Editorial: „Sodova” și „Dodona”

Editorial: „Sodova” și „Dodona”

Dodon, la Festivalul Căpșunelor și Mierii din satul Sadova, iunie 2017

Alegerile parlamentare de la Chișinău, unele de o importanță deosebită, stârnesc pasiuni pe măsură. Suprapuse pe Anul Centenarului din România, acestea vin mănușă pentru unii policieni populiști din ambele tabere politice. Sigur, alții stau și privesc, tatonează și intervin deasupra taberelor ca mediatori. Un fel de înțelepți gata să împartă soluția raționalului. Cea de-a treia cale de echilibru, neutră, cea europeană.

Agonia electorală din R. Moldova are mai mulți protagoniști. Pe de parte avem tabară pro-românească și unionistă, iar pe de cealaltă parte cea prorusească deghizată în „moldovenistă”. Pe acest fundal întrecere, cele două entități conceptuale au început deja lupta de gherilă. Motivul: declarații simbolice de unire dintre unele localități din Republica Moldova și România.

Majoritatea din cele 14 localități care au semnat declarația, au avut sau au în derulare proiecte de dezvoltare/înfrățire cu unele din România. Pe lângă partea emoțională, acestea au legături materiale strânse cu unele din România.

Ceea ce este mai interesant că este că aceste tendințe unioniste vin cumva de jos în sus de data aceasta, într-o logică oarecum mai sănătoasă decât ceea ce se vrea la nivel politic superior. Acolo, nimeni din aleșii locali, fie ei de orice parte a baricadei, nu vrea să dea drumul hățurilor puterii.

Opozanții acestei idei sunt socialiștii. În fapt, continuatori ai tezelor sovietice moldoveniste. În subsidiar ,acestea nu au foarte multă treabă cu mândria moldovenească locală, ci mai degrabă ascund înt-un mod pervers sentimente anti-românești segregaționiste din puct de vedere istorico-cultural. Numai că de ani de zile, politicienii abili de la Chișinău, au călărit populist această temă sensibilă.

Dodon a făcut deunăzi paradă de declarații populisto-inflamatoare ce aduce mai degrabă aminte de retorica sovietică. El a spus, foarte curajos din platoul unei televiziuni, că va ieși cu tancurile în stradă împotriva unioniștilor. Întrebare e care tancuri? Că armata R. Moldova nu mai, săraca, nici unul. Poate le va chema pe cele de peste Nistru, ca un adevărat patriot moldovean?

Astfel, declarația sa poate fi asemănată că prostie și intensitate cu cea a colegei sale, șefa de paie a socialiștilor, ex-comunista Zina Greceanîi. În aprilie 2009, aceasta sfătuia mamele să-și țină copii în casă, astfel riscau să fie fie mitraliați de forțele de ordine, pe care PCRM era gata să le scoată în stradă, ca să înăbușe revolta. Fapt ce i-a adus și porecla de „Zina-Carabina”.

La circa nouă ani distanță, Dodon a preluat și el aceeași retorică mitraliantă și populistă pentru a-și umfla mușchii în fața electoratului său. Cu toate acestea, până acum, Dodon și PSRM nu au venit cu niciun program concret de guvernare. Unul în care să povestească electoratului cum vor lupta ei cu sărăcia și corupția endemică de la Chișinău. Ultima țară a Europei și la propriu și la figurat.

Totuși, măsura raportărilor comuniștilor și apoi a socialiștilor la electorat a fost dată, joi seară, de „tătuca absolut”. Mentorul celor doi „mitraliori” de serviciu ai Kremlinului, nimeni altul decât generalul de miliție Vladimir Voronin. În obișnuita sa retorică flegmatică, acestea a pus punctul pe „i”: „Ai cetățenie română, ai pașaport românesc… du-te la mama dracului în România și fă acolo ce vrei, unește-te dacă vrei!”, a răcnit acesta.

Cel mai interesant punct din toată acestă poveste a localităților care au semnat simbolic o declarația de unire a fost cea din satul Sadova, raionul Călărași al R. Moldova. De altfel, satul de baștină a lui Dodon. Acesta era cât pe ce să semneze și el această declarație. De menționat este că, în ciuda faptului, că este satul natal al lui Dodon, primarul este de la PLDM. Mai mult, „gospodarului-șef”, așa cum se alintă singur Igor Dodon, i-a fost reparată grădinița din sat, cea la care a învățat și el acum 35 de ani, de către români. Ce rușine mai mare poate fi decât să vină altul la tine în ogradă și să-ți bată șipcile în gard și pe acoperiș? Bașca, să-l mai și urăști de moarte.

