Interesele României și Summitul NATO de la Washington

Interesele României și Summitul NATO de la Washington

Președintele american Joe Biden i-a întâmpinat marți la Washington pe liderii statelor membre NATO pentru un summit anual. Acest eveniment oferă democratului, aflat în dificultate politică pe plan intern, o ocazie pe scena internațională pentru a-și convinge aliații, atât din țară cât și din străinătate, că încă este capabil să conducă.

Statele Unite, Germania, România și Olanda vor furniza Ucrainei patru sisteme de apărare aeriană Patriot, iar Italia va oferi un sistem SAMP-T, conform unui comunicat al Casei Albe din 9 iulie. În cadrul summitului NATO, președintele Klaus Iohannis a declarat că România ajută alte state, inclusiv militar, din convingerea că este corect să facă acest lucru. El a mandatat Ministerul Apărării să negocieze cu partea americană pentru a obține un alt sistem Patriot la schimb, după ce România a acceptat să doneze un astfel de sistem Ucrainei, subliniind importanța compensării rezonabile pentru această donație.

Totuși, Summit-ul de la Washington este și un eveniment nefericit pentru interesele României. Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că și-a retras candidatura pentru șefia NATO, subliniind că, după discuții și negocieri, a considerat că soarta Alianței Nord-Atlantice este mai importantă decât propria sa carieră politică. La sfârșitul lunii iunie, Mark Rutte a fost desemnat oficial de cele 32 de state membre ale NATO pentru funcția de secretar general al Alianței. Rutte a obținut sprijinul tuturor statelor membre după retragerea candidaturii lui Klaus Iohannis. El va prelua funcția la 1 octombrie 2024, când se încheie mandatul actualului secretar general, Jens Stoltenberg, conform unui comunicat al NATO.

Generalul (r) Ștefan Dănilă a declarat că așteptările României pentru summit-ul NATO din 9-11 iulie au fost unidirecționale, concentrându-se exclusiv pe obținerea funcției de secretar general al Alianței. Din această perspectivă, rezultatul a fost considerat un eșec, deoarece România a fost ultima țară care a blocat alegerea noului titular, ceea ce ar putea însemna că Mark Rutte nu va fi cel mai apropiat aliat al României.

Generalul Dănilă a subliniat că România poate și ar trebui să vizeze funcții importante la nivel NATO sau UE, inclusiv cea de Secretar General al NATO, dar acest lucru necesită acțiuni oportune și inteligente, nu comportamente oportuniste și distructive. Eligibilitatea pentru astfel de funcții implică diplomație, negocieri pragmatice, costuri și calități evidente ale candidatului.

Paradoxal, generalul consideră că Iohannis ar fi fost unul dintre cei mai buni candidați pe care România i-ar fi putut propune, datorită calităților sale: fluent în trei limbi străine, înalt, cu prestanță și capabil să asculte și să comunice eficient. Din păcate, momentul și modul în care și-a exprimat aspirația nu au fost adecvate.

Totuși, de la Washington vine un semnal extrem de important pentru România și în ceea ce privește planul intern. Președintele României, Klaus Iohannis, a participat miercuri la summitul NATO, alături de șeful PNL, Nicolae Ciucă. Imaginile de la eveniment, postate de Administrația Prezidențială, îi arată pe cei doi la discuțiile informale și în cadrul delegației oficiale. Nicolae Ciucă, care și-a exprimat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, a anunțat pe pagina oficială a Senatului că va participa atât la lucrările Summitului Parlamentar al NATO, între 7 și 9 iulie, cât și la Summit-ul NATO, în zilele de 10 și 11 iulie. Este bine cunoscut faptul că Klaus Iohannis l-a susținut puternic pe Nicolae Ciucă pentru a prelua șefia PNL, în detrimentul lui Florin Cîțu. Ulterior, Iohannis l-a desemnat pe Ciucă în funcția de premier, după formarea coaliției guvernamentale PSD-PNL.

Această inițiativă a președintelui României vine în contextul în care viitorul Partidului Național Liberal depinde în mare măsură de alegerile prezidențiale, având în vedere că pe plan local și parlamentar, Partidul Social Democrat va rămâne principalul actor politic. Din nefericire pentru PNL, Ciucă nu are parte de o notorietate suficient de puternică în rândul electoratului, iar asta a determinat echipa de campanie a PNL-ului să încerce o promovare agresivă a șefului Senatului pe ultima sută de metri înainte de alegeri. Din acest motiv, România a fost împânzită cu panouri publicitare care să promoveze cartea autobiografică a lui Nicolae Ciucă. Cu toate aceste eforturi, rezultate întârzie să apară. Conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, 23,7% dintre români l-ar vota pe Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidențiale, urmat de Marcel Ciolacu (PSD) cu 18,2%, George Simion (AUR) cu 13,5%, Diana Șoșoacă (SOS România) cu 12,5% și Nicolae Ciucă cu 11,5%. În turul al doilea, Mircea Geoană ar ieși câștigător detașat în fața oricărui potențial contracandidat. Întrebați cine cred că va câștiga alegerile prezidențiale din acest an, 19,2% dintre respondenți l-au indicat pe Mircea Geoană, 17,3% pe Marcel Ciolacu, iar 9,9% pe Nicolae Ciucă.

Share our work
Comportamentul duplicitar al Turciei generează consecințe majore în plan geopolitic

Comportamentul duplicitar al Turciei generează consecințe majore în plan geopolitic

Nu de puține ori Turcia sub președintele Erdogan a dovedit că nu este aliat de încredere pentru partenerii din NATO, fiind de multe ori dispus chiar să saboteze interesele alianței dacă acestea nu erau în concordanță cu propriile obiective. Tocmai din acest motiv, în eventualitatea unui conflict extins la Marea Neagră în care să fie implicat NATO, incertitudinea pe care o generează comportamentul statului turc a generat nevoia apariția unor planuri prin care să se evite implicarea Turciei. Având în vedere că România este țară de prima linie în cazul unui conflict cu Federația Rusă, trebuie asigurate trasee logistice consolidate pentru aprovizionarea pentru timp de război, iar din cauza prevederilor Convenției de la Montreux, ruta Marea Mediterană – Marea Neagră prin strâmtorile Bosfor și Dardanele nu este o variantă viabilă. În România se va crea cea mai mare bază NATO din Europa, întinsă pe o suprafață de 30 de kilometri pătrați și având peste 10.000 de angajați militari și civili. La baza Mihail Kogălniceanu, situată pe coasta Mării Negre, va fi transferată în curând o parte din logistica și personalul de la baza Ramstein din Germania, pe măsură ce interesul alianței se îndreaptă tot mai mult spre est din cauza amenințării rusești.

Presa din Grecia a relatat că miniștrii Apărării din România, Grecia și Bulgaria urmează să semneze un acord pentru interconectarea a patru porturi și a infrastructurilor aferente. Publicația Kathimerini menționează că acest coridor militar va străbate flancul estic al NATO, cu un rol sporit pentru Grecia, în special pentru porturile Salonic și Alexandroupoli. În același timp, publicația Enikos subliniază că această evoluție nemulțumește Turcia, deoarece îi slăbește rolul geostrategic. De notat este faptul că autoritățile române nu au făcut încă un anunț oficial. Joi, în marja summitului dedicat celor 75 de ani de la înființarea NATO, ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, împreună cu omologii săi din Bulgaria, Atanas Zaprianov, și România, Angel Tîlvăr, vor semna o Scrisoare de intenție pentru crearea unui coridor de mobilitate militară armonizată, conform Kathimerini.

Pe măsură ce atacurile rusești asupra Ucrainei se intensifică, iar conflictul se apropie de granițele de est ale UE, Grecia, Bulgaria și România vor să faciliteze o deplasare mai rapidă și eficientă a personalului și echipamentelor militare, atât în interiorul, cât și în afara Europei.

Totodată, prin semnarea scrisorii, se va promova extinderea rețelei de combustibili a NATO de la Kavala și Alexandroupoli către Bulgaria și România, consolidând astfel poziția geostrategică a regiunilor Macedonia de Est și Tracia din Grecia.

Conform Kathimerini, planul ce urmează a fi semnat de miniștrii Apărării din cele trei țări prevede interconectarea a patru porturi și a infrastructurilor aferente. Coridorul va lega orașele grecești Salonic și Alexandroupoli de Varna din Bulgaria și Constanța din România, acestea fiind strategice pentru NATO datorită apropierii lor de granițele de est ale Alianței. „Toate cele patru orașe au porturi, căi ferate și rețele rutiere care contribuie decisiv la capacitatea de rezistență și la trimiterea rapidă a forțelor aliate pe flancul estic al NATO”, a spus o sursă militară pentru Kathimerini. Acordul va asigura mobilitatea forțelor militare în interiorul și în afara Europei și va reduce semnificativ timpul și birocrația necesare astăzi. Facilitățile coridorului vor include nu doar transportul și porturile, ci și instalațiile, protecția acestora împotriva amenințărilor, coordonarea cu diverse servicii, acordurile interstatale, măsurile de securitate și aspectele legate de cazare, hrană și vamă.

Un aspect crucial al acordului este asigurarea unui răspuns rapid și trimiterea de întăriri în cazul unei amenințări sau atac asupra uneia dintre cele trei țări. Problemele logistice, cum ar fi asigurarea unor linii operaționale de aprovizionare, sunt esențiale în desfășurarea unui război, așa cum s-a văzut în invazia rusă în Ucraina. Coridorul de mobilitate militară armonizată urmărește modernizarea rețelelor administrative ale NATO și sprijină interesele naționale grecești în Macedonia și Tracia. În această direcție contribuie și extinderea rețelei de combustibili NATO, mai întâi către Bulgaria și apoi către România.

Semnarea scrisorii de intenție continuă inițiativa luată de liderii Greciei, Bulgariei și României la Summitul tripartit din octombrie anul trecut la Varna. Kyriakos Mitsotakis, Nikolai Denkov și Marcel Ciolacu au convenit să aprofundeze cooperarea în domeniile apărării, energiei și transportului. Astfel, strâmtoarea Bosfor va fi ocolită, iar Alexandroupoli va deveni cel mai mare centru militar NATO din regiune, întărindu-și poziția strategică.

Prin semnarea Scrisorii de Intenție, cele trei țări își exprimă interesul pentru armonizarea procedurilor naționale, reducerea timpului pentru eliberarea permiselor de tranzit și asigurarea unei deplasări eficiente și fără întreruperi a personalului și echipamentelor militare între cele trei țări. De asemenea, scrisoarea vizează cooperarea în cadrul rețelei comune de sprijin logistic a NATO și modernizarea infrastructurii și rețelelor logistice în zonele cheie din Grecia, subliniind importanța acestora pentru capacitatea de descurajare a flancului estic al Alianței.

Share our work
Sprijinul militar american pentru Ucraina în fața unui punct de inflexiune electoral

Sprijinul militar american pentru Ucraina în fața unui punct de inflexiune electoral

Fostul președinte Donald Trump se pregătește să forțeze Kievul să intre în discuții de pace cu Moscova, în cazul în care va câștiga viitoarele alegeri prezidențiale. Strategia sa, elaborată de consilierii săi cheie, promite o schimbare semnificativă în politica SUA față de conflictul actual din Ucraina.

Doi dintre consilierii proeminenți ai lui Trump, Keith Kellogg și Fred Fleitz, au conceput un plan cuprinzător menit să pună capăt războiului din Ucraina. Potrivit Reuters, acest plan include furnizarea condiționată de arme americane către Ucraina, contingentă pe disponibilitatea Kievului de a se angaja în negocieri de pace.

