De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un discurs la Conferința anuală de securitate de la München, din februarie 2024, a cerut Statelor Unite și altor susținători internaționali, să rămână alături de Ucraina, avertizând participanții că țara sa, dacă va fi lăsată singură, va fi distrusă de Rusia.

Discursul său a fost adresat, indirect, membrilor Congresului american care blochează ajutorul vital ce ar permite țării sale să reziste încă o perioadă, Discursul său survine în momentul în care Ucraina s-a retras din orașul strategic Avdiivka, marcând cea mai importantă victorie teritorială a Rusiei de la capturarea reguli Bahmut-ului în primăvara lui 2023.

La conferința de presă după întâlnirea cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, tot în cadrul Conferinței de la München, a declarat că Washingtonul va înceta să fie un partener strategic al Kievului dacă nu va aloca încă un pachet de ajutor.

El a numit asistența SUA vitală pentru Ucraina, subliniind că nu există alternativă. „Contăm foarte mult pe decizia pozitivă a Congresului, acest pachet este vital pentru noi. Nu luăm în considerare o alternativă astăzi, pentru că ne bazăm pe Statele Unite ca partener strategic, că vor rămâne un partener strategic. Dacă vorbim despre o alternativă, înseamnă că acesta nu este partenerul nostru strategic. De aceea nu mă gândesc la o astfel de alternativă”.

Președintele ucrainean speră ca Statele Unite să mențină o poziție aliată față de Kiev. „Nu cred că partenerul nostru strategic își poate permite să nu sprijine Ucraina. Adică nu văd o oportunitate ca un partener strategic să ia o astfel de poziție. Vedem provocări electorale, interne, politice, nu vreau să le comentez, acestea sunt procesele interne ale Statelor Unite și ale poporului american. Dar sper ca poziția aliată să rămână”, a continuat el.

La o conferință de presă susținută înainte de întâlnirea cu Harris, Zelenski nu a răspuns public la întrebarea ce va spune congresmanilor care blochează alocarea ajutorului Kievului în Statele Unite.

Apelul președintelui ucrainean este similar cu celelalte transmise de la începutul conflictului și trage un semnal de alarmă asupra soartei țării sale prinsă într-o încleștare pe viață și pe moarte cu Rusia.

Statele Unite ale Americii și aliații cheie europeni au declarat marți, 27 februarie, că nu intenționează să trimită trupe terestre în Ucraina, după ce Franța, prin vocea lui Emmanuel Macron, a sugerat această posibilitate.

Declarația lui Macron a subliniat că aliații occidentali nu ar trebui să excludă nicio opțiune în încercarea de a evita victoria Rusiei în Ucraina, deși a subliniat că nu există un consens în această etapă. Kremlinul a avertizat că orice astfel de mișcare va duce inevitabil la conflict între Rusia și NATO.

La sfârșitul lunii februarie 2024, când sunt scrise rândurile de față, Rusia nu a pierdut teritoriile cucerite în Ucraina, dimpotrivă, chiar a avansat. Astfel, niciuna dintre părți nu este aproape de a câștiga dar nici de a pierde.

Specificul acestui conflict este ca nu doar acțiunile Ucrainei și Rusiei contează în ecuație și nu este doar un conflict specific paradigmei post sovietice, localizat doar la Ucraina. Din cauza forțelor implicate și al consecințelor geopolitice aceasta este cel mai important conflict interstatal din ultimele decenii.

Deși despărțită de un ocean de conflictul ucraineano-rus, evoluția acestui război nu este ca a altor conflicte locale în care America a mai fost implicată pe glob deoarece oponentul proxy nu este Saddam Hussein sau Gaddafi, ci chiar Rusia, altă specie de actor geopolitic, infinit mai dificil de învins, sau cvasi-imposibil. De aceea, felul cum se va termina încleștarea ruso-ucraineană va avea consecințe majore pentru puterea Statelor Unite dar și pentru Europa care a ales despărțirea economică de Rusia, la presiunea Washington-ului. Pentru Ucraina se contureaza o posibilă formulă statală fără teritoriile deja alipite Rusiei însă nu se știe unde se va opri armata rusă. Odesa pare prinsă în meniul Kremlinului deși cucerirea ei nu ar fi ușor de făcut.

Narativul occidental de la începutul razboiului spunea că acest conflict se îndreaptă către un rezultat care ar aduce beneficii geopolitice Statelor Unite și independența Ucrainei care ar reuși, ajutată de Occident să împingă invadatorul în granițele sale. Deși nici aici nu avem garanții că s-ar fi limitat să se oprească armata ucraineană, ajutată de Occident, dacă planul funcționa.

Mai mult, analizele americane au concluzionat că rușii nu vor risca să utilizeze arme nucleare însă nici aici nu mai există certitudini. Contraofensivele ucrainene de succes din Harkov și Herson din toamna anului 2022 au reînnoit optimismul cu privire la perspectivele Kievului pe câmpul de luptă dar timpul și evoluția din teren au reconfirmat teoria că rușii pornesc greu, au pierderi importante dar recuperează repede sincopele inițiale. Astfel, scenariul optimist de alungare a rușilor a devenit improbabil, riscurile unui conflict prelungit nu mai par atât de ușor gestionabile iar Rusia se îndepărtează de posibilitatea să plătească eventuale pagube de război. Plus ca există o oarecare resemnare internațională că rușii nu vor mai pleca din Ucraina și vor păstra teritoriile cucerite. Gurile rele ar spune că asta era previzibil de la început.

Anexarea Crimeii din 2014 și invazia Estului Ucrainei în februarie 2022 au fost un preț scump plătit de Moscova și nu pare a fi vorba doar ambiții post-imperiale ale unui stat nostalgic sau de rămânere în istorie a lui Vladimir Putin prin această acțiune militară. Putin a riscat însăși supraviețuirea sa politică și pacea socială rusă, pe lângă riscul mutării conflictului în teritoriile rusești atunci când a mobilizat sute de mii de soldați în ceea ce a fost definită drept „operațiune specială”.

Greșeala Americii ar fi să îl considere doar un moft neo-imperial post sovietic și pare să existe o gravă sincopă în evaluarea rușilor de către Occident în motivarea cu care ei acționează. În primul rând că ei nu funcționează după regulile occidentale, ci se consideră egalii americanilor și de aceea nu pot fi încadrați ușor în niciun tipar de viitoare analize și strategii.

Ucraina, ținta atacului rus, a fost de mult timp o prioritate a politicii externe a Rusiei care a alocat resurse semnificative și a făcut compromisuri majore pentru a-și urmări securizarea teritoriului său, inclusiv ceea ce Putin a definit drept eroarea de a avea încredere în Occident.

Prin urmare, ce se va alege de războiul dintre Rusia-Ucraina și modul în care acestea ar putea modifica raporturile de putere între o Rusie învingătoare și un Occident incapabil să sprijine decisiv Ucraina? Ca sprijinitoare principale, Statele Unite are propriile sale interese iar acestea vor influența decisiv cursul conflictului.

Un detaliu important: perspectiva și implicarea americană la pachet cu Europa se concentrează pe interesele externe ale SUA ca hegemon mondial. Ele adesea se suprapun cu sprijinul cauzei ucrainene, dar se pare că nu pot depăși o linie roșie în relația cu Rusia din cauza calculelor asupra consecințelor posibile ale deznodământului conflictului. Mesajul republicanilor care se opun acordării unui nou pachet financiar consistent către Ucraina este sintetizat într-o propoziție: Noi nu mai dăm bani, nu pentru ca avem ceva cu Ucraina ci pentru că nu mai are rost să investim într-o cauză pierdută. Nu are rost sa mai finanțăm uciderea inutilă a soldaților ucraineni, condamnați la un sfârșit previzibil.

Care sunt, totuși, marile puncte de reflecție ale factorilor de decizie din Statele Unite pentru care se reevaluează, pe parcurs, gradul de implicare în ajutorarea Ucrainei?

Samuel Charap și Miranda Priebe, în articolul Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, publicat acum un an pe platforma online a prestigiosului RAND Corporation, organizația de tip think tank americană ce are ca scop îmbunătățirea politicilor și luarea deciziilor prin cercetare și analiză, consultată în multe privințe de factorii de decizie americani, au selectat principalele puncte de acțiune, riscurile și avantajele pe care Washington-ul trebuie să le gestioneze odată implicat în acest război de partea ucraineană. Deși nu este actualizat, în prezent, cu ultimele evoluții ale conflictului, articolul rezumă o serie importantă de argumente care stau la baza deciziilor americane.

Riscul utilizării armei nucleare

Utilizarea armelor nucleare de către Rusia pare plauzibilă deoarece, dacă Ucraina o împinge către propriile teritorii, cu ajutor occidental, această capabilitate devine factor esențial în determinarea traiectoriei viitoare a conflictului. Marele risc și motiv pentru care ajutorul american acordat Ucrainei a fost ponderat a fost utilizarea armei nucleare de către Rusia odată ce ar ajunge într-o amenințare existențială de grad zero și este pusă la colț. Arma nucleară tactică folosită de Rusia în Ucraina ar fi foarte periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi deoarece s-ar pune capăt no combat-ului nuclear stabilit încă din timpul Războiului Rece. Dacă Rusia ar câștiga concesii sau ar obține câștiguri militare prin utilizarea armei nucleare tactice, norma împotriva neutilizarii ar fi slăbită, iar alte țări ar putea avea mai multe șanse să folosească astfel de arme în conflictele viitoare. Mai mult, utilizarea armelor nucleare de către Rusia în Ucraina ar avea efecte mari și imprevizibile asupra politicilor aliate față de război, ducând potențial la o prăbușire a unității transatlantice.

Un posibil conflict NATO-Rusia

Un alt risc este reprezentat de o posibilă escaladare către un conflict NATO-Rusia. Printre interesele strategice ale SUA referitoare la conflictul din Ucraina au fost două fundamentale: să nu se producă un conflict direct între armata SUA și NATO cu Rusia și menținerea războiului în interiorul granițelor Ucrainei. Adică să fie învinsă Rusia pe teritoriul ucrainean, fără a se extinde conflictul către alte state NATO și mai ales să nu se întâlnească armata rusă cu trupe americane într-o confruntare directă. Armata americană ar fi imediat implicată într-un război devastator cu o țară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume.

Deși decizia Rusiei de a ataca un stat membru NATO pare a fi lipsită de sens și reușită, riscul este crescut în timp ce conflictul din Ucraina este în desfășurare pentru că nu se știe cum va evolua războiul care are propria sa logică.

Până în prezent Rusia și Ucraina rămân singurele părți combatante în război dar ar putea atrage în continuare aliații SUA, tot din cauza imprevizibilității oricărui război care se transformă radical din matricea sa inițială. Lupta are loc într-o țară care se învecinează pe uscat cu patru state membre NATO și împarte litoralul Mării Negre cu alte două.

O nedorită eroare de țintire ar putea trimite o rachetă rusă în teritoriul NATO, declanșând un ciclu de acțiune-reacție care ar putea duce la un conflict pe scară largă. Dacă războiul din Ucraina s-ar termina în timp rezonabil, probabilitatea unei ciocniri directe Rusia-NATO, fie intenționată, fie involuntară, s-ar diminua semnificativ.

Teritoriul mai mic al Ucrainei, un cost acceptabil

În februarie 2024, Rusia ocupă aproape 20% din Ucraina, zonele controlate conținând active economice importante, inclusiv centrala nucleară Zaporojie, care a furnizat până la 20% din capacitatea de generare a energiei dinainte de război a Ucrainei și întreaga coastă a Mării Azov a Ucrainei.

O traiectorie de război care să permită Ucrainei să controleze mai mult din teritoriul său recunoscut internațional ar fi benefică pentru Statele Unite. Americanii au interes să arate că agresiunea se plătește și să consolideze norma de integritate teritorială consacrată în dreptul internațional. Cu toate acestea, implicațiile pentru acest interes al controlului teritorial ucrainean în continuare nu sunt clare. De exemplu, chiar dacă Ucraina ar prelua controlul asupra întregului teritoriu pe care Rusia îl ocupase din 24 februarie 2022, Moscova ar încălca în continuare norma de integritate teritorială. Cu alte cuvinte, nu este clar că o traiectorie care presupune menținerea Rusiei pe o linie ar face mai mult rău ordinii internaționale decât una care a văzut forțele ruse împinse înapoi la linia din februarie 2022. În ambele cazuri, Rusia ar controla un anumit teritoriu ucrainean, încălcând norma de integritate teritorială. Încheierea războiului care lasă Ucraina în control deplin asupra întregului său teritoriu recunoscut internațional ar restabili norma de integritate teritorială, dar acesta rămâne un rezultat foarte puțin probabil.

Viabilitatea economică a Ucrainei

Statele Unite au și un interes umanitar de a expune mai puțini ucraineni la ocupația rusă. În al doilea rând, Ucraina ar putea deveni mai viabilă din punct de vedere economic și mai puțin dependentă de asistența externă. Zonele aflate sub controlul Rusiei pot să nu se dovedească extrem de importante din punct de vedere economic, însă, doar în teorie.

Amploarea controlului Kievului asupra teritoriului său ar putea afecta viabilitatea economică pe termen lung a țării și, prin urmare, nevoile acesteia de asistență americană. De exemplu, dacă Moscova a preluat întreaga coastă a Mării Negre a Ucrainei, lăsând Ucraina fără ieșire la mare, aceasta ar reprezenta provocări economice grave pe termen lung pentru țară.

Efectele economice ale oricărui teritoriu pierdut vor depinde de productivitatea acelor zone și de amploarea interconexiunii lor cu restul Ucrainei. În orice caz, economia Ucrainei s-ar adapta în cele din urmă la orice linie, dar întrebarea este cât de dureroasă ar fi acea ajustare.

În plus, având în vedere capacitatea Rusiei de a lovi adânc în teritoriu, un control teritorial mai mare nu garantează o prosperitate economică mai mare sau o mai mare securitate. O amenințare continuă a atacurilor rusești asupra obiectivelor strategice ar putea inhiba investițiile și, prin urmare, redresarea economică în întreaga Ucraină, indiferent de cât teritoriu îl controlează Moscova.

În concluzie, un control teritorial mai mare al Ucrainei este important pentru Statele Unite din motive umanitare, pentru a consolida normele internaționale și pentru a stimula viitoarea creștere economică a Ucrainei. Dar sunt multe variabile în joc.

Durata războiului

Nu se știe cât va dura acest război, probabil că va dura ani de zile, chiar zeci de ani. Poporul ucrainean pare dispus să suporte costurile unui război lung pentru a-și atinge obiectivele dar aliații săi ar putea avea alte calcule, deoarece una este motivația națională de recuperare teritorială a Ucrainei, alta este cea americană și europeană dacă avantajele obținute nu mai merită implicarea.

Deși un război mai lung ar putea permite armatei ucrainene să recupereze mai mult teritoriu, există și alte implicații ale duratei războiului pentru interesele SUA. Un conflict prelungit putea avea avantaje potențiale pentru Statele Unite care sperau în degradarea armatei și economiei ruse care să strice contractul social între Putin și societatea rusă dezamăgită de liderul său. În timp ce războiul continuă, forțele ruse rămân preocupate de Ucraina și, prin urmare, nu au lățimea de bandă pentru a amenința pe alții.

Implicațiile unui război lung pentru Statele Unite

Costurile sprijinului Americii pentru Ucraina sunt consistente însă războiul este și o mare afacere. Un război lung ar menține presiunea asupra guvernelor europene pentru a continua să reducă dependența energetică de Rusia, înlocuindu-o cu furnizori americani. Exportatorii americani de gaze naturale lichefiate (GNL) au devenit principalii câştigători ai crizei de aprovizionare cu gaze din Europa de când s-au rupt legăturile cu Rusia. Anul trecut aproximativ jumătate din exporturile de GNL au mers în Europa, potrivit Casei Albe.

Alt mare beneficiar al războiului rămâne industria de apărare din Statele Unite. Prin continuarea acestui conflict statele europene sunt presate de Washington să cheltuiască mai mult pentru apărarea lor, posibil micșorând povara apărării SUA în Europa pe termen lung. Invazia rusă începe să crească veniturile contractorilor din domeniul apărării deoarece clienți precum guvernul SUA reaprovizionează stocurile livrate în Ucraina. Țările din întreaga Europă, ceilalți clienți, se înarmează de teama agresiunilor Moscovei și încearcă să își majoreze sau construiască noi facilități de producție. Este foarte probabil ca țările europene să mențină aceste politici în viitor indiferent cât mai durează războiul. Iar armele americane nu sunt ieftine deloc.

Totuși, există dezavantaje semnificative ale unui război lung pentru interesele SUA. Un război mai lung va duce la pierderi suplimentare de vieți omenești, deplasări și suferințe pentru civilii ucraineni. Minimizarea acestor consecințe umanitare negative pentru Ucraina este un interes al SUA. Argumentele și reținerile republicanilor pentru aprobarea ajutorului financiar pentru Ucraina au, în această privință, o puternică bază umanitară, dincolo de argumentele ce țin de lupta lor cu democrații.

Costurile pentru Statele Unite și Uniunea Europeană pentru menținerea statului ucrainean solvabil din punct de vedere economic se vor multiplica în timp, deoarece conflictul inhibă investițiile și producția.

Resursa umană este necesară pentru susținerea economiei ucrainene iar refugiații rămân în imposibilitatea de a se întoarce și, ca urmare, veniturile fiscale și activitatea economică scad dramatic. Peste 5 milioane de persoane au plecat din țară și aproximativ 7,7 milioane au fost strămutate în interiorul granițelor în timp ce 13 milioane de oameni sunt blocați în zonele afectate din interiorul Ucrainei, fapt ce este de natură să afecteze puternic economia și societatea.

Va fi un efort enorm pentru reconstrucția obiectivelor distruse de Federația Rusă iar provocările sunt majore pe termen lung pentru susținerea efortului de război și pentru redresarea economică. Pe timp de război perturbațiile economice globale vor continua și se vor multiplica în climatul de incertitudine și nesiguranță. Izbucnirea războiului a provocat o creștere bruscă a prețurilor la energie, care a contribuit, la rândul său, la inflație și la încetinirea creșterii economice la nivel global. Deja aceste tendințe afectează Europa cel mai puternic, după 3 ani de pandemie.

Războiul a contribuit, de asemenea, la creșterea insecurității alimentare și la nivel global, din cauza climei și a pandemiei de coronavirus, în mare parte. Rusia, cel mai mare producător mondial de îngrășăminte și-a limitat, de asemenea, propriile exporturi rezultatul fiind o creștere importantă a prețurilor alimentelor și îngrășămintelor la nivel global, la care se adaugă alte bunuri.

Impactul războiului asupra politicii externe a SUA

Dincolo de potențialul de câștiguri ale Rusiei și de consecințele economice pentru Ucraina, Europa și lumea în ansamblu, un război lung ar avea consecințe și asupra politicii externe a SUA. China rămâne marele rival al SUA, alături de celelalte priorități globale ale politicii sale externe, iar alocarea resurselor și atenției americanilor către Ucraina va impacta negativ gestionarea și ponderarea acestor mari provocări. Rusia este o putere nucleară cu care, totuși, America va trebui să colaboreze în interese cheie, cum este continuarea a tratatului de control al armelor strategice, Noul START, care expiră în februarie 2026. Războiul are efectul de a reduce apetitul de colaborare al Kremlinului deoarece Rusia nu ar mai putea fi motivată să ofere răspunsuri colective la provocările comune în instituțiile de securitate internaționale unde este este membru, alături de o țară care contribuie la susținerea rivalului său ucrainean. Washingtonul nu vrea nici ca Moscova să devină complet subordonată Beijingului, forțată de eforturile de război și de pivotarea către Asia. Un război mai lung ar crește dependența Rusiei de Beijing și ar putea oferi Chinei avantaje importante în competiția cu Statele Unite.

Necunoscutul noțiunii de victorie absolută în Ucraina

Evoluția conflictului a testat capacitatea rusească de rezistență și avans și apărare care a dovedit că vechea lor rețetă rămâne de succes. Astfel, niciuna dintre părți nu pare să aibă intenția sau capabilitățile de a obține victoria absolută iar războiul se va încheia cel mai probabil cu un fel de rezultat negociat. Iar America știe asta dar mai știe ca diferența o face cum iese Rusia din această ofensivă, mai întărită sau slăbită.

O formă de încheiere a războiului este o victorie absolută care presupune înlăturarea permanentă a amenințării (interstatale) reprezentate de adversar. Aici Putin nu a ascuns care este obiectivul său final: „denazificarea” și înlăturarea pericolului unei Ucraine pro-occidentale ostile Rusiei și suficient de puternice pentru a-i pune probleme pe viitor.

Când a început războiul, Moscova dorea să caute o victorie absolută, cu planuri de a instala un nou regim la Kiev și de „demilitarizare” a țării dar părea să fi renunțat la aceste planuri pe măsură ce conflictul s-a stabilizat și avansul armatei ruse s-a diminuat. Obiectivele declarate de Putin au variat de-a lungul timpului iar Kremlinul nu a mai repetat apelurile directe de a răsturna guvernul de la Kiev, emise în primele săptămâni ale războiului.

Moscova, deși nu a renunțat la obiectivele sale ambițioase inițiale pentru o victorie absolută, are obiectivul principal de a păstra cele patru regiuni ucrainene pe care le revendică. O victorie absolută ar însemna o schimbare fundamentală în sistemul politic al Ucrainei, cu un președinte pro-rus sau neutru.

O victorie absolută a Ucrainei este, de asemenea, puțin probabilă, dacă nu imposibilă. Ucraina are scopul declarat de a alunga armata rusă și a relua întreg teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea și zonele din Est pe care Rusia le-a ocupat din 2014. Cu toate acestea, acest obiectiv, teoretic realizat, nu ar constitui o victorie absolută. Dacă armata ucraineană ar expulza forțele ruse din Ucraina, ar degrada grav armata rusă și încrederea rușilor în cauza războiului dar Rusia, în realitate, nu ar avea afectate capabilitățile militare de pe teritoriul său, în special marina și forțele aerospațiale, care nu au suferit pierderi majore în Ucraina și cu care ar putea efectua atacuri continue asupra teritoriului ucrainean. O nouă ofensivă rusă la scară largă ar fi extrem de posibilă. Pentru a obține victoria absolută, Ucraina ar trebui să refuze Rusiei capacitatea de a-și contesta controlul teritorial. Ori, America știe că este un obiectiv greu de atins.

S-a preconizat că va exista un sfârșit negociat al războiului Rusia-Ucraina, la un moment dat. Realitatea însă, nu a confirmat analizele occidentale astfel că datele acestui potențial acord sunt greu de anticipat. O înțelegere politică ar putea fi mai dificil de realizat decât un armistițiu, deoarece acesta din urmă s-ar concentra îndeaproape pe menținerea încetării focului, nu pe soluționarea setului din ce în ce mai profund și mai larg de probleme disputate între Ucraina și Rusia. Pretențiile ruse la cum ar trebui să arate Ucraina post conflict nu par să se armonizeze cu premiza Americii de a coordona o Europă deja obosită în a susține Ucraina pe termen lung. Rusia vrea o Ucraină neutră iar America caută să o întărească, cu ajutor european, pentru a fi capabilă să se opună Moscovei.

Putin nu pare a fi dispus să o ia de la capăt peste câțiva ani și să nu mai poată să obțină victoria. În decembrie 2023 declara: „Va fi pace când ne vom atinge obiectivele… Cât despre demilitarizare, dacă ei (ucrainenii) nu vor să ajungă la un acord – ei bine, atunci suntem obligați să luăm alte măsuri, inclusiv militare. Fie ajungem la un acord, cădem de acord asupra anumitor parametri (cu privire la mărimea și puterea armatei Ucrainei)… ori rezolvăm asta prin forță. Pentru asta ne vom strădui”. În ciuda analizelor care cred că Putin așteaptă să vină Trump pentru încheierea conflictului, realitatea este că dorește sa scoată Ucraina din funcțiune, să o destructureze încât să fie incapabilă să mai amenințe Rusia în vreun fel.

Regulile conflictelor sugerează că acordurile politice sunt mai durabile decât acordurile de armistițiu. O înțelegere politică abordează nemulțumirile ambelor părți și problemele esențiale aflate în dispută între ele. Acest lucru lasă mai puține probleme pentru care să se lupte în viitor și creează beneficii pentru pace pentru ambii beligeranți. În cazul războiului Rusia-Ucraina, un acord ar putea deschide, de asemenea, ușa către o negociere mai amplă a regulilor de parcurs pentru stabilitatea regională, care ar putea atenua perspectivele izbucnirii unui conflict în altă parte de-a lungul periferiei Rusiei. Dar, un astfel de acord politic care să mulțumească Rusia și Ucraina e greu de realizat deoarece acest conflict este mult prea profund ca implicații, cum spuneam. Iar Putin nu pare că mai vrea să facă pace cu nimeni dacă Rusia nu este recunoscută ca partener egal la masa marilor puteri. În discursul anual către națiune de acum câteva zile el a întărit această convingere spunând că. „Fără o Rusie puternică, suverană, nu poate exista o ordine mondială stabilă”

Pivotarea geopolitică și geostrategică a țării sale spre Asia lasă din ce în ce mai puține argumente de negociere și speranță pentru o soluție care să mulțumească pe toată lumea.

Bibliografie: Samuel Charap, Miranda Priebe,

Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, https://www.rand.org/pubs/perspectives/PEA2510-1.html.

Share our work
R. Moldova: destabilizări rusești, sprijin românesc și îngrijorări nistrene

R. Moldova: destabilizări rusești, sprijin românesc și îngrijorări nistrene

Rusia se află „foarte probabil” în spatele „încercărilor de destabilizare” a Republicii Moldova, unde separatiştii pro-ruşi din regiunea transnistreană au cerut ajutorul Moscovei, a transmis joi diplomaţia franceză, care a mai precizat că unele statele europene vor discuta despre cum să consolideze sprijinul militar pentru Kiev şi Chişinău.

Încercări de destabilizare

„R. Moldova se confruntă cu încercări de destabilizare tot mai agresive, foarte probabil conduse de Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, Christophe Lemoine, adăugând că „apelul separatiştilor fără autonomie pentru o aşa-numită protecţie din partea Moscovei este un scenariu familiar” şi că „situaţia din Transnistria este urmărită cu mare atenţie”.
„În faţa acestei creşteri a agresivităţii Rusiei, este necesară o tresărire colectivă”, a comentat el, referindu-se la declaraţiile „scandaloase” ale Rusiei împotriva Franţei „din nou în această săptămână”, „mărturie a febrilităţii sale în faţa partenerilor europeni hotărâţi să facă totul pentru a învinge Rusia” în Ucraina.
În acest context, Christophe Lemoine a spus că problema va fi discutată între unii miniştri europeni de externe şi ai apărării la o întâlnire la Paris în zilele următoare, care se va concentra, de asemenea, pe consolidarea sprijinului pentru Ucraina.
Întâlnirea, despre care diplomaţi europeni au spus că ar putea avea loc pe 7 martie, a fost planificată după o conferinţă privind Ucraina la începutul acestei săptămâni.
Reuniunea îşi propune să vină cu idei concrete privind apărarea cibernetică, producţia de arme, apărarea ţărilor ameninţate de Rusia, în special Republica Moldova, protejarea frontierei Ucrainei cu Belarus şi operaţiunile de deminare.
Autorităţile transnistrene au cerut Rusiei „măsuri de protecţie” în faţa a ceea ce ele spun că este o „presiune sporită” din partea Republicii Moldova, pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina vecină.
Diplomaţia rusă a răspuns rapid, afirmând că „prioritatea” sa este „protecţia” locuitorilor Transnistriei şi adăugând că Moscova va „examina cu atenţie” cererea Tiraspolului, fără a oferi detalii suplimentare.
„Statele Unite sprijină ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Evadarea din CSI

Parlamentul de la Chişinău a denunţat încă trei acorduri încheiate pe platforma Comunităţii Statelor Independente (CSI), votând, în a doua lectură, trei proiecte de legi în acest sens, relatează portalul Deschide.md.
Printre acestea se numără Acordul cu privire la principiile asigurării forţelor armate ale statelor membre ale CSI cu armament, tehnică, mijloace materiale; organizării activităţii de producţie a întreprinderilor de reparaţii şi lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi experimentale de construcţie, semnat pe 14 februarie 1992 la Minsk, conform unui comunicat al legislativului moldovean.
Republica Moldova nu mai interacţionează în domeniile politico-militare în cadrul Comunităţii Statelor Independente, a explicat Ministerul Apărării de la Chişinău.
Un alt document denunţat este Acordul privind grupurile de observatori militari şi Forţele colective de menţinere a păcii în cadrul CSI, semnat la 20 martie 1992 la Kiev, şi Protocolul privind procedura temporară de formare şi angajare a Grupurilor observatorilor militari şi a Forţelor colective de menţinere a păcii în zonele de conflict între state şi în statele membre ale CSI, semnat de către R. Moldova pe 4 august 1992.
În privinţa acestuia, Ministerul Apărării a argumentat că menţinerea calităţii de membru al Republicii Moldova în acest acord este inoportună, deoarece nu interacţionează în cadrul CSI în domeniile politico-militare şi nu a implementat de facto prevederile pactului respectiv. De asemenea, statele semnatare sunt concomitent părţi la Carta ONU, care, din punct de vedere al dreptului internaţional, are prioritate.
A fost de asemenea denunţat şi Acordul statelor membre ale CSI privind colaborarea în scopul asigurării tehnico-materiale a organelor competente în domeniul combaterii terorismului şi altor forme violente de manifestare a extremismului. Denunţarea documentului a fost motivată de lipsa colaborării pe acest segment cu părţile contractante, precum şi de faptul că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) nu a beneficiat de prevederile acestui document, ceea ce face inoportună menţinerea calităţii de stat membru al Republicii Moldova în acordul respectiv, a indicat instituţia de apărare de la Chişinău.
Retragerea Republicii Moldova dintr-o serie de acorduri cu CSI a fost criticată cu o zi în urmă de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Numai până în octombrie anul trecut, Chişinăul denunţase 29 de acorduri încheiate în cadrul CSI, iar de atunci s-a retras şi din altele câteva.
Într-o conferinţă de presă, Zaharova a acuzat actualele autorităţi proeuropene de la Chişinău de „dorinţa nesăbuită de a distruge acele poduri corecte care au fost clădite” timp de decenii cu Rusia şi CSI, potrivit paginii oficiale a MAE rus (mid.ru).
Conducerea moldoveană se rupe astfel de realitate şi de interesele fundamentale ale propriilor cetăţeni, a mai declarat Maria Zaharova, care a criticat în repetate rânduri în ultimul timp guvernul de la Chişinău, în special pentru poziţia sa tranşantă împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numeşte „operaţiune specială militară”.

Ucraina, scut pentru R. Moldova

Chiar joi, când la Tiraspol se desfăşura aşa-zisul Congres al „deputaţilor de toate nivelurile” care „cerea protecţie” Rusiei în faţa pretinselor „presiuni” ale Chişinăului, preşedintele Maia Sandu a declarat că, datorită rezistenţei de care dă dovadă Ucraina în faţa agresiunii ruse, Republica Moldova e în siguranţă în pofida provocărilor din regiunea transnistreană.
„Moldova este în siguranţă astăzi. Ucraina trebuie sprijinită. Ucraina ne asigură, astăzi, pacea şi siguranţa”, a insistat Maia Sandu într-o declaraţie făcută la Summitul statelor din sud-estul Europei de la Tirana, potrivit Ştiri.md.

Democraţia, prosperitatea şi securitatea rămân la baza parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova, a declarat miercuri ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Kent Logsdon, care a subliniat că Washingtonul ajută Chişinăul să facă faţă încercărilor din partea ruşilor de a submina instituţiile democratice şi traiectoria europeană a republicii, relatează Radio Chişinău.
„Ajutăm, de asemenea, partenerii noştri moldoveni să facă faţă la încercările ruşilor de a submina instituţiile democratice din ţară şi traiectoria dumneavoastră europeană. Astfel, susţinem presa independentă, jurnaliştii profesionişti, de calitate, ca societatea să poată discerne evenimentele adevărate de propagandă. De asemenea, susţinem presa de limbă rusă, ca cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să nu depindă de Moscova”, a subliniat ambasadorul SUA într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, în faţa cărora a evocat securitatea regională şi parcursul european al Republicii Moldova.
Parteneriatul pe care l-a creat în timp ambasada Statelor Unite în Republica Moldova cu Universitatea de Stat a devenit tot mai puternic şi mai prioritar în mai multe domenii, a subliniat el.
„Anul trecut, când am fost aici, am îndemnat să reţineţi trei cuvinte: democraţie, prosperitate, securitate. Aceste cuvinte rămân a fi fundaţia parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova. Sunteţi viitorii conducători ai Republicii Moldova, voi sunteţi generaţia care vine cu idei noi care vor ajuta la integrarea europeană a Moldovei”, a spus Kent Logsdon.
În discursul său, ambasadorul american a menţionat războiul din Ucraina şi impactul acestuia asupra Republicii Moldova. El a subliniat rolul presei independente în combaterea dezinformării, mai ales în contextul actual.
„Astăzi este important să susţinem Ucraina în războiul de agresiune declanşat de Rusia, deoarece astfel ne protejăm democraţia şi contribuim la pacea Europei întregi şi unite”, a spus Kent Logsdon, citat de Radio Chişinău.

Sancțiuni americane

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat vineri noile sancţiuni ale SUA împotriva Marinei Tauber, membră a partidului prorus Şor, şi a acuzat-o de tentative de subminare a democraţiei, informează Reuters.
Tauber a condus protestele stradale împotriva guvernului proeuropean al Republicii Moldova, în cadrul unei mişcări care, potrivit Chişinăului, este parte a tentativelor susţinute de Moscova de a destabiliza fosta republică sovietică.
„Mulţumesc SUA pentru că a întreprins astăzi o acţiune decisivă împotriva celor care subminează, în interesul Kremlinului, integritatea alegerilor noastre prin cumpărarea ilegală de voturi”, a scris Maia Sandu pe platforma X.
Statele Unite au anunţat recent sancţiuni împotriva Marinei Tauber pentru facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Şor de a submina procesele electorale din Moldova în interesul Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi, arată un comunicat al Ambasadei SUA la Chişinău.
„Cetăţenii Republicii Moldova merită instituţii şi procese democratice libere şi corecte. Ei merită un viitor lipsit de influenţa malignă a Kremlinului. Statele Unite salută progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor democratice şi economice. Vom continua să sprijinim poporul şi guvernul Republicii Moldova în construirea unui viitor mai democratic, prosper şi sigur’, a subliniat ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.
Într-o postare pe Telegram, premierul Dorin Recean a salutat la rândul său la decizia Statelor Unite, informează Radio Chişinău.
„Salut decizia Guvernului SUA de a include în lista de sancţiuni persoanele responsabile pentru acţiuni care subminează securitatea Republicii Moldova şi au facilitat interferenţa Kremlinului în alegeri. Sprijinul partenerilor noştri merge mână în mână cu eforturile noastre continue de a lupta împotriva fraudelor şi de a proteja democraţia noastră’, a transmis Dorin Recean.
În octombrie 2022, SUA au impus sancţiuni similare împotriva a 21 de persoane şi entităţi, printre care fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, deputatul fugar Ilan Şor, Partidul „Şor’, scos în afara legii, soţia lui Şor şi Igor Ceaika, om de afaceri din Rusia şi un apropiat de-al fostului preşedinte Igor Dodon.
Marina Tauber, alături de oligarhii fugari Ilan Şor şi Vlad Plahotniuc, se află pe lista primelor persoane sancţionate în baza noului regim de sancţiuni al UE pentru contracararea acţiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, adoptate de Consiliul Uniunii Europene la sfârşitul lunii mai anul trecut, mecanism creat la iniţiativa României.

Războiul declarațiilor

Guvernul Republicii Moldova respinge „declaraţiile propagandistice” ale Tiraspolului, a afirmat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-o primă reacţie a autorităţilor de la Chişinău la rezoluţia adoptată anterior în cursul zilei de Congresul aşa-zişilor deputaţi „de toate nivelurile” din regiunea transnistreană, care au cerut „protecţia” Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Republicii Moldova.
„Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare resping declaraţiile propagandistice venite dinspre Tiraspol. Ţinem să subliniem că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate şi integrare europeană pe care le promovează Chişinăul în cadrul legăturilor sale cu Uniunea Europeană”, a declarat Oleg Serebrian pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Potrivit vicepremierului moldovean, aceste politici îi avantajează pe toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent dacă sunt pe malul drept sau malul stâng al Nistrului.
Congresul aşa-zişilor „deputaţi de toate nivelurile” din Transnistria a adoptat miercuri o rezoluţie în care acuză Chişinăul de „război economic” împotriva Tiraspolului şi cere „măsuri de protecţie” din partea Rusiei în faţa presupusei „presiuni sporite” a Chişinăului, pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina vecină, potrivit AFP.
Primul din cele şapte puncte ale documentului se referă la înaintarea unei solicitări către autorităţile ruse de a proteja Transnistria de aşa-numita „blocadă economică” din partea Republicii Moldova.
Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.
De asemenea, deputaţii transnistrenii s-au plâns şi în legătură cu Legea cu privire la separatism adoptată de Chişinău. Conform unora dintre prevederile acesteia, „acţiunile separatiste, comise în scopul separării unei părţi a teritoriului Republicii Moldova”, sunt pedepsite cu închisoare de la doi la cinci ani, relatează media de peste Prut.
În anul 2023, exportul agenţilor economici din regiunea transnistreană către ţările din Uniuni Europene a depăşit 70%, o cifră-record de la semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, în creştere cu peste 20% în raport cu anul 2019, potrivit datelor Biroului pentru Reintegrare, notează Ziarul Naţional din Chişinău.

Reacție rusă

Reacţia diplomaţiei ruse nu s-a lăsat aşteptată, Ministerul rus de Externe dând asigurări că pentru Moscova este o „prioritate protejarea” locuitorilor din Transnistria. Rusia „va examina cu atenţie” cererea Tiraspolului, a transmis MAE rus într-o declaraţie, fără să ofere mai multe precizări.
Înlănţuirea acestor evenimente aminteşte de o situaţie similară din februarie 2022, când un apel al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei a fost folosit de preşedintele rus Vladimir Putin ca unul dintre pretexte pentru declanşarea unui atac pe scară largă asupra acestei ţări.
Deputaţii din Transnistria, reuniţi la Tiraspol într-un congres extraordinar, primul din 2006 încoace, au cerut parlamentului rus să „pună în aplicare măsuri pentru a proteja” acest mic teritoriu unde locuiesc „peste 220.000 de cetăţeni ruşi” în faţa „presiunii sporite din partea Republicii Moldova”.
Transnistria se confruntă cu „ameninţări fără precedent de natură economică, socio-umanitară şi politico-militară”, transmit ei în declaraţia lor.â
Ministrul de externe separatist, Vitali Ignatiev, a declarat pentru postul de televiziune rus Rossia-24 că scopul este „în primul rând de a cere sprijinul diplomatic din partea Moscovei”.
Fâşie îngustă de pământ situată între Republica Moldova şi Ucraina, Transnistria a ieşit de sub jurisdicţia Chişinăului după un scurt război în 1992 împotriva armatei moldovene. Conform cifrelor oficiale, Rusia păstrează încă 1.500 de militari acolo, în principal pentru a îndeplini o misiune de menţinere a păcii.
După asaltul rusesc asupra Kievului din februarie 2022, au apărut speculaţii cu privire la un posibil atac rusesc dinspre Transnistria către marele oraş-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră.
Autorităţile separatiste susţin că acest congres a fost o reacţie la recenta introducere de către Chişinău a taxelor vamale la importurile din Transnistria.
În discursul său, liderul separatist Vadim Krasnoselski, citat de presa locală, a declarat că teritoriul este supus unei „politici de genocid”, prin presiuni economice, „fizice”, juridice şi lingvistice.
În rezoluţia lor, deputaţii din Transnistria cer, de asemenea, secretariatul general al ONU să împiedice „provocările” care ar putea duce la o „escaladare a tensiunilor”.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în urmă cu doi ani, temerile că războiul s-ar putea extinde în Transnistria au revenit mereu în actualitate.
Anul trecut, Tiraspolul a acuzat Kievul că ar dori să îl atace după ce a pretins că a dejucat un atentat împotriva liderilor săi în martie.
Ministerul rus al Apărării a afirmat din nou săptămâna trecută, fără a furniza nicio dovadă, că Ucraina ar pregăti o „provocare armată” împotriva Transnistriei.
Cu o populaţie oficială de 465.000 de locuitori, majoritatea vorbitori de limbă rusă, independenţa acestui teritoriu situat de-a lungul râului Nistru nu este recunoscută de către comunitatea internaţională şi nici de Moscova.
Chişinăul şi Uniunea Europeană acuză în mod regulat Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, care a fost în trecut în zona sa de influenţă, dar ale cărei autorităţi sunt acum orientate în mod ferm spre Europa.
În decembrie 2023, UE a decis să deschidă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova.

Prioritate pentru Moscova

Rusia a declarat miercuri că o „prioritate” a sa este „protejarea” populaţiei din Transnistria, un teritoriu separatist prorus din estul Republicii Moldova, care a cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Chişinăului.
„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse.
„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se afirmă în rezoluţia adoptată de deputaţii locali, care aminteşte că în stânga Nistrului locuiesc 220.000 de cetăţeni ruşi.
Deputaţii acuză Chişinăul că ar fi declanşat un „război economic” împotriva regiunii transnistrene şi că ar fi blocat în mod deliberat negocierile cu Tiraspolul. Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.
Premierul polonez Donald Tusk a apreciat miercuri că tensiunile din Transnistria sunt „periculoase” pentru regiune şi Ucraina.
„Ameninţarea unei intervenţii ruse sau cel puţin o provocare este permanentă. Aceasta nu mă surprinde. Dar arată cât de periculoasă este situaţia, şi nu doar pentru Ucraina”, a spus el, întrebat despre cererea separatiştilor transnistreni de a cere „protecţie” din partea Moscovei.

Pentru Republica Moldova, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi care se învecinează cu România şi Ucraina, apelul congresului de la Tiraspol este de natură să alimenteze temerile de agresiune rusă pe teritoriul său, mai ales că Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria. Republica Moldova nu este membră a NATO. Suscită îngrijorare şi faptul că rezoluţia separatiştilor de la Tiraspol face referire la cetăţenii ruşi care trăiesc în stânga Nistrului.
În pofida cererilor multiple şi a referendumului din 2006, când peste 90% dintre transnistreni s-au pronunţat pentru independenţa republicii nerecunoscute şi alipirea la Rusia, Moscova nu a recunoscut până în prezent independenţa Transnistriei, notează agenţia germană de presă.
Apelul congresul „deputaţilor de toate nivelurile” din Transnistria survine cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul bicameral): Consiliul Federaţiei (camera superioară) şi Duma de Stat (camera inferioară). Unii experţi consideră că Putin va face public joi punctul de vedere al Kremlinului în privinţa solicitării separatiştilor de la Tiraspol.

Prezență SUA

Secretarul adjunct pentru Europa de Est în Departamentul de Stat al SUA, Christopher Smith, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, a avut întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrean, la Chişinău şi cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, la Tiraspol. Discuţiile s-au axat în principal pe evoluţiile din dosarul transnistrean.
La întâlnirea de la Tiraspol a participat şi responsabilul de relaţiile externe ale regiunii, Vitalii Ignatiev.
Potrivit unui comunicat publicat de Tiraspol, Vadim Krasnoselski a subliniat importanţa dialogului cu SUA în calitate de observator în formatul de negocieri privind soluţionarea diferendului transnistrean „5+2” (R.Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).
Krasnoselski „a reafirmat angajamentul Transnistriei faţă de principiile de menţinere a păcii şi securităţii” şi a subliniat că „procesul de negocieri ar trebui să continue, indiferent de cât de diferite sunt poziţiile părţilor”, se menţionează în comunicatul citat de Radio Chişinău.
La rândul său, Christopher Smith a dat asigurări că SUA pledează pentru o soluţionare paşnică a diferendului transnistrean şi sprijină orice dialog pozitiv, afirmă acelaşi comunicat al Tiraspolului.
Liderul separatist s-a plâns oficialului american de aşa-zisele „presiuni” de ordin economic asupra regiunii transnistrene din partea Chişinăului, referindu-se la faptul că firmele din Transnistria sunt obligate să plătească taxe vamale Republicii Moldova de la 1 ianuarie.
Christopher Smith se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficialul Departamentului de Stat a avut întrevederi cu preşedintele Maia Sandu şi cu premierul Dorin Recean. Părţile au discutat despre situaţia regională, dar şi despre modul în care SUA pot sprijini Republica Moldova în implementarea reformelor şi avansarea pe agenda europeană, mai notează postul de radio menţionat.

