Guvernul comunist de la Chisinau vroia "sa mantuiasca" ortodoxia romaneasca din Republica Moldova

de Isac Mihai | nov. 17, 2009 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro

Autoritatile comuniste din fosta republica sovietica, sustinute de Patriarhia Ortodoxa Rusa, au implementat o strategie nationala pentru anihilarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, singura structura ortodoxa canonica de peste Prut. Conform Raportului Ministerului Justitiei al Republicii Moldova, numarul 53 „s”, din data de 26.02.2008, semnat de fostul ministru comunist, Vitalie Pirlog, si adresat premierului de atunci, Vasile Tarlev „activitatea cultelor religioase si a partilor lor componente poate fi suspendata exclusiv pe cale judiciara”. Documentul a fost intocmit „potrivit solicitarii Consilierului principal de stat in probleme speciale”, si trateaza „cadrul normativ ce reglementeaza activitatea cultelor religioase” in Republica Moldova. In continuare publicam in intregime continutul documentului secret emis de catre autoritatile comuniste de la Chisinau.

RAPORTURILE DINTRE STAT si CULTELE RELIGIOASE
Studiu analitic

1.    Cele trei episcopii ale Mitropoliei Basarabiei
2.    Finantarea cultelor religioase si a partilor lor componente
3.    Deserventii si salariatii cultelor religioase si a partilor lor componente
a)    Salarizarea
b)    Cetatenia
4.    Desfasurarea activitatii economice de catre cultele religioase si partile lor componente
5.    Proprietatea cultelor religioase si a partilor lor componente
6.    Infiintarea, intretinerea si desfiintarea cimitirelor

1) Cele trei episcopii ale Mitropoliei Basarabiei

Cele trei episcopii – Episcopia de Balti, Episcopia Basarabiei de Sud, Episcopia Ortodoxa a Dubasarilor si a Toata Transnistria, au fost inregistrate de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor la 17 decembrie 2004 si, respectiv, 14 si 15 noiembrie 2006, termenul de „reactivare” in acest context fiind utilizat pur declarativ, cu o conotatie exclusiv simbolica si fara a produce careva efecte juridice. Odata inregistrate, activitatea cultelor religioase si a partilor lor componente poate fi suspendata exclusiv pe cale judiciara, doar in cazul existentei temeiurilor prevazute expres la alineatul (2) al articolului 24 din Legea nr. 125-XVI din 11 mai 2007 privind cultele religioase si partile lor componente, si anume desfasurarea unor actiuni prin care se incalca prevederile constitutionale, legislative sau ale altor acte normative, unor actiuni ce aduc atingere securitatii statului, ordinii publice, vietii si securitatii oamenilor, derogarea de la scopurile statutare, atatarea urii si discordiei religioase.
Incetarea activitatii cultelor religioase si a partilor lor componente poate avea loc in mod benevol – prin hotararea corespunzatoare a fondatorilor, sau pe cale judiciara – prin hotararea instantei de judecata, in cazul in care cultele religioase sau partile lor componente desfasoara actiuni grave sau desfasoara in mod repetat actiuni prevazute la alineatul (2) al articolului 24 din Legea privind cultele religioase si partile lor componente ori nu respecta hotararea judecatoreasca anterioara de suspendare a activitatii cultelor religioase sau a partilor lor componente. In acest context, suspendarea sau incetarea activitatii unui cult religios poate surveni doar ulterior inregistrarii, in ipoteza desfasurarii actiunilor specificate in Lege, care urmeaza a fi dovedite de autoritati, si nu pe simple supozitii precum ca activitatile urmarite in realitate de cult se vor indeparta de scopurile declarate (hotararea CEDO Mitropolia Basarabiei si altii c. Moldovei din 13 decembrie 2001, § 125). Incalcarea legislatiei de catre deserventii sau salariatii cultelor nu atrage in mod implicit raspunderea intregului cult, inclusiv daca o asemenea incalcare consta in dorinta de a utiliza pozitia sa din cadrul cultului in vederea promovarii altor scopuri decat cele pentru realizarea carora s-a instituit  biserica (mutatis mutandis, hotararile CEDO Zana c. Turciei, din 25 noiembrie 1997, § 58; Refah Partisi (Partidul prosperitatii si altii c. Turciei, din 31 iulie 2001, § 74). Pentru actiunile izolate de incalcare a legislatiei, deserventii cultului poarta raspundere individuala, potrivit normelor canonice si legislatiei in vigoare. In acelasi timp, orice restrictie a libertatii de religie trebuie sa fie proportionala scopului legitim urmarit si sa corespunda unei ,,necesitati sociale stringente” (hotararea Mitropolia Basarabiei precitata, § 119; mutatis mutandis, hotararea CEDO Partidul Popular Crestin Democrat c. Moldovei, din 14 februarie 2006). In acest context, pentru a fi conform cerintelor Conventiei, orice amestec al autoritatilor trebuie sa se bazeze pe ,,motive intemeiate” (hotararea CEDO Gorzelik si altii c. Poloniei, din 20 decembrie 2001, § 58). Aceasta inseamna ca nu orice iregularitate in materie civila, comerciala, administrativa sau sociala ar autoriza o restrictie la libertatea religioasa, ci doar imprejurari deosebit de grave. O alta remarca se refera la conditiile procedurale ce vizeaza protejarea cultelor impotriva arbitrariului. Suspendarea sau incetare activitatii cultelor religioase si a partilor lor componente trebuie sa se fundamenteze pe probe concludente privind vina lor (articolul 25 din Lege), adica pe probe pertinente si incontestabile, apreciate in ansamblu, care dovedesc savarsirea sau tolerarea unor actiuni contrare unor norme imperative privind ordinea publica sau bunele moravuri si consecintele grave pentru societate, care decurg din acestea. In lipsa unor astfel de probe, actiunile autoritatilor publice indreptate spre suspendarea sau incetarea neantemeiata sau insuficient justificata a activitatii cultelor religioase sau a partilor lor componente vor fi calificate ca fiind abuzive (a se vedea, mutatis mutandis, hotararea CEDO Emek Partisi si Senol c. Turciei din 31 mai 2005). In lumina celor expuse, Ministerul Justitiei isi reitereaza pozitia exprimata anterior si atrage atentia ca suspendarea sau incetarea activitatii celor trei episcopii, fara a respecta exigentele legale, ar putea genera consecinte grave pentru Republica Moldova, deoarece imixtiunea nejustificata a statului in afacerile bisericesti va fi calificata ca o incalcare a libertatii de constiinta si religie, garantata de instrumentele internationale la care Republica Moldova este parte. Aceste circumstante vor putea servi drept temei pentru sesizarea CEDO de catre cultele religioase, inclusiv Mitropolia Basarabiei, pentru incalcarea Conventiei, in special in contextul procesului de monitorizare de catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a executarii de catre Republica Moldova a hotararii Mitropolia Basarabiei. In acelasi timp, prin aderarea la Consiliul Europei, Republica Moldova si-a asumat obligatia de a asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului garantate intr-un stat de drept (articolul 3 din Statutul Consiliului Europei si articolul 1 din Conventie), inter alia prin executarea neconditionata a hotararilor. CEDO (inclusiv in partea ce tine de hotararea Mitropolia Basarabiei). Potrivit articolului 8 din Statutul Consiliului Europei, eventuala incalcare grava a acestei obligatii poate determina suspendarea drepturilor de prezentare a statului respectiv. Mai mult ca atat, in conformitate cu articolul 7 din Statut, Comitetul de Ministri ii poate cere acestuia sa se retraga din Organizatie, iar in cazul in care statul in cauza continua sa incalce cerinta respectiva, acesta poate sa decida incetarea calitatii de Stat Membru al Consiliului Europei. In dezideratul de a evita eventuale abuzuri din partea cultelor religioase si a partilor lor componente si in vederea prevenirii unor noi adresari la CEDO, in acest domeniu extrem de sensibil este imperios necesar sa se actioneze cu o deosebita prudenta si vigilenta, tinand cont de eventualele repercusiuni grave pentru Republica Moldova in ipoteza neonorarii angajamentelor asumate si de riscul de a compromite iremediabil eforturile si progresele realizate de Republica Moldova in cadrul procesului de integrare europeana. In contextul celor mentionate, avand in vedere faptul ca suspendarea sau incetarea activitatii cultelor religioase si a partilor lor componente, inclusiv a celor trei episcopii ale Mitropoliei Basarabiei, nu ar putea surveni decat in cazul respectarii conditiilor enuntate, propunem ca institutiile abilitate (Serviciul de Securitate si Informatii, Procuratura Generala, Ministerul Afacerilor Interne) sa monitorizeze cu o deosebita diligenta activitatea acestora si sa informeze, dupa caz, Ministerul Justitiei despre depistarea unor eventuale incalcari, documentate in modul prevazut de lege, ce ar putea servi drept temei suficient pentru sesizarea instantei judecatoresti.

2) Finantarea cultelor religioase si a partilor lor componente

Cheltuielile pentru activitatea cultelor religioase  si a partilor lor componente sunt acoperite, in primul rand, din veniturile proprii ale cultelor, create si administrate in conformitate cu statutele lor. Cultele pot, de asemenea, stabili contributii din partea credinciosilor lor pentru sustinerea activitatilor pe care le desfasoara. Statele laice, adepte ale regimului separatiei dintre Biserica si stat, nu intervin in activitatea religioasa a cultelor. Totusi, intre cele doua domenii nu exista o izolare absoluta. Avand in vedere ca activitatea religioasa este in esenta o activitate sociala, ,,separatia” inseamna in realitate o neutralitate in materie confesionala, ce nu exclude orice forma de sustinere financiara din partea statului a activitatilor sau a institutiilor organizate de culte, atunci cand acestea sunt in  interesul general al societatii. O asemenea asistenta urmeaza a fi atribuita cultelor religioase in limitele teritoriului unde statul isi exercita jurisdictia, cu respectarea principiului nediscriminarii intre cultele inregistrate, indiferent de orientarea confesionala a acestora  fie crestina (ortodoxism, catolicism sau protestantism), islamica, iudaica, mozaica, etc. In functie de evolutiile istorice in plan religios, practica diferitelor state denota numeroase disparitati, materializate prin optiunea pentru unul din urmatoarele sisteme:
1)    Interzicerea expresa a finantarii cultelor religioase de catre stat (Franta);
2)    Finantarea directa a cultelor religioase de catre stat, sub forma de:
a)    impozit ecleziastic si subventii directe (in Germania: 9-8% din impozitul pe venit, in Danemarca: 0,39-1,5% din venitul impozabil, ceea ce contribuie la formarea a cca 80% din bugetul Bisericilor);
b)    afectarea unei fractiuni din impozitul pe venit (in Spania: 0,05239% din impozitul pe venit poate fi afectat, potrivit optiunii contribuabilului, fie Bisericii catolice, fie organizatiilor neguvernamentale; in Italia: 0,8% din impozitul de venit poate fi afectat, potrivit optiunii contribuabilului, fie integral Bisericii catolice sau uneia din cele sase comunitati religioase care au semnat un acord cu statul, fie repartizat proportional intre acesti beneficiari; in Portugalia: 0,5% din impozitul pe venit poate fi afectat, potrivit optiunii contribuabilului, fie celor mai importante comunitati religioase, fie actiunilor de caritate; Romania).
c)    remunerare a deserventilor cultelor, inclusiv alocarea de pensii si indemnizatii pentru cazare (Belgia, Romania). Indiferent daca statul interzice sau nu finantarea directa a cultelor religioase, subventionarea indirecta este posibila, materializata in principal printr-un regim fiscal favorabil sau subventionarea unor actiuni de interes general. In Romania nu exista religie de stat. Potrivit Legii Romaniei nr.489 din 28 decembrie 2006, statul coopereaza cu cultele recunoscute in Romania in domeniile de interes comun si sprijina activitatea acestora, in tara si in strainatate, prin intermediul deducerilor din impozitul pe venit. Acest sprijin se manifesta prin facilitati fiscale si, la cererea cultelor religioase, prin finantarea cheltuielilor privind functionarea unitatilor de cult, pentru reparatii si constructii noi, precum si prin salarizarea personalului clerical si neclerical al unitatilor de cult cu venituri reduse apartinand cultelor recunoscute (a se vedea pct. 3 din prezentul Studiu). In acelasi timp, autoritatile publice centrale pot incheia cu cultele recunoscute parteneriate in domeniile de interes comun (ex., Protocolul de cooperare in domeniul incluziunii sociale dintre Guvernul Romaniei si Patriarhia Romana, semnat la 02 octombrie 2007) si acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice traditiei cultelor. In Republica Moldova, in mod similar practicii altor state, potrivit articolului 41 din Legea privind cultele religioase si partile lor componente, mijloacele financiare ale cultelor religioase si ale partilor lor componente se formeaza din contributiile benevole financiare si de alta natura ale  credinciosilor si organizatiilor, din veniturile provenite in urma activitatii religioase, din comercializarea obiectelor de cult, din activitatea de intreprinzator, din mosteniri, din donatiile persoanelor fizice si juridice din Republica Moldova si din strainatate, precum si din alte surse neinterzise de lege. Legislatia Republicii Moldova nu fixeaza careva limite pentru cuantumul acestora. Finantarea din strainatate a organizatiilor necomerciale, inclusiv a cultelor religioase si a partilor lor componente, ar putea fi limitata doar in cazul in care activitatile acestora aduc atingere sigurantei publice, protectiei ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora. In acest context, CEDO a statuat ca finantarea partidelor politice prin fonduri alocate de state sau partide straine poate fi limitata, fiind justificata de necesitatea de a asigura securitatea nationala (hotararea Partidul nationalist basc – Organizatia regionala din Iparralde c. Frantei din 7 iunie 2007). In privinta cultelor religioase, activitatile carora nu comporta totusi un caracter politic, Curtea nu s-a pronuntat. In contextul celor expuse, propunem:

1.    modificarea, cu o deosebita prudenta si dupa expertizarea prealabila a Consiliului Europei, a Legii privind cultele religioase si partile lor componente, precum si a actelor normative corelative, in scopul limitarii sau interzicerii finantarii cultelor religioase de catre statele straine, tinand cont de riscul ca aceste modificari sa provoace reactiile virulente ale cultelor religioase si ale partilor lor componente, precum si de cerinta de a justifica, potrivit exigentelor sistemului CEDO, necesitatea si proportionalitatea acestei masuri care ar putea avea ca efect restrangerea exercitiului
libertatii de religie si de asociere;
2.    elaborarea de catre Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a unui mecanism eficient de evidenta a mijloacelor financiare afectate cultelor religioase si partile lor componente, inclusiv a donatiilor straine, precum si a modului de utilizare a acestora potrivit destinatiei;
3.    efectuarea unui control stringent asupra fluctuatiilor financiare dintre cultele religioase si/sau partile lor componente;
4.    studierea oportunitatii si fezabilitatii incheierii unor parteneriate in domeniile de interes comun intre stat si cultele
recunoscute.

