Kazahstanul “nuclearizeaza” India

Kazahstanul “nuclearizeaza” India

Manmohan Singh Nazarbaiev

Intarindu-si parteneriatul strategic, India si Kahazstan au semnat un acord interguvernamental in domeniul nuclear civil si alte cateva pacturi-cheie, inclusiv un Tratat de asistenta mutuala, informeaza portalul The Hindu Business Line, preluat de KARADENIZ-PRESS. Liderul Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, si seful Executivului indian, Manmohan Singh, au anuntat la Astana semnarea unui acord care prevede livrarea in India a 2.000 de tone de uraniu pana in 2014, precum si cooperarea in domeniului petrolul in Marea Caspica. “Am semnat un acord in domeniul nuclear civil. India intentioneaza sa sporeasca de cinci ori puterea centralelor nucleare, iar Kazahstanul va livra, pana in 2014, peste 2.000 de tone de uraniu acestei tari”, a declarat Nazarbaiev. India, a treia putere economica din Asia, detine 20 de reactoare nucleare active care genereaza in total 4.780 de megawati (MW), dar incearca sa produca inca 63.000 de megawati pana in 2032. Cele doua tari au semnat si un acord pentru “exploatarea in comun a unui zacamant petrolier in Marea Caspica”, adauga Nazarbaiev. Premierul Indiei l-a felicitat pe Nazarbaiev, aflat la putere din perioada sovietica, pentru realegerea in functie cu peste 95 la suta din voturi. India si Kazahstan si-au inceput cooperarea nucleara inca din 2009, atunci cand Corporatia Energiei Nucleare din India (NPCIL) si compania nucleara de stat kazaha KazAtomProm au semnat o intelegere in timpul vizitei lui Nazarbaiev la New Delphi. De cand Grupul Furnizorilor Nucleari (Nuclear Supplies Group –NSG-) a terminat izolarea de 34 de ani a Indiei in 2008, atunci cand acestei tari i s-a permis dezvoltarea tehnologiilor nucleare civile, India a semnat o serie de acorduri de acest gen cu mai multe tari precum SUA, Franta, Rusia, Canada, Argentina si Mongolia.

Share our work
India, campioana inarmarilor globale

India, campioana inarmarilor globale

indian-army-460_978729c

Piata comertului mondial cu armament a inregistrat un nou varf prin care India, putere emergenta care lupta pentru suprematie in Asia, a devenit statul care s-a inarmat cel mai mult in ultimii patru ani (2006-2010). Principalul furnizor de armament pentru India este Federatia Rusa, informeaza de Institutul de cercetari pentru pace (SIPRI). India a fost beneficiarul a “9 la suta din volumul international de transferuri de armament”, iar Rusia a furnizat 82 la suta dintre armele achizitionate de autoritatile indiene. Numai anul trecut, in luna martie, Rusia si India au semnat un contract urias pentru achizitionarea a 29 de avioane de vanatoare rusesti MIG-29K, pentru o suma de 1,5 miliarde de dolari. In urma vizitei premierului Vladimir Putin de anul trecut in India au fost semnate circa 15 contracte de armament cu valoare de peste 10 miliarde de dolari.

Armament american si israelian

Reamintim ca Federatia Rusa, care are relatii militare apropiate cu India din anii 1950, furnizeaza peste 70% din echipamentul militar al acestei tari, in pofida reorientarii autoritatilor indiene catre alte state pentru a cumpara armament, in special catre Israel si SUA. In 2010, o importanta delegatie militara indiana a vizitat Israelul, pentru a discuta posibilitatea achizitionarii de catre India a unor nave militare si alte categorii de armament naval, inclusiv rachete anti-nava, de productie israeliana. Firme israeliene au mai fost implicate in procesul de modernizare a aviatiei militare de transport indiene, pe fondul intensificarii relatiilor bilaterale dintre cele New Delhi si Ierusalim.

Import de tehnologie

Siemon Wezeman, analist la SIPRI, afirma ca importurile indiene sunt determinate de “rivalitatea cu Pakistanul si China, dar si de problemele de securitate interna”, adaugând ca India “solicita transferuri de tehnologie, pentru a-si dezvolta propria sa industrie de armament”. Conform raportului SIPRI, si Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Algeria si Israelul au efectuat achizitii importante in perioada 2006 – 2010, in timp ce importurile Marocului si Arabiei Saudite vor inregistra cresteri semnificative in urmatorii ani, tinând cont de comenzile existente si de planurile de achizitii ale celor doua tari. Infiintat in 1966, SIPRI este un institut independent cu sediul la Stockholm, finantat in proportie de 50 la suta de autoritatile suedeze si specializat in analiza conflictelor, tranzactiilor cu armament, controlului armelor si dezarmarii.

Teste balistice

India a testat anul trecut cu succes doua rachete Astra aer-aer cu raza scurta de actiune, de la baza situata pe coasta Chandipur, in statul indian Orissa (est). “Prima racheta a fost testata la 9:45 a.m. si a doua racheta la 12:06 p.m., de la Integrated Test Range, in Chandipur. Ambele rachete au fost testate cu succes. Datele de zbor au fost trimise pentru analiza la Organizatia pentru Cercetare si Dezvoltare in domeniul apararii”, potrivit surselor citate. Conform surselor citate, proiectul Astra este rodul colaborarii tehnice militare dintre India si Federatia Rusa, care si-a manifestat disponibilitatea sprijinirii si in viitor a industriei militare indiene. Astra are o lungime de 3,5 metri, o greutate de aproximativ 300 kg, raza de actiune de 25 pana la 80 km, putand transporta focoase chimice, biologice, precum si mici incarcaturi nucleare. Noile teste militare indiene vin la scurt timp dupa ce fortele indiene au testat doua rachete cu capacitate nucleara sol-sol Prithvi-II, cu o raza de actiune de 350 de kilometri, lansate de la o baza militara din Chandipur. Cele doua rachete au fost lansate la o diferenta de cinci minute una fata de cealalta, din dispozitive de lansare mobile ale armatei indiene, au declarat surse oficiale din Ministerul Apararii indian, citate de mass-media internationala. Traiectoriile rachetelor au fost urmarite prin intermediul unei baterii multifunctionale de sisteme radar si de telemetrie electro-optica, supravegheate de cercetatorii Organizatiei pentru Cercetare si Dezvoltare in domeniul Apararii (DRDO), structura care coordoneaza productia interna de armament a Indiei. Rachetele Prithvi-II, aflate din primavara anului 2009 in dotarea armatei indiene, sunt capabile sa functioneze cu combustibil lichid sau solid, au capacitatea de a se feri de rachetele inamice si pot purta atat incarcaturi conventionale cat si focoase nucleare. Reamintim ca frecventele teste militare indiene agraveaza periodic relatiile dintre Islamabad si New Delhi.

Zbor rusesc

Moscova este principalul furnizor de avioane de lupta pentru aviatia indiana, inclusiv modele de bombardiere strategice cu raza lunga de actiune, avand capacitatea sa transporte arme nucleare, precum si sa loveasca principalele tinte civile si militare din Pakistan. Reamintim ca in luna decembrie 2009, premierul indian Manmohan Singh a efectuat o vizita in Federatia Rusa, discutiile oficiale fiind dominate de componenta militara a colaborarii bilaterale. Vizita in Federatia Rusa vine dupa un turneu diplomatic realizat de Singh in Statele Unite la inceputul lunii noiembrie 2009, ocazie cu care acesta a discutat cu oficialii americani, inclusiv cu Presedintele Barack Obama despre sprijinul acordat de guvernul sau in lupta anti-terorista a SUA in Asia, incluzand politicile comune ale celor doua tari in Afghanistan, cooperarea in domeniul energiei nucleare si Parteneriatul Strategic existent intre Delhi si Washington. Conform surselor militare oficiale rusesti, citate de mass-media locala, India va ramane in urmatorii 15 ani principala piata de desfacere pentru avioanele de lupta fabricate in Federatie. Potrivit surselor citate, in urmatorii trei ani Fortele Aeriene Indiene vor achizitiona aproximativ 90 de aeronave Suchoi Su-30MKI, in baza unor contracte existente in prezent, contracte ce prevad si modernizarea aeronavelor de productie rusa si sovietica, utilizate in prezent de aviatia indiana. Totodata, Federatia Rusa va furniza Indiei 126 de aeronave MIG 35, in baza unui contract in valoare de 10,6 miliarde de dolari, pe care guvernul indian l-a semnat in 2008. In timpul discutiilor oficiale, cele doua parti au semnat mai multe acorduri militare, inclusiv “Programul 2011 – 2020” privind avioane militare de transport, acorduri ce prevad livrarea catre India a armamentului si a echipamentelor militare moderne, precum si a unui protocol aditional la un acord de cooperare privind constructia aeronavelor multifunctionale de transport, inclusiv cele destinate transportului strategic, capabile sa transporte mari cantitati de armament si un numar sporit de personal militar. Reamintim ca India dispune de a patra aviatie din lume, dupa numarul de avioane militare active, fiind implicate in numeroase operatiuni militare, inclusiv in combaterea miscarii de eliberare din Kasmir, regiune majoritar musulmana.

Share our work
Rusia vrea o crestere a exporturilor de armament

Rusia vrea o crestere a exporturilor de armament

Rusia doreste o crestere a exporturilor de armament

Rusia doreste o crestere a exporturilor de armament

Agentia rusa pentru Exportul de Armament si-a propus pentru acest an exporturi de 9.5 miliarde de dolari. Anul trecut, vanzarile au fost de 8.6 miliarde de dolari. Pentru acest an, agentia rusa pentru Exportul de Armament (Rosoboronexport) si-a propus ca tinta exporturi in valoare de 9.5 miliarde de dolari, a spus miercuri presedintele agentiei, Anatoly Isaikin. „Portofoliul de comenzi al Rosoboronexport se ridica la aproximativ 38.5 miliarde de dolari si speram sa indeplinim aceste comenzi in decurs de trei ani”, a afirmat Anatoly Isaikin. Potrivit presedintelui agentiei, anul trecut agentia rusa pentru Exportul de Armament a vandut peste hotare armament in valoare de 8.6 miliarde de dolari iar in ultimii zece ani Rosoboronexport si-a majorat exporturile cu 500-700 milioane de dolari anual, ajungand de la 2,1 miliarde de dolari in 2001 la 7,4 miliarde de dolari in 2009. O mare parte din export este orientat catre India, Algeria si China care cumpara aproximativ 60 la suta din intreaga cantitate de arme si echipament militar, 10 la suta din achizitii fiind realizate de China. Potrivit sefului intreprinderii publice Rostehnologhii, entitatea care controleaza Rosoboronexport, situatia incerta din Libia va cauza o diminuare semnificativa pentru Rusia cu aproximativ 4 miliarde de dolari din vanzarile de arme, datorate sanctiunilor ONU aplicate regimului Gaddafi. Rusia este al treilea exportator mondial de armament, dupa SUA si Marea Britanie, dupa ce, in anul 2006, a devansat Franta.

Rusia pierde 4 miliarde dolari din armament in Libia

Rusia ar putea pierde 4 miliarde de dolari pentru contracte militare neonorate in Libia, in urma adoptarii de catre ONU a sanctiunilor impotriva regimului lui Muammar Gaddafi, scrie presa internationala citand surse militare ruse. „Dintre tarile din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, Libia este principalul cumparator de armament rusesc”, a afirmat sursa mentionata. „Contractele de vanzari de echipamente militare incheiate cu aceasta tara sunt, in prezent, de aproximativ 2 miliarde de dolari. Negocierile pentru echipamente de aviatie si sisteme de aparare antiaeriana in valoare de 1,8 miliarde dolari se aflau in faza finala, a precizat sursa citata. Rusia incearca sa pastreze furnizarea de echipamente militare in Orientul Mijlociu, in pofida revoltelor care au zguduit regiunea. Ministrul rus al apararii, Anatoli Serdiukov, s-a declarat ingrijorat de impactul revoltelor arabe asupra exporturilor de arme rusesti. „Suntem profund ingrijorati. Am dori ca contractele semnate sa fie onorate”, a afirmat oficialul.

474 de miliarde de euro pentru inarmare pana in 2020

Rusia va aloca aproximativ 1,900 mii de miliarde de ruble (474 de miliarde de euro) pentru cercetare si dezvoltare in cadrul programului de inarmare pana in 2020, o pondere de 80% urmind sa fie destinata achizitionarii de armament nou, a anuntat recent prim-adjunctul ministrului rus al apararii Vladimir Popovkin. Prioritatea principala a programului militar de stat vizeaza dezvoltarea fortelor strategice. Astfel, pina in 2020, Rusia isi propune sa construiasca opt submarine nucleare, dotate cu rachete balistice intercontinentale Bulava. In plus, avioanele Tu-160 ale aviatiei militare vor fi supuse unui proces de modernizare. Rusia intentioneaza sa dezvolte pina in 2020 un nou tip de racheta intercontinentala grea, a mai spus Popovkin. Ministerul rus al apararii are in vedere dezvoltarea unei grupari orbitale, iar pina in 2020 armata rusa va primi peste 600 de avioane, aproximativ 1000 de elicoptere si 100 de nave, dintre care 20 de submarine, 35 de corvete si 15 fregate. Institutia apararii se va dota pina in 2020 cu zece sisteme de aparare antiaeriana S-500, care vor inlocui rachetele S-400. Prim-adjunctul ministrului apararii a confirmat intentia institutiei de a achizitiona doua portelicoptere clasa Mistral din Franta si de a construi doua nave similare pe santierele rusesti. Popovkin a mai anuntat ca Rusia poarta negocieri cu Franta pentru achizitionarea noii uniforme militare „a soldatului viitorului”.

Share our work
Ocaua lui Sarkozy

Ocaua lui Sarkozy

 

Sarkozy, suparat pe Romania

Sarkozy, suparat pe Romania

Ultimele atitudini politice ale unor guverne europene au mahnit orgoliul romanului de bun simt. Franta, Germania si ulterior Olanda au spus „pas” pentru moment intrarii Romaniei in Schengen. Dincolo de sprijinul politic istoric, scoala de arhitectura, moda si lexiconul care au gratulat Bucurestiul interbelic cu titulatura de „Micul Paris”, cel putin decizia Frantei de a sustine o amânare a aderarii la Schengen a Romaniei si Bulgariei pe motiv de coruptie, este de neinteles in conditiile in care „posibila coruptie” reprezentata de salariile vamesilor devine unul dintre criteriile de aderare, alaturi de falsa problema a minoritătii rrome.

Rromii sau tiganii – acest grup etnic originar din India medievala nu sunt si nu au fost doar ai Romaniei, ci sunt ai Europei, Asiei si Americii. Faptul ca Sarkozy se opune liberei circulatii a „indienilor europeni”, in special a celor de nationalitate romana si bulgara este un act de discriminare. Aceasta etnie care aseaza relatiile de familie pe primul plan si calatoreste mai des prin Europa pentru a-si vizita rudele si prietenii are aceleasi drepturi si obligatii ca orice cetatean european. Nu la fel de stanjenit de etnia tiganeasca a fost domnul Sarkozy cand, insotit de o impresionanta delegatie, impreuna cu „Carla 1 si Carla 2” – unul este avionul prezidential botezat de presedinte dupa numele celei de-a treia sotii, celalalt, bineinteles sotia –  au pus in urma cu cateva saptamani bazele semnarii si derularii cu India a celui mai mare contract aeronautic din istorie, in valoare de 12,6 mld euro. Adica si etnia tiganeasca e de mai multe feluri. Cu bling-bling si fara – cotizatie la bunastarea leilor (a nu se intelege roni). Ca deh, chipul angelic al fotomodelului prezidential Carla merita ceva mai strălucitor pe gat decat un simplu deochi roșu indian intre sprancene.

Incepand cu 1 ianuarie 2007 intram in Europa cu cartea de identitate model plastifiat, pe reversul careia se regasesc editiile „votat” ale timbrelor localelor, parlamentarelor, prezidentialelor si mai nou europarlamentarelor, asa ca Schengen-ul nu mai ofera mari avantaje romanilor din punct de vedere tehnic. Moral insa, ar fi putut. Ne-ar fi putut face mandri de faptul ca suntem si noi europeni, fara a ne mai aduce aminte de fiecare data cand trecem granita de cand si cum am votat si ce au facut alesii nostri in aceasta directie. Reprosuri ar putea fi, dar cine e perfect? Nici macar Sarkozy atunci cand judeca interesul Frantei cu doua ocale. Liberte, Fraternite, Egalite!

Share our work
India testeaza o noua racheta cu raza scurta de actiune

India testeaza o noua racheta cu raza scurta de actiune

ddas_brahmos

Autoritatile militare indiene au testat cu succes, duminica, o racheta de croaziera supersonica BrahMos, tehnologie dezvoltata impreuna cu Rusia, informeaza agentia de presa Press Trust of India. Racheta a fost lansata de pe o nava din Golful Bengal, de pe coasta de est a Indiei, a precizat A. Sivathanu Pillai, responsabil militar cu programul BrahMos. “Racheta a atins nava care era tinta sa. Au fost un tir si o misiune perfecte”, a precizat responsabilul de la New Delphi. Racheta de tip BrahMos are o raza de actiune de 280 de km si putea purta o incarcatura de 200 kg. Colaborarea ruso-indiana in cadrul acestui proiect a fost stabilitat in 2001. O varianta a acestei rachete, numita prin abrevierea numelui fluviului Brahmaputra si a capitalei ruse Moscova, este data in folosinta inca din 2007. Luna trecuta, armata indiana a testat cu succes o racheta similara cu raza de actiune de 3.000 de kilometri si a promis ca anul viitor va testa o racheta cu o raza de actiune de 5.000 de kilometri denumita Agni-V. Astfel de teste ingrijoreaza in special Pakistanul, un aliat al SUA in regiune, stat cu care India se afla intr-o stare de tensiune latenta. De asemenea, Rusia si-a intensificat in ultimii ani cooperarea in domeniu vanzarilor de armament dar si tehnologie catre India.

Share our work