România, primul partener comercial al R. Moldova

România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova, dar şi primul investitor „străin” cu peste 400 de milioane de euro, a declarat, marţi, ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.
„Republica Moldova a semnat în 2014 acordul de asociere în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, a semnat şi acordul de liber schimb comprehensiv şi aprofundat cu UE. Din acel moment, pe durata a 10 ani, comerţul nostru cu România s-a triplat, de la un miliard de euro la trei miliarde de euro. Aceste două acorduri, printre multiple sale prevederi, are şi una foarte importantă pentru statele noastre: aderarea Republicii Moldova la piaţa economică unică a Uniunii Europene. În termeni reali, acest lucru înseamnă integrarea economică cu România, cu piaţa economică României, respectiv crearea unei pieţe economice, unice, comune între Republica Moldova şi România. Şi acest lucru se întâmplă. Cifrele comerciale demonstrează acest lucru. România a devenit astăzi primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult, cu foarte mult, Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova”, a precizat Victor Chirilă, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova.
Acesta a afirmat că România a investit peste 400 de milioane de euro în Republica Moldova, în timp ce în ţara noastră investiţiile moldoveneşti au depăşit 80 de milioane de euro.
„România este şi primul investitor, în ghilimele, străin în Republica Moldova. Peste 400 de milioane de euro, companiile, investitori privaţi din România au investit în Republica Moldova, dar acest lucru se întâmplă şi invers din Republica Moldova în România. Până în prezent, investitorii din Republica Moldova au investit, conform datelor oficiale, peste 80 de milioane de euro. Dacă avem în vedere faptul că mulţi cetăţeni din Republica Moldova îşi înregistrează firmele şi activităţile lor aici, în România, în baza paşaportului românesc, putem spune că această sumă este mult mai mare”, a spus ambasadorul.
În opinia sa, această integrare a celor două state a accelerat foarte mult chiar şi în contextul războiului din Ucraina, „în aceste condiţii regionale deloc simple”, iar acest lucru se vede şi în sectorul energetic.
„România este astăzi prezentă cu Transgaz prin administrarea conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău, dar şi prin administrarea reţelelor de gaze naturale care aprovizionează oraşe şi sate din Republica Moldova. Acest lucru s-a întâmplat în toamna anului trecut, până atunci, Moldova-Gaz, filiala Gazprom, administra aceste reţele. De azi înainte, Transgaz este cel care administrează. Acest lucru s-a întâmplat din nou datorită aşa-zisului pachet 3 energetic al Comunităţii Energetice Europene, la care noi am aderat”, a subliniat Chirilă.
El a menţionat şi memorandumul semnat anul trecut cu România pentru alte proiecte energetice, respectiv construirea unei centuri de gaze naturale în jurul Chişinăului şi linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava.
„Anul trecut, în decembrie 2023, am semnat un memorandum în care am agreat alte proiecte energetice, printre care să construim o centură de gaze naturale, o conductă care va înconjura Chişinău şi va fi o prelungire a conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău. De asemenea, am convenit să construim linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava. Suntem în negocieri cu autorităţile din România, cu companii din România, să preia o parte din reţeaua electrică a Republicii Moldova în nordul statului nostru. Dacă se va întâmpla acest lucru, cred va fi cea mai importantă investiţie strategică în Republica Moldova”, a adăugat diplomatul moldovean.
De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova în România a subliniat şi importanţa acordurilor semnate în domeniul modernizării infrastructurii rutiere.

Acorduri importante

„Am semnat o serie de acorduri foarte importante în domeniul modernizării infrastructurii noastre rutiere. Până în 2030 planificăm să renovăm sau să construim nouă poduri care vor uni statele noastre peste Prut. De asemenea, vom construi, vom conecta autostrăzile noastre şi vom moderniza liniile de cale ferată care ne unesc. Acest lucru se va întâmpla şi cu investiţiile din România, dar şi cu investiţiile din Uniunea Europeană, la care Republica Moldova împreună cu România vor avea un un acces tot mai mare”, a susţinut acesta.
Nu în ultimul rând, Victor Chirilă a transmis că această interconectare între România şi Moldova are nevoie de investiţii majore în sectoare cheie, precum infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi construirea unei pieţe de capital comune.
„Ce vreau să spun? Suntem în momentul când această interconectare, interdependenţă, are nevoie de un nou impuls, de investiţii majore în sectoare cheie. Şi aceste sectoare cheie sunt infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi de asemenea construirea unei pieţe de capital comune între statele noastre. Suntem la acest ultim capitol la început de cale, am demarat discuţiile, dar este important ca să mobilizăm capitalul nostru comun, pentru a realiza această reîntregire a economiei noastre. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mai prosperă. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mult mai stăpână pe politica sa internă şi externă. Doar astfel vom fi împreună, construind o temelie solidă pentru viitorul nostru comun”, a concluzionat ambasadorul Republicii Moldova în România.

Miliarde de dolari

Republica Moldova este un partener economic important şi foarte apropiat României, volumul total al schimburilor comerciale depăşind 3,2 miliarde de dolari la finele lunii noiembrie 2023, a afirmat și preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa.
„Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti organizează lunar întâlniri cu diverşi parteneri, reprezentând ţări în general din afara Uniunii Europene, iar astăzi avem întâlnire cu Republica Moldova, un partener important şi foarte apropiat sufleteşte. La sfârşitul lunii noiembrie 2023, volumul schimburilor totale depăşea 3,2 miliarde de dolari, din care 2,1 miliarde dolari sunt exporturile României către Moldova. România exportă cu precădere produse agricole, dar şi materiale tehnice mai ales componente pentru industria auto, precum şi produse din industria electrotehnică”, a precizat Stocklosa, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova.
Acesta a menţionat că, în prezent, între cele două ţări sunt „schimburi foarte bune în domeniul serviciilor, având în vedere că Moldova a demarat procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
„Noi avem deja în România firme care au experienţă odată cu intrarea României în Uniunea Europeană şi atunci practic sunt foarte mulţi consultanţi în procesul de aderare. România oferă, în primul rând, consultanţă pentru organizarea atât din punct de vedere guvernamental, cât şi din punct de vedere al companiilor, în contextul integrării. Este un schimb foarte bun în acest domeniu”, a explicat el.
Potrivit datelor furnizate de preşedintele CCIB, Moldova ocupă locul cinci în topul ţărilor de destinaţie extracomunitare şi locul nouă la produsele pe care România le importă din Republica Moldova şi care sunt cu precădere produse agricole (legume, vinuri etc).

Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova reuneşte peste 50 de firme româneşti şi moldoveneşti.
Reprezentanţii societăţilor comerciale româneşti interesate în colaborarea comercial-economică cu Republica Moldova au posibilitatea de a afla informaţii valoroase privind tendinţele în comerţul exterior bilateral, stadiul negocierilor de aderare a statului vecin la UE, începute la 15 decembrie 2023, măsuri incluse în Planul Naţional de Acţiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, mediul de afaceri din această ţară, posibilităţile de a sprijini internaţionalizarea afacerilor firmelor din România şi Republica Moldova, oportunităţile de afaceri şi investiţionale. „Avem aici un număr important de oameni de afaceri, de antreprenori români şi moldoveni şi noi încercăm să-i punem împreună, vrem să aducem business-ul mai aproape”, a mai spus preşedintele CCIB.
În opinia sa, Camera bucureşteană reprezintă o cale de acces eficientă pentru orice om de afaceri, inclusiv din Republica Moldova, care doreşte să abordeze piaţa românească.
„Ca reprezentant şi promotor al intereselor comunităţii de afaceri din Capitala României, cel mai important centru economic şi comercial al ţării, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, una dintre cele 42 camere de comerţ teritoriale, reprezintă o cale de acces eficientă pentru orice om de afaceri, inclusiv din Republica Moldova, care doreşte sa abordeze piaţa românească. Bucureştiul – al treilea oraş din regiune ca populaţie, după Istanbul şi Atena – concentrează aproape 21% din valoarea exporturilor autohtone, peste 32% din valoarea importurilor realizate de România, 44% dintre firmele cu capital străin înregistrate în ţara noastră şi 53% din capitalul subscris, iar poate cea mai concludentă cifră, în Bucureşti se realizează circa 25% din Produsul Intern Brut al României”, a mai spus Stocklosa.
„Se poate pune întrebarea logică „De ce Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată relaţiilor cu Republica Moldova”? Nu vă spun vreo noutate când afirm că relaţiile comerciale şi economice dintre statele noastre sunt privilegiate şi au la bază nu numai raţiuni economice. Ne leagă o istorie, cultură şi tradiţii comune, vorbim aceeaşi limbă şi sperăm într-un viitor bazat pe aceleaşi idealuri, respectiv o viaţă mai bună pentru cetăţenii celor două state în cadrul mari familii din care România deja face parte Uniunea Europeană”, a punctat şeful CCIB.

Bucureștiul în acțiune

Republica Moldova şi Ucraina trebuie ajutate pentru a deveni sustenabile economic, a transmis premierul Marcel Ciolacu investitorilor americani prezenţi la evenimentul AmCham CEO Business Forum.
„Uitaţi-vă la dinamica războiului din Ucraina şi a interesului din ce în ce mai crescând a Federaţiei Ruse măcar politic să gestioneze Transnistria şi sunt ferm convins că ştiţi la fel de bine ca şi mine ce va urma. Avem o obligaţie morală faţă de românii noştri din Republica Moldova şi va trebui cumva să vă convingem pe dumneavoastră, care aţi investit în România, să găsim garanţiile pe care să le ofere statul român, poate şi Statele Unite ale Americii, deja şi Germania, după discuţia cu cancelarul Olaf Scholz, ar fi interesat să ofere garanţii pentru companiile germane care activează în România, astfel încât să încercăm să echilibrăm un pic sustenabilitatea Republicii Moldova. Republica Moldova este un stat sustenabil prin implicarea Uniunii Europene, a Statelor Unite şi în primul rând a României. Trebuie să-i ajutăm să devină sustenabil economic”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a subliniat şi necesitatea susţinerii în continuare a Ucrainei. „La fel cum, cu toate inconvenientele şi cu toate discuţiile avute cu agricultorii din România, a trebuit şi trebuie să ajutăm Ucraina. Dacă nu-i ajutăm măcar pe zona de export de cereale să devină sustenabili economic, nu vor mai avea nicio şansă în viitor”, a declarat Ciolacu.

Share our work
Rusia, supărată de aderarea Suediei la NATO

Rusia, supărată de aderarea Suediei la NATO

Ambasada Federației Ruse la Stockholm a precizat, într-un mesaj postat pe canalul său oficial de Telegram, că autoritățile de la Moscova vor lua „contramăsuri” în cazul aderării Suediei la NATO, relatează mass-media internațională.

„Aceste contramăsuri vor fi de natură politică şi tehnico-militară, pentru a minimiza ameninţările la adresa securităţii naţionale a Suediei”, a subliniat reprezentanţa diplomatică rusă. Conţinutul lor „va depinde de condiţiile şi de amploarea integrării Suediei în NATO, inclusiv de posibila desfăşurare în Suedia a unor trupe, mijloace şi arme” din Alianţa Atlantică, a continuat aceasta.

Luni, Suedia a obţinut aprobarea parlamentului ungar pentru intrarea sa în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, înlăturând astfel ultimul obstacol în calea unui proces de aderare început în urmă cu doi ani. Ţara, care a dorit să adere la NATO după ofensiva rusă din Ucraina, pune astfel capăt celor peste două sute de ani de nealiniere militară. Regatul scandinav va deveni cel de-al 32-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.

„Depinde de Suedia să facă o alegere suverană în ceea ce priveşte politica sa de securitate. În acelaşi timp, intrarea Suediei într-o alianţă militară ostilă Rusiei va avea consecinţe negative asupra stabilităţii în Europa de Nord şi în jurul Mării Baltice, care rămâne spaţiul nostru comun” şi care nu va deveni niciodată un „lac NATO”, au afirmat diplomaţii ruşi pe Telegram.

Aderarea Suediei, după cea a Finlandei în 2023, înseamnă că toate ţările riverane Mării Baltice, cu excepţia Rusiei, sunt acum membre ale Alianţei. Acest lucru i-a determinat pe unii observatori să numească această mare „lacul NATO”, unde Aliaţii vor putea restricţiona mişcările flotei ruse în caz de conflict. Intrarea Suediei va asigura cu siguranţă o mai bună protecţie a statelor baltice, dar Moscova va avea în continuare la dispoziţie enclava puternic înarmată Kaliningrad.

Începând din 2014, extinderea NATO a fost inclusă ca una dintre „principalele ameninţări externe” în doctrina militară a Rusiei, documentul care determină politica de apărare a ţării. Unul dintre motivele invocate de Rusia pentru atacarea Ucrainei în februarie 2022 a fost acela de a împiedica Kievul să adere la NATO.

Suedia se poate aştepta ca Rusiei „să nu-i placă” aderarea ţării la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a declarat premierul suedez Ulf Kristersson, relatează CNN.

