Erdogan doreste reformarea Consiliului de Securitate al ONU

Erdogan doreste reformarea Consiliului de Securitate al ONU

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a pledat la finele săptămânii trecute pentru reformarea Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt blocajelor în ceea ce priveşte criza siriană.
Oficialul turc a apreciat că lipsa de reacţie a Consiliului, din cauza dreptului de veto folosit de Rusia şi China, încurajează regimul sirian să continue crimele. „Consiliul de Securitate al ONU nu a intervenit în tragedia umanitară care se petrece în Siria de 20 de luni, în ciuda tuturor eforturilor noastre”, a declarat Erdogan într-o intervenţie pe care a avut-o la un forum la Istanbul. „Există o atitudine care încurajează şi îi dă undă verde preşedintelui sirian Bashar al Assad să ucidă zeci şi sute de oameni în fiecare zi”, a avertizat el.
În opinia şefului executivului de la Ankara, Consiliul de Securitate cade în aceleaşi greşeli care au permis în anii 90 ai secolului trecut masacrele din Balcani în timpul războaielor de dezintegrare ale fostei Iugoslavii. „Ce trist este că ONU este la fel de neputincioasă cum a fost şi acum 20 de ani când a fost martora masacrelor a sute de mii de oameni în Balcani, Bosnia şi Srebrenica”, a spus Erdogan. Din acest motiv, premierul turc a solicitat reformarea Consiliului de Securitate pentru a evita ca „lumea să fie la mila acestor cinci membri” permanenţi ai organismului ONU, format din SUA, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia.

Share our work
ONU condamna autoritatile siriene pentru masacrul de la Hula

ONU condamna autoritatile siriene pentru masacrul de la Hula

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi.
Într-o declaraţie adoptată în unanimitate la finalul unei reuniuni de urgenţă la New York, cele 15 state membre au denunţat „o serie de bombardamente ale tancurilor şi artileriei guvernamentale împotriva unui cartier rezidenţial”. Consiliul a cerut Damascului să înceteze imediat să mai utilizeze armament greu în oraşele siriene rebele şi să-şi retragă forţele din aceste oraşe, conform planului de pace al mediatorului ONU şi al Ligii Arabe Kofi Annan.
Cele 15 state şi-au reafirmat sprijinul pentru eforturile lui Annan şi l-au însărcinat să-i transmită „în termenii cei mai clari” cerinţele lor Guvernului sirian. Conform Damascului, Annan urmează să efectueze luni cea de-a doua vizită a sa în ţară de la începutul misiunii sale în urmă cu trei luni. Rusia şi-a exprimat iniţial îndoiala privind responsabilitatea aliatului său sirian, apoi s-a alăturat celor 14 parteneri ai săi.

Autorităţile siriene resping acuzaţiile

Liderul observatorilor, generalul norvegian Robert Mood, a informat Consiliul prin videoconferinţă că cel puţin 108 persoane au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Hula, atinse de schije de obuze sau executate de la distanţă mică, între care 49 de copii, şi că 300 au fost rănite. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Jihad Makdissi, a respins „total orice responsabilitate guvernamentală în acest masacru terorist care a vizat locuitorii”. Ambasadorul sirian la ONU, Bashar Jaafari, a criticat un „tsunami de minciuni” vizând ţara sa.
Damascul a anunţat crearea unei comisii de anchetă comune a armatei şi justiţiei cu privire la aceste violenţe, cele mai grave de la intrarea în vigoare teoretică, la 12 aprilie, a armistiţiului în cadrul planului Annan. Comisia urmează să publice concluziile sale în trei zile. După prima sa vizită la Damasc, la 10 martie, Annan a obţinut angajamentul regimului şi al opozanţilor de a respecta un plan de pace care prevedea un armistiţiu, retragerea armamentului greu din oraşe şi un dialog politic.
Liderul demisionar al Consiliului Naţional Sirian (CNS), Burhan Ghalioun, a făcut apel duminică la poporul sirian să ridice armele dacă comunitatea internaţională nu intervine prin forţă împotriva regimului.”Cer poporului sirian să ducă bătălia eliberării şi demnităţii contând pe forţele proprii, pe rebelii din toată ţara şi pe brigăzile Armatei Siriene Libere (ASL)”, a declarat el. Sâmbătă, ASL a avertizat că nu va mai respecta planul Annan. „Dacă Consiliul de Securitate al ONU nu ia decizii de urgenţă pentru a proteja civilii, planul Annan va merge în iad”, a afirmat ASL.
Peste 13.000 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în timpul violenţelor care au debutat la mijlocul lunii martie 2011, în Siria, odată cu revolta faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit OSDO.

Share our work
Siria, in atentia Consiliului de Securitate al ONU

Siria, in atentia Consiliului de Securitate al ONU

Consiliul de Securitate ONUConsiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri după-amiaza pentru consultări pe tema situaţiei din Siria.
Această reuniune neprevăzută anterior a Consiliului se va desfăşura începând cu ora locală 15.00 (22.00, ora României), a precizat reprezentanţa franceză la ONU pe contul său pe Twitter. „Un proiect de rezoluţie asupra (situaţiei din) Siria ar putea fi distribuit” cu această ocazie membrilor Consiliului, a anunţat un diplomat occidental. Mai multe ţări intenţionează să răspundă în acest fel blocării de către Rusia, în octombrie, a unui proiect de rezoluţie european, dar şi depunerii de către Moscova a unui proiect de text considerat de către occidentali prea „timorat”, a precizat el.
Europenii şi ţările arabe lucrează de mai multe zile la un nou proiect de rezoluţie care are la bază planul Ligii Arabe de soluţionare a conflictului din Siria. Treizeci şi patru de civili, inclusiv zece copii, au fost ucişi joi de forţele de securitate în Siria, anunţă Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).
„Bilanţul zilei se ridică la 34 de civili ucişi de forţele de ordine în mai multe regiuni din Siria, în special la Homs”, a declarat liderul organizaţiei, Rami Abdel Rahmane. În plus, şapte dezertori şi opt militari au murit joi în incidente armate.
La Homs, fieful protestelor care durează de zece luni, armata a lansat o operaţiune în cartierul Karm al-Zeitoune, omorând 26 de civili, inclusiv nouă copii. Alte zeci de persoane au fost rănite. În oraşul Hama (centru), unde armata iniţiase o vastă ofensivă marţi, patru civili au fost ucişi, inclusiv o femeie împuşcată de un lunetist. O altă persoană a fost ucisă la Idleb (nord-vest), iar alte două la periferia capitalei Damasc. În provincia Deraa, un adolescent a fost ucis şi alte trei persoane au fost rănite în atacuri ale serviciilor de securitate.

Share our work
SUA ameninta Siria cu Consiliul de Securitate

SUA ameninta Siria cu Consiliul de Securitate

assadCasa Albă a estimat marţi că Siria nu şi-a respectat angajamentele faţă de Liga Arabă şi că este „timpul” pentru Consiliul de Securitate al ONU să acţioneze pentru „a creşte presiunea” asupra regimului de la Damasc. „Au trecut 16 zile de când regimul sirian a semnat protocolul de acord cu privire la venirea observatorilor Ligii Arabe şi nouă săptămâni de când el şi-a dat unda verde la planul de acţiune în patru puncte al Ligii” a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american Barack Obama, Jay Carney (foto). „Am spus în mod clar că în cazul în care iniţiativa Ligii Arabe nu este aplicată, comunitatea internaţională ar trebui să examineze noi măsuri pentru a forţa regimul să pună capăt violenţei contra cetăţenilor săi”, a reamintit Carney într-un briefing.
Referindu-se la „tiruri trase de lunetişti, acte de tortură şi crime ce continuă în Siria”, Carney a concluzionat că este „evident că nu a fost respectat caietul de sarcini” de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad. „Vom continua să lucrăm cu partenerii noştri internaţionali. Credem că este timpul pentru Consiliul de Securitate să acţioneze. Ne dorim din partea comunităţii internaţionale să arate solidaritate pentru a sprijini aspiraţiile legitime ale sirienilor”, a promis el.
Potrivit Comitetelor de coordonare locală, care organizează manifestaţiile pe teren, 390 de persoane au fost ucise de când observatorii şi-au început misiunea la 26 decembrie. Secretarul general al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a admis că tirurile asupra manifestanţilor antiregim continuă. LCC i-a chemat pe arabi şi observatori să aibă o atitudine „obiectivă, imparţială şi onestă precum şi simţul responsabilităţii. şi să anunţe dacă nu pot continua singuri această misiune pentru a cere ajutor din partea organizaţiilor internaţionale în cauză”.

