Iohannis, amenințat cu suspendarea

, ,
 
Președintele român Klaus Iohannis, amenințat cu suspendarea

Președintele român Klaus Iohannis, amenințat cu suspendarea

AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească „domnia domnului Cîţu”, care a fost demis de Parlament, a declarat, miercuri, copreşedintele partidului George Simion.

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (…) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare”, a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului.

Război parlamentar

El a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării. „Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor”, a explicat liderul AUR.

Potrivit acestuia, pe de altă parte, Klaus Iohannis „nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României”, adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale făcând subiectul unei dezbateri iniţiate de AUR la grupul său parlamentar.

Acuzații dure

„Astăzi, în prima zi după ce moţiunea de cenzură a trecut, vom începe discuţiile cu celelalte partide. Momentan facem o discuţie despre păduri, este o dezbatere la grupul nostru parlamentar unde participă multe figuri din societatea civilă. Domnul Iohannis nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României şi o să ajungem şi la implicarea domnului Klaus Iohannis în pădurile României, dacă va fi cazul, (…) de felul în care anumite companii austriece, cu legături la Palatul Cotroceni, taie pădurile. De asta vreau să zic, Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent, nu toată lumea doarme şi nu toată lumea este oarbă, înţelegem ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani în care el a fost preşedinte”, a afirmat George Simion. (K.P.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *