Parlamentul ucrainean a adoptat un act normativ prin care sunt revizuite mai multe legi care privesc drepturile minorităților naționale, ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția și de criteriile Comisiei Europene pentru lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei a UE.
Pentru îndeplinirea acestor criterii fiind adoptate de asemenea două acte normative legate de combaterea corupției, relatează Agerpres, citând presă din Kiev.
Potrivit unui comunicat emis de Rada Supremă de la Kiev (parlamentul ucrainean), actul normativ „asupra amendamentelor aduse unor legi ale Ucrainei pentru luarea în considerare a evaluării experților Consiliului Europei și organismelor sale privind drepturile minorităților (comunităților) naționale în unele zone” revizuiește șapte legi, respectiv legea asupra autoguvernării locale în Ucraina, legea asupra educației superioare, legea educației, legea privind asigurarea folosirii limbii ucrainene ca limbă de stat, legea asupra educației secundare generale cuprinzătoare, legea asupra minorităților (comunităților) naționale și legea presei.
Aceste legi conțin prevederi legate de unele aspecte ale respectării drepturilor minorităților naționale în sferele educației și folosirii limbilor minorităților. Actul normativ adoptat vineri oferă un echilibru între respectarea corespunzătoare a drepturilor minorităților naționale și interesele Ucrainei și ale cetățenilor săi de protejare a limbii de stat, afirmă parlamentul ucrainean în același comunicat.
Universitățile au dreptul de a-și alege limba de studiu
În urma amendamentelor adoptate prin acest act normativ, instituțiile de învățământ superior private vor avea dreptul să-și aleagă liber limba de studiu dacă aceasta este una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, dar vor trebui să asigure că persoanele înscrise în aceste instituții studiază și limba de stat a Ucrainei, ca disciplină academică separată.
De asemenea, în clasele (grupele) care studiază în limbi ale minorităților naționale care sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene, dreptul de a folosi respectiva limbă a minorității naționale în procesul de învățământ va fi garantat împreună cu limba de stat a Ucrainei. Persoanele aparținând minorităților naționale ale căror limbi sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene și care și-au început ciclul de învățământ secundar înainte de 1 septembrie 2018 în limba respectivei minorități naționale vor avea dreptul să-și continue procesul educațional până la încheierea ciclului lor de învățământ secundar conform regulilor aplicate înaintea intrării în vigoare a legii privind „protejarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat”.
Un parlamentar ucrainean care a contribuit la redactarea actului normativ adoptat vineri, Volodimir Viatrovici, a precizat că niciuna din noile prevederi nu se vor aplica limbii ruse, întrucât aceasta este limba statului agresor. Într-o opinie emisă în luna iunie, Comisia de la Veneția (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept) a apreciat că noua lege ucraineană a minorităților naționale oferă garanții în conformitate cu standardele internaționale, dar pentru asigurarea deplinei conformități cu aceste standarde unele dispoziții ale legii trebuie reconsiderate.
Recenta decizie a plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului român prin care a adoptat, cu o majoritate largă de voturi, o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest, demonstrează încă odată atașamentul statului român față de ideea extinderii blocului comunitar.
Prin această rezoluţie, Parlamentul român îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei.
Totodată, susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina, ţinând cont de „eforturile şi progresele clare şi substanţiale înregistrate de cele două state în implementarea recomandărilor” CE, precum şi de angajamentul UE pentru sprijinirea acestor ţări în parcursul european.
Conform rezoluţiei, Parlamentul român îşi reiterează disponibilitatea de a coopera şi de a acorda sprijin Parlamentelor statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea proceselor de aderare. În textul rezoluţiei se invocă dreptul oricărui stat suveran de a decide cu privire la politica sa externă şi la aranjamentele de securitate corespunzătoare intereselor naţionale.
Anterior, șefa diplomației române, Luminița Odobescu, preciza că pe fondul agresiunii militare în curs de desfășurare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în vecinătatea strategică a UE, extinderea Uniunii Europene ar trebui să fie redinamizată ca o parte importantă a setului de instrumente al UE pentru a răspunde în mod corespunzător la evoluțiile geopolitice dramatice și fără precedent.
Șeful diplomației române a subliniat, totodată, poziția României favorabilă continuării accelerate a procesului de extindere a UE, bazat pe meritele proprii ale candidaților, în paralel cu procesul instituțional intern necesar pentru a pregăti Uniunea să primească noi membri.
În permanență, ministrul Luminița Odobescu a reiterat, în numele statului român, sprijinul pentru adoptarea, până la finalul acestui an, a deciziilor necesare deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, în conformitate cu realizările remarcabile ale celor doi candidați recunoscute de către Comisia Europeană prin evaluările pozitive publicate la 8 noiembrie 2023.
“Nu vorbim în termeni de “geopolitică” versus “merite”. Este adevărat că argumentele geopolitice în favoarea extinderii sunt chiar mai puternice astăzi decât erau acum 20 de ani. Dar extinderea nu se referă doar la geopolitică. Uniunea noastră este, în primul rând, o comunitate de valori, principii și norme comune. Voința politică, orientarea strategică europeană și asumarea valorilor UE sunt și mai relevante astăzi, deoarece au apărut noi provocări. În al doilea rând, într-o notă mai largă, această dezbatere nu este nici despre extindere versus evoluția internă a UE. Noi le considerăm complementare. În al treilea rând, extinderea este un proces benefic pentru UE și pentru actualele sale state membre. Ca atare, sunt convinsă că o UE extinsă are potențialul de a fi un actor mai puternic și mai relevant pe plan mondial”, menționa ministra Odobescu.
Federația Rusă a răspuns dur susținerii partenerilor occidentali pentru Reăublica Moldova și Ucraina. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, la reuniunea OSCE de la Skopje că Republica Moldova este „următoarea victimă a războiului hibrid declanşat de Occident împotriva Federaţiei Ruse” într-un discurs în care a acuzat, de asemenea, Occidentul că distruge Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Ministrul rus de externe a spus că Occidentul duce un „război hibrid” împotriva Rusiei şi a declarat că Uniunea Europeană a devenit un „proiect politic agresiv”. În acest context, el a menţionat Republica Moldova şi a acuzat Occidentul că a „torpilat” planul rusesc de soluţionare a conflictului transnistrean propus în urmă cu 20 de ani, iar acum „ucide” formatul de negocieri „5+2”.
Dacă altădată Republica Moldova nu ar fi răspuns acestor declarații, actualul ministru de Externe, vicepremierul Nicu Popescu a cerut din nou Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Odată retrase trupele ruseşti, a subliniat şeful diplomaţiei de la Chişinău, vor fi create condiţii favorabile pentru rezolvarea „exclusiv paşnică” a conflictului transnistrean.
„Încă de la începutul invaziei brutale a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în Moldova am resimțit întreg arsenalul de tentative de destabilizare pe care Rusia l-a declanșat împotriva noastră”, a declarat, la rândul său, pe canalul de telegram #MAEIExplică, Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului de externe Nicu Popescu.
„Declarațiile Rusiei, fie ele de astăzi sau din ocazii anterioare, se înscriu în șirul acțiunilor ostile pe care Federația Rusă încearcă să le implementeze față de țara noastră de-a lungul ultimilor 30 de ani. Din fericire, în tot acest timp, statele partenere din occident ne-au fost alături, ajutându-ne să depășim cu succes aceste amenințări”, a mai menționat acesta.
„Luând în calcul că ministrul Lavrov a ajuns totuși la reuniunea ministerială OSCE, sperăm că mesajul nostru – clar și tranșant – va fi înțeles și de el: Republica Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană iar astăzi, mai mult ca niciodată, insistăm pe retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse din teritoriul nostru” a mai precizat Igor Zaharov.
Conflictul din Gaza și permanentizarea conflictului din Ucraina readuc treptat Turcia în centrul preocupărilor geopolitice ale blocului comunitar. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, şi comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, au propus celor 27 de state membre ale UE reluarea dialogului la nivel înalt cu Turcia şi ameliorarea cooperării cu această ţară în domenii de interes comun cum ar fi migraţia, energia, comerţul sau acordarea vizelor pentru cetăţenii turci.
Foto: Facebook
Impas proporțional
Turcia este candidată la aderarea la Uniune din 1999, dar negocierile sunt blocate din 2018, reaminteşte agenţia.
În contextul acestui „impas”, cei doi oficiali europeni au sugerat mai multe măsuri. Varhelyi consideră că statele europene ar putea elibera vize cu intrări multiple, pe durate mai lungi cetăţenilor turci, aşa cum solicită de mai mult timp Ankara. De asemenea, ar putea fi „modernizat” acordul de uniune vamală între Turcia şi UE. Comisarul a subliniat că volumul comerţului între cele două părţi a ajuns la circa 200 de miliarde de euro anual, „un record”.
Borrell şi Varhelyi au insistat că reluarea dialogului şi a cooperării trebuie să aibă loc „etapă cu etapă”, în mod „proporţional”, şi trebuie să se poată reveni în orice moment asupra paşilor făcuţi.
În contextul războiului din Ucraina, UE doreşte să discute cu Turcia şi despre cea mai bună modalitate de a împiedica Rusia să ocolească sancţiunile occidentale, au arătat ei. Turcia, membră a NATO, controlează accesul în Marea Neagră şi a refuzat până acum să adopte sancţiuni împotriva Rusiei.
Înainte de a fi aplicate, recomandările trebuie aprobate de statele membre, urmând să ridice alte probleme pentru politica internă din multe state.
Bomba Gaza
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat armistiţiul în războiul din Gaza şi schimbul de ostatici şi prizonieri între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, vorbind despre o „oprire temporară a vărsării de sânge” în enclavă.
Turcia, care susţine o soluţie cu două state la acest conflict vechi de decenii, a criticat puternic Israelul pentru atacul său terestru şi aerian asupra Fâşiei Gaza, lansat ca represalii pentru atacul Hamas de la 7 octombrie, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi alte 240 luate ostatice.
„Vedem schimburile de ostatici, pauza umanitară ca pe o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte oprirea vărsării de sânge”, a spus Erdogan.
Adresându-se parlamentarilor, Erdogan a criticat atacul de represalii al lui Benjamin Netanyahu, adăugând că premierul israelian va fi amintit ca „măcelarul din Gaza”.
„Declaraţiile guvernului Netanyahu ne reduc speranţele că pauza umanitară poate fi transformată într-o încetare durabilă a focului”, a adăugat Erdogan, fără a da detalii, reiterându-şi opinia că în Gaza ale loc un genocid.
El a spus că va discuta despre situaţia din Gaza în timpul unei vizite în Dubai la sfârşitul acestei săptămâni, adăugând că Ankara va intensifica eforturile diplomatice pentru o încetare completă a focului şi schimburi de ostatici în zilele următoare.
Spre deosebire de majoritatea aliaţilor săi occidentali şi de unele state din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră Hamas ca fiind grupare teroristă. Turcia găzduieşte unii membri ai mişcării, dar, în acelaşi timp, nu a luat măsuri pentru a reduce legăturile comerciale sau din domeniul energiei cu Israelul. Nicio mare companie turcă nu a luat decizia de a-şi muta afacerile.
Foto: wikipedia
Manevra suedeză
Turcia ar urma să ratifice aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică ”în câteva săptămâni”, a declarat miercuri ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, citând o declaraţie a omologului său turc, Hakan Fidan.
„Am avut o întâlnire bilaterală cu colegul meu, ministrul de externe (turc)… în care mi-a spus că se aşteaptă ca ratificarea să aibă loc în câteva săptămâni”, le-a declarat Tobias Billstrom jurnaliştilor înainte de o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO.
„Ministrul turc de externe (Hakan Fidan) nu a oferit o dată, însă a spus că ‘în câteva săptămâni’. El se aşteaptă ca ratificarea aderării Suediei la NATO să aibă loc în câteva săptămâni”, a declarat Tobias Billstrom.
Suedia, împreună cu Finlanda, au decis să solicite aderarea la NATO, după o lungă perioadă de nealiniere militară, ca răspuns la invazia rusă pe scară largă din Ucraina din februarie 2022, aminteşte dpa.
În octombrie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a semnalat disponibilitatea de a pune capăt opoziţiei faţă de acceptarea Suediei în rândurile aliaţilor, dar parlamentul de la Ankara încă nu a ratificat aderarea Stockholmului. În timp ce Helsinki s-a alăturat oficial alianţei militare în aprilie, Stockholm încă aşteaptă să devină membru oficial – în ciuda îndeplinirii cerinţelor Ankarei, după cum a subliniat Stoltenberg.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat, la rândul său, un apel către Turcia pentru a ratifica aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică ”cât mai curând posibil”.
”Suedia şi-a ţinut promisiunile şi acum a venit timpul ca Turcia să finalizeze procesul de aderare” a ţării nordice, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în ajunul reuniunii miniştrilor de externe din ţările aliate.
Jocuri de culise
Comisia de afaceri externe a parlamentului turc a decis la jumătatea acestei luni să aibă discuţii suplimentare asupra proiectului de lege privind aprobarea aderării Suediei la NATO, după o dezbatere de câteva ore, amânând un proces aflat deja în aşteptare de 18 luni.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a înaintat proiectul de lege parlamentului spre ratificare în urmă cu o lună, într-o decizie salutată de NATO şi Stockholm. Proiectul trebuie să fie aprobat de comisia parlamentară pentru afaceri externe înainte de votul în plenul parlamentului, după care preşedintele Erdogan urmează să promulge legea.
La câteva luni după începerea agresiunii ruse în Ucraina în februarie 2022, Suedia şi Finlanda au prezentat cereri oficiale de aderare la NATO.
Aderarea Finlandei s-a produs în aprilie, dar candidatura Suediei a fost blocată de Turcia şi Ungaria. Majoritatea statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice au ratificat rapid protocolul de aderare a Suediei, însă Ankara a invocat temeri legate mai ales de cooperarea în domeniul securităţii.
După presiuni care au durat mai multe luni, Erdogan afirmase, după summitul de la Vilnius din 11-12 iulie, că în luna octombrie va înainta parlamentului turc, la reluarea activităţii acestuia după vacanţa de vară, dosarul ratificării aderării Suediei la NATO.
Capcana Eurofighter
Turcia a început discuţii cu state europene în vederea achiziţiei a 40 de avioane Eurofighter Typhoon, după ce a constatat că solicitarea sa de a cumpăra avioane F-16 din SUA ar putea să nu se concretizeze, a indicat recent o sursă din Ministerul turc al Apărării.
Ministrul turc al apărării, Yasar Guler, a afirmat săptămâna trecută că ţara sa poartă discuţii cu Marea Britanie şi Spania pentru a cumpăra avioane Eurofighter Typhoon, deşi Germania are obiecţii.
Guler avea această chestiune pe agenda convorbirilor sale de la Ankara cu omologul său britanic Grant Shapps, a menţionat sursa citată, adăugând că Turcia doreşte să cumpere versiunea cea mai nouă şi cea mai avansată de Eurofighter.
Turcia, ţară membră a NATO, a cerut în octombrie SUA să autorizeze achiziţia a 40 de avioane F-16 de la Lockheed Martin şi 79 de kituri pentru modernizarea avioanelor sale de luptă. Administraţia preşedintelui Joe Biden susţine tranzacţia, în valoare de 20 de miliarde de dolari, dar aceasta întâmpină opoziţie în Congres, pe fondul întârzierii de către Turcia a extinderii NATO şi al bilanţului său în privinţa drepturilor omului.
„Forţele aeriene turce au nevoie de aeronave noi. Prima noastră alegere este F-16. Dar având în vedere posibilitatea de a nu primi un răspuns pozitiv în acest proces prelungit, avioanele Eurofighter Typhoon sunt cele mai potrivite alternative la F-16”, a spus sursa citată. „(Oficialii din) Marea Britanie afirmă că ar putea contribui la a convinge Germania să renunţe la obiecţii”, a mai adăugat aceasta.
Eurofighter Typhoon sunt construite de un consorţiu la care participă Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania, reprezentate de Airbus, BAE Systems şi Leonardo
Mavi Vatan-Patria Albastră
Dorința Turciei de a achiziționa avioane performante se datorează și dorinței de a implementa „Patria Albastră” ori Mavi Vatan în limba turcă. Aceasta este o doctrină geopolitică, militară și juridică care ghidează activismul turc în zonele maritime, mai ales în Estul Mediteranei, având potențial de aplicabilitate și în Marea Neagră, în condițiile descoperirii de noi resurse energetice. Prin aplicarea doctrinei Mavi Vatan, Ankara poate încerca revendicarea unui vast domeniu maritim, inclusiv în bazinul pontiv, în funcție de evoluțiile geopolitice. Dezvoltată de înalți oficiali militari din diferite categorii de forțe militare turcești, dar și de responsabili din cadrul serviciilor de informații de la Ankara, doctrina „Patria Albastră” este bine primită de elitele militare, politice, economice și intelectuale ale Turciei. Inițiatorii doctrinei, conștienți de importanța strategică a mărilor pentru Turcia, subliniază că succesul acestei doctrine depinde și de capacitatea Turciei de a-și moderniza forțele navale, efort care va necesita menținerea unor parteneriate internaționale puternice, mai ales ca parte a NATO. Chiar dacă vine în contradicție cu viziunea tradițională a mediilor islamiste și conservatoare, care susțin în mod tradițional politica promovată de președintele Recep Tayyip Erdoğan, administrația acestuia a adoptat-o rapid. Acest lucru i-a oferit posibilitatea de consolidare a alianțelor cu mișcările naționaliste din societatea turcă și lumea panturcică, Marea Neagră fiind un potențial câmp de testare în viitor. Având în vedere că Mavi Vatan ghidează strategia de apărare a suveranității pe mare a Turciei, inclusiv controlul platoului continental al Turciei și al zonei economice exclusive, ne putem aștepta la aplicarea ei și în cursa pontică pentru resurse energetice.
Declarația de la Șușa, semnată de Recep Tayyip Erdogan și omologul său azer Ilham Aliev
Sultanatul gazelor
Nevoile energetice ale statelor membre UE oferă o șansă nesperată Turciei de a juca rolul de hub energetic, profitând de relațiile cu unele state exportatoare de gaz, dar și de poziția sa geografică favorabilă.
Alianța strategică dintre Ankara și Baku, dar și relațiile privilegiate pe care Turcia le are cu state precum Turkmenistan, oferă acesteia posibilitatea de a implementa proiecte energetice pe termen lung. Recent, oficiali din industria de extracție turcă declarau că eforturile pentru a aduce pe piață cât mai curând rezervele de gaze naturale din Marea Neagră ale Turciei continuă fără întreruperi. În decembrie 2022, președintele Erdoğan anunța descoperirea de rezerve suplimentare de 58 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în blocul Çaycuma 1 din Marea Neagră, la o adâncime care permite exploatarea comercială pentru piața internă turcă. El a declarat că rezervele de gaze naturale ale Turciei din bazinul Mării Negre au o valoare de piață de cel puțin 1.000 de miliarde de dolari, lăsând să se înțeleagă că această valoare poate crește semnificativ în cazul confirmării unor noi zăcăminte. Ankara are planuri ambițioase, având un număr de nave de cercetare seismică și nave de foraj care lucrează în bazinul Mării Negre, accelerând procesul de descoperire al gazelor naturale. Administrația Erdogan a prioritizat acest sector, oficialii turci sperând că producția din Sakarya va crește treptat, atingând un nivel de 40 de milioane de metri cubi pe zi până în 2027-28. Demersurile părții turce obligă partea română să accelereze dezvoltarea propriilor proiecte, mai ales în zona Neptun Deep, existând posibilitatea unei rivalități neoficiale dintre București și Ankara. Turcia ar putea deveni totuși una dintre statele consumatoare de gaz pontic românesc, având în vedere că Turcia este extrem de dependentă de importurile din străinătate. Conform datelor mass-media din Ankara, producția internă turcă acoperă doar 10% din consumul de țiței și sub 1% în cazul gazelor naturale.
La Chișinău este așteptat cu nerăbdare, dar și cu speranță, summit-ul Consiliului European din decembrie 2023 de la Bruxelles. Declarația liderilor UE pe care aceștia urmează să o adopte la summitul lor din 14-15 decembrie cuprinde multe laude pentru R. Moldova, care face progrese „substanțiale” în ciuda amenințării „hibride” rusești, dar și o rară critică a organizației cu 27 de membri la adresa autorităților moldovene.
Consiliu strategic
Într-un proiect de declarație care circulă în mass-media, se amintește că, potrivit constatărilor preliminare ale misiunii de monitorizare OSCE/ODIHR, alegerile locale de la 5 noiembrie au fost „pașnice” și „eficient gestionate”, în ciuda „circumstanțelor dificile”.
„Cu toate acestea, au fost observate impacturi negative asupra procesului electoral, atât datorate interferenței străine, cât și măsurilor restrictive, impuse din cauza îngrijorărilor de securitate națională”, se atrage atenția în „ciorna” declarației Consiliului European (summitul liderilor celor 27 țări membre și oficialilor de vârf UE).
„În vederea viitoarelor alegeri prezidențiale și parlamentare, Consiliul face apel la Moldova să asigure că măsurile de contracarare a interferențelor maligne sunt în linie cu standardele internaționale”, se mai arată în document.
