Polonia vrea Ucraina mai aproape de NATO

Polonia vrea Ucraina mai aproape de NATO

Ucraina NATO Polonia consideră că Ucraina ar trebui admisă la dezbaterile cu privire la politicile NATO, a declarat ambasadorul polonez la Kiev, Dariusz Gurchinski, în cadrul unui forum al Ligii „Ucraina-NATO”.
„Noi nu excludem ca Ucraina să participe la discutarea politicilor NATO. Dimpotrivă, considerăm că Ucraina ar trebui să ia parte activă la astfel de discuţii, iar vocea sa ar trebui să fie auzită atât la Bruxelles, cât şi în alte capitale ale Alianţei Nord-Atlantice”, a afirmat el, subliniind că Ucraina este un element esenţial al securităţii şi stabilităţiii în regiunea euroatlantică.
Potrivit acestuia, cooperarea dintre Ucraina şi NATO, în special în cadrul Programului naţional anual „Ucraina-NATO”, contribuie la implementarea reformelor în Ucraina şi la ralierea fostei republici sovietice la standardele Uniunii Europene.
În iulie 2010, preşedintele Viktor Ianukovici a aprobat excluderea aspiraţiei Ucrainei de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord de pe lista direcţiilor principale ale politicii de stat în domeniul securităţii naţionale. „Ucraina va continua sa-si dezvolte relatiile cu Alianta, dar chestiunea aderarii sale la NATO a fost scoasa de pe agenda”, a declarat atunci ministrul de Externe, Kostyantyn Gryshchenko, care a adaugat ca aceasta decizie „corespunde situatiei actuale” a tarii. Fostul presedinte de la Kiev, Viktor Iuscenko, a fost un sustinator al eforturilor de aderare a Ucrainei la NATO si Uniunea Europeana. Inca din timpul campaniei electorale, Ianukovici a spus ca Ucraina nu va adera la NATO, ca punctul de vedere al ucrainenilor este sa nu adere la organizatii militare si aceasta dorinta trebuie respectata.

Share our work
Polonia cere eliberarea Iuliei Timosenko

Polonia cere eliberarea Iuliei Timosenko

Timosenko inchisoare Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, a făcut apel luni la Ucraina s-o elibereze din închisoare pe Iulia Timoşenko, dacă ţara doreşte să continue integrarea cu Uniunea Europeană. Timoşenko a fost condamnată luna trecută la şapte ani de închisoare sub acuzaţia de abuz în serviciu, în cadrul unui proces pe care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană l-au condamnat, afirmînd că este motivat politic. În cadrul unei vizite efectuate luni la Kiev, Komorowski a afirmat că detenţia Iuliei Timoşenko va continua să afecteze perspectivele Ucrainei de încheiere a unui acord cadru de asociere cu UE. Şeful statului polonez a făcut apel la Ucraina să adopte modificările legale care să ducă la eliberarea dnei Timoşenko.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a promis că Iulia Timoşenko, care suferă de dureri puternice de spate în închisoare, va beneficia de acces la ajutor şi tratament medical „de tip european”. „Le-am ordonat tuturor structurilor responsabile de acest dosar să creeze toate condiţiile existente la nivel european atât în privinţa examenelor medicale, cât şi a detenţiei”, a declarat Ianukovici într-o conferinţă de presă organizată alături de omologul său polonez Bronislaw Komorowski. Ianukovici a evitat să comenteze declaraţiile lui Komorowski, care a cerut o „soluţie reală” în cazul Timoşenko. „Trebuie să găsim o soluţie bună şi reală la această situaţie. Mi-ar plăcea ca această situaţie să aibă cel mai mic impact posibil asupra relaţiilor dintre Ucraina şi UE”, a spus Komorowski.

Share our work
Polonia si Germania fac presiuni asupra Ucrainei in cazul Timosenko

Polonia si Germania fac presiuni asupra Ucrainei in cazul Timosenko

YuliaTymoshenko 764 Liderii Poloniei, Germaniei si Ucrainei se intalnesc marti, pentru celebrarea a 200 de ani de la infiintarea Universitatii Wroclaw si vor discuta despre procesul Iuliei Timosenko, relateaza Radio Polonia. Bronislaw Komorowski, Christian Wulff si Viktor Ianukovici vor depune flori la monumetul celor 25 de profesori universitari ucisi de nazisti in 1941. Apoi, vor avea loc discutii tripartite. Principalul subiect va fi condamnarea Iuliei Timosenko la sapte ani de inchisoare, in octombrie, pentru frauda. Potrivit Poloniei si politicienilor UE, Timosenko a fost condamnata din motive politice. Biroul lui Ianukovici a spus ca principalul subiect de discutii va fi Acordul de asociere UE cu Ucraina, insa oficialii UE au subliniat ca nu se pot face progrese pe acest acord atat timp cat Timosenko este in inchisoare.

Timosenko refuza ingrijirea medicala

Fostul premier Iulia Timosenko, aflata in inchisoare din august, a refuzat sa fie examinata de personalul medical al inchisorii, desi starea ei de sanatate s-a deteriorat, relateaza luni Ukrainian News Agency, care citeaza surse din cadrul administratiei penitenciarelor. Personalul medical al inchisorii i-a propus lui Timosenko, in cadrul controlului sau de sanatate, sa ii faca analize de sange in institutiile apartinand serviciului penitenciar, fara ca informatiile medicale sa fie dezvaluite public.Potrivit administratiei penitenciarelor, fostul premier a refuzat aceasta oferta. Institutia precizeaza insa ca, in prezent, personalul medical de la inchisoarea Lukianivka supravegheaza in continuare starea de sanatate a fostului premier. Parlamentarul Serghei Vlasenko din cadrul partidului lui Timosenko, a declarat, dupa ce a vizitat-o pe aceasta in inchisoare, ca ea nu poate sa mearga singura. Anterior, administratia penitenciarelor afirmase ca aceasta are dificultati la mers. Apararea lui Timosenko intentioneaza sa ceara Curtii de Apel din Kiev sa ii permita fostului premier sa fie examinata la o institutie medicala civila.

Share our work
Alegeri parlamentare in Polonia. Vezi care sunt sansele candidatilor

Alegeri parlamentare in Polonia. Vezi care sunt sansele candidatilor

election-poland.n 654 Polonezii sunt chemati duminica sa-si innoiasca Parlamentul, un scrutin cu valoare de test pentru premierul Donald Tusk, care conduce Platforma Civica si care, daca va reusi sa castige, va face istorie, devenind primul sef de guvern dupa caderea comunismului care ar obtine doua mandate succesive. O asemenea victorie ar sublinia, o data in plus, stabilitatea in crestere a unei tari care in primii ani de democratie era obisnuita cu tulburari politice. Circa 30 de milioane de alegatori sunt chemati sa-i aleaga pe cei 460 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului, Seimul, si pe cei 100 ai Senatului. Conturarea viitoarei coalitii de guvernare depinde de rata participarii la vot. Desi analistii cred ca va fi o cursa electorala stransa, cu un rezultat imposibil de prezis, Platforma Civica (PO), de centru, are totusi, potrivit unor sondaje de opinie, un avantaj de 10 procente in fata principalului rival, partidul conservator Lege si Justitie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski. Totusi, PiS a reusit in ultimii ani sa obtina in alegeri mai multe voturi decat o aratau sondajele. În plus, experienta a aratat ca o rata mai mica a participarii la vot favorizeaza partidul lui Kaczynski, care are un electorat mai loial. În 2007, cand a castigat Tusk, rata s-a situat la 54%, or acum sondajele indica o rata coborata la 47%. În 2005, PiS castiga alegerile cu o participare la vot de 41%. Premierul Tusk are avantajul de a conduce o tara care a ramas aproape neatinsa de cea mai grava criza financiara a Europei. Polonia este una dintre putinele tari europene care nu a cazut in recesiune in timpul crizei financiare globale din 2008-2009. Şi pentru ca nu este membra a zonei euro, a ramas in mare parte izolata de contagiunea provocata de Grecia si de celelalte tari care au avut nevoie de salvare europeana. Kaczynski, in schimb, favorizeaza cheltuielile sociale si alte eforturi ale statului pentru a-i ajuta pe cei dezavantajati. Fratele geaman al defunctului presedinte Lech Kaczynski – mort anul trecut in tragicul accident de avion de la Smolensk – este mai sceptic in relatiile cu puterile externe si transmite un mesaj nationalist-patriotic mai accentuat, care prinde mai ales in randul populatiei mai in varsta si rurale. În ultimele zile, el a provocat un adevarat scandal in Polonia, publicand o carte in care acuza Germania ca incearca sa subjuge Polonia. Retorica sa a amintit de anii in care a fost prim-ministru (2005-2007), cand capatase faima de a fi cel care provoaca necazuri Uniunii Europene. Şi totusi, sondajele au aratat o usoara crestere a popularitatii sale dupa acuzele aduse Germaniei. O alta surpriza a alegerilor de duminica ar putea veni din partea unui nou partid de stanga – Miscarea Palikot. Este fondat de un fost deputat si om de afaceri bogat, Janusz Palikot, care lupta impotriva puterii Bisericii Romano-Catolice – intr-o tara in care 90% din populatia de 38 de milioane este catolica – si pledeaza pentru cauze liberale, cum ar fi drepturile homosexualilor, liberalizarea legilor stricte privind avortul sau legalizarea drogurilor usoare. Partidul lui Palikot a urcat pe locul al treilea in unele sondaje recente si pare sa profite de pe urma dezamagirii fata de partidele traditionale. Ideile lui Palikot pot gasi ecou in randul tinerilor si al populatiei urbane.

Share our work
Germania si Polonia au inspectat Consulatul României de la Cahul

Germania si Polonia au inspectat Consulatul României de la Cahul

Consulatul General roman de la Cahul, inspectat de Germania si Polonia

Consulatul General roman de la Cahul, inspectat de Germania si Polonia

O delegaţie oficială formată din reprezentanţi ai MAE şi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti a luat parte la desfăşurarea unui proiect-pilot de prelevare a datelor biometrice în fluxul de prelucrare a cererilor de viză, punctul urmărit fiind Consulatul României la Cahul, relateaza mass-media de la Bucuresti, citand serviciul de presa al MAE roman. Derularea acestui proiect-pilot urmăreşte finalizarea integrală a etapelor aferente implementării şi operaţionalizării cu succes a tuturor componentelor Sistemului Naţional de Informaţii privind Vizele (SNIV), în deplină conformitate cu normele stabilite la nivel european, precizează MAE. De asemenea, acţiunea s-a desfăşurat în condiţiile în care România a fost amânată pentru Schengen, după ce unele state au exprimat dubii în legătură cu securizarea graniţei externe, în special cea cu R. Moldova.
În cadrul proiectului-pilot care a avut loc în Republica Moldova, la Consulatul General al României de la Cahul, au fost prezentate procedurile de preluare şi procesare a solicitărilor de vize în deplină concordanţă cu standardele stabilite la nivelul Schengen. De asemenea, fluxul de procesare a cererilor de vize, a fost completat cu prezentarea modalităţilor de prelevare a datelor biometrice.
Ulterior, membrii delegaţiei s-au prezentat la două puncte de frontieră de la graniţa româno-moldoveană, în scopul urmăririi modalităţii de verificare şi identificare a solicitantului de viză căruia i-au fost prelevate datele biometrice.
Consulii Germaniei şi Poloniei prezenţi la desfăşurarea acestui proiect-pilot au ţinut să sublinieze că prin tehnologiile şi procedurile de procesare a vizelor, inclusiv încorporarea cu succes a componentei biometrice, România devansează în materie alte state membre Schengen, arată MAE.
La data de 1 august 2011 a devenit operaţional Sistemul Naţional de Informaţii privind Vizele (SNIV). În acest sens, începând cu această dată, vechiul sistem de procesare a solicitărilor de vize (VISA- ON-LINE) şi-a încetat funcţionalitatea, toate solicitările de vize fiind procesate exclusiv prin intermediul noii aplicaţii informatice dezvoltate pentru SNIV. Prelevarea datelor biometrice va deveni, treptat, cerinţă pentru procesarea vizelor emise de statele Schengen în perioada 2011-2012. La nivelul unor state Schengen, noile standarde de procesare a vizelor cu date biometrice ar trebui să devină operaţional în octombrie – noiembrie 2011 şi să fie generalizate în 2012.

Share our work