De aceea, campania electorală din Republica Moldova s-a născut în 2018 la Sadova. Cine va ieși fript din toată această poveste rămâne de văzut, dar faptul că la ultimul referendum din toamna anului 2017, de la Primăria Chișinău, socialiștii au pierdut. Unii analiști au prognozat chiar că acesta este și începutul sfârșitului lui Dodon și al PSRM. Vom vedea dacă Dumnezeu bate cu parul și va nărui cetatea politică a lui Dodon și ciracii săi din PSRM. Una construită în păcat politic liber consimțit cu Kremlinul.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work
Cum Dodon&Co au demonstrat viitor politic de după gratiile penitenciarelor din Chișinău

Cum Dodon&Co au demonstrat viitor politic de după gratiile penitenciarelor din Chișinău

Dimitrie Cantermir arata, în a sa lucrare „Creșterea și descreșterea Curții Otomane”, un principiu politic fundamental. Cel al creșterii și descreșterii politice al oricărui fenomen, cu un punct de apogeu vremelnic la mijloc. Dacă în cazul lui lui Dodon și al socialiștilor din parohia sa punctul culminat al ascensiunii politice l-a reprezentat ajungerea în funcția de președinte cu toate proptelele aferente, acum lucrurile alunecă încet, dar sigur, pe partea descendentă.

Locomotiva din capul statului dă semne de oboseală vizibilă, sleită de aburii puterii, iar vagoanele trenului pro-estic stau să deraieze de pe șinele euro-asiatice.

Eșecul suferit de socialiști și Dodon în referendumul de duminică pentru demiterea primarului suspendat al Capitalei nu este doar un eveniment singular. Acesta implică intrinsec și un bun indicator pentru cota de popularitate a lui Dodon și a acoliților săi politici.

Ca un barometru, referendumul a măsurat presiunea din societatea moldovenească, gata să nu mai înghită poveștile populiste ale lui Dodon. O vorbă spune că ulciorul nu merge de două ori la apă, așa că cioburile nu îi vor aduce nicio bucurie lui Igor Dodon de data aceasta.

Ba din contra, va măsura decăderea politică a sa și a tovarășilor săi de drum, cu un an înaintea alegerilor parlamentare. De data aceasta, precampania timpurie, cu un an înainte de termen, nu a mai dat roade așa cum s-a întâmplat la prezidențiale, ci s-a întors cu efect de bumerang. Unul care a lovit cu putere moalele capului nu foarte luminat al strategilor PSRM-ului.

Populația, și așa pauperizată a R. Moldova, a dat duminică un vot de blam acțiunilor populiste de cheltuire a circa jumătate de milion de euro pe ambițiile și mofturile politice ale socialiștilor lui Dodon. Aceia care îi asigurau pe toți că vor avea grijă de banii lor ca de ochii din cap. Nici măcar votanții empatici lui Dodon din Rășcani și Botanică nu au putut salva eșecul, fapt ce arată subțirimea votanților, cel puțin din zona centrală a țării, a PSRM.

Doar un pic peste jumătate din pragul minim de prezență de 33,3%, mai precis 17,31% dintre locuitorii Chișinăului. au mers la votare. Restul și-au văzut duminică liniștiți de familie și treburile curente. Adică de micile plăceri ale vieții pe care încă nu le-au strangulat politicienii de pe Bâc.

Matematic vorbind, asta înseamnă că doar 1 din 6 chișinăuieni nici măcar nu s-au sinchisit să meargă la urne pentru PSRM și Dodon. Și nici aceia nu au votat cu toții în favoarea demiterii lui Chirtoacă. Și de ce ar fi făcut-o?

Mai mult decât atât, Dodon a suferit cea mai mare umilință chiar la secția de votare. Aproape cinematografic, Dodon a primit cea mai bună replică posibilă, atunci când a cerut un buletin în „moldovenească”: „Nu, avem doar în limba română!”, i s-a răspuns sec și usturător.

Un fel de „bea un ceai și nu te diorgăi!”, numai că de data asta cu Dodon în rol de victimă. Un moment ce ar trebui să le dea măsura eșecului lui Dodon și PSRM-ului pentru anul viitor la parlamentare, acolo unde deja se văd câștigatori. Infatuarea și arderea etapelor, de departe păcatele preferate ale lui Dodon, îi vor cânta și prohodul politic. Populismul are și el, într-un final, picioare scurte.

Cel mai important e că 70% dintre „locatarii” celor patru penitenciare de pe raza Chișinăului au mers duminică să voteze. O fi și ăsta un semn de „bun augur” în spiritul sloganului său, „Dodon are viitor”!

Publicat în EvZ Moldova

Share our work
PSRM vrea ca judecătorii Curții Constituționale să nu mai poate avea cetățenia altui stat și să fie trași la răspundere de o „comisie specială”

PSRM vrea ca judecătorii Curții Constituționale să nu mai poate avea cetățenia altui stat și să fie trași la răspundere de o „comisie specială”

PSRM a anunțat, luni, ca vor pregăti un proiect de lege în care vor cere ca judecătorii Curții Constituționale să nu poată deține cetățenia altui stat, după ce Igor Dodon a acuzat „euro-unioniști” că ar fi de vină pentru decizia recentă a Curții Constituționale care dă dreptul suspendării temporare a lui Dodon pentru ca Parlamentul sau Guvernul să poată numi un nou ministrul al Apărării.  Dodon blochează de aproape un an de zile numirea unui nou ministru de către majoritatea parlamentară, în schimb propune o rudă de-a sa, fostul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc.

