Iohannis, amenințat cu suspendarea

Iohannis, amenințat cu suspendarea

Președintele român Klaus Iohannis, amenințat cu suspendarea

Președintele român Klaus Iohannis, amenințat cu suspendarea

AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească „domnia domnului Cîţu”, care a fost demis de Parlament, a declarat, miercuri, copreşedintele partidului George Simion.

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (…) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare”, a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului.

Război parlamentar

El a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării. „Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor”, a explicat liderul AUR.

Potrivit acestuia, pe de altă parte, Klaus Iohannis „nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României”, adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale făcând subiectul unei dezbateri iniţiate de AUR la grupul său parlamentar.

Acuzații dure

„Astăzi, în prima zi după ce moţiunea de cenzură a trecut, vom începe discuţiile cu celelalte partide. Momentan facem o discuţie despre păduri, este o dezbatere la grupul nostru parlamentar unde participă multe figuri din societatea civilă. Domnul Iohannis nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României şi o să ajungem şi la implicarea domnului Klaus Iohannis în pădurile României, dacă va fi cazul, (…) de felul în care anumite companii austriece, cu legături la Palatul Cotroceni, taie pădurile. De asta vreau să zic, Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent, nu toată lumea doarme şi nu toată lumea este oarbă, înţelegem ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani în care el a fost preşedinte”, a afirmat George Simion. (K.P.)

Share our work
Ministerul Sănătății aruncă preoții în jihadul anti-COVID

Ministerul Sănătății aruncă preoții în jihadul anti-COVID

Preoții BOR, aruncați pe frontul anti-COVID

Preoții BOR, aruncați pe frontul anti-COVID

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Petreşti, judeţul Dâmboviţa, că pentru accelerarea vaccinării anti-COVID-19 în mediul rural ministerul îşi propune să încurajeze medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii să se implice. Premierul român Cîțu a afirmat anterior că este nevoie de sprijinul reprezentanților cultelor religioase pentru campania de vaccinare. Cîțu anunțase atunci lansarea unor caravane de vaccinare la nivel local, cu implicarea preoților, deoarece „capătă încredere și enoriașii în vaccin” dacă preotul este vaccinat.

Bani pentru implicare

Ministrul a menționat este în lucru o ordonanţă prin care medicii de familie să primească bani în plus pentru vaccinarea la domiciliu.

„Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice vom începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus. Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea ‘Oraşul vaccinează satul’ „, a precizat ministrul Ioana Mihăilă.

La nivelul judeţului Dâmboviţa, rata de vaccinare în mediul rural este de 16%.

Vizită europeană

„Este esenţial să creştem accesul la vaccinare, vaccinarea să fie o opţiune uşoară, la îndemână, să nu trebuiască să faci eforturi pentru a te vaccina. Acolo unde nu sunt centre de vaccinare, organizăm echipaje mobile”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, împreună cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a vizitat, vineri, la Petreşti, centrul mobil de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2, centru aflat în incinta Căminului cultural din localitate.

Preoții, înregimentați în caravane

Premierul Cîțu anunțase atunci lansarea unor caravane de vaccinare la nivel local, cu implicarea preoților, deoarece „capătă încredere și enoriașii în vaccin” dacă preotul este vaccinat.

Avem nevoie de sprijinul lor pentru campania de vaccinare. Discuția a fost foarte bună, aici, la nivelul județului Sibiu. Vor fi caravane la nivel local, mai ales în mediul rural, iar preoții vor să se implice. Au avut o solicitare: să existe materiale de informare de unde cetățenii să se informeze despre vaccinare înainte de a alege să se imunizeze. Aș vrea să atrag atenția asupra unei remarci a unui reprezentat al cultelor, în această discuție. Pentru credincioși, este foarte importantă puterea exemplului. Dacă preotul este vaccinat, capătă încredere și enoriașii în vaccin. Sper ca exemplu județului Sibiu să fie preluat de toate județele. Avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română și de toate cultele în campania de vaccinare”, a scris Florin Cîțu pe Facebook. (K.P.)

Share our work
Cîțu: Ținta este să eliminăm pandemia și am atins-o

Cîțu: Ținta este să eliminăm pandemia și am atins-o

Premierul Florin Citu mulțumit de mersul vaccinării

Premierul Florin Citu este mulțumit de mersul vaccinării

Premierul Florin Cîţu a precizat luni că România vinde vaccin anti-COVID-19 mai multor ţări, Danemarca urmând să primească un milion de doze.

„O parte dintre doze au fost exportate. Nu dintre cele care urmau să expire acum pe 30, poate şi din cele care urmau să expire acum pe 30, dar există o analiză a tuturor, avem un contact cu mai multe ţări pentru a exporta, pentru a dona. În fiecare zi primim cereri. Ştiţi foarte bine că în Danemarca o să trimitem mai multe. În Danemarca vindem. Vindem în mai multe ţări. Cred că un milion de doze în Danemarca. Ministerul Sănătăţii are toate cifrele”, a spus Cîţu.

Este vorba de vaccin Pfizer, care va fi vândut la preţul de achiziţie, potrivit premierului. Cu toate acestea, cel mai mare număr de vaccinuri nefolosite și achiziționate de România sunt AstraZeneca.

Strategie similară

„Când a fost făcută strategia pentru UE, toate ţările au avut aceeaşi strategie. S-au contractat mai multe pentru că trebuia să ajungem în acelaşi moment în care vindeam în alte ţări şi strategia este de a vinde la preţul de achiziţie”, a afirmat premierul.

Ţinta vaccinării, potrivit şefului Guvernului român, este eliminarea pandemiei.

Am atins cea mai importantă ţintă. Ştiţi foarte bine că ieri, în Bucureşti, în 24 de ore nu a fost nicio persoană infectată. Ţinta vaccinului este aceea de a elimina pandemia şi ţinta este atinsă”, a declarat premierul.

Statele UE vând o parte din vaccinuri

Statele UE vând o parte din vaccinuri

Obiectiv ratat

În data de 10 mai, premierul Florin Cîţu se declara convins, că ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie urma să fie atinsă. Ținta a fost însă ratată, România reușind să vaccineze până acum 4.705.718 de persoane, dintre care 207.195 au primit o doză şi 4.498.523 şi pe cea de-a doua.

Continuăm în acelaşi ritm. Avem resursele din partea Guvernului, le punem la dispoziţie şi cu mai multe campanii de vaccinare în perioada următoare pentru a ne atinge ţinta pe care am pus-o la 1 iunie de 5 milioane de persoane vaccinate. În continuare eu cred în această ţintă”, a spunea Cîțu, în 10 mai, citat de mass-media.

Vaccin expirat

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunțat că aproximativ 35.000 de doze de vaccin vor expira la finalul lunii. Este vorba despre doze AstraZeneca, fabricate în urmă cu șase luni.

Nu avem probleme cu depozitarea dozelor de vaccin. Totuși, avem circa 35.000 de doze distribuite în centrele regionale de depozitare și în centrele de vaccinare care expiră la 30 iunie”, a dezvăluit Valeriu Gheorghiță.

Puțin probabil să le putem folosi pâna la finalul lunii, puțin probabil să le putem dona. Probabil va fi folosit un mecanism de distrugere, sunt multe țări care au această problemă”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Deoarece interesul pentru imunizare este în scădere, România a renunțat la o parte din cantitatea de vaccinuri pe care urma să o primească de la producători în această vară.(K.P.)

Share our work
Cîțu vrea să înregimenteze preoții în caravanele de vaccinare

Cîțu vrea să înregimenteze preoții în caravanele de vaccinare

Premierul Florin Citu vrea să implice preoții în cruciada vaccinării

Premierul Florin Citu vrea să implice preoții în cruciada vaccinării

Premierul român Florin Cîțu a afirmat, după ce s-a întâlnit cu reprezentanții cultelor religioase din Sibiu, că este nevoie de sprijinul lor pentru campania de vaccinare. Cîțu a anunțat lansarea unor caravane de vaccinare la nivel local, cu implicarea preoților, deoarece „capătă încredere și enoriașii în vaccin” dacă preotul este vaccinat.

„Avem nevoie de sprijinul lor pentru campania de vaccinare. Discuția a fost foarte bună, aici, la nivelul județului Sibiu. Vor fi caravane la nivel local, mai ales în mediul rural, iar preoții vor să se implice. Au avut o solicitare: să existe materiale de informare de unde cetățenii să se informeze despre vaccinare înainte de a alege să se imunizeze. Aș vrea să atrag atenția asupra unei remarci a unui reprezentat al cultelor, în această discuție. Pentru credincioși, este foarte importantă puterea exemplului. Dacă preotul este vaccinat, capătă încredere și enoriașii în vaccin. Sper ca exemplu județului Sibiu să fie preluat de toate județele. Avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română și de toate cultele în campania de vaccinare”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Liderii BOR ori ai altor culte nu au avut până în acest moment nicio reacție la declarațiile premierului.

Cîțu, mulțumit de ritmul vaccinării

Anterior, într-o conferință de presă, Florin Cîțu a spus că nu este îngrijorat de ritmul actual al vaccinării.

„Campania de vaccinare trebuie văzută prin prisma a ceea ce se întâmplă astăzi în România cu pandemia. Şi vedem că avem un număr mai mic de persoane care sunt testate pozitiv, avem număr mai mic de persoane la ATI şi aşa mai departe. Deci, toţi indicatori arată că această campanie de vaccinare a dat rezultate. Ea poate fi accelerată sau ritmul se reduce în funcţie de ceea ce se întâmplă cu pandemia. (…) Eu cred că, dacă ne uităm la cum reacţionează populaţia, vedem că această campanie are succes. Am încredere că vom ajunge şi la celelalte cifre în perioada următoare (….) Nu mă îngrijorează (ritmul de vaccinare, n.r.). Aţi văzut în iarnă, când m-a îngrijorat ceva, am cerut imediat mai multe paturi la ATI. Sunt foarte atent la aceşti indicatori”, a declarat premierul.

BOR nu a avut nicio reacție oficială până în acest moment

BOR nu a avut nicio reacție oficială până în acest moment

Obiective politice ratate

Cu mai multe doze de vaccin disponibile decât este cererea, România a deschis centre de vaccinare fără programare în piețe, pe aeroporturi și în sălile de concert și trimite medicii din ușă în ușă în sate, pentru a face vaccinul accesibil oamenilor.

Autoritățile din România și-a ratat obiectivul de a vaccina 5 milioane de oameni până în iunie 2021.

Ezitarea față de vaccin se răspândește pe fondul neîncrederii înrădăcinate în instituțiile statului, campaniilor de dezinformare și educației deficitare în ceea ce privește vaccinurile, consideră Reuters.

Donații peste Prut

România a trimis, vineri, 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca în Republica Moldova, pentru a sprijini lupta de combatere a pandemiei de COVID-19.

Potrivit Mediafax, 100.800 doze de vaccin produs de compania AstraZeneca au plecat către Republica Moldova, în sprijinul autorităților implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID-19.

Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, iar dozele de vaccin, destinate Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România.

Misiunea se realizează cu două mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.

În sprijinul Republicii Moldova au fost livrate alte 304.800 de doze, în lunile februarie și martie. (K.P.)

Share our work