Consiliul European din 14-15 decembrie trebuie să decidă asupra începerii negocierilor de aderare la UE cu Moldova și Ucraina. Dar o asemenea decizie nu este cuprinsă în proiectul de declarație finală văzut de Europa Liberă, ea fiind lăsată pentru ultimele zile înainte de summit.
Pe 8 noiembrie, Comisia Europeană (executivul UE) a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu R. Moldova odată ce autoritățile de la Chișinău îndeplinesc câteva condiții restante în domeniul justiției, luptei cu corupția și cu oligarhii.
Progres substanțial
Proiectul de declarație a Consiliului European conține îndemnuri asemănătoare. După ce vor saluta „progresul substanțial” făcut de Moldova în ciuda „provocărilor semnificative care decurg din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și acțiunile hibride împotriva Moldovei însăși”, liderii europeni vor cere autorităților moldovene să mențină „un progres sustenabil” al reformei în domeniile statului de drept, justiției și drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile persoanelor aparținând minorităților.
Recomandarea privind alegerile pe care Consiliului European urmează să o facă în declarația de la summitul din decembrie este una din evoluțiile principale față de raportul Comisiei Europene, care a fost adoptat înainte ca alegerile locale moldovene să se fi încheiat.
Înaintea scrutinului din 5 noiembrie, R. Moldova a exclus din competiția electorală peste o sută de persoane considerate ca având legături cu oligarhul fugit din țară Ilan Șor, în urma modificărilor la Codul Electoral, adoptate de partidul de guvernământ „Acțiune și Solidaritate”.
În ajunul alegerilor, CEC a exclus din cursă și candidații partidului „reinventat” al lui Șor, Șansă, după declararea neconstituțională a formațiunii inițiale.
Deciziile s-au luat pe baza unui raport al Serviciului de Informații și Securitate, care arăta că formațiunea corupea alegătorii și ar fi primit circa un miliard de lei din Rusia.
Sprijin german
Cancelarul Olaf Scholz a declarat că guvernul german sprijină deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi doreşte să sprijine această ţară în privinţa realizării reformelor necesare. O astfel de decizie va ajuta și Republica Moldova, care a beneficiat și de alte semne ale disponibilității germane
Cancelarul Scholz i-a comunicat acest mesaj preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski într-o conversaţie telefonică, potrivit guvernului german.
Olaf Scholz a subliniat că viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană. Germania îşi va continua sprijinul pentru Ucraina, inclusiv în sectorul militar, în strânsă coordonare cu Europa şi cu parteneri internaţionali.
La fel ca vecina sa, Republica Moldova, Ucraina aşteaptă în prezent o decizie privind începerea negocierilor de aderare.
Comisia Europeană a recomandat în principiu acest pas în urmă cu două săptămâni, dar este nevoie de aprobarea guvernelor statelor membre. O decizie urmează să fie luată la summitul din 14 – 15 decembrie.
În prezent, nu este clar dacă decizia va fi favorabilă. Motivul principal este acela că cerinţele în privinţa aplicării reformelor interne nu au fost încă îndeplinite pe deplin.
În timpul unei vizite la Kiev, marţi, preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, a asigurat atât Ucraina, cât şi R. Moldova, de sprijinul său deplin în eforturile lor de a începe rapid negocierile. În acelaşi timp, însă, i-a avertizat să nu vadă acest lucru ca pe o decizie inevitabilă.
La rândul său, preşedintele Zelenski a reafirmat recent eforturile ţării sale în privinţa realizării tuturor reformele necesare
Efort românesc
România susţine adoptarea, în luna decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina, a afirmat, recent, și ministrul român al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
„În ceea ce priveşte extinderea în sine şi din alte puncte de vedere, trebuie să demonstrăm că putem trece de la abordarea declarativă la acţiune şi la decizii în beneficiul Uniunii şi al partenerilor care ne împărtăşesc convingerile. Asta trebuie să facem. Acesta este motivul pentru care România susţine adoptarea, în decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina. De asemenea, suntem de părere că Georgia trebuie să aibă parte de susţinere în parcursul european şi, concomitent, susţinem avansarea pe acest parcurs a partenerilor noştri din Balcanii de Vest”, a transmis şefa diplomaţiei române.
Ea a adăugat că „parcursul european al ţărilor din Balcanii de Vest şi al celor din Parteneriatul Estic este singura opţiune corectă pentru pace, stabilitate şi prosperitate pe termen lung”.
„Cred că nimeni nu trebuie lăsat în urmă, nici ţările din Balcanii de Vest, nici partenerii din est – Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Nu ne putem permite să îi lăsăm pe aceştia în sfera unor actori agresivi, în special în acest moment, când democraţia se află pe muchie de cuţit, iar securitatea din regiune este foarte fragilă”, a completat Odobescu.
Potrivit ministrului, „în contextul agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în vecinătatea strategică a UE, a prins contur o înţelegere comună în interiorul Uniunii: extinderea UE trebuie să fie re-dinamizată ca răspuns standard al evoluţiilor geopolitice dramatice şi fără precedent”.
„Împreună am convenit să transmitem că extinderea este o investiţie geostrategică în pace, stabilitate şi prosperitate”, a spus şefa diplomaţiei române.
Avertisment geopolitic
Ea a transmis că pachetul privind extinderea se bazează pe meritele statelor candidate, ghidate de raportul de ţară, în fiecare caz.
„Cu toţii ştim că aderarea la UE nu se întâmplă peste noapte, dar, de exemplu, evoluţia Ucrainei şi a Republicii Moldova de la cererea de aderare a fost remarcabilă, în special în contextul unui război care a avut consecinţe dramatice. (…) În decembrie, trebuie să acţionăm în mod curajos şi să luăm deciziile politice pe care partenerii noştri le aşteaptă. Apoi să ne implicăm fără ezitare într-un proces complicat, care va fi bazat pe reguli şi merite pe tot parcursul său”, a punctat Luminiţa Odobescu.
„Nu vorbim în termeni de geopolitică versus merite”, a arătat ministrul de Externe, care a evidenţiat că UE este, în primul rând, „o comunitate de valori, principii şi norme împărtăşite”.
„Este adevărat că argumentele geopolitice în favoarea extinderii sunt mai puternice azi decât acum 20 de ani, dar extinderea nu are de-a face doar cu geopolitica. Uniunea noastră este, în primul rând, o comunitate de valori, principii şi norme împărtăşite. Voinţa politică, gândirea strategică europeană şi asumarea valorilor UE sunt aspecte tot mai relevante în prezent, în contextul noilor provocări”, a remarcat Odobescu.
Foto: Facebook
Atac rusesc
Rusia nu va lăsa fără răspuns decizia Republicii Moldova de a adera la sancţiunile ‘antiruseşti’ ale Uniunii Europene împotriva Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia oficială de presă TASS.
Este prima reacţie a Moscovei după ce parlamentul de la Chişinău a aprobat, în a doua lectură, o lege privind modificările legislative în legătură cu aplicarea măsurilor restrictive internaţionale.
„Decizia părţii moldovene nu va rămâne fără răspuns. Vă vom informa suplimentar despre măsurile pe care le vom lua”, a spus Zaharova.
Moscova, a declarat ea, consideră aderarea Republicii Moldova la sancţiuni, adoptate din cauza războiului declanşat de Rusia în Ucraina, drept „un nou pas ostil al conducerii de la Chişinău, care s-a aliniat integral campaniei antiruse a Occidentului colectiv”.
„Scopul ei este distrugerea completă a relaţiilor moldo-ruse care, din vina oficialilor de la Chişinău, sunt deja într-o stare deplorabilă”, afirmă purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
„Un astfel de curs distructiv al conducerii Republicii Moldova corespunde cu greu intereselor locuitorilor ţării care, în marea lor majoritate, au o atitudine prietenoasă faţă de Rusia şi sunt interesaţi să menţină şi să dezvolte o cooperare bilaterală pe mai multe planuri”, a declarat Maria Zaharova.
Totodată, forul legislativ de la Chişinău a denunţat alte şapte acorduri cu prevederi depăşite pentru cetăţenii Republicii Moldova, încheiate pe platforma Comunităţii Statelor Independente (CSI).
Documentele vizează colaborarea cu statele CSI în legătură cu ocrotirea sănătăţii populaţiei, ajutorul reciproc în caz de accidente şi alte situaţii excepţionale, obiective electroenergetice, asigurarea trupelor de grăniceri cu armament şi tehnică militară, cercetări ştiinţifice şi nucleare, precum şi colaborarea guvernului Republicii Moldova cu Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR).
Chişinăul a denunţat până în prezent 42 de acorduri cu CSI. În acelaşi timp, preşedinta R. Moldova, Maia Sandu, a trimis parlamentului spre examinare şi aprobare noul proiect al Strategiei Securităţii Naţionale, conform publicaţiei Ziarul Naţional.
Noua strategie, destinată să răspundă provocărilor actuale în materie de securitate, menţionează că Federaţia Rusă reprezintă un pericol la adresa securităţii naţionale, dar „Republica Moldova va rezista”.
Rusia nu crede în lacrimi
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat miercuri o aşa-zisă „strâmtorare a limbii ruse” pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida faptului că moldovenii ar avea o atitudine „grijulie şi iubitoare” faţă de cultura rusă. Ea a declarat că 80% dintre moldoveni „ştiu limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi”, iar guvernarea de la Chişinău încearcă să-i priveze „de această moştenire”.
„Circa 80% din locuitorii Republicii Moldova cunosc limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi. Cetăţenii R. Moldova au o atitudine grijulie faţă de cultura rusă. Eu cred că ei manifestă dragoste faţă de această moştenire, pe care o consideră şi a lor. Un exemplu în acest sens este atitudinea faţă de (poetul rus, Aleksandr) Puşkin, care a locuit pe teritoriul Moldovei moderne aproape trei ani. Din păcate, autorităţile de la Chişinău întreprind toate măsurile pentru a strâmtora rolul limbii ruse în viaţa publică”, a declarat Zaharova în cadrul briefingului săptămânal de la Ministerul rus de Externe.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a declarat că autorităţile de la Chişinău ar fi redenumit ilegal „limba moldovenească” în „limba română”.
Aceasta afirmă că Republica Moldova s-ar „învecina” cu Rusia şi că ar avea „relaţii economice bune” şi o „istorie comună”.
„Au rescris-o, au redenumit-o română. Iar acum a venit rândul limbii ruse. După ţările baltice şi Ucraina, Chişinăul recurge la derusificarea Republicii Moldova”, a afirmat Maria Zaharova, adăugând că autorităţile moldovene ar face aceasta „pentru a distruge ţara, sub pretextul desfăşurării unor reforme”.
„Sub anumite pretexte sunt interzise canalele ruseşti pe teritoriul R. Moldova, sunt blocate site-urile de ştiri ruseşti. Are loc o discriminare pe faţă, din punct de vedere al limbii vorbite”, a mai spus ea, adăugând că Moscova monitorizează toate acestea şi raportează organizaţiilor internaţionale.
„Cetăţenii Republicii Moldova vor materiale şi televiziuni ruseşti, deoarece înţeleg că această limbă este şi moştenirea lor”, a conchis Zaharova.
Războiul declanșat de Rusia contra Ucrainei la 24 februarie 2022 este un punct de inflexiune în istoria secolului XXI, la fel cum au fost momentele 1914, 1939 sau 1989 în istoria secolului XX. Un moment definitoriu care va avea repercusiuni majore asupra viitorului din prisma relațiilor internaționale ce definesc raporturile de putere în secolul actual.
Fără îndoială, acest conflict militar va influența major și știința militară, prin învățămintele ce se vor trage de toate părțile implicate și interesate, toate statele cu capabilități militare ce contează urmăresc cu atenție acest conflict prin prisma eficienței armamentului folosit, a tacticilor militare aplicate în teren, dar și din punct de vedere strategic, al conflictului între democrații și autocrații. Printre cele mai interesate și care monitorizează atent toate implicațiile acestui război, inclusiv din punct de vedere militar, și care vor analiza atent fiecare fază și desfășurare, se află SUA și China.
Părerea noastră că acest război va duce la o nouă RMA (Revolution in Military Affairs) comparabilă doar cu cea din SUA în anii ‘80 ai secolului trecut. Primele semne încep să se vadă de pe acum, când analiști și experți, inclusiv din spațiul militar, încep să publice articole și analize în domeniu semnalând aspecte și teme de studiu viitor pentru eficientizarea propriilor forțe armate în conflictele viitorului. În mod sigur, acest război va fi analizat și studiat în profunzime în academiile militare, iar multe din concluzii vor fi aplicate inclusiv la nivelul doctrinelor militare viitoare, putând fi un punct de pornire spre o nouă RMA mai bine orientată spre războaiele viitorului.
Nu este ceva nou, Războiul civil din Spania (1936-1939) a fost folosit ca și poligon de încercare atât pentru germani, cât și pentru sovietici, care au participat nu numai cu armament, dar și cu instructori și personal, pentru a testa nu numai armamentul și eficiența lui, dar și tactici militare, ulterior puse în aplicare în decursul celui de-al doilea război mondial. La fel și în cazul de față, războiul pe scară largă din Ucraina declanșat de Rusia la 24 februarie 2022, este inevitabil un poligon de testare pentru armamente și tactici, o ocazie unică pentru verificarea în teren, în condiții reale de război, ale capabilităților unor arme folosite doar în poligon sau în conflicte de joasă intensitate, precum și a eficienței unor tactici aplicate până acum doar în exerciții sau împotriva unor adversari de categorie inferioară, improprii pentru testarea eficienței acestora într-un conflict pe scară largă.
Un aspect esențial, în ultimele trei generații, niciuna dintre națiunile importante militar nu s-a confruntat până acum cu un conflict care implică LSCO (Large Scale Combat Operations). Rusia (moștenitoarea URSS) și SUA au experimentat un astfel de conflict pe scară largă în cel de-al doilea război mondial, de atunci lucrurile s-au schimbat. URSS/Rusia s-a implicat în războaie de tipul forței expediționare, în Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968), inclusiv în Afghanistan (1979-1988), care a fost mai mult un război de contrainsurgență (COIN). SUA, de la războiul din Coreea (1950-1953), la fel ca și URSS, a luptat prin proxy, nu a participat într-un conflict care să implice LSCO. Inclusiv conflictul din Vietnam a fost mai mult un război combinat, de contrainsurgență și în mică măsură LSCO.
