Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Războiul ruso-ucrainean, pe care Moscova continuă să-l numească operațiune militară specială, intră în al treilea an fără vreo perspectivă de a se încheia favorabil pentru ruși într-un viitor previzibil. Această situație de uzură militară și economică nu are cum să nu își pună amprenta asupra capacității Moscovei de a juca un rol important, de mare putere, în regiuni cheie care contează pentru a accede sau a menține un astfel de statut. Mai mult, scăderea influenței Rusiei în exterior devine tot mai vizibilă și mai pregnantă, iar continuarea acestei situații va ajunge să pună probleme mari chiar pentru Rusia și stabilitatea ei internă.

Desigur, Rusia și-a pierdut tot ce însemnă credibilitate și influență în întregul Occident, dar am vorbit și despre modul în care chiar și aliații apropiați ai Rusiei au început să îți pună problema unei reorientări geopolitice strategice, de exemplu Armenia, profund dezamăgită de pasivitatea Rusiei, aliatul ei tradițional, în cursul războiului cu Azerbaidjanul care s-a încheiat în 2023 cu cedarea totală a enclavei Nagorno-Karabah. (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/)

Dar, prinsă în conflictul cu Ucraina care îi absoarbe toate resursele, Rusia a făcut pași mari greșiți în Orientul Mijlociu, o regiune deosebit de complexă unde se întâlnesc și se confruntă interesele tuturor marilor puteri sau ale celor care tind să acceadă la acest statut, sau, în cazul Rusiei, cei care vor să și-l mențină.

Faptul că a îmbrățișat public imediat cauza Hamas în urma atacului acestei organizații asupra Israelului la 7 octombrie 2023 nu a făcut altceva decât să îi distrugă relațiile de lungă durată cu Israelul, relații cu suișuri și coborâșuri, dar cel puțin existau, exista o platformă de discuții, de negocieri. Iar gestul Moscovei a anulat total un efort diplomatic de decenii.

Desigur, Rusiei îi convine de minune acțiunea Hamas, pe motiv că distrage atenția lumii de la conflictul cu Ucraina, dar și reduce ajutorul militar și economic occidental pentru Ucraina, deoarece acum acesta trebuie împărțit cu Israelul prins și el într-un război. Dar, trecând oficial de partea Hamas, Rusia a comis o greșeală strategică impardonabilă. Putea să se bucure de atacul Hamas, dar oficial ar fi trebuit să ceară reținere, menținând legăturile cu ambele părți, ceea ce i-ar fi dat o greutate geopolitică ca și potențial mediator, fapt care i-ar fi întărit poziția în Orientul Mijlociu. Dar Rusia s-a bucurat oficial alături de Iran și de alte state susținătoare ale terorismului, ba chiar l-a primit în vizită la Moscova la jumătatea lui ianuarie pe Mousa Mohammed Abu Marzook, adjunctul președintelui aripii politice a Hamas, un gest ce arată clar, pe lângă declarațiile de la Kremlin, pe cine susține aceasta în conflictul care opune terorismul Hamas lumii civilizate. Ne amintim că atunci când și-a trimis trupele și mercenarii Wagner în sprijinul lui Bashar al-Assad în 2015 a spus că o face pentru a lupta împotriva terorismului reprezentat de Statul Islamic (ISIS).

Alienarea relațiilor cu Egiptul și Arabia Saudită

Dar prin această decizie de susținere deschisă a Hamas, Rusia și-a atras adversitatea Egiptului, important jucător regional, cu care avea relații bune de decenii, să ne amintim de sprijinul sovietic acordat acestora în războaiele din 1967 și 1973, dar și ulterior, inclusiv ajutorul economic pentru dezvoltare, chiar barajul de pe Nil de la Assuan a fost construit cu ajutor economic sovietic. Dar Egiptul la această oră este clar împotriva creșterii Hamas și chiar s-ar bucura dacă Israelul ar distruge această organizație teroristă care l-ar putea amenința în viitor. Nu degeaba a închis frontiera sa cu fâșia Gaza la începutul conflictului, iar acum este redeschisă doar pentru ajutor umanitar și pentru o mică parte din refugiații cu dublă cetățenie.

De asemenea, și-a atras și adversitatea Arabiei Saudite, alt actor cheie în Orientul Mijlociu, dar care se află pe aceeași poziție cu Egiptul împotriva Hamas. Rusia chiar a încercat o înțelegere cu Arabia Saudită pentru reducerea livrărilor de petrol cu scopul creșterii prețului pe plan mondial, ceea ce i-ar fi avantajat pe ruși, dar saudiții au respins ideea, un motiv fiind chiar Hamas. Dar această inițiativă i-a deranjat și pe chinezi, aliați de facto ai Rusiei, care chiar că au nevoie de menținerea prețului petrolului pentru economia lor amenințată cu recesiunea.

Complexitatea relațiilor cu China și Turcia, două state cu interese majore în Orientul Mijociu

Trebuie menționat faptul că aliatul Rusiei din Organizația de Cooperare de la Shanghai (care cuprinde și patru republici din Asia Centrală, respectiv Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâstan), China, nu a susținut direct Rusia în invazia asupra Ucrainei, dar nici nu a condamnat-o deschis. Adevărul ține de anumite nuanțe, chinezii sunt buni strategi, așteaptă să vadă cum va evolua situația și să acționeze în consecință. Nu susțin direct Rusia, pentru a nu-și periclita relațiile cu Occidentul, de care economia lor depinde în cea mai mare măsură. E suficient să ne uităm pe cifre, peste 50% din comerțul Chinei este cu SUA, Europa de Vest și aliații Occidentului din Asia de Sud-Est. În schimb, comerțul cu Rusia reprezenta în 2021 abia 2% din comerțul chinez. De aceea China este reticentă față de susținerea oficială a Rusiei, dar, nu se poate spune că nu i-ar fi convenit ca în 2022 Ucraina să se prăbușească în câteva zile sau săptămâni. Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost un precedent care ar fi dovedit slaba susținere a Occidentului, practic o încurajare pentru o acțiune militară pentru încorporarea Taiwanului. Desigur, Ucraina nu este Taiwan, acesta din urmă beneficiază de garanții de securitate din partea SUA, dar ar fi fost un precedent periculos.

China susține Rusia indirect, dar se folosește de slăbiciunea ei dovedită pentru a obține maxim de concesii, cum ar fi prețurile la petrol și materii prime în condițiile puse de ea, știind că Rusia nu prea are opțiuni. Practic, rușii sunt cu spatele la zid, iar China îi stoarce cât mai mult. Nu știm în ce măsură îi susține cu armament sau cu componente electronice necesare pentru producția Rusiei de arme, dar oricum o face foarte discret, dacă o face, în primul rând de teama unor sancțiuni economice din partea Occidentului, sancțiuni care ar putea da o lovitură dură economiei chineze în prag de recesiune, mai ales după ce afacerea Evergrande a devenit publică și amenință serios economia chineză.

Iar ultimul lucru de care au nevoie chinezii este o creștere a prețului petrolului pe plan mondial, care ar aduce o nouă problemă serioasă pentru economia lor. De aceea au fost foarte deranjați de inițiativa rusească de a curta Arabia Saudită pentru o scădere a producției de petrol care ar duce la o creștere de prețuri.

Dar, la ora actuală, Rusia devine un partener minor al Chinei, iar aceasta va trage maxim de foloase din acest parteneriat tot mai dezechilibrat în defavoarea Rusiei. Nu mai trebuie să punem la socoteală faptul că, în cazul în care Rusia începe să piardă controlul asupra provinciilor îndepărtate din Siberia, China va fi prima care va profita. De decenii imigranții chinezi s-au infiltrat în regiunile slab populate din Siberia, de la granițele chineze, regiuni slab populate, dar bogate în resurse la care China jinduiește. Un ipotetic referendum ar da rezultate surprinzătoare, având în vedere numărul de imigranți chinezi ce s-au strecurat în aceste regiuni ale Siberiei.

Practic, decizia rusă de a susține deschis Hamas a fost în concordanță cu interesele pe termen scurt, pierzând din vedere imaginea de ansamblu. A vrut o apropiere față de poziția Turciei, susținătoare a Hamas, în vederea unor viitoare concesii în perspectiva vizitei anunțate a lui Putin în Turcia la mijlocul lui februarie. Dar și Turcia, la fel ca și China, joacă la un nivel superior. Ea încearcă să revină în tabăra occidentală prin discuțiile privind achiziția de avioane americane, dar păstrând o echilibristică riscantă, ce e drept, între Occident și Rusia. Îi sprijină pe ucraineni, negociază și cu Rusia, păstrează opțiuni în ambele direcții, pe unele planuri este în tabăra occidentală, pe altele face jocul Rusiei. Ideea pe care merge Erdogan este de a obține maxim din ambele părți, deocamdată îi merge, nu se știe până când. Spre exemplu, mai multe bănci turcești și-au închis conturile și au refuzat tranzacții pentru clienții ruși, apropiindu-se de poziția occidentalilor de impunere de sancțiuni.

