Putin incearca sa abata Ucraina din drumul spre UE prin axa ortodoxa

Putin incearca sa abata Ucraina din drumul spre UE prin axa ortodoxa

Vladimir Putin, la Kiev cu ocazia a 1.025 de ani de la crestininarea Rusiei Kievene

Vladimir Putin, la Kiev cu ocazia a 1.025 de ani de la crestininarea Rusiei Kievene

La fel ca si ideologul Kremlinului, Aleksandr Dughin, presedintele rus incearca sa atraga Ucraina in Uniunea Vamala invocand argumente religioase. Putin, a indemnat, sambata, Ucraina, care incearca sa se apropie de Europa, la o integrare cu Rusia din punct de vedere economic, subliniind legaturile spirituale dintre cele doua tari ortodoxe, in cadrul unei celebrari religioase la Kiev. seful statului rus, care a inceput o vizita de doua zile in Ucraina pentru a sarbatori 1.025 de ani de la crestinirarea Rusiei Kievene a celebrat „o unitate spirituala solida” care serveste drept „baza pentru prietenia ruso-ucraineana”. „Suntem cu totii mostenitori spirituali a ceea ce s-a intamplat in urma cu 1.025 de ani (…). in acest sens, suntem un popor unit”, a declarat el, evocand crestinarea, in 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au impartit apoi in rusi, ucraineni si bielorusi. Festivitatile religioase la care participa presedintii sarb Tomislav Nikolici si moldovean Nicolae Timofti se desfasoara inaintea unui summit la Vilnius, in noiembrie, care ar putea sa se incheie cu un acord de asociere intre Ucraina si Uniunea Europeana. „Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean” privind integrarea in structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adaugand ca, reunite, economiile celor doua tari vor fi mai competitive. „in prezent, asistam la o concurenta foarte puternica pe pietele mondiale. Doar unindu-ne eforturile vom putea sa devenim competitivi si sa castigam in aceasta lupta incrancenata”, a apreciat presedintele rus. Putem si o vom face”, a adaugat el.

Timosenko ii da dureri de cap lui Ianukovici

La randul sau, seful statului ucrainean a incercat un discurs moderat privind o eventuala alianta economica cu Moscova. „Avem multe interese comune care pot crea conditii favorabile dezvoltarii economiilor noastre”, a subliniat la randul sau presedintele Viktor Ianukovici. Moscova impinge de mai multi ani Ucraina sa renunte la orientarea sa europeana pentru a se intoarce catre est si a invitat aceasta tara sa se integreze intr-o uniune vamala formata pentru moment din Rusia, Kazahstan si Belarus. Fosta republica sovietica situata la portile Europei, Ucraina este impartita, de la independenta sa in 1991, intre Rusia si Occident. De la preluarea conducerii tarii, in 2010, presedintele Viktor Ianukovici incearca sa intretina legaturi mai stranse cu UE, ramanand insa in relatii bune cu Rusia. Relatiile dintre Kiev si Uniunea Europeana s-au deteriorat net la incarcerea fostului premier Iulia Timosenko in 2011, denuntata de UE, care suspecteaza o persecutie politica. Semnarea unui acord de asociere intre Uniunea Europeana si Ucraina este respins permanent din cauza dosarului Timosenko. Condamnata la sapte de inchisoare pentru abuz de putere, invinsa la alegerile prezidentiale de catre Ianukovici, Timosenko este judecata si pentru frauda fiscala si inculpata pentru complicitate in asasinarea unui deputat in 1996. Putin, insotit de patriarhul Moscovei si intregii Rusii, Kiril, a participat impreuna cu Ianukovici in cursul diminetii la o slujba religioasa in centrul Kievului. Aproximativ 100 de militanti nationalisti ucraineni au manifestat in apropiere de locul de rugaciune, arborand bannere pe care se putea citi: „Cand Kievul a fost botezat, Moscova inca nu exista”, „Provincialii Putin si Gundiaiev (numele de familie al patriarhului rus Kiril), bineveniti in capitala Rusiei Kievene” sau „nu antrenati Ucraina in uniunea vamala”.

