S-au dublat preturile la biletele de avion pentru cursa Chisinau-Bucuresti

S-au dublat preturile la biletele de avion pentru cursa Chisinau-Bucuresti

Air_MoldovaPreţurile la biletele de avion pentru cursa Chişinău- Bucureşti s-au dublat în ultimul an. Costul biletul a crescut de la 55 pînă la 110 euro. În martie 2010, cîmd a fost lansată cursa, oficiali de la Chişinău au promis că biletele vor deveni accesibile pentru moldoveni. La 29 martie 2010, cînd a fost operată prima cursă cu destinaţia Chişinău-Bucureşti-Chişinău cu aeronava modernă Airbus A320, printre pasageri a fost şi Anatol Şalaru ministrul Transporturilor şi Construcţiei Drumurilor. El a declarat atunci că „operarea curselor aeriene zilnice pe destinaţia Chişinău-Bucureşti va permite cetăţenilor ambelor state să călătorească mai rapid şi mai ieftin”. Potrivit operatorilor de la AIR Moldova, companie care operează cursa Chişinău-Bucureşti-Chişinău, cel ami mic preţ la biletele într-o singură direcţie este de 110 şi poate ajunge pînă la 200 euro. La lansarea cursei în 2010 costul biletelor era de de la 55 euro într-o direcţie cu toate taxele incluse şi 120 de euro tur/retur, transmite Moldpres. Conform experţilor, Republica Moldova are cele mai înalte preţuri din regiune la biletele de avion şi acesta este rezultatul monopolizării pieţei şi a refuzului de a accepta companiile low-cost. Un studiu realizat de experţii fundaţiei Soros Moldova arată că moldovenii plătesc mai mult pentru o călătorie cu avionul pentru că statul protejează companiile aeriene, în special AIR Moldova. Reprezentanţii unor companii avia sînt de părere că soluţia pentru ieftinirea biletelor ar putea fi efectuarea unei liberalizări interne a pieţei, prin aplicarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de operatorii aerieni autohtoni, astfel încît, prin concurenţă liberă şi deschisă, ei să fie nevoiţi să practice preţuri mai ieftine la serviciile pe care le oferă.

Share our work
Romania si Moldova vor semna un plan comun de actiuni

Romania si Moldova vor semna un plan comun de actiuni

Iurie Leanca si Teodor BaconschiGuvernele României şi Republicii Moldova vor semna un plan comun de acţiuni, cu un preambul politic, la şedinţa comună preconizată să se desfăşoare în luna iunie la Galaţi, a declarat vineri, la Chişinău, ministrul român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul său din Republica Moldova, Iurie Leancă. ‘La reuniune vor participa şapte ministere din partea română şi omologii lor din Republica Moldova. Rostul este asumarea politică şi validarea unui plan de acţiune care să aibă un preambul politic, care să conţină mari proiecte pe care să le finalizăm împreună’, a declarat Teodor Baconschi. El a precizat că data exactă nu a fost stabilită, dar, cel mai probabil, şedinţa comună va avea loc la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie, transmite Agerpres. Printre proiectele propuse spre discuţie ar fi cele legate de coordonarea în afaceri europene, schimburi educaţionale, transfer de expertiză, cultură, educaţie. De asemenea, urmează să fie creat un mecanism permanent de consultare pe chestiuni europene. Teodor Baconschi a declarat că la şedinţă urmează să fie discutat şi subiectul celor 100 de milioane de euro pe care România s-a angajat să le acorde Republicii Moldova în decurs de patru ani. El a spus că partea română propune ca aceşti bani să fie alocaţi pentru proiecte importante. Prima tranşă ar putea fi alocată pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, pentru care este aşteptată şi finanţare europeană. Iurie Leancă a declarat că şedinţa comună a celor două guverne va permite examinarea întregii palete de subiecte aflate pe agenda relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Moldova. Teodor Baconschi a propus vineri, la începutul întrevederii delegaţiilor, ca şedinţa să se desfăşoare pe 27-28 iunie. Iurie Leancă însă a declarat că pentru 27 iunie are programată o vizită în China, astfel că data exactă urmează să fie stabilită ulterior. Ambii miniştri au arătat că nu vor exista probleme în această privinţă. Propunerea a fost făcută vineri la Chişinău la începutul întrevederilor delegaţiilor României şi Republicii Moldova. Baconschi a calificat acest eveniment drept unul ‘istoric’. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a participat joi, împreună cu ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi, la ceremonia de inaugurare a Biroului Consular român din oraşul Ungheni. În cadrul evenimentului, vicepremierul Iurie Leancă a remarcat importanţa inaugurării acestui birou şi a adus mulţumiri autorităţilor române pentru efortul substanţial depus în acest sens, care, potrivit ministrului, va stimula circulaţia persoanelor în România, va îmbunătăţi cooperarea transfrontalieră şi va extinde schimburile comerciale, contribuind astfel la edificarea unei relaţii exemplare europene dintre Republica Moldova şi România. „Ungheni reprezintă o zonă perfectă pentru deschiderea Biroului Consular, ce va avea un scop nobil de a facilita implementarea Acordului de mic trafic de frontieră între Republica Moldova şi România. Sunt convins că cei care vor beneficia cel mai mult de acest birou vor fi cetăţenii moldoveni, în mod special, locuitorii din această zonă, care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze departe pentru a-şi perfecta permisele de trecere a frontierei”, a mai spus Iurie Leancă. La rândul său, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a declarat că, prin inaugurarea Biroului Consular la Ungheni, România şi-a îndeplinit promisiunea faţă de cetăţenii Republicii Moldova, demonstrând că este un partener serios şi că, atunci când dialogul pe ambele maluri ale Prutului este deschis, se văd şi rezultatele. „Am reuşit, după mulţi ani de eforturi, să intrăm în această stare de dialog, de sprijin reciproc, de privire comună îndreptată spre Europa, iar Europa e la doi paşi de aici. Noul Guvern proeuropean de la Chişinău, care se străduieşte să reformeze Republica Moldova, a devenit un interlocutor respectat în UE. Scopul acestui Birou Consular este de a servi cât mai bine dorinţele locuitorilor din regiune. Îmi doresc ca această instituţie să fie nu doar un loc unde sunt prestate servicii consulare prompte şi de calitate, dar şi un centru cultural”, a precizat Teodor Baconschi. La finalul ceremoniei de inaugurare, cei doi miniştri au înmânat locuitorilor din Ungheni permise de mic trafic de frontieră.

Share our work
Dezvoltarea economica in regiunea Marii Negre decisa la Bucuresti

Dezvoltarea economica in regiunea Marii Negre decisa la Bucuresti

BSEC-OCEMN RomaniaAutoritatile romane si reprezentantii statelor din jurul Marii Negre au adoptat la Bucuresti Declaratia Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre. Reuniunea Ministeriala a Ministrilor Economiei din Statele Membre ale Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN – BSEC) a avut loc Bucuresti, tema abordata fiind ‘Consolidarea parteneriatului regional – factor cheie de dezvoltare economica in regiunea Marii Negre’. Intrunirea s-a desfasurat in contextul presedintiei in exercitiu (PiE) a Romaniei la OCEMN, pentru primul semestru din 2011. Evenimentul este prima reuniune ministeriala in acest format de la infiintarea organizatiei. Potrivit Ministerului Economiei, evolutia comertului exterior roman releva faptul ca statele membre OCEMN reprezinta un parteneriat comercial zonal strategic care detine 18,6% din volumul total al exportului romanesc si 14,6% din totalul importului, in anul 2010. Reuniunea a avut ca tema “Consolidarea parteneriatului regional – factor cheie de dezvoltare economica in regiunea Marii Negre” si s-a desfasurat in contextul Presedintiei-in-Exercitiu (PiE) a Romaniei la OCEMN (semestrul I 2011), in prezenta secretarului de stat MECMA Karoly Borbely. Evenimentul a marcat un moment de importanta deosebita, deoarece este prima reuniune ministeriala in acest format de la infiintarea Organizatiei. Prin organizarea ei, Romania si-a demonstrat angajamentul fata de obiectivul prioritar asumat in calitate de PiE OCEMN, respectiv revitalizarea misiunii economice a Organizatiei. Documentele ce au fost examinate si adoptate de catre participanti au fost pregatite prin lucrarile Grupului de Lucru pentru Comert si Dezvoltare Economica, 27 – 28 aprilie 2011, conduse de PiE romana. Alaturi de reprezentantii Statelor Membre, la reuniune au fost invitati sa participe si reprezentanti ai Statelor cu statut de observator la OCEMN, ai Bancii pentru Dezvoltare si Cooperare la Marea Neagra si ai altor organisme inrudite ale OCEMN, precum si reprezentanti ai institutiilor si organismelor europene si internationale specializate. Evenimentul a oferit platforma necesara consolidarii cooperarii intre Statele Membre in perspectiva cresterii schimburilor economice intraregionale. Evolutia comertului exterior al Romaniei releva faptul ca Statele Membre OCEMN reprezinta un parteneriat comercial zonal strategic care detine 18,6 % din volumul total al exportului romanesc si 14,6% din totalul importului (in anul 2010). Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si la piata unica, precum si efectele crizei economice si financiare nu au afectat relatiile comerciale dintre Romania si partenerii din OCEMN. Astfel, volumul total al exportului romanesc s-a mentinut constant in perioada 2007-2010 (18,5% din total export), iar importul Romaniei a inregistrat o scadere de doar -1%, din total import, in perioada de referinta. Potrivit MECMA, mecanismele constituite prin cadrul OCEMN ofera oportunitati de deschidere de noi piete si extindere a celor existente, precum si parghii eficiente care pot facilita consolidarea parteneriatelor economice si comerciale in regiunea Marii Negre.

Share our work
Bucuresti si Sofia, mai aproape de aderarea la Schengen

Bucuresti si Sofia, mai aproape de aderarea la Schengen

schengenRomania si Bulgaria se apropie de momentul aderarii la Spatiul Schengen. Ziaristii bulgari spun ca proiectul de raport intocmit de expertii Uniunii Europene mentioneaza ca Bulgaria indeplineste acum toate criteriile pentru a intra in Schengen. Proiectul va fi votat la sfarsitul lui aprilie, iar, in baza lui, ministrii de interne ai Uniunii ar urma sa aprobe aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen. In cazul Romaniei, raportul preliminar al expertilor comunitari a fost aprobat luna trecuta, in timp ce bulgarilor li s-a cerut sa rezolve situatia de la granita cu Turcia. Bulgaria a indeplinit toate criteriile de aderare la spatiul Schengen, transmitea luni presa de la sud de Dunare, citand raportul care urmeaza sa fie dezbatut in cursul zilei de grupul de lucru pentru evaluare Schengen (Sch-EVAL). La ultima sedinta a sa din februarie, grupul de lucru a adoptat raportul privind implementarea sistemelor SIS/SIRENE in Bulgaria. Acesta a amanat insa adoptarea raportului privind securizarea frontierelor terestre ale Bulgariei, pe motiv ca mai exista anumite probleme in ceea ce priveste frontiera cu Turcia. O noua misiune de experti a vizitat Bulgaria in luna martie pentru a verifica situatia la frontiera bulgaro-turca. Potrivit unor surse din Bruxelles, expertii au constatat ca toate problemele semnalate in raportul privind frontierele terestre au fost remediate. Romania si Bulgaria si-au declarat intentia de a adera la spatiul Schengen in luna martie 2011. Acest obiectiv s-a dovedit insa imposibil de atins deoarece Bulgaria nu a reusit sa indeplineasca la timp criteriile tehnice, iar cateva tari europene s-au opus extinderii spatiului Schengen, evocand o serie de criterii politice. Decizia extinderii spatiului Schengen trebuie sa fie luata in unanimitate de Consiliul Justitie si Afaceri Interne (JAI), iar opinia Parlamentului European are un rol consultativ. In aceasta privinta, in cazul Romaniei si al Bulgariei situatia a fost complicata de disputa interinstitutionala dintre PE si Consiliul UE, in conditiile in care Consiliul a refuzat in mod repetat sa ofere acces eurodeputatilor la rapoartele de evaluare elaborate de Sch-EVAL. Eurodeputatii au sustinut ca acest acces deplin le este garantat de Tratatul de la Lisabona si au cerut desecretizarea totala a rapoartelor, in timp ce Consiliul UE a dorit doar un acces limitat la documente din partea membrilor PE. In cele din urma, eurodeputatii au obtinut ceea ce au solicitat, dupa ce au dat Consiliului UE ca termen data de 2 mai. La data mentionata, Comisia pentru libertati civile a PE (LIBE) va adopta raportul elaborat de eurodeputatul Carlos Coelho (PPE) privind pregatirea Romaniei si a Bulgariei pentru aderarea la spatiul Schengen. Raportul Coelho va fi prezentat in LIBE in 11 aprilie si amendamentele vor putea fi depuse pana in 13 aprilie. Acest calendar va permite adoptarea raportului in plenul PE in luna iunie, inaintea reuniunii Consiliului JAI.

Share our work
Lupta impotriva infractiunilor uneste Romania si R. Moldova

Lupta impotriva infractiunilor uneste Romania si R. Moldova

Alexei Roibu si Traian Igas la Bucuresti

Alexei Roibu si Traian Igas la Bucuresti

Ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Alexei Roibu, si omologul sau din Romania, Constantin Traian Igas, au semnat la Bucuresti Protocolul de colaborare intre Ministerul Administratiei si Internelor din Romania si Ministerul Afacerilor Interne din Moldova, in domeniul prevenirii si combaterii traficului si consumului ilicit de stupefiante, substante psihotrope si precursori. Alexei Roibu a apreciat ca Protocolul de colaborare „reprezinta o conjugare a eforturilor comune si dorinta reciproca de a lansa o baza normativa si un mecanism efectiv de prevenire si combatere a traficului de droguri pe teritoriul statelor noastre“, iar evenimentul vine sa implementeze angajamentul bilateral asumat odata cu semnarea, la Chisinau, la 27 ianuarie 2010, a declaratiei comune a ministrilor de interne din cele doua tari. „Speram ca acest tratat semnat astazi va permite subdiviziunilor specializate in combaterea traficului de droguri din cele doua tari sa asigure o interactiune calitativa in contextul eradicarii fluxului de droguri pe teritoriul statelor noastre, fapt care pentru Republica Moldova reprezinta unul dintre angajamentele implementarii actiunilor in cadrul dialogului privind liberalizarea regimului de vize in Uniunea Europeana. Romania este sustinatorul de baza al tarii noastre in dialogul cu Uniunea Europeana asupra procesului de liberalizare a regimului de vize“, a adaugat ministrul Alexei Roibu. „Este prima vizita pe care dumneavoastra o faceti in Romania si in cadrul ministerului, este un bun inceput pentru noi, pentru ceea ce inseamna colaborarea dintre ministerul nostru si ministerul dumneavoastra, dintre cele doua state – Romania si Moldova. Practic, noi nu facem altceva decat sa ducem mai departe o munca inceputa de ministrii care au fost inaintea noastra si pe care, cu siguranta, cei care vor veni dupa noi o vor duce mai departe“, a spus, la randul sau, ministrul Administratiei si Internelor din Romania, Traian Igas. Noul document reglementeaza conlucrarea intre cele doua ministere si vizeaza schimburi de date si de experienta intre experti din Romania si Republica Moldova, in domeniul prevenirii si combaterii traficului de droguri.

Colaborare intensa

La sfarsitul lunii iulie 2010, Inspectorul General al Jandarmeriei Romane, generalul locotenent Olimpiodor Antonescu, a semnat la Chisinau un plan comun de actiune ce vizeaza modernizarea trupelor de carabinieri aflate in componenta ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Pentru Departamentul Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova Planul de Actiune a fost semnat dl colonel Vasile Dragomir , viceministru al afacerilor interne, Comandant al Trupelor de Carabinieri, iar pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane de general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, Inspector General al Jandarmeriei Romane. “La Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, in vizita de lucru, s-a aflat o delegatie a Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane. In cadrul intrunirii a avut loc un schimb de opinii in ce priveste cooperarea bilaterala in domeniile de competenta, care s-a soldat cu semnarea unui Plan de Actiune pentru coordonarea cooperarii, a schimbului de experienta si a pregatirii de specialitate in domeniul comun de activitate. Planul de Actiune a intrat in vigoare de la data semnarii si este valabil pentru o perioada de 3 ani”, anuntau surse oficiale din cadrul MAI al R. Moldova. Partile au convenit, printre altele, asupra organizarii unor vizite de lucru in Republica Moldova si Romania pentru documentare in domeniul de interes comun, precum si pentru stabilirea prioritatilor de actiune, organizarea unor stagii comune, cooperarii dintre structurile de politie si jandarmerie/carabinieri.

Declaratie comuna a ministerelor de Interne

Pe 27 ianuarie 2010, in cadrul vizitei oficiale a delegatiei romane la Chisinau, condusa de Presedintele Romaniei Traian Basescu, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova de atunci, Victor Catan, a avut o intrevedere cu omologul sau din Romania, Vasile Blaga (n.r. – fost ministru). In cadrul evenimentului, oficialii au facut schimb de opinii privind importanta colaborarii reciproc avantajoase si au semnat Declaratia Comuna. La finele intalnirii, ministrii de interne ai celor doua state au depus flori la placa comemorativa dedicata eroilor-politisti cazuti la datorie.

DECLARATIE COMUNA

Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova si Ministrul Administratiei si Internelor din Romania, In scopul sustinerii angajamentelor celor doua state in favoarea valorilor si principiilor comune.

