azerbaidjanului, Georgiei şi Armeniei, foste republici sovietice, pe care Moscova le consideră şi astăzi ca făcând parte de pe orbita sa.
„Este puţin probabil ca încercările NATO de a-şi extinde influenţa şi prezenţa (în Caucazul de Sud) să contribuie la stabilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.
Kremlinul, a spus Peksov, urmăreşte îndeaproape vizita lui Stoltenberg, dar că „astfel de contacte sunt dreptul suveran al statelor caucaziene”.
Deşi Rusia a fost în mod tradiţional puterea dominantă în Caucazul de Sud, acum însă concurează pentru influenţă cu alţi actori, inclusiv Turcia, Iranul şi Occidentul, notează Reuters.
Georgia, ale cărei regiuni separatiste Osetia de Sud şi Abhazia au pe teritoriul lor trupe ruseşti, şi-a declarat de mult timp intenţia de a deveni într-un final membră a NATO, în timp ce Azerbaidjanul are legături strânse cu Turcia, stat care face parte din NATO, conform agenţiei de presă citate.
Armenia, până de curând cel mai apropiat aliat al Rusiei în Caucazul de Sud, are relaţii tensionate în ultimii ani cu Moscova din cauza a ceea ce Erevanul consideră că Rusia nu a reuşit să o apere de Azerbaidjanul vecin.
Deşi Armenia rămâne un aliat Rusiei prin tratat, aceasta a spus în repetate rânduri că nu sprijină războiul Moscovei în Ucraina şi a trimis ajutor umanitar la Kiev, suscitând furia Rusiei, potrivit Reuters.
La Erevan, Stoltenberg l-a lăudat pe premierul proccidental al ţării, Nikol Paşinian, pentru „solidaritatea” sa cu Ucraina.

Sprijin pentru Ucraina

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut miercuri Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene.
Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite.
Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”.
„Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor.
„Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian.
Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente.
„Europa s-a trezit, a realizat că Rusia este o ameninţare pentru securitatea sa, nu doar pentru cea a vecinilor săi”, a adăugat preşedintele Georgiei. Invazia Ucrainei „este un conflict global, nu regional”, a insistat Salome Zurabişvili.

Zăngănit de arme

Armenia s-ar putea confrunta cu un război cu Azerbaidjanul, dacă nu face un compromis cu Baku şi nu returnează patru sate azere pe care le deţine de la începutul anilor ’90, a declarat premierul Nikol Paşinian într-o înregistrare video publicată recent.

Paşinian a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu locuitorii din zonele de frontieră din regiunea Tavuş din nordul Armeniei, în apropiere de un şir de sate azere părăsite pe care Erevanul le controlează de la începutul anilor 1990.

Cele patru sate, care sunt nelocuite de mai bine de 30 de ani, au o valoare strategică pentru Armenia, deoarece se află de-a lungul drumului principal dintre Erevan şi graniţa cu Georgia.

Azerbaidjanul a declarat că returnarea teritoriilor sale, care includ şi câteva enclave minuscule înconjurate în întregime de teritoriul armean, este o condiţie prealabilă necesară pentru un acord de pace care să pună capăt celor trei decenii de conflict legat de regiunea Nagorno-Karabah, pe care forţele de la Baku au recucerit-o în septembrie anul trecut.

Agenţia rusă de ştiri de stat TASS l-a citat pe Paşinian spunându-le rezidenţilor în clipul video care a fost distribuit de guvernul său că eşecul de a ajunge la un compromis cu privire la satele disputate ar putea duce la un război cu Azerbaidjanul „până la sfârşitul săptămânii”. „Ştiu cum s-ar termina un astfel de război”, a adăugat el.

Erevanul a suferit o înfrângere majoră în septembrie anul trecut, când forţele azere au recucerit Nagorno-Karabah într-o ofensivă fulgerătoare, ceea ce i-a determinat pe aproape toţi cei aproximativ 100.000 de etnici armeni din această regiune să fugă în Armenia.

Deşi Karabahul este recunoscut la nivel internaţional ca teritoriu azer, etnicii armeni din regiune s-au bucurat de o independenţă de facto faţă de Baku de la războiul de la începutul anilor 1990.

Baku şi Erevan au declarat că acum doresc să semneze un tratat de pace oficial, dar discuţiile s-au împotmolit în probleme precum demarcarea graniţei comune de 1.000 km, care rămâne închisă şi puternic militarizată.

Paşinian a semnalat în ultimele săptămâni că este dispus să returneze Azerbaidjanului teritorii controlate de Armenia şi a sugerat redirecţionarea reţelei rutiere a Armeniei pentru a evita teritoriul azer.

De asemenea, Azerbaidjanul, majoritar musulman, continuă să controleze zone recunoscute la nivel internaţional ca făcând parte din Armenia creştină.

Preşedintele azer Ilham Aliev a declarat că ţara sa este „mai aproape ca niciodată” de o pace cu Armenia, în declaraţii făcute după ce a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baku.

Stoltenberg a discutat cu Paşinian în Armenia, care este tradiţional o aliată a Rusiei, deşi relaţiile sale cu Moscova s-au deteriorat în ultimele luni, Erevanul reproşând Rusiei că nu a reuşit să o protejeze de Azerbaidjan. Ca urmare, Armenia şi-a orientat politica externă spre Occident, spre nemulţumirea Moscovei, iar oficiali de rang înalt au sugerat că Armenia ar putea într-o zi să solicite aderarea la Uniunea Europeană.

Într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a sugerat că aprofundarea legăturilor Erevanului cu Occidentul a fost motivul pentru care Armenia trebuie să facă concesii Azerbaidjanului.

Interese strategice

Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.

Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.

Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.

În acest context, fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din octombrie 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE.

Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.

Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.

El a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.

Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.

Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.

Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia și spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.

Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.

În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.

Relații tensionate

În 2024, relațiile dintre Georgia și Rusia au rămas tensionate și complexe, reflectând un amestec de cooperare economică și divergențe politice profunde. Pe de o parte, Georgia și-a intensificat legăturile economice cu Rusia, cu un volum de schimburi comerciale care a crescut considerabil în 2022, ajungând la 2,5 miliarde de dolari, cu 52% mai mult decât în 2021. Această creștere substanțială a comerțului bilateral a fost văzută de unii în Georgia ca o oportunitate economică, în ciuda criticilor care subliniază riscurile politice și de securitate asociate unei dependențe economice tot mai mari față de Rusia, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei și războiului continuu din Ucraina.

Rusia, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile diplomatice cu Georgia, condiționat de dorința Tbilisi de a avea relații de bună vecinătate, în afara influenței occidentale. Această declarație vine în contextul în care Kremlinul a anunțat recent disponibilitatea sa pentru a avea relații constructive cu Georgia, o mișcare ce pare să facă parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida influența în regiune.

Cu toate acestea, contextul mai larg al relațiilor ruso-georgiene este marcat de istoria conflictelor și de tensiunile politice. De exemplu, Georgia a fost prima țară din CSI care a experimentat o agresiune directă din partea Rusiei, cu războiul de cinci zile din 2008, care a dus la întreruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În anii următori, Tbilisi a încercat să-și echilibreze relațiile economice cu Rusia cu aspirațiile sale europene și euro-atlantice, o sarcină complicată de presiunile politice și economice exercitate de Moscova​.

Pe plan internațional, există preocupări că Georgia ar putea fi folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile impuse de Occident, în special în lumina reluării recente a zborurilor directe între cele două țări. Aceste preocupări sunt amplificate de creșterea dependenței economice a Georgiei față de Rusia, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina.

Evoluția relațiilor dintre Georgia și Rusia în 2024 reflectă dinamici complexe, care echilibrează nevoile economice și riscurile politice într-un context regional și internațional volatil.

Share our work
Mercenarii ruși după Prigojin

Mercenarii ruși după Prigojin

După dispariția lui Prigojin, la 23 august 2023, exact două luni după marșul acestuia asupra Moscovei, așa numita rebeliune Wagner, fenomenul mercenarilor ruși a căzut într-un con de umbră, dar nu înseamnă că a încetat, ba dimpotrivă. Iar această tendință ne dă imaginea unui trend îngrijorător pentru Rusia, pe motiv că acești mercenari tind să fie credincioși celor care îi angajează și îi plătește, spre deosebire de forțele armate ale statului, care sunt loiale, cel puțin teoretic, statului rus. Iar în cazul unei înfrângeri a Rusiei în Ucraina, existența unor armate private în mâinile unor oligarhi sau guvernatori de provincii poate fi un factor destabilizator suplimentar, în urma unor posibile mișcări centrifuge ce ar urma unei astfel de crize de putere la Moscova.

E suficient să ne amintim de situația din 1917, revoluția în urma înfrângerilor din primul război mondial, sau situația difuză din 1991, destrămarea URSS în urma înfrângerii din Războiul Rece, soldată cu spargerea URSS în 15 republici independente. În 1991, aceste republici se grăbeau să își formeze propriile forțe armate, apelând la etnicii proprii din rândul armatei sovietice. Dar dacă, după o eventuală înfrângere a Rusiei în Ucraina, vor urma mișcări contestatare împotriva conducerii de la Moscova, care ar putea deveni destabilizatoare și liderii sau elitele unor provincii ar încerca să profite pentru a-și dobândi independența? Într-o măsură asemănătoare, până la un punct, dar cu condițiile specifice, s-au petrecut lucrurile în 1917 și 1991. Mai ales în 1917. Cine deținea putere militară putea face ce dorea pe anumite teritorii și provincii ce a ajuns să le controleze.

Dar în cazul unor situații tulburi după posibila cădere a puterii la Moscova în urma unui dezastru militar în Ucraina, este foarte posibil ca aceste armate de mercenari să joace un rol preponderent în eventualele lupte pentru putere, nu numai la centru, ci și în provinciile mai apropiate sau mai îndepărtate. Fiindcă s-a ajuns în situația în care GRU sau alte unități de forță să recruteze mercenari, dar și companiile de stat gen Gazprom, dar, și mai grav, guvernatorii de provincii, aspect care le dă și mai multă putere locală față de puterea centrală. Iar în cazul unei degradări a puterii centrale, vă dați seama ce ar putea însemna asta.

Nu trebuie decât să ne uităm la rebeliunea Wagner din iunie 2023, au fost câteva mii de wagneriți ruși (între 4000 și 6000, după estimări) care l-au urmat pe Prigojin în marșul lui asupra Moscovei, cu tancuri, transportoare blindate și alte capabilități militare, au preluat controlul asupra orașului Rostov pe Don și au ocupat cartierul general al Districtului Militar Sudic, ce coordona războiul din Ucraina. Au ucis soldații ruși ce au încercat să li se opună, au doborât avioane și elicoptere rusești din subordinea ministerului apărării ruse, adică au luptat contra forțelor militare ale statului rus, provocându-le pierderi umane și materiale. Au continuat avansul spre Moscova (Prigojin a susținut că nu împotriva lui Putin, ci împotriva conducerii armatei ruse reprezentate de Shoigu și Gherasimov, ministrul apărării și șeful statului major).

Nu este clar de ce a renunțat, dar a făcut-o la solicitarea lui Lukashenko, președintele Belarusului, astfel că Prigojin a demisionat și wagneriții s-au retras. Putin i-a numit patrioți la 24 iunie (o zi după începerea rebeliunii), dar a denunțat acțiunile lor drept trădare și a promis înăbușirea rebeliunii. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a deschis un dosar de rebeliune armată la 24 iunie, dar, în mod ciudat, a renunțat la acuzații în 27 iunie.

Întrebarea este, dacă în timpul în care puterea de la Kremlin era bine instalată și fără probleme, o gașcă de mercenari ruși a putut să facă așa ceva, ce se va putea întâmpla în cazul în care puterea de la Kremlin are probleme și se clatină? Mai ales când nu există numai o armată de mercenari, ci mult mai multe, fiecare sub altă comandă în mâinile unor potentați ai zilei, cu interese divergente la un moment dat și care ar avea un interes maxim să profite de orice apariție a unui vid de putere nu numai la nivel central, ci mai cu seamă local?

Fiindcă Wagner este doar compania de mercenari cea mai mediatizată, practic singura mediatizată, în urma luptelor de la Bakhmut, dar nu este singura, și nu neapărat cea mai puternică. Iar aceste companii de mercenari mai puțin cunoscute pot fi catalizatorul distrugerii Rusiei, groparii statului rus așa cum îl vedem astăzi.

Mercenarii în istorie

Fac o foarte scurtă incursiune, ar trebui sute de pagini pentru a descrie fie și succint acest aspect.

Fenomenul mercenarilor a apărut poate de când au apărut războaiele, în sensul că cineva aflat în conflict a decis să plătească niște războinici profesioniști pentru a lupta alături de trupele sale pentru a fi sigur de victorie. Menționarea mercenarilor apare încă din antichitate, dar cei mai cunoscuți sunt cei zece mii de mercenari greci implicați în războaiele civile din Imperiul Persan (angajați de Cirus cel Tânăr să ia tronul fratelui său Artaxeses al II-lea în anul 401 î.Ch.) și care sunt nevoiți să se retragă prin Mesopotamia și Asia Mică spre casă, epopee descrisă de unul dintre participanți, filosoful Xenophon în lucrarea sa Anabasis.

În evul mediu prezența mercenarilor în războaie devine un lucru obișnuit, căpătând preponderență în războaiele civile italiene din perioada Renașterii, dar și în Războiul de 30 de ani (1618-1648). La noi se pare că maximul a fost atins în timpul lui Mihai Viteazu, din armata sa de 50000 de luptători, mai bine de 10000 erau mercenari, mare parte străini.

În perioada modernă, apogeul l-au constituit războaiele din timpul decolonizării, mai cu seamă prin faptul că au fost mult expuse media. În anii 60-70 ai secolului trecut, în Congo, mai cu seamă provincia secesionistă Katanga, Rhodesia și alte republici africane, mercenarii au fost o prezență constantă. Presa chiar i-a denumit ”les affreux”, adică Fioroșii. Erau în mare parte foști combatanți din al doilea război mondial, cu experiență militară, dar și fel de fel de aventurieri ce își căutau norocul.

Fenomenul nu a dispărut, ci doar s-a diminuat și a ieșit de sub lentila mass-media. A continuat, a existat și o publicație pentru recrutarea unor astfel de doritori numită Soldier of Fortune.

Private Military Companies (PMC) în occident

Aceste PMC își desfășoară activitatea în domeniul privat, fiind companii care furnizează personal specializat, cu experiență (foști combatanți pensionați din armată sau forțele speciale) pentru misiuni private, cum ar fi pază, protecție (inclusiv VIP) sau antrenarea unor armate străine în diferite domenii de specialitate. Au experiență și expertiză și sunt competenți în aceste domenii, având în vedere trecutul lor. Dar, și un mare dar, nu luptă în războaiele altora. Aici e diferența între PMC și mercenari. Antrenează, asigură protecție, dar nu luptă decât atunci când sunt atacați, și asta o fac pentru protecția obiectivului ce le-a fost desemnat, fie că vorbim de o persoană VIP sau un obiectiv economic, cum ar fi o rafinărie într-o țară africană sau sediul unei corporații într-o regiune instabilă politic.

Aceste PMC au ajuns în atenția publicului în urma unor evenimente din Irak după ocupația americană, dar nu au fost analizate suficient. După victoria americană din Irak în 2003, președintele George W. Bush a declarat că obiectivul a fost îndeplinit și a retras mare parte din trupe. Chiar a făcut o ceremonie pe portavionul USS Abraham Lincoln sub un banner pe care scria Misiune îndeplinită (Mission Accomplished) spunând că trupele se întorc acasă după ce au îndeplinit misiunea. Și chiar a retras mare parte din trupele de ocupație din Irak. Adică, în loc să suplimenteze trupele pentru a asigura o ocupație temporară, dar deplină, a Irakului, a retras trupele lăsând prea puține trupe de ocupație, astfel că irakienii nici nu au realizat că sunt sub ocupație, în sensul că majoritatea irakienilor nu au văzut cum arată un soldat ocupant. De aici a urmat insurgența, peste care s-au suprapus conflictele etnice și religioase, plus implicarea Al-Queda cu Abu Musab al-Zarqawi, ucis în 2006.

Dar administrația Bush, odată ce a retras majoritatea trupelor, când și-a dat seamă că a făcut o astfel de greșeală (ministrul apărării Donald Rumsfeld nu era nici el priceput în chestiunile militare, nu a servit în forțele armate), nu mai putea trimite soldați americani în număr mare înapoi în Irak, ar fi recunoscut că a greșit, cu costuri imense de imagine și electorale, anul următor (2004) erau alegeri. Așa că a oferit contracte grase unor PMC pentru a-și trimite personalul pentru suplimentarea forțele americane din Irak, preluând o parte din sarcinile militarilor, respectiv paza obiectivelor, a personalităților sau însoțirea de convoaie. Prin preluarea acestor sarcini, militarii americani împreună cu aliații, inclusiv români, se puteau ocupa de problemele insurgenței.

Dar aceste PMC nu aveau personal suficient pentru aceste sarcini, dar contractele grase cu ministerul apărării american erau prea tentante. Așa că au început să angajeze la greu fără să verifice candidații, dacă au experiență suficientă sau aptitudini pentru așa ceva. Astfel că au ajuns în cadrele lor fel de fel de oameni care nu corespundeau, iar asta s-a văzut ulterior.

Cazul cel mai cunoscut este al PMC Blackwater, prin faptul că în 16 septembrie 2007, în Piața Nisour, în timp ce escortau un convoi al ambasadei americane, crezând că sunt atacați, au deschis focul și au ucis 17 civili irakieni și alți 20 fiind răniți. Cei ce au deschis focul au fost condamnați în 2014, dar președintele Trump i-a iertat în 2020. Acest eveniment arată modul în care angajarea de personal neexperimentat de către PMC, practic niște happy trigger, degrabă a apăsa pe trăgaci, poate duce la consecințe fatale. Aceștia practic au deschis focul la întâmplare, crezând că sunt atacați, pe când profesioniștii s-ar fi adăpostit, ar fi identificat atacatorul și ar fi răspuns adecvat.