Share our work
Medvedev şi Azarov se întâlnesc, săptămâna viitoare, la Soci

Medvedev şi Azarov se întâlnesc, săptămâna viitoare, la Soci

Rusia incearca sa atraga Ucraina in Uniunea Vamala

Rusia incearca sa atraga Ucraina in Uniunea Vamala

Prim-miniștrii Rusiei şi Ucrainei, Dmitri Medvedev şi Mykola Azarov, urmează să aibă o întrevedere în orașul Soci, in data de 12 iulie 2013. Presa de la Kiev relatează că cei doi premieri vor discuta despre implicarea Guvernului ucrainean în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, întrucât, acum o lună, partea ucraineană a obținut statutul de observator oficial în cadrul acestei structuri. Mykola Azarov speră ca până săptămâna viitoare, când va avea loc întâlnirea cu omologul său rus, Ucraina să aibă deja un reprezentant oficial pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică.
După semnarea memorandumului de colaborare cu Uniunea Vamală, în luna mai, la Minsk, Ucraina a fost invitată la reuniunea Consiliului Econimic Eurasiatic, de la Moscova. Potrivit executivului de la Kiev, Ucraina nu intenționează să adere la Uniunea Vamală, însă vrea să intensifice colaborarea cu această structură economică. Obiectivul pe termen scurt, declarat oficial de guvernul Azarov, este semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, care include şi Zona de liber schimb.

Share our work
Lukașenko debarca în Ucraina

Lukașenko debarca în Ucraina

Liderul belarus, Alexandr Lukasenko, debarca la Kiev

Liderul belarus, Alexandr Lukasenko, debarca la Kiev

Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, va efectua o vizită oficiala în Ucraina, relateaza serviciul de presă al administratiei prezidentiale de la Kiev, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Sursa citata precizeaza ca in data de 10 iunie a avut loc o convorbire telefonică între Viktor Ianukovici şi Aleksandr Lukaşenko în timpul căreia au fost discutate o serie de probleme privind relaţiile bilaterale, precum şi aspecte legate de vizita liderului belarus în Ucraina. Deocamdată nu sunt cunoscute data vizitei şi agenda de lucru a liderului de la Minsk.
Mass-media de la Kiev mai precizeaza că Aleksandr Lukașenko a nu a mai vizitat Ucraina de trei ani. Ultima oară preşedintele Republicii Belarus a fost la Kiev în luna februarie 2010, când a participat la ceremonia de învestire a lui Viktor Ianukovici în funcţia de șef al statului ucrainean.
Reamintim ca anterior, la Minsk, Ucraina a convenit cu țările membre din Uniunea Vamală (Rusia, Belarus și Kazahstan) să intensifice relațiile cu această organizație economică.

Ianukovici, de rasul lui Lukasenko

Președintele de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, a făcut o glumă pe seama omologului său ucrainean, Viktor Ianukovici, în fața jurnaliștilor, fără să știe că microfonul din fața sa este pornit. Incidentul a avut loc în timpul întrevederii liderilor Uniunii Vamale la care a fost invitat și Viktor Ianukovici, pentru a decide soarta participării Ucrainei în cadrul uniunii.
Ziarul „Kommersant” relateaza că Lukașenko s-a exprimat public că este sceptic în privința respectării promisiunilor lui Ianukovici. În timpul ceremoniei de semnare a unor documente, Lukașenko nu a fost atent la microfonul pornit din fața sa. „Se pare că Ianukovici nu va mai veni niciodată la noi!”, a spus râzând președintele belarus în timp ce semna actele oficiale.
Liderul de la Kremlin a făcut și anterior comentarii în adresa lui Viktor Ianukovici. În anul 2011 el a declarat că Occidentul și America continuă să țină Ucraina „din scurt”. El a susținut poziția Rusiei în privința necesității introducerii unor sancțiuni pentru unele mărfuri din Ucraina, în condițiile în care țara nu va adera la Uniunea Vamală și va opta pentru zona de liber schimb cu UE.

