Eforturile de înzestrare ale României se intensifică

Eforturile de înzestrare ale României se intensifică

În ultimele săptămâni au apărut mai multe știri legate de evoluția programelor de înzestrare a Forțelor Armate ale României. Unele dintre acestea au parte de o traiectorie pozitivă, pe când o parte întâmpină dificultăți. De asemenea, în spațiul public au apărut și niște noutăți legate de ambițiile militare românești.

Într-un interviu acordat postului Europa Liberă pe 14 martie, Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat că industria locală înregistrează câteva reușite remarcabile. A făcut cunoscut faptul că la Cugir vor fi implementate liniile de producție destinate fabricării armelor Beretta, în urma semnării unui acord între investitorul italian și Ministerul Economiei, cu cinci ani în urmă. Conform memorandumului semnat între Guvernul României și compania Beretta în 2019, se preconizează că în 2024 Uzina Mecanică Cugir va primi tehnologia necesară pentru fabricarea unui pistol calibrul 9 mm și a unei arme de asalt ARX 160.

Potrivit unui răspuns obținut de Economica.net în urma unei interpelări a unui parlamentar USR, primele trei sisteme de rachete antiaeriene portabile Manpad Chiron din cele 54 achiziționate de Ministerul Apărării Naționale (MApN) în valoare de peste 96 de milioane de dolari vor fi livrate la data de 29 mai 2024. Celelalte 51 de sisteme urmează să fie livrate până la data de 29 noiembrie 2024.

La sfârșitul lunii februarie, presa din Coreea a raportat că România se pregătește să semneze în curând contractul pentru achiziționarea de obuziere autopropulsate K9 Thunder. Faza a II-a a licitației s-a încheiat la 11 ianuarie, iar una dintre oferte este cea prezentată de Hanwha Aerospace, care a avansat oferta pentru obuzierele autopropulsate K9 Thunder, probabil inclusiv varianta K10 Ammunition Resupply Vehicle (ARV) pe șenile și muniția corespunzătoare. Achiziția va consta în 3 sisteme de obuziere de 155 mm (54 de obuziere + muniție + suport logistic). Publicația The Korea Economic Daily a raportat că în perioada următoare se va semna contractul între Hanwha Aerospace și România pentru livrarea de obuziere autopropulsate de 155 mm de tip K9 Thunder. Aceeași sursă menționează că în timpul unei conferințe recente desfășurate în Coreea, Hanwha a indicat că un posibil acord cu România va fi anunțat în primul trimestru al acestui an.

Otokar, o companie turcă, este singura care a depus o ofertă comercială în cadrul licitației pentru înzestrarea armatei României cu autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU), respectând termenul-limită de depunere. Alte companii precum Arquus din Franța și Nurol Makina din Turcia au decis să nu participe în competiție, din motive legate de condițiile contractuale impuse de partea română.

Programul de înzestrare „Autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU)” este evaluat la aproximativ 4,58 miliarde de lei (fără TVA). Procedura aprobată vizează atribuirea unui contract multianual pentru achiziționarea a 1.059 de autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU) – inclusiv variantele de bază și opt tipuri derivate.

Licitația pentru programul „Autovehicule tactice blindate de tip ușor” a fost inițiată cu aproape un an în urmă de către Romtehnica. Programul cuprinde variante de vehicule blindate echipate cu mitraliere de calibru 7,62 sau 12,7 mm, unele fiind dotate cu turele automate, aruncătoare de grenade de 82 mm, lansatoare de rachete SPIKE sau capabilitate de tractare a unor aruncătoare de 120 mm. Există variante destinate cercetării, eliminării dispozitivelor explozive improvizate (EOD) sau evacuării medicale.

Vehiculele trebuie să îndeplinească anumite specificații, cum ar fi o greutate sub 10,5 tone, nivel minim de protecție balistică K2, M2a și M2b conform standardului STANAG 4569, sistem de reglare a presiunii aerului, sisteme de comunicații, protecție împotriva incendiilor, detectare, avertizare și protecție CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear).

Producătorul selectat în urma licitației trebuie să ofere transfer tehnologic pe teritoriul României pentru asamblare, integrare, testare și mentenanță a vehiculelor, începând cu vehiculul numărul 279.

România se pregătește să lanseze anul acesta prima etapă a achiziției primului său satelit militar. Cu toate acestea, programul de înzestrare este mult mai amplu și vizează achiziționarea mai multor sateliți. Despre această inițiativă extrem de ambițioasă a Armatei Române a vorbit generalul-locotenent inginer Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, în cadrul emisiunii ,,Euroatlantica” de la Radio România, realizată de Radu Dobrițoiu. Generalul-locotenent Incicaș a subliniat că acest program este prioritar pentru țară și că se află într-o fază avansată de fundamentare. El a declarat că se așteaptă ca prima etapă a achiziției, adică lansarea primului satelit, să aibă loc în cursul acestui an.

În cadrul aceluiași interviu, generalul Incicaș a declarat că primele livrări ale lansatoarelor de rachete anti-navă de tip NSM (Naval Strike Missiles) sunt programate să aibă loc în 2025. De asemenea, primele livrări de vehicule amfibii de asalt pentru Regimentul de Infanterie Marină sunt planificate pentru perioada 2024-2025.

Cu toate acestea, unul dintre proiectele majore pe care România își concentrează atenția este cel referitor la implementarea dronelor navale. Este evident că utilizarea acestor drone va juca un rol crucial în protejarea intereselor maritime ale țării, iar generalul Incicaș confirmă că Marina României va fi dotată cu astfel de drone, atât de suprafață, cât și subacvatice.

Share our work
Percepția americană asupra tacticilor rusești din Ucraina

Percepția americană asupra tacticilor rusești din Ucraina

Una dintre structurile interne de analiză a Armatei Statelor Unite ale Americii a elaborat o sinteză cuprinzătoare a tuturor tacticilor și manevrelor care au fost puse în aplicare de către forțele militare ale Federației Ruse în cei doi ani de când a început operațiunea de invadare a Ucrainei. Documentul de 280 de pagini a fost diseminat la nivelul structurilor militare americane cu scopul de a sprijini personalul acestora în încercarea de a înțelege mai bine modul de operare al unităților rusești în eventualitatea în care, la un moment dat, soldații americani vor fi nevoiți să înfrunte direct diviziile Kremlinului. De asemenea, analiza ,,Russian Tactics – February 2024’’ sau ATP 7-100.1 a fost pusă la dispoziția publicului general pe site-ul oficial al Statului Major al SUA.

Analiza este structurată în două părți, prima având trei capitole, iar cea de-a doua patru. Prima parte se axează pe partea de fundamente și convingeri care afectează modul în statul rus și-a construit doctrinele politico-militare. Partea secundă se axează pe aspectele concrete ale operațiunilor militare.