Strategia prezentată de Kellogg și Fleitz subliniază o abordare echilibrată, promițând sprijin american sporit pentru Ucraina dacă Rusia refuză să negocieze. Keith Kellogg, un general-locotenent în retragere și consilierul pentru securitate națională al lui Trump, a declarat că Moscova se va confrunta cu o asistență americană crescută pentru Ucraina în cazul în care refuză discuțiile de pace.

Planul are la bază un armistițiu stabilit pe liniile de contact existente în timpul discuțiilor de pace. Fleitz a adăugat că Trump a reacționat pozitiv la propunere, exprimând satisfacție față de feedback-ul primit, deși nu a aprobat pe deplin fiecare aspect al acesteia.

Stephen Chung, secretarul de presă al lui Trump, a evitat să comenteze, dar a subliniat că declarațiile oficiale vor veni din partea lui Trump sau a membrilor autorizați ai campaniei sale. Elementele cheie ale planului au fost detaliate într-o lucrare de cercetare disponibilă publicului, publicată de America First Policy Institute.

Abordarea planului este simplă: Ucraina trebuie să negocieze pentru a continua să primească sprijinul SUA, în timp ce Rusia trebuie să se angajeze în discuții sau să se confrunte cu o asistență militară sporită pentru Ucraina. Kellogg a subliniat această strategie de presiune duală, sugerând că întârzierea aderării Ucrainei la NATO ar putea constrânge și mai mult Moscova să negocieze.

Fleitz a menționat că, deși Ucraina nu trebuie să cedeze oficial teritorii Rusiei, probabilitatea de a recâștiga controlul deplin asupra teritoriilor sale în viitorul apropiat este redusă. El și-a exprimat îngrijorarea că războiul se va transforma într-un conflict prelungit, punând în pericol o întreagă generație de tineri.

Pentru o pace durabilă, Kellogg și Fleitz consideră că sunt necesare garanții suplimentare de securitate pentru Ucraina. Ei propun înarmarea masivă a Ucrainei ca parte esențială a strategiei lor. Trump a afirmat în repetate rânduri că ar putea pune capăt războiului în 24 de ore, o poziție ce sugerează potențiale concesii teritoriale către Rusia.

Viziunea consilierilor lui Trump este destul de tranșantă. Ei consideră că războiul din Ucraina este o tragedie evitabilă, rezultată din incompetența președintelui Biden ca lider mondial și din politica sa externă haotică. Acest conflict a divizat americanii și mișcarea conservatoare în ceea ce privește implicarea Americii și impactul războiului asupra stabilității europene și globale. Războiul din Ucraina este o problemă excepțional de complexă pentru politica externă a Statelor Unite.

Susținătorii unui sprijin american agresiv, inclusiv unii care solicită implicare militară directă a SUA, văd războiul ca pe o amenințare semnificativă la adresa securității americane, europene și internaționale. Ei susțin că fără un ajutor militar american robust și nelimitat pentru Ucraina, Rusia va continua după cucerirea Ucrainei pentru a reconstrui fostul Uniune Sovietică și pentru a invada alte țări, inclusiv membri NATO. Unii dintre acești susținători afirmă că o victorie rusă în Ucraina ar submina democrația și securitatea în alte părți ale lumii și ar putea încuraja China să invadeze Taiwanul. Cei care dețin această opinie, în special președintele Biden, i-au criticat puternic pe cei care s-au opus sau au exprimat scepticism față de ajutorul militar american pentru Ucraina, etichetându-i ca fiind pro-Rusia, pro-Putin, anti-democrație și izolaționiști.

Deși unii critici americani ai ajutorului militar pentru guvernul lui Volodimir Zelenski ar putea fi izolaționiști, majoritatea sunt americani preocupați de interesele strategice vitale ale Americii în războiul din Ucraina, potențiala implicare a forțelor militare americane și dacă America este implicată într-un război prin proxy cu Rusia care ar putea escalada într-un conflict nuclear. Ei văd, de asemenea, necesitatea stabilirii unui plan pentru a încheia acest război și nu doar de a furniza arme pentru un conflict care pare să fi devenit un impas pe termen lung. Cel mai important mod în care abordarea America First privind securitatea națională ar fi putut afecta războiul din Ucraina a fost prevenirea acestuia. Un președinte puternic și decisiv, care să se opună președintelui rus Vladimir Putin cu o politică externă americană dură și coerentă pentru Rusia, Ucraina și NATO, ar fi putut împiedica pe Putin să ordone invazia Ucrainei pe 24 februarie 2022. În opinia lui Kellogg și Fleitz, politicile dure și coerente implementate de președintele Donald Trump sunt motivul pentru care Rusia s-a abținut să-și invadeze vecinii în timpul mandatului său, dar nu a simțit astfel de constrângeri în timpul administrațiilor lui George W. Bush, Barack Obama și Joe Biden.

Trump l-a descurajat pe Putin să invadeze statele vecine datorită politicilor sale externe care promovau descurajarea și pacea prin forță. Putin l-a văzut în Trump pe un președinte puternic și decisiv, pregătit să folosească toate instrumentele puterii americane – pașnice și coercitive – pentru a apăra interesele SUA. La fel ca alți adversari ai SUA, Putin l-a perceput pe Trump ca fiind imprevizibil și neconvențional. Având în vedere amenințarea lui Trump de a distruge Coreea de Nord dacă aceasta amenință aliații SUA din Asia-Pacific, summit-urile lui Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, mutarea ambasadei SUA în Israel la Ierusalim, bombardarea Siriei pentru folosirea armelor chimice împotriva civililor, lansarea celei mai mari bombe americane asupra unui fort ISIS din Afganistan, impunerea de sancțiuni economice puternice asupra Chinei în timp ce menținea dialogul deschis cu Beijingul, Putin nu putea fi sigur cum ar fi răspuns Trump la agresiunea rusă. Această imprevizibilitate a jucat un rol important în timpul președinției lui Trump în împiedicarea acțiunilor ostile ale adversarilor SUA.

