Romania a co-sponsorizat, la AG ONU, dezbaterea la nivel de miniștri de externe “Consolidarea Cooperării pentru un Domeniu Maritim Sigur și Stabil”, relatează serviciul de presă al MAE român. În cadrul UNGA80, România a co-sponsorizat miercuri, 24 septembrie 2025, dezbaterea la nivel de miniștri de externe “Consolidarea Cooperării pentru un Domeniu Maritim Sigur și Stabil”.
Aspecte esențiale
În intervenție, ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a abordat aspecte esențiale ale securității maritime din perspectiva României ca stat la Marea Neagră și importanța pentru securitatea națională și regională a respectării dreptului internațional, în particular prevederile UNCLOS, a libertății de navigație, protejarea infrastructurilor submarine și protejarea mediului, ecosistemelor și biodiversității marine.
Statele participante la dezbatere, organizațiile internaționale și comunitatea internațională au în România un partener în aplicarea și apărarea UNCLOS.
Ministrul a evidențiat rolul esențial al dialogului diplomatic, al soluționării disputelor prin mijloace pașnice, al cooperării multilaterale și al respectării dreptului internațional în prevenirea tensiunilor și în consolidarea încrederii între state.
România rămâne un partener activ în inițiativele regionale și internaționale privind securitatea maritimă, contribuind la eforturile comune de menținere a păcii, stabilității și libertății de navigație în toate zonele maritime, inclusiv în Marea Neagră.
Ministrul român de externe a salutat anunțul Congresului Statelor Unite ale Americii privind organizarea la 30 septembrie a unor audieri dedicate “Viitorului Strategiei pentru Marea Neagră a SUA”.
România la SEECP
Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a participat recent, în marja AG ONU, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de Bulgaria în calitate de președinție-în-exercițiu a Procesului și de Consiliul Cooperării Regionale (RCC).
Discuțiile s-au axat pe obiectivele asigurării stabilității și securității regionale și construirea unor strategii corespunzătoare care să conducă la îmbunătățirea rezilienței, coeziunii și creșterii economice în Europa de Sud-Est. Ministrul român de externe a apreciat relevanța acestor discuții informale și aplicate mai ales în contextul geopolitic actual. A reiterat sprijinul pentru politica de extindere a UE atât în Balcanii de Vest, cât și în vecinătatea estică – Republica Moldova și Ucraina – pe baza meritelor proprii în implementarea agendelor de reforme specifice. A evidențiat că realizarea reformelor angajate va ajuta țările candidate, pe de o parte, pentru a face față mai eficient provocărilor actuale, iar pe de alta, pentru a profita de oportunitățile oferite de aderarea la UE. Ministrul de externe român a evidențiat totodată importanța conlucrării cu SUA în Europa de Sud-Est pentru asigurarea stabilității și securității în această regiune.
Reuniune internațională
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat recent la micul-dejun al Liderilor dedicat Amenințărilor Existențiale Aferente Creșterii Nivelului Mărilor, organizat în marja Adunării Generale a ONU, relatează serviciul de presă al MAE român.
Evenimentul a reunit înalți oficiali guvernamentali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, pentru a discuta despre provocările generate de creșterea nivelului mărilor și a identifica soluții eficiente pentru adaptare și protecție.
În cadrul reuniunii, demnitarul român a subliniat angajamentul ferm al României față de protejarea statelor afectate, evidențiind importanța cooperării internaționale și a respectării cadrului juridic internațional, inclusiv prevederile Convenției Națiunilor Unite privind Dreptul Mării (UNCLOS).
De asemenea, ministrul român a susținut eforturile globale pentru adoptarea, în anul 2026, a unei Declarații în cadrul Adunării Generale ONU privind creșterea nivelului mării.
Participarea României la reuniune reflectă angajamentul țării noastre de a contribui la acțiunile globale de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la efectele acestora, inclusiv creșterea nivelului mărilor.
Interes strategic
Regiunea Mării Negre a devenit în ultimele două decenii un punct de interes strategic pentru Statele Unite ale Americii, într-un context geopolitic extrem de volatil, marcat de confruntări deschise, conflicte înghețate și competiții geopolitice de mare intensitate. Între flancul estic al NATO, conflictele din Ucraina și Georgia, vulnerabilitățile Republicii Moldova și prezența agresivă a Federației Ruse, Marea Neagră este astăzi o zonă în care se intersectează interesele globale, iar Washingtonul își redefinește permanent strategia pentru a răspunde provocărilor și pentru a-și consolida influența.
Viitorul strategiei americane în Marea Neagră depinde de o serie de factori care țin de evoluțiile interne din regiune, de dinamica conflictului din Ucraina, de poziția aliaților europeni și de modul în care SUA vor reuși să îmbine dimensiunea militară cu cea politică, economică și de securitate energetică. Washingtonul privește Marea Neagră nu doar ca pe o regiune limitată geografic, ci ca pe un spațiu esențial pentru arhitectura de securitate euro-atlantică, un coridor energetic și comercial și o zonă în care se joacă viitorul raportului de forțe dintre Occident și Rusia.
Frontieră avansată
Primul pilon al strategiei americane este consolidarea securității militare. Din perspectiva Pentagonului, Marea Neagră reprezintă o frontieră avansată a NATO și o zonă tampon care protejează Europa Centrală și de Est. După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, SUA și-au intensificat prezența militară în regiune prin exerciții comune, rotația trupelor și dezvoltarea unor facilități logistice și de supraveghere în România și Bulgaria. Baza de la Mihail Kogălniceanu din România, scutul antirachetă de la Deveselu și porturile românești de la Constanța devin elemente-cheie ale acestei arhitecturi. În viitor, Washingtonul are în vedere creșterea interoperabilității cu aliații regionali, dezvoltarea capacităților navale și aeriene și sprijinirea forțelor ucrainene pentru a rezista presiunii rusești.
Un al doilea element este sprijinul politic pentru statele riverane aflate sub presiunea Moscovei. Ucraina și Georgia, aflate de ani de zile în conflict cu Rusia, sunt priorități în politica externă a SUA. Strategia americană pentru Marea Neagră presupune o susținere consistentă pentru integritatea teritorială a acestor state și pentru parcursul lor euro-atlantic. Chiar dacă integrarea în NATO rămâne un subiect delicat, Washingtonul își propune să ofere garanții de securitate, sprijin financiar și militar, precum și asistență pentru reforme democratice. Republica Moldova devine, la rândul ei, o piesă din ce în ce mai importantă în această ecuație, mai ales în condițiile în care Moscova utilizează Transnistria ca pe o pârghie de destabilizare.
Coridor alternativ
Pe plan energetic, SUA văd Marea Neagră ca pe un coridor alternativ pentru a reduce dependența Europei de gazele rusești. Proiectele legate de transportul gazului lichefiat (LNG), exploatarea resurselor offshore din platoul continental românesc și conectarea regiunii la infrastructura energetică europeană reprezintă priorități ale Washingtonului. O strategie americană pe termen lung va urmări diversificarea surselor, atragerea de investiții și întărirea rolului României ca hub regional de energie. Astfel, Marea Neagră devine nu doar un spațiu militar, ci și unul economic, unde concurența pentru resurse și infrastructură are o semnificație strategică.
Un alt aspect important al viitorului strategiei americane este dimensiunea informatică și dezinformarea. SUA au conștientizat că Rusia folosește campanii de propagandă, război cibernetic și manipulare informațională pentru a slăbi unitatea regională. În acest context, Washingtonul va investi în consolidarea securității cibernetice a statelor riverane, în sprijinirea presei independente și în programe de educație media. Obiectivul este reducerea vulnerabilităților democratice și consolidarea rezilienței societăților din regiune în fața războiului hibrid.
Strategia SUA trebuie să țină cont și de relația cu Turcia, un actor esențial la Marea Neagră, dar și unul dificil, din cauza politicilor ambivalente ale Ankarei. Turcia este membru NATO, dar are relații complicate cu Rusia și adoptă adesea o poziție de echilibru între Est și Vest. Pentru Washington, viitorul strategiei în Marea Neagră va depinde și de modul în care va reuși să mențină Turcia în interiorul viziunii aliate, evitând derapaje care ar putea afecta coerența NATO în regiune.
Element-cheie
Un alt element-cheie îl reprezintă relația cu Uniunea Europeană. SUA își doresc ca strategia pentru Marea Neagră să fie complementară cu inițiativele europene, nu paralelă. Uniunea Europeană a început să acorde o atenție sporită regiunii, dar capacitatea de proiecție militară este limitată. Washingtonul mizează pe parteneriatul transatlantic pentru a împărți responsabilitățile. SUA furnizează garanțiile de securitate, iar UE completează cu investiții economice, reforme și integrare politică.
Viitorul acestei strategii depinde și de evoluțiile războiului din Ucraina. Dacă Rusia va continua agresiunea și va reuși să își păstreze controlul asupra Crimeei și a Mării Azov, Marea Neagră va rămâne un spațiu contestat, unde echilibrul de putere se joacă la fiecare incident militar sau diplomatic. Dacă Ucraina va reuși să-și apere suveranitatea și să recâștige controlul asupra teritoriilor ocupate, atunci SUA și aliații lor vor avea șansa să construiască o arhitectură de securitate mai stabilă, care să descurajeze viitoare agresiuni.
Dincolo de dimensiunea militară și geopolitică, Washingtonul încearcă să promoveze și o viziune de dezvoltare regională. Inițiative precum sprijinirea comerțului liber, investițiile în infrastructură, legăturile academice și culturale, dar și consolidarea instituțiilor democratice sunt parte integrantă a unei strategii de durată. Ideea centrală este că securitatea nu poate fi susținută doar prin mijloace militare, ci și prin crearea unor societăți prospere și stabile, capabile să reziste presiunilor externe.
Competiție globală
Un alt factor care va influența viitorul strategiei americane este competiția globală cu China. Deși Marea Neagră nu este o zonă în care Beijingul are o prezență militară directă, interesele economice chineze cresc, în special prin investiții în infrastructură și prin inițiativa Belt and Road. SUA privesc aceste evoluții cu atenție, considerând că o eventuală consolidare a prezenței chineze ar putea slăbi poziția occidentală și ar putea crea noi vulnerabilități.
Privind în perspectivă, viitorul strategiei americane pentru Marea Neagră este unul complex și plin de provocări. Va fi nevoie de o combinație de măsuri militare, diplomatice, economice și sociale pentru a asigura stabilitatea regiunii. Washingtonul va trebui să mențină echilibrul între descurajarea Rusiei, sprijinirea aliaților și partenerilor, gestionarea relației cu Turcia și colaborarea cu Uniunea Europeană. În același timp, va trebui să răspundă rapid la schimbările de pe teren, într-o regiune unde situația se poate transforma radical într-un interval scurt.
În concluzie, Marea Neagră rămâne o zonă test pentru credibilitatea angajamentului american în Europa. Viitorul strategiei SUA în regiune va arăta dacă Washingtonul reușește să construiască o arhitectură de securitate durabilă, să sprijine dezvoltarea democratică a statelor riverane și să contracareze agresiunea rusă și influența altor actori globali. Într-o lume marcată de competiții strategice, cine controlează Marea Neagră influențează nu doar echilibrul regional, ci și stabilitatea întregului continent european.
Alegerile parlamentare din 2025 reprezintă un moment critic pentru viitorul Republicii Moldova, având loc într-un climat geopolitic tensionat. Miza este extrem de importantă, iar semnalele arată că Federația Rusă tratează acest scrutin ca pe o bătălie strategică pentru menținerea influenței sale în spațiul ex-sovietic. În condițiile în care Chișinăul și-a afirmat ferm parcursul pro-european, Moscova pare dispusă să folosească toate instrumentele, de la propagandă și operațiuni clandestine până la presiuni economice, pentru a influența rezultatul votului.
Contextul geopolitic regional
Regiunea se află în 2025 sub umbra conflictului din Ucraina, declanșat de invazia rusă din 2022 și încă nerezolvat pe deplin. Războiul a destabilizat profund securitatea europeană și a tensionat relațiile dintre Federația Rusă și statele din vecinătatea sa. Republica Moldova, țară mică situată la granița de vest a Ucrainei, se confruntă cu provocări existențiale întrucât Kremlinul o percepe ca pe o fostă republică sovietică ce nu ar trebui să scape de sub influența sa. Chișinăul, în schimb, s-a aliniat clar cu comunitatea occidentală, și a condamnat agresiunea rusă, a oferit sprijin umanitar pentru refugiații ucraineni și, în iunie 2022, a obținut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Această orientare a amplificat tensiunile cu Moscova, care vede integrarea europeană a Moldovei ca pe o amenințare la adresa intereselor sale strategice.
Relațiile bilaterale dintre R. Moldova și Rusia în 2025 sunt probabil la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. De la începutul războiului din Ucraina, Moscova a recurs la diferite forme de presiune asupra Chișinăului. Arma energetică a fost utilizată din plin: livrările de gaze rusești către Moldova au fost drastic reduse în 2022-2023, provocând crize energetice și obligând autoritățile moldovene să caute alternative în România și pe piața UE. Totodată, Rusia a impus interdicții la import pentru produse moldovenești (precum fructe și vinuri), folosind embargourile comerciale ca pârghie de șantaj economic. Retorica oficialilor ruși a devenit din ce în ce mai agresivă, Ministerul de Externe de la Moscova și purtătorul de cuvânt al Kremlinului au acuzat frecvent guvernul Maiei Sandu că ar fi o „marionetă a Occidentului” și au avertizat asupra presupuselor planuri ale NATO și României de a absorbi Moldova. În replică, Chișinăul a luat măsuri fără precedent pentru a se apăra: a expulzat diplomați ruși suspectați de spionaj, a limitat propaganda mediatică rusă (prin suspendarea unor posturi TV locale care retransmiteau dezinformări pro-Kremlin) și a cerut în mod repetat retragerea trupelor rusești staționate ilegal pe teritoriul său.
Reduta transnistreană
Un element deosebit de sensibil al contextului regional este prezența militară rusă în Transnistria. În această regiune separatistă a Republicii Moldova, Rusia menține încă aproximativ 1500 de militari (sub pretextul forțelor de menținere a păcii și al Grupului Operativ de Trupe Ruse) și un enorm depozit de armament la Cobasna, reminiscență a epocii sovietice. Transnistria, necontrolată de autoritățile constituționale de la Chișinău, constituie o pârghie permanentă de influență și destabilizare la dispoziția Moscovei. În 2022, în primele luni ale invaziei din Ucraina, au avut loc incidente suspecte în stânga Nistrului, explozii la infrastructuri și zvonuri despre mobilizare, interpretate ca provocări puse la cale pentru a crea pretexte de intervenție sau pentru a tensiona suplimentar situația de securitate a Moldovei. Faptul că trupele ruse din Transnistria sunt acum izolate (Ucraina a blocat accesul dinspre Rusia) nu le face inofensive. Ele pot fi activate oricând într-un scenariu de criză, fie pentru a intimida Chișinăul, fie pentru a deschide un nou front dacă situația regională escaladează.
Astfel, în 2025 Republica Moldova se găsește la intersecția unor turbulențe geopolitice majore. Pe de o parte, are aspirații ferme de integrare europeană și sprijin occidental pentru reforme. Pe de altă parte, se confruntă cu un vecin războinic care consideră că pierderea influenței asupra Chișinăului ar reprezenta o înfrângere strategică în contextul rivalității Est-Vest. În acest climat, alegerile parlamentare din toamnă devin mult mai mult decât un proces democratic intern: ele capătă o dimensiune geostrategică, fiind privite ca un referendum asupra orientării externe a țării și ca o posibilă oportunitate pentru Kremlin de a readuce Moldova pe orbita sa.
Istoria nu iartă
Nu este prima dată când Federația Rusă încearcă să influențeze direct sau indirect opțiunile electoratului moldovean. Dimpotrivă, ingerințele rusești au un istoric bogat în Republica Moldova, adaptându-se contextului fiecărui scrutin. Analiza alegerilor recente, prezidențialele din 2020, parlamentarele din 2021 și localele din 2023, demonstrează un tipar constant al amestecului politic și informațional dinspre răsărit.
În noiembrie 2020, alegerile prezidențiale au pus față în față doi candidați cu viziuni opuse. Pe de o parte pro-occidentala Maia Sandu, pe de alta socialistul Igor Dodon, președinte în funcție cunoscut pentru atitudinea sa prorusă. Implicarea Moscovei în acea campanie s-a manifestat în moduri multiple. Oficial, Kremlinul și-a exprimat susținerea pentru Dodon, președintele Vladimir Putin i-a transmis urări calde și a sugerat că o victorie a lui Dodon ar menține relații apropiate. Neoficial, mașinăria propagandistică rusă a fost pusă în mișcare pentru a-l avantaja. Mass-media rusești foarte populare printre vorbitorii de limbă rusă din Moldova (precum Pervîi Kanal, RTR sau posturi locale finanțate opac) au difuzat reportaje și talk-show-uri denigratoare la adresa Maiei Sandu, pictând-o drept “candidata Occidentului” care ar intenționa să unească Moldova cu România și să distrugă valorile tradiționale. Pe rețelele sociale, o avalanșă de știri false sugerau că, dacă va câștiga Sandu, limba rusă va fi interzisă, Biserica Ortodoxă marginalizată, iar țara va fi atrasă în război împotriva Rusiei. Totodată, există indicii că consultanți politici apropiați de Kremlin au oferit sfaturi strategice taberei lui Dodon, sprijinind mesaje de campanie populiste și anti-occidentale. În pofida acestor eforturi, scrutinul din 2020 a adus o surpriză neplăcută pentru Moscova: mobilizarea masivă a diasporei din Occident (circa un sfert de milion de voturi în străinătate, covârșitor pentru candidatul proeuropean) a contribuit decisiv la victoria Maiei Sandu. Rezultatul, primul șef de stat clar pro-UE la Chișinău, a fost perceput la Moscova ca un eșec strategic, confirmând că influența sa asupra electoratului moldovean scade în fața aspirațiilor de schimbare.
Amenințări electorale
În iulie 2021, după preluarea președinției de către Maia Sandu, Republica Moldova a organizat alegeri parlamentare anticipate cruciale. Și de această dată Rusia a încercat să își joace cărțile. Conștient că partidul prezidențial PAS promova deschis combaterea corupției și integrarea europeană, Kremlinul a pariat pe opoziția socialist-comunistă aliată (Blocul electoral al socialiștilor și comuniștilor condus de Igor Dodon și Vladimir Voronin) și pe alte forțe politice prorus or populiste. În culise, emisari ruși de rang înalt au vizitat Chișinăul înainte de scrutin, cunoscutul strateg Dmitri Kozak ar fi purtat discuții cu liderii de opoziție pentru a consolida frontul pro-Moscova. În spațiul informațional, televiziunile afiliate stângii au intensificat retorica alarmistă: au avertizat că victoria PAS ar însemna “sfârșitul neutralității”, intrarea trupelor NATO în Moldova și degradarea relațiilor economice cu Rusia (în special tăierea gazului). De asemenea, s-au raportat cazuri de mobilizare organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană – mii de persoane transportate peste linia administrativă cu autobuzele pentru a vota candidatul blocului prorus, uneori în schimbul unor sume de bani sau pachete cu alimente.
În paralel, controversatul oligarh fugar Ilan Șor și formațiunea sa populistă au fost tacit sprijiniți de interesele pro-ruse, ca o a treia forță menită să erodeze voturile proeuropene. Rezultatul alegerilor din 2021 – o majoritate parlamentară confortabilă obținută de forțele pro-reformă și prounioniste cu UE – a reprezentat o lovitură dureroasă pentru Kremlin. Practic, Rusia și-a pierdut atunci pârghiile directe de influență asupra guvernării de la Chișinău, fiind nevoită să-și recalibreze strategia pentru a submina ulterior guvernarea Sandu.
Tactici de destabilizare
În lipsa controlului politic direct, Moscova a recurs în 2022-2023 la tactici de destabilizare a Moldovei pe alte căi, pregătind terenul pentru viitoare interferențe electorale. Toamna și iarna lui 2022 au fost marcate de proteste masive la Chișinău, organizate de partidul Șor cu o retorică vehement anti-guvernamentală. Mii de oameni, în special din zone defavorizate, au fost aduși periodic în fața Parlamentului, cerând demisia guvernului proeuropean și acuzându-l pentru inflația și criza energetică provocate, în realitate, de șantajul Gazprom. Investigațiile jurnalistice și ale serviciilor moldovene au arătat că aceste manifestații au fost finanțate netransparent, existând o bănuială puternică de sponsorizare rusească (prin intermediul rețelei lui Ilan Șor, care la rândul său ar fi primit fonduri din Federația Rusă). Punctul culminant a fost atins în februarie 2023, când președinta Maia Sandu a dat publicității informații furnizate de Ucraina despre un plan rusesc de lovitură de stat la Chișinău. Conform acestor dezvăluiri, forțe speciale ruse (inclusiv membri ai grupării de mercenari Wagner, coordonați de Evgheni Prigojin) urmau să se infiltreze în Moldova, profitând de protestele violente alimentate de partidul Șor, pentru a ocupa instituții ale statului și a înlătura conducerea legitimă pro-occidentală. Autoritățile au reușit să zădărnicească complotul – mai mulți agitatori străini au fost respinși la frontieră, iar în țară s-au făcut arestări –, însă episodul a confirmat cât de departe este dispus Kremlinul să meargă. Eforturile de destabilizare directă au eșuat atunci (“au încercat să răstoarne guvernul și au eșuat”, după cum declara Maia Sandu), dar Moscova nu a renunțat, ci și-a mutat focalizarea către alegerile viitoare.
În acest context, alegerile locale generale din 2023 au fost privite ca un barometru al influenței ruse la nivelul politicii moldovenești. Deși miza lor a fost mai mică pe plan geopolitic, scrutinul local a oferit câteva indicii relevante. În autonomie găgăuză (region cunoscută pentru orientarea pronunțat prorusă), candidatul susținut deschis de oligarhul Șor a câștigat funcția de başcan (guvernator), semn că rețeaua finanțată de Rusia încă are priză la electoratul local, mai ales într-un teritoriu cu populație minoritară și nemulțumită de Chișinău. La nivel național, partidul de guvernământ PAS a obținut un scor decent per ansamblu, însă a suferit înfrângeri în marile orașe, inclusiv la Chișinău, unde primarul Ion Ceban (fost socialist cu vederi apropiate de Moscova) a fost reales. Observatorii au remarcat că în campania locală s-au regăsit temele propagandei rusești: pretinse eșecuri ale integrării europene, mesaje conservatoare împotriva “valorilor străine” și insinuări că apropierea de NATO ar pune în pericol pacea. Cu alte cuvinte, influența narativelor cultivate de Kremlin a fost departe de a dispărea din spațiul public moldovenesc, chiar dacă canalele oficiale ale acestei influențe (anumite televiziuni, partidul Șor – între timp scos în afara legii pentru extremism – etc.) au fost constrânse sau desființate de autorități.
Războiul împotriva referendumului
Un caz aparte, petrecut la sfârșitul anului 2024, merită menționat ca exemplu maximal al amestecului rusesc, și anume referendumul constituțional privind integrarea europeană și alegerile prezidențiale din octombrie-noiembrie 2024. Atunci, autoritățile și observatorii internaționali au semnalat un amestec fără precedent al Rusiei. Scopul Moscovei a fost să determine un vot negativ la referendumul ce propunea înscrierea în Constituție a obiectivului aderării la UE și, concomitent, să împiedice realegerea Maiei Sandu la președinție. Campania “Nu UE” a fost puternic susținută de propagandă pro-rusă, iar în prima fază tabăra anti-UE a părut să domine, până ce voturile din diaspora occidentală au inversat rezultatul strâns în favoarea “Da”. Maia Sandu a denunțat atunci “un atac masiv asupra democrației”, vorbind despre zeci de milioane de euro pompați de “grupări criminale și forțe ostile din afara țării” pentru a influența rezultatul.
Ulterior, investigațiile au scos la iveală detalii concrete, și anume rețele de cumpărare a voturilor la scară națională, prin care peste 130.000 de cetățeni ar fi primit plăți în numerar (sume mici, dar semnificative pentru oameni săraci) ca să voteze conform indicațiilor. Aceste fonduri – estimate la peste 30 de milioane de euro – proveneau din surse rusești, fiind canalizate prin intermediul unor bănci offshore și distribuite de intermediarii locali afiliați grupării Șor. Practic, frauda electorală organizată de Kremlin a atins un nivel nemaiîntâlnit, ceea ce a determinat Parlamentul European și Comisia Europeană să condamne oficial ingerința Rusiei. Cu toate acestea, chiar și sub asalt, instituțiile democratice moldovenești au rezistat: referendumul pro-UE a trecut la limită, iar Maia Sandu a câștigat turul al doilea al prezidențialelor (circa 55% din voturi), învingând candidatul susținut de socialiști și de propaganda rusă. Pentru Kremlin, eșecul de a “deturna” acel scrutin a fost un semnal că trebuie să-și intensifice eforturile în perspectiva anului 2025.
În concluzie, precedentele recente demonstrează clar amploarea ingerinței rusești: de la influențarea discursului public și finanțarea clandestină a partidelor proruse, până la coruperea alegătorilor și tentative directe de destabilizare. Fiecare victorie electorală a forțelor proeuropene a survenit în pofida acestor ingerințe, ceea ce probabil alimentează dorința Moscovei de răzbunare geopolitică în scrutinul viitor. Alegerile din 28 septembrie 2025 sunt privite de strategii Kremlinului drept șansa de a recâștiga pârghiile pierdute – motiv pentru care se anticipează că amestecul rusesc va fi și mai agresiv și mai inventiv decât în episoadele precedente.
Scenarii posibile
Având în vedere experiențele trecute și indiciile deja apărute în pragul campaniei electorale din 2025, se poate schița un tablou al principalelor instrumente de influență pe care Rusia le-ar putea folosi pentru a modela rezultatul alegerilor în Republica Moldova. Această interferență se înscrie într-un război hibrid mai larg dus de Kremlin contra Chișinăului pro-european, combinând mijloace informaționale, politice, economice și subversive.
Campanii de dezinformare și propagandă: Arsenalul propagandistic rusesc va juca, fără îndoială, un rol central. În absența unor televiziuni locale majore care să retransmită direct posturi de la Moscova (după suspendarea unor canale în 2022), influența mediatică a Kremlinului se va muta și mai mult în spațiul online și în canalele informale. Ne putem aștepta la o invazie de știri false, teorii conspiraționiste și manipulări pe rețelele sociale populare în rândul moldovenilor – Facebook, Odnoklassniki, TikTok, Telegram și YouTube. Aceste mesaje vor ținti să discrediteze guvernarea și partidele prooccidentale și să inducă frică și confuzie în rândul alegătorilor. Narativele probabil promovate includ: „Occidentul vă controlează țara și vă va impune valori străine (cum ar fi drepturile LGBT sau secularismul extremist)”, „Integrarea europeană va aduce sărăcie, șomaj și vă va atrage în războiul contra Rusiei”, „Politicienii pro-UE sunt corupți, incompetenți și vânduți americanilor”, respectiv „Opoziția ‘suveranistă’ prorusă este singura care apără neutralitatea, credința și identitatea Moldovei”.
Un rol important îl are și Biserica Ortodoxă din Moldova subordonată Patriarhiei Moscovei, care s-a dovedit un vector de influență în trecut. Preoți și ierarhi conservatori pot transmite mesaje subtile sau explicite anti-occidentale către credincioși, de la amvon sau în spațiul public, legitimând propaganda Kremlinului sub masca apărării tradiției și moralei. Această fuziune între discursul religios și cel politic pro-Moscova s-a văzut anterior (cazuri în care preoți îndemnau enoriașii să nu voteze “împotriva credinței”), și e posibil să reapară în 2025. De asemenea, Rusia își va folosi rețeaua de agenți de influență locali, analiști, politicieni marginali, ONG-uri paravan și portaluri de știri dubioase, pentru a inunda spațiul informațional cu narațiuni favorabile intereselor sale.
Autoritățile de la Chișinău au avertizat chiar asupra unei campanii concertate numite codificat „Matrioșka”, menită să țintească diaspora moldovenească din Occident: potrivit consilierilor pe securitate, Kremlinul încearcă să demoralizeze alegătorii din diaspora (încurajându-i să nu se prezinte la vot) și să îi manipuleze pe alții să susțină formațiuni false pro-europene (în realitate controlate din umbră de Rusia). Această tactică perfidă încearcă atât reducerea impactului diaspora pro-UE – care a înclinat balanța în alegerile precedente –, cât și divizarea electoratului proeuropean prin diversiuni care se prezintă drept “alternative noi, necompromise”. În sinteză, războiul informațional dus de Rusia în 2025 va fi omniprezent: de la mediul online (unde conturi false și “trolli” vor multiplica propaganda), până la zvonuri plasate în sate și întreținute prin vorba bătrânilor la poartă. Scopul fundamental este distorsionarea percepțiilor publicului și cultivarea unui climat de neîncredere generalizată, în care alegătorii ori își pierd orientarea (și stau acasă), ori cad pradă falselor speranțe oferite de exponenții prorusi.
2. Sprijinirea partidelor și candidaților proruși (inclusiv prin fragmentarea electoratului pro-UE): O altă axă majoră de acțiune va fi cea politico-financiară, vizând influențarea directă a ofertei electorale. După cum au indicat chiar oficialii moldoveni, Moscova a pus la cale o strategie de a infiltra viitorul Parlament prin candidați loiali intereselor sale, prezentându-i drept “independenți” sau “noi forțe”. Președinta Maia Sandu a vorbit despre existența a “trei tipuri de proiecte politice” prin care Rusia acționează concomitent în alegeri:
Curentul “suveranist” – partide și blocuri politice recent formate, care pretind că luptă pentru suveranitatea și neutralitatea Moldovei, dar care în realitate promovează un euroscepticism agresiv și dependența de Rusia. Aici se încadrează, de pildă, alianțe precum nou-creatul bloc al socialiștilor-comuniștilor (PSRM-PCRM) alături de figuri aparent “naționaliste” ca Irina Vlah sau alții, ori diverse partide minuscule care clamau în 2025 că se opun “amestecului străin”. Mesajul acestor forțe este aparent patriotic, însă vocabularul lor – anti-UE, anti-NATO, anti-România – reflectă fidel tezele propagandei de la Kremlin. Rusia îi susține deoarece, sub paravanul “apărării statalității”, aceste grupări contestă orientarea pro-occidentală și ar facilita reorientarea geostrategică a Chișinăului către Est.
Gruparea populist-agresivă, legată de rețeaua Șor – deși Partidul Șor a fost scos în afara legii, oamenii și infrastructura controlate de oligarhul fugar Ilan Șor continuă să opereze. Această grupare (rebotezată sub diverse denumiri sau infiltrată în alte partide obscure) excelează în tactici de destabilizare: organizarea de proteste violente, cumpărarea voturilor la scară largă, mituirea alegătorilor vulnerabili cu bani sau produse, precum și recrutarea de elemente criminale pentru acțiuni de stradă. Este, în esență, un instrument de perturbare internă aflat la dispoziția Moscovei, folosit pentru a crea haos și a submina încrederea cetățenilor în autoritățile legitime. În campania 2025, ne putem aștepta ca rețeaua Șor (chiar decapitată formal) să furnizeze logistica “murdară” – de la saci cu bani negri distribuiți prin sate pentru a cumpăra voturi, până la campanii de denigrare și provocări menite să discrediteze procesul electoral. Dezvăluirile din 2024 despre cele 15 milioane de dolari trimiși prin off-shore-uri rusești către zeci de mii de moldoveni, ca mită electorală orchestrată de oamenii lui Șor, confirmă că astfel de operațiuni sunt o realitate. În 2025, sumele alocate ar putea fi chiar mai mari, având în vedere importanța strategică a acestor alegeri.
“Proiectele sub steag fals” – aici intră candidaturi independente și formațiuni noi care se prezintă drept nealiniate, echidistante critic față de toată lumea, dar care în culise sunt susținute de resurse și consultanți conectați la Moscova. Aceste “moiștri troieni” electorali au menirea de a fura din voturile electoratului dezamăgit, în special din tabăra centristă și proeuropeană, canalizându-le spre persoane care ulterior ar putea trăda cauza occidentală. Spre exemplu, s-a observat în 2025 o abundență neobișnuită de candidați independenți pe liste – unii fără notorietate, fără șanse reale de a trece pragul de 2% legal, dar insistenți în a promova un discurs de tip “nici Vest, nici Est – noi suntem pentru popor”. Astfel de candidați aparent apolitici ar putea fi finanțați pe ascuns doar pentru a fragmenta votul reformator și a semăna confuzie printre cei nehotărâți. Autoritățile moldovene estimează că Rusia este dispusă să investească sume colosale (s-a vehiculat cifra de circa 100 de milioane de euro) în susținerea acestor “vehicule politice” camuflate, tocmai pentru a-și asigura prezența unor agenți de influență în viitorul legislativ, fie și ca deputați independenți sau grupări minore cu rol de balama.
La nivel politic, tactica Rusiei în 2025 va fi diversificarea ofertei electorale proruse: de la partide tradiționale proruse (socialiști, comuniști) revigorate și unite în blocuri, la noi partide suveraniste, la sateliți ai rețelei Șor și până la independenți de fațadă. Toți aceștia, deși se prezintă diferit publicului, ar putea fi coordonați, direct sau indirect, de același centru de comandă strategică de la Moscova, cu scopul comun de a diminua ponderea forțelor proeuropene și de a aduce la putere fie o majoritate clar prorusă, fie măcar un parlament fragmentat și incapabil să mențină cursul pro-occidental.
3. Presiuni economice și arme energetice: Economia este un front pe care Rusia l-a folosit repetitiv pentru a influența atitudinile populației înainte de alegeri, și 2025 nu va face excepție. Deși Moldova a reușit în ultimii doi ani să își reducă dependența critică de gazul rusesc (prin interconectarea cu piața europeană și importuri alternative, în special din România), Gazprom rămâne formal furnizorul principal pentru regiunea transnistreană și păstrează un control asupra robinetului. Nu este exclus ca, pe durata campaniei electorale sau în preajma iernii, Moscova să recurgă la șantaj energetic: reducerea și mai drastică a livrărilor de gaze (sau menținerea acestora doar către Transnistria, provocând tensiuni interne), majorarea unilaterală a prețurilor, ori chiar deconectarea curentului electric livrat din centrala de la Cuciurgan (aflată pe teritoriul separatist). Astfel de acțiuni ar provoca nemulțumire socială – creșterea facturilor, penurii, eventuale pene de curent – de care propaganda prorusească ar da vina pe guvernarea pro-UE, acuzând-o că “s-a certat cu Rusia” și a lăsat populația în frig și întuneric. În paralel, instrumente economice precum embargourile comerciale pot fi intensificate. Rusia ar putea extinde lista produselor moldovenești interzise pe piața sa (folosind pretexte fitosanitare inventate), lovind deliberat segmente precum agricultorii de fructe și vinificatorii, care depind tradițional de exportul spre Est. Scopul unei asemenea mișcări ar fi să creeze un curent de opinie intern împotriva apropierii de UE: fermierii afectați, de pildă, ar putea fi instigați să protesteze și să susțină partidele care promit reluarea relațiilor comerciale cu Rusia. Nu trebuie uitată nici arma remitențelor: sute de mii de cetățeni moldoveni încă lucrează în Federația Rusă, iar banii trimiși de aceștia acasă constituie un suport vital pentru multe familii. Autoritățile de la Moscova ar putea exercita presiuni subtile asupra diasporei din Rusia – de exemplu, amenințarea cu îngreunarea regimului de ședere sau de muncă, hărțuirea liderilor comunităților de moldoveni, ori mesaje alarmiste că “dacă la Chișinău câștigă rusofobii, moldovenii din Rusia vor fi expulzați”. Astfel de intimidări ar urmări să influențeze votul diasporei aflate la Est (să o orienteze spre candidați proruși care promit relații bune cu Kremlinul) sau măcar să îi reducă participarea la vot. Per ansamblu, instrumentarul economic al Rusiei – gaze, comerț, locuri de muncă pentru emigranți – rămâne un mijloc de coerciție politică: provocând dificultăți materiale populației exact înainte de alegeri, Kremlinul mizează că electoratul își va vărsa frustrarea la urne pedepsind guvernarea pro-UE, ceea ce ar favoriza întoarcerea forțelor proruse.
4. Operațiuni cibernetice și atacuri asupra infrastructurii critice: În era digitală, alegerile pot fi perturbate nu doar prin mijloace tradiționale, ci și prin atacuri cibernetice orchestrate de actori statali. Moldova nu face excepție, mai ales că în ultimii ani a înregistrat o creștere a tentativelor de hacking asupra instituțiilor sale. În 2025, este foarte probabil ca grupuri de hackeri afiliate serviciilor secrete rusești să încerce să compromită integritatea procesului electoral moldovenesc. Vizați pot fi, de exemplu, serverele și bazele de date ale Comisiei Electorale Centrale sau ale Registrului electronic al alegătorilor – un atac informatic în preziua alegerilor ar putea perturba comunicarea rezultatelor, generând haos și suspiciuni de fraudă. De asemenea, site-urile oficiale guvernamentale, inclusiv cele de știri și de comunicare publică, ar putea fi ținta unor atacuri de tip DDoS (blocare a accesului) exact în momentele cheie, pentru a împiedica transmiterea informațiilor verificate către populație. Un alt risc este spargerea conturilor și scurgerea de informații compromițătoare: hackeri patronați de Rusia ar putea sustrage corespondență sensibilă a liderilor politici prooccidentali, pe care apoi să o publice selectiv sau să o distorsioneze (așa-numitele operațiuni de tip “hack and leak”), cu scopul de a scandaliza opinia publică sau de a discredita candidații favoriți ai Vestului. De pildă, divulgarea înainte de scrutin a unor e-mailuri private, extrase din context, ar putea alimenta teorii ale conspirației despre “trădarea intereselor naționale” de către guvernanți. Să ne amintim că metode similare au fost folosite de agenți ruși în alte țări (precum faimosul hacking al serverelor Partidului Democrat în SUA, 2016). Nu în ultimul rând, există amenințarea unor atacuri hibride asupra infrastructurii critice: tăierea curentului prin atacuri cibernetice asupra rețelei electrice interconectate cu Ucraina, blocarea comunicațiilor mobile, sau crearea de incidente artificiale de securitate cibernetică care să semene panică (de exemplu, alerte false de bombă transmise masiv prin e-mailuri și SMS-uri, tactică de care Moldova s-a mai lovit în 2022-2023). Scopul acestor acțiuni cibernetice ar fi în ultimă instanță compromiterea credibilității procesului electoral – dacă sistemele electronice cad sau sunt piratate, publicul ar putea fi făcut să creadă că rezultatele “au fost măsluite”, ceea ce ar alimenta contestările și ar slăbi viitorul guvern.
5. Destabilizare securitară prin regiunea transnistreană și alte elemente separatiste: Pe fondul campaniei electorale, Rusia ar putea recurge și la provocări de ordin militar sau paramilitar, profitând de prezența sa în Transnistria și de alte clivaje interne ale Moldovei. Un posibil scenariu ar fi crearea deliberată de incidente la frontiera administrativă de pe Nistru: de exemplu, autoritățile separatiste de la Tiraspol (fidele Moscovei) ar putea pune în scenă un incident armat sau o diversiune (explozie, focuri de armă în apropierea Zonei de Securitate), pe care apoi să o atribuie fie Ucrainei, fie “sabotajului” moldovenesc. O astfel de escaladare ar avea efectul de a speria populația de pe malul drept – brusc, spectrul extinderii războiului în Moldova ar deveni mai palpabil. În consecință, partidele proruse ar clama că neutralitatea țării e în pericol sub guvernarea actuală și că doar o întoarcere la politica externă “echilibrată” prorusă poate evita un conflict. Chiar fără incidente concrete, retorica de amenințare va fi utilizată: Moscova ar putea declara prin canale oficiale sau propagandistice că “nu va sta impasibilă” dacă cetățenii rusofoni din Transnistria sau Găgăuzia sunt “amenințați” de rezultatul alegerilor, insinuând posibilitatea unei intervenții. Astfel de declarații au menirea de a intimida electoratul și decidenții de la Chișinău, creând dileme de securitate tocmai în momentele în care țara ar trebui să se concentreze pe scrutin.
Transnistria și Găgăuzia
Transnistria oferă și alte mijloace de influență. Votul cetățenilor transnistreni în alegerile moldovenești este el însuși un fenomen orchestrabil: de regulă, regimul separatist mobilizează zeci de mii de locuitori cu cetățenie moldovenească să voteze în secțiile special amenajate la frontieră, îndrumându-i către candidații proruși. În 2025, această practică va continua, eventual însoțită de stimule materiale (s-a raportat în trecut că unii transnistreni au fost plătiți sau transportați organizat la urne). Practic, o rezervă de voturi controlată politic de Moscova poate fi injectată în rezultatul alegerilor, mai ales la marja pragului electoral, unde câteva mii de voturi pot decide intrarea unui partid în parlament. Similar, în sud, Autonomia Găgăuză ar putea fi folosită de Kremlin ca focar de tensiune: conducerea găgăuză (ea însăși pro-rusă) ar putea amenința voalat cu nerespectarea unor eventuale decizii ale Chișinăului după alegeri sau chiar cu declanșarea procedurii de autodeterminare (conform unui vechi articol din legislația autonomiei Găgăuziei, care prevede dreptul la secesiune dacă Moldova își schimbă statutul internațional). Reanimarea acestui subiect – de pildă, printr-o declarație a Adunării Populare de la Comrat în plină campanie – ar oferi propagandei ruse motivul să clameze că “vedeți, cursul pro-UE duce la dezmembrarea țării”.
Nu trebuie uitat nici rolul serviciilor secrete ruse în posibile acțiuni sub acoperire: în trecut, s-au descoperit agenți GRU și FSB care coordonau din umbră rețele locale (inclusiv personal militar travestit în “antrenori de sport” sau “turiști” infiltrați). În 2025, este probabil ca atare operațiuni clandestine să continue – de la recrutarea de indivizi violenți pentru provocări stradale, până la plasarea de materiale explozive sau incendierea unor obiective (sediile unor partide, spre exemplu), totul pentru a crea impresia de haos și insecuritate.
Dimensiunea securitară a amestecului rusesc se poate manifesta prin orchestrarea instabilității, iar Rusia are capacitatea, folosindu-se de enclavele separatiste și de rețelele sale, să ridice temperatura crizei dincolo de sfera politică, într-o zonă periculoasă ce amenință ordinea publică și chiar pacea. Un asemenea context tensionat ar pune o presiune enormă pe autoritățile legitime și ar putea fi exploatat de forțele proruse pentru a reclama starea de urgență, amânarea alegerilor sau invalidarea lor, toate, ținte ce servesc intereselor Kremlinului de a bloca consolidarea democratică a Republicii Moldova.
În cadrul vizitei oficiale în Ucraina, la 7 august 2025, ministrul român al afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut consultări politico-diplomatice cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, relatează serviciul de presă al MAE român.
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a reafirmat sprijinul României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, apreciind eroismul poporului ucrainean și eforturile întreprinse de autoritățile de la Kiev pentru o pace justă și durabilă. În egală măsură, a evidențiat importanța parcursului european al Ucrainei, salutând progresele importante obținute până în acest moment și încurajând continuarea eforturilor pentru implementarea credibilă, predictibilă și cuprinzătoare a procesului de reformă.
Vizită bilaterală
“Am vizitat spitalul pentru copii Okhmatdyt și am fost martoră la reziliența acestui popor. În ciuda acestor momente oribile, medicii si asistenții, voluntarii, mamele și membrii familiei, cu toții contribuie. Am fost profund impresionată de curajul și determinarea lor până la cei mai mici. Poate acesta este cel mai important lucru care ne unește, dorința de a ne proteja copiii”, a afirmat demnitarul român in conferința comună de presă.
Ministrul Oana Țoiu a prezentat demersurile autorităților române în sprijinul Ucrainei și al poporului ucrainean, cu un accent special asupra investițiilor în dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. A arătat că aceste proiecte ample vor juca un rol fundamental și în participarea activă a României la reconstrucția Ucrainei, precum și la dezvoltarea economică și creșterea rezilienței regionale. A subliniat importanța unei Ucraine suverane, independente și europene pentru o regiune a Mării Negre sigură și prosperă. A salutat, în acest context, importanța pe care UE și NATO o acordă acestei regiuni și rolul special al țărilor riverane cu obiective similare în implementarea unor proiecte concrete care să transpună în realitate viziunea strategică față de această regiune.
“De când a început acest război de agresiune, am fost susținători fermii ai păcii și susținători fermi ai vecinilor noștri. Permiteți-mi să fiu clară: acesta este la fel de mult un act de solidaritate internațională între națiuni suverane și vecine, cât este un mijloc a de a asigura securitatea României. Împreună, am transformat aceste circumstanțe dificile într-o oportunitate de cooperare structurată. Am investit masiv în infrastructura noastră și am deschis noi puncte de trecere a frontierei. Construim noi poduri între economiile, societățile și culturile noastre”.
Consultări politice
Consultările politice bilaterale dintre miniștrii afacerilor externe ai României și Ucrainei au acoperit toate temele agendei bilaterale. Cei doi demnitari au avut un amplu schimb de opinii privind situația de securitate, prioritățile imediate, precum și perspectivele de dezvoltare pe termen lung ale relației bilaterale, inclusiv prin ridicarea acesteia la nivel de Parteneriat Strategic pentru pace, democrație și prosperitate.
În acest context, ministrul afacerilor externe al României a subliniat importanța fundamentală a protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, inclusiv a drepturilor educaționale, religioase și a dreptului la libera asociere. A vorbit despre rolul acestor persoane în apropierea dintre cele două țări și în consolidarea unei relații durabile, ancorate în valori și aspirații comune. Oana Țoiu s-a referit la contribuția unică a etnicilor români din Ucraina și a ucrainenilor din România la apropierea și mai mare a celor două țări, precum și la asigurarea unui viitor european, sigur și prosper.
“Foarte importante sunt comunitățile noastre, comunitatea de români din Ucraina și comunitatea ucraineană din România. Salut in acest sens intenția autorităților ucrainene de a declara 31 august ca Ziua Limbii Române”.
Ministrul ucrainean a transmis aprecieri pentru sprijinul României, prezentând situația dinamică de securitate din teren, precum și proiectele de acte normative aflate în pregătire pentru implementarea programului de reforme.
Probleme canonice
Autoritățile ucrainene invită Biserica Ortodoxă Română (BOR) la un dialog pe tema constituirii unei structuri religioase subordonate BOR care să funcționeze pe teritoriul Ucrainei. Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat, la Cernăuți, că a discutat cu oficialii ucraineni pe tema afilierii la BOR a unor biserici ortodoxe în care slujbele se oficiază tradițional în limba română, iar partea ucraineană a vorbit despre ‘nevoia de dialog cu BOR’. ‘Dumnealor au reiterat mesajul, pe care înțeleg că îl știți deja, și anume nevoia de dialog cu BOR. Aici există și o limită a mandatului meu, în sensul că nu pot să intru în zona dreptului canonic, însă în discuția pe care am avut-o cu Guvernul (n.r.- Guvernul Ucrainei) am adresat această nevoie a noastră, pe de o parte, de a avea răspuns, iar, pe de altă parte, de a putea ca fiecare comunitate să își aleagă calea în care are încrederea cea mai mare … mai puțin Moscova’, a afirmat Țoiu. În Ucraina funcționează peste 130 de biserici în care slujbele se oficiază tradițional în limba română. Față de aceste biserici, autoritățile statului ucrainean exercită o presiune crescândă de trecere de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, derivată a Patriarhiei Moscovei, la nou-formata, în 2019, Biserică Ortodoxă a Ucrainei, considerată a fi necanonică și nerecunoscută de ansamblul Ortodoxiei. În plus, românii din Ucraina au temerea ca biserica să nu devină un instrument de ucrainizare forțată, după modelul școlilor cu predare în limba română, al căror număr s-a redus la jumătate față de anul 1991. Trei preoți români din regiunea Cernăuți au depus cereri de afiliere la BOR, însă le-au retras a doua zi, ca urmare a presiunilor făcute de autoritățile din Ucraina. Preoții din satele românești Boian, Hrușeuți și Pătrăuții de Jos au solicitat în scris, pe 19 mai 2025, Administrației Regionale de Stat din Cernăuți înregistrarea noilor statute, prin care să se ia act de hotărârile enoriașilor din parohiile lor de schimbare a afilierii canonice, respectiv ieșirea din subordinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, derivată a Patriarhiei de la Moscova, și revenirea în comuniunea tradițională a Patriarhiei Române.
Sprijin de la București
Liderii comunității românești din Cernăuți i-au cerut, vineri, ministrului de Externe, Oana Țoiu, să facă demersuri pe lângă autoritățile ucrainene pentru protejarea unităților de învățământ cu predare în limba română. Președintele executiv al Centrului bucovinean independent de cercetări actuale din Cernăuți, prof. Aurica Bojescu, atrage atenția că închiderea școlilor cu predare în limba română ar putea conduce, treptat, la pierderea identității comunității românești. ‘Tema învățământului este cea mai importantă, pentru că, dacă nu vom avea școală, nu vom avea nici biserică, nu vom avea nici identitatea noastră națională. În acest context, școlile sunt cele pe care noi încă le mai ținem. Ca să existe școală, trebuie să aibă cadre, trebuie să aibă elevi, trebuie să aibă manuale, trebuie să aibă multe, dar în primul rând trebuie să existe școala în limba maternă. Noi trebuie să avem în continuare acest drept. (…) Ne dorim ca procesul de învățământ să îl avem cu predare în limba maternă. De ce? Pentru că oricare alte modalități nu îi ajută pe copii. Dacă noi cedăm acum școala, înseamnă că o să cedăm din ceea ce este mai scump’, a afirmat Bojescu. La rândul său, viceprimarul comunei Ostrița, Dan Crâșmaru, a solicitat sprijin din partea statului român, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni, pentru reabilitarea liceelor românești din zona Cernăuți, în condițiile în care statul ucrainean nu investește în astfel de unități de învățământ, iar legile din Ucraina prevăd condiții dure în ceea ce privește acreditarea liceelor, iar una dintre condiții este starea clădirilor.
Limba română
Ministrul Oana Țoiu susține că în cadrul discuțiilor purtate joi la Kiev cu autoritățile din Ucraina a abordat tema învățământului în limba română și protejarea comunității românești.
‘Un subiect pe care l-am discutat a fost limba română în primul rând și avem angajamentul autorităților că vor merge mai departe cu procedurile pentru declararea zilei de 31 august Ziua de celebrare a limbii române. Noi credem că acesta este un semn important de respect și recunoaștere și acesta a fost un lucru pe agenda de lucru. Am adresat și întrebările venite din comunitate legate de impactul Legii educației asupra liceelor cu predare în limba română. Aici, dumnealor ne-au asigurat că o să fim parte din dialog. (…) Noi am subliniat, ca echipă, nevoia aparte de a se uita la limba română, la școlile cu predare în limba română, și la licee’, a afirmat Țoiu. Totodată, președintele Ligii Tineretului Român Junimea, Vitalie Zîgrea, a făcut un apel la oficialii români să reintroducă bursele pentru elevii și profesorii din școlile românești. ‘Nu știu dacă ar fi rezistat comunitatea românească fără sprijinul dumneavoastră. Un ajutor imens a fost pentru copiii noștri bursele pe care le primeau și pentru cadrele didactice de asemenea. De aceea, vă rugăm, dacă se poate, să reveniți la acele burse. Ucraina este în război, situația este destul de complicată. Sunt familii care nu au niciun susținător care să le asigure traiul, iar aceste burse cu siguranță le-ar ajuta să cumpere strictul necesar pentru parcursul unui an de învățământ’, a transmis Zîgrea. Acesta a mai făcut un apel pentru salvarea casei profesorului Aron Pumnul, unde a locuit pentru o vreme poetul Mihai Eminescu.
Atacuri masive
România, Republica Moldova şi Ucraina au convenit să lupte împreună pentru combaterea dezinformării, în contextul „atacurilor masive” venite din partea Rusiei, a declarat, vineri, la Cernăuţi, ministrul de Externe al României, Oana Ţoiu. Ea a participat la o întâlnire trilaterală România – Ucraina – Republica Moldova și a subliniat că țara noastră a fost ținta dezinformărilor pe perioada alegerilor prezidențiale recent desfășurate. ‘Am discutat în detaliu și despre situația din Republica Moldova, care se confruntă cu atacuri masive venite dinspre Federația Rusă și vectorii de influență ai acesteia. Nici România nu a fost ferită de asta pe parcursul alegerilor trecute. O veste importantă este că am hotărât în această trilaterală să construim în continuare, pe colaborarea dintre noi, pentru combaterea dezinformării și construirea rezilienței în societățile noastre și a instituțiilor noastre. De altfel, anul acesta a început cu o provocare serioasă pentru guvernul pro-european de la Chișinău, care s-a văzut nevoit să gestioneze o criză energetică cu multiple consecințe, o veritabilă criză de securitate, o criză depășită cu succes, grație eforturilor în primul rând ale Guvernului Republicii Moldova’, a afirmat Țoiu. Ministrul român de Externe a vorbit, de asemenea, despre atacurile Rusiei asupra localităților ucrainene din proximitatea României ca parte din strategia de a împiedica autonomia energetică a Ucrainei și Moldovei. ‘Noile atacuri de la Ismail au arătat, de asemenea, foarte clar, strategia Federației Ruse de a împiedica a autonomia energetică și creșterea interconectivității dintre țări. Asta face însă doar ca noi să fim hotărâți să întărim interconectivitatea și investițiile comune în direcția asta’, a adăugat Țoiu într-o conferință de presă susținută alături de omologii din Moldova, Mihai Popușoi, și Ucraina, Andrii Sybiha.
Tensiuni persistente
Relațiile dintre București și Kiev, în vara lui 2025, se află într-un moment în care cooperarea strategică se împletește cu o serie de tensiuni persistente. În mod evident, agresiunea rusă asupra Ucrainei a accelerat apropierea dintre cele două capitale, dar a și scos la iveală fragilități și divergențe care, deși nu amenință parteneriatul în ansamblu, îi pot limita eficiența.
Unul dintre cele mai presante subiecte îl reprezintă securitatea energetică. Pe 6 august, o infrastructură majoră de gaz din regiunea Odesa, aflată la doar câteva zeci de kilometri de granița României, a fost lovită de forțele rusești. Atacul a vizat, potrivit președintelui Volodimir Zelenski, sabotarea pregătirilor pentru iarna 2025-2026. Această instalație este un nod important pentru gazele transportate prin ruta Transbalcanică, folosită inclusiv în cooperarea energetică regională în care Bucureștiul joacă un rol esențial. Episodul a amplificat discuțiile bilaterale privind consolidarea securității infrastructurii critice și extinderea colaborării militare, inclusiv în pregătirea piloților F-16 și a infanteriei marine.
În plan politic, sprijinul constant al României pentru Ucraina este pus sub presiune de contextul intern. Populismul și discursurile naționaliste au devenit teme electorale pentru candidați care au criticat costurile logistice și politice ale tranzitului de cereale ucrainene prin porturile românești. Instabilitatea politică de la București riscă să reducă capacitatea guvernului de a menține o linie fermă pro-Kiev, mai ales într-un climat în care temele de politică externă se intersectează cu frustrările economice interne.
La nivel ecologic, problema Canalului Bâstroe rămâne un punct de sensibilitate. Deși în 2023 s-a ajuns la un acord prin care România a renunțat la opoziția oficială, cu condiția protejării mediului, suspiciunile privind impactul asupra Deltei Dunării persistă. Acest sit UNESCO este un simbol pentru ambele state, iar orice percepție de degradare ecologică poate reaprinde dispute diplomatice.
Solidaritate strategică
Chestiunea minorității române din Ucraina este o altă sursă de fricțiune discretă. Bucureștiul insistă asupra recunoașterii limbii române ca unică identitate lingvistică a comunității, respingând denumirea de „limbă moldovenească”. Kievul, preocupat de unitatea internă într-un context de război, abordează cu prudență aceste solicitări, ceea ce duce la negocieri lente și la nemulțumiri periodice în rândul comunității românești din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia.
Peste toate aceste dosare se suprapune contextul geopolitic. Militarizarea Crimeei de către Rusia și controlul agresiv al acesteia asupra Mării Negre afectează securitatea regională, iar România, ca stat membru NATO cu graniță directă la conflict, trebuie să echilibreze angajamentele militare cu nevoia de a menține relații stabile cu Kievul. În acest cadru, dialogul româno-ucrainean rămâne esențial nu doar pentru protejarea frontierelor și infrastructurii, ci și pentru asigurarea unui culoar sigur de cooperare europeană în regiune.
Astfel, relațiile București–Kiev în 2025 sunt marcate de o combinație de solidaritate strategică și provocări persistente. Dincolo de retorica diplomatică, realitatea este că parteneriatul depinde de modul în care ambele guverne vor reuși să gestioneze simultan amenințările externe și tensiunile interne, fără a pierde din vedere obiectivul comun: securitatea și stabilitatea în fața unui adversar comun, Rusia.
Proces de reconstrucție
România are mai multe căi prin care se poate implica în procesul de reconstrucție a Ucrainei, iar 2025 este un moment în care planificarea acestor contribuții poate fi decisivă atât pentru sprijinirea Kievului, cât și pentru consolidarea influenței României în regiune. România are expertiză în construcția de drumuri, căi ferate, poduri și rețele energetice, domenii în care Ucraina are nevoie urgentă de reconstrucție. Companiile românești de construcții și inginerie pot participa la licitații internaționale sau bilaterale pentru repararea rețelelor de transport, în special a celor din regiunile apropiate graniței, precum Odesa sau Cernăuți. Bucureștiul poate folosi și sprijinul Uniunii Europene pentru a coordona consorții regionale de firme. Porturile Constanța și Galați, împreună cu infrastructura feroviară și rutieră conexă, pot deveni centre logistice pentru transportul materialelor de construcție, echipamentelor și ajutorului umanitar. România poate negocia cu UE și NATO pentru a finanța modernizarea acestor noduri, astfel încât să deservească eficient zonele ucrainene aflate în reconstrucție.
Cooperare în energie și securitate energetică
Ucraina va trebui să-și refacă rețelele electrice și de gaz afectate de atacurile rusești. România poate furniza echipamente și expertiză în domeniul interconectării rețelelor, inclusiv prin extinderea cooperării pe gazoductele Transbalcanice și liniile de înaltă tensiune. De asemenea, implicarea companiilor românești în proiecte de energie regenerabilă (solar, eolian) în Ucraina ar aduce beneficii ambelor părți. Pe lângă infrastructura fizică, România poate sprijini reconstrucția socială prin programe comune în educație, pregătirea cadrelor didactice, schimburi universitare și crearea de centre de formare profesională în zonele afectate. Programele de burse pentru studenții ucraineni și finanțarea de școli în regiunile distruse ar consolida relația bilaterală pe termen lung. Ucraina va avea nevoie să-și repună rapid în funcțiune lanțurile agricole și agroalimentare. România, cu experiența sa în prelucrarea cerealelor și exportul de produse alimentare, poate dezvolta parteneriate pentru procesare locală, transfer de tehnologie și modernizare a echipamentelor agricole. Bucureștiul poate folosi poziția sa în UE și NATO pentru a milita ca Ucraina să beneficieze prioritar de fonduri de reconstrucție, dar și pentru a asigura accesul firmelor românești la aceste proiecte. Crearea unui „Plan Marshall regional” sprijinit de UE, cu România drept co-coordonator pentru regiunea Mării Negre, ar crește vizibilitatea și influența țării. Guvernul român poate încuraja firmele private să investească în Ucraina prin garanții de stat, asigurări împotriva riscurilor politice și linii de credit dedicate. Camerele de comerț bilaterale și asociațiile profesionale pot facilita întâlniri între antreprenorii români și cei ucraineni.
România și securitatea Ucrainei
La peste doi ani de la declanșarea invaziei ruse, România s-a dovedit ca un aliat de nădejde al Ucrainei, contribuind substanțial la efortul de securizare a țării vecine. Sprijinul oferit de București este multidimensional, militar, cibernetic, energetic, economic și diplomatic, reflectând angajamentul ferm al României de a susține rezistența și stabilitatea Ucrainei în fața agresiunii. Fie că este vorba de logistică militară și instruire de personal, de protejarea rețelelor informatice, de interconectare energetică și transport de resurse, de facilitarea comerțului și reconstrucției sau de pledoaria pentru cauza ucraineană pe scena internațională, România și-a asumat rolul de pilon regional de securitate pentru Ucraina. În cele ce urmează, sunt detaliate contribuțiile României pe fiecare dintre dimensiunile-cheie ale securității Ucrainei, așa cum reies din surse actuale și acreditate.
Pe plan militar, România a devenit un element crucial în susținerea Ucrainei. Țara servește drept nod logistic major pentru asistența militară internațională destinată Kievului, oferind rute de transport sigure și eficiente pentru echipamente și ajutoare. De asemenea, Bucureștiul găzduiește pe teritoriul său grupuri de luptă NATO întărite, consolidând postura defensivă regională pe Flancul Estic. În paralel, se desfășoară programe de schimb de informații și exerciții comune, piloții și personalul român participând la misiuni de poliție aeriană ce contribuie la securitatea spațiului aliat și descurajarea amenințărilor.
Angajamentul României s-a văzut și în asistența militară directă. Un moment notabil a fost decizia istorică din iunie 2024 de a transfera Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot, unul dintre cele mai performante din arsenalul NATO. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de la București a aprobat donarea unei baterii Patriot către forțele ucrainene, un gest coordonat îndeaproape cu aliații occidentali și motivat de intensificarea atacurilor rusești împotriva civililor și infrastructurii critice din Ucraina. Decizia, luată după evaluări tehnice care au asigurat că apărarea aeriană națională rămâne solidă, subliniază poziția clară a României: „Poziționarea României este și va continua să fie fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei”, apărând dreptul legitim al acesteia la autoapărare împotriva agresiunii ilegale a Rusiei. Cu alte cuvinte, pe plan militar România acționează atât ca teren de pregătire și tranzit pentru ajutorul aliat, cât și ca furnizor direct de echipamente esențiale, consolidând considerabil capacitatea de apărare a Ucrainei.
Apărare cibernetică
În domeniul securității cibernetice, România cooperează strâns cu Ucraina pentru a contracara războiul hibrid dus de Moscova. În vara lui 2025, autoritățile de la București, Kiev și Chișinău au demarat crearea unei alianțe cibernetice regionale, menite să îmbunătățească apărarea digitală colectivă în fața amenințărilor hackerilor și propagandei rusești. Conform Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, formarea alianței cyber reprezintă un „pas important în implementarea înțelegerilor” la care au ajuns președinții Ucrainei, României și Moldovei, semnalând voința politică de a lupta împreună pe frontul digital împotriva agresorului comun. În practică, această inițiativă se adaugă eforturilor bilaterale deja existente: schimbul de experți, exerciții comune de simulare a atacurilor și asistență reciprocă între centrele de răspuns la incidente cibernetice din România și Ucraina. Prin asemenea măsuri, România contribuie la protejarea rețelelor ucrainene de atacuri cibernetice devastatoare și ajută la menținerea funcționării serviciilor esențiale, reducând impactul războiului hibrid orchestrat de Kremlin.
Securitate energetică și infrastructură critică
Pe plan energetic, colaborarea dintre România și Ucraina s-a dovedit vitală pentru reziliența infrastructurii ucrainene, mai ales după campaniile de bombardamente rusești asupra rețelelor de electricitate și gaze. În iarna 2022-2023, când atacurile masive cu rachete și drone au aruncat în întuneric orașe întregi din Ucraina, România a intervenit pentru a stabiliza sistemul electroenergetic ucrainean. Țara noastră a exportat cantități semnificative de electricitate către Ucraina, contribuind la menținerea alimentării cu curent pe timpul celor mai critice luni și evitând prăbușirea rețelei în urma distrugerii centralelor și liniilor de înaltă tensiune. Acest sprijin de urgență, oferit în paralel cu asistența tehnică pentru sincronizarea rețelei ucrainene cu sistemul european ENTSO-E, a fost esențial în a „ține lumina aprinsă” peste Prut atunci când milioane de oameni riscau să rămână fără energie.
România și Ucraina privesc însă dincolo de gestionarea crizelor imediate, punând bazele unei integrări energetice pe termen lung. Un proiect strategic este construirea unei noi interconexiuni electrice între Dobrogea românească și sudul Ucrainei. Planurile vizează o linie de înaltă tensiune de ~120 km, între stația Isaccea (România) și localitatea Prymorske din regiunea Odesa, care ar crea o capacitate suplimentară de transfer de până la 1200 MW între cele două țări. Odată realizată, această legătură ar putea alimenta aproximativ două milioane de gospodării din Ucraina și, totodată, ar permite României să valorifice surplusul său de producție (în special energia eoliană din Dobrogea), decongestionând rețeaua internă.
În paralel, se acordă atenție și cooperării pe gaze naturale. România, Ucraina și Republica Moldova sunt conectate prin vechiul coridor trans-balcanic de gaze, o conductă majoră care odinioară transporta gaz rusesc spre Europa de Sud, dar care stă nefolosită de când Kremlinul a redirecționat exporturile prin TurkStream. Recent însă, se fac eforturi de reactivare a acestei rute într-o nouă configurație: în decembrie 2023, Ucraina și Moldova au anunțat aderarea la un așa-numit „coridor vertical” al gazelor, ce va permite companiilor să aducă gaz din piețele internaționale (de exemplu, GNL regazeificat în Grecia) și să îl transporte prin Bulgaria și România până în depozitele subterane ale Ucrainei. Această inițiativă nu doar că sporește securitatea energetică regională – oferind Ucrainei acces la surse diversificate de gaz, iar României și Moldovei o alternativă la resursele rusești – dar pregătește terenul și pentru viitoarea valorificare a rezervelor de gaze offshore din Marea Neagră ale României, care în câțiva ani ar putea alimenta întregul coridor.
Nu în ultimul rând, România acordă atenție protejării infrastructurii critice de la granița cu Ucraina. După ce forțele ruse au început să lovească porturile fluviale ucrainene de pe Dunăre (Reni, Ismail) – aflate la câteva sute de metri de teritoriul românesc – autoritățile de la București au consolidat apărarea antiaeriană în zona frontierelor, instalând sisteme de radare și baterii de rachete sol-aer mai aproape de satele românești riverane. Scopul acestor măsuri este de a descuraja eventuale încălcări ale spațiului aerian NATO și de a proteja atât teritoriul național, cât și fluxurile de mărfuri care trec prin infrastructura românească adiacentă (cum ar fi navele încărcate cu marfă ucraineană ce tranzitează Dunărea). Prin ansamblul acțiunilor sale energetice, de la asigurarea curentului electric în perioade critice, la proiecte de interconectare și apărarea obiectivelor strategice, România ajută Ucraina să-și mențină funcțională economia de război și reduce efectul terorismului energetic practicat de Moscova.
Cooperare economică
Dimensiunea economică a sprijinului românesc este la fel de importantă, vizând atât reziliența financiar-industrială a Ucrainei, cât și menținerea legăturilor comerciale vitale cu restul lumii. În contextul în care porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate sau atacate repetat de Rusia, România a devenit principala poartă de export pentru produsele Ucrainei. Portul Constanța, la Marea Neagră, a înregistrat în 2023 un record absolut de volum manipulat, 36 de milioane de tone de cereale. datorită afluxului de marfă ucraineană redirecționată pe aici. Aproximativ 40% din acest trafic (adică 14 milioane de tone) au reprezentat grâne din Ucraina, ceea ce confirmă rolul Constanței drept cel mai important nod alternativ de export pentru Kiev de la începutul războiului. Cerealele ucrainene ajung în portul românesc pe șosea, cale ferată și barje fluviale pe Dunăre, o logistică complexă pusă la punct în timp record cu sprijin european. De altfel, Uniunea Europeană a creat așa-numitele „Linii de Solidaritate” pentru transportul mărfurilor ucrainene, iar România este un pilon central al acestor coridoare: a semnat în octombrie 2023 un Memorandum de Înțelegere bilateral cu Ucraina, sub egida Comisiei Europene, tocmai pentru extinderea capacităților de transport transfrontalier.
Documentul recunoaște explicit „rolul pivotal al României în funcționarea Liniilor de Solidaritate” și prevede investiții în infrastructura de frontieră (drumuri, puncte de trecere, linii ferate) menite să accelereze fluxul de bunuri și să ancoreze pe termen lung Ucraina în rețeaua comercială și de transport a UE.
Îmbunătățirea legăturilor de graniță, inclusiv prin modernizarea punctelor vamale și creșterea capacității pe calea ferată cu ecartament european, va servi atât nevoilor imediate de import-export ale Ucrainei, cât și reconstrucției post-conflict, facilitând accesul țării la piețele europene.
Hub logistic
România a devenit un hub logistic esențial pentru ajutoarele internaționale către Ucraina. La Suceava, aproape de granița ucraineană, și în alte locații, s-au înființat centre de colectare și distribuție de echipamente de urgență, alimente și medicamente. Potrivit Comisiei Europene, au fost stabilite hub-uri logistice majore în Polonia, România și Slovacia pentru a canaliza eficient asistența către Ucraina; rezultatele sunt notabile – până la începutul lui 2025, prin aceste centre s-au trimis peste 155.000 de tone de ajutoare destinate populației și instituțiilor ucrainene.
Concomitent, companiile românești și ucrainene încearcă să mențină legături de afaceri acolo unde este posibil. Se conturează parteneriate în industria de apărare, de pildă, discuții privind co-producția de armament și muniție necesare pe front, și în sectorul construcțiilor, unde firme din România se pregătesc să participe la efortul de reconstrucție a Ucrainei imediat ce situația de securitate va permite. Guvernul român, la rândul său, susține financiar aceste demersuri prin fonduri proprii și europene: a contribuit la pachetele de asistență macro-financiară ale UE pentru Ucraina și facilitează investițiile în hub-uri logistice regionale (de exemplu, modernizarea căii ferate Galați–Giurgiulești pentru a mări volumul de marfă spre Ucraina). Toate aceste măsuri ajută economia Ucrainei să supraviețuiască șocului războiului, menținând rutele de aprovizionare deschise și oferind o punte de legătură cu piețele globale, în timp ce, pe termen lung, pregătesc integrarea comercială a Ucrainei cu UE.
Susținere diplomatică
Pe plan diplomatic, România s-a poziționat ferm ca avocat al Ucrainei în organizațiile internaționale și în relațiile bilaterale. Încă din primele zile ale invaziei, diplomația română a condamnat categoric agresiunea Rusiei și a militat pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. La Națiunile Unite, România a co-sponsorizat și votat în favoarea tuturor rezoluțiilor Adunării Generale care cereau retragerea trupelor ruse și tragerea la răspundere pentru crimele de război, alăturându-se efortului global de izolare a Rusiei pe scena diplomatică. Reprezentanții români au subliniat constant în forurile ONU că războiul din Ucraina reprezintă o violare gravă a Carta ONU și au susținut inițiative precum crearea unui tribunal special pentru crimele de agresiune.
În cadrul NATO, România joacă un rol important în modelarea răspunsului aliat la conflict și în conturarea perspectivei euro-atlantice a Ucrainei. La summit-urile Alianței, Bucureștiul a pledat pentru angajamente de securitate pe termen lung față de Kiev și pentru un parcurs clar spre aderare atunci când condițiile o vor permite. De altfel, încă din iunie 2023, președinții României și Ucrainei au semnat o declarație comună privind integrarea euro-atlantică a Ucrainei, iar poziția oficială română este că „viitorul Ucrainei este în NATO”. Până la obținerea calității de membru, România sprijină practic Ucraina prin contribuții la Pachetul Cuprinzător de Asistență al NATO (UCAP), destinat atât susținerii operațiunilor curente de apărare ale Kievului, cât și reformei și modernizării sectorului de securitate ucrainean pe termen mediu și lung. Acest ajutor neletal (echipamente, combustibil, suport medical, instruire) oferit sub egida NATO, la care România este contribuitor, are scopul de a spori interoperabilitatea forțelor ucrainene cu cele occidentale și de a alinia armata Ucrainei la standardele alianței.
Mai direct, România s-a implicat în platforme regionale precum așa-numitul Format București (B9), unde alături de aliații de pe Flancul Estic a susținut în mod vocal cauza Ucrainei și întărirea posturii de descurajare a NATO în fața Rusiei. De asemenea, în relația cu partenerii săi, România a fost un promotor activ al sancțiunilor contra Rusiei și al menținerii unității UE-NATO în sprijinul Ucrainei, subliniind că orice compromis cu agresorul ar alimenta instabilitatea în regiune.
Decizie istorică
Referitor la Uniunea Europeană, Bucureștiul a fost printre primele capitale care au susținut necondiționat apropierea Ucrainei de UE. România a salutat decizia istorică de a acorda Ucrainei statutul de țară candidată în 2022, iar în decembrie 2023 a sprijinit activ lansarea negocierilor de aderare a Kievului. Diplomații români recunosc eforturile considerabile de reformă făcute de autoritățile ucrainene chiar și sub bombardament și îndeamnă la accelerarea integrării acestei țări în familia europeană. România contribuie la asistența financiară oferită de UE, inclusiv la Facilitatea europeană pentru Ucraina, menită să acopere nevoile de reconstrucție și dezvoltare, și participă la misiunile civile și de instruire ale UE pe teritoriul ucrainean. Mai mult, Bucureștiul a propus inițiative de cooperare industrială UE-Ucraina, de exemplu în domeniul producției de arme și muniții, argumentând că investițiile în industria de apărare ucraineană vor întări atât Ucraina, cât și capacitatea Europei de a se apăra.
În paralel, la nivel bilateral, relațiile dintre România și Ucraina au atins un nivel fără precedent de strâns. Vizita președintelui Volodimir Zelenski la București, în octombrie 2023, a marcat o nouă etapă: cei doi șefi de stat au convenit ridicarea relației la parteneriat strategic, semnând acorduri de cooperare pe securitate, economie și infrastructură. Un „Acord privind cooperarea în domeniul securității” adoptat ulterior (iulie 2024) detaliază mecanisme prin care România și Ucraina vor consulta rapid în caz de criză și prin care Bucureștiul se angajează, în limita posibilităților sale, să acorde Ucrainei asistență militară și economică susținută, să susțină sancțiuni internaționale contra Rusiei și să participe la eforturile de pace justă conform formulei propuse de Kiev.
Totodată, România și-a asumat rolul de apărător al intereselor Ucrainei în forurile regionale, și de exemplu alături de Polonia și alte state, face lobby pentru includerea Ucrainei în Inițiativa celor Trei Mări, în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și, la momentul oportun, chiar în Spațiul Schengen și alte mecanisme europene, pentru a asigura ireversibilitatea ancorării Ucrainei în Occident.