Deși teoretic ambele blocuri (NATO și Pactul de la Varșovia) se pregăteau intens pentru un război total în centrul Europei, cu Trecătoarea Fulda (Fulda Gap) ca și punct nodal, acesta nu s-a petrecut. Nu am avut în Războiul Rece un conflict direct între SUA și URSS, între NATO și Pactul de la Varșovia, deși ambele armate stăteau față în față pe linia de demarcație a Cortinei de Fier. Poate datorită faptului că doctrina nucleară MAD (Mutual Assured Destruction) a funcționat.
Dar asta nu înseamnă că ambele părți nu s-au pregătit intens pentru un conflict convențional între armatele celor două blocuri, un război convențional pe scară largă între armate de sute de mii de oameni, cu divizii blindate cu sute de tancuri susținute de infanterie în atac în centrul Europei. Dar asta nu s-a întâmplat niciodată în cursul Războiului Rece, nu s-a întâmplat nici până acum, dar doctrina, planurile, tacticile stabilite au rămas. Dar nu s-au aplicat și verificat niciodată în practică, astfel că nu putem spune dacă au fost bune sau rele. Unele s-au verificat ulterior abia în 2022.
În anii ‘70-‘80, NATO era conștient că pe câmpul de luptă din centrul european este inferior numeric ca și personal militar, dar și ca tancuri sau vehicule blindate. Doctrina NATO era exclusiv defensivă, nu intenționa în niciun moment să atace, ci doar să își apere membrii, conform Articolului 5 din Tratat. În schimb, URSS și Pactul de la Varșovia aveau o doctrină ofensivă, dar se bazau pe superioritatea lor numerică în personal, în artilerie și vehicule de luptă, la fel ca și în al doilea război mondial.
Ori, pentru a contracara acest avantaj, cel al superiorității cantitative sovietice, NATO a aplicat o altă abordare în anii ‘80 pentru a contracara avantajul numeric în personal, dar și în număr de blindate și tehnică de luptă terestră. Chiar dacă la nivelul aviației teoretic exista un oarecare echilibru, la partea de forțe terestre Tratatul de la Varșovia era net superior, ca număr de trupe, tancuri, vehicule de luptă, artilerie și altele. Teoretic, fără implicarea armamentului nuclear, într-un conflict convențional declanșat în centrul Europei, Tratatul de la Varșovia ar fi avut prima șansă de a ieși victorios. Dacă ar fi izbucnit un conflict între NATO și Tratatul de la Varșovia în Europa, conform aplicațiilor militare, trupele sovietice și ale aliaților lor ar fi cotropit RFG și alte state vestice înainte ca ajutoarele americane să poată traversa Oceanul Atlantic, și acolo ar fi avut o problemă putând fi hărțuite și atacate de submarinele sovietice. Ori, în acest context, NATO a elaborat și pus în aplicare o nouă doctrină și strategie pentru a putea face față cu succes unei ofensive sovietice potențiale. Ceea ce s-a numit RMA (Revolution in Military Affairs), respectiv o schimbare esențială în paradigma și gândirea strategică a următorului război, care era cel mai probabil un conflict convențional, de tipul LSCO (Large Scale Combat Operation), asemănător cu al doilea război mondial, implicând sute de mii de combatanți cu mii de tancuri și avioane care luptă pe câmpul de bătălie din centrul Europei. Ori, sub acest aspect, sovieticii având superioritate numerică, NATO a căutat și a găsit soluția de a contracara această situația prin ceea ce s-a numit atunci RMA.
RMA a însemnat schimbarea doctrinei, a tacticii de luptă, dar pe baza unor schimbări esențiale în armament, fără de care RMA nu ar fi fost posibilă. Astfel, cea mai importantă schimbare a venit prin perspectiva dotării unităților de infanterie cu lansatoare portabile antitanc foarte performante, de genul Javelin, și cu lansatoare portabile antiaeriene de tipul FIM-92 Stinger, cele ce au devenit coșmarul forțelor aeriene sovietice în Afghanistan în anii ’80. Astfel, i s-a dat șansa infanteriei să poată rezista în fața blindatelor sau atacurilor aeriene, un game changer în economia războiului spre sfârșitul Războiului Rece. Dar RMA a însemnat și alte modificări esențiale în armament și, implicit, în tacticile militare dezvoltate ulterior, cum ar fi armamentul de precizie. În loc de un covor de bombe ca și în al doilea război mondial, când lansai mii de bombe fără să fii sigur că ai distrus ținta, o singură rachetă destinată unei ținte, o rachetă cu senzori și echipamente de milioane de dolari, cum ar fi Tomahawk, dar care distruge ținta la sigur. Cam asta a fost RMA în anii ‘80.
Cea mai bună verificare a unei teorii este prin practică, dacă teoria trece testul aplicării în practică. Ori, având în vedere că Războiul Rece nu a devenit cald, că nu am asistat la ciocniri de blindate pe teritoriul Germaniei de astăzi, că nu a existat o ciocnire militară deschisă între cele două blocuri, valabilitatea și eficiența acestei RMA s-a testat doar imediat după încheierea Războiului Rece, în Războiul din Golf în 1991, unde armamentul de precizie, respectiv rachetele ghidate direct la țintă, au surprins pe toată lumea, astfel, ca o consecință, a urmat o RMA în toate armatele statelor ce doreau să conteze pe plan internațional.
În decursul istoriei au existat numeroase astfel de RMA, în urma dezvoltării tehnologice a armamentului, dar și al schimbărilor impuse de progresul tehnic în privința tacticii și, implicit, a strategiei militare. Falanga macedoneană, carul de luptă, scărița la șa, toate au impus modificări ale tacticii militare, ulterior, apariția armelor de foc, a artileriei, a mitralierei, toate și-au pus definitiv amprenta asupra conflictelor militare și au produs schimbări majore în modul de ducere a războiului, schimbări decisive și definitive.
Un singur exemplu, apariția armelor cu mare putere și cadență de foc, de genul mitralierelor, a impus o schimbare de tactică, nu se mai dau atacuri cu mase mari de oameni care să copleșească apărarea, ci mai mult pe grupe mici, rarefiate, care caută să se infiltreze sub acoperirea armelor din tabăra proprie. Desigur, această schimbare de doctrină s-a produs după pierderi extrem de dureroase în ambele războaie mondiale, dar s-a produs. Cert este că această schimbare de paradigmă se produce oricum, cu cât mai târziu, cu atât mai dureros.
Iar la ora actuală, numeroși analiști militari studiază intens războiul din Ucraina tocmai pentru a întrezări din timp aceste modificări ale câmpului de luptă, pentru ca în vederea următorului conflict, concluziile să fie clare, iar militarii proprii să fie mai bine pregătiți, chiar doctrina să fie suficient adaptată pentru evitarea unor pierderi majore în rândul propriilor militari. Arta războiului este într-o continuă evoluție și dezvoltare, ținând pasul cu progresul tehnologic, iar cine se adaptează mai repede va avea prima șansă în viitorul conflict. O zicală militară spune că este bine să înveți din propriile greșeli, dar este și mai bine să înveți din greșelile altora. Ori, în ultimele decenii, se pare că americanii au învățat din greșelile altora, de aceea suntem siguri că studiază intens conflictul ruso-ucrainean. Și nu numai ei.
O perspectivă de abordare, timp de mai bine de 40 de ani, NATO s-a pregătit intens pentru un conflict de genul LSCO împotriva Tratatului de la Varșovia, cu centrul bătăliilor viitoare în câmpia din nordul Europei, respectiv granița dintre cele două Germanii (RFG și RDG), plus câmpurile de bătălie adiacente, navale și secundare, în Asia și Africa, poate și parțial în America Latină. Dar colapsul URSS din 1991 a schimbat paradigma, dar și modul de abordare, astfel că LSCO a căzut în desuetudine. Timp de mai bine de 30 de ani, SUA și NATO au dus doar războaie împotriva unor adversari inferiori, chiar dacă au desfășurat unele tentative de acțiuni de tip LSCO, adversarii au fost net inferiori și nu au răspuns corespunzător (Irak în 1991 și 2003), astfel că învățămintele au fost irelevante. Restul au fost războaie de contrainsurgență, ca și cel din Afghanistan. Nu este de mirare că doctrina americană nu a fost adaptată suficient pentru un răspuns la un conflict de genul LSCO, având în vedere că ultimul la care au participat s-a încheiat acum 70 de ani, Coreea.
Astfel, la apariția unui astfel de conflict în 2022, prin invazia Rusiei în Ucraina, toți analiștii militari (din toată lumea) stau și iau notițe, analizează, și pregătesc o nouă abordare pentru viitorul conflict care s-ar putea să opună SUA cu China, de exemplu.
Foto: Facebook
Aspecte de abordat în vederea noii RMA
Transformarea războiului
Asistăm la o evoluție a războiului pe multiple planuri. Revenirea la un război interstatal, dar cu integrarea masivă a componentelor cyber, informaționale, media, inclusiv social media, plus o dezvoltare și amplificare a componentelor psihologice, informaționale, propagandistice etc. În 2014, prin ocuparea Crimeii și declanșarea războiului din Donbass, s-a impus noul concept de război hibrid (hybrid warfare), care reprezintă o combinație de mijloace militare și non militare pentru obținerea deciziei pe câmpul de luptă.
Militar vorbind, SUA și NATO mergeau pe dezvoltarea NCW (Network Centric Warfare), sau război bazat pe rețea (RBR). Armata SUA tinde spre C4ISR (Command Control Communications Computers Intelligence Surveillance and Reconnaissance), pe când armata rusă avea probleme inclusiv la C2 (Command and Control). Armata ucraineană nu avea cum să ajungă la performanța armatei SUA, dar a încercat și a reușit un mix care s-a dovedit superior armatei ruse. Desigur, cu ajutorul capabilităților tehnice occidentale, plus instructorilor occidentali, oricum nu avea cum altfel, într-un timp atât de scurt și sub presiunea invaziei. Un mix, un amestec care nu satisface pe deplin, nici pe departe, conceptul C4ISR, dar suficient de eficient ca să pună probleme serioase rușilor.
Dar vorbim de un război cu totul deosebit față de toate celelalte de până acum, cu aspecte cu totul noi, nemaiîntâlnit până acum, o combinație din războaiele de până acum (războiul de tranșee din ww1 sau manevrele caracteristice ww2) la care se adaugă toate descoperirile tehnologice cu aplicație militară de până acum, plus integrarea în război și a componentelor civile, rezultând ceea ce s-a numit hybrid warfare. Putem spune că e vorba de un Hybrid Warfare 2.0, dar cu multe chestiuni noi, inedite până acum.
Superioritatea aeriană
În doctrina sovietică și americană din timpul Războiului Rece se preconiza că rolul principal al aviației proprii era dobândirea supremației aeriene, respectiv controlul spațiului aerian prin anihilarea aviației inamice, astfel ca spațiul aerian să fie controlat total de forțele aeriene proprii.
Doctrinar, după 1991, era esențială câștigarea supremației aeriene înainte de a declanșa operațiuni terestre. În toate conflictele post Război Rece, SUA sau NATO au avut sau au dobândit foarte repede supremația aeriană absolută, fie că vorbim de Afghanistan, Kosovo sau Irak. În cazul Afghanistanului, supremația aeriană era deplină, fără a putea fi contestată, doar la nivel de plafon inferior, când elicopterele americane au putut fi atacate cu lansatoare portabile, la fel ca și în Somalia în 1993. În Irak, în 1991, coaliția condusă de SUA a desfășurat o campanie aeriană de mai bine de o lună, începând cu 17 ianuarie, pentru a neutraliza aviația irakiană, sistemele antiaeriene, dar și principalele obiective militare. Invazia terestră a început la 24 februarie, în condițiile în care coaliția avea superioritate aeriană totală, avioanele irakiene rămase au fugit în Iran pentru a evita să fie distruse. Campania terestră a durat 100 de ore, respectiv patru zile. În Kosovo, 1999, la fel, coaliția a dobândit supremația aeriană absolută, după care a trecut la bombardarea obiectivelor sârbești. Dar au pierdut un F-117 doborât de apărarea antiaeriană sârbă. La fel în 1995, au pierdut un avion în Bosnia.
De partea rusă, identic, campaniile Rusiei de după 1991 s-au desfășurat tot în condițiile unei supremații aeriene totale. Chiar dacă au pierdut în 2008 în Georgia patru avioane militare în cinci zile de război, toate doborâte de apărarea antiaeriană, supremația aeriană părea a fi calea spre succesul campaniei militare.
Dar nu s-au tras învățămintele necesare, supremația aeriană totală nu înseamnă că nu poți avea pierderi în aviație, chiar împotriva unui adversar care nu mai are aviație. Dar ulterior se va putea observa că supremația aeriană nu este panaceul universal, mai sunt și alte aspecte greu de controlat la sol.
Mai departe și mai mult, conflictul din Ucraina a dezvăluit și alte aspecte despre supremația aeriană și gestionarea ei. La declanșarea ofensivei ruse în 14 februarie 2022, aviația rusă a încercat să dobândească din start supremația aeriană, atacând din primul moment cu aviația și rachete bazele aeriene și apărarea antiaeriană ucraineană. Dar că ucrainenii și-au mutat și disimulat avioanele și apărarea antiaeriană, astfel că primul atac rusesc și-a îndeplinit obiectivele doar parțial. Aviația ucraineană a supraviețuit și a ripostat, la fel și apărarea antiaeriană, astfel că rușii au înregistrat pierderi, fapt care i-a făcut să abordeze situația într-un context diferit.
Ulterior, până în prezent, în acest război niciuna dintre părți nu are supremația aeriană, cerul estre disputat continuu, dar nu sunt angajate mari formațiuni de avioane, tocmai de teama de a nu pierde aparate în valoare de multe milioane de dolari și care nu mai pot fi recuperate. Apărarea antiaeriană cu rachete performante a făcut ca aviația să devină foarte riscantă. Astfel, asistăm la acțiuni terestre importante, de genul ofensivelor și contraofensivelor pe scară largă în care aviația militară clasică, sub forma avioanelor de vânătoare și bombardament, își pierd din rolul lor primordial esențial din conflictele din trecut. Costă mult, iar în cadrul LSCO pot fi pierdute în fața unor dispozitive antiaeriene care le pot înlătura de pe câmpul de luptă mult prea ușor. Cel puțin avioanele rusești, cele implicate în război până acum, încă nu știm cum s-ar comporta avioanele NATO, deoarece acestea nu au fost implicate încă într-un gen de război LSCO, ci doar în operațiuni de contrainsurgență, fără bătălii aeriene majore. Un număr foarte redus de avioane militare irakiene sau sârbești au fost doborâte în lupte aeriene, aceștia evitând să sfideze superioritatea aeriană deplină a aliaților. În acest sens, vedem cum aviația militară rusă evită incursiunile în adâncime, fiind activă și nu prea doar în zona frontului, mai ales cu elicopterele Ka-52, evitând pătrunderea în adâncimea teritoriului ucrainean, de teama de a pierde aparate scumpe și greu de înlocuit. Chiar și elicopterele Ka-52 acționează din afara razei de acțiune a MANPADS, astfel că și acuratețea lovitorilor are de suferit.