Așa se întâmplă dacă nu selectezi bine personalul din cadrul acestor PMC.

Wagner ca și imagine a mercenarului rus

Trebuie spus de la bun început că legislația rusă interzice total mercenariatul pentru cetățenii ruși sau pe teritoriul Rusiei. Totuși, acesta există printr-o eludare sau chiar încălcare a legii chiar sub patronajul statului rus, dar într-un regim totalitar acest lucru nu are cum să ne mire.

Wagner, sub conducerea lui Prigojin, a recrutat mercenari ruși încă de acum mai bine de zece ani. Prigojin a fost permanent un apropiat al lui Putin, dar și al ministerului rus al apărării și al GRU. Companiile sale se ocupau de furnizarea de alimente oficialilor ruși, de aici porecla sa de ”Bucătarul lui Putin”. Averea sa era estimată la 14,6 miliarde de ruble în 2019, adică, la cursul de astăzi, când rubla a căzut mult, la 147 milioane de dolari.

Dar cea mai vizibilă activitate a sa era cea de conducător al mercenarilor Wagner. Chiar alegerea numelui de Wagner pare oarecum ciudată, Wagner fiind compozitorul preferat al lui Hitler, iar numele nu putea fi ales fără aprobarea lui Putin. Pentru a eluda de formă legislația rusă, care interzicea mercenariatul, compania Wagner era tot una de PMC. Dar era clar pentru recruți că vor lupta în război, chiar Prigojin le spunea asta celor recrutați din închisori în 2022, că vor lupta în Ucraina, deci vorbim din start de recrutarea de mercenari pentru război, care e împotriva legislației ruse.

Mercenarii Wagner au luptat în Donbass în 2014 (când Rusia susținea că nu este implicată) și în Siria în 2015, de la începutul intervenției ruse în războiul de aici (vezi Memoriile unui mercenar din grupul Wagner, de Marat Gabidullin, apărute la editura Corint în 2022). Au luptat în toate războaiele și conflictele în care a fost implicată Rusia, direct sau indirect, cum ar fi cele din Africa.

Dar celebritatea internațională a venit în urma bătăliei pentru Bakhmut (1 august 2022 – 20 mai 2023), în care Wagner a fost vârful de lance, dar și a suferit pierderi enorme, fapt pentru care Prigojin i-a acuzat repetat pe Shoighu și Gherasimov pentru că ar fi fost cauza acestor pierderi din lipsa de susținere pentru mercenarii săi, iar asta a fost și cauza oficială pentru care a pornit rebeliunea din 23 iunie 2023. Ideea este că Prigojin a devenit prea vizibil și prea popular, în urma victoriei de la Bakhmut, chiar și cu pierderi imense, iar lui Putin nu-i plac genul ăsta de oameni, care ar putea deveni în viitor contestatarii propriei puteri la Kremlin. Prea popular, prea își aroga victoria ca și una personală. Chiar dacă pierduse zeci de mii de oameni (a recrutat din închisori 50000 de deținuți, apoi i s-a interzis, ministerul apărării a mai recrutat ulterior pentru alte grupări de mercenari alți 100000), în concepția rusă era învingătorul.

S-a revoltat și a fost eliminat. Dar asta nu înseamnă că mercenarii ruși au dispărut. Fiindcă este o mare problemă în societatea rusă. Orașele mari, ca și Moscova sau Sankt Petersburg sunt practic ca orașele occidentale, cu venituri mari, sunt imaginea pe care Rusia încearcă să o proiecteze Vestului, pe când restul, mai ales zona rurală a Rusiei, dar și orașele de provincie, sunt de fapt în evul mediu, sărăcie extremă. De aceea rușii recrutează din aceste zone în afara Moscovei sau Sankt Petrsburgului baza pentru războiul din Ucraina, pentru acești amărâți o plată pentru un soldat poate fi o șansă, iar pentru familie, dacă soldatul moare, compensația este enormă pentru ei, la cum trăiesc. Cu atât mai mult șansa de a fi recrutat într-o astfel de PMC, cu plata mult mai bună. Iar toți acești recrutați în aceste PMC vor fi loiali celui care îi plătește. De aici pot începe problemele pentru Rusia în viitorul apropiat.

Grupări de mercenari ruși înainte și după Prigojin

Trebuie menționat că informațiile despre aceste grupări sunt foarte puține și vagi, având în vedere secretizarea aproape totală asupra acestui domeniu în societatea rusă, cu excepția Wagner, mai ales că este un domeniu practic în afara legii ruse, dar prezent în contextul complicațiilor războiului cu Ucraina. De aceea este destul de dificil să urmărești originea și continuitatea acestor grupări, numărul de personal, dotări, activitate precedentă, apartenență, sponsori etc., dar se poate realiza o imagine de ansamblu.

Am să enumer doar câteva din aceste grupări de mercenari, denumite aprioric PMC, dar există o diferență majoră între aceste PMC-uri rusești și cele din occident. Private Military Companies din occident sunt angajate pentru training, protecție VIP-uri sau obiective, sau pentru consultanță. Se implică în confruntări militare doar în contextul în care protejează obiectivele consemnate, pe când sarcina principală a PMC-urilor rusești este lupta efectivă, implicarea în război, de aceea denumirea mai potrivită este cea de grupări de mercenari, deși rușii le numesc în continuare PMC.

Dar aceste grupări nu sunt păstrate în rezervă, ci sunt angajate în luptă, tocmai pentru a demonstra loialitatea și eficiența celui care le organizează, pentru a fi cât mai apreciat de centrul de putere de la Moscova. Și acesta continuă să recruteze pentru a compensa pierderile și pentru a mări baza de putere și influență a celor care le-au format. În cazul în care ceva se întâmplă la Kremlin, gruparea rămâne loială celui care i-a angajat și plătit.

Grupări de mercenari ale Siloviki

Siloviki este un termen generic apărut după anul 2000, când Putin a câștigat puterea, pentru a denumi gruparea de apropiați ai acestuia, majoritatea foști colegi sau apropiați proveniți majoritar din KGB, impuși de către Putin în posturile cheie din guvern, serviciile de forță și cele secrete, sau la conducerea profitabilelor companii de stat (în special din domeniul energiei). Aceștia au ajuns să constituie o clasă aparte cu multă puterea și influență, total loială lui Putin, cel care i-a pus acolo. Dar în cazul dispariției lui Putin, această clasă va avea un cuvânt greu de spus în ecuația noii puteri din Rusia. Mai cu seamă dacă succesiunea va fi însoțită de tulburări care să amenințe cu secesiunea unor părți din vastul stat rus. Așa că nu este de mirare că acești siloviki și-au constituit grupări de mercenari și încearcă să capete preponderență în acest domeniu.

Redut

Unii specialiști identifică originea acestei grupări în 2006, când un grup de veterani din SVR (Spionajul Extern), VDV (trupele aeropurtate), GRU (spionajul militar) și MVD (trupele ministerului de interne) constituie o grupare pentru misiuni externe. Denumirile s-au schimbat de multe ori, urma li s-a pierdut, dar se pare că sub diferite denumiri (una dintre ele Centrul-R) au antrenat abhazii în războiul ruso-georgian din 2008 și au participat la misiuni în Irak (Kurdistan), Siria, Somalia și chiar în țări din fosta Iugoslavie. Din 2019 apare sub denumirea de Redut, când această grupare este legată de numele oligarhului siloviki Ghenadi Timchenko, prieten apropiat al lui Putin.

A participat din prima zi la invazia Ucrainei luptând în zona Kiev și Harkov, direcția nord a atacului rusesc. Considerată inițial unitate de elită, a avut pierderi majore care au degradat capacitatea de luptă, majoritatea personalului pregătit fiind pierdut. I s-a permis să recruteze din închisori sau din rândul muncitorilor imigranți în Rusia pentru a-și completa rândurile, dar capacitatea militară a scăzut considerabil.

Referitor la muncitorii imigranți în Rusia recrutați pentru a lupta în Ucraina, rapoartele de la sfârșitul lui 2023 menționau un număr de 22000 dintre acești muncitori proveniți din țările asiatice și africane care au fost recrutați să lupte în Ucraina pentru salarii mai bune, mare parte în aceste companii de mercenari, inclusiv în Wagner. Dar se pare că unii au fost recrutați contra voinței lor, a apărut pe internet cazul celor șapte muncitori indieni trimiși cu forța pe câmpul de luptă care fac apel să fie repatriați. Oricum, războiul din Ucraina cere multă carne de tun.

Redut este văzută de către mulți ca și un viitor înlocuitor pentru Wagner, având în vedere baza largă de recrutare (cuprinzând între 7000 și 25000 de luptători), dar și legăturile cu alte grupări de mercenari ruși (Wagner nu le avea) care pot asigura suport (peste 20 de entități), printre care brigăzile Don, Lupii lui Putin, batalionul Skif, grupul Nevski sau PMC Potok. În plus, este foarte legată de elitele Rusiei actuale, fiind preluată și controlată, după ultimele informații, de către GRU prin general locotenent Vladimir Alexeyev, care a condamnat public rebeliunea Wagner și a negociat cu Prigojin. Mai mult, după moartea lui Prigojin, unul din comandanții Wagner (care s-a opus rebeliunii), Andrei Troshev ”Sedoy” a trecut la Redut (împreună cu un număr important din luptătorii Wagner) devenind unul dintre liderii acestei grupări. Un motiv în plus ca să vedem intenția Redut de a înlocui Wagner, beneficiind de suportul GRU și al siloviki, dar și de posibilitatea de a controla alte grupări de mercenari ca și cele menționate mai sus. Astfel, Redut devine un atu important în mâna siloviki.

Storm-Z

Prigojin a primit permisiunea să recruteze din închisori delicvenți și criminali pentru a-i încadra în Wagner să lupte în Ucraina în schimbul reabilitării lor. A reușit să recruteze cam 50000 de condamnați, majoritatea dintre aceștia găsindu-și sfârșitul în luptele pentru Soledar și Bakhmut din 2022-2023, fiind folosiți ca și carne de tun în atacurile în valuri umane contra pozițiilor ucrainene. Aceștia erau trimiși înainte, la sacrificiu, pentru ca focul ucrainenilor să se dezlănțuie împotriva lor și astfel să le fie dezvăluite pozițiile de rezistență ce erau atacate ulterior cu artileria. Apoi atacau veteranii experimentați, iar dacă ucrainenii ripostau, din nou erau trimiși acei condamnați într-un atac în masă, ca din nou pozițiile de tragere ale ucrainenilor să fie dezvăluite. Dar ucrainenii au prins tactica și trăgeau inițial din poziții adiacente pe care le părăseau ulterior, astfel că artileria rusă lovea în gol. Iar procesul se repeta, cu victime enorme din partea rușilor, mai cu seamă dintre condamnații recrutați și folosiți ca trupe de sacrificiu.

Dar, de când Prigojin a început să latre la stăpân, respectiv să-i critice pe Shoigu și Gherasimov (care fuseseră numiți de Putin), i s-a interzis să mai recruteze din închisori. Dar procesul de recrutare din aceste centre de detenție a continuat sub umbrela ministerului apărării rus (MOD). Comparând cifrele oficiale ale celor închiși la sfârșitul lui 2021 cu cei de la sfârșitul lui 2023 rezultă un deficit de peste 150000 de oameni din totalul de peste 420000 la sfârșitul lui 2021. Rezultă că MOD a recrutat cam 100000 de oameni (50000 fuseseră deja recrutați de Wagner), din care majoritatea au fost încadrați în unitățile numite Storm-Z.

De aceea toate referirile la unitățile Storm-Z identifică aceste unități ca și compuse din criminali sau foști condamnați (o paranteză, și în conflictul din Transnistria din 1992 rușii au folosit condamnați scoși din pușcării), dar și în ideea de a fi o alternativă la Wagner sub acest aspect. Au luptat în Avdiivka, cu pierderi imense, în Zaporoje, la Vuhledar, la fel, cu pierderi enorme, dar și pe frontul din Kherson.

Cum era de așteptat, unitățile Storm-Z au fost folosite ca și carne de tun, respectiv unități de sacrificiu dispensabile în atacuri de genul valurilor umane contra pozițiilor întărite ucrainene. Ca și bașibuzucii trimiși în prima linie de către armatele otomane în evul mediu pentru a înmuia și obosi forțele adversare, indiferent de pierderi, pentru a deschide calea unităților de elită, spahii și ieniceri, care să atace apoi adversarii obosiți.

Comandantul lor, după unele informații, ar fi Alietdin ”Ali” Makhmudov, un criminal din Volvograd condamnat la 18 ani de închisoare pentru asasinarea unui lider mafiot din acest oraș. A fost exonerat de condamnare după ce s-a oferit voluntar pentru a lupta în Ucraina. Interesant, a fost văzut în Duma rusă (parlamentul rus) în 2023 discutând cu Andrei Lugovoy, fost KGB, actual FSB, deputat din Partidul Liberal Democratic (apropiat al lui Putin) și principalul suspect în asasinarea cu plutoniu a lui Alexander Litvinenko. Interesul major al siloviki în conducerea acestei grupări de mercenari îl reprezintă legăturile cu lumea interlopă rusă pe care le au acești condamnați. În sensul că cei cu legături serioase în această lume subterană pot fi extrași din prima linie, dându-le rangul de comandanți, în schimbul unor servicii pe măsură.

Wagner

Gruparea Wagner nu a dispărut peste noapte după asasinarea lui Prigojin, doar a dispărut din atenția media. S-a diminuat ca și număr, nu mai recrutează, dar încă există. Oficial, a fost trecut în subordinea MOD, dar mai sunt unele aspecte despre care am vorbit în analizele anterioare, cum ar fi că nu toți wagneriții sunt fericiți să treacă în subordinea MOD. De exemplu, în Republica Centrafricană, după lovitura de stat, Wagner asigura stabilitatea regimului, francezii au plecat, dar după moartea lui Prigojin au plecat între 450 și 1000 de wagneriți, ceea ce îl îngrijorează pe președintele african care a ajuns să ceară sprijin de la o PMC americană.

Rușii nu își permit să piardă influența greu câștigată în țările africane datorită Wagner, mai ales în Africa Sub-Sahariană cum ar fi Mali, Niger sau Republica Centrafricană, ca să nu mai vorbim de Siria sau altele. Trecerea la MOD poate fi dificilă pentru unii wagneriți care nu au încredere în noii conducători, de aceea în cercurile superioare rusești se vehiculează păstrarea unui embrion Wagner, poate sub conducerea fiului lui Prigojin, Pavel, deși parte din wagneriți au fost deja absorbiți în alte structuri cum ar fi Redut.

Patriot

În februarie 2018, lângă Deir ez-Zor, în Siria, trupele pro-Assad pregăteau un atac împotriva unei poziții ale forțelor de opoziție. Americanii i-au avertizat pe ruși că vor lovi forțele atacatoare și le-au cerut să-și retragă trupele din zonă. În tradiția permanentă a negării implicării în conflict, în ciuda tuturor evidențelor, rușii au răspuns că nu au forțe militare în zonă și că nu sunt implicați. În urma acestui răspuns, americanii au bombardat cu rachete și artilerie forțele atacatoare, rezultatul fiind peste 300 de morți, dintre care cel puțin 100 de wagneriți. O lovitură grea pentru Wagner, dar care dovedește încă o dată nepăsarea și lipsa de empatie a rușilor față de pierderile proprii, ceea ce se vede și în Ucraina.

În urma acestor pierderi din rândurile Wagner, s-a creat gruparea de mercenari Patriot ca și una de elită, mult mai pregătită ca și Wagner, mai degrabă ca și o concurentă pentru aceasta, în ideea de a fi folosită mai mult pentru antrenarea trupelor aliate, pe modelul PMC vestice, nu pentru atacurile directe și implicarea în război. A dispărut din spațiul public ca să apară după invazia din Ucraina, la Vuhledar, între octombrie și decembrie 2022, unde a suferit pierderi grele. Ulterior a dispărut de pe radar. Inițial desemnată pentru operațiuni în străinătate, creată de MOD, este posibil să fi fost integrată în Redut.

Rezerva de luptă a armatei (BARS)

Structura a fost creată în 2014-2015 pentru a lupta în Donbass. Formată din zeci de mii de rezerviști, cu slabă pregătire militară, capacitatea lor combativă este foarte redusă. Au fost folosiți în mare măsură pentru a umple golurile create de pierderile din Ucraina, cu rezultate foarte slabe, la fel ca și unitățile Storm-Z. Moscova nu se poate baza prea mult pe capacitatea lor combativă.

Armatele private ale oligarhilor și corporațiilor rusești

Potok, Fakel, Plamia

În urma eșecurilor repetate ale armatei ruse în Ucraina și proeminenței Wagner în media rusească, mai multe entități corporatiste rusești de stat au început să-și constituie armate private, de fapt grupări de mercenari. Scopul lor era să-și arate loialitatea față de Putin, prin antrenarea și echiparea acestor mercenari (numiți voluntari) pe care să îi trimită pe frontul din Ucraina pentru a înlocui pierderile mari, scutind astfel conducerea rusă de situația stânjenitoare de a mobiliza mai mulți militari ca să facă față situației frontului. Gazprom a început recrutarea și echiparea acestor unități, dar se pare că acestea sunt coordonate parțial de ministerul apărării rus (MOD), Gazpromul ocupându-se doar cu recrutarea și echiparea lor. Nu este clar dacă Gazprom controlează integral aceste unități (care au legături cu Redut) sau acestea sunt controlate în comun cu MOD.

Sokol, Sokol-2

Armatele private ale oligarhului rus Oleg Deripaska, aflate la dispoziția lui. Mai există și alte de grupări de mercenari, ca și PMC Shield aparținând de compania petrolieră și de construcții Stroytransgaz deținută în proporție de 80% de același Timchenko, și care a suferit pierderi importante în Siria.

Armatele private ale guvernatorilor regionali

Aksionovtsi

O denumire generică pentru formațiunile create în Crimeea ocupată de ruși în 2014. Cele mai cunoscute sunt PMC Konvoy și Batalionul Livadia. Sunt subordonate nominal lui Serghei ”Goblin” Aksionov, nominalizat de către Moscova ca și șef al Crimeii. Mulți dintre comandanții Konvoy sunt foști comandanți Wagner. Formate în mare parte din rezidenții ruși din Crimeea sau cei veniți aici după 2014. Se pare că sunt dotați cu armament performant, inclusiv cu blindate, ceea ce denotă că li se rezervă un rol important pe frontul din Ucraina sau pentru defensiva în cazul în carte ucrainenii amenință cu pătrunderea în Crimeea.

Unități teritoriale de apărare a Belgorodului

În urma incursiunilor ucrainenilor dincolo de graniță și a lovirii constante cu drone a obiectivelor militare rusești din Belgorod, începând cu decembrie 2022, guvernatorul Belgorod, Viacheslav Gladkov, a înființat două regimente (opt batalioane) pentru a-și demonstra loialitatea față de Moscova și faptul că poate controla granița sensibilă cu Ucraina, dar și pentru a-și face o campanie publică în rândul localnicilor. Prost echipate și pregătite, după cum s-a dovedit de fiecare dată în care unități ce luptau de partea ucraineană (ruși voluntari sau luptători internaționali, inclusiv români în martie 2024) au trecut granița în incursiuni în adâncime. Ucrainenii s-au ferit să atace cu trupe proprii dincolo de granița Rusiei, pentru a nu da un motiv de escaladare rușilor, au trimis trupele de voluntari ruși (pentru imagine, rușii atacă Rusia lui Putin) dar și trupele internaționale, inclusiv români, cum am văzut în martie 2024.

Unități teritoriale din Kursk

Unități teritoriale de apărare au început să fie create în regiunea Kursk din decembrie 2022, după ofensivele ucrainene de la sud de Harkov. Scopul lor primordial este protejarea graniței cu Ucraina. Antrenate alături de Wagner înainte de rebeliune, guvernatorul Roman Starovoyt având legături apropiate cu Prigojin. După rebeliunea Wagner guvernatorul s-a dezis de Prigojin. În număr de circa 2000 de oameni, mult mai puțini față de ținta inițială de 6000, prost antrenați și dotați.

Concluzii

Wagner nu este și nu a fost singura grupare de mercenari rusească, ci doar cea mai cunoscută și mediatizată în urma implicării în Siria și bătălia pentru Bakhmut, dar mai cu seamă în urma apetenței pentru publicitate a liderului acesteia, Prigojin. Grupări de mercenari ruși au existat și există în continuare, acestea preferând să acționeze în umbră, fără prea mare publicitate. Mai mult, după dispariția lui Prigojin au crescut și s-au dezvoltat, mulți dintre luptătorii Wagner au aderat la alte grupări de mercenari ruși, după rebeliunea care le-a adus prejudicii de imagine și percepție pe plan intern.

MOD (Ministerul apărării rus) încearcă să-și extindă controlul asupra acestor grupări, dar mare parte dintre ele rămân în afara acestuia, în mâinile și sub controlul celor care le-au format sau le finanțează. Să nu fim naivi, majoritatea sunt finanțate și echipate tot din banii statului rus, dar deturnați de cei care controlează sau sifonează aceste fonduri, fie că vorbim de siloviki, oligarhi, corporații de stat sau guvernatori regionali.

Scopul creării și conducerii acestor grupări este dual, în primul rând pentru a-și arăta loialitatea față de Putin, scutindu-l pe acesta de sarcina neplăcută în ochii rușilor de rând de a mobiliza mai mulți militari pentru un război care înghite resurse enorme umane și materiale, astfel își asigură aprecierea liderului de la Kremlin pentru efortul lor de război. În al doilea rând, și cel mai important, își asigură o forță paramilitară importantă pe care s-ar putea sprijini pentru accederea la putere sau pentru a-și păstra pozițiile în cazul prăbușirii lui Putin, pentru vremurile tulburi de haos ce ar putea să vină în această situație.

Să ne amintim de războiul civil din Rusia anilor 1918-1922, când oricine reușea să controleze o forță militară sau paramilitară, de multe ori doar câțiva oameni înarmați, putea avea un cuvânt de spus sau chiar controla o regiune mai mare sau mai mică. Vorbim aici de fel de fel de comandanți, atamani, tătuci, chiar bandiți, de mai mică anvergură față de armatele roșilor sau albilor, dar cu care se aliau sau se dușmăneau în funcție de conjunctură și după cum bătea vântul. Acești comandanți au reușit că controleze uneori ani în șir, în haosul războiului civil, teritorii considerabile.

Dar, în ziua de azi, cum ar fi cel care la dispoziție și controlează o armată importantă de mercenari? În ipoteza haosului, ca și în 1917-1918, când armata regulată se prăbușește și soldații dezertează în masă sau se transformă în bande de briganzi? Prigojin a ajuns destul de aproape de Moscova, în condițiile în care armata rusă era deplin funcțională și pe picior de război, și avea cu el între 3000 și 6000 de mercenari. Ce s-ar putea întâmpla în cazul unor tulburări în care armata rusă ar fi total în degringoladă, fără conducere și total demoralizată?

Nu vorbim doar de guvernatorii de provincii care ar deveni cvasi-independenți, cu atât mai mult cu cât ar avea în mâini o forță militară compusă din mercenari loiali. Dar aici e vorba și de siloviki, de oligarhi, de companiile de stat ca și Gazprom, toți au ajuns să recruteze și să controleze armate de mercenari.

Să ne amintim de luptele de putere din culise după moartea lui Stalin în martie 1953, despre grupurile de putere formate și lupta lor surdă pentru a câștiga puterea la Kremlin. Pe atunci nimeni nu avea vreo armată de mercenari la dispoziție și forțele militare și de securitate erau bine controlate de la centru. Dar în cazul unei înfrângeri în Ucraina și al debandadei forțelor armate, așa cum a fost în 1917-1918?

În mod sigur, în luptele pentru putere ce vor urma unei posibile dispariții a lui Putin pe fondul unui dezastru militar în Ucraina, vor fi multe grupări care se vor confrunta pentru umplerea vidului de putere și pentru a cuceri puterea la Moscova. Se adaugă și liderii regionali, care, fără îndoială, vor profita de acest vid de putere la nivel central pentru a-și întări puterea la nivel regional, putând merge până la secesiune. Cazul Ceceniei este elocvent, această mică republică unională și-a declarat independența și a luptat pentru ea în două războaie sângeroase (1994-1996 și 1999-2002, plus o insurgență de joasă intensitate până în 2017), dar fără a exista condițiile unei disoluții a puterii centrale de la Moscova. Dar în cazul în care apare un vid de putere la Kremlin? Nu este posibil ca și alte regiuni să marșeze pe ideea independenței și secesiunii față de Rusia? Cutia Pandorei s-ar putea deschide mult mai repede decât cred unii (să ne amintim, în 1991 CIA a fost luată prin surprindere de viteza în care s-a destrămat URSS).

Iar faptul că majoritatea dintre acești posibili competitori pentru puterea centrală, dar nu numai ei, ci și liderii regionali, dispun de trupe de mercenari, face ca posibilitatea folosirii acestora în disputele între grupările de putere să fie mai mult decât probabilă, practic aproape sigură.

Iar asta înseamnă un război civil nu numai la centru, ci și în provincii. Un război civil de o asemenea amploare încât cel din Siria va părea ca și o glumă.

Share our work
Putin și cecul in alb dat de ruși. Razboiul continuă

Putin și cecul in alb dat de ruși. Razboiul continuă

Ultimul său interviu: Nu am încredere în nimeni

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia desfășurate între 15-17 martie 2024. Nicio surpriză, de altfel, singura diferență fiind procentul de 87% din voturi, cu o prezență la vot de de 77%, în creștere de la 67,7% în 2018.

Aflat la putere, în funcția de președinte, de peste 20 de ani, într-un sistem politic precum cel rusesc, victoria sa era sigură. Contextul în care se află Rusia conferă noului său mandat semnificația unui cec în alb pentru contractul său social cu Rusia și mai ales cu creditarea poporului de a merge până la capăt în conflictul cu Occidentul. Putin nu a obținut doar un nou mandat ci a ieșit și mai întărit, contrar opiniilor care îl credeau rupt de Rusia profundă, aflată într-o opoziție față de acțiunile sale militare din Ucraina. Probabil că realegerea sa ar fi fost dificilă dacă Rusia se afla într-o mare dificultate economică din cauza sancțiunilor sau fără atingerea obiectivelor militare în Ucraina. Însă, eșecul Occidentului în a pedepsi Rusia așa cum se estimase, a avut efect contrar asupra viitorului politic al lui Vladimir Putin. Nemulțumirea populației față de regim nu este semnificativă iar asta s-a verificat la vot. Putin nu a admis nicio fisură în procesul electoral, toți cei 4 candidați aflându-se pe lista de sancțiuni a Occidentului.  

Continuarea războiului a fost deja anunțată de Putin, precum și trecerea economiei pe plan de război, iar rușii au fost convinși să accepte acest sacrificiu. Kremlinul a convins la nivel de populație că sunt în război cu Occidentul, ceea ce face suportabil efortul de război.

