Tiraspolul solicită ajutorul Moscovei în fața „presiunilor” din partea Chișinăului

Tiraspolul solicită ajutorul Moscovei în fața „presiunilor” din partea Chișinăului

Liderii din regiunea separatistă Transnistria au adoptat miercuri, 28 februarie, o serie de rezoluții importante în cadrul așa-numitului „Congres al aleșilor poporului de la toate nivelurile”. Conform presei locale, liderii din regiunea separatistă au luate câteva decizii importante. Printre acestea se numără solicitarea către parlamentul de la Moscova de a implementa „măsuri de protecție” în contextul creșterii presiunii din partea Republicii Moldova. De asemenea, au fost adresate cereri către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, OSCE, CSI, Parlamentul Uniunii Europene și Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, solicitând reducerea presiunii din partea autorităților de la Chișinău și garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor din regiune. La cel de-al VII-lea Congres al aleşilor, de toate nivelurile, din Transnistria au participat, potrivit autorităţilor, 620 de delegaţi din cei 632 de aleşi ai regiunii.

În cadrul Congresului de la Tiraspol, așa-zișii deputați din regiunea separatistă transnistreană au aprobat o rezoluție prin care solicită Rusiei, să apere cei peste 220.000 de cetățeni ruși. Această mișcare vine în contextul acuzațiilor de „genocid” aduse de liderul regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, la adresa Chișinăului. Documentul menționează că, pe parcursul a 30 de ani, „genocidul” s-a manifestat în patru moduri: strangularea economică, distrugerea fizică a unei părți a poporului, negarea protecției juridice și încercarea de a impune cu forța limba. Cu toate acestea, nu se face nici o trimitere directă la cererea de alipire a Transnistriei la Federația Rusă, infirmând astfel zvonurile recente. Rezoluția adoptată în unanimitate subliniază că „suveranitatea Transnistriei este o condiție inalienabilă și fundamentală pentru apărarea identității distinctive și a drepturilor și libertăților fundamentale ale poporului multinațional, conform principiilor de bază ale dreptului internațional și prevederilor Cartei ONU.” Tiraspolul susține că se adresează Moscovei pentru ajutor, având în vedere „experiența pozitivă” a Rusiei în calitate de pacificator al conflictului de pe Nistru și faptul că în Transnistria locuiesc peste 220.000 de cetățeni ai Federației Ruse.

Reacțiile din partea Chișinăului și a Moscovei nu au întârziat să apară. Reprezentantul guvernului de la Chișinău a numit congresul desfășurat la Tiraspol drept o „scamatorie” și un mijloc de propagandă a narativelor rusești. Daniel Vodă a subliniat că nu există riscuri privind escaladarea situație dintre cele două maluri ale Nistrului. Cu privire la acest subiect s-a pronunțat și președintele Republicii Moldova. Maia Sandu a reiterat că reglementarea conflictului înghețat va fi soluționat exclusiv pe cale pașnică. La rândul său, ministrul rus de externe a declarat că protejarea cetățenilor ruși din Transnistria rămâne o prioritate pentru Kremlin. „Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioților noștri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente.”, a spus Serghei Lavrov. Aleksei Cepa, prim-vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Dumei de Stat, a subliniat că ajutorul solicitat de Tiraspol este de natură economică, nu militară. Aceeași poziție a fost exprimată și de prim-vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Consiliul Federației, referindu-se la un ajutor umanitar.

Merită de evidențiat faptul că reprezentații Congresului s-au adresat parlamentului rus, dar nu personal lui Vladimir Putin, cum s-a procedat în cazul republicilor separatiste ucrainene din Donbas. Solicitare de „protecție” vine cu o zi înainte ca liderul de la Kremlin să susțină discursul anual în fața Adunării Federale Ruse. În cadrul acestui discurs președintele rus rezumă rezultatele și stabilește orientările strategice pentru următorii ani. În discurs de peste 2 ore, Vladimir Putin nu a menționat nimic specific cu privire la solicitarea Tiraspolului. Cu toate acestea, Kremlinul ar putea să își justifice potențialele acțiuni în zonă prin prisma acestui document.

De asemenea, Tiraspolul a făcut mai multe cereri prin care solicită recunoașterea independenței regiunii separatiste. În 2006 a avut loc un referendum în care peste 90% din locuitorii regiunii au votat pentru declararea independenței și alipirii la Federația Rusă. După semnarea acordului de asociere dintre Republica Moldova și UE, dar și în contextul anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, în 2014 Tiraspolul a cerut în mod oficial Moscovei recunoașterea independenței. La ora actuală, nici un stat nu recunoaște independența Transnistriei, nici Federația Rusă.

Relațiile dintre cele două maluri ale Nistrului au început să devină mai tensionate după ce Republica Moldova a adoptat Noul Cod Vamal, începând cu 1 ianuarie 2024. Acesta prevede ca firmele din Transnistria care anterior erau înregistrate la Chișinău ca agenți economici moldoveni, acum să plătească taxe vamale la bugetul Republicii Moldova. Până acum, aceste companii plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Autoritățile separatiste susțin că Noul Cod Vamal va aduce prejudicii bugetul transnistrean cuprinse între 5 și 30 milioane de dolari. Veniturile bugetare ale Tiraspolului pentru 2024 au totalizat 145,5 milioane de dolari. După invazia Rusiei în Ucraina, Kievul a decis să suspende activitatea punctelor de control pe tronsonul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Drept urmare, toate schimburile comerciale ale regiunii separatiste se fac doar prin Republica Moldova. În 2023, aproximativ 70% din exporturile transnistrene au mers către piața UE. Ponderea exporturilor în spațiul CSI a scăzut la 18%.

Share our work
Bilanțul a doi ani de război în Ucraina: Cifrele oficiale și neoficiale ale pierderilor militare după doi ani de conflict

Bilanțul a doi ani de război în Ucraina: Cifrele oficiale și neoficiale ale pierderilor militare după doi ani de conflict

În data de 25 februarie 2024, Volodimir Zelenski a susținut prima conferința de presă de la începutul invaziei rusești, în fața jurnaliștilor din întreaga lume. În cadrul conferinței de presă liderul de la Kiev a răspuns la una din cele mai dureroase întrebări care frământă societatea: „Câți soldați a pierdut până în prezent Ucraina ?”. Conform spuselor acestuia, de la izbucnirea conflictului și până la ora actuală au murit 31000 de soldați pe câmpul de luptă, aceasta fiind prima cifră oficială confirmată de Kiev, în cei 2 ani de război: „Treizeci și una de mii de soldați ucraineni au fost uciși în acest război, Nu 300000, nu 150000. Putin minte. Dar, oricum, aceasta este o mare pierdere pentru noi”, a declarat Volodimir Zelenski, care însă a refuzat să facă public numărul de militari răniți, motivând că informațiile ar ușura planificarea forțelor armate ruse.

Numărul militarilor ucraineni căzuți pe câmpul de luptă a fost un subiect intens dezbătut în presa internațională. În august 2023, o relatare de la New York Times, care se baza pe informațiile unor oficiali americani sub protecția anonimatului, estima că ucrainenii au pierdut în jur de 190000 de militari (70000 uciși și alții 120000 răniți). Iar agenția de știri Reuters a publicat un material, la mijlocul lunii noiembrie 2023 în care aprecia bilanțul soldaților uciși la peste 30000. În ceea ce-l privește pe Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, acesta a declarat, la sfârșitul anului 2023, că forțele armate ucrainene au pierdut 383000 de soldați, morți și răniți.

De cealaltă parte a frontului, Ministerul rus al Apărării nu a oferit informații oficiale despre numărul de soldați ruși morți pe frontul din Ucraina. La sfârșitul lunii aprilie 2022, publicația pro-Kremlin Readovka a publicat din greșeală date de la Ministerul rus al Apărării cu privire la pierderile reale, într-o postare pe Twitter și Telegram, dar postările au fost șterse la foarte scurt timp. Potrivit acestora, numărul soldaților ruși morți era de 13414, iar peste 7000 de persoane figurau ca dispăruți. În context este de menționat și că, într-unul dintre ultimele video postate de Evghenii Prigojin, acesta a declarat că doar în lupta pentru Bahmut au murit 20000 de mercenari ai grupului Wagner, iar partea ucraineană a pierdut 50000 de militari.

O investigație comună, realizată de Meduza și MediaZona, a reușit să verifice identitatea a 44600 de militari ruși decedați pe frontul din Ucraina. Conform acestor estimări, până la 1 ianuarie 2024, numărul bărbaților ruși cu vârsta de sub 50 de ani care au pierit în acest război se ridică la 75000. În această listă nu este inclus și numărul total de soldați căzuți din cele două republici separatiste din Est-ul Ucrainei care, conform unui raport al BBC News, până la sfârșitul lunii februarie 2024, a depășit 23200.

Share our work
Uniunea Europeană a impus al 13-lea set de sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a impus al 13-lea set de sancțiuni împotriva Rusiei

Vineri, 23 februarie, UE a adoptat cel de al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Măsurile restrictive sunt destinate limitării accesului Rusiei la tehnologii militare și extinderea listei persoanelor sancționate de UE. Pachetul de sancțiuni include 106 persoane și 88 de entități. Astfel, numărul total al celor sancționați de Bruxelles depășește acum pragul de 2000 de persoane și entități. Pachetul include:

  • Vizarea sectorului militar și de apărare al Rusiei: noile includeri pe listă vizează peste 140 de societăți și persoane din complexul militar-industrial rus, care, printre altele, fabrică rachete, drone, sisteme de rachete antiaeriene, vehicule militare, componente de înaltă tehnologie pentru arme și alte echipamente militare. Pachetul include cu precădere entități care comercializează diverse componente-cheie pentru drone. Comisia a utilizat abordarea obiectivă și progresivă discutată anterior pentru a identifica aceste firme, combinând dovezi concrete din diferite surse, susținute de date comerciale și vamale.
  • Transmiterea unui semnal puternic împotriva partenerilor Rusiei în efortul său de război: noile includeri pe listă vizează 10 societăți și persoane (ruse) implicate în transportul armamentului nord-coreean către Rusia, ministrul apărării al țării, precum și mai multe societăți și persoane din Belarus care oferă sprijin forțelor armate ruse.
  • Combaterea eludării: printre noile includeri pe listă se numără o societate rusă de logistică și directorul acesteia, implicată în importuri paralele de bunuri interzise în Rusia, precum și o a treia entitate rusă implicată într-un alt sistem de achiziții publice.
  • Consolidarea acțiunii UE împotriva ocupării și anexării ilegale de către Rusia a unor zone din Ucraina: printre noile includeri pe listă se numără 6 judecători și 10 funcționari din teritoriile ocupate ale Ucrainei.
  • Sancționarea încălcărilor drepturilor copiilor: printre noile includeri pe listă se numără și 15 persoane și 2 entități implicate în deportarea și îndoctrinarea militară a copiilor ucraineni, inclusiv în Belarus.

Pentru a împiedica Moscova să achiziționeze vehiculele aeriene fără pilot (dronele) au fost sancționate și 27 de noi societăți din Rusia și din țări terțe care sunt asociate complexului militar-industrial al Rusiei. Au fost vizate 17 societăți ruse care sunt implicate în dezvoltarea, producția și furnizarea de componente electronice pentru complexul militar și industrial rusesc. În acest pachet au fost vizate și firme din alte state, care sprijină în mod indirect complexul militar și industrial rusesc: 4 entități din China și câte una din Kazahstan, India, Serbia, Thailanda, Sri Lanka și Turcia.

Au fost impuse și interdicții suplimentare la export pentru componente de drone. Pe lângă restricțiile ce interzic transformatoarele electronice, convertizoarele statice și inductorii care se găsesc, printre altele, în drone, noile măsuri nu permit și exportul condensatoarelor din aluminiu care au aplicații militare.

Noul pachet extinde lista țărilor partenere, incluzând și Regatul Unit, care au impus o interdicție indirectă la importurile de fier și oțel. Aceste țări partenere aplică un set de măsuri restrictive privind importurile de fier și oțel și un set de măsuri de control al importurilor care sunt în mare parte echivalente cu cele din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al UE. Ultimul pachet de măsuri restrictive al UE îndreptat împotriva Rusiei a fost adoptat pe 18 decembrie 2023 și viza importul și achiziționarea de diamante rusești.

În data de 23 februarie și liderul de la Casa Albă, Joe Biden a anunțat impunerea a 500 de sancțiuni noi împotriva Kremlinului pentru războiul injust din Ucraina, dar și pentru uciderea opozantului Alexei Navalnîi. „Aceste sancțiuni vor viza persoanele care au legătură cu încarcerarea lui Navalnîi, precum și sectorul financiar al Rusiei, baza industrială de apărare, rețelele de achiziții publice și cei care se sustrag sancțiunilor pe mai multe continente. Ele vor asigura că Putin va plăti un preț și mai mare pentru agresiunea sa în străinătate și pentru represiunea de acasă”, a declarat președintele SUA.

Tot în această săptămână, SUA și UE au sancționat și 7 persoane implicate în acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova:

  1. Chiril Guzun- fost polițist de frontieră și lider al organizației paramilitare “Scutul Poporului”, care la fel se regăsește pe lista entităților sancționate.
  2. Dmitri Miliutin- șeful Departamentului de Informații Operaționale al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, responsabil pentru operațiunile Rusiei în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană, începând cu 2016.
  3. Arina Corșicova- șefa unor trusturi ce cuprind televiziunile Accent TV și Primul în Moldova, cărora li s-a suspendat licența, conducătoarea unor campanii de dezinformare organizate de Ilan Șor.
  4. Dumitru Chitorog- proprietarul unor canale de televiziune din Moldova ca TV6 sau Orhei TV, cu licențe suspendate, care au promovat mesaje care vizează obstrucționarea și subminarea procesului politic democratic.
  5. Maria Albot- consiliera pe teme externe a bașcanului UTA Găgăuzia, administratoarea fundației „Miron Șor”.
  6. Victor Petrov- politician, membru al Adunării Populare din autonomia găgăuză.
  7. Marina Tauber- deputată în Parlamentul din Republica Moldova

În data de 22 februarie, Marea Britania a anunțat impunerea de măsuri restrictive împotriva a 50 de persoane și entități. „Presiunea noastră economică internațională înseamnă că Rusia nu-şi poate permite această invazie ilegală. Sancțiunile noastre îl privează pe Putin de resursele de care are nevoie cu disperare pentru a-şi finanța războiul”, a declarat ministrul de externe britanic, David Cameron.

Share our work
Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Istoria relațiilor sino-ruse

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a marcat o nouă etapă în evoluția sistemului internațional. După înfrângerea axei Berlin-Roma-Tokyo și a dispariției inamicului comun, sistemul internațional a fost divizat în două tabere: capitalistă și comunistă. Bineînțeles că existau și state care în mod oficial nu au dorit să se alinieze nici uneia din părți, creând „Mișcarea Țărilor Nealiate”. Deși aceasta cuprindea un număr semnificativ de state, în prezent sunt 120 de țări, nu a jucat un rol la fel de mare ca și blocul Vestic condus de SUA și cel Estic condus de URSS, atât din cauza lipsei unui lider, dar și a situației economice, majoritatea membrilor obținându-și independența în anii ’60.

Primele confruntări ideologice dintre SUA și URSS au avut loc în China, unde războiul civil izbucnise înaintea invaziei japoneze și a fost reluat imediat după ce Imperiul Nipon a capitulat la 2 septembrie 1945. Kuomintang-ul, a pierdut războiul în favoarea Partidului Comunist Chinez, iar la 1 octombrie 1949, Mao Zedong, a proclamat crearea Republicii Populare Chineze, în timp ce adversarii săi s-au retras pe insula Taiwan.

În pofida faptului că URSS și Republica Populară Chineză aveau aceeași ideologie și au avut o relație strânsă de colaborarea, aceasta s-a deteriorat rapid după moartea lui Stalin. Marea ruptură dintre cele două țări comuniste a avut loc în 1956, când liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov a condamnat în mod public cultul personalității lui Stalin. În 1961, Beijing i-a numit în catalogat în mod public pe liderii de la Kremlin drept „Grupul revizionist trădător al conducerii sovietice”, fapt ce subliniază divergențele doctrinale dintre state. În 1969, a avut loc și o serie de ciocniri violente la granița sino-sovietică, soldată cu zeci de morți din ambele părți.

