de Madalin Necsutu | apr. 28, 2016 | Caucaz, Federatia Rusa, Info Militar, Marea Neagra, R. Moldova, România, Uncategorized @ro
Sezonul de primăvară nu aduce numai floricele și căldură, ci și o serie de probleme militare legate de reîncălzirea, la foc mocnit, a conflictelor înghețate din jurul Mării Negre, asupra cărora Moscova are un cuvânt greu de spus.
Numai dacă ar fi să răsfoim puțin presa din Ucraina, Armenia sau regiunea separatistă transnistreană, se poate observa o escaladare a stării de anxietate în rândul liderilor și militarilor din aceste zone. „Kiev Post” relatează încă de dimineață că separatiștii din Donbas au deschis de 29 de ori focul asupra pozițiilor forțelor ucrainene în ultimele 24 de ore, folosind arme interzise prin Acordurile de încetare a focului de la Minsk. Agenția oficială de știri Armenpress ne anunță și ea în această dimineață că la granițele regiunii Nagorno-Karabah, forțele azere au deschis focul asupra pozițiilor armenilor de numai puțin de 23 de ori.
Din regiunea transnistreană, portalul oficial al regimului separatist ne anunță că a pus artileria în poziție de tragere ca urmare a faptului că un avion militar românesc ar fi survolat în scopuri militare pretinsul „spațiu aerian”. Asta după ce în urmă cu trei zile Rusia a acuzat SUA și România că încearcă să destabilizeze regiunea Mării Negre și relocarea de forțele militare în zonă. Este de așteptat ca retorica ruso-transnistreană să se intensifice în următoarele zile pe fondul venirii dinspre Iași spre Bălți a trupelor Regimentului 2 Cavalerie al SUA pentru a efectua un exercițiu militar alături de soldații moldoveni.
Cireașa de pe tort va expunerea tehnicii militare a acestora, pe 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Simbolistic vorbind, va fi interesant de urmărit cum armele americane vor fi primite de nostalgicii Zilei Victoriei, sărbătorită încă și acum cu mare fast în spațiul ex-sovietic.
Publicat în EvZ Moldova
de Madalin Necsutu | oct. 11, 2015 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, UE, Uncategorized @ro
Protestele de la Chișinău au reaprins discuțiile despre Republica Moldova în spațiul public de la București. Un lucru de altfel foarte necesar și binevenit. Numai că astfel de dezbateri au loc, în general, numai în momente tensionate, atunci când mămăliga moldovenească stă să explodeze, iar decidenții politici acționează și reacționează pe același calapod. România nu are un proiect politic coerent pentru Republica Moldova și toată lumea tinde să ia în brațe diverse formulări. Fie că este vorba de cea emoțională a unionismului, fie cea corectă politic a expresiei „împreună în Europa”. Dacă nu ești de acord cu unionismul orbesc, nu ești patriot și implicit un bun român. Dacă spui că vrei întâi ca Republica Moldova să intre reformată în UE și eventual apoi să se unească cu România, ești considerat laș și emasculat. Oricum ai privi lucruri, tot nu e bine. De ceva vreme se vorbește despre semnarea unui fel de „Pact de la Snagov pentru R. Moldova” între toate forțele politice de la București. Asta chiar dacă toate guvernele României, mai mult s-au mai puțin, dar indiferent de culoare politică, au marșat în ultimul deceniu întotdeauna pe sprijinirea ambițiilor europene ale Republicii Moldova și tractarea din mentalitatea sovietică înspre cea democratică de tip occidental.
