Articole

SUA interzic palestinienilor accesul la ONU

, , ,
Deşi peste 130 de state recunosc statul palestinian, SUA şi-au exprimat luni opoziţia faţă de candidatura Palestinei la statutul de stat ne-membru al ONU.

Refugiatii sirieni. ONU nu este de acord cu initiativa Turciei

, , ,
ONU are "rezerve serioase" faţă de propunerea înaintată de Turcia şi de alte state, precum Franţa şi Marea Britanie, de a se crea "zone tampon" sau coridoare umanitare pentru a proteja civilii sirieni afectaţi de conflictul armat din ţara lor, a afirmat subsecretarul general al ONU, Jan Eliasson.

Ankara cere ONU sa faca tabere de refugiati in Siria

, , ,
Ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu a afirmat miercuri că Turcia a discutat cu Naţiunile Unite despre posibilitatea găzduirii de refugiaţi sirieni pe teritoriul Siriei şi că Ankara se aşteaptă ca organizaţia internaţională să ia măsuri concrete în acest sens.

Dosarul nuclear. Ban Ki-moon merge la Teheran

, ,
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, le va cere liderilor iranieni, cu prilejul vizitei sale la Teheran, să obţină "urgent" progrese în dosarul nuclear şi al drepturilor omului, a făcut cunoscut marţi un purtător de cuvânt al ONU.

Serbia cere ONU sa nu accepte Kosovo

, ,
Noul prim-ministru al Serbiei, Ivica Dacic, a afirmat marţi în faţa Consiliului de Securitate al ONU că ţara sa nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo şi a cerut ca această fostă provincie sârbă să nu fie admisă în Naţiunile Unite sau în altă organizaţie internaţională.

Kofi Annan a demisionat din postul de mediator al ONU si al Ligii Arabe in Siria

, ,
Kofi Annan şi-a dat demisia din postul său de mediator al ONU şi al Ligii Arabe în Siria, a anunţat, joi, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, într-un comunicat, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Inca un general sirian dezerteaza in Turcia

, , ,
Un general de brigadă dezertor a trecut duminică seara frontiera pentru a se refugia în Turcia, ceea ce ridică la 28 numărul de generali sirieni dezertori primiţi pe teritoriul turc, a declarat luni o sursă diplomatică turcă.

ONU impune Republicii Macedonia schimbarea numelui

, , ,
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a spus parlamentului macedonean că soluţionarea disputei îndelungate cu Grecia cu privire la numele ţării este "imperativă", relateaza publicatia Southeast European Times, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS

SUA avertizeaza Siria ca o sa intervina.ONU incepe retragerea observatorilor

, , ,
Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat marţi seara că Statele Unite ale Americii au "obligaţia morală" să intervină pentru a împiedica vreun regim să comită ''genocid" împotriva propriului popor.

Vanzarile de armament, in atentia ONU

, ,
Cele 193 de state membre ale ONU negociază de trei săptămâni redactarea unui tratat internaţional cu privire la vânzările de armament, ajungerea la un acord pâna vineri, data limită, fiind puţin probabilă.