Prăbușirea Uniunii Sovietice și reformele lui Deng Xiaoping de deschidere a Chinei către exterior au normalizat relațiile dintre Federația Rusă și China. Cadru actual de colaborare dintre China și Rusia include o multitudine de acorduri interguvernamentale în diverse ramuri: comerț şi cooperare economică, investiții, cooperarea în ştiinţă şi tehnologie, inițiative comune privind protecţia proprietăţii intelectuale etc. În 2001, Beijing și Moscova au semnat un parteneriat strategic, prin care își expun dorința și se angajează să coopereze pentru a crea o lume multipolară. Momentul care a încununat colaborarea sino-rusă a avut loc în data de 21 iulie 2008, odată cu finalizarea procesului de delimitare legală a frontierei chino-ruse pe întreaga lungime a acesteia de 4.300 km. Miniștrii de externe ale celor două țări au semnat un acord prin care Federația Rusă a cedat benevol 174 km² în favoarea Chinei, soluționând astfel disputele teritoriale existente.

În 2013 Moscova și Beijing au semnat Declarația comună a Federației Ruse și Republicii Populare Chineze cu privire la cooperarea reciproc avantajoasă și aprofundarea relațiilor parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice. Documentul a consolidat cooperare în sectorul economic, energetic, tehnologic, cultural, dar și în cel al politicii externe. În planul politicii externe cele două țări și-au consolidat relații și prin crearea unor organizații comune. De exemplu, China și Rusia sunt membri fondatori ai Organizația de Cooperare de la Shanghai, care are drept obiectiv să promoveze cooperarea în domeniile securității, economiei și culturii, membri fondatori ai grupului de țări emergente BRICS, o formă de răspuns al formatului G7.

Relațiile economice dintre China și Rusia în perioada 2000-2020 au cunoscut un trend ascendent, cu precădere după primul val de sancțiuni impuse de UE în 2014. La începutul secolului XXI, doar 5% din produsele de export rusești ajungeau pe piața chineză. În 2014 procentul a ajuns la 7,5%, iar în 2022 exporturile către China au atins 20%, depășind spațiul CSI cu 5%. Au crescut semnificativ și importurile din China. În 2000 din totalul de produse importate în Federația Rusă doar 2,7% veneau de la vecinul asiatic. În 2014 procentajul a crescut la 17,8%, iar în 2022 aproximativ o treime din importurile rusești proveneau din China. Rusia a exportat în China bunuri în valoare de 129,14 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 12,7% față de 2022 și 56% față de anul 2021. În paralel, a importat bunuri în valoare de 110,97 miliarde de dolari, o creștere cu 46,9% față de 2022. Astfel în 2022, China a fost principalul partener comercial al Federației Ruse, în timp ce pe lista chineză Rusia ocupa poziția cu numărul 10. Gigantul asiatic importă de la vecinul său nordic combustibili minerali (petrol, produse petroliere, gaze naturale), cupru, lemn și produse maritime. Cele mai exportate produse chineze pe piața rusă sunt: mașini și echipamente tehnologice, vehicule, mașini electrice și părți componente ale acestora.

Obiectivul major comun sino-rus a rămas neschimbat din 2001 până în prezent. Cele două țări și-au reafirmat angajamentul prin semnarea unui nou document cu 20 de zile înaintea invaziei ruse în Ucraina. Acordul numit „Parteneriatul Strategic Nelimitat dintre China și Rusia”, subliniază faptul că nu există o margine în colaborarea dintre Moscova și Beijing, iar obiectivul major îl reprezintă limitarea influenței SUA și a lumii Occidentale la nivel mondial. Cele două puteri acuza Statele Unite de abordări ale politicii din perioada Războiului Rece și consideră că Washington este o amenințare la adresa securității și stabilității internaționale. Mai mult, ambele state și-au afirmat sprijinul reciproc în problemele de securitate, Rusia în Europa și China în zona Asia-Pacific.

Poziția Chinei în războiul din Ucraina

Republica Populară Chineză (RPC) a adoptat o poziție confortabilă în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Fiind vorba de un război ce se află la mii de kilometri distanță de granițele sale, Beijing a căutat mereu să stea pe două scaune, pentru a-și maximiza beneficiile. Același tact diplomatic l-a adoptat în 2014 și în 2022. Anexarea Crimeii de către Rusia a fost realizată atât de rapid încât singura reacție a comunității internaționale a fost să condamne actul de agresiune rus. Beijing a preferat să ia o poziție neutră: nu a condamnat raptul teritorial, dar nici nu a recunoscut Crimeea drept teritoriu rusesc în conformitate cu dreptul internațional.

Poziția Chinei nu s-a schimbat nici după invazia militară rusă din 24 februarie 2022, care a obligat comunitatea internațională să se pronunțe în privința actului de agresiune. În primele luni de război China nu a luat nici o poziție fermă pro-Ucraina sau pro-Rusia, iar acest lucru îi reușește și în prezent. În cadrul ONU și al Consiliului de Securitate ONU, partea chineză mereu s-a abținut de la vot. Gigantul asiatic nu și-a exprimat clar punctul de vedere, preferând un rol de observator, doar să monitorizeze situația. Deși au existat declarații ale oficialilor chinezi, Beijing și-a exprimat în mod clar poziția abia în februarie 2023, când a prezentat un plan de 12 puncte care să rezolve războiul din Ucraina. Planul a fost descris ca ambiguu și contradictoriu. De exemplu, planul nu cere explicit Rusiei să se retragă din Ucraina, una din condițiile obligatorii solicitate în permanență de Kiev. În același timp, solicită respectarea suveranității tuturor țărilor și încetarea ostilităților. Contradicțiile planului sunt evidente având în vedere că Rusia a invadat și ocupat teritoriul Ucrainei.

În mod neoficial, Kremlinul a fost susținut de Beijing de la începutul invaziei. China și India au cumpărat împreună aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol brut rusesc pe zi în mai, reprezentând jumătate din exporturile totale ale Rusiei, alimentând astfel mașina rusească de război. De asemenea, există dovezi că companiile chineze au reușit să furnizeze semiconductori și drone civile către Rusia, folosind companii fantomă din Hong Kong și Emiratele Arabe Unite, exploatează astfel spațiul gri dintre produsele destinate scopurilor militare și civile. Moscova s-a bucurat și de sprijinul diplomatic al președintelui Xi Jinping. În cadrul summit-ului BRICS, acesta a criticat sancțiunile occidentale ca „înarmând” economia globală și a cerut grupului să lucreze mai strâns împreună. China și-a afirmat sprijinul în favoarea narativului propagandistic rus care afirmă că Rusia luptă în Ucraina împotriva blocului NATO. Comerțul total al Chinei cu Rusia a atins un nivel record de 190 miliarde de dolari în 2022, o creștere de 30% față de anul anterior. Importurile rusești din RPC au crescut cu 13% la 76 miliarde de dolari, iar exporturile către China au crescut cu 43% la 114 miliarde de dolari. Pe măsură ce comerțul Rusiei cu țările occidentale a scăzut în 2022, RPC a devenit, de departe, cel mai important partener comercial al Federației Ruse.

Poziția manifestată de Xi Jinping și colaborarea sino-rusă este prezentată ca un succes al diplomației ruse, care vrea să demonstreze că Rusia nu este izolată, dar are aliați de încredere. Scopul major de limitare a influenței Occidentului și apropierea dintre cele două state sunt adesea invocate atunci când vine vorba de o alianță sino-rusă. Însă o analiză mai profundă poate demonstra că ajutorul oferit de partenerul asiatic cu siguranță nu a fost un act de altruism. Acțiunile sale au fost în primul rând dictate de propriul interes național și de maximizarea beneficiilor.

Negocierile privind noile conduce de gaze

Războiul din Ucraina a impus Moscovei să caute atât noi parteneri strategici, cât și economici. La ora actuală cea mai avansată și mediatizată colaborare este cea cu guvernul de la Beijing, atât din motive economice, cât și diplomatice. În cadrul ONU, China mereu s-a abținut de la vot privind condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucraineni. De asemenea, nu a recunoscut, dar nici nu a condamnat anexarea Crimeii. Chiar dacă China nu a adoptat politica occidentală în ceea ce privește sancțiunile, companiile sale au devenit mai precaute în relațiile comerciale cu vecinul său nordic, pentru a evita sancțiunile SUA și UE. Probabil sub presiunea țărilor occidentale, Beijingul nu s-a hotărât să furnizeze armament Rusiei. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a confirmat acest aspect în iunie 2023. Deși nu livrează armament forțelor arme rusești, Beijing a oferit un sprijin diplomatic discret și a prevenit prăbușirea sectorului bancar rusesc după deconectarea sa de la SWIFT, prin punerea la dispoziție a propriului sistem de plăți interbancar cunoscut sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS).

În pofida acestei politici chineze prudente, de la izbucnirea conflictelor, liderii chinezi și ruși au avut câteva întrevederi importante. În martie 2023, Xi Jinping a executat o vizită la Moscova. În cadrul acestei vizite, Xi Jinping și-a reafirmat sprijinul pentru președintele Putin cu privire la alegerile din martie 2024, îmbunătățirea relațiilor economice, și dezvoltarea unei relații mai strânse între state. De asemenea, Vladimir Putin a subliniat faptul că au fost discutate aspecte privind gazoductul „Puterea Siberiei 2”, însă nu a fost semnat nici un contract final. Bineînțeles că această vizita a avut un impact pozitiv pentru Rusia atât la nivel internațional, cât și național, afirmându-se că Moscova are parteneri importanți. Negocierile privind construirea unor noi conducte de gaze din Siberia către partea de Nord și Vest a Chinei se duc de câțiva ani.

De exemplu, în anul 2006 Federația Rusă și China au început negocierile pentru construirea gazoductelor, conform memorandumurilor de atunci se preconiza ca până în 2011 Rusia să furnizeze 80 de miliarde m3 de gaz către RPC prin 2 conducte. Cele două părți au intrat în impas de negociere din cauza prețului, astfel negocierile au fost încheiate abia în 2014, la câteva luni după ce țările din Occident au impus sancțiuni Rusiei. Astfel Gazprom și China National Petroleum Corporation au semnat un contract de vânzare-cumpărare a gazului rusesc, pentru o perioadă de 30 de ani. Prin conducta de gaz de 3000 km, „Puterea Siberiei” care a început să fie construită în același an cu semnarea contractului și dată în exploatare la 2 decembrie 2019.

Conducta are capacitatea să livreze 38 miliarde m3 anual. Prețul negociat nu a fost făcut public. Conform datelor furnizate de autoritățile chineze, în anul 2021 China importa gaz din 5 state. Cel mai mare furnizor de gaz a fost Turkmenistan cu peste 24 miliarde kg de gaz, urmată de Federația Rusă cu peste 7,5 miliarde kg de gaz, Kazahstan peste 4,6 miliarde kg de gaz, Uzbekistan peste 3,2 miliarde kg de gaz și Myanmar puțin peste 3 miliarde kg de gaz. De asemenea, prețul cu care vindea fiecare stat varia:

  1. Myanmar- 464 $ pe 1000 kg
  2. Turkmenistan- 283 $ pe 1000 kg
  3. Uzbekistan- 225 $ pe 1000 kg
  4. Kazahstan- 244 $ pe 1000 kg
  5. Federația Rusă- 200 $ pe 1000 kg

De asemenea, în 2022 presă rusă a anunțat despre livrări record în China, în volum de 15,5 miliarde m3 de gaz, mult sub așteptările din 2011. Astfel s-a observat că Rusia nu reprezintă un partener crucial în livrarea de gaz ieftin către China, iar negocierea timp de 8 ani a gazoductelor a demonstrat faptul că ambele state au în prim plan interesul național și vor profita de orice situație pentru al atinge.

Cea de-a doua conductă „Puterea Siberiei 2” încă nu a fost finisată, negocierile pentru această conductă rămân deschise. La mijlocul lunii octombrie 2023, Vladimir Putin a efectuat o vizită la Beijing împreună cu liderul Gazprom și liderul Rosneft, Alexey Miller și respectiv Igor Sechin. Liderul rus a participat la cel de-al 3 forum al proiectului chinez „Belt and Road”. Deși nu a fost anunțat la nivel oficial există motive temeinice ca liderii celor două țări să negociat proiectul „Puterea Siberiei 2”. În urma experienței anterioare și a politicii externe chineze, cel mai probabil că Beijingul va profita din nou de situația încolțită în care se află Moscova pentru a se impune în negocieri. Parteneriatul sino-rus este extrem de mediatizat și prezentat ca o alianță solidă între cele două țări, însă după cum arată și practica, ambele urmăresc interese care prevalează asupra prieteniei. Acuratețea diplomatică chineză permite Beijingului să profite din urma situațiilor dificile atât a rivalilor, cât și a partenerilor.

Chiar și în aceste condiții, piața chineză nu poate substitui piața europeană. Conform calculelor rusești, Moscova va putea livra o capacitate maximă de 80 miliarde m3 de gaz cifră care reprezintă mai puțin de jumătate din totalul de 175 miliarde m3 de gaze livrate UE și Turciei în 2020.

Punctele de discrepanță între Rusia și China

Întrevederile la nivel înalt, declarațiile reciproce, mediatizarea subiectului privind binomul China-Rusia, dezvoltarea relațiilor economice, obiective comune în politica pot crea impresia unei viitoare alianțe sino-rusă puternică, cu o perspectivă de dezvoltare pe un termen lung. În ansamblu acești piloni ai colaborării sino-ruse pot fi zdruncinați de câteva aspecte lăsate în urmă, când vine vorba despre o potențială alianță între cele două țări.

Nu putem vorbi de o alianță propriu-zisă, deoarece Moscova și Beijingul nu și-au asumat astfel de obligații majore reciproce, precum angajamentele din cadrul NATO sau UE, și în plus nu sunt parte a unei alianțe economice sau militare comune. Regimurile autoritare precum cel al lui Vladimir Putin și cel al lui Xi Jinping sunt ghidate în prim-planul politicii externe de teoria realistă, care este o perspectivă ce se concentrează pe putere și interesele naționale, ca principalele determinante ale comportamentului statelor. Astfel există un risc ca relațiile dintre cele două părți să oscileze rapid de la colaborare la tensiuni și viceversa, precum este cazul Turciei în relația sa cu NATO și cu Kremlin. Orice intersectare sau suprapunere de interese între cele două părți ar putea genera tensiuni majore, fapt ce se întâmplă adesea în cazul jucătorilor internaționali de prim rang.

Ideea unui bloc unitar sino-rus, pentru o perioadă îndelungată, nu pare a fi una realistă, din cel puțin trei motive. În primul rând, interesele ambelor state se intersectează în Asia Centrală, fost teritoriu al Uniunii Sovietice, unde în prezent sunt 5 republici: Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Kremlinul vede această regiunea ca pe o sferă de influență tradițională, unde a deținut statutul de hegemon secole la rând. În același timp Asia Centrală este văzută de către Beijing ca o rută alternativă pentru comerțul dintre China și Europa. Spre deosebire de coridorul economic ce traversează Afganistanul, Iranul sau Pakistanul, drumul comercial ce traversează Asia Centrală este unul mult mai sigur, cu un potențial de conflict mult mai redus și regimuri de guvernare mult mai previzibile.

De la proclamarea independenței cele 5 republici din regiune au căutat să reducă influența puternică a Rusiei prin diversificarea partenerilor comerciali și stabilirea relațiilor de cooperare cu alte state. Începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei a marcat o nouă etapă a relațiilor Kremlinului cu statele din Asia Centrală. Guvernele acestor țări s-au abținut să voteze rezoluția ONU din 2022 de condamnarea a invaziei, însă liderii politici au avut un discurs precaut, evitând să sprijine acțiunile Moscovei. Cele 5 țări au profitat de această criză din punct de vedere economic, fiind paravane prin care Rusia a reușit să importe tehnologie și alte produse din UE. În pofida creșterii spectaculoase a schimburilor comerciale, China a devenit principalul partener comercial al Asiei Centrale.