Rusia și-a construit o strategie globală condusă de dorința de a fi percepută din nou ca o putere mondială. Strategiile sale de politică externă vor rămâne dincolo de actuala conducere și este foarte probabil ca următorii lideri ruși să urmeze aceste politici în viitorul imediat, având în vedere instituționalizarea lor în întregul sistem birocratic. Ca putere mondială, Rusia crede că poate asigura stabilitatea pentru țările de la periferia sa, în special fostele state sovietice, dar consideră și că poate influența mediul politic internațional care nu se află în sfera de influență a Occidentului.

Lupta Rusiei pentru dominație regională este o caracteristică de lungă durată a politicii sale externe și este direct legată de percepția sa despre eforturile de încercuire și ,,containment’’ din partea Occidentului. Rusia crede că menținerea dominației regionale va conserva capacitatea sa de a exercita influență în ,,vecinătatea apropiată” a Rusiei – termenul Rusiei pentru fostele state sovietice și alte țări din apropiere. Perspectiva fundamentală care ghidează abordarea Rusiei în afacerile internaționale este că alți actori sunt activi în încercarea deliberată de a contracara acțiunile sale. Principala preocupare o reprezintă NATO și Statele Unite, pe care Federația Rusă îi consideră principalii vinovați pentru această interferență, iar prin urmare Rusia se pregătește pentru a face față acestor acțiuni.

Perspectiva Rusiei asupra mediului operațional se caracterizează printr-un sentiment de vulnerabilitate strategică și o dorință intensă de a obține statutul de mare putere. Există preocupări cu privire la propria populație în legătură cu posibila instabilitate generată de nemulțumirea generală față de nivelul de trai, iar încrederea în Statele Unite și aliații lor din Europa Occidentală este practic inexistentă.

Rusia consideră că pentru a obține victoria în orice conflict viitor, este crucial să aibă controlul asupra domeniului informațional (,,informatsionnye protivoborstvo’’), să mobilizeze populația pentru a sprijini operațiunile sale și să utilizeze atacuri integrate pentru a înfrânge orice agresor. Aceste elemente, folosite unitar, reprezintă conceptul actual al Rusiei privind războiul, cu accentul pus în principal pe voința politică a agresorului. Aceste concepte au fost centrale în procesul de reorganizare militară al Rusiei și în prioritizarea dezvoltării capacităților viitoare.

Rusia utilizează în mod regulat, și va continua să utilizeze elemente proxy (companii militare private, forțe separatiste în zonele de conflict înghețat, aliați și parteneri) pentru a obține succes în conflicte și pe tot parcursul perioadei de competiție. Utilizarea de către Rusia a forțelor proxy îi oferă o ,,perdea de fum’’ plauzibilă și îi permite să atingă obiective tactice, operaționale și strategice pe care altfel nu le-ar putea atinge. Aceste forțe, care nu pot fi controlate de comandanții tactici ruși, au o influență semnificativă pe câmpul de luptă tactic și oferă Rusiei avantajul suplimentar de a submina obiectivele tactice, operaționale și strategice ale Vestului. Statele Unite sunt cel mai probabil să întâlnească trei forme de proxy rusesc: grupuri militante locale (separatiste), companii militare private și organizații criminale.

Rusia are o istorie lungă în utilizarea companiilor militare private (PMC-uri) sau a forțelor străine care datează de la folosirea cazacilor de către țar în secolul al XVIII-lea pentru securitatea internă și acțiuni la periferia Rusiei. Indivizii angajați de PMC-uri pot fi recunoscuți ca mercenari de comunitatea internațională. Definiția internațională tradițională a unui mercenar este o persoană care luptă pentru câștig material în loc de loialitate față de o anumită națiune și care este indiferentă față de problemele de legalitate. În timp ce legea rusă interzice utilizarea mercenarilor, implicarea continuă a PMC-urilor rusești în conflictele din Siria și în unele țări africane indică faptul că Rusia va continua să utilizeze aceste structuri. Organizațiile criminale transnaționale joacă un rol important în abordarea rusă. Criminalitatea organizată este profund înrădăcinată în societatea rusă și probabil este un instrument major al politicii de stat a Rusiei. Mai multe țări din periferia Rusiei și din întreaga lume acuză Rusia că folosește activități criminale pentru a submina controlul țărilor lor. Rusia a folosit, și probabil va continua să folosească, rețelele criminale organizate ca armă geopolitică. Organizațiile criminale rusești, asistate de agenți de informații ruși, sunt cunoscute pentru colaborarea cu activiști politici locali, partide politice marginale și oligarhi.

Armata rusă, deși mai mică în comparație cu forțele sovietice anterioare, și-a dezvoltat semnificativ capacitățile în domeniul informațional, a acordat prioritate achiziționării și dezvoltării tehnologiei pentru a îmbunătăți capacitățile sale de luptă și a intensificat eforturile de profesionalizare a subofițerilor săi. Au apărut noi formațiuni, precum Grupului Tactic de nivel Batalion (BTG). Perspectiva sovietică asupra câmpului de luptă era una liniară, cu forțele conectate pe ambele flancuri. Evaluarea actuală a Rusiei este că, datorită impactului devastator al armelor de precizie, câmpurile de luptă vor fi dispersate și nelineare, cu brigăzi și divizii care se apără sau lansează atacuri pe direcții separate. Tacticile rusești sunt rezultatul unei combinații de inovații și continuarea practicilor sovietice anterioare.

În lumina conflictelor recente și a analizei critice a performanței sale proprii și a Statelor Unite, Rusia a demarat o restructurare și reorganizare semnificativă a forțelor sale armate pentru a putea concura eficient împotriva potențialilor agresori. Acest proces a fost motivat de anii de restricții bugetare, lipsuri de personal și deficiențe în pregătirea forțelor, evidențiate în special de performanța de luptă a Rusiei în conflictele din Cecenia din 1994-1995 și în Georgia în 2008.

În urma acestor experiențe, Rusia a conștientizat necesitatea unei reorganizări și modernizări profunde a forțelor sale armate, astfel încât să poată răspunde provocărilor viitoare și să-și atingă obiectivele strategice și doctrinare. În acest sens, Rusia a adoptat conceptul său de reorganizare, cunoscut sub numele de ,,New Look”.

Conceptul acesta urmărește exploatarea slăbiciunilor percepute ale forțelor occidentale și minimizarea expunerii forțelor terestre la confruntări directe cu acestea, cu excepția cazului în care este obținută o superioritate clară pe câmpul de luptă. Un element esențial al acestui concept este dominația informațională în toate domeniile, recunoscută drept un principiu fundamental. Astfel, Rusia a investit considerabil în dezvoltarea unor noi tehnologii și capacități, inclusiv în domeniul recunoașterii, războiului electromagnetic și a sistemelor de comandă și control automatizat.

Principalele obiective ale conceptului ,,New Look” includ eliminarea mobilizării în masă prin crearea unor unități permanente de pregătire, tranziția de la o structură tradițională armată-divizie-regiment la una mai flexibilă de armată-brigadă și creșterea profesionalismului liderilor și soldaților.

Analiza din perspectiva rusă a conflictelor recente a evidențiat necesitatea trupelor terestre pentru a fi capabile de acțiuni independente împotriva agresorilor moderni. Rusia își dorește să obțină o forță combinată de arme capabilă să desfășoare campanii scurte și de mare intensitate în faza inițială a războiului pentru a atinge obiectivele sale strategice. În acest context, liderii ruși au definit componentele esențiale ale noii forțe militare. De asemenea, strategia rusă include implementarea unor sisteme ofensive și defensive stratificate, care să poată nega penetrarea forțelor occidentale și să poată trece rapid între ofensivă și apărare, în funcție de condițiile de pe câmpul de luptă. Platformele militare trebuie să fie fiabile și construite pe șasiuri standardizate, pentru a simplifica logistica și întreținerea în timpul operațiunilor.

Un alt aspect crucial este monitorizarea zonelor disputate în toate domeniile de luptă. Aceasta necesită investiții în tehnologii de recunoaștere avansate și în capacitatea de a obține informații în timp real despre mișcările și intențiile adversarului. Totodată, Rusia caută să-și îmbunătățească capacitățile de lovire, atât letale, cât și neletale, pentru a permite lovituri precise în momentele și locațiile strategice necesare pentru a facilita succesul pe teren. Strategiile ruse sunt concepute pentru a ridica costurile unei confruntări astfel încât misiunile agresorului să devină insuportabile din punct de vedere politic, economic și diplomatic. Scopul Rusiei este să slăbească voința națională sau colectivă a agresorului de a menține conflictul prin provocarea de pierderi vizibile și umilitoare pentru forțele agresorului. Națiunile moderne au manifestat o sensibilitate la opinia publică internă și internațională în legătură cu conflictele prelungite și pierderile aparent nejustificate. Rusia este de părere că are un avantaj comparativ în fața forțelor militare superioare datorită ceea ce percepe ca o voință națională colectivă mai puternică de a suporta dificultăți sau pierderi.

Rusia își propune să obțină victorii în conflicte cu un minim de confruntări la distanță mică și să asigure că orice angajamente care au loc sunt în favoarea intereselor sale. Ea va încerca să creeze condiții în mediul informațional astfel încât desfășurarea forțelor agresorului să fie în cele din urmă contrară intereselor acestuia. Dacă totuși agresorul desfășoară forțele, obiectivele Rusiei se concentrează pe crearea de constrângeri în mediul informațional care să împiedice succesul campaniei agresorului.

Federația Rusă folosește patru tipuri de acțiuni ofensive tactice la diferite niveluri operaționale, incluzând divizia, regimentul, brigada, grupul tactic de nivel batalion: atac împotriva unui agresor care se apără, bătălia de întâlnire, urmărirea și retragerea din încercuire.

Unitățile ruse la nivel tactic utilizează metodele ofensive menționate mai sus, aplicând exercițiile de luptă standardizate. Pentru a efectua o recunoaștere în vederea confruntării, Federația Rusă își organizează forțele în așa fel încât să obțină o combinație optimă de senzori și platforme pentru detectarea și identificarea suficientă a forțelor agresoare. La nivelul tactic, Federația Rusă identifică patru metode de bază folosite în desfășurarea acțiunilor ofensive: ambuscadă, asalt, raid și recunoaștere de luptă.

Federația Rusă este cunoscută pentru adaptabilitatea, flexibilitatea și agilitatea sa, permițându-i să ajusteze rapid compoziția forțelor pentru a îmbunătăți capacitățile organizaționale împotriva vulnerabilităților cunoscute sau percepute ale agresorilor potențiali. Cu toate acestea, odată ce operațiunile de luptă încep, ritmul rapid și schimbările dinamice caracteristice câmpurilor de luptă moderne pot împiedica semnificativ capacitatea unei unități sau subunități de a genera și distribui noi informații, sau de a concepe și emite noi planuri și ordine. Ca urmare, Federația Rusă susține managementul descentralizat al bătăliilor la nivel tactic, menținând totuși controlul operațional centralizat.

La nivel tactic, gestionarea bătăliilor în cadrul Federației Ruse este în primul rând condusă de către comandanți. Execuția rapidă a planurilor sau adaptarea acțiunilor de susținere este adesea crucială pentru atingerea succesului. Comandanții tactici din cadrul Federației Ruse au autoritate crescută și se așteaptă să manifeste inițiativă în a răspunde prompt la schimbările bruște din mediul de luptă. Ofițerii ruși sunt instruiți să aplice standardele militare la condițiile de pe câmpul de luptă pentru a formula planuri eficiente.

Unitățile tactice ruse se concentrează pe îndeplinirea scopului misiunii tactice, chiar și atunci când detaliile unui plan inițial sunt schimbate din cauza acțiunii agresorului sau a evenimentelor neprevăzute. Flexibilitatea și agilitatea în acțiunile tactice sunt rezultatul instruirii, experienței practice și a pregătirii unității. Desfășurarea tactică a unităților și subunităților în formațiile de luptă este influențată de factori precum puterea de luptă, pregătirea agresorului, condițiile terenului, vremea și anotimpul.

Unitățile și subunitățile rusești formează în mod tipic două eșaloane atât în ofensivă, cât și în defensivă. În ofensivă, un prim eșalon al unei divizii sau brigăzi efectuează atacul inițial; funcția sa este de a atinge obiectivul imediat al armatei. În defensivă, primul eșalon ocupă poziția principală înaintată, iar funcția sa este de a perturba atacul agresorului în fața sau în interiorul acestei poziții și de a se repoziționa într-o apărare de manevră.

Atât în ofensivă, cât și în defensivă, al doilea eșalon are atribuită o funcție specifică, iar această atribuire îl distinge de o rezervă. În ofensivă, al doilea eșalon are rolul de a exploata succesul primului eșalon și de a atinge obiectivul principal al organizației părinte. Alte funcții specifice ale celui de-al doilea eșalon pot fi de a desfășura urmărirea, de a distruge elemente agresoare depășite sau de a respinge un contraatac.

Reorganizarea ,,New Look” a schimbat structurile militare rusești din structura sovietică cu patru niveluri – district militar, armată, divizie și regiment – la o forță modernizată cu trei niveluri – district militar, armată și brigadă. Statul Major al Rusiei consideră brigada drept cel mai bun element de construcție organizațională, având capacitățile necesare pentru a lupta în războaie locale și conflicte armate, și cel puțin inițial, pentru a lupta în războaie de amploare mare. Formația de brigadă oferă un nivel de mobilitate strategică pe care Rusia nu a reușit să-l obțină folosind structura divizională sovietică anterioară. Diviziile de infanterie motorizată și tancuri au un număr mai mare de soldați mobilizați și recruți, cu o forță totală de aproximativ 8.500 și 6.500 de persoane. Diviziile aeropurtate și brigăzile de infanterie navală, ca unități de elită, sunt predominant formate din soldați profesioniști și au aproximativ 5.500 și respectiv 2.500 de persoane.

