Camera Reprezentanților a Statelor Unite a aprobat un pachet legislativ care furnizează 60,84 miliarde de dolari Ucrainei, inclusiv 23 de miliarde de dolari pentru a alimenta armele, stocurile și instalațiile americane. Pachetul merge acum la Senatul SUA, care a adoptat o măsură similară în urmă cu două luni, pentru aprobarea așteptată săptămâna viitoare. Apoi va fi transmis președintelui Joe Biden pentru a semna.
Reacțiile Moscovei nu au întârziat.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în calitatea actuală de vicepreședinte al Consiliului de Securitate Rus, a scris pe Telegram că aprobarea ajutorului SUA pentru Ucraina este așteptată și se bazează pe „rusofobie”. „Vom fi, bineînțeles, victorioși, indiferent de cei 61 de miliarde de dolari îmbibați de sânge, care vor fi în mare parte înghițiți de complexul lor industrial militar nesățios”, a completat el.
Întrebată cum comentează votul din Congresul SUA privind proiectele de lege pentru alocarea de fonduri Ucrainei și altor aliați americani, purtătoarea de cuvânt al Ministerului Rus de Externe, Maria Zaharova, a fost furibundă: „Un lucru este clar: elitele conducătoare din Statele Unite, indiferent de apartenența de partid, sunt gata să echipeze regimul de la Kiev cu arme pentru ca acesta să poată lupta până la ultimul ucrainean, continuând, printre altele, atacurile teroriste asupra țintelor civile de pe teritoriul Rusiei, atacuri de sabotaj și asasinări de jurnaliști. Pentru a face acest lucru, Washingtonul recurge la furtul banal al bunurilor rusești înghețate, pentru care Congresul dă undă verde administrației Biden. Este caracteristic că în aceste dispute interne Casa Albă nu se mai bazează pe victoria mitică a regimului controlat de la Kiev, ci pe faptul că Forțele Armate ale Ucrainei vor rezista cel puțin până la votul din noiembrie, fără a strica imaginea lui Biden. De fapt, de dragul acestui lucru, agonia lui Zelenski și anturajul său este prelungit, în timp ce ucrainenii obișnuiți sunt forțați să fie măcelăriți drept „carne de tun”. Republicanii au și ei propriul interes, făcând lobby în favoarea complexului militar-industrial american, care va primi partea leului din alocațiile pentru Ucraina. În acest context, confirmăm că acțiunile Washingtonului, ca parte reală a conflictului, vor primi o respingere decisivă necondiționată, iar cufundarea sa tot mai profundă într-un război hibrid împotriva Rusiei va avea ca rezultat același fiasco puternic și umilitor al SUA ca și în Vietnam și Afganistan. În orice caz, încercările febrile care vizează salvarea regimului neo-nazist al lui Zelenski sunt sortite eșecului. Scopurile și obiectivele operațiunii militare speciale vor fi atinse pe deplin”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând ultimul proiect de lege al SUA privind alocarea ajutorului financiar Ucrainei, a declarat: „Din cauza conflictelor politice din Washington, ei (americanii) caută modalități diferite pentru a continua să ofere ajutor Ucrainei”. „În orice caz, oricare ar fi modalitatea de acordare a acestui ajutor, de facto este vorba despre provocarea Ucrainei la noi ostilități până la ultimul ucrainean, punând bani garantați în buzunarele SUA”.
Potrivit acestuia, „indiferent ce spune cineva, americanii nu uită de ei înșiși”. „Și orice regim [care ajută Ucraina] în primul rând alocă fonduri care rămân în complexul militar-industrial al SUA, apoi este plătit sub formă de taxe guvernului SUA și așa mai departe”, a subliniat Peskov.
Peskov consideră că: „Ucraina trebuie să lupte acum nu numai pentru ajutorul oferit, în beneficiul americanilor, ci trebuie să lupte până la ultimul ucrainean”.
Ucraina este „împovărată și cu datorii, o politică colonială favorită a Statelor Unite”, a continuat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Rezultatul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și prevederile unui acord final între părți sunt încă incerte, deși perspectivele nu sunt roz pentru țara vecină. Conflictul ar putea avea ca rezultat o înțelegere cu o Ucraina divizată, cel mai probabil. Riscul cel mai mare este un război sângeros de uzură întins pe ani de zile de care părțile implicate par alarmant de puțin preocupate. Mai sigură decât rezultatul războiului este necesitatea unei reconstrucții ample după război a Ucrainei, indiferent de cât de afectată va fi teritorial. Amploarea distrugerilor poate duce la probabil cel mai mare efort de reconstrucție postbelică de la cel din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. La șapte decenii după ce Planul Marshall condus de SUA a contribuit decisiv la reconstruirea Europei de Vest, Uniunea Europeană și America se află într-un moment decisiv. Este o sarcină herculeană dar necesară pentru Occident și ucraineni dacă nu vor să piardă acest conflict geopolitic.
Câți bani sunt necesari?
Estimările privind reconstrucția economiei Ucrainei după invazia Rusiei în 2022 vor depăși 486 de miliarde de dolari, indică un nou studiu al Băncii Mondiale, Națiunilor Unite, Comisiei Europeane și guvernul ucrainean, publicat în 2023.
Estimarea acoperă perioada 24 februarie 2022 până la 31 decembrie 2023 și cuantifică daunele fizice directe aduse clădirilor și infrastructurii, impactul asupra vieții și mijloacelor de trai ale oamenilor și costul reconstrucției.
Raportul spune că daunele directe din război au ajuns la aproape 152 de miliarde de dolari, pierderile fiind concentrate în regiuni precum Donețk, Harkov, Luhansk, Zaporojie, Herson și Kiev. Nu doar daunele directe au fost evaluate ci și perturbarea producției economice și a comerțului, precum și alte costuri legate de război. Aceste costuri ar adăuga probabil încă 499 de miliarde de dolari, cifrele fiind în creștere.
Noua estimare exclude nevoile de reconstrucție deja satisfăcute prin bugetul de stat al Ucrainei sau prin parteneri și sprijin internațional.
De la ultima evaluare, guvernul Ucrainei, cu sprijinul partenerilor, a rezolvat unele dintre cele mai urgente nevoi. De exemplu, în sectorul locuințelor, conform datelor Guvernului Ucrainei, în 2023, 1 miliard de dolari a fost plătit pentru reparația și reconstrucția clădirilor deteriorate. În sectorul transporturilor au fost efectuate peste 2.000 km de reparații de urgență pe autostrăzi și alte drumuri naționale. În sectorul educației, autoritățile locale au reconstruit aproximativ 500 de instituții de învățământ iar din ianuarie 2023 ponderea instituțiilor de învățământ cu adăposturi anti-bombă a crescut de la 68% la 80%.
Ucraina are nevoie de aproximativ 15 miliarde de dolari pentru a acoperi cele mai urgente priorități de reparare, recuperare și reconstrucție în 2024, dintre care aproximativ 5,5 miliarde de dolari au fost deja îndeplinite prin bugetul de stat și sprijinul donatorilor.
Raportul menționează că, în decembrie 2023, aproximativ 5,9 milioane de ucraineni au rămas strămutați în afara țării, comparativ cu 8,1 milioane raportate în ultima evaluare a nevoilor din 2023. Numărul persoanelor strămutate în interior a scăzut, de asemenea, la aproximativ 3,7 milioane, comparativ cu 5,4 milioane în primăvara anului 2023.
Un Plan Marshall cu repetiție
Programul European de Recuperare (ERP), cunoscut sub numele de Planul Marshall, a fost un program de asistență americană dedicat, în special, Europei Occidentale devastată de război, în perioada 1948-1951. Planul Marshall – lansat într-un discurs rostit de secretarul de stat american George Marshall la 5 iunie 1947 – este considerat de mulți ca fiind una dintre cele mai de succes inițiative de politică externă și cele mai eficiente programe de ajutor extern ale SUA.
Scopul a fost prevenirea deteriorării economice a Europei postbelice, expansiunea comunismului și stagnarea comerțului mondial. Planul a urmărit să stimuleze producția europeană, să promoveze adoptarea de politici care să conducă la economii stabile și să ia măsuri pentru creșterea comerțului între țările europene și între Europa și restul lumii. A fost un efort comun între Statele Unite și Europa Occidentală și între națiunile europene care au lucrat împreună, lucru greu de imaginat înainte de război.
Administrația Truman și Congresul au oferit prin acest cadru aproximativ 13,3 miliarde de dolari (143 de miliarde de dolari în 2017) de asistență pentru 16 țări.
A fost conceput pentru a îndeplini trei obiective:
extinderea producției agricole și industriale europene;
restabilirea monedelor, bugetelor și finanțelor solide în țările europene individuale;
stimularea comerţului internaţional între ţările europene şi între Europa şi restul lumii;
De la încheierea sa, unii membri ai Congresului și alții au recomandat periodic stabilirea de noi „planuri Marshall” – pentru America Centrală, Europa de Est, Africa sub-sahariană și în alte părți. Acum, Ucraina pare a fi locul potrivit pentru un nou plan.
Planul Marshall rămâne un exercițiu de succes și un precedent important pentru o Ucraină post război. Lecțiile mai relevante pot fi extrase din reconstrucția cu adevărat transformatoare a Europei de Vest după al Doilea Război Mondial, a Europei de Est după Războiul Rece și a Balcanilor de Vest după destrămarea violentă a Iugoslaviei. Formula de bază pentru aceste eforturi de reconstrucție a fost stabilită la finalul celui de-al doilea Război Mondial. Statele Unite au oferit banii de început și au garantat securitatea prin formula NATO, în timp ce europenii au oferit cea mai mare parte a finanțării și au avansat procesul istoric de integrare europeană.
Implicații și proiecții
Din ianuarie 2022, SUA au oferit Ucrainei peste 70 de miliarde de dolari în ajutor militar, financiar și umanitar. Acest sprijin din partea SUA și a altor aliați este esențial pentru susținerea eforturilor militare și a economiei Ucrainei dar este și o sursă de mare vulnerabilitate. Venirea posibilă a lui Donald Trump pentru un nou mandat poate amenința contribuțiile SUA dar interesele Americii în jocul geopolitic mondial nu vor permite, probabil, abandonarea Ucrainei, de aici și marele risc al escaladării războiului către o zonă periculoasă care să antreneze direct o confruntare între mari puteri militare, cum sunt Rusia și Statele Unite, plus aliații lor.
Potențialele schimbări negative în sprijinul SUA pentru Ucraina reprezintă un risc care îi preocupă și pe liderii europeni, care depind foarte mult de SUA pentru asigurarea securității continentului. Și, de ce să nu menționăm, sunt presați de americani să contribuie la efortul de război al Kievului, altfel colaborarea economică cu Rusia ar fi fost mult mai tentantă decât un război fie și doar economic, deocamdată.
Un alt posibil impediment pentru efortul de reconstrucție este că SUA se află într-o competiție strategică pe termen lung cu China. Este puțin probabil ca această poziție să se schimbe odată cu alegerile prezidențiale din 2024, având în vedere că potențialii președinți republicani ar menține sau chiar escalada politici similare. De ce ar impacta relația chino-americană tensionată, Ucraina?
China va dori să aibă un rol în reconstrucția Ucrainei deoarece înainte de 2022, a devenit cel mai mare partener comercial al Ucrainei, cu investiții în agricultură și infrastructură. Acum, poziționarea Beijing-ului de partea Moscovei în conflict, sau neimplicarea în a convinge Rusia să pună capăt războiului, va face investițiile chineze sau alte angajamente în reconstrucția Ucrainei, controversate. America, aflată în conflict strategic și economic cu chinezii, va căuta să limiteze fondurile disponibile firmelor chineze.
Cu toate acestea, companiile chineze s-au angajat deja în proiectele de infrastructură ale Ucrainei și probabil vor concura pentru proiectele de finanțare a reconstrucției din țară.
Ucraina ar putea fi supusă unor presiuni suplimentare pentru a limita măsura în care companiile chineze beneficiază de finanțarea SUA pentru reconstrucție, ceea ce poate fi o provocare dacă vor să rămână fidele procedurilor de achiziție așteptate.
SUA nu sunt singurul aliat al Ucrainei care își recalibrează relațiile cu China. Atât Regatul Unit, cât și Uniunea Europeană, de exemplu, sunt îngrijorați de dependența lor de China pentru lanțurile de aprovizionare cu materii prime critice și componente pentru surse regenerabile, precum și de riscurile pe care acest lucru le creează pentru securitatea lor energetică.
O Ucraină restaurată, chiar ciuntită teritorial, poate întări alianța occidentală din punct de vedere strategic și economic dar va fi probabil un efort de zeci de ani cu numeroase capcane și necunoscute. Fundamental va fi un efort comun americano-european și aranjamente puternice de securitate post conflict.
Deși provocarea reconstrucției postbelice a Ucrainei a fost comparată cu reconstrucția eșuată a Irakului și Afganistanului, în ciuda numeroaselor sale probleme, țara noastră vecină este, totuși, o țară modernă, cu un guvern funcțional și un nivel ridicat de coeziune națională, de aceea nu se poate vorbi de un exemplu similar. Nu se confruntă cu o insurgență sau un război civil iar digitalizarea serviciilor sale guvernamentale este mai avansată decât cea a Statelor Unite și a multor țări din Europa.
În virtutea acestor date, pentru un număr tot mai mare de țări, sprijinirea Ucrainei pare un pariu care merită luat. Comisia Europeană a dezvăluit în 2023 un nou proiect multianual, în valoare de miliarde de euro, pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei. Investitorii privați precum BlackRock și JPMorgan Chase, dar și alții, în primă etapă, lucrează cu guvernul ucrainean la un nou fond de reconstrucție care ar folosi capitalul de început pentru proiectele de reconstrucție.
Finanțarea internațională a sectorului public ucrainean la scară mare trebuie să fie piatra de temelie a efortului de reconstrucție. Economia Ucrainei dinainte de război a fost de 200 de miliarde de dolari PIB anual, iar după un an de război s-a estimat că a scăzut la 160 de miliarde de dolari. Capacitatea de absorbție a Ucrainei va fi limitată, în orice caz, în ceea ce privește forța de muncă și logistica, mai ales din cauza pierderii de populație.
În consecință, printre cele mai mari priorități pentru reconstrucție va fi asigurarea piețelor internaționale pentru exporturile ucrainene, asigurarea unui mediu politic primitor pentru investitorii internaționali și garantarea unui sistem judiciar de încredere și independent, în special pentru implementarea contractelor.
Se discută că Ucraina poate avea o altă sursă de finanțare în activele rusești – rezerve internaționale, cât și active private – înghețate în Occident, estimate la circa 300 de miliarde de dolari. Există o dezbatere puternică cu privire la autoritatea legală de utilizare a acestora, precum și la consecințele pentru sistemul financiar internațional.
Dezbaterea include dacă să fie utilizate acum pentru a ajuta Ucraina sau să se țină ca monedă de schimb în orice reglementare post conflict. Însă, chestiunea folosirii activelor rusești este una sensibilă, multe state temându-se că dacă Rusiei i se vor confisca aceste active se creează un precedent periculos. Temerea este că oricare stat care nu îndeplinește cerințele ordinii internaționale bazate pe reguli riscă să rămână fără activele externe. De aceea, va mai dura o eventuală decizie în acest sens, șansele fiind reduse din cauza consecințelor ulterioare.
O altă chestiune se referă la faptul că orice proiect la această anvergură are de suferit dacă este derulat fără o serioasă și necesară serie de reforme structurale pe un stat încă nearmonizat cu valorile și regulile occidentale, cum este Ucraina.
Ucraina s-a clasat în mod constant pe locul 40 din 40 de țări din Europa (inclusiv Balcanii de Vest și Turcia) în Indicele de percepție a corupției al Transparency International. Reconstrucția postbelică oferă Ucrainei ocazia unică de a inversa cei 30 de ani de dezvoltare în paradigma post-sovietică către un alt model, de esență pro-europeană, cu toate atuurile sale.
Efortul de reconstrucție va dura ani, dacă nu decenii, iar modelul ucrainean de economie ar putea rămâne tributar vechilor practici ex-sovietice. Deturnarea banilor, frauda, abuzul și corupția care supraviețuiește războiului ar eroda puternic sprijinul occidental și internațional. Ucraina ar trebui să aibă un sistem puternic de monitorizare și evaluare. O Ucraină pro-europeană și cu un mecanism statal puternic axat pe eradicarea corupției poate să nu convină economiei subterane. Reducerea acestui flagel echivalează cu o dublare a securității sale generale, alături de arhitectura de securitate externă. Asigurarea finanțării necesită mai mulți pași care vor construi încrederea că Ucraina post-conflict va fi „investibilă”. În plus, sunt necesare garanții că reformele vor continua să consolideze capacitatea instituțională a Ucrainei de a absorbi și de a utiliza astfel de sume și de a reduce în continuare corupția endemică. Acestea ar trebui să fie legate de ambițiile Kievului de a adera la UE.
Se pare că este necesar un cadru instituțional pentru a se asigura că selecția și gestionarea proiectelor este organizată în moduri care să ofere contribuitorilor transparență și asigurări că banii sunt bine cheltuiți. Trebuie să existe, de asemenea, un fel de inspector general în Ucraina precum și o monitorizare și o evaluare puternică de către de către instituțiile financiare internaționale și de către donatorii bilaterali. Și, de asemenea, trebuie să existe un schimb extins de date între comunitatea internațională și Ucraina, astfel încât reconstrucția să poată fi monitorizată și corupția să fie limitată.
Oboseala Europei
Începând cu februarie 2022, solidaritatea europeană față de Ucraina a fost previzibilă în strategiile externe ale UE. Acest lucru se bazează pe o solidaritate aproape completă în interiorul celor 27 de state UE, cu excepția Ungariei. Deși în primăvara anului 2023 au apărut unele semne ușoare de descreștere a simpatiei publice față de cauza ucraineană în raport cu agresiunea Rusiei, majoritatea europenilor se poziționează de partea Ucrainei. Astfel, sprijinul public european față de strategiile UE în raport cu Ucraina variază între 60% și 85% (Eurobarometru, iulie 2023). Cu toate acestea, se conturează o anumită oboseală geopolitică vizavi de cauza ucraineană, care combină reacții naționalist-protecționiste în domenii sensibile (în Polonia, Slovacia și Ungaria), precum accesul produselor cerealiere. Din aceste cauze, în principal, există o incertitudine în privința capacității anumitor guverne naționale de a aloca resurse financiare pentru necesitățile ucrainene.
Riscul de securitate pentru Ucraina rămâne ridicat
Reconstrucția postbelică a Ucrainei nu este pur și simplu o problemă economică. Provocările de securitate pentru Ucraina după încheierea ostilităților vor fi mari și nu se poate obține o recuperare durabilă fără securitate durabilă. Ca oamenii să investească într-o economie, trebuie să simtă că activele lor vor fi protejate în viitor. Dacă Ucraina ar fi iar într-un conflict după un acord de pace, investitorii privați sau statali ar fi puși în fața scenariului negru că ceea ce construiesc va fi aruncat din nou în aer. De aceea, altă prioritate este asigurarea de risc de război pentru a acoperi pierderile pentru investitorii străini și ucraineni.
Chiar și cele mai bune planuri vor eșua, totuși, dacă Ucraina este atacată sau chiar supusă amenințării unui atac. Aici intervine obligativitatea securității care s-a dovedit un element esențial în episoadele de reconstrucție din trecut.
Reconstrucția Ucrainei ar trebui să fie un parteneriat strâns între Statele Unite și Europa, astfel nu va funcționa. Statele Unite ar trebui să conducă în chestiunile de securitate, iar Uniunea Europeană ar trebui să conducă în ceea ce privește asistența economică, în special în lumina posibilei aderări a Ucrainei la UE.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, ca expresie a garantării păcii și apărării, a asigurat securitatea reconstrucției europene după al Doilea Război Mondial. După ce războiul se termină, indiferent cum se va sfârși, pacea va dura doar dacă ambele părți o consideră preferabilă războiului. Ucraina va avea stimulente pozitive puternice pentru pace sub formă de asistență pentru reconstrucție și aderarea la UE. Rusia nu va avea stimulente comparabile dar va avea dorința să elimine un potențial pericol reprezentat de noua Ucraină reînarmată. Aranjamentele de securitate durabile susținute de Occident vor ajuta Ucraina să descurajeze și să se apere împotriva viitoarelor atacuri rusești dar nu se știe cât se va teme Rusia de arhitectura de securitate susținută de Occidentul euro-american pentru a nu mai risca un nou conflict.
Dar, la fel de important, astfel de garanții de securitate oferă investitorilor încrederea de a-și asuma riscuri și angajamente pe termen lung. De asemenea, reconstrucția și creșterea economică vor permite Ucrainei să își consolideze forțele armate și capacitățile de descurajare. Prin urmare, aranjamentele de securitate și reconstrucția sunt inseparabile.
Extinderea ulterioară a NATO ar crește, de asemenea, șansa unui conflict mai substanțial dacă Rusia ar comite din nou o agresiune. Dar va adera Ucraina la NATO? Greu de spus și puțin probabil.
NATO, pe de altă parte, nu are nevoie de Ucraina ca membru pentru a descuraja Rusia și nici Ucraina nu trebuie să devină membră NATO pentru a se bucura de sprijin pentru apărarea sa. Ordinea europeană de securitate în evoluție ar trebui să reflecte astfel de schimbări în raportul de putere și este posibil ca securitatea pentru Ucraina să aibă ca rezultat noi modele dincolo de alegerea binară pe care o oferă apartenența la NATO.
Indiferent de aranjamentul de securitate pe care Ucraina și aliații săi îl vin, cheia este că orice fel de aranjament va trebui să descurajeze reînnoirea atacului rus, iar beneficiile ne-reatacării vor trebui să depășească costurile. Și astfel, Ucraina va avea stimulente puternice pentru a menține pacea sub forma acestui efort masiv de reconstrucție și a aderării la UE.
Rusia ar urma să fie descurajată să mai atace în aceste condiții. Și SUA, desigur, au o serie de opțiuni de descurajare la diferite puncte forte și niveluri, dar găsirea unei abordări care să fie suficient de puternică pentru a descuraja atacul rusesc, dar care să nu provoace în mod inutil Rusia, va fi cheia aici pentru aranjamentele de securitate.
Orice întârziere semnificativă ar putea împiedica întoarcerea refugiaților, ar putea împovăra o economie ucraineană aflată în dificultate, ar putea risca pierderea interesului internațional și ar putea pune în pericol pacea după victoria în război. De altfel, nici reconstrucția Europei de după cel de-al Doilea Război Mondial nu a început într-un mod serios decât la trei ani după război.
Congresul american ar trebui să adopte o legislație pentru reconstrucția Ucrainei, similară cu legile adoptate după Războiul Rece pentru Europa Centrală și de Est și fosta Uniune Sovietică. Liderii politici americani trebuie să înceapă un efort bipartizan pentru a explica și a construi sprijin în rândul poporului american pentru o politică pe termen lung a SUA în Ucraina.
Rusia rămâne, paradoxal, cheia reconstrucției
Rusia reprezintă o amenințare continuă și relativizează eforturile de reconstrucție. Analizele efectuate asupra viitorului apropiat indică perspective reduse de schimbare a regimului politic la Kremlin și nu este vorba de perenitatea lui Vladimir Putin ci de o doctrină de leadership și de proiectare geopolitică a Rusiei însușită de cei care vor urma la conducere.
Chiar dacă acțiunea militară încetează, este probabil ca Rusia să vadă reconstrucția și securitatea Ucrainei drept un pericol și o provocare și să acționeze în consecință. Rușii pot executa atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice a Ucrainei sau iniția încercări de destabilizare a securității informaționale, pe măsură ce influența politică a Rusiei în Ucraina se micșorează și partidele pro-ruse sunt dizolvate.
În ciuda speculațiilor cu privire la provocările la adresa conducerii lui Putin sau a stării sale de sănătate, președinte rus poate rămâne la putere până în 2036. Ca atare, poziția guvernului rus cu privire la războiul din Ucraina este probabil să continue, în viitorul previzibil.
Ne întrebăm, oare Rusia va admite ca în vecinătate să se nască un nou stat fundamental ostil și revanșard, reconstruit de UE și Statele Unite și care să nu mai poată fi convenabil Moscovei? Cum ar trebui sa arate noua Ucraina pentru a fi pe placul Rusiei? Pentru că, dacă până în 2022, implicațiile occidentale în Ucraina erau moderate, după ce s-ar încheia pacea sau un acord de încetare a focului, Rusia ar avea la graniță un nou stat, căruia Kremlinul nu i-ar mai putea aduce acuza că prigonește etnicii ruși. O altă dilemă care va influența decisiv amploarea reconstrucției este și cum se vor desfășura termenii acordului de pace. O pace permanentă sau un armistițiu?
Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”.
El a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru reînarmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”.
„Nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale”, a spus el.
Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au continuat ultimele săptămâni cu virulență, fiind țintită, cu preponderență, infrastructura energetică. Daunele provocate cresc în fiecare zi costurile unei reconstrucții deoarece obiectivele avariate, centrale energetice, hidrocentrale, depozite de gaz, sunt proiecte ce necesită timp, tehnologie și resurse financiare mari pentru a fi refăcute. Vladimir Putin susține că loviturile asupra instalațiilor energetice ucrainene urmează obiectivul stabilit de Kremlin de a „demilitariza” Ucraina și ar fi și un „răspuns” la recentele lovituri ale Kievului asupra rafinăriilor și altor obiective energetice rusești prin care au fost distruse mai multe rafinării de petrol în adâncul teritoriului Rusiei, afectând peste 15% din capacitatea acestora.
Procesul de reconstrucție ar trebui să se desfășoare mult mai repede iar Ucraina are nevoie de aderarea la UE și NATO pentru a atrage în primul rând un sentiment de încredere că nu riscă să revină iar un teatru de lupte. Chiar și cu asigurări de război, inițiativele private nu vor lansa proiecte mari dacă Ucraina se află într-o stare de conflict „înghețat” și Rusia și-ar putea reînnoi agresiunea. Aici este marea necunoscută. Reconstrucția țării se desfășoară între mai multe variabile: apetitul Rusiei pentru noi cuceriri teritoriale în conflictul aflat în desfășurare, voința Occidentului de a asigura rezistența țării și apoi integrarea în structurile euroatlantice economice și de securitate.
Marea incertitudine rămâne cât de atractivă va fi Ucraina lipsită de principalele regiuni puternice din punct de vedere economic și strategic, fără o ipotetică ieșire la mare. Pentru că, dincolo de motivațiile și semnificațiile ideologice ale operațiunii militare ruse asupra Estului Ucrainei, Moscova a pus mâna pe teritorii potente economic și pe care este greu de crezut că le va ceda. Și se pare că nu se va opri în acest moment în a anexa altele.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reiterat luni sprijinul ţării sale pentru eforturile naţiunilor riverane Mării Negre, între ele Ucraina, de a stabiliza regiunea, în pofida tensiunilor provocate de agresiunea rusă. „Aliaţii noştri din Marea Neagră pot conta pe Statele Unite pentru a face regiunea mai sigură, mai prosperă şi mai integrată”, a transmis Blinken într-un mesaj de la distanţă difuzat participanţilor la cea de-a doua Conferinţă de Securitate a Mării Negre de la Sofia. „Trebuie să sprijinim în continuare Ucraina, aşa cum am făcut-o până acum, pentru ca aceasta să-şi revină”, a adăugat şeful diplomaţiei americane, care a subliniat totodată importanţa menţinerii unităţii între vecinii Ucrainei. Blinken a comentat că preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a înşelat în calculele sale atunci când a pariat pe lipsa de unitate a naţiunilor din zonă. „Din păcate, Rusia vede (zona) ca pe un loc de război”, a avertizat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, tot într-o intervenţie de la distanţă – printr-un videoclip înregistrat anterior – în care a subliniat necesitatea „întăririi securităţii” în această regiune. „Numai înfrângerea Rusiei şi refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei vor garanta stabilitatea şi pacea”, a insistat Kuleba, reiterând că armata ucraineană are nevoie urgentă de arme şi muniţii suplimentare pentru a se apăra în mod adecvat împotriva atacurilor ruse. Ministrul apărării bulgar, Atanas Zaprianov, a fost de acord că nu este posibil „să se vorbească despre securitatea în Marea Neagră atât timp cât agresiunea rusă în Ucraina continuă”. În acest context, el a reamintit problema pe care o reprezintă pentru navigaţia şi traficul maritim minele marine care îşi pierd ancorele din diverse motive şi ajung să plutească în derivă. Zaprianov a anunţat că iniţiativa MCM Marea Neagră a NATO, care vizează detectarea şi eliminarea minelor plutitoare aflate în derivă în Marea Neagră, îşi va putea începe operaţiunile la scurt timp după ratificarea recentă de către Turcia. Se aşteaptă ca trei ţări – România, Bulgaria şi Turcia – să contribuie la aceste sarcini cu dragoare, avioane şi drone. Platforma Internaţională a Crimeei a fost înfiinţată la Kiev în august 2021 la iniţiativa Ucrainei şi cu sprijinul Uniunii Europene (UE) şi al Statelor Unite. Obiectivul său este de a determina şi coordona eforturile pentru a se asigura că Ucraina recuperează peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.
Cea de-a doua Conferinţă privind Securitatea Mării Negre în cadrul Platformei internaţionale Crimeea s-a deschis oficial la Sofia. Forumul este organizat în comun de Ministerele Afacerilor Externe şi Apărării din Republica Bulgaria şi Ucraina, în parteneriat cu Centrul pentru strategii de apărare (Ucraina). A investi în securitatea regiunii Mării Negre înseamnă a investi în zona euro-atlantică de pace şi libertate, a declarat ministrul de externe interimar Stefan Dimitrov, în deschiderea forumului. Sprijinul pentru Ucraina va rămâne în centrul politicii de apărare a guvernului interimar, a declarat ministrul interimar al apărării Atanas Zaprianov. „Conferinţa de astăzi va servi ca o importantă platformă pentru securitatea regiunii Mării Negre”, a declarat într-o alocuţiune videodifuzată conferinţei ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba. Acesta a adăugat că este profund recunoscător pentru sprijinul guvernului bulgar şi al cetăţenilor ţării. „Vrem să vedem Marea Neagră ca pe o zonă de pace şi dezvoltare economică”, a subliniat Kuleba. Marea Neagră ar trebui să devină o mare a NATO, a păcii şi stabilităţii, a spus el. Acest lucru s-a întâmplat deja cu Marea Baltică, după ce Finlanda şi Suedia s-au alăturat Alianţei, a notat ministrul de externe ucrainean. Preşedintele rus Vladimir Putin a crezut că Kievul va cădea rapid şi credea de asemenea că vecinii Ucrainei din regiunea Mării Negre vor fi divizaţi, a spus într-o alocuţiune video secretarul de stat american Antony Blinken. Pe toate fronturile, Putin s-a dovedit că se înşală, a subliniat Blinken. El a atras atenţia că, prin curajul Ucrainei şi susţinerea ţărilor din regiune şi din jurul lumii, ţara şi-a recâştigat peste jumătate din teritoriile care i-au fost confiscate de Rusia. „Regiunea Mării Negre reprezintă o intersecţie de culturi, tradiţii şi pace. Stabilitatea şi prosperitatea sunt vitale pentru cei care trăiesc în această regiune”, a afirmat prin legătură video secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric. Consiliul Europei este dedicat asigurării drepturilor omului şi democraţiei, a adăugat ea. „Să nu uităm niciodată că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început în 2014 cu ocuparea Crimeei”, a îndemnat într-un discurs videodifuzat secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane, Luis Almagro. El a atras atenţia că semnalele de avertizare că urma să se întâmple ceva mai grav au fost ignorate. La forum va fi discutată de asemenea implementarea formulei de pace ucrainene. Între cei care iau parte la forum se află membri ai parlamentului, diplomaţi şi personal militar.
Rusia şi NATO se află acum în ‘confruntare directă’, a afirmat Kremlinul, în timp ce Alianţa a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare. Valurile succesive de extindere a NATO sunt adesea amintite de preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat în 2022 un război în Ucraina cu obiectivul declarat de a preveni ca Alianţa să se apropie şi mai mult de graniţele Rusiei.
Retorică anti-NATO
În schimb, războiul a impulsionat NATO, care s-a extins din nou prin aderările Finlandei şi Suediei. ‘În fapt, relaţiile au alunecat acum spre nivelul de confruntare directă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă. NATO era ‘deja implicat în conflictul din Ucraina (şi) continuă să înainteze spre graniţele noastre şi să îşi extindă infrastructura militară către graniţele noastre’, a mai spus purtătorul de cuvânt. Putin a afirmat în mod repetat că Rusia a fost înşelată de Occident după Războiul Rece dat fiind că, în timp ce Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat, NATO a înaintat spre est, preluând foşti membri ai Pactului şi cele trei state baltice care fuseseră parte a Uniunii Sovietice. Occidentul respinge această versiune, afirmând că NATO este o alianţă defensivă şi că aderarea la ea a fost o decizie democratică a unor state ieşite de sub decenii de regimuri comuniste. NATO declară că ajută lupta Ucrainei pentru supravieţuire în faţa agresiunii ruse şi furnizează Kievului arme avansate, instruire şi informaţii. Potrivit Rusiei, aceasta face din Alianţă o parte de facto la conflict. Preşedintele Putin a spus în februarie 2024 că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că omenirea s-ar afla la un pas de al treilea război mondial.