„În ceea ce priveşte Rusia, singurul lucru la care ne putem aştepta cu siguranţă este că nu le place ca Suedia să devină membră NATO. Nici lor nu le-a plăcut ca Finlanda să devină membră NATO”, a declarat Kristersson la o conferinţă de presă la Stockholm, subliniind că ambiţiile Rusiei de a limita extinderea NATO s-au întors împotriva lor.

Kristersson a remarcat, de asemenea, natura istorică a ascensiunii ţării sale în cadrul alianţei.

„Suedia lasă în urmă 200 de ani de neutralitate şi nealiniere. Este un pas mare şi ceva ce trebuie luat în serios, dar este, de asemenea, un pas foarte natural pe care îl facem. Aderarea la NATO înseamnă că acum venim acasă la un număr mare de democraţii care cooperează pentru pace şi libertate. O cooperare foarte reuşită”, a declarat Kristersson.

Preşedintele român Klaus Iohannis a afirmat că intrarea Suediei în familia NATO va spori apărarea şi descurajarea pe flancul estic şi „vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina”.

„Astăzi au fost stabilite condiţiile pentru a primi Suedia în familia NATO. Contribuţia acestei ţări la securitatea euro-atlantică este substanţială. Cu Suedia în NATO, vom spori apărarea şi descurajarea pe flancul estic şi vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina. Împreună suntem mai puternici”, a scris Klaus Iohannis, luni pe reţeaua X.

Parlamentul ungar a ratificat, luni, aderarea Suediei la NATO, ultima etapă a aderării acestei ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică, după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP. Această ratificare are loc după o lungă aşteptare şi un drum haotic, în urma unor tergiversări ale Turciei urmate de un vot pozitiv în ianuarie, şi tergiversări ale premierului naţionalist ungar Viktor Orban.

Viktor Orban şi-a dat de mult acordul de principiu aderării Suediei la NATO, însă înainte de a încheia ratificarea, cerea ”respectul” Stockholmului, pe care-l cosidera prea critic faţăă de politica sa.

O vizită a premierului suedez Ulf Kristersson în Ungaria a reprezentant epilogul unui ”lung proces în vederea restabilirii încrederii”, potrivit lui Viktor Orban.

În vederea pecetluirii acestei cooperări, cele două ţări au anunţat că Budapesta a cumpărat patru avioane de luptă din Suedia, care să-i consolideze flota actuală de 14 avioane de tip Gripen.

Protocul aderării Suediei la NATO, care este necesar să fie adoptat în unanimitate de către statele membre NATO, se afla în suspans din mai 2022.

În urma votului favorabil al Parlamentului ungar de luni, legea urmează să fie promulgată de către preşedintele ungar în câteva zile.

Suedia va putea, atunci, să depună ”instrumentul aderării” la Washington, potrivit uzanţelor NATO, şi să devină al 32-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

În cazul Finlandei, Ankara şi-a dat unda verde la 30 martie 2023, iar Helsinki a depus acest instrument la 4 aprilie şi a aderat la NATO la cinci zile după votul turc.

Stockholmul şi-a anunţat candidatura la NATO în urma invaziei ruse a Ucrainei, în acelaşi timp cu Helsinki.

În timp, însă, Ungara a amânat neîncetat ratificarea, invocând de fiecare dată alte pretexte.

Aderarea Suediei la NATO pune capăt unei perioade de 200 de ani de nealiniere militară a acestei ţări nordice, care renunţă astfel la politica sa de neutralitate adoptată după sfârşitul Războaielor Napoleoniene, în secolul al XIX-lea, şi la politica sa de nealiniere militară de după Sfârşitul Războiului Rece.

Această aderare marchează o schimbare profundă a apărării suedeze, care intră de-acum într-un colectiv, o evoluţie geopolitică majoră în regiune.

Fostul ministru social-democrat al Apărării Peter Hultqvist declara în toamna lui 2021 că putea ”garanta” că nu va participa nicodată la o aderare la NATO.

Însă invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, a marcat o cotitură spectaculoasă în rândul partidelor de la putere şi din opoziţie, iar o majoritate clară a Parlamentului a adoptat prin vot, în mai 2022, o cerere de aderare la NATO.

Aderările Suediei şi Finlandei la NATO înseamnă de-acum că pe malul Mării Baltice se află numai state membre ale Alianţei.

Astfel, unii analişti cataloghează Marea Baltică drept un ”lac NATO”. ”Aceasta este utima piesă a puzzle-ului hărţii NATO în Europa de Nord pusă la locul ei”, a declarat pentru agenția AFP un analist de la Agenţia suedeză de Cercetare a Apărării Robert Dalsjö.

Share our work
Uniunea Europeană a impus al 13-lea set de sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a impus al 13-lea set de sancțiuni împotriva Rusiei

Vineri, 23 februarie, UE a adoptat cel de al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Măsurile restrictive sunt destinate limitării accesului Rusiei la tehnologii militare și extinderea listei persoanelor sancționate de UE. Pachetul de sancțiuni include 106 persoane și 88 de entități. Astfel, numărul total al celor sancționați de Bruxelles depășește acum pragul de 2000 de persoane și entități. Pachetul include:

  • Vizarea sectorului militar și de apărare al Rusiei: noile includeri pe listă vizează peste 140 de societăți și persoane din complexul militar-industrial rus, care, printre altele, fabrică rachete, drone, sisteme de rachete antiaeriene, vehicule militare, componente de înaltă tehnologie pentru arme și alte echipamente militare. Pachetul include cu precădere entități care comercializează diverse componente-cheie pentru drone. Comisia a utilizat abordarea obiectivă și progresivă discutată anterior pentru a identifica aceste firme, combinând dovezi concrete din diferite surse, susținute de date comerciale și vamale.
  • Transmiterea unui semnal puternic împotriva partenerilor Rusiei în efortul său de război: noile includeri pe listă vizează 10 societăți și persoane (ruse) implicate în transportul armamentului nord-coreean către Rusia, ministrul apărării al țării, precum și mai multe societăți și persoane din Belarus care oferă sprijin forțelor armate ruse.
  • Combaterea eludării: printre noile includeri pe listă se numără o societate rusă de logistică și directorul acesteia, implicată în importuri paralele de bunuri interzise în Rusia, precum și o a treia entitate rusă implicată într-un alt sistem de achiziții publice.
  • Consolidarea acțiunii UE împotriva ocupării și anexării ilegale de către Rusia a unor zone din Ucraina: printre noile includeri pe listă se numără 6 judecători și 10 funcționari din teritoriile ocupate ale Ucrainei.
  • Sancționarea încălcărilor drepturilor copiilor: printre noile includeri pe listă se numără și 15 persoane și 2 entități implicate în deportarea și îndoctrinarea militară a copiilor ucraineni, inclusiv în Belarus.

Pentru a împiedica Moscova să achiziționeze vehiculele aeriene fără pilot (dronele) au fost sancționate și 27 de noi societăți din Rusia și din țări terțe care sunt asociate complexului militar-industrial al Rusiei. Au fost vizate 17 societăți ruse care sunt implicate în dezvoltarea, producția și furnizarea de componente electronice pentru complexul militar și industrial rusesc. În acest pachet au fost vizate și firme din alte state, care sprijină în mod indirect complexul militar și industrial rusesc: 4 entități din China și câte una din Kazahstan, India, Serbia, Thailanda, Sri Lanka și Turcia.

Au fost impuse și interdicții suplimentare la export pentru componente de drone. Pe lângă restricțiile ce interzic transformatoarele electronice, convertizoarele statice și inductorii care se găsesc, printre altele, în drone, noile măsuri nu permit și exportul condensatoarelor din aluminiu care au aplicații militare.

Noul pachet extinde lista țărilor partenere, incluzând și Regatul Unit, care au impus o interdicție indirectă la importurile de fier și oțel. Aceste țări partenere aplică un set de măsuri restrictive privind importurile de fier și oțel și un set de măsuri de control al importurilor care sunt în mare parte echivalente cu cele din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al UE. Ultimul pachet de măsuri restrictive al UE îndreptat împotriva Rusiei a fost adoptat pe 18 decembrie 2023 și viza importul și achiziționarea de diamante rusești.

În data de 23 februarie și liderul de la Casa Albă, Joe Biden a anunțat impunerea a 500 de sancțiuni noi împotriva Kremlinului pentru războiul injust din Ucraina, dar și pentru uciderea opozantului Alexei Navalnîi. „Aceste sancțiuni vor viza persoanele care au legătură cu încarcerarea lui Navalnîi, precum și sectorul financiar al Rusiei, baza industrială de apărare, rețelele de achiziții publice și cei care se sustrag sancțiunilor pe mai multe continente. Ele vor asigura că Putin va plăti un preț și mai mare pentru agresiunea sa în străinătate și pentru represiunea de acasă”, a declarat președintele SUA.

Tot în această săptămână, SUA și UE au sancționat și 7 persoane implicate în acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova:

  1. Chiril Guzun- fost polițist de frontieră și lider al organizației paramilitare “Scutul Poporului”, care la fel se regăsește pe lista entităților sancționate.
  2. Dmitri Miliutin- șeful Departamentului de Informații Operaționale al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, responsabil pentru operațiunile Rusiei în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană, începând cu 2016.
  3. Arina Corșicova- șefa unor trusturi ce cuprind televiziunile Accent TV și Primul în Moldova, cărora li s-a suspendat licența, conducătoarea unor campanii de dezinformare organizate de Ilan Șor.
  4. Dumitru Chitorog- proprietarul unor canale de televiziune din Moldova ca TV6 sau Orhei TV, cu licențe suspendate, care au promovat mesaje care vizează obstrucționarea și subminarea procesului politic democratic.
  5. Maria Albot- consiliera pe teme externe a bașcanului UTA Găgăuzia, administratoarea fundației „Miron Șor”.
  6. Victor Petrov- politician, membru al Adunării Populare din autonomia găgăuză.
  7. Marina Tauber- deputată în Parlamentul din Republica Moldova

În data de 22 februarie, Marea Britania a anunțat impunerea de măsuri restrictive împotriva a 50 de persoane și entități. „Presiunea noastră economică internațională înseamnă că Rusia nu-şi poate permite această invazie ilegală. Sancțiunile noastre îl privează pe Putin de resursele de care are nevoie cu disperare pentru a-şi finanța războiul”, a declarat ministrul de externe britanic, David Cameron.

Share our work
Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Istoria relațiilor sino-ruse

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a marcat o nouă etapă în evoluția sistemului internațional. După înfrângerea axei Berlin-Roma-Tokyo și a dispariției inamicului comun, sistemul internațional a fost divizat în două tabere: capitalistă și comunistă. Bineînțeles că existau și state care în mod oficial nu au dorit să se alinieze nici uneia din părți, creând „Mișcarea Țărilor Nealiate”. Deși aceasta cuprindea un număr semnificativ de state, în prezent sunt 120 de țări, nu a jucat un rol la fel de mare ca și blocul Vestic condus de SUA și cel Estic condus de URSS, atât din cauza lipsei unui lider, dar și a situației economice, majoritatea membrilor obținându-și independența în anii ’60.

Primele confruntări ideologice dintre SUA și URSS au avut loc în China, unde războiul civil izbucnise înaintea invaziei japoneze și a fost reluat imediat după ce Imperiul Nipon a capitulat la 2 septembrie 1945. Kuomintang-ul, a pierdut războiul în favoarea Partidului Comunist Chinez, iar la 1 octombrie 1949, Mao Zedong, a proclamat crearea Republicii Populare Chineze, în timp ce adversarii săi s-au retras pe insula Taiwan.

În pofida faptului că URSS și Republica Populară Chineză aveau aceeași ideologie și au avut o relație strânsă de colaborarea, aceasta s-a deteriorat rapid după moartea lui Stalin. Marea ruptură dintre cele două țări comuniste a avut loc în 1956, când liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov a condamnat în mod public cultul personalității lui Stalin. În 1961, Beijing i-a numit în catalogat în mod public pe liderii de la Kremlin drept „Grupul revizionist trădător al conducerii sovietice”, fapt ce subliniază divergențele doctrinale dintre state. În 1969, a avut loc și o serie de ciocniri violente la granița sino-sovietică, soldată cu zeci de morți din ambele părți.