Prin toate aceste acțiuni, militare, cibernetice, energetice, economice și diplomatice, România și-a dovedit statutul de partener esențial pentru securitatea Ucrainei și a întregii regiuni. Eforturile Bucureștiului, perfect aliniate cu cele ale aliaților săi din NATO și UE, nu doar ajută Ucraina să reziste în fața agresiunii armate și hibride a Rusiei, dar contribuie și la conturarea arhitecturii de securitate post-conflict în Europa de Est. România investește simultan în propria securitate și în a vecinilor săi, înțelegând că viitorul Ucrainei este indisolubil legat de propriul său viitor. Din perspectiva anului 2025, implicarea multidimensională a României, de la trimiterea de armament modern și până la pledoaria în marile capitale, reprezintă un exemplu elocvent de solidaritate și responsabilitate regională, întărind speranța că pacea și stabilitatea pot fi restabilite prin unitate, perseverență și ajutor reciproc.
Liderii Armeniei și Azerbaidjanului vor semna la Washington un acord de pace ‘istoric’, mediat de Statele Unite, pentru a pune capăt conflictului teritorial de zeci de ani dintre cele două foste republici sovietice, a declarat președintele american Donald Trump, relatează mass-media internațională. ‘Mulți lideri au încercat să pună capăt războiului, fără succes, până acum. (Acest lucru se întâmplă acum) datorită lui ‘TRUMP”, a scris Trump seara pe rețeaua sa Truth Social.
Summit istoric
El a precizat că o ceremonie de semnare a acordului de pace va avea loc în timpul acestui ‘summit istoric’, la care vor participa președintele azer Ilham Aliev și premierul armean Nikol Pașinian. Președintele american îi va primi mai întâi separat pe cei doi lideri și va semna cu fiecare un acord bilateral între Statele Unite și țările lor, înainte de semnarea acordului tripartit la ora locală 16:15 (20:15 GMT). Potrivit CBS, acordul oferă Statelor Unite drepturi de dezvoltare a unui coridor de 43 de kilometri pe teritoriul armean, care va fi numit ‘Calea Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională’ (TRIPP). Erevanul a confirmat că premierul armean se va întâlni cu președintele american ‘pentru a consolida parteneriatul strategic dintre Armenia și Statele Unite’. Guvernul armean a adăugat că ‘o întâlnire trilaterală (…) cu Donald Trump și președintele azer (va) avea de asemenea loc pentru a contribui la pacea, dezvoltarea și cooperarea economică în regiune’. Ultima întâlnire dintre Nikol Pașinian și Ilham Aliev, pe 10 iulie la Abu Dhabi, nu a condus la niciun progres tangibil.
Istorie complexă
Enclava Karabah este recunoscută pe plan internațional ca făcând parte din Azerbaidjan, însă ea a fost controlată timp de trei decenii de separatiștii armeni după un război pe care l-au câștigat în urma destrămării URSS și care a provocat exodul a aproape tuturor azerilor care locuiau acolo. Baku a recucerit parțial această enclavă în timpul unui nou război în toamna anului 2020, apoi complet în timpul unei ofensive fulger în septembrie 2023, provocând la rândul său exodul a peste 100.000 de armeni din Karabah. Dorind să depășească conflictul, Baku și Erevan au convenit în martie 2025 asupra textului unui tratat de pace, salutat de unii ca un posibil punct de cotitură în relațiile lor. Însă Baku, victorios, cere ca Armenia să își modifice mai întâi Constituția pentru a renunța oficial la orice pretenții teritoriale asupra Karabah, o măsură care ar rupe legăturile sale cu regiunea, considerată de armeni patria lor ancestrală. Premierul armean Nikol Pașinian s-a declarat pregătit să se conformeze în interesul unei păci durabile, anunțându-și intenția de a organiza un referendum constituțional în 2027. Însă trauma pierderii enclavei Karabah continuă să divizeze țara sa
Dilema rusă
În ultimii trei ani, conflictul din Nagorno-Karabah a trecut printr-o schimbare radicală de echilibru geopolitic, cu implicații profunde pentru securitatea în Caucazul de Sud. Dacă, în urma războiului din 2020, Rusia părea actorul-cheie care garanta pacea, astăzi rolul său s-a diminuat drastic, în timp ce Statele Unite au revenit în prim-planul medierii, profitând de dezamăgirea profundă a Armeniei față de vechiul său aliat.
După victoria Azerbaidjanului în războiul de 44 de zile din 2020, Moscova a intermediat acordul de încetare a focului din 9 noiembrie și a desfășurat aproximativ 2.000 de militari în calitate de forțe de menținere a păcii pe coridorul Lachin și în zona de contact. Misiunea părea menită să mențină status quo-ul și să evite reizbucnirea ostilităților.
În realitate, Rusia a adoptat o poziție ambiguă, continuând să mențină relații și vânzări de armament atât către Armenia, cât și către Azerbaidjan. Această strategie de „echilibru” a început să fie percepută la Erevan ca o politică de neimplicare, mai ales după ce, în septembrie 2023, Baku a lansat o ofensivă rapidă care a dus la capitularea administrației armene din Nagorno-Karabah.
Forțele ruse de menținere a păcii, criticate deja pentru lipsa de reacție la blocada de pe coridorul Lachin, nu au intervenit decisiv nici în timpul atacului. În aprilie 2024, acestea s-au retras complet, marcând sfârșitul prezenței militare ruse în regiune și, simbolic, pierderea influenței Moscovei asupra dosarului.
Armenia, dezamăgirea față de Moscova
Pentru Erevan, evenimentele din 2023 au reprezentat un punct de cotitură. Liderii armeni au acuzat Rusia că a abandonat angajamentele de securitate din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), fiind mult prea concentrată pe războiul din Ucraina pentru a-și onora obligațiile față de un aliat tradițional.
Această ruptură de încredere a accelerat schimbarea de orientare strategică. Armenia a demarat exerciții militare comune cu Statele Unite, a intensificat dialogul cu Uniunea Europeană și a deschis canale de cooperare economică și militară cu India. În plan politic, tot mai multe voci de la Erevan vorbesc despre necesitatea reducerii dependenței de Moscova și ancorarea fermă în parteneriate occidentale.
În paralel cu declinul influenței ruse, Statele Unite și-au reluat ofensiva diplomatică în Caucaz. După o perioadă în care procesul de mediere fusese monopolizat de Moscova, Washingtonul, alături de UE și Franța, a reintrat în joc, organizând runde de negocieri directe între liderii armeni și azeri.
Un nou echilibru în Caucaz
Dispariția factorului militar rus din Nagorno-Karabah și apropierea Armeniei de Statele Unite marchează o schimbare geopolitică majoră în Caucazul de Sud. Rusia, odinioară arbitru și garant, se vede redusă la statutul de actor marginal, în timp ce Washingtonul recuperează rapid teren. Pentru Armenia, alegerea este clară. Securitatea națională nu mai poate depinde exclusiv de un aliat care, în momentele critice, a ales să privească de la distanță.
Conflictul din Nagorno-Karabah este unul dintre cele mai complexe și persistente litigii teritoriale din spațiul post-sovietic. Zona, locuită majoritar de armeni, dar aflată în interiorul granițelor recunoscute internațional ale Azerbaidjanului, a fost un punct de tensiune timp de peste un secol, cu episoade de violență repetată și implicații geopolitice majore.
Rădăcinile moderne ale conflictului datează din anii 1920, când, în urma consolidării puterii sovietice în Caucaz, Iosif Stalin a decis includerea regiunii Nagorno-Karabah în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan, sub formă de regiune autonomă, în ciuda populației majoritar armene. Decizia, parte a unei politici de „divide et impera”, a semănat semințele unei dispute înghețate.
De-a lungul decadelor sovietice, comunitatea armeană din Karabah a cerut, în repetate rânduri, transferul regiunii către Armenia, dar autoritățile de la Moscova au respins solicitările. Tensiunile au început să escaladeze în anii ’80, pe fondul perestroikăi și al slăbirii controlului central sovietic.
Epoca războiului
În 1988, Sovietul regional din Nagorno-Karabah a votat pentru alipirea la Armenia, declanșând proteste masive și violențe interetnice în Sumgait și alte orașe azere. După prăbușirea URSS, disputa a degenerat într-un război deschis între Armenia și Azerbaidjan (1991–1994).
Conflictul s-a soldat cu zeci de mii de morți și peste un milion de refugiați și persoane strămutate. Armenia și forțele armene din Karabah au ocupat nu doar regiunea propriu-zisă, ci și șapte districte azere adiacente, creând o zonă-tampon strategică.
Acordul de încetare a focului din 1994, mediat de Rusia, a înghețat conflictul, dar nu a rezolvat statutul regiunii.
Între 1994 și 2016, linia de contact a rămas relativ stabilă, dar cu schimburi periodice de foc. Negocierile sub egida Grupului de la Minsk (OSCE), coprezidat de Rusia, SUA și Franța, nu au dus la un acord final. Azerbaidjanul, sprijinit masiv de veniturile petroliere, și-a modernizat armata, pregătindu-se pentru o eventuală revanșă.
În aprilie 2016, „Războiul de patru zile” a arătat că Baku era dispus să recurgă la forță pentru a recupera teritoriile. Deși ofensiva a fost limitată, a marcat începutul unei noi etape de escaladare.
În toamna lui 2020, Azerbaidjanul a lansat o ofensivă majoră, cu sprijin direct din partea Turciei și folosind drone și armament modern. După 44 de zile de lupte intense, Baku a recucerit o mare parte din teritoriile pierdute, inclusiv orașul strategic Shusha.
Acordul de încetare a focului, mediat de Rusia pe 9 noiembrie 2020, a păstrat doar o parte din Nagorno-Karabah sub control armean, legată de Armenia prin coridorul Lachin, supravegheat de forțe ruse de menținere a păcii.
În septembrie 2023, Azerbaidjanul a declanșat o nouă ofensivă fulger, forțând capitularea administrației separatiste din Karabah. În decembrie același an, liderii armeni locali au anunțat autodizolvarea, punând capăt de facto existenței entității separatiste.
Aceasta a marcat nu doar victoria militară a Baku, ci și sfârșitul unei perioade de trei decenii în care Nagorno-Karabah funcționase, cu sprijin armean, ca stat nerecunoscut.
Rusia își intensifică eforturile pentru influențarea cetățenilor Republicii Moldova ce trăiesc în Europa, în încercarea de a influența alegerile esențiale din 28 septembrie, a avertizat consilierul pentru securitate națională de la Chișinău, Stanislav Secrieru. Prin discreditarea guvernării pro-europene și amplificarea tensiunilor sociale, Kremlinul își consolidează influența în regiune, menținând Republica Moldova într-o zonă gri, vulnerabilă în fața manipulărilor externe și a presiunilor geopolitice din partea Moscovei. Aceasta se întâmplă într-un moment crucial, în care R. Moldova încearcă să-și consolideze statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și să-și reducă dependența față de Federația Rusă.
Diaspora, țintă prioritară
Secrieru a spus că s-a constatat o creșterea a tentativelor de dezinformare care au vizat aproximativ un sfert de milion de alegători moldoveni din diaspora, în perspective alegerilor legislative din luna septembrie 2025, unde forțele pro-occidentale vor avea de trecut un test crucial. ”Rusia și vectorii săi își concentrează activ acum eforturile pe diaspora moldoveană”, a explicat Secrieru. El a amintit despre o rețea susținută de Kremlin și cunoscută drept Matrioșca, ale cărei tactici includ crearea de website-uri contrafăcute de știri și utilizarea lor pentru a răspândi informații false. ”Campania este menită să demobilizeze votanții din diaspora, încurajându-i să stea acasă, și să îi manipuleze pe cei care votează pentru a susține o falsă forță pro-UE. Deghizate pentru a imita aspectul și tonul unor instituții media europene legale, aceste relatări fabricate sunt menite să erodeze instituțiile democratice ale Moldovei și să semene confuzie în rândul comunităților moldovenești din străinătate”, a adăugat înaltul oficial de la Chișinău. Cetățenii moldoveni din diaspora au votat în proporție covârșitoare în favoarea președintei în exercițiu Maia Sandu la alegerile desfășurate anul trecut, care au fost marcate de acuzații privind interferența rusă. Un referendum desfășurat simultan cu scrutinul prezidențial și privitor la aderarea viitoare la Uniunea Europeană a fost validat cu o mică marjă ca urmare a votului prin corespondență și a voturilor exprimate în alte orașe din Europa.
Rețeaua Matrioșka intră în scenă
Moscova a țintit acel vot, printr-o schemă sofisticată prin care se ofereau bani alegătorilor în schimbul susținerii partidelor de opoziție pro-ruse. La votul din 28 septembrie 2025 s-ar putea constata ”perturbări similare celor de la alegerile precedente – precum alerte false cu bombă la secții de votare din orașe europene sau proteste înscenate menite să proiecteze o falsă nemulțumire”, a adăugat Secrieru, care a subliniat că celelalte țări trebuie să-și intensifice eforturile de monitorizare a tentativelor de influențare a votului, în timpul alegerilor și ulterior
Rețeaua rusă de dezinformare Matrioșka joacă un rol semnificativ și complex în Republica Moldova, în special în contextul geopolitic sensibil și al parcursului european al acestei țări. Apărută inițial pe scena internațională în 2023, Matrioșka a început să vizeze explicit Republica Moldova în primăvara anului 2025, în preajma alegerilor parlamentare cruciale.
Campania coordonată împotriva guvernării pro-europene de la Chișinău, condusă de președinta Maia Sandu, utilizează o gamă variată și sofisticată de tehnici de manipulare informațională. Încă de la primele intervenții în spațiul public moldovenesc, Matrioșka a produs și distribuit conținut fals, sub forma unor videoclipuri și articole pretins autentice, folosind identitatea unor instituții prestigioase internaționale (precum BBC, Euronews, The Economist) și academicieni occidentali, pentru a conferi credibilitate mesajelor.
Acuzații nefondate
Principalele teme promovate includ acuzații grave și nefondate împotriva guvernului și în special împotriva președintei Maia Sandu. Printre aceste teme se regăsesc presupuse acte de corupție masivă, acuzații de represiune politică, abuzuri ale drepturilor omului, trafic de copii și chiar implicarea în activități ilicite, cum ar fi consumul de droguri. Matrioșka nu doar distribuie aceste informații false, ci utilizează și tactici de amplificare masivă, implicând o rețea bine structurată de conturi automate și semi-automate pe rețele sociale precum X (fost Twitter) și BlueSky.
Strategia de operare a rețelei Matrioșka se bazează pe un model bine structurat, cunoscut sub numele simbolic de „păpușa Matrioșka”, în care straturi succesive de falsuri și manipulări sunt implementate strategic. În prima fază, videoclipuri sau articole fabricate sunt lansate în spațiul public, imitând perfect stilul și designul platformelor media recunoscute. În a doua fază, aceste materiale sunt preluate și distribuite în mod organizat de conturi denumite „seeders”, care creează impresia unei știri autentice și răspândite larg. Ulterior, conturile numite „quoters” intervin, solicitând în mod aparent legitim verificări din partea instituțiilor media sau a organizațiilor de fact-checking. Scopul este de a genera confuzie, îndoială și, în cele din urmă, de a submina credibilitatea instituțiilor oficiale și a mass-media independente.
Operațiune complexă
Studiul NewsGuard raportat de IPN (25 iulie 2025) arată că în ultima perioadă de 3 luni au fost lansate 39 de narațiuni false, implicând 23 de instituții „fabricate” (BBC, Vogue, Fox etc.), acumulând peste 2 milioane de vizualizări. În aceeași perioadă, alte campanii Kremlin (FondFBR) au produs doar câteva falsuri, rețeaua „Matrioşka” dominând clar scena dezinformării în diaspora originară din R. Moldova.
Matrioşka distribuie masiv conținut fals către fact‑checkerii și mass‑media din Europa, în special texte greu de verificat, cu scopul de a-i dispera și devia atenția structurilor de profil, fie de stat, fie din lumea academică, mass-media ori societatea civilă.
În mai 2025, Maia Sandu a fost menționată în 75 de e‑mailuri provenind de la Matrioşka, comparativ cu dezbaterile despre Macron (28) sau Zelenski (22) în același interval.
Diaspora moldovenească reprezintă o țintă strategică importantă pentru Matrioșka, deoarece aceasta are un rol decisiv în influențarea rezultatelor electorale. În acest context, Matrioșka utilizează tehnici menite să demobilizeze și să creeze un sentiment de neîncredere profundă în procesul electoral, insinuând că alegerile sunt falsificate sau manipulate de autorități pro-occidentale. Astfel, rețeaua lansează avertismente false privind posibile atacuri sau incidente la secțiile de vot din diaspora, împiedicând astfel participarea activă a cetățenilor moldoveni aflați peste hotare.
Intensificare semnificativă
Pe parcursul anului 2025, intensitatea și diversitatea campaniei Matrioșka în Republica Moldova au crescut semnificativ. În luna aprilie, primele videoclipuri false au fost lansate simultan cu acuzații inventate, precum cele privind deturnarea a zeci de milioane de dolari de către Maia Sandu și echipa sa. În mai, campania a continuat cu acuzații și mai agresive, incluzând consumul de substanțe interzise și amenințări explicite, culminând cu distribuirea unor graffiti false pe rețelele sociale care anunțau execuția președintei Maia Sandu.
În luna iunie și iulie, Matrioșka și-a intensificat activitatea, atingând punctul culminant al campaniei, odată cu apropierea alegerilor. În această perioadă, au fost lansate aproape 40 de narațiuni false majore, implicând identități fabricate și falsuri complexe care au fost vizualizate de aproape două milioane de ori în decursul a numai câteva luni. Astfel, Matrioșka a reușit să domine spațiul informațional moldovenesc, eclipsând alte inițiative propagandistice ale Kremlinului.
Efectele campaniei sunt extrem de grave, având în vedere contextul geopolitic și parcursul european al Republicii Moldova. Prin atacurile sale concertate, Matrioșka urmărește să erodeze încrederea cetățenilor moldoveni în instituțiile democratice, în guvern și în partenerii externi, în special Uniunea Europeană și România. Scopul final al acestei operațiuni este clar definit, inclusiv destabilizarea statului, slăbirea coeziunii sociale și blocarea procesului de integrare europeană.
Impactul geopolitic al acțiunilor Matrioșka este semnificativ, iar campania Matrioșka în Republica Moldova reprezintă o manifestare avansată și periculoasă a războiului informațional purtat de Kremlin. Această rețea nu doar subminează direct procesele democratice și guvernarea legitimă de la Chișinău, ci pune sub semnul întrebării însuși parcursul european al țării, demonstrând încă o dată vulnerabilitatea regiunii în fața tacticii sofisticate de propagandă rusească. Pentru Moldova, gestionarea eficientă și contracararea acțiunilor Matrioșka devine o prioritate critică pentru protejarea suveranității și continuarea drumului european.
Exemple similare
Serviciile federale de spionaj de la Moscova au pus pe picioare și alte rețele de dezinformare și propagandă. Astfel Storm-1516 este o rețea rusă identificată în special în contextul războiului din Ucraina și al influențării alegerilor din țările UE. Ea utilizează conturi automate și clonează site-uri oficiale, creând panică prin mesaje false despre atentate, crize energetice sau atacuri cibernetice. Este în special activă în Germania și Polonia, având scopul de a destabiliza încrederea în autoritățile locale și europene.
Doppelgänger este o rețea rusă care s-a remarcat prin clonarea unor site-uri media legitime și producerea de știri false sub identități furate. Este utilizată intens în țările UE în perioada alegerilor, generând conținut care pare autentic și dificil de depistat rapid. Scopul principal este inducerea confuziei și a neîncrederii în mass-media și instituțiile democratice occidentale.
Secondary Infektion este o campanie de propagandă și dezinformare rusă dezvăluită de multiple investigații jurnalistice și rapoarte oficiale din 2019 încoace. Ea operează prin răspândirea poveștilor false prin intermediul platformelor mici și obscure, care apoi sunt amplificate și redistribuite. Obiectivul acestei operațiuni a serviciilor de spionaj de la Moscoa este generarea de diviziuni și slăbirea încrederii publicului în instituțiile democratice occidentale.
Falanga GRU
Ghostwriter este o rețea asociată serviciilor militare de spionaj federale ruse (GRU), activă în special în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Polonia, Lituania și Ucraina. Acestea se concentrează pe spargerea conturilor unor oficiali și răspândirea mesajelor falsificate cu scopul de a discredita autorități sau de a tensiona relațiile diplomatice. Este cunoscută pentru utilizarea intensă a tehnicilor de hacking și manipulare cibernetică.
IRA (Internet Research Agency) este poate cea mai cunoscută entitate rusă de propagandă, activă în special în perioada alegerilor prezidențiale din SUA din 2016.
Rețeaua bazată în Sankt Petersburg, este considerată responsabilă pentru operațiuni sofisticate și de amploare pe rețele sociale precum Facebook, Twitter și Instagram. Scopul este polarizarea societății americane și influențarea rezultatelor electorale prin diseminarea de informații false și extrem de polarizante.
CyberBerkut și Fancy Bear (APT28) sunt grupuri de hackeri legate direct de serviciile secrete ruse, implicate în campanii de dezinformare și hacking agresiv. Fancy Bear (APT28) a devenit celebru pentru hackingul serverelor Partidului Democrat din SUA în 2016.
CyberBerkut este cunoscut pentru atacurile asupra Ucrainei, combinând hackingul cu manipularea mediatică și diseminarea de informații false.
Sandworm este un grup cibernetic asociat GRU-ului rus (mai este cunoscută drept unitatea 74455 a serviciului militar de spionaj rus), responsabil pentru atacuri cibernetice majore, inclusiv NotPetya în Ucraina. Acesta utilizează atacuri sofisticate pentru a provoca disrupții majore în infrastructura critică și pentru a genera confuzie și panică. Structura combină cu succes atacurile cibernetice cu elemente puternice de propagandă și dezinformare.
Toate aceste rețele împărtășesc metode similare, inclusiv folosirea identităților false, clonarea mass-mediei legitime, hacking, amplificarea artificială a mesajelor și crearea unui climat de neîncredere generalizată față de instituțiile democratice în statul țintă.
Coaliție regională
Inițiativa de a constitui o coaliție în domeniul securității cibernetice între România, Republica Moldova și Ucraina este una oportună, pragmatică și în acord cu obiectivul României de a se poziționa ca actor activ și relevant în regiune, au declarat reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) într-un comunicat de presă, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. O întâlnire de lucru în format trilateral pentru constituirea unei alianțe regionale de securitate cibernetică între România, Republica Moldova și Ucraina a avut loc în 30 iulie, la Cernăuți, Ucraina, relatează sursa citată. ”În data de 30 iulie 2025, la Cernăuți, Ucraina a avut loc o întâlnire de lucru dedicată lansării unei inițiative trilaterale de cooperare regională în domeniul securității cibernetice, la care au participat reprezentanți ai autorităților din România, Republica Moldova și Ucraina. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) consideră că inițiativa de a constitui o coaliție în domeniul securității cibernetice între România, Republica Moldova și Ucraina, este una oportună, pragmatică și în acord cu obiectivul României de a se poziționa ca actor activ și relevant în regiune”, se menționează în comunicat. Potrivit sursei citate, aceasta urmărește valorificarea experienței acumulate de Ucraina în ultimii ani, consolidarea unui cadru operațional comun pentru prevenirea, detectarea și reacția coordonată la amenințările cibernetice și se bazează pe principii de solidaritate, încredere reciprocă și valori democratice împărtășite, având ca scop creșterea rezilienței cibernetice în regiune.
Creșterea interoperabilității
”Propunerea de constituire a unei astfel de coaliții în domeniul securității cibernetice va contribui la dezvoltarea de capabilități și soluții cibernetice avansate, inclusiv de capabilități bazate pe inteligență artificială, la formarea continuă a specialiștilor precum și la organizarea de exerciții comune și creșterea interoperabilității dintre cele trei state”, se mai precizează în comunicatul citat. Reprezentanții DNSC susțin că un element definitoriu al acestui format de cooperare internațională este caracterul său pragmatic, deschis și evolutiv, care permite extinderea coaliției și către alte state sau entități publice și private care împărtășesc aceleași valori, principii și obiective strategice în domeniul securității cibernetice. ”Cooperarea operațională trilaterală, prin constituirea unei coaliții cyber, va reprezenta un pilon important al rezilienței și securității cibernetice în regiune, precum și un ajutor concret din partea României în procesul de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană”, a declarat Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), citat în comunicat.
Ucraina avertizează
La rândul său, Natalia Tkachuk, secretar al Centrului Național de Coordonare în domeniul Securității Cibernetice din Ucraina (NCSCC), a subliniat că Federația Rusă utilizează spațiul cibernetic ca instrument de destabilizare, afectând securitatea și stabilitatea lumii democratice. ”Noua alianță va constitui o platformă solidă de cooperare, menită să consolideze securitatea cibernetică colectivă a statelor participante și să dezvolte mecanisme eficiente de contracarare a acestor amenințări”, a afirmat Natalia Tkachuk. Totodată, reprezentanții DNSC susțin că inițiativa reprezintă un pas concret în direcția consolidării arhitecturii europene de securitate cibernetică, într-un context geopolitic în care cooperarea regională devine tot mai relevantă pentru protejarea infrastructurilor, a stabilității și valorilor lumii democratice.