Declarații dure
Relaţiile dintre Rusia şi NATO se înrăutăţesc, însă Moscova nu are intenţia de a intra într-un conflict cu o ţară membră a NATO, a declarat ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Gruşko, într-un interviu citat de Reuters. În contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, Gruşko a declarat pentru agenţia de ştiri RIA că relaţiile se deteriorează „previzibil şi deliberat”, iar toate canalele de dialog dintre Moscova şi NATO au fost aduse la un nivel „critic zero” de către Washington şi Bruxelles. „Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii NATO. În orice caz, nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale Alianţei”, a mai spus Gruşko. Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit o „operaţiune militară specială” în Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să-şi extindă prezenţa aproape de Rusia. Însă războiul din Ucraina a servit la galvanizarea Alianţei, care s-a extins la 32 de membri, prin aderarea Finlandei şi Suediei. NATO afirmă că ajută Ucraina să lupte împotriva agresiunii ruse şi a oferit Kievului arme avansate, instruire şi informaţii sensibile. Rusia susţine că acest lucru face din NATO o parte, de facto, la conflict. Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de al Treilea Război Mondial.
Ucraina cere arme
După tragedia de la Harkov, soldată cu moartea mai multor salvatori ucraineni în urma unui atac al Rusiei în marele oraș din apropierea Rusiei, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei, bombardat intens de ruşi în ultimul timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat ezitarea Occidentului de a furniza ajutor militar ţării sale ca fiind complet inacceptabilă. „Un nou sistem de apărare antiaeriană ar putea schimba în mod fundamental situaţia”, a afirmat Zelenski într-un mesaj video difuzat joi seara, în care a spus că este recunoscător fiecărei ţări care caută modalităţi de a-i ajuta ţara. Dar „este complet inacceptabil faptul că atât de multe ţări din lume se gândesc încă la modul în care pot contracara teroarea, deşi nu ar fi nevoie decât de câteva decizii politice”, consideră liderul ucrainean. Ucraina cere mai multe sisteme de apărare antiaeriană, precum sistemul american Patriot, pentru a-şi proteja mai bine oraşele de atacurile ruseşti care au loc aproape zilnic. O apărare antiaeriană mai puternică pentru Harkov şi regiunea cu acelaşi nume, precum şi pentru regiunea Sumî şi regiunile din sudul ţării constituie o „necesitate absolut urgentă”, a declarat Zelenski, vorbind despre atacul din noaptea de miercuri spre joi asupra oraşului Harkov. „Este o tactică rusească dezgustătoare”, a afirmat Zelenski, transmiţând în mesajul său de pe X (ex-Twitter) condoleanţe rudelor celor ucişi. Totodată, Volodimir Zelenski a făcut apel la diplomaţii ucraineni să-şi intensifice demersurile în ţările în care se află la post pentru a solicita furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană.
Patriot, obiectiv pentru Kiev
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a insistat asupra necesităţii ca aliaţii din NATO să livreze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru ca ţara sa să se poată apăra de bombardamentele ruseşti. „Nu vreau să stric petrecerea”, a spus Kuleba, după ce i-a felicitat pe membrii NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Alianţei. „Dar principalul meu mesaj de astăzi vizează (rachetele) Patriot”, a adăugat ministrul ucrainean, vorbind alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. „Salvarea vieţilor ucrainenilor, salvarea economiei ucrainene, salvarea oraşelor ucrainene depinde de rachetele Patriot şi de alte sisteme de apărare antiaeriană. Insistăm asupra Patriot pentru că este singurul sistem care poate intercepta rachete balistice”, precum cele 94 cu care Rusia a atacat Ucraina în martie, a explicat Kuleba, care se va întâlni joi cu omologi ai săi din Alianţa Nord-Atlantică. Moscova – a spus el – a atacat joi oraşul Harkov din estul ţării cu sute de drone. „Din păcate, Rusia distruge sistematic economia ucraineană, ucide ucraineni şi distruge şi oraşele noastre, ceea ce alimentează strategia Rusiei de a şterge Ucraina de pe hartă”, a declarat Dmitro Kuleba. Cu această ocazie, ministrul ucrainean i-a mulţumit lui Jens Stoltenberg pentru propunerea sa de a crea un fond de 100 de miliarde de euro pentru a garanta asistenţă financiară şi militară Kievului, pe care aliaţii au discutat-o pentru prima dată miercuri, secretarul general sperând că măsura ar putea fi aprobată la summitul NATO din iulie de la Washington. „Sprijinirea Ucrainei nu este o acţiune de caritate, ci o investiţie în propria noastră securitate”, a subliniat Stoltenberg.
Fond pentru Ucraina
Ucraina susţine ideea anunţată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca această alianţă să constituie un fond pe termen lung destinat susţinerii militare a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar o asemenea iniţiativă are „zero şanse” dacă nu include contribuţii financiare obligatorii ale statelor membre în NATO, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba publicaţiei European Pravda, preluată de Reuters. La reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO desfăşurată miercuri şi joi la Bruxelles, Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanţări pe cinci ani pentru Ucraina, iniţiativă primită cu reacţii mixte de cele 32 de state membre ale Alianţei. Aceste state au avut dificultăţi să ofere Ucrainei asistenţă militară chiar şi pentru sume mult mai mici, a remarcat ministrul ucrainean de externe. „Cu alte cuvinte, în actualul model de finanţare, această iniţiativă are zero şanse. Pentru că ei nu pot colecta 500 de milioane, iar aici ar trebui să colecteze 20 de miliarde în actualul model”, explică Dmitro Kuleba. Dacă însă statele membre ale NATO vor fi obligate să contribuie, atunci acest plan chiar „există şi are şanse de a fi implementat”, a indicat ministrul ucrainean. Ministrul leton de externe Krisjanis Karins a declarat la rândul său că finanţarea fondului propus ar putea fi asigurată prin contribuţiile statelor membre ale Alianţei, în timp ce omologul său eston Margus Tsahkna a anunţat că ţara sa le-a propus celorlalte ţări membre ale NATO să ofere anual 0,25% din PIB-ul lor ca ajutor militar pentru Ucraina. Potrivit unor diplomaţi, un scop al iniţiativei de creare a acestui fond special este de a preveni orice reducere a ajutorului militar american pentru Ucraina în eventualitatea în care Donald Trump ar deveni din nou preşedinte al SUA.
NATO nu este parte a conflictului
NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Nord-Atlantice. „Nu avem planuri să trimitem trupe de luptă în Ucraina, nu a existat o solicitare pentru aşa ceva”, a afirmat Stoltenberg, răspunzând unei solicitări de a comenta afirmaţia Kremlinului de joi potrivit căreia Rusia şi NATO se află acum în „confruntare directă”. Pe de altă parte, el a spus că „aliaţii înţeleg urgenţa”, după ce ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba le-a cerut aliaţilor la Bruxelles noi sisteme de apărare aeriană, în special rachete americane Patriot. „Aliaţii se vor întoarce acasă şi îşi vor analiza inventarele, să vadă dacă există vreun mod în care pot furniza mai multe sisteme, în special Patriot, dar şi bineînţeles să se asigure că sistemele care deja există dispun de muniţie şi de piese de schimb”, a afirmat secretarul general al NATO. Stoltenberg a precizat că a prezidat joi o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina şi că ministrul ucrainean Dmitro Kuleba i-a pus la curent pe aliaţi în privinţa „nevoilor Ucrainei pe termen scurt şi lung şi a progresului reformelor sale”. „Situaţia pe câmpul de luptă rămâne gravă. Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană, mai multă muniţie şi mai mult ajutor. Salut faptul că aliaţii continuă să vină cu noi anunţuri. În ultimele zile, asta include 600 de milioane de euro de la Germania pentru iniţiativa cehă, precum şi 10.000 de drone din partea Regatului Unit, mai multe rachete şi vehicule blindate din Franţa. Şi chiar ieri (miercuri – n.r.), un nou pachet de ajutor de la Finlanda în valoare de 188 de milioane de euro”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă. El a subliniat însă că „trebuie să facem mai mult” şi „să ne aşezăm ajutorul pe baze mai ferme şi mai durabile”. Jens Stoltenberg a reamintit faptul că aliaţii au convenit să meargă mai departe cu planificarea unui rol mai important pentru NATO în coordonarea asistenţei de securitate necesare pentru Ucraina şi a dat asigurări că „munca va continua în săptămânile următoare”.
Putin, supărat pe Macron
Kremlinul a transmis joi că preşedintele rus Vladimir Putin „rămâne deschis dialogului”, dar nu există planuri pentru contacte cu omologul său francez Emmanuel Macron, în urma conversaţiei telefonice pe care au avut-o miercuri miniştrii apărării francez şi rus, discuţie anunţată în comunicate separate de Paris şi Moscova, după care Macron a criticat comentariile „tendenţioase şi ameninţătoare” din comunicatul rus. „Preşedintele Putin rămâne deschis dialogului cu aceia care manifestă interes în dezvoltarea relaţiilor cu ţara noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică. Preşedintele rus „a fost mereu deschis dialogului pentru a soluţiona problemele mondiale şi regionale cele mai complexe”, dar „la ora actuală nu există planuri pentru desfăşurarea unor contacte la nivel înalt”, a adăugat Peskov. Acesta a răspuns astfel unei întrebări despre posibilitatea unor contacte între Putin şi Macron, după ce miercuri miniştrii apărării francez şi rus, Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu, au avut o convorbire telefonică, prima de acest fel după octombrie 2022. Şi de această dată ministrul Sébastien Lecornu a „condamnat fără rezerve războiul de agresiune pe care Rusia l-a lansat în Ucraina” şi a subliniat că „Franţa va continua să sprijine continuu Ucraina şi cu intensitatea de care este nevoie în lupta pentru libertatea şi suveranitatea sa, cu obiectivul de a aduce pacea pe continentul european”, a afirmat într-un comunicat Ministerul francez al Apărării. În schimb, ministrul francez a „confirmat disponibilitatea Franţei” pentru „intensificarea schimburilor” cu Rusia în lupta contra terorismului, se arată în acelaşi text, în contextul atacului terorist din 22 martie, în care cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte la Moscova. Atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic, dar Moscova consideră că s-ar putea să fi existat şi o implicare ucraineană, mai ales că cei patru terorişti cetăţeni tadjici, în prezent arestaţi, s-au deplasat spre frontiera cu Ucraina după atac şi aveau pregătită de partea ucraineană o „fereastră” pentru a trece graniţa, potrivit preşedintelui Putin. „Franţa nu dispune de nicio informaţie care să permită stabilirea unei legături între atentat şi Ucraina. Cerem Rusiei să înceteze să manipuleze”, a mai indicat Parisul în comunicatul său. În comunicatul emis de Moscova despre discuţia dintre cei doi miniştri ai apărării, aceasta îşi manifestă „speranţa” că serviciile secrete franceze nu au fost implicate în atacul terorist din 22 martie. „Este ridicol, să spui că Franţa ar putea fi implicată, că ucrainenii sunt implicaţi … Toate acestea nu au niciun sens. Dar este o manipulare a informaţiei care face parte din arsenalul de război aşa cum este el folosit astăzi de Rusia”, a comentat preşedintele francez joi la inaugurarea unui centru acvatic pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Macron a justificat iniţiativa discuţiei dintre miniştrii Lecornu şi Şoigu prin faptul că Franţa deţine „informaţii utile” de transmis Rusiei „asupra originilor şi organizării acestui atentat”. Liderul de la Elysee vede în reacţia Rusiei „demonstraţia” a ceea ce el spune „de la începutul anului”, şi anume „o creşte a posturii agresive a Rusiei, iar aceasta nu se întâmplă doar cu Franţa”. Preşedintele francez a mai spus că „nu are nicio îndoială” că o ţintă a Rusiei este de asemenea organizarea Jocurilor Olimpice, „inclusiv în termeni informaţionali”.
Reacție emoțională
Relaţiile dintre Paris şi Moscova, deja tensionate de războiul pornit de Rusia în Ucraina şi de sprijinul militar oferit acesteia din urmă de către Franţa, s-au degradat şi mai mult după ce la sfârşitul lunii februarie preşedintele francez nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”. Putin a pus această reacţie „emoţională” a lui Macron pe seama faptului că Rusia a „călcat pe coadă” Franţa în Africa, ceea ce a generat „resentimente” la Paris. Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.
Coșmarul minelor
Aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine terestre şi muniţii neexplodate, iar zonele care au fost eliberate de armata ucraineană de sub ocupaţia rusă sunt cele în care a fost amplasată cea mai mare cantitate de astfel de arme. „În prezent, un sfert din teritoriul Ucrainei este presărat cu dispozitive explozive. Despre deminare totală se va putea vorbi doar după încheierea războiului”, a declarat ministrul de interne ucrainean, Ihor Klimenko, într-un interviu acordat agenţiei locale Interfax. Ministrul ucrainean a subliniat că este imposibil de prezis de cât timp va avea nevoie Ucraina pentru a-şi curăţa teritoriul de dispozitive explozive în contextul în care invazia declanşată de Rusia asupra Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani este în desfăşurare. „Vom curăţa un loc, vom stabili dacă este sigur şi apoi bombardamentele vor începe din nou. Şi vom lua totul de la capăt. De aceea sunt multe condiţionări. În plus, am găsit încă la sol obuze din cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Klimenko pentru Interfax-Ucraina. El a reiterat că, „în urma invaziei pe scară largă a Federaţiei Ruse, astăzi aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine şi dispozitive explozive”. „Regiunile eliberate (de armata ucraineană) sunt cele mai dens minate. În realitate, măsurile de stabilizare efectuate în aceste zone au început cu îndepărtarea minelor”, a explicat Klimenko. El a detaliat, de asemenea, modul în care se desfăşoară procesul de deminare al ţării, care, a spus el, este împărţit în trei etape: de luptă, operaţională şi umanitară. „În faza de luptă, militarii eliberează teritoriul, înaintând pe linia frontului. La nivel operaţional, poliţiştii şi echipele de salvare acţionează pentru a pune în aplicare măsuri de stabilizare în teritoriile eliberate”, a adăugat el. Ultima etapă, deminarea umanitară, presupune deja o curăţare profundă şi completă a zonelor terestre şi acvatice de dispozitivele explozive. Totodată, ministrul ucrainean a adăugat că în prezent este important să se garanteze condiţii de viaţă cu un minimum de siguranţă pentru populaţia din teritoriile eliberate. „La scara întregii ţări, se va putea vorbi despre deminare umanitară totală doar după încheierea războiului. Acum suntem în principal în prima şi a doua etapă”, a rezumat Klimenko.
Moscova nu crede în lacrimi
Comitetul de anchetă rus a anunţat că examinează o pistă ucraineană în atentatul comis în martie la o sală de concerte de lângă Moscova şi care a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic. „Anchetatorii au putut recupera date din telefoanele mobile aparţinând celor acuzaţi de comiterea atentatului de la Crocus City Hall”, a indicat într-un comunicat Comitetul de anchetă, responsabil de principalele dosare penale în Rusia. La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în sala de concerte Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, unde au deschis focul asupra mulţimii de oameni şi au incendiat clădirea. Cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar 360 rănite în acest revendicat de Stat Islamic. Doisprezece suspecţi au fost arestaţi, între care patru presupuşi atacatori, originari din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală. Potrivit datelor recuperate din telefoanele lor mobile, „în dimineaţa zilei de 24 februarie 2024″, când se împlineau doi ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, unul dintre cei inculpaţi a găsit pe Internet fotografii cu intrările în Crocus City Hall şi le-a trimis coordonatorului său”, susţin anchetatorii ruşi. „Atacatorii au ales sala de concerte Crocus City Hall ca loc pentru comiterea atentatului terorist la instrucţiunile curatorului care le-a dirijat acţiunile”, declară Comitetul de anchetă rus, citat de RIA Novosti. „Acuzatul a confirmat toate acestea în depoziţiile sale”, se spune în comunicat. „În telefonul unuia dintre terorişti au fost descoperite fotografii cu oameni în uniforme de camuflaj cu un steag ucrainean pe fundalul unor clădiri distruse şi un timbru poştal ucrainean cu un gest obscen. Aceste date pot indica o legătură între actul terorist comis şi desfăşurarea ‘operaţiunii militare speciale'” în Ucraina, declară Comitetul de anchetă rusă în comunicatul său postat pe contul său de Telegram, potrivit agenţiei de presă ruse TASS. Comitetul de anchetă subliniază că desfăşoară verificări cu privire la o eventuală implicare a „reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene şi organizaţiilor internaţionale islamiste şi teroriste în organizarea şi finanţarea atentatului” de la Crocus City Hall. Kremlinul a admis că „radicali islamişti” se află la originea atentatului, dar a denunţat totodată o implicare ucraineană coordonată de către Occident.
Sprijin românesc
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, joi, la reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, la Bruxelles, context în care a făcut referire la sprijinul multidimensional şi cuprinzător al României pentru Ucraina şi la determinarea de a continua aceste eforturi, atât timp cât va fi necesar. Potrivit unui comunicat MAE, în alocuţiunea la ceremonia aniversară, ministrul român a remarcat rezilienţa, dar şi capacitatea de adaptare pe care cea mai de succes alianţă politico-militară le-a demonstrat de-a lungul celor 75 de ani de existenţă. A evidenţiat, totodată, beneficiile solide, dar şi contribuţiile consistente ale României la securitatea spaţiului euro-atlantic pe parcursul celor 20 de ani de când a obţinut calitatea de membru NATO. De asemenea, a subliniat faptul că legătura transatlantică, unitatea şi solidaritatea aliată, care reprezintă fundamentul NATO, asigură şi astăzi un liant puternic între statele membre şi conferă Alianţei capacitatea de a gestiona în mod eficient toate ameninţările şi provocările cu care se confruntă. În cadrul reuniunii Consiliului NATO-Ucraina, a doua în formatul miniştrilor de externe după cea din noiembrie 2023, cu participarea ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, ministrul român a evidenţiat importanţa menţinerii angajamentului ferm pentru Ucraina şi a sprijinului pentru parcursul său euro-atlantic, apreciind că viitorul Summit de la Washington reprezintă un moment oportun pentru decizii consistente şi ambiţioase în acest sens. La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic cu partenerii din regiunea Indo-Pacific/IP4 (Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Coreea) şi cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, ministrul român a evidenţiat comuniunea de valori şi interese care se află la baza relaţiilor NATO cu aceşti parteneri, apreciind că o continuare a consolidării acestor relaţii este esenţială pentru menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Salutând sprijinul acordat Ucrainei de UE şi de cei patru parteneri, ministrul român a pledat în favoarea derulării de proiecte concrete care să consolideze cooperarea între Alianţă şi IP4 şi contribuţia comună la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale.
Pacea chinezească
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat joi că planul de pace în Ucraina propus de China este cel mai rezonabil de până acum. Beijingul a prezentat în urmă cu un an un document cu 12 puncte pentru rezolvarea conflictului ucrainean, oferind principii generale pentru încheierea războiului, dar fără a intra în detalii. În momentul respectiv, planul nu a fost întâmpinat cu entuziasm nici de Rusia, nici de Ucraina, iar Statele Unite au comentat că este vorba de o încercare a Chinei de a se prezenta ca promotoare a păcii, însă planul reflectă „povestea falsă” a Moscovei şi nu condamnă invazia rusă pe teritoriul ucrainean. Lavrov, citat de agenţia de presă RIA preluată de Reuters, a afirmat acum că „cel mai important lucru pentru noi este că documentul chinez se bazează pe o analiză a motivelor pentru ceea ce se întâmplă şi pe nevoia de eliminare a acestor cauze fundamentale. Este structurat ca logică de la general la particular. (…) Acest plan a fost criticat pentru că este vag. (…) Însă este un plan rezonabil pe care marea civilizaţie chineză l-a propus pentru discuţii”. Şeful diplomaţiei ruse urmează să se întâlnească în curând cu omologul său chinez, iar preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că ar lua în considerare China drept destinaţie a primei sale vizite în străinătate din noul său mandat de şase ani ca şef al statului. Rusia susţine că este dispusă să se angajeze într-un dialog despre Ucraina, însă acesta trebuie să reflecte ceea ce Moscova numeşte „noile realităţi” de pe teren, unde revendică până acum patru regiuni ucrainene, iar forţele ruse controlează aproape o cincime din teritoriul ţării vecine. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus propria sa formulă de pace, care cere încetarea ostilităţilor şi retragerea completă a Rusiei din toate teritoriile ocupate. Reuters apreciază că elogiile Moscovei pentru planul chinez sunt un semnal că ruşii sunt deschişi către tratative de pace, în timp ce atacă iniţiativa lui Zelenski, numită de Lavrov „un meniu din care poţi alege ce vrei”.â Elveţia a comunicat că va fi gazda unei conferinţe pe baza planului Ucrainei, însă Rusia a respins ideea ca lipsită de sens şi menită să eşueze fără participarea părţii ruse.
Lecții pentru Germania
Ministrul apărării german a anunţat o restructurare a armatei, printre care un nou comandament central şi o componentă specializată pentru spaţiul cibernetic, continuând astfel reforma Bundeswehr lansată după declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022. ”Nimănui nu ar trebui să-i vină ideea de a ne ataca pe noi, ca teritoriu NATO. Trebuie să comunicăm acest lucru în mod credibil şi onest”, a declarat Boris Pistorius într-o conferinţă de presă la Berlin. El a adăugat că forţele armate germane (Bundeswehr) vor avea nevoie de o suplimentare cu 6,5 miliarde de euro a bugetului pentru 2025, în contextul în care guvernul încearcă să atingă în următorii ani obiectivul stabilit de NATO privind cheltuielile militare ale statelor membre. În noua structură, comandamentul central va reuni două centre de comandă – pentru desfăşurări interne şi externe – ce erau separate până acum, furnizând NATO un punct de contact, în timp ce componenta pentru spaţiul cibernetic se va concentra pe ameninţări hibride precum campaniile de dezinformare. Restructurarea are loc după ce cancelarul Olaf Scholz a anunţat schimbări la nivelul forţelor germane în contextul războiului din Ucraina, el angajându-se să modernizeze armata şi să sporească bugetul militar al ţării pentru a atinge ţinta de 2% din produsul intern brut, stabilită de NATO în 2014. Pistorius nu a făcut vreun anunţ cu privire la o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu în Germania, subiect care a fost dezbătut în ultimii doi ani, după începerea invaziei ruse în Ucraina. El a precizat că şi-a propus ca în cursul acestei luni să prezinte un document cu diverse modele posibile de restructurare a forţelor armate germane.