Într-un scurt remember, Declarația de la Snagov a fost semnată la 21 iunie 1995, de către toți liderii formațiunilor politice de la București, și se voia a fi un document transpartinic privind aderarea României la UE. Documentul care apoi a fost trimis la Uniunea Europeană, ca o ironie a istoriei, sau poate ca simbolistică, era semnat la 54 de ani distanță de intrarea României în război pentru recucerirea Basarabiei de la Uniunea Sovietică și îndreptarea nedreptății Pactului Hitler-Stalin. Poate de un astfel de document este nevoie și acum, numai că, într-adevăr, diavolul stă în detalii. Dacă în 1995, Pactul de la Snagov s-a făcut și sub presiunea unei mari majorități a românilor care voiau înapoi în Europa, după aproape jumătate de secol de pribegie prin bezna comunismului, în 2015, la 20 de ani distanță, nu putem afirma că cetățenii Republicii Moldova își doresc acest lucru de a accede în clubul euroatlantic. Fie că e vorba de nostalgii roșii, frică sau de credințe politice actuale îndreptate înspre est, în rândul populației de peste Prut nu există consens în privința viitorului acestei țări. Mai mult decât atât pentru acest lucru, liderii politici de la Chișinău sunt grupați, de fapt, în caste de interese divergente care nu urmăresc decât scopuri pe termen scurt și doar câștiguri personale. Cine își închipuie că în Republica Moldova există „oameni de stat”, fie că este vorba de pro-europeni, fie că este vorba de proruși, face o gravă eroare. Așadar, este foarte dificil de lansat astfel de inițiative pe nisipuri mișcătoare precum cel al scenei politice de la Chișinău și mai ales este nevoie și de o astfel de dorință din partea politicienilor de peste Prut pentru că un astfel de deziderat să capete contur.
Noul Pact nu se poate face peste capul celor de la Chișinău, și chiar dacă într-adevăr guvernații actuali s-au lepădat, după 2009, de retorică publică anti-românească, personajele politice de la București sunt catalogate, în discuțiile lor de salon, cu apelativul peiorativ de „românașii”. Cine își închipuie că dualitatea voroniană de a suge ca vițelul blând la două vaci a dispărut, mistuită de focul protestelor din aprilie 2009, se îmbată cu apă rece. Ceea ce este însă mai presus de un nou pact politic pentru Republica Moldova, este continuarea programelor socio-economice pe care România le desfășoară peste Prut. Atragerea Republicii Moldova nu se poate face decât printr-un model de soft power inteligent care implică programe culturale și vectori de tractare economică pentru a câștiga simpatia populației în sprijinul ideii de integrare europeană. Tocmai din această cauză, România nu trebuie să mai ofere bani necondiționat Republicii Moldova, pentru că a două zi se vor găsi noi sau vechi „băieți deștepți” care vor fura din nou un miliard. Banii trebuie să meargă la Chișinău treptat și cu urmărirea atentă a distribuirii lor în proiecte și reforme necesare diminuării decalajului față de UE. Mai mult, trebuie să existe garanții că firmele românești care merg să facă afaceri peste Prut vor activa într-un regim concurențial adecvat unei economii de piață, fără a cădea pradă înțelegerilor de tip monopol și oligarhic.
Ca orice creditor internațional, România trebuie să emită pretenții asupra investiției sale, așa cum și România a fost mai mult tractată în UE și NATO sub biciul reformelor usturătoare impuse de Occident pentru a putea sta la aceeași masă cu restul lumii civilizate a Europei. Asta e regula jocului! Dar cel mai important este ca Bucureștii să investească inteligent în generația următoare care ar putea pregăti intrarea Republicii Moldova în UE. În partea economică, în proiecte economice strategice precum gazoductul Ungheni-Iași cu extensie spre Chișinău, făcut cu finanțare mixtă România-UE, și în partea educațională în proiecte precum reabilitarea grădiniței „Andrieș” de la Ungheni cu 3.260.072 de lei moldovenești, în urma ajutorului financiar nerambursabil, oferit începând cu în 2010, de 100 de milioane de euro, acordat Republicii Moldova de către România. De aceea este nevoie de pragmatism și construcție de jos în sus, și mai mult de un Pact de la Ungheni, până să cerem un nou Pact de la Snagov pentru Republica Moldova. Politica pașilor mici și siguri este întotdeauna mai eficientă decât soluția emoțională de moment, tocmai de aceea pragmatismul trebuie să învingă emoția când vine vorba de Chișinăul de peste Prut!