Conform observațiilor profesorului Dan Dungaciu, Occidentul pare că nu are un plan de pace dar nici o teorie clară a victoriei asupra Rusiei iar establishment-ul de la Kremlin este de acord cu eventuale negocieri de pace fără ca Rusia să cedeze teritorii ci să se discute pe actualul amplasament de pe terenul de luptă. Sau viitorul amplasament.

Președintele rus a acordat un interviu amplu agenției de știri de stat RIA și televiziunii de stat Rossia-1, cu câteva zile înainte de alegeri. Scopul interviului a fost unul electoral dar temele alese au fost parte a unui mesaj cuprinzător în care s-a validat faptul că pilonul principal al contractului social dintre Putin și populație a rămas stabil: prosperitatea generală, salariile crescute cu două cifre, economia care a rezistat sancțiunilor și s-a stabilizat. În prima parte a atras atenția rușilor că prosperitatea copiilor este mai mare decât prosperitatea lor deci nu este motiv pentru proteste și a face, în acest fel, jocurile Occidentului. Mesajul său către Occident a fost că este suficient de puternic la cârma Rusiei și să nu se incerce nicio perturbare.

Deși interviul amintit a fost amplu, ne vom opri la a doua parte, în care întrebările au țintit conflictul Rusiei cu Occidentul, prin războiul proxy din Ucraina. Întrebările adresate și răspunsurile oferite îl fac un interviu consistent, mai ales că interviul luat de Tucker Carlson a fost acuzat de inconsistență și de lipsa întrebărilor incomode. 

Jurnalistul care l-a intervievat a fost Dmitri Kiseliov, prezentator și director general al canalului de stat Russia Today (RT). 

Acesta l-a întrebat, deschizând seria de teme fierbinți: „Acum avansăm pe toată linia frontului, judecând după rapoartele atât ale Ministerului Apărării, cât și ale corespondenților noștri de război. Cum să avansăm cu pierderi minime?”

Vladimir Putin a răspuns: „Trebuie să creștem mijloacele de distrugere – numărul și puterea mijloacelor de distrugere și să creștem eficacitatea forțelor și mijloacelor utilizate. […] Cu cât mai puternice și mai multe mijloace de distrugere, cu atât mai puține pierderi.”

D. Kiseliov a continuat:  „Ce preț suntem dispuși să plătim pentru toată această provocare pe care am fost forțați să o facem din punct de vedere istoric?”

Vladimir Putin: „Am venit în ajutorul acestor oameni (rușilor din Estul Ucrainei). Dacă îi abandonăm astăzi pe acești oameni, atunci mâine pierderile noastre s-ar putea să crească de multe ori, iar copiii noștri nu vor avea viitor, pentru că ne vom simți nesiguri, vom fi o țară de clasa a treia sau a patra, nimeni nu va ține cont de noi dacă noi înșine nu ne putem proteja. Iar consecințele ar putea fi catastrofale pentru statalitatea rusă”.

D. Kiseliov: „Americanii par să vorbească despre negocieri, despre stabilitate strategică, dar în același timp declară nevoia de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Poziția noastră este: „Suntem deschiși la negocieri, dar timpul pentru gesturile amabile a trecut, s-au terminat. Deci, nu vor fi negocieri”?

Vladimir Putin a răspuns:  „Nu am refuzat niciodată negocierile”. El a menționat  negocierile din Turcia, la Istanbul, din 2022, unde partea rusă a venit cu un proiect de acord de pace. Fostul premier britanic Boris Johnson, a spus Putin, a venit și i-a descurajat pe ucraineni să semneze în cele din urmă și, în consecință, implementarea acordului a eșuat, așa apărând tema, în Occident, că Rusia trebuie învinsă pe câmpul de luptă.

Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”. 

Președintele rus a reamintit, în viziunea sa, promisiunile neîndeplinite ale Occidentului față de Rusia prin care au promis că nu vor extinde NATO spre Est și apoi s-au apropiat de granițele Rusiei. Ei au promis, a continuat Putin, că acest conflict din Ucraina ,,va fi rezolvat prin mijloace pașnice, politice. După cum ne amintim, trei miniștri de externe ai Poloniei, Germaniei și Franței au sosit la Kiev și au promis că vor fi garanții acestor acorduri – o zi mai târziu a avut loc o lovitură de stat. Ei au promis că vor îndeplini acordurile de la Minsk, iar apoi au anunțat public că nu intenționează să își îndeplinească aceste promisiuni, ci au făcut doar o pauză pentru a înarma regimul Bandera din Ucraina”. 

Putin a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru rearmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”. 

D. Kiseliov l-a întrebat direct: „Nu se va întâmpla să încheiem ceva [acord] cu ei, iar ei ne vor înșela încă o dată?” 

Vladimir Putin:  „Nu vreau să spun asta, dar nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale.

Kiseliov: „Nu aveți deloc încredere în nimeni sau vă referiți la partenerii occidentali?”

Putin: „Prefer să mă ghidez de fapte decât de urări bune și să vorbesc despre cum se poate avea încredere în toată lumea. La urma urmei, atunci când se iau decizii la acest nivel, gradul de responsabilitate pentru consecințele deciziilor luate este foarte mare. Prin urmare, nu vom face nimic care nu este în interesul țării noastre”.

Macron se răzbună pentru amestecul rusesc din Africa

D. Kiseliov: „Ce s-a întâmplat cu Macron? El va trimite trupe franceze să lupte cu armata noastră. Cum să reacționăm la asta?”

Putin a răspuns că „militarii țărilor occidentale sunt prezenți de multă vreme în Ucraina, au fost prezenți chiar înainte de lovitură de stat, iar după lovitura de stat numărul lor a crescut de mai multe ori. Acum sunt prezenți direct sub formă de consilieri, sunt prezenți sub formă de mercenari străini și suferă pierderi. Dar dacă vorbim de contingente militare oficiale ale statelor străine, atunci sunt sigur că acest lucru nu va schimba situația de pe câmpul de luptă – acesta este cel mai important lucru, la fel cum furnizarea de arme nu schimbă nimic. Prezența oficială a trupelor străine în Ucraina ar putea duce la consecințe geopolitice grave. Pentru că, dacă, să zicem, trupele poloneze intră pe teritoriul Ucrainei, după cum pare, pentru a acoperi granița ucraineano-belarusă, sau în alte locuri, pentru a elibera contingentele militare ucrainene să participe la ostilitățile pe linia de contact, atunci cred că trupele poloneze nu vor mai pleca niciodată de acolo. Așa mi se pare. Ei visează și vor să li se returneze acele pământuri pe care le consideră istoric ale lor și care le-au fost luate de „părintele națiunilor” Iosif Visarionovici Stalin și transferate în Ucraina. Ei, desigur, le vor înapoi. Și dacă unitățile poloneze intră acolo, este puțin probabil să plece. Dar exemplul lor poate fi urmat de alte țări care și-au pierdut o parte din teritoriile ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Consecințele geopolitice pentru Ucraina, chiar și din punctul de vedere al păstrării statalității sale în forma ei modernă, vor apărea, desigur, în toată splendoarea și la maxim”.

Jurnalistul a menționat că Rusia este prezentă activ în Africa și l-a întrebat pe Putin dacă Macron s-a hotărât, astfel, să se răzbune pe Rusia pentru faptul că l-a „călcat pe coadă” în Africa? 

V. Putin a răspuns direct: „Da, cred că există un fel de resentimente, dar când am menținut contacte directe cu el, am vorbit destul de deschis pe această temă”.

El a nuanțat:  „Nu am mers în Africa și am scos Franța de acolo. Problema este alta. Cunoscutul grup Wagner a realizat mai întâi o serie de proiecte economice în Siria, apoi s-a mutat în alte țări africane. Ministerul Apărării oferă sprijin, dar numai pe baza că acesta este un grup rus, nimic mai mult. Nu am împins pe nimeni afară. Doar că liderii africani din unele țări au fost de acord cu operatorii economici ruși, au vrut să colaboreze cu ei, dar nu au vrut să colaboreze cu francezii în niciun fel. Nici măcar nu a fost inițiativa noastră, a fost o inițiativă a prietenilor noștri africani. […] Nu ne-am atins de ei, foștii colonialiști francezi, în aceste țări. Nu avem nimic de-a face cu asta. […] Nu incităm pe nimeni acolo (în Africa), nu punem pe nimeni împotriva Franței. Sincer să fiu, noi nu avem astfel de obiective naționale acolo, la nivelul statului rus. Suntem doar prieteni cu ei”. 

Putin a afirmat că Rusia nu are nevoie de ajutor militar, deoarece, „așa cum vedem astăzi din rezultatele a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, facem față sarcinilor pe care ni le-am propus”.

El a avertizat „Cât despre acele state care spun că nu au „linii roșii” în raport cu Rusia, trebuie să înțeleagă că nici în Rusia nu vor exista „linii roșii” în raport cu aceste state”.

