Găgăuzia, în plin război electoral

Găgăuzia, în plin război electoral

Gagauzia, in plina febra electorala

35 de deputaţi aşteaptă decizia a peste 100 de mii de cetateni cu drept de vot care vor alege astazi, 09 septembrie, noua componenţă a legislativului gagauz, pentru încă un mandat de patru ani. În cursa pentru fotoliile legislativului de la Comrat s-au înscris 164 candidaţi. 84 deputaţi sunt înaintaţi de partide şi 80 candidaţi independenţi. Cei mai mulţi pretendenţi la un loc în Parlamentul Găgăuz, aparţin Partidului Comuniştilor cu 26 de candidaţi. Locul doi în acest top revine Partidului Liberal Democrat cu 22 de candidaţi. Al treilea pe listă se clasează Partidul Socialiştilor cu 12 canditaţi. Social Democraţii sunt numărul patru în listă cu 9 pretendenţi. Democraţii ocupă locul cinci cu 7 candidaţi. Următorii sunt liberalii cu 6 candidaturi şi alte partide cu câte un concurent.

Share our work
Guvernatorul gagauz Formuzal arunca o noua bomba politica

Guvernatorul gagauz Formuzal arunca o noua bomba politica

Guvernatorul gagauz Formuzal lanseaza un nou proiect politic

Guvernatorul gagauz Formuzal lanseaza un nou proiect politic, "Partidul Regiunilor" din R. Moldova

Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a depus la Ministerul Justiţiei setul de documente pentru a-şi înregistra propria formaţiune politică – “Partidul Regiunilor”, informaţia fiind confirmată de către ministrul Justiţiei de la Chisinau, Oleg Efrim, citat de mass-media locala. Potrivit declaratiilor ministrului, documentele vor fi examinate în termen de 30 de zile, după care se va decide dacă „Partidul Regiunilor” va fi sau nu înregistrat. O formaţiune cu asemenea denumire există şi în Ucraina. „Partidul Regiunilor” de la Kiev se află acum la guvernare.
Reamintim ca si primarul oraşului Comrat, Nicolai Dudoglo, a anunţat recent ca va crea un partid în baza Mişcării obşteşti „Noua Găgăuzie”, partid ce s-ar putea numi „Bugeacul Unit”.
In Gagauzia exista trei forte politice majore, grupate in jurul guvernatorului regiunii, Mihail Formuzal, primarului de Comrat, Nikolay Duduoglu, precum şi filiala locala a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, condusa de deputatul comunist in Legislativul de la Chisinau, Irina Vlah.

Share our work
"Gagauzii moldovenisti", dusmanii limbii romane

"Gagauzii moldovenisti", dusmanii limbii romane

Gagauzia 75373

Pe langa republica separatista Transnistria, Chisinaul se confrunta cu acest fenomen si in sud, in regiunea autonoma Gagauzia, ale carei autoritati au intreprins recent actiuni de nesupunere administrativa fata de Chisinau, din cauza unei dispute pe tema limbii romane, comenteaza Deutsche Welle, in pagina online. Autoritatile gagauze resping limba romana si creeaza, in felul acesta, un curent de opinie ostil fata de tot ce este romanesc. Anul acesta, in sesiunea de bacalaureat, Ministerul Educatiei de la Chisinau a impus conditii mai rigide la examenul de limba romana. Prin urmare, fiecare al zecelea absolvent de liceu din autonomia gagauza a Republicii Moldova a picat examenul la limba si literatura romana. Administratia locala a emis insa diplome proprii de bacalaureat din care a exclus disciplina limba romana. Aceasta actiune a fost apreciata de experti ca „tendinta de separatism”, mai ales ca a fost urmata de o alta decizie a autoritatilor de la Comrat de a boicota scrisorile oficiale ale Chisinaului, scrise in limba de stat. Ministrul Educatiei, Mihai Sleahtitchi, a declarat ca diplomele emise de Adunarea Populara a Gagauziei pentru liceeni din regiune, care nu au promovat examenul la limba si literatura romana, nu sunt valabile si universitatile nu le vor accepta. Principalul oponent al limbii romane la Comrat este chiar baskanul (guvernatorul-n.n.) autonomiei gagauze, Mihail Formuzal. El a cerut demisia ministrului Educatiei, invinuindu-l ca ar distruge invatamantul din R. Moldova.

Discipolii voronineni ai „moldovenismului” primitiv

Politicienii din Gagauzia vor ca judecatorii Curtii Constitutionale sa se pronunte daca este legal ca in scoli sa fie predata limba romana, si nu limba moldoveneasca, asa cum scrie in Constitutie. Potrivit membrilor Adunarii Populare de la Comrat, „limba romana poate fi considerata limba straina”. Într-o recenta scrisoare adresata autoritatilor statului, Academia de Ştiinte a Moldovei a mentionat ca „limba romana este denumirea oficiala a limbii literare in Republica Moldova”. Presa de la Chisinau a scris sa baskanul Gagauziei Mihail Formuzal este in relatii bune cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, iar la Moscova cei doi ar avea acelasi centru politic de comanda. Surse care au solicitat anonimatul au comunicat ca Mihail Formuzal, care detine al doilea mandat de guvernator al Gagauziei si nu are dreptul sa pretinda un al treilea, ar intentiona sa ramana in politica prin infiintarea unui partid, a carui miza electorala ar urma sa fie vectorul antiromanesc.

Share our work
Turcia va continua sa sustina Gagauzia

Turcia va continua sa sustina Gagauzia

Gagauzia, recipient al sprijinului economic turcesc

Gagauzia, recipient al sprijinului economic turcesc

Republica Turcia va continua sa sustina Gagauzia in plan umanitar si economic, sustine bascanul Mihail Formuzal, dupa vizita pe care a facut-o la Ankara, impreuna cu adjunctul sau, Valerii Ianioglo. Pe parcursul vizitei de 12 zile, au avut loc peste 50 de intalniri cu conducatorii administratiilor publice locale si centrale, precum si cu reprezentanti ai mediului de afaceri. Delegatia din Gagauzia a prezentat proiectele investitionale ale Gagauziei, scrie presa regionala, preluata de KARADENIZ PRESS.
In cadrul intalnirii cu ministrul agriculturii al Turciei, Mehmed Mehdi Eker, a fost discutata posibilitatea ca Gaguzia sa primeasca o cota pentru livrarea fara taxe vamale a 50.000 de tone de grau si orz de pe piata din Turcia. Pana la finele lunii septembrie, la Comrat, vor veni experti pentru a proiecta in Gagauzia un compex zootehnic cu un ciclu complet inchis de prelucrare. Ferma va fi una model si va fi construita prin intermediul agentiei turce TIKA.
Delegatia din Gagauzia a solicitat ajutor pentru solutionarea problemelor din domeniul vinifiicatiei si s-a luat decizia de a analiza posibilitatea exportului vinului moldovenesc statiunile de odihna din regiunea Antalia.
Conducerea TIKA a promis ca va acorda Gagauziei, pana la finele anului 2011, 10 milioane de dolari pentru finalizarea proiectului de aproviozionare cu apa. De asemenea, s-a decis ca la Comrat sa fie construit un hotel de cinci stele cu toata infrastructura necesara. Conducatorul Uniunii aviatorilor turci Osman Ilidir si-a exprimat disponibilitatea de a vizita Gagauzia cu scopul de a studia posibilitatile aeroportului din Ciadir-Lunga.

Share our work