Militarii ruși sunt responsabili de integrarea tuturor capacităților și resurselor disponibile pentru a contracara o forță agresoare, adoptând o abordare amplă care include atât acțiuni înainte de conflict, cât și utilizarea focurilor nucleare. În contrast cu tactica sovietică care se concentra pe artilerie masată, forțele terestre actuale și viitoare ale Rusiei se bazează pe recunoaștere mai precisă, îmbunătățiri tehnologice și o mai mare coordonare a operațiunilor pentru a obține avantajul în luptă.

Diversele capacități ale forțelor armate ruse sunt integrate la nivel strategic și operațional, având drept scop principal punerea în situația de incapacitate a adversarului. În timp ce focurile directe și indirecte sunt esențiale pentru succesul misiunilor tactice, integrarea lor cu alte elemente de lovitură și război neregulat este esențială pentru realizarea obiectivelor strategice. Astfel, forțele terestre ruse își adaptează tacticile și capacitățile pentru a se alinia cu noile provocări și oportunități de pe câmpul de luptă modern.

Transformarea continuă a forțelor terestre ruse vizează o integrare mai eficientă a tehnologiilor moderne și a cunoștințelor tactice, cu scopul de a-și menține superioritatea pe câmpul de luptă. Principiile fundamentale ale folosirii focurilor de artilerie rămân de o importanță crucială pentru forțele terestre, care văd aceste focuri ca principala lor forță și mijloc de realizare a obiectivelor în operațiuni de apărare și ofensivă.

Doctrina militară rusă consideră că focurile indirecte sunt esențiale pentru desfășurarea tuturor operațiunilor de luptă. Este necesară distrugerea sau suprimarea forțelor agresoare prin utilizarea unităților și a complexelor de foc eficiente pentru a crea condițiile favorabile desfășurării cu succes a operațiunilor terestre. În etapa inițială, comandantul principal al forțelor terestre și personalul său elaborează planul de aplicare a focurilor de la diferite niveluri, folosind justificări științifice care includ determinarea corelației dintre forțele și mijloacele disponibile și aplicarea cantităților normative stabilite. Această aplicare normativă definește spațiul și momentul manevrelor unităților și subunităților, consumul de forțe și mijloace și cantitățile de aprovizionare necesare.

În ceea ce privește focurile, se realizează calcule care stabilesc volumul și momentul necesar al focului pentru a îndeplini o anumită misiune. Pe măsură ce forțele terestre ruse desfășoară planul comandantului în timpul operațiunilor armate, unitățile de foc desfășoară o țintire precisă pentru a obține efecte concentrate și selective, reacționând la țintele identificate de recunoaștere sau manevrarea unităților terestre. Pentru formațiunile tactice, acest proces determină utilizarea sistemelor organice de foc în cadrul unei brigăzi sau a unui regiment și eventualele efecte ale loviturilor din unitățile sau subunitățile de nivel superior, precum și acțiunile de sprijin din partea unităților aeriene VKS.

Comandantul senior al artileriei dirijează focurile unităților și subunităților de artilerie subordonate și își mută postul de comandă împreună cu comandantul senior al manevrei. În funcție de situația de pe teren, comandantul senior al artileriei poate fi desfășurat înainte pentru a efectua alegerea țintelor și direcționarea focului. Rețelele integrate de comandă și control fiabile permit o separare mai mare a posturilor de comandă decât proximitatea fizică utilizată în trecut. Rețelele de transmitere a datelor în timp real, protejate de complexele extinse de război electromagnetic, facilitează comanda și controlul rapid al tuturor forțelor și mijloacelor forțelor terestre ruse.

Într-o situație defensivă, vehiculele de recunoaștere a artileriei sunt plasate în spatele companiilor din primul eșalon sau în punctele fortificate ale companiilor din al doilea eșalon. Aceste vehicule de recunoaștere oferă o observare directă a frontului și a flancurilor unei unități defensive. Această capacitate permite colectarea, analiza și evaluarea tuturor acțiunilor detectate pe teren și adaptarea rapidă la schimbările condițiilor. Vehiculele de recunoaștere furnizează, de asemenea, capacități suplimentare de identificare a țintelor și transmit informațiile către un centru de dirijare a focului, care furnizează soluții de tragere subunităților de artilerie. În timpul acțiunilor ofensive, vehiculele de recunoaștere a artileriei se deplasează împreună cu detașamentele de recunoaștere din față pentru a asigura direcționarea focului către grupurile de artilerie de sprijin, chiar și la o distanță de până la 20 de kilometri în fața grupului principal. Vehiculele de recunoaștere a artileriei, precum PRP-4A Argus la nivel de brigadă și regiment, detectează țintele de tip tanc în mișcare folosind radarul la o distanță de până la 12 kilometri. Argus utilizează, de asemenea, senzori electro-optici pentru identificarea țintelor de tanc la distanțe de până la 8 kilometri în timpul zilei și 3 kilometri în timpul nopții. Informațiile obținute de la vehiculele aeriene fără pilot sunt transmise vehiculelor de recunoaștere a artileriei prin intermediul controlului de sol al unității sau subunității UAV și al postului de comandă al manevrei.

Forțele terestre realizează manevra de schimbare a obiectivelor prin transferul focului indirect de la o țintă desemnată la alta. Acest lucru se face cu o repoziționare limitată a unităților și subunităților pentru a răspunde rapid cerințelor de angajament și pentru a evita focul de contrabaterie al inamicului. Unitățile de tragere se deplasează după ce și-au finalizat focul asupra unei ținte, având în vedere că fiecare poziție defensivă sau linie de tragere ofensivă implică crearea a 2-3 poziții alternative. Pe măsură ce o baterie își termină focul, alta preia misiunea, în timp ce prima se relochează la una dintre pozițiile sale alternative. Capacitatea de a executa rapid lovirea unui agresor cu ajutorul focului este în creștere, odată cu dezvoltarea complexelor de tragere de precizie înaltă. Aceste focuri pot fi efectuate la distanțe de până la 20 km pentru mortiere grele și 70 km pentru artilerie clasică, când sunt integrate în rețele de recunoaștere și control de la distanță cu UAV-uri. Modernizarea continuă a tunurilor și a lansatoarelor multiple de rachete permite forțelor terestre să execute focuri de precizie, iar comandanții de brigadă și regiment rămân capabili să folosească salve de focuri masive pentru a susține acțiunile tactice pe teren.

Artileria operează din poziții ,,deschise” sau ,,închise” conform planului comandantului. O poziție deschisă este un loc de tragere care nu este ascuns de supravegherea la nivelul solului, în timp ce o poziție închisă este ascunsă sau neobservată în timpul tragerii. Pozițiile de tragere ale bateriei includ amplasamentele tunurilor, buncărele sau zonele de depozitare a munițiilor, locul vehiculelor de comandă pentru dirijarea focului, adăposturile pentru personal și pozițiile defensive, zonele de reîncărcare pentru artileria cu rachete și suportul meteorologic.