de Madalin Necsutu | mart. 5, 2015 | Federatia Rusa, Info Militar, România, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
În încercarea de a domoli apetitul anexaționist al lui Hitler, premierii britanic Neville Chamberlain și francez Edouard Daladier aveau să ducă, în anii `30 ai secolului trecut, o politică constant emasculată de conciliere față de o Germanie expansionistă. O soluție ce părea atunci viabilă pe termen scurt, dar care s-a dovedit dezastruoasă pe termen mediu și lung. Atât Chamberlain, cât și Daladier, erau convinși că Acordul de la Munchen, prin care se consfințea dezmembrarea Cehoslovaciei pe criterii etnice prin ruperea regiunii sudete, avea să preîntâmpine și să tempereze veleitățile belicoase ale Fuhrer-ului de la Berlin. Însă istoria ne învață că aceasta funcționează după cicluri repetitive, în care doar personajele se schimbă, nu și interesele statelor ce se croiesc de-a lungul vremurilor și sunt atent studiate de geopolitică. Chiar și așa, în fața evidențelor, de data aceasta cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Fancois Hollande calcă apăsată pe urmele vechiului cuplul de conciliatori Chamberlain-Daladier. Chiar dacă nu au semnat decât un acord de încetare a focului la Minsk, și nu unul ca la Munchen în 1938, acesta echivalează cu recunoașterea tacită a anexării Crimeei de către Rusia peste capul normelor dreptului internațional.
În prezent, doar personajul central diferă ca nume, dar nu și ca modus operandi în a-și justifica „chemarea divină” de a crea același „spațiu vital” de care are nevoie națiunea sa pentru a supraviețui. UE și NATO sunt văzute ca amenințări inerente în zona glacisul rusesc, iar de aici până la a acționa discreționar din punct de vedere politico-militar nu este decât un pas. Epuizarea soluțiilor politico-diplomatice este întotdeauna calea firească de urmat, dar este improbabil ca un lider cu veleitățile agresive demonstrate ca Putin să facă în pas înapoi în ceea ce privește Ucraina. În anii `30, Marea Britanie și Franța au închis pe rând ochii în fața unor episoade precum acceptarea reînarmării și militarizării Germaniei, „neintervenția” anglo-franceză în Războiul Civil Spaniol (fapt ce a lăsat mână liberă Germaniei naziste de acțiune) sau anexarea Austriei. Mai mult apoi, la participarea directă la dezmembrarea Cehoslovaciei sau încercările de ultimă oră de a negocia înțelegeri cu Germania pe spatele Poloniei invadate. La fel și astăzi, principalele forțe ale Europei, Germania și Franța, își pun ochelari de cal în ceea ce privește anexarea Crimeei, „invazia hibrid” a Ucrainei, reîntoarcerea de facto a Republicii Moldova de pe drumul european cu un guvern marionetă și posibilitatea crescută ca Rusia să invadeze țările baltice.
Într-o analiză recentă a periodicului Jane`s Intelligence Review, analistul Reuben Johnson scrie că „războiul hibrid” dus de Rusia în Ucraina este pe cale să atingă obiectivele propuse de Moscova. Concluzia derivă dintr-un studiu al Fundației Potomac, care îi are la origine pe Phil Karber, fost înalt oficial al Pentagonului și pe Wesley Clark, fostul comandant al fost comandant al forțelor NATO în Europa. În cifre, prezența rusă în Ucraina și la granițele sale nu poate fi neglijată: 14.400 de trupe rusești în Ucraina ce ajută 29.300 de rebeli proruși în estul Ucrainei. Toți aceștia sunt echipați cu cele mai noi tancuri de luptă, blindate și transportoare de luptă, precum și sute de piese de artilerie grea. La acestea se adaugă și 29.400 de militari ruși în Crimeea și alte 55.800 de soldați masați la granița de est a Ucrainei. Conform aceleași surse, Rusia face uz și de instrumente ale războiului electronic, iar operațiunilor lor se desfășoară în zone locuite de civili, precum grădinițe, spitale sau blocuri de locuințe, ceea ce face imposibilă bombardarea acestor obiective de către armata ucraineană.
În plan informațional, Ucraina nu este capabilă să genereze un grad mare de empatie la nivelul populației europene care să determine clasa politică europeană să intervină mai energic în rezolvarea situației. Nici relațiile Ucrainei cu statele europene nu sunt tocmai cele mai bune, mai ales cu vecinii săi. De altfel, recent, la București, ambasadorul ucrainean Teofil Bauer a ridicat problema unui „parteneriat strategic” cu România. Însă dosarele României cu Ucraina de până acum, și mai ales poziționarea României drept potențialul inamic militar numărul unu până la Euromaidan, face ca această idee să fie mai degrabă puerilă. Una izvorâtă din nevoia stringentă a Kievului de a căuta orice tip de aliați poate găsi împotriva Rusiei și nu una cu fundamente ce rezidă în clădirea unor relații diplomatice progresive. Peste toate acestea, Rusia câștigă teren și în materie de propagandă. Mass-media rusești rulează știri deformate ale realităților frontului ucrainean și neagă implicarea directă în război. Etichetarea liderilor de la Kiev drept „fasciști” este o retorică ce amintește mai degrabă de „Agitprop”-ul Uniunii Sovietice. În cifre, Rusia investește masiv în acest segment al războiului. Numai RussiaToday, post de stat ce sprijină și promovează politica rusă, a primit un buget de peste 300 de milioane de dolar anual, iar ONG-urile pro-Kremlin primesc și ele anual circa 100 de milioane de dolari. Nu de mult, Rusia s-a lansat într-o campanie de „black PR” inversat în care, subliminal, glorifică meritele „ocupantului rus” ce ar fi avut un rol revoluționar și civilizațional în viața polis-urilor cucerite de-a lungul vremurilor în Europa și Asia. Așadar, cum vor alege actualii „conciliatori” să trateze cu „ocupantul sovietic” contemporan de la Kremlin?
Publicat pe eTransmedia.ro
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=T65SwzHAbes#t=140[/youtube]
de Madalin Necsutu | dec. 2, 2014 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Chiar daca s-au finalizat cu victoria fortelor pro-europene, alegerile din Republica Moldova indica o continua divizare a cetatenilor intre vectorul european si cel euroasiatic. Departe de rezultatul de la Kiev, acolo unde fortele pro-europene s-au impus detasat, Chisinaul avut parte mai degraba de o lupta aproape nula intre cele doua drumuri care se intindeau in fata Republicii Moldova. Optiunea alegatorilor nu a fost totusi numai una geopolitica, ci se asteapta ca si in plan intern partidele pro-europene sa realizeze reforme reale, in special in zona justitiei si a intaririi statului de drept. Poate cea mai mare surpriza la scrutinul de duminica a a constituit-o Partidul Socialistilor din Republica Moldova, condus de un ex-comunist care a mers pe o ideologie total indreptata spre Rusia, in speranta de a obtine voturile electoratului de stanga, chiar si din partea aceluia cu accente extremiste. PSRM a beneficiat si de voturile de la Partidul „Patria”, condus de Renato Usatii si scos din cursa pe ultima suta de metri, dar si de plasarea duala a PCRM in zona de confort a centrului esichierului politic prin tactica deja cunoscuta a „vitelului bland”, intre UE si Rusia. Astfel, partidului lui Igor Dodon a obtinut 25 de mandate in actualul legislativ, aproape un sfert din locurile aferente, dupa ce la precedentele alegeri nici macar nu a reusit sa treaca pragul pentru accederea in Parlament de 6%.
Final iminent pentru comunisti
Cert este ca PCRM se afla intr-o cadere libera fata de alegerile precedente. In noiembrie 2010, comunistii lui Voronin acumulau un scor electoral de 677. 069 de voturi, mai precis 39.34%, fapt ce le asigura acestora nu mai putin de 42 de mandate. In prezent, dupa patru ani de opozitie in care ar fi putut teoretic sa creasca, neavand in spate erodarea politica a guvernarii, PCRM-ul lui Voronin a obtinut doar 21 de mandate, acumuland numai 18% din preferintele electoratului. Pe de cealalta parte, fortele pro-europene se pot bucura doar pe jumatate de castigarea acestor alegeri. Electoratul lor a impus la limita o victorie ce la inceputul numararii voturilor parea foarte departe. Acesta ar trebui sa fie un semnal ca politica europeana doar de fatada si in fata oficialilor din capitelele UE trebuie sa inceteze. Totul pentru a face loc unor reforme reale.