Întrebat de Reuters în 18 martie, la sediul său de campanie, după câștigarea alegerilor, despre remarcile lui Macron și despre riscurile și posibilitatea unui conflict între Rusia și NATO, Putin a glumit: „totul este posibil în lumea modernă”.

Dar a și avertizat: „Este clar pentru toată lumea că acesta va fi la un pas de un al treilea război mondial. Cred că aproape nimeni nu este interesat de acest lucru”.

El a adăugat că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina.

Germania și rachetele Taurus

Revenind la interviu, referitor la întrebarea privind interceptarea discuțiilor ofițerilor germani în care era pusă pe tapet folosirea rachetelor Taurus pentru atacarea podului Crimeii și a bazelor militare, pe teritoriul Rusiei, Putin a spus:  „Ei fantazează, se încurajează, în primul rând. În al doilea rând, încearcă să ne intimideze. Dar, în esență, acest lucru nu schimbă cursul ostilităților și consecințele care apar inevitabil pentru partea opusă.”

Consecințele aderării Suediei și Finlandei la NATO

Vladimir Putin a deplâns extinderea NATO către Suedia și Finlanda spunând că Rusia a avut relații destul de bune și stabile cu aceste țări care au beneficiat mai mult de neutralitate pentru că asta le-a oferit anumite avantaje, cel puțin ca platformă de negociere pentru a reduce tensiunile în Europa.

Referitor la Finlanda, el a spus că rușii au avut în general relații ideale cu finlandezii, fără să existe revendicări, mai ales teritoriale. Inclusiv trupele ruse au fost retrase de la granița ruso-finlandeză, ca semn al bunelor relații. Motivul opțiunii de aderare Putin l-a identificat pe considerente pur politice. A numit decizia de aderare la NATO drept „un pas absolut lipsit de sens din punctul de vedere al asigurării propriilor interese naționale”. 

Răspunsul Rusiei la deciziile acestor țări pentru aderarea la NATO pare clar: „Nu aveam trupe acolo, dar acum vom avea. Nu existau sisteme de distrugere acolo, dar acum vor exista”.

D. Kiseliov a adus în discuție problema escaladării conflictului dintre cele două superputeri – Rusia și SUA – și l-a întrebat dacă este o „coliziune inevitabilă?”

Vladimir Putin și-a manifestat scepticismul despre acest risc imediat: „În Statele Unite, au anunțat că nu vor trimite trupe. Știm cine sunt cei care vor trupele americane pe teritoriul Rusiei. Aceştia sunt intervenţioniştii. […] Am spus că Biden este un reprezentant al școlii politice tradiționale, iar acest lucru se confirmă. Dar, pe lângă Biden, există o mulțime de alți specialiști acolo în domeniul relațiilor ruso-americane și în domeniul descurajării strategice. Prin urmare, nu cred că totul se grăbesc atât de mult aici. Dar suntem pregătiți pentru asta. Am spus de multe ori, pentru noi este o chestiune de viață și de moarte, dar pentru ei este doar o chestiune de îmbunătățire a poziției lor tactice în lume, dar și în Europa, în special, menținându-și statutul (de superputere) în rândul aliaților lor. Acest lucru este, de asemenea, important, dar nu atât de mult cum este pentru noi”.

Chestiunea folosirii armelor nucleare

În privința temei folosirii armelor nucleare, întrebarea a vizat dacă rușii sunt cu adevărat pregătiți pentru război nuclear.

Vladimir Putin  a răspuns: „Din punct de vedere militar-tehnic, suntem, desigur, pregătiți. Ele [trupele] sunt în permanență într-o stare de pregătire pentru luptă. […] Triada noastră nucleară este mai modernă decât orice altă triadă și doar noi și americanii avem o astfel de triadă. Am făcut mult mai multe progrese aici. A noastră este mai modernă, cu toate componentele nucleare. Avem o paritate aproximativă (cu Statele Unite), dar a noastră este mai modernă. […]Toată lumea știe asta, toți specialiștii știu asta. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne măsurăm după numărul de purtătoare și focoase.” 

Putin a mai acuzat Statele Unite că își dezvoltă capacitățile nucleare dar nu înseamnă că sunt pregătiți să declanșeze acest război nuclear. 

Altă întrebare a privit posibilitatea ca Rusia să reia testele nucleare la un moment dat. Președintele rus a răspuns că Statele Unite nu au ratificat acordul care interzice testele de acest fel, iar pentru a menține paritatea, nici Rusia nu l-a ratificat. A reafirmat că Rusia este în permanentă pregătire pentru lupta cu aceste arme.

Kiseliov l-a întrebat dacă în Ucraina, în momentele dificile, a pus problema folosirii armelor nucleare tactice?

Putin: „La propunerea comandamentului de atunci al grupului, partea noastră a luat decizia de a retrage trupele din Herson. […] Acest lucru a fost făcut pur și simplu pentru a nu suferi pierderi inutile în rândul personalului. Asta e tot. […] Prin urmare, de ce trebuie să folosim arme de distrugere în masă? Nu a fost niciodată o asemenea nevoie”.

Dmitri Kiseliov l-a întrebat dacă s-a gândit să folosească aceste arme nucleare tactice.

Putin a răspuns: „Nu. Pentru ce? Armele există pentru a fi folosite. […] Suntem gata să folosim orice arme, inclusiv cele pe care le-ați menționat, dacă vorbim despre existența statului rus, despre deteriorarea suveranității și independenței noastre. Avem totul precizat în strategia noastră”.

Vladimir Putin a negat că Rusia se află la o răscruce. A subliniat că se află pe calea strategică a dezvoltării sale și nu se va abate de la calea sa. A apreciat sprijinul societății ruse și că rușii așteaptă asta de mult timp. A vorbit de conexiune internă cu patria, de importanța rezolvării problemelor cheie, în acest caz în domeniul securității, fapt care a ridicat puterea rușilor și a altor popoare din Rusia la suprafață.

Întrebat dacă se simte animat de alimentat de ideea ridicării puterii rusești, el a nuanțat că este de fapt cerința societății ruse iar el doar satisface această necesitate. 

Modelul Rusiei pentru restul lumii

Altă întrebare a vizat modelul reprezentat de Putin în lume pentru că, potrivit lui Kiseliov, miliarde de oameni își pun speranțele în el, pentru „justiția internațională, pentru protecția demnității umane, pentru protecția valorilor tradiționale”. Întrebat dacă resimte o astfel de responsabilitate, Vladimir Putin a răspuns că nu este vorba de așa ceva și că lucrează în interesul Rusiei, în interesul poporului. Nu se simte un fel de ,,arbitru al destinelor lumii”. „Pur și simplu îmi îndeplinesc datoria față de Rusia și față de poporul nostru care consideră Rusia patria lor”, a specificat el. 

Modelul rus prinde, crede Putin, din cauză că este foarte strâns legat de modul în care rușii sunt tratați în întreaga lume: „Mulți oameni din lume se uită la noi, la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lupta noastră pentru interesele noastre. Nu calitatea de membri ai BRICS sau pentru că avem un fel de relații tradiționale cu Africa, duce la aprecierea luptei rușilor de către o parte din popoarele lumii. Colonialismul este văzut drept cauza exploatării timp de secole al unor națiuni din Africa, America Latină și Asia și, desigur, nimeni nu a uitat de asta. Cetățenii obișnuiți ai acestor țări simt în inimile lor ceea ce se întâmplă. Ei asociază lupta noastră pentru independență și suveranitate cu aspirațiile lor pentru propria lor suveranitate și dezvoltare independentă. Dar, acest lucru este agravat de faptul că elitele occidentale au o dorință foarte puternică de a îngheța starea inechitabilă existentă în afacerile internaționale”.

Kiseliov a continuat: „Dar acum ați pictat un tablou complet corect, când oamenii văd un fel de speranță în Rusia. Cum s-a întâmplat ca propaganda occidentală, cu toată puterea ei, cu resursele și instrumentele ei colosale, să nu poată rupe Rusia, să o izoleze și să-i creeze o imagine falsă, deși a încercat să facă acest lucru în mintea a miliarde de oameni? Cum s-a întâmplat asta?”

Putin a răspuns:  „Pentru că ceea ce tocmai am spus este mai important pentru oameni. Oamenii din întreaga lume simt asta în inimile lor. Ei nici măcar nu au nevoie de explicații pragmatice pentru evenimentele care au loc.[…] În propriile lor țări ei păcălesc și oamenii iar asta are un efect. Ei – în multe țări – cred că acest lucru este în interesul lor, pentru că nu vor să aibă o țară atât de uriașă precum Rusia la granițele lor. […] Cel mai mare din lume ca teritoriu, cel mai mare din Europa ca populație – nu o populație atât de mare la nivel global, nu poate fi comparată nici cu China, nici cu India, ci cea mai mare din Europa – și acum și a cincea ca mărime în economia mondială. Ei bine, de ce avem nevoie de un astfel de concurent? Ei cred: nu, este mai bine, așa cum au sugerat unii experți americani, să-l împarți în trei, patru, cinci părți – va fi mai bine pentru toată lumea. Și o parte, cel puțin, din elitele occidentale, orbită de rusofobia lor, a fost încântată când ne-au adus în punctul după care încercările noastre de a opri războiul declanșat de Occident în Ucraina au început în 2014 în forță, când am trecut la desfășurarea unei operațiuni militare speciale. […] Pentru că ei credeau că acum vor termina cu noi, acum, sub acest baraj de sancțiuni, practic un război de sancțiuni, cu ajutorul armelor occidentale și războiul în mâna naționaliștilor ucraineni. De aici a venit sloganul: „Înfrângerea strategică a Rusiei pe câmpul de luptă”.