În timp ce planifică și stabilește pozițiile de tragere, comandantul principal al unității din Forțelor Terestre desemnează două sau trei poziții pentru fiecare baterie. Aceste poziții permit deplasarea după trageri pentru a evita loviturile de contrabaterie. Ele sunt amplasate la minim 300 de metri distanță una de cealaltă. Aceste poziții primesc prioritate pentru stabilirea lor, fiind pregătite să atace orice forță agresoare. De asemenea, comandantul desemnează tunurile care acoperă sectorul cel mai probabil al unui atac al agresorului. Misiunea acestor tunuri este să observe sectorul desemnat, să identifice și să distrugă armele de foc ale agresorului care pot împiedica avansul și, dacă este necesar, să înlocuiască tunurile dezactivate. În plus, ca parte a strategiei de înșelăciune, forțele terestre pregătesc și poziții de tragere false, precum și posturi mobile ale tunurilor utilizate pentru a confunda inamicul. Un tun trage 1-2 proiectile și apoi se deplasează pentru a fi înlocuit de un tun fals, contribuind astfel la inducerea în eroare a adversarului.

Unitățile și subunitățile antitanc reprezintă o parte semnificativă a structurii brigăzii motorizate. În cadrul Forțelor Terestre, tragerile antitanc provin atât din tancuri, vehicule de luptă de infanterie, lansatoare de grenade, cât și din rachete ghidate antitanc (ATGM). Pe o lungime de front de 10 km, densitatea ATGM-urilor poate fi între 4–5 într-o brigadă de tancuri și 9–10 într-o brigadă motorizată. Batalioanele bazate pe vehicule blindate de transport cum ar fi BTR și MT-LB de obicei includ cel puțin un pluton antitanc. Brigăzile de infanterie motorizată au în componență un batalion antitanc propriu, iar comandantul acestui batalion are responsabilitatea de a comanda orice rezervă antitanc formată pentru a susține planul de luptă.

Tancurile și unitățile antitanc sunt în mod obișnuit poziționate în spatele primului sau celui de-al doilea eșalon al batalioanelor de infanterie motorizată. Aceste unități sunt orientate pe axa cea mai probabilă a avansului tancurilor inamice și stabilesc puncte de tragere pentru a contracara orice incursiune în defensiva proprie. În timpul unei acțiuni ofensive, aceeași strategie se aplică, cu batalioanele de infanterie motorizată atacând liniile defensive ale inamicului, iar subunitățile antitanc concentrându-se pe neutralizarea tancurilor, vehiculelor de luptă și transportoarelor blindate ale adversarului.

În anul 2015, Rusia a reorganizat structura forțelor sale aero-spațiale, unind Forțele Spațiale, Forțele Aeriene, Apărarea Spațială și Apărarea Aeriană sub o singură ramură, denumită Forțele Aero-Spațiale (Vozduzhno-kosmicheskiesily – VKS). Principalele obiective ale VKS includ controlul spațiului aerian pentru a reduce capacitățile agresorului și colectarea de informații concentrate pe amenințări. Atât aeronavele cu aripi fixe, cât și cele cu rotoare sunt echipate pentru a folosi diverse tipuri de armament, precum rachete ghidate aer-la-pământ, rachete neghidate, rachete aer-la-aer, bombe cu cădere liberă și foc de tun. Bombardierele cu aripi fixe pot, de asemenea, să utilizeze rachete ghidate, bombe ajustabile, bombe cu grupuri, rezervoare incendiare, muniții chimice și bombe nucleare. Distanțele obișnuite de securitate între aeronave și forțele terestre sunt de 1.000 m pentru rachetele cu zbor liber, 500 m pentru tunurile de elicopter și 300 m pentru mitralierele de elicopter.

În timp ce majoritatea Sistemelor Aeriene Fără Pilot (UAS) sunt regăsite în cadrul Forțelor Terestre, nu VKS, sunt în desfășurare eforturi de dezvoltare pentru a extinde capacitățile UAV în toate ramurile militare ruse. UAV-urile din Forțele Terestre folosesc platforme stabilite pentru a îndeplini mai multe funcții diferite, inclusiv recunoaștere, identificare a țintelor, luptă electronică și lovituri directe. UAS-urile folosite pentru a susține acțiunile la nivel tactic sunt în mod tipic rezistente și ușor de transportat. Acestea sunt lansate fie prin catapultă, fie manual și sunt recuperate cu ajutorul unui parașute sau balon. În schimb, UAS-urile operate de VKS necesită un aerodrom atât pentru lansare, cât și pentru recuperare.

Principala platformă de lansare pentru rachetele termobarice este reprezentată de sistemele TOS-1 și TOS-1A configurate sub forma unui complex de lansare multiplă de rachete (MLRS). Acest complex este folosit în principal împotriva unor ținte extinse, cum ar fi unități de infanterie ușoară și vehicule aflate în poziții fortificate. De asemenea, este utilizat pentru a distruge buncăre și alte ținte în mediul urban. Utilizarea sistemului TOS-1/1A se face ca o subunitate de artilerie alocată unei brigăzi de tancuri sau unei divizii mecanizate care efectuează o penetrare în linia de apărare a agresorului. Bateriile de tragere ale batalionului TOS-1/1A se deplasează spre linia frontală a forțelor terestre pentru a lansa un bombardament asupra punctului planificat pentru atac. Un bombardament cu 24 de rachete este capabil să acopere o zonă țintă de aproximativ 4 kilometri pătrați, folosind muniții termobarice care generează flăcări și presiune intensă. Unitățile și subunitățile de tancuri profita de deschiderea breșei în linia de apărare a agresorului pentru a penetra și a ocupa obiectivele sau pentru a finaliza distrugerea unităților inamice. Complexul de artilerie MRLS este format dintr-un batalion cu optsprezece lansatoare, împărțit în trei baterii cu câte șase lansatoare fiecare. Fiecare lansator este însoțit de două vehicule de reîncărcare, capabile să reumple lansatorul într-un interval de 24 de minute sau chiar mai puțin.

Pentru a menține stabilitatea în timpul apărării, este crucial ca unitățile terestre ruse să fie în stare să reziste impactului armelor nucleare și să reducă la minim expunerea la armele de precizie ale inamicului. Aceasta implică disiparea, acoperirea și ascunderea unităților, precum și utilizarea resurselor pentru a-și masca pozițiile, astfel încât acestea să fie mai puțin detectabile de radar și dispozitivele de imagistică termică ale adversarului. În plus, pentru a menține stabilitatea, unitățile terestre trebuie să fie echipate și cu mijloace de protecție împotriva munițiilor de precizie, prin utilizarea tehnologiilor de război electromagnetic. Apărarea activă implică, de asemenea, plasarea inamicului sub focuri concentrate și integrate, în timp ce se creează condiții nefavorabile pentru gestionarea luptei de către acesta. Această strategie include manevre extensive și o planificare atentă a acțiunilor de contraatac, având ca scop anihilarea adversarului cu ajutorul mijloacelor de foc nuclear și convențional.