Iranul

Poate că Rusia s-a poziționat în acest mod pentru a-și demonstra susținerea pentru Iran, aliatul său care sprijină deschis Hamasul. Dar parteneriatul cu Iran pare a fi favorabil doar acestuia din urmă, în ideea că Teheranul simte slăbiciunea Rusiei și profită la maxim. Rușii au nevoie de dronele iraniene Shahed-136 pentru a lovi Ucraina, dar în schimb dau Iranului tehnologie sensibilă, iar prețul plătit pentru aceste drone pare a fi mult peste cât valorează ele (vezi https://karadeniz-press.ro/hackerii-de-la-prana-network-au-dezvaluit-pretul-real-al-dronelor-iraniene-shahed/ ). Practic, Iranul știe că Rusia este în corzi și o mulge la maxim, deoarece rușii nu au alte opțiuni.

La fel, India și China cumpără petrolul rusesc cu niște discounturi fabuloase, fiindcă știu că Rusia nu are alte opțiuni și nu are unde să-și vândă marfa în urma sancțiunilor occidentale în urma cărora și-au pierdut cea mai importantă piață. Iar faptul că Rusia aprobă și se bucură de atacurile rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran, în Marea Roșie contra transporturilor de petrol și de mărfuri, nu face altceva decât să îi irite pe chinezi și indieni, care depind de traficul comercial de acolo. Rusia a condamnat atacurile flotei americane împotriva bazelor houthi din Yemen, sperând ca rebelii să poată lovi petrolierele lente ce traversează strâmtoarea Bab-el-Mandeb, uitând că tot pe acolo trec și petrolierele rusești spre India. Iar poliția maritimă nu este doar a SUA, ci și a UE, care a trimis o flotă militară condusă de Italia și Grecia.

Siria

Același calcul greșit l-a făcut Rusia și vizavi de Siria. După izbucnirea războiului civil din această țară în 2011, în urma Primăverii Arabe, Rusia și China s-au opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții în 2012 care ar fi interzis furnizarea de arme către această țară. Pentru ca în 2015 Rusia să intervină militar direct, prin Wagner, în sprijinul lui Bashar al Assad. Interesul Rusiei era în portul Tartous, singura bază navală rusească din Marea Mediterană, dar a cărui importanță scade prin diminuarea constantă a flotei ruse din Marea Neagră în urma loviturilor ucrainenilor care scufundă periodic nave militare rusești prin lovituri cu drone.

După 2022 și împotmolirea rușilor în Ucraina, sprijinul Moscovei pentru regimul lui Bashar al-Assad a scăzut continuu, necesitățile de resurse pentru frontul ucrainean fiind mult mai mari. Astfel, prezența wagneriților s-a diminuat pe măsură ce aceștia își dădeau tributul de sânge la Bakhmut în 2022/2023, iar după rebeliunea și uciderea lui Prigojin în vara lui 2023, Wagner a trecut în subordinea ministerului apărării rusesc. A urmat o diminuare a numărului de wagneriți, mulți au plecat pur și simplu, și nu este un caz singular. Spre exemplu, în Republica Centrafricană, fostă colonie franceză, Wagner l-a sprijinit pe actualul președinte Faustin-Archange Touadéra după plecarea francezilor, dar după rebeliunea Wagner între 450 și 1000 de wagneriți au plecat, iar ministerul apărării rus încă nu a suplimentat trupele, fapt care l-a făcut pe președintele african să se adreseze către o companie privată de securitate americană, Bancroft Global Development (BGD). Încă nu știm cum vor putea lucra în paralel wagneriții rămași în subordinea ministerului apărării al Rusiei cu mercenarii angajați de o companie americană, dar rămâne interesant de urmărit evoluția de aici. La fel, există informații că în mai multe țări africane în care sunt implicați wagneriți, parte din ei au plecat după dispariția lui Prigojin și trecerea lor în subordinea ministerului apărării rusesc, probabil migrând spre companii private de securitate unde plata este mai consistentă decât la ruși. Rămâne de văzut dacă Rusia va putea umple golurile cu alte companii gen Wagner, având în vedere că s-a anunțat crearea unor astfel de companii de către Gazprom sau alte entități rusești. Dar Rusia are o mare problemă de personal, abia reușește să umple golurile lăsate de pierderile din Ucraina, și o face cu recruți neinstruiți, este foarte dificil pentru ea să găsească suficienți indivizi cu experiență militară pentru un astfel de job în străinătate.

Dar diminuarea sprijinului Moscovei pentru Siria lui Bashar al-Assad a făcut ca acest stat, sau zona controlată de forțele guvernamentale, în căutarea de resurse financiare, să devină un narco-stat, producător și distribuitor de Captagon, un drog pe bază de amfetamină cunoscut ca și Fenethylline. Iar Rusia să nu aibă nici un fel de control asupra activității, deși are trupe în zonă. Cu atât mai puțin control sau legături cu milițiile pro-iraniene ce acționează acolo, dintre care cele mai cunoscute sunt Hezbollah, dar toate fiind controlate și dirijate de către Iran prin Gardienii Revoluției. Astfel, Rusia își pierde treptat influența și în Siria, devenind tot mai mult un actor de mâna a doua, fenomen ce se simte ca și în întregul Orient Mijlociu.

La 3 februarie 2024 SUA a lansat un atac aerian în care a lovit peste 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene din Siria și Irak, centre de comandă, depozite de drone, vehicule și muniții, ca răspuns la uciderea a trei militari americani într-un atac cu dronă la o bază a acestora din Iordania (atac revendicat de o grupare asociată și sponsorizată de Gardienii Revoluției din Iran). Acest atac masiv s-a produs fără să existe vreo tentativă de apărare și fără să existe vreo reacție a Rusiei. Ca dovadă că Rusia este tot mai exclusă din ceea ce se întâmplă în Siria, israelienii bombardează bazele Hezbollah și alte obiective guvernamentale siriene suspecte de colaborare cu pro-iranienii de fiecare dată când Hezbollah lansează vreo rachetă contra Israelului, ca sprijin pentru palestinienii din Hamas. Iar Rusia este practic exclusă total din ecuația conflictului, practic nu se mai ține seama de ea, nu mai are nici măcar un cuvânt. Situația s-a schimbat mult față de acum câțiva ani, înainte de invazia din Ucraina.

Să ne amintim că în februarie 2018, exact acum șase ani, în Siria, SUA au avertizat Rusia că urmează să lovească o forță atacatoare de câteva sute de militari pro-Assad ce intenționau să atace un punct al opoziției, cerându-le rușilor să-și retragă militarii, dacă ar fi fost printre ei. Rușii au răspuns că ei nu au militari acolo, că nu sunt implicați. A urmat un bombardament care a ucis circa 300 de atacatori, dintre care 100 de wagneriți. Pe atunci Rusia conta, pentru a nu escalada, americanii le-au cerut să-și retragă militarii pentru a nu exista victime rusești, fapt care ar fi putut fi interpretat ca și o provocare. Dar rușii nu au recunoscut că au oameni implicați acolo, și au suferit consecințele. Acum, când americanii au bombardat 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene, rușii nici măcar nu au fost anunțați sau întrebați, cu atât mai puțin avertizați să își retragă potențialii militari prezenți în zonă.

Faci un astfel de gest, de a anunța o viitoare lovitură, atunci când nu dorești să provoci o putere majoră, nu vrei să escaladezi mai mult, o faci când știi că această putere poate reacționa, cel puțin diplomatic și prin alte mijloace, când ea contează. Dar acum nimic, americanii doar au lovit țintele desemnate, provocând pierderi importante Hezbollahului și grupărilor asociate Iranului.