Trump a avut, de asemenea, o politică față de Rusia care a demonstrat puterea americană. De exemplu, în 2018, după ce Grupul Wagner, mercenari ruși, a avansat asupra bazelor americane din Siria, aceștia au fost întâmpinați cu acțiuni imediate și decisive când președintele Trump a autorizat lovituri aeriene punitive împotriva lor. Acele lovituri au întârziat operațiunile și influența Rusiei în regiune. Rusia nu a ripostat niciodată împotriva Statelor Unite pentru acel atac – care ar fi ucis sute de mercenari ruși – probabil pentru că Putin nu știa cum ar fi reacționat Trump.

Administrația Trump a întărit postura de descurajare a Europei față de Rusia prin revitalizarea alianței NATO pentru a lucra în interesul Americii, presând membrii NATO să contribuie corect la alianță și să îndeplinească țintele de cheltuieli pentru apărare din Articolul 3 al NATO și Declarația de la Wales. Prin reformarea NATO pentru a reveni la scopul său inițial de a servi ca aranjament de securitate colectivă, povara descurajării Rusiei nu a mai căzut doar pe umerii Statelor Unite. Europenii au fost presați să-și intensifice apărarea securității regionale și să redevină aliați eficienți.

Administrația Trump a impus sancțiuni puternice împotriva conductei Nord Stream II, construită pentru a transporta gazul natural rusesc din Rusia în Germania, pentru a opri finalizarea acesteia. Oficialii Trump au presat, de asemenea, statele europene să se desprindă de aprovizionarea cu energie rusească, un efort care a subminat capacitatea Rusiei de a folosi energia ca armă în regiune – și unul pe care Europa l-a rezistat până când Rusia a invadat Ucraina.

Criticarea publică a Germaniei de către Trump pentru că s-a făcut dependentă de importurile de gaz rusesc a fost un element principal pentru acest scop. La un summit NATO din iulie 2018, Trump a condamnat sprijinul Germaniei pentru conductele Nord Stream II, spunând: „Germania, din punctul meu de vedere, este captivă Rusiei pentru că primește atât de multă energie din Rusia.” Trump a fost chiar mai critic la adresa Germaniei pentru dependența de energia rusă în discursul său din septembrie 2018 la Adunarea Generală a ONU. „Germania va deveni total dependentă de energia rusă dacă nu își schimbă imediat cursul,” a spus președintele. „Aici, în emisfera occidentală, suntem angajați să ne menținem independența față de intruziunile puterilor străine expansioniste.”

În timpul administrației Trump, Statele Unite nu au mai tolerat încălcările repetate ale tratatelor nucleare de către Rusia și s-au retras din Tratatul Cerurilor Deschise și Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF). Administrația Trump a început, de asemenea, procesul de retragere din Tratatul de Reducere a Armelor Nucleare New START cu Rusia, în speranța de a negocia un tratat mai puternic și mai eficient care să includă și arsenalul nuclear al Chinei.

În ceea ce privește Ucraina, administrația Trump a promovat o abordare puternică de descurajare prin autorizarea primului pachet de ajutor militar letal pentru Ucraina, echipând forțele sale armate cu rachete antitanc Javelin avansate și bărci de patrulare Mark VI. Aceasta a fost o ruptură majoră de administrația Obama, care a fost de acord doar să ofere asistență militară neletală, în ciuda apelurilor pasionate ale oficialilor ucraineni pentru arme americane pentru a lupta împotriva rebelilor separatiști pro-ruși din Donbas. Președintele Obama a refuzat să trimită arme în Ucraina pentru că se temea că ar provoca pe Putin.

Paranoia lui Putin cu privire la aderarea Ucrainei la NATO a crescut în septembrie 2021, când Kremlinul s-a opus ferm participării Ucrainei la operațiuni militare comune cu membrii NATO și a afirmat că extinderea infrastructurii militare NATO în Ucraina ar depăși o „linie roșie” pentru Rusia.

În decembrie 2021, pe măsură ce tensiunile creșteau și deveneau tot mai evidente semnele că Rusia plănuia o invazie, Putin a prezentat un ultimatum în cinci puncte, cerând garanții legale că NATO nu va admite noi membri, în special Ucraina și Georgia. De asemenea, Putin a emis cereri care ar fi subminat NATO, inclusiv renunțarea la activitatea militară în Europa de Est. Administrația Biden a respins ultimatumul, a amenințat Rusia cu sancțiuni și a declarat că America va „răspunde decisiv” dacă Rusia va invada Ucraina.

Biden a complicat și mai mult situația într-o conferință de presă pe 18 ianuarie 2022, când a spus că Rusia va „intra” în Ucraina, dar că Statele Unite și aliații săi ar putea fi divizați în privința răspunsului în cazul unei „incursiuni minore”. Această gafă a șocat oficialii ucraineni, deoarece părea să indice că Biden ar putea tolera, într-o anumită măsură, invadarea teritoriului ucrainean de către Rusia. Mai important, această gafă i-a transmis lui Putin teama lui Biden de escaladare și lipsa de hotărâre chiar în momentul în care acesta era pe punctul de a ordona invazia.

Pe măsură ce Rusia se pregătea să invadeze Ucraina, administrația Biden l-a mustrat pe Putin și a amenințat cu sancțiuni „fără precedent”. În loc să folosească negocierile pentru a detensiona situația, Biden a reiterat pentru Putin și Zelensky că aderarea Ucrainei la NATO era încă în mâinile Ucrainei. Administrația Biden a declasificat, de asemenea, informații despre planificarea războiului de către Rusia, în credința eronată că acest lucru ar putea descuraja o invazie. Pe măsură ce tancurile rusești se îndreptau spre granița ucraineană și invazia părea iminentă, oficialii administrației Biden și-au intensificat condamnările la adresa lui Putin și amenințările cu sancțiuni și izolare.

În primul rând, era în interesul Americii să mențină pacea cu Putin și să nu-l provoace și să-l înstrăineze cu campanii agresive globaliste pentru drepturile omului și democrație sau cu eforturi de a promova aderarea Ucrainei la NATO. Nu avea sens să se sugereze sprijinul pentru o eventuală aderare a Ucrainei la NATO, deoarece acest lucru ar fi necesitat un vot unanim al membrilor NATO, ceea ce la acel moment era foarte puțin probabil. Ucraina trebuia, de asemenea, să îndeplinească cerințe stricte de aderare, inclusiv reforme democratice și militare care implicau alinierea armatei ucrainene la echipamentele NATO. La summitul NATO din iunie 2023 de la Vilnius, membrii NATO s-au angajat să admită Ucraina odată ce vor fi îndeplinite „condițiile” și au renunțat la cerințele de aderare. Acest lucru a fost înțeles ca faptul că NATO va lua în considerare admiterea Ucrainei după încheierea războiului.

În al doilea rând, era în interesul Americii să facă un acord cu Putin privind aderarea Ucrainei la NATO, mai ales până în ianuarie 2022, când erau semne clare că o invazie rusă era iminentă. Acesta era momentul în care administrația Biden ar fi trebuit să renunțe la obsesia de a-l critica public pe Putin și să lucreze spre un compromis. O ofertă americană de a amâna aderarea Ucrainei la NATO pentru un deceniu ar fi putut fi suficientă pentru a-l convinge pe Putin să renunțe la invazie, dar oficialii administrației Biden au refuzat să facă o astfel de ofertă.

În al treilea rând, Statele Unite și aliații săi ar fi trebuit să trimită un ajutor militar letal substanțial Ucrainei în toamna lui 2021 pentru a descuraja o invazie rusă. În schimb, pe măsură ce o invazie părea probabilă în decembrie 2021, Biden a ignorat apelurile urgente ale lui Zelensky pentru ajutor militar și l-a avertizat pe Putin că Statele Unite vor trimite ajutor letal Ucrainei dacă Rusia invadează. Mesajul lui Biden a transmis slăbiciunea americană lui Putin, implicând că acesta ar putea folosi intimidarea militară pentru a manipula politica SUA față de Ucraina.

Un sondaj recent realizat în perioada 31 mai – 2 iunie de institutul Ipsos pentru Consiliul de la Chicago pentru Afaceri Globale arată că majoritatea americanilor sprijină întărirea alianțelor SUA. Potrivit rezultatelor, 8 din 10 americani doresc fie să consolideze alianțele actuale ale SUA (34%), fie să le extindă (44%), chiar dacă acest lucru presupune angajamente suplimentare de securitate. Doar 2 din 10 americani cred că SUA ar trebui să-și reducă participarea sau să se retragă din alianțele cu alte țări.

În ceea ce privește NATO, două treimi dintre americani consideră că Alianța „este încă esențială pentru securitatea SUA”, iar o majoritate chiar mai mare (78%) cred că SUA ar trebui să-și mențină sau să-și sporească angajamentul față de NATO. Organizatorii sondajului remarcă faptul că rezultatele sunt similare cu cele din 2002, când această întrebare a fost pusă pentru prima dată într-un sondaj similar.

Referitor la declarațiile lui Trump că nu ar sprijini aliații care nu alocă suficient pentru apărare, majoritatea americanilor consideră că astfel de amenințări sunt neproductive. Întrebați dacă SUA ar trebui să folosească persuasiunea și diplomația în timp ce își mențin angajamentele de apărare – așa cum au procedat majoritatea președinților americani – sau să retragă acest angajament până când aliații cheltuiesc mai mult, așa cum propune Trump, americanii susțin prima abordare cu aproape doi la unu (62% față de 34%).

În concluzie, majoritatea americanilor consideră că relația dintre SUA și Europa în cadrul NATO face SUA mai sigure, depășindu-i pe cei care cred că această cooperare face țara mai puțin sigură cu un raport de 5 la 1.

Trump și-a criticat adversarul electoral, Joe Biden, pentru promisiunea de aderare a Ucrainei la NATO, argumentând că aceste promisiuni au provocat invazia pe scară largă a Rusiei. Potrivit lui Trump, evitarea unor astfel de angajamente ar fi putut preveni conflictul.

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din SUA se apropie, principala întrebare care frământă Europa nu este cine va ocupa Biroul Oval din 2025, ci dacă Donald Trump va susține politica americană actuală în cadrul NATO. În acest context, răspunsurile obținute recent de revista Politico de la oficiali și specialiști militari din echipa lui Trump sunt relevante. Concluzia generală este că, deși este puțin probabil ca SUA să părăsească definitiv NATO sub președinția lui Trump, problema principală devine în ce măsură Alianța va supraviețui condiționărilor și delimitărilor pe care Trump le va impune.

Potrivit datelor recente, Trump nu se mai mulțumește doar să ceară țărilor europene să-și mărească semnificativ cheltuielile militare, ci va urmări o „reorientare radicală” a Alianței. Dan Caldwell, unul dintre principalii consilieri pe probleme de securitate națională ai lui Trump, a declarat pentru Politico că datoria în creștere a SUA, nivelul scăzut de recrutare militară și o industrie de apărare care nu poate ține pasul cu provocările de securitate venite atât din partea Rusiei, cât și a Chinei, fac necesară această reorientare.

Potrivit mai multor oficiali din echipa Trump, SUA și-ar păstra umbrela nucleară peste Europa, menținându-și bazele în Germania, Anglia și Turcia, precum și desfășurarea actuală a forțelor sale navale. Însă, cea mai mare parte a structurilor terestre – infanterie, blindate, logistică și artilerie – ar trece în responsabilitatea forțelor europene. Caldwell a explicat că această schimbare ar implica „reducerea semnificativă a rolului de securitate al Americii în Europa – să se retragă în loc să fie furnizorul principal de putere de luptă în Europa și să ofere sprijin doar în perioade de criză”.

O altă parte a planului avut în vedere de echipa Trump vizează un sistem NATO pe două niveluri. Această idee presupune ca țările care nu și-au îndeplinit ținta de 2% din PIB pentru apărare să nu beneficieze „de puterea apărării și garanția de securitate a Statelor Unite”. Deși acest lucru ar putea fi considerat în contradicție cu articolul 5 din Tratat, membrii echipei de politică externă a lui Trump subliniază că formularea din renumitul Articolul 5 este flexibilă și nu necesită ca un membru să răspundă neapărat cu forța militară.

Primele declarații din cercul președintelui republican din februarie indicau că „obiectivul lui Trump nu este să consolideze NATO, ci să pună bazele unei ieșiri a SUA din alianță”. Cu toate acestea, majoritatea foștilor oficiali ai lui Trump par să creadă că participarea la alianță ar trebui menținută și chiar îi atribuie lui Trump meritul pentru păstrarea acesteia prin ultimatumurile sale către NATO.

Fostul președinte Trump a sugerat că izolaționismul ar putea avea efect de bumerang și să atragă SUA într-un război mai larg, în cazul unui conflict între Rusia și Europa. În contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, vehemența unor lideri europeni, în special din estul Europei, sugerează că un astfel de scenariu europeano-rus este plauzibil. Rusia ar putea fi încurajată de un eventual pas înapoi al SUA în NATO.

Soluționarea rapidă a conflictului din Ucraina pare să joace un rol cheie în planurile lui Trump pentru NATO. Echipa sa analizează un acord prin care NATO se angajează să nu se mai extindă spre est, în special în Ucraina și Georgia, și să se negocieze cu președintele rus Vladimir Putin.

Guvernele UE sunt conștiente de aceste planuri. Un diplomat european a declarat sub anonimat că este dificil de evaluat dacă Europa va putea face suficient pentru a-l liniști pe Trump, deoarece este greu de prevăzut ce va face sau nu. Europa recunoaște că China ar putea avea un impact asupra rolului militar pe care SUA l-ar putea juca în protejarea Europei.

Suprapunând experiența episodului Trump din perioada 2017-2021 cu situația actuală generată de războiul din Ucraina, liderii de la Bruxelles vor urmări grăbirea măsurilor de protejare a securității Europei la fluctuațiile de politică externă americană. Acesta este un proces de durată, iar modalitatea de a „cumpăra timp” pare să fie deocamdată alocarea celor 2% din PIB de către țările NATO. Totuși, devine clar că, din perspectiva „trumpiștilor”, doar această țintă bugetară nu mai este suficientă pentru a menține același nivel de implicare americană în NATO.

Strategia propusă de Trump reprezintă o abatere semnificativă de la politicile actuale ale SUA privind conflictul din Ucraina. Prin utilizarea sprijinului militar și a negocierilor diplomatice, planul său urmărește să aducă o rezolvare rapidă a războiului, deși cu schimbări substanțiale în rolurile SUA și NATO în regiune.

Dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump a provocat reacții puternice din partea alegătorilor înregistrați, cu un sondaj CNN indicând că 67% dintre aceștia au considerat că Trump a avut o performanță mai bună față de 33% care l-au susținut pe Biden. Această percepție a fost însoțită de o serie de îngrijorări exprimate de democrați cu privire la capacitatea lui Biden de a rămâne un candidat viabil pentru președinția SUA.

Potrivit relatărilor, prestația lui Biden a fost marcată de o voce moale și ezitantă, momente în care părea confuz și nehotărât, și dificultăți în a-și articula clar gândurile. Aceasta a dus la pierderea terenului în discuții pe teme importante pentru democrați, precum avortul, unde în mod normal partidul are un avantaj.

Surse din cadrul Partidului Democrat, citate de presa americană, au descris reacțiile la performanța lui Biden ca fiind aproape de panică, reflectând o îngrijorare profundă și agresivă. Analiști politici precum Joy Reid și John King au raportat că există o anxietate majoră în rândul democraților, ceea ce pune o presiune considerabilă pe campania lui Biden înainte de convenția partidului.

În contextul acestor reacții, este clar că democrații se confruntă cu o criză de încredere în liderul lor și cu necesitatea de a evalua rapid strategiile pentru a menține coeziunea și susținerea electorală înainte de alegerile prezidențiale.

Este important de înțeles și modul în care evoluțiile politice de la Washington pot determina urmări semnificative și la București. Pe 8 mai, președintele Klaus Iohannis a fost primit la Casa Albă de omologul său american, Joe Biden, pentru a discuta parteneriatul strategic dintre România și SUA și sprijinul militar acordat Ucrainei. Biden a lăudat România pentru ajutorul oferit Ucrainei și și-a exprimat dorința ca Bucureștiul să trimită Kievului un sistem Patriot, având în vedere că România deținea la acel moment un singur sistem complet funcțional. Iohannis a răspuns că este deschis să discute această propunere, dar va trebui să consulte Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru a analiza posibilitatea de a operaționaliza alte sisteme Patriot aflate în pregătire. El a subliniat că România nu poate rămâne fără apărare antiaeriană, mai ales în contextul conflictului de la graniță, și a sugerat că va cere ceva în schimb pentru a nu lăsa țara vulnerabilă. Președintele Iohannis este optimist că se va găsi o soluție, menționând că discuția vizează un singur sistem Patriot și că România are alte sisteme în faze avansate de operaționalizare. El a declarat că este important să găsească un echilibru, astfel încât să sprijine Ucraina fără a compromite securitatea națională a României.

Pe 20 iunie 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis ca România să doneze un sistem Patriot Ucrainei, conform comunicatului remis presei la finalul ședinței de către Administrația Prezidențială. Ministerul Apărării Naționale a prezentat o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme Patriot, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem. Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, membrii Consiliului au decis donarea unui sistem Patriot către Ucraina. Această donare se face cu condiția continuării negocierilor cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, pentru obținerea unui sistem similar sau echivalent care să răspundă nevoii de protecție a spațiului aerian național, modernizării Armatei României și asigurării interoperabilității cu sistemul NATO, fiind totodată necesară identificarea unei soluții temporare pentru acoperirea vulnerabilității operaționale astfel create. Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, luându-se toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România.

În cazul în care Trump va fi reales ca președinte, probabilitatea ca situația geopolitică din regiunea Mării Negre să se îmbunătățească în următorii ani scade semnificativ. Din acest motiv, România trebuie să accelereze programele de înzestrare, deoarece nu se știe dacă se va mai putea baza la fel de mult pe o administrație imprevizibilă de la Washington, care poate va considera că există priorități mai importante decât Europa de Est pentru forțele sale terestre cantonate pe bătrânul continent. Pe lângă achiziția de tehnică militară nouă și mărirea efectivelor de personal, România trebuie să tragă toate învățămintele necesare de pe câmpul de luptă din Ucraina. De asemenea, un alt capitol extrem de important unde se pare că decidenții de la București și-au învățat lecția este infrastructura de transport, fiind în prezent deschise șantiere de lucrări care, pe termen scurt și mediu, vor crește cu peste 50% numărul de kilometri de drumuri rapide, fiind practic cea mai importantă etapă de dezvoltare logistică din istoria modernă a României.

Share our work
Artileria autopropulsată pe roți – o variantă mai potrivită pentru războiul modern?

Artileria autopropulsată pe roți – o variantă mai potrivită pentru războiul modern?

Războiul din Ucraina a subliniat extrem de clar relevanța sistemelor de artilerie de rază lungă, dar a mai subliniat un aspect vital având în amenințările de pe câmpul de luptă modern: șansele de supraviețuire ale sistemelor de artilerie și ale echipajelor aferente depind direct proporțional de gradul de mobilitate al echipamentelor. Din acest motiv, armatele occidentale și nu numai și-au propus să își modernizeze capabilitățile de foc indirect, achiziționănd obuziere autopropulsate. Aceasta este și situația României.

Ministrul Apărării Naționale din România, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit miercuri, 19 iunie, la sediul MApN, cu omologul său din Republica Coreea, Won-sik Shin, în cadrul vizitei oficiale a acestuia în România. Angel Tîlvăr a salutat desemnarea companiei Hanwha drept câștigătoare în programul de înzestrare al României cu obuziere autopropulsate de calibru 155 mm.

Angel Tîlvăr a menționat că relațiile de cooperare în industria de apărare pot servi ca exemplu pentru alte domenii ale apărării. Desemnarea companiei Hanwha Aerospace Co. Ltd. drept câștigătoare a procedurii pentru achiziționarea de către România a trei sisteme de obuziere de calibru 155 mm pentru nivel de batalion, incluzând 54 de piese K9 Thunder, echipamente de suport și muniții specifice inițiale a fost subiectul cel mai important despre care a discutat ministrul Tîlvăr.

După recepționarea obuzierelor K9 pe șenile, MApN doreşte să achiziţioneze încă două sisteme necesare dotării a două batalioane, 36 de piese, dar de data aceasta piesele vor fi pe roţi şi mai multe companii s-au arătat interesate pentru a intra pe piaţa românească.

Obuzierele autopropulsate se împart în două ramuri: cele pe roți și cele pe șenile. Ambele variante au avantaje și dezavantaje. În ciuda protecției mult mai mari, cele pe șenile sunt deficitare la un aspect esențial având în vedere că dronele au devenit cea mai mare amenințare pe front: viteza. Capacitatea expediționară a sistemelor pe roți este un atuu esențial pentru războiul modern deoarece mărește substanțial șansele de supraviețuire ale echipamentului. În plus, viteza de producție ale acestor echipamente este mult mai ridicată.

Inginerii francezi de artilerie au conceput o soluție simplă și eficientă: montarea unui tun mare pe un camion pentru a crea artilerie autopropulsată la un cost redus. Aceste tunuri pe roți s-au dovedit foarte eficiente pe câmpul de luptă din Ucraina, unde au avut pierderi mai mici comparativ cu artileria tractată sau cea șenilată. Războiul din Ucraina a demonstrat că artileria rămâne esențială și trebuie să se adapteze la noile condiții de război, unde dronele joacă un rol tot mai important.

Dronele și focul rapid de contra-baterie sunt principalele amenințări pentru artileriști, iar mobilitatea este esențială pentru supraviețuire. Din acest motiv, proiectul francez Caesar, montat pe camionul KNDS, a devenit foarte apreciat și imitat de multe țări datorită eficienței și costului redus. Compania Elbit Systems, producătorul obuzierului montat pe camionul Atmos, a evidențiat necesitatea critică a mobilității. Războiul din Ucraina oferă armatelor occidentale oportunitatea de a-și testa echipamentele și doctrinele. O lecție învățată este că artileria rămâne decisivă în conflict, noile obuziere europene de 155 mm demonstrându-și eficacitatea comparativ cu echipamentele mai vechi.

Ucraina a primit aproape 400 de piese de artilerie de 155 mm, majoritatea din SUA, inclusiv 150 de obuziere tractate M777. Franța și Danemarca au trimis 49 de obuziere autopropulsate CAESAR, cu alte 78 promise de Franța. Germania și Țările de Jos au furnizat 22 de PzH 2000, iar alte țări au contribuit cu diverse modele, cum ar fi M109 și AS-90. Rata de supraviețuire a obuzierelor pe roți în Ucraina este de 90%, mai mare decât cea a obuzierelor șenilate, mobilitatea fiind un factor crucial.

Mai multe țări au adoptat sisteme de artilerie autotractate pe roți, precum Turcia cu Arpan 155 și China cu un model similar. Ucraina a dezvoltat propriul obuzier autopropulsat pe roți, Bohdana, iar Rusia a prezentat sistemul Malva.

Share our work
Impactul războiului din Ucraina asupra noilor tipuri de blindate

Impactul războiului din Ucraina asupra noilor tipuri de blindate

În timpul războiului din Ucraina, utilizarea eficientă a dronelor kamikaze și a munițiilor lansate din drone împotriva vehiculelor blindate a surprins atât comandanții militari, cât și analiștii, în același mod în care a surprins și utilizarea pe scară largă a dispozitivelor explozive improvizate (IED) în Afganistan și Irak la începutul anilor 2000. Aceste arme improvizate au scos în evidență vulnerabilitatea vehiculelor blindate, care au fost concepute pentru a răspunde unui concept de luptă frontală cu tancurile inamice.

Vehiculele blindate rusești și cele occidentale au fost optimizate pentru a rezista atacurilor frontale, dar conflictele moderne au arătat că flancurile lor sunt mult mai vulnerabile. Această realitate este evidențiată de experiențele recente din Ucraina, care influențează acum deciziile legate de următoarea generație de tancuri de luptă principale (MBT) și vehicule de luptă a infanteriei (IFV).

Generalul de brigadă Geoffrey Norman, responsabil de planificarea pentru viitoarele vehicule de luptă al SUA, subliniază că dronele reprezintă o amenințare majoră pentru vehiculele blindate și această amenințare nu va dispărea curând. În consecință, soluțiile de protecție activă, cum ar fi sistemul Iron Fist al Elbit Systems, care poate detecta și intercepta rachete și drone în zbor, sunt luate în considerare pentru modernizarea blindatelor M2 Bradley ale forțelor americane.

Pentru a răspunde amenințărilor de acest tip, mai multe companii au început să experimenteze noi modele de blindate. Un nou vehicul hibrid, care combină șasiul unui tanc Leopard 2 cu o turelă a sistemului mobil de apărare aeriană Skyranger 35, a fost dezvăluit recent. Acest experiment, confirmat de Rheinmetall, sugerează un potențial înlocuitor pentru tunul antiaerian autopropulsat Gepard 1A2. Tancul Leopard 2A4 echipat cu turelă Skyranger 35 este conceput pentru a asigura apărarea antiaeriană cu rază scurtă de acțiune împotriva dronelor, elicopterelor și aeronavelor care zboară la joasă altitudine, precum și împotriva amenințărilor de la sol.

Skyranger 35, dezvoltat de compania Rheinmetall, reprezintă un avans tehnologic semnificativ în domeniul apărării aeriene mobile. Echipat cu un tun Oerlikon Revolver de 35 mm, acest sistem poate trage până la 1.000 de proiectile pe minut, având o rază de acțiune efectivă de până la 4.000 de metri. Conceput pentru a face față unei varietăți de amenințări aeriene, Skyranger 35 utilizează muniție programabilă pentru a-și maximiza eficiența împotriva țintelor mici și în mișcare.

Într-un efort de a dezvolta o industrie de apărare independentă, compania germană Rheinmetall și guvernul ucrainean au convenit să înceapă producția vehiculelor blindate moderne Lynx în Ucraina. Primele astfel de vehicule vor fi produse într-o fabrică nou deschisă de Rheinmetall în Ucraina. Această fabrică va repara și, ulterior, va produce vehicule blindate în colaborare cu compania de stat ucraineană Ukroboronprom.

În acest an, compania germană Rheinmetall va începe producția vehiculelor de luptă ale infanteriei Lynx în Ucraina. Acest anunț a fost făcut de Oleksandr Kamyshin, Ministrul Industriilor Strategice din Ucraina, într-o declarație în timpul Conferinței dedicate Ucrainei desfășurată la Berlin.

Oleksandr Kamyshin a subliniat importanța acestei inițiative, menționând că Lynx este unul dintre cele mai moderne IFV-uri disponibile. „Pentru partenerii noștri europeni, aceasta este o oportunitate excelentă de a testa vehiculul în condiții de luptă și de a-l îmbunătăți. Iar soldații noștri au nevoie de fiecare vehicul suplimentar care îi poate ajuta pe front”. Președintele Rheinmetall, Armin Papperger, a confirmat și el că primul Lynx va fi produs în Ucraina în acest an. Cu toate acestea, Papperger și-a exprimat îngrijorarea cu privire la bugetul destinat proiectelor de apărare din Ucraina. El a menționat că planificarea bugetară se face pe o perioadă de doar 6-12 luni, ceea ce poate fi insuficient pentru proiectele de anvergură. Papperger a subliniat necesitatea unui acord politic pentru creșterea finanțării, esențial pentru susținerea acestor inițiative.

Lynx KF41 este un IFV greu, având o greutate de aproximativ 44 de tone și a fost introdus de Rheinmetall în 2018. Principalele caracteristici ale acestui vehicul includ o turelă LANCE echipată cu un tun de 30 sau 35 mm și un lansator de rachete antitanc, care poate fi configurat în funcție de cerințele clientului. Echipajul vehiculului este format din trei persoane, iar compartimentul de transport poate acomoda până la nouă soldați.

IFV-ul Lynx oferă protecție împotriva proiectilelor de 30 mm în proiecția frontală și de 14,5 mm pe flancuri. Baza vehiculului asigură protecție împotriva exploziilor echivalente cu 10 kg de TNT. Vehiculul este propulsat de un motor de 1470 cai putere, care îi permite să atingă o viteză de 70 km/h și o autonomie de 500 km pe autostradă.

Conflictele moderne și utilizarea inovațiilor tehnologice, precum dronele kamikaze și munițiile lansate din drone, au schimbat dramatic peisajul tactic și strategic al războiului. Experiențele din Ucraina subliniază nevoia urgentă de adaptare și modernizare a vehiculelor blindate pentru a face față noilor amenințări. Colaborările internaționale și dezvoltarea de noi tehnologii sunt esențiale pentru a asigura protecția eficientă a forțelor armate pe câmpul de luptă modern.

Share our work