Atunci când forțele defensive nu se află în contact direct cu agresorul, se poate crea o zonă de securitate în fața liniei de apărare, până la distanța la care pot acționa focurile de sprijin. Această zonă poate include mai multe poziții distincte, amplasate la o distanță suficientă una de cealaltă pentru a nu putea fi afectate decisiv de aceeași forță a agresorului, în general la 6-8 km una de cealaltă. De asemenea, pot fi stabilite ,,strong points’’pentru companii și plutoane, pentru a proteja zonele critice care pot fi întărite cu obstacole de către unitățile de ingineri.

În situația în care nu se stabilește o zonă de securitate înaintea liniei de apărare, o brigadă motorizată sau de tancuri poate forma o poziție avansată la 6-8 km de marginea frontală a apărării. Această tactică are ca scop inducerea în eroare a agresorului cu privire la locația reală a liniei de apărare, respingerea unor acțiuni ofensive neprevăzute și forțarea agresorului să-și dezvăluie în grabă elementele principale de luptă.

Poziția defensivă principală constă în puncte puternice integrate ale companiilor, într-o zonă de apărare a unui batalion, cu o adâncime de până la trei km, în cazul în care timpul permite pregătirea. Prima tranșeu, situată în fața apărării, este apărată de plutoanele din prima linie, iar minele sunt plasate în fața acesteia. Al doilea tranșeu, amplasat la 400–600 m în spatele primului, acoperă subunitățile din față și zonele adiacente. Al treilea tranșeu, la 600–1000 m în spatele celei de al doilea, permite subunităților să tragă în zonele vulnerabile și să servească ca punct de plecare pentru manevre. Al patrulea tranșeu, la 600–1000 m în spatele celei de al treilea, asigură acoperire și apărare.

Fiecare brigadă din Forțele Terestre este echipată cu cel puțin o companie de drone aeriene. Prin intermediul sistemelor conectate la sistemul Strelets de comandă, control, comunicații și recunoaștere, intervalul de timp de la detectarea unei ținte până la angajarea acesteia poate fi redus la mai puțin de patru minute. În timp ce folosirea munițiilor ghidate cu precizie este preferabilă pentru acțiuni împotriva țintelor de valoare mare, brigada va răspunde adesea cu focuri masive de proiectile convenționale, care pot cauza daune similare în multe situații. Compania de drone aeriene este utilă pentru identificarea țintelor, ajustarea focului de artilerie și evaluarea daunelor după atac.

Unitățile și subunitățile combinate ale Forțelor Terestre ruse urmează principiile luptei moderne de arme combinate descrise în doctrina lor. Acestea sunt elementele fundamentale care stau la baza inițiativei și creativității comandantului și facilitează luarea deciziilor corecte pentru atingerea obiectivelor stabilite. Textele și discuțiile moderne despre acțiunile tactice ale Forțelor Terestre ruse încurajează inițiativa și găsirea de soluții creative pentru a contracara potențialele capacități de luptă ale agresorului. Comandanții sunt încurajați să utilizeze mijloacele adecvate pentru a îndeplini obiectivele misiunii cu cele mai mici pierderi, într-un timp mai scurt decât cel prevăzut de norme sau manuale de luptă.

Forțele Terestre Ruse efectuează două tipuri de acțiuni ofensive împotriva unei forțe agresoare defensive: atac din adâncime și atac din poziții de contact direct. În faza de pregătire, se organizează unitățile și subunitățile pentru a optimiza acțiunile ofensive și pentru a crea sau profita de oportunități. Pregătirile ofensive integrează toate resursele pentru a perturba sistemele de luptă ale agresorului și pentru a crea vulnerabilități. După o execuție reușită a unei misiuni ofensive, se continuă acțiunile ofensive pentru a exploata oportunitățile tactice. În unele situații, ofensiva poate trece temporar la apărare pentru a consolida câștigurile sau pentru a evita contraatacurile agresorului.

În ciuda tuturor informațiilor din spațiul media, care de multe ori au luat în derâdere capacitatea Armatei Ruse de a purta operațiuni militare, perceția rezultată din eșecurile inițiale ale operațiunilor din Ucraina, realitatea stă extrem de diferit. Armata americană consideră trupele Moscovei ca fiind o amenințare extrem de serioasă, având în vedere capacitatea de adaptare și viteza cu care învață din propriile greșeli. Privită de multe ori cu superioritate de către alte armate NATO, Rusia a demonstrat că este mai mult decât un adversar rudimentar, iar asta ar trebui să stârnească îngrijorare suplimentară pentru publicul occidental. Având în vedere numărul forțelor sale și resursele disponibile, în eventualitatea unei victorii în Ucraina, Federația Rusă va fi statul cu cea mai experimentată armată raportat la caracteristicile războiului modern, iar asta va genera consecințe puternice pentru echilibrul de putere la nivel global.

Share our work
Mașina de război rusă mai are combustibil până cel puțin în 2026

Mașina de război rusă mai are combustibil până cel puțin în 2026

Pe măsură ce pierderile Rusiei în războiulul împotriva Ucrainei continuă să crească, rămâne de văzut cât timp poate susține Moscova efortul de război cu rata sa actuală de pierderi a tehnicii militare. Kremlinul își menține în continuare obiectivul strategic de a subjuga Ucraina. Având în vedere evoluția actuală de pe front, scenariul acesta încă este teoretic posibil.

La începutul anului 2023, forțele rusești din Ucraina erau extrem de dezorganizate și numărau aproximativ 360.000 de militari. Până la începutul ofensivei ucrainene în iunie 2023, acest număr a crescut la 410.000 de militari și structura a devenit mai organizată. Pe parcursul verii anului 2023, Rusia a stabilit regimente de instruire la graniță și în teritoriile ocupate și, după răscoala forțelor Wagner, s-a străduit să standardizeze unitățile sale, eliminând trendul anterior al armatelor private. La începutul anului 2024, Grupul Operațional de Forțe Ruse în teritoriile ocupate număra aproximativ 470.000 de militari.

Armata Federației Ruse persistă să înregistreze pierderi semnificative, dar totuși continuă să crească din punct de vedere numeric. Operând la o scară mai mare, armata rusă poate lua măsuri care să garanteze continuarea operațiunilor pe întreagă lungime a liniei frontului. Unitățile sunt în general retrase de pe linia frontului odată ce au suferit până la 30% pierderi, moment în care sunt considerate ineficiente, după care sunt reorganizate. În timp ce nu are loc niciun atac de mare amploare în prezent, unitățile rusești au sarcina de a efectua atacuri tactice mai mici care să provoace cel puțin pierderi constante Ucrainei și să permită forțelor ruse să ocupe și să mențină poziții. Astfel, rușii mențin o presiune constantă asupra unui număr mare de puncte pe front.

În ceea ce privește echipamentul de luptă, conform Royal United Services Institute, trupele ruse dispun de aproximativ 4.780 de piese de artilerie, din care 20% sunt autopropulsate, 1.130 de sisteme de lansare de rachete(MLRS), 2.060 de tancuri și 7.080 de alte vehicule de luptă blindate, care constau în principal din MT-LB-uri, BMP-uri și BTR-uri. Acestea continuă să fie susținute de 290 de elicoptere, dintre care 110 sunt elicoptere de atac, și 310 avioane.

În ceea ce privește capacitatea economiei ruse de a susține operațiunile în curs, Rusia a mobilizat semnificativ industria sa de apărare, mărind schimburile și extinzând liniile de producție la facilitățile existente, precum și aducând în funcțiune fabricile anterior închise. Acest lucru a dus la creșteri semnificative ale producției. De exemplu, Rusia livrează aproximativ 1.500 de tancuri forțelor sale pe an, împreună cu aproximativ 3.000 de vehicule blindate de luptă de diferite tipuri. Producția de rachete rusești a crescut cu un procent similar.

În ciuda acestor realizări, Rusia se confruntă cu limite semnificative în cea ce privește fiabilitatea producției sale industriale. De exemplu, aproximativ 70% dintre tancuri și alte vehicule blindate de luptă nu sunt produse noi, ci sunt modernizate și recondiționate din stocurile de război rusești. De exemplu, vehiculele de luptă ale infanteriei (BMP) sunt piesele de bază ale operațiunilor mecanizate rusești. Acestea transportă infanteria în luptă, o sprijină când coboară din vehicule și evacuează supraviețuitorii în cazul unei retrageri. Producția de vehicule noi pare să fi atins un vârf de aproximativ 400 de noi BMP-3-uri în 2023 la uzina Kurganmashzavod din sudul Rusiei. Celelalte aproximativ 600 de BMP-uri care au intrat în serviciul activ în 2023, modele BMP-1 BMP-2, provin din rezervele de război.

Cu toate că pierde sute de vehicule blindate și piese de artilerie în medie pe lună, Rusia a reușit să mențină stabil numărul de echipamente active. Pentru anul 2023, Institutul Internațional pentru Studii Strategice estimează că Rusia a reușit să reactiveze cel puțin 1.200 până la 1.300 de tancuri principale de luptă și aproximativ 2.500 de vehicule de luptă pentru infanterie și vehicule blindate pentru transport din stocul de rezervă.

Institutul Internațional pentru Studii Strategice estimează că Rusia va putea să-și mențină asaltul asupra Ucrainei la ratele actuale de pierdere a blindatelor pentru încă 2-3 ani, poate chiar mai mult. Într-o altă ordine de idei, serviciul secret estonian a declarat printr-un raport publicat zilele trecute că Rusia se pregătește militar pentru o confruntare cu Occidentul. Pregătirile sunt indicate de reforma militară rusă, conform raportului anual al serviciului de informații externe al țării baltice UE și NATO prezentat în capitala estoniană Tallinn. Ministrul rus al Apărării, Sergei Shoigu, a anunțat o reorganizare majoră a armatei ruse la sfârșitul anului 2022 pentru a implementa creșterea efectivelor de trupe cerute de Moscova. Puterea de luptă a marinei, a forțelor aeriene și a forțelor de rachete strategice urmează să fie întărite semnificativ. Reforma structurilor militare rusești ar trebui să fie finalizată până 2026.

Share our work
Kievul se reorganizează în timp ce asediul de la Avdiivka se intensifică

Kievul se reorganizează în timp ce asediul de la Avdiivka se intensifică

După demiterea Șefului Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valerii Fedorovych Zaluzhnyi, administrația prezidențială de la Kiev a decis că este necesar ca aproape întreaga structură de comandă a armatei să fie schimbată, astfel încât oamenii loiali lui Zaluzhnyi să nu poată încurca în vreun fel planurile noului comandant numit de către Zelensky, generalul Oleksandr Stanislavovîci Sîrskîi. Aceasta a ocupat până acum funcția de Șef al Forțelor Terestre și este cunoscut de către trupele ucrainene ca fiind un militar nemilos pentru care îndeplinirea obiectivelor contează mai mult decât viața propriilor trupe. De asemenea, o parte dintre foștii săi subalterni au fost promovați în funcții cheie pentru efortul de război al Ucrainei.

În timp ce șefii militari se acomodează cu noile portofolii, lipsa muniției de artilerie se simte tot mai tare în tranșele ucrainene, iar trupele ruse încearcă să profite de context și să cucerească localitatea Avdiivka, cu o populație destul de redusă înainte de război dar cu o poziție strategică extrem de însemnată pentru operațiunile ofensive viitoare ale ambelor tabere.

Brigada a 3-a de Asalt a fost singura brigadă de luptă ucraineană despre care se știa cu că se află în rezervă în estul Ucrainei până săptămâna trecută. Au apărut informații că această unitate s-a alăturat luptei pentru a menține pozițiile în fața valurilor ,,de carne de tun’’ ale Rusiei. Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavskyi, comandantul grupului de forțe Tavriya din Avdiivka, a anunțat pe Telegram sâmbătă: ,,S-a consolidat linia defensivă, se stabilesc poziții noi de tragere și au intrat în luptă forțe noi „.

După patru luni de lupte grele, trupele rusești din Armatele 2 și 41 Interarme au reușit în cele din urmă să pătrundă în Avdiivka, considerată o fortăreață ucraineană cheie situată la doar 8 kilometri nord-vest de Donețkul ocupat de ruși. La începutul lunii februarie, rușii s-au apropiat la doar câteva sute de metri de drumul principal prin care garnizoana ucraineană, reprezentată preponderent de Brigada Mecanizată 110, primește provizii în oraș.

La acel moment, Tarnavskyi avea două opțiuni. Să retragă supraviețuitorii Brigăzii 110 din partea estică expusă a orașului și să consolideze linia ucraineană în centrul Avdiivka sau chiar în afara orașului, spre vest. Altă variantă ar fi fost să întărească Brigada 110 și să încerce să împingă forța rusă mult mai mare departe de liniile de aprovizionare ale garnizoanei. Este posibil ca decizia să nu fi fost luată de către Tarnavskyi. Este probabil ca, prin promovarea lui Syrskyi, Zelensky să fi semnalat intenția sa de a lupta pentru Avdiivka, indiferent de costuri.

Analizând informațiile din mediul virtual, se pare că forțe ucrainene proaspete au sosit în fostul oraș industrial. Cea mai evidentă sarcină a lor este să reducă presiunea asupra principalului drum est-vest în centrul Avdiivka, strada Hrushevsky. Tarnavskyi a mai scris că:,,Există și alte drumuri mai puțin accesibile în Avdiivka, dar Hrushevsky este critic. Intenția agresorilor este clară: ei vor să stabilească controlul în primul rând asupra mijloacelor logistice de aprovizionare a unităților noastre de pe flancul nordic”.