Pentru continuarea in ritm accelerat a pregatirilor in vederea apropierii Republicii Moldova de structurile europene, in deplina consonanta cu statutul Romaniei de stat membru al UE si aspiratiile europene ale autoritatilor statale si guvernamentale ale Republicii Moldova. Tinand cont de principiile si recomandarile Declaratiei Comune a Summit-ului de la Praga al Parteneriatului Estic din 7 mai 2009 si ale Declaratiei Comune Republica Moldova – UE din 21 decembrie 2009. Cu scopul de a atinge standardele solicitate si de a indeplini conditiile impuse pentru demararea negocierilor privind Acordul de asociere Republica Moldova – UE, si, in perspectiva, a dialogului privind liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii Republicii Moldova. In vederea asigurarii controlului si securitatii la frontiera externa a Uniunii Europene intr-un spatiu al justitiei, libertatii si securitatii. In scopul aprofundarii cooperarii bilaterale, a evaluarii comune a rezultatelor obtinute si a analizarii periodice a progreselor inregistrate. Au adoptat prezenta declaratie, care exprima interesul celor doua parti pentru realizarea urmatoarelor:

1. Asigurarea unui sprijin sustinut din partea Ministerului Administratiei si Internelor din Romania in procesul de reforma institutionala in care este antrenat Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin configurarea unui calendar de activitati concrete pentru perioada imediat urmatoare in vederea atingerii acestui obiectiv.

2. Intreprinderea masurilor ce se impun in domeniile din responsabilitate, in vederea asigurarii standardelor aferente alinierii structurilor Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova la cerintele UE.

3. Valorificarea oportunitatilor oferite de Parteneriatul Estic ca o dimensiune specifica a politicii externe a UE, in vederea sustinerii consolidarii relatiilor dintre Republica Moldova si Uniunea Europeana.

4. Conlucrarea dintre autoritatile de resort guvernamentale din Republica Moldova si Romania sa fie axata, cu prioritate, pe:

a) securizarea si controlul frontierei externe a Uniunii Europene, prin:

– actiuni comune in plan operativ;

– implementarea prevederilor Acordului interguvernamental privind micul trafic de frontiera;

– finalizarea unor noi instrumente juridice bilaterale;

– dezvoltarea si diversificarea cooperarii in cadrul punctelor si centrelor comune de contact la frontiera, cu accent pe operationalizarea Centrului Comun de Contact de la Galati.

b) combaterea migratiei ilegale si probleme de azil, prin:

– finalizarea cadrului juridic de cooperare in acest domeniu, in vederea semnarii Protocolului intre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova si Ministerul Administratiei si Internelor din Romania privind cooperarea in domeniul migratiei si azilului;

– valorificarea oportunitatilor de conlucrare oferite de Parteneriatul de mobilitate Republica Moldova – UE;

– implementarea unor masuri comune de intensificare si eficientizare a actiunilor de combatere a migratiei ilegale.

c) cooperarea politieneasca cu accent pe combaterea criminalitatii organizate, traficului de droguri, substante psihotrope si precursori, prin:

– finalizarea negocierilor, in vederea semnarii Protocolului de cooperare intre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova si Ministerul Administratiei si Internelor din Romania in domeniul prevenirii si combaterii traficului si consumului de droguri, substante psihotrope si precursori;

– misiuni operative comune in baza unor planuri de actiune stabilite de comun acord;

– evaluarea permanenta a rezultatelor obtinute pe linia combaterii fenomenului infractional.

d) afaceri europene si relatii internationale, prin:

– stabilirea unui mecanism regulat de consultari, materializat prin schimburi de delegatii, in vederea familiarizarii partenerilor de cooperare de la Chisinau cu problematica mai ampla a domeniului afacerilor europene si relatiilor internationale.

6. Componenta multilaterala din cadrul conlucrarii va continua sa detina o pondere importanta prin participarea activa la activitatile din cadrul Centrului Regional SECI – viitorul Centru SELEC, Procesul de Cooperare in Europa de Sud Est – SEECP, Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre – OCEMN, precum si in format trilateral, conform prevederilor din respectivele documente de cooperare internationala in vigoare.

7. Rezultatele si progresele din cadrul cooperarii vor fi evaluate periodic prin:

– intalniri ale celor doi ministri de resort ori de cate ori este necesar; intalniri semestriale ale sefilor structurilor operative partenere din cele doua tari;

Share our work