Una dintre structurile interne de analiză a Armatei Statelor Unite ale Americii a elaborat o sinteză cuprinzătoare a tuturor tacticilor și manevrelor care au fost puse în aplicare de către forțele militare ale Federației Ruse în cei doi ani de când a început operațiunea de invadare a Ucrainei. Documentul de 280 de pagini a fost diseminat la nivelul structurilor militare americane cu scopul de a sprijini personalul acestora în încercarea de a înțelege mai bine modul de operare al unităților rusești în eventualitatea în care, la un moment dat, soldații americani vor fi nevoiți să înfrunte direct diviziile Kremlinului. De asemenea, analiza ,,Russian Tactics – February 2024’’ sau ATP 7-100.1 a fost pusă la dispoziția publicului general pe site-ul oficial al Statului Major al SUA.
Analiza este structurată în două părți, prima având trei capitole, iar cea de-a doua patru. Prima parte se axează pe partea de fundamente și convingeri care afectează modul în statul rus și-a construit doctrinele politico-militare. Partea secundă se axează pe aspectele concrete ale operațiunilor militare.
Rusia și-a construit o strategie globală condusă de dorința de a fi percepută din nou ca o putere mondială. Strategiile sale de politică externă vor rămâne dincolo de actuala conducere și este foarte probabil ca următorii lideri ruși să urmeze aceste politici în viitorul imediat, având în vedere instituționalizarea lor în întregul sistem birocratic. Ca putere mondială, Rusia crede că poate asigura stabilitatea pentru țările de la periferia sa, în special fostele state sovietice, dar consideră și că poate influența mediul politic internațional care nu se află în sfera de influență a Occidentului.
Lupta Rusiei pentru dominație regională este o caracteristică de lungă durată a politicii sale externe și este direct legată de percepția sa despre eforturile de încercuire și ,,containment’’ din partea Occidentului. Rusia crede că menținerea dominației regionale va conserva capacitatea sa de a exercita influență în ,,vecinătatea apropiată” a Rusiei – termenul Rusiei pentru fostele state sovietice și alte țări din apropiere. Perspectiva fundamentală care ghidează abordarea Rusiei în afacerile internaționale este că alți actori sunt activi în încercarea deliberată de a contracara acțiunile sale. Principala preocupare o reprezintă NATO și Statele Unite, pe care Federația Rusă îi consideră principalii vinovați pentru această interferență, iar prin urmare Rusia se pregătește pentru a face față acestor acțiuni.
Perspectiva Rusiei asupra mediului operațional se caracterizează printr-un sentiment de vulnerabilitate strategică și o dorință intensă de a obține statutul de mare putere. Există preocupări cu privire la propria populație în legătură cu posibila instabilitate generată de nemulțumirea generală față de nivelul de trai, iar încrederea în Statele Unite și aliații lor din Europa Occidentală este practic inexistentă.
Rusia consideră că pentru a obține victoria în orice conflict viitor, este crucial să aibă controlul asupra domeniului informațional (,,informatsionnye protivoborstvo’’), să mobilizeze populația pentru a sprijini operațiunile sale și să utilizeze atacuri integrate pentru a înfrânge orice agresor. Aceste elemente, folosite unitar, reprezintă conceptul actual al Rusiei privind războiul, cu accentul pus în principal pe voința politică a agresorului. Aceste concepte au fost centrale în procesul de reorganizare militară al Rusiei și în prioritizarea dezvoltării capacităților viitoare.
Rusia utilizează în mod regulat, și va continua să utilizeze elemente proxy (companii militare private, forțe separatiste în zonele de conflict înghețat, aliați și parteneri) pentru a obține succes în conflicte și pe tot parcursul perioadei de competiție. Utilizarea de către Rusia a forțelor proxy îi oferă o ,,perdea de fum’’ plauzibilă și îi permite să atingă obiective tactice, operaționale și strategice pe care altfel nu le-ar putea atinge. Aceste forțe, care nu pot fi controlate de comandanții tactici ruși, au o influență semnificativă pe câmpul de luptă tactic și oferă Rusiei avantajul suplimentar de a submina obiectivele tactice, operaționale și strategice ale Vestului. Statele Unite sunt cel mai probabil să întâlnească trei forme de proxy rusesc: grupuri militante locale (separatiste), companii militare private și organizații criminale.
Rusia are o istorie lungă în utilizarea companiilor militare private (PMC-uri) sau a forțelor străine care datează de la folosirea cazacilor de către țar în secolul al XVIII-lea pentru securitatea internă și acțiuni la periferia Rusiei. Indivizii angajați de PMC-uri pot fi recunoscuți ca mercenari de comunitatea internațională. Definiția internațională tradițională a unui mercenar este o persoană care luptă pentru câștig material în loc de loialitate față de o anumită națiune și care este indiferentă față de problemele de legalitate. În timp ce legea rusă interzice utilizarea mercenarilor, implicarea continuă a PMC-urilor rusești în conflictele din Siria și în unele țări africane indică faptul că Rusia va continua să utilizeze aceste structuri. Organizațiile criminale transnaționale joacă un rol important în abordarea rusă. Criminalitatea organizată este profund înrădăcinată în societatea rusă și probabil este un instrument major al politicii de stat a Rusiei. Mai multe țări din periferia Rusiei și din întreaga lume acuză Rusia că folosește activități criminale pentru a submina controlul țărilor lor. Rusia a folosit, și probabil va continua să folosească, rețelele criminale organizate ca armă geopolitică. Organizațiile criminale rusești, asistate de agenți de informații ruși, sunt cunoscute pentru colaborarea cu activiști politici locali, partide politice marginale și oligarhi.
Armata rusă, deși mai mică în comparație cu forțele sovietice anterioare, și-a dezvoltat semnificativ capacitățile în domeniul informațional, a acordat prioritate achiziționării și dezvoltării tehnologiei pentru a îmbunătăți capacitățile sale de luptă și a intensificat eforturile de profesionalizare a subofițerilor săi. Au apărut noi formațiuni, precum Grupului Tactic de nivel Batalion (BTG). Perspectiva sovietică asupra câmpului de luptă era una liniară, cu forțele conectate pe ambele flancuri. Evaluarea actuală a Rusiei este că, datorită impactului devastator al armelor de precizie, câmpurile de luptă vor fi dispersate și nelineare, cu brigăzi și divizii care se apără sau lansează atacuri pe direcții separate. Tacticile rusești sunt rezultatul unei combinații de inovații și continuarea practicilor sovietice anterioare.
În lumina conflictelor recente și a analizei critice a performanței sale proprii și a Statelor Unite, Rusia a demarat o restructurare și reorganizare semnificativă a forțelor sale armate pentru a putea concura eficient împotriva potențialilor agresori. Acest proces a fost motivat de anii de restricții bugetare, lipsuri de personal și deficiențe în pregătirea forțelor, evidențiate în special de performanța de luptă a Rusiei în conflictele din Cecenia din 1994-1995 și în Georgia în 2008.
În urma acestor experiențe, Rusia a conștientizat necesitatea unei reorganizări și modernizări profunde a forțelor sale armate, astfel încât să poată răspunde provocărilor viitoare și să-și atingă obiectivele strategice și doctrinare. În acest sens, Rusia a adoptat conceptul său de reorganizare, cunoscut sub numele de ,,New Look”.
Conceptul acesta urmărește exploatarea slăbiciunilor percepute ale forțelor occidentale și minimizarea expunerii forțelor terestre la confruntări directe cu acestea, cu excepția cazului în care este obținută o superioritate clară pe câmpul de luptă. Un element esențial al acestui concept este dominația informațională în toate domeniile, recunoscută drept un principiu fundamental. Astfel, Rusia a investit considerabil în dezvoltarea unor noi tehnologii și capacități, inclusiv în domeniul recunoașterii, războiului electromagnetic și a sistemelor de comandă și control automatizat.
Principalele obiective ale conceptului ,,New Look” includ eliminarea mobilizării în masă prin crearea unor unități permanente de pregătire, tranziția de la o structură tradițională armată-divizie-regiment la una mai flexibilă de armată-brigadă și creșterea profesionalismului liderilor și soldaților.
Analiza din perspectiva rusă a conflictelor recente a evidențiat necesitatea trupelor terestre pentru a fi capabile de acțiuni independente împotriva agresorilor moderni. Rusia își dorește să obțină o forță combinată de arme capabilă să desfășoare campanii scurte și de mare intensitate în faza inițială a războiului pentru a atinge obiectivele sale strategice. În acest context, liderii ruși au definit componentele esențiale ale noii forțe militare. De asemenea, strategia rusă include implementarea unor sisteme ofensive și defensive stratificate, care să poată nega penetrarea forțelor occidentale și să poată trece rapid între ofensivă și apărare, în funcție de condițiile de pe câmpul de luptă. Platformele militare trebuie să fie fiabile și construite pe șasiuri standardizate, pentru a simplifica logistica și întreținerea în timpul operațiunilor.
Un alt aspect crucial este monitorizarea zonelor disputate în toate domeniile de luptă. Aceasta necesită investiții în tehnologii de recunoaștere avansate și în capacitatea de a obține informații în timp real despre mișcările și intențiile adversarului. Totodată, Rusia caută să-și îmbunătățească capacitățile de lovire, atât letale, cât și neletale, pentru a permite lovituri precise în momentele și locațiile strategice necesare pentru a facilita succesul pe teren. Strategiile ruse sunt concepute pentru a ridica costurile unei confruntări astfel încât misiunile agresorului să devină insuportabile din punct de vedere politic, economic și diplomatic. Scopul Rusiei este să slăbească voința națională sau colectivă a agresorului de a menține conflictul prin provocarea de pierderi vizibile și umilitoare pentru forțele agresorului. Națiunile moderne au manifestat o sensibilitate la opinia publică internă și internațională în legătură cu conflictele prelungite și pierderile aparent nejustificate. Rusia este de părere că are un avantaj comparativ în fața forțelor militare superioare datorită ceea ce percepe ca o voință națională colectivă mai puternică de a suporta dificultăți sau pierderi.
Rusia își propune să obțină victorii în conflicte cu un minim de confruntări la distanță mică și să asigure că orice angajamente care au loc sunt în favoarea intereselor sale. Ea va încerca să creeze condiții în mediul informațional astfel încât desfășurarea forțelor agresorului să fie în cele din urmă contrară intereselor acestuia. Dacă totuși agresorul desfășoară forțele, obiectivele Rusiei se concentrează pe crearea de constrângeri în mediul informațional care să împiedice succesul campaniei agresorului.
Federația Rusă folosește patru tipuri de acțiuni ofensive tactice la diferite niveluri operaționale, incluzând divizia, regimentul, brigada, grupul tactic de nivel batalion: atac împotriva unui agresor care se apără, bătălia de întâlnire, urmărirea și retragerea din încercuire.