Pe locurile din spate spre Bruxelles
Chiar daca a prins autobuzul spre Europa, actuala coalitie pro-europeana trebuie sa realizeze ca sa asezate pe locul din spate, iar schimbarea regulilor in ultimul moment, si scoaterea din cursa a lui Usatii, ridica mari semne de intrebare in Europa privind rezultatul democratic al acestor alegeri. Bruxelles-ul nu doreste inlocuirea unor oligarhi de tip comunist cu unii de tip pro-european. Mai degraba, Europa isi indreapta atentia spre consolidarea statului de drept Republica Moldova care si-a luat niste angajamente europene pentru urmatorii ani. In plan statistic, principalul partid al coalitiei pro-europene – Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – ar trebui sa-si puna cele mai mari semne de intrebari. Guvernul Republicii Moldova, condus succesiv de Vlad Filat si Iurie Leanca (ambii PLDM), trebuie sa analizeze serios dezamagirile pe care le are electoratul de pe zona de dreapta pro-europeana. Acestia nu asteapta numai bani europeni si americani, ci vor sa vada si imbunatatiri reale in ceea ce priveste consolidarea democratiei si justitie aplicata chiar pentru functionari cu rang inalt suspectati de coruptie. Ca atare, semnalul cel mai bun de care PLDM ar trebui sa tina cont este scaderea cu aproape 10 procente fata de alegerile legislative precedente din 2010. Atunci, PLDM obtinea 32 de mandate, pentru ca in prezent voturile sa scada cu circa 200.000 si formatiunea sa obtina numai 23 de mandate.
Lupta cu dusmanul de clasa proprie
La randul sau, Partidul Liberal (PL) se mentine in limitele unui electorat fidel, unul pro-european si care, mai nou, a imbratisat si ideea posibilitatii aderarii Republicii Moldova la NATO. Chiar daca statistic PL a obtinut un scor infim mai mic ca la alegerile precedente, PL a reusit in schimb sa obtina 13 mandate in actuala legislatura, fata de numai 12 in 2010. In ceea ce priveste Partidul Democrat, acesta a mers pe un mesaj dual pentru a rupe si din zona de centru-stanga a alegatorilor pro-europeni ce vorbesc alta limba decat cea romana. PD si-a sporit numarul de locuri de la 15 la 19, marindu-se baza de votanti cu mai bine de 30.000 de cetateni. Drumul spre Europa al Republicii Moldova de abia acum incepe iar actualii parlamentari nu trebuie sa stea deloc linistiti pentru urmatorii patru ani. Obstacolul principalul va fi lupta coalitiei pro-europene cu propria mentalitate ex-sovietica si mai ales cu obiceiurile aferente de coruptie ce se regasesc la unii lideri de facto ai acestor formatiuni.
de Madalin Necsutu | oct. 13, 2014 | Federatia Rusa, Minoritați, R. Moldova, Razboi energetic, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Timpul nu mai are rabdare nici cu diriguitorii de la Moscova care sunt decisi sa arunce in lupta pentru pastrarea influentei in zona si ceva din arsenalul politic greu pe care il are in zona. Utilizand toate fronturile – economic, politic si chiar cel militar – Kremlinul este gata sa arunce in joc si acei „idioti utili” pe care mana sa lunga ii are la degetul mic in scopul de a destabiliza Ucraina si Republica Moldova inainte ca acestea sa isi poata urma cursul politic dorit inspre UE. Termenul de „idiot util” a fost unul foarte uzitat in timpul Razboiul Rece si obisnuia sa defineasca simpatizantii comunisti din Occident, personaje pe care Partidul Comunist din Uniunea Sovietica ii manipula ideologic in interesul sau. Nu departe de un astfel de statut este si premierul ungar Viktor Orban, al carui guvern a decis sistarea livrarilor de gaze dinspre Ungaria spre Ucraina intr-un moment extrem de delicat in care Kievul incearca sa negocieze cu Moscova pretul livrarilor de gaze.
