Problemele din scolile cu predare in limba romana de peste Nistru, subiectul intalnirii dintre Carpov si Stanski

Problemele din scolile cu predare in limba romana de peste Nistru, subiectul intalnirii dintre Carpov si Stanski

tiraspol liceul lucian blagaAutoritatile de la Chisinau si Tiraspol au discutat despre problemele ce au aparut in urma descinderilor repetate ale militiei transnitrene in scolile cu predare in limba romana. Vicepremierul Republicii Moldova, Eugen Carpov, a fost joi destul de evaziv in ceea priveste subiectele discutate cu pretinsul ministru de Externe de la Tiraspol, Nina Stanski. Reprezentantul Chisinaului a declarat ca aceasta situatie trebuie sa fie solutionata la nivel tehnic, fara implicarea emotiilor. Desi actiunile au aratat altceva, partea transnistreana a dat asigurari ca este interesata in solutionarea problemelor cu care se confrunta aceste institutii de invatamant si „ca se va depune efort pentru asigurarea continuitatii procesului de studii”. „Am avut o discutie buna, constructiva. Cu toate ca pe alocuri am exprimat opinii contradictorii pe subiectele delicate aflate pe ordinea de zi, pe final am reusit sa obtinem anumite compromisuri. Noi am incercat sa ne concentram pe aspectele tehnice si sa excludem emotiile. Am cazut de acord ca trebuie sa cream o atmosfera pozitiva de lucru in cadrul grupurilor de experti care se ocupa de aceste subiecte”, a mentionat Carpov, precizand ca pe 31 ianuarie la Tiraspol va avea loc o sedinta pe aceasta chestiune. In schimb, Stanki a tinut sa critice presa de la Chisinau care ar fi exagerat pe acest subiect. „Pozitia noastra nu s-a schimbat. Autoritatile Republicii Moldova in subordinea carora se afla aceste scoli, cat si „autoritatile transnistrene”, pe teritoriul carora se afla aceste institutii de invatamant, trebuie sa creeze conditii pentru solutionarea tuturor problemelor si trebuie sa asigure continuitatea procesului de studii. Sunt mai multe pozitii contradictorii, le-am discutat si eu considera ca pana la sfarsitul anului de studii noi avem suficient timp pentru a reglementa aceasta situatie”, a adaugat stanski. „Conturile scolilor sunt deschise, se pot face si in continuare transferuri. Sursele financiare de la Chisinau pot fi si in continuare  transferate pe conturile acestor scoli. Doar ca, acesti bani trebuie sa fie cheltuiti strict pentru necesitatile cotidiene, conform destinatiei”, a evidentiat aceasta. In urma cu doua saptamani, autoritatile separatiste blocasera conturile liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, facand astfel imposibila orice plata a facturilor acestei institutii. Tiraspolul doreste impozitarea profesorilor din aceste scoli subordonate Chisinaului.

Share our work
KGB-ul transnistrean da ultimatumuri Chisinaului

KGB-ul transnistrean da ultimatumuri Chisinaului

transnistriaServiciile de securitate separatiste de la Tiraspol au trecut la amenintari la adresa fortele de ordine subordonate Chisinau care se afla pe linia de demarcatie de pe Nistru. Astfel, KGB-ul transnistrean a cerut ca, in maxim o luna de zile, Chisinaul sa-si retraga fortele de ordine din zona de securitate. „Comitetul securitatii de stat al rmn (KGB-ul transnistrean) solicita conducerii organelor de aplicare a legii din Republica Moldova in decurs de o luna sa-si retraga de pe teritoriul orasului Bender toate detasamentele de politie si alte forte de aplicare a legii, precum si conducerea locala subordonata Republicii Moldova, inclusiv redislocarea Inspectoratului de politie Bender si a oficiului iS „CRIS „Registru”, ale caror prezenta in zona de securitate este contrara deciziei existente a Comisiei Unificate de Control”, se spune in comunicatul de presa al KGB-ului. Tensiunile s-au amplificat dupa parafarea de catre Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE iar Tiraspol a inceput o serie tot mai acida de declaratii si actiuni provocatoare.