Unitățile ruse la nivel tactic utilizează metodele ofensive menționate mai sus, aplicând exercițiile de luptă standardizate. Pentru a efectua o recunoaștere în vederea confruntării, Federația Rusă își organizează forțele în așa fel încât să obțină o combinație optimă de senzori și platforme pentru detectarea și identificarea suficientă a forțelor agresoare. La nivelul tactic, Federația Rusă identifică patru metode de bază folosite în desfășurarea acțiunilor ofensive: ambuscadă, asalt, raid și recunoaștere de luptă.
Federația Rusă este cunoscută pentru adaptabilitatea, flexibilitatea și agilitatea sa, permițându-i să ajusteze rapid compoziția forțelor pentru a îmbunătăți capacitățile organizaționale împotriva vulnerabilităților cunoscute sau percepute ale agresorilor potențiali. Cu toate acestea, odată ce operațiunile de luptă încep, ritmul rapid și schimbările dinamice caracteristice câmpurilor de luptă moderne pot împiedica semnificativ capacitatea unei unități sau subunități de a genera și distribui noi informații, sau de a concepe și emite noi planuri și ordine. Ca urmare, Federația Rusă susține managementul descentralizat al bătăliilor la nivel tactic, menținând totuși controlul operațional centralizat.
La nivel tactic, gestionarea bătăliilor în cadrul Federației Ruse este în primul rând condusă de către comandanți. Execuția rapidă a planurilor sau adaptarea acțiunilor de susținere este adesea crucială pentru atingerea succesului. Comandanții tactici din cadrul Federației Ruse au autoritate crescută și se așteaptă să manifeste inițiativă în a răspunde prompt la schimbările bruște din mediul de luptă. Ofițerii ruși sunt instruiți să aplice standardele militare la condițiile de pe câmpul de luptă pentru a formula planuri eficiente.
Unitățile tactice ruse se concentrează pe îndeplinirea scopului misiunii tactice, chiar și atunci când detaliile unui plan inițial sunt schimbate din cauza acțiunii agresorului sau a evenimentelor neprevăzute. Flexibilitatea și agilitatea în acțiunile tactice sunt rezultatul instruirii, experienței practice și a pregătirii unității. Desfășurarea tactică a unităților și subunităților în formațiile de luptă este influențată de factori precum puterea de luptă, pregătirea agresorului, condițiile terenului, vremea și anotimpul.
Unitățile și subunitățile rusești formează în mod tipic două eșaloane atât în ofensivă, cât și în defensivă. În ofensivă, un prim eșalon al unei divizii sau brigăzi efectuează atacul inițial; funcția sa este de a atinge obiectivul imediat al armatei. În defensivă, primul eșalon ocupă poziția principală înaintată, iar funcția sa este de a perturba atacul agresorului în fața sau în interiorul acestei poziții și de a se repoziționa într-o apărare de manevră.
Atât în ofensivă, cât și în defensivă, al doilea eșalon are atribuită o funcție specifică, iar această atribuire îl distinge de o rezervă. În ofensivă, al doilea eșalon are rolul de a exploata succesul primului eșalon și de a atinge obiectivul principal al organizației părinte. Alte funcții specifice ale celui de-al doilea eșalon pot fi de a desfășura urmărirea, de a distruge elemente agresoare depășite sau de a respinge un contraatac.
Reorganizarea ,,New Look” a schimbat structurile militare rusești din structura sovietică cu patru niveluri – district militar, armată, divizie și regiment – la o forță modernizată cu trei niveluri – district militar, armată și brigadă. Statul Major al Rusiei consideră brigada drept cel mai bun element de construcție organizațională, având capacitățile necesare pentru a lupta în războaie locale și conflicte armate, și cel puțin inițial, pentru a lupta în războaie de amploare mare. Formația de brigadă oferă un nivel de mobilitate strategică pe care Rusia nu a reușit să-l obțină folosind structura divizională sovietică anterioară. Diviziile de infanterie motorizată și tancuri au un număr mai mare de soldați mobilizați și recruți, cu o forță totală de aproximativ 8.500 și 6.500 de persoane. Diviziile aeropurtate și brigăzile de infanterie navală, ca unități de elită, sunt predominant formate din soldați profesioniști și au aproximativ 5.500 și respectiv 2.500 de persoane.
Militarii ruși sunt responsabili de integrarea tuturor capacităților și resurselor disponibile pentru a contracara o forță agresoare, adoptând o abordare amplă care include atât acțiuni înainte de conflict, cât și utilizarea focurilor nucleare. În contrast cu tactica sovietică care se concentra pe artilerie masată, forțele terestre actuale și viitoare ale Rusiei se bazează pe recunoaștere mai precisă, îmbunătățiri tehnologice și o mai mare coordonare a operațiunilor pentru a obține avantajul în luptă.
Diversele capacități ale forțelor armate ruse sunt integrate la nivel strategic și operațional, având drept scop principal punerea în situația de incapacitate a adversarului. În timp ce focurile directe și indirecte sunt esențiale pentru succesul misiunilor tactice, integrarea lor cu alte elemente de lovitură și război neregulat este esențială pentru realizarea obiectivelor strategice. Astfel, forțele terestre ruse își adaptează tacticile și capacitățile pentru a se alinia cu noile provocări și oportunități de pe câmpul de luptă modern.
Transformarea continuă a forțelor terestre ruse vizează o integrare mai eficientă a tehnologiilor moderne și a cunoștințelor tactice, cu scopul de a-și menține superioritatea pe câmpul de luptă. Principiile fundamentale ale folosirii focurilor de artilerie rămân de o importanță crucială pentru forțele terestre, care văd aceste focuri ca principala lor forță și mijloc de realizare a obiectivelor în operațiuni de apărare și ofensivă.
Doctrina militară rusă consideră că focurile indirecte sunt esențiale pentru desfășurarea tuturor operațiunilor de luptă. Este necesară distrugerea sau suprimarea forțelor agresoare prin utilizarea unităților și a complexelor de foc eficiente pentru a crea condițiile favorabile desfășurării cu succes a operațiunilor terestre. În etapa inițială, comandantul principal al forțelor terestre și personalul său elaborează planul de aplicare a focurilor de la diferite niveluri, folosind justificări științifice care includ determinarea corelației dintre forțele și mijloacele disponibile și aplicarea cantităților normative stabilite. Această aplicare normativă definește spațiul și momentul manevrelor unităților și subunităților, consumul de forțe și mijloace și cantitățile de aprovizionare necesare.
În ceea ce privește focurile, se realizează calcule care stabilesc volumul și momentul necesar al focului pentru a îndeplini o anumită misiune. Pe măsură ce forțele terestre ruse desfășoară planul comandantului în timpul operațiunilor armate, unitățile de foc desfășoară o țintire precisă pentru a obține efecte concentrate și selective, reacționând la țintele identificate de recunoaștere sau manevrarea unităților terestre. Pentru formațiunile tactice, acest proces determină utilizarea sistemelor organice de foc în cadrul unei brigăzi sau a unui regiment și eventualele efecte ale loviturilor din unitățile sau subunitățile de nivel superior, precum și acțiunile de sprijin din partea unităților aeriene VKS.
Comandantul senior al artileriei dirijează focurile unităților și subunităților de artilerie subordonate și își mută postul de comandă împreună cu comandantul senior al manevrei. În funcție de situația de pe teren, comandantul senior al artileriei poate fi desfășurat înainte pentru a efectua alegerea țintelor și direcționarea focului. Rețelele integrate de comandă și control fiabile permit o separare mai mare a posturilor de comandă decât proximitatea fizică utilizată în trecut. Rețelele de transmitere a datelor în timp real, protejate de complexele extinse de război electromagnetic, facilitează comanda și controlul rapid al tuturor forțelor și mijloacelor forțelor terestre ruse.
Într-o situație defensivă, vehiculele de recunoaștere a artileriei sunt plasate în spatele companiilor din primul eșalon sau în punctele fortificate ale companiilor din al doilea eșalon. Aceste vehicule de recunoaștere oferă o observare directă a frontului și a flancurilor unei unități defensive. Această capacitate permite colectarea, analiza și evaluarea tuturor acțiunilor detectate pe teren și adaptarea rapidă la schimbările condițiilor. Vehiculele de recunoaștere furnizează, de asemenea, capacități suplimentare de identificare a țintelor și transmit informațiile către un centru de dirijare a focului, care furnizează soluții de tragere subunităților de artilerie. În timpul acțiunilor ofensive, vehiculele de recunoaștere a artileriei se deplasează împreună cu detașamentele de recunoaștere din față pentru a asigura direcționarea focului către grupurile de artilerie de sprijin, chiar și la o distanță de până la 20 de kilometri în fața grupului principal. Vehiculele de recunoaștere a artileriei, precum PRP-4A Argus la nivel de brigadă și regiment, detectează țintele de tip tanc în mișcare folosind radarul la o distanță de până la 12 kilometri. Argus utilizează, de asemenea, senzori electro-optici pentru identificarea țintelor de tanc la distanțe de până la 8 kilometri în timpul zilei și 3 kilometri în timpul nopții. Informațiile obținute de la vehiculele aeriene fără pilot sunt transmise vehiculelor de recunoaștere a artileriei prin intermediul controlului de sol al unității sau subunității UAV și al postului de comandă al manevrei.
Forțele terestre realizează manevra de schimbare a obiectivelor prin transferul focului indirect de la o țintă desemnată la alta. Acest lucru se face cu o repoziționare limitată a unităților și subunităților pentru a răspunde rapid cerințelor de angajament și pentru a evita focul de contrabaterie al inamicului. Unitățile de tragere se deplasează după ce și-au finalizat focul asupra unei ținte, având în vedere că fiecare poziție defensivă sau linie de tragere ofensivă implică crearea a 2-3 poziții alternative. Pe măsură ce o baterie își termină focul, alta preia misiunea, în timp ce prima se relochează la una dintre pozițiile sale alternative. Capacitatea de a executa rapid lovirea unui agresor cu ajutorul focului este în creștere, odată cu dezvoltarea complexelor de tragere de precizie înaltă. Aceste focuri pot fi efectuate la distanțe de până la 20 km pentru mortiere grele și 70 km pentru artilerie clasică, când sunt integrate în rețele de recunoaștere și control de la distanță cu UAV-uri. Modernizarea continuă a tunurilor și a lansatoarelor multiple de rachete permite forțelor terestre să execute focuri de precizie, iar comandanții de brigadă și regiment rămân capabili să folosească salve de focuri masive pentru a susține acțiunile tactice pe teren.
Artileria operează din poziții ,,deschise” sau ,,închise” conform planului comandantului. O poziție deschisă este un loc de tragere care nu este ascuns de supravegherea la nivelul solului, în timp ce o poziție închisă este ascunsă sau neobservată în timpul tragerii. Pozițiile de tragere ale bateriei includ amplasamentele tunurilor, buncărele sau zonele de depozitare a munițiilor, locul vehiculelor de comandă pentru dirijarea focului, adăposturile pentru personal și pozițiile defensive, zonele de reîncărcare pentru artileria cu rachete și suportul meteorologic.