3)    Deserventii si salariatii cultelor religioase si ai partilor lor componente

a)    Salarizarea

In Republica Moldova nu este prevazuta o procedura speciala de salarizare a deserventilor si salariatilor cultelor religioase si a partilor lor  componente. Angajarea acestora se efectueaza in conformitate cu legislatia muncii, salarizarea fiind realizata din contul mijloacelor financiare acumulate de cultele religioase si partile lor componente (articolul 34 din Legea privind cultele religioase si partile lor componente). Deserventii si salariatii cultelor religioase si a partilor lor componente beneficiaza de pensii stabilite de culte. In plus, persoanele care achita contributii in bugetul asigurarilor sociale de stat, in conformitate cu Legea nr.156-XV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurari sociale de stat, beneficiaza de dreptul la pensie proportional contributiilor achitate. Potrivit legii, in stagiul de cotizare se includ, de asemenea, perioadele de activitate in calitatea de slujitor si lucrator al cultelor in perioada 01 aprilie 1992 – 01 ianuarie 1999. In Romania, potrivit Legii privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, statul sprijina, la cerere, prin contributii, in raport cu numarul credinciosilor cetateni romani si cu necesitatile reale de subzistenta si activitate, salarizarea personalului clerical si neclerical apartinand cultelor religioase. Cuantumul acestuia este reglementat prin Legea nr.142 din 27 iulie 1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului si Ordonanta nr.72 din 24 august 2000 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult cu venituri mici sau fara venituri apartinand cultelor religioase din Romania. Potrivit articolului 5 din Legea Romaniei privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, pentru personalul clerical de cetatenie romana din cadrul asezamintelor Bisericii Ortodoxe Romane din afara granitelor (Mitropolia Autonoma a Basarabiei, Mitropolia ortodoxa romana pentru Germania si Europa Centrala, Mitropolia ortodoxa romana a Europei Occidentale si Meridionale), precum si pentru personalul neclerical trimis sa deserveasca asezamintele Bisericii Ortodoxe din strainatate se aloca de la bugetul de stat o suma reprezentand 100% si, respectiv, 50% din echivalentul in lei al drepturilor in valuta, prin asimilare cu functiile personalului roman trimis in misiune permanenta in strainatate la misiunile diplomatice, oficiile consulare si alte reprezentante ale Romaniei in strainatate. Fondul de la bugetul de stat pentru aceste contributii, inclusiv pentru plata contributiei la Fondul asigurarilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de somaj si la Fondul de asigurari de sanatate, aferente, sunt asigurate prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor al Romaniei. In contextul celor enuntate, propunem:

1.    elaborarea, de catre Ministerul Protectiei Sociale, Familiei si Copilului, Ministerul Economiei si Comertului si Ministerul Finantelor, a unui cadru normativ special ce ar reglementa salarizarea clerului cultelor religioase si a partilor lor componente inregistrate in Republica Moldova, precum si cotizarea acestora in fondul asigurarilor sociale de stat;
2.    asigurarea transparentei privind procedura de salarizare a deserventilor cultelor religioase si de cotizare in fondul
asigurarilor sociale de stat;
3.    examinarea oportunitatii si fezabilitatii instituirii unor eventuale forme de sprijin din partea statului pentru salarizarea deserventilor cultelor religioase in vederea evitarii fluctuatiei personalului clerical in diversele culte religioase.

b)    Cetatenia
Conditia detinerii cetateniei Republicii Moldova pentru exercitarea activitatilor cu caracter religios este prevazuta expres in articolul 33 din Legea privind cultele religioase si partile lor componente in privinta conducatorilor cultelor de rang national. In practica altor state nu exista restrictii la acest capitol, dar unele recomanda cultelor religioase ca majoritatea deserventilor sa detina cetatenia statului in care isi desfasoara activitatea (Franta). Altele prevad expres in acordurile incheiate cu cultele ca numirea
deserventilor nu este limitata de conditia cetateniei (Luxemburg). Referitor la situatia personalului din serviciul cultelor, Curtea europeana nu s-a pronuntat niciodata despre dreptul comunitatilor la alegerea libera. Totusi in cauzele Sérif c. Greciei (hotararea CEDO din 14 decembrie 1999, § 52) si Hassan si Tchaouch c. Bulgariei (hotararea CEDO din 26 octombrie 2000, § 78), CEDO a statuat ca dreptul unei comunitati religioase de a alege liber conducatorii sai este garantat de articolul 9 combinat cu articolul 11 din Conventie. In acelasi timp, controlul angajarii strainilor la activitatile religioase nu pune a priori niciun fel de dificultati si corespunde principiului de drept international potrivit caruia orice stat este liber de a controla conditiile de aflare a strainilor pe teritoriul sau, cu rezerva, totusi, a respectarii drepturilor garantate de Conventie (hotararea CEDO Abdulaziz, Cabales si Balkandali c. Marii Britanii din 28 mai 1985, §§67-68). In contextual celor expuse, propunem:

1.    modificarea Legii privind cultele religioase si partile lor componente, in sensul includerii conditiei detinerii cetateniei Republicii Moldova pentru deserventii cultelor religioase inregistrate in Republica Moldova, dupa expertizarea de catre Consiliul Europei a proiectului de modificare a Legii;
2.    organele abilitate sa monitorizeze respectarea legislatiei Republicii Moldova de catre deserventii cultelor religioase de cetatenie straina si sa aplice, dupa caz, mecanismul expulzarii.

4)    Desfasurarea activitatii economice de catre cultele religioase si partile lor componente

Cultele religioase si partile lor componente pot desfasura activitati de intreprinnzator potrivit prevederilor generale referitoare la activitatea organizatiilor necomerciale (articolele 180-191 din Codul civil) si prevederilor privind cultele religioase si partile lor componente. Potrivit articolului 188 din Codul civil, orice organizatie necomerciala este in drept sa desfasoare activitatea economica ce rezulta nemijlocit din scopul prevazut in statut. Pentru practicarea altor activitati economice, organizatiile necomerciale trebuie sa fondeze societati comerciale. In conformitate cu articolul 29 din Legea privind cultele religioase si partile lor componente, in domeniul literaturii religioase si a obiectelor de cult, cultele religioase au dreptul exclusiv de a desfasura urmatoarele activitati economice:

a)    de a fonda organe de presa pentru credinciosi, sa editeze, sa procure, sa importe, sa exporte si sa raspandeasca literatura religioasa;
b)    de a produce si comercializa obiecte de cult specifice cultului respectiv;
c)    de a stabili plati pentru pelerinaj in locurile sfinte;
d)    de a organiza in tara si strainatate expozitii, inclusiv cu vanzare, ale obiectelor de cult. In principiu, statul nu controleaza activitatile comunitatilor religioase, ceea ce este una din consecintele esentiale ale principiului privind autodeterminarea confesiunilor religioase, combinat cu principiul separatiei dintre Biserica si stat. Potrivit articolului 15 din Lege, activitatea economico-financiara a cultelor religioase se afla sub controlul statului. In acest context, legislatia fiscala este aplicabila partilor componente ale cultelor religioase, precum si institutiilor si intreprinderilor infiintate de ele, dar fata de cultele religioase statul promoveaza o politica fiscala preferentiala (articolul 43 din Lege):
–    potrivit articolului 52 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, organizatiile religioase fac parte din categoria organizatiilor necomerciale care sunt scutite de impozitul pe venit, in baza deciziei organului fiscal, in cazul in care corespund cerintelor prevazute de articolul 52 alin. (2) din Codul fiscal;
–    partile componente ale cultelor religioase carora le apartin lacasurile de cult, precum si terenurile pe care acestea sunt construite, sunt scutite de impozitele pe bunurile imobiliare si funciare (articolul 277 din Codul fiscal);
–    serviciile de inhumare si incinerare si serviciile conexe care nu constituie rezultatul activitatii de intreprinzator sunt scutite de TVA, in conformitate cu articolul 103 din Codul fiscal.

Activitatea ce tine de comercializarea obiectelor de cult religios si a literaturii religioase, ritualurile si ceremoniile efectuate de organizatiile religioase in lacasurile de cult nu este clasificata drept activitate de antreprenoriat, iar veniturile astfel obtinute nu constituie venituri impozabile daca sunt intrunite conditiile prevazute la articolul 52 din Codul fiscal. Acestea se efectueaza fara aplicarea masinii de casa si control (a se vedea Regulamentul cu privire la aplicarea masinilor de casa si control pentru efectuarea decontarilor in numerar, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998). Activitatea filantropica si de sponsorizare a cultelor religioase si a partilor lor componente este reglementata de Legea nr. 1420-XV din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie si sponsorizare si de legislatia fiscala. Evidenta contabila este efectuata in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr.426-XIII din 4 aprilie 1995. Un standard national de contabilitate specific organizatiilor religioase nu exista.
In lumina celor expuse, propunem:

1.    in conditiile unei situatii lacunare cu privire la evidenta fiscala a incasarilor, a cheltuielilor effectuate de cultele religioase si partile lor componente si a modului de raportare, consideram necesar ca Ministerul Finantelor si Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sa intensifice controlul asupra aspectelor respective, precum si sa efectueze analiza amlpa a legislatiei si practicii nationale si internationale in materie si sa inainteze, dupa caz, propuneri de modificare a legislatiei in vigoare, inclusiv privind instituirea obligatiei de utilizare a aparatelor de casa si control de catre cultele religioase si partile lor componente;
2.    luand in consideratie regimul fiscal facilitar de care beneficiaza cultele religioase si in conditiile unei situatii economice a cetatenilor in care factorul economic joaca un rol determinant in alegerea prestatorului de servicii, consideram recomandabila practicarea unor taxe minime de catre cultele religioase pentru serviciile religioase.

5)    Proprietatea cultelor religioase si a partilor lor componente

In perioada sovietica, in conformitate cu articolul 10 din Constitutia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti (RSSM) din 15 aprilie 1978, statul recunostea existenta proprietatii socialiste si a celei personale, proprietatea socialista fiind constituita din proprietatea de stat (a intregului popor) si proprietatea cooperatist-colhoznilca, inclusiv proprietatea organizatiilor sindicale si a altor organizatii obstesti. In acelasi timp, potrivit articolului 11 din Constitutia RSSM, pamantul constituia proprietatea exclusiva a statului. Reglementari similare se contineau in articolul 90 din Codul civil din 26 decembrie 1964 (abrogat prin Legea nr. 1107-XV din 06 iunie 2003). Potrivit punctului 28 din Regulamentul asociatiilor religioase din RSSM, aprobat prin Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM din 19 mai 1977, toate casele de rugaciuni, precum si bunurile necesare exercitarii cultului, transmise pe baza de contract credinciosilor care au format asociatia religioasa, cumparate de ei sau donate lor, constituiau proprietate a statului. Acestea erau transmise in folosinta gratuita credinciosilor care formau societatea religioasa, in modul si in conditiile prevazute de contract. Dupa declararea independentei Republicii Moldova, prin Legea nr. 459-XII din 22 ianuarie 1991 cu privire la proprietate (abrogata prin Legea nr.54-XVI din 02 martie 2007), au fost pastrate cele trei tipuri de proprietate – privata, colectiva, inclusiv colhoznica, si de stat, in diferite forme organizatorice, inclusiv a organizatiilor religioase (articolele 2 si 3 din Lege). Astfel, pana la adoptarea Constitutiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994 si a legislatiei subsecvente cu privire la proprietate si cu privire la raporturile patrimoniale dintre Guvern si unitatile administrativ-teritoriale, exista numai proprietatea publica asupra bunurilor de cult, titularul careia era statul. Totusi, odata cu adoptarea Legii cu privire la proprietate, unitatile administrativ-teritoriale au obtinut posibilitatea de a dobandi dreptul de proprietate publica asupra terenurilor. De asemenea, a devenit posibila transmiterea proprietatii publice a statului in proprietatea publica a unitatilor administrativ-teritoriale sau instrainarea acestora catre personae fizice si juridice, in modul prevazut de legislatia in  vigoare la momentul respectiv. Constitutia Republicii Moldova din 1994, in articolul 9, recunoaste existenta a doua tipuri de proprietate – publica si privata, proprietatea publica fiind divizata in proprietatea statului si proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale. Prin articolul 1 alin. (6) din Legea nr. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietateapublica a unitatilor administrativ-teritoriale, au fost declarate proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale ,,toate bunurile mobile si imobile, aflate pe teritoriul lor pana la intrarea in vigoare a Legii privind organizarea administrativ-teritoriala a Republicii Moldova, cu exceptia bunurilor ce se aflau in proprietatea statului si in proprietatea privata”. Astfel, indiferent de perioada de timp ce atesta nasterea raporturilor juridice respective, edificiile de cult, impreuna cu terenurile pe care erau amplasate, au ramas fie in proprietatea statului, fie in cea a unitatilor administrativ-teritoriale, in conformitate cu actele de delimitare a terenurilor proprietate publica a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, desenele grafice, semnate de partile interesate, deciziile consiliilor locale si actele de inregistrare a acestora ca proprietate la oficiile cadastrale teritoriale. In acelasi timp, notam ca marea majoritate a edificiilor de cult construite pana la declararea independentei Republicii Moldova, avand o valoare istorica si culturala, au fost declarate monumente ocrotite de stat. Lista edificiilor de cult care au statut de monumente ocrotite de stat a fost aprobata prin Hotararea Guvernului nr.740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile si lacasurile de cult, acestea fiind inscrise in Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, tinut de Ministerul Culturii si Turismului. Dreptul de a dispune de monumentele de stat sub forma de bunuri imobile este exercitat de Parlament, de consiliile raionale, municipale, orasenesti si comunale. Potrivit articolului 13 din Legea nr. 1530-XII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor, obiectivele care fac parte din patrimoniul cultural national, inscrise in Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, nu sunt pasibile de privatizare, ci pot fi atribuite doar in folosinta.
Competenta de a atribui monumentele ocrotite de stat in folosinta gratuita partilor componente ale cultelor religioase este exercitata de Ministerul Culturii si Turismului, in comun cu organele ierarhice superioare ale cultelor respective (ex., Biserica ,,Sf. Teodora de la Sihla” din Chisinau, in care activeaza protopopul Ioan Ciuntu). Prin Hotararea Guvernului cu privire la edificiile si lacasurile de cult, primariile municipiilor, oraselor si satelor (comunelor) au fost obligate sa creeze din persoane  domeniu din autoritatile centrale de stat, comisii pentru determinarea apartenentei edificiilor si lacasurilor de cult si evaluarea suprafetei terenurilor aferente ale acestora. In egala masura, prin aceeasi Hotarare a Guvernului Agentia Relatii Funciare si Cadastru a fost obligata sa asigure inregistratrea dreptului de proprietate a cultelor respective asupra edificiilor si lacasurilor de cult in care functionau partile componente ale acestora, precum si, in comun cu organele corespunzatoare ale autoritatilor publice locale, sa perfecteze si sa elibereze parohiilor si comunitatilor religioase, la cererea acestora, titluri de autentificare a dreptului detinatorilor de teren. Curtea Constitutionala a fost sesizata in vederea verificarii compatibilitatii Hotararii Guvernului cu dispozitiile constitutionale referitoare la autonomia si separarea statului de cultele religioase, precum si cu cele ce stabilesc competenta reglementarii raporturile cu privire la proprietate. In legatura cu paritatea de voturi exprimate de judecatorii Curtii Constitutionale, procesul pentru controlul constitutionalitatii Hotararii Guvernului a fost sistat, prevederile acesteia fiind prezumate constitutionale (a se vedea decizia  Curtii Constitutionale nr.1 din 16 ianuarie 2007). Potrivit articolului 31 din Constitutie, cultele religioase sunt autonome si separate de stat, fiind libere si organizate potrivit statutelor proprii, in conditiile legii. In conformitate cu Legea nr.979-XII din 24 martie 1992 despre culte (in vigoarepana la 11 mai 2007) si Legea privind cultele religioase si partile lor componente, din momentul inregistrarii, cultele religioase si partile lor componente (inclusiv parohiile, protopopiatele, manastirile si alte comunitati religioase) devin entitati juridice distincte si pot dobandi in proprietate privata sau in folosinta constructii si terenuri, regimul juridic al acestora fiind reglementat de legislatie civila. Cultele religioase si partile lor componente fiind organizatii necomerciale, in conformitate cu articolul 181 din Codul civil, patrimoniul transmis acestora de catre fondatori este proprietatea cultului religios sau, dupa caz, a partilor lor componente. Fondatorii si membrii comunitatii religioase nu-si pastreaza drepturile asupra patrimoniului transmis cultului religios sau partilor lui componente in proprietate, nici asupra eventualelor contributii din partea credinciosilor pentru sustinerea activitatilor pe care le desfasoara. Potrivit 1006-XV din 25 aprilie 2002, proprietarul bisericii si a altor constructii de pe langa ea este concomitent si proprietarul terenurilor aferente in hotarele existente. In acelasi timp, doar manastirilor li se atribuie cu titlu gratuit in proprietate privata terenuri agricole, cu o suprafata de pana la 5 hectare, din contul terenurilor proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale. Acestea pot dobandi terenuri prin vanzare-cumparare, donatie, etc., dar a caror suprafata totala nu poate depasi 100 de hectare. Modul de folosinta sau dispunere de bunurile imobile depinde de
statutul acestora, in functie de faptul daca sunt in proprietatea privata sau atribuite in folosinta cultelor religioase si a partilor lor componente, precum si daca sunt sau nu clasificate monumente ocrotite de stat, in conformitatecu Legea nr.1530-XII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor. Proprietatea bisericeasca a cultelor religioase si a partilor lor componente este gestionata de organul de administrare, care decide dobandirea, instrainarea, grevarea si administrarea acesteia, in conformitate cu statutele lor. In cazul bisericii ortodoxe, unitatea locala de baza este parohia. Preotul paroh, conducator spiritual al acesteia si reprezentant al episcopiei, exercita functii duhovnicesti si administrative. Totusi, cumpararea, vanzarea si grevarea imobilelor parohiei sunt decise de organul deliberativ al cultului religios sau al partii sale componente (ex., adunarea parohiala, adunarea eparhiala, sinodul). Potrivit statutului Mitropoliei Basarabiei, bunurile bisericesti, inclusiv cele parohiale, epitropesti, fundationale si manastiresti constituie proprietate exclusiva a comunitatilor religioase locale care le-au creat. Spre deosebire de Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Moldovei a inserat in statutul sau, precum si in statutele partilor sale componente, o clauza protectoare a proprietatii. Astfel, in cazul dizolvarii unei parohii, precum si in caz de erezie, schisma ori separare, drepturile asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, opere de arta si alte bunuri ale parohiei, trec in patrimoniul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei).
In lumina celor expuse, apartenenta edificiilor de cult este stabilita expres la momentul inregistrarii in conditiile prevazute de lege, iar schimbarea apartenentei obiectului de cult poate avea loc numai la initiativa acestuia, prin reanregistrarea in modul prevazut de actele normative. In acest context, recunoasterea publica a dreptului de proprietate si a altor drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile situate in limitele tarii, indiferent de tipul de proprietate si de destinatia lor, se asigura prin inregistrarea in cadastrul bunurilor imobile in a carui raza de activitate se afla bunul imobil, in conformitate cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998. In eventualitatea aparitiei unor litigii, originea si apartenenta bunurilor mobiliare si imobiliare urmeaza a fi stabilita de instanta de judecata, prin aplicarea normelor legislatiei civile si tinand cont de circumstantele particulare ale fiecarei cauze. In aceste circumstante si tinand cont de faptul ca CEDO examineaza minutios si cu deosebita atentie daca statele nu priveaza cultele si partile lor componente de resursele vitale fara de care acestea ar fi lipsite de posibilitatea de a asigura serviciul religios sau supraviesuirea bisericii (decizia Comisiei EDO Institutul preotilor francezi si altii c. Turciei din 14 decembrie 2000), propunem:

1.    cultele religioase si partile lor componente sa-si legalizeze dreptul de proprietate sau, dupa caz, dreptul de folosinta asupra constructiilor sau edificiilor in care sunt oficiate serviciile religioase, in virtutea probelor privind modul de dobandire a dreptului de proprietate sau folosinta asupra unor obiective concrete, precum si sa asigure inregistrarea acestora la oficiile cadastrale teritoriale;
2.    cultele religioase si partile lor componente sa apeleze la asistenta juridica specializata (avocati, juristi), in vederea
eficientizarii procesului de inregistrare a constructiilor si edificiilor in care se oficiaza serviciile religioase;
3.    Agentia Relatii Funciare si Cadastru sa generalizeze de la toate oficiile cadastrale teritoriale informatia privind edificiile de cult, titlul cu care acestea sunt utilizate – proprietate sau folosinta, beneficiarul – proprietar sau posesor;
4.    Ministerul Culturii si Turismului sa verifice respectarea legislatiei la atribuirea in folosinta gratuita a edificiilor de cult care au statut de monumente ocrotite de stat, in conformitate cu Hotararea Guvernului nr.740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile si lacasurile de cult;
5.    in vederea asigurarii ordinii si continuitatii principiilor canonice intr-un anumit teritoriu, se recomanda inregistrarea dreptului de proprietate sau, dupa caz, posesie si folosinta asupra constructiilor sau edificiilor neinregistrate pana in prezent in beneficiul cultului religios, cu transmiterea acestora in folosinta partilor sale componente;
6.    sa se asigure reglementarea expresa in statutele partilor componente ale cultelor religioase a procedurii si sortii patrimoniului in cazul disocierii partii componente de la cult, cu antrenarea majoritatii membrilor comunitatii religioase din teritoriul de activitate al partii componente in procesul decizional si asigurarea unei proceduri echitabile si transparente pentru fidelii cultului religios;
7.    organele abilitate (Serviciul de Informatii si Securitate, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generala, Ministerul Justitiei) sa monitorizeze, potrivit competentei respectarea scopurilor statutare si a legislatiei de catre cultele religioase si partile lor componente;
8.    Ministerul Culturii si Turismului si autoritatile publice locale sa verifice respectarea de cater cultele religioase si partile lor componente a angajamentelor de ocrotire a monumentelor, asumate prin contractele de atribuire in folosinta si, in cazul incalcarii prevederilor contractuale, sa rezilieze contractele respective.

6. Infiintarea, itretinerea si desfiintarea cimitirelor

Cimitirele sunt bunuri care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, deoarece implica afectarea la un serviciu public care satisface nevoile colectivitatii. Potrivit articolului 75 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administratia publica locala, bunurile care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public local fac parte din domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale. In acest context, articolul 4 din Legea nr.435 – XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativa dispune ca amenajarea si intretinerea cimitirelor constituie domeniu propriu de activitate al autoritatilor publice locale de nivelul intai. In conformitate cu articolul 15/1 din Codul funciar, pentru amenajarea cimitirelor se atribuie terenuri proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale. In termenii articolelor 47 din Codul funciar si alin. 5 (1), lit. c) din  Legea nr. 91-XVI din 5 aprilie 2007 privind terenurile proprietate publica si delimitarea lor, terenurile pe care sunt amplasate cimitirele se afla in proprietatea publica a administratiei publice locale. Potrivit articolului 296 din Codul civil, bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Prin urmare, acestea se atribuie doar in folosinta publica. Infiintarea, intretinerea si desfiintarea cimitirelor sunt reglementate prin Regulamentul cu privire la cimitire, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1072 din 22 octombrie 1998, si se  realizeaza prin deciziile primariilor municipale si comitetelor executive raionale. In acelasi timp, Regulamentul cu privire la cimitire permite atribuirea in folosinta, cultelor religioase recunoscute de stat, a unor sectoare separate dintr-un cimitir (sau a unor cimitire), pentru inmormantarea credinciosilor din cultul respectiv. Decizia in acest sens urmeaza a fi luata de autoritatile publice locale. Articolul 14 din Legea privind cultele religioase si partile lor componente dispune ca partile componente ale cutelor religioase pot avea si intretine, de sine statator sau in comun, cimitire pentru credinciosii sai. Totusi, in conformitate cu principiul nediscriminarii cultelor religioase, cimitirele pot fi atribuite in folosinta unor culte religioase cu conditia crearii unor posibilitati echivalente pentru alte culte religioase, indiferent daca acestea sunt crestine ortodoxe sau catolice, islamice, iudaice, etc. In contextul manifestarii libertatii de religie si constiinta intr-un stat laic, problema cimitirelor a suscitat dezbateri indelungate si aprinse, unele state optand pentru neutralitatea cimitirelor, care trebuie sa fie publice si laice in acelasi timp (ex. Franta). Astfel, cimitirele apartin, sunt administrate si intretinute de autoritatile locale. In practica, pot fi create ,,perimetre confesionale” pentru diverse culte. Acestea insa nu sunt ingradite, iar in partea comuna a cimitirelor nu sunt instalate simboluri religioase. In acelasi timp, statul nu detine monopolul asupra cimitirelor, astfel incat, in afara de cimitirele comunale publice, pot fi create cimitire particulare, cu
respectarea tuturor normelor sanitaro-igienice. Legislatia Republicii Moldova nu reglementeaza crearea unor cimitire particulare ale cultelor religioase si ale partilor lor componente, desi nu o exclude. Totusi, avand in vedere faptul ca cimitirele actuale reunesc reprezentanti ai diverselor confesiuni religioase, precum si in virtutea faptului ca cimitirele indeplinesc functii de utilitate publica si pentru a evita escaladarea conflictelor interconfesionale, consideram ca in folosinta exclusiva sau in proprietatea privata a cultelor religioase si a partilor lor componente pot fi atribuite doar terenuri pentru crearea unor cimitire noi, inclusiv particulare, in conditiile existentei in continuare a cimitirelor comunale publice. In caz contrar, atribuirea cimitirelor exclusiv unor culte religioase ar putea priva enoriasii altor culte de posibilitatea inhumarii sau manifestarii religiei potrivit riturilor la care au aderat si ar putea fi calificate drept actiuni tinzand sa descurajeze credinciosii unei comunitati religioase sa-si practice cultul (decizia Comisiei EDO, Scientology Kirche Deutschland e. V. c. Germaniei, din 07 aprilie 1997).