Concluzii

Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul pe care l-a provocat în Ucraina au dus la scăderea capacităților sale militare, economice, diplomatice și de influență în străinătate. Este vorba de ceea ce numea Joseph Nye ca softpower, dar problema cu acest gen de putere este că ține de prestigiu, în primul rând, iar în cazul Rusiei aceste prestigiu era ridicat până la momentul adevărului, respectiv 24 februarie 2022. Slaba performanță a Rusiei pe câmpul de luptă, pierderile imense suferite în oameni și material, au erodat acest prestigiu aducând aminte de vechea zicală din timpul Războiului Rece, conform căreia URSS este un uriaș cu picioare de lut. Slaba performanță armamentului rusesc nu a dus numai la prăbușirea comenzilor din străinătate, ci alături de împotmolirea trupelor ruse în Ucraina, la punerea sub semnul întrebării a capacității militare a Rusiei într-un război mai serios, nu genul expediției scurte împotriva Georgiei. Prestigiul de putere majoră se câștigă în timp, dar se pierde foarte repede în momentul în care ești pe cale să eșuezi sau să pierzi. Proporțional, sau mai degrabă exponențial, îți pierzi puterea de influență în afara granițelor, aliații, cât de puțini îi mai ai, cum e cazul Rusiei, încep să te perceapă ca atare și să îți întoarcă spatele, sau să înceapă să se reorienteze strategic. Mai mult, chiar încearcă să profite de situația complexă în care te afli și să stoarcă maxim de la tine, ca o răzbunare pentru comportamentul superior anterior.

Ori, ceea ce vedem este un semn al decăderii Rusiei ca și importanță în Orientul Mijlociu, dar nu numai acolo. Asistăm la un trend accelerat în urma împotmolirii armatei ruse în luptele de uzură din Ucraina, fără vreo perspectivă viabilă de a ieși din acest conflict cu fața curată, sau mai puternică, ci dimpotrivă, toate estimările sunt că Rusia va ieși șifonată și mult slăbită din acest conflict, indiferent cât se va mai prelungi.

Share our work
Hackerii de la Prana Network au dezvăluit prețul real al dronelor iraniene Shahed

Hackerii de la Prana Network au dezvăluit prețul real al dronelor iraniene Shahed

Compania iraniană IRGC Sahara Thunder, care a devenit cunoscută la nivel internațional datorită vânzărilor de drone Shahed către Federația Rusă, a fost victima unui atac cibernetic. Gruparea de hackeri Prana Network a revendicat responsabilitatea pentru acest atac, anunțând că a reușit să spargă serverele de e-mail ale companiei Sahara Thunder, firmă fictivă condusă de Corpului Gărzilor Revoluției Islamice care facilitează vânzarea de arme către Rusia.

Datele sustrase în urma atacului cibernetic cuprind informații cruciale legate de negocierile între cele două entități referitoare la producția și achiziția dronelor Shahed-136. De asemenea, dezvăluie locul exact al producției acestor drone – zona economică specială „Alabuga” din Tatarstan, Rusia.

În debutul negocierilor dintre Iran și Rusia, pretențiile iraniene s-au ridicat la suma de 23 de milioane de ruble (375.000 $) pe unitate pentru dronele Shahed. Totuși, pe măsură ce discuțiile au evoluat, rușii au reușit să obțină un acord la un preț mult mai avantajos. Astfel, s-a ajuns la suma de 12 milioane de ruble (193.000 $) per unitate pentru o comandă de 6.000 de drone, denumite în discuție sub numele de cod „bărci cu motor de tip Dolphin 632”. Pentru o comandă mai mică, de 2.000 de drone, prețul se majorează la 18 milioane de ruble (290.000 $) pe unitate. Pe măsură ce producția ar fi fost transferată complet în Rusia, cu aportul minim al Iranului, prețul unei drone ar fi crescut până la suma de 14,9 milioane de ruble ( 165.500 $).

Valoarea totală a contractului, care include transferul de tehnologie, echipamente, 6.000 de seturi de vehicule aeriene fără pilot (UAV) și software, se ridică la impresionanta sumă de 108,5 miliarde de ruble, echivalentul a 1,75 miliarde $.

Într-o publicație recentă a Institutului pentru Studiul Războiului, au fost dezvăluite și alte detalii referitoare la diverse modele de drone. De exemplu, se menționează că o dronă Shahed-238 are un preț aproximativ de 900.000 de dolari, în timp ce o dronă Shahed-107 costă în jur de 460.000 de dolari. Potrivit informațiilor, Kremlinul intenționează să achiziționeze 2310 unități din fiecare variantă. Astfel, costul anual pentru aceste vehicule aeriene fără pilot cumpărate din Iran se ridică la imensa sumă de 4,5 miliarde de dolari.

Până la dezvăluirea costurilor reale a dronelor iraniene, se estima că prețul acestora variau între 20.000 și 50.000$.