În timp ce planifică și stabilește pozițiile de tragere, comandantul principal al unității din Forțelor Terestre desemnează două sau trei poziții pentru fiecare baterie. Aceste poziții permit deplasarea după trageri pentru a evita loviturile de contrabaterie. Ele sunt amplasate la minim 300 de metri distanță una de cealaltă. Aceste poziții primesc prioritate pentru stabilirea lor, fiind pregătite să atace orice forță agresoare. De asemenea, comandantul desemnează tunurile care acoperă sectorul cel mai probabil al unui atac al agresorului. Misiunea acestor tunuri este să observe sectorul desemnat, să identifice și să distrugă armele de foc ale agresorului care pot împiedica avansul și, dacă este necesar, să înlocuiască tunurile dezactivate. În plus, ca parte a strategiei de înșelăciune, forțele terestre pregătesc și poziții de tragere false, precum și posturi mobile ale tunurilor utilizate pentru a confunda inamicul. Un tun trage 1-2 proiectile și apoi se deplasează pentru a fi înlocuit de un tun fals, contribuind astfel la inducerea în eroare a adversarului.
Unitățile și subunitățile antitanc reprezintă o parte semnificativă a structurii brigăzii motorizate. În cadrul Forțelor Terestre, tragerile antitanc provin atât din tancuri, vehicule de luptă de infanterie, lansatoare de grenade, cât și din rachete ghidate antitanc (ATGM). Pe o lungime de front de 10 km, densitatea ATGM-urilor poate fi între 4–5 într-o brigadă de tancuri și 9–10 într-o brigadă motorizată. Batalioanele bazate pe vehicule blindate de transport cum ar fi BTR și MT-LB de obicei includ cel puțin un pluton antitanc. Brigăzile de infanterie motorizată au în componență un batalion antitanc propriu, iar comandantul acestui batalion are responsabilitatea de a comanda orice rezervă antitanc formată pentru a susține planul de luptă.
Tancurile și unitățile antitanc sunt în mod obișnuit poziționate în spatele primului sau celui de-al doilea eșalon al batalioanelor de infanterie motorizată. Aceste unități sunt orientate pe axa cea mai probabilă a avansului tancurilor inamice și stabilesc puncte de tragere pentru a contracara orice incursiune în defensiva proprie. În timpul unei acțiuni ofensive, aceeași strategie se aplică, cu batalioanele de infanterie motorizată atacând liniile defensive ale inamicului, iar subunitățile antitanc concentrându-se pe neutralizarea tancurilor, vehiculelor de luptă și transportoarelor blindate ale adversarului.
În anul 2015, Rusia a reorganizat structura forțelor sale aero-spațiale, unind Forțele Spațiale, Forțele Aeriene, Apărarea Spațială și Apărarea Aeriană sub o singură ramură, denumită Forțele Aero-Spațiale (Vozduzhno-kosmicheskiesily – VKS). Principalele obiective ale VKS includ controlul spațiului aerian pentru a reduce capacitățile agresorului și colectarea de informații concentrate pe amenințări. Atât aeronavele cu aripi fixe, cât și cele cu rotoare sunt echipate pentru a folosi diverse tipuri de armament, precum rachete ghidate aer-la-pământ, rachete neghidate, rachete aer-la-aer, bombe cu cădere liberă și foc de tun. Bombardierele cu aripi fixe pot, de asemenea, să utilizeze rachete ghidate, bombe ajustabile, bombe cu grupuri, rezervoare incendiare, muniții chimice și bombe nucleare. Distanțele obișnuite de securitate între aeronave și forțele terestre sunt de 1.000 m pentru rachetele cu zbor liber, 500 m pentru tunurile de elicopter și 300 m pentru mitralierele de elicopter.
În timp ce majoritatea Sistemelor Aeriene Fără Pilot (UAS) sunt regăsite în cadrul Forțelor Terestre, nu VKS, sunt în desfășurare eforturi de dezvoltare pentru a extinde capacitățile UAV în toate ramurile militare ruse. UAV-urile din Forțele Terestre folosesc platforme stabilite pentru a îndeplini mai multe funcții diferite, inclusiv recunoaștere, identificare a țintelor, luptă electronică și lovituri directe. UAS-urile folosite pentru a susține acțiunile la nivel tactic sunt în mod tipic rezistente și ușor de transportat. Acestea sunt lansate fie prin catapultă, fie manual și sunt recuperate cu ajutorul unui parașute sau balon. În schimb, UAS-urile operate de VKS necesită un aerodrom atât pentru lansare, cât și pentru recuperare.
Principala platformă de lansare pentru rachetele termobarice este reprezentată de sistemele TOS-1 și TOS-1A configurate sub forma unui complex de lansare multiplă de rachete (MLRS). Acest complex este folosit în principal împotriva unor ținte extinse, cum ar fi unități de infanterie ușoară și vehicule aflate în poziții fortificate. De asemenea, este utilizat pentru a distruge buncăre și alte ținte în mediul urban. Utilizarea sistemului TOS-1/1A se face ca o subunitate de artilerie alocată unei brigăzi de tancuri sau unei divizii mecanizate care efectuează o penetrare în linia de apărare a agresorului. Bateriile de tragere ale batalionului TOS-1/1A se deplasează spre linia frontală a forțelor terestre pentru a lansa un bombardament asupra punctului planificat pentru atac. Un bombardament cu 24 de rachete este capabil să acopere o zonă țintă de aproximativ 4 kilometri pătrați, folosind muniții termobarice care generează flăcări și presiune intensă. Unitățile și subunitățile de tancuri profita de deschiderea breșei în linia de apărare a agresorului pentru a penetra și a ocupa obiectivele sau pentru a finaliza distrugerea unităților inamice. Complexul de artilerie MRLS este format dintr-un batalion cu optsprezece lansatoare, împărțit în trei baterii cu câte șase lansatoare fiecare. Fiecare lansator este însoțit de două vehicule de reîncărcare, capabile să reumple lansatorul într-un interval de 24 de minute sau chiar mai puțin.
Pentru a menține stabilitatea în timpul apărării, este crucial ca unitățile terestre ruse să fie în stare să reziste impactului armelor nucleare și să reducă la minim expunerea la armele de precizie ale inamicului. Aceasta implică disiparea, acoperirea și ascunderea unităților, precum și utilizarea resurselor pentru a-și masca pozițiile, astfel încât acestea să fie mai puțin detectabile de radar și dispozitivele de imagistică termică ale adversarului. În plus, pentru a menține stabilitatea, unitățile terestre trebuie să fie echipate și cu mijloace de protecție împotriva munițiilor de precizie, prin utilizarea tehnologiilor de război electromagnetic. Apărarea activă implică, de asemenea, plasarea inamicului sub focuri concentrate și integrate, în timp ce se creează condiții nefavorabile pentru gestionarea luptei de către acesta. Această strategie include manevre extensive și o planificare atentă a acțiunilor de contraatac, având ca scop anihilarea adversarului cu ajutorul mijloacelor de foc nuclear și convențional.
Atunci când forțele defensive nu se află în contact direct cu agresorul, se poate crea o zonă de securitate în fața liniei de apărare, până la distanța la care pot acționa focurile de sprijin. Această zonă poate include mai multe poziții distincte, amplasate la o distanță suficientă una de cealaltă pentru a nu putea fi afectate decisiv de aceeași forță a agresorului, în general la 6-8 km una de cealaltă. De asemenea, pot fi stabilite ,,strong points’’pentru companii și plutoane, pentru a proteja zonele critice care pot fi întărite cu obstacole de către unitățile de ingineri.
În situația în care nu se stabilește o zonă de securitate înaintea liniei de apărare, o brigadă motorizată sau de tancuri poate forma o poziție avansată la 6-8 km de marginea frontală a apărării. Această tactică are ca scop inducerea în eroare a agresorului cu privire la locația reală a liniei de apărare, respingerea unor acțiuni ofensive neprevăzute și forțarea agresorului să-și dezvăluie în grabă elementele principale de luptă.
Poziția defensivă principală constă în puncte puternice integrate ale companiilor, într-o zonă de apărare a unui batalion, cu o adâncime de până la trei km, în cazul în care timpul permite pregătirea. Prima tranșeu, situată în fața apărării, este apărată de plutoanele din prima linie, iar minele sunt plasate în fața acesteia. Al doilea tranșeu, amplasat la 400–600 m în spatele primului, acoperă subunitățile din față și zonele adiacente. Al treilea tranșeu, la 600–1000 m în spatele celei de al doilea, permite subunităților să tragă în zonele vulnerabile și să servească ca punct de plecare pentru manevre. Al patrulea tranșeu, la 600–1000 m în spatele celei de al treilea, asigură acoperire și apărare.
Fiecare brigadă din Forțele Terestre este echipată cu cel puțin o companie de drone aeriene. Prin intermediul sistemelor conectate la sistemul Strelets de comandă, control, comunicații și recunoaștere, intervalul de timp de la detectarea unei ținte până la angajarea acesteia poate fi redus la mai puțin de patru minute. În timp ce folosirea munițiilor ghidate cu precizie este preferabilă pentru acțiuni împotriva țintelor de valoare mare, brigada va răspunde adesea cu focuri masive de proiectile convenționale, care pot cauza daune similare în multe situații. Compania de drone aeriene este utilă pentru identificarea țintelor, ajustarea focului de artilerie și evaluarea daunelor după atac.
Unitățile și subunitățile combinate ale Forțelor Terestre ruse urmează principiile luptei moderne de arme combinate descrise în doctrina lor. Acestea sunt elementele fundamentale care stau la baza inițiativei și creativității comandantului și facilitează luarea deciziilor corecte pentru atingerea obiectivelor stabilite. Textele și discuțiile moderne despre acțiunile tactice ale Forțelor Terestre ruse încurajează inițiativa și găsirea de soluții creative pentru a contracara potențialele capacități de luptă ale agresorului. Comandanții sunt încurajați să utilizeze mijloacele adecvate pentru a îndeplini obiectivele misiunii cu cele mai mici pierderi, într-un timp mai scurt decât cel prevăzut de norme sau manuale de luptă.
Forțele Terestre Ruse efectuează două tipuri de acțiuni ofensive împotriva unei forțe agresoare defensive: atac din adâncime și atac din poziții de contact direct. În faza de pregătire, se organizează unitățile și subunitățile pentru a optimiza acțiunile ofensive și pentru a crea sau profita de oportunități. Pregătirile ofensive integrează toate resursele pentru a perturba sistemele de luptă ale agresorului și pentru a crea vulnerabilități. După o execuție reușită a unei misiuni ofensive, se continuă acțiunile ofensive pentru a exploata oportunitățile tactice. În unele situații, ofensiva poate trece temporar la apărare pentru a consolida câștigurile sau pentru a evita contraatacurile agresorului.
În ciuda tuturor informațiilor din spațiul media, care de multe ori au luat în derâdere capacitatea Armatei Ruse de a purta operațiuni militare, perceția rezultată din eșecurile inițiale ale operațiunilor din Ucraina, realitatea stă extrem de diferit. Armata americană consideră trupele Moscovei ca fiind o amenințare extrem de serioasă, având în vedere capacitatea de adaptare și viteza cu care învață din propriile greșeli. Privită de multe ori cu superioritate de către alte armate NATO, Rusia a demonstrat că este mai mult decât un adversar rudimentar, iar asta ar trebui să stârnească îngrijorare suplimentară pentru publicul occidental. Având în vedere numărul forțelor sale și resursele disponibile, în eventualitatea unei victorii în Ucraina, Federația Rusă va fi statul cu cea mai experimentată armată raportat la caracteristicile războiului modern, iar asta va genera consecințe puternice pentru echilibrul de putere la nivel global.