Dar rolul lor a fost preluat de alte dispozitive, mai ieftine și dispensabile.
Ascensiunea dronelor
Dronele au fost folosite inițial ca și dispozitive de observare și monitorizare, UAV-uri (Unmaned Aerial Vehicle). Dar după ce li s-a atașat o rachetă cu scop de lovire a țintei, au devenit UCAV-uri (Unmaned Combat Aerial Vehicle), și tehnologia s-a dezvoltat tot mai mult. Armata SUA a folosit UCAV pentru eliminarea unor lideri importanți Al-Queda sau Statul Islamic în al doilea deceniu al secolului XXI, la fel și armata israeliană, dar prima folosire pe scară largă a dronelor în război a fost în conflictul din 2020 dintre Armenia și Azerbaidjan. Azerbaidjenii au avut câștig de cauză, iar în septembrie 2023 au reușit să își atingă obiectivele, profitând de contextul instabil internațional în urma războiului din Ucraina, la fel cum a încercat și Hamas contra Israelului la începutul lui octombrie 2023.
Dar în războiul din Ucraina, dronele turcești Bayraktar au fost un game changer, eficiența lor pe câmpul de luptă fiind una din cauzele înfrângerii Rusiei în prima fază a războiului, respectiv în ofensiva lor spre Kiev. Mai departe, adaptarea dronelor civile, inclusiv a celor de mici dimensiuni, și transformarea lor în arme prin atașarea unor bombe sau grenade care sunt lansate asupra inamicului, a dus la transformarea câmpului de luptă. Practic dronele militare și civile transformate au fost pe deplin integrate în operațiuni inter-arme combinate, iar rolul lor nu va putea fi neglijat în viitorul conflict.
Următoarea etapă ar putea fi cea a roiului de drone coordonat de AI, o altă provocare în războaiele viitorului.
Contestarea supremației pe mare
O nouă temă de studiu este modul în care puterea navală dominantă a unui stat poate fi ținută la distanță și practic scoasă din conflict de un adversar a cărui marină practic a fost eliminată în prealabil. La anexarea Crimeii, în 2014, flota militară ucraineană a fost aproape anihilată, parte din nave capturate, altă parte distrusă. Nava lor amiral, Hetman Sahaidachny, era în Marea Mediterană la acel moment, dar la începutul războiului, în martie 2022, a fost sabordată la Nikolaev pentru a nu fi capturată de către ruși. Astfel ucrainenii au rămas doar cu câteva vedete și nave de patrulare contra întregii flote rusești din Marea Neagră, care ocupase Insula Șerpilor și amenința cu o debarcare la Odessa în sprijinul trupelor care avansau la sol. Dar ucrainenii au rezistat la Nikolaev și rușii nu au ajuns să asedieze Odessa, și treptat situația a început să se schimbe.
O lecție importantă a războiului ruso-ucrainean o reprezintă modul în care partea lipsită de flotă militară a reușit să provoace mari pierderi flotei dominante a adversarului, precum și a infrastructurii critice navale a acestuia, inclusiv podul Kerci, și practic să scoată din ecuația conflictului această flotă ce domina nord-vestul Mării Negre.
Toate acestea folosind drone și rachete, precum și tactici de disimulare și atacuri cu comandouri infiltrate de pe mare, din bărci rapide, care atacă infrastructura militară critică din Crimeea. Scufundarea crucișătorului Moskva, atacurile asupra navelor ce aprovizionau Insula Șerpilor, făcându-i pe ruși să renunțe la ea printr-un ”gest de bunăvoință”, atacarea navelor din portul Sevastopol și altele, atacul asupra podului Kerci cu drone navale etc. Flota rusă a fost mutată în estul Mării Negre, în afara razei de acțiune a armelor ucrainene, fiind scoasă din economia războiului.
Testarea armamentelor în condiții reale de luptă
Orice război a însemnat și o testare reală, pe viu, a armamentului nou apărut și dezvoltat pe timp de pace, dar nu numai al armamentului, ci și al tacticilor militare. Scopul acestei testări este îmbunătățirea armamentului, respectiv găsirea punctelor slabe și remedierea lor. Așa a fost, spre exemplu, războiul civil din Spania (1936-1939), când atât sovieticii, cât și germanii, au putut să-și testeze noile arme pe câmpul de luptă și să tragă învățămintele necesare. În specificațiile tehnice ale unei noi arme se estimează o rată de succes, dar aceasta nu poate fi verificată ca fiind reală decât în condiții de luptă, nu doar în poligon, astfel că eficiența se verifică doar după ce trece testul folosirii în condiții reale de război. Astfel, în războiul ruso-ucrainean, atât armele rusești, cât și cele occidentale livrate ucrainenilor, au putut fi testate în condiții de război.
Spre exemplu, despre racheta hipersonică rusească Kinzal propaganda spunea că este invincibilă, nu poate fi doborâtă, tocmai din cauza vitezei sale mult superioare vitezei sunetului. Deși au fost folosite în număr foarte limitat în Ucraina, totuși, în condiții de război, una din rachetele Kh-47M2 Kinzal a fost doborâtă de un sistem MIM-104 Patriot american. De atunci rușii nu au mai folosit aceste rachete, cu o singură excepție neconfirmată, fapt care a adus în discuți performanțele reale în condiții de luptă ale acestei arme. Ideea este că performanțele unei arme sunt validate abia după ce trec testul practic al aplicării în război, iar conflictul ruso-ucrainean a devenit terenul ideal pentru asta.
Dar vorbim aici și de dronele Bayraktar, lansatoarele Javelin, sistemele MLRS americane, tunurile Caesar franceze și multe altele, dar și de armamentul rusesc, ale cărui performanțe verificate în practică nu se ridică la nivelul propagandei, fapt care va influența negativ exportul rusesc de armament. Eficiența lor va fi studiată, analizată în amănunt, iar învățămintele se vor transforma în eforturi de îmbunătățire a performanțelor și remedierea defectelor constatate.
Am expus doar cinci aspecte asupra cărora în curând analiștii militari se vor apleca cu atenție și vom asista la multe articole și analize pe aceste teme. La fel, aceste subiecte vor deveni teme de studiu în academiile militare ale multor state cu tradiție în afacerile militare, iar multe centre de analize militare și think-tankuri le vor aborda amănunțit. Iar de aici se va putea pune o bază spre o regândire și chiar spre o abordare a unei noi RMA pe care o vom vedea elaborată în viitorul apropiat.
