Volker: SUA nu vor ajunge la un acord cu Rusia pe la spatele Ucrainei și Europei

Volker: SUA nu vor ajunge la un acord cu Rusia pe la spatele Ucrainei și Europei

 

Reprezentantul Statelor Unite pentru Ucraina, Kurt Volker

SUA nu vor ajunge la niciun acord cu Rusia prin spatele Europei și al Ucrainei, a declarat reprezentantul Statelor Unite pentru Ucraina, Kurt Volker. Acest lucru nu se va întâmpla. Nu există un asemenea scenariu și nu vor fi înțelegeri separate peste capul Ucrainei sau al europenilor”, a declarat Volker într-un interviu pentru Deutsche Welle. Diplomatul american a declarat că este într-un strâns contact cu colegii din Germania și Franța și că SUA susțin acordurile din Normandia asupra conflictului din estul Ucrainei. Totuși, SUA nu intenționează să devină o parte a acestora sau să se pună deasupra acestora, a adăugat el.

Volker a precizat că unele dintre clauzele Acordurilor de la Minsk nu au fost îndeplinite. „Acordurile de la Minsk nu funcționează astăzi în sensul că nu au generat pace și reintegrarea teritoriilor ucrainene, fapt ce reprezintă scopul în sine. În același timp acestea (Acordurile -n.r.) joacă un important rol în care Rusia folosește acest lucru ca pe un instrument, reafirmând sprijinul pentru integritatea Ucrainei și reprezintă motivele pentru care sancțiunile (împotriva Moscovei -n.r.) sunt încă menținute. Așadar, până când Rusia nu va implementa prevederile Acordurilor de la Minsk, sancțiunile vor rămâne”, a mai spus el.

El a mai spus că nu este surprins că Moscova este îngrijorată de posibilele livrări de armament de către SUA în Ucraina. „Ei au avut oportunitatea de a se mișca în Ucraina pentru a lua teritorii și de a anexa Crimeea fără să li se opună prea multă rezistență. Astfel este evident că sunt îngrijorați ca Ucraina să fie capabilă să se apere singură. Rusia spera că poată fi capabilă să fie Ucraina pe orbita sa ca parte a sferei de influență rusească, cea a mari identități rusești”, a declarat Volker. În opinia sa, singura zonă în care cetățenii vorbitori de limbă rusă suferă este cea controlată de forțele rusești.

Share our work
Oficial SUA: În estul Ucrainei este un „război fierbinte”, nu un „conflict înghețat”

Oficial SUA: În estul Ucrainei este un „război fierbinte”, nu un „conflict înghețat”

 

Liderul rebelilor separatiști proruși din Donețk, Aleksandr Zaharcenko (centru)

Trimisul special al SUA la Kiev, Kurt Volker, a declarat, că agresiunea rusă este de vină pentru violențele din estul Ucrainei, acolo unde oamenii mor, în ceea ce trebuie numit un „război fierbinte”, și nu „conflict înghețat”. Declarațiile oficialului american au făcute în cadrul vizitei pe care acesta a efectuat-o la finalul săptămânii trecute în regiunea Donețk, în orașul Kramatorsk, relatează portalul censor.net.ua, preluat de Karadeniz Press. El a mai spus că va face un set de recomandări care vor merge la Washington pentru ca SUA să se poată implica mai bine în procesul de pace. „Acesta nu este un conflict înghețat, ci un război fierbinte. Este o criză imediată pe care trebuie să o abordăm rapid”, a declarat el.

Volker este un diplomat de carieră și un fost ajutor al senatorului republican american John McCain care s-a exprimat deschis pentru trimiterea de armament letal Ucrainei din partea SUA pentru a face față agresiunii armate a rebelilor proruși din estul Ucrainei. Volker este fostul reprezentant permanent al SUA la NATO și a fost numit în noua sa funcție la începutul acestei luni.

De altfel, Volker a declarat că înarmarea forțelor guvernamentale ucrainene ar putea schimba abordarea Moscovei. Volker nu consideră că această decizie ar fi una provocatoare. „Armele defensive, cele care ar permite Ucrainei să se apere singură și să scoată din luptă tancurile, de exemplu, ar ajuta de fapt” la oprirea Rusiei de a amenința Ucraina, a declarat Volker în interviul pentru BBC.

„Nu spun că vom face asta, subiectul urmează să fie discutat și decis, dar cred că argumentul că ar fi provocator pentru Rusia sau încurajator pentru Ucraina înseamnă a înțelege greșit situația”, a adăugat el. Pentru a avea succes în instaurarea păcii în estul Ucrainei este nevoie, potrivit lui Volker, de un nou dialog strategic cu Rusia. O încetare a focului a fost convenită la Minsk în februarie 2015, însă au loc încălcări frecvente ale acestui armistițiu fragil. Armata ucraineană a anunțat săptămâna trecută că cinci militari și-au pierdut viața în urma unor tiruri ale rebelilor la nord de Donețk.

 

 

Share our work