Share our work
Premierul ucrainean ridica in slavi Uniunea Vamala

Premierul ucrainean ridica in slavi Uniunea Vamala

Mykola Azarov, multumit de Uniunea Vamala

Mykola Azarov, multumit de Uniunea Vamala

Cabinetul de miniștri din Ucraina a creat un grup de lucru, la nivel înalt, care va fi responsabil de intensificarea relațiilor cu Uniunea Vamală și statele-membre ale Comunității Economice Euroasiatice. De asemenea, a fost creată o Comisie interministerială de experți responsabilă cu elaborarea recomandărilor și mecanismelor necesare pentru aprofundarea relațiilor cu Uniunea Vamală, a mai anuntat premierul Ucrainei, Mykola Azarov, în cadrul unei recente ședințe a Guvernului de la Kiev.
„Scopul nostru este să ne decidem: la care acorduri, reeșind din interesul național al Ucrainei, este profitabil să ne asociem”, a mai declarat Azarov, citat de serviciul de presă al guvernului ucrainean, preluat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Premierul a mai remarcat că grupul a analizat deja 95 din 118 acorduri care sunt în vigoare în Uniunea Vamală. „Analiza factorială a efectelor colaborării cu statele Uniunii Vamale demonstrează că va fi garantată o creșterea economică sporită, se va activiza utilizarea potențialului de transport ucrainean, vor fi create noi locuri de muncă”, a declarat acesta.

Document strategic

Conform lui, Memorandumul, semnat săptămâna trecută, despre aprofundarea colaborării dintre Comisia Economică Euroasiatică (organul executiv al Uniunii Vamale) și Ucraina este un document cadru, care nu este deloc în contradicție cu obligațiunile internaționale asumate de Ucraina.
Reamintim că memorandumul a fost semnat in data de 31 mai 2013, la Minsk de către premierul Ucrainei, Nicolai Azarov și președintele Comisiei Economice Euroasiatice, Victor Hristenco. Documentul presupune acordarea Ucrainei posibilității de a avea un reprezentant în comisie și să obțină statutul de observator în noua organizație, EuroAsEC, care își va începe activitatea la 1 ianuarie 2015. Totodată, Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, pe care Ucraina, cel puțin la nivel declarativ, speră să îl semneze în noiembrie 2013 la Vilnius, exclude posibilitatea intrării Ucrainei în Uniunea Vamală.
In acest context, adjunctul secretarului general al EuroAsEC, Serghei Glaziev, a declarat că Ucraina a depus cererea pentru obținerea statutului de observator la Comisia Economică Euroasiatică, ceea ce în perspectivă înseamnă aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală. El a adăugat că Ucraina va putea deveni membru al EuroAsEC doar dacă inițial va deveni membru al Uniunii Vamale. Glaziev a mai remarcat că astfel Ucraina nu va putea participa în acorduri similare cu Uniunea Europeană.

Share our work
Kremlin-ul restricţionează integrarea europeană a Ucrainei

Kremlin-ul restricţionează integrarea europeană a Ucrainei

Dmitrii Medvedev ameninta Ucraina

Premierul RM, Dmitrii Medvedev, ameninta Ucraina

Membrii Guvernului de la Kiev consideră drept o iluzie afirmaţiile premierului rus, Dmitri Medvedev, privind perspectivele de aprofundare a cooperării între Ucraina şi Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan), scrie publicaţia ucraineană „Ekonomiceskie Izvestia”, într-un articol intitulat „Medvedev restricţionează integrarea europeană a Ucrainei”. Potrivit sursei citate, pe site-ul oficial al Cabinetului de Miniştri al Ucrainei a fost făcut public conținutul Memorandumului privind aprofundarea cooperării între Kiev şi Comisia Economică Euroasiatică, pe care premierul Mukola Azarov l-a semnat pe 31 mai, la Minsk. „Ucraina îşi declară intenţia de a respecta principiile consacrate în documentele care stau la baza juridică a Uniunii Vamale şi a Spaţiului Economic Unic, precum şi să se abţină de la acţiuni sau declaraţii îndreptate împotriva intereselor Uniunii Vamale şi a Spaţiului Economic Unic”, este menționat în preambulul documentului.

Acees restrictionat

Memorandumul prevede că partea ucraineană poate participa la şedinţele deschise ale Comisiei Economice Euroasiatice, în cazul în care este invitată de către preşedintele acesteia. De asemenea, documentul conţine o prevedere privind restricţionarea accesului Ucrainei la documentele Comisiei, partea ucraineană având acces numai la copii ale documentelor care nu sunt confidenţiale. În plus, Ucraina nu va putea să influenţeze deciziile membrilor Comisiei.
În comentariile sale, premierul rus, Dmitri Medvedev, a extins şi mai mult atribuţiile părţii ucrainene şi a limitat politica de integrare a acesteia, cerând Kievului să nu facă mişcări care contrazic ideea de aprofundare a cooperării cu Comisia Economică Euroasiatică. „Salutăm acest pas al Ucrainei, însă înţelegem că, dacă partenerii noştri doresc să participe la activităţile Uniunii Economice Euroasiatice, aceştia ar trebui să ia o serie de decizii foarte dificile şi uneori nepopulare”, a declarat primul ministru rus. Astfel, Dmitri Medvedev a sugerat că aprofundarea integrării europene a Ucrainei ar fi contrară termenilor memorandumului semnat cu Comisia Economică Euroasiatică.

Visuri europene

Preşedintele Ucrainei,Viktor Ianukovici, crede însă cu totul altceva, subliniază „Ekonomiceskie Novosti”, amintind că Ianukovici şi şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au avut o convorbire telefonică pe marginea acestui subiect. „Viktor Ianukovici l-a asigurat pe Jose Manuel Barroso că acest nou model de cooperare între Ucraina şi Uniunea Economică Euroasiatică nu este în contradicţie cu apartanenţa Kievului la Organizaţia Mondială a Comerţului şi intenţia strategică de integrare europeană prin încheierea Acordului de asociere cu UE”, scrie publicație, făcând trimitere la un comunicat al Preşedinţiei Ucrainei.
Vicepremierul ucrainean, Iuri Boiko, a amintit, la rândul său, că politica de integrare europeană a Ucrainei a fost legiferată şi va rămâne neschimbată.

Manevre politice

Politologul ucrainean Volodymyr Fesenko, directorul Centrului pentru Studii Politice „Penta” din Kiev, considera că statutul de observator al Ucrainei în cadrul Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan permite părţii ucrainene să-şi construiască o politică externă flexibilă, păstrând echilibrul de interese cu Uniunea Vamală şi Uniunea Europeană. „Pentru obţinerea statutului de observator, au mai rămas detaliile tehnice şi juridice. Eu nu văd niciun obstacol, pentru că decizia politică în acest sens a fost deja luată”, a declarat analistul ucrainean.
Fesenko mai precizează că obţinerea statutului de observator în Uniunea Vamală nu stârneşte reacţii de iritare din partea partenerilor europeni ai Ucrainei. „Acest statut al Ucrainei nu va fi în contradicţie cu Acordul de asociere la UE. Noi nu intrăm în Uniunea Vamală, ci suntem doar observatori în această structură. Chiar şi europenii susţin că doar prezenţa simultană în zona de liber schimb a UE şi în Uniunea Vamală este incompatibilă. Celelalte formate sunt acceptabile”, menţionează Fesenko.

Echilibru comercial

Expertul constată că un asemenea format al relaţiilor cu UE şi Uniunea Vamală permite Ucrainei să efectueze manevre politice şi să-şi construiască o politică externă mai flexibilă. Analistul mai subliniază necesitatea unei cooperări mai strânse cu Uniunea Vamală şi UE, în condiţiile în care 30% din comerţul ucrainean este realizat cu UE şi 35% cu Rusia, plus restul statelor din Uniunea Vamală. „Nu poţi face o selecţie foarte strictă, trebuie să existe un echilibru. Altceva este să nu uităm despre integrarea europeană ca prioritate a politicii noastre externe”, a declarat Fesenko.
Memorandumul privind obţinerea statutului de observator în cadrul Uniunii Vamale a Spaţiului Economic Unic al Rusiei, Belarusului şi Kazahstanului a fost semnat la summitul Comunităţii Statelor Independente de la Minsk.

Share our work