Cu ambele maini sucite la spate, atat de Moscova cat si de Ungaria, Ucraina nu se afla tocmai in cea mai buna pozitie de a negocia aceste noi contracte cu Gazprom. De altfel, prin aceste miscari Ungaria urmareste sa preia rolul Ucrainei de „hub” pentru gazele rusesti care vin inspre Europa, dupa ce se va racorda si la gazoductul South Stream, menit sa aduca gaze rusesti in Europa prin ocolirea Ucrainei. Desi era atribuit mai degraba Bulgariei, rolul de „cal troian” al Rusiei in UE i se contureaza mai degraba Ungariei, tara condusa cu mana forte de un regim semi-autoritar. Orban a decis sa vireze total spre un parteneriat privilegiat cu Moscova la inceputul acestui an, cand cele doua tari au semnat un contract de imprumut in valoare de 10 miliarde de euro, bani ce se vor duce in modernizarea industriei energetice nucleare a Ungariei.
De asemenea, la mijlocul lunii septembrie, ministrul ungar al dezvoltarii naţionale Miklós Seszták a convenit cu viceministrul rus pentru afaceri energetice Anatoli Yanovski crearea in Ungaria a unui depozit de 500 de milioane de metri cubi de gaze ruseşti care vor lua drumul Europei. Presiunile ruse via Ungaria asupra Ucrainei nu se opresc totusi aici. Ele merg si in sfera deja obisnuita a reaprinderii artificiale a disputelor etnice, un joc la care Moscova exceleaza. Pe acest segment, Ungaria a anuntat recent ca va actiona in judecata Ucraina la CEDO sub pretextul faptului ca statul nu le acorda posibilitatea etnicilor maghiari din regiunea Transcarpatia sa-şi trimita un reprezentant in Parlamentul de la Kiev. Ironic, in Parlamentul de la Budapesta nu exista nici macar un parlamentar al vreuneia dintre cele 13 minoritati de pe teritoriul Ungariei, in conditiile in care acestea reprezinta circa 8% din populatia tarii. Pe de alta, maghiarii din Ucraina reprezinta circa 0,3% din populatia Ucrainei, sub 200.000 de etnici.
In ceea ce priveste Republica Moldova, aceasta tara nu este straina de turbulentele ce apasa Ucraina in partea energetica. Odata cu sistarea livrarilor de gaz dinspre Ungaria catre Ucraina, autoritatile de la Kiev au decis si ele sa reduca volumul de energie electrica pe care o exporta in Republica Moldova, motivand un deficit in piata interna. Situatia este cu atat mai delicata cu cat Republica Moldova isi asigura consumul intern de la Centrala Termoelectrica de la Cuciurgan care se afla in regiunea separatista transnistreana, condusa de lideri separatisti pro-rusi, care nu vor ezita sa actioneze la comanda Moscovei atunci cand va fi nevoie. La fel, reteaua gazifera este controlata de Gazprom, iar recentele miscari ai Romaniei de a asigura alternative energetice pentru Chisinau s-au lovit de mai multe probleme, inclusiv o taraganare din partea autoritatilor de aici. Pe tot acest fundal economic volatil, Moscova isi joaca si aici birlicul din maneca reprezentat de „idiotii utili”.
Recent, liderul comunistilor Vladimir Voronin si-a reluat cantecul de sirena pro-moscovit. Printre prioritatile viitoarei guvernari el a enumerat restabilirea „relatiei istorice” cu Rusia, ca „garant al statalitatii moldovenesti”. Nu departe de aceasta idee sunt si cei din zona de centru-stanga din actuala coalitie pro-europeana de la guvernare, Partidul Socialist, dar si „candidati-conserva” precum Renato Usatii, un militant al abandonarii proiectului european si adept al integrarii in Uniunea Vamala. Acesta a declarat recent intr-un interviu ca il admira pe „ultimul dictator al Europei”, Alexander Lukasenko si ca ar vrea ca in Republica Moldova sa fie instituit un regim similar cu cel de la Minsk. Paradoxal, un astfel de personaj ar putea intra si ar putea face diferenta in Parlamentul de la Chisinau. Cum la finalul lunii viitoare se vor organiza alegeri parlamentare in Republica Moldova, viitorul european al acestei tari atarna de un fir de ata pe care Moscova va urmari prin orice mijloace sa-l taie. Toate aceste miscari politico-economice din regiune nu au ca scop decat deturnarea drumul european al Ucrainei si Republicii Moldova iar Kremlinul nu va ezita sa puna in scena tot arsenalul de politicieni-butaforici, inclusiv „idiotii utili”.
Publicat in EvZ Moldova