Prăbușirea Uniunii Sovietice și reformele lui Deng Xiaoping de deschidere a Chinei către exterior au normalizat relațiile dintre Federația Rusă și China. Cadru actual de colaborare dintre China și Rusia include o multitudine de acorduri interguvernamentale în diverse ramuri: comerț şi cooperare economică, investiții, cooperarea în ştiinţă şi tehnologie, inițiative comune privind protecţia proprietăţii intelectuale etc. În 2001, Beijing și Moscova au semnat un parteneriat strategic, prin care își expun dorința și se angajează să coopereze pentru a crea o lume multipolară. Momentul care a încununat colaborarea sino-rusă a avut loc în data de 21 iulie 2008, odată cu finalizarea procesului de delimitare legală a frontierei chino-ruse pe întreaga lungime a acesteia de 4.300 km. Miniștrii de externe ale celor două țări au semnat un acord prin care Federația Rusă a cedat benevol 174 km² în favoarea Chinei, soluționând astfel disputele teritoriale existente.

În 2013 Moscova și Beijing au semnat Declarația comună a Federației Ruse și Republicii Populare Chineze cu privire la cooperarea reciproc avantajoasă și aprofundarea relațiilor parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice. Documentul a consolidat cooperare în sectorul economic, energetic, tehnologic, cultural, dar și în cel al politicii externe. În planul politicii externe cele două țări și-au consolidat relații și prin crearea unor organizații comune. De exemplu, China și Rusia sunt membri fondatori ai Organizația de Cooperare de la Shanghai, care are drept obiectiv să promoveze cooperarea în domeniile securității, economiei și culturii, membri fondatori ai grupului de țări emergente BRICS, o formă de răspuns al formatului G7.

Relațiile economice dintre China și Rusia în perioada 2000-2020 au cunoscut un trend ascendent, cu precădere după primul val de sancțiuni impuse de UE în 2014. La începutul secolului XXI, doar 5% din produsele de export rusești ajungeau pe piața chineză. În 2014 procentul a ajuns la 7,5%, iar în 2022 exporturile către China au atins 20%, depășind spațiul CSI cu 5%. Au crescut semnificativ și importurile din China. În 2000 din totalul de produse importate în Federația Rusă doar 2,7% veneau de la vecinul asiatic. În 2014 procentajul a crescut la 17,8%, iar în 2022 aproximativ o treime din importurile rusești proveneau din China. Rusia a exportat în China bunuri în valoare de 129,14 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 12,7% față de 2022 și 56% față de anul 2021. În paralel, a importat bunuri în valoare de 110,97 miliarde de dolari, o creștere cu 46,9% față de 2022. Astfel în 2022, China a fost principalul partener comercial al Federației Ruse, în timp ce pe lista chineză Rusia ocupa poziția cu numărul 10. Gigantul asiatic importă de la vecinul său nordic combustibili minerali (petrol, produse petroliere, gaze naturale), cupru, lemn și produse maritime. Cele mai exportate produse chineze pe piața rusă sunt: mașini și echipamente tehnologice, vehicule, mașini electrice și părți componente ale acestora.

Obiectivul major comun sino-rus a rămas neschimbat din 2001 până în prezent. Cele două țări și-au reafirmat angajamentul prin semnarea unui nou document cu 20 de zile înaintea invaziei ruse în Ucraina. Acordul numit „Parteneriatul Strategic Nelimitat dintre China și Rusia”, subliniază faptul că nu există o margine în colaborarea dintre Moscova și Beijing, iar obiectivul major îl reprezintă limitarea influenței SUA și a lumii Occidentale la nivel mondial. Cele două puteri acuza Statele Unite de abordări ale politicii din perioada Războiului Rece și consideră că Washington este o amenințare la adresa securității și stabilității internaționale. Mai mult, ambele state și-au afirmat sprijinul reciproc în problemele de securitate, Rusia în Europa și China în zona Asia-Pacific.

Poziția Chinei în războiul din Ucraina

Republica Populară Chineză (RPC) a adoptat o poziție confortabilă în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Fiind vorba de un război ce se află la mii de kilometri distanță de granițele sale, Beijing a căutat mereu să stea pe două scaune, pentru a-și maximiza beneficiile. Același tact diplomatic l-a adoptat în 2014 și în 2022. Anexarea Crimeii de către Rusia a fost realizată atât de rapid încât singura reacție a comunității internaționale a fost să condamne actul de agresiune rus. Beijing a preferat să ia o poziție neutră: nu a condamnat raptul teritorial, dar nici nu a recunoscut Crimeea drept teritoriu rusesc în conformitate cu dreptul internațional.

Poziția Chinei nu s-a schimbat nici după invazia militară rusă din 24 februarie 2022, care a obligat comunitatea internațională să se pronunțe în privința actului de agresiune. În primele luni de război China nu a luat nici o poziție fermă pro-Ucraina sau pro-Rusia, iar acest lucru îi reușește și în prezent. În cadrul ONU și al Consiliului de Securitate ONU, partea chineză mereu s-a abținut de la vot. Gigantul asiatic nu și-a exprimat clar punctul de vedere, preferând un rol de observator, doar să monitorizeze situația. Deși au existat declarații ale oficialilor chinezi, Beijing și-a exprimat în mod clar poziția abia în februarie 2023, când a prezentat un plan de 12 puncte care să rezolve războiul din Ucraina. Planul a fost descris ca ambiguu și contradictoriu. De exemplu, planul nu cere explicit Rusiei să se retragă din Ucraina, una din condițiile obligatorii solicitate în permanență de Kiev. În același timp, solicită respectarea suveranității tuturor țărilor și încetarea ostilităților. Contradicțiile planului sunt evidente având în vedere că Rusia a invadat și ocupat teritoriul Ucrainei.

În mod neoficial, Kremlinul a fost susținut de Beijing de la începutul invaziei. China și India au cumpărat împreună aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol brut rusesc pe zi în mai, reprezentând jumătate din exporturile totale ale Rusiei, alimentând astfel mașina rusească de război. De asemenea, există dovezi că companiile chineze au reușit să furnizeze semiconductori și drone civile către Rusia, folosind companii fantomă din Hong Kong și Emiratele Arabe Unite, exploatează astfel spațiul gri dintre produsele destinate scopurilor militare și civile. Moscova s-a bucurat și de sprijinul diplomatic al președintelui Xi Jinping. În cadrul summit-ului BRICS, acesta a criticat sancțiunile occidentale ca „înarmând” economia globală și a cerut grupului să lucreze mai strâns împreună. China și-a afirmat sprijinul în favoarea narativului propagandistic rus care afirmă că Rusia luptă în Ucraina împotriva blocului NATO. Comerțul total al Chinei cu Rusia a atins un nivel record de 190 miliarde de dolari în 2022, o creștere de 30% față de anul anterior. Importurile rusești din RPC au crescut cu 13% la 76 miliarde de dolari, iar exporturile către China au crescut cu 43% la 114 miliarde de dolari. Pe măsură ce comerțul Rusiei cu țările occidentale a scăzut în 2022, RPC a devenit, de departe, cel mai important partener comercial al Federației Ruse.

Poziția manifestată de Xi Jinping și colaborarea sino-rusă este prezentată ca un succes al diplomației ruse, care vrea să demonstreze că Rusia nu este izolată, dar are aliați de încredere. Scopul major de limitare a influenței Occidentului și apropierea dintre cele două state sunt adesea invocate atunci când vine vorba de o alianță sino-rusă. Însă o analiză mai profundă poate demonstra că ajutorul oferit de partenerul asiatic cu siguranță nu a fost un act de altruism. Acțiunile sale au fost în primul rând dictate de propriul interes național și de maximizarea beneficiilor.

Negocierile privind noile conduce de gaze

Războiul din Ucraina a impus Moscovei să caute atât noi parteneri strategici, cât și economici. La ora actuală cea mai avansată și mediatizată colaborare este cea cu guvernul de la Beijing, atât din motive economice, cât și diplomatice. În cadrul ONU, China mereu s-a abținut de la vot privind condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucraineni. De asemenea, nu a recunoscut, dar nici nu a condamnat anexarea Crimeii. Chiar dacă China nu a adoptat politica occidentală în ceea ce privește sancțiunile, companiile sale au devenit mai precaute în relațiile comerciale cu vecinul său nordic, pentru a evita sancțiunile SUA și UE. Probabil sub presiunea țărilor occidentale, Beijingul nu s-a hotărât să furnizeze armament Rusiei. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a confirmat acest aspect în iunie 2023. Deși nu livrează armament forțelor arme rusești, Beijing a oferit un sprijin diplomatic discret și a prevenit prăbușirea sectorului bancar rusesc după deconectarea sa de la SWIFT, prin punerea la dispoziție a propriului sistem de plăți interbancar cunoscut sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS).

În pofida acestei politici chineze prudente, de la izbucnirea conflictelor, liderii chinezi și ruși au avut câteva întrevederi importante. În martie 2023, Xi Jinping a executat o vizită la Moscova. În cadrul acestei vizite, Xi Jinping și-a reafirmat sprijinul pentru președintele Putin cu privire la alegerile din martie 2024, îmbunătățirea relațiilor economice, și dezvoltarea unei relații mai strânse între state. De asemenea, Vladimir Putin a subliniat faptul că au fost discutate aspecte privind gazoductul „Puterea Siberiei 2”, însă nu a fost semnat nici un contract final. Bineînțeles că această vizita a avut un impact pozitiv pentru Rusia atât la nivel internațional, cât și național, afirmându-se că Moscova are parteneri importanți. Negocierile privind construirea unor noi conducte de gaze din Siberia către partea de Nord și Vest a Chinei se duc de câțiva ani.

De exemplu, în anul 2006 Federația Rusă și China au început negocierile pentru construirea gazoductelor, conform memorandumurilor de atunci se preconiza ca până în 2011 Rusia să furnizeze 80 de miliarde m3 de gaz către RPC prin 2 conducte. Cele două părți au intrat în impas de negociere din cauza prețului, astfel negocierile au fost încheiate abia în 2014, la câteva luni după ce țările din Occident au impus sancțiuni Rusiei. Astfel Gazprom și China National Petroleum Corporation au semnat un contract de vânzare-cumpărare a gazului rusesc, pentru o perioadă de 30 de ani. Prin conducta de gaz de 3000 km, „Puterea Siberiei” care a început să fie construită în același an cu semnarea contractului și dată în exploatare la 2 decembrie 2019.

Conducta are capacitatea să livreze 38 miliarde m3 anual. Prețul negociat nu a fost făcut public. Conform datelor furnizate de autoritățile chineze, în anul 2021 China importa gaz din 5 state. Cel mai mare furnizor de gaz a fost Turkmenistan cu peste 24 miliarde kg de gaz, urmată de Federația Rusă cu peste 7,5 miliarde kg de gaz, Kazahstan peste 4,6 miliarde kg de gaz, Uzbekistan peste 3,2 miliarde kg de gaz și Myanmar puțin peste 3 miliarde kg de gaz. De asemenea, prețul cu care vindea fiecare stat varia:

  1. Myanmar- 464 $ pe 1000 kg
  2. Turkmenistan- 283 $ pe 1000 kg
  3. Uzbekistan- 225 $ pe 1000 kg
  4. Kazahstan- 244 $ pe 1000 kg
  5. Federația Rusă- 200 $ pe 1000 kg

De asemenea, în 2022 presă rusă a anunțat despre livrări record în China, în volum de 15,5 miliarde m3 de gaz, mult sub așteptările din 2011. Astfel s-a observat că Rusia nu reprezintă un partener crucial în livrarea de gaz ieftin către China, iar negocierea timp de 8 ani a gazoductelor a demonstrat faptul că ambele state au în prim plan interesul național și vor profita de orice situație pentru al atinge.

Cea de-a doua conductă „Puterea Siberiei 2” încă nu a fost finisată, negocierile pentru această conductă rămân deschise. La mijlocul lunii octombrie 2023, Vladimir Putin a efectuat o vizită la Beijing împreună cu liderul Gazprom și liderul Rosneft, Alexey Miller și respectiv Igor Sechin. Liderul rus a participat la cel de-al 3 forum al proiectului chinez „Belt and Road”. Deși nu a fost anunțat la nivel oficial există motive temeinice ca liderii celor două țări să negociat proiectul „Puterea Siberiei 2”. În urma experienței anterioare și a politicii externe chineze, cel mai probabil că Beijingul va profita din nou de situația încolțită în care se află Moscova pentru a se impune în negocieri. Parteneriatul sino-rus este extrem de mediatizat și prezentat ca o alianță solidă între cele două țări, însă după cum arată și practica, ambele urmăresc interese care prevalează asupra prieteniei. Acuratețea diplomatică chineză permite Beijingului să profite din urma situațiilor dificile atât a rivalilor, cât și a partenerilor.

Chiar și în aceste condiții, piața chineză nu poate substitui piața europeană. Conform calculelor rusești, Moscova va putea livra o capacitate maximă de 80 miliarde m3 de gaz cifră care reprezintă mai puțin de jumătate din totalul de 175 miliarde m3 de gaze livrate UE și Turciei în 2020.

Punctele de discrepanță între Rusia și China

Întrevederile la nivel înalt, declarațiile reciproce, mediatizarea subiectului privind binomul China-Rusia, dezvoltarea relațiilor economice, obiective comune în politica pot crea impresia unei viitoare alianțe sino-rusă puternică, cu o perspectivă de dezvoltare pe un termen lung. În ansamblu acești piloni ai colaborării sino-ruse pot fi zdruncinați de câteva aspecte lăsate în urmă, când vine vorba despre o potențială alianță între cele două țări.

Nu putem vorbi de o alianță propriu-zisă, deoarece Moscova și Beijingul nu și-au asumat astfel de obligații majore reciproce, precum angajamentele din cadrul NATO sau UE, și în plus nu sunt parte a unei alianțe economice sau militare comune. Regimurile autoritare precum cel al lui Vladimir Putin și cel al lui Xi Jinping sunt ghidate în prim-planul politicii externe de teoria realistă, care este o perspectivă ce se concentrează pe putere și interesele naționale, ca principalele determinante ale comportamentului statelor. Astfel există un risc ca relațiile dintre cele două părți să oscileze rapid de la colaborare la tensiuni și viceversa, precum este cazul Turciei în relația sa cu NATO și cu Kremlin. Orice intersectare sau suprapunere de interese între cele două părți ar putea genera tensiuni majore, fapt ce se întâmplă adesea în cazul jucătorilor internaționali de prim rang.

Ideea unui bloc unitar sino-rus, pentru o perioadă îndelungată, nu pare a fi una realistă, din cel puțin trei motive. În primul rând, interesele ambelor state se intersectează în Asia Centrală, fost teritoriu al Uniunii Sovietice, unde în prezent sunt 5 republici: Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Kremlinul vede această regiunea ca pe o sferă de influență tradițională, unde a deținut statutul de hegemon secole la rând. În același timp Asia Centrală este văzută de către Beijing ca o rută alternativă pentru comerțul dintre China și Europa. Spre deosebire de coridorul economic ce traversează Afganistanul, Iranul sau Pakistanul, drumul comercial ce traversează Asia Centrală este unul mult mai sigur, cu un potențial de conflict mult mai redus și regimuri de guvernare mult mai previzibile.

De la proclamarea independenței cele 5 republici din regiune au căutat să reducă influența puternică a Rusiei prin diversificarea partenerilor comerciali și stabilirea relațiilor de cooperare cu alte state. Începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei a marcat o nouă etapă a relațiilor Kremlinului cu statele din Asia Centrală. Guvernele acestor țări s-au abținut să voteze rezoluția ONU din 2022 de condamnarea a invaziei, însă liderii politici au avut un discurs precaut, evitând să sprijine acțiunile Moscovei. Cele 5 țări au profitat de această criză din punct de vedere economic, fiind paravane prin care Rusia a reușit să importe tehnologie și alte produse din UE. În pofida creșterii spectaculoase a schimburilor comerciale, China a devenit principalul partener comercial al Asiei Centrale.

În primele nouă luni ale anului 2023, China a reprezentat o cotă de 21,3% (evaluată la 21,7 miliarde de dolari) din comerțul exterior total al Kazahstanului, potrivit statisticilor publicate de Biroul Național de Statistică al Kazahstanului. Cota de afaceri a Rusiei a fost de 18,6% (18,9 miliarde de dolari). De asemenea, China a deținut o cotă de 21,3% (echivalentul a 12,23 miliarde de dolari) din comerțul cu Uzbekistanul în primele 11 luni ale anului 2023, conform datelor raportate de Agenția de Stat de Statistică din Uzbekistan. Exporturile uzbece către China s-au ridicat la 2,27 miliarde dolari, în timp ce importurile au ajuns la 9,96 miliarde dolari. Rusia se situează pe locul doi ca partener comercial al Uzbekistanului, având o cotă de 15,5% (în valoare de 8,86 miliarde dolari).

Într-un raport publicat de Banca Eurasiatică de Dezvoltare, se arată că stocul investițiilor străine directe (ISD) în Asia Centrală pentru perioada 2000-2021 este estimat la 211 miliarde dolari. Totalul investițiilor private realizate de Republica Populară Chineză în regiune atinge aproape 40 de miliarde de dolari, o sumă care este aproximativ dublă față de investițiile făcute de Rusia. În 2023, Beijing a anunțat că vă investi 4 miliarde dolari în cele 5 republici.

Angrenarea Federației Ruse într-un război de lungă durată în Ucraina nu-i permite să aloce suficiente resurse în alte zone de interes, precum Caucaz sau Asia Centrală. Lipsa de acțiuni a autorităților ruse creează noi oportunități pentru extinderea influenței altor state, considerate partenere, dar și concurenței în același timp.

În al doilea rând, o alianță precum China-Rusia ar fi dificil de realizat din cauza metodelor de acțiuni în ceea ce privește politica externă. Într-adevăr nu sunt puține cazuri în care China își demonstrează forța brută pentru a-și demonstra supremația. Exercițiile militare în apropiere de insula Taiwan și intimidările din zona Mării Chinei de Sud sunt câteva exemple elocvente în acest sens, însă Beijing este un actor care preferă stabilitatea și predictibilitatea sistemului internațional. Fiind a doua economia mondială status quo din prezent este unul favorabil dezvoltării economice, motiv pentru care va căuta mereu să își rezolve disputele pe cale diplomatică, fără a recurge la arme. Kremlinul acționează în mod contract, deoarece în calitate de actor internațional se bazează mai mult pe instabilitate, cu cât o regiune este mai instabilă cu atât mai mult spațiu de acțiune.

Păstrarea de influență în fostele republici a Uniunii Sovietice și implicarea în conflictele regionale (Republica Moldova 1992, Georgia 2008, Ucraina 2014 și 2022) demonstrează că implicarea militară este un instrument important de menținerea a zonei sale de influență. Implicarea într-un conflict de lungă durată s-a arătat dăunătoare Federației Ruse, atât în ceea ce privește situația economică, cât și pierderea influenței. Resursele care odinioară erau destinate menținerii influenței în Asia Centrală sau Caucaz au fost redirecționate către războiul din Ucraina. Beijing, cât și alte state, precum Turcia sau India, profită din de situația în care se află Rusia.

În lipsa altor piețe mari de desfacere, acestea pot negocia prețul resurselor naturale la un discount foarte avantajos. De exemplu India, China și Turcia și-au mărit achizițiile de petrol rusesc de la începutul războiului și împreună acum reprezintă 70% din toate fluxurile de petrol brut rusesc prin mare. De la mijlocul lunii februarie 2022 până la începutul lunii martie a aceluiași an, discount-ul a crescut de la 10 dolari pe barila până la maximul de 40 dolari pe baril, cu 30% mai ieftin decât prețul global de referință Brent. Un studiu realizat de Centrul pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA) arată că în primul an de război Rusia pierdea aproximativ 175 de milioane de dolari pe zi din exporturile de combustibili fosili.

Ultima problemă care împiedică formarea alianței dintre China și Rusia este stabilirea poziției de lider, cine va ocupa primul loc, cui ii va aparține ultimul cuvânt în luarea deciziilor. Federația Rusă este și rămâne o forță militară foarte puternică ce dispune de resurse naturale aproape inepuizabile și mai nou de o experiență vastă în războiul modern care include tehnologiile de vârf. Conform datelor de la World Bank, în 2022, PIB-ul Federației Ruse a fost de 2,24 trilioane $, în timp ce China a avut un PIB de 17,96 trilioane $. Prin urmare, economia chineză este de 8 ori mai mare decât cea rusă. Sectorul militar rămâne prioritar pentru Moscova.

De exemplu, în 2020, a alocat 4,2% din PIB, în 2021 procentul a scăzut la 3,7%, iar în 2022 a revenit la 4,1% din PIB. Pentru anul 2024, suma alocată este una record, cheltuielile militare crescând aproximativ cu 70% adică 7,1% din PIB. În termeni monetari, cheltuielile pentru armata rusă vor crește cu aproximativ 2,6 ori comparativ cu nivelul pre-război, de la 46 de miliarde de dolari la 115 miliarde de dolari. Cheltuielile pentru război nu aduc un plus valoare real la bunăstarea economică, fiind o gaură ce absoarbe fonduri în detrimentul dezvoltării interne: infrastructură, sprijin pentru IMM, cheltuieli sociale etc. În plus față de capacitatea economică diminuată, Rusia a suferit o pierdere semnificativă a influenței sale soft-power, fiind percepută la nivel internațional ca un stat agresor, cu peste 14.000 de sancțiuni. Aceasta nu numai că afectează colaborarea cu Moscova, dar și asocierea cu aceasta.

În contrast, China cu o economie de 8 ori mai mare decât cea a Rusiei, alocă doar 1,6% din PIB pentru apărare, procent ce însumează aproape 291,96 miliarde dolari. Pe lângă superioritatea numerică, Rusia este mai dependentă economic de China decât viceversa, dovadă fiind lista principalilor parteneri comerciali. De asemenea, Kremlinul a apelat la mai multe servicii chineze după invazia în Ucraina, precum sistemul de plăți interbancare și utilizarea yuanului ca monedă pentru 34,5% din comerțul extern rusesc. La ora de față am putea zice că Beijing ar putea fi cel mai potrivit pentru poziția de lider, însă statutul său ar putea fi contestat în viitor de Moscova, care mereu acuza partenerii Occidentali de lipsa unui parteneriat și dialog echitabil.

Atât China, cât și Rusia au tendințe revizioniste, dar mijloace de aplicare opuse. Aceste trei mari divergențe pot crea o ruptură între cele două state, din moment ce au o serie de puncte divergente. Obiectivele lor comune vizează doar limitarea influenței Occidentului. Nici una din părți nu au invocat dorința să creeze o alianță economică sau militară, fapt ce denotă nivelul de încredere și colaborarea. Pe fundalul acestui realism politic și al predominării intereselor naționale, se poate deduce că cooperarea dintre China și Rusia nu are caracteristicile unei alianțe puternice pe termen lung, ci mai degrabă ale unui parteneriat strategic.

Share our work