Conform documentelor dezvăluite, de către grupul de hackeri Prana Network, relațiile comerciale între Iran și Rusia par să fie bazate pe tranzacții efectuate în aur. În luna februarie, compania „Alabuga Machines” a efectuat un transfer de peste 2 tone de aur, sub formă de lingouri, către firma iraniană Sahara Thunder. Se presupune că aceasta ar fi fost contravaloarea serviciilor și bunurilor achiziționate de la aceasta.

De menționat că, la începutul acestui an, Kremlinul a anunțat intenția de a dezvolta o variantă a dronelor Shahed, denumită „Hawk”, care vor avea o rază de acțiune de aproximativ 350 de kilometri și vor fi capabile să transporte o masă utilă de 16 kilograme. Se preconizează ca testările să fie finalizate în prima jumătate a acestui an.

În decursul conflictului, până la data de 21 decembrie 2023, Rusia a lansat peste 3700 de drone Shahed pentru atacuri împotriva Ucrainei. În ciuda acestui efort, apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să intercepteze și să distrugă 2900 de astfel de vehicule aeriene fără pilot. Conform unei analize publicate de The Guardian, în perioada 13-17 octombrie 2023, armata ucraineană a reușit să doboare 166 de drone, 162 fiind de tip Shahed. Totuși, costul financiar al acestor operațiuni de apărare a fost enorm, depășind suma de 28 de milioane de dolari.

Share our work
Israel, noi atacuri în Siria

Israel, noi atacuri în Siria

Republica-Islamică-Iran-își-consolidează-armata

Gardienii Revoluţiei Islamice, considerată armata ideologică a Iranului, au anunţat dezvoltarea unei noi rachete cu rază medie de acţiune, susceptibilă să lovească Israelul.

Potrivit generalului Mohammad Bagheri, şeful statului major al forţelor armate, este vorba despre o rachetă strategică denumită Kheybarchekan (după numele unei victorii a susţinătorilor lui Mahomed în secolul al VII-lea împotriva unui stat evreu din Peninsula Arabă).

Strategie anti-scut

El a prezentat acest dispozitiv cu prilejul unei vizite la o bază de rachete sol-sol a forţelor aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, în prezenţa generalului Amirali Hajizadeh, şeful departamentului aerospaţial.

„Manevrabilitatea şi viteza sa extremă îi permit să atingă ţinte pe o rază de 1.450 km”, precizează mass-media. De „fabricaţie locală”, Kheybarchekan poate străpunge un scut antirachetă.

În 2019, Iranul a anunţat că a testat cu succes o rachetă de croazieră cu o rază de peste 1.350 km.

Pe 24 decembrie anul trecut, Teheranul a lansat 16 rachete balistice la finalul a cinci zile de manevre militare care, potrivit generalilor iranieni, au reprezentat un avertisment pentru Israel. Iranul se află circa 1.500 km de frontierele Israelului.

Răspuns israelian

Armata israeliană a anunţat miercuri că a vizat locuri de lansare a rachetelor sol-aer din Siria, inclusiv radare şi baterii antiaeriene, după tiruri anterioare trase din Siria.

„Sirenele au sunat cu puţin timp în urmă la Umm Al-Fahm şi în regiunea Samaria în urma lansării unei rachete antiaeriene din Siria, care a explodat în aer. Nu au fost realizate interceptări”, a informat pe Twitter armata israeliană.

Presa de stat siriană a raportat că apărarea antiaeriană a fost activată împotriva tirurilor israeliene „în împrejurimile Damascului”.

Israelul comentează rareori asupra atacurilor sale aeriene din Siria, dar afirmă în mod regulat că nu va permite Siriei să devină un cap de pod pentru forţele inamicului său iranian.
De la începutul războiului din Siria în 2011, Israelul a efectuat sute de lovituri pe teritoriul sirian, vizând poziţii ale armatei siriene, dar şi forţe iraniene şi ale Hezbollah, care luptă alături de regimul de la Damasc.

Share our work
Hezbollah, 100.000 de luptători la poarta Statului Israel

Hezbollah, 100.000 de luptători la poarta Statului Israel

Liderul-suprem-iranian-Ali-Khamenei rămâne arbitrul situației politice interne din Liban

Liderul-suprem-iranian-Ali-Khamenei rămâne arbitrul situației politice interne din Liban

Liderul grupării pro-iraniene Hezbollah în Liban, Hassan Nasrallah, a declarat că mişcarea sa are ”100.000 de luptători înarmaţi şi antrenaţi”, adăugând că dezvăluie aceste date pentru prima dată după violenţele de săptămâna trecută la Beirut.