Interzicem dubla cetățenie a judecătorilor Curții Constituționale. Nu este normal ca șase cetățeni care au jurat credință altui stat și care au pașaport străin în buzunar să decidă asupra soartei Republicii Moldova”, a declarat Vlad Bătrâncea (foto dreapta) în cadrul unei conferințe de presă a PSRM.

La rândul său, deputatul Vasile Bolea (foto stânga) a mai adăugat că PSRM vrea să depună un amendament prin care judecătorii CC să poate fi trași la răspundere și să fie creată o „comisie specială” care să decidă „soarta judecătorilor care au încălcat legea”.

Potrivit unei investigații a jurnaliștilor de la ZdG, nu mai puțin de cinci deputați socialiști dețin și cetățenia română. Aceștia sunt Anatolie Labuneț, Ghenadie Mitriuc, Radu Mudreac, Corneliu Furculiță și Andrei Neguță (fost deputat PSRM, în prezent ambasadorul R. Moldova la Moscova).

Dodon a criticat recent judecătorii CC, în special pe președintele acesteia, Tudor Panțâru, care deține și cetățenia română.

Share our work
PSRM cere declararea lui Traian Băsescu drept persona non-grata în R. Moldova

PSRM cere declararea lui Traian Băsescu drept persona non-grata în R. Moldova

Partidul Socialist din Republica Moldova (PSRM) a precizat, vineri, într-o declarație, ca fostul președinte Traian Băsescu ar trebui să fie declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova, argumentând că acesta s-ar amesteca în politica internă a R. Moldova.Deşi a devenit evident că Republica Moldova nu poate adera la UE chiar şi în viitorul îndepărtat, proiectul de unificare cu România, care prevede „eurointegrarea prin uşa din spate”, a devenit planul de bază al grupului de la guvernare”, precizează PSRM într-o declarație.  În finalul declarației, PSRM „îndeamnă toate forțele patriotice ale țării să creeze un Front Comun al Societății Civile pentru apărarea statalității Moldovei și identitatea poporului moldovenesc”.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a avut joi o întâlnire cu jurnaliștii de limbă rusă cu care a discutat o serie de aspecte legate de unirea R. Moldova cu România.

Întrebat de jurnaliștii ruși cine este dușmanul acțiunilor României în Republica Moldova, președintele țării, Igor Dodon, sau președintele democraților, Vlad Plahotniuc, Traian Băsescu a spus că „măcar Dodon e sincer și de la el știi la ce sa te aștepți”. El a mai spus că „în Moldova a existat mai multă minciuna din partea politicienilor decât în România”.

Recent, guvernul de la Chișinău l-a declarat pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin drept persona non-grata, după ce acesta voia să participe la decorarea unor veterani din războiul de pe Nistru 1992 care au participat la luptele împotriva forțelor militare constituționale de la Chișinău.

Share our work
PSRM și Igor Dodon ar putea să nu mai susțină votul mixt

PSRM și Igor Dodon ar putea să nu mai susțină votul mixt

Președintele prorus Igor Dodon a declarat, marți seara, în cadrul unei emisiuni de la postul rusesc al socialiștilor – NTV – că PSRM ar putea părăsi componența Comisiei pentru crearea circumscripțiilor uninominale și totodată să nu recunoască valabilitatea viitoarelor alegeri parlamentare.  El a condiționat acest lucru de desfășurarea alegerilor în circumscripțiile uninominale într-un singur tur de scrutin.

De asemenea, Dodon a mai spus că PSRM dorește să fie acordate mandate diasporei, regiunii transnistrene și regiunii autonome găgăuze, precum și să fie deschise mai multe secții de votare în străinătate și transmise mai multe buletine de vot. Astfel, PSRM și-ar asigura un bazin electoral mai larg.

În ceea ce privește sistemul mixt de vot, convenit și votat cu PD, Dodon a spus că acesta ar fi util de aplicat nu pentru alegerile din 2018, ci pentru cele din 2022, motivând că societatea moldovenească nu ar fi pregătită pentru acesta. Anunțul lui Dodon vine după ce PD a anunțat, marți, că este gata să facă coaliție de guvernare cu orice forță politică de dreapta proeuropeană, fapt ce a creat agitație în rândul socialiștilor. PD și PSRM au votat împreună în această vară trecerea la sistemul mixt de vot în dauna celui proporțional care funcționa anterior.

Share our work