În primele nouă luni ale anului 2023, China a reprezentat o cotă de 21,3% (evaluată la 21,7 miliarde de dolari) din comerțul exterior total al Kazahstanului, potrivit statisticilor publicate de Biroul Național de Statistică al Kazahstanului. Cota de afaceri a Rusiei a fost de 18,6% (18,9 miliarde de dolari). De asemenea, China a deținut o cotă de 21,3% (echivalentul a 12,23 miliarde de dolari) din comerțul cu Uzbekistanul în primele 11 luni ale anului 2023, conform datelor raportate de Agenția de Stat de Statistică din Uzbekistan. Exporturile uzbece către China s-au ridicat la 2,27 miliarde dolari, în timp ce importurile au ajuns la 9,96 miliarde dolari. Rusia se situează pe locul doi ca partener comercial al Uzbekistanului, având o cotă de 15,5% (în valoare de 8,86 miliarde dolari).

Într-un raport publicat de Banca Eurasiatică de Dezvoltare, se arată că stocul investițiilor străine directe (ISD) în Asia Centrală pentru perioada 2000-2021 este estimat la 211 miliarde dolari. Totalul investițiilor private realizate de Republica Populară Chineză în regiune atinge aproape 40 de miliarde de dolari, o sumă care este aproximativ dublă față de investițiile făcute de Rusia. În 2023, Beijing a anunțat că vă investi 4 miliarde dolari în cele 5 republici.

Angrenarea Federației Ruse într-un război de lungă durată în Ucraina nu-i permite să aloce suficiente resurse în alte zone de interes, precum Caucaz sau Asia Centrală. Lipsa de acțiuni a autorităților ruse creează noi oportunități pentru extinderea influenței altor state, considerate partenere, dar și concurenței în același timp.

În al doilea rând, o alianță precum China-Rusia ar fi dificil de realizat din cauza metodelor de acțiuni în ceea ce privește politica externă. Într-adevăr nu sunt puține cazuri în care China își demonstrează forța brută pentru a-și demonstra supremația. Exercițiile militare în apropiere de insula Taiwan și intimidările din zona Mării Chinei de Sud sunt câteva exemple elocvente în acest sens, însă Beijing este un actor care preferă stabilitatea și predictibilitatea sistemului internațional. Fiind a doua economia mondială status quo din prezent este unul favorabil dezvoltării economice, motiv pentru care va căuta mereu să își rezolve disputele pe cale diplomatică, fără a recurge la arme. Kremlinul acționează în mod contract, deoarece în calitate de actor internațional se bazează mai mult pe instabilitate, cu cât o regiune este mai instabilă cu atât mai mult spațiu de acțiune.

Păstrarea de influență în fostele republici a Uniunii Sovietice și implicarea în conflictele regionale (Republica Moldova 1992, Georgia 2008, Ucraina 2014 și 2022) demonstrează că implicarea militară este un instrument important de menținerea a zonei sale de influență. Implicarea într-un conflict de lungă durată s-a arătat dăunătoare Federației Ruse, atât în ceea ce privește situația economică, cât și pierderea influenței. Resursele care odinioară erau destinate menținerii influenței în Asia Centrală sau Caucaz au fost redirecționate către războiul din Ucraina. Beijing, cât și alte state, precum Turcia sau India, profită din de situația în care se află Rusia.

În lipsa altor piețe mari de desfacere, acestea pot negocia prețul resurselor naturale la un discount foarte avantajos. De exemplu India, China și Turcia și-au mărit achizițiile de petrol rusesc de la începutul războiului și împreună acum reprezintă 70% din toate fluxurile de petrol brut rusesc prin mare. De la mijlocul lunii februarie 2022 până la începutul lunii martie a aceluiași an, discount-ul a crescut de la 10 dolari pe barila până la maximul de 40 dolari pe baril, cu 30% mai ieftin decât prețul global de referință Brent. Un studiu realizat de Centrul pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA) arată că în primul an de război Rusia pierdea aproximativ 175 de milioane de dolari pe zi din exporturile de combustibili fosili.

Ultima problemă care împiedică formarea alianței dintre China și Rusia este stabilirea poziției de lider, cine va ocupa primul loc, cui ii va aparține ultimul cuvânt în luarea deciziilor. Federația Rusă este și rămâne o forță militară foarte puternică ce dispune de resurse naturale aproape inepuizabile și mai nou de o experiență vastă în războiul modern care include tehnologiile de vârf. Conform datelor de la World Bank, în 2022, PIB-ul Federației Ruse a fost de 2,24 trilioane $, în timp ce China a avut un PIB de 17,96 trilioane $. Prin urmare, economia chineză este de 8 ori mai mare decât cea rusă. Sectorul militar rămâne prioritar pentru Moscova.

De exemplu, în 2020, a alocat 4,2% din PIB, în 2021 procentul a scăzut la 3,7%, iar în 2022 a revenit la 4,1% din PIB. Pentru anul 2024, suma alocată este una record, cheltuielile militare crescând aproximativ cu 70% adică 7,1% din PIB. În termeni monetari, cheltuielile pentru armata rusă vor crește cu aproximativ 2,6 ori comparativ cu nivelul pre-război, de la 46 de miliarde de dolari la 115 miliarde de dolari. Cheltuielile pentru război nu aduc un plus valoare real la bunăstarea economică, fiind o gaură ce absoarbe fonduri în detrimentul dezvoltării interne: infrastructură, sprijin pentru IMM, cheltuieli sociale etc. În plus față de capacitatea economică diminuată, Rusia a suferit o pierdere semnificativă a influenței sale soft-power, fiind percepută la nivel internațional ca un stat agresor, cu peste 14.000 de sancțiuni. Aceasta nu numai că afectează colaborarea cu Moscova, dar și asocierea cu aceasta.

În contrast, China cu o economie de 8 ori mai mare decât cea a Rusiei, alocă doar 1,6% din PIB pentru apărare, procent ce însumează aproape 291,96 miliarde dolari. Pe lângă superioritatea numerică, Rusia este mai dependentă economic de China decât viceversa, dovadă fiind lista principalilor parteneri comerciali. De asemenea, Kremlinul a apelat la mai multe servicii chineze după invazia în Ucraina, precum sistemul de plăți interbancare și utilizarea yuanului ca monedă pentru 34,5% din comerțul extern rusesc. La ora de față am putea zice că Beijing ar putea fi cel mai potrivit pentru poziția de lider, însă statutul său ar putea fi contestat în viitor de Moscova, care mereu acuza partenerii Occidentali de lipsa unui parteneriat și dialog echitabil.

Atât China, cât și Rusia au tendințe revizioniste, dar mijloace de aplicare opuse. Aceste trei mari divergențe pot crea o ruptură între cele două state, din moment ce au o serie de puncte divergente. Obiectivele lor comune vizează doar limitarea influenței Occidentului. Nici una din părți nu au invocat dorința să creeze o alianță economică sau militară, fapt ce denotă nivelul de încredere și colaborarea. Pe fundalul acestui realism politic și al predominării intereselor naționale, se poate deduce că cooperarea dintre China și Rusia nu are caracteristicile unei alianțe puternice pe termen lung, ci mai degrabă ale unui parteneriat strategic.

Share our work
Ucraina încheie noi acorduri de securitate fără precedent cu statele europene

Ucraina încheie noi acorduri de securitate fără precedent cu statele europene

În urma summit-ului NATO de la Vilnius, din 2023, liderii statelor din G7 au semnat o declarație prin care s-au angajat să încheie acorduri bilaterale cu Ucraina, oferindu-i astfel garanții de securitate pe termen lung. Aceste acorduri sunt menite să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse și să contribuie la restabilirea granițelor sale recunoscute din 1991.

Primul acord de securitate a fost semnat între Ucraina și Marea Britanie în ianuarie 2024. Acesta nu include garanții de securitate, echivalente cu articolul 5 din cadrul Alianței Nord-Atlantice, dar obligă Regatul Unit să ofere sprijin Ucrainei. Cele mai importante prevederi sunt: acordarea sprijinului economic și militar în vederea restabilirii granițelor recunoscute ale Ucrainei din 1991, prevenirea agresiunilor din partea Rusiei, aprofundarea colaborării în sectorul apărării, securității cibernetice și schimbului de informații. Ajutorul financiar britanic, pentru 2024, urmează să însumeze 2,5 miliarde de lire sterline. Documentul are o perioadă de 10 ani și poate fi prelungit. Acesta a fost descris de Volodimir Zelenski drept un „acord de securitate fără precedent”. „Dacă s-ar fi ajuns la astfel de garanții în 1991, în special cu Marea Britanie, atunci războiul nu ar fi început.”, a mai adăugat liderul de la Kiev. Documentul este făcut public, însă anexele acestuia au fost catalogate drept strict secrete.

Exemplul britanicilor a fost urmat și de liderii din Uniunea Europeană. În data de 16 februarie, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski au semnat la Paris un acord de securitate similar. Franța și-a reafirmat angajamentul de susținere a Ucrainei în lupta sa pentru eliberarea teritoriilor ocupate. Printre domeniile de cooperare se enumeră: securitatea cibernetică, protecția infrastructurii critice, spionaj și contraspionaj, industria militară și de apărare, asistență umanitară, sprijin pentru reconstrucție și altele. Sprijinul financiar pentru Ucraina în 2024 din partea Franței va fi de 3 miliarde euro. În ianuarie, Franța a anunțat formarea unei coaliții a artileriei, cu scopul de a consolida capacitățile armatei ucrainene. La coaliție participă 23 de state. Ministrul francez al apărării a declarat că vor produce 78 de tunuri Caesar în 2024, care vor fi destinate Ucrainei.

Tot în data de 16 februarie, un acord de securitate a fost semnat între Berlin și Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că acordul de securitate dintre cele două țări reprezintă un pas istoric în susținerea Ucrainei. Pe lângă susținerea neclintită a Germania pentru eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de forțele ruse, cancelarul german a făcut câteva precizări privind sprijinul militar. Ajutorul german cuprinde furnizarea a 36 de obuziere din stocurile industriale, 120.000 de proiectile de artilerie, două sisteme suplimentare de apărare aeriană și rachete Iris-T. Pentru 2024, asistența financiară germană va atinge cifra de 6 miliarde euro.

Ihor Jovkva, adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a declarată că pe lângă acordurile de securitate din prezent, se duc negocieri active cu peste alte 10 țări. Printre acestea sunt: Olanda, Danemarca, România și Polonia. Oficialul ucrainean a adăugat: „Nu dorim să repetăm experiența infamă a declaraţiei de la Budapesta, care a rămas doar o declarație”.

Aceste acorduri de securitate, deși nu sunt considerate „garanții de securitate” în sensul tradițional, au un rol esențial în menținerea stabilității și păcii în regiune. Ele oferă Ucrainei siguranță în fața agresiunii ruse și că va primi sprijinul necesar pentru a-și apăra integritatea teritorială. De asemenea, aceste acorduri reprezintă un semnal că statele semnatare sunt unite împotriva amenințării ruse și că sunt hotărâte să acționeze împreună pentru a contracara agresiunea și destabilizarea provocate de Rusia în regiune. La Conferința de Securitate de la München, președintele ucrainean a subliniat necesitatea unui sprijin militar mai mare pentru Ucraina, care să o ajute să câștige războiul. Această declarație a fost făcută în timp ce soldații ucraineni părăseau Avdiivka, ultimul punct de front care rămăsese neschimbat din 2014.

Share our work