Share our work
Atacul asupra ambasadei britanice la Teheran, condamnat de Consiliul de Securitate al ONU

Atacul asupra ambasadei britanice la Teheran, condamnat de Consiliul de Securitate al ONU

Teheran UK ambasadaConsiliul de Securitate al ONU a condamnat marţi „în cei mai severi termeni” atacul împotriva misiunii diplomatice britanice de la Teheran, ocupată de manifestanţi care au vandalizat sediul ambasadei. „Membrii Consiliului de Securitate reamintesc principiul inviolabilităţii reşedinţelor diplomatice şi consulare şi obligaţia guvernelor statelor gazdă (…) de a lua toate măsurile necesare pentru a le proteja”, au subliniat cele cincisprezece membre ale Consiliului într-o declaraţie. Ministerul de Externe iranian şi-a exprimat marţi regretele în legătură cu atacul comis împotriva ambasadei britanice la Teheran, ocupată de manifestanţi care au distrus sediile cancelariei, informează Agerpres. Într-un comunicat publicat de agenţia Mehr, ministerul şi-a exprimat „regretele pentru comportamentul inacceptabil al unui număr restrâns de manifestanţi, în pofida eforturilor poliţiei” şi a afirmat că „a cerut autorităţilor să adopte imediat măsurile necesare” pentru a pune capăt ocupării ambasadei. „Ministerul de Externe insistă asupra angajamentului Republicii islamice de a proteja clădirile şi personalul diplomatic şi şi-a afirmat respectul faţă de reglementările internaţionale şi imunitatea clădirilor diplomatice”, se arată în comunicat.
Londra le-a solicitat marţi tuturor cetăţenilor săi din Iran „să rămână în casele lor” şi „să adopte un profil discret”, pe fondul atacării ambasadei britanice de către manifestanţi la Teheran. Înalţi responsabili britanici „au discutat cu însărcinatul cu afaceri iranian de la Londra pentru a solicita intervenţia imediată a autorităţilor iraniene pentru a relua controlul asupra situaţiei şi a proteja incinta noastră diplomatică, după cum sunt obligaţi de convenţiile internaţionale”, a anunţat Foreign Office într-un comunicat.
Ambasada, atacata si incendiata
Ambasada britanică a fost „atacată, invadată şi incendiată”, conform diplomaţiei britanice. MAE de la Londra şi-a modificat totodată recomandările pentru cetăţenii britanici aflaţi în Iran, în urma acestui incident. Acestora li se cere în prezent să „rămână la casele lor” şi să „adopte un profil discret în aşteptarea de informaţii suplimentare”. Potrivit unui jurnalist AFP aflat la Teheran, zeci de manifestanţi au pătruns marţi în ambasada Marii Britanii fără ca poliţia să intervină şi au dat jos drapelul britanic, înlocuindu-l cu unul iranian. Conform unor martori, protestatarii au ars şi documente din interiorul clădirii.
MAE rus a denunţat incidentul ca fiind „inacceptabil”. „Actele unei mulţimi de protestatari comise prin violarea dreptului internaţional universal (…) sunt inacceptabile şi merită să fie condamnate”, a afirmat diplomaţia rusă într-un comunicat. La rândul lor, Italia şi Franţa au condamnat cu fermitate agresiunea. „Ceea ce s-a produs în incinta ambasadei britanice de la Teheran este absolut intolerabil”, a precizat ministrul italian de externe Giulio Terzi. „Franţa consideră autorităţile iraniene responsabile pentru securitatea şi integritatea tuturor misiunilor diplomatice de la Teheran”, a spus şeful diplomaţiei franceze Alain Juppe, adăugând că „în aceste condiţii inacceptabile, Franţa îşi exprimă deplina sa solidaritate cu Marea Britanie”.

Share our work