Dar, mai târziu, și-au dat seama că acest lucru era puțin probabil și chiar mai târziu că era imposibil. Și au înțeles că, în loc de înfrângere strategică, s-au confruntat cu neputință, în ciuda faptului că se bazau pe atotputernicia Statelor Unite”. 

Noutatea zonei tampon în Ucraina

Vineri, 15 martie, înaintea alegerilor, întrebat dacă consideră că este necesar să cucerească regiunea Harkov, Putin a spus că, dacă atacurile ucrainene vor continua, Rusia va crea o zonă tampon din mai mult teritoriu ucrainean pentru a apăra teritoriul rus.

„Nu exclud ca, ținând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forțați, la un moment dat, când considerăm că este cazul, să creăm o anumită „zonă sanitară” în teritoriile de astăzi sub regimul de la Kiev”, a precizat el.

Totuși, a refuzat să ofere alte detalii dar a spus că o astfel de zonă ar putea trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armamentul străin să ajungă pe teritoriul Rusiei. Așadar, a dat de înțeles că va continua să preia și mai mult din teritoriul ucrainean. 

Putin, în mod enigmatic, a mai spus că și-ar dori ca Macron să înceteze să caute să agraveze războiul din Ucraina, dar să joace un rol în găsirea păcii: „Se pare că Franța ar putea juca un rol. Nu totul este încă pierdut.”

„Am spus-o iar și o voi spune din nou. Suntem pentru discuții de pace, dar nu doar pentru că inamicul rămâne fără gloanțe”. […] „Asta dacă vor cu adevărat, în mod serios, să construiască relații pașnice, de bună vecinătate între cele două state pe termen lung, și nu doar să ia o pauză pentru reînarmare timp de 1,5-2 ani”, a continuat el.

Între timp, atentatul sângeros asupra rușilor adunați vineri, 21 martie, la un concert în sala de concerte Crocus, din Moscova, complică foarte tare evoluția războiului din Ucraina deoarece Kievul poate fi găsit de Kremlin drept posibilă parte implicată. 

Este cel mai mortal atac asupra Rusiei din aproape două decenii și cel mai mortal din Europa care a fost revendicat de Statul Islamic. Oficialii ruși se așteaptă ca numărul morților să crească în continuare, cu peste 154 de răniți în spital (la data redactării acestui articol).

„Autoritățile ruse i-au arestat pe cei patru bărbați suspectați că ar fi comis atacul în urma căruia cel puțin 137 de persoane au decedat și cred că se îndreptau spre Ucraina, a declarat sâmbătă Vladimir Putin, în timpul unui discurs adresat națiunii, ca primă reacție la această tragedie. El a numit-o „un act terorist sângeros și barbar” și a spus că autoritățile ruse i-au capturat pe cei patru bănuiți înarmați în timp ce încercau să evadeze în Ucraina printr-o „fereastră” pregătită pentru ei de partea ucraineană a graniței. „Teroriștii, criminalii, non-oameni, au o singură soartă de neinvidiat: răzbunarea și uitarea”, a concluzionat el.

Kievul, între timp, a negat cu fermitate orice implicare în atac dar atacurile ruse au cunoscut deja o recrudescență.

 

Share our work
Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră, ambiții pentru 2024

Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră, ambiții pentru 2024

În contextul preluării Președinției Agendei Maritime Comune (CMA) pentru Marea Neagră de către Republica Moldova, participanții au discutat recent la Bruxelles, prioritățile pentru anul în curs.

La reuniune au participat coordonatorii naționali ai Bulgariei, Turciei, Ucrainei, României, Georgiei, precum și reprezentanții Hub-urilor naționale ale mecanismului de asistență pentru Marea Neagră.

Priorități regionale

În cadrul reuniunii s-a discutat despre planul de lucru pentru anul 2024, prioritățile, obiectivele fiecărei țări și evenimentele naționale, care vor desfășura pe parcursul anului. 

Statele și-au subliniat prioritățile cheie pentru 2024, aliniindu-se la obiectivele generale ale CMA privind ecosistemele marine și costiere sănătoase, încurajând investițiile în economia albastră a Mării Negre și o economie albastră competitivă, inovatoare și durabilă pentru Marea Neagră.

Totodată, reuniunea a avut ca scop promovarea obiectivelor și priorităților CMA pentru țările participante și a posibilităților de cooperare în domeniul economiei albastre durabile, prin schimbul de opinii cu privire la proiecte, care vizează obiectivele CMA.

De asemenea, la reuniune au participat și reprezentanții, Comisiei Mării Negre (BSC), Comisia Balcanică și a Mării Negre (CPMR), Banca Mondială, Interreg Next, Organizația Mării Negre de Cooperare Economică, Comisia generală de pescuit pentru Marea Neagră.

Participanții și-au exprimat deschiderea pentru cooperare, schimb de experiență și preluarea bunelor practici.

Dezvoltare durabilă

Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră a fost lansată în mai 2019, în cadrul unei reuniuni ministeriale a statelor riverane ale Mării Negre, cu sprijinul Comisiei Europene. Inițiativa a fost concepută pentru a consolida cooperarea regională în domeniul maritim și pentru a contribui la dezvoltarea economică durabilă a regiunii Mării Negre.

Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră este o inițiativă regională care își propune să promoveze cooperarea între statele riverane ale Mării Negre în domeniile maritim și albastru. Scopul său principal este de a sprijini dezvoltarea economică durabilă a regiunii prin valorificarea potențialului maritim și de a aborda provocările comune legate de mediu, securitate și guvernanță.

Printre obiectivele specifice ale Agendei Maritimă Comune se numără dezvoltarea durabilă, prin promovarea unei economii albastre sustenabile, care să includă activități precum turismul, pescuitul, acvacultura și transportul maritim, într-un mod care să protejeze mediul marin și resursele sale.

Strategia de protecție a mediului prevede îmbunătățirea gestionării mediului marin și costier prin măsuri de conservare, prevenirea poluării și combaterea schimbărilor climatice.

Consolidarea cooperării regionale în domeniul siguranței și securității maritime pentru a preveni accidentele, pirateria și activitățile ilegale la mare este un alt obiectiv important al organizației.

Acest format încearcă să implementeze strategii și pentru stimularea cercetării și dezvoltării tehnologice în domeniul maritim pentru a sprijini inovarea și competitivitatea sectorului.

Acest format mai încurajează dialogul și colaborarea între statele riverane ale Mării Negre, organizațiile internaționale, sectorul privat și societatea civilă pentru a aborda provocările comune și a valorifica oportunitățile regionale.

Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră este susținută de Comisia Europeană și face parte din politica maritimă integrată a Uniunii Europene. Ea este implementată în colaborare cu țările partenere din regiunea Mării Negre și cu organizații internaționale relevante.

Inițiative regionale

Uniunea Europeană (UE) a promovat mai multe inițiative regionale și strategii maritime pentru a aborda provocările comune și a valorifica potențialul mărilor și oceanelor.

Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice (EUSBSR) a fost lansată în 2009, dorind să consolideze cooperarea între țările din regiunea Mării Baltice pentru a aborda provocările comune precum protecția mediului, transportul, energia și siguranța maritimă. EUSBSR se concentrează pe patru domenii prioritare: mediu, economie, accesibilitate și siguranță.

Adoptată în 2011, Strategia UE pentru regiunea Dunării (EUSDR), vizează promovarea cooperării între țările riverane Dunării pentru a îmbunătăți conectivitatea, protecția mediului, dezvoltarea socio-economică și securitatea în regiune. EUSDR acoperă diverse domenii, inclusiv gestionarea apei, energie, turism și cultură.

Strategia UE pentru regiunea Atlanticului, lansată în 2013, se concentrează pe promovarea creșterii economice durabile în regiunea Atlanticului, cu accent pe inovare în economia albastră, protejarea mediului marin și costier și îmbunătățirea accesibilității și conectivității.

Strategia UE pentru Marea Adriatică și Ionică (EUSAIR), adoptată în 2014, urmărește să promoveze cooperarea regională și dezvoltarea durabilă în regiunea Adriatico-Ionică. Strategia acoperă patru piloni principali: creșterea albastră, conectivitatea regiunilor, calitatea mediului și turismul durabil.

Agenda UE pentru Marea Mediterană vizează consolidarea cooperării în regiunea mediteraneană pentru a aborda provocări comune precum migrația, securitatea, schimbările climatice și dezvoltarea economică durabilă. Agenda promovează dialogul și parteneriatul între țările UE și țările din sudul Mediteranei.

Aceste strategii și inițiative reflectă angajamentul UE de a promova cooperarea regională și dezvoltarea durabilă în diverse regiuni maritime, abordând provocări specifice și valorificând oportunități unice.

Share our work