Brigada a 3-a de Asalt se afla în rezervă în Kramatorsk încă din luna decembrie, la 80 de kilometri nord de Avdiivka. Brigada, formată din 2.000 de militari, a participat la una dintre ultimele bătălii câștigătoare ale ofensivei din 2023 a Ucrainei și a eliberat orașul Andriivka, la 40 de mile nord de Avdiivka. Victoria a oferit brigăzii oportunitatea de a se odihni, a recruta noi soldați și de a se echipa cu mașini de luptă ale infanteriei M2 Bradley. Colapsul lent al apărării orașului Avdiivka în săptămânile recente a determinat foarte probabil revenirea pe front a Brigăzii .

Profitând de vremea rea care a ținut dronele Ucrainei la sol săptămâna trecută, infanteria rusă a pătruns în nordul Avdiivka, avansând spre sud până aproape de strada Hrushevsky. Bombele rusești au continuat să cadă peste fortificațiile Brigăzii 110, lasănd în urmă breșe majore în sectoarele defensive interconectate.

Din punct de vedere militar, ucrainenii au considerat Avdiivka ca fiind o capcană de pentru ruși, dar probabil ar trebui să părăsească Avdiivka în timp ce încă mai produc mai multe victime inamicului decât reușește acesta să producă în sens invers. Din datele oferite de sursele militare ucrainene, timp de patru luni, garnizoana din Avdiivka ar fi ucis cel puțin 10 ruși pentru fiecare soldat pierdut. Totuși, situația ar putea lua o traiectorie dezastruasă. O eventuală încolțire de către armatele rusești ar anula practic avantajul trupelor ucrainene. Se estimează că în zonă luptă aproximativ 40,000 de militari ruși cu peste 1200 de tancuri și vehicule blindate.

Share our work
Eșecul de pe front își cere tributul

Eșecul de pe front își cere tributul

Situația politică din Ucraina se confruntă cu un nou pericol major. Din cauza faptului că președintele Zelenski nu a reușit să își onoreze promisiunile legate de rezultatele contraofensivei forțelor ucrainene din vară, încrederea publicului în conducerea de la Kiev a scăzut semnificativ. Cu toate acestea, datorită prezentării mai realiste a realității războiului, șeful Statului Major Ucrainean, Valeri Zalujnîi, menține un nivel ridicat de încredere din partea populației. Conform celui mai recent sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, încrederea în Zalujnîi se situa la 88%, în timp ce încrederea în Zelenski este de 62%.

Într-o încercare de a evita posibilitatea unui conflict politic intern care să pericliteze și mai mult efortul de război ucrainean, echipa din administrația prezidențială de la Kiev a întreprins o manevră preconizată de mult. Luni, Volodymyr Zelenski a cerut demisia celui mai înalt comandant militar al său, Valerii Zaluzhnyi, dar popularul general a refuzat, generând speculații că ar putea fi îndepărtat forțat în schimb. Oleksii Goncharenko, un deputat de opoziție din Ucraina și un aliat al generalului, a informat The Guardian că este conștient de situație. El a spus că președintele a cerut demisia lui Zaluzhnyi, dar acesta a refuzat. Goncharenko a atribuit conflictul diferențelor personale, menționând că vede decizia ca fiind extrem de pripită. El a explicat că problema de bază nu este una fundamentală, ci mai degrabă de vină sunt preocupările administrației lui Zelenskiy care este deranjată de faptul că Zaluzhnyi s-a implicat în discuții politice în locul celor militare.

În 29 ianuarie, au apărut zvonuri pe rețelele de socializare cu privire la posibilitatea iminentă ca Zaluzhnyi să fie forțat să demisioneze, dar ministerul apărării a respins rapid aceste speculații, afirmând că nu sunt adevărate. Este incert dacă această situație se va încheia aici. Goncharenko a sugerat că Zelenskiy ar putea decide să îl demită pe Zaluzhnyi și să îl înlocuiască, însă acest proces ar necesita sprijinul ministrului Apărării și ar depinde de reacția publicului și cea a aliaților internaționali. Pentru o eventuală înlocuire, cel mai probabil candidat ar fi Kyrylo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei (GUR), care este cunoscut pentru acțiunile sale majore împotriva Moscovei. Budanov a fost luat în considerare în trecut pentru a ocupa funcția de ministru al Apărării.

În acest moment este neclar ce alternativă viabilă pentru strategia militară actuală a Kievului ar putea exista, având în vedere pozițiile consolidate ale Rusiei pe câmpul de luptă. Cea mai urgentă problemă pentru Ucraina este să convingă Congresul american să aprobe un pachet de ajutor militar de 61 de miliarde de dolari care ar asigura aprovizionarea cu arme din partea SUA pentru cel puțin un an.

În 30 ianuarie, democrații au acuzat membri republicani ai Congresului că sunt pe punctul de a sabota intenționat un acord care leagă ajutorul pentru Ucraina de schimbările politicii de imigrație la frontiera de sud a SUA, în încercarea de a susține campania electorală a lui Donald Trump.

Generalul Zaluzhnyi este una dintre cele mai populare figuri din țară, alături de președinte, ceea ce a provocat iritare în biroul lui Zelenskiy, mai ales că acesta lua în considerare organizarea unor alegeri noi, suspendate în prezent din cauza legii marțiale actuale.

Într-un interviu rar, Zaluzhnyi a declarat pentru Economist la începutul lunii noiembrie 2023 că vede războiul aflându-se într-un impas și a cerut ajutor suplimentar din partea Occidentului pentru a putea produce schimbări semnificative, dar câteva zile mai târziu, Zelenskiy a respins această evaluare pesimistă. Deși Zaluzhnyi nu a făcut niciodată declarații publice despre intenția sa de a intra în politică, dar postările informale pe Facebook care îl arătau alături de soția sa au fost interpretate de presa ucraineană drept un semnal de intenție. În noiembrie, Zelenskiy și-a avertizat generalii să nu încerce să câștige capital politic într-un interviu acordat The Sun, considerând că ar fi o eroare majoră dacă comandanții ar gestiona războiul cu gândul la viitoarea lor implicare în politică sau în alegeri. Adresându-se direct Șefului Statului Major al Apărării, el a subliniat că există o înțelegere clară a ierarhiei, în care președintele este în vârf.

Orysia Lutsevych, expertă ucraineană la think-thank-ul Chatham House, a sugerat că scurgerile de informații despre demiterea lui Zaluzhnyi ar putea fi un test al opiniei publice. Ea consideră că aceste acțiuni ar putea servi intereselor inamice, având în vedere încercările Rusiei de a destabiliza unitatea ucraineană din interior.

Share our work