Share our work
PLDM si PD se contrazic asupra datei viitoarelor alegeri parlamentare

PLDM si PD se contrazic asupra datei viitoarelor alegeri parlamentare

lupu strelet aa2Liderii PLDM si PD nu s-au pus miercuri de acord asupra datei alegerilor parlamentare in cazul adoptarii eventualelor modificari la Codul Electoral. „Data alegerilor parlamentare ordinare nu va fi modificata de dragul adoptarii eventualelor modificari la Codul Electoral”, a declarat miercuri vicele PLDM, Valeriu Strelet. Asadar, scrutinul parlamentar ramane 30 noiembrie 2014. Declaratia vine in contextul in care presedintele PD, Marian Lupu, a declarat ca alegerile parlamentare ar putea fi amanate pentru martie 2015 pentru ca actualul Parlament sa reuseasca sa introduca sistemul electoral mixt. „De principiu, s-a discutat data de 30 noiembrie 2014 – data alegerilor parlamentare. Avand ca reper aceasta data, sunt planificate si actiunile legislative, prioritatile pentru 2014. Astfel, alegerile parlamentare ordinare vor avea loc la sfarsitul toamnei 2014 – asa am agreat in prealabil in cadrul coalitiei si aceasta data este in stricta conformitate cu legislatia in vigoare”, a replicat Valeriu Strelet, invitat la emisiunea „Alb&Negru”. Potrivit legislatiei, alegerile ordinare nu pot avea loc mai tarziu de 28 februarie 2015.

Share our work
Diplomatia de la Bucuresti sugereaza schimbarea formatului 5+2 in dosarul transnistrean

Diplomatia de la Bucuresti sugereaza schimbarea formatului 5+2 in dosarul transnistrean

militari-rusi-la-nistru

Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat luni in cadrul unui interviu pentru ziare.com ca formatul actual 5+2 in cazul diferendului transnistrean si-a atins limitele si este nevoie de unulmai dinamic, conform cu realitatile geopolitice prezente. „Cred ca mai degraba exista un proces de dinamizare a unui necesar proces de decantare a lucrurilor. Fara sa incerc sa explic toate detaliile, semnarea Acordului de Asociere si a Acordului de Liber schimb si aplicarea provizorie a Acordului de Liber schimb va putea permite utilizarea unor parghii legale si economice de introducere in acest acord, de facto, cu eforturi, pas cu pas, si a zonei economice de dincolo de Nistru, a companiilor transnistrene care manifesta un interes. E un proces de reintegrare economica care ar putea avea, daca se realizeaza, si efecte politice. In acelasi timp, sunt in spatiul public mesaje care vizeaza ineficacitatea mecanismului de reglementare, solutionare, a conflictului, de format 5+2 si necesitatea de a se intra foarte serios, cu vointa politica din partea actorilor direct interesati si a marilor jucatori, aici includem in mod evident de la Bucuresti, UE si SUA, in dialogul absolut necesar legat de situatia de la fata locului. In mod evident, rolul Rusiei este extrem de important. Dupa o perioada in care ceea ce a fost bine a fost ca formatul 5+2 a reaparut dupa perioada de inghet, dar nu a intrat in chestiunile politice de fond, iata ca se produce o accelerare a unor dezbateri”, a declarat Corlatean. Despre acelasi lucru a vorbit si presedintele Traian Basescu in urma cu o saptamana la reuniunea cu corpului diplomatic acreditat la Bucuresti. „Vreau sa subliniez, aici, ca de acest lucru ne este frica, pentru ca toti sustinem declarativ suveranitatea si integritatea teritoriala a Republicii Moldova, da, dar prea putini avem curaj sa vorbim despre ineficienta formatului 5+2 in solutionarea problemei transnistrene si despre incurajarile pe care le primesc gagauzii in sudul Republicii Moldova pentru a se autonomiza fata de Chisinau. Nu am vazut pozitii macar ale OSCE privind tratamentul scolilor romanesti din Transnistria”, a declarat atunci Basescu.

Share our work
Romania ar putea furniza energie electrica catre Republica Moldova din 2015

Romania ar putea furniza energie electrica catre Republica Moldova din 2015

nita lazarRepublica Moldova ar putea in 2015 primi energie electrica din Romania prin intermediul unor convertoare back to back pe linia electrica Vulcanesti-Isaccea, potrivit unor discutii dintre premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca si ministrul delegat pentru Energie din Romania, Constantin Nita. Cei doi oficiali au discutat si despre probabilitatea ca partea romaneasca sa finanțeze Proiectul Statia Back&Back Vulcanești cu aproximativ 65 de milioane de euro, dar si despre ultimele evolutii din cadrul contruirii gazoductului Ungheni-Iasi, in care partea romana a finalizat deja lucrarile. Anterior, ministrul Economiei de la Chisinau, Valeriu Lazar, declara ca procurarea energiei electrice din Romania ar putea fi posibila deja in primavara anului 2014. Lucrarile la conducta Iasi-Ungheni au fost inaugurate la finele lunii august de premierul Romaniei, Victor Ponta, si cel al Republicii Moldova, Iurie Leanca. Proiectul face parte din Programul Operational Comun „Romania – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013” si este derulat de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale din Romania, in calitate de lider de proiect, in parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.

Share our work