Mișcarea radicală este cunoscută pentru atacurile împotriva civililor și militarilor israelieni din ultimele decenii

Secretarul general al partidului şiit a acuzat partidul creştin al Forţelor libaneze că a deschis focul asupra susţinătorilor săi şi ai aliatului său mişcarea şiită Amal şi a avertizat partidul să nu încerce să provoace ”un război civil”.

Doliu public

Premierul libanez, Najib Mikati, a anunţat pe Twitter o zi de doliu public vineri în Liban în memoria persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor ce au zdruncinat capitala libaneză joi.

Şase şiiţi au fost împuşcaţi la Beirut într-un atac asupra susţinătorilor mişcării Hezbollah şi al aliatului său, Amal. Aceștia manifestau pentru revocarea judecătorului care anchetează explozia devastatoare din portul capitalei libaneze din august 2020.

Într-un discurs televizat, preşedintele libanez Michel Aoun a declarat că „este inacceptabil ca armele să fie din nou mijloc de comunicare între rivalii libanezi”, promiţând că cei care se fac vinovaţi de violenţele de joi de la Beirut vor fi traşi la răspundere.
Armata libaneză a anunţat
anterior că a arestat nouă persoane, inclusiv un sirian, pentru violenţele de la Beirut. De asemenea, aceasta a precizat pe Twitter că va rămâne desfăşurată în zonă pentru a preveni noi violenţe.

Actualele violenţe sunt cele mai grave după cele din 2008, notează mass-media regională. (K.P.)

Share our work
Hezbollah, noi amenințări la adresa statului Israel

Hezbollah, noi amenințări la adresa statului Israel

Aviația israeliană pedepsește atacurile Hezbollah

Aviația israeliană pedepsește atacurile Hezbollah

Liderul mişcării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a promis un răspuns „adecvat şi proporţional” la „orice atac aerian israelian asupra Libanului”. Amenințările vin la câteva zile după ce Ierusalimul a răspuns militar atacurilor cu rachetă lansate din Liban.

Israelul a efectuat joi primele atacuri aeriene asupra Libanului din 2014, după ce trei rachete au fost trase dinspre Liban pe teritoriul său. Atacul a rămas nerevendicat, tactică obișnuită pentru forțele radicale din regiune.

Rachete vs. artilerie

Mișcarea Hezbollah a reacţionat prin lansarea a peste zece rachete spre teritoriul israelian. Armata israeliană a răspuns cu focuri de artilerie.

„Răspunsul nostru a avut legătură cu loviturile israeliene din sudul Libanului, primele din ultimii 15 ani”, a spus Hassan Nasrallah în timpul unui discurs televizat cu ocazia marcării războiului de 33 de zile dintre puternica mişcare şiită libaneză şi Israel, în 2006.

În 2014, loviturile aeriene israeliene au vizat o zonă din apropierea graniţei cu Siria, folosită de grupările teroriste în contextul amenințării permanente la adresa statului Israel.

„Dorim să-i spunem inamicului (…) că orice atac al forţei aeriene israeliene asupra Libanului va fi inevitabil urmat de un răspuns, dar într-un mod adecvat şi proporţional, deoarece dorim (…) să protejăm ţara”, a declarat Hassan Nasrallah.

Armata-israeliana-pregatita-pentru-o-noua-confruntare

Armata-israeliana-pregatita-pentru-o-noua-confruntare

Pregătiți de război

În opinia liderului mișcpării, atacurile aeriene ale Israelului constituie o evoluţie „foarte periculoasă”. „Nu dorim să ne îndreptăm spre un război, dar suntem pregătiţi pentru el”, a adăugat el.

Oficiali israelieni au reiterat că nu doresc o escaladare înspre „un război adevărat”, dar că sunt pregătiţi pentru asta.

Forţa interimară a ONU în Liban (UNIFIL) a avertizat vineri asupra unei „situaţii foarte periculoase” şi a cerut o încetare imediată a focului.

Media internațională menționează că schimbul de focuri de la graniţa libanezo-israeliană a coincis cu o creştere a tensiunilor dintre statul evreu şi Iran. (K.P.)

Share our work