Primăvara dezghețului conflictelor butonate de Moscova

, , , , , , ,
 

Madalin-fotobunSezonul de primăvară nu aduce numai floricele și căldură, ci și o serie de probleme militare legate de reîncălzirea, la foc mocnit, a conflictelor înghețate din jurul Mării Negre, asupra cărora Moscova are un cuvânt greu de spus.

Numai dacă ar fi să răsfoim puțin presa din Ucraina, Armenia sau regiunea separatistă transnistreană, se poate observa o escaladare a stării de anxietate în rândul liderilor și militarilor din aceste zone. „Kiev Post” relatează încă de dimineață că separatiștii din Donbas au deschis de 29 de ori focul asupra pozițiilor forțelor ucrainene în ultimele 24 de ore, folosind arme interzise prin Acordurile de încetare a focului de la Minsk. Agenția oficială de știri Armenpress ne anunță și ea în această dimineață că la granițele regiunii Nagorno-Karabah, forțele azere au deschis focul asupra pozițiilor armenilor de numai puțin de 23 de ori.

Din regiunea transnistreană, portalul oficial al regimului separatist ne anunță că a pus artileria în poziție de tragere ca urmare a faptului că un avion militar românesc ar fi survolat în scopuri militare pretinsul „spațiu aerian”. Asta după ce în urmă cu trei zile Rusia a acuzat SUA și România că încearcă să destabilizeze regiunea Mării Negre și relocarea de forțele militare în zonă. Este de așteptat ca retorica ruso-transnistreană să se intensifice în următoarele zile pe fondul venirii dinspre Iași spre Bălți a trupelor Regimentului 2 Cavalerie al SUA pentru a efectua un exercițiu militar alături de soldații moldoveni.

Cireașa de pe tort va expunerea tehnicii militare a acestora, pe 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Simbolistic vorbind, va fi interesant de urmărit cum armele americane vor fi primite de nostalgicii Zilei Victoriei, sărbătorită încă și acum cu mare fast în spațiul ex-sovietic.